Afrikaans
Akan
Albanian
Amharic
Arabic
Armenian
Azerbaijani
Basque
Belarusian
Bemba
Bengali
Bihari
Bosnian
Breton
Bulgarian
Cambodian
Catalan
Cebuano
Cherokee
Chichewa
Chinese (Simplified)
Chinese (Traditional)
Corsican
Croatian
Czech
Danish
Dutch
Esperanto
Estonian
Ewe
Faroese
Filipino
Finnish
Frisian
Ga
Galician
Georgian
German
Greek
Guarani
Gujarati
Haitian Creole
Hausa
Hawaiian
Hebrew
Hindi
Hmong
Hungarian
Icelandic
Igbo
Indonesian
Interlingua
Irish
Japanese
Javanese
Kannada
Kazakh
Kinyarwanda
Kirundi
Kongo
Korean
Krio (Sierra Leone)
Kurdish
Kurdish (Soranî)
Kyrgyz
Laothian
Latin
Latvian
Lingala
Lithuanian
Lozi
Luganda
Luo
Luxembourgish
Macedonian
Malagasy
Malay
Malayalam
Maltese
Maori
Marathi
Mauritian Creole
Moldavian
Mongolian
Myanmar (Burmese)
Montenegrin
Nepali
Nigerian Pidgin
Northern Sotho
Norwegian
Norwegian (Nynorsk)
Occitan
Oriya
Oromo
Pashto
Polish
Portuguese (Brazil)
Portuguese (Portugal)
Punjabi
Quechua
Romanian
Romansh
Runyakitara
Russian
Samoan
Scots Gaelic
Serbian
Serbo-Croatian
Sesotho
Setswana
Seychellois Creole
Shona
Sindhi
Sinhalese
Slovak
Slovenian
Somali
Spanish (Latin American)
Sundanese
Swahili
Swedish
Tajik
Tamil
Tatar
Telugu
Thai
Tigrinya
Tonga
Tshiluba
Tumbuka
Turkmen
Twi
Uighur
Ukrainian
Urdu
Uzbek
Vietnamese
Welsh
Wolof
Xhosa
Yiddish
Yoruba
Zulu
Downloaded from YTS.MX
Official YIFY movies site: YTS.MX
Dă-ți drumu’ la brațe! Dă-ți drumu’ la picioare!
Haide! Ce cu tine? Ce e?
N-ai mâncat azi?
Ai mâncat?
Păi, foarte rău.
Uite acuma ce faci, te îneci!
Respiră!
Bă, noi facem performanță aicea, nu ne jucăm! S-a-nțeles?
Vă mănânc! Hai!
Da-ți drumu’ la brațe, da-ți drumu’ la picioare!
Haide!
Respiră!
Respiră acolo, hai!
Ce-i acolo? Respiră, că te-neci!
Respiră!
Respiră!
Și din nou mergem, mai departe.
Mergem cu spatele!
Hai!
...sforăia.
Asta, ca să nu ia rusu’ ușa,
și la sfârșit, că de ce...
- Mă piș pe el! - Alo, limbaju’, nene!
Mai ușor cu...
Mai ai suc, tăticule?
Tu n-ai înțeles mesaju’, nu? N-ai prins mesaju’.
Vă mulțumesc din suflet, dar la teatru...
- Nu mai calci, nu? - Nu.
- Stai liniștit, că nici nu mai mergem. - Vă mulțumesc frumos, e perfect.
Auzi, iubire...
Ai un mesaj.
Vezi și tu cine e.
Cred că e Diana, și-a uitat o casoletă aici.
Nu e mesaj, e apel.
E un număr cu 435.
Bine. Lasă să sune.
Păi, cine e?
Un bou. Un fost client.
Păi, dacă e fost, ce mai vrea?
Tu cam ce crezi că vrea?
Aoleu.
Să-mi fac griji?
Mari.
Păi, să nu-l sun și să-i zicem ce mișto familie avem?
Ce copii frumoși,
cum o să le plătească el facultățile și nunțile?
Ce bine te fuți. Dintr-astea.
Hai, potolează-te.
Zi, mă, pe bune.
Haide,chiar e o idee. Măcar nu mă mai agit ca prostu’ degeaba.
Mergem și noi în vacanțe-n insule. Are bani?
E pârlit.
O să se calmeze, dă-l în căcat.
Fii atentă! Citeam ieri un test de compatibilitate.
Aoleu! Acum îți faci și teste de compatibilitate?
- Ascultă... - Da’ văd că ai îndoieli serioase.
- Nu fi proastă. Taci și ascultă. - Prost ești tu.
Fii atentă.
Și mi-a plăcut o întrebare.
- Așa... - Zice așa:
„Te-ai fute cu altu’ dacă aș fi într-un scaun cu rotile?”
- În timp ce ești în scaun cu rotile? - Da.
Jesus.
Adică dacă m-aș fute cu altu’ că tu nu mai poți,
bănuiesc că asta-i ideea.
- Și noi doi eram căsătoriți, nu? - Da.
Nu.
Nu cred. Adică, stai, stai puțin!
Adică, îți mai revii? De când ești în scaun?
De un an.
De un an?!
M-am futut de mult, să fii tu sănătos.
Eram sigur. Dă-te...
Ia-ți picioarele de pe mine, că m-am și enervat.
Bă, da’ nu ți-e rușine? De unde-ai învățat tu porcăriile astea?
Mușcă...
Ai un apel.
Cine e?
E prietenul tău cu 435.
Hai, încălțarea, gata!
- Bine. - Ce bine? Niciun bine.
Ești un fâțâit!
- Lasă-l să sune. - Hai!
Dă-i maimuța!
Hai, fugi și adu încălțările.
Îi dau... ca la fotbal.
Stai acolo, vin și eu imediat.
Alo. Ce faci, fată, nu răspunzi?
Fii puțin atent.
Știu cine ești, unde stai și unde lucrezi.
Dacă mai suni vreodată pe număru’ ăsta, îți iau familia-n pulă,
dă-te-n morții mă-tii de căcat de aici.
Tu-ți gâții mă-tii.
- Ce-i, păsărica mea? - Hai, odată. Ce faci?
Gata, pisica, am venit.
Cristina! Plecăm.
Foarte bine. Valea.
Haide, vino-ncoace.
Ia, dă sandaua-ncoace.
Ai muci, pisico?
Hai, că ai două mâini stângi. Lasă-mă pe mine.
Ilie, du-te și tu și vezi că pe masă aicea e un pachet de șervețele.
- Adu-l încoace. Ce să fac cu ăsta? - E al lu’ Maria, ia-l cu tine.
- Păi, transpiră, mă, că-i cald. - Păi, ai tu grijă să nu transpire.
Ia și șapca lu’ Ilie. Hai, aici.
- Îți iau șapca, mă? - Nu vreau șapca. Mi-e cald cu ea.
Măi, da’ mult mai comentezi. Ia-i șapca.
I-am luat-o.
Ia scoate tu, mami, un șervețel.
Mai sunt doar trei.
Foarte bine. Dă-mi unu’ mie acuma.
- Am luat cheile. - Portofelu’?
- Am luat și portofelu’. - Ia!
Dă-i lui tati alea.
Hai că se face dimineață.
- Păi, ce? E noapte? - Baga ăsta...
Nu, e dimineață, da’ am vrut să zic mâine dimineață.
Suflă aicea.
Și asta.
- Tare. Așa, nu te preface. - Hai.
Stai.
Valea.
- Pa. - Pa. Vorbim.
Bye.
Da’ de ce când faci pipi și caca, de ce nu se spune pipilaca?
- Pipilaca? - Da.
- Se zice pisica mea, dacă vrei tu. - Da, vreau.
- Bine. - Tati!
Știi de ce au elefanții ochii roșii?
- Da. - Nu tu! Taci! Tati să zică.
- Nu, tati. De ce? - Ca să se ascundă în cireș.
Păi, de ce să se ascundă în cireș, tată?
- Păi, ai vezi tu elefanți în cireș? - Nu.
- Păi, vezi ce bine se ascund? - Am înțeles. Da, e tare.
Mami, hai și noi la Disneyland! Uite, Ana se duce!
- Nu se poate acum, mami. - Da’ când?
- Nu acum, mami. Hai că mai vedem. - Da’ de ce?
Pentru că e scump. Costă bani.
Da’ de ce costă? Că doar numa’ ne uităm.
- Mă duc la potogan. - Tobogan.
- Potogan. - Tobogan.
Și ai grija, da? Stai cu Sandra.
- Sandra, ai tu grijă de ea, mami? - Da.
Hai.
- Totu-i ușor la vârsta asta. - Cam da.
- Bine că nu vrea-n Alaska. - Orice e posibil.
Da, mă.
Uite, în parc.
Termină cu prostiile.
Păi, nu, la ratele de săptămâna trecută.
La data contractului.
Păi, foarte rău că nu scrie.
Modifică, Radu.
Și treci și pe la contabilitate după-aia.
Spune-i că sunt manager în companie și trebuie să verific.
Da, foarte bine. Așa.
Păi, da, la sfârșitul lunii.
Da, tati.
Da, tati, e un cățel.
Tati.
Ia vino un pic.
Stai așa.
- Auzi, joci fotbal? - Da.
Stai în poartă?
Stau în poartă… Sunt Keșeru.
Bine. Da’ vezi și tu să nu te murdărești prea rău, da?
Bine.
Da, mă.
Ați trecut de zece ori pe lângă...
Nu, mă, niciun calendaristic,
te uiți care e ultima zi și-o treci p-aia în contract.
Ce e, păsărică?
Aveți loc pentru câini.
Da. Păi, da, foarte bine.
Dar vă plimbați pe aici, prin parc,
să-și lase rahații în nisipul unde se joacă toți copii.
Bă, aș merge la pește,
dar am promis că stau cu ăștia mici și cu Cristina.
Doamnă, locul ăla este insalubru.
Păi, dacă am promis?
Nu schimbă nimeni nisipul ăla
unde își lasă câinii comunitari mizeria pe acolo
de când s-a deschis parcul.
Bine a fost. Șpriț, grătar.
Dacă v-ați luat animal
Mă cam doare capu’, da.
Mergeți cu el, intrați cu el acolo.
Păi, nu ți-am zis, mă, să vii și tu?
Mă vedeți pe mine că intru cu copilu’ acolo? Nu mă vedeți.
Da.
Nu, pentru că e mizerie, doamnă, de aia nu vă duceți acolo.
Eu nu înțeleg, de ce ne certăm acuma?
Ne certăm pentru că dumneavoastră n-aveți obraz, domnule.
Bă, hai să ți-o zic pe aia dreaptă. N-am niciun chef de pește.
- Ce e, tăticule? - Mi-e sete.
- Stai un pic, Radu. Ce? - Mi-e sete iar.
Dumneata vorbești prostii!
Prietenoși pe naiba!
Și ăia care l-au mâncat pe copilu’ ăla în parc tot prietenoși erau?
- Maria, vrei înghețată? - Stai așa, Radu.
Vă place să exagerați extraordinar.
- Ce? - Dacă vreau înghețată, m-a întrebat Ada.
Da’ nu mergem la masă, mă, tată?
Acasă. Nu mergem să mâncăm?
Strici foamea?
Ia-ți, te rog, animalul de aicea...
O strici?
- Bine, da’ nu-i spui lu’ mama, da? - Da.
- De care? - E de fructe. N-are nici zahăr.
OK. Mersi.
Mai aveți și tupeul...
- Da’ puțină. Da, tati? - Da.
Da, mă.
Ia să chemăm poliția să vedem ce spune!
Fii-mea vrea înghețată și îi cumpără o mămică.
Nu se mai poate...
Nu, mă, obsedatule, nu-i cumpăr o mămică.
Îi cumpără o mămică înghețată aicea, în parc.
Vrei și tu vreo două, trei?
- Nu vi se pare absurd. - Da, mă.
Nu, dle, nu mi se pare absurd.
Bă, știi ceva?
Hai, că închid acuma,
că aștia zburdă pe-aicea de zici că-s la ei acasă.
- Cu câinele în lesă? - Bine? Hai, ne auzim.
- Am punguțe la mine... - Ciao.
...curăț după mine, după ea, sunt o persoană civilizată, așa să știți.
Nu mă-ndoiesc, dle, dar nu respectați legea! Legea!
Mi se pare discrimatoriu
să nu pot să traversez parcul cu animalul meu
doar pentru că mai sunt și alți oameni în parc.
Ete, scârț...
Nu vă supărați pe mine. Și niciun „ete, scârț”.
Ba mă supăr!
Haideți acuma,
să interzicem și bicicliștilor să treacă și ăstora cu role, nu?
Și skaterilor.
Și poștașilor,
că pot să-i lovească pe copii cu geanta-n ca, nu?
Nu, serios, poștașii sunt foarte periculoși.
Dacă vă lovesc nepotu’ în cap...
Cum e? Bună?
Cât trebuie să vă dau?
- Nu e nimica. - Haideți, vă rog, nu…
Cu plăcere, serios. Faceți cinste data viitoare.
- Dnă, eu... - Bine, mersi.
- Hai. - Din câte ar trebui...
să conviețuim civilizat unii cu alții.
Nu vă supărați pe mine, da’ la oraș așa este.
Eu vă rog foarte frumos să nu îmi dați mie lecții de viață.
Trebuie să respectați legea. Suficient!
- Doamnă… - Suficient!
Haideți, doamnă, să nu mai venim în parc, acuma, nu?
Haideți, domnule, să nu mai veniți dv în parc atuncea.
Eu înțeleg să n-am voie să merg cu câinele într-o grădiniță...
- Uite, în parc cu ăștia mici. - ...dar în parc?
Poți să vorbești?
- Tati, mi-e sete. - Da, tati. Stai un pic, te rog.
Să fim serioși. Legea e absurdă.
O fi, da’ până una alta, e legea. Și nu se comentează.
Nu se comentează... Ba se comentează.
Că dacă se dă mâine o lege
că eu am voie să vă strâng pe dv de gât în parc cu lesa…
- Ce caldă e. - Da, e.
…e o lege aberantă și atunci trebuie s-o scoatem, nu credeți că-i așa?
- Vă bateți joc, acuma! - Ba nu-mi bat joc.
Fii-meu că vrea apă.
- ...și era rezolvat până acuma. - Șapte.
- Deci vă bateți joc. - Nu, dnă.
Maria, cinci jumate.
Da, mă, sunt antrenat.
Păi, după cum vezi fac și fete și băieți. Ce zici?
Din cauza unor persoane ca dv.
Care urlă la un copil în parc...
M-am gândit, de ce ești nașpa?
...și adună pisici în garsonieră.
Sau mai rău de atâta. Fac „ha, ha, ha” pe Facebook,
- ...da’ gonesc toți maidanezii. - Ne vedem oricum, nu?
- Se numesc comunitari. - Comunitari.
Da, sigur, comunitari.
Aruncați în stradă de cocalari ipocriți ca matale.
- Dle, vă rog foarte mult. - Te pup. Da. Ciao.
Eu vă rog foarte mult să-ți măsori imediat cuvintele.
Îmi pare rău, da’ n-am metru’ la mine.
- Hai scitir, d-aici! - Ești un nesimțit.
Eu atâta nesimțire n-am văzut în viața mea.
Maidanezi de la bloc...
- Maria? - E la pipi.
- Unde? - Da’ e cu Ada, e cu fii-mea, e OK.
- Acolo? La ăla de-acolo? - Exact.
...în cazemată.
Eu v-am făcut semn, da’ vorbeați la telefon, n-ați văzut.
- Făcea pe ea. - Mă duc să verific.
Da’ stați liniștit.
Mai bine v-ați scoate ochelarii ăia de cal,
să vedeți lumea cum ar trebui să fie,
să fie nu cum credeți dv că trebuie să fie.
Hai, las-o jos că măcăne.
Ești un nesimțit cu javra dumitale nesimțită cu tot.
Știți ceva? Ușurel cu pianu’ pe scări. Ușurel.
Maria?
Pisica, ești aici, tati?
Că și eu să vă bag în pizda mamii voastre de babe pesediste.
Că acuma bag...
Aoleo, ce m-am speriat.
Hai, Marcela, să mergem de aici, că am vorbit destul cu babele astea.
Hai, pe aici.
- Te mai joci, păsărică? - Da.
- Bine. - Am sosit.
- Tăticule. - Da.
- Mă duc aicea să-mi iau o cafea. - Da.
Vezi c-a mâncat și năsucu’ înghețată.
- Mă duc aicea, nu pleci nicăieri, da? - Da.
- Promiți? - Da.
Sandra, Cris, hai să mergem. Haideți, fetelor.
Bară!
Poate ne-ntoarcem, da. Haideți. Gata?
Știi ce aș vrea? Să mă mai joc și cu Maria, dup-aia.
Bine. Haideți, acuma. Mergem.
- Ada. - Da.
- Hai, mama. - Pa.
Hai, că uite e mai plăcut așa la umbră.
- Vezi? - Da.
Hai, mă!
Să știi că fii-tu joacă fotbal.
Dar ce să-i zic, mă, Cristina?
- Ați plecat? Ciao. - Da.
Da. Păi și fii-ta a mâncat înghețată.
Da’ ce vrei, mă, dacă plângea?
Da, mă, bine. E plângăcioasă ca ta-su.
Mai stăm.
Habar n-am, nu știu. Ce vrei.
Eu îi întreb, dar știi c-o să spună cartofi prăjiți.
Bine, hai, pa. Ne auzim.
Prinde-l!
Și-n plus, nu e corect!
Păi, ia mingea!
- N-ai nevoie la toaletă, mami? Hai! - Sunt portarul!
Copiii de la fotbal, da’ mă-npinge!
Ilie, unde-i Maria, mă?
Nu știu. N-am văzut-o. Era pe-aici, se juca cu niște baloane.
Ia stai aici.
Maria!
Pisica!
Maria!
- Ia, strig-o, mă, și tu. Maria! - Maria! Măi, broasco.
Hai! Hai, tati, unde ești?
Maria!
Pe unde e, mă?
Maria!
- Unde-ați lăsat-o? - Era la căsuță, erau împreună.
Păi, da, dar nu e acolo.
Maria!
- Nu erați împreună acolo? - Da, eram la căsuță.
Eu nu plecam. Îmi pare rău, nu-nțeleg.
Vino-ncoace!
- Ba nu. Mai stați un pic aicea? - Da, stau.
Te rog, stai lângă doamna. Nu te miști, da?
Maria!
Tati!
Maria!
Pisica!
Maria!
Tăticule!
Unde ești, iubirea mea?
Maria!
Pisica!
Maria! Hai, tati, ieși afară, iubire!
Maria!
Tăticule!
Unde ești, păsărică?
Maria!
Tati!
Maria!
Tati!
Maria!
Măi, nene, tu unde ești, ce păzești, mă, mânca-ți-aș? Că mi-a dispărut copilu’!
Eu aici. Da’ dumneavoastră unde-ați fost?
Păi, aicea, da’ nu-i treaba ta? Nu-i parcu’ dumitale?
Parcu’ meu? Stați puțin, că dacă-ncepem așa...
Băi, nene, mi-a dispărut copilu’!
Băi, stai, mă, puțin. Cum să dispară de aicea?
- Cum să dispară de aici? - Micuța blondă, nu?
Mică blondă, cu salopetă albastră, da. Era aicea adineauri.
- Câți ani are? - Vreo cinci.
- Cinci. - Sunați la poliție!
- Acasă! Poate-i acasă! - Nu-i acasă.
- Noi așa am pățit cu asta mică a noastră. - Era adineauri aici.
N-avea când s-ajungă acasă. Și mă suna nevastă-mea.
Maria!
O caut. Mă duc s-o caut.
- Păsărică! - Stați aicea.
Ilie, vino-ncoace!
- Sandra, dă mâna. Vino-ncoace. - Vino-aicea!
- Mai stați un pic? - Da, stau, mergeți.
Ilie, stai lângă doamna. Nu miști de acolo. Ai înțeles?
- Maria! - Da’ sunați la poliție!
Ar fi mai bine s-o strigăm, nu-i așa?
Haide, că poate s-a rătăcit și ne aude.
- Maria! - Poate-a căzut undeva, doamnă!
- Maria! - Maria!
- Maria! - Maria!
- Maria! Pisica! - Maria!
- Maria! - Unde ești, tăticule?
- Maria! - Maria!
- Maria! - Fete!
Veniți încoace. Sandra, Cris, haideți la mine repede.
- Nu e, domne, nicăieri. - Maria!
- Domne, poate a căzut undeva. - Maria!
E o gaură de canal acolo cu niște crengi în ea.
Am văzut-o, domne, nu-i acolo. Stai acolo, Ilie!
- Poate i s-a făcut rău. - Să nu te miști de-acolo, ai înțeles?
- Mihai, hai să ne uităm și noi. - N-o fi-n lac?
Pisica!
Poate să fie-n lac.
Mamă, te rog frumos, stai aici.
Unde te tot duci?
Nu știu ce să spun.
Îmi tremură picioarele-ntr-un hal...
Mi s-a uscat și gura.
Maria!
Pisica!
E bolnavă de ceva?
- Cine? - Maria.
- Nu. De ce să fie? - Nu știu, zic. Poate i s-a făcut rău.
- Nu, nu e. - La veceu’ celălalt ați fost?
- Sau poate a făcut pe ea și-i e rușine. - Am fost, ne-am uitat. Nu e la nici unul.
- Așa am pățit cu nepoată-mea, să știți! - Se mai întâmplă, să știți.
Poate ați certat-o.
Nu există, domne, o cunosc pe fiică-mea. Mi-a luat-o cineva! Maria!
Haide, domne, n-avea cine s-o ia, că eram cu toții aicea.
Ce naiba, suntem în junglă?!
Păi, și unde e, doamnă? Unde e? Că era aicea!
Nu știu! S-o fi pierdut, habar n-am! Poate e speriată, e panicată pe undeva!
Maria!
Mă, voi vă jucați de-a ceva? Zi!
Nu!
- Zi, că e grav! Nu e nicio glumă. - Vă jucați?
Uite cât de speriat e taică-su!
Nu ne jucam nimic, nu știu unde e. Doar a zis că se duce după fluiere.
- După ce fluiere? - Ce fluiere, mă, mamă?
- Nu știu! - Hai, mă, copilă, zi. După ce fluiere?
Nu știu, așa am auzit, că se duce după fluiere. S-a dus încolo.
S-a-ntors și a zis că vrea fluiere.
- Ce fluiere? De la cine? - Ce fel de fluier, mama?
Nu știu.
Hai, te rog eu frumos, adună-te puțin și spune-mi unde vă jucați?
Lasă-mă pe mine, te rog eu din suflet!
- Te rog eu din suflet... - Ai răbdare, lasă-mă pe mine!
Ce fluiere, măi, mamă?
Maria!
Și ăla cu baloane unde pizda mă-sii e?
Nu știu, a plecat. Că nici eu nu l-am mai văzut.
Stai calm că o găsesc. Maria, da.
Maria, da.
Stai, mă, puțin, că trebuie s-o găsim.
- Pisica! -Unde să fie?
Gică! Vino-ncoace.
- Da’ sunați la poliție! - Sunați la poliție, acuma!
Ce e, mă?
Nu mai stați pe gânduri, sunați la poliție! Au dreptate!
- Hai, că s-a pierdut un copil. - Unde, mă?
Sunați la 112!
Hai, mă, vino-ncoace, dacă-ți zic, vino-ncoace!
Unde, mă? La noi?
Sunați, mă, la 112!!
- Da, mă, la noi. Da’ unde? În Herăstrău? - Maria!
Hai încoace, dacă-ți zic!
Nu vă mai tot duceți încolo încoace. Stai și tu lângă mine, te rog!
- Când, mă? - Nu știu, mă. Acu’! Haide, vino.
O fi-n lac.
Alo! Bună ziua, mi-am pierdut copilu’.
Cu ce era îmbrăcată?
În parc. Nu știu cum îi zice.
- Rond. - Rond. Parcu’ Rond. Doi.
Dormiți pe voi în ghereta aia de căcat.
Bine c-aveți termopane să nu vă tragă curentu’!
- Bine, aștept. - Mai bine mergi la intrarea...
Ionescu mă numesc, mi-am pierdut copilu’.
În parcul Rond, în sectoru’ doi.
Da, sunt tatăl.
Cinci ani și jumătate.
- Maria! Hai, Ilie, vino-ncoace! - Ce-au zis, trimit?
- Trimit, da. - Maria...
- Tati, da’ de ce n-o suni pe mama? - O sun, tati. O sun.
Cristina.
O să avem nevoie de o fotografie a fetiței.
Da, sigur.
O fi văzut pe cineva
sau s-o fi dus după vreun câine sau vreo jucărie,
s-o fi îndepărtat cu alt copil.
Nu s-a-ndepărtat, domne, cu nimeni.
C-am vorbit cu toți ceilalți părinți și copiii lor erau acolo, cu ei.
Am strigat-o, am căutat-o șanțuri, în boscheți.
Am coborât și până jos la lac,
că m-am gândit că cine știe, o fi căzut în lac,
n-avea cum, da’ m-am dus până acolo și m-am uitat.
Se draghează lacul acum, avem și un echipaj de scufundători acolo.
N-auzi, domnule, că nu are cum să fie-n lac?
Primul lucru pe care l-am făcut
a fost să mă duc la lac și nu avea când să ajungă înaintea mea.
Până și dumneavoastră v-ați gândit la asta.
Trebuie să luăm în calcul toate variantele.
Eu nu spun că așa s-a întâmplat, dar astea sunt procedurile.
Mi-am adus aminte de ceva.
La un moment dat, fetița cu care a mers Maria la baie
a zis că a auzit-o pe Maria spunând ceva de niște fluiere sau un fluier,
că n-am înțeles exact.
M-am gândit la ăla cu baloane,
că vinde tot felul de căcaturi,
dar am alergat după el și nu mai era nicăieri.
Poate că s-a dus…
Nu știu, poate că nu e nimic,
poate că e doar o pistă falsă sau cum îi spune?
Că adică voia fluier sau că s-a dus după sunet?
Nu s-a dus, domne, nicăieri.
V-am zis că nu pleacă fără să ceară voie.
Înțeleg.
Aveți vreun conflict cu cineva?
La muncă sau în familie?
Nu.
Sunt copii dv și ai soției, nu?
Nu sunt din alte căsnicii...
- Ai noștri, da. - ...sau din relații extraconjugale.
Bănuiți vreo infidelitate a soției? O răzbunare a unui amant?
Nu.
Dumneavoastră?
Nu.
Nu trebuie să afle soția. Cel puțin, nu deocamdată.
Nu.
Există și cazuri nerezolvate?
Mai sunt și din astea.
Bun. Spuneți-mi, vă rog, bănuiți pe cineva?
Adică aveți vreo bănuială în cazul cuiva anume?
Orice conflict, fie și minor. Sau în aparență minor.
Cineva care să dorească să vă rănească în vreun fel sau altul? O glumă proastă.
Orice fel de bănuială de genul acesta.
Nu, domne, nu există așa ceva. Nu între cunoscuții mei, cel puțin.
Vreun membru al familiei?
Nu.
Dar de câteva zile o sună unu’ pe nevastă-mea.
Adică, mă rog, de câteva zile am observat eu.
Ea zice că e un client, că lucrează în contabilitate și o cred.
Dar...
l-am sunat azi-dimineață și l-am înjurat.
Păi, dacă o credeți, de ce l-ați sunat?
Nu știu. Din instinct, nu știu.
Când l-ați sunat?
Azi dimineață. Din baie.
De pe telefonul dumneavoastră?
Nu, de pe telefonul Cristinei, ca să fiu sigur că-mi răspunde.
Dar Cristina nu știe încă, că nu i-am zis.
Trebuie să vorbim cu soția dv. E un detaliu, trebuie luat în calcul.
Dar sunt foarte rare cazurile de genul ăsta.
Și mi se pare că sunt prea apropiate în timp evenimentele.
Care evenimente? Sunatu’ și dispariția?
Da. Îl cunoașteți? Știți cine e?
Știu cine e,
e un coleg de-al nevestei mele, care lucrează în contabilitate.
Dar nu îl cunosc, adică...
Habar n-am cine e, are mulți clienți.
Și? Spuneți-mi cum... Adică, ce s-a întâmplat?
Nu știu ce s-a întâmplat.
Pot să vă spun ce cred că s-a întâmplat.
Ce s-a întâmplat, n-am de unde să știu. Nu credeți?
- Nu în sensul ăsta vă întrebam. - Dar în ce sens?
Adică ați ajuns în parc și cum v-ați dat seama?
Ce făceați? Povestiți-mi, vă rog.
Da!
Erați de mult în parc? Când ați ajuns?
Pe la unșpe și ceva, v-am spus.
Locuim în apropiere și facem zece minute până-n parc.
Am ieșit din casă în jurul orei unșpe.
- Ați luat micul dejun? - Da.
Ce ați mâncat?
Eu?
Copii mă interesează. Cea mică.
Cereale cu lapte. Nu?
Și o felie de pâine... jumătate de felie de pâine cu unt și miere.
Și băiatul?
Și el, nu știu... Tot cereale cu lapte.
Da. Și o felie de pâine cu brânză topită.
La ce oră?
Pe la nouă jumate.
Ați observat să vă fi urmărit cineva?
Nu.
Locuiesc într-un cartier civilizat și nu mă uit peste umăr, în spate.
Vedeți și dv în ce lume trăim.
Văd, da.
Trebuie să vă pun întrebările astea.
Orice detaliu care poate părea acum nesemnificativ,
mai târziu se poate dovedi important, vă rog să mă credeți.
Și cu cât încercați să refaceți traseul,
fiecare moment, mai repede, cu atât mai bine.
Detaliile se estompează cu timpul, dispar, se șterg din memorie.
E firesc. Le uitați.
Spuneți-mi adresa dumneavoastră.
Strada Crinul de Munte, numărul 5, bloc G5, scara A, etaj 8, apartament 41.
Dați-mi cartea de identitate, vă rog.
- A mea? - A dumneavoastră, da.
Observ că nu purtați verighetă.
Mi-am scos-o că mi s-au umflat mâinile.
Înțeleg.
Nu suntem certați, dacă asta insinuați.
Era doar o observație, nu insinuam nimic.
Ba insinuați.
Credeți-mă, nu suntem dușmani. Sunt aici ca să vă ajut.
Nu suntem certați.
Și camere de supraveghere nu sunt?
Mă tem că nu, am verificat.
Sunt camere din astea în toate căcaturile de intersecții,
da’ în parcuri nu.
Care e logica?
- Sunt, dar nu în toate. - Și fix în ăsta nu sunt.
Semne particulare? Vreun defect de vorbire?
Are cinci ani, domne!
Ce să vă zic?
- Dacă este peltică sau sâsâită. - Nu. E foarte isteață.
O cicatrice ceva, de la vreo căzătură. Julituri?
Are o julitură pe genunchiul drept, a căzut de pe bicicletă.
Spuneți-mi cu ce era îmbrăcată, vă rog.
Cu o salopetă de blugi, tricou alb cu floricele și sandale.
- Ce culoare? - Nu știu, n-am fost atent.
Galben muștar de piele întoarsă
cu niște pietricele transparente și galbene,
un tricou... o bluză albă cu flori albastre cu verde și roz,
o brățară cu mărgele de plastic roz și turcoaz cu o inimioară cu Anastasia,
are două codițe împletite spic și o...
o agrafă roz cu o felie de pepene.
Soțul dumneavoastră a menționat o persoană care vă sună.
Da. Dar n-are legătură. E doar un client.
În sensul că...
Am înțeles sensul, dar nu, n-are nicio legătură.
Nici nu e-n țară, din câte știu, săptămâna asta.
Și știu din motive profesionale.
Dar chiar dacă ar fi fost, vă spun că n-are nicio legătură.
Dar vă pot da datele lui sau cum se spune.
Dar serios că n-are legătură.
E doar o coincidență.
Soțul meu e speriat ca și mine și de aia, probabil că...
- Spuneți-mi numele lui, totuși. - Nimerea Ciprian.
Și ăsta e numărul lui, stați puțin.
Tu jucai fotbal, da?
N-ai văzut pe unde s-o fi dus sora ta, nu-i așa? Ne-ai fi spus.
Să zici, mami, dacă ai văzut ceva.
Dar noi am vorbit, să știți, n-a văzut nimic, ne-ar fi zis imediat.
E foarte protector cu Maria.
Are grijă de ea
și dacă ar fi văzut ceva, ne-ar fi zis imediat.
Ai auzit pe cineva care vindea fluiere?
Sau ai auzit-o pe Maria că voia și ea fluiere?
- Că o fată... - Ada.
Ada. O știi?
Așa. Că Ada așa zice, că...
a auzit-o că voia fluier „din ăla”, așa a zis.
Hai, gata, mami, gata, hai nu te speria, că domnu’ doar întreabă.
Gata, iubitu’ lu’ mami, că nu e vina ta.
Doar întreabă.
Încercăm să ne dăm seama ce s-a întâmplat, atât.
Hai, iubitule, gata.
Nu știe. Ar fi zis dacă știa ceva.
Hai, termină din farfurie.
Hai, intrați.
- Șnițel nu mănânci, fotbalistule? - Nu-mi trebuie șnițel.
Ce faci, tată?
Nu-ți place?
Ce să fac?
Ați prins aglomerat pe autostradă?
Nici mie.
Dă-mi niște papuci.
Hai, tata, termină cu prostiile.
Dă-mi papuci.
Hai, mă, tată!
Sărut mâna.
Bună.
Ce face puiu’ meu? Puiuțu’ meu!
Bun? Papi?
Ia, să mâncați ceva până îl adorm pe Ilie.
Dar cum se poate, măi, mamă? N-ai fost atent sau ce s-a-ntâmplat?
Mamă!
Nu vreți să îl lăsați pe ăsta micu’ la noi câteva zile?
Nu.
De ce să-l las?
Mă gândeam că ar fi mai bine.
Are școală. Nu se poate.
Mă rog.
Cum vreți voi.
- Bună ziua. - Bună ziua.
S-a pierdut un copil duminică.
Singură sau de mână cu cineva.
Nu. Nu mi se pare cunoscută. Îmi pare rău.
- Bună ziua. - Bună ziua.
S-a pierdut un copil duminică în parc.
Întâmplător ați văzut fetița asta?
Poate singură, de mână cu altcineva?
Nu știu.
Te încurc?
Nu. Dacă vrei să vin, vin. Dacă nu, nu.
O să las să faci și niște cumpărături, dacă vii.
Oricum, de mâncare aveți pentru două zile.
Da.
- Bună. - Bună, Tudor.
Ați venit?
- Mi-e foame. - Da, mami, știu.
Dar mai întâi, schimbă-te și spală-te pe mâini.
- Și dup-aia mâncăm. - Da’ mi-e foame.
Am înțeles, da’ spală-te mai întâi pe mâini.
Și apoi punem masa.
Hai, să ne spălăm pe mâini. Hai!
Și ia și ghiozdanu’. Nu-l lăsa aici.
Băi, nu se aude? Ilie, cu tine vorbesc.
Ilie!
Hai, treci la schimbat.
Au sunat?
Nu.
Ce avem de mâncare?
A făcut Gabi niște pui. Și supă.
Nu te-ai dus la birou?
N-am fost în stare.
Mi-am luat câteva zile.
Păi și de e ce n-ai zis să nu mai vină?
Că mă mai ajută la curățenie.
Și oricum, m-am hotărât abia azi dimineață.
- Vrei să nu mai vină? - Nu.
Cum vrei.
Am vorbit cu un tovarăș de la un ziar.
Cine?
Unu’, Cristi Nițescu, nu știu dacă-l știi.
A fost coleg cu mine la polo. Și fii-sa e cu fii-mea în clasă.
Zicea că n-ar fi rău să dai poza la ziar.
La americani, p-ăștia dispăruți îi pun și pe cutii de lapte.
Hai, mă, Lulu, zău...
Ce „Lulu, zău”? Adică ce?
- Când ai vorbit cu el? - Azi.
Și ți-am zis c-am vorbit cu el.
Mi se pare foarte buna ideea asta.
Pe cutiile de lapte.
Adică n-are ce să strice. Serios.
Nu mi se pare că dacă vezi un copil pe o cutie de lapte,
te apuci după aia să-l cauți prin oraș.
Da’ nu asta e ideea.
Îl ții minte. Îl vezi azi, îl vezi mâine și tot așa.
Am înțeles, dar nu mi se pare. Serios.
Dacă vezi un copil de cinci ani singur, în oraș, dezorientat,
te duci la el, îl iei de mână și îl duci la poliție.
Nu e nevoie să îl vezi pe o cutie de lapte la micu’ dejun.
- Pe bune, acuma... - Dacă îl vezi singur.
Dacă-l vezi singur. Dacă-l vezi cu cineva de mână și nu-l cunoști, ce faci?
Adică ce faci atunci?
Dacă nu e cu un părinte, plânge,
crede-mă, ce dracu’, vorbești numai prostii.
Copii nu au mecanismul ăsta de autocontrol format, la vârsta asta,
nu știu să se abțină.
Când sunt speriați plâng, strigă: „vreau la mama”, „vreau acasă”.
Dacă l-ai amenințat, crede-mă tu pe mine că nu plânge.
Hai, mă, Lulu, termină!
Băi...
Mie mi se pare o idee foarte bună asta.
În asta cu ziaru’ nu prea cred eu.
Uite Facebooku’ ăsta, pe care eu îl urăsc, sincer, deci mi se pare o prostie.
Dar în cazu’ de față e șmecherie.
Deci, trebuie postat imediat.
Se duce linku’, șeruiește lumea și aia e.
E mult mai multă lume e pe online, acum.
Asta cu ziaru’, sincer, mi se pare vrăjeală.
- Soră-ta unde e? - E dincolo, cu Ilie.
- Ce faci, soră-so? - Bună.
- Bei bere? - Sărut mâna.
I-am pus desene pe tabletă.
- Bei? - Nu.
O să-l întreb mâine și p-ăsta de la poliție ce crede.
În legătură cu ce?
Cu astea, cu ziaru’ și cutiile de lapte.
Vreau să pun o poză.
Frate, asta cu poliția, nu știu ce să zic.
Poliția îți găsește copilu’
doar dacă vine el singur acasă cu perfuzia-n gât și cu ficatu’ scos.
Aoleu, băi...
Bă, da’ termină, mă, și tu! Ești nesimțit?!
Tu nu ești sănătos la cap? Ce-ai, mă, de vorbești d-astea?
Mă, tu ai înțeles ce-am vrut să zic?
Doamne, să mor io, câteodată chiar ești idiot! Pe bune!
Facem ce putem, că te joc în flecuri acuma! Auzi?
Ce vrei? Hai să nu facem nimic!
Ești prost, mă, pe bune, să mor io că ești prost!
Ești prost. Dă și mie o gură de bere.
Dacă erai tu, dacă era fiică-ta,
acu’ erai în parc, rodeai la coajă de copac!
Pizda mă-tii!
Doamne, că prost te-a făcut maică-ta.
Tu știi că nu asta am vrut să zic...
Te rog io să taci. Te rog io mult.
- Eu zic să te... - Gata! Ia mâna de pe mine!
Bă...
Dă-o-n pula mea.
E încă alertă generală.
Fotografia e la toate secțiile din țară și e în consemn la frontieră.
Nu poate fi trecută granița, asta e sigur.
O să apară undeva, cu siguranță.
Știu că vă e foarte greu, dar trebuie răbdare.
Noi ne mișcăm cât putem de repede, în condițiile date.
Cum adică? Care-s condițiile?
În condițiile astea, în care încă nu avem nici o pistă.
- Și lacul? - S-a dragat.
Scufundătorii n-au găsit nimic. Nu e. V-aș fi sunat.
Pe... La numărul ăla ați sunat?
La domnu’ care o suna pe Cristina, pe soția mea.
Da. Încă mai cercetăm,
dar până acum se pare că nu există nicio legătură.
Era plecat din țară, exact cum a zis soția dumneavoastră.
Și părinții din parc?
I-ați întrebat? Adică, ați cerut poze de la ei?
- Da. - Și niciun indiciu?
Nimic relevant, deocamdată.
Suntem cinci oameni care ne ocupăm doar de dispariția fetiței dumneavoastră.
Dar de ce doar cinci?
Raportat la numărul disparițiilor și la populația orașului,
nu e chiar puțin.
Mai sunt și oamenii din teren. Facem tot ce putem.
Dar nimeni...
Era mai rău ca la 1820...
- Bună ziua. - Bună ziua.
Am văzut afișele.
Nu, așa e, aveți dreptate!
Nu mi-am dat seama.
Stați un pic.
Uitați, astea sunt. Și dați dumneavoastră-n dreapta.
Mersi.
Oare la ce oră au fost făcute?
Nu cred că mă descurc să umblu, dar pe la unsprezece, așa.
Auziți? Vă supărați dacă mi le transfer în telefon, să mă uit peste ele acasă?
Nu.
Nu, că vreau să le...
Nici nu le văd de la soarele ăsta
și vreau să le aranjez în ordine, pe ore.
Și să fac un folder cu toate pozele din parc,
că vreau să mai cer și de la alți părinți.
Cum să mă supăr, Doamne ferește!
Numai că eu nu știu să umblu, dacă vă pricepeți dumneavoastră...
Da, prin bluetooth, imediat...
Cris!
Cris!
Hai la mami un pic!
Mami, du-te te rog frumos până la mama Simonei,
acolo, lângă chioșc
și spune-i c-am rugat-o să vină puțin până aici.
- Unde? - Acolo la chioșc.
E mama Simonei, da? Are o bluză verde cu o pălărie galbenă.
Hai, du-te și spune-i să vină încoace.
Sigur are și ea, că face mai mereu.
- Poze? - Da.
Și poate are unele mai bune, ca să vă ajute.
Mersi.
Mai încolo puțin...
A apărut o mașină și...
Ce vrei să visezi?
Vreau să visez că sunt un astronaut care zboară cu dragonu’.
Unde zboară, mami, dragonu’ ăsta?
În cosmos. Printre stele și nave.
- Mama? - Da, mami.
Unde e Maria?
Am luat niște poze de la...
femeile astea din parc.
De duminică.
Mă uit, poate găsesc ceva.
Vrei să ne plimbăm un pic?
Nu vreau să ies din casă.
Nu sunt în stare de nimic. Abia mă mișc.
Și unde să mergem să ne plimbăm? Îl lăsăm p-ăsta mic singur, ce ai?
Poate n-ar fi rău
să-l trimitem vreo două-trei săptămâni la ai mei, la Constanța.
Parcă nu mi se mai pare o idee așa de rea.
Nu zici nimic?
Mă gândesc.
Nu știu ce să zic.
Mă duc să mă întind puțin, poate reușesc să închid ochii.
Ia.
N-am furculiță.
- Suc sau lapte? - Suc.
Vezi că ai și un iaurt. Să îl mănânci.
N-am lingură.
- Pentru ce? - Pentru iaurt.
Uite și pâine.
Nu-mi trebuie roșii.
Nu mai fac alta. Dă-le și tu la o parte.
Salut.
Vezi că nu ajung azi.
Da.
Da
Bine. Ciao.
Nu știu.
Bine.
- Bună ziua. - Bună ziua.
Fluiere?
Nu. Doar baloane.
Păi și ăla ce e?
Ăsta e pentru zgomot.
Copii sunt obișnuiți și știu când apar.
- V-am mai văzut pe-aici. - Păi, vin destul de des.
Mi-a dispărut copilu’ acu’ trei zile.
Aoleu! Îmi pare rău.
Și unu’ dintre copii cu care se juca
zicea că l-a auzit spunând ceva de-un fluier.
Și mă gândeam că poate l-ați văzut.
Ați văzut...
M-au întrebat și cei de la poliție
și cred că despre cazul dv era vorba, dar...
Mai mult ca sigur, că vin destul de des și pe aici, dar nu, le-am zis și lor.
Mi-e aproape imposibil să știu.
Vin la mine tot felul de copii care vor baloane.
Și părinți și copii.
Și atâtea parcuri, că nu trec numai pe aici.
Nu-mi amintesc, n-am cum. E...
Știți cum e.
Dar e o fetiță mică. Blondă.
Mă gândeam că poate ați văzut-o îndepărtându-se cu cineva.
Păi, și chiar dacă o vedeam,
vă dați seama că n-aveam de unde să știu.
Îmi pare rău,
chiar aș vrea să vă ajut, dar n-am observat, jur.
Nu sunt rău intenționat, dar adică...
Bună ziua. Domnu’ Pricop?
Tudor Ionescu.
Nu. Adică da.
Voiam să întreb dacă e vreo noutate cu cazul meu.
Cu fetița dispărută duminică.
Am fost la film.
Ați fost la film?
Da.
Hai aici.
Uite, tati.
Vino-ncoa. Uite!
Da, tati.
Ai mâncat?
De ce latri?
- Nu, v-am așteptat. - Uite, tati! Uite!
Ia uite.
Vrei să mănânci?
Uite, na biscuiți.
Am zis de un milion de ori.
Farfuriile...
la farfurii.
Și paharele...
la pahare.
Te rog să mergi până la tine în cameră, bine?
Da.
Eu rămân un pic cu mama, da?
Vezi că l-am sunat pe ăla și l-am făcut de căcat.
Iartă-mă.
Îmi pare rău. Am fost penibil.
N-ai fost penibil.
N-am zis nimic. Înțeleg.
Dă-l încolo, oricum nu contează.
N-are nicio legătură. Încetează, te rog. Ți-aș fi zis imediat.
Vrea să se facă balerină și păpușăreasă.
Adică să facă haine pentru păpuși.
Și astronom. Și prințesă.
Ilie voia să se facă gunoier, mai știi?
Da’ de unde... Nu mai știu de unde până unde.
Mă rog, acum a rămas la karatist, pilot, astronaut și fotbalist.
O să avem o viață interesantă.
Ai fost răutăcios cu ea.
- Te-ai răstit la ea. - Când?
Săptămâna trecută. Când se mâțâia cu păpușile.
Și n-aveai chef de ea.
Am anunțat la balet că nu mai vine.
Și am plătit și restul, că eram restanți.
Cum adică ai plătit? De ce?
Păi, cum de ce? Nu trebuia să plătim? Am plătit.
Oamenii ăia ce vină au?
Nu trebuia să le dăm banii?
Adică ce crezi că...
dacă nu mai vine o să li se facă mila și ce?
N-or să mai ceară banii?
Își vor banii și foarte bine, le-am dat banii.
Nu-nțeleg de ce să mai plătim dacă nu mai merge?
Poate o să meargă.
Pe bune, câteodată am senzația că mă iei de tâmpită.
N-auzi că oricum trebuia să plătim că eram restanți?
- Nu asta am vrut să zic. - Dar?
Ne certăm pe banii de balet. Las-o-n pizda mă-sii.
Vreau să merg la ai mei, la Constanța.
Nu mai pot, Tudor.
Nu mai știu cum să fac.
Iartă-mă, pisoi.
Iartă-mă.
Ce faci, mami?
Mă joc cu Hector.
- Hector? Așa îl cheamă? - Da.
Că și Anto are un câine pe care îl cheamă Hector.
I-auzi...
E frumos Hector.
- Doar că e alb. - E alb?
- Vrei să mergi cu mami la bunici? - Când?
Mâine, poimâine. Zilele astea.
Da’ tati vine?
Tati are niște treabă aicea, nu poate să vină cu noi.
- Da’ luăm și câinele. - Da, mami. Îl luăm.
- Mai ești supărat pe mami? - Nu.
Dai pup?
Hai să ne-mbrăcăm în pijama.
Ia. Stai acolo. Sus mâinile.
Da.
Salut.
Nu, nu vin.
Mai vreau câteva zile.
O săptămână, nu știu, habar n-am.
Hai în față.
Constantin, Constanța.
Ne jucăm aicea.
Hai să facem o rachetă.
Opt, șapte, șase,
cinci, patru, trei, doi, unu, zero!
Decolează!
Eu ți-am dat pasă.
Nu, dar n-am primit o pasă de mult.
Doar doi ani.
Am vrut să opresc mingea.
Haideți!
Haideți.
Haideți!
Hai acasă!
Și Ilie ce face?
Da.
Pe bune?
Cred.
Tu ai mâncat?
Da, am, da. Mai am.
Da... Da, normal.
A lu’ taică-tău?
Foarte bine.
Și n-ai nevoie de nimic?
Nu știu, haine.
Hai, mai zi ceva.
Orice.
Nu plânge. Te rog, nu plânge.
Te rog mult.
Te rog, fetița mea.
Dar n-am… De ce spui asta?
Dar n-am țipat la ea, de ce spui asta?!
Înțeleg că e doar o bănuială, așa ați spus la telefon.
L-ați mai văzut în parc? Adică...
Dar e așa de neobișnuit că mi se pare suspectă o persoană?
Nu. Se-ntâmplă.
Uitați cafea.
Doar că aș vrea să înțeleg
ce v-a făcut să ajungeți la această concluzie.
Simt că e ceva în neregulă cu omul ăsta. Foarte.
Da, e doar o bănuială.
Da’ nu v-am cerut să-l arestați acum.
Ci doar să-l chemați la o discuție, nu?
Poate vă spune ceva.
Adică, nu știu, dv sunteți specialistu’,
poate vă sare ceva în ochi ceva sau...
Deci, haideți, ca să înțeleg eu mai bine.
Vi se pare suspect pentru că era singur în parc la ora aia?
Pentru că era singur?
Pentru că era în parc?
Sau...
A făcut ceva care să vă dea de bănuit
că ar putea avea legătură cu dispariția fetiței dumneavoastră?
Vreun gest sau ceva anume?
Adică ce v-a trezit suspiciuni, mai exact?
Pentru că, nu vă supărați, dar faptul că apare în câteva fotografii,
adică a fost în parc, nu este suficient.
E nevoie de probe,
de o dovadă care să sprijine bănuiala dv.
Nu putem invita un om la o discuție doar pentru că se afla în parc.
Se află multă lume în parc, zilnic.
Ce anume v-a determinat să...
să ajungeți la concluzia asta?
Asta cred.
Și nu m-a apucat din senin,
că-nțeleg și eu că sunt mulți oameni în parc la ora aia, nu sunt idiot.
Dar ceva mă face să cred
că omul ăsta ar putea să aibă legătură cu cazul meu.
Și oricum, nu e ca și cum ați avea o groază de suspecți
și vin și eu acuma să vă zic că bănuiesc o babă.
Adică, nu știu, da’ dumneata, de exemplu,
de ce nu ești în parc acum să te joci cu copii?
Și nu cu copii dumitale, cu copii altcuiva?
- Se juca cu copii? - Da, domne, se juca cu copii.
Și adică doar pentru că vă spun eu, tatăl copilului,
că am o bănuială, din instinct, nu e suficient?
Da’ ce trebuie să fac? Să îl găsesc cu copilul în brațe?
Nu, n-am spus asta, stați puțin...
Nu știu, poate e trist că nu are copii. Poate stă în zonă.
- E trist? - Da.
Nu poți să interzici cuiva să vină într-un parc, nu?
Poate că îl cunosc părinții de acolo, știu eu?
Sunt multe variante, realist vorbind.
Ați mai vorbit cu cineva din parc, dintre părinți, vreau să zic?
Îl cunoaște cineva?
Nu.
Nu știe nimeni.
Adică o mămică a zis că parcă l-ar fi văzut,
dar nu-și amintea exact.
Dar vă întreb, încă o dată, ce trebuie să fac?
Să-l găsesc cu mâna pe copil?
Vă rog să îmi ascultați și mie punctul de vedere.
N-am spus asta,
dar vă rog foarte frumos, trebuie să mă înțelegeți.
- Vă rog să mă ascultați numai o clipă. - Vă ascult.
Se întâmplă, uneori,
ca părinții să bănuiască diverse persoane,
să aibă, hai să spunem, anumite suspiciuni cu privire la anumite persoane.
Cel mai des se întâmplă și credeți-mă vă rog când spun des,
să fie vorba despre acuzații nefondate.
Adică suntem toți tâmpiți, ne orbește durerea
și nu se poate pune bază pe ce spunem.
N-am spus asta, vă rog frumos să vă liniștiți puțin,
eu știu că vă e greu, dar...
- Dar sunt liniștit. - ...dar hai să încercăm să discutăm.
Vreau să vă aud argumentele, vă ascult, de aceea sunt aici.
Dar trebuie să mă înțelegeți și pe mine.
Nu mă pot duce la întâmplare la cineva să...
- Dar nu e la întâmplare. - Vă rog să mă lăsați să termin.
Nu e la întâmplare.
Vă rog să mă lăsați să termin. Vă rog frumos.
Vă rog. O clipă. Nu mă întrerupeți o clipă.
Nu mă pot duce la cineva să îi spun,
hai să vorbim puțin că vă bănuiește cineva
că aveți legătură cu dispariția unui copil din parc.
- De ce? - De ce?
Pentru că v-a văzut în parc, pare că ați fost în parc în ziua cutare,
că nu știm sigur,
fotografiile sunt neclare, trebuie să fiți de acord.
Asta adusă de dv e recentă, eu zic de cele din ziua dispariției.
Păi, cum neclare, dacă l-am recunoscut? Uite-l!
Pe el și pe mulți alții, haideți, vă rog, să fim lucizi o clipă.
Poate vi se pare, poate e o coincidență.
Și eu dacă l-aș vedea acum pe stradă, n-aș ști că e el.
Dv sunteți implicat emoțional, e altceva, adică vă-nțeleg, dar...
Ce dracu’, domne, am orbu’ găinilor sau ce? Uite-l!
Nu, sunteți doar un om care suferă și se întâmplă foarte des
ca cei aflați în cazul dv să bănuiască pe toată lumea,
de la rude, la prieteni, vecini, cunoscuți sau oameni oarecare.
Ăsta e adevăru’.
Iar noi trebuie să triem foarte atent.
Și deci nu se poate să-l aduceți la o discuție? Asta e tot ce cer.
Ba da, se poate. Putem.
Și o s-o facem.
Uitați cum stă treaba, eu sunt obligat să iau în seamă opiniile dv,
bănuielile, ca tată al copilului.
Dar asta nu înseamnă că pot formula vreo acuzație
sau că dacă ea există, se și susține.
Înțeleg, domne, nu e nevoie să vă purtați ca și cum aș fi nebun.
Înțeleg. Tot ce am cerut e o discuție.
Bine.
Lăsați-mi fotografia și o să îl invităm la o discuție.
Să știți, însă, că nu e obligat să vină.
Da’ spuneți-mi...
De câte ori s-au confirmat bănuieli de genul ăsta?
N-am o cifră exactă acum.
În mare, așa.
S-a mai întâmplat.
Și procentual, cam câți dintre copii sunt găsiți?
Credeți-mă că nu sunt două cazuri la fel.
Procentual, vă întreb, nu comparativ.
Mi-e foarte greu să vă răspund.
Dar eu mai am o prietenă din copilărie...
Bună ziua.
Ionescu mă numesc. Am fost mai devreme.
Cu inspectorul Pricop, vă rog.
Nu, mă gândeam că s-a-ntors, da’...
Nu răspunde pe mobil.
Da.
Momentan, clientul apelat nu poate fi contactat.
Te rugăm să încerci din nou mai târziu.
Hei!
Hei, tati.
Ți-a făcut gogoși?
Ce bun.
Nu cred, da’...
Nu cred că pățește nimic de la o gogoașă.
Dă-i și lui.
Bine, tati. Bine.
Te iubesc, ciao.
Bună.
Nu știu ce să zic.
Am mâncat un pic.
Niște pește.
Auzi? Mă gândeam să vin și eu un pic la voi.
De ce?
Și adică, mie nu mi-e greu?
Ce naiba, mă, Cristina?
„Ce naiba, mă, Cristina”?
Mi-ai pierdut copilul, înțelegi?
Ai plecat cu doi și te-ai întors cu unu’.
Unde-i Maria?
Unde-i Maria?
Iartă-mă.
Ce să zic?
Nimic, asta să zici. Nimic.
Până nu-mi aduci copilu’ înapoi nu vreau să mai zici nimic.
Faptul că e într-o fotografie, în parc, nu constituie o probă.
Era multă lume în parc.
Nu pot fi, la modul real, toți suspecți sau complici.
Deci nu sunt toți suspecți? Până și...
după aia sunt eliminați pe măsură ce se demonstrează că au alibiuri sau...
- Nu. - Habar n-am. Nu știu.
Nu. În toate cazurile funcționează prezumția de nevinovăție.
Chiar și în cea a suspecților.
Se numesc așa, ca făcând parte
din cercul stabilit de suspecți sau de bănuiți,
dar nu înseamnă, în mod automat și că sunt vinovați.
Dar n-am spus asta.
- Înseamnă că am înțeles eu greșit. - Da.
Deci, nu sunt toți vinovați și eliminați pe măsură ce...
Nu. Toți sunt nevinovați și noi trebuie să dovedim, dacă e cazul,
că se fac vinovați de o infracțiune.
Că poate omu’ a stat acasă și nu are martori pentru asta.
Și atunci eu trebuie să îl leg cumva de locul și ora presupusei infracțiuni,
nu vi se pare normal?
Dar nu vi se pare normal, dacă tot a fost în locul,
să-l întrebați de ce?
Nu neapărat. Și dv erați în parc și mulți alții.
Da, cu un scop.
Poate că ăsta e scopul dumnealui.
Poate că îi place să stea în parc.
Parcurile nu sunt locuri doar pentru copii,
ca țarcurile pentru câini.
Nu e nevoie să-mi explicați ca la proști.
Dar ca să vă răspund, da, l-am întrebat. Cum i-am întrebat și pe alții.
Deci a fost pe lista de suspecți?
Desigur. Ca toți cei pe care am reușit să îi identificăm din parc.
Da, l-am verificat.
Dar nu aș spune că a fost pe lista de suspecți.
Am purtat o discuție cu dumnealui.
Mă rog.
Și? Are alibi?
Nu se numește alibi,
că nu știm despre ce e vorba, deocamdată.
Ceea ce a afirmat e real, s-a verificat, da.
Cum adică?
Adică a fost în parc, apoi s-a dus spre casă.
Era cu copilul unei vecine. Copilul nu are tată.
Nu mi s-a părut nimic suspect în comportamentul dumnealui.
A fost cooperant, când i-am explicat despre ce e vorba.
Ce pot să vă spun? N-a reieșit nimic suspect.
Păi și ce dovadă are că s-a dus acasă?
Ăsta e alibi?
Deci a fost în parc.
Ne învârtim în jurul cozii. Nici nu a negat că a fost.
Asta vă și spun. Ce dovadă, adică?
Și, domnule Ionescu, nu așa funcționează procedura, adică...
Există dovezi în sensul ăsta, da.
Apare pe camera de supraveghere
dintr-un magazin de unde și-a făcut cumpărăturile.
Ce magazin?
Mega Image-ul ăla de lângă parc. Se verifică declarațiile dumnealui.
La ce oră?
La ora două.
Păi, Maria a dispărut la 12 jumătate.
Ascultați-mă. Da, știu, dar e puțin probabil să fi fugit cu fetița
și apoi să meargă la cumpărături.
Raportat la realitate și statistică.
Adică nu e imposibil, da’ e foarte puțin probabil.
Ba mie mi se pare foarte probabil.
Mai ales că locuiește în apropiere, din câte am înțeles.
Între ce credem noi și realitate există dovezile, ce se poate demonstra.
Și de unde știți unde locuiește? Serios acuma.
M-am interesat.
Și mi se pare foarte suspect că se duce-n parc cu copilul unei vecine.
E bonă?
Ce meserie are?
Este pensionat pe caz de boală. A lucrat în sistemul vamal.
Și de ce nu apare copilu’ ăsta?
De ce nu apare lângă el în nicio fotografie făcută în ziua aia?
Și de unde știți că nu e? Poate e, dar nu îl recunoașteți.
Nici fiica dv nu apare. Parcă așa ați spus.
Ba da.
Și v-am spus că am găsit-o eu. V-am spus asta.
Asta nu reprezintă o probă.
Mulți dintre cei care au fost în parc nu apar în fotografii.
E cumva normal să se întâmple așa.
Adică, se întâmplă, în sensul ăsta. De ce să-i acuz? Că nu sunt fotogenici?
Pe fază? Că s-au ascuns voit? Ce naiba...
Și vecina ce spune? Ați întrebat-o?
Vă rog mult să vă liniștiți.
Sunt foarte liniștit.
- Ați întrebat-o? - Am întrebat-o, da.
- Și a confirmat? - Da.
Și...
Și nu putem să-l punem la detectorul de minciuni?
Deci, domnule Ionescu...
Putem să îl întrebăm dacă e de acord,
dar iarăși vă spun că nu este obligat să accepte.
Chiar dacă o face, însă, pentru că repet, legea nu îl obligă,
testul poligraf nu reprezintă o probă în instanță,
dacă se ajunge până acolo.
Adică minte și nu se întâmplă nimic?
Nu minte.
Chiar dacă rezultatul testului este neconcludent, da.
Oamenii pot să nu treacă testul din multe motive.
De stres, de emoție, nu e neapărat vorba de-o minciună.
Asta apreciază expertul.
Și să știți că nu sunt obligat
să vă ofer toate detaliile legate de anchetă.
O fac pentru că știu prin ce treceți, vă înțeleg, v-am mai spus.
Dar nu suntem incapabili, așa cum ne considerați.
Nu știu.
Sunt 47 de zile de când mi-a dispărut copilu’.
Un angajat de la...
Hai odată!
Nu mai fac!
Eu nu mai fac!
Bă, eu nu mă joc!
Bă, încă o dată!
Mai sus!
- Vine o rachetă! - Da!
Și cine te-a învățat să te urci?
D-asta am zis...
Da.
Bună ziua.
Am fost sunat. Ionescu mă numesc.
- Și mai cum? - Tudor.
Vă salut.
Era pe drum încoace când v-am sunat.
Au dus-o la cameră, la noi.
Corespunde semnalmentelor,
dar nu știe să ne spună mai nimic, este în stare de șoc.
Bine, mai puțin hainele, dar la câte zile au trecut nu putem ști.
A fost găsită la marginea orașului,
pe marginea drumului prin Băneasa, aproape de școala de poliție.
Am un amic acolo care m-a sunat imediat și a trimis-o urgent la noi.
Și a spus cum o cheamă?
- Nume sau orice? - Nu, n-a spus nimic, nu vorbește.
Este murdară de noroi, speriată.
Nu știm ce e cu ea.
Și deocamdată nu am primit de la nicio secție
vreun semn că ar căuta-o cineva, deci nu știm.
Aici.
Stați un pic, stați puțin.
Îmi pare foarte rău.
N-aveam cum să știm decât dacă vă chemam.
Vă rog, nu abandonați.
Știu că vă e greu.
Ați vorbit cu omu’ ăla?
Deci, domnule Ionescu, am vorbit.
Este speriat. Știe cine sunteți. Spune că îl urmăriți.
- Că l-ați urmărit pe stradă, în parc. - Prostii.
Vreau să-l testăm cu detectoru’ de minciuni.
Deci vom mai avea încă o discuție cu el,
bine.
Dar să știți, vă înțeleg durerea, dar...
Vă rog frumos...
Nu mai tot ziceți că înțelegeți, că nu-nțelegeți.
Vă rog, domnule Ionescu, dați-ne voie să ne facem treaba.
Știu că nu este ușor, credeți-mă că știu.
V-am spus, am și eu copii. Vă înțeleg. Omenește, vă înțeleg perfect.
Dar nu se pot face acuzații fără probe.
Domnul respectiv era foarte aproape să depună plângere împotriva dv.
Vă rog, abandonați pista asta.
Și de fapt, vă rog, abandonați modul ăsta de a face anchetă.
Vă rog mult.
Cu asta ne ocupăm noi. Lăsați-ne pe noi.
Cine e?
Vecine, s-a spart țeava la Boldeanu și trebuie să-nchidem apa.
Maria!
Maria!
Unde ești, tăticule?
Maria!
Maria!
Unde ești, păsărica mea?
Unde ești tu, iubirea mea?
Unde ești?
Unde ești? Ieși afară!
Ieși afară!
Ieși afară! Unde ești?
Maria!
Maria!
Tăticuțule, unde ești?
Unde ești?
Unde ești?
Unde ești?
Unde sună?
Maria!
Unde sună?
Vecine!
Domnu’ Raul? Sunteți bine?
Can't find what you're looking for?
Get subtitles in any language from opensubtitles.com, and translate them here.