Original subtitles

Mă cheamă Barniche,

Părinţii mei nu s-au înţeles

Aşa s-a ajuns la Barnard.

Înainte, făceam proiecte

Aşa că fac zilnic naveta Calais-Londra, Londra-Calais.

Ce naiba faci acolo?

Exact. Cum adică?

Da, tot eu sunt. De data asta, te ocupi tu.

Nu faci nimic, aşa că, de data asta te ocupi tu.

Pauline ce?

Da, Pauline!

Nu. Pauline merge la mama mea.

Cu Max? Nu cu Max. E evident că nu merge cu Max!

Iertaţi-mă... Oamenii sunt deranjaţi de zgomotul făcut de dv.

Oamenii sunt deranjaţi de zgomotul făcut de dv.!

Cum? Nu te mai aud! Vorbeşte mai tare!

Da, vorbeşte mai tare.

La mine, sub acoperişul meu... A făcut asta acolo...

BARNIE ŞI MICILE SALE NEMULŢUMIRI

- Bună ziua! - Bună ziua!

- Jenny, mă întorc după prânz. - Poftă bună!

- Poftim! La mulţi ani! - Mulţumesc.

Veneţia cu Orient Expresul! Eşti nebun!

- Ca să nu mai fie Calais-Londra... - Eşti adorabil.

Crezi că o să-i întâlnim?

Ei... suntem noi.

Ai văzut numărul vagonului?

- 45? - De la 45 de ani.

- E vreo problemă? - Nu, nimic...

1 mai nu cade în weekendul cu 1 mai?

E ceea ce s-ar numi o coincidenţă.

Dă-mi ţigările tale...

Acolo.

Nu mai fumezi Dunhill?

Schimb din când în când marca. Aşa le apreciez mai tare pe ale mele.

Suflă, baby!

Încă o dată!

Ce frumos!

- V-aţi văzut şosetele? - Şosetele?

Da, şosetele. Aveţi una albastră şi una roşie.

- M-am grăbit de dimineaţă. - De dimineaţă aveaţi două roşii.

- Ai simţul observaţiei bine dezvoltat. - Sunt măritată, am nevoie de el.

Asta e pentru dv.

- Mulţumesc. - Nu de la mine.

Toată lumea!

Mulţi ani trăiască!

Îmi cer scuze.

- Alo! - La mulţi ani!

- Deschide-l mai întâi! - Nu pot.

- Am zis să-l deschizi! - Plicul ăsta e ciudat...

Mă dezamăgeşti.

- E foarte... - Foarte?

- Când? - În weekendul cu 1 mai.

Weekendul cu 1 mai cade de 1 mai?

- Îţi face plăcere? - Da.

Văd că ai un cap de iepure răcit.

Sunt într-o întâlnire. Unde eşti?

Tu eşti sub pălărie?

Nu ştiu.

45.

Ca numărul camerei în care te aştept acum,

ca să vezi cum o să fie călătoria. Vii?

Da, sosesc...

- Mă întorc... - Poftim?

Am uitat ceva foarte important.

- Înţeleg... - Mulţumesc.

Rămâi cu spatele!

Cu spatele se vede mai bine cum sunt bărbaţii.

Nu, puiule?

- Îmi spui "puiule"? - Aşa scrie în interior.

- Lucie şi Puiul. - Scumpo, lasă joaca...

Hai s-o iei!

- Am înghiţit-o! - N-ai înghiţit verigheta, Margot.

Asta nu mă face să râd, Margot! Dă-mi verigheta.

Nu mai face mutra asta! Margot, dacă ai înghiţit verigheta,

va trebui să te fac să înghiţi un laxativ foarte puternic

ca s-o recuperez înainte de trenul de la ora 6.

O să fie foarte dureros,

iar relaţia noastră va avea de suferit.

Dar n-o să am de ales. Dă-mi verigheta.

Nu pot!

- Rothmans! Nu mă simt bine. - Nu mai am.

Nu. Mă simt foarte rău. Înţelegi? Extrem de rău!

Ţi-e mai bine?

Cu cine plec?

Cu cine plec?

Ar trebui să pleci cu Margot.

Nu vreau să-ţi dau sfaturi,

dar Mark sigur ştie o grămadă de locuri ascunse în Veneţia.

De Margot mi-e cam teamă. O să vrea să vă giugiuliţi

pe Podul suspinelor, privind gondolele...

Margot e ca un tablou. Veneţia i s-ar potrivi aşa de bine!

Însă Mark e foarte fin şi cultivat.

Dacă pleci cu Mark, pleci cu Casanova, cu Vivaldi,

cu toate geniile picturii din Renaştere.

N-o să fie prea multă lume?

Ascultă... Ce-ţi pasă ţie de Vivaldi?

Ce înseamnă Vivaldi pe lângă zâmbetul lui Margot?

Pe lângă căldura corpului ei, când se ghemuieşte lângă tine?

Decizia ta e clară. Pleci cu Margot!

Pleci cu Mark.

Nu uita că el ţi-a dat primul biletul.

Pleci cu Mark.

Lucie!

- E cineva acasă? - Eu, ca de obicei.

- Ai avut o zi bună? - Da...

În afară de o mică neplăcere, toate bune.

- Am muncit, ca de obicei. Dar tu? - Şi la mine ca de obicei.

Ăsta nu e un răspuns.

- Nu atinge nimic! - Ai văzut ce harababură e, scumpo?

Totul e în ordine. Cel puţin, în capul meu.

- Dar... - Nu atinge nimic! Aş fi pierdută.

Vino puţin!

Nu mă săruţi?

Nu voiam să vă fac să vă pierdeţi concentrarea, dnă.

Doamna vă aparţine în seara asta. E doar a dv.!

- Dar sunt sigură că ai uitat. - Ce să uit?

- E ziua ta! - E ziua mea?

La mulţi ani, tată!

- Te gândeşti la toate. - Da.

- Nu uiţi niciodată nimic. - Nu.

O să-ţi umplu cada.

E bine?

Am avut mereu o mare forţă în faţa nemulţumirilor tale.

- N-am nicio nemulţumire, iubito. - Adineauri ai spus altceva.

Aşa e. În weekend o să plec la Paris, la un seminar.

Pe 1 mai?

Problema cu 1 mai e că e weekendul cu 1 mai, nu?

Da...

Lucie!

Voiam să-ţi spun... Lucie!

Nu eşti obligată să citeşti la masă, nu?

- Urmez sfatul lui Alex. - Alex?

Alexandre Adasowski. Profesorul ei de istorie.

- Îi spui Alex? - Toată clasa îi spune aşa.

E incredibil. Când îţi povesteşte el, ai impresia că istoria e vie.

Ca şi cum ţi-ar povesti un roman sau un film. Înţelegi?

Adasowski ăsta n-a chemat-o pe mama ta la începutul anului

să-i spună că trebuie să te pui pe treabă?

Ba da, dar s-a produs un declic. Nu ştiu cum.

De fapt, a zis să mergi la el, ca să discutaţi despre viitorul meu.

Parcă nu te bucuri că fiica ta e încântată de istorie.

- Nu-i spui? - Ce?

- Uită-te pe comodă, lângă tine. - E un cadou?

- Ce faci? - M-am gândit să-l schimb.

- Ăla e al meu. - Eşti drăguţă, scumpa mea.

Veneţia şi splendorile sale

Eşti mulţumit?

E referinţa clasică pentru Veneţia.

M-am gândit că, dacă tu şi mama plecaţi acolo...

Sonny, două plicuri. Sunt foarte urgente.

- A sunat soţia dv. - Soţia mea?

Voia s-o sunaţi. Părea urgent.

- Cât de urgent? - Urgent.

Bună ziua! Nu suntem acasă,

Lucie, eu sunt. M-ai căutat. Nu eşti acasă?

Mai stau puţin... Nu eşti acasă? Sună-mă.

Sună-mă, scumpo! Te iubesc.

- Alo! - Da, recepţia.

Aici Barnie.

- Au plecat plicurile? - Da.

Mulţumesc.

Bună ziua! Nu suntem acasă,

Lucie, fir-ar să fie!

Unde eşti? Chiar nu înţeleg.

Nu-mi transmite că ai ceva foarte important să-mi spui,

dacă apoi nu eşti de găsit toată ziua. E enervant!

Scumpo, tot n-ai venit? Te rog, sună-mă.

Seminarul a fost anulat. Da, m-am anulat.

Dacă darul tău avea vreo legătură cu weekendul ăsta,

vreau să ştii că sunt disponibil. Te sărut şi aştept telefonul tău.

Îmi iau după-amiaza liberă. Ne vedem luni.

După dv.!

Ce-i cu ţinuta asta ţipătoare? E foarte neprofesionistă.

Am stat 5 luni să fac un poster şi vreau să-l cumpere.

Sper să nu fie de faţă prea multe doamne.

Ce naiba faci? Citeşti mai târziu!

Margot!

"Mark, iubitule"...

Scrisoarea asta nu e pentru tine. Cine e Mark?

24, mulţumesc, doamnă. 24.000 de lire!

Dă cineva 24.500? 24 500, mulţumesc, domnule.

24.500. Aud 25.000? 25.000...

Mulţumesc, doamnă. Dă cineva mai mult?

25.000 de lire...

25.000 o dată, 25.000 de două ori...

Vândut pentru 25.000 de lire doamnei din rândul doi.

Un fotoliu Chippendale care i-a aparţinut amiralului Nelson.

Trecem la numărul 26.

Vă simţiţi bine?

Ann, vrei să pui ăsta deoparte pentru mine, te rog?

Bine.

Scuzele mele, doamnelor şi domnilor. Este o eroare în catalog.

Acest articol a fost deja vândut. Trecem la numărul 27.

Aţi putea dezvolta conceptul de pace transmis de fotografii?

Da. Desigur.

Pacea... E un concept legat de o lume grijulie.

Totul e liniştit... Totul e real, ca în lumea reală...

Totul e real.

Aveţi o căsuţă şi o familie.

Un bărbat şi o femeie, o fetiţă,

o grădină mare şi iepuraşi albi.

Şi sunt fericiţi, foarte fericiţi, nespus de fericiţi...

De ce?

Fiindcă nu le e teamă să înfrunte viitorul,

datorită asigurărilor de viaţă Smith & Caswell!

Margot!

Cu dl Barniche, vă rog!

Barnie lipseşte toată după-amiaza. Vă rog să reveniţi luni.

Evident, ăsta e pentru dv.

Îmi daţi scrisoarea mea, vă rog?

- Unde mergeţi? - Îl însoţesc pe Popaul la Calais.

- Cine e Popaul? - El e Popaul.

Când l-am văzut, m-am gândit la Barnie.

Vă însoţesc.

Eu şi Popaul n-avem nevoie de escorta unei doamne.

Nicio problemă!

Totuşi, o să-l sun pe Barnie să-l anunţ de sosirea dv. Bine, Popaul?

Mulţumesc.

Vino! Mergem la Calais.

Avantajul ăsteia, scumpo,

e că geamurile dau direct spre Canale Grande.

Da.

Dar e foarte departe de San Marco.

Pensiunea asta e foarte bine plasată.

Nu mi-ai spus ce aveai să-mi zici de dimineaţă.

Nimic.

Părea important.

De asta te-ai întors mai devreme, cu toate cadourile astea?

- Cum adică de asta? - Te cunosc.

- Ştiu că simţi bine lucrurile. - Ce simt? Ce aveai să-mi spui?

Se poate fuma în maşina dv.?

Samurai! Dă-mi ţigările.

Glumesc.

E ciudat. Nu mi l-aş fi imaginat cu o femeie ca dv.

Crezi că eu mi-l închipuiam cu un tip ca tine?

Cum l-aţi cunoscut?

Am făcut o campanie cu afişe pentru firma lui. Asta a fost...

Nu-mi plac tipii de vârsta mea, prefer bărbaţii cu experienţă.

Şi tu?

Tocmai sosise în Londra. Era pierdut în metrou.

L-am urmărit o vreme.

Era atât de fragil... Era emoţionant.

Era acolo, complet pierdut, fără să ştie încotro s-o ia.

Şi i-ai indicat drumul cel mai scurt către patul tău, nu?

Cam aşa ceva.

E frumoasă brăţara ta.

Barnie mi-a...

Ştii ce mi-a zis când mi-a oferit panglica asta?

Că eşti un cadou pentru el.

Că numai el are dreptul să desfacă ambalajul.

E suficient să tragă aici.

De unde ştii?

- Încetează cu învârtitul. - Asta mă calmează!

Femeile...

Doar asta ai?

Scuzaţi-mă, domnişoară.

Fumez numai Rothmans, ca şi Barnie.

M-aş mira.

Barnie fumează Dunhils, ca mine.

Se vede litoralul.

- Se apropie ora abordajului. - Într-adevăr...

Mă scuzaţi!

Ştiţi unde e strada Portului?

E cea pe care o ştiu cel mai bine pe lume. Acolo locuiesc.

E departe?

Dacă nu vă grăbiţi, mă puteţi urma. Mă întorc acasă.

Avem tot timpul.

Fluieratul e obligatoriu?

Nu se grăbeşte. Nu se poate...

N-am avansat prea mult.

Tot timpul! Din fericire, avem tot timpul.

Admiră peisajul!

Şi-a făcut cumpărăturile... Acum se întoarce acasă.

- Ce faci? - Nu vezi? Suntem pe strada Portului.

- Numărul 32. Am trecut. - Nu puteai să spui mai repede?

Aşa!

- V-aţi rătăcit? - Nu, mulţumim.

Termină cu zâmbetul ăsta. O să ţi se întipărească pe faţă.

Aici sunteţi la mine.

- Sunteţi soţia lui Barnie? - Da. Îl cunoaşteţi?

Suntem nişte prieteni din Londra. Eram în trecere.

Ne-am zis să ne oprim, să-i facem o surpriză.

Barnie adoră surprizele. Poftiţi!

Aţi nimerit bine, e acasă.

- Frumoasă grădină. Nu, scumpo? - Mulţumesc.

- Ce păcat pentru Ronsard... - Ce e cu Ronsardul meu?

- O să moară. - Nu se poate!

Mi l-a oferit Barnie când ne-a cunoscut.

- Cu toate astea, o să moară. - Barnie!

La mine n-ar fi rezistat un an. Găsiţi altul!

Barnie!

Priveşte!

Cine coboară pe scară, ca o prinţesă...

Ştii ce-am aflat de la prietenul tău?

Iartă-mă!

Ce te-a apucat? Eşti nebun?

Încetează!

- Mă scuzaţi. Unde e toaleta? - La etaj.

O să vă aduc nişte gheaţă. Eşti complet nebun!

- De ce trebuia să-ţi bagi nasul? - Trandafirul tău o să moară.

- O să moară. - Ce trandafir?

Ronsard! Cel de la nunta noastră.

- Asta e tot ce ţi-a spus? - Da.

Poftim! O să vă ajute. Ce-i chestia asta?

Pentru aniversarea lui Barnie.

Când l-am văzut, m-am gândit imediat la tine.

- Serios? - La noi, mă rog...

Ce casă primitoare! E drăguţă.

Ador tapetul. Mai ales cel cu păsărele...

Şi covoarele, pernuţele astea moi...

Mulţumesc. Şi medalionul dv. e drăguţ.

Poţi să-mi explici ce te-a apucat?

- Ce e? - Vin acum!

Unde te duci aşa?

Mâine nu avem ore. Mama a fost de acord.

Cu ce? Cu ce e de acord mama?

O să-i corectezi tu compunerile?

Dacă domnişoara vrea să devină istoric, trebuie să lucreze ceva mai mult!

În seara asta, nu ieşi.

- Unde mergi? Ce-i cu puciul ăsta? - Ce puci?

Nu-mi spui tu mereu că nu-ţi pasă de note?

"Vreau doar ca fiica mea să se simtă bine în pielea ei, să fie deschisă."

N-o să fiu deschisă dacă mă închid în camera mea,

dacă mă tratezi ca pe o copilă.

Scuză-mă, dar acum par o fetiţă!

Gata, s-a terminat spectacolul... Urcă-te în camera ta!

Îţi arăt eu puciuri! Nu ştiu dacă Alex ăla îţi dă asemenea idei,

dar am început să mă satur de tonul ăsta!

Fir-ar!

Aşa e!

Nu se poate să dai buzna la cineva aşa, fără să anunţi, vineri seara!

La naiba!

- Superb! - Impresionant!

Atât de viril! Nu?

- Ce faceţi împreună? - Ce facem împreună?

- N-am scris-o cu răutate. Ce vrei? - Problema e că n-am primit-o eu.

Bine... De acord. Şi acum ce facem?

V-am rănit, înţeleg, vă înţeleg reacţia.

M-aţi speriat rău de tot când aţi apărut aici.

Sunt pedepsit... Iar berbecul e foarte amuzant...

Berbecul cu coarnele lui mari... E irezistibil!

Păcat că nu l-ai dat cu ruj. Ar fi fost şi mai amuzant.

- Dar acum trebuie să plecaţi. - De-abia am sosit. De ce să plecăm?

Fiindcă...

Fiindcă soţia şi fiica mea sunt aici, iar asta nu le priveşte!

Da? Dacă tatăl sau soţul meu ar fi un homosexual refulat,

aş considera că mă priveşte şi pe mine.

- Refulat? - Te amuză chestia asta?

Ce vrei? Ce aştepţi?

Având în vedere situaţia, m-am gândit că ai putea avea nevoie

de o prezenţă masculină amicală...

Credeţi că mie mi-e uşor? Ăsta e felul vostru de a mă iubi?

Margot...

- Ştii cât de mult te iubesc... - Să zicem că ştiu cum.

Am simţit că, dacă voi continua să fac prostiile astea, o să plece.

Iar asta e imposibil.

Nu vă daţi seama, fiindcă nu m-aţi cunoscut înainte de ea.

Dar, fără ea, n-aş fi decât un rebut vechi, neinteresant...

Chiar şi pentru noi e important să rămân cu Lucie.

Mă iubeşti fiindcă sunt ceea ce sunt...

Iar dacă sunt ceea ce sunt e fiindcă sunt şi cu ea.

E valabil şi pentru tine. Înţelegi?

Nu prea.

Tocmai fiindcă vă respect...

Aşteptaţi!

Tocmai fiindcă vă respect

am hotărât să pun punct, înţelegeţi?

Înainte să vă fac să suferiţi prea mult.

- M-a durut foarte tare. - De ce nu mi-ai spus în faţă?

Fiindcă, uneori, curajul înseamnă să pari laş.

Spune-mi în faţă că nu mă mai iubeşti.

Tocmai fiindcă te iubesc, fiindcă îl iubesc,

fiindcă o iubesc şi pe ea am hotărât să nu te mai văd.

- Mă rog, pe voi. - Nu vrei să mă mai vezi?

Margot, de asta ţi-am trimis biletul.

Dacă nu mai vrei să mă vezi înseamnă că nu mă mai iubeşti. Aşa e?

Cum poţi spune aşa ceva? Te iubesc. Ador să fac dragoste cu tine.

Nu ştiu cum să-ţi spun... Când închid ochii,

e ca şi cum ai fi un miriapod, cu 50 de guri şi 500 de limbi.

Ce comparaţii...

Cu Mark, îmi regăsesc latura adolescentină.

Cu tine, mă simt un puşti, un puşti mic care e gâdilat şi râde.

Iar cu soţia ta te simţi adult. Cineva pentru fiecare vârstă.

E genial! Până la urmă, suntem complementari.

Da.

Aşa ciuguleşti de la fiecare ce te interesează

şi construieşti un fel de partener ideal.

- Da, se poate spune. - Şi resturile?

Ce faci cu ele? Le dai la câine?

Foarte bine, nu te mai iubesc! Nu te mai iubesc.

Îţi mai spun ceva. Începi să mă cam calci pe nervi!

- Şi el? - Ce-i cu el?

Unde l-ai găsit?

Eram la Londra, complet pierdut. El mi-a întins mâna. Plecaţi!

Iar tu, când ţi se întinde mâna, îţi oferi curul?

- Ce frumos... - Nu înţeleg. Chiar nu înţeleg.

Dar o întreb pe Lucie. Poate ea înţelege mai bine.

Zici că ea te cunoaşte. Ar putea să-mi explice.

Du-te! Cuplul nostru e solid. O să depăşim criza asta.

- Iar tu o să pici de proastă. - Am picat deja de proastă!

- Barnie! - E foarte simpatic animalul ăsta.

Simpatic şi amabil... Şi extrem de fragil...

Cu fata ta ar trebui să vorbeşti aşa.

Lasă imediat câinele! Dă-i drumul!

Draga mea, din nefericire, prietenii noştri trebuie să plece.

- Serios? - Da.

Iertaţi-mă. Mă gândeam la ceva.

- La trandafirul dv... - Da?

- Aţi încercat cu sânge uscat? - Da, am cumpărat.

Nu! Aşa nu dă niciodată rezultate. Trebuie să vă arăt cu sânge proaspăt.

Data viitoare când avem o zgârietură, încercăm, şi gata...

Am impresia că Barnie nu vrea să vă salvez trandafirul.

Trandafirului îi merge foarte bine.

Barnie, nu mai fi nepoliticos cu prietenii tăi! Eu ţin la tufa asta.

Dacă într-o zi n-o să mai fim împreună, e tot ce va rămâne din noi.

Sunteţi invitaţii mei. Mâine la prima oră, căutăm sânge la măcelar

şi-mi arătaţi cum să fac. Bine?

O să vă conduc în cameră. O să petrecem o seară minunată.

Aşa a fost mereu. De la 7 ani, când m-am îndrăgostit

de preotul care m-a spovedit la prima comuniune, mereu e la fel.

Reuşesc de fiecare dată să mă încurc în situaţii imposibile.

De ce nu sunt în stare să mă mărit şi să am copii, ca toată lumea?

Ai putea începe prin a călca asta.

Dar ştiu că sunt făcută pentru asta. E vocaţia mea. Înţelegi?

Înţeleg.

Înţeleg că ai făcut prima comuniune...

Nu, tocmai.

Când m-am trezit în faţa preotului în biserică, în rochiţa mea albă,

în loc să înghit ostia, l-am muşcat de mână.

Eu voiam corpul lui, nu al lui Iisus.

Înţelegi, e mereu... Mă rog...

Auzi! De ce n-ai spus nimic mai devreme?

- N-am spus nimic? - N-ai spus. E drăguţ!

Sper că nu vrei să mă laşi să distrug singură viaţa lui Barnie,

pentru ca apoi s-o repari tu singur singurel?

Dacă asta ai în cap, cred că n-o să fim prea buni prieteni.

Nu mă lua drept ceea ce nu sunt, băiete.

Sunt nişte enervanţi. N-ai înţeles?

Tu insişti să-i ţii peste weekend, iar eu voiam să rămân singur cu tine.

- Fac asta pentru noi. - Pentru noi?

Tufa ne reprezintă pe noi doi.

Şi apoi, sunt foarte simpatici. Însă nu par să se înţeleagă prea bine.

- De ce spui asta? - Nu ştiu. Intuiţie feminină, cred.

Spui numai prostii! Formează un cuplu foarte armonios.

- Ba nu. - Dacă-ţi spun că da!

Îi cunosc mai bine decât tine. E incredibil.

Poate, dar îţi zic că e ceva care nu merge.

Javrele astea! Da, ştiu, ţi-e sete.

Hai, bea!

Toate astea pentru un trandafir... Eu l-aş fi înlocuit, draga mea.

Nu înlocuieşti 15 ani de iubire aşa, pur şi simplu!

- Ce voiai să-mi spui de dimineaţă? - Trebuie să le gătim ceva.

- E aşa de grav? - Nu. Coboară-mi oala aia!

- E prea sus pentru mine. - E grav, da...

- Vezi că e grea. - Da, e grea. Ce voiai să-mi spui?

Voiam cumva...

- Ce? - Să mă îndepărtez puţin.

Nu înţeleg.

Voiam să plec luni.

Ce înseamnă "voiam să plec luni"?

Înseamnă că n-ai observat, dar sunt complet pierdută.

Mi-am pierdut direcţia.

Am nevoie să mă îndepărtez, să-mi pun gândurile în ordine.

- Din cauza lor? - Nu văd legătura.

Atunci, ce e? Ce-am făcut? Ce-am spus?

- Când ţi-am vorbit despre seminar? - Poate...

M-am simţit inutilă, egoistă... Că mă gândesc doar la mine.

Ce spui?

Mai devreme, când ai venit încărcat cu daruri, mi-a făcut mare plăcere.

Nici nu ştii cât de mult... Iar apoi a fost mai rău ca oricând.

Erai aşa de drăguţ, de prevenitor... M-am simţit jalnic.

Nu înţeleg. Jalnic?

De când cu Anglia, nu mai ştiu ce rol trebuie să joc.

Ce rol? Toate rolurile.

Ştii bine că nu există minut, secundă să nu mă gândesc la tine.

Iar despre Anglia am vorbit împreună. Chiar tu m-ai încurajat să mă duc.

Da, dar ca să te simţi tu mai aşezat...

Să fii mândru de tine... Să te valorizezi mai bine.

Sunt sigur că e altceva.

- Poftim? - A apărut cineva?

- Nu! - Cine e?

- Nu e nimeni... - E plăcut cu nimeni ăsta?

L-am văzut de trei ori. O nimica toată...

Ba da, e totuşi ceva. Un pic, fir-ar...

- Cine e tipul? - El nu contează! Vorbeam despre noi.

N-am chef să semănăm cu toate cuplurile pe care le vedem...

Te-ai schimbat, ai avansat, eşti cu mintea în altă parte.

Ai nevoie să-ţi iei zborul. Nu vreau să rămâi din datorie sau din milă.

- Nu schimba subiectul! - Dar n-am schimbat subiectul.

Ba da, am simţit imediat tentativa. Dar nu merge. Vreau să ştiu totul.

Cine e, cum e, ce culoare au ochii lui, cum are părul, CNP-ul...

Vreau să ştiu când v-aţi întâlnit, ce-aţi făcut, unde şi cum...

O să-i sparg gura tipului care şi-o trage cu nevastă-mea

în timp ce eu îmi rup spinarea la englezoii ăia nenorociţi! Fir-ar!

Muncesc şi ştiu că un nesimţit se vede cu nevastă-mea...

Şi eu crăp muncind pentru familie. E o nebunie!

E dezgustător.

- Ne-am certat puţin. - Sper că nu din cauza noastră!

- Sigur că nu. - Fetelor, ce-ar fi să pregătim cina?

Aici erai...

Îmi pare rău pentru prietenii tăi. Cred că m-au considerat grotesc.

Te poţi duce cu ei, scumpo.

- Chestia asta miroase foarte bine. - Cum?

Calmează foarte bine. Ţi-ar prinde bine şi ţie.

De unde ştii?

Îl miros în fiecare seară, înainte să adorm.

Adică tragi pe nas chestia asta... Îţi mănâncă neuronii!

E foarte grav. Nu poţi să faci aşa ceva.

Glumesc. În ce hal aş fi, dacă aş fi tras lipici pe nas din copilărie?

Ai umorul maică-ti.

- Ceapa asta! - Face bine la ochi.

Din cauza acidului eliberat...

Activează glandele lacrimale. De asta ajungi să plângi.

- Pe dv. ce vă face să plângeţi? - Ceapa.

Suntem toţi un pic cam iritaţi, ca şi voi mai devreme, în maşină.

Margot are un caracter infect.

- Unde locuiţi la Londra? - Eu stau la Portobello.

Şi el?

Nu ştiţi unde locuieşte?

De fapt, nu-i rău.

Locuieşte aproape de chei. Exact, aproape de chei.

Stau în Mica Veneţie, pe o penişă.

- Mica Veneţie nu e aproape de chei. - Ba da. Acolo sunt bărcile.

N-o băgaţi în seamă. E cu capul în nori.

Aşa... Fir-ar!

O să mă conectez tot aici.

Nu ne mişcăm, aşteptăm... Fir-ar!

Hai, răspunde!

- Alo! Sunt Alexandre. - Alo! Tu erai. Da.

- Îmi lipseşti. - Şi mie, desigur.

să fiu departe de tine.

Ce e?

- Nu ştii cât îmi doresc să te văd. - E pentru mama.

Da, sigur. Un weekend... Ce crezi?

Ascultă, acum nu pot vorbi. Chiar nu pot. Avem musafiri.

- Exagerezi. - Am purtat deja discuţia asta.

M-a trădat! Fir-ar!

M-a trădat! Ticălos nenorocit!

Ticălos!

E o nenorocită!

Scumpa mea, tipul ăla nu înseamnă absolut nimic pentru mama ta.

Pentru mine, Alexandre înseamnă totul! Înţelegi?

Alexandre? Proful tău de...

- O să curgă sânge. - O să te poţi ocupa de trandafir.

- Ţi-am explicat deja... - Te rog să mă ierţi.

Barnard Barniche! Barnard Barniche la telefon!

Vă culcaţi cu nevastă-mea şi-i frângeţi inima fetei mele.

Dacă nu vă schimbaţi terenul de joc, fac plângere pentru hărţuire sexuală.

Poţi să te culci cu cine vrei, nu mă interesează, înţelegi,

dar te somez s-o laşi deoparte pe Cecile, pe fata noastră!

- Mă somezi? - Exact, te somez!

- Mă somezi? - Exact, te somez! Ce faci?

- Mă duc la fata mea. - Ai făcut destule pentru seara asta!

Ajunge! E stupid că eşti furios pe mine, dar pot să înţeleg.

Dar faptul că o stârneşti pe fata noastră împotriva mea e monstruos!

Îţi semnalez că nu eu am avut o aventură cu iubiţelul fetei mele.

- Să nu inversăm totuşi rolurile... - Ce spui acolo? Divaghezi!

Divaghez?

Termină, câine!

Lasă-l!

- Scuză-mă. - Vino, scumpo!

Mă doare...

Sunteţi nebuni! Nu vedeţi că arde?

Ce faceţi acolo?

Am un soţ. E momentul să-l testez.

Să înţeleg ce ţi-a plăcut la el, scumpule...

Chestia asta nu mă mai lasă! Nu mai pot.

- Lucie are o personalitate puternică. - Clar.

Dacă o întâlneam mai curând, poate că aş fi ajuns să iubesc femeile.

Am încercat, scumpo. E lipsit de interes.

Nu vrea să-mi deschidă. Mă urăşte de moarte.

Ai văzut?

Mă duc eu. Am trecut prin ceva destul de similar la vârsta ei.

Când aveam 13 ani, eram îndrăgostită nebuneşte de proful de desen.

Am crezut că se prăbuşeşte cerul pe mine când am aflat că e ca tine...

Adică?

Vreau să spună că era mult prea bătrân, prea copt...

- La asta se referă. - Da.

Mă aşteptam să găsesc un cămin model şi plicticos,

dar constat că un cuplu hetero poate fi foarte amuzant.

Hetero?

Vreau să spun un cuplu căsătorit, cu familie şi casă...

Un cuplu adevărat... Nu ca mine şi Margot.

E mult prea bătrân pentru tine.

- De ce mi-a făcut una ca asta? - Fiindcă e bărbat, scumpo.

- Toţi sunt un pic ticăloşi. - În afară de tata.

În afară de tatăl tău, desigur. Cu siguranţă.

E un tip impresionant... Nu i-ar face niciodată rău mamei tale.

Şi nici altcuiva...

- N-o să-mi revin niciodată! - Ba cum să nu, puiule...

O să ajungi să dai pagina, o să vezi.

E prea grea pagina asta! N-o să reuşesc.

Ba da, o să vezi.

Într-o zi, o să apară un tip super, poate mai apropiat de vârsta ta...

O să te vadă frumoasă foc. O să vină spre tine...

O să-ţi spună, cu vocea aceea a începutului...

"Pot să vă ajut, domnişoară?" "Cu ce?", o să spui tu.

"Să dai pagina, micuţa mea..." Şi tu o să spui da.

Şi dacă pagina nouă o să fie mai rea decât prima?

Asta nu se poate, fiindcă e o pagină plină de promisiuni.

Dar bărbaţii nu-şi ţin promisiunile!

Nu e treaba bărbaţilor să şi le ţină, ci a noastră să le credem.

Ei sunt absolut incapabili... Trebuie să-i ajutăm puţin.

Hai! Coborâm?

Inspirăm adânc... Ne încărcăm bateriile şi pornim la atac.

- Aţi reuşit să vorbiţi cu ea? - Da. Totul e în ordine.

- S-a rezolvat. - Mulţumesc. Îmi cer mii de scuze.

Cecile!

Cecile!

- Ce e? - A vrut să fugă pe fereastră.

Să fugă pe fereastră?

Ajutor, mamă! Te rog! Mi-e frică!

Mamă! O să-i dau drumul! Mamă! Ajutor!

- Să se sinucidă, da... - Ajută-mă! Mamă, o să-i dau drumul!

- Nu te mişca! - Nu intra în panică, scumpo.

- Tatăl tău vine cu scara. - O să-i dau drumul! Nu mai pot!

Cecile!

Cecile!

Ce se petrece? Nu puteam sta acasă. Mă simţeam neputincios.

Ştiu că i-am făcut rău lui Cecile. Tuturor, de fapt...

- Trebuia să vin să rezolv lucrurile. - Ai dreptate. Numai tu mai lipseai.

Să ne calmăm... O să-i explic totul. O să fie bine. Nu-ţi face nicio grijă.

Ce vrei să-i explici? Că m-am culcat cu tine?

Că m-am îndrăgostit... Sigur o s-o liniştească. Hai, du-te acasă!

Dl Adasowski a venit să discute despre şcoala fetei mele

sau despre fundul nevesti-mi?

Nu se poate să dai buzna la cineva aşa, fără să anunţi, vineri seara...

Să nu murdărim ceva dacă nu e cazul...

Când discut despre fundul nevestei, e urât. Când te culci cu ea, e frumos.

Du-te acasă.

- Are timp să-i sparg arcada. - Ba n-are timp!

Eu îmi asum consecinţele faptelor mele.

Am venit să ne înţelegem ca între adulţi.

Cecile e adultă?

O să-i explici că-i dădeai note bune doar fiindcă te culcai cu maică-sa?

N-am avantajat-o, am învăţat s-o cunosc. E altceva!

Când m-am îndrăgostit de mama ei, am fost poate mai atent la ea, dar...

Trebuia să te îndrăgosteşti de toate mamele elevilor tăi.

Aşa ar creşte nivelul şcolii. Înapoi în maşină!

Am descoperit în Cecile un potenţial care...

O să-ţi dezvolt eu potenţialul. Înapoi în maşină!

Eu am venit să discut cu Lucie şi eventual cu Cecile.

Ascultă la mine, Jules Ferry! Fii atent!

Dacă mai pronunţi o singură dată numele soţiei sau al fiicei mele...

Bine.

Lucie, spune-i lui Cecile cât de rău îmi pare...

Nu eşti prea isteţ pentru un prof...

Fir-ar!

Ce prostie... Sincer...

Rămâi... Nu poţi să mă părăseşti.

Te iubesc.

Nu se poate să mă părăseşti...

Ce poveste nebunească! Eu n-am observat nimic.

- Poftim! - Mulţumesc.

Când am văzut balta cu tot sângele, a fost...

L-am recuperat.

Sângele, l-am recuperat cu un burete.

Ca să-l usuce şi să-l pună la rădăcina Ronsardului.

Da...

În sănătatea lui Barnie...

- Şi a lui Lucie! - Noroc!

Iată un toast eficient...

- E ceva care v-a făcut să zâmbiţi? - Nu, absolut nimic.

Ştiţi de ce nu există belgieni în Calais?

Nu.

Fiindcă ajung la graniţă, văd scris "Pas de Calais",

îşi spun că n-are rost şi pleacă.

Nu sunt belgian, dar tot o să plec.

Adică mă întorc acasă.

Am putea face la fel.

Nu ne luăm rămas-bun...

Nu.

Îmi doresc totuşi să sparg ceva...

Vă conduc până la ieşirea din oraş?

- Da, ar fi drăguţ. - Ar fi normal.

Cum ţi se pare proful?

- Viril. - Evident, avem aceleaşi gusturi.

Ce face?

M-am gândit că putem merge să bem ceva...

M-am săturat să mă tot bag în chestii complicate şi dificile.

Serios, îmi doresc o nevastă, o casă...

Copii care să alerge peste tot şi iepuraşi albi în grădină...

Ţi-ai pierdut minţile? Iepuraşi albi?

Da, iepuraşi albi. Ştiu că sunt făcut pentru asta. E vocaţia mea.

Eşti ca mine. Sunt Rac. E o zodie de familişti.

Pe el nu-l deranjează că dansăm aşa?

- Pe cine? - Pe el, pe soţul tău.

Pe el? Nu...

- De ce? - Nu ştiu, dar...

Dacă vrei copii şi aşa mai departe, de ce nu-i faci cu el?

Natura hotărăşte, nu noi.

O vrajă...

"Noaptea trecută m-ai privit dormind."

"Voiai să-mi vorbeşti,

"Însă ne-am promis mereu să ne spunem totul."

"Aşadar, fiindcă te iubesc, m-am hotărât să plec puţin, "

"ca să salvez relaţia noastră."

"Sper că vei fi pe peron, aşa cum am stabilit, pe 1 mai."

Nu doar decorul, ci şi atmosfera...

E unic ce se întâmplă într-un tren ca ăsta.

Toată viaţa ne defilează prin faţă în câteva ore.

Luna de miere...

Iubirile clandestine, amorurile fulgerătoare la Nisa,

despărţirea la Vintimille, împăcarea la Milano,

divorţul între Mestre şi Veneţia...

Dacă aţi şti câte servicii am făcut...

Ce fel de servicii?

- În luna de miere? - Se poate spune, da...

Minunat! Aşa cum spun mereu, amintirile de-abia acum urmează.

- Dacă aveţi nevoie de orice... - Mulţumim.

- Îţi stă foarte bine. - Îţi plac aşa?

Eşti foarte frumoasă.

Crezi că amintirile de-abia acum urmează?

Să fugim! Nu pot rămâne în trenul ăsta. E peste puterile mele.

- Ce e? - Trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

Ce anume?

Înainte de a te întâlni, am trăit cu o femeie.

Trebuia să ne căsătorim, am dus-o la Veneţia...

Ne-am suit într-o gondolă, ea s-a ridicat să pozeze un pod,

dar podul era prea jos... S-a lovit direct în cap.

A căzut în canal. M-am aruncat în apă s-o salvez,

dar gondolierul a făcut o manevră greşită şi m-a lovit cu vâsla.

Până să mă dezmeticesc, iubirea mea se scufundase!

Nu da vina pe gondolier...

Oricum, murise instantaneu din cauza loviturii.

Acum trebuie să plecăm.

- O să-ţi fac figura cu iepurele... - Nu! Nu mai pot să respir.

- Mă sufoc. Trebuie să mergem... - Îţi fac respiraţie gură la gură.

Lucie...

Istoria aia cu podul şi cu lovitura nu ţine.

Dacă iubita ta a vrut într-adevăr să fotografieze podul,

nu se putea lovi la ceafă, ci în frunte. În sfârşit, în faţă...

Nu a omorât-o podul pe care voia să-l fotografieze,

ci cel pe sub care urma să treacă gondola

atunci când ea s-a ridicat să fotografieze podul următor...

Exista un prim pod, scumpo. S-a ridicat să-l pozeze, s-a întors

şi atunci al doilea pod i-a zdrobit capul prin spate...

Existau două poduri. Înţelegi?

Înţeleg mai ales că ai nevoie de odihnă.

- Unde te duci? - Cât te odihneşti, ies să mă plimb.

Dacă ţi-aş face un masaj?

Un masaj cum făceam pe vremuri, scumpa mea...

Un masaj...

- Termină! - De ce?

Mulţumesc. Mulţumesc pentru toate astea.

Dar nu eşti deloc aici. Unde eşti cu mintea?

- Adică? - Unde eşti cu mintea?

Aici.

Mergi să te plimbi puţin! E un tren istoric, poate fi interesant.

E o idee excelentă. Mă duc în vagonul restaurant.

Poate mă întâlnesc cu Roosevelt.

- Salută-l din partea mea. - Evident.

- Să-ţi aduc ceva? - Nu.

Şampanie.

Ba da... Semeni cu şampania.

- Câinele ăsta... - Ce câine?

- Nu auzi? - Nu!

Nu se poate. Trebuie să mergem. O să-i închid gura.

Te implor, relaxează-te... Relaxează-te...

Nimic de zis, mă cunosc pe de rost.

- Cine, iubito? - Degetele tale.

Poate chiar prea mult.

Nu le-ar plăcea să redescopere?

Îţi dai seama? Te-ai trezi lângă soţia ta,

dar ea ar avea alt cap, alt corp...

E ca şi cum te-ai duce cu altcineva. Asta înseamnă să înşeli.

- Tu ştii cum e... - Nu te-am înşelat, nu tocmai.

Atunci, cum i-ai spune?

Mai degrabă eram pierdută, am făcut o prostie...

- Şi a înşela înseamnă pentru tine... - A înşela înseamnă a înşela.

A trişa. A trăda. E ceva urât în asta, ceva josnic.

Ceva josnic?

Oricum, nu-mi pot închipui aşa ceva între noi.

Celălalt şi-ar da seama imediat.

- Tu ţi-ai fi dat seama? - Evident.

Hai!

Zâmbeşte-mi...

Mulţumesc.

- Vă rog să-l treceţi în... - Da.

Îmi spuneam că spatele ăsta mi se pare cunoscut.

Pentru mine?

- N-am impresia. - Ce faci aici?

O clipă m-am gândit că m-ai urmărit... Am fost mereu prea romantică.

Ne aşezăm? Un whisky, vă rog!

Pot să ştiu cui îi e destinat acest dar plin de bule?

Unei prietene.

Până la urmă, o s-o văd.

- E Margot. - Margot?

Margot...

Margot...

Soţia lui Mark?

Margot nu e soţia lui Mark.

Poate verişoara lui...

- Eşti talentat la specialitatea ta. - Specialitatea mea?

- Soţiile altora. - Margot nu e soţia lui Mark.

Se prefăceau că sunt împreună, ca să aibă linişte.

El îi alunga pe aventurieri, iar ea punea capăt bârfelor.

Ce combinaţie...

Oricum, mă bucur că te-ai vindecat atât de curând

de pasiunea ta imperioasă pentru mine.

Mi-ai reproşa că încerc să-mi refac viaţa cu o femeie disponibilă,

în timp ce tu mergi cu Orient Expresul spre Veneţia, cu soţul tău?

- Mă rog, presupun că eşti cu el. - Nu-ţi reproşez nimic, puiule.

Lansează-te!

Lucie?

Lucie!

Intraţi!

Mark!

Bună!

Ce surpriză! Vrei să bei ceva?

Cu mare plăcere, Mark, dar n-am deloc timp.

- N-ai niciodată timp pentru mine. - Ştiu. Îmi pare rău, Marko.

Trebuie neapărat să ne vedem, ca să-ţi explic toate cele întâmplate.

Îmi pare foarte rău că... Ai văzut-o cumva pe Lucie?

- Nu. - Bine. Te ţin la curent.

Dar l-am văzut pe Alexandre.

Adasowski?

Pe scurt, o să mă urmăriţi toţi până la Veneţia!

L-am zărit pe coridor. Se ducea spre bar.

Probabil e acolo cu soţia ta.

Stai liniştit, trăieşte cu Margot.

- Cu Margot? - Doar nu eşti gelos.

Dacă Alexandre e cu Margot, o să-i povestească totul lui Lucie.

- E cu soţul ei? - Evident că e cu soţul ei, pisicuţo.

Hai, coboară!

Ce e?

Totul s-a terminat între mine şi Lucie. Eşti ridicolă!

Serios, eşti ridicolă. Nu fi geloasă pe trecut.

Trecutul nu există. Trecutul e ceva abstract.

Mă pricep, sunt prof de istorie, maimuţica mea.

Nu sunt maimuţica ta! Nici pisica, nici maimuţa ta!

Nu vezi că nu reuşesc să uit?

Dar eu am uitat-o. Tu eşti aici, cu mine.

Suntem amândoi... Suntem împreună, nu?

Nu-mi pasă ce s-a întâmplat între tine şi Lucie!

Nu vezi că e un coşmar pentru mine să fiu aici, în tren, cu tine?

N-ai înţeles că nu te potriveşti?

Nu înţeleg. De ce ai vrut să plecăm?

Fiindcă n-am putut să schimb biletele!

Cum adică să schimbi biletele? Ce vrei să spui?

Trebuie să-mi explici nişte lucruri!

Dormi?

Dormi?

Trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

Mă auzi? Trebuie să-ţi mărturisesc ceva.

Lucie!

De fapt, trebuie să-ţi spun că Mark şi Margot...

Ştiu... M-am întâlnit cu Alexandre. Mi-a povestit totul.

- Totul? - Da.

Arăţi foarte bine aşa.

Nu spune nimic, te implor... Trebuie să-ţi explic ceva.

Las-o pe mâine. Mă zăpăceşti de tot cum te uiţi la mine invers.

Hai, du-te în camera ta! Urcă la tine!

Îţi cer iertare pentru aseară. În noaptea asta m-am gândit

şi am înţeles că sunt pe cale să distrug şansa vieţii mele.

Tu chiar eşti un om minunat. De fapt, cred că asta m-a speriat.

E uşor să-ţi spui că n-ai noroc, că nu nimereşti niciodată omul potrivit.

E mult mai uşor să-ţi visezi viaţa decât s-o construieşti.

Dar gata, nu mai visez... Am deschis ochii şi...

Pe scurt, trebuie să nu mai iubesc doar bărbaţii lătraţi de Samurai.

La urma urmei, nu el alege, ci eu.

Trebuie să spui ceva. Altfel, o să mă îmbujorez toată.

Când mă gândesc că ticălosul ăla a îndrăznit să-mi ţină lecţii de morală

când îi avea sub acelaşi acoperiş pe amanta şi pe amantul lui...

Când mă gândesc că am renunţat la Lucie

ca să apăr căminul unui pervers polimorf...

Ce tâmpit am fost! Un mare tâmpit!

Ai dormit bine?

- Eşti supărată pe mine? - Pentru ce, puiule?

- Pentru ce ţi-a spus Alexandre... - De ce aş fi supărată?

Fiindcă te-am minţit puţin în legătură cu Mark şi Margot...

Înţeleg că nu mi-ai spus totul. Înţeleg...

- Mă ierţi? - Bineînţeles.

Dar trebuie să-ţi mărturisesc ceva. Mor de foame.

Şi mai am ceva de mărturisit.

Sunt înnebunită după soţul meu!

Şi mai am ceva de mărturisit.

Când Alexandre mi-a spus totul aseară,

mi-am dorit să mă arunc în braţele lui...

E firesc!

Sigur că da. Te simţeai dezamăgită.

- E omenesc. - Crezi?

Sigur că da, iubito! Sigur...

Eram geloasă pe Margot.

Sunt aşa de mulţumit că-mi vorbeşti atât de deschis...

Ştii ceva? Noi doi suntem ca o sferă indestructibilă.

Ştim că în interior se poate întâmpla absolut orice, dar absolut orice.

Ne putem spune absolut orice,

care ar distruge orice alt cuplu, dar pe noi, nu!

Mor de foame. Să vii repede!

- Ce e? - Nimic.

Am o soţie nemaipomenită. O soţie genială...

- Ştii, de fapt nu ţi-am spus... - Ce?

- S-a terminat cu Anglia. - De ce?

M-au concediat.

Chiar au vrut să mă trimită la un seminar în weekendul ăsta.

Cum aşa? Serios?

Chiar era un seminar în weekendul ăsta.

Le-am spus că nu pot, că plec la Veneţia cu soţia.

N-au vrut să audă, aşa că i-am trimis la plimbare.

Oricum, era o muncă tâmpită.

Trebuia să ştiu de la început şi să rămân la Dunkerque.

Nu neapărat faptul că eram în alt oraş, la Londra,

ci faptul că luam trenul în fiecare zi, dimineaţa şi seara...

Mersul cu trenul te înnebuneşte. Mai ales din cauza telefoanelor.

Nu-ţi dai seama ce auzi...

Vieţi duble, vieţi triple, minciuni, aranjamente...

Faci naveta Calais-Londra o săptămână şi-ţi dai seama de ceva uluitor.

Oamenii trăiesc într-o orgie gigantică.

E înspăimântător. Am fost nevoit să compar viaţa noastră cu a celorlalţi.

Am ajuns să-mi spun că noi nu eram normali.

Am ajuns să mă întreb dacă viaţa noastră nu e ciudată şi nesănătoasă.

Şi am avut apoi senzaţia aceea înspăimântătoare că nu sunt liber,

că n-am ales nimic.

Ca şi cum viaţa mea ar merge pe nişte linii drepte...

Îţi spun asta ca să înţelegi că nu sunt deloc homosexual.

De altfel, ca să mă conving de asta am avut relaţia cu Margot...

Ce e, scumpa mea?

Ce e?

Ce e?

Lucie!

Lucie!

Bună ziua!

- O cunoşti? - Soţia lui.

- Şi el? - Deschide!

- Soţul ei. - Lucie, deschide-mi uşa, te rog!

Deschide uşa! Domnule, vă rog să deschideţi!

- Nu e deontologic... - E soţia mea! Fiţi drăguţ!

Mă scuzaţi.

Lucie, răspunde! Trebuie să-ţi explic.

Ştiu că ceea ce am făcut poate să pară oribil.

Ştiu că e de neînţeles, că e aberant, dar asta e magnific în iubire, scumpo.

Faptul că poţi înţelege chiar şi lucruri de neînţeles.

Îi cereţi cam mult, nu? Daţi-mi voie.

Lucie, eu sunt! Deschide-mi! Sunt Alexandre.

Deschide-mi! Ştiu că te-am rănit aseară,

dar aseară nu mai credeam nici eu. Iar astăzi cred...

- Trebuie să ne mai dăm o şansă. - Ce şansă?

Ce şansă, Alexandre?

Fir-ar să fie!

Lucie!

Bună, Margot!

E ca fiică-sa. E capabilă să facă o prostie!

Bo, te rog!

Sunt nebuni!

Lucie!

- Barbiturice? - Ce barbiturice?

- În bagajele dv. - Barbiturice? Lucie!

- Încearcă să-i vorbeşti! - Eu?

- Da, tu! - Nu sunt cea mai potrivită.

Eşti femeie! O să găseşti cuvintele potrivite! Hai!

- În genul? - Că o iubesc...

Că n-am iubit niciodată pe altcineva. Hai!

- Lucie! - Da.

Şi eu am fost supărată pe Barnie când mi-a zis că mă înşală cu Mark.

- Foarte bine! - Eşti sigură că e o tactică bună?

- Dacă vreţi să încerc ceva... - Exact! Are dreptate. Să mergem!

- Ce e? - Sunt Margot.

Poţi să-l păstrezi pe Barnie. L-am uitat, am dat pagina!

Nu l-aţi uitat, vă gândiţi doar la el.

Mă gândesc la mine, nu la el!

Vă spuneţi că se poate duce dracului.

- Exact! - Ei bine, vă gândiţi la el.

Dacă v-aţi gândi la dv., n-aţi spune asta.

Dacă v-aţi gândi la dv., aţi spune:

"Cum o să fac când n-o să mai fie aici?"

- Vă vedeţi singură, ca mine? - Ce spuneţi?

- Bărbaţii sunt înnebuniţi după dv. - Mai ales cei care nu sunt liberi.

Nu te mai învârti ca la spital. Mă agiţi.

Ce te-a apucat?

Samurai!

Nu mi-ai văzut câinele?

Vă rog...

- Nu mi-ai văzut câinele? - Nu.

Samurai!

Samurai! Nu se poate...

Ce faci?

N-ai văzut că uşa e deschisă, iar câinele meu a sărit afară?

Eşti nebună?

Margot, ce faci?

N-are rost să reacţionezi aşa.

- Samurai! - Margot!

Cine a oprit trenul?

- Ce faceţi toţi acolo? - Căutăm câinele lui Margot. A fugit.

Samurai!

Mi-aţi spus că faceţi diverse servicii.

- Da, dar... - O să-mi faceţi unul. Porniţi trenul!

- Mă ocup. - Bine, mă duc.

- Unde te duci? - Nu putem rămâne aşa, în câmp.

Nu poţi coborî din tren. I-am cerut tipului să pornească.

- Serios? - Da.

Aşa cum i-am spus că vreau să rămân o veşnicie singur cu tine...

Bine ai făcut.

Aici erai?

Da, dar trenul pleacă.

E tot ce aveţi de spus? Trenul pleacă, cu bagajele, iar dv...

- Fugi după el! - Ne doare-n cot de bagaje.

Unde suntem?

- Cred că într-o cultură de mazăre. - Super!

- De ce? Nu-ţi place mazărea? - Ba da, o ador.

- Cum se spune în engleză? - Peas...

Ca în "two peas in the pod". Facem o plimbare?

Amintirile se află înaintea dv.

- Vino! - Da.

Ce înseamnă "two peas in the pod"?

- "Pod" înseamnă păstaie. - Serios?

Ai două bobiţe în păstaie,

ca ei doi în tren...

Subtitrarea – Anişoara Anghel EMPIRE VIDEO PRODUCTION