Original subtitles

Când băiatul s-a născut,

el a fost cercetat, ca toţi spartanii.

Dacă ar fi fost mic, slab, bolnăvicios, diform,

ar fi fost îndepărtat.

Din clipa în care a putut sta în picioare,

el a primit botezul focului în luptă.

Învăţat să nu se retragă niciodată, să nu se predea...

Învăţat că moartea pe câmpul de luptă în slujba Spartei

era cea mai mare onoare pe care o putea obţine în viaţă.

Când împlinea şapte ani, aşa cum e obiceiul în Sparta,

băiatul era luat de lângă mama lui şi aruncat într-o lume a violenţei.

Produsul a 300 de ani de istorie a societăţii spartane,

care a creat cei mai buni soldaţi pe care i-a cunoscut vreodată lumea.

Agogia, cum era numită, forţează băiatul să lupte.

Îl înfometează, îl obligă să fure şi, la nevoie, să ucidă.

Băiatul era pedepsit cu nuia şi bici

şi învăţat să nu arate durere sau milă.

Încercat tot timpul, aruncat în sălbăticie.

Lăsat să înfrunte prin propriile forţe furia naturii.

Era iniţierea lui, timpul petrecut în sălbăticie,

pentru că se va întoarce la oamenii lui ca spartan, sau deloc.

Lupul începe să dea târcoale băiatului.

Cu ghearele de oţel negru, blana ca noaptea de smoală,

cu ochii roşii strălucind, nişte nestemate din iad.

Lupul uriaş adulmecă, simţind aroma prăzii.

Nu frica îl cuprinde, ci conştiinţa unor lucruri ascunse.

Aerul rece din plămânii lui.

Pinii scuturaţi de vânt, mişcându-se în noaptea care se apropie.

Mâinile lui sunt sigure. Corpul lui e perfect!

Băiatul lăsat să moară se întoarce la oamenii lui, în sfânta Spartă,

ca rege!

Regele nostru, Leonidas!

Au trecut mai bine de 30 de ani de la întâmplarea cu lupul, în iarna rece.

Şi acum, ca şi atunci, se apropie o fiară.

Răbdătoare şi încrezătoare, savurând prada pe care o va prinde.

Dar această fiară e făcută din oameni şi cai, săbii şi suliţe.

O armată de sclavi, care depăşeşte orice imaginaţie,

gata să înghită micuţa Grecie.

Gata să spulbere singura speranţă a lumii pentru raţiune şi dreptate.

Se apropie o fiară,

o fiară provocată de însuşi regele Leonidas.

Aşa! Din nou!

Cu cât transpiri mai mult aici,

cu atât vei sângera mai puţin în luptă.

Tatăl meu m-a învăţat că frica apare în toţi oamenii.

Dar numai dacă o accepţi devii mai puternic.

Regina mea! Un sol persan îl aşteaptă pe Leonidas.

În cele din urmă, adevărata putere a unui spartan

stă în forţa războinicului de lângă el.

Respectă-l, onorează-l şi îţi va răspunde la fel.

- Mai întâi, lupţi cu capul. - Apoi, lupţi cu inima.

- Ce e? - Te aşteaptă un sol persan.

Nu uita lecţia de azi.

Respect şi onoare!

Sfetnice Theron, e nevoie şi de tine de data asta.

Regele şi regina mea, mă îngrijeam de oaspeţii domniilor voastre.

Sunt sigur.

Persanule, înainte să vorbeşti, să ştii că în Sparta oricine,

chiar şi solul unui rege, e răspunzător pentru cuvintele sale.

Ce veste ne aduci?

Pământ şi apă.

Ai venit tocmai din Persia pentru pământ şi apă?

Nu te ruşina şi nu fi prost, persane.

Nu poţi lua nici una, nici alta, din Sparta.

Ce o face pe femeia asta să creadă că poate vorbi printre bărbaţi?

Numai femeile Spartei zămislesc bărbaţi adevăraţi!

Hai să facem câţiva paşi, ca să ne mai răcorim gurile...

Dacă ţii la vieţile voastre, ascultă-mă cu atenţie, Leonidas.

Xerxes cucereşte şi stăpâneşte tot ce vede cu ochii.

El conduce o armată atât de uriaşă,

încât se cutremură pământul când se mişcă.

E atât de vastă, încât seacă râurile.

Regele-zeu Xerxes nu vrea decât atât:

o ofrandă simplă, de apă şi pământ,

ca dovadă a supunerii Spartei în faţa voinţei lui.

Supunere? Asta e o mică problemă.

Se zvoneşte că atenienii v-au refuzat deja.

Dacă acei filozofi şi fătălăi au un asemenea curaj, atunci...

Trebuie să fim diplomaţi.

Desigur, spartanii trebuie să se gândească la reputaţia lor.

Alege-ţi vorbele cu grijă, Leonidas.

Ar putea fi ultimele, ca rege.

"Pământ şi apă."

- Eşti un nebun! - Pământ şi apă...

O să le găseşti din belşug acolo.

Niciun om, persan sau grec, nu ameninţă un sol!

Tu aduci coroane şi capete de regi îngenuncheaţi

la poarta oraşului meu!

Îmi insulţi regina.

Îmi ameninţi oamenii cu sclavia şi moartea!

Mi-am ales vorbele cu grijă, persanule!

Poate că ar fi trebuit să faci şi tu acelaşi lucru.

E o blasfemie! Eşti nebun!

Sunt nebun?

Asta e Sparta!

Bun venit, Leonidas! Te aşteptam.

Eforii, preoţi ai vechilor zei. Nişte porci mizerabili.

Mai mult animale decât oameni.

Animale pe care chiar şi Leonidas trebuia să le mituiască

şi de care să se roage.

Pentru că niciun rege spartan nu a plecat la război

fără binecuvântarea eforilor.

Persanii spun că oastea lor are milioane de războinici.

Sper, spre binele nostru, că exagerează.

Dar nu e nicio îndoială

că vom înfrunta cea mai mare armată adunată vreodată.

Înainte să-ţi auzim planul, ce ne oferi?

Ne vom folosi de cunoştinţele noastre de luptă

şi de terenul Greciei ca să-i distrugem.

Vom mărşălui spre nord, către coastă, iar acolo mă voi asigura că...

E august, Leonidas. Se apropie luna plină.

Festivalul sfânt şi străvechi.

Sparta nu poartă războaie de Carneia.

Sparta o să ardă!

Bărbaţii ei vor muri în luptă,

iar femeile şi copiii vor ajunge sclavi sau mai rău!

Vom opri atacul perşilor pe coastă reconstruind marele zid focian.

De acolo, îi vom împinge spre trecătoarea din munţi

numită Porţile de Foc.

În locul acela strâmt, numărul lor mare nu va mai însemna nimic.

Val după val de atacuri persane se va sparge de scuturile spartane.

Pierderile lui Xerxes vor fi aşa de mari,

oamenii lui, atât de demoralizaţi,

încât nu va avea de ales şi va renunţa la cucerire.

Trebuie să consultăm Oracolul.

Ai încredere în zei, Leonidas.

Aş prefera să vă încredeţi în mintea voastră.

Blasfemiile tale ne-au costat deja prea mult!

Nu le înrăutăţi!

Vom asculta Oracolul.

Preoţi bătrâni şi bolnavi...

Rămăşiţe ticăloase ale unor vremuri

dinaintea ridicării Spartei din întuneric,

rămăşiţe ale unei tradiţii prosteşti.

O tradiţie pe care nici măcar Leonidas nu o putea sfida,

pentru că trebuia să respecte cuvântul eforilor.

Asta e legea.

Şi niciun spartan, ostaş sau cetăţean,

bărbat sau femeie, sclav sau rege, nu e mai presus de lege.

Eforii aleg cele mai frumoase fete ale Spartei

pentru a trăi printre ei, ca Oracole.

Frumuseţea e şi blestemul lor,

pentru că nemernicii bătrâni au nevoi, ca orice bărbat,

iar sufletul lor e negru ca iadul.

"Rugaţi-vă vânturilor,

Sparta va cădea.

Toată Grecia va cădea.

Nu vă încredeţi în oameni.

Cinstiţi-vă zeii!

Cinstiţi Carneia!"

Coborârea regelui e mai grea.

Porci ticăloşi şi plini de fast!

Mizerabili, bolnavi, putrezi şi corupţi!

Cu adevărat sunteţi pe placul regelui-zeu, acum, preoţi înţelepţi.

Da.

Iar când Sparta va arde, vă veţi scălda în aur!

Oracole proaspete vă vor fi aduse zilnic,

din toate colţurile imperiului.

Buzele tale pot termina ceea ce au început degetele.

Sau ţi-a furat Oracolul şi dorinţa?

Vorbele unei tinere băute nu sunt suficiente

ca să-mi alunge dorinţa pentru tine.

Atunci de ce eşti atât de distant?

Pentru că,

deşi sclavă şi prizonieră a unor bătrâni libidinoşi,

cuvintele Oracolului pot da foc la tot ceea ce iubesc.

De aceea regele meu nu mai are somn şi e alungat din patul său cald?

Cuvintele unei singure femei

ar trebui să-l pună pe gânduri pe bărbatul meu.

Numai cuvintele mele.

Atunci, ce să facă un rege ca să-şi salveze lumea,

când legile pe care a jurat să le apere, îl obligă să nu facă nimic?

Nu se pune întrebarea ce ar trebui să facă un spartan,

fie el soţ, fie rege.

Mai bine întreabă-te, dragul meu, ce să facă un om liber.

- Ăştia sunt toţi? - Aşa cum ai poruncit. Trei sute.

Toţi cu fii care să le poarte numele.

Suntem alături de tine!

Pentru Sparta! Pentru libertate! Până la moarte!

El e fiul tău.

E prea tânăr ca să fi simţit căldura unei femei.

Am alţii cu care să-l înlocuiesc.

Astinos e curajos şi la fel de pregătit ca oricare altul!

Nu e mai tânăr decât noi,

atunci când am stat prima oară umăr lângă umăr în bătălie.

Eşti un bun prieten, dar nu există un căpitan mai bun decât tine.

Regele meu...

Regele meu, Oracolul a vorbit!

Eforii au vorbit! Nu trebuie să luptăm!

Asta e legea, stăpâne...

Armata spartană nu trebuie să meargă la război.

Nici nu va merge. Nu am dat asemenea porunci.

Am venit aici ca să mă plimb, să-mi mai întind picioarele.

Aceşti 300 de oameni sunt garda mea.

Armata noastră va rămâne în Sparta.

Unde te duci?

Nu m-am gândit, dar acum, că mă întrebi,

cred că o să pornesc spre nord.

Spre Porţile de Foc?

La drum!

La drum!

- Ce să facem? - Ce putem face?

Ce puteţi face?

Sparta va avea nevoie de fii!

Spartanule!

Da, doamna mea...

Să te întorci cu scut, sau pe scut.

Da, doamna mea.

"La revedere, iubita mea." Nu o spune.

Nu e loc de gingăşii, nu în Sparta.

Nu e loc pentru slăbiciuni.

Doar cei mai tari şi mai puternici se pot numi spartani.

Doar cei mai tari. Doar cei mai puternici...

Mărşăluim pentru pământurile noastre, pentru familiile noastre,

pentru libertatea noastră.

Mărşăluim...

Daxos! Ce surpriză plăcută!

Dimineaţa asta e plină de surprize.

- Am fost păcăliţi. - Nu pot fi mai mult de câteva sute.

- Asta chiar e de mirare. - Tăcere!

Asta e armata lor?

Am auzit că Sparta e în război. Am vrut să venim alături de voi.

Dacă vreţi să vărsaţi sânge, sunteţi bineveniţi!

Dar mergi doar cu mâna asta de soldaţi împotriva lui Xerxes?

M-am înşelat, aşteptându-mă ca Sparta să trimită

măcar la fel de mulţi soldaţi ca noi.

Şi nu-i aşa?

Tu, de colo! Ce meserie ai?

Sunt olar.

Şi tu, arcadianule! Tu ce meserie ai?

- Sunt sculptor. - Sculptor...

- Şi tu? - Sunt fierar.

Spartani! Care e meseria voastră?

Vezi, prietene?

Am venit cu mai mulţi soldaţi decât tine.

Nu va dormi la noapte. Nu regele...

Toţi cei 40 de ani ai lui au dus drept până la acest moment al sorţii,

această înfruntare a scutului cu suliţa,

a săbiei cu osul, carnea şi sângele.

Singurul lui regret e că are atât de puţine de sacrificat...

Suntem urmăriţi.

Am fost urmăriţi încă din Sparta.

Regele meu! Priveşte!

Ce s-a întâmplat aici?

- Unde sunt toţi oamenii? - Persanii...

- Cred că sunt în jur de 20. - Un grup de iscoade.

Dar urmele astea...

În spatele nostru!

Un copil!

Acum e linişte.

Au venit cu fiare din întuneric...

Cu gheare şi colţi i-au apucat...

Pe toţi, în afară de mine.

Sătenii! I-am găsit.

- Zeii nu au milă? - Suntem blestemaţi.

Tăcere!

Copilul vorbeşte de stafii persane, cunoscute încă din timpuri străvechi.

Ele vânează sufletele oamenilor. Nu pot fi ucise sau învinse.

Nu întunericul ăsta, nu Nemuritorii...

Nemuritorii... O să le punem numele la încercare.

Mărşăluim spre Porţile de Foc.

Mărşăluim pe coridorul acela îngust,

unde numărul oştenilor lui Xerxes nu are nicio însemnătate.

Spartani, cetăţeni-soldaţi, sclavi eliberaţi.

Greci curajoşi cu toţii.

Fraţi, părinţi, fii... Mărşăluim.

Pentru onoare, pentru datorie, pentru glorie, mărşăluim.

Priviţi! Persani!

Mărşăluim spre gura iadului.

Să-i vedem pe câinii ăştia fără mamă

cum sunt întâmpinaţi de braţele Greciei însăşi!

Vino!

Adevărat...

Stă să plouă...

Zeus a înjunghiat cerul cu fulgere

şi loveşte corăbiile persane cu vânturi de furtună.

E glorios.

Numai unul dintre noi e tăcut, ca un spartan.

Numai el, numai regele nostru.

Regina mea!

Regina mea, curtea e un loc mai potrivit pentru o femeie măritată.

Mi-e teamă că bârfa şi protocolul mă interesează prea puţin, sfetnice.

E nevoie de atâtea secrete?

Cum să mă încred în cineva dincolo de zidurile casei mele?

Chiar şi aici, Theron are ochi şi urechi

care umplu Sparta de îndoieli şi teamă.

Vorbeşti de parcă toată Sparta cleveteşte împotriva ta.

Aş vrea să fie doar împotriva mea.

Mulţi dintre sfetnici ar da totul ca să-l urmeze pe Leonidas,

dar trebuie să-i răsplăteşti.

Mă poţi ajuta să iau cuvântul în consiliu?

- Dacă vor raţiune, o să le spun. - Ce să le spui, regina mea?

Libertatea nu e gratis deloc, ci vine cu preţ de sânge.

Voi face tot ce pot ca să adun consiliul.

Sala se va umple de vocea ta.

- Îţi rămân îndatorată. - Nu.

Leonidas e regele meu, aşa cum e şi al tău.

Am văzut corăbiile zdrobindu-se de stânci.

Cum se poate asta?

Am văzut doar o mică parte din monstrul care e armata lui Xerxes.

Nu putem obţine victoria aici.

De ce zâmbeşti?

Arcadianule, am luptat de nenumărate ori,

dar nu am întâlnit niciun duşman

care să-mi ofere ceea ce spartanii numesc "o moarte frumoasă".

Sper doar că, având toţi războinicii din lume adunaţi împotriva noastră,

se va găsi unul demn de asta.

Mişcă! Nu vă opriţi, câinilor!

Mişcaţi-vă!

Înainte!

Opriţi-vă aici!

Cine e comandantul aici?

Sunt solul domnitorului întregii lumi,

zeul zeilor, regele regilor,

în numele căruia cer ca cineva să mă ducă la comandant!

Ascultaţi-mă!

Credeţi că ne sperie faptul că aţi ucis o duzină de găini?

Dealurile astea sunt pline de iscoade!

Credeţi că zidul vostru jalnic

nu o să cadă ca o grămadă de frunze în faţa...

Strămoşii noştri au ridicat acest zid

folosind pietre străvechi de la sânul Greciei.

Cu un mic ajutor de la spartani,

iscoadele voastre persane au ajutat la legarea pietrelor.

O să plătiţi pentru barbaria voastră!

Braţul meu!

Nu mai e al tău...

Pleacă! Fugi şi spune-i lui Xerxes

că va înfrunta aici nişte oameni liberi, nu nişte sclavi.

Grăbeşte-te, până nu vom hotărî să mai înălţăm puţin zidul.

Nu. Nu sclavi.

Femeile voastre vor fi sclave.

Fiii, fiicele şi bătrânii voştri vor fi sclavi.

Dar nu voi.

Până la amiază, veţi fi morţi.

O mie de popoare aflate în imperiul persan se vor năpusti asupra voastră.

Săgeţile noastre vor întuneca soarele!

Atunci, vom lupta la umbră.

Zidul e rezistent. Îi va îndruma pe persani în Porţile de Foc.

Căpitane, au găsit oamenii vreun drum printre dealuri, spre spatele nostru?

Niciunul.

Există un asemenea drum, bunule rege...

Trece peste culmea de la apus. E o veche cărare pentru capre.

Persanii s-ar putea folosi de el ca să ne cadă în spate.

Niciun pas mai aproape, monstrule!

Înţeleptule rege, te rog să mă primeşti.

- Te tai acolo unde stai! - Nu am dat asemenea poruncă!

Iartă-l pe căpitan.

E un soldat bun, dar nu prea are maniere.

Nu am ce să-ţi iert, bravule rege. Ştiu cum arăt.

Porţi mantia sângerie a spartanilor.

Sunt Ephialtes, născut în Sparta.

Iubirea mamei mele i-a făcut pe părinţii mei

să plece din Sparta, ca să nu fiu ucis.

- Scutul tău şi armura... - Sunt ale tatălui meu.

Te rog, bunule rege,

dă-mi voie să şterg ruşinea tatălui meu

şi să te slujesc în luptă.

Tatăl meu m-a pregătit să nu simt frica,

să fac din suliţă, din scut şi din sabie o parte din mine,

la fel cum e şi inima mea.

Voi merita armura tatălui meu, nobile rege, slujindu-te în bătălie.

- O lovitură foarte frumoasă. - Voi ucide mulţi persani.

- Ridică scutul. - Stăpâne...

Ridică scutul cât de mult poţi.

Tatăl tău ar fi trebuit să te înveţe cum se face falanga.

Noi luptăm ca un singur corp, impenetrabil.

Asta e sursa puterii noastre.

Fiecare spartan îl protejează pe cel din stânga lui,

de la coapsă până la gât, cu scutul.

Un singur punct slab şi falanga se zdrobeşte.

De la coapsă până la gât, Ephialtes.

Îmi pare rău, prietene.

Nu toţi suntem făcuţi pentru a fi soldaţi.

Dar eu...

Dacă vrei să-i ajuţi pe spartani să fie victorioşi,

eliberează câmpul de morţi, îngrijeşte răniţii, adu-le apă...

În luptă, însă, nu te pot folosi.

Mamă! Tată! V-aţi înşelat!

Te înşeli, Leonidas! Te înşeli!

Trimiteţi-i pe focieni la cărarea caprelor

şi rugaţi-vă zeilor ca nimeni să nu le spună persanilor.

Cutremur!

Nu, căpitane... Trupe armate.

Aici îi vom ţine pe loc! Aici vom lupta!

Aici vor muri!

Să vă meritaţi scuturile, băieţi!

Ţineţi minte ziua asta, va fi ziua voastră pe vecie!

Spartani! Lăsaţi armele jos!

Persani! Veniţi să le luaţi!

Staţi!

Să nu le cedaţi nimic! Să le luaţi totul!

Staţi!

Împingeţi!

Asta e tot ce puteţi?

Împingeţi!

Acum!

Împingeţi!

Nu luaţi prizonieri!

Nu arătaţi milă!

- Par însetaţi! - Atunci, să le dăm de băut!

Spre mare!

- Staţi! - Un început foarte bun!

Adăpostiţi-vă!

Persani laşi!

De ce naiba râzi?

- A trebuit s-o spui tu... - Ce?

Că vom lupta la umbră...

Ridicaţi-vă!

Azi nu va muri niciun spartan!

Uşor, fiule...

Facem ceea ce am fost instruiţi să facem,

ceea ce am fost învăţaţi, lucrurile pentru care ne-am născut.

Fără să luăm prizonieri. Fără să le arătăm milă.

Un început foarte bun.

Îmi era teamă că nu vei veni.

- Îmi pare rău, fiul meu... - Face ce fac copiii cel mai bine.

Te rog, nu-ţi cere iertare.

Fiul tău va începe agogia anul viitor.

E întotdeauna greu pentru o mamă de spartan.

Da, va fi greu. Dar va fi şi necesar.

Vei vorbi în faţa consiliului peste două zile.

Soţul meu nu mai are două zile la dispoziţie.

Gândeşte-te la cele două zile ca la un dar.

Nu e niciun secret. Theron vrea ceea ce controlezi tu.

Vocea lui trebuie s-o amuţeşti.

Fă-l aliatul tău şi vei obţine victoria.

Mulţumesc. Eşti înţelept şi bun.

Uite-o pe mama ta.

Ar trebui să ai mai multă grijă de el, într-o zi va fi rege.

Ar fi păcat ca el sau frumoasa lui mamă să păţească ceva.

Tovarăşii noştri greci vor să lupte cu persanii.

Bine. Am pentru ei un lucru pe care cred că îl pot îndeplini.

Spune-i lui Daxos că vreau ca el şi 20 dintre cei mai buni,

mai nerăbdători şi mai treji oameni ai lui

să fie gata pentru atacul următor.

Rege Leonidas...

- Stelios, răsuflă, băiete. - Da, stăpâne.

Persanii se apropie.

Un grup mic. Prea mic pentru un atac.

- Căpitane, te las la comandă. - Dar, stăpâne...

Stai liniştit, prietene.

Dacă mă vor ucide, toată Sparta va porni la război.

Roagă-te să facă o asemenea prostie.

Roagă-te să avem norocul ăsta.

În plus...

Nu avem niciun motiv pentru care să nu fim civilizaţi, nu?

Niciunul, domnule.

Dă-mi voie să ghicesc. Tu trebuie să fii Xerxes.

Vino, Leonidas. Hai să ne înţelegem.

Ar fi o pierdere regretabilă, ar fi o nebunie ca tu,

un rege curajos şi războinicii tăi bravi

să piară din cauza unei simple neînţelegeri.

Culturile noastre ar putea împărtăşi multe.

Nu ai observat? Am împărtăşit multe obiceiuri dimineaţă.

Tribul vostru e fascinant.

Chiar şi acum, eşti sfidător,

în faţa cuceririi şi în prezenţa unui zeu.

Nu e înţelept să mă înfrunţi, Leonidas.

Imaginează-ţi ce soartă groaznică îi aşteaptă pe duşmanii mei,

dacă mi-aş ucide cu bucurie

pe oricare dintre proprii oameni pentru victorie.

Iar eu aş muri pentru oricare dintre ai mei.

Voi, grecii, vă mândriţi cu logica voastră.

Te sfătuiesc s-o foloseşti.

Gândeşte-te la pământul tău frumos, pe care îl aperi atât de aprig.

Imaginează-ţi-l ars la porunca mea.

Gândeşte-te la soarta femeilor voastre.

E limpede că nu le cunoşti pe femeile noastre.

Aş fi putut la fel de bine să le conduc pe ele în luptă,

la ce am văzut aici.

Ai mulţi sclavi, Xerxes, dar puţini războinici.

Nu peste mult timp,

se vor teme mai mult de suliţele mele decât de biciurile tale.

Nu de bici se tem ei,

ci de puterile mele divine.

Dar eu sunt un zeu generos. Pot să te fac bogat peste măsură.

O să te pun rege peste întreaga Grecie.

Îmi vei purta stindardul de luptă în inima Europei.

Rivalii tăi atenieni vor îngenunchea la picioarele tale,

dacă tu vei îngenunchea în faţa mea.

Eşti la fel de generos

pe cât eşti de divin, rege al regilor.

Numai un nebun ar putea refuza o asemenea ofertă.

Dar ideea îngenuncheatului e...

După ce i-am ucis pe toţi acei oameni ai tăi,

am rămas cu dureri în picior,

aşa că mi-e destul de greu să îngenunchez.

Sacrificiul tău va fi lipsit de glorie.

Voi şterge până şi amintirea Spartei din cronici.

Toate pergamentele greceşti vor fi arse.

Tuturor istoricilor greci şi tuturor scribilor

li se vor scoate ochii şi li se va tăia limba.

Simpla rostire a numelui Spartei sau al lui Leonidas

va fi pedepsită cu moartea.

Lumea nu va şti că ai existat.

Lumea va şti că oamenii liberi au înfruntat un tiran,

că puţini au stat împotriva multora

şi că, înainte ca bătălia asta să se încheie,

chiar şi regele-zeu a sângerat.

Ai luptat bine azi, pentru o femeie.

La fel şi tu.

Poate că dacă voi fi rănit, vei putea ţine pasul cu mine.

Poate că eram atât de în faţă, încât nici nu mă puteai vedea.

Probabil că îţi ofereai fundul duşmanului.

Invidia nu ţi se potriveşte, prietene.

Mişcaţi-vă! Adunaţi-i pe persani.

Dacă nu cumva mă înşel, ne aşteaptă o noapte sălbatică.

Au făcut voia întunecată a regilor persani timp de 500 de ani.

Au ochii negri ca noaptea.

Colţii ascuţiţi!

Sunt lipsiţi de suflet.

E garda personală a regelui Xerxes. Luptătorii de elită ai persanilor.

Cea mai ucigătoare forţă de luptă din întreaga Asie.

Nemuritorii.

Regele-zeu a trădat un defect fatal.

Orgoliul.

E uşor de batjocorit, uşor de păcălit.

Înainte ca rănile şi oboseala să-şi fi spus cuvântul,

regele nebun a trimis împotriva noastră tot ce are mai bun.

Xerxes a muşcat momeala.

Spartani, împingeţi!

Nemuritorii...

Le-am pus numele la încercare.

Tată!

Regele meu!

Arcadieni! Acum!

La atac! Arătaţi-le spartanilor ce putem face!

Haide!

Strigau şi blestemau, lovind cu sălbăticie,

mai curând nişte bătăuşi decât războinici.

Au făcut un haos minunat.

Curajoşii nepricepuţi şi-au făcut treaba.

Nemuritorii... Nu au făcut faţă încercării regelui nostru.

Iar omul care se crede zeu

simte un fior foarte omenesc pe şira spinării.

Pentru regele nostru!

Pentru morţii noştri acoperiţi de onoare!

Pe cine va îndrăzni Xerxes să trimită în continuare?

Nimic nu ne mai poate opri acum!

Chiar şi regele îşi permite să spere la ceva mai mult decât la glorie.

Era o speranţă nebună, dar era...

Împotriva hoardelor nesfârşite ale Asiei,

împotriva tuturor şanselor, putem s-o facem.

Putem să ţinem Porţile de Foc. Putem câştiga.

Zorii zilei.

Biciul pocneşte. Barbarii strigă.

Cei din spate strigă: "Înainte!"

Cei din faţă strigă: "Înapoi!"

Ochii noştri sunt martori la un spectacol grotesc,

adus aici din cele mai întunecate colţuri ale imperiului lui Xerxes.

Când muşchii au cedat, s-au întors spre magie.

O sută de popoare s-au năpustit asupra noastră, toate oştile Asiei.

Împinşi pe acest coridor îngust, numărul lor nu mai însemna nimic.

Au căzut cu sutele.

Le-am trimis trupurile sfârtecate şi inimile slabe

înapoi, la picioarele lui Xerxes.

Regele Xerxes nu e mulţumit de generalii lui.

Îi disciplinează...

Xerxes trimite apoi monştri veniţi de la jumătate de lume distanţă.

Dar sunt nişte fiare neîndemânatice, iar persanii morţi sunt alunecoşi.

Tot aici eşti?

Cineva trebuie să-ţi păzească spatele.

Nu acum, sunt puţin ocupat.

Regrupaţi-vă!

Astinos! Fiul meu!

Astinos! Nu!

Bătălia continuă...

Noi am pierdut puţini oameni,

dar toţi cei căzuţi sunt prieteni sau fraţi.

După ce vede trupul fără de cap al fiului său, căpitanul rupe rândurile.

O ia razna, îmbătat de sânge.

Strigătele de durere ale căpitanului, după pierderea fiului său,

sunt mai înfricoşătoare

decât cele mai puternice bătăi de tobe de bătălie.

E nevoie de trei oameni ca să fie adus înapoi, printre noi.

Azi, victoria e a noastră.

Nu se aud cântece.

Zeii au fost nemiloşi când te-au făcut aşa, prietene Ephialtes.

Şi spartanii au fost nemiloşi, când te-au respins.

Dar eu sunt bun.

Tot ce ţi-ai putut dori, toată fericirea pe care ţi-o poţi imagina.

Toate plăcerile pe care compatrioţii tăi greci

şi zeii tăi falşi ţi le-au refuzat, eu ţi le voi da.

Pentru că eu sunt bun.

- Acceptă-mă ca rege şi ca zeu. - Da.

Condu-mi ostaşii pe cărarea ascunsă

care ajunge în spatele spartanilor blestemaţi

şi bucuria ta va fi fără de sfârşit.

Da! Vreau totul!

Bogăţii! Femei!

Şi încă ceva...

Vreau o uniformă.

De acord.

Vei vedea că sunt bun.

Spre deosebire de crudul Leonidas, care ţi-a cerut să stai drept,

eu îţi cer doar să îngenunchezi.

E o noapte frumoasă.

Da, dar nu te-am chemat aici ca să vorbim nimicuri, Theron.

Fii sigură de asta. Nu te-ai ferit niciodată de mine.

Vrei să-ţi ofer ceva de băut?

E otrăvită?

Îmi pare rău că te dezamăgesc, dar e doar apă.

Mi s-a spus că s-a hotărât să vorbeşti în faţa consiliului.

Da. Am nevoie de ajutorul tău, pentru a câştiga voturi ca să

...trimit armata în nord, la regele nostru.

Da.

Parcă văd, amândoi stând alături, eu, politicianul, tu războinica,

vorbind într-un glas.

Dar de ce aş vrea să fac asta?

Ar dovedi că îţi pasă de un rege

care chiar acum luptă pentru apa pe care o bem.

Adevărat. Dar aici e vorba de politică, nu de război.

Leonidas e un idealist.

Cunosc genul tău de oameni prea bine.

Trimiţi oamenii la măcel pentru propriul câştig.

Bărbatul tău, regele nostru,

a dus 300 dintre cei mai buni ostaşi ai noştri la măcel.

A încălcat legile şi a plecat fără acordul consiliului.

- Eu sunt realist. - Eşti un profitor.

Eşti la fel de nebună ca Leonidas

dacă crezi că oamenii nu au un preţ pe lumea asta.

Nu toţi oamenii sunt creaţi egali.

Ăsta e codul spartanilor, micuţa mea regină.

Îţi admir pasiunea.

Dar să nu crezi că tu, o femeie, chiar şi o regină,

poate intra în camera de consiliu şi să întoarcă minţile unor bărbaţi.

Sala aceea e a mea, ca şi cum aş fi ridicat-o cu mâinile astea.

Te-aş putea ucide chiar acum.

Te vei duce în faţa consiliului,

dar vorbele tale vor cădea peste nişte urechi surde.

Leonidas nu va primi întăriri şi, dacă se va întoarce,

fără ajutorul meu, va fi trimis la ocnă sau mai rău!

- Iubeşti Sparta? - Da.

- Şi pe regele tău? - Da.

Bărbatul tău luptă pentru pământul lui, pentru iubirea lui.

Tu ce ai să-mi oferi, în schimbul cuvântului meu

că te voi ajuta să trimiţi armata în nord?

Ce vrea un om realist de la regina lui?

Cred că ştii.

Nu o să se termine repede.

Nu o să-ţi placă.

Eu nu sunt regele tău.

Dilios?

Sper că zgârietura aia nu te-a făcut nevolnic.

Nu, stăpâne. E doar un ochi.

Zeii au fost buni şi mi-au mai dat unul.

- Căpitanul meu? - Blestemă zeii şi plânge singur.

Leonidas!

Suntem blestemaţi, crede-mă. Suntem distruşi!

Daxos, linişteşte-te.

Un trădător cocoşat i-a dus pe Nemuritorii lui Xerxes

pe cărarea ascunsă din spatele nostru.

Focienii pe care i-ai trimis acolo au fost spulberaţi fără luptă.

Lupta asta s-a terminat, Leonidas!

Lupta asta se termină când spun eu!

Până dimineaţă, Nemuritorii ne vor înconjura!

Porţile de Foc vor cădea!

Spartani! Pregătiţi-vă pentru glorie!

Pentru glorie? Ai înnebunit? Acum nu mai putem cunoaşte gloria!

Nu putem decât să ne retragem sau să ne predăm.

Sau să murim!

O alegere uşoară pentru noi, arcadianule.

Spartanii nu se retrag niciodată. Nu se predau niciodată!

Du-te şi dă de veste!

Fiecare grec să ştie adevărul!

Fiecare dintre ei să se uite în sufletul său.

Şi, dacă tot facem asta, uită-te şi în sufletul tău...

Oamenii mei vor pleca odată cu mine.

Zeii să te aibă în pază, Leonidas!

Copii!

Copii!

Apropiaţi-vă!

Nu ne retragem, nu ne predăm!

Asta e legea spartană!

Şi urmând legea spartană, vom lupta şi vom muri!

A început o nouă epocă.

O epocă a libertăţii!

Şi toţi vor şti că 300 de spartani

şi-au dat suflarea pentru a o apăra!

Prietene...

Mi-am trăit viaţa fără regrete, până acum.

Nu regret că fiul meu şi-a dat viaţa pentru ţara lui.

Regret că nu i-am spus niciodată cât de mult îl iubesc.

Că a stat alături de mine plin de onoare.

Că el a fost tot ce era mai bun în mine.

Inima mea plânge pierderea ta.

Inima?

Mi-am umplut inima cu ură!

Bine.

Dilios, vino cu mine.

Da, stăpâne...

Dar sunt pregătit, sunt gata de luptă.

Da, eşti unul dintre cei mai buni.

Dar tu ai un alt dar, cum nu are niciun alt spartan.

Vei spune poruncile mele consiliului, plin de forţă.

Spune-le povestea noastră.

Fie ca toţi grecii să ştie ce s-a întâmplat aici.

Vei avea o poveste măreaţă de spus. O poveste despre o victorie.

Victorie?

Da, stăpâne...

- Aveţi vreo vorbă... - Pentru regină?

Niciuna care să poată fi rostită.

Au plecat cu sutele. Au mai rămas doar câţiva.

Unul singur s-a uitat înapoi.

Spartani!

Pregătiţi-vă dejunul şi mâncaţi pe placul inimii,

pentru că la noapte vom cina în iad!

Are cuvântul nevasta lui Leonidas, regina Spartei.

- Ce e asta? - Nimic.

Am venit în faţa voastră nu numai ca regină.

Am venit ca mamă. Am venit ca nevastă.

Am venit la voi ca femeie spartană.

Am venit la voi plină de umilinţă.

Nu am venit aici în numele lui Leonidas.

Faptele lui vorbesc mai tare decât ar putea s-o facă vorbele mele.

Eu am venit aici în numele celor care nu se pot face auziţi.

Mame, fiice, taţi, fii...

Trei sute de familii care au vărsat sânge pentru libertatea noastră

şi pentru principiile pe care a fost ridicată această sală.

Suntem în război!

Trebuie să trimitem toată oastea spartană în ajutorul regelui,

pentru a ne salva nu doar pe noi, ci şi pe copiii noştri.

Să trimitem oastea pentru a ne apăra libertatea.

S-o trimitem în numele dreptăţii. În numele legii şi ordinii!

S-o trimitem în numele raţiunii!

Dar, mai important, în numele speranţei.

Speranţa că un rege şi oamenii lui nu au murit în van.

Că vom fi uniţi de curajul lor...

Că vom deveni mai puternici prin faptele lor

şi că alegerea voastră de azi e pe măsura curajului lor.

Mişcător, grăitor, plin de pasiune.

Dar asta nu schimbă faptul

că soţul tău a adus acest război peste noi.

Te înşeli!

Xerxes l-a adus aici şi, înainte, tatăl lui, Darius, la Maraton.

Persanii nu vor afla linişte

până când ţara noastră nu va fi lăsată în haos.

Sala asta nu are nevoie de o lecţie de istorie, regina mea.

Atunci, ce lecţie vrei să laşi? Vrei să le înşir pe toate?

Onoare, datorie, glorie.

Tu vorbeşti de onoare, datorie şi glorie?

Şi adulterul?

- Cum îndrăzneşti? - Cum îndrăznesc eu?

Uitaţi-vă bine la ea. E o şarlatană!

Nu te juca cu sfetnicii din sala asta!

Cu câteva ore în urmă mi te-ai oferit mie.

Dacă aş fi fost mai slab, aş avea şi acum parfumul ei pe corpul meu.

- E o insultă! - Vorbeşte ipocritul!

Nu ai fost plătit la fel pentru a o aduce în faţa acestor nobili?

- E o minciună! - Oare?

Nu a fost el chemat în încăperea regelui,

în patul în care ai încercat

să negociezi şi cu mine din răsputeri?

Păreţi uluiţi.

O plată în carne, domnilor,

în timp ce bărbatul ei susţine anarhia şi războiul.

Cuvintele scapă şi celui mai viclean, micuţa mea regină târfă.

Ce purtări demne de o regină!

Luaţi-o de aici

până nu ne îmbolnăveşte pe toţi cu prezenţa ei ticăloasă.

Nu o să se termine repede.

Nu o să-ţi placă. Nu sunt regina ta.

Trădătorul!

Leonidas, salutările şi felicitările mele!

Ai schimbat dezastrul într-o victorie.

În ciuda aroganţei tale nesuferite, regele-zeu a ajuns să admire

curajul şi priceperea de războinici ale spartanilor.

Ai fi un aliat puternic.

Gândeşte-te, Leonidas! Gândeşte-te la oamenii tăi!

Te implor!

Ascultă-l pe compatriotul tău grec.

El poate mărturisi generozitatea Celui Divin.

În ciuda insultelor tale, în ciuda blasfemiilor,

stăpânul oştilor e pregătit să ierte totul

şi, mai mult, să-ţi răsplătească munca.

Lupţi pentru pământurile tale? Păstrează-le!

Lupţi pentru Sparta?

Va fi mai puternică şi mai bogată ca niciodată.

Lupţi pentru domnia ta?

Vei fi numit regele întregii Grecii

şi vei da socoteală doar unicului stăpân al lumii.

Leonidas, victoria ta va fi desăvârşită

dacă vei lăsa armele jos şi vei îngenunchea în faţa lui Xerxes.

Au trecut mai bine de 30 de ani de la întâlnirea cu lupul,

în iarna rece.

Acum, ca şi atunci,

nu frica îl cuprinde, ci doar neastâmpărul.

Conştiinţa unor lucruri ascunse.

Briza mării sărutându-i sudoarea de pe piept şi de pe gât.

Strigătul pescăruşilor,

care se plâng chiar şi când se hrănesc cu miile de morţi.

Respiraţia ritmată a celor 300 din spatele lui,

gata să moară pentru el într-o clipă.

Toţi, pregătiţi să moară.

Coiful îl sufocă.

Scutul e prea greu.

Suliţa ta.

Tu, de colo. Ephialtes.

Fie să trăieşti veşnic.

Leonidas, suliţa ta!

Stelios!

Măcelăriţi-i!

Coiful îl strângea...

Îi împiedica vederea, iar el trebuia să vadă până departe.

Scutul lui atârna greu, îl stânjenea,

iar ţinta lui era departe.

Bătrânii spun că noi, spartanii, ne tragem din Hercule însuşi.

Leonidas e o mărturie a strămoşilor noştri.

Răgetul lui e lung şi puternic.

Regele meu...

E o onoare să mor alături de tine.

E o onoare să fi trăit alături de tine.

Regina mea!

Soţia mea!

Iubirea mea...

"Să nu ne uitaţi."

Cea mai simplă poruncă pe care o poate da un rege.

"Să ţineţi minte de ce am murit."

El nu a vrut omagii, cântece,

monumente, poeme de război sau de vitejie.

Dorinţa lui a fost simplă.

"Să nu ne uitaţi", mi-a spus.

Asta a fost speranţa lui.

Dacă vreun suflet liber va da peste acel loc în veacurile care vor veni,

fie ca toate vocile noastre

să-i vorbească prin pietrele fără de vârstă.

Du-te şi spune-le spartanilor

că aici am căzut noi, spartanii, după legea Spartei.

Regele meu a murit, fraţii mei au murit...

Acum un an.

Mult timp m-am gândit la vorbele ascunse ale regelui meu.

Timpul a dovedit că a fost înţelept.

Dar de la un grec liber la altul,

s-a dus vorba că Leonidas şi cei 300 ai săi,

atât de departe de casă, şi-au dat viaţa nu doar pentru Sparta,

ci şi pentru întreaga Grecie şi pentru speranţa acestei ţări.

Acum, aici, pe acest petic aspru de pământ numit Plataea,

hoardele lui Xerxes vor fi spulberate.

Acolo, barbarii se adună cuprinşi de teroare,

cu inimile îngheţate,

ştiind prea bine ce orori au cunoscut

prin săbiile şi suliţele celor trei sute.

Acum ei au în faţă 10,000 de spartani

şi 30,000 de greci liberi.

Duşmanul e doar de trei ori mai numeros decât noi.

Un număr bun pentru orice grec.

În ziua asta vom salva o lume de misticism şi tiranie

şi vom deschide poarta unui viitor

mai strălucitor decât ne putem imagina.

Mulţumiţi-i lui Leonidas şi celor trei sute!

Spre victorie!