Original subtitles

EVANGHELIA DUPĂ IUDA

Cât durează până mori ?

Se spune, că, înainte să mori,

toată viața îți trece prin fața ochilor.

Avraam era tatăl lui Isac, care l-a zămislit pe Iacob.

Iacob a fost tatăl lui Ioachim.

Ioachim l-a zămislit pe Beniamin. Beniamin l-a zămislit...

N-am ştiut niciodată cine a fost tatăl meu.

Benjamin a zămislit-o pe...

Zara.

Mama mea. Era prostituată.

O ghicitoare i-a profețit că o să nască un diavol.

A rămas grea cu cine ştie cine.

Au obligat-o să scape de sarcină.

Dar au dat greş.

Şi a fost obligată să lucreze chiar şi aşa.

Când m-am născut, mi-am ucis mama

şi fratele.

Mereu am sperat că diavolul din profeție era fratele meu geamăn.

Din păcate, eu am fost.

Iar azi mi-am ucis alt frate.

Unul despre care credeam că e Dumnezeu.

Unul pe care-L credeam nemuritor.

Însă...

De data asta, nu-L las singur.

Îl ajung din urmă.

Cât durează până mori?

După ce mi-am ucis mama şi fratele, am omorât iar.

Aveam doar cinci ani când am descoperit

că vrăjitoarea care mă salvase

nu m-a alăptat din instinct matern.

Pentru ea eram doar un alt suflet de care să profite.

Nu apucasem să cresc când stăpânul bordelului m-a siluit.

Când i-am tăiat gâtul,

a sângerat mai mult decât porcii tăiați de spurcați.

Ca şi ea.

Purtăm numele taților.

Mie, care nu avusesem tată,

mi s-a spus Iuda, care înseamnă "Domnul să te crească".

Ca un copil al nimănui.

În acea noapte am devenit Iscarioteanul,

căci pumnalul se numea "sica".

Atunci am devenit stăpânul bordelului.

A fost noaptea în care copilăria mea s-a sfârşit.

Dacă am avut aşa ceva...

Am auzit de El de trei ori, înainte să-L întâlnesc.

Prima oară, pe străzile Ierusalimului,

într-o noapte de iarnă, când aveam şapte ani.

Se pare că, la Betleem, un sat uitat de lume,

o stea apăruse deasupra unui staul.

Păstorii se duceau încolo,

susținând că steaua e semn că Mesia sosise.

Băteau câmpii că un băiat se născuse

dintr-o fecioară, soția unui tâmplar bătrân,

care nu era tatăl.

Basme, precum cele cu Jupiter, care făcea copii cu muritoare.

Îmi plăcea cartea şi ştiam poveştile alea.

La 40 de ani, nu eram deloc mulțumit de viață.

Singurul lucru bun pe care ştiam să-l fac era să citesc.

Învățasem de capul meu ebraică şi greacă.

Înțelegeam bine Scriptura şi mă îmbogățisem,

lucruri de căpătâi ca să fii respectat în templu.

Înțelepciune şi bani.

Dar nu eram primit în templu.

Dumnezeu era interzis desfrânaților.

Vindeam femei, beam prea mult,

jucam zaruri, puțină lume îmi văzuse chipul.

Lumea spunea că trăiesc ca un netrebnic.

Dar eu am apreciat mereu ticăloşenia.

Dacă-ți place pâinea, trebuie s-o mesteci.

Dacă vrei o mireasă fecioară,

trebuie s-o dezvirginezi ca să te bucuri de ea.

Aveam toate viciile,

mai puțin pofta trupească.

Suferisem prea mult din cauza ei.

Văzusem prea multe. Vândusem prea multe.

Cele noi, care mi se ofereau din respect,

nu ştiau că le refuz din cauza nenorocirilor îndurate.

Le ascundeam cum un lepros îşi ascunde boala.

Majoritatea bărbaților se împreunează ca animalele.

La mine, cei pe care-i ținea punga găseau calitate.

Unii căutau cei mai puternici bărbați.

Cele mai proaspete şi mai cuceritoare femei.

Eu le căutam pe cele care aveau să devină cele mai perverse.

Cele mai talentate.

Susanna, de exemplu.

Nu ştiu dacă era mai bună ca actriță de comedie sau ca târfă.

Era talentată la amândouă.

Clienții bogați vor tot ce e mai bun, iar eu asta le ofeream.

A doua oară am auzit de El la o petrecere

unde le-am dus pe Susanna şi pe alte fete.

La Irod, un porc depravat care se culca cu fiica lui vitregă.

Dar nu-l judecam.

Deşi aveam mii de defecte,

eram mereu curtenitor cu cei care plăteau bine.

Avea un profet în cuşcă, şi acesta anunțase sosirea Mântuitorului.

A început să urle, uitându-se la mine.

Vanitatea oamenilor e absurdă.

Pentru o clipă, am crezut că se referă la mine.

Credeam că eu sunt Mesia.

Apoi a început să bată câmpii că Mântuitorul e din Nazaret

şi că tocmai fusese botezat.

Mi-am zis: "Nazaret, ce cloacă ! O aşezare plină de mocofani şi capre."

Iar Mântuitorul despre care vorbea nu l-a mântuit.

A fost finalul spectaculos al petrecerii.

Inima copilului care fusesem

era tot mai neagră cu fiecare zi ce trecea.

Visam la schimbare, dar nu ştiam ce fel de schimbare.

A sosit într-o dimineață când eram deja beat.

Mama o născuse pe Magdalena cu un an înaintea mea.

Nici ea nu-şi cunoştea tatăl

şi se născuse în bordelul unde lucra.

Propria mea soră mi-a vorbit despre El a treia oară.

Fusese prinsă păcătuind cu un roman

care o voia doar pentru el

şi care plătise în avans pe şase luni.

Nevasta pretorianului a sosit pe nepusă masă de la Roma.

În loc să se ia de soțul ei, voia ca Magdalena să fie lapidată.

Sora mea mi-a spus că El a salvat-o de la moarte,

spunându-le să arunce cu pietre doar cei fără de păcat.

Atunci L-am văzut.

Magdalena credea că venise să ia o recompensă

fiindcă-i salvase viața.

Eu, Iuda Iscarioteanul, adus pe lume în Ierusalim,

fiul unui tată necunoscut,

născut şi crescut într-un loc al păcatelor,

am renăscut în acea zi.

Zâmbetul ăla era ca o capcană. M-a cucerit pe vecie.

Mă întrebam dacă Magdalena ştia

că am văzut-o plecând în zori.

Era singura căreia îi permiteam să plece din bordel fără să ceară voie.

Mi-am dat seama aproape imediat că n-o să-L părăsesc niciodată.

Pentru că în privirea Lui am văzut prima oară în viață iubire.

"Lasă totul şi urmează-mă !"

Asta mi-a spus.

Nimic altceva.

Nu credeam că pot face aşa ceva.

Nimeni nu se cunoaşte cu adevărat.

Se zicea că făcuse minuni,

dar nu credeam asta.

Dar ce mi s-a întâmplat mie a fost cu adevărat o minune.

"Lasă totul şi urmează-mă !"

Cu câteva vorbe a transformat un parazit într-un binefăcător.

Le era imposibil să înțeleagă că eram obligat să-I ascult chemarea.

Dar ce voia Isus de la mine ?

Ce voia de la noi ?

Era diferit de şarlatanii pe care-i vedeam peste tot.

Nu trecea o zi în care să nu apară vreun nebun care să susțină

că e profet sau Mesia.

Dar El nu vorbea aiurea, nu se agita.

Nu arăta semne ale sfârşitului lumii.

Citea gândurile tuturor fără să fie trufaş.

În primul rând, nu cerea bani, ca escrocii cu false minuni.

Mulți oameni pot face minuni aici.

Oricine poate face.

Şarlatani, vrăjitoare, magicieni, toți fac minuni.

Pe mine nu mă interesau minunile astea.

Nu credeam în ele.

Dar El făcea lucruri nemaiauzite, cu simplitate.

Asta era minunea.

Nu-L văzusem mergând pe apă, transformând apa în vin,

înmulțind pâinile sau tot ce se spunea că făcuse.

L-am văzut capabil de milă,

capabil să găsească frumusețe unde nimeni n-o vedea.

Poți cumpăra gloata cu minuni.

Dar cu compasiune o cucereşti.

În câteva luni a devenit un rege iubit.

Venerat. Toată lumea voia să-I fie aproape,

să-L atingă, să se mângâie de El.

Într-o seară a hotărât să aleagă 12 bărbați

care să-I fie permanent alături.

Pescari, cerşetori, hoți, bolnavi,

clienți ai bordelurilor, pe care i-am recunoscut imediat.

Chiar şi pe aceştia, ultimii.

Grupul ăsta pestriț de tineri şi bătrâni,

de sănătoşi şi bolnavi, proscrişii şi scursurile astea

au respirat un minunat aer al libertății.

A fost o răsturnare de situație.

Până atunci, religia fusese doar în mâinile câtorva.

Eu crezusem că doar bogații sau cei puternici erau pe placul Domnului.

El ne-a lăsat impresia că porțile Cerului sunt deschise tuturor.

Chiar şi păcătoşilor.

Eu am fost ultimul ales.

Aveau dreptate să se îndoiască de mine.

Eram criminal, negustor de trupuri,

un om plin de vicii, un mincinos, un parior, un bețiv.

Lumea ştia cine sunt.

Unii dintre ei fuseseră clienți ai bordelului. De ce eu ?

A fost începutul unei lungi perioade trăite laolaltă.

Trei ani am mers împreună, zi şi noapte.

Prin frig, la soare, deseori fără mâncare,

mereu fără acoperiş.

Niciunul nu ştiam ce o să facă sau o să spună a doua zi.

Nici măcar peste un ceas.

Nu ştiam ce o să mâncăm, unde o să dormim.

Am învățat să ridicăm şi să strângem corturi,

cu graba cu care o gărgăriță îşi deschide sau închide aripile.

Anumite seri în jurul focului,

alături de camarazii înfometați şi înfrigurați,

valorau mai mult decât toată religia deşartă

declamată de preoții din temple.

Pentru prima oară în viață, simțeam că am o familie.

Aveam 11 frați, fiecare diferit de ceilalți,

dar un lucru ne unea.

Ca Isus, toți eram evrei, toți eram circumcişi.

Eu, El şi ceilalți, toți eram de-un sânge.

Ce frumoşi sunt frații mei !

Petru ne făcea să ne simțim protejați.

Era singurul înarmat.

Înainte să-L ia Isus cu El, fusese pescar.

Nu ştia să scrie sau să citească,

dar spunea că învățătorul îl numise mâna Lui dreaptă.

Deşi se umfla în pene, era un om bun.

Ioan e tânăr şi chipeş, fetele îl sorb din ochi.

Ştie puține despre viață, dar crede că le înțelege pe toate.

Faptul că Isus îi e mereu alături nu-l ajută să se maturizeze.

Poate se crede preferatul

şi pierde din vedere ce ne predică învățătorul

că e cel mai important, să fii umil.

Îl invidiez din tot sufletul.

Frumusețea altor bărbați mi-a stârnit mereu furia.

Matei are papirusuri pe care scrie mereu câte ceva.

Întreabă mereu despre cuvintele pe care le foloseşte Isus.

Îşi notează şi cele mai mărunte lucruri.

Mereu analizează tot, ca la cămătarii la care lucra.

Dacă ar fi să spun care e fratele meu preferat,

aş spune că Bartolomeu, fiindcă nu vorbeşte mult.

Nu l-am auzit niciodată spunând vreo răutate.

Nu i-a criticat niciodată pe alții, nu s-a plâns de nimic.

Absolut niciodată. N-are nicio nemulțumire.

Nici dacă dormim în ploaie sau cu burta goală.

Iacob e prietenul meu bun.

Nu vede, dar ascultă atent, iar asta e ceea ce contează

în relația cu Isus.

Să-L asculți.

Andrei pare că nu pricepe nimic, ca şi cum ar fi cu noi din întâmplare,

e mereu melancolic.

Cred că e strivit de aroganța fratelui său, Petru.

Despre ceilalți nu ştiu multe, dar țin la ei.

N-ai cum să nu-l iubeşti pe Toma.

E infirm, nu ştiu dacă din naştere sau dacă a suferit vreun accident.

Uneori nu face față.

Cu vorbărețul de Filip nu stau prea mult.

Nu mi-a plăcut niciodată să stau la discuții.

Simion e mereu optimist.

Poate, pentru că nu e întreg la cap.

Da, e ciudat. Dar cine nu e ?

Ultimii, Tadeu şi Matia, artiştii.

Matia cântă sau fluieră mereu.

Nu-mi amintesc să-l fi auzit vreodată vorbind.

Dar i-aş recunoaşte muzica de departe.

Tadeu, pe de altă parte, desenează oricând apucă.

Şi mai sunt devotatele femei.

Toți abandonații care ne urmează cât pot de mult

şi care uneori ne părăsesc ca să se reîntoarcă în altă parte.

Un popor care mărşăluieşte,

care trăieşte din puținele donații ale celor care-L ascultă pe învățător.

Înfometați, dar convinşi că putem schimba lumea.

Toți credeam că acest băiat era fiul Domnului,

Mântuitorul lumii, Mesia.

Mă punea gânduri doar diferența dintre spusele Lui

şi ce înțelegeau cei care-L ascultau.

Nu era uşor pentru analfabeți să-I priceapă subtilitățile.

De asta mă consideram cel mai bun,

victimă a aroganței prosteşti care nu ne lasă niciodată.

Eram încântat că eram singurul care studiase.

Şi Matei studiase, dar aritmetica.

Se pricepea la calcule, dar scripturile îi erau necunoscute.

Însă, dintre toți,

El m-a ales pe mine să țin banii.

De ce eu ?

Matei era făcut pentru aşa ceva.

În discursurile Lui arăta că disprețuieşte banii.

Spunea că banii sunt principalul obstacol în drumul spre Ceruri.

Renunțasem la averea mea ca să nu mai păcătuiesc.

Ştiam că nu sunt neprihănit.

Lăsasem în urmă o avere uriaşă.

Iar acum purtam zdrențe, mâncam pâine mucegăită

şi umblam aproape desculț, dar mă temeam să țin patru bănuți.

Mă temeam de mine însumi.

Am fost surprins de sunetul propriului râs.

Abia atunci mi-am dat seama că nu mai râsesem niciodată.

Un aristocrat ne invitase la cină.

Dar eram într-o stare jalnică

şi ne era ruşine să intrăm pe jumătate despuiați în casa lui.

Şi slugile lui aveau straie mai arătoase decât noi.

Am înțeles de ce-mi dăduse punga.

Nu voia să ne simțim prost.

Am început să mă ocup de ei.

Dacă aveau nevoie de ceva, era treaba mea să le fac rost.

Bogătaşul a fost surprins că am mâncat atât de puțin.

Familia nu era formată doar din noi,

era mult mai mare.

După ce mi-au fost încredințați banii,

cina aceea m-a făcut să mă simt cel mai apropiat de El,

partenerul Lui.

Parcă eram tatăl şi mama familiei,

aveam copii de hrănit şi de îngrijit.

Din acel moment, relația noastră a devenit un dialog mut,

dar plin de îndoială.

Din păcate, nu primeam confirmarea

felului în care interpretam voința Sa.

Tot ce spunea, pe lângă înțelesul direct,

avea şi unul tainic, pe care-l credeam destinat doar mie.

Mă obişnuisem să-l caut şi în cele mai simple fraze.

Erau zile în care mergeam din zori şi până seara fără oprire,

dar, când făceam tabără, eram o comunitate veselă,

liberă şi minunată.

Împărțeam tot şi nu era loc de invidie între noi.

Năutul gătit în usturoi

şi trupurile care miroseau după efortul zilei.

Nu era exemplul ideal de vestitori ai lumii noi.

Predica un lucru scandalos,

ca femeile să fie pe picior de egalitate cu bărbații.

Obosiți, murdari, înfometați, însetați.

Dar deseori dansam fericiți seara.

Poate suna ciudat, dar eram fericiți.

Să-L vedem lipsit de griji ne umplea de bucurie.

Era un lider natural, dar fără să-şi impună supremația.

Nu existau ierarhii între noi,

mai ales între bărbați şi femei.

Şi tocmai aversiunea celor cu prejudecăți

față de această egalitate ne-a adus primii duşmani.

Nu doar liderii templelor ne urau,

ci şi romanii începuseră să se teamă de noi.

Lipsa unei autorități, care nu însemna haos, ci dimpotrivă,

ne făcea un grup plin de bucurie, dar şi organizat.

Disprețuiam puterea,

dar nu o distrugeam prin mijloace violente.

Nu eram robii regulilor lumii.

Voiam să eliminăm nedreptățile lumii,

dar discursurile noastre despre egalitate supărau.

Pe Isus nu-L deranja sexul opus.

Acum, pe lângă prostituate ofilite sau văduve de pescari,

erau printre noi şi femei la fel de frumoase ca Magdalena.

Toate Îl slujeau, gata să-I satisfacă orice dorință,

dar El le convingea cu blândețe să se astâmpere.

Le judeca la fel pe cea mai obidită bătrână

şi pe cea mai frumoasă fată.

Nimeni, cu excepția a doi dintre noi,

nu renunțase la plăcerile trupeşti.

În acele momente mă simțeam fratele Lui mai mult decât ceilalți.

Eram aproape gemeni, singurii puri.

Când se retrăgea să se roage, mă simțeam din nou blestemat.

Ne spunea că nimeni nu e fără de păcat.

Le aveam şi eu pe ale mele, băusem până când era să mor.

Vin plătit cu foamea celorlalți,

cu bani de la frații mei.

Ploşti cumpărate în taină, cu banii din vistieria comună.

În acea zi nu era în apele Lui, ceva se întâmplase.

A spus că, dacă noi credem că-L putem păcăli, ne înşelăm.

Că ştia totul despre noi. Ne-a întrebat cine credem că e.

Cine credea că e ?

Exista un răspuns, dar nimeni n-a scos o vorbă.

Petru a avut curajul să spună ce gândeam toți.

Pentru noi era Mesia,

Fiul Domnului, de fapt, era chiar Dumnezeu.

L-a numit succesorul Său, fiindcă avea să moară în curând.

Cum să moară ? Nu se putea. Nu trebuia să moară !

La protestele noastre a răspuns cum nu L-am mai văzut niciodată.

S-a răstit la noi să-L lăsăm în pace,

că eram nişte proşti, nişte demoni.

Demoni !

Asta le-a spus lui Petru şi celorlalți.

Ne-a făcut demoni !

Evident, asta ne-a întristat pe toți, dar pe mine m-a umplut de bucurie.

Demoni ! Petru şi ceilalți.

Şi ei erau demoni, nu doar eu.

Apoi am primit veşti proaste.

Tatăl Lui era foarte bolnav

şi voia să-l viziteze şi să ne prezinte.

În satul Lui au râs când a spus că e fiul bătrânului Iosif.

Zvonurile spuneau că bătrânul nu se atinsese de Maria

şi că nu era el tatăl.

Se mai spunea că mama Lui nu spusese adevărul.

El nici nu ni-l pomenise.

Recunosc că m-a pus mereu pe gânduri

ideea că emigrase ca să predice.

Un om care-şi părăseşte părinții pare ciudat.

Iosif avea peste 100 de ani şi nu mai putea merge de luni bune.

Însă...

Oameni săraci, tăcuți, discreți.

Mama părea să cunoască misterele pe care nu le putea dezvălui.

Nu ştiu cum mi-am făcut curaj s-o întreb

dacă Isus e într-adevăr Mesia.

Mi-a spus că ea nu L-a întrebat niciodată.

Am insistat, doar stătuse cu ea 30 de ani.

Mi-a zis că, în acest răstimp, fusese doar fiul ei.

Iosif a murit în acea noapte.

Îl aşteptase ca să moară.

Dintre toate rugile pe care Le rostise de-a lungul anilor,

cea pentru tatăl Lui a fost cea mai frumoasă.

Ne-a spus că tatăl lui fusese un om modest,

un meşteşugar cu curajul de a sfida bârfele.

De a înfrunta părerea oamenilor, de a o lua în casă pe mama Lui,

o copilă la rândul ei, dar gravidă deja.

Ne-a spus că tatăl şi mama Lui fuseseră exilați,

că au trăit chinul de a nu fi bine primiți pe un tărâm străin,

neştiind ce o să mănânce atunci când au ajuns,

unde o să trăiască, cum o să-şi câştige existența.

Ne-a spus că Iosif vorbea foarte rar,

fiindcă el considera mâinile mai importante decât gura.

Ne-a spus că Iosif avea să devină veşnic

simbolul oamenilor care străbat lumea fără să lase urme.

Exemplul celor care lucrează discret şi modest.

Ne-a spus că Iosif fusese un mare dascăl al vieții,

o viață trăită sacrificându-se în fiecare zi.

Ne-a spus că vorbele Domnului nu sunt ale Domnului,

fiindcă sunt vorbe.

Doar tăcerea e a Domnului.

Iar Iosif era simbolul acelei tăceri.

Spunea că Iosif, deşi nu vorbea des,

Îl învățase totul.

Tatăl Lui acceptase un plan mai presus de el

şi pe care nu-l cunoştea în întregime.

A încheiat cu cuvintele...

"Rămas-bun, Iosif, cel plin de har !"

"Domnul e cu tine, binecuvântat eşti tu printre bărbați."

"Roagă-te pentru mine până în ceasul morții, care e aproape."

Eu, care nu avusesem niciodată tată, am plâns.

Am plâns cum n-am mai făcut-o.

În câteva ceasuri vorbise de două ori despre moarte.

De atunci avea s-o facă tot mai des.

Ne-a învățat că oamenii trebuie să se regăsească

în candoarea copiilor, să învețe din inocența lor.

Dar care inocență ?

Tot ei dăduseră foc unui păianjen ca să se amuze.

Forța malefică e în viață.

Forța malefică e în noi.

Învățătorul ar fi putut să mă avertizeze.

Credeam în El, dar uneori Îl uram.

Poți să crezi într-un om şi să-l urăşti în acelaşi timp ?

Forța malefică.

Ce fiare sensibile suntem !

A ajuns să râdă de mine, ca să-i urăsc pe toți.

Chiar şi pe Isus.

Cum era posibil să-L încânte compania acelor blestemați ?

Vorbea în pilde care erau greu de înțeles şi pentru mine,

care aveam carte.

Ceilalți Îl ascultau extaziați, prefăcându-se că înțeleg.

Vedeam cum Îl privesc, neştiind ce ascultă.

"De ce nu vorbeşti limpede ?" Aş fi vrut să țipe asta.

Ce înseamnă "sunt la poarta oilor" ?

Ce înseamnă "dacă nu mănânci din trupul Fiului Omului,"

"n-o să ai viață" ?

Eu nu pricepeam, ce să mai zic de cerşetorii ăia !

Forța malefică mă umplea de un orgoliu grețos.

Mă simțeam superior.

Forța malefică mă făcea să mă îndoiesc de El,

care credea în iubire universală,

în iubirea tuturor făpturilor pentru alte făpturi.

Nu, poți să iubeşti doi-trei oameni, poate chiar zece.

Dar, dacă-mi spune cineva că iubeşte tot Ierusalimul,

tot regatul Israelului sau toată lumea, aia nu-i iubire.

Sunt doar vorbe goale.

Ne naştem să iubim doar câțiva oameni.

Pe ceilalți îi urâm.

Forța malefică pune lumea în mişcare.

În Palestina au fost mereu predicatori de diverse feluri.

După trei ani de hălăduieli,

i-am întâlnit pe unii în mijlocul pustietății.

Ne semănau, dar care aveau lucruri curate şi parfumate.

Privirea Susannei era oglinda declinului meu.

Totul există pe lume datorită contrariului său.

Întuneric şi lumină,

fratele meu geamăn mort şi eu în viață,

bogătaşii şi noi, sărmanii.

Mă temeam că sunt demon.

Speram că Isus e Dumnezeu.

Ne era ruşine pentru El.

Soția îl acuza că o părăsise cu copiii.

Filip încerca să-i explice ce facem.

Nu-l ajuta că printre noi erau femei cu capul gol şi dezbrăcate.

Femei pe care se vedea ce făcuseră.

Isus l-a convins pe Filip să se ducă acasă.

A spus că oricum va lipsi o vreme.

A fost ultima oară când a zâmbit.

S-a izolat, fără hrană şi fără apă.

Nu-L puteam aborda, indiferent de motiv.

Ne temeam că o să moară, că o să se sinucidă.

Îl supravegheam cu rândul,

gata să intervenim dacă era ceva nelalocul lui.

S-a întors după 40 de zile.

I se citea moartea pe chip. Moartea.

Cea despre care vorbea tot mai des.

Ne-a spus că era iminentă şi că trebuie să ne pregătim.

Moartea.

În ochii Lui, care mă priveau iar după multă vreme,

am citit o rugăminte mută.

Moartea.

Poate că voia să-L ajut să se sinucidă.

Era destinul meu să-I ofer arma sau otrava.

A luat ceea ce el a numit "hotărârea finală",

predicând în cetatea Domnului, în centrul lumii.

Ce tristețe !

Se apropia sărbătoarea Paştelui

atunci când a intrat în Ierusalim călare pe măgar.

Dar acolo nu se găseau doar țăranii din Galileea.

Era şi multă ură acolo.

Cum e posibil ca Fiul Domnului să fie un om atât de nepregătit ?

După trei ani de sacrificii,

n-am putut să-i oferim decât o mascaradă.

Mă temeam. Ce avea să facă ?

Simțeam ranchiuna preoților care ne priveau cu lăcomie.

Se schimbase.

Nu mai predica cu blândețe şi devenise agresiv.

Parcă voia să sfideze pericolul.

Declarase război.

Înainte spunea să întoarcem şi celălalt obraz.

Dar acum era violent. Ce de contradicții !

Nu voia să vadă casa Tatălui Său devenind un bârlog al hoților.

Numărul duşmanilor a crescut.

S-a transformat din profet în amenințare.

Ura împotriva Lui şi a noastră a crescut imens.

Ura.

Visul libertății s-a risipit.

Eram acuzați de stârnirea revoltelor.

Am fost obligați să ne ascundem, schimbând zilnic locul predicii.

Ne deplasam doar în zori. Nu ştiam prea clar unde mergem.

Totul s-a întâmplat rapid.

Eram iubiți, iar după câte săptămâni eram vânați.

Preotul mi-a făgăduit că o să fiu primit în templu.

Aveau să-mi ierte trecutul,

dacă le spuneam care dintre noi era Isus.

Pe întuneric, toți arătam la fel pentru el.

I-am spus că eu sunt.

Nu mai exista cale de întoarcere, chiar dacă sufeream.

Mergeam tot mai repede.

Piciorul mă durea rău, voiam să-l bandajez.

Pomada prețioasă !

Era dar de la un parfumier.

Nimeni nu era de acord cu risipa asta.

Mă aşteptam ca Magdalena să fie mai afectuoasă cu mine.

Eram extrem de dezamăgit.

Iar El, ce ipocrizie...

Predica să dăm totul sărmanilor,

apoi irosea parfum de 25 de dinari de argint.

Era plata pe un an pentru un muncitor.

Smirnă specială, din India.

Îi simțisem mirosul printre cei mai bogați clienți ai bordelului.

Era şi mirosul tămâii din sinagogă.

Era imposibil să ignori mirosul şi figurile lor.

Ea era îmbătată de devotamentul față de El,

care nu avusese nicio femeie.

Acum era cu un pas mai aproape.

Forța malefică din mine a transformat iubirea lor în gelozie.

Rana mă durea, dar surorii mele nu-i păsa de mine,

dar de El...

Plănuise de la bun început să-mi dea mie banii,

deşi nu ştiam cum să interpretez asta.

Simțeam că apropierea banilor

avea să-mi aducă gânduri rele în minte şi o să cedez.

La zaruri, dacă nu mizezi mult, câştigi doar mărunțiş.

Îmi părea rău şi voiam să câştig mult.

Voiam să recuperez bogățiile bordelului

pe care le irosisem dintr-o prostie.

Voiam să revin la viața mea de dinainte,

adevărata mea viață, aşa că am jucat toți banii.

Chiar şi când nu mai aveam ce miza.

Am pierdut tot. Am împrumutat mulți bani.

E posibil ca un om care se cunoaşte cu adevărat

să se respecte ?

Mă uram.

Voiam să dispar.

După nici nu ştiu cât timp petrecut delirând,

au venit să mă caute.

Iacob mi-a spus că, în lipsa mea,

Isus l-a readus la viață pe un anume Lazăr.

Nu pot să cred !

E uşor să spui că a înviat, când asta s-ar fi întâmplat oricum.

Un înviat e, de fapt, un om care n-a murit de-a binelea.

Văzusem vindecarea ologilor.

Toată treaba era că şi-au făcut curajul să-şi arunce cârjele.

Iacob, orbul.

Ce fel de martor credibil era el ?

De ce Isus nu l-a vindecat ? Învățătorul îl trimisese.

Voia să sărbătorim Paştele împreună.

O ultimă cină împreună, după care era sigur că va muri.

Aşa zicea El.

Datoriile la jocuri trebuie plătite.

Nu puteam intra în templu când eram bogat şi bine îmbrăcat.

Soarta a făcut să intru când eram sărman.

Marele preot n-a pierdut timpul.

Isus era periculos, trebuia oprit.

Caiafa a făgăduit că n-aveau să-i facă rău.

Voiau să-L prindă fără să-şi dea seama discipolii Lui.

Trebuia să-i spun unde Îl puteau găsi.

A adăugat: "Ce ai de făcut, fă-o degrabă !"

Nu doar că aveam să scap de datorii,

ci aveam să primesc şi aur pe săturate.

A țipat la mine că, dacă nu-mi plătesc datoriile,

îmi risc viața.

Ce petrecere mizerabilă ! Era numai vina mea.

Ar fi trebuit să mănânce, dar eu i-am înfometat.

Ne schimbaserăm mult în aceşti ani.

Îmbătrâniserăm mult.

A vrut să ne spele picioarele. De ce ?

Ca întotdeauna, am fost ultimul.

Când a ajuns la mine, apa era deja mizerabilă.

Şi eu eram un mizerabil, ca apa.

Nimeni nu-L înțelegea pe Isus. Mai ales în acea noapte.

De ce ne spăla picioarele ?

"Sunt lacrimi de bucurie", a zis.

Cum să fie fericit cineva care plânge cu disperare ?

Mă simțeam vinovat.

Parcă din cauza mea plângea.

Am împărțit o bucată de pâine şi un pic de vin.

A ținut un discurs funebru,

ne-a spus ce să facem în amintirea Lui.

Vorbele lui erau pline de suferință.

După trei ani, mi-a vorbit din nou.

Mi-a spus să mă duc să iau cele 30 de monede de aur.

Care 30 de monede ? Ştia că pierdusem la jocuri ?

Ştia că-mi riscam viața cu datoria ?

Credea că-i pot recupera ? Nu înțelegeam.

Dar, orice avea nevoie, simțeam că trebuie s-o fac.

Ceilalți nu erau de încredere.

A adăugat...

"Ce ai de făcut, fă-o degrabă !"

Vorbele lui Caiafa.

Nu mai aveam îndoieli, trebuia să acționez.

Şi înțelesesem. Voia să mă protejeze.

Aveam să scap de datorie.

Voia să fie prins înainte să fie prea târziu.

Înainte să fie ucis.

Sigur, e mai bine în temniță decât mort.

Sarcina primită mă speria.

Dar pieptul mi se umfla de glorie.

L-aş fi trădat cum Adam L-a trădat pe Domnul din Rai.

Sau Cain, când şi-a ucis fratele.

Mă mânjeam cu o vinovăție profundă.

Dar făceam istorie.

30.

Nu eram dispus să cred incredibilul.

Poate era o întâmplare,

dar eram din nou convins că e Dumnezeu.

Câțiva ani de vagabondaj nu schimbă o viață de lăcomie.

Am trăit marea plăcere de a fi din nou bogat.

I-am condus la El.

Le-am cerut să nu-I facă niciun rău după ce-L capturează.

Nu mă aşteptam să fie atât de mulți.

Toți soldații ăştia pentru un singur om !

Dacă nu era voința Lui să fie capturat, ci obsesia mea ?

Doar eram creatura Lui.

Un personaj din opera Lui,

o marionetă cu ajutorul căreia Îşi atingea scopul,

oricare ar fi fost acesta.

Simțeam că mă scufund în infern.

Îl iubeam, dar trebuia să-I fiu duşman.

Nu înțelegeam jocul în care mă băgase.

Dar aveam să-l joc.

Voiam să-I spun că-L iubesc.

Mi-a spus "prieten". Mie.

Nu-i spusese nimănui "prieten".

Mie, lui Iuda !

Din cauza căruia fusese prins.

Mai întâi zbierete, apoi înfricoşare.

Mai întâi au adormit, apoi s-au lepădat de El.

Eu, singurul care-L părăsise,

fusesem condamnat de El să-L denunț.

Făcusem ce-mi ceruse,

dar situația asta mă chinuia cumplit.

Ce trebuia să fac acum ? Nu ştiam.

L-am urmat.

L-au întrebat dacă se crede Fiul Domnului.

Nu numai că a răspuns,

ci a şi zis că El şi Dumnezeu sunt unul singur.

Le-a fost suficient.

Nici că exista blasfemie mai mare.

Era mai mult rai în nisipul din sandalele Lui decât în tot templul.

Era mai multă dreptate în vorbele Lui despre egalitate

decât în ritualurile credincioşilor care le respectau regulile,

dar nu cunoşteau compasiunea pentru aproapele.

Pentru asemenea blasfemii, a fost condamnat la moarte.

Dar anumite hotărâri erau luate de guvernatorul roman.

Acolo Îl duceau.

Petru a tăgăduit că I-ar fi fost prieten.

A jurat pe lege, pe sufletul lui, pe sângele lui,

ba chiar şi pe sângele copiilor săi.

A spus că nu L-a văzut niciodată pe Isus.

Dacă aş fi deprins un dram de compasiune în cei trei ani cu Isus,

mi-ar fi fost milă de Petru.

Însă m-a bucurat suferința lui.

Nu asta era înțelegerea. Nu mai voiam banii.

Cei puternici n-au niciodată mâinile curate,

în ciuda acestei prefăcătorii.

Isus ne-a învățat că orice făptură poate fi privită din două perspective,

una fiind cea bună.

Dar, în făptura care-L biciuia fără milă,

nu vedeam nimic bun.

Dacă ar fi putut vorbi, mi-ar fi spus

că şi acea fiară crudă şi hidoasă avea un loc în Împărăția Cerurilor.

Au hotărât să-L crucifice, pedeapsa hoților şi a criminalilor.

Au strigat că un rege ca El merită o coroană.

M-am dus la ascunzătoare, căutând ajutoare.

"Ce să facem ?", au răspuns. Cum adică ?

Dacă iubeşti, nu întrebi ce să faci.

Te arunci cu capul înainte, acționezi, plângi,

muşti, strangulezi, îi rupi oasele duşmanului.

Asta faci dacă iubeşti cu adevărat.

Dacă ți se îneacă fiul, nu întrebi:

"Iertați-mă, fiul meu se îneacă, ce ar trebui să fac ?"

Dacă ți se îneacă fiul, sari în apă şi faci tot ce poți,

chiar dacă te îneci cu el.

Juraseră să-L urmeze peste tot, ba chiar şi să moară pentru El.

Însă eu eram trădătorul în ochii lor.

Eu Îl dădusem pe mâna soldaților.

Eu nu meritam să mă aflu printre ei,

eu trebuia să fiu ucis cu pietre.

Trebuia să-L salvez singur pe învățător.

A scris: "N-o să mor niciodată." Doar patru cuvinte.

Ca şi cele pe care mi le-a spus prima oară: "N-o să mor niciodată."

Eu eram alesul.

Doar mie îmi vorbea.

Doar mie îmi dezvăluise marile Lui taine.

Nu se plângea.

Durerea celorlalți doi condamnați îi încânta pe curioşi.

Doar pentru asta veniseră.

Mi-a scris că n-o să moară niciodată.

Dar ce plănuia ? De ce nu se salva acum, să nu mai sufere ?

Când începea minunea ?

Au pariat pe cine avea să moară primul.

Doar Isus mai trăieşte.

De ce nu le răspunde celor care-L întreabă râzând:

"Unde e Dumnezeu acum ?"

Ce canalii !

Ca şi mine. Asta mă întreb şi eu.

Isuse, o să faci o minune, nu ?

Dă-te jos de acolo nevătămat, şi Ierusalimul o să-Ți cadă la picioare.

Scapă de cuie şi coboară de pe cruce !

Hai, coboară !

Se face târziu, lumea pleacă !

Grăbeşte-te ! Toată lumea trebuie să vadă că moartea nu Te atinge.

Sau o faci când se aşteaptă mai puțin ?

Eu am încredere în tine.

Care Dumnezeu ?

Era un simplu om.

Iar eu Îl omorâsem.

Mereu făcusem ce mi-a cerut şi eram gata s-o fac din nou.

Dar nu-mi mai putea porunci, era mort.

Voiam să mor cu El.

Din cauza mea era pe cruce.

Eu Îl trădasem.

Eu bătusem cuiele.

Eu crezusem în El mai mult decât crezuse El.

Dacă mai trăiam, aveam să fiu blestemat pe vecie.

Dar nu vreau să trăiesc blestemat.

Eu Te-am omorât, învățătorule.

O să mă ierți ? Sau Tu trebuie să-mi ceri iertare ?

Da, Tu să-mi ceri iertare pentru că m-ai trădat.

M-ai făcut să cred că n-o să mori.

Că eşti Dumnezeu. Tu eşti trădătorul.

Cât durează până mori ?

O să fie ca şi cum, la fel ca fratele meu geamăn,

nu m-am născut niciodată.

În pragul morții, mi-am revăzut întreaga viață.

Chiar şi copilăria.

Criminal.

Însetat de sânge, hoț, mincinos.

Profeția auzită de mama era adevărată.

Diavolul poate lua orice formă. A luat forma mea.

Am trăit vânzând femei.

Mor vânzând un bărbat.

Dintre cei 12, sunt singurul care moare cu El.

M-au făcut trădător, dar eu sunt cel trădat.

De ce m-ai trădat ?

De ce mi-ai scris că n-o să mori niciodată ?

Ai fost un nebun. Iar noi am crezut că eşti Fiul Domnului.

Ba chiar însuşi Dumnezeu.

Trebuia să salvezi lumea, dar nu Te-ai salvat nici pe Tine.

Erai un simplu şarlatan, ca mulți înaintea Ta.

La fel ca ei, când mori, nu mai contezi.

Peste câteva săptămâni, nimeni nu-şi va mai aminti de noi.

Mor singur, ca un câine necredincios.

Şi Tu mori singur, ca profetul fals ce eşti.

Toate balivernele alea despre învinsul morții,

despre înființarea religiei iubirii.

Totul s-a terminat, totul a murit odată cu Tine.

Ca şi Iuda Iscarioteanul, o să fii uitat imediat.

Isus din Nazaret, n-o să fii ținut minte.

Numele Tău n-o să mai fie pomenit.

O să fie ca şi cum n-ai fi existat niciodată.

Ați urmărit filmul artistic EVANGHELIA DUPĂ IUDA

Redactor ROBERT CIUBOTARU