Original subtitles

PALERMO, 19 IULIE 1992, ORA 16:58

Au fost detonate 90 kg de explozive într-un FIAT 126 parcat pe Via D'Amelio.

Explozia i-a ucis pe judecătorul Paolo Borsellino

și pe agenții Emanuela Loi, Vicenzo Li Muli, Claudio Traina,

Agostino Catalano și Walter Cosina.

Doar eu am scăpat cu viață,

singurul agent din escorta lui Borsellino care nu a fost sfârtecat de explozie.

Mă cheamă Antonio Vullo.

M-am trezit în iad.

Nu vedeam nimic. Totul era în beznă. Totul ardea.

Mașinile explodau, la fel și gloanțele din pistoale.

Credeam că scăpaseră și colegii mei.

Am luat-o spre capătul străzii, cu pistolul în mână.

Mi-a tăiat calea echipajul de intervenție. Erau colegii mei, mă cunoșteau.

M-au oprit în loc.

Când m-au oprit, stăteam pe un picior retezat.

Al unui coleg.

Atunci mi-am dat seama că nu se mai putea face nimic pentru ei.

PALERMO, VIA D'AMELIO 19 IULIE 1992, ORA 17:30

La nici două luni de la atacul de la Capaci,

Cosa Nostra și-a eliminat, într-un nou masacru,

al doilea mare dușman, judecătorul Paolo Borsellino.

sfârtecat de o mașină-capcană, împreună cu cinci agenți din escortă.

Eram aproape și am auzit un bubuit puternic.

Ne-am uitat în jur. Era dezastru.

Colegii noștri zăceau sfârtecați pe jos.

Mai puțin unul, Vullo, pe care l-am dus urgent la spital.

O întrebare revine mereu, de ce eu și nu ceilalți?

N-am făcut nimic special, nu m-am rugat, nu m-am ferit. Așa s-a întâmplat.

I se putea întâmplat altuia.

E foarte greu să trăiești ca unic supraviețuitor.

PALERMO, 31 MAI 1992

Lucram de aproape două luni la serviciul de escortă în Palermo,

când am fost însărcinat cu paza judecătorului Borsellino.

- Ai emoții? - Așa și așa.

- Se supără doar dacă îi irosești timpul. - Claudio, o să sufăr dacă mă refuză.

Uite-l!

Domnule judecător, agentul Antonio Vullo începe serviciul azi.

Dacă sunteți de acord.

Paolo avea o relație frumoasă, familiară, cu bodyguarzii lui.

Era o relație profesională prin forța lucrurilor,

dar și una familiară.

Am avut prilejul să aud din gura multor băieți din escortă

întâmplări, anecdote exemplificatoare.

Cu unele gărzi de corp se stabilește

o relație de prietenie adevărată.

INTERVIU 1 IUNIE 1992

O prietenie care trăiește…

circumstanțe de viață mereu dramatice,

mereu…

încordate…

atât pentru magistrat, cât și pentru bodyguard.

- Cum de te-ai făcut polițist? - Datorită lui Boris Giuliano.

L-ai cunoscut?

Când aveam 14 ani, venea să-și facă plinul la benzinăria unde lucram eu.

Îmi ziceam că mi-ar plăcea să fiu un polițist bun, adevărat, ca el.

Când l-au omorât, m-am hotărât să mă fac polițist.

Știi că cei din preajma mea sunt și ei în pericol?

Am intrat în Poliție ca să schimb lucrurile. Nu îmi e frică.

- Soția ta ce părere are? - Soția? S-a resemnat.

- Avem un băiețel de șase luni. - Ia să-l văd!

Da.

Copiii sunt viitorul.

- Pentru ei facem totul. - Așa e.

Dar mi-ar plăcea să își amintească și trecutul.

Mi-am cumpărat cameră și îi filmez, să vadă când va mai crește cum era lumea.

Să îmi arăți într-o bună zi.

Hai să mergem! E târziu.

- Traina! - Da.

Hai! Ne așteaptă lumea la Marsala.

Vullo?

Bine ai venit!

Antonino, el e Vicenzo Li Muli. E tânăr, dar experimentat.

- Ai trecut examenul. - Credeam că trăiește într-un buncăr.

Vezi să nu! Hai, dă-i drumul!

M-am mirat foarte tare că în fața casei judecătorului

nu exista un post de pază.

Era doar un echipaj de escortă.

Uneori nici măcar nu era o mașină blindată.

Borsellino era ținta principală.

Dinainte să se spună oficial că era ținta principală.

Chestorul și prefectul nu s-au sinchisit.

Toată lumea zicea că, după Falcone, era rândul lui Borsellino.

Nu ne așteptam la o acțiune așa rapidă…

atât de simplă în comparație cu atacul cu bombă de la Capaci.

RECONSTITUIREA EXPLOZIEI DIN TIMPUL PROCESULUI CAPACI

CAPACI, 23 MAI 1992

Cu o săptămână înainte să intru pe lângă Borsellino,

a avut loc atacul cu bombă de la Capaci.

Am ajuns printre primii la fața locului.

Giovanni Falcone și soția sa, Francesca Morvillo,

fuseseră duși la spital în stare critică.

Au murit la scurt timp.

Mașina blindată a săltat în aer 100 m.

În ea se afla ce mai rămăsese din Rocco Dicillo, Antonio Montinaro…

și Vito Schifani.

Ei formau escorta.

În mașină era un prieten bun de-al meu, Vito Schifani.

Eram vecini de bloc.

Când am văzut ce mai rămăsese din el în mașina blindată…

mi s-a făcut rău.

Nu am reușit să uit scena nici până în ziua de azi.

SPITALUL CIVIC PALERMO 23 MAI 1992, ORA 20:30

Cred că în momentul când Giovanni Falcone i-a murit în brațe

la spitalul din Palermo,

Paolo și-a dat seama

că mai avea câteva zile de viață.

PALERMO, 25 MAI 1992

Am plâns toți la înmormântarea lui Falcone.

Ploua tare. Era o zi dramatică.

Pentru câți ne-am adunat aici ca, sărbătorind Sfânta Înviere,

să ne curățim de păcat și să renaștem, Domnului să ne rugăm.

Doamne, miluiește!

Paolo era tulburat.

Era extrem de îndurerat, dar și tulburat.

Parcă intrase într-o altă dimensiune.

Țin minte o mulțime uriașă, cum nu mai văzusem. Era impresionant.

Participarea cetățenilor și a sindicatelor era unanimă.

Iartă-mă, Agnese. Mă lași un pic singur, te rog?

Bine.

Vino.

După moartea lui Giovanni, pe care îl considera o pavăză…

zicea mereu: "Sunt într-o cursă contracronometru.

În viață, am fost mereu al doilea.

Voi fi al doilea și în moarte."

E rândul meu acum.

Țin minte ce a zis Borsellino

dinaintea sicrielor lui Falcone, Francescăi Morvillo și bodyguarzilor:

"Cine vrea poate să plece.

Cine rămâne să știe că asta ne așteaptă pe toți."

L-am întrebat într-o zis: "Cum o să-ți recapeți entuziasmul?"

Paolo muncea cu entuziasm.

Mi-a zis: "Nu știu dacă mi-l recapăt, dar trebuie."

- Cine e cu judecătorul? - Rino Germanà, de la Criminalpol.

E polițistul lui preferat.

Sigur.

Procurorul-șef?

Îi pare rău, dar nu am voie să anchetez în Palermo. Doar în Trapani și Marsala.

E clar că lui Giammanco nu-i place cum lucrez.

Nu-i plăcea nici cum lucra Falcone, deși acum pretinde altceva.

Dac-aș fi numit șeful Direcției Antimafia,

ar zice că profit de moartea lui Giovanni ca să fac carieră.

Și n-ar fi singurul. Palermo e un cuib de vipere.

La Roma ai putea continua munca lui Falcone.

Voi continua munca lui Giovanni aici, în Sicilia, nu la Roma.

Am solicitat raportul privind achizițiile publice

de care mi-a vorbit Giovanni înainte să moară.

Crezi că atacul de la Capaci a fost motivat de ancheta asta?

Dosarul e instrumentat de Parchetul din Caltanissetta.

Ce știu eu e că trebuie să mergem pe firul intuițiilor lui Giovanni.

Ca achizițiile publice ale Mafiei.

După moartea lui Falcone, Paolo Borsellino a încercat

să preia anchetele conduse de Falcone,

care, după Borsellino, ar fi explicat

de ce Cosa Nostra hotărâse să-l omoare pe Falcone

în luna mai a anului 1992.

Aveam 26 de ani când s-a făcut sala de judecată fortificată.

Grație mărturiei "pocăitului" Buscetta,

judecătorii Falcone și Borsellino au reușit să aducă în instanță

peste 400 de mafioți.

Pentru prima dată, un tribunal recunoștea existența Cosei Nostra.

Când Procesul Maxi pronunță definitive condamnările pe viață

pe care Riina și alți șefi mafioți le tot fentau cu hotărâri de achitare,

se declanșează o reacție.

DEPOZIȚIA LUI ANTONINO GIUFFRÉ MARTOR COOPERANT

Am fost la ședința din decembrie 1991.

Am ținut-o minte ca pe cea mai cumplită la care luasem vreodată parte.

Atunci s-a stabilit reglarea de conturi.

Atunci a declarat război Salvatore Riina.

Îi omorâm pe toți nenorociții.

Le-a declarat război lui Falcone și lui Borsellino.

Le-a declarat război politicienilor.

Lima și mulți alții

care se purtaseră

prea dur cu Cosa Nostra trebuiau să plătească.

Pe care îl mătrășim primul?

Vă zic eu.

PALERMO, 12 MARTIE 1992

Salvo Lima a fost ucis la câțiva metri de casă, în Mondello.

Salvo Lima era punctul politic de referință pentru Mafia

în Sicilia și chiar la nivel național.

În acel moment, Falcone mi-a spus explicit:

"Acum se poate întâmpla orice."

Întâi a fost ucis Salvo Lima. Apoi, cu asasinarea lui Falcone,

Paolo Borsellino și-a dat seama

că următorul obstacol din calea Cosei Nostra era chiar el, Borsellino.

Acasă am plătit scump…

faptul că m-am dedicat acestei meserii

care presupune o stare de pericol permanent.

M-am amăgit că le-am asigurat copiilor mei…

o existență aproape normală, măcar din punctul lor de vedere.

Nu mai cred asta după…

atacul cu bombă în care a murit Falcone, soția sa și agenții din escortă,

deoarece reacțiile celor din familia mea, ale copiilor mei,

m-au făcut să înțeleg

că, din păcate, tinerii plătesc scump,

poate nu atât de mult în viața socială,

ci în termeni de dezvoltare psihică, aceste situații.

Mamă, dă-i pace!

- Manfredi? Ei bine? - Învăț, mamă.

- Ce ai? - Tu ce crezi?

Mi-e frică pentru tata și mă deranjează că tu te prefaci că totul e normal.

Nu trebuie să-l împovărăm cu grijile noastre.

Măcar acasă să stea și el liniștit.

Iată-mă!

- Pleci? - Da.

Nu știu când mă întorc. Iau cina cu carabinierii.

- Bine. - Te sun de la birou.

- Pa, tată. - Pa, Manfredi.

- Vorbești cu ea? - Bine.

- Alo! - Hai, mă tată!

O fi important ce asculți acolo.

Mult mai important decât cartea.

Nu aveai examen?

Nu reușesc să învăț. Nu-mi intră nimic în cap.

- Concentrează-te mai tare. - Cum să mă concentrez?

Nu mă gândesc decât la Francesca, la Giovanni

și la pericolul în care te afli tu.

Sunt într-o cursă contracronometru: eu împotriva lor.

Nu pot să dau înapoi.

Înțeleg, dar de ce tu?

De ce nu te muți la Roma sau oriunde?

Nu contează cum se termină.

Contează să îți faci datoria.

Știu că înțelegi asta. Așa-i?

Vino încoace, puiule.

Am văzut un om dăruit familiei.

Și cu noi se purta firesc.

Nu se uita la noi de la înălțimea funcției sale,

dânsul magistrat, noi bodyguarzi.

Se purta cu noi ca și cu copiii lui.

- Ce e cu ei? - Vă spun chiar ei, dle judecător.

Domnule Borsellino,

vorbesc în numele tuturor colegilor jandarmi și polițiști aici de față.

Vă rugăm respectuos să ne primiți în escorta dv.

Nu vă vom lăsa singur.

Simțul datoriei de care dați dovadă vă face cinste.

Dar prea mulți își riscă viața pentru mine.

Și vreți să-i lăsați pe ei fără serviciu?

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Ne-a zis: "Să vedeți nebunie!

Au venit să mă roage să-i primesc în escortă.

Ei nu știu ce înseamnă asta?"

Pe urmă a zis: "Ba știu, dar tot se oferă."

Câți ani ai?

- Douăzeci și doi. - Douăzeci și doi… Bravo!

Oamenii printre care trecea îi băgau în buzunar bilețele.

Bilețelele conțineau informații de la cetățeni

care susțineau că au indicii sau cunosc detalii

care ar fi putut ajuta la lămurirea evenimentelor de la Capaci.

Dar mai conțineau și numerele de telefon

ale unor polițiști, jandarmi și agenți de la Financiară

care voiau să-l escorteze pe Borsellino.

TERRASINI, PALERMO, 5 IUNIE 1992

Chiar și în acele zile grele,

judecătorul lua cina cu colaboratorii săi apropiați.

Se zvonește că pleci la Roma.

Nu am de gând să părăsesc Sicilia

până nu aflăm cine l-a ucis pe Giovanni Falcone și de ce.

Știi că toți capii Mafiei îl voiau mort.

- Cu Totò Riina în frunte. - Da, dar de ce acum?

De ce trebuia eliminat de urgență?

Mă scuzați, bucătarul ar dori să vă cunoască.

Mă scuzați.

- Te rog. - Mulțumesc, dle judecător. Pe aici.

- Felicitări! A fost totul foarte bun. - Mulțumesc, domnule judecător.

Domnule Borsellino…

- Domnule Borsellino… - Nu. De ce?

Haideți cu mine. Haideți.

De ce plângea bucătarul?

- Îmi dăduseră și mie lacrimile. - De ce? Ce ți-a zis?

Că îi e rușine pentru acest loc chinuit.

Dar că tații de familie, muncitorii, oamenii cinstiți din Palermo sunt cu noi.

M-a mișcat.

Dați-mi voie să mai țin un toast înainte de plecare.

Pentru oamenii cinstiți!

Domnul judecător a ținut minte acea seară.

A botezat-o "cina oamenilor cinstiți".

A fost, poate, ultima dată când l-am văzut zâmbitor.

După uciderea lui Falcone, mai exista Paolo.

Mai exista Statul cel drept,

reprezentat de Paolo.

Lumea mai avea în ce să creadă.

PALERMO, 23 IUNIE 1992 COMEMORAREA TRAGEDIEI DE LA CAPACI

Priveghiul s-a ținut în San Domenico. Am vrut să ia cuvântul Paolo.

Ca să mai dea niște sfaturi, să spună câteva vorbe de mângâiere,

să îi îmbărbăteze pe tineri.

Pentru că Giovanni nu a fugit.

Din dragoste. Viața sa a fost un act de iubire

față de acest oraș, față de locul unde s-a născut.

Să iubești Palermo și pe oamenii săi

a însemnat și încă înseamnă să dăruiești acestui loc

tot ce se putea da și încă se poate da

din forța noastră morală, intelectuală și profesională.

A fost extrem de emoționant să îl aud rostind acele vorbe,

cu acea forță și acea pasiune.

Se adresa interlocutorilor potriviți.

Simțea nevoia să transmită acele idei zguduitoare.

Pentru Giovanni, lupta împotriva Mafiei

nu trebuia să fie o muncă rece de represiune,

ci o mișcare culturală care să ne cuprindă pe toți.

Cu precădere pe tineri.

Și care să ne obișnuiască să simțim

frumusețea parfumului proaspăt al libertății

care se opune duhorii compromisului moral,

nepăsării, familiarității și prin urmare complicității.

M-am simțit implicat activ, precum un cercetaș.

Cred că m-am gândit toată viața la cuvintele lui.

Chiar și azi, când vorbesc cu tinerii,

îi pun să asculte mesajul lui Paolo.

Trebuie să-i găsim un rost morții lui Giovanni…

a dulcei Francesca…

a lui Vito, Rocco și Antonio.

Toți au murit pentru noi. Avem o mare datorie față de ei.

Trebuie să o plătim cu voioșie, ducându-le munca mai departe.

Făcându-ne datoria, respectând legile,

chiar și pe acelea care ne impun sacrificii.

Negând beneficiile ce ar putea fi obținute de pe urma sistemului mafiot,

inclusiv ajutoarele, recomandările și locurile de muncă.

Colaborând cu justiția,

dând mărturie de valorile în care credem.

Acceptând deplin această grea și frumoasă moștenire.

Arătându-ne nouă și întregii lumi că Falcone trăiește!

Ne-a transmis câteva valori:

înțelesul adânc al Statului și al dăruirii.

Aceste lucruri trebuie redescoperite, gustate,

preluate și înviate.

Țin bine minte cuvântarea lui Borsellino de la comemorarea de 30 de zile.

Era scrisă cu inima, dar și cu capul.

Am avut senzația că Paolo Borsellino…

își citea propriul discurs funerar.

Într-un final, la insistențele colegilor mei,

paza judecătorului a fost întărită.

I s-a pus un post de strajă în fața locuinței de familie

și i s-a dat o a doua mașină blindată, cu un echipaj de trei oameni.

Judecătorul își desfășura ancheta fără odihnă.

Trebuie să luăm la puricat firmele care au primit contracte

de când e Riina mare șef.

Nu ne interesează plevușca, ci marii rechini.

Trebuie urmăriți banii, cum zicea Falcone.

"Urmărește banii și dai de Mafia."

Precis banii clanului Corleonesi nu se opresc în Sicilia.

Ajung până în nordul Italiei.

De ce nu vorbim despre achiziții cu alți procurori?

La Milano, Di Pietro zguduie lucrurile cu ancheta "Mâini curate".

Nu, ce facem trebuie să rămână între noi.

Mă tem că unii așa-ziși colegi vor divulga totul presei.

De unde începem?

De unde începuse Giovanni, de la rapoartele Operațiunilor Speciale.

Sunt nume grele aici.

Afaceriști, politicieni, firme cotate la Bursă…

Le vom analiza pe rând.

Un nume apare des: Angelo Siino.

Era considerat ministrul lucrărilor publice al Cosa Nostra

până l-am arestat.

A făcut afaceri cu toate fabricile de ciment din Sicilia.

Ne trebuie un cap care a făcut afaceri cu el, dispus să colaboreze.

Poate nu toți au aprobat atacul de la Capaci.

Poate cedează vreunul. Îți aranjez să vorbești cu Poliția Penitenciară.

Să fim atenți. Nu știu cine e de încredere.

Nici măcar dintre oamenii legii.

Borsellino a aflat că există

emisari din Grupul de Operațiuni Speciale al Carabinieri

care se întâlnesc cu fostul primar mafiot Vito Ciancimino,

aflat în arest la domiciliu în Roma, în spatele Piazza di Spagna,

și stabilesc un raport cu scopul de a-l prinde pe Totò Riina.

MĂRTURIA LUI CLAUDIO MARTELLI MINISTRUL JUSTIȚIEI 1991-1993

Pe la sfârșitul lui iunie,

directoarea Afacerilor Judiciare din Ministerul Justiției, dna Ferraro,

m-a informat că a primit vizita căpitanului de carabinieri De Donno,

care i-a spus că l-au cooptat pe Vito Ciancimino

și că urmăreau să obțină contribuții utile

pentru ancheta pe marginea atacului cu bombă de la Capaci.

Utile anchetei, spre evitarea altor masacre.

I-am spus să îl informeze numaidecât pe Paolo Borsellino.

Mi-a zis că l-a informat deja.

Paolo Borsellino nu i-ar fi acordat Cosei Nostra demnitatea de interlocutor.

Niciodată nu ar fi putut accepta ideea

unui reprezentant al Statului făcând un pact cu Cosa Nostra.

Ce tot scrii în jurnalul ăla? Mereu ești cu el în mână.

- Un roman? - Oarecum.

Să zicem că îmi notez toate lucrurile pe care le aflu,

dar pe care nu le pot face publice în anchetă.

Așa mi le aduc aminte mai târziu.

Potrivit spuselor rudelor și prietenilor apropiați,

agenda roșie nu era pentru programări,

ci pentru lucrurile importante pe care probabil ar fi vrut să i le spună

magistratului din Caltanissetta, care nu îl asculta.

Paolo Borsellino a spus în repetate rânduri, public și privat,

că așteaptă să fie chemat de magistrații din Caltanissetta

ca să dea depoziție cum se cuvenea, ca să raporteze tot ce știe

despre munca lui Giovanni Falcone și despre ce destăinuiri îi făcuse acesta.

25 IUNIE 1992, BIBLIOTECA DIN PALERMO

Pe lângă magistrat…

sunt și martor.

Sunt martor întrucât mi-am trăit multă vreme…

experiența de muncă alături de Giovanni Falcone…

și am adunat tot ce mi-a destăinuit.

Înainte să vorbesc în public…

trebuie să iau aceste elemente pe care le țin în mine

și să le raportez autorității judiciare, singura capabilă să evalueze…

în ce măsură ceea ce știu eu

ar putea fi de folos în reconstituirea

evenimentului care a pus capăt…

vieții lui Giovanni Falcone.

În ultimul său discurs, Paolo a cerut explicit,

cu voce tare și dinaintea opiniei publice,

să dea declarație la Caltanissetta.

Cu siguranță Paolo avea de spus lucruri foarte importante.

Faptul că Borsellino nu a fost audiat în acele 57 de zile

nedumerește retrospectiv.

De ce nu a fost audiat tocmai Paolo?

După atâtea insistențe și atâtea conflicte.

Trebuie să existe ceva ce nu se poate ști.

Ce-i cu fața asta lungă?

Sunt transferat la Mazara del Vallo.

Te pedepsesc că faci treabă bună cu mine?

Am nevoie de tine în Palermo.

Mă simt măgulit, dar nu am nicio putere.

E clar că ancheta noastră supără pe cineva, cum spui dumneata.

Dar am vești bune. Leonardo Messina vrea să colaboreze.

De la moartea lui Falcone, doar cu d-ta e dispus să vorbească.

Asta-i bine. Ne poate da o nouă pistă în dosarul achizițiilor publice mafiote.

Mulțumesc, Rino. Mulțumesc.

Ne era frică

și fiindcă vedeam…

cum era organizată escorta domnului judecător.

Acest lucru crea clipe de îngrijorare și de teamă.

Încercam să ne ascundem frica,

dar simptomul exista.

N-au văzut colegii cine a parcat duba aici?

Se pare că nu.

O fi fost parcată cât s-a schimbat tura.

Pe dinafară nu e nimic suspect.

- S-o deschidem? - Ești nebun?

Dacă e plină cu explozive, sărim în aer.

Se știe ceva despre număr la secție?

Încă nu. Cică: "Crezi că așa pun ăștia bombe?"

Îi spunem judecătorului să așteptăm artificierii.

Nu, lasă. Și așa e agitat.

Hai să plecăm de-aici!

PALERMO, 30 IUNIE 1992, ORA 07:00

Domnule judecător, mă scuzați că îndrăznesc,

nu mai bine așteptăm să vină artificierii?

Am avion spre Roma într-o oră. Dacă vrei, așteaptă tu.

- Nu, nu. - Așa! Bravo!

Te uiți dacă am albit?

E totul în regulă, Traina. Ne-am speriat degeaba.

- Te simți bine, Antonino? - Da.

În Roma, judecătorul s-a întâlnit cu Leonardo Messina, zis Narduzzo,

un cap din Caltanissetta care gestiona narcotraficul pentru familia Madonia.

Messina zicea că se pocăise

auzind la televizor cuvintele văduvei prietenului meu Schifani

la slujba lui Falcone și a bodyguarzilor.

Eu, Rosaria Costa,

cer în primul rând să se facă imediat dreptate.

Mă adresez mafioților care sigur se află printre noi,

dar care nu sunt creștini.

Aflați că până și pentru voi există iertare.

Eu vă iert dacă-mi cădeți în genunchi.

Dacă aveți curajul să vă schimbați.

N-o să se schimbe.

Nu vor să se schimbe. Nu se schimbă.

Clanul Corleonesi a creat un sistem perfect.

Spală banii prin achiziții publice, făcând și mai mulți bani.

Licitațiile le câștigă mereu Cosa Nostra.

De unde știu ei că vor câștiga licitația?

Există mereu un funcționar, un politician dispus să ajute,

falsificând atribuirile.

Dacă alt licitator insistă prea mult,

e făcut să înțeleagă că nu e cazul, cu frumosul sau cu urâtul.

Nu vorbim doar despre Sicilia, nu?

Știu că Riina e foarte interesat de cea mai mare fabrică de ciment.

Are prieteni în consiliul director.

Riina a dat ordin

să se cumpere toate carierele din Sicilia și pe cea din Alpii Apuani.

Vrei să spui că Riina vrea să devină cel mai mare constructor din Italia?

Așa cum dv. sunteți cel mai mare judecător.

Într-o după-amiază, Borsellino îl întâlnește la aeroport

pe ministrul apărării, Salvo Andò.

Andò îi spune că a aflat

despre o înștiințare a Operațiunilor Speciale

cum că există o amenințare cu moartea la adresa lui Borsellino și a lui Andò.

Paolo Borsellino nu știa despre amenințare.

Cuprins de furie, și-a exprimat dinaintea ministrului Andò indignarea

că nu fusese înștiințat.

Peste două zile s-a dus la șeful său la Parchet.

Este procurorul Giammanco?

- Da, dar… - Voi doi așteptați afară.

Paolo, îmi pasă de siguranța ta, dar există niște proceduri

și știi că nu-ți pot dezvălui tot.

Carabinierii ți-au trimis o înștiințare despre mine.

Aveai datoria morală să mă informezi neîntârziat.

Știi câte înștiințări îmi parvin, care poate n-au niciun temei?

Lasă balivernele!

Vor să mă omoare.

Eu decid dacă amenințarea e reală sau imaginară. Eu!

Într-o bună zi vei da socoteală pentru tot.

- V-ați rănit, dle judecător? - Nu.

Mă doare însă să-mi dau seama că mai am foarte puțin timp.

În acea perioadă, mergea des la Roma.

Se întâlnea cu pocăiți care, după moartea lui Falcone, vorbeau doar cu el.

Printre ei și Gaspare Mutolo.

Era conștient de importanța acestor interogatorii.

Ținea morțiș să le conducă chiar el,

în pofida disputelor cu procurorul,

care inițial nu i-a încredințat gestiunea informatorul Mutolo.

Ulterior, procurorul s-a convins că era nu doar oportun,

ci absolut inevitabil ca însuși Borsellino să se ocupe de colaborator.

Eu nu sunt turnător.

Dar războiul ăsta dus de Riina trebuie să ia sfârșit, sper binele tuturor.

Pasqualino, cei ca tine l-au făcut capo dei capi.

Acum îți dai seama?

Eu vreau să știu cine îl ține în poală pe Riina, care îi sunt prietenii.

Prieteni sunt cu duiumul. Are mulți prieteni, dle judecător.

Îi vreau pe cei care îl ajută în cadrul instituțiilor.

Riina știe pe cine să se bazeze, nu?

- Mă înșel? - Nu.

Doar că pereții pot avea urechi… oriunde.

Băieți, puteți ieși puțin, vă rog?

Te ascult.

Un coleg de-al dv. care a fost la Procesul Maxi.

Judecătorul Domenico Signorino.

Are datorii de la jocurile de noroc.

"Scundul" îl are în buzunar.

Vom verifica.

Dar nu cred că e singurul.

Riina mai are un prieten. Noi îi spunem "Spionul".

Spionul? Cine e?

Un barosan de la Serviciile Secrete.

Acest lucru l-a tulburat pe un om ca Paolo Borsellino,

un om al instituțiilor,

care credea că acestea trebuie să fie și sunt loiale.

Cred că această descoperire i-a pricinuit zbucium lăuntric, tumult interior.

Trebuia să ia măsuri chibzuite,

căci numai declarațiile nu erau de ajuns.

Nu v-am dat nume inventate.

Însă nu sunt pregătit să mărturisesc oficial.

- Cât timp să aștept? - Lăsați-mă să vorbesc cu avocatul meu.

Alo?

Acum?

Nu se poate altă dată?

Când îl interoga pe Mutolo, îi sună telefonul.

Bine.

După spusele lui Mutolo, Paolo zice: "M-a sunat ministrul."

Nu zice: "M-au sunat de la minister."

Zice: "M-a sunat ministrul. Mă întorc peste două ore."

Se duce la Ministerul de Interne.

Acolo are parte de o întâlnire care îl dă peste cap.

Domnul ministru vă primește peste câteva minute.

Mulțumesc.

Domnule judecător, mă mai ții minte?

Paolo Borsellino s-a mirat foarte tare

să-l vadă pe domnul Contrada, care i-a spus:

"Știu că te-ai întâlnit cu Gaspare Mutolo."

Colaborarea cu Gaspare Mutolo abia începuse.

Contrada, la vremea respectivă,

era numărul trei în ierarhia Serviciului de Informații SISDE.

Faptul că i-a spus cât se poate de firesc:

"Știu că te-ai întâlnit cu Gaspare Mutolo.

Dacă ai nevoie de ceva, vino la mine",

l-a scos din fire.

Paolo și-a dat seama că interogatoriul nu era un secret.

Borsellino începe să fie conștient de ce se întâmplă în jurul său,

nu doar în ce privește Mafia.

Agnese?

Sunt aici.

- Bună, Antonio! - Sărut mâna!

Mi-am uitat încărcătorul în mașină.

- Mi-l aduci tu, te rog? - Imediat.

Mergem la Villagrazia, noi doi, singuri, fără escortă.

- S-a întâmplat ceva? - Simt nevoia să iau aer.

Iartă-mă că am fost mai mult absent în ultima vreme.

De la moartea lui Giovanni nu ai stat deloc.

Ia pauză câteva zile.

Nu acum, când am văzut cealaltă față a Mafiei.

Despre ce vorbești?

Pocăitul cu care m-am întâlnit la Roma…

mi-a furnizat informații importante.

La care nu te așteptai?

Aveam bănuieli. Mi le-a confirmat pe deplin.

Numele pe care mi le dă nu sunt nume de mafioți,

ci de oameni ai Statului, care ar trebui să combată Mafia,

dar care s-au înhăitat cu Mafia și fac afaceri cu ea.

Înțelegi ce spun?

Nu există speranță pentru locul ăsta.

Copiii noștri nu vor apuca sfârșitul măcelului.

De asta trebuie să continui.

Să duci mai departe munca începută cu Giovanni.

Da.

Cât timp o să mă lase.

De ce să nu te lase? Tu încerci să faci dreptate.

Țara în care trăim nu e pregătită să accepte adevărul.

Mă sperii.

În ultimele zile observaserăm o schimbare la domnul judecător.

Era un pic mai distant.

Își făcea griji mai ales pentru noi, cei din escortă, și pentru familie.

Mai puțin pentru propria persoană.

Domnule judecător, vă prezint noua noastră achiziție.

- Agentul Emanuela Loi. - Am onoarea.

Sigur tu mă vei păzi pe mine, nu invers?

Să nu vă înșele aparențele. Nu mă dau în lături de la nimic.

Bine ai venit!

Emanuela Loi era prima femeie acceptată în serviciul de escortă.

Ea a fost și prima ucisă.

Avea 24 de ani.

- Noroc! Sunt Germanà. - Bună, Rino. Ești în Mazara?

Din păcate, da. Am ceva să îți spun.

Am cercetat firma din nord de care ți-a spus Messina.

Te ascult.

A cumpărat 40% dintr-o firmă deținută de Antonio Buscemi,

capul mafiot din Boccadifalco.

- Suntem siguri? - Da, dar e o falsă achiziție.

S-a evitat sechestrul și s-au spălat bani obținuți ilicit.

Sunt asociați oculți.

Asta înseamnă că Leonardo Messina e o sursă de încredere.

E bine de știut.

Când vii la Palermo, adu-mi documentele.

- Bine, dle judecător. - Pa, Germanà!

S-a întâmplat ceva?

Uneori, ancheta duce la rezultate bune.

Doar că rezultatul acesta nu le va plăcea multora.

Cosa Nostra a accelerat asasinarea lui Paolo Borsellino,

care fusese decisă formal la finele lui 1991.

Riina a spus expres

că trebuie să se grăbească, să treacă la fapte imediat.

Să fi fost motivul împotmolirea tratativelor?

Nu putem răspunde la această întrebare aici.

Lui Paolo nu îi era frică. Își făcea griji doar pentru familie.

Pentru ce ar fi avut de suferit ai săi.

Copiii lui, pe care îi iubea enorm.

Mi-a zis odată că îi admiră.

Încerca să se distanțeze de copiii mei.

Ei voiau să îl îmbrățișeze și să îl pupe, iar el se ferea,

ca și cum ar fi vrut să îi facă să ia distanță față de tatăl lor.

- Ne-am așezat la masă. Hai! - Am treabă. Mâncați voi.

Paolo, copiilor le-ar plăcea să stea puțin cu tine.

- Și mie la fel. - Am de lucru, ți-am zis.

Copiii o să mă vadă mâine.

Prea bine.

Dorința asta a lui de a se înstrăina de familie

avea la bază povara de a ști că soția și copiii

aveau să rămână fără el,

fără un om capabil să dăruiască ce știa el să dăruiască.

Asta era marea lui durere.

Îi era frică să nu implice și alte persoane

în potențialul său sfârșit violent.

Asta m-a impresionat mult.

PALERMO, 17 IULIE 1992

Paolo, am primit o înștiințare.

Te simți bine?

Tocmai am fost avertizat că a sosit la Palermo un transport de trotil.

Și nu e pentru sărbătoarea Sfintei Rosalia.

Îmi e destinat.

De ce nu pleci în concediu? E iulie.

Să stai cu Agnese și cu copiii.

Noi suntem Statul. Statul nu ia concediu.

La nevoie, ripostează și combate.

- Ăsta e rostul nostru. - Noi te susținem, după cum știi.

Ne rămân multe de făcut și trebuie să ne grăbim.

Mulțumesc, Franco.

Mi-a zis: "Mulți prieteni mă sfătuiesc să plec.

Cică a sosit explozivul pentru mine.

Dar nu le pot înșela așteptările atâtor cetățeni corecți care au crezut în mine.

Trebuie să rămân."

Am avut senzația clară că era conștient

că ieșea în întâmpinarea morții.

Mă trec fiori și acum când mă gândesc.

În ziua aia mă aștepta la Parchet.

Am vorbit despre mai multe lucruri.

Când să-mi iau la revedere, Paolo mi-a zis: "Stai."

"De ce?" "Vreau să mă spovedesc, să fiu gata."

"Gata"?

Se pregătea sufletește să se despartă

de această realitate.

Apoi mi-a zis: "Ți-i încredințez pe copiii mei."

M-am angajat să mă rog mereu pentru ei și așa am făcut.

În jur de 13:45 am auzit o bătaie în ușă.

În cameră a intrat Paolo Borsellino.

Credeam că vrea să mă roage ceva, dar venise doar să mă salute.

Ne-am strâns în brațe…

Am stabilit să ne vedem luni.

Noroc, Paolo!

- Noroc! - Pleci?

Da, plec.

Nu mai făcuse asta. În plus, de obicei nu ieșea pe coridorul din stânga.

A făcut dinadins un ocol, ca să treacă să ne salute pe câțiva.

Nu i-am înțeles alegerea, dar îi voi rămâne veșnic recunoscător.

PALERMO, 19 IULIE 1992, ORA 16:30

- Mi-e să nu fie bolnavă. - I-ai pus îngrășământ?

Bineînțeles. Parcă s-a hotărât să moară.

- Trebuie să îți mulțumesc. - Pentru ce?

Pentru că mi-ai stat alături atâția ani și pentru cum ne-ai crescut copiii.

Când ești aici, copiii ar trebui să fie acasă, cu noi.

Cu Fiammetta ai vorbit la telefon doar cinci minute,

ca să-ți spună că nu se întoarce din Thailanda.

E în vacanță, e tânără… Ce să facă în Palermo pe căldura asta?

Lucia se duce duminica să învețe la o prietenă?

Are examen mâine.

- Tată! - Uite și avocatul nostru!

Poate ai nevoie de servietă.

Ce e?

Nimic. Îmi amintești de mine la vârsta ta.

Judecătorul Borsellino e unul singur.

Îți urez o viață mai simplă decât a mea.

Nu vrei să pricepi că mie îmi place viața ta?

- Pa, băiete! - Pa! Pe diseară!

- Pa! - Pa!

- Suntem gata, dle judecător. - Mergem la mama, pe Via D'Amelio.

- Nu știu strada. - O știu eu. Joc fotbal în sală acolo.

Conducem noi convoiul. Haideți!

- Alo? - Paolo, am reușit.

- Ce anume? - Ți-am obținut mandatul pentru Palermo.

Ca să nu mai zici că te sap.

- S-a terminat partida. - S-a terminat? Ba e în plină desfășurare!

Vremea era superbă pe 19 iulie.

Însă, ciudat, și eu, și Traina simțeam

că, pe măsură ce ne apropiam de Palermo, cu destinația Via D'Amelio,

se întuneca și ziua.

PALERMO, VIA D'AMELIO 19 IULIE 1992, ORA 16:58

- Ce facem? - Nu știu.

Erau prea multe mașini pe Via D'Amelio. Nu știam ce să fac.

Pornește!

Domnul judecător m-a depășit, iar eu l-am urmat.

Solicitaserăm interzicerea parcării și un post de pază fix pe acea stradă.

Nu s-a sinchisit nimeni.

Eu sunt.

L-am văzut fumându-și ultima țigară.

Putem intra.

Erau două interfoane.

Trecând de primul, grupul a intrat într-o grădiniță, care ducea la al doilea.

Nu îi mai vedeam.

Mut mașina.

M-am hotărât să mut mașina, ca să ies mai ușor de pe stradă.

RECONSTITUIREA EXPLOZIEI MAȘINII FIAT 126 DE LA PROCESUL BORSELLINO QUATER

Dispeceratul, sunt inspectorul Lo Pesti. Am ajuns printre primii la fața locului.

Delimitez perimetrul.

Încerc să pun ordine în haos.

Probabil sunt toți morți, inclusiv magistratul.

Precis colegii noștri sunt morți, mai puțin Vullo.

Nu cred că existe italian care să nu țină minte acea zi.

Palermo e zguduit din nou de atentatul de azi după-amiază,

în care au murit judecătorul Borsellino și cinci agenți din escorta sa.

Mașina-capcană a explodat în apropierea casei mamei magistratului.

Mașina cu explozive era parcată din timp în fața locuinței mamei lui Borsellino,

unde acesta mergea des.

Un bubuit, trupuri sfârtecate…

Prăpădul pe care l-am văzut acolo era cu adevărat cutremurător.

Infernal.

Mirosul de motorină amestecat cu izul explozivelor

și al cauciucurilor arse…

Tot ce îmi amintesc de atunci este,

din păcate, imaginea "imprimată" pe clădire

a unuia dintre bodyguarzii lui Borsellino,

care mi-a rămas gravată în minte.

- Manfredi, nu te duce! - Mamă, trebuie să văd ce s-a întâmplat.

Hai, pornește!

Am vrut să văd cadavrul lui Paolo,

ca să văd cu ochii mei că se petrecuse cu adevărat.

Mă știau toți de când făcusem parte din escortă

și m-au lăsat să trec.

Eram cu fata lui, Lucia, și am încercat să o duc cât mai aproape,

ca să-și vadă tatăl.

De cum și-a văzut tatăl în acea stare,

a izbucnit în plâns și a plecat.

Era întuneric când am ajuns eu.

Am stat acolo neclintit ore întregi,

privind molozul și toate ravagiile,

care se distingeau și în întuneric.

Am și acum vii în minte și în suflet acele imagini,

care nu se vor șterge niciodată.

Sentimentul copleșitor al vidului, al absenței…

Asta îmi amintesc îndeosebi, senzația absenței.

Încercam să înțeleg ce însemna dispariția lui Paolo și nu reușeam.

Simțeam doar acest gol.

PRIVEGHIUL JUDECĂTORULUI BORSELLINO

Ieșind din spital, am fost să îi aduc un ultim omagiu domnului judecător.

Paolo avea o credință profundă. Trăia după pilda lui Hristos.

Știa că trebuie să moară ca să își împlinească năzuințele.

A murit după pilda lui Hristos.

A murit jertfindu-și viața pentru crezul său.

PALERMO, 21 IULIE 1992 ÎNMORMÂNTAREA AGENȚILOR DIN ESCORTĂ

A fost un moment de cumpănă pentru instituții.

Domina sentimentul că Statul era înrobit de Cosa Nostra.

Le e frică să nu se vadă că orașul urăște puterea.

Unii ziceau: "Am plecat de la serviciu ca să vin aici

și să fiu martor prin prezență, iar voi nu mă lăsați."

Până la urmă, forța mulțimii a rupt cordoanele agenților de ordine.

Iar oamenii au putut participa.

Am dreptul să particip. Sunt și eu cetățean, ca d-ta.

Agenții de escortă erau îngroziți.

Mai ales nu aveau încredere în superiori.

Cu alte cuvinte, nu aveau încredere în stat.

Domnule președinte, morții sunt aici!

Tinerii ăștia știau că sunt carne de tun,

trimiși la măcel dintotdeauna, nu doar în vara lui 1992.

Sentimentul nelămurit avut de toată lumea din Palermo

a condus la acea izbucnire violentă.

E neobișnuit să vezi un șef de stat nevoit să fugă.

Se putea sfârși rău.

Președintele țării e strivit de mulțime.

Șeful Poliției se zbate să țină piept agenților.

În clipa aceea, Statul părea destrămat.

Nu părea, era destrămat.

Furia aceea a fost mană cerească.

S-ar fi petrecut un dezastru dacă nu exista acea reacție, acea mânie,

manifestată cu atâta hotărâre de atâți oameni laolaltă.

Îi vrem pe cei care au dat ordinul, nu pe executanți.

Vrem legi!

Lumea se săturase. Prietenii lui Borsellino erau de părere

că se luaseră multe măsuri pentru a-l izola

și prea puține pentru a împiedica moartea lui violentă.

Mulți dintre ei nu aveau încredere în propriul șef,

lucru neobișnuit într-un Parchet și atunci, și acum.

Consiliul Superior al Magistraturii s-a sesizat, l-a transferat pe procuror

și aia a fost.

24 IULIE 1992 ÎNMORMÂNTAREA LUI PAOLO BORSELLINO

Familia Borsellino nu a vrut funeralii naționale.

Agnese, Lucia și Manfredi au ales o slujbă privată,

la întoarcerea Fiammettei din Thailanda.

Rudele le-au cerut politicienilor să nu participe la ceremonie.

Paolo! Paolo!

Cortegiul de oameni înlăcrimați îi spuneau Paolo.

Mulțimea împărțită în două îi spunea Paolo.

Recunosc rușinată că la început m-a deranjat.

Îmi ziceam: "Ce caută aici? Paolo e al meu, al nostru."

Eram eu, mama și frații mei.

Apoi m-am gândit:

"Dacă Paolo a izbutit să stârnească atâta emoție în acești străini,

ce înseamnă asta?"

Parcă Paolo era fratele tuturor, al fiecăruia dintre noi.

IDEILE ȘI FAPTELE NU VOR ÎNCETA ÎN FAȚA BARBARIEI

După Falcone și după Paolo Borsellino,

parcă se terminase și o parte din viața mea.

Dar moartea lor a prilejuit…

pe lângă protestele cetățenilor, pe care i-am simțit apropiați,

și revirimentul.

PALERMO, SFÂRȘITUL LUI IULIE 1992 OPERAȚIUNEA "VECERNIA SICILIANĂ"

Efortul antimafia a fost uriaș în siajul emoțional al masacrului.

Un sistem ultramodern de intercepții și de ascultare a telefoanelor,

normele privind martorii cooperanți, regimul de temniță grea,

toate aceste instrumente plasează Italia în avangarda statelor occidentale.

PALERMO, SEPTEMBRIE 1992

Și eu îmi doream cu ardoare să se facă dreptate.

Am încercat să mă bat pentru ea în prima linie.

Voiam să intru în echipa care investiga masacrele.

Da, arată bine.

Am trecut toate testele fizice și psihologice, dle La Barbera.

- Chiar de mai multe ori. - Mă bucur pentru tine.

Dar?

Vullo, nu pot să te iau în echipa "Falcone-Borsellino".

Înțelegi, nu? Ești prea implicat.

Dacă e nevoie, pot să lucrez 24 de ore din 24.

Da, sunt implicat, dar nu există polițist mai motivat decât mine.

Vreau să-i găsesc pe ucigașii colegilor mei și ai judecătorului.

Puneți-mă la încercare!

Mulțumesc, Vullo.

Am simțit că mi se năruie lumea

pentru că nu puteam fi polițistul care îmi doream să fiu

și m-a cuprins delăsarea.

Lâncezeam într-un birou

și m-am lăsat pradă indolenței.

MAZARA DEL VALLO, TRAPANI 14 SEPTEMBRIE 1992

Mafia era încă însetată de sânge.

Voia să îi elimine pe colaboratorii cei mai apropiați ai lui Borsellino.

Rino Germanà întoarce focul și se salvează.

În mașină erau trei ucigași extrem de periculoși din Cosa Nostra:

Giovanni Brusca, Matteo Messina Denaro și Leoluca Bagarella.

FLORENȚA, VIA DEI GEORGOFILI, 21 MAI 1993

Atacul împotriva Statului a continuat în 1993.

După arestarea lui Riina, Bagarella, Brusca și a fraților Graviano,

războiul cu Statul a fost mutat în Italia, dincolo de strâmtoarea Messina.

A fost o tranziție importantă,

care a condus la îndârjirea Statului împotriva Cosei Nostra.

CHESTURA DIN PALERMO, IANUARIE 1993

Atât v-a luat să ne-o restituiți?

- Unde e agenda roșie? - Care agendă?

- Agenda tatei. - Au văzut toți cum a băgat-o în geantă.

O fi scos-o la un moment dat. La noi nu a ajuns.

Sau ați făcut-o dispărută.

Ori aiurați, ori sunteți extenuată.

Vă sfătuiesc să duceți fata la psiholog.

Nu vă permit să vorbiți așa cu fata mea!

Hai să mergem, Lucia!

Soția și copiii au susținut mereu

că Borsellino nu se dezlipea de agenda roșie.

Faptul că nu a fost găsită conduce la întrebarea:

cine și de ce a sustras-o din servieta lui Borsellino?

E clar că agenda roșie era în servietă.

Servieta e scoasă din mașina lui Borsellino

și înmânată unor persoane din rândul carabinierilor.

Călătorește o bucată de drum,

iese din perimetrul delimitat de anchetatori

se întoarce și e pusă în mașina cuprinsă de flăcări.

Astfel, sfârșește în foc.

Pompierii intervin

și sting focul care cuprinsese mașina.

Scot din mașină servieta,

care ajunge în camera chestorului

și zace acolo cinci luni de zile, nebăgată în seamă.

Unul dintre autorii atacului cu bombă

în care au murit Borsellino și cinci dintre bodyguarzii săi

e infractorul Vincenzo Scarantino,

cu antecedente mărunte, dar rude însemnate,

care au legături cu cele mai influente și sângeroase familii mafiote,

cu brațul armat al corleonesilor lui Totò Riina.

Scarantino nu era convingător sub niciun aspect,

nici măcar al legăturii sale cu Mafia, cu Cosa Nostra.

Dorința de a închide dosarul,

de a da o soluție opiniei publice,

nu e deloc de lăudat.

În mod vinovat, doi-trei dintre noi care cunoșteam situația

nu ne-am făcut meseria temeinic cu acea ocazie.

Era clar un personaj construit în laboratoarele poliției.

Scarantino zice că a furat mașina FIAT 126 folosită în atentat.

Susține că furtul a fost ordonat de Pietro Aglieri,

capul din cartierul Guadagna.

Scarantino dă multe nume.

Ale unor inși care se declară nevinovați.

- Antonio! - Doamna Borsellino! Ce mai faceți?

- Bună! - Bună!

Tu ce faci?

- Mă mâhnești că nu mă suni. - Nu vreau să vă deranjez.

Ce spui? Faci parte din familie.

- Pot să te întreb ceva? - Sigur.

Ce crezi de declarația lui Scarantino?

Ce să cred, Manfredi? Cum să crezi așa ceva?

- Exact. - Sunt minciuni, iar ei știu.

Știu și se prefac că habar n-au.

Așa trântesc capacul peste masacru și peste ancheta soțului meu.

Adevărul e că suntem împresurați de lupi.

Acum e cel mai rău de când l-au ucis.

Mie îmi spuneți, doamnă? Uneori îmi vine să plec din Poliție.

Dar simțul datoriei îmi dictează să scot adevărul la lumină.

Toți vor fi împotriva noastră. Toți.

N-au decât. Eu sunt un om al Statului.

S-au pierdut ani cu declarațiile mincinoase ale unor falși pocăiți.

Noi, cei implicați în masacru…

ne-am simțit amărâți, dezamăgiți și puțin trădați.

Au necinstit…

jertfa martirilor din Via D'Amelio.

Eu nu cred că s-au pierdut degeaba acești 15 ani.

Vreau să spun că s-a vrut cu tot dinadinsul pierderea lor.

Mai mulți mafioți le-au explicat magistraților, anchetatorilor,

că Scarantino nu ținea de Cosa Nostra,

că nu știa nimic, că inventa, dar au vrut să-l creadă.

Rudelor îndurerate ale victimelor li s-au dat speranțe false.

Instanța mărinimoasă le-a făcut cadou un adevăr, care s-a dovedit fals.

Și niște oameni precis nevinovați

au executat peste 15 ani de închisoare pe insulele penitenciare.

- Pe cine vrei să amuzi? - Sunt marcat pe viață.

Cică eu l-am omorât pe Borsellino, dar nu-i adevărat.

N-am omorât pe nimeni în viața mea.

Aici toți pretind că sunt nevinovați, dar pe tine te cred.

De ce?

Fiindcă ucigașul lui Paolo Borsellino…

sunt eu.

Gaspare Spatuzza începe să colaboreze cu justiția

la sfârșitul lui iunie 2008.

Se autoacuză de participare la masacrul din Via D'Amelio,

asumându-și chiar fapta de care se autoacuzase Scarantino,

anume furtul mașinii folosite în timpul atentatului.

La ordinul lui Giuseppe Graviano,

eu și Vittorio Tutino am furat un FIAT 126.

Când am primit ordin să fur mașina,

m-am gândit imediat la magistratul Chinnici.

Și în cazul lui Chinnici s-a folosit un FIAT 126.

Așa că m-am gândit la un masacru.

Afirmațiile lui Spatuzza ne-au dat speranță

că poate sosise clipa să aflăm adevărul.

Adevărul pe care îl așteptam de 25 de ani.

Pe 18 iulie mi s-a spus să aduc mașina furată…

într-un garaj de pe lângă Via D'Amelio.

Cu două mașini în fața mea, am evitat două bariere rutiere.

Am ajuns la un bloc de pe lângă Via D'Amelio, am coborât rampa,

și am intrat în garajul deschis.

Acolo i-am găsit pe Lorenzo Tinnirello, Francesco Tagliavia

și încă o persoană pe care nu o cunoșteam.

Le-am spus să șteargă amprentele și orice alte urme, și am plecat.

Ei au rămas în garaj,

să pregătească amorsa și explozivele pe care le-au pus în FIAT.

După 25 de ani, instanța a făcut ce s-a putut.

Puteau examina mai bine anumite indicii? Nu știu, posibil.

Cred că magistratura a făcut ce trebuia să facă,

dar și că italienii încă nu au aflat tot adevărul despre masacru.

Pe durata masacrelor comise de Mafia,

eu și toată familia Brancaccio jucaserăm un rol.

Eu am avut mereu o oarecare îndoială.

Gândeam că Falcone era dușmanul Cosei Nostra.

Paolo Borsellino era dușmanul Cosei Nostra.

Dar atentatele de la Florența, Milano și Roma erau altceva.

Când mor copii, când mor oameni nevinovați,

nu mai ești om de onoare, devii un terorist.

I-am spus asta lui Giuseppe Graviano.

Mi-a răspuns că aceste morți aveau să trezească Statul

și că, dacă mergea totul bine, aveam toți de câștigat.

Am înțeles atunci că era vorba de politică.

În trecut, Cosa Nostra nu ataca Statul.

Căuta să cadă la învoială cu autoritățile,

ca să obțină foloase, profit.

Această strategie diferită nu e tipică Cosei Nostra.

Dacă au existat contacte externe,

pocăiții subalterni ca Spatuzza nu au cum să știe despre ele.

Se zice că ne-ar trebui un pocăit de-al Statului. Probabil că da.

Ca să iasă la lumină un adevăr mai complet despre evenimentele de acum 25 de ani.

Curtea cu Juri din Calanissetta îi găsește pe Madonia Salvatore Mario,

Cutino Vittorio, Andreotta Francesco, Pulci Calogero

vinovați de toate capetele de acuzare.

Și îl condamnă pe Madonia Salvatore Mario la închisoare pe viață

în regim de izolare pe timp de zi vreme de un an.

Pentru prima dată, am văzut în această țară o sclipire de adevăr,

o sclipire de dreptate.

M-au făcut să sper, după ce îmi pierdusem speranța,

că voi mai apuca, în puținii ani de viață care mi-au rămas

să văd un licăr de dreptate.

Rămân serioase dubii cu privire la identitatea instigatorilor,

a identității celor care au dorit, conceput, plănuit…

masacrul.

Când zic că "au dorit", mă refer la persoane

care nu fac parte, strict vorbind, din Cosa Nostra.

Odată, la o întâlnire cu studenții, Paolo a dat un răspuns foarte grav:

"Nu cred în voința reală a politicii de a învinge Mafia."

Dar trebuie să credem în ea. S-au schimbat multe.

Noile generații de tineri au dobândit un nou nivel de conștientizare.

Mă duc des la Via D'Amelio.

Prefer să merg când nu e nimeni.

Mă simt mult mai liber când sunt singur cu ei.

Mă simt ușurat când sunt lângă prietenii mei,

căci mi-am pierdut în Via D'Amelio o parte din viață

care a rămas mereu cu ei.

Mă gândesc mereu la colegii mei și la domnul judecător.

Păstrez încă imaginea fericită de când eram în Villagrazia di Carini.

Imaginea lor când își aprindeau țigările în Via D'Amelio.

Acele imagini mi-au rămas vii în minte.

Ultimele imagini de când trăiau.

Aceste amintiri mă fac să mă simt așa.

Acele minute pe care le petrec acolo

mă eliberează de neliniștea pe care o port în mine.

Fizic, din mașina blindată am ieșit singur.

Dar mereu am avut senzația că m-au tras afară colegii mei

care muriseră în timpul exploziei.

M-au văzut prins în mașina cuprinsă de flăcări

și m-au salvat de la o moarte mai cumplită decât a lor.

Eu sunt convins că ei m-au scos afară.

CINE SE TEME MOARE ÎN FIECARE ZI. CINE NU SE TEME MOARE O SINGURĂ DATĂ.

PAOLO BORSELLINO

MULȚUMIRI LUI MANFREDI BORSELLINO PENTRU DEOSEBITUL SĂU AJUTOR

Subtitrarea: Steliana Palade