Original subtitles

…în realitate, în timpul eclipsei

Luna se află la distanța cea mai mică față de Pământ,

iar asta o face să pară mult mai mare.

În această seară, Luna va intra în umbra Pământului la ora 23:12, ora României.

Când Luna trece prin dreptul Pământului, planeta noastră blochează aproape toată

lumina solară ce cade pe suprafața satelitului,

singura lumină care ajunge este difractată de atmosfera terestră

rezultând astfel o culoare roșiatică și creatoare de superstiții.

O anumită cantitate de mâncare corespunde cu greutatea cățelului.

Da, da. Ascult.

Da, pastila i-o ascundeți în mâncare.

Da.

Data viitoare să te duci tu să stai o juma de oră pentru niște prăjituri.

- Putea s-o facă mama. - Da, putea, doar că punea merele întregi.

- Hai, mă, termină! Pe cine suni? - Pe maică-ta.

- O să-i trezești. - Sunt sigură că nu dorm.

- Ți-a spus că-i culcă după ce… - Nu aud nimic! Alo!

- Depărtează telefonul, mamă. - Oh, să mă depărtez? Aha!

Ați zis că-i culcați imediat ce plecăm. A trecut o oră.

I-am lăsat puțin să se joace, sigur că da! Doar îi cunoști…

- Știu, că doar îs copiii mei. - Mamă, nu-i ține prea mult, te rog.

O să am grijă să-i culc la timp. Acești copii sunt sufletul și viața mea.

Am grijă tot timpul să fie hrăniți, să fie culcați la timp…

- Știu. - Sigur că da.

- Știi, nu? - Știu, mamă. Am zis că știu.

Păi dacă știi atât de bine, de ce n-o pui la punct pe colțuroasa aia de nevastă-ta?

Te aud, mamaie.

- Mi-a spus mamaie? - Nu ți-a zis "mamaie". Ți s-a părut!

Tu îmi spui mie mamaie? Nu ți-e rușine?

Mamă, nu ți-a zis mamaie. Ai înțeles gresit.

Eu care mă sacrific să am grijă de copii! Mamă, te rog culcă copiii.

- Îmi dau timpul… - Mamă, liniștește-te, mamă.

Da, dragule. M-am liniștit. Nu! Că mă luase puțin inima…

- Te pupă mama! - Te iubesc, mamă. Te iubesc!

Sigur e dispecera, mă cheamă la muncă.

- Tu ieși în oraș îmbrăcată așa? - Poftim?

- Tu ieși în oraș îmbrăcată așa? - Da. De ce? Nu îți place?

- Unde te duci? - Ți-am spus unde mă duc. La Zoe.

- Nu te cred. - Atunci nu mă crede.

Te duci la Matei?

Nu, nu mă duc la Matei. Tocmai ți-am spus că mă duc la Zoe.

Mințind tot timpul, îți faci mai mult rău ție decât mie.

De ce mă tot bați atâta la cap? Ți-am spus că mă duc la Zoe.

Dacă o să fie și Matei pe acolo, nu o să mă prefac că nu-l cunosc

doar pentru că ești tu o sălbatică din anii '80.

- Ce sunt astea? - Tu mi-ai umblat în lucruri?

Deci nu pot să cred, tu-mi umbli prin lucruri.

- Zi ce sunt astea!? - Scrie pe cutie.

- Nu sunt ale mele. - De ce ai prezervative în geantă?

Zoe m-a rugat să i le țin.

Tu mă iei drept o cretină? Zoe de ce nu putea să și le țină ea?

Pentru că maică-sa e nebună! Îi umblă prin lucruri! Îți sună cunoscut?

Dumnezeule, Ana! Niciodată nu pot vorbi cu tine normal.

Auzi! Am nevoie de puțină intimitate. Îți cer prea mult?

- Mă scoți de fiecare dată din minți. - Nu știi cât mă scoți tu din minți.

De ce te porți așa urât cu mama?

Nu știi cum se poartă ea cu mine când ești plecat.

Ar trebui să pui o cameră, s-ar putea să ai un șoc.

Cred că exagerezi.

Nu vrei totuși să oprim, să luăm un vin normal, nu știu ce înseamnă organic.

Hai, mă, Andreea, ne strângem să vedem eclipsa. E o cină…

- …nu o degustare. - Știu, dar Maria tot timpul mă înțeapă,

și nu vreau să-i dau ocazia.

Îi zici că l-am cumpărat eu. Să mă critice pe mine dacă vrea.

- E bine așa? - Da. E foarte bine.

Câți adolescenți vin la tine la cabinet? Pe câți ai reușit să-i schimbi?

Hai, încearcă să vezi și tu lucrurile dintr-o altă perspectivă.

E copilul meu. Nu pot să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă.

- Ești într-un conflict continuu cu ea. - Ea e într-un conflict continuu cu mine.

- Da, dar ea are 17 ani. - Avea prezervative în geantă.

- De unde știți? - Că le-am găsit.

- I-ai căutat prin geantă. - Da, am căutat ceva.

- I-ai cotrobăit prin lucrurile personale. - Da, dar nu asta e ideea.

- Ba da! Exact asta e ideea. - Ștefan, Ana e într-o perioadă dificilă.

Trăiește drama ieșirii din raza de protecție a familiei sale.

"Drama ieșirii din raza de protecție…" Tu-ți dai seama cum o faci să sune?

- Cum fac să sune? - E mersul firesc al lucrurilor.

Hai s-o lăsăm să iasă din raza asta fără să o deranjeze prea tare.

Nu e bine. Are nevoie de un model pe care să-l urmeze! Asta încerc să spun.

Sunt perfect de acord cu tine. Numai că ea are nevoie de tine în calitate de mamă.

Nu de psiholog care o judecă și o critică tot timpul.

Salut! Pune prăjiturile astea la frigider.

Nu le-a făcut soacră-mea, deci puteți să le mâncați liniștiți.

Nu rămâneți fără dinți. Ana unde e? I-am adus ceva.

În camera ei, las-o acolo.

- Iar v-ați certat. - Da, iar.

- Ce s-a întâmplat? - Avea prezervative în geantă.

Nu știu ce aș face dacă aș găsi un pachet de prezervative la fetița noastră.

- Fetița noastră are șase ani. - Era doar o supoziție.

O supoziție proastă.

Miroase a vin fiert. Ați fiert vin?

Ștefan se simte creativ. A făcut rață cu scorțișoară.

- Rață cu scorțișoară? Eu nu mănânc rață. - Sst, că te aude.

- Ai făcut rață? - Hai mă, trebuia să fie o surpriză.

- Știi foarte bine că eu nu diger rața. - Dar scorțișoara o digeri?

Lasă-mă să-ți dau un vin bun.

Ia!

- E alb. - Așa, și?

Eu nu beau vin alb. Am arsuri.

Ești nebun? Ăsta e un super vin. E fumé!

- Mă arde în piept. - Ee… bea apă atunci.

Beau apă.

- Ești OK? - Uh-huh.

- Îmi mai pui? - Da.

Merci.

Vin imediat.

O… K…

- Hei! Ce bine arăți! - Merci.

Hei!

Tu ești nebun? De ce-ai luat vin alb? Nu ți-am zis că am cumpărat eu vin alb?

Ăsta nu-i orice vin. Ăsta-i organic. Uite că scrie pe etichetă.

- Maaamă! Ia zi! Ce înseamnă vin organic? - Ce înseamnă?

Înseamnă că a costat 150 de lei. Uite că am prețul aici.

- Hai, mă, iubitule, termină! - Lasă, mă, să se vadă…

Bine mă, îți dăm banii înapoi.

150 la magazin, că la restaurant sare de 300.

Sunt curios cum o arăta fata asta cu care vine Ben.

Lucia. Așa o cheamă. Lucia. Are un nume.

Pe bune! Vine și el cu o fată după 10 ani. Nu începeți acum…

Și este prima lui relație serioasă după divorț, așa că, vă rog! Fără glume, da?

Sună.

Da. 2C. Ți-am mai zis de o sută de ori.

Da, sunt toți aici. Hai!

- E Ben? - Da, Ben.

A venit grasu'!

- Salut! - Salut!

- Ce? - Unde e?

- Cine? - Cum "cine"?

- Doamna cu care trebuia să vii. - Lucia.

Oh, nu mai poa' să vină. A făcut indigestie.

- Nu cred! - Hai, fugi!

- Păi și… nu vine? - Nu. V-am zis, dacă are indigestie…

Ce păcat. Ne-ar fi plăcut s-o cunoaștem.

- Eu, să mai rămân sau mă duc? - Hai… Desigur…

Bine ai venit!

Îmi pare rău.

- Ești OK? - Da.

- Salut! - Salut!

- Salut! - Hai, recunoaște, te-a părăsit deja?

- Zi-i adevărul! - Nu zic nimic.

- Stai, stai! V-ați certat? - Nu, nu ne-am certat.

Nu mai pune atâtea întrebări. Ce? Ea e bolnavă. Punct! Hai!

- S-au certat. - E bolnavă, ți-am zis.

E bolnavă…

Ce frumoasă e.

Eu văd două.

- Uau! Da, chiar două. - Cum să fie două?

Lăsați prostiile. Mai bea un pahar de vin și-o să vezi patru.

Ia lasă-mă pe mine. Lasă-mă!

- Deci, Lucia e un nume foarte frumos. - Da.

- Ben și Lucia. - Cine e fata? E ceva serios?

- Nu știu… - Cum nu știi? Nu ești îndrăgostit?

Nu știu. Cum îmi dau seama dacă sunt? Știu doar că-mi place.

Maria, cum își dă cineva seama că e îndrăgostit?

De ce mă întrebi pe mine?

Nu ești tu psiholog? Nu cu asta te ocupi?

Dacă o suni de trei ori pe zi, ești îndrăgostit.

Dacă o suni de cinci, ești super îndrăgostit.

Și dacă n-o suni deloc, înseamnă că ești însurat.

Hai! Toată lumea la masă, vă rog!

Câte luni vezi?

- Două. - Cum să fie, mă, două?

Nu e bine deloc.

- Hmm, e picant! - Da, e.

- Da' ce bun e sosul ăsta. Cu ce e? - Cu capere și măsline.

Vara trecută am avut ocazia să aduc din Africa o tonă de capere.

- O tonă? - Da, o tonă.

Și când te gândești că la noi costă 50 de lei o cutiuță atât.

Vorbești serios? Ar trebui să-mi iau un teren, să cultiv niște capere!

- Unde? La noi în Bărăgan? Capere? - Da' ce are, mă? Cu o seră din asta…

De ce râdeți, mă? E o afacere super bună.

- Matematic, funcționează. - Asta-i prima masă fără Clara și Paul.

- Poftim? - Am realizat acum că-i prima masă

fără Clara și Paul.

- Am vorbit cu Clara și vă salută pe toți. - Cum e?

- Nu e foarte fericită. - Cred și eu.

Nu-i ușor să afli că bărbată-tu te înșală cu una de vârsta fiicei tale.

Peste o vreme o să-i treacă…

E menopauză, nu e răceală. N-are cum să-i treacă.

- Da… - Bună seara. Am o comandă la adresa asta.

- Maria! - Da.

- Aaa! Au venit melcii! - Ai comandat melci?

Comanda dv.: opt porții de melci și două salate.

Da, imediat!

- Ia uitați, mulțumesc frumos! - Mulțumesc.

Și acuma cu Paul ce se întâmplă?

Ce să se întâmple? Nimic. E fără nevastă și fără copii.

- Cu o puștoaică de 22 de ani. - Iadul pe pământ.

- Ce? Sună tentant, nu? - Hai… mă!

O tâmpenie. O familie distrusă din cauza unui mesaj.

Nu, nu! O familie distrusă din cauza unei puștoaice de 22 de ani.

Neîmpliniți.

- Eh! Dacă Clara nu citea mesajul ăla… - Cum adică? E vina Clarei?

- Că a citit mesajul? - Nu, nu asta am vrut să zic.

Dar mesajele trebuie șterse. Dacă ai o amantă, ești și tu atent. Nu?

- Ce vrei să spui? - De ce te iei de mine, iubire?

Doar ți-am zis mai devreme că nu eu. Am zis că aș fi fost atent dacă eram eu…

- Ce cald s-a făcut aici. - Da.

Are dreptate Toma. Cred că ar trebui să fim atenți.

- La ce să fim atenți? - La telefon.

Asta-i cutia neagră a vieților noastre. Li s-a întâmplat, dar vă imaginați

câte divorțuri ar fi dacă fiecare ar umbla în telefonul celuilalt?

Asta-i adevărat. Marcu nu m-ar lăsa niciodată să mă uit în telefonul lui.

- Ia-l, dragă, poți să te uiți. - Să știi c-o să mă uit!

Ia-l!

Îi tremură mâna!

Ce îi tremură, e palid tot! Uită-te la el!

- Ia-l! Insist. Da' dă-mi-l și pe-al tău! - Ți-l dau.

Ce crezi c-o să găsești? Mesaje de la pediatru

și de la soră-ta, care mă întreabă dacă maică-ta mai are ieșiri nervoase.

Ce ieșiri nervoase are mama?

Alea în care urlă că ea știe cum să crească copii! Că te-a crescut,

și uite ce bine ai ajuns.

- Și soră-mea de ce-ți scrie ție? - Pentru că tu nu-i răspunzi. De-aia!

- Tu l-ai lăsa pe Toma în telefonul tău? - Da, eu n-am parolă.

Da, n-are. Dar tu, l-ai lăsa pe Ștefan să se uite în telefonul tău?

Dar nu mă interesează ce are ea în telefon. Chiar nu-mi pasă.

Nu-ți pasă?

Nu, dar nu-i normal să mă uit la tine în telefon.

Dar tu dacă-ți dorești, te poți uita în al meu liniștită!

N-ai să găsești decât chestii de lucru.

- Sâni și fundulețe. - Ia!

Nu, e confidențial și medical. Mulțumită?

- Ea a văzut și eu n-am voie? - E confidențial.

Deci, vreți să ziceți că niciunul dintre voi nu are secrete.

- Poftim? - Toți suntem niște sfinți.

Ce secrete să avem? Ne cunoaștem de când eram mici.

- Da? Atunci hai să jucăm un joc! - Ce joc?

Nu știu. Am putea să-l inventăm. Adică dacă tot nu avem secrete,

ne-am putea pune telefoanele pe masă și tot ce primim în seara asta, mailuri,

mesaje, apeluri, Whatsapp, ne uităm la toate împreună și le citim cu voce tare.

De ce te uiți la mine?

Da, ar putea fi distractiv.

- Distractiv? Mă îndoiesc. - Eu mă bag.

Chiar mă gândeam cum o să stau toată seara să ascult bancurile lui Marcu.

E o idee bună. Îmi place.

Ție ți-e ușor să te bagi, pentru că ai venit singur. Lucia-i acasă.

Aș fi jucat oricum. Mi se pare funny.

Normal! Pe tine, după șapte nici maică-ta nu te sună.

- Toma, zi și tu ceva. - Ce să zic eu?

Ce e, Toma? Ai secrete? Eu mă bag.

- Haideți! - Hai, Marcu.

Terminați cu jocurile astea tâmpite. Data trecută am jucat Activity și ne-am certat.

- O să fie distractiv. O să vezi! - Nu prea cred că o să fie deloc amuzant.

- Tu de ce ești așa împotrivă? - Nu mi se pare o idee bună, deloc.

- Să-nțeleg din asta că ai ceva de ascuns? - Eu? Nu.

Vorbesc serios, Ștefan. Ai ceva de ascuns și de-aia nu vrei să joci?

- Vorbești serios? - Da, vorbesc serios.

Poftim, dragă. Mă bag! Ești mulțumită?

Merci.

Jucăm cât avem chef. Dacă ne plictisim, ne oprim.

E ca "Adevăr sau Provocare". Ne plăcea când eram copii.

Hai, Toma. E a doua oară când te faci că nu auzi.

- Ar trebui să-mi fac griji? - Nu.

- Pune telefonul pe masă. - Uite, îl pun.

Doar că mi se pare așa un…

- Personal, cred că e de prost-gust. - De ce?

Pentru că doar țăranii își pun telefoanele pe masă când mănâncă.

Ne-am adunat la un vin să stăm de vorbă, nu să jucăm jocuri tâmpite.

Propun să închidem telefoanele și gata!

Aha! Vă eschivați. De aia Paul își ținea mereu telefonul închis.

- Marcu îl ține mereu cu fața în jos. - Ce face dragă, Marcu?

Îl ții cu fața în jos. Crezi că nu am observat?

Sunt chestii pe care le faci instinctiv. Scoți telefonul din buzunar

și îl pui pe masă. Unii îl pun cu fața în sus, alții cu fața în jos.

Dacă-l pui cu fața în jos, se zgârie ecranul și te costă 200 să-l schimbi.

- La băieți e 50. - Hai să ne zgâriem ecranele liniștiți.

Nici nu știi câtă grijă are Marcu de telefonul lui.

Bine, dragă, intru în joc. Ești mulțumită? Cu fața în sus.

- Ce îmi place! - Și mie.

Acum că suntem în joc, vedem ce se întâmplă. Nu e mare chestie?

- De acord că facem o mare prostie? - Mare cât casa.

- Tata? - Buna ziua!

Ce frumoasă se face fiică-ta! Seamănă cu maică-sa!

Zi, tati!

- Putem vorbi un minut? - Da. Mă iertați un moment.

- Ce e? - Poți să-mi dai și mie niște bani?

- Și nu puteai să mă întrebi acolo? - Nu, de față cu mama, nu.

- Ce s-a întâmplat? - Ne-am certat iar.

E tare vinul ăsta: 14,5. E cam tare, nu?

- Pe mine toate mă strică la stomac. - Toate, toate?

Toate de aici. Mai puțin vinul de acasă!

- Și de ce nu ai venit cu vinul de acasă? - De zgârcit, de aia.

Desface o sticlă pe săptămână și o bea cu maică-sa.

- Serios? Cu mămica? - Nu, exagerează.

Mama are niște probleme de sănătate și doctorul i-a recomandat un pahar de vin.

Este primul mesaj din joc. E al lui Toma.

"Mi-e dor de trupul tău." Cine e?

Hai c-am început bine!

Nu știu cine e. E un număr necunoscut.

E o greșeală.

- Sună. - E același număr.

- Răspunde. - Cum să răspund, dacă nu stiu cine e?

Răspunde și o să afli.

- Alo! - Pune-l pe difuzor.

Alo! Cine e?

- Alo, cine e? Răspunde sau închid. - Nu închizi.

E cineva, că se aude respirația.

Te putem auzi. Răspunde sau închid.

Alo! Ce naiba-i asta? Alo! Cine e?

Toma, iubirea mea, ce faci?

- Ce dobitoc! - Mi-era dor să-ți aud vocea.

- Te-a sunat de pe telefonul Anei. E OK. - Te-ai descurcat bine.

Da… El și glumele lui idioate.

- Nu, că eu m-am prins, m-am prins… - Da! De aia te făcuseși albă ca varul!

- Jocul ăsta e o tâmpenie. - Eu am mai spus asta.

Dă-mi și mie Borsecu' ăla, te rog.

E o super tâmpenie.

- Poți să-mi dai telefonul, tre' să plec. - Da, tati. Scuze.

- Ai putea să și saluți. - Am salutat și mai devreme.

- Merci, tati. Ai grijă. - La revedere. E bine acum?

- Pa, Ana! - Pa, Ana. Distracție plăcută!

- A salutat și mai devreme. - Da, chiar a salutat.

- Nu se comportă de obicei așa. Iertați-o! - Nu, în seara asta a fost drăguță.

- La vârsta asta sunt greu de stăpânit. - Nu știu dacă aș fi o mamă bună.

- Ești însărcinată? - Nu.

Încercați?

- Să zicem… - Da.

Atunci trebuie să bem în cinstea voastră. Nu, nu aveți ce sărbători deocamdată!

Faptul că cineva mai face sex încă! E destul.

- Dora! - Ce?

Ia-o mai ușor. N-am terminat nici măcar melcii!

Dar ce am zis? Ce? Nu cred că am jignit pe cineva. Îmi pare rău dacă…

Toată lumea știe că după niște ani de căsnicie, sexul nu mai e la fel. Nu?

Oamenii ăștia încearcă să facă un copil. Nu se vorbea despre sex.

Bine, dragă. Atunci să facem o urare mai potrivită.

Pentru copii! Și pentru sensul pe care ei îl dau frumoasei noastre existențe! Noroc!

Cred că era mai bună urarea cu sexul.

Ben, tu mereu ai ceva de comentat? Haideți să încheiem subiectul ăsta: sex.

Nu vreau, mă, să închei! Nu-mi place concluzia asta la care s-a ajuns!

Serios, nu-mi place ideea că viața nu are rost fără copii.

- Copiii… sunt o chestiune de confort. - Copiii? Confort?

- Nu cred că știi despre ce vorbești. - Ba da. Social este foarte confortabil.

Ți-ai găsit pe cineva, ai făcut copii, gata, te-ai încadrat în tipare.

Nu te mai întreabă: "Băi, tu când îți găsești pe cineva?"

"Măi, mamă! Nu-ți găsești și tu o fată?”

Nu vreau să fac un copil doar ca să mă încadrez în tipare. Am și alte motive.

- Care? Zi unul! - Nu știu.

- Pentru un cuplu e o împlinire. - E o tâmpenie.

Asta e ca și cum în doi n-ai putea să fii fericit.

După ce faceți copil, nimeni nu poate fi fericit, pentru că fericirea voastră

o să depindă de o altă ființă, de a treia.

Ești cam dur.

Sunt dur, dar vreau ca fericirea mea să depindă de mine și numai de mine.

Poți să zici că sunt și egoist. Și asta e, o să mor egoist.

O să mori egoist și singur. Să faci un copil mi se pare un lucru generos.

Nu neapărat.

Uneori poți alege să ai un copil doar din frica de a îmbătrâni.

Mulți cred că un copil le poate aduce o nouă viață.

Nu știu ce să zic. Mie, cel mai frumos moment mi se pare când o culc pe Zora.

Se uită la mine și zice: ”Mami, ești cea mai frumoasă!”

Și chiar sunt fericită! Fericită, fericită, fericită!

De ce tre' să spui de trei ori?

Am înțeles cu toții. Sau a fost un ecou. A fost un ecou?

Așteaptă să facă 16 ani și o să vezi ce fericită o să fii! Dă-mi apa, te rog!

Mie mi se pare că rolul copiilor este acela de a ne da a doua șansă…

Prin ei îți retrăiești etapele propriei existențe.

Nu vreau eu să retrăiesc nicio etapă a vieții mele.

Asta pentru că ai avut o viață de căcat.

De ce ești nesimțit?

- E soră-mea. Ce fac? - Răspunde. Asta e regula jocului.

- Alo… - Pune-l pe difuzor.

- Alo! - Să nu spui tâmpenii, ești pe difuzor.

- Esti prost? - Pe difuzor? Oprește-l, te rog!

- Nu pot. - De ce?

Jucăm un joc.

- Bună, Laura! - Bună! Hai, lasă că vorbim mâine.

Dacă e vorba despre locul ăla de muncă de la Constanța, nu mă interesează.

- Vorbim mâine. Pa! - Pa! Te pup.

- Scuze că am dat-o în bară cu… - S-a văzut.

Despre ce loc de muncă e vorba?

Un post de suplinitor la un liceu din Constanța.

- Te putem ajuta cu ceva? - Nu. Chestia asta o rezolv eu singur,

fără emoții și fără să mă mut la Constanța și cu calm.

De ce nu-i dai în judecată? De la stat n-are cum să te dea afară.

Nu m-au dat afară. Mi-au desființat postul.

- Și de ce nu-l vrei? - Pentru că e prea departe.

- Nu e Dorohoi, e totuși Constanța. - Eu aș vrea să locuiesc într-o stațiune.

Oamenii sunt mai relaxați! E lumea mai relaxată. E altfel.

- Tu… te-ai muta la Constanța? - Da. Chiar și mâine.

- Chiar și mâine? - Da.

- Toma, tu ai auzit? - Da, am auzit. Dacă ar primi o ofertă,

s-ar muta chiar și mâine la Constanța. Dar împreună cu mine.

- A uitat s-o precizeze, nu-i așa, iubire? - Da, iubire.

Continuați!

- Ștefan, mă ajuți să strâng? - Lasă, lasă că mai au.

- Am terminat. Mulțumim mult! - A fost foarte bun.

Poftim.

Delicios. Nu, sunt bine.

- Ce-i aici? - Piure de broccoli.

Nu mai zic nimic.

- Nu mâncați, vine și salata Lollo. - Ce salată?

- Ce-i asta? - Varză, scorțișoară și piure de broccoli.

E al meu. E tata.

- Bună, tată. - Bună, Cherrie! Ce mai faci?

- Luăm cina cu niște prieteni. - Am vorbit, e totul OK. Dr. Bârlădeanu

- te poate opera săptămâna viitoare. - Da, tata, merci! Te pup. Noapte bună!

S-a întâmplat ceva? Despre ce operație e vorba?

Nu e nimic serios. E o mamoplastie de augmentare.

- Un mamo… ce? - Îmi măresc sânii.

Îmi pui și mie, te rog?

Puțin vin, te rog!

- Tu? Îți mărești sânii? - Da, eu.

Dar de ce? Ești psiholog.

Așa… și?

Psihologii nu-și fac mărire de sâni.

- Da, e un pic ciudat. - Dar ce-și fac?

Nimic.

Dar de ce nu, dacă asta vreau?

Nu ar trebui să vrei, Maria. Ești psiholog.

Da, ca psiholog ar trebui să-ți accepți corpul, nu?

Deci, pentru voi, o femeie care-și face mărire de sâni nu se acceptă?

- Da. - Nu.

OK.

În cazul ăsta, îmi accept tot corpul, mai puțin sânii.

- De ce nu-ți face Ștefan operația? - Exact, că pe celălalt trebuie…

să-l plătești, și nu cred că-i așa de ieftin.

Pentru că tăticul își dorește pentru fetița lui tot ce e mai bun.

Profesorul Bârlădeanu locuiește la Viena, operează la Cluj. E chirurgul vedetelor.

Eu scot grăsimea de la casierițe și coafeze. Tatăl ei visa

ca fata lui să se căsătorească cu un neurolog sau un cardiolog, nu cu mine.

Iar începi cu complexul tău ridicol?

- Greșesc? - Un soț nu poate opera sânii soției sale.

Îi va dispărea orice fantezie sexuală. E ca și cum tu ai veni la mine la terapie.

Am o propunere.

O țâță ți-o face Bârlădeanu, și o țâță ți-o face Ștefan…

Și după aia te duci la taică-tău și-l întrebi: care e cea mai frumoasă?

Lăsând gluma la o parte, soția mea nu are nevoie de o operație la sâni. E un moft.

- Ce frumos! Ți-a făcut un compliment. - Din cauza eclipsei.

Maria are dreptate. E ca și cum te-ai duce tu la ea la terapie și nu…

Nu. N-ai înțeles! Ștefan nu vrea să audă de psiholog.

Nu s-ar duce în viața lui pe canapeaua unui psiholog. Pentru că nu crede în asta.

Eu cred, dar mi-ar părea rău pentru timp. Nu pot să stau o oră pe o canapea.

Da! Că tu acasă nu stai 12 din 12 pe canapea!

Ce-ai, mă? Aveai nevoie de cineva de care să faci mișto și m-ai găsit pe mine?

Ștefan nu vrea să audă de psiholog. Astfel de examinări i se par stupide.

- Nu. - Ba da. Spune-o… că nu mă supăr!

Meseriile noastre au multe în comun. Tu repari minți, eu funduri și sâni.

Facem oamenii să se simtă bine. Doar că ție îți ia doi ani, mie… două ore.

- V-am zis că nu crede? - Eu ies să fumez.

- Hai că vin si eu. - Mai vrea cineva vin? Doar eu? Bine.

- Cum e? - Destul de acoperită.

- Ben, am o problemă. - Ce problema?

Mă rog… Nu e mare chestie.

Știi… Am o prietenă care în fiecare seară pe la zece îmi trimite…

Un mesaj de noapte bună?

Ceva de genul! Da… o poză.

Ce fel de poză?

O poză cu ea.

- La zece? - Da.

- Ghinion, mai ai puțin. - Nu, stai puțin, nu e ceea ce crezi.

- E așa… o glumă. De distracție. - De distracție?

- Pun pariu că nevastă-ta n-o să râdă. - Exact. Aici intervii tu.

- Adică? - Adică noi avem același tip de telefon.

Le schimbăm până vine poza și după aia le schimbăm la loc.

De ce? Ca să fiu eu nemernicul, nu?

- Ben! Cui îi pasă? Tu ești singur. - Nu sunt. Nu mai sunt singur.

Taci, mă, din gură! În seara asta ești singur.

Abia am cunoscut-o pe fată. Nu am apucat să-i zic că sunt însurat.

Ajută-mă! Te rog! Hai, suntem prieteni din clasa a treia.

- Mă simt prost să fac chestia asta. - Cum te simți? Te simți prost?

Eu îți cer să mă ajutați să evit un divorț și tu-mi spui că te simți prost?

Nicio problemă Ben, o să divorțez de Dora, o să plimbăm copiii de la unul la altul…

Ce să fac dacă tu te simți prost?

- Ce fel de poză e? - Nu e mare lucru, crede-mă.

E o poză cu ea.

Nu vreau să mă bagi în cine știe ce situație jenantă față de toată lumea.

- Știi că urăsc situațiile astea. - Ben, ți-aș face eu ție așa ceva?

Nu e mare lucru. Acum două zile mi-a trimis o poză cu ea în pijamale cu Pluto.

- Cu Pluto? - Da, vezi? Nu e mare lucru.

Pijamale cu Pluto…

Nu știu cum să-ți spun…

Ștefan merge la psiholog.

Te rog din suflet să nu-i spui nimic. I-am promis lui Marcu că nu spun. Te rog!

E al meu.

- E a lu' nevastă-mea. - Steve Jobs? Ăsta n-a murit?

Așa știam și eu, dar văd c-o sună pe nevastă-mea.

E OK, e al meu.

- Te sună Steve Jobs. - Aaa… E de la serviciu.

- Ce? - Răspunde.

- Nu! E lung… e plictisitor. - Deci dacă trișăm, eu am ieșit.

- Hai… răspunde! - Deci, domnul este suspicios.

Alo! Alexandru?

- Doamna Ionescu? - Da. Bună seara, Alexandru!

Bună seara! Îmi cer scuze că vă deranjez la ora asta, dar mâine intru în concediu.

- Calculatorul dv. este gata. - Perfect! Mulțumesc.

- Îl las la recepție. - Perfect! Îl iau luni. Concediu plăcut!

- Da' unde te duci? - La mare, cu soția mea.

- E luna de miere pe care n-am avut-o. - Baftă!

Mulțumesc.

- Mulțumit? - Steve Jobs?

E tipul IT. Cum ai vrea să-i spun: Cristiano Ronaldo?

- Mâine, meci. - Da, am primit.

- Și eu. - La nouă jucăm?

Ce? Jucăm mâine? Nu am primit nimic.

- M-ați dat afară din echipă? - Ben, de ce te uiți la mine?

Sunteți nenorociți. Pe bune! Mă chemați doar când aveți nevoie de portar?

Și ați uitat că sunt singurul profesionist de aici?

- Ce? Ați uitat că sunt profesor de sport? - Gata, exagerați!

"Dispecer Carina - sună-mă urgent"

Cu trei semne de exclamare.

Cine-i această Carina pe care trebuie s-o suni urgent cu trei semne de exclamare?

- Dispecera de taxi. - ”Mașină pentru Piața Gemeni 10 minute.”

Colegu', da' răspunde-i! Astea-s regulile jocului. Eu i-am răspuns lui Steve Jobs.

- Nu. Gata. Stop joc. - Fără stop joc. Răspunde, că așa e jocul!

- Nu, o să ne strice tot weekendul. - Exact.

- Deci dacă trișăm, eu am ieșit. - Alo, alo, alo! Lasă telefonul la loc.

Dacă răspund, trebuie să plec la muncă. Pe bune, asta vreți?

- Răspunde! - Nu! Are dreptate. Hai să nu exagerăm.

E telefon de la muncă! Vreți să se ridice acum de la masă și să plece? Asta vrem?

Serios. Hai să mâncăm! Hai, că se răcește! Vă rog! Luați!

Iartă-mă, ce-a fost asta?

- O aplicație de slăbit în 20 săptămâni. - Și… slăbești 20 de kilograme?

- Nu, opt. - Ce țeapă.

- Ai început azi? - Nu, ieri.

- De câte ori sună, trebuie să fac asta. - Și noaptea?

Dacă face bip, da. Nu vreau să trișez. O să fiu un profesor de sport responsabil.

Vreau să fiu un exemplu! Și în felul ăsta, poate mesajele de fotbal nu se mai pierd.

Ștefan, vii puțin?

Da.

- E nasol? - E oribil.

- Ben, ai o țigară, te rog? - Imediat.

- Ia! - Merci.

Cu plăcere.

- Le-am schimbat. - Poftim?

Telefoanele. Le-am schimbat.

- De ce nu mi-ai zis? - Ce anume?

Că mergi la terapie.

- Merg de puțin timp. - De cât timp?

- De vreo șase luni. - Nu-i așa puțin timp.

Ești supărată?

Puțin. N-a părut să te intereseze vreodată terapia.

Acum mă interesează.

Poate că n-o să ajute la nimic, dar am vrut sa incerc.

Dacă tot ne despărțim, măcar să știu că totuși am încercat.

- Și folosește la ceva? - Nu știu. Folosește?

Nu știu ce să zic.

Am învățat totuși un lucru important.

Să nu mai fac din orice discuție o luptă pentru supremație.

Perechile care rezistă sunt cele în care unul dintre cei doi face un pas înapoi

atunci când e nevoie.

Nu vreau să ajungem doi ciudați, eu să mă îndop cu antidepresive

și tu să te umpli de operații estetice.

Nu vrem asta, nu?

Nu.

E al lui Ben. O poză de la cineva pe nume Isa.

- Isa? - Ce misterios!

- Da… Cine e Isa? - O colegă de muncă.

- O… profesoară? - Nu e profesoară. E contabilă.

Lucrează la birouri. Face un stagiu la noi și uneori trimite poze. Nu foarte des.

- Păi hai, arată-ne și nouă! - Nu! Sunt plictisitoare. N-are…

- Eu, unele, nici nu le mai deschid. - Joacă jocul, Ben! Arată-ne poza!

- Așa sunt regulile. Arată-ne! - Pe bune? Nici el nu se uită la ele.

- Las' că ne uităm împreună. - Hai, arată-ne! Hai!

Ben, îl spargi.

- Ce? - S-a spart ecranul?

- Dă încoace telefonul! - Nu, nu, nu…

Bine, Ben! Ce obraznic ești, Ben!

E bine, Isa. Bine rău! Mamă!

- Uite, Marcu, ce flexibilă e! - Da e… flexibilă.

- Să vedem! - Nu e pentru fete.

Stefan, vino aici. Asta e specialitatea ta.

- Ești pregătit? - Da. Arată-mi! Hai!

- Uite ce flexibilă e! - Uau! Stai, e invers.

Nu știu cum să mă uit la ea.

- Așteaptă! - Să vedem!

Cu ea trebuia să vii în seara asta?

Nu. Hai… dați telefonul! E urât, serios.

Nu e deloc urât.

- Uite, Marcu! - Da… eu am văzut, mămică. Am văzut!

Dar cine este Isa? E imposibil să facă indigestie o fată ca asta.

- Nu e distractiv jocul meu? - Ba da!

Cine e Isa? Spune, cine e Isa?

Nu e… E o glumă. Adică e de distracție, nu e nimic serios.

- Îmi place umorul tău. Pentru Isa! - Compromisa…

Nu o cunosc, dar deja îmi place. Hai, măi, Marcu, nu fi așa ursuz!

Pentru Isa.

- Al cui e? - Al tău.

Da! E al meu.

- Ce-i soneria asta ridicolă? - Habar n-am, cred că s-au jucat copiii.

Mesaj de la Lucian. Mă întreabă ce fac. Drăguț.

- Cine e Lucian? - E… un coleg de la muncă.

Lucrează la juridic. Da' tu l-ai cunoscut la o petrecere.

Nu-mi amintesc.

Nu? Vezi, asta e problema ta. Tu niciodată nu-ți aduci aminte.

Și de ce vrea Lucian ăsta să știe ce faci la ora asta?

Pentru că ieri ne-am certat. De la o factură. Mă rog, e stupid acuma să vorbim.

Păi hotărăște-te! Cum e? Stupid sau drăguț?

Ambele, dragă. Poa' să fie ambele?

- Și nu-i răspunzi? - Nu.

Eu nu înțeleg oamenii care nu răspund la mesaje.

Ce te costă? Omul a fost drăguț, ai văzut.

Ți-a scris să te întrebe ce faci. Cât îți ia să-i scrii și tu înapoi: sunt bine,

sunt acasă și gata.

- Cum să spună că-i acasă, dacă nu e? - Chiar așa.

Ca să zică ceva.

Atunci să zică "Sunt bine, merci, iau cina cu prietenii”.

Da! Mai degrabă zic asta.

Dar de ce să spună unde este?

E o chestiune de principiu. Ce? Nu mai există intimitate în ziua de azi?

Convorbirile astea începeau altădată cu "Salut, ce mai faci, ești bine?"

Acuma te întreabă direct: "unde ești?"

Nu te mai întreabă dacă ești bine.

Treaba mea unde sunt. Ai înțeles? De ce să-ți zic ție?

Și ce pana mea te interesează pe tine unde sunt eu?

- Ben, da… de ce ne cerți? - Chestiile astea ne distrug și ne fură

identitatea și noi le lăsăm fără să ne dăm seama.

Ben, nu răspund.

Bravo! Nu răspunde.

Bă, da' vouă vă dăunează grav eclipsa asta.

Unu doi trei patru cinci șase… lipsește unul.

Ah! Stai.

Așa.

- Al cui e ăla? - Aaa! Al lui Ștefan.

- Și eu am un mail. - Stai, le luăm pe rând. Ștefan?

Ce?

"Psst! Ai auzit? Au început cele mai tari reduceri pe vivre.ro."

- Ai scăpat de data asta. Zi-i, Dora! - A! Nu! E un mail, e lung, e plictisitor.

Cum adică e plictisitor? Respectă regulile. Dă, că citesc eu!

"Centrul Rezidențial pentru seniori Amurg. Răspuns la cererea dumneavoastră."

"Vă confirm că am primit cererea depusă la"

"Centrul Rezidențial pentru seniori Amurg. Vă vom contacta curând ca să profitați"

"de primele trei luni de gratuitate după confirmarea înscrierii definitive.”

"Mihaela Popescu, director Centrul Rezidențial pentru seniori Amurg."

- Ce chestie! - Amurg?

Nici nu știu cine-s tâmpiții ăștia… mi-au trimis mail la ora asta.

- Ăsta e un azil? - Nu… da…

Mi-am adus aminte. Am fost cu o colegă acum două săptămâni. Vrea s-o mute pe

maică-sa acolo, m-am uitat, era frumos și am cerut niște informații.

- Ai cerut și tu niște informații. - Da.

Cine cere niște informații la un azil?

Ei uite, unii mai cer.

Și dacă te duceai cu colega ta la o înmormântare, întrebai

dacă e vreo groapă liberă?

- Nu. - Cum "nu"?

Au spus că ai depus o cerere. Tu vrei s-o trimiți pe mama la azil?

- Nu e azil, bine? - Dora.

E o reședință. E foarte frumos.

Femeia aia te adoră. Are grijă de toate, în ciuda problemelor ei la șold.

- De asta bea vin roșu, pentru șold? - Ben, tu nu te băga.

Are grijă de tot, de casă, de copii…

- Da. De aia primește cazare și masă. - Poftim?

- Vrei să-i cer mamei să plătească chirie? - De ce nu? Are o pensie, nu?

Știi foarte bine câte economii facem cu bonele. Bine, facem cum vrei tu.

Luăm bone și adio vacanțe.

Măcar recunoaște că nu mai e la fel cu ea în casă.

"La fel" în ce sens?

- El nu se prinde în ce sens. - Foarte bine. Continuă…

Termină! Știi foarte bine la ce mă refer. Știi foarte bine despre ce este vorba.

- Da! - Nu.

- Da. - Nu înțeleg.

- Da, da. - Nu, nu.

Da, da, da…

- Tu vrei să spui că noi doi nu mai facem? - Da.

Așa cred. Stă în camera de alături.

Este adevărat că, în subconștient, proximitatea mamei poate avea

un efect castrator.

- Castrator, se știe! - Da, castrator. Ăsta este cuvântul.

Da, na… adică eu îmi iubesc soacra, dar n-aș putea să stau cu ea în casă!

Nici eu n-aș putea să stau cu mama. Poa' să plătească chiria chiriilor.

Azilurile moderne sunt chiar grozave. Au patru stele.

- Nu-i azil! - Știu. E reședință.

Marcu, acum trebuie să recunoști, maică-ta este puțin… adică puțin e foarte…

Hai, c-o știi, că e maică-ta.

Cum e mama?

- Când eram mic mi-era frică de ea. - Și mie la fel.

Avea mâinile alea mari. Lovea mai tare ca taică-miu.

O respectăm cu toții, dar și tu ai recunoscut că poate fi puțin dificilă.

- Serios? - Da. Chiar și tu ai spus asta.

- Recunosc, are un caracter mai dificil. - Amin.

După 25 de ani, recunoaște și el că mă-sa e nebună.

- Cât este ceasul? E zece. Eclipsa! - Hai să ieșim. Hai pe balcon.

- Nu, nu, nu! Telefoanele pe masă… - Îl iau să facem o poză.

- Tu da, restul nu. - Hai!

E minunată.

Nu știu de ce, dar eu tot două văd. Una peste cealaltă.

E o iluzie optică. E umbra Pământului care formează un alt inel.

Îmi dai mie să fac poza?

Uitați…

Toma, hai să ne așezăm un pic așa…

Facem din partea asta. Doruța, intră și tu.

Și ne îngrămădim un pic, ca să se vadă și eclipsa.

O să se vadă, că i-am luat telefon șmecher.

Hai! Unu doi…

- Ce vrea ăsta la ora asta? - Nu știu.

- Da' cine e? - Fostul ei iubit. Da' ce vrea?

- Nu știu. A zis doar salut. - Hai. Ne punem la loc și… Atenție!

- Ben, stai puțin. E fostul ei iubit? - Da, fostul.

Unu, doi…

- Zâmbește, Toma. - Stai liniștit, că nu-mi pasă mie de el.

Știu că ție nu-ți pasă! Ziceam și eu așa, că e fostul.

Da. E fostul.

Hai, unu, doi…

De ce l-ai trecut cu numele Ivan?

Că așa-l cheamă! Ăsta e numele lui. Ivan. Cum voiai să-l trec?

Cu nume întreg. Cu nume și prenume. Pe frati-miu așa l-ai trecut în telefon.

Nu l-ai trecut Mihai. Când treci pe cineva în telefon cu numele mic, înseamnă că e

o relație apropiată. Și clar că nu poți s-o confunzi cu altă persoană.

- Pe bune, Tomiță, e fostul ei iubit. - Ce înseamnă fostul, ex-ul!

- Da, mă! Ex-ul! Sau "sexul". - Ești incredibil.

Nu, dar după părerea mea, foștii sunt foarte periculoși.

- Putem face poza și după aceea… - Da.

- Mai ales că ea i-a dat papucii… - Termină, că știu ce vrei să faci.

- Facem poză aia sau ce facem? - Ben hotărăște!

- Ben, te concentrezi? - Glumiți, nu?

Hai, zâmbiți.

Nu mă enervez deloc, pentru că știu că tipul este inofensiv. Hai!

Atenție… unu, doi…

"Am chef de sex."

- Calmează-te. - Jur că-l omor.

- Ce-i asta? Îl omor. - Nu e ceea ce pare.

Deci ce e mesajul ăsta: "Am chef de sex"?

- Nu pe mine mă vrea. - Dar pe cine? Ce, e un mesaj de grup?

Nu mai râdeți, mă!

- Calmează-te. - Deci ce e? Zi-i!

Ivan se vede cu o fată de câteva luni și pentru ea e doar sex

și el se preface că și pentru el.

- Și de ce îți scrie ție? - Ivan doar se preface că și pentru el,

dar de fapt el e mort după ea, e ca un câine turbat. Nu știe cum

să-i zică și mă întreabă pe mine.

Dacă e turbat, să meargă la veterinar, nu la iubita mea.

- Și tu, Marcule, nu mai râde! - Păi nevastă-ta e veterinar.

El la veterinar vrea.

Toma, stai! Toma!

- Te ajut? - Da, te rog.

Ce faceți, mă? Haideți în balcon să facem poza aia.

- Lasă-mă, mă, în pace cu poza ta! - Toma, calmează-te.

Din cauza lui Ivan faci așa? Dă-mi telefonul, că-l sun.

- Nu, nu! Nu trebuie, că nu-mi pasă. - Mie îmi pasă.

Dacă crezi că sunt geloasă, greșești.

Eclipsele de Lună sunt folosite și pentru măsurarea vitezei de răcire a scoarței

în intervalul în care aceasta este lipsită…

Merci că m-ai sunat. Scuze că te deranjez, dar era urgent.

- Te-a sunat? - M-a invitat la ea.

Nu te duce, c-o să fie și mai rău!

Nu poate fi și mai rău. Sunt deprimat groaznic. Mă simt rău fizic. Mă duc.

De ce mai m-ai sunat dacă te-ai hotărât?

- Pe cine altcineva să sun? - Bine, noapte bună.

- Merci. - Pa.

- Esti mulțumit? - Te sună des?

- Oricând are chef să… - Am înțeles. Destul.

Când mă sună, plânge. Ce vrei să fac, să-i închid?

Să-i dai numărul Mariei, să se ducă la nebuni.

Are nevoie de psiholog, nu de fosta iubită.

Vezi că te-am auzit. Pentru cine nu s-a săturat, platou cu brânzeturi.

- Ben, mă ajuți? - Merci.

Doamne. În sfârșit mâncăm, Doamne!

Stai liniștit, că pentru asta desfac și un vin special.

- E bun? - Uh-huh.

Scuze.

- Dora, tu ești bine? - Poftim?

- Întrebam dacă ești bine. - Da, sunt OK.

- Dă-mi mie farfuria și îți pun… - Sunt OK.

- Sigur? - Da.

- Știi ce vrea fostul tău? - Ce?

Vrea să ți-o tragă, aia vrea.

- Ești ridicol. - Eu nu țin legătura cu fostele mele.

Pentru că niciuna nu vrea să mai audă de tine!

Termină, mă, că vorbesc serios!

- Ce vrei să-i zic, să nu mă mai caute? - Da. Ar fi mai bine. Da!

Să nu poți să vorbești cu un amic pentru că bărbatul tău nu are încredere în tine.

N-are legătură.

Am încredere în ea. În el nu am încredere. Cunosc genul. Îi miros de la depărtare

Ăsta-i ca un câine în călduri.

Ia auzi! Săracul băiat e și în călduri. El de aia vrea la veterinar.

- Madame, pour le fromage. - S'il vous plait, payer les hommages.

- Noblesse oblige. - Le vin dirige.

Dora!

- Pune-mi și mie, te rog! - Lasă-l jos.

Noroc!

Și apoi morcovul spune: "Exact, de ce întrebi?”

Unul foarte bun.

- E Ana. Ce fac? - Răspunde!

- Da, tati. Totul OK? - Da, sunt bine. Putem vorbi puțin?

Sigur, spune.

Nu știu cum să-ți zic.

Părinții lui Matei sunt plecați și mi-a propus să petrec noaptea la el.

Doar noi doi. Adică… înțelegi tu.

Tata?

- Tata? Mai ești? - Și tu ce i-ai răspuns?

Nu știu ce să fac. Aș vrea să mă duc, dar m-a luat prin surprindere.

Aș vrea să merg, dar nu în seara asta.

Pe de altă parte, dacă o să-i zic nu, lucrurile o să devină ciudate între noi.

E posibil să înțeleagă greșit și o să se supere sigur. Ce să fac?

Nu trebuie să te duci pentru că se supără el. Ăsta nu e un motiv.

Dacă ar fi după mine, aș zice să n-o faci niciodată. Să rămâi fata lui tati.

Dar asta nu se poate, nu e firesc.

Am să-ți spun un lucru pe care probabil ai să-l ții minte toată viața ta.

Asta nu este ceva pe care să povestești mâine cu prietenele tale.

Dacă peste ani, când îți vei aminti de noaptea asta te va face să zâmbești,

atunci du-te la el.

Dar dacă nu ești pregătită, dacă nu ești sigură, atunci n-o face.

O să ai suficient timp pentru asta.

- Știi ceva? - Ce?

- Nu, nimic. Nimic. - Hai, spune te rog.

Mi-a fost atât de rușine astăzi când mi-ai dat prezervativele.

Îmi venea să intru în pământ.

- Nu ți le-am dat ca să le folosești azi. - Atunci pentru ce? Ai simțit ceva?

E prima oară când îmi dai așa ceva.

Uite, dacă mă hotărăsc să mă duc la Matei, să-i spui mamei că rămân la Zoe, da?

- De ce nu-i spui tu? - Ce anume?

- Adevărul. - Ai înnebunit?

Să știi că ar trebui să vorbești cu ea.

Știi cum e mama. Se înfurie imediat și oricum nu mă ascultă niciodată.

Trebuie să știi cum s-o iei. Trebuie să ai puțină răbdare.

Dimpotrivă, trebuie să am foarte multă răbdare cu ea.

OK, foarte multă. Dar crede-mă că va merita efortul! Ia încearcă!

Cred că ești prea îndrăgostit de mama să vezi cât e de scorpie.

- Nu, tati, nu e. - Tată, trebuie să închid.

- Nu! Ana, ascultă-mă… - Mulțumesc.

Ana…

Te-ai descurcat foarte bine.

Psihologul te-a ajutat.

Îmi pare rău.

Chiar te-ai descurcat…

- E al tău. - Da.

- Colegul meu… e cam insistent. - Da' ce zice?

- Să-i răspund. - Păi răspunde-i și să terminăm odată.

Nu.

- Marcu, răspunde-i! - Am hotărât că nu-i răspunde.

- Ben, gata, destul! Răspunde-i și gata. - Bine. Răspund.

"Cinez cu prietenii. Vorbim luni.”

Gata!

Eu când eram mic, cre' că aveam vreo 7 ani… 8 ani… mergeam cu…

- ți-a scris: "imbecilule!" - Poftim?

De ce vorbește Lucian ăsta cu tine așa?

Habar n-am. E dobitoc. Habar n-am. E cretin.

- Uite că te sună. Răspunde-i! - N-are rost, Dora.

Cum să nu aibă rost?

- Alo! - Hai nu te mai preface că te doare gâtul.

Dacă chiar erai bolnav, stăteai acasă, nu ieșeai cu prietenii la dineu. Ce pana mea!

Alo! Am înțeles. Nu vorbi. Dacă vrei să știi care este problema ta,

nu ești sigur că-ți plac bărbații. Așa că du-te dracului!

Ăsta e… e nebun.

Ce?

Hai mă, pe bune?

Ce vă uitați așa la mine?

Colegul meu, e gay, îi cam place de mine.

Asta e tot. N-am ce să fac.

- S-a întâmplat ceva între voi? - Poftim?

Te-am întrebat dacă s-a întâmplat ceva între voi. Da sau nu?

Dora, termină cu prostiile. Ți-am zis, idiotul ăsta are fantezii. Atâta tot.

Toma, zi și tu ceva. Ștefan, de ce taci?

Da, e adevărat că poponarii, gay-i, homosexualii

cred mereu că tipii hetero sunt homo

și își încearcă norocul, insistă, îi căpiază.

Asta e o afirmație cam homofobă. Nu te trezești homosexual dintr-o dată.

- Există niște semne anterioare. - Da, asta am vrut să spun și eu.

Hai! Îți plăcea când erai mic să te-mbraci în rochițe. Și Ben poate confirma.

Ștefan, termină!

Marcu! S-a întâmplat, între voi?

Dora, suntem căsătoriți de 15 ani,

avem doi copii frumoși.

Sunt eu, soțul tău.

Dora, uită-te la mine!

Dora.

Uită-te la mine. Mă vezi tu pe mine cu vreun bărbat?

Zi! Mă vezi? Da sau nu?

Nu că ar fi ceva rău, doar că mie îmi plac femeile.

Adică îmi placi tu.

Dora, jur. Îți jur, între mine și ăsta…

- Lucian. - Lucian, nu e nimic.

Jur pe viața copiilor noștri.

Mă crezi?

Okay.

"Mi-e dor de buzele tale."

A jurat pe viața copiilor mei.

M-am măritat cu un monstru.

Dora!

Un monstru.

Dora!

Nu știu ce să mai zic.

Nu mai zi nimic. Las-o așa cum a căzut.

- Toma, ce ai? - Nimic.

- Sunt bine. Tu ești bine? - Da, sunt bine.

Înseamnă că suntem bine. Dă-mi și mie paharul, te rog frumos.

- Auzi, tu ai vreo problema? - Nu. E foarte sănătoasă apa.

În 25 de ani nu ne-a zis nimic. Desigur, n-a avut chef să vorbească despre asta.

- Iartă-mă, ce trebuia să spun? - Ce-ar fi trebuit să-mi spui?

Ne știm de mici copii.

Pot să știu și eu cine ești sau mai ai și alte surprize?

E tot prietenul tău din copilărie cu care vorbeai orice.

Orice? Nu cred. I-a scăpat un mic detaliu și poate c-ar fi trebuit să mi-l spună.

- Trebuia să ți-l spun? - Da.

- De ce, Toma? - Pentru că am dormit împreună, Marcule.

Am făcut duș împreună. Dacă prietenul meu cel mai bun e bulangiu, trebuie să știu.

După care da, pot decide singur dacă sunt de acord sau nu. Dar trebuie să știu.

"După care pot decide singur dacă sunt de acord sau nu." Tu te auzi ce spui?

Da' tu-ți dai seama de ceea ce nu mi-ai spus?

- Dar care este problema ta? - Stai un pic! Asta încerc să aflu și eu.

Auzi, tu ai o problemă că sunt poponar sau că nu ți-am spus că sunt poponar?

Tomiță, exagerezi.

Dacă eu exagerez că am o problemă, atunci am eu o problemă. Hai! Distracție plăcută!

- Homosexual se spune. - Ce mă?

Homosexual, da' nu încap atâtea silabe în gura ta de bou.

- Ce ai zis, mă? Ia repetă asta! - În gura ta de bou.

- Toma, cere-ți scuze imediat! - Eu să-mi cer scuze?

Da.

Ăsta ne-a mințit timp de 25 de ani și nu i-a păsat nimănui. După care mă face

bou și iar e bine. Nu intervine nimeni.

Bun. Bine că sunt eu bou.

Tomiță, calmează-te. Nu e mare lucru. Chiar exagerezi. Serios!

Și tu nu mai bea direct din sticlă, că s-a schimbat situația.

Ia mai du-te, mă, dracu'!

E poponar. Asta e…

Bulangiu. Și eu pot să zic că bărbată-meu…

Dar poate că are dreptate. Poate că prietenul lui chiar e obsedat de el.

- Mulți dintre pacienții mei au fantasme. - Dacă se epilează pe piept nu înseamnă…

Cât de idioată poți să fii? Nu înțelegi că se pupă? Își lipesc buzele. Îi e dor

de buzele lui! Mai clar de atât nu poate fi. E poponar.

- De cât timp se întâmplă asta? - Ești ridicolă.

- De cât timp? Spune-mi! - De puțin timp.

- Stați un pic. Eu vreau să… - Nu. Nu este nevoie, Ben.

- Și înainte de el? - Ce?

Câți ai mai avut înainte de el?

- Câți? - Da, câți?

N-am mai avut pe nimeni.

Multumesc pentru cină.

De ce acum?

Hai acasă.

Acasă? Super idee să mergem acasă, să vedem copiii… nu?

Că tot ai jurat pe viețile lor.

- Dora, te rog. Hai acasă. - Nu! Te duci singur acasă!

Eu rămân aici, eu beau vodcă.

- Dora! - Dora rămâne aici!

- Știe cineva un bijutier Max? - E al meu. Lasă-l.

- Alo, Tom? Tomas! - Ți-l dau acum.

Ce faci, mă, ești nebună?

- Da, Max. - Mi-ai ascultat mesajele, ți-am lăsat…

Da! E puțin cam complicat în seara asta. Te sun eu mâine și vorbim.

Devenisem paranoic. Am crezut că-i despre lănțișor.

- Am zis că nu-ți place. - Ba da, îmi place.

- Și ei? I-a plăcut și ei? - Da.

Așa, mă! Ți-am zis să ai încredere în mine? Nu e aur, da' păcălește.

Bine, mă! Hai că te sun și vorbim mâine! Pa!

Bine, mă, bine! Stai, stai! Încă ceva! Cerceii? I-au plăcut cerceii?

Te sun eu mâine și vorbim.

Cui ar fi trebuit să-i placă cerceii?

Nimănui.

Cum nimănui?

Pentru cine-s cerceii?

Pentru tine.

Eu nu mai port cercei de ani de zile. Mi s-au astupat și găurile din urechi.

Toma, tu știai asta.

Da, știu. De asta nu ți i-am dat.

Ar trebui să oprim jocul ăsta. Serios! E o prostie.

Iubirea mea… Dispecera. Ce mai vrea și asta? Nu se lasă!

- Pentru ea sunt cerceii? - Nu, iubire! Vrea să mă cheme la muncă.

Ce faci? Dă-mi telefonul.

Andreea, dă-mi telefonul.

Alo!

Toma, alo! Iubitule! Iubirea mea, trebuie să te văd.

Am făcut un test și au ieșit două liniuțe. Cutia zice că asta

înseamnă pozitiv.

Pozitiv înseamnă că sunt însărcinată, nu?

Alo! Iubirea mea!

Stai, iubire! Iartă-mă. Te rog să mă ierți.

- Iubire, deschide! - Pleacă de aici, nenorocitule.

Iubire, deschide! Mă auzi? Dora!

- Dispari, Toma. - Dora, deschide.

Iubire, iartă-mă. Iartă-mă, iubire! Lasă-mă să-ți explic.

Andreea, mă auzi?

Andreea!

Dora, deschide!

De ce face așa ceva?

De ce a făcut asta?

Abia ne-am logodit. Facem sex în fiecare zi.

De ce face un bărbat așa ceva?

De ce a amestecat-o pe dispecera aia în povestea noastră?

De ce s-a chinuit să mă convingă că mă iubește, dacă face așa ceva?

Da' al meu de ce se culcă cu bărbați?

- Dispari, Tomiță! - Sunt eu, Dora. Deschide.

- Du-te și tu dracu'! - Tocmai ai primit un mesaj pe Facebook.

Cineva vrea să știe dacă porți chiloți.

Nu e ceea ce crezi, Marcu, jur! Nu-l cunosc pe tip.

Nu ne-am întâlnit niciodată. Jur!

- Pe viața copiilor noștri? - Marcu, ascultă-mă.

E doar un joc. Ne trimitem ocazional mesaje. Atâta tot.

- Jocurile astea văd că sunt la modă acum. - Ascultă-mă. Nu l-am văzut niciodată!

- Păi sună-l. E momentul potrivit, Dora. - Cum să-l sun?

Nu pot să-l sun la ora asta? Are o viață privată, are o familie.

- Și tu n-ai? - Nu e nimic serios. E doar virtual.

Dacă nu e nimic serios, sună-l.

Uite, ți-a lăsat și numărul de telefon.

Doamne! Vorbiți de peste șapte luni.

- Marcu, nu ne-am sunat niciodată. - E momentul potrivit acum. Uite!

- Ești un dobitoc. - Posibil.

- Alo! Dora? - Vorbește.

- Tu ești? - Da, eu sunt.

- Îmi pare rău. Nu trebuia să-ți scriu? - Ba da!

- Ce surpriză! - Vreau să ne vedem.

Am hotărât să nu facem asta niciodată, dar…

Dacă ți-ai schimbat părerea, am putea să ne vedem.

Nu! Mai bine nu. Scuze, dar trebuie să închid.

- O secundă. Ai o voce frumoasă. - I-auzi!

- De curiozitate, porți? - Ce să port?

Chiloți. Porți sau nu?

- Marcu. - Taci din gură.

- Da' ție ce-ți pasă? Că esti gay. - Asta nu mă împiedică să fiu curios.

Deci, purtăm? Haide, Dora.

- Marcu! - Lasă-mă în pace.

- Deci porți? - Termină.

Termină!

Ești mulțumit?

Dacă nu mă iubești, de ce dracu' nu mă părăsești?

De ce dracu' nu mă părăsești? Faci atâta scandal pentru niște chiloți.

Să vă zic eu ceva ce n-o să găsiți în telefonul meu. Lasă-mă să vorbesc!

În noaptea aia cu accidentul, eu eram la volan! Nu Marcu.

A luat vina asupra lui, dar eu eram.

Eram beată și aș fi ajuns direct la închisoare.

Și cu copiii ce făceam?

Cum ne ziceam? Am ales răul mai mic.

Numai că un om a murit și nu-l pot considera răul mai mic.

Dora, gata.

Gata.

Gata cu ce?

Gata cu ce?

Nu-ți dai seama că noi nu am vorbit niciodată despre asta?

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Tot ce ne-a unit toți anii ăștia a fost sentimentul ăsta de vinovăție.

Tot ce m-ai făcut să simt toți anii ăștia…

De ce nu ne-am despărțit?

În viață e bine să știi când să te desparți.

Puteai să-mi spui că ești gay. Ne-am fi despărțit mai ușor.

Adevărul e că…

Poponarul sunt eu.

- Poftim? - Poponarul, bulangiul, eu sunt.

Da, puteți să-mi ziceți cum vreți.

Cum vă dictează educația și instinctele de heterosexuali care-și protejează tagma.

Ți-am zis că-i o idee proastă să schimbăm telefoanele.

Doamna psiholog, să știți că eu n-am avut semne anterioare. Îmi pare rău.

Și nici rochii în copilărie n-am purtat. Chiar îmi pare rău.

Ben, nu are de ce să-ți pară rău. Eu am fost gay de aproape două ori

și crede-mă, mi-a ajuns. Adică eu înțeleg de ce nu ne-ai spus.

- De asta te-au dat afară? - Tu ce zici?

Dar n-au voie să facă asta, îi poți da în judecată.

Uitați-vă cum ați reacționat voi care-mi sunteți prieteni.

Cum să mă duc eu într-o sală de judecată?

Cum să stau eu acolo să vorbesc despre asta

cu judecătorul, cu avocații, cu sala plină. Cu familia!

Mi-a plăcut jocul pentru că semăna cu un film unde se descoperă criminalul încet.

Și speram să fiu și eu descoperit! Dar nu așa. Nu în felul ăsta.

Ar fi normal să ni-l prezinți și nouă pe prietenul tău. Pe Lucian.

Nu cred.

Eu m-am obișnuit cu glumele astea, ale voastre. Chiar din clasa a treia.

Cred că el s-ar simți prost la prima ochiadă sau la prima glumă mai deocheată.

Și nu vreau asta.

Dacă iubești pe cineva, îl protejezi, nu-l expui.

La revedere.

Andreea, răspunde! Andreea, mă auzi?

Vă rog eu frumos! Ajutați-mă, că nu răspunde.

Andreea!

Lasă-mă pe mine!

Au! Am displazie ca mama.

Dați-vă la o parte!

Nu e nevoie.

Te-a sunat mama ta. I-am zis că aștepți un copil.

M-a felicitat, mi-a făcut complimente…

Nu pe mine trebuia să mă felicite.

Ai dreptate să-l păstrezi pe Lucian doar pentru tine.

Din curiozitate, cine este fata care ți-a trimis poza?

Nimeni, e ceva virtual. Ca prietenul tău de pe Facebook.

Hai să mergem acasă.

Marcu…

Nu mai putem trăi așa.

Nu mai putem.

Jocul ăsta ne-a dat viețile peste cap.

Da, așa este.

În dragoste și în prietenie trebuie să existe anumite secrete.

Așa funcționează ele.

Îmi pare rău. Nu trebuia să fac asta.

Ba da! Poate că e mai bine că s-a întâmplat așa.

Cel puțin acum avem certitudinea că trebuie să divorțăm.

- Iar tu nu mai mergi la psiholog. - Oh, da!

Ștefan, e deja multă vreme de când nu mă mai simt fericită în relația asta.

Știu.

Mă bucur însă că în sfârșit ai găsit curajul să mi-o spui.

Noroc!