Original subtitles

Martine Deschamps.

Poliţişti sacrificaţi,

cetăţeni în pericol !

Claire Rouen.

Cetăţene, ridică-te ! Poliţia are nevoie de tine !

NOII MEI PRIETENI

Antony Favreaux.

Poliţişti în doliu,

populaţie în pericol !

Slimane Mayumbé.

Plătiţi ca să servim,

nu plătiţi ca să murim !

Nu suntem numere ! Nu ne vom mai juca cu viaţa noastră !

Christian Bommeau.

Fără poliţie nu există justiţie !

Sofiane El Hassan.

Exploataţi fără milă,

nu mai avem viaţă de familie !

Înainte, vlăstari ai patriei !

Ziua gloriei a sosit.

Împotriva noastră, al tiraniei însângerat steag a fost înălţat.

Auziţi, pe câmpiile patriei,

răcnetele nemiloşilor ostaşi ?

Ei vin până în braţele voastre,

ca să vă gâtuie fiii şi soţiile !

La arme, cetăţeni !

Formaţi-vă batalioanele !

Bună ziua, Lucie. Ia loc, te rog.

Mărturisesc că sunt surprins.

Nu sunt sigur că e o idee bună să te întorci la muncă.

Critici mereu superiorii

sau lipsa de resurse, dar vrei să reiei munca ?

Nu vreau să mă opresc. Îmi iubesc meseria şi sunt sănătoasă.

Nu vreau să pun sare pe rană, dar sănătatea ta...

ne preocupă pe toţi.

M-au externat acum aproape opt luni de la psihiatrie.

Ţi-am trimis rapoartele medicale, controalele au ieşit bine

şi mi-au redus tratamentul.

Meriţi să te odihneşti, după toate prin câte ai trecut.

Nu vreau să mă opresc. Vreau să-mi continui activitatea.

Îl apreciam pe Slimane, partenerul tău.

Am fost toţi foarte îndureraţi.

Dar, după moartea lui, ai părut dezgustată de poliţie. Aşa este ?

Am fost furioasă. E adevărat.

Sunt convinsă că n-ar fi trebuit să-i confiscaţi arma.

Această decizie i-a provocat sinuciderea.

Era anxios şi voi făceaţi presiuni asupra lui.

Nu înţeleg. Tu auzi ce spui ? Şi vrei să rămâi în poliţie ?

Nu am altă familie.

Soţul meu a fost poliţist, cumnatul meu e poliţist, prietenii mei, la fel.

- Nu pot să iau viaţa de la capăt. - Bine, Lucie.

Dacă vrei să rămâi în activitate, eu nu mă pot opune.

Oricum, ca tehnician-şef poţi să mai lucrezi multă vreme.

N-ai făcut greşeli în serviciu,

medicii te declară aptă.

Ţi se va aproba prelungirea. Asta e procedura standard.

Ai avizul meu.

Se împlinea un an de când Slimane şi-a pus capăt zilelor.

Fratele său voia să vin să locuiesc cu familia lui,

dar eu am preferat să rămân aici.

Aveam norocul că Slimane se odihnea alături de casa mea.

Astfel, îi era uşor să vină la mine noaptea.

Arată-mi unde locuieşti. Te duc eu.

Vii ?

- Câţi ani ai ? - Opt.

- Şi ieşi adesea aşa, singură ? - Uneori.

Aici locuiesc.

Înseamnă că suntem vecine.

Nu pot să cred. Yann !

Unde ai fost ?

Ţi-am zis să nu mai ieşi singură. Intră !

De ce nu mă asculţi ? Cu tine vorbesc ! De ce nu asculţi ?

- Iar a plecat singură ! - Unde ai fost, mica mea panteră ?

- Te pedepsesc ! Vine pedeapsa ! - Glumeşti ?!

Îţi baţi joc de mine ?

Şi când o să fie răpită tot aşa o să glumeşti ?

Opreşte-te, Yann !

Care-i problema ta ?

O să discutăm mai târziu.

Mulţumim, doamnă. Ne pare foarte rău.

Îmi pare rău. Trebuie să stăm cu ochii pe ea. Fuge tot timpul.

Vă las cu familia dv. Vă urez o seară bună.

Şi dv., la fel.

Asta nu e glumă !

Am trăit în suburbie toată viaţa.

N-am alergat pe câmpii, nu m-am plimbat prin oraşe.

În suburbii nu se întâmpla nimic deosebit.

Uneori, mai auzeai câini lătrând.

Domnea absenţa.

Absenţa spaţiilor publice în care se întâmplă lucruri,

bune sau rele, dar măcar e viaţă.

Bună ziua.

- Bună ziua ! - Vă deranjez ?

Nu, deloc.

În semn de mulţumire pentru ieri-seară. Sunt de la supermarket.

Drăguţ din partea voastră, mulţumesc. Vreţi să beţi o cafea ?

- Intraţi ! - Mulţumesc.

- Să mă descalţ ? - Nu e nevoie.

- Sunteţi sigură ? - Da.

Sunt frumoase.

Aşa...

Ştiţi, Rose e un pic derutată.

Abia ne-am mutat aici. Încă se adaptează.

Desigur. E normal.

Mulţumesc.

Chiriaşii dinainte s-au mutat într-un cămin pentru bătrâni.

- Casa a rămas goală un an. - Da ?

E plăcut să ai vecini noi.

Noi ne mutăm des, dar mi-ar plăcea să ne stabilim undeva.

Visul meu e să am o grădină. A dv. e superbă.

O să vă împrumut uneltele mele.

În împrejurimi, însă, pentru ca nişte tineri să se distreze...

- Adevărat ? - Nu e nimic.

O să ne invităm la cină.

Da.

Oricum, noi nu prea ieşim.

Eu adorm de cum se culcă fetiţa.

Nu încerc să înţeleg.

Medicii mi-au recomandat să fac sport. Să merg pe jos, să fac jogging.

Se temeau de o recădere, dar mie-mi plăcea viaţa mea liniştită.

Şi sus !

Cu elan !

Pumnii în faţă !

În faţă.

Aşa. Încordaţi bine abdomenul.

Atenţie... biceps !

Strâns.

Flexiuni !

Cercuri mari.

Haideţi !

- Eşti foarte încordată. - Stresul e de vină.

Din cauza familiei ?

Detestă faptul că vreau să fiu reprezentant sindical.

- Se tem că n-o să mă mai vadă. - E-adevărat că ţi-ar schimba viaţa.

Nu te mai văita !

Şi noi o să ne vedem mai puţin. O să ai multe responsabilităţi.

Nu începe şi tu. N-o să mai candidez.

- N-ai dreptate. - Gata, Lucie ! Să schimbăm subiectul.

- Nu te simţi prea singură ? - Nu sunt singură.

Trăiesc cu Slimane.

E mereu lângă mine, chiar dacă nu-l vede nimeni.

ASTA ÎNSEAMNĂ POPOR LINIŞTIT

Tată ! Muzica.

Îmi pare rău, draga mea. Iartă-mă.

Cum merge ?

- Scăderea e prea grea ? - Nu. Merge.

SIGURANŢA PUBLICĂ DIRECŢIA CENTRALĂ

NUMĂR DE ÎNMATRICULARE

AUTENTIFICARE AGENT

FORMULAR DE ACCES LA ANTECEDENTE JUDICIARE

PROCEDURI LEGALE:

CONDAMNARE LA OPT LUNI DE ÎNCHISOARE

Stai acolo, ca să te măsurăm.

Aşază-te acolo.

Şi profilul. Ridică-te.

Dă-ţi părul după ureche.

- În picioare. - Aţi făcut deja o grămadă !

Calmează-te.

Bună ziua, Rose ! Ce elegantă eşti !

- Bună ziua, doamnă. - Nu-mi spune "doamnă". Lucie.

Ce mai faci ?

- Ce faceţi în staţia de autobuz ? - Ne ducem în centru.

Nu m-am fardat prea tare ? Nu obişnuiesc.

- Aşa e mai bine. - Mulţumesc.

Ne ducem la vernisajul tatei. Vrei să vii şi tu ?

- Ai ruj la tine ? - Da.

- Îţi plac desenele ? - Rose ! Lucie are alte treburi.

De obicei, nu vorbeşte cu nimeni.

Vino cu noi !

Am ieşit de la serviciu. Vă pot însoţi, dacă nu vă deranjează.

Tata nu vrea să vină.

Ajunge, Rose ! Încetează.

Nu-mi place când plânge mama.

Ai un şerveţel, te rog ?

Mulţumesc.

Poftim.

Yann nu vrea să vină la expoziţie.

E expoziţia lui şi el nu va fi acolo.

Îşi distruge cariera.

E atât de imatur şi de iresponsabil...

Îmi pare rău că-ţi spun asta. Nu e problema ta.

Nu-ţi cere scuze.

Rose are dreptate. Ar fi grozav să vii cu noi.

Bine !

Nu sunt caraghioasă, în rochie şi pe tocuri ?

Deloc.

Din cauza scuterului, nu mă îmbrac niciodată aşa.

Eşti perfectă.

- Şi rochia e frumoasă. - Mulţumesc.

- Mergem ? - Da.

Mergem, Rose ?

Haide !

Ce e ?

Să-ţi pui centura.

- Mama ta e frumoasă. - Da.

Şi aici eşti tu !

- Sunt multe "eu". - Da !

Vă desenează mult pe tine şi pe mama ta.

Şi aici este el.

E frumos, în desenul ăsta.

E un autoportret.

Cunoşti desenele astea ?

Nu. Nu le-am mai văzut.

Tu cunoşti Africa ?

Da.

Atenţie !

Atenţie ! Bună seara.

În primul rând, vă mulţumim foarte mult că îl susţineţi

pe tânărul nostru artist Yann Durieux cu prezenţa voastră.

Sunt încântată să vă prezint cele mai recente portrete şi peisaje ale sale.

Din păcate, Yann nu poate fi cu noi în seara asta.

Dar se gândeşte la voi, cei care-i iubiţi opera.

Partenera lui va citi un mesaj scris de el pentru voi.

Mulţumesc, Odette. Bună seara. Vă mulţumesc că aţi venit.

"Provin dintr-un mediu modest."

"Tatăl meu a fost şofer de camion şi mama, infirmieră."

"Am început cu graffiti pe trenuri şi magazii, când aveam 14 ani."

"Eram deja în război cu poliţia şi cu brigada canină."

"Apoi, am studiat artele frumoase la Toulouse."

"Şi mi-am dat seama de limitele artei."

"Am fost mereu conştient de nedreptăţile sociale."

"Sunt ceea ce se numeşte un activist şi..."

Ştim toţi că Yann este foarte angajat,

însă pe noi ne interesează frumuseţea desenelor sale.

Nu-l vom urma pe tărâmul protestelor.

Dacă aveţi întrebări pentru Julia, ea îl cunoaşte mai bine ca oricine

şi va fi încântată să vă lămurească asupra abordării sale. Mulţumesc.

- Te rog. - Mulţumesc.

Bună seara.

Da, puteţi să luaţi.

Lucie !

- Bună. - Bună. Ce mai faceţi ?

Dar tu ?

Julia a zis să vă mulţumesc pentru aseară.

Zice că vă plac lucrările mele.

Care desen v-a plăcut cel mai mult ?

Autoportretul.

Dar nu mă pricep.

S-a vândut imediat. 800 de euro.

- 800 e bine, nu ? - Da, e bine.

Dar galeria ia 50 la sută.

De ce n-ai venit ?

Nu-mi plac cocktailurile, clienţii...

Am nevoie de ei ca să-mi câştig traiul, dar e un efort prea mare.

Îmi plac mult impresiile tale din Africa.

Am terminat-o cu călătoriile.

O să-mi cam dăuneze inspiraţiei, dar nu mai pot să călătoresc.

De ce ?

Deveniţi indiscretă.

Îmi cer scuze.

N-am voie să ies din departament.

Asta e supărător.

Exact.

E nasol.

Şi dv. ?

Cu ce vă ocupaţi ? Julia n-a ştiut să-mi spună.

Sunt funcţionar.

În ce domeniu ?

Consilier tehnic în asistenţa socială.

- Mai puţin interesant decât artist. - "Artist"...

Să nu ne facem o idee greşită.

Nu prea ştiu ce urmează.

Desenez ce văd în faţa ochilor. Cerul, frunzele...

Pe dv.

V-aş putea face portretul, dacă vreţi.

Nu mă cunoşti. Nu sunt interesantă.

Toţi oamenii sunt interesanţi.

Dar nu mi-ar displăcea să trag un fum din "cuiul" ăla !

Poftim.

Ne-am luat obiceiul să cinăm împreună. Eu găteam.

Mâncam la ei, pentru că Rose se culca devreme.

...un voiaj pe urmele lui Ulise.

Dar nu am voie să cumulez salariile.

La cât sunt plătiţi, profesorii trebuie să mai muncească şi la negru.

Nu vreau să am necazuri.

Am refuzat. N-am încotro.

Dar tu, Lucie ? Ce faci de Crăciun ?

Nu mi-am făcut planuri.

Mă simt bine aici.

Nu-ţi place să călătoreşti ?

Am călătorit mult, cu partenerul meu.

V-aţi despărţit ?

Nu e treaba ta !

Nu e un subiect tabu.

Ne vedem mai puţin, dar ne iubim la fel de mult.

Odette ne-a invitat acasă la ea, în Alberes,

ceea ce nu-mi prea place, fiindcă Yann nu vine cu noi.

Trebuie să mai schimbaţi aerul.

Ai putea să vii, sunt doar 20 de kilometri.

Nu insista. Am discutat deja.

O să-ţi simţim lipsa, de Crăciun.

Şi mie o să-mi fie dor de voi.

Dar simt nevoia să fiu singur.

Sper să te răzgândeşti.

O duceam adesea pe Rose să cunoască copii de vârsta ei,

dar nu părea interesată.

Ai fost rapidă, şi pirueta ta de la final a fost superbă. Grozav.

Sunt foarte mândră de tine. Du-te la vestiar.

Rose, e rândul tău. Aşa...

Nu uita poziţia capului. Şi du-te !

Îmi place mult muzica asta.

E africană.

La Perpignan, aveam un pian. Îmi pare rău după el. Era super.

Am eu unul acasă, dacă vrei.

Cazi des. Nu te doare ?

M-am obişnuit. Fac vânătăi.

Mama mă masează cu cremă.

M-a întrebat dacă vreau să renunţ, dar am zis că nu.

În viaţă, trebuie să fii puternic, nu-i aşa ?

Da.

Eşti foarte serios.

- Am vrut să te văd imediat. - E ceva chiar atât de grav ?

Îl cunoşti pe Yann Durieux ?

Da, e noul meu vecin. S-a mutat alături, cu familia.

Ce ştii despre el ?

Că nu prea iese.

Serge, sunt interogată sau iau prânzul cu cumnatul meu ?

- Ambele. - Şi ?

Ai fost văzută ducându-i fiica la patinoar.

Ce urmează ? Tipul are arest la domiciliu.

"Pontează" de două ori pe săptămână.

Încetează, Serge ! Pot să socializez cu cine vreau. Nu e un lepros.

- Dar e anti-poliţist. În stil ACAB. - Şi ce vrei de la mine ?

Doar să te previn. Ştie că lucrezi în poliţie ?

- Sigur că nu ! - Te joci cu focul, Lucie.

- Cum te poate interesa un om ca ăsta ? - Ţi-am zis: e vecinul meu.

"E vecinul meu"...

Uită de vecinul tău. Atâta tot.

Opreşte aici.

Vezi ? Nu e un oarecare.

E artist.

Şi ce schimbă asta ?

E o chestiune de deontologie.

Ori te distanţezi de el, ori îţi informezi superiorul

şi ne ţii la curent. Eşti foarte bine plasată ca să ne ajuţi.

"Foarte bine plasată ca să vă ajut ?"

- Ce faci ? - Nu-mi mai e foame.

N-o lua aşa, Lucie !

Lucie !

"Apoi, fără grai..."

"Apoi, fără grai..."

"Plecându-şi urechea..."

"Plecându-şi..."

"Plecându-şi..."

"...urechea..."

"la povestea..."

Mă întorc peste o oră.

Să fii cuminte.

Să nu-i pui întrebări prosteşti.

Vă mulţumesc că aveţi grijă de micul nostru monstru.

Poţi să-mi vorbeşti cu "tu".

Tu.

Pe curând.

E penibil când îmi vorbeşte aşa.

Spui mereu "penibil", ca mama ta.

Să continuăm.

Ce înseamă "să pleci urechea" ?

Înseamnă să asculţi cu atenţie.

""Plecându-şi urechea..."

"la povestea..."

"copilului..."

"visător."

A venit mama !

- Ce mai faci, iubita mea ? - Bine !

Ai mâncat bine la prânz ? A fost bun ?

Da, am avut pui cu orez.

Te duci să te joci ?

- Bună ! - Bună.

Azi nu te duci la muncă ?

Aveam nişte ore suplimentare şi m-am oferit să-l înlocuiesc pe Yann.

- Ce drăguţ din partea ta. - A zis că vii abia la şapte.

E cu capul în nori.

Îi spun de două săptămâni că pentru azi am planificat o grevă.

Vor să desfiinţeze o clasă cu 35 de elevi.

- 35 ? E mult. - E prea mult.

Am încercat să mobilizăm părinţii, să-i aducem de partea noastră.

Dar ei spun că suntem "trântori de stânga".

Nu există comunicare, e o porcărie.

Uite cum a "întins" rufele !

Ca naiba.

În curând intraţi în vacanţă, o să te poţi relaxa.

Nu-mi prea plac finalurile de an.

Îmi fac bilanţul, mă întreb dacă am fost o profesoară bună.

Nu se poate să te îndoieşti atât.

Mă tem să nu fiu la înălţime.

Eu te consider foarte bună.

De unde ştii ? Nu mă cunoşti.

Te ocupi de tot şi toate. Eşti liantul familiei.

Vii ?

N-am avut timp să mănânc de prânz.

- Vrei să guşti ceva ? - Nu, mulţumesc.

- Să bei ceva ? - Nu.

Vreau ce e mai bine pentru elevii mei, dar sunt prea mulţi.

Şi Rose e cea defavorizată.

Mi-ar plăcea să fiu acasă mai mult.

- Ai toate astea de corectat ? - Da. 35 în seara asta.

Restul mai poate aştepta.

- De ce nu vreţi să meargă la şcoală ? - Tatăl ei nu vrea.

Am făcut o prăjitură.

- Pentru gustarea lui Rose. - Mulţumesc. Eşti drăguţă.

Tacâmurile sunt acolo.

Nu-i bine pentru ea să aibă un tată în vizorul poliţiei.

El se teme ca ea să nu fie hărţuită. Anul trecut a fost la limită.

- Unde aţi fost ? - La Perpignan.

În centru, dar chiria era prea mare.

Ea are prietene ? E important.

Pentru părinţii elevilor, Yann e un exemplu prost.

Un exemplu prost...

Rose !

E ora gustării !

Avem ceva bun !

Nu voiam s-o întreb pe Julia despre trecutul lui Yann.

Preferam să ştiu cât mai puţin posibil.

Poliţia trăieşte vremuri foarte grele.

Colegii noştri şi-au pierdut simţul meseriei.

Cel mai rău lucru e să nu ştim care ne e rostul.

Misiunea noastră, ca sindicat, e să facem cunoscut acest lucru.

Trebuie să ne batem pe toate fronturile.

Pe plan intern, trebuie să facem pliante, să cerem audienţe

la şefii de departamente, directori, prefecţi,

să facem celule de supraveghere, ca să nu poată spune că n-au ştiut.

Trebuie să acţionăm şi în exterior, ca să ştie şi concetăţenii noştri.

Luaţi legătura cu aleşii noştri, deputaţi, senatori.

Reluaţi legătura cu ziariştii. Mass-media poate fi o tribună.

Nu, Philippe, presa speră doar la un scandal.

Suntem consideraţi brute rasiste. Trebuie să demonstrăm iar în stradă.

Protestatarii nu sunt mereu în aceeaşi tabără.

Suntem total desconsideraţi ! Nu suntem barbari sau sadici.

Avem republica în noi şi o apărăm.

Dacă trebuie să ieşim în stradă ca să fim auziţi, o vom face.

- Dar în mod responsabil. - M-am decis să candidez.

Din cauza lui Slimane.

Fiindcă nimeni de aici nu şi-a pus întrebări despre sinuciderea lui.

Nimeni nu şi-a pus întrebări.

În afară de Lucie, desigur.

Tăcerea superiorilor noştri

cu privire la poliţiştii vulnerabili e ce voi pune pe ordinea de zi.

E principala cauză a mortalităţii apărătorilor legii.

Orice ar spune nişte politicieni sau sindicate despre refuzul de a asculta,

principalul pericol pentru un poliţist când intră în şcoala de poliţie

e sinuciderea.

Ministrul spune mereu că e vorba de probleme personale, nu profesionale.

Niciodată de condiţiile de lucru. Nu-i aşa, Lucie ?

Slimane spunea: "Nu cunosc niciun poliţist fericit cu munca lui."

Cu toate astea, nu se plângea niciodată.

Mulţumim, Rose.

Vă rog s-o aplaudaţi pe Rose Durieux

pentru minunatul ei număr !

Bravo !

Rose visa să devină patinatoare.

Începea să câştige concursuri.

O aclamam din toate puterile, ca să câştige la aplaudiometru.

Bravo !

Bravo, Rose !

Nu se poate !

Hai, Rose !

Îţi place ?

Atât de aproape !

Mă vedeam cu ei în fiecare zi.

Îmi luasem tot concediul.

Uitam de munca mea monotonă de la secţia de poliţie.

Ne distram, îmi plăcea fantezia lor.

Redescopeream gustul vacanţelor, amintirea fericirii.

Cu trofeul !

Sunteţi frumoase !

Una, două, trei...

- Am făcut trei. - Acum, un selfie.

Ce mai faci ?

Plecăm la Odette. Am venit să ne luăm rămas-bun.

- Deci azi e ziua cea mare. - Gata. Yann e în pană de inspiraţie.

Mai bine plec decât să insist să vină cu noi.

Înţeleg.

O să vii să ne vezi ?

- Nu sunt invitată ! - Ba da. Vii când vrei.

- Pot să cânt la pian ? - Sigur.

Odette nu are pian.

- Doar n-aveţi nicio grabă ! - Bine, cinci minute.

Intraţi.

Nu-mi place să merg pe ploaie.

Poţi să-mi faci un serviciu ?

- Poţi să-ţi las un set de chei ? - De ce ?

Ca să mai treci pe la Yann din când în când.

Dar are prieteni, nu ?

Da, dar se ascund adesea.

Sunt oameni cu un trecut. Nu te poţi baza pe ei.

Dar aveţi părinţi !

Nu mai suntem în legătură cu ei.

Nu mai vor să audă de noi.

Yann zice că nu-i pasă, dar nu e adevărat.

Mi-ai face o mare favoare.

Bine. O să trec să-l văd.

Mulţumesc.

Să nu-i spui.

Vino, Rose ! Plecăm !

E în stare să cânte toată ziua.

Vino !

Să mergem.

Ce faci ? Rose ?

E frumoasă umbrela asta. Mi-o împrumuţi ?

Ţi-o dau înapoi după vacanţă.

Nu ştiu ce are cu umbrelele.

Ţi-o dau ţie.

- Adevărat ? - Da.

Ce gustos ! Ce este ?

Plăcintă cu biban, praz şi brânză de capră.

Nu ţi-ai ieşit din mână, mătuşică.

- Nu-mi spune "mătuşică", urăsc asta ! - Ştiu.

În orice caz, e delicioasă.

La vârsta ta, voiam să mă fac maestru bucătar.

Dar tu ?

Ca meserie ?

Nu poliţist. Asta e sigur.

Nu ştiu.

Mulţumesc.

Ce mai face tatăl tău ?

Păi...

Se plânge.

Ar vrea să te vadă mai des.

Spune că suntem o familie

şi că tu refuzi să faci parte din ea.

Ne vedem în fiecare duminică.

Doar noi doi.

Să-ţi arăt ceva.

Ăsta e Slimane...

Şi ăsta e tata.

Chiar înainte să debarce în Franţa.

- Pot s-o păstrez ? - Sigur.

O să vrea să dea ceva de mâncare la secţie.

Se împlineşte un an.

E un fel de omagiu.

Poate să facă ce vrea. Slimane nu era fericit în echipa lui.

Acasă nu putem vorbi despre asta.

Nu vorbeşte niciodată despre fratele lui.

Nu...

Faci atâta mâncare pentru mine, dar tu nu mănânci nimic.

Îmi place să te privesc cum mănânci.

Yann ?

Julia m-a rugat să am grijă de grădină. Mi-a dat chei.

Ocupă-te.

Şi portretul tău ?

Când începem ?

- Eşti liberă în weekend ? - Da, nu mă duc nicăieri.

Minunat.

Nu te simţi singur, fără fete ?

E mai bine aşa.

Trebuie să înveţe să trăiască fără mine.

Sunt sigur că Julia se pregăteşte pentru asta.

Te duci la ele, de revelion ?

Prefer să-mi petrec timpul cu oameni cu care am idei comune.

Ai putea să mă duci cu maşina ?

Cum nu eşti ocupată...

E la o oră de-aici.

La nişte prieteni pe care-i iubesc mult.

Merită să-i cunoşti.

Ce zici ?

- Nu ştiu... - Nu e departe.

De ce am lăsat maşina aici ?

E mai bine pe jos. Drumul e prost.

Julia îi cunoaşte pe prietenii tăi ?

Nu-i plac. Preferă să nu-i întâlnească.

Zice că nu vrea să ajungem ca ei.

Ce mai faci ?

- Şi tu ? - Bine.

Mă bucur să te văd.

El e Massoud.

- Încântat. - Bună ziua.

Massoud ?

La manifestaţii, se îmbracă în costum afgan.

- Chloé ! - Ce mă bucur să te văd !

Fiul meu...

Şi mama mea.

Bună ziua.

- Eu sunt Lucie. Bună. - Chloé.

- Timéo ! - Salut.

Ce mai faci, amice ?

- Bem ceva ? - Cu plăcere.

- E grozav că ai adus un musafir. - Da.

- Ţi-e frică de câini ? - Deloc.

- Sunt drăguţi. - Iar ai "prăjit" maşina.

Nu pot să cred !

Poţi să-l ajuţi.

Ăsta e câmpul meu de şofran.

Pare a fi iarbă, dar sunt frunze.

Florile apar la mijlocul lui noiembrie şi le recoltăm.

Sunt trei săptămâni intense, cu zile de muncă de 17 ore.

Trebuie să înlături pistilul în ziua în care ai cules floarea.

Şi cum le vindeţi ?

La restaurante, prăvălii cu delicatese şi uneori chiar la piaţă.

Şi locuiţi aici, toţi, împreună ?

Uneori. Acum am vrut să petrecem sărbătorile împreună.

Fiul meu doarme în camion, cu cel mic, iar eu dorm în rulotă.

- Trebuie să mă uit la tine ? - Nu. Nu e nevoie.

Dar poţi să respiri.

Postura nu e bună.

Îmi dai voie ?

Da. Aşa.

Aşa, o să par mai bătrână.

- Te complexează vârsta ? - Deloc.

Dar, dacă m-ai fi rugat să pozez goală, aş fi refuzat.

Ai făcut închisoare ?

Ce vrei să ştii ?

- Vrei să-ţi povestesc viaţa mea ? - De ce nu ?

Nicio problemă.

Mai multe arestări,

două puneri sub acuzare cu eliberare, şase luni cercetare în stare de arest.

Privirea ta... Mulţumesc.

Am început târziu.

În 2016.

La primele proteste legate de legea muncii.

Poliţia m-a bătut foarte tare.

Dădeau fără milă, chiar dacă ţineam mâinile sus.

Nu ştiam ce mi se întâmplă.

Nici măcar nu ştiam de ce sunt acolo.

Dar, când am ajuns acasă...

M-a apucat furia.

Mi-am spus că...

o să mă duc înapoi, dar nu vor mai pune mâna pe mine.

De ce n-ai voie să părăseşti departamentul ?

Sunt sub control judiciar.

Ce ai făcut, mai exact ?

Tiruri de mortiere asupra forţelor de intervenţie.

- Am fost prins în flagrant. - Au existat răniţi ?

Niciunul.

Sunt mai puţin precise decât gloanţele de cauciuc.

Dar facem ce putem.

- Eşti un insurgent. - Nu.

Nu, un insurgent profită.

Ştie că la luptele de stradă se creează haos

şi va profita de asta ca să se defuleze, să bată poliţai, să prade.

Nu, Black Bloc e altceva.

Suntem militanţi politic, cu un mod foarte radical de a protesta.

Dar nu ţintim decât simbolurile capitalismului.

"Simbolurile capitalismului" ?

Pentru populaţie şi media, sunteţi nebuni periculoşi, infractori violenţi.

Infractori ? Vrei să vorbim de jafuri ? Obiectivele noastre sunt clare.

Multinaţionale, bănci, asiguratori.

- Nu refugii de autobuz. - Serios ?

Doar când sunt făcute de JCDecaux !

Un gigant publicitar cu dispozitive anti-săraci,

pentru ca aceştia să nu poată dormi în ele. E ruşinos !

- Nu crezi ? - Nu.

Deci toată această insurecţie, tot haosul... nu te supără cu nimic ?

Sigur că e problematic.

Şi chiar dacă consider legitimă violenţa pe care o folosim...

Am coşmaruri.

Fiindcă am fost supus violenţei, dar am fost şi eu violent.

- Scuză-mă, Yann, mor de frig. - Văd. Aduc radiatorul. Aşteaptă.

Reluăm ?

Vrei să ne oprim ?

Aş prefera.

Portretul ăsta nu e o idee bună.

Nu vreau să te forţez.

Trebuie să mă gândesc.

Vorbim la telefon, Yann.

"Rose ia umbrela ta cu ea peste tot. Se distrează cu poneiul."

"Aerul de munte îi face bine."

"Sperăm să ne vizitezi. Te pupăm, Julia şi Rose."

Nu voiam să vorbesc cu el.

Mi-l imaginam în negru, mascat, distrugător,

ca în imaginile violente de la televizor.

Unora le sunt smulse uşile, altora li se aruncă tot ce au, li se ard dosare.

Ca să se piardă în mulţime,

unii îşi schimbă hainele în timpul manifestaţiei.

Două treimi sunt bărbaţi, o treime, femei.

E greu de stabilit un profil-tip.

Nu au conducători sau ierarhie.

Riscă trei ani de închisoare şi o amendă de 45 000 de euro.

Bună !

- Te deranjez ? - Nu, deloc.

E deschis.

Intră.

Vrei să mănânci ceva ?

- Mănânci la ora asta ? - Da, ca suedezii.

Şi mă culc devreme. Ca găinile.

Îţi plac mult plantele.

Am prea multe.

Mănânci destul ?

Da.

Am ouă, paste...

conserve.

Unde ai fost, în Africa ?

Senegal, Mali, Burkina, Congo.

El cine e ?

E Slimane, partenerul meu.

Pare mai tânăr decât tine.

Era. Puţin.

Ia loc !

- E delicios. - E pui cu orez.

De ce nu răspunzi la telefon ?

Putem să renunţăm la portret.

Nu suntem obligaţi să socializăm. Suntem doar vecini.

- Trăim în lumi diferite. - Aşa este.

Dar poate că putem face un efort.

- În ce sens ? - Nu ştiu.

O să-ţi dau un exemplu.

Am vrut să-ţi spun de la bun început.

Ai mult tupeu.

La revedere.

Yann !

Alo, Julia ?

Ascultă...

Voiam să-ţi spun...

Te simţi mai bine ?

- De ce ne-am întâlnit aici ? - N-ai fi găsit casa lui Odette.

Trebuie s-o iei pe drumuri de ţară.

- Îmi pare foarte rău, Julia. - Pentru ce ?

Ar fi trebuit să vă spun mai demult. E vina mea.

Ce vină ? Nu-mi pasă că lucrezi la poliţie.

Nu e nevoie să te justifici. Asta nu schimbă nimic.

- Vrei un ceai ? - Nu, mulţumesc.

- E foarte bun, aici. - Nu, mulţumesc.

- Preferi alcool ? - Nu. Sunt cu maşina.

E un local drăguţ.

E banal, dar decoraţiunile de Crăciun îi dau un aer plăcut.

Te iubesc mult, Julia. Şi pe Rose.

Nu vreau să vă pierd.

Şi noi te iubim mult.

N-o să ne pierzi. De ce spui asta ?

Nu Yann face legea, acasă.

Îi respect angajamentul, dar nu-l împărtăşesc.

Mă tem când pleacă la manifestaţii, la Toulouse sau Montpellier.

Intru în panică.

Am încercat să înţeleg, dar...

Nu mai pot.

L-am iubit pentru idealismul lui.

Dar tot pentru asta vreau să-l părăsesc.

Stai în weekend cu noi, la Odette. O să-ţi facă bine.

Nu pot. Sunt de serviciu.

Mulţumesc, Julia.

Mulţumesc.

- Pentru ce îmi mulţumeşti ? - Nu ştiu.

Fără motiv.

Ai încredere în tine, ai idei.

Da, dar am ales meseria asta pentru victime.

Dacă e ca să-mi apăr colegii, e altceva.

Am vorbit cu colegii. Mulţi contează pe tine.

- Mai vrei ? - Da. Cu plăcere.

E supă africană, cu roşii şi arahide.

Ar trebui să mai ieşim şi noi. N-am mai ieşit de mult.

O să vedem.

Aşa spui de fiecare dată.

Ce faci aici ?

Te aşteptam.

Trebuie să vorbesc cu tine.

Pari beat turtă.

Am fumat nişte "iarbă".

Am şi băut puţin, da.

Vino.

Îl mai ştii pe prietenul meu Massoud ?

Da.

L-au arestat.

Mama lui a golit rulota rapid, înainte de percheziţie.

- A lăsat materialele la mine. - De ce ai acceptat ?

Era panicată. M-a ameninţat că se sinucide.

- Trebuie să mă ajuţi. - Ce vrei să fac ?

Îmi pierd minţile !

- Trebuie să mă scapi de toate astea ! - Despre ce e vorba ? Arme ?

Dacă vrei... Armele celor care nu au arme.

Scuteşte-mă de morala ta.

- Am nevoie de maşina ta, Lucie. - Nu poţi să conduci în starea asta !

- Dar... - Uită-te la tine !

Am nevoie de maşina ta.

M-am gândit la Julia şi la Rose. Apoi nu m-am mai gândit la nimic.

Ai dreptate. Trebuie să scăpăm de toate astea.

Yann uitase deja de prostia făcută, de parcă nu se întâmplase nimic.

- Nu mănânci ? - Nu mi-e foame.

Nu-i destul de bun pentru tine ?

E-adevărat că n-am să uit prea curând orezul tău cu pui fript.

Tot mai vrei să stai singur de sărbători ?

Nu-mi pasă de sărbători.

Dar mi-e tare dor de Julia.

Şi de Rose, desigur.

Aşa că o să mă duc la Odette.

- Când plecăm ? - Mai bine vă las în familie.

Nu te prosti !

Faci parte din familie.

Oricum...

Mă întreb de ce te-ai făcut poliţistă.

Am intrat în poliţie la 24 de ani.

Apoi am lucrat la Paris trei ani, apoi m-am ocupat de oamenii străzii,

în gări: Gara de Nord şi Gara de Est.

Ce ai învăţat din asta ?

Am înţeles că sunt agresivi pentru că le e ruşine.

Apoi am fost transferată la Marsilia, ca să intru în poliţia judiciară.

Şi, din fericire, l-am cunoscut pe Slimane.

Singurul bărbat pe care l-am iubit.

- Băiatul din fotografie ? - Da.

Trăia cu spiritele.

Era vizitat de strămoşii lui.

Lupta din greu să nu se ducă la ei.

Dar, până la urmă,

a vrut să li se alăture.

O să râzi, dar, uneori, vine să-mi vorbească.

Nu, asta...

Nu mă face să râd.

Ce muzică e cea pe care ai pus-o în maşină ?

Asta ?

Poliţia !

Oricum, nu mă miră.

N-a respectat niciodată interdicţia de a manifesta.

Dacă l-au arestat, înseamnă că au dovezi, nu ?

Cu camerele de supraveghere, pot fi urmăriţi pe toată durata protestului.

Poliţia identifică după anumite detalii:

marca pantofilor, culoarea şiretului de la hanorac...

Există agenţi specializaţi în asta.

Se uită la filmări toată ziua.

Nu vreau ca Rose să ne audă vorbind despre tatăl ei.

Să ieşim puţin.

M-am săturat să mă tem că va fi din nou închis

şi eu o să-l aştept iar trei luni, şase luni...

E greu să-i explic lui Rose. Ai văzut că desenează ca tatăl ei.

Cu oameni după gratii, ca animalele la grădina zoologică.

- Rose nu pare tulburată. - Este. Mai fuge de-acasă.

- Asta nu e foarte rău. - La vârsta ei, e foarte periculos.

Cine ştie peste cine dă. Are nevoie de echilibru, de stabilitate.

Nu sunt sigură că mai vreau să continui viaţa asta, cu Yann.

M-am săturat.

E prea multă durere.

Nu fi absurdă, Julia ! Îl iubeşti.

Ăsta nu-i un motiv !

Eu am renunţat la titularizare fiindcă familia avea nevoie de bani.

Dar n-o să-mi petrec viaţa renunţând. N-o să mă pierd pentru un bărbat.

Refuz soarta asta.

Nu mai sunt vremurile alea.

Îmi plăcea să aud vocea Juliei şi s-o liniştesc, la telefon.

Aştepta, acasă la Odette, întoarcerea lui Yann.

Avocatul părea optimist.

Ce-o să le spună Yann colegilor mei ?

O să vorbească despre mine ?

Nu mă temeam.

Slimane mă învăţase să mă dedublez

ca să accept realitatea când era prea dură.

Eram sigur că te găsim aici.

De ce nu răspunzi la telefon ? Nu te-am văzut de câteva săptămâni.

Nu prea sunt în apele mele.

Vino să stai câteva zile la noi.

Da, mama s-ar bucura să te vadă.

Trebuie să-ţi schimbi starea de spirit.

Ar fi plăcut să fim împreună.

E drăguţ că vă faceţi griji pentru mine.

Dar prefer să fiu singură.

Vreau să fiu îngropată aici.

Mi-ai mai spus de nu ştiu câte ori.

Nu ne prea vorbim zilele astea.

Nu vreau să vorbim.

- Vrei să plec ? - Nu, rămâi !

Îmi place când cânţi la pian.

- Am vrut să văd dacă eşti bine. - Da, sunt bine. Vezi.

Mulţumesc pentru invitaţie. Promit că o să trec să vă văd.

Dar acum simt nevoia să fiu singură.

- Nu-mi oferi ceva de băut ? - Ba da. Intră !

- Aici locuieşte prietenul tău ? - Da.

M-am ataşat de el, de soţia şi de fetiţa lui.

Simt că-i cunosc de când lumea.

Tu nu crezi că un fir invizibil ne leagă pe toţi ?

Pe cei vii şi pe morţi ?

Aşa spunea Slimane.

Eu nu cred asta. Sunt prostii.

Ştii ce s-a întâmplat cu prietenul tău ?

Tu te ocupi de cazul lui Yann ?

Suntem mai mulţi.

Poţi să-mi spui mai multe ?

Arestul îi va fi prelungit.

L-aţi identificat ?

Da.

A participat la manifestaţie, în ciuda interdicţiei.

N-ar trebui să-ţi spun, dar suntem siguri de asta.

Lucie...

Trebuie să te scoli azi.

Să mănânci ceva.

Trebuie să mă duc la muncă.

Sunt aşteptată la birou de două zile.

E în ordine.

Serge a vorbit cu şeful tău.

- O să-ţi dea concediu medical. - Dar nu sunt bolnavă !

Nu mă mai duc la doctor. Am fost la prea mulţi.

Tricoul ăsta e uriaş ! Al cui e ?

Al lui Serge.

- Tu m-ai dezbrăcat ? - Bineînţeles.

Unde-mi sunt lucrurile ?

Lucie, nici nu poţi să stai în picioare.

Ba pot ! Nu vreau să vă ocupaţi de mine !

Vreau viaţa mea normală !

Ar fi mai bine să-l aştepţi pe Serge.

Lucie ! Îmi pare rău, dar nu te pot lăsa să pleci.

Ba poţi.

- Alo ? - Da, Serge.

Vrea să plece ! Nu ştiu cum s-o opresc.

Dă-mi-o la telefon.

- Lucie, ce faci ? - Serge, te asigur că mi-e foarte bine.

Eşti drăguţ, dar nu pot sta încuiată, la tine acasă !

Îmi fac griji pentru tine. Am încercat să te ajut.

Dar nu poţi forţa oamenii.

Fă ce vrei, Lucie.

Fă un duş.

Fac o cafea.

Aveam discernământ total. Nu voiam să par nebună.

Îmi asumam răspunderea acţiunilor, chiar dacă uneori nu le înţelegeam.

Intră !

- M-aţi chemat. - Presupun că ştii de ce.

Nu.

Căpitan Quillard, de la Afaceri Interne. Lucie Muller.

- Bună ziua, doamnă. - Bună ziua.

Ia loc.

Lucie, aş vrea să înţeleg de ce Yann Durieux te-a menţionat în raportul său.

Ce a spus ?

Susţine că ţi-a furat maşina ca să scape de armele lui Régis Bertin.

Nu sunt la curent cu asta.

Te punem noi la curent.

Bertin, poreclit Massoud, e un insurgent radical,

binecunoscut nouă.

Am interogat-o pe mama lui.

Susţine că te cunoaşte. Cultivă şofran.

Spune că a ascuns la Yann material pentru manifestaţii.

Nu ştiu nimic.

Bine...

N-am găsit nimic.

Nici cocteiluri molotov, nici proiectile... S-au evaporat.

Yann s-a folosit de maşina ta pentru operaţiunea asta. Ne-a spus.

Ce operaţiune ?

Găsirea unui container ca să se descotorosească de materiale.

Nu încăpeau în tomberonul de la colţ.

Avea nevoie de un mijloc de transport.

E greu de crezut că ţi-a furat maşina şi tu nu ţi-ai dat seama.

Yann Durieux n-are profilul unui hoţ de maşini.

Scanarea codului electronic nu e ceva ce se improvizează.

Trebuie să fii profesionist.

Ajunge ! Gata. Ştii bine că astea-s basme.

- Un alibi ca să te protejeze. - Yann trebuie să vă fi explicat.

Desigur. Vreau să văd dacă şi tu dai aceeaşi explicaţie.

Am dori versiunea dv., dnă Muller.

Vom deschide o investigaţie.

Vă vom interoga în biroul de alături.

Dacă veţi continua să minţiţi, veţi pierde tot.

Şi ştiţi asta.

Am făcut asta împreună. Am fost cu el.

Lasă-ne singuri cinci minute.

Am ştiut că reprimirea ta e o greşeală, dar asta e nebunie curată.

- Am vrut să-mi ajut prietenul. - Protejându-l de poliţie ?

Ai obstrucţionat în mod deliberat o anchetă în curs.

- Armele acelea erau o ameninţare. - Pentru cine ?

Pentru prietenul tău sau pentru forţele de ordine ?

Acum aperi duşmanii poliţiei ? S-a întors lumea pe dos !

Ascunzând dovada vinei dlui Durieux, îi devii complice.

Ai ascuns adevărul.

Ştii ce rişti ?

Cunosc legea.

Te însoţesc.

Domnilor !

Staţi acolo, ca să vă măsurăm.

Luaţi loc aici.

Ridicaţi-vă.

Din profil.

Din faţă.

- Aveţi vreo cicatrice ? - Nu.

Tatuaje ?

Strânge-mă mai tare, Slimane.

Numele meu este Lucie Muller.

Sunt celibatară, nu am copii.

Locuiesc aici de un an.

Slimane nu mă mai vizitează. Poate că nu-i place aici.

Poate că ăsta e semn bun pentru mine, cine ştie ?

Sunt sub control judiciar, până la proces.

Trebuie să păstrez distanţa faţă de foştii mei vecini.

M-au pus în concediu fără plată. N-o să fac închisoare.

- Mulţumim, la revedere. - La revedere.

Mulţumim ! O zi bună !

- Bună ziua ! - Bună ziua.

Am venit prea târziu ? Nu avem rezervare.

La ora asta, nu mai servim.

Murim de foame.

- Mă duc să întreb. - Mulţumim.

Ne-au venit clienţi noi.

- Da ? - Da.

Mai avem doar specialul zilei.

Încet... Cu grijă...

Întoarce-te. Ai grijă la cap.

- Ce le spun ? - Că îi servim.

Avem orez cu pui fript.

- Minunat ! E bine ? - Da.

- Mulţumim. - Mulţumim frumos.

Pot să mă duc să mă joc pe plajă ?

- Nu. Mănâncă. - Nu mi-e foame.

Normal. Te-ai îndopat cu ciocolată.

Bine. Du-te.

Dar să nu te duci prea departe !

Mi-ar fi plăcut să-i strâng în braţe.

Dar n-am făcut-o, fiindcă inima îmi bătea prea tare.

N-aveam voie să-i văd sau să vorbesc cu ei înaintea pronunţării sentinţei.

Aţi urmărit: NOII MEI PRIETENI

Traducerea şi adaptarea ANCA RĂZUŞ - DIMANCEA