Original subtitles

De unde venim? Când a început povestea noastră?

Cine au fost primii Homo Sapiens?

Nu doar oameni care arătau ca noi,

ci oameni care gândeau şi se comportau ca noi.

oameni pe care i-am recunoaşte ca fiind de-ai noştri.

Noi, Homo Sapiens am apărut acum peste 300 de mii de ani.

Nu suntem prima specie de oameni.

Nu suntem cei mai mari ori cei mai puternici,

suntem doar ultimii dintr-o serie de alţi oameni.

Însă, câteva sute de mii de ani mai târziu,

suntem ultimii care au rămas,

şi cea mai dominantă formă de viaţă de pe planetă.

Cum s-a putut întâmpla asta?

Sunt Ella Al-Shamahi, paleoantropolog.

Oameni şi-au petrecut viaţa căutând o fosilă aşa semnificativă precum asta.

Poate crezi că ştii povestea evoluţiei umane.

Dar acum descoperim că e mai ciudată şi

mai dramatică decât ne-am fi imaginat vreodată.

Aici e ceva ce a şters de pe faţa Pământului 13 oameni.

Datorită ştiinţei inovatoare,

ne rescriem povestea originilor noastre.

Urme de paşi de copil acum 23-21.000 ani.

De la primii noştri paşi nesiguri

până la migraţia care ne-a dus peste continente.

Şi întâlnirile cu alte specii de oameni pe care i-am întâlnit.

E mic, e chiar minuscul.

Înţeleg de ce i se spunea hobitul.

De la primele semne făcute pe pereţii peşterilor,

la ridicarea oraşelor,

acestea sunt evenimentele incredibile care ne-au format.

Momente de coincidenţă, dar şi de ingeniozitate,

frumuseţe şi distrugere.

Aceştia suntem noi, e povestea noastră,

şi s-a întâmplat în 99% din istoria noastră, înainte de

inventarea scrisului, când povestea noastră nu era în cărţi,

ci era scrisă în oasele şi ADN-ul nostru.

Asta e povestea despre cum am devenit...

OMUL

PRIMII DINTRE NOI

Povestea începe în Africa, cu mult timp în urmă.

Într-o lume în care noi nu existam defel.

În multe moduri, această lumea ar părea cunoscută,

plină de animale pe care le-ai recunoaşte.

Dar era o diferenţă crucială.

Lumea asta era locuită nu de unul,

ci de multe tipuri de oameni.

Locuim într-o lume plină de alte specii.

Alte opt milioane de specii împart lumea cu noi.

Există doar unul, doar o specia de oameni,

Homo Sapiens. E uşor să uităm că nu a fost mereu aşa.

Lumea de dinainte de noi era vie, cu alte activităţi umane.

Cu 6 milioane de ani înainte de apariţia Homo Sapiens,

unele primate au coborât din copaci.

Au început să umble drept,

şi în timp, au început să folosească unelte din piatră.

Fabricanţi de unelte, au devenit cea mai veche formă de om.

Peste milioane de ani, ei continuă să evolueze,

formând un arbore genealogic divers,

cu diferite specii umane.

Cine erau ceilalţi oameni, şi cum suntem legaţi de ei?

Fac parte din familia extinsă, părinţii şi bunicii,

mătuşi, verişori. Unii sunt strămoşii noştri, alţii doar rudenii.

Dar toţi făceau parte din linia noastră genealogică,

ce se întinde pe milenii.

Pe când au apărut Homo Sapiens,

erau cel puţin şase specii diferite de oameni.

Utilizând ultimele date ştiinţifice,

le putem reconstitui înfăţişarea.

Erau atâtea specii de oameni.

Era Home Erectus, strămoşul nostru,

o specie surprinzător de prosperă, a trăit circa două milioane de ani.

Homo Erectus a fost primul cu genele noastre ce a părăsit Africa.

Credem că sunt primii ce au folosit focul.

Mai e Homo Neanderthalensis, pe care îi ştim ca Neanderthalieni.

Neanderthalienii au trăit în Europa şi până în Asia Centrală.

S-au adaptat la frig.

Şi erau experţi în vânătoare.

Mai erau Homo Floresiensis, ştiuţi de unii oameni ca hobiţi.

Aveau doar un metru înălţime, adică 3,5 picioare.

Micuţi, dar adaptaţi la viaţa insulară.

Pare o lume fantastică, şi nu mă pot abţine,

îmi aminteşte de Stăpânul Inelelor.

Doar că într-o lume cu elfi şi pitici,

aveai un loc magic, cu alţi oameni.

Arborele genealogic uman are multe ramuri.

Dar din care a apărut prima dată Homo Sapiens?

Nu ştim sigur, dar suntem mai aproape ca niciodată să aflăm.

MAROC

Mult timp, am crezut că ştim care sunt originile speciei noastre.

Am crezut că am început acum 200 de mii de ani, în Africa de Est.

Dar noi revelaţii de aici, din Maroc, o parte a Africii,

la care oamenii nu s-au gândit, ne fac să ne gândim din nou

la primii noştri paşi pe planetă.

Într-o peşteră izolată din nord vestul Africii,

o descoperire neaşteptată a scos la iveală rămăşiţe umane misterioase.

CRANIUL IRHOUD 1 JEBEL IRHOUD, MAROC

Cineva neaşteptat locuia aici.

350-280.000 DE ANI ÎN URMĂ Cu mii de ani

mai devreme decât ne imaginam.

- Profesore! - Bună, bun venit!

Ai făcut multe descoperiri surprinzătoare în ultimul timp.

Când am început munca la Jebel Irhoud,

am simţit că acest loc ascundea ceva miraculos.

Atunci, era dificil să conteşti teoria

că omul modern îşi are originea în Africa de Est.

Dar ce am aflat, a schimbat complet această teorie dominantă.

Aceasta e o descoperire accidentală

care a instigat totul.

Acesta e Jebel Irhoud 1, şi a fost un mister complet

pentru că unele din trăsăturile sale sunt ca ale noastre,

ca ale Homo Sapiens. Unele sunt mult mai vechi, mai primitive.

Dacă te uiţi la faţa acestui individ, e asemănătoare cu a noastră.

Faţa lui Homo sapiens este delicată, avem trăsături extrem de delicate.

Sunt cumva ascunse sub craniile noastre.

Dacă-ţi imaginezi un om preistoric

ţi-l imaginezi ca fiind mai proeminent,

mult mai scos înainte.

Faţa acestuia este mai adâncită, este mult mai scurtă.

Dar sunt trăsături care nu sunt ale noastre.

Uită-te la aceste arcade, la această structură supraorbitală.

Acum uită-te la mine. Nu vezi pe nimeni în jur să aibă

chestia asta masivă de-asupra ochilor.

Ar fi înfiorător să vedem asta.

Cutia craniană nu e a noastră.

Vezi ce rotundă îmi e cutia craniană? E globulară, în timp ce

acesta e alungit. E ca şi cum cineva mi-ar fi luat craniul,

dar l-a întins la spate.

Din profil, faţa e aproape Homo Sapiens,

dar din alte unghiuri, nu e ca noi.

Aceste descoperiri trezesc un mister.

Erau anomalii ce nu se potriveau în arborele

genealogic uman.

Semănau parţial cu Homo Sapiens,

şi parţial ca un om timpuriu.

Deci întrebarea era, dacă e o specie diferită

sau e o versiune timpurie a noastră?

La câteva decenii după descoperirile iniţiale, au urmat progrese.

Arheologii au descoperit încă 16 fosile,

toate cu acelaşi amestec de trăsături.

E o altă fosilă excavată.

E o bucată de mandibulă.

Din acest craniu?

Nu, nu. E al unui copil.

Iar asta e de la un alt adult.

Şi câţi ani avea?

În jur de opt ani.

Între descoperirile vechi şi noi?

Da, un grup de tineri şi vârstnici a fost găsit aici.

Cu fiecare nouă descoperire, dovezile cresc.

Aceştia nu sunt o altă specie,

cu Homo Sapiens, cu elemente de la strămoşii lor.

Dar abia după ce arheologii au reuşit să dateze corect rămăşiţele,

ultima piesă din puzzle şi-a aflat locul.

Arheologii, folosind tehnici noi şi îmbunătăţite,

au putut să dea date despre fosile,

şi ne-au spus că acest individ a trăit acum 300 de mii de ani.

Şi asta e incredibil pentru că ne-am gândit

că specia noastră are numai 200 de mii de ani.

Ce ne spun aceste fosile e că noi, specia Homo Sapiens,

e cu 100 de mii de ani mai veche decât credeam.

Suntem cu o treime mai bătrâni decât realizam.

Fosila asta a ajuns, de la a fi o enigmă, un mister,

la una din cele mai importante fosile din acest domeniu.

La mii de kilometri de Africa, de unde am crezut că începem,

şi mai bătrâni decât ne aşteptam,

aceştia sunt cei mai timpurii Homo Sapiens găsiţi vreodată.

Şi ne-au forţat să regândim alte descoperiri din Africa,

care fac o nouă imagine a originilor noastre,

sugerând că Jebel Irhoud

a fost una din multele populaţii

aflate în proces de formare.

E ca şi cum ai trage cu ochiul în spatele cortinei evoluţiei.

E o etapă în procesul de a deveni "noi".

Mă întreb cum ar fi să fii faţă în faţă

cu unul din oamenii Jebel Irhoud.

Dacă ar fi să ne uităm în ochii lor,

la acele trăsături destul de delicate,

ne-am vedea pe noi în ele?

Răspunsul e că nu erau oameni moderni ca noi.

Nu încă.

Erau un pas timpuriu în călătoria evoluţiei noastre,

reducem prăpastia dintre noi şi strămoşii noştri umani.

Dezvoltarea noastră a fost de fapt lentă şi sincer, la început

nu eram atât de speciali.

Versiuni anterioare de Homo Sapiens, precum Jebel Irhoud,

erau în toată Africa.

Cândva se credea într-o singură origine,

în unul dintre leagănele umanităţii în Africa de Est,

dar povestea noastră e mult mai bogată şi interesantă.

Ultimele dovezi arată că am apărut treptat,

pe mii de kilometri,

şi în sute de mii de ani,

apărând puţin câte puţin,

ca o serie de scântei, luminând pe tot continentul African.

Homo Sapiens ar fi putut dispărea cu uşurinţă, fără urmă.

Doar ce ne aflam locul în lume...

ACUM 280 DE MII DE ANI

Ceva ameninţa să ne şteargă pe toţi de pe faţa Pământului.

MAREA VALE A RIFTULUI AFRICA DE EST

În Marea Vale a Riftului din Africa de Est

putem găsi următorul capitol al poveştii noastre.

Acest peisaj dinamic deţine

unele dintre cele mai clare dovezi ale forţelor

ce ne-au pus specia pe o nouă cale, radicală.

Când au spus că Valea Marelui Rift din Africa este un loc dramatic,

nu glumesc.

Adică, priviţi. Îl aud clocotind în spatele meu, la propriu.

E rezultatul unui proces geologic ce implică trei plăci tectonice

separate unele de altele, creând un peisaj dinamic.

Deşi partea asta nu arată atât de ospitalieră,

a fost casa oamenilor o vreme îndelungată.

Asta e una dintre regiunile Africii cele mai bogate în fosile.

Geologia sa neobişnuită nu numai că a conservat rămăşiţe umane,

ci oferă o perspectivă asupra forţelor care ne-au ghidat evoluţia.

Pe albia lacului, dacă sapi adânc,

poţi extrage miezuri de sedimente.

Unul de aici din Etiopia, era la 280 metri adâncime,

asta reprezintă peste 600 de mii de ani.

Iar în acel sediment, e ca o maşină a timpului,

fiindcă sunt blocate mici fragmente de mediu.

Analizând aceste straturi de sedimente, au găsit o fereastră

a lumii în care trăiau Homo Sapiens.

Informaţiile din aceste sedimente au fost compilate în grafic,

şi când îndepărtezi, de fapt obţii o imagine interesantă,

fiindcă în primii 300 de mii de ani observi o stabilitate climatică.

Dar, acum 270 de mii de ani, ceva se schimbă,

şi avem o perioadă de fluctuaţii, volatilitate,

între perioadele umede şi cele uscate ce pur şi simplu nu existau înainte.

Estul şi vestul Africii sunt legate

într-un fel de balansoar climatic. Când unul este umed,

celălalt e arid şi vice versa.

Timp de mii de ani, Africa e lovită de schimbări climatice violente

care a împins populaţiile nou apărute de Homo Sapiens

într-o lume a extremelor.

Ecosisteme erau distruse.

Râurile şi lacurile s-au umflat

despărţind oameni unul de altul.

În alte locuri, păşunile deveneau deşert.

Supravieţuirea a fost o luptă împotriva schimbării inexorabile.

Cred că atunci când privim aceste grafice,

facem o greşeală vitală. Uităm să privim şi de aproape.

Evoluţia umană e despre oameni.

Sunt oameni, ca mine, ca voi, care experimentează

suişurile şi coborâşurile acestui grafic.

Oameni care aveau de înfruntat

secete sau inundaţii, sau dispariţia unei surse de hrană.

Comunităţi întregi

s-au trezit izolate.

Unele populaţii dispăreau.

Cele care nu s-au putut adapta, au pierit.

Această luptă pentru supravieţuire putea distruge complet Homo Sapiens.

Dar nu a făcut-o. A avut un efect opus.

Ne-a condus mai departe.

Sub presiune, populaţiile izolate

au învăţat noi abilităţi.

Cei care s-au putut adapta

au avut o şansă mai mare să supravieţuiască.

Apoi, odată cu schimbarea climatului, grupurile s-au alăturat iar.

Au făcut schimburi de abilităţi şi, cel mai important, s-au înmulţit,

transmiţând beneficii copiilor.

Era un proces ce a început să ne schimbe permanent.

Oamenii care au supravieţuit erau mai puternici ca niciodată.

TABĂRA NOMADĂ AFAR ETIOPIA

Azi, majoritatea locuim în oraşe,

şi de aceea ne este greu să înţelegem cum e să fii afectat direct

de schimbările climatice, ca popor nomad.

Avem un exemplu foarte bun aici, cu tribul Afar.

Sunt nomazi, fiind traşi şi împinşi de natură.

A fost foarte similar cu strămoşii noştri, dar într-un mod extrem.

Aceste grupuri, pe măsură ce se deplasau, se întâlneau ocazional,

şi apoi, bineînţeles, împărtăşind abilităţi, cunoştinţe şi ADN.

Amestecul acestor grupuri ne-a adus mai aproape,

devenind Homo Sapiens de azi.

Originea speciilor e mai complicată şi mai dinamică,

implicând nu doar Africa de Est,

ci întreg continentul African.

Africa era un continent bogat în diversitate,

iar climatul acţiona ca un fel de catalizator,

amestecând aceste grupuri împreună.

Deci ne-am format ca un mozaic rezultat

din aceste diferite populaţii africane.

Au fost diversitatea şi rezistenţa în faţa schimbării climatice

ceea ce ne-a cioplit mintea şi corpul şi ne-a transformat

într-un om nou şi evoluat.

Toţi cărăm acel ecou a ceea ce s-a întâmplat în Africa,

în acest moment crucial.

Ce s-a întâmplat atunci, ne-a schimbat pentru totdeauna.

CU 162-147 DE MII DE ANI ÎN URMĂ

Populaţii odată diverse şi dispersate,

s-au unit atunci când s-au confruntat cu adversitatea.

Încurajându-ne să devenim o specie mai puternică şi mai inteligentă.

MUZEUL NAŢIONAL, ETIOPIA, ADDIS ADABA

Acest muzeu găzduieşte unele din cele mai importante fosile

din istoria umanităţii.

Una din aceste fosile e Herto 1, una din

cele mai semnificative fosile Homo Sapiens

găsite vreodată.

Asta pentru că, acest individ, e unul dintre primii din linia noastră

pe care-l putem descrie, anatomic, ca un om modern.

Trăsăturile sale fizice sunt nespus de similare cu ale noastre.

Dacă te uiţi la el, comparativ cu Jebel Irhoud,

uite ce rotund este.

Unii oameni au venit cu această idee interesantă

că poate forma scalpului

reprezintă o schimbare a organizării creierului.

Acest proces de rotunjire este legat

capacitatea de vorbire şi coordonare.

E emoţionant să iei în calcul

această modificare a formei constituie o schimbare

în modul în care Homo Sapiens începeau să gândească.

Aceste creiere mai mari şi reorganizate au deschis o prăpastie

între Homo Sapiens şi strămoşii noştri.

Dar doar mărimea şi forma creierului ne-au diferenţiat.

Una dintre dovezi în acest sens sunt de fapt dinţii.

S-a descoperit că, dacă te uiţi cu atenţie la dinţi,

veţi găsi linii foarte subţiri numite perikymata,

care reprezintă circa o săptămână din viaţa unui individ.

Adică, poţi calcula cât timp a fost individul în viaţă,

ca şi cu inelele copacilor.

Dacă te uiţi la un individ Homo Erectus,

şi compari cu un Homo Sapiens ce trăieşte azi,

speciei noastre îi ia mult timp să ajungă la maturitatea sexuală.

După liniile dinţilor, ştim că copiii Homo Sapiens

cresc mai încet decât oamenii primitivi.

Se presupune că ne-a luat mult timp

să învăţăm cum să ne folosim creierele.

Cu cât stai mai mult în copilărie, îţi trebuie mai mult să înveţi.

Chestia asta care le dă dureri de cap părinţilor de azi,

copiilor le ia atâta timp să fie formaţi complet,

poate fi o cheie uriaşă spre succes.

Ne organizăm mintea în copilării lungi,

creierul şi corpul nostru au evoluat.

În sfârşit, erau Homo Sapiens care fizic, arăta ca noi.

Ceea ce poate fi numit o nouă versiune a lui Sapiens.

ACUM 147.000 DE ANI

ACUM 125.000 DE ANI Este vorba despre unii dintre

aceşti Homo sapiens cu anatomie modernă ce a păşit în lumea largă.

Dar în afara Africii, exista deja un cămin pentru alţi oameni.

Neanderthalienii s-au răspândit în Asia Centrală şi Europa,

alte părţi ale Asiei erau populate de multe alte specii,

inclusiv Homo Erectus.

Şi există dovezi în Orientul Mijlociu de grupuri timpurii de Homo Sapiens,

ce au călcat pe urmele altor specii umane.

Îmi place să mă gândesc la aceste momente din istoria noastră,

precum cel în care Homo Sapiens a plecat din Africa.

A fost o reuşită uriaşă,

chiar dacă ei habar nu aveau de semnificaţia ei.

E uimitor să te gândeşti că s-a petrecut devreme în istorie.

Dar în Levant, lucrurile devin chiar interesante.

S-au găsit dovezi despre o comunitate de Homo Sapiens

ce locuiau în peşteri pe teritoriul Israelului de azi.

CRANIU DE NEANDERTHAL, ISRAEL

Şi în acest loc ar fi găsit ceva neaşteptat.

E un munte, numit Muntele Carmel,

a fost descoperită o peşteră în care se aflau exemplare de Homo sapiens.

Şi într-o altă peşteră, în acelaşi munte, peştera Tabun,

s-au găsit indivizi Neanderthal.

Aceste două tipuri de oameni au trăit în acelaşi timp.

E minunat să te gândeşti la asta.

Desigur, Neanderthalul nu era o specie africană.

Ei trăiau în afara Africii.

Cât despre noi, asta era ceva nou.

Două specii, împart acelaşi munte.

Nu ştim dacă au interacţionat.

Dar ştim că atâta vreme cât Neanderthalii au rămas în zonă,

toate urmele acestui grup de Homo Sapiens au dispărut.

Linia lor de sânge a murit complet.

Ce e cel mai fascinant la aceşti Homo Sapiens,

nu e cu cine s-au întâlnit sau ce au obţinut,

dar că toate expansiunile anterioare au eşuat.

Ştim cu dovezi genetice că aceşti Homo Sapiens

nu sunt cei care au ajuns să populeze planeta.

Această migrare eşuată

ne reaminteşte de fragilitatea noastră.

Aceşti oameni arătau ca noi, dar le lipsea ceva.

Ceea ce ne defineşte ca specie, nu e cum arătăm.

Nu e nici măcar mărimea creierului nostru.

Asta e cu totul altceva.

ACUM 125.000 DE ANI

ACUM 100-70.000 DE ANI

Precum aceşti migratori timpurii au dispărut,

populaţiile africane înfloreau,

evidenţiind ceea ce ne defineşte cu adevărat noi.

DEALURILE TSODILO BOTSWANA

Un mod de a gândi şi a se comporta ce diferenţiau Homo Sapiens.

Unele din primele urme pot fi găsite

în o peşteră izolată din Botswana.

Aceasta este o excrescenţă naturală foarte mare.

După cum puteţi vedea, se întinde la nesfârşit. Are şapte metri.

Partea din faţă are o deschidere naturală a gurii

şi o orbită naturală.

- şi chiar şi pentru nara din faţă. - Sigur.

Cu capul în sus,

pentru ochii moderni, chiar arată ca un şarpe.

Forma a fost alterată pentru a semăna şi mai tare cu un şarpe.

Există peste 300 de depresiuni săpate la suprafaţă

pe o perioadă mai lungă de timp.

Când au fost conduse excavările iniţiale,

au răspuns la o serie de întrebări.

Unul din lucrurile găsite a fost un număr mare de unelte

ce păreau de manufactură,

lăsate într-o stare pur şi simplu impecabilă.

Sunt minunate, absolut uimitoare.

Odată ce erau făcute, le foloseai în trei moduri.

Le-ai făcut perfect şi pur şi simplu le-ai lăsat acolo.

Sau, mai interesant, le-ai ars.

Dar nu arse ca şi cum le-ai arunca într-un foc.

E o ardere controlată.

Al treilea, şi cel mai ciudat lucru pe care îl făceau,

e că îl făceau, dându-i o formă perfectă,

şi când era gata, îl zdrobeau la mijloc.

- Erau ofrande? - Da.

Singurul lucru logic, care se potriveşte,

e că făceau sacrificii, ofrande.

Nu pentru distracţie.

Ei credeau că prin acest act ar satisface anumite nevoi,

sau chiar dorinţe.

Deşi este cu adevărat minunat în timpul zilei,

noaptea prinde viaţă.

Nu putem vorbi cu aceşti oameni, dar asta...

Acest întreg loc, te duce atât de aproape,

- de ceea ce gândeau ei. - Mereu am avut impresia că

acest tip de gândire abstractă

era în afara razei de acţiune a strămoşilor noştri la acea vreme,

şi acum avem dovezi că asta era greşit,

ei aveau abilitatea gândirii abstracte.

Aduci o ofrandă şi speri la ceva înapoi.

Cereau lucruri pe care le cerem şi noi.

Mâncare, sănătate, copii şi altele.

Şi apoi te gândeşti, Doamne, e unul din cele mai vechi comportamente,

pe care îl ştim atât de bine.

Unii cred că oamenii care făceau aceste ritualuri,

aveau în minte idei abstracte.

Îşi imaginau lucruri pe care nu le puteau vedea.

Un indiciu că mintea lor scânteia, făcând conexiuni într-un nou mod.

Când văd asta, asta mă mişcă,

pentru că asta suntem noi, într-un mod în care ne simţim mai noi.

Ne e atât de cunoscut, ştim acest comportament. Acest ritual.

Chiar dacă e religie sau spiritualitate,

sau un strâns de mână, aniversări,

ceremonii de absolvire, festivaluri, noaptea de revelion,

suntem, ca specie, obsedaţi de ritualuri.

E un comportament profund şi fundamental pentru Homo Sapiens.

Suntem noi. O ştim.

Era ca şi cum ar fi fost capabili să vadă dincolo de tangibil.

Gândeau mai mai mult decât ce era în faţa lor.

Se aventurau în necunoscut şi în nevăzut.

Un asemenea comportament a marcat un nou capitol pentru specia noastră.

Minţile noastre se trezeau.

Se deschideau către o lume de posibilităţi.

Aceasta nu se limita la ritualuri.

Atingea fiecare parte a vieţii noastre.

ACUM 100-70.000 DE ANI

ACUM 80-70.000 DE ANI

Acum circa 70.000 de ani,

noi arme au început să apară în sudul Africii.

Homo Sapiens foloseau

gândurile abstracte pentru a inova.

VÂRF DE SĂGEATĂ, AFRICA DE SUD, ACUM 62.000 ANI

Au proiectat arme complexe precum arcul cu săgeată.

Vedeam lumea, nu doar aşa cum era ea,

dar şi cum ar putea fi.

Ia mult timp să vezi potenţialul într-o bucată de lemn.

Să ne proiectăm armele a fost ceva revoluţionar pentru oameni,

pentru că până atunci foloseam strategii de vânătoare de aproape

care erau mai puţin eficiente, mai puţin letale,

şi mai periculoase pentru cel ce ţinea arma.

Timp de peste două milioane de ani,

primii oameni se bazau în principal pe topoare şi suliţe.

Dar Homo Sapiens îşi imaginau forţe nevăzute,

în lucruri precum lemnul şi frânghia,

creând ceva complet nou.

Dacă te uiţi la acest arc cu săgeată, vezi câtă cunoaştere cere.

Trebuie să ştii de unde să iei lemnul pentru arc,

trebuie să ştii despre lipici, cât de strâns ar trebui să fie tendonul.

Atâtea elemente se cer, nu doar cunoaştere

ci şi abilitatea de a o pasa mai departe.

Aşa ceva nu e rezultatul genialităţii unei singure persoane.

E rezultatul a mai multor oameni, peste mai multe generaţii,

inventând, reinventând, perfecţionând, îmbunătăţind.

Nu doar inventam.

Adaptam şi ne lărgeam cunoştinţele.

Cultura umană devenea tot mai complexă

iar tehnologia se dezvolta rapid.

Mulţi cred că acesta e rezultatul a ceva numit cultură cumulativă,

adică acumulezi cultură, fiecare generaţie construieşte având bazele,

ştiinţa şi tehnologia generaţiei anterioare.

Cu cultura cumulativă, Homo Sapiens deveneau mai isteţi,

cu fiecare generaţie.

Cum creşteau numeric,

asta era mai puternic ca orice altă armă.

Un salt uriaş în a deveni specia ce suntem azi.

Când s-a născut cu adevărat specia noastră?

A fost când am apărut prima dată?

Sau când am început să arătăm ca oamenii moderni?

Sau când ni s-au luminat minţile?

Creând, inventând şi construind cu cunoştinţele noastre.

Fiecare a fost un pas crucial în evoluţia noastră.

Dar asta nu ar fi posibil fără un ingredient special.

Lipiciul care leagă toate realizările noastre.

Nu lasă fosile directe, dar putem găsi urme,

în locuri neaşteptate.

În arheologie, cele mai mici descoperiri spun mari poveşti.

Acestea sunt scoici minuscule,

asemenea scoici au fost găsite în peşteri din Africa.

Sunt prea mici să fi fost strânse pentru carne.

Dacă te uiţi de aproape, vei vedea că au găuri în ele.

Unele erau strânse fiindcă aveau găuri,

dar altele au fost perforate de Homo Sapiens.

La o examinare în detaliu a scoicilor din peşteră,

au arătat că existau semne de uzură pe ele

ca şi cum ar fi fost purtate pe corp.

Asta, dar şi găurile din ele,

e uşor să ne imaginăm

cum au fost legate împreună,

şi transformate în bijuterii.

Nu erau doar mărgele, erau embleme.

Simbol al valorii şi însemnătăţii,

împărtăşit şi înţeles de toţi.

S-a găsit pigment pe ele, şi e mereu aceiaşi culoare de pigment.

Deşi ocrul este disponibil în galben, negru şi roşu, este întotdeauna roşu.

Poate era dat la schimb pentru hrană, pentru bunuri,

poate era un dar de nuntă,

poate erau un semn al prieteniei.

Îţi poţi imagina că oamenii le purtau pentru a se înfrumuseţa,

un semn al prestigiului.

Fabricarea şi oferirea acestor perle e încă un semn

că specia noastră a făcut un alt salt revoluţionar.

Abilitatea de a pasa cunoştinţă şi tehnologie,

împărtăşind ritualuri şi tradiţii.

Toate astea sugerează că Homo Sapiens pasau

idei sofisticate de la o minte la alta.

Specia noastră a deschis lăcatul vorbirii complexe.

Cel mai remarcabil lucru la aceste scoici

e că nu au fost găsite doar în sudul, ci în toată Africa,

din sud, până în nord, în Maroc şi Algeria.

Nu doar pe coastă, ci şi în interiorul continentului.

Iar asta, pentru mine, e încântător,

pentru că uitându-te la asta, îţi zici, Doamne, nu e uimitor?

Oamenii au o expresie culturală pe care

nu au mai avut-o.

În timp ce oamenii timpurii aveau un limbaj de bază,

se crede că Homo Sapiens comunicau între ei într-un

mod mult mai complex.

Construirea unei culturi comune,

şi concepând o legătură invizibilă ce ne-a unit, ca specie,

pe tot continentul.

În toată Africa, am înţeles simbolismul cultural al mărgelelor.

Cineva a spus: Scoica asta e importantă, nu aceea.

Roşu e important, nu celelalte culori.

Avem o înţelegere, nu eram doar tu şi cu mine,

şi cele trei familii, tu şi cu mine şi satul de lângă noi.

Am avut un fel de simbolism, de înţelegere

şi interconectare ce se întindea pe tot continentul.

Aşa ceva nu se mai întâmplase până atunci.

Pentru mine, e naşterea speciei noastre.

Naşterea speciei noastre nu a fost un moment singular.

S-a întins pe milenii întregi.

Limbaj complex şi o cultură puternică împărtăşită,

ne distanţează de oamenii de dinaintea noastră.

Am devenit o singură specie conectată şi cooperantă.

Am devenit Homo Sapiens,

strămoşii noştri, ai tuturor.

Uneori în viaţă, lucrurile se pun cap la cap,

iar asta s-a întâmplat şi cu specia noastră.

A fost o furtună perfectă.

Ai avut o schimbare a creierului, limbajului,

creştere numerică, conexiune crescută,

cultură cumulativă, tehnologie şi armament mai bun,

şi clima potrivită.

Dar, sub toate astea, era o ameninţare ascunsă.

Arma noastră secretă e că suntem o specie socială şi cooperantă.

Prietenia e super puterea noastră.

Suntem mai mult decât suma părţilor noastre.

Chiar dacă e vorba de ritual, tehnologie, limbaj, totul,

se reduce la cooperare, după părerea mea.

Aşa începi de la specie ce la început părea a fi slabă, de neremarcat,

la una ce a devenit atât de extraordinară,

una gata să exploreze planeta.

Data viitoare...

Îi urmărim pe strămoşii noştri cum se răspândesc dincolo de Africa,

înfruntând medii de viaţă extreme pe care alţii nu le-ar putea stăpâni.

O călătorie dincolo de tărâmul unei alte specii umane extraordinare,

hobitul.

Şi în cele din urmă, ajungând până în îndepărtata Australia.