Original subtitles

Traducerea: Dappon (dappon1959.wordpress.com)

Un film de Andrzej Wajda

KORCZAK

Scenariul:

Imaginea:

Cel care spune că se sacrifică pe sine pentru cineva sau ceva,

e un mincinos.

Unuia îi place să joace cărţi,

altuia îi plac femeile,

unul nu ratează o cursă de cai. Dar eu...

eu iubesc copiii.

Eu nu mă sacrific deloc,

pentru că n-o fac pentru ei, o fac pentru mine.

Eu am nevoie de asta.

Vă rog să nu credeţi în chestia asta cu sacrificiul.

E o mistificare, o minciună!

Bună ziua.

Bună ziua, domnule doctor!

Bună ziua... Am o întâlnire cu directorul.

Dar... trebuie să sosească din clipă în clipă... dr. Goldschmidt.

- Eu sunt dr. Goldschmidt. - Dumneavoastră sunteţi?

Suntem foarte mulţumiţi de colaborarea cu dumneavoastră, domnule doctor.

Vă rog să luaţi loc...

Am să profit de invitaţia dumneavoastră.

Am o idee.

Cunoaşteţi „Mica revistă”, nu-i aşa, domnule?

După cum ştiţi, are un succes extraordinar.

Tot ziarul e în mâinile copiilor.

Ei îl scriu, ei îl editează, ei se ocupă chiar şi de aspectele tehnice.

O întreagă generaţie de copii evrei au învăţat să citească şi să scrie în polonă

mulţumită acestui ziar.

Şi cred că am putea face ceva asemănător în radio.

Domnule... V-am cerut să veniţi aici,

ca să vă sugerez să suspendaţi temporar emisiunea.

De ce?

Vedeţi dumneavoastră... Situaţia politică din ţara noastră este...

- Da, dar... - Complicată...

Eu nu mă ocup cu politica, ci cu educaţia copiilor.

Da, dar totuşi, sunteţi o persoană controversată.

Se fac presiuni...

Am făcut o greşeală când am acceptat să lucrez aici

nu sub numele meu adevărat, nici măcar sub pseudonimul Korczak,

ci ca un doctor bătrân, anonim.

Credeam că toată lumea va fi mulţumită.

Doctorul acesta bătrân nu sunt eu, nu e evreu,

ca nu cumva să trezim bestia!

Domnule doctor, aş vrea să înţelegeţi bine asta.

Nu e ideea mea, nu e nici măcar ideea superiorilor mei.

- Se fac unele presiuni... - Ce presiuni?

Spuneţi-mi! Ce presiuni?

Am înţeles. Dată fiind situaţia, propunerea mea e absolut inoportună.

Aşa este...

Pentru moment...

Domnule doctor...

Am vrea să vă cerem ca la emisiunea de săptămâna viitoare,

care este ultima, să vă luaţi rămas bun de la ascultători,

pentru că plecaţi sau ceva de genul ăsta...

Altfel vom primi o mulţime de scrisori de la ascultători.

Emisiunea dumneavoastră e atât de populară, încât ne e teamă de proteste.

Vă e teamă şi de autorităţi, şi de ascultători.

Încă ceva...

După emisiune...

aş vrea să vă invit la o mică petrecere, în semn de mulţumire. Nimic formal.

Să bem un pahar de vin...

De mulţi ani mă lupt pentru demnitatea copiilor.

Într-o zi, cineva m-a întrebat:

„Ce respectă omul astăzi, în general?”

Ce e?

Ce e? Ce s-a întâmplat?

Vino, vino, Sabinka...

Ce este? Haide, haide, haide...

Nu e nimic, a trecut. Râs cu plâns, balegă de mânz.

Am adus o scrisoare de la domnişoara Maryna, pentru domnul doctor.

Am să i-o dau eu.

Domnul doctor e ocupat. Au venit foştii elevi şi acum stă de vorbă cu ei.

Trebuia să ne întâlnim în faţa bisericii.

- N-am putut să vin. - Dar ai promis!

Te-am aşteptat acolo două ore, ca un prost.

Mi-a fost teamă că o să mă boteze!

Domnule doctor, noi am plecat de la orfelinat

convinşi că lumea e plină de bunătate şi dragoste.

Ne-aţi trimis în lume când aveam 14 ani, am luptat ca să supravieţuim.

Domnule doctor, această educaţie în spirit umanist, aceste idei măreţe...

Cântăritul, măsuratul, ziarul, tribunalele...

Această iluzie a democraţiei pe care ne-aţi învăţat...

Suntem complet lipsiţi de apărare, domnule doctor!

Noi credem că ar trebui să treceţi făţiş de partea proletariatului.

Aşa este! În loc să ne inculcaţi că polonezii sunt fraţii noştri.

Domnule doctor, îi bat pe elevii noştri şi ne vandalizează magazinele.

Samy, Jozek, aţi mers prea departe! V-am spus de atâtea ori!

- Domnul doctor, vă rog să le spuneţi! - Nu vă îngrijoraţi, domnişoară.

No să se înece...

N-ar fi asta cea mai bună soluţie pentru un orfan evreu?

Uită-te aici...

Priveşte...

Eu n-am fost angajată aici ca să spăl rahatul evreilor!

Aveţi grijă cum vorbiţi.

Aveţi dreptate.

Nu e datoria dumneavoastră să spălaţi chiloţii ăştia murdari,

ci a părinţilor!

Şi cum eu ţin locul părinţilor lor,

eu trebuie să mă ocup de asta.

Domnule doctor...

Lăsaţi-mă pe mine să-i spăl, vă rog...

Nu, eu sunt doctor şi astfel de lucruri nu mă dezgustă.

Domnule doctor... A venit domnişoara Stefa.

S-a întors domnişoara Stefa!

De acum vă rog să-mi spuneţi ”doamna Stefa”.

O femeie care are atâţia copii nu poate fi domnişoară, nu-i aşa?

Sunt de la Aron.

Domnişoară Stefa!

- Bună ziua, domnişoară Stefa! - Când aţi venit?

Ce surpriză...

- Bună ziua... - Bună ziua...

- Eliasz, Ida, Bronek! - Bună ziua.

- Cum se face că aţi venit? - Am făcut o excursie pe biciclete.

Rochia ta e prea lungă, ar trebui să ţi-o scurtezi.

Domnişoară Stefa, ai noştri le-au cultivat?

Da. În chibuţul lui Aron.

Priviţi...

Ce s-a întâmplat?

N-am putut să stau acolo. În fiecare noapte îi visam pe copiii noştri.

Toată lumea spune că războiul e inevitabil în Europa

şi că ar trebui să ne aşteptăm la ce e mai rău.

Războiul e inevitabil.

Dar oare e cel mai rău lucru? Eu am văzut trei războaie.

Cel mai rău lucru pe care l-am văzut eu

a fost un beţiv care bătea un copil lipsit de apărare.

Vedeţi?

Acolo evreii nu sunt văzuţi ca nişte profitori, ci ca nişte oameni liberi!

Lumea n-are nevoie nici de portocale, nici de muncă,

şi de o credinţă nouă!

Haide, nu mai plângeţi... Nu vă speriaţi...

E înfricoşător, dar e şi frumos, nu-i aşa? Cum?

Aşteptaţi o clipă...

Nu vă fie frică... Aşteptaţi o clipă... Aşteptaţi o clipă!

Abracadabra!

Abracadabra!

Domnule doctor, sunteţi un vrăjitor!

- Bună ziua, domnule doctor. - Bună ziua.

Domnilor, astăzi o să ţinem cursul în sala Roentgen.

Să mergem în sala Roentgen, domnilor!

Când eşti nervos...

epuizat...

când copiii tăi sunt insuportabili şi te scot din minţi...

Când îţi ieşi din fire,

când îi baţi pentru că nu-ţi poţi stăpâni nervii

sau nu mai ştii ce să faci cu ei...

Acum uitaţi-vă cu atenţie şi amintiţi-vă ceea ce vedeţi.

Aşa arată şi reacţionează inima unui copil.

Varşovia, septembrie 1939

Ajutaţi-mă să-l duc de acolo!

Scuzaţi-mă... Sunteţi Janusz Korczak?

V-am văzut la jurnalul de actualităţi, la cinema...

Daţi-mi trusa, vă rog.

Sunt atât de fericit, am citit toate cărţile dumneavoastră.

De mult voiam să vă scriu că scrierile dumneavoastră sunt minunate!

- Eu... - Tinere, nu vreau să vă jignesc...

Daţi-mi trusa aia!

Nici măcar n-am visat vreodată... Domnule...

Eu... am scris un poem despre vremurile pe care le trăim.

- Unde e puşca mea? - Daţi-i puşca, domnule...

Domnule...

De ce Anglia mea şi Franţa nu fac nimic?

E doar o manevră tactică, nu-i aşa? N-au să ne lase singuri, nu-i aşa?

Domnule...

Domnule, am scris un poem despre vremurile pe care le trăim.

Duceţi-mă la orfelinatul de pe strada Krochmalna!

Nu faceţi asta...

Ăsta nu e sfârşitul, e doar începutul.

Domnule doctor, ascundeţi-vă undeva, e mai bine să treceţi neobservat.

- De ce ţi-e teamă? - De uniforma dumneavoastră.

- Scoateţi-o, e foarte periculos. - Nu văd de ce.

Vă rog, domnule...

N-aţi fost niciodată militarist şi nici adeptul acestor simboluri primitive.

- Lucrurile stau altfel, astăzi. - Da, într-adevăr.

Dar aţi mai văzut pe cineva în oraş purtând uniformă de ofiţer?

Ce v-am învăţat eu?

Tocmai pentru că nimeni nu poartă uniformă, eu nu pot să mi-o dau jos.

Toţi ne-au trădat...

Asta e uniforma unui soldat trădat.

Conform dispoziţiilor cu privire la restricţia

de a rămâne în Guvernământul General,

din 13 septembrie 1940,

în Varşovia a fost creat un cartier evreiesc,

unde trebuie să se mute toţi evreii din Varşovia

şi toţi evreii transferaţi.

Evreii care locuiesc în afara cartierului evreiesc

trebuie să se mute în acest cartier

până la data de 31 octombrie 1940.

ORFELINAT

Unde ţi-e banderola?

Eu nu port banderolă.

- Numele? - Piotr Zalewski.

- Evreu? - Nu, dar...

Ia-ţi lucrurile din căruţă!

Dar domnule... am lucrat aici timp de 22 de ani.

- 22 de ani! - Gura!

- Şi ea e poloneză? - Da.

Porci polonezi! Slugile evreilor!

Vă rog să nu-l lăsaţi să-l bată pe soţul meu, domnule ofiţer. Vă implor!

Rămânem toţi împreună, nu plecăm de la orfelinat.

Daţi-le jos lucrurile din căruţă!

Vă rog...

...li se dă voie să ducă cu ei doar un bagaj de persoană şi rufărie de pat.

Şeful Judenrat [Consiliul Evreilor] va face repartizarea locuinţelor.

Rămâi lângă bagajul tău.

Preşedintele Consiliului Orăşenesc Polonez şi şeful Judenrat

răspund de plasarea corespunzătoare a evreilor în cartierul evreiesc

şi de evacuarea polonezilor din acest cartier.

Unde e căruţa cu cartofi?

Heniek, Heniek! Căruţa cu cartofi!

A dispărut. Au furat-o.

Cum aşa? Mă duc la Gestapo.

Domnule doctor, nu faceţi asta! Să-i ia naiba de cartofi!

Cum să-i ia naiba? Ştiţi cât de greu am făcut rost de ei?

E o ruşine! Nu ştiam că furaţi de la orfani!

Ce se întâmplă aici?

Soldaţii voştri ne-au luat căruţa cu cartofi.

Au luat mâncarea a 200 de copii pentru două săptămâni!

Cer să ne fie înapoiate imediat aceste alimente!

- O clipă... E un orfelinat evreiesc. - Da, este evreiesc.

- Şi ce vă priveşte pe dumneavoastră? - Eu sunt directorul.

Cum adică, directorul? Dumneavoastră nu sunteţi evreu!

Ba da. Sunt evreu.

Atunci de ce nu purtaţi banderolă?

Există legile omeneşti şi legile lui Dumnezeu...

În închisoare n-o să mai fii aşa de neobrăzat!

Ce faci aici?

Am venit cu doamna Maryna, ca să-mi iau la revedere de la tine.

Ce bine... Vezi tu... Eu...

Eu am să trec să te văd. Am să vin la tine acasă...

Te rog...

O să găsesc eu o modalitate.

Sunt... Sunt foarte bucuroasă...

El unde e?

S-a dus la nemţi să protesteze. Ni s-a furat căruţa cu cartofi.

A înnebunit?

Aşa e el...

Dumnezeule, cât de mult seamănă cu fiica mea care a murit!

Pola... Vino aici!

Poate că aş putea s-o iau la noi acasă.

Nu, am hotărât ca toţi copiii să rămână împreună.

Pola, eu sunt o veche prietenă a doamnei Stefa şi a doctorului Korczak...

Mi-ar plăcea să vii la mine acasă.

- Şi eu am o mulţime de copii. - Da, Pola...

O să-ţi fie bine cu doamna Maryna.

Ai putea să-i arăţi colecţia ta de pietricele...

Şi n-ar mai trebui să faci curăţenie în casa noastră cea nouă...

- Aş vrea să văd pietricelele tale. - Da, dragă.

Vă rog să-i spuneţi lui Korczak să fie de acord.

Avem documente false şi o ascunzătoare. Ar putea să scrie acolo.

- Da, da, da. - Scuzaţi-mă...

Eu nu mai locuiesc în casa noastră.

Scuzaţi-mă...

E interzis să-mi dau jos banderola.

Doctorul a spus că atâta timp cât eşti cu mine, nu eşti obligată s-o porţi.

Nici doctorul n-o poartă.

Să mergem, copii!

Eu lucrez ca croitoreasă de dame la Powisle!

Ce păcat...

Ce mare păcat că nu pot merge cu ei.

Doamne, Isuse, o să mor aici...

Calmaţi-vă, domnule director. Ţineţi-vă firea!

Toţi ne-au tras pe sfoară... Inclusiv guvernul.

Ei au luat-o la sănătoasa iar noi o să fim împuşcaţi.

Veţi scăpa de aici şi veţi supravieţui acestui război, domnule director.

- De unde ştiţi? - Ştiu eu...

- Nu-mi purtaţi pică? - Nu...

Nu, domnule director.

Războiul aduce destule suferinţe şi tragedii, să ştiţi.

Dar în acelaşi timp şterge multe lucruri neplăcute,

iar eu cred că acestea nu se vor mai repeta în viitor.

Eu cred... că un polonez n-o să-şi prigonească niciodată fratele

doar pentru că acesta e evreu. Eu cred sincer, asta.

Sunt... Sunt bucuros că am ajuns să trăiesc momentul acesta.

Doctor Goldschmidt! Luaţi-vă lucrurile!

Domnule director, aveţi grijă de dumneavoastră.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, domnule doctor...

Bună ziua, domnule doctor.

Sănătatea sănătăţii dumneavoastră cere să fiţi eliberat.

Nu vorbesc germana.

- Domnule doctor, vă rog... - Dr. Korczak...

Ştiu că vorbiţi foarte bine germana.

V-am ascultat la Congresul de la Berlin, în 1929, cred.

Prelegerea dumneavoastră a fost extraordinară.

Cred că mi-a schimbat întreaga viaţă.

Dar acum sunteţi foarte bolnav, nu-i aşa?

Sunt perfect sănătos.

Scoateţi-vă hainele, vă rog...

Vă rog...

Aveţi vreo boală de inimă?

Sunt perfect sănătos.

Am să confirm eliberarea dumneavoastră imediată.

Inima e slăbită, starea generală a sănătăţii e proastă.

Ar trebui să ai grijă de dumneavoastră, doctore.

Aţi fost bătut?

Bine...

Sper că de acum veţi purta banderola.

Data viitoare s-ar putea să nu mai fiţi atât de norocos.

N-am să port banderola aia. Niciodată!

Încetează!

Nu ţi-e ruşine? E doar un copil!

ORFELINAT

Vine domnul doctor!

Domnul doctor! Domnul doctor! A venit domnul doctor!

Domnul doctor!

Ura!

S-au obişnuit deja cu noul loc.

- Unde e Pola? - Aţi observat?

A luat-o Maryna la ea acasă.

Mi-a spus că va încerca să mai ascundă câţiva copii.

Desigur, va trebui să-i alegem noi.

Fetele care arată „corespunzător”.

Cum vă imaginaţi aşa ceva?

Să facem o selecţie?

Sunt în stare de orice, dar trebuie să cruţe copiii!

În caz contrar, cel mai important este ca noi să fim cu ei.

Doctore...

Maryna şi prietenii dumneavoastră...

sunt de părere că ar trebui să fiţi în cartierul arienilor.

Domnule doctor, asta nu înseamnă că vă puneţi pielea la adăpost.

- Trebuie să faceţi asta... - Glumiţi.

Trebuie să trăiţi.

Cum vă puteţi gândi măcar o clipă că am să vă abandonez?

Nici nu se pune problema!

- Dar... - Exclus!

Ce-o să se întâmple cu ei?

Oare ce-i aşteaptă?

E foarte greu să obţinem câte ceva de la Judenrat.

Sunt atâţia oameni în nevoi, încât mi-e ruşine să cer.

Cum adică, „atâţia oameni”?!

Şi cum adică, „mi-e ruşine”?!

E vorba de copiii noştri, nu?

Începând de mâine,

aş vrea ca poarta de jos să fie închisă tot timpul.

Va trebui să zidim toate ferestrele care dau spre stradă.

Ei ne-au închis între ziduri de lume, noi ne vom închide între ziduri de ei.

Iar copiii nu vor mai merge singuri, în stradă.

Trebuie să-i protejăm de ceea ce se petrece acolo, afară.

- Dar... asta e imposibil. - Trebuie să facem imposibilul!

Ştiu că o izolare completă este imposibilă,

aşa că va trebui să găsim lucruri pe care copiii să le facă în casă.

Mă bazez pe dumneavoastră, domnişoară Esterka.

Vom avea acelaşi program ca pe strada Krochmalna.

Adică micul dejun, cântăritul, lecţii în clasă, pe grupe.

Eu am să mă îngrijesc de provizii şi am să fac rost de bani, cumva.

Încă nu mă cunoaşteţi...

Poate că doamna Stefa mă cunoaşte puţin, din trecut...

Am fost de multe ori în pragul disperării.

Se poate produce iarăşi, o minune.

Am o mulţime de vise ciudate despre mâncare.

Acum un an nici măcar nu ştiam ce mâncare îmi plăcea.

Ştiu visurile astea.

Zmeură şi hrişcă...

Iepure cu varză roşie şi vin alb.

Vin roşu, nu alb.

Şampanie şi îngheţată cu vafă.

În viaţă n-am băut şampanie nici măcar de trei ori,

iar îngheţată n-am mâncat de 20 de ani.

Ce proşti am fost...

Mi-e frică.

- A tras cineva? - Nu, nu, nu, dormi...

N-a tras nimeni, dormi...

- Unde sunt? - În camera mea, în patul meu.

Vrei să te duci în patul tău?

- Vă deranjez, domnule? - Nu, nu mă deranjezi.

Acum ai să dormi bine, nu-i aşa?

Degetul stâng îi spune noapte bună degetului drept...

Mâna stângă îi spune noapte bună mâinii drepte,

o pune la culcare pe mâna dreaptă...

Acum mâna dreaptă o pune la culcare pe mâna stângă...

Da, uite aşa...

Acum mâna stângă îl pune pe cap la culcare şi-i spune:

”Somn uşor, capule... Noapte bună...”

”Culcă-te, capule... Somn uşor...”

”Dormi...”

”Dormi...”

”Dormi...”

Când bunica a murit, a întrebat

Dacă-n cer sunt lăncieri...

Hei, hei, chipeşi lăncieri, Toate fecioarele vă plac!

Dar pe asta o ştii?

- Nu există nici măcar o singură casă, - În care fetele evreice

În care fetele evreice Să nu suspine după lăncieri...

Hei, hei, chipeşi lăncieri, Toate fecioarele...

Mamă, lasă-l în pace pe doctor...

Hei, hei, chipeşi lăncieri...

Mamă!

Unul... Poate doi saci cu făină... Asta e tot ce pot să vă dau.

Şi numai pentru că-mi cereţi dumneavoastră. Dar să nu-mi mai cereţi!

De fapt, contam să-mi daţi mai mulţi.

- Max, cina e gata. - Îndată. Nu ne deranja...

Poate că domnul doctor vrea să rămână la cină?

Nu, nu, mulţumesc...

Hei, hei, chipeşi lăncieri...

Dacă cei mai prosperi şi mai cumsecade oameni

cum sunteţi dumneavoastră, nu ne ajută, atunci pe cine să ne bazăm?

E de datoria dumneavoastră nu numai...

faţă de copiii evrei şi faţă de naţiune, ci şi faţă de dumneavoastră înşivă.

Ştiţi ce mi se întâmplă mie pentru că sunt un om cumsecade?

Mii de rude din oraş de care n-am auzit niciodată,

vin la mine de peste tot!

Strămutaţi cine ştie de unde, vin cu toţii la mine!

Sunt blestemat!

Blestemat... Priviţi...

Aş prefera să n-am nimic, iar ei să vadă asta...

Atunci poate că totul s-ar termina!

Vă rog, domnule, dacă vreţi să nu vă urăsc, vă rog să nu mai veniţi aici.

O să-mi daţi trei saci?

Da.

Şi 300 de zloţi.

Bună ziua.

Bună ziua, domnule doctor.

Ăsta nu e cârnat din carne de om? E prea ieftin ca să fie din carne de cal.

Nu i-am văzut când l-au făcut.

Ce este?

E stricată. Sunteţi o hoaţă! Asta este!

Şi ce doriţi de la mine, doamnă?

Aici nu e nici piaţă, nici magazin.

Dumneavoastră nu sunteţi clientă, eu nu sunt vânzătoare,

eu nu vă vând nimic, dumneavoastră nu plătiţi niciun ban.

Nimeni nu pierde şi nimeni nu câştigă nimic.

Atunci cine trişează şi de ce?

Doar ca să ne aflăm în treabă?

Au să-l omoare... Au să-l împuşte...

L-aţi văzut. A trecut de partea cealaltă a zidului.

N-am să-mi găsesc pacea până nu-l plasez undeva.

La dumneavoastră ar fi în siguranţă.

Vă rog...

Vă rog, domnule doctor...

De ce plângi? Nu trebuie să plângi.

Shloma...

Acesta e domnul doctor.

O să te ia la el acasă.

Te rog...

Nu, nici vorbă. Nu mă duc nicăieri.

Shloma...

Doctorul a promis că poţi veni aici în fiecare zi, să-mi aduci de mâncare.

Au o mulţime de alimente acolo.

Are păduchi. N-ar trebui să iasă din casă.

Ar putea aduce tifos.

Dacă aţi şti unde am fost eu şi ce-aş putea aduce de acolo!

Aţi promis.

Dezbracă-te...

Stai jos!

Ţi-ai numărat vreodată cicatricele?

- Nu, de ce? - Ar trebui să le numeri.

Îţi amintesc de rănile de război şi de faptele de vitejie.

Asta ce-i? Ai fost muşcat de vreun câine?

De unde ştiţi?

Eu ştiu multe.

Era un câine ciobănesc mare, lângă zid,

tocmai când voiam să trec prin gaură.

- Şi aici, ai trecut prin sârmă ghimpată? - Nu

A fost un gard. Era un cui acolo.

1, 2, 3, 4, 5, 6, 7...

8, 9, 10. Vreo 20, după o examinare sumară.

Şi numai pe jumătate de corp!

Nu e rău. Acum îmbracă-te!

Asta ce-i?

O am de când m-am născut.

Tata mi-a spus că acela care are una ca asta va ajunge un mare om.

Bunicul lui avea una şi a ajuns mare rabin.

Şi tu vrei să fii un mare rabin?

Rabinii stau într-un loc şi citesc tot timpul cărţi.

- Şi ţie nu-ţi place să citeşti cărţi? - Nu...

- Tu preferi să călătoreşti. - De unde ştiţi?

Ştiu. Şi eu am visat cândva să călătoresc.

- Şi să schimb lumea. - Dar cum?

De exemplu eliminând banii, astfel încât să nu mai fie oameni săraci.

Dar asta nu se poate!

Acum ştiu şi eu, dar atunci nu ştiam.

Mai târziu am înţeles că lumea nu se poate schimba atât de spectaculos.

Dar merită să încerci, nu crezi?

Nu ştiu.

- Aţi reuşit să fiţi faimos? - Da...

Am reuşit puţin să fiu, dar cred că pot să fac mult mai mult.

Sunteţi deja bătrân.

Da, e adevărat.

Dar şi un om bătrân poate să realizeze câte ceva, nu?

19.5, domnule doctor.

Notează, Anetka... Haide!

Vino...

Jozek!

Acesta e Shloma, noul nostru coleg.

Tu cunoşti casa; arată-i totul!

Dacă aş avea un revolver, l-aş împuşca pe ticălosul ăla!

Nu spune asta... Poate că e nevinovat.

Poate că a primit ordin, aşa că e poate el să facă?

Poate că de-abia a ajuns aici şi nu ştie ce se întâmplă...

Aşa a spus domnul doctor.

Poate că în civilie e profesor, sau grădinar.

- Sau măcelar. - Aşa a spus domnul doctor.

Noi singuri facem curăţenie, noi servim...

Asta e sala noastră de mese.

Avem şi un atelier, noi am făcut dulapul şi taburetul ăsta.

- E o porcărie. - Ce-i cu tine? Ce ai?

Ce-i? Vrei să te baţi?

Nu mă bat cu copiii mici.

- De fapt, câţi ani ai? - 12 ani şi jumătate.

Dar ce-ţi pasă ţie?

Nu-mi pasă. În general nu primesc aici băieţi atât de mari.

- Eu aveam 7 ani când am venit aici. - Nu eu am cerut să vin.

Ţi-e teamă că am să te bat?

Dacă ţii neapărat...

mi-e foarte teamă.

Nu-mi plac laşii.

”Joia viitoare va avea loc o sesiune a tribunalului.”

- Ce tribunal? - Da, avem un tribunal şi un consiliu.

Alegem judecători o dată la trei luni

şi dacă sunt corecţi şi avem încredere în ei,

îi alegem în funcţie încă trei luni.

O dată am fost reales de trei ori.

L-am judecat chiar şi pe domnul doctor

pentru că a ridicat tonul la o fată, când a fost furios.

A primit 100. Vreau să spun, articolul 100.

A trebuit să-i ceară scuze.

Spune-mi, de fapt, cine e doctorul ăsta?

- Nu ştii cine e domnul doctor? - De unde ştiu eu?

Toată lumea îl cunoaşte. Este...

Este cel mai mare polonez din lume.

- Dar e evreu! - E şi cel mai mare evreu.

Dacă domnul doctor e de acord.

Arată-mi!

Abram, e o chestiune de câteva zile.

- Sabinka poate să aştepte. - Nu aştept!

E o datorie de onoare. Dacă nu şi-o plăteşte,

îl dau în judecată.

Şarlatanul!

19.5.

Kamil!

Ce se întâmplă? Cum se face că mănânci atât de mult şi slăbeşti?

Poate că muncesc prea mult, domnule doctor.

Vrei să tragi chiulul de la lucru! Nici gând.

- Dar chiar că lucrez foarte mult! - Cu atât mai rău.

Şi tu munceşti prea mult?

Domnule doctor, cât am slăbit?

25.5.

Data trecută avea 27.

- Domnule doctor, priviţi! - Ce-i acolo?

Se mişcă.

- Şi ce dacă se mişcă? - Poate doriţi să-l cumpăraţi...

- Nu, nu-l cumpăr. - Dar domnule, vă rog să-l cumpăraţi.

- Nu cumpăr dinţi care se mişcă. - Dar o să cadă curând...

După ce cade, ţi-l cumpăr.

- Trebuia să i-l cumpăraţi. - Nu cumpăr dinţi care se mişcă!

Îl cumpăr când mi-l aduce. Altfel nu e o afacere bună.

Domnule doctor!

- Ce este? - Poate că totuşi, îl cumpăraţi...

Dar se mişcă!

Dacă o să cadă, ai să-l pierzi şi n-o să-mi mai dai banii înapoi.

Nu, o să am grijă, n-am să-l pierd.

Sau îl înghiţi când mănânci ceva tare.

Nu mănânc coji de pâine.

Văd că ai probleme serioase, Abram.

Da, domnule doctor.

Ţine 50 de groşi. Sunt o grămadă de bani.

Îţi puteai cumpăra îngheţată sau două prăjituri, înainte de război.

Să nu uiţi!

Dă-mi-i!

- Unde-l pot găsi pe doctorul Korczak? - Acolo, la tribunal.

- Unde? - La tribunal, acolo.

E foarte grav să acuzi pe cineva fără să ai dovezi.

Dacă Sabinka a furat ceva, odată, nu înseamnă că va mai fura vreodată.

Zuzia a fost foarte supărată din cauza ciocolatei,

pentru că nu avem dulciuri.

Dar domnişoara Esterka are experienţă

şi ar trebui să ştie că nimeni nu trebuie să acuze dacă nu are dovezi.

Sabinka, îl ierţi pe acuzat?

Da.

- Bună ziua, domnule. - Bună ziua.

Credeam că copiii se judecă pe ei, nu că-şi judecă educatorii.

Educatorii sunt cei mai mari tirani.

Aici, copiii se pot apăra singuri împotriva unui astfel de despotism.

Domnule doctor... Eu nu mai suport.

Cum pot eu să am autoritate dacă copiii mă judecă pentru toate nimicurile?

Curtea vă cere să nu părăsiţi sala dacă vreţi să vorbiţi.

Vă rog să veniţi sus, la mine,

altfel au să mă acuze de ultraj împotriva unui magistrat.

Domnule doctor...

Ştiu că poziţia noastră e greu de apărat din punct de vedere moral.

Dar vă rog să mă credeţi,

am adoptat această poziţie conştient fiind de toate responsabilităţile.

Dacă n-aş fi eu, dacă n-am fi noi, totul ar fi cu mult mai rău!

Nu avem de ales între bine şi rău...

Nu putem decât să alegem răul cel mai mic.

Eu şi Judenrat suntem responsabili pentru sute de mii de evrei din ghetou.

Şi sunt pe deplin conştient...

că cei mai mulţi, sau cel puţin jumătate din ei...

au slabe şanse să supravieţuiască dacă războiul durează mai mult de un an.

Ştiu că refugiaţii şi cei săraci vor muri primii.

Vom încerca să salvăm cât mai mulţi oameni.

Să salvăm elita, oamenii de mare valoare,

să-i salvăm pe tineri, pe copii...

Şi tot ceea ce facem, facem în direcţia asta.

Dumnezeu şi istoria vor judeca dacă am comis o greşeală teribilă.

De acum înainte...

De acum înainte nu mai putem să avem îndoieli.

Situaţia noastră e fără speranţă.

Nemţii ne impun contribuţii tot mai mari.

Oamenii înstăriţi refuză să plătească taxele,

iar noi trebuie să le adunăm de la cei săraci,

care oricum, se prăpădesc de frig şi de foame.

Burghezi nemernici... Nu sunt deloc solidari.

Cum puteţi fi de acord să înfiinţaţi o poliţie evreiască?

Nu avem de ales.

Sunt sigur că poliţia germană ar fi mult mai crudă decât a noastră.

Domnul preşedinte Czerniakow are dreptate.

Iar domnul Geppner...

Domnul Geppner face ce poate ca să obţină cât mai multe pentru orfelinate.

Al dumneavoastră e prioritar.

Domnule doctor...

Aţi putea găsi loc aici pentru câteva zeci de copii de pe strada Dzielna?

Iese din discuţie.

Am 200 de copii într-o clădire cu 100 de locuri.

N-o să risc sănătatea copiilor mei, nu mă puteţi obliga să fac asta.

Aş putea primi câţiva copii...

Doar pe cei mai oropsiţi şi doar după o examinare atentă.

Nu ne descurcăm deloc cu orfelinatul de pe strada Dzielna.

E o adevărată casă a morţii.

Personalul fură tot. Sunt o bandă de ticăloşi!

N-au nicio moralitate, cred că au să scape nepedepsiţi.

Trebuie să înţelegeţi că situaţia asta nu e normală.

Domnilor... Acceptaţi mult prea uşor situaţiile anormale.

Iar eu trebuie să asigur cea mai mare protecţie pentru copiii mei!

Sunt aproximativ 100 000 de copii în ghetou.

Din nefericire, nu pot să am grijă de toţi.

Ce v-aţi gândit să faceţi după terminarea războiului?

Cum, ce?

O să am grijă de orfanii nemţi...

Către comunitatea evreilor.

Solicit, prin prezenta, postul de educator la orfelinatul

de pe strada Dzielna.

Mulţumită experienţei mele, sunt capabil să lucrez

cu toate tipurile de infractori şi de imbecili din naştere.

Membrii personalului care detestă orfelinatul de pe strada Dzielna

vor părăsi de bună voie instituţia de care mai sunt legaţi

doar prin laşitate şi inerţie.

Domnule doctor, trebuie să fac pipi.

Drept plată, solicit două mese pe zi. De altfel, aş putea renunţa la ele.

Goldschmidt.

Dostoievski spune că toate visele noastre se împlinesc în decursul anilor.

Dar într-o formă distorsionată, astfel încât nu le recunoaştem.

Eu pot să-mi recunosc visele pe care le-am avut înainte de război.

N-am fost în China, dar a venit China la mine,

prin foamete, mizerie, persecutarea orfanilor şi moartea copiilor.

Am acceptat slujba de pe strada Dzielna.

Un abator de copii, o adevărată morgă.

Dar nu vreau să vorbesc despre asta.

Cel care decrie durerea altcuiva este ca un hoţ.

Se hrăneşte cu ea, ca şi cum n-ar exista şi aşa, destulă durere.

EVREI – PĂDUCHI, TIFOS

Domnule doctor...

Vă rog să nu intraţi...

Soţul meu s-a întors azi dimineaţă de la Gestapo. L-au ţinut toată noaptea.

S-a încuiat în biroul lui şi doarme.

După cum ştiţi...

După cum bine ştiţi,

în fiecare zi... sunt găsiţi pe străzi

câteva zeci de copii morţi.

Aceştia sunt fie copii fără adăpost care mor de foame, frig sau boli,

fie copii abandonaţi de părinţii lor care nu au destui bani

ca să-i îngroape,

fie copii împuşcaţi de nemţi

în momentul în care trec peste zid.

Spitalele sunt supraaglomerate

şi nu-i primesc pe aceşti copii muribunzi.

Trebuie să amenajăm nişte case în care să moară.

Nu necesită prea mulţi bani, nici prea mult spaţiu.

Doar o încăpere cu câteva rafturi, ca într-un magazin de textile.

Se poate face asta. Acum există multe magazine goale,

de pot organiza câteva încăperi.

Copiii aceştia muribunzi ar putea fi puşi pe rafturi.

Ne-ar trebui un om şi nişte cărbune ca să încălzim încăperile alea.

Dacă nu-i putem salva pe copiii ăştia,

am putea măcar să facem astfel încât să moară cu demnitate!

Înţelegeţi, domnule? Să moară cu demnitate!

Hoţule!

De unde ai ciocolata asta?

Sabinka a fost acuzată din cauza ta! Acum fugi ca un şobolan!

Gunoiule!

- Ce s-a întâmplat? - Nimic.

Nu e prea târziu să ieşi la plimbare?

Eu... Shloma a făcut pariu cu mine că sare peste zid.

Şi a sărit.

Sângerează.

Mă ocup eu de asta.

- Mi-e foarte foame! - Şi nouă ne e foame.

- Da... - Serios?

Du-te şi vezi dacă doamna Stefa e în bucătărie.

Venim şi noi într-o clipă.

- Ouăle astea sunt delicioase, Natka. - Sunt foarte bune.

- Clasa întâi! - Eşti foarte bună bucătăreasă, Natka.

Dumneavoastră îi daţi omletă, iar el a furat ciocolata lui Maniek.

Nu-i adevărat!

Am găsit-o...

- Voiam s-o duc... - Te cred.

Acum mănâncă omleta cât e caldă...

Ewa!

Ewka! Ewka, vino aici!

Mă întorc într-o clipă.

Ce frumoasă eşti! De la cine o ai?

Am cumpărat-o de la un tip, a fost foarte ieftină.

Trebuie să fie din ghetou.

Nu ştiu.

Am ceva pentru tine.

Mulţumesc.

Jozek...

Aş vrea să-ţi cer...

să nu... să nu mai vii aici...

la atelier.

Patroana m-a întrebat cine eşti.

I-am spus că eşti fratele meu.

Dar ea ştie că eşti evreu...

O să am probleme...

Tu ştii...

Nu te supăra pe mine!

Mamă...

Pleacă de aici, fiule...

Mamă...

”Dragă Ewka!”

”Am crezut că ştii cât de mult te iubesc...”

”Voiam să plec în America”

”de îndată ce războiul se va termina”

”şi să vin după tine într-o maşină mare.”

”Acum ştiu că acelea erau nişte vise copilăreşti.”

”Totul ne desparte şi asta nu se va schimba niciodată.”

”Aşa că n-am niciun motiv ca să mai trăiesc.”

”Nu eşti tu de vină pentru moartea mea, aşa mi-e soarta.”

Destul, băieţi! Încetaţi!

Du-te în camera mea, acum!

Ce s-a întâmplat?

Jozek!

Eşti cel mai mare, aici.

Doamnă Stefa...

Tu n-ai dat niciodată, în nimeni, iar azi ai lovit-o chiar şi pe Natka.

- Doamnă Stefa! - Ce este?

Doamnă Stefa...

Doamnă Stefa, s-a îndrăgostit...

- Şi de aceea s-a bătut? - Dar nu s-a îndrăgostit de Natka.

S-a îndrăgostit de Ewka de la vechea noastră casă din cartierul arian,

de aceea e aşa de supărat.

Nu vreau să fiu evreu!

Natka...

Vrei să-l chemi în faţa tribunalului?

Nu. Nu vreau...

Mama...

De ce-am venit aici? Dumnezeule...

Iar ea e singură acolo...

fără mine.

De ce?

De ce?

Mama ta a murit în pace pentru că ştia că tu eşti aici.

Ea nu putea să se descurce deloc fără mine.

Eu eram...

Fără mine...

De ce?

Jozek m-a oprit, atunci...

Iar dumneavoastră...

Dumneavoastră mi-aţi dat omletă.

Am ajuns acolo tocmai când o luau.

Un ceas... Acum un ceas...

I-au luat hainele...

şi au îngropat-o dezbrăcată...

De ce?

De ce?

Jozek...

Ce s-a întâmplat?

Jozek!

Jozek... Jozek!

Ce s-a întâmplat?

Vreau să mor.

V-ai gândit vreodată să vă sinucideţi?

De multe ori.

Când a murit mama, am vrut să mă sinucid

împreună cu sora mea.

Mi-a fost teamă că sora mea va rămâne singură şi va suferi, dar ea n-a vrut.

O iubeşti pe Ewka?

Da.

De unde ştii?

Înainte puteam să vorbesc cu ea normal,

la fel ca şi cu oricine altcineva.

Apoi dintr-o dată am început să mă simt jenat.

- Ştii că Natka te iubeşte? - Ştiu.

Vezi cum este?

Să mori e uşor să mori; să trăieşti e foarte greu.

Credeţi că şi copiii au dreptul să moară?

Fireşte.

Adesea mor mai frumos şi mai decent decât adulţii.

Am înţeles asta când lucram într-un spital.

Du-te şi te culcă...

Eşti un bărbat prea bun şi prea valoros

ca să te omori din pricina unei femei.

Credeţi că sunt bărbat?

Sigur că da... Eşti bărbat.

Mama lui Shloma a murit.

Ia-l cu tine să lucreze în partea ariană. E mic, dar puternic.

Mie îmi spuneţi?!

Somn uşor, bărbatule...

Când aveam cinci ani,

canarul meu a murit.

Voiam să pun o cruce pe mormântul lui.

Dar servitorul mi-a spus că e interzis

pentru că e o pasăre, ceva inferior unei fiinţe umane.

Că până şi să plângi după el, e păcat.

Dar cel mai rău lucru

a fost că fiul portarului a spus

că şi canarul e evreu.

Iar eu... sunt evreu, şi eu.

El e polonez, catolic.

El va ajunge în rai,

pe când eu... eu o să ajung...

într-un loc care nu e iadul, dar e foarte întuneric acolo.

Îmi era frică de încăperile întunecoase.

Ce e nou?

Cred că va fi greu să-l salvăm.

V-am spus să nu deschideţi fereastra.

Bineînţeles, a răcit.

Nu, doctore... Am ţinut închisă fereastra de la camera lui

şi nu l-am lăsat să meargă afară.

Domnule doctor, l-am luat pe copilul acesta acasă...

m-am ataşat de el...

iar acum văd că nu-l mai pot ţine lângă mine.

Zidiţi uşa, aşa cum v-am spus!

Săptămâna trecută v-am trimis o cerere pentru făină

şi am primit doar o treime din ea.

Din păcate, eu nu pot înmulţi pâinea.

Ce vreţi? Vă dau cât pot.

Chiar mai mult decât pot.

Judenrat mă acuză că favorizez copiii în detrimentul adulţilor.

Priveşte! Acolo e o veveriţă!

Stă pe coadă.

- Adună mazăre şi o ronţăie. - Bine.

Vino aici, Abramek...

Trebuie să ne arăţi cât de mult îţi doreşti să te duci afară.

Acolo sunt flori, copaci, munţi, de toate.

Ţi-e dor de toate.

Noi trebuie să credem că cel mai important lucru pentru tine

este să fii acolo. Înţelegi?

- Dar acasă nu sunt bolnav! - Nu eşti bolnav.

Unchiul e bun cu tine, îţi cumpără jucării şi de mâncare.

Dar... e ca o închisoare.

Înţelegi?

Înţeleg. E ca la ghetou, da?

Da... Da, aşa este.

Foarte bine, du-te! Gongul, te rog...

Hai să facem ultima parte, acum!

Deschideţi toate uşile şi ferestrele!

Cum te simţi, băiatul meu?

Foarte bine, domnule doctor.

În sfârşit, toate ferestrele sunt deschise!

Iar acum... să nu mai scoateţi o vorbă!

Băiatul e cuprins de somn...

Am să stau lângă el.

Omol! Am adus flori...

Pot să i le pun în mâini?

Da.

Vă mulţumesc, domnule doctor, a fost...

Cine a scris piesa asta?

Tagore.

Am ales-o special pentru copii,

ca să se obişnuiască cu moartea.

S-o accepte ca pe ceva...

care aduce pacea.

Intraţi... Intraţi...

Domnule doctor...

Vrem să ne căsătorim.

Nu ştiu ce sfat să vă dau.

Cuvintele sunt sărace şi puţine.

Ce-aş putea să vă dau?

Nu pot să vi-L dau pe Dumnezeu,

pentru că pe El ar trebui să-L căutaţi voi singuri, în sufletele voastre.

Nu vă pot da o patrie, trebuie s-o găsiţi voi înşivă

cu lucrarea inimilor şi gândurilor voastre.

Şi...

nu vă pot dărui dragostea,

pentru că nu există dragoste fără iertare,

şi această osteneală trebuie să v-o luaţi fiecare din voi.

Ce pot eu să vă dau? Dorul după o viaţă mai bună

care nu există acum,

dar într-o bună zi va exista.

Şi poate că dorul acesta vă va conduce la Dumnezeu,

la dragoste şi la o patrie.

Mazel Tov.

Raid!

Lăsaţi-mă să plec, domnule! Vă rog, am copii mici.

Am permis. Vă rog, domnule...

Liniştiţi-vă, copii, haideţi să mergem de aici!

- Zuzka! - Stai!

Domnule, sunt educatoare la orfelinat.

Lăsaţi-mă să plec! Fac cumpărături cu copiii.

Mergeţi şi spuneţi-i domnului doctor!

Nu intraţi, domnule doctor. Acolo sunt nemţi!

Nu, mulţumesc.

Scuzaţi-mă...

E din cauza tensiunii constante. Scuzaţi-mă...

Priviţi!

Nimeni nu ştie că noi...

Vor să ne forţeze să semnăm decretul de deportare.

Dumnezeule, deportarea!

Deci e adevărat că vor să deporteze majoritatea oamenilor din ghetou?

Am încercat să împiedicăm asta.

Czerniakow negociază încă.

Vedeţi şi dumneavoastră cum negociază...

Au arestat-o pe educatoarea noastră, Esterka Winogronowna.

Ştiu...

Nu pot să fac nimic.

Nu pot să fac nimic...

Înţelegeţi?

Nu pot să fac nimic!

Să găsesc pe altcineva?

Să condamne pe altcineva? E alegerea mea!

Asta e puterea mea...

Să sacrific pe unii în locul altora!

Credeţi că mai stă ceva în puterea noastră?

O, Dumnezeule...

Dumnezeule, cât o să mai dureze?

Încercaţi să vorbiţi cu Gestapoul.

Poate că există o şansă s-o salvăm...

pentru o mită uriaşă.

Şi orfanii?

Pentru orfani îmi pun chezaş viaţa.

Cu ce Ţi-am greşit, Dumnezeule,

că nu eşti aici, acum,

când picioarele mele... sunt încurcate în spini,

iar mâinile mele şi inima mea sângerează?

Strig: „Oameni!”

Nimeni nu-mi răspunde...

Strig:

„Mamă!”

Şi nimic...

Strig pentru ultima oară:

„Dumnezeule...”

Şi nimic...

Sunt singur.

Ar trebui...

orice s-ar întâmpla,

ar trebui să încercăm să trăim

orice ar fi...

Opreşte!

Dumnezeule! Dumnezeule!

De ce nu porţi banderola?

Scuzaţi-mă, domnule...

Veniţi cu mine pentru o clipă, vă rog...

Doar pentru o clipă, vă rog.

Domnule doctor!

Domnule doctor!

Icek Szulc!

M-aţi recunoscut, da...

Szulc.

Toarnă, Icek...

În special contrabandiştii vin aici. Au o mulţime de bani,

dar ştiu că pot muri în orice clipă,

aşa că vor să se distreze cât încă mai pot.

Cel care stă acolo e Ruben cel Galben un om norocos.

Toate afacerile îi merg din plin.

Ştiţi câţi bani sunt în ghetou?

Face afaceri cu negustori arieni.

O mulţime de mărfuri trec prin zidul ghetoului.

Celălalt, tipul de la Gestapoul evreilor, este Gancwajch.

Vrea să-i ia locul lui Czerniakow şi să devină stăpânul ghetoului,

cum este Rumkowski în Lodz.

Ar trebui să vorbiţi cu el, ţine mult la artişti.

Cred că e rândul meu, acum...

Linişte!

Linişte!

Linişte! Linişte!

Ospătar, o tavă!

Doamnelor şi domnilor!

Astăzi se află printre noi doctorul Korczak!

Un scriitor şi pedagog bine-cunoscut.

Haideţi s-o spunem direct: are nevoie de bani!

Iar noi avem bani!

Cine dă mai puţin de 100 de zloţi va avea de-a face cu mine.

Domnule Gancwajch! Domnule Gancwajch, sunteţi generos!

Şi de ce nu?

Domnule doctor...

Vă rog să veniţi la masa noastră!

Da, sunteţi invitatul nostru...

Nu... Mulţumesc, dar acum trebuie să plec.

Domnule doctor... Eu...

Eu ţin foarte mult la artişti.

Ştiţi cine e Gancwajch?

Vorbiţi despre binefăcătorul ghetoului!

Ştiţi cine i-a salvat pe orfani de la deportare?

Eu!

Eu ştiu cum să vorbesc cu nemţii.

Prostimea trebuie să moară...

Artiştii vor supravieţui!

Cântă!

Vedeţi ce uşor mă emoţionez?

În numele Organizaţiei Evreilor Combatanţi!

Moarte trădătorilor!

Au vrut să mă omoare...

Aţi văzut? Au vrut să mă omoare!

- Domnule doctor! - Trăieşte?

Cine? A, el...

- E rănit uşor. - La naiba! S-au speriat, nu?

Ce căutaţi dumneavoastră cu trădătorii ăştia, domnule?

Am nevoie de bani pentru orfelinat.

Ei au bani mai mulţi decât oricine.

Şi dumneavoastră credeţi că n-ar trebui să-i supărăm pe nemţi?

Judenrat vrea să ne trimită la moarte! Ca pe nişte oi!

Ei zic să fie sacrificaţi bătrânii pentru ca tinerii să trăiască,

bolnavii pentru cei sănătoşi,

săracii pentru cei bogaţi, copiii pentru adulţi.

"Evrei, nu vă răsculaţi, pedeapsa se va abate asupra celor nevinovaţi!"

Ticăloşii...

Ar trebui omorâţi! Ar trebui omorâţi ca pe nişte câini turbaţi.

De la orfelinatul nostru, numai tu eşti în organizaţia asta?

Da. Cu educaţia pe care ne-aţi dat-o, nici măcar nu ştim cum să luptăm!

Vă înţeleg, dar şi voi ar trebui să mă înţelegeţi.

M-aş duce şi-n iad, dacă aşa mi-aş putea salva copiii.

Unde vă este demnitatea?

Eu nu am demnitate. Am 200 de copii...

Nu am demnitate.

Nu am demnitate...

Dragul meu...

Domnule doctor...

- Ce s-a întâmplat? - Nimic, mă odihnesc un pic.

Nu-mi vine să mă scol.

Ar trebui să-mi ridic un picior...

apoi pe celălalt...

Apoi din nou pe cel dintâi... E istovitor.

Dragul meu...

Dragul meu drag...

Nu se mai poate aşa...

Vă omorâţi singur.

Trebuie să vă odihniţi!

Nu mai puteţi continua aşa.

Noaptea scrieţi, pe timpul zilei vă întâlniţi cu ticăloşii ăia...

Vă rog... Vă implor...

Nu e bine să fii evreu.

E şi mai rău să fii un evreu bătrân şi bolnav.

Dar cel mai rău e să fii un evreu bătrân şi bolnav

care trebuie să se îngrijească de 200 de copii.

Dar nu contează...

Astăzi am avut o zi bună.

O zi foarte bună.

Evrei!

Ascultaţi-mă!

Evrei!

Nu-i lăsaţi pe nemţi să vă adoarmă!

Nu-i lăsaţi să vă mute de aici!

Eu vin din Lachwia!

Din Lachwia!

Strada Klonowa numărul 12.

Am fugit din Lachwia...

Mă duc la copii.

...să vă spun adevărul.

Se pregătesc să vă omoare!

Au construit cuptoare...

în care îi ard pe evrei!

Fraţilor!

Poate că...

ar trebui să-i lăsăm pe copii să plece de aici.

Câţiva dintre ei au rude...

Alţii vor reuşi cumva să treacă peste zid...

Aşa vor avea o şansă.

Copiii trebuie să rămână lângă adulţi.

Dacă adulţii mor, ei n-au nicio şansă,

n-au niciun viitor.

Trebuie să ne gândim la un singur lucru:

să supravieţuim cu demnitate înfrângerii.

Atunci poate că...

ar trebui să-i dispersăm pe copii.

Nu!

În felul acesta i-am expune spaimei

şi suferinţei. Nu.

Poate că ne vom descurca.

Toţi v-au promis că-i vor apăra pe orfani.

Aşa este.

Acum duceţi-vă la culcare...

Noapte bună.

Curaj!

Somn uşor...

- Noapte bună. - Noapte bună...

Am crezut că o să reuşesc. E din ce în ce mai greu.

V-am adus documentele.

Trebuie!

Mă auziţi? Trebuie să vă ascundeţi.

Poate că într-adevăr, îi deportează în Est.

Munca dură, la câmp...

Evreii sunt numai buni pentru asta. Ca în Palestina.

Domnule doctor, vă implor pe tot ce-aveţi mai sfânt!

Trebuie să înţelegeţi.

Ascunzătoarea e pregătită.

Gardianul a fost cumpărat. Jerzy va veni să vă aştepte la ora 9.

Am sperat că n-o să mai vorbim despre asta.

Lui Jerzy i-am spus.

Cum puteţi să-mi propuneţi una ca asta?

Dumneavoastră ce-aţi spune despre o mamă care-şi părăseşte copilul?

Cum pot eu să abandonez în vreme de nenorocire 200 de copii?

Şi cum e posibil ca dumneavoastră, o persoană atât de apropiată mie...

cea mai apropiată mie,

să nu înţelegeţi asta?

Au adus întăriri.

Încep deportările în masă. În alte oraşe au făcut deja asta.

Czerniakow m-a asigurat că pe noi ne vor lăsa în pace.

Ieri m-am văzut cu Kohn şi Gancwajch.

Mi-au dat cuvântul lor.

Mă întreb cum ar reacţiona dacă i-aş face semn cu capul

sau i-aş face prieteneşte, cu mâna.

Capul meu pleşuv e o ţintă uşoară.

Are o puşcă...

De ce stă acolo aşa de liniştit?

N-a primit ordin...

Mulţumesc, Tată, pentru taina cuvintelor Tale.

Mă bucur ca un copil,

nu-ţi mai spun nici Mare, nici Drept, nici Bun.

Spun doar atât: „Dumnezeul meu”.

Spun: „al meu” şi mă încred.

Toţi evreii, afară!

Afară!

Ce s-a întâmplat?

Bine, domnilor. Vom fi gata în 15 minute.

Doamnă Stefa...

În 15 minute.

Copii!

Mergem într-o excursie.

Ne punem cele mai bune haine şi ne facem bagajele.

Ne grăbim, aşa că ne luăm doar lucrurile de care avem neapărat nevoie.

Domnule doctor, ăsta e un paşaport elveţian foarte bun.

Am aranjat tot. Veţi veni cu noi, e un paşaport excelent.

- Itzek... - E un paşaport excelent.

Itzek, du-te jos şi cere-le să ia câinii de acolo.

Spune-le să nu-i bruscheze pe copii. Copiii vor merge singuri, doi câte doi.

- Domnule doctor, asta e o ocazie... - Fă ce ţi-am cerut!

Ce s-a întâmplat? Ceva nou?

Au început să-i deporteze pe orfani.

Şi doctorul Korczak? Şi orfelinatul nostru?

Haideţi, haideţi...

Intraţi! Repede!

Nu se poate să-l ia pe doctor! Nu se poate!

- Doamnă Maryna? - Da.

Sunt Józek. Sun de la ghetou.

- Tocmai au evacuat orfelinatul. - Cum?

Nu ştiu. Pe toţi...

Pe domnul doctor, pe doamna Stefa, pe toţi copiii...

Mergeau cu un drapel verde.

Alţi orfani mergeau după ei.

Alo, doamna Maryna?

Toţi!

Se îndreaptă spre Piaţa Umschlag. Trebuie să facem ceva!

Jozek! Jozek!

Jozek!

Nu pot vorbi acum. Vă sun mai târziu.

Alo!

Doamnă Maryna...

Sunt în viaţă, încă.

Sunaţi-l pe Czerniakow! El ştie adevărul.

Un mesaj pentru dr. Korczak.

Chemaţi-l pe dr. Korczak!

Cine este dr. Korczak?

- Este căutat dr. Korczak! - Domnule doctor!

Domnule doctor!

Domnule doctor!

Domnule doctor!

Am paşaport! Am paşaport american!

Lăsaţi-mă! Am paşaport american!

Doctorul Korczak şi copiii săi au murit în camera de gazare de la Treblinka,

în septembrie 1942.

Traducerea: Dappon (dappon1959.wordpress.com) Subtitrare downloadata de pe www.RegieLive.ro Portalul Studentesc Nr. 1 in Romania