Original subtitles

Satele noastre mor.

Un nou raport confirmă, că tendința se accentuează.

Satele se golesc de locuitori.

Acest fenomen are un nume: deșertificarea.

Care se manifestă peste tot,

ca și aici, în Pouziou-les-Trois-Galoches,

prin închiderea magazinelor.

Nu se mai vindeau nici măcar cinci baghete pe zi.

Iar croissante nu mai făceam, le aruncam.

Pentru a nu ajunge un sat fantomă,

mica comună și-a depus candidatura

pentru a găzdui gigantul agroalimentar Mondialacta,

care a lansat o cerere de oferte

pentru a găsi locația viitoarei sale fabrici de brânză.

O operațiune care ar putea salva

micul orășel de uitare.

Dragi concetățeni, dragi concetățene.

În sfârșit, speranța renaște.

Împreună, vom putea să redinamizăm Pouziou.

Să fim siguri...

Pardon.

Această fabrică va crea un bazin de locuri de muncă.

Vor veni familii întregi.

Familii de tineri, sânge proaspăt.

Și mâine, vă dau cuvântul meu de onoare,

comuna noastră va renaște din propria cenușă!

Trăiască Mondialacta!

Trăiască Pouziou și trăiască Franța!

- Bravo. - Îi dau cuvântul lui Guy Laval,

salvatorul nostru!

Pouziouieni, Pouziouience, să transformăm această zonă sinistrată

într-o zonă de ocupare deplină, aveți încredere în noi.

Să avansăm mână în mână spre un viitor prosper.

Vă mulțumesc.

Bravo!

Și dacă-mi permiteți,

aș dori să adaug că anunțul

lansării lucrărilor la fabrică va fi oficializat

chiar săptămâna viitoare

la Salonul Agriculturii.

Veți putea descoperi și

viitorul brânzet de capră de la fabrica din Pouziou!

- Brânza lor nu arată a nimic. - Ba da, trebuie gustată.

- Vorbești prostii. - Ba nu.

Mulțumesc.

Și nu uitați de punga surpriză.

Nu-i rău.

Nu-i rău, e de-a dreptul scârbos.

Parcă-i gips.

Poți să lipești gips-carton cu asta.

Ca brânza să aibă gust, trebuie făcută la fermă!

Nu într-o fabrică!

- Știu, fac asta de 70 de ani! - Taci.

Nu mai bombăni, Maria, e doar un prototip.

Și prostia ta e tot un prototip?

Eu nu vreau

pavilioanele voastre, supermarketurile voastre.

Cu atât mai puțin fabrica voastră

- și poluarea! - Gata, mamă.

- Așa e! - Și iată, e ca

la distribuitorul de pizza,

de îndată ce vorbim de viitor, e un nu rapid.

Ce viitor? Fabrica voastră va ucide ultimii mici producători.

Maria, sunt sigur că având încredere în prietenii noștri de la Mondialacta,

ne vom întoarce la epoca binecuvântată în care Pouziou

era o comună prosperă cu 2 500 de locuitori.

Da, Serge, bravo!

Nu-mi sunt prieteni.

Și ca să ne resuscităm

satul, n-avem decât să ne suflecăm mânecile

în loc să ne dăm pantalonii jos!

Mi-a rușine cu voi.

Creșteți capre, dar sunteți oi!

O să se calmeze, nu vă faceți griji.

Poftiți.

- Păi, mulțumesc. - Cu plăcere.

Trebuie să traversezi pe zebră, mami.

- Și prostia ta, pe unde traversează? - Nu, dar...

N-am putea lua o pizza mică pentru diseară?

Fă ce vrei.

- Așteaptă-mă. - N-am timp.

Asta miroase urât.

Arde.

Până la urmă, nu e rău

cu povestea lor cu fabrica.

Aș putea lucra acolo.

Ca să faci ce?

Să-mi câștig existența, ce glumă.

- Să am un salariu. - Ca să faci ce?

Nu știu, să-mi plătesc o locuință.

Să fiu independent.

La vârsta mea, va trebui să încep să mă gândesc la asta.

"Independent"... Tot eu sunt cea care îți spală

- chiloții. - E drăguț din partea ta.

Îți dau bani de buzunar, ce mai vrei?

Mami, cu zece euro pe săptămână, nu pot ajunge prea departe.

Ești hrănit, ești spălat, de ce te plângi?

Dacă te duci la fabrica lor,

cine mă va ajuta să mulg caprele

și să fac brânza?

Tocmai, au explicat. N-ai înțeles.

Nu vom mai avea nevoie să facem brânzeturi.

Mondialacta vine direct la noi ca să colecteze laptele.

O să cumpere laptele pe doi bani și se vor îngrășa pe spatele nostru, asta e.

Aoleu, mă împung de la prostiile tale!

Vezi răul peste tot.

Ei o să facă brânzeturile.

Să le ambaleze, să le vândă și toate astea.

N-o să mai ai nevoie să faci nimic.

N-o să-mi mai rămână decât să crap.

Măi să fie, am și un telefon.

Uite.

E genială chestia asta.

Gratis, pe deasupra. Chiar merită.

Ai o lună de abonament gratuit.

Ai 5G.

5G?

O să-ți schimbe viața, băiete.

E gata de folosit, perfect.

Asta știu ei să facă cu proștii.

Ce-o să faci cu un telefon?

Tu nu telefonezi.

Acum, suntem aproape obligați să avem unul.

Și trebuie să ne adaptăm timpurilor.

Cine naiba vrea să ne enerveze la ora asta?

- Alo! ? Alo? - Cine-i?

- Eu sunt. - Cine-i eu?

Christian Bodin.

Poftim?

E practic, nu?

N-ai altă prostie de făcut?

- Dobitocule. - Mai și glumim.

Da, da, „glumim”...

Mizerabilii!

Oprește-te, nu are rost!

Nu așa le distrugi fabrica!

Vor semna la Salonul Agriculturii!

Fă-ți valiza!

Și noi vom merge la Salonul Agriculturii.

Poftim?

Bună ziua, suntem la Salonul Agriculturii...

Deschiderea Salonului Agriculturii de la Paris...

Aleile largi, animalele, standurile...

Industriașii și marii distribuitori negociază prețurile...

Ministrul Agriculturii trebuie să facă turul confederațiilor.

Va fi primit de directorul general Mondialacta, Albert de Beauharnais,

care va fi prezent...

Veniți, apropiați-vă!

Veniți să gustați brânzeturile de la familia Bodin!

Singurele, cele adevărate!

Dacă dați peste viermi...

- Ia tartinele. - Domnule de Beauharnais!

- Cum merge salonul? - Foarte bine.

Domnule ministru, bună ziua.

Doamnă, bună ziua.

Ați venit să pipăiți fundul vacilor?

O tartină mică

cu brânză adevărată?

Pentru degustare.

Îmi pare rău, sunt alergic la lactoză.

Și eu la cei cu cravată care vor să ne învețe meseria.

Nu suntem aici pentru asta, dragă doamnă.

Atunci, spune-i amicului tău să-și strângă fabrica.

Pentru că o să ne bage în pământ

cu brânzeturile lui industriale.

Ceva-mi spune

că sunteți din Pouziou.

- Exact. - Doamnă, aveți

mai mult de câștigat decât de pierdut.

Să stabilim o întâlnire, vă voi explica totul.

Mulțumesc.

În câteva zile, vom pune

prima piatră

a fabricii din Pouziou.

Jos Mondialacta!

- Nu vrem fabrica ta! - Mândria...

Cu brânzeturile tale proaste, bagă-ți-le-n cur!

Mai sus bannerul!

Jos, Mondialacta!

Cu brânzeturile tale proaste,

poți să ți le bagi în cur!

Reluăm concursul nostru cu cel mai bun țap reproducător.

Ferma Bodin ne prezintă țapul lor, Rocco.

Rocco, dă-te jos!

Pardon.

Ce obsedat mai e și ăsta!

La naiba. Bine, vă propun

să-l chemăm cu toții împreună.

Rocco! Rocco!

Găleata cu apă, îți spun! Hai, mișcă-te odată!

Aruncă!

Rocco! Rocco!

Scuză-mă.

- Ai venit prea aproape, nu te-am văzut. - Dobitocule.

Și tu te-ai apropiat!

Dobitocule, dobitocule, dobitocule.

N-am ochi la spate.

Tu te apropia.

Rocco mă trage, imbecilule!

Iată-i!

- M-ai lovit. - Ai meritat-o!

Bodin, mama și fiul, și țapul lor, Rocco!

80 de centimetri la greabăn.

- Va fi greu să-i facem să câștige. - Stai liniștit.

Am brațul lung.

Și momentul pe care îl așteptați cu toții!

Verdictul juriului.

Medalia de aur este acordată anul acesta

fermei Bodin, mama și fiul

- și țapului său, Rocco! - Ura!!!

BODINII SCĂPAȚI DE SUB CONTROL

Traducerea și adaptarea: TheOne

Christian, Rocco nu e de vânzare!

Nu-l vând, doar discut.

Mai bine ajută-mă să mai fac

niște tartine.

Pot să primesc o tartină, doamnă "Bodine"?

Nu se poate!

Nu, dar ce faci tu aici, Khalid?

Nu ești în Maroc?

Mi-ai lipsit prea mult, doamnă Maria, am venit să te iau de soție.

Atunci, scoate banii.

Am căpătat valoare de când ai plecat din Pouziou.

Christian!

Uite cine-i aici!

- Bună, Christian! - Nu pot să cred.

Khalid!

- Ce faci? - Tot sub fusta mamei.

- Ei bine, nimic nu se schimbă. - Mereu același.

Îți amintești de Leila?

Doamne, Iisuse!

Christian!

Nu te-aș fi recunoscut.

Ba da.

E frumoasă.

O femeie frumoasă.

Serios, ce faceți pe aici?

Am venit să ne prezentăm brânzeturile din lapte de cămilă.

- Nu mai faci brânză de capră? - Ba da.

Dar trebuie să ne diversificăm. Afacerile...

- Da, afaceri... - Când mai veniți

în Maroc?

O să ajungem mai devreme sau mai târziu, dar acum nu e momentul.

Avem alte cămile de biciuit.

Mulțumesc.

Din păcate.

Ce-i asta?

Îți voi explica.

Doamnelor și domnilor, salonul își va închide porțile.

Invităm vizitatorii să se îndrepte spre ieșire.

Prieteni, vă rog!

Închide-o că o deschid eu!

Ridică-ți paharul

pentru campionul Rocco!

Pentru fiul meu, Christian. Nu are aceeași vână

ca Rocco,

dar are aproape

același miros în anumite seri!

Ce prostii.

E emoționantă, și, pe deasupra, are umor.

Pentru adevărații țărani care hrănesc Franța!

- Da! - Și mai ales nu

pentru ipocriții ăștia de industriali

care nu ne vor lua pielea!

Au dinții lungi, dar noi avem pielea groasă.

Poftă bună, prietenii mei.

Nu, serios!

Uitați-vă cum îi avem la mână pe țăranii ăștia.

Doamnă Bodin, felicitări. Sunt foarte fericit.

Meritați ce vi se întâmplă.

Și eu sunt de la țară.

- Serios? - Străbunicul meu

a fost notar

- în Bordelais. - Niște oameni simpli, deci.

Dna. Bodin...

Da.

Mai bine ne unim forțele decât să ne dezbinăm prostește.

De ce nu?

Trebuie să discutăm despre asta.

Dar mai întâi, ciocnim.

Așa se face la noi, la țară.

Nu v-a învățat asta bunicul dumneavoastră?

Christian?

Ai înțeles, Laval?

Trebuie să scoatem artileria grea.

56-le?

47-le.

47-le?

Da, da.

Ți-am păstrat un loc lângă mine.

Mulțumesc, ești amabil.

Scuză-mă, locul ăsta era rezervat, de fapt.

Cine pleacă la plimbare,

- pierde locul. - Da, dar nu scrie nicăieri...

- Cum se spune? - Lasă, nu-i nimic.

Nu, nu, nu, stai!

- Trebuie să fim rezonabili. - Asta ne face poftă de mâncare.

Și nu trebuie să fim rezonabili. O să fim când ajungem în groapă.

Pe ritm vesel.

Când corpurile se contopesc...

Nu, nu, nu, nu.

Nu mai sus de margine.

E un java albastru!

Trebuie să mergem,

șoferul dumneavoastră vă așteaptă.

Nu-i rău tipul ăsta.

Îmi dai ordine? Cine-i șeful aici?

Dumneavoastră sunteți, domnule președinte.

Gata, deci, lasă-mă-n pace.

Măi, Laval,

mai destinde-te, zici că ai un par în fund.

Trebuie să vorbim

cu oamenii de rând.

- Maria, servește-l. - Atunci, un 47.

Unul mic, mic.

O să-ți scoale

parul.

Un păhărel ca să ne dezmorțim.

Pentru Bodin.

Hai, noroc!

Da.

E pentru bărbați.

Du-te și distrează-te.

Păi da!

Hai, dispăreți de aici!

Am doi.

Unul...

e un mare prost și...

Vrei o țâră de tărie?

Încă nu beau alcool.

Mi-am pregătit o specialitate locală

ca să sărbătoresc asta.

Da...

Da, nu-i rău.

Îmi amintește puțin de feriga

pe care o fumam când eram mică

ca să impresionez băieții.

Peña Baiona

Nu-i mai rău decât rachiul nostru de pere, întreabă-l pe Albert.

L-am păcălit bine pe ăsta.

Albert, vino-ncoa!

Totuși, șmecheria asta te irită.

Benjamin Pavard, nu cred că-l cunoașteți.

Apare de nicăieri. Un tip nenorocit.

Îl avem pe Benjamin Pavard!

Benjamin Pavard...

Hai, hai...

Oprește-te, Rocco.

Mă gâdili.

Oprește-te.

Oprește-te, Raymond, hai.

E micuțul lângă noi.

Gâdilă...

Ce caută asta aici?

Christian, ești aici?

Ce-i cu nebunia asta?

La naiba.

- Unde suntem? - Habar n-am, frate.

Poate la standul Marocului, unde e cămila lui Khalid.

Nu, nu era de culoarea asta.

Au revopsit-o.

Nu poți revopsi o cămilă.

E bine făcut decorul.

Da.

Mă doare fundul.

Cred că am căzut și apoi m-am înțepat într-un spin.

Ce-i cu nebunia asta?

- Nu vrei să te uiți? - Unde?

Am o vânătaie?

- Am o vânătaie? - Nu, e mai degrabă în sânge, acolo.

Ce grozăvie! Ce-i cu nebunia asta?

- Ascunde aia. - Nu pot să văd.

Trebuie să doară.

E carne vie.

Dar ce-i asta?

Doamne, Iisuse.

Gata,

v-ați trezit?

- Ești aici? - Cum te simți?

Păi...

M-ați speriat.

De ce ți-a fost frică?

Seara aia la Paris, după salon.

Nu v-ați prefăcut.

- De ce? - Cum adică?

E de la țigară

n-ați făcut față, ați fost în comă 48 de ore.

- Cât a durat călătoria. - Unde suntem?

În Maroc, prietenii mei!

Acum suntem curați pe picioare!

Sunteți ca acasă aici.

Dacă nu eram eu,

- ajungeați la închisoare. - La închisoare?

- Și Rocco unde e? - Veniți să vedeți.

- Rocco e aici. - Da.

E campionul meu!

Rocco al meu...

El suportă mai bine călătoria.

Rocco al meu, puiul meu.

Ei bine, rahat.

Un copac cu capre. Nu știam că există așa ceva.

Nu cresc capre-n copaci, prostule!

Când l-au văzut pe obsedatul ăsta, s-au speriat.

Parcă-l văd pe Christian Bodin

- la concursul Miss Franța! - Leila.

Leila, suntem aici!

Ești bine, Leila?

Eu ar trebui să vă întreb asta.

Noi suntem bine, celălalt nu.

Rocco,

când vor mânca tot, vor coborî până la urmă.

Du-te și trezește-ți prietena.

- Prietena noastră? - Ce prietenă?

Păi da.

Mylène Farmer.

La naiba.

Laval?

Ce caută el aici? De ce e îmbrăcat așa?

După ce am mâzgălit sediul Mondialacta...

- Ce? - Da.

Am fost la cabaretul „La Michou”.

- Nu! - Ba da, ca să-i facem pe plac lui Guy.

Voia să o vadă pe Mylène Farmer.

Mă rog, nu pe cea adevărată.

I-a furat

costumul.

Dar asta e o nebunie totală.

Unde sunt, de fapt?

În Maroc?

Dar nu ești bine la cap?

Sunteți niște idioți!

Am crezut că fac bine.

La naiba, șeful meu, nevasta mea, copiii mei... Unde e aeroportul?

Nu e chiar aproape.

Pot să vă las la stația de autobuz.

Drumul duce la aeroportul din Casablanca.

Foarte bine, mă uit la zboruri.

La naiba, n-am semnal!

Suntem într-o vale, trebuie să urcăm pe dună.

Mamă?

Vino să vezi.

Ăsta e De Beauharnais, nu?

Da.

Da, ăsta e De Beauharnais!

Șantierul!

Doamne!

Stai, asta valorează aur.

- Serios? - Da, serios.

Bravo, Christian al meu.

Am fost răutăcioasă.

Telefonul tău mobil ne va fi

de mare folos.

O să ștergeți clipul ăsta, da?

Depinde.

Putem plăti.

Nu ne pasă de banii tăi.

Mami, poate e interesant.

Sau poate nu e interesant.

- Așa. - Ce vreți?

Fabrica.

Sau mai bine zis, nu o vrem. Nu vrem fabrică la noi.

- Dar ăsta e șantaj! - Da.

Înțelegi repede, scumpo.

O să câștigăm timp.

Poți să...

- Dă-mi telefonul înapoi. - Nu, viitorul Pouziou-lui

e aici.

La naiba!

N-o să-ți mai dau asta pe mână.

La dracu'...

Vino, Christian, vino.

- Ați fost filmat. - Unde?

Într-un cabaret.

- Nu-mi amintesc. - Nici eu nu-mi aminteam.

Ești sigur?

Da, sunt sigur, iar imaginile sunt destul de clare.

- E compromițător sau nu? - Da, e compromițător.

Dacă iese clipul ăsta, suntem pierduți.

Dar unde e?

Păi, pe telefonul lor.

- Vreau să-l văd. - Da.

- Tocmai sosesc. - Dă-mi-i la telefon.

Vrea să vadă filmarea.

Salut, Albert, ce mai faci? Nu te doare prea tare capul?

Doamnă Bodin, ce nebunie a fost în seara aia.

Se pare că ați filmat performanțele noastre, pot să văd?

Nu, nu e așa programat.

Doamnă Bodin, ne cunoaștem.

Va rămâne

între noi.

Ei bine, va depinde de dumneavoastră, până la urmă.

Vă explic

pentru că subalternul dumneavoastră are probleme, mai aveți exact 24 de ore

să anunțați public

că vă împachetați fabrica și că plecați.

Altfel, vom inunda internetul cu isprăvile dumneavoastră.

Și vă garantez

că veți cădea de pe piedestalul dumneavoastră,

Domnule președinte-director general. Poftim.

O zi bună.

Dar... Doamnă Bodin?

Cred că mesajul este clar.

Poftim.

Ce mi-au băgat în fund țăranii ăia? LAVAAAAAALL!!!

ÎN PLUS, ÎMI ÎNCHIDE TELEFONUL ÎN NAS. NU-I LĂSA SĂ SCAPE!!!

Deci, tot cu cârja?

Va trebui să ridicăm tabăra.

Caprele noastre n-o să

trăiască singure.

Mamă, nu ne grăbim, am putea profita puțin.

Nu, trebuie să ne întoarcem.

Ești enervantă.

Muncim

tot anul ca niște hârciogi.

Mulsul, paiele, piețele.

Trebuie să îngrijim găinile, să strângem fânul.

M-am săturat!

Ai terminat?

Totul pentru 10 euro.

Niciodată o zi liberă.

Chiar sunt luat de prost.

Fii politicos!

O să-ți iei una,

că o să te bage în concediu forțat pentru o vreme!

Ne întoarcem, punct.

- Nu te enerva. - Mă enervează.

Stai liniștită, m-am gândit la tot.

Mâine mergem la Fantasia

să cumpărăm capre.

Eu le aduc pe jos, voi, cu 504, mergeți la Tanger

și o lăsați la vărul meu Mustapha.

El mi-o aduce înapoi după.

Ești drăguț,

micuțul meu Khalid.

Ai 24 de ore să ștergi acel videoclip. Faci cum vrei!!!

Pare interesantă Fantasia.

Mi-ar plăcea să văd asta.

Gata?

Apoi toate zborurile din Casablanca sunt complete.

Îți schimbi părerea ca pe o cămașă.

Te preferam în portjartiere.

Hei, Rocco al meu, n-ai avut destule încă?

Tu nu ai furat medalia aia. Nu știu cum faci.

Va trebui să-mi spui și mie schema.

S-ar putea să-mi prindă bine uneori.

M-ai speriat.

- Da? - Da.

Nu mă pot obișnui să te văd în ținuta asta.

Arăt mai bine așa

- decât ca Mylène Farmer. - Da, asta e sigur.

Bine...

- E încă cald, nu? - Da.

- Știu, am... - Da.

Dar se pare că nopțile sunt răcoroase.

- Bine. - Da.

Ești bine, Christian?

Trebuie, n-avem de ales.

Da.

Nu-mi vine să cred că sunt aici.

- Ce? - E o nebunie.

- E o nebunie curată. - Da.

Câți ani ai, Christian?

Am... Nu mai știu.

Că se schimbă în fiecare an.

Am făcut 54 în mai anul trecut.

Și o să fac 55 în mai anul viitor.

Serios? Nu-i arăți.

În schimb, îi simt în oase.

- Da? - Da.

Sunt dimineți când ești înțepenit.

Totuși, e păcat cu povestea asta cu videoclipul.

Videoclipul...

Cu De Beauharnais.

Da, videoclipul, da.

Păi, sigur o să se supere pe tine.

Te plăcea.

Pe bune?

Chiar voia să...

Bine, rămâne între noi. Voia să-ți încredințeze

o funcție cu responsabilități în fabrică.

- Nu... - Ba da.

Da?

Dar "responsabilități", adică?

Păi... șef.

- Șef? - Da.

Da, direct șef.

- Da. - Bine, și câți oameni

aș fi avut sub cupolă?

- "Cupolă"? - Sub ordinele mele.

Mulți.

Da?

O echipă mare.

Șef... E nasol, mi-ar fi plăcut asta.

- Da. - N-am comandat niciodată pe nimeni.

- Da. - Sunt comandat,

de mama.

Da, și nu glumește, tanti.

Da, am văzut.

Da, nu, nu e...

Până la urmă, vorbim în gol pentru că fabrica se va face,

dar în altă parte.

I-am spus mamei, dar ea...

Și apoi altul va avea postul tău

cu salariul mare care vine cu el.

Da?

Aproximativ, cât ar fi fost salariul?

- Ca să-mi fac o idee. - Păi, așa la ochi,

ai fi început pe la vreo 5.000 de euro.

Nu?

- Ba da. - Atunci, chiar mă enervează.

- Păi da. - Da, ok.

Dar totul e încă posibil, e suficient să ștergi filmarea.

Durează două secunde.

E adevărat că e tentant.

Păi...

E tentant pentru că totuși se adună o sumă frumoasă.

Dar nu, telefonul meu e la mama.

Du-te și spune-i că ai un telefon de dat.

Cui?

Unui prieten, oricui.

Cristian, e telefonul tău.

Ai 50 de ani, te porți ca un puști! Hai!

Poți să o faci, hai!

Hai, poți să o faci!

Da, pot să o fac.

Mulțumesc.

Deci?

Ce părere ai?

O minunăție.

Și toate astea-n mijlocul deșertului, jos pălăria!

Noi suntem niște amatori pe lângă asta!

Nu spune asta, tu m-ai învățat totul la Pouziou.

Fără tine, aș fi fost încă băcan.

Aici, elevul și-a depășit maestrul.

Vreau telefonul meu, trebuie să sun

un prieten!

Ești nebun, ce te răstești așa?

E telefonul meu, am dreptul să-l am.

Am trecut de 50 de ani, nu mai sunt un puști.

Deci, unu la mână, lasă-o mai moale că-ți trag una-n bot

și doi la mână, eu păstrez telefonul ăsta.

Ce e-n el e prea prețios.

Stai acolo!

Vino-ncoace și gustă asta. Spune-mi ce părere ai.

Mă rog, de capră.

Da, are gust.

Ia uite-l și pe ăsta,

Mohamed ben Laval, te-a sunat patronul?

Nu, încă nu.

Păi, spune-i să se miște mai repede.

- Până una alta, gustă asta. - Nu, lasă, serios.

Lasă, gustă asta

și ia lecții!

Da, e bună.

Asta da brânză!

E altceva

decât bucățile voastre industriale de ipsos!

Mai dă-mi.

Mulțumesc, Maria.

Da, draga mea, e roudoudou-ul tău.

Trebuie să fii la badminton.

Ascultă, e un pic delicat.

De la sfârșitul Salonului, n-am mai ajuns acasă.

De fapt, sunt...

la Barcelona, la controlul calității în fabrică.

De Beauharnais nu m-a lăsat să aleg.

Sunt asaltat de muncă, n-am un minut liber.

Dacă nu răspund,

e că sunt în ședință, asta e.

Ești acolo, Christian?

- Nu dormi? - Nu, nu pot.

Vrei un ceai?

Păi da, de ce nu?

Ți-am făcut

o machetă mare

cu piața satului, am pus un cașcaval de capră în mijloc.

Arăta ca un cașcaval uriaș.

Da, îi spuneam:

"Cel mai mare cașcaval din lume."

Da, e adevărat.

Ia labele jos, Laval!

Dorm doar cu un ochi ca fiarele.

Și să nu te prind că mai faci, data viitoare,

țintesc gura!

Da.

Da, Rocco, îți plac caprele marocane, dar avem drum lung.

Trebuie să ridicăm

pânzele!

La revedere, prieteni!

Aveți actele la voi? La dus, ați trecut

clandestin.

Acum, o să aveți

nevoie de ele.

- Eu am cartea de identitate. - Eu am totul în geantă.

E ca și chiloții mei, cine încearcă să mi-i smulgă,

îi urc

”cojones” peste coaste!

La revedere.

Hai, să mergem.

- Ce cald e deja. - Da, murim de cald.

La revedere!

Rocco, spune la revedere haremului tău!

Hop-așa!

Suspensiile nu sunt noi.

- E bine, te ține treaz. - Da.

Câți kilometri are

- la bord tancul tău? - 800.000 și ceva.

E indestructibilă.

Nu se mai fac

- mașini ca astea. - Ca tine, Maria:

are pierderi,

îi e sete des, dar e rezistentă.

Și pornește

- la sfert de cheie. - Tu ai întârziere la aprindere.

Uite ce frumos e, mamă. Parcă suntem pe Lună.

Pui des

apă.

- La fiecare 20 km. - Da.

Atenție la radiator.

E înfierbântat.

Trebuie să folosesc cârpa.

Mai ales, nu beți

apa din bidon, ea vine din fântână.

- V-ar îmbolnăvi. - Bine.

- Și lui îi era sete. - Da.

Gata!

Am stors salata, e mai bine acum.

Începuse să mă strângă chiloții.

E de la scuturături.

Bine, deci, am plecat din nou?

Da, dar tu conduci, Maria.

Nu... chiar?

Da. Trebuie să te obișnuiești.

Am plecat!

Hop-așa!

Ne-a prins bine mica oprire.

- Tu conduci, mamă? - Da, unde sunt cheile?

Nu, trebuie să apeși pe butonul ăsta.

Țineți-vă bine, decolăm!

Unde e a treia viteză?

- Sus și la stânga. - Da.

Trebuie să mergi încet.

Ți-e cald?

O să-ți fac puțin curent.

Mai bine deschide celălalt geam.

Pe bune, de ce?

Ce să mai zic!

Păi, uite: de-asta.

Camion nenorocit!

Am încasat-o urât,

aici.

Știu, nu pot să...

Ei bine, iată-ne ajunși.

Da, atrage

- mulți oameni sărbătoarea asta. - Se pare.

Sunt 200 de locuitori aici,

dar pentru sărbătoare, poate ajunge la 5 000.

Asta da bâlci.

Asta ar trebui să reușim să facem și noi la Pouziou.

Da.

Inch'Allah, Maria.

Ce înseamnă, de fapt?

"Dacă vrea Dumnezeu."

Da.

Ei bine, acum avem nevoie să ne dea o mână de ajutor.

Parchez aici?

Da, e bine aici.

- Nu deranjăm pe nimeni? - Impecabil.

Hai, să mergem.

Ce călătorie, măi copii.

Ce aventură. Ne prinde bine

să ne dezmorțim.

Oricâtă imaginație am avea,

e de neimaginat.

- Parcă suntem într-un film. - E lume multă în târg.

Mă mir, uite ce șantier.

Uite, sunt călăreți acolo.

Da, un pic ca în "Ben Hur" și toate chestiile astea. Da, stai liniștit, Rocco!

Ne întoarcem.

Nu e prea prudent.

Nu ni-l fură?

Copilul are dreptate.

Mă ocup eu. Hassan!

... Salonul Agriculturii.

Pare interesant, dar n-am înțeles nimic.

E aranjat. Se ocupă el de mașină.

Vezi că e important să înveți engleza la școală.

- Da. - Haideți, prieteni.

Urmați ghidul.

Maria, oamenii vin din toată țara să vadă asta.

Toți negustorii

își fac cifra de afaceri a anului cu această sărbătoare.

Aș vrea să văd asta la noi, ca pe vremuri.

Vezi, Christian, ei nu sunt proști,

au știut să-și conserve

- tradițiile. - Păi da.

Profitați de sărbătoare.

O să-mi vând

brânzeturile și negociez caprele.

La naiba, ce prost.

Vă las cu Leila.

Noi nu mai stăm.

Scuză-mă, Leila, eu...

- Christian... - Am făcut o manevră greșită.

Christian, uită-te!

Incredibil.

Nu-ți fie teamă.

M-a făcut să tresar.

Pe mine m-a făcut să mi se ridice sânii.

- N-aveți așa ceva acasă? - Nu.

Noi avem măgari, nu prea poți...

Nu, sigur.

E mai...

E frumos ăsta.

- E drăguț. - Da.

Îl putem cumpăra ca suvenir?

Ce-o să faci cu el? Nu suntem la Puy du Fou.

Ești cheltuitor...

De-asta vreau să muncesc.

Ca să fiu independent

și să pot să-mi cumpăr o sabie când vreau!

Toată lumea

se uită la noi.

Nu-mi place asta! Pune-o jos.

Nu, n-o pun jos!

Mă enervezi.

- Gata. - Ai văzut, sunt frumos, nu?

Da.

Asta miroase a capră.

Da, a capră.

Trebuia s-o jupuiți de vie, săraca.

Dar ne simțim bine în el.

În schimb, pentru piciorul stâng,

în loc de 39, mi-ar trebui 44.

Am o bătătură mare.

Și nu trebuie

s-o curăț

ca să mă facă să plâng.

Sunt zile în care aș prefera să fiu fără picioare.

Dacă-mi găsiți

aceeași culoare

la mărimea potrivită, batem palma.

Nu pot spune mai bine.

Domnule, veniți să gustați ceaiul.

- Eu? - Da.

Este cel mai bun ceai de mentă din Maroc. E delicios, jur.

Poftiți.

Da, dar bine...

- Nu e prea scump. - Cât costă?

Doar 12 dirhami.

În euro, cât vine asta?

- Nu aveți dirhami? - Nu. În euro, cât e?

Dați-mi un euro.

Un euro? Nici măcar nu știu dacă-l am.

Asta e tot ce mi-a mai rămas, mulțumesc.

Vi-l iau totuși pentru că ne simțim bine aici.

Deci 100 de dirhami fac 10 euro.

La naiba.

Telefonul!

- Încă unul? - Ne simțim bine...

Telefonul meu? L-am pus...

- Ce cauți? - Telefonul meu.

Nu, nu, nu, nu!

La naiba!

La naiba, nu e posibil!

Christian, ți-ai recuperat telefonul?

- Da, eu. - Da!

Dar mi-a fost furat.

Nu, ce nenorocire!

Nu, e adevărat!

- E nasol, nasol de tot! - OK.

Stai liniștit, te voi ajuta

să-l găsești.

- Serios? - Dar niciun cuvânt mamei tale.

- O să mă omoare. - E un telefon Mondialacta,

deci pot să-l localizez.

- Putem să... - Dă-mi numărul.

Ce număr?

Al telefonului tău.

Nu-l știu niciodată.

Ce prost e, nu se poate.

Dar Leila îl are, îmi trimite "M&M's".

Ce fel de?

"Textoys".

Bine, unde e Leila?

- Cu tatăl ei. - Unde anume?!?

Nu știu, pe acolo.

Nu, stai puțin.

O să o sun.

O să câștigăm timp.

Păi nu, nu mai am telefonul.

Deci chiar ești un caz grav, totuși.

- Dă-mi înapoi portabilul. - Ce portabil?

Sunt sigură că l-ai luat înapoi!

Sigur că nu!

Poate e Laval.

Da, ai dreptate.

E celălalt nemernic de Laval!

Da, sigur e el, ticălosul!

Unde e?

A plecat să o vadă pe Leila.

- Unde? - Pe acolo.

Nesimțitule, hai!

Stai, mamă!

Poate că nu el...

La naiba,

la naiba!

- Șukran. - Șukran.

Hei, Leila, ce faci?

- Hei, Guy... - E bine? Totul e ok?

Ai numărul lui Christian?

- L-am pierdut din vedere. - Da.

O clipă.

Îmi salvezi viața.

Gata, te-am prins!

Dă-mi

telefonul.

Nu-l am, ăsta e al meu.

Mincinosule.

Scoate-l sau te jumulesc.

Nu-l am!

Bine.

O să te scanez cu raze X. Vedem dacă nu-l ai.

Dar sunteți nebuni!

Gata, ajunge!

Tu stai aici, nu te mișca!

Nu, opriți-o!

Dă-ne

- telefonul înapoi! - Ce tupeu!

El l-a luat!

Poftim?

Idiotul ăsta a fost jefuit!

Mincinosul!

Uită-te în ochii mei.

Uită-te în ochii mei, Christian.

E din cauză că...

Cum îl cheamă?

... căzuse

pe jos.

Am vrut să-l ridic...

Spune-mi că nu-i adevărat.

Doar nu ți-a furat telefonul cu filmarea?

- Lasă-mă să-ți explic. - Vorbește odată.

Mă întrerupi tot timpul, e enervant. Eu...

Îmi amintesc.

Nu căzuse pe jos, l-am luat din geanta ta

ca să mă uit la mesajele Leilei.

L-am pus

pe ceva ca să beau un ceai, delicios.

Dispari cu ceaiul tău.

Și când m-am întors, telefonul dispăruse.

Ce idiot.

- Dar... - Niciun dar, ce idiot!

La naiba, e...

Unde se duce ăsta?

Laval poate să-mi găsească telefonul.

Cu o chestie cu „geocanalizare”.

I-a cerut numărul meu Leilei.

O să ne-o ia înainte, cretinul ăsta de Laval!

Dați-vă la o parte!

Atenție!

Ce-i cu nebunia asta?

Da, bine!

Pleacă!

Atenție! Nemernicul!

A fugit! Repede!

Christian, ia asta și vino după mine.

- Ia, dă-mi asta. - Hei!

E comisionul meu, amice.

Hai, repede, Christian!

Urcă pe celălaltă!

Eu n-am mai făcut asta!

E ca un moped, doar că n-are ghidon!

Gata?

Mișcă-te!

Cum fac?

Descurcă-te!

Bună ziua.

Ajutor!

Aoleu! Aoleu!

Ce faci?

Nu te mai prosti!

Nu o fac intenționat!

Haide!

Așteaptă-mă!

Hai! Hai!

Ți-o împrumut două minute.

Choukran khouya!

Haide!

La naiba!

Atenție!

Dați-vă la o parte!

Hai, Christian, vino!

Merge prea repede!

Taci din gură!

Prostalăule!

Haide!

Rocco!

Ține-te bine!

Ajungem!

Mami!

Unde e?

La naiba!

Oprește-te, nemernicule!

Dispari!

Vino!

Vino dedesubt!

Bravo, Tornado al meu.

- Ești bine? - Da, perfect, haide!

Hai, o să scape, nemernicul ăsta!

De ce nu mai înaintează?

Pentru că s-au săturat până peste cap,

ca și noi.

- Oricum, e gata. - Nu, nu e gata.

Cap de lemn, nu trebuie să renunțăm.

Filmarea asta e singura noastră speranță ca să nu se construiască fabrica.

- Haide! - Nu mai pot.

Ce-i asta?

Nu, nu, nu.

Nu.

La naiba.

Nu.

Ne-am rătăcit, mami. Ne învârtim în cerc aici.

Duna asta, sunt sigur că am mai trecut pe lângă ea.

Cum poți să fii atât de sigur?

Nimic nu seamănă mai mult cu o dună decât o altă dună.

Zic asta pentru că mi se pare că seamănă

cu Claudine întinsă pe o parte.

Claudine întinsă pe o plăcintă, da, eventual.

- E fum acolo. - Unde?

- Uite, mamă. - Da, e el.

- A rămas în pană, fraierul. - Sigur.

Deci, ai rămas în pană?

Ce amuzant!

Mâinile sus.

Nemernicule,

ai vrut să ne arzi!

Cristian, ia-i portabilul.

Se spune "telefon mobil".

Taci! Nu ne pasă. Dă-i telefonul mobil.

Și fără scandal,

sau îți fac încă o gaură în fund!

Hai, mișcă-te!

Îmi pare rău, nu eu comand.

Mulțumesc.

Nu mai ești un copil, Cristian.

Păi da, dar...

Dar ea nu glumește acum.

Mișcă-te!

Ai grijă, Cristian!

- Ce? - Mizerabilule.

Telefonul sau fac un grătar.

Cristian, gândește-te la fabrică.

Salariul tău, 5.000 de euro, nu e puțin lucru.

E adevărat, mamă, are dreptate.

5.000 de euro.

Pe lună, da!

Dar își bate joc de tine! Dă-mi telefonul ăla, mișcă-te!

O să-l omoare pe Rocco, mamă!

Nu o să-l omoare!

N-a tăiat în viața lui un pui.

E o fufă, se vede din prima.

Dă-mi odată telefonul ăsta.

Număr până la trei

și Rocco va fi gata pentru grătar!

Mamă!

Unu!

Doi! Trei!

E De Beauharnais.

Hai, răspunde.

Nu pot, e un scorpion.

Acum nu mai e niciun scorpion.

Răspunde.

Ești bine?

Cum mai stai

- cu țăranii ăia? - Țăranii te salută!

- La naiba. - Filmarea cu tine

o să ajungă vedetă pe internet în curând.

Laval, mă auzi?

- Da, vă aud. - Bine, baba spune adevărul?

Deloc, nu.

De fapt...

Taci.

Laval? Răspunde.

E...

Bine, Laval, ești concediat.

Ești un ratat,

nu ești în stare să recuperezi un videoclip.

Și tu, cotoroanțo,

și fiul tău cretin,

v-ați băgat

într-o chestie care vă depășește.

Duceți-vă să vă plantați morcovii,

pentru că v-am trimis niște companie.

O să se termine prost.

E clar, doamnă Bodin?

N-ai înțeles totul, Albert!

N-ai înțeles absolut nimic!

Noi tragem sforile, nu tu!

N-o să mai fii așa de șmecher, mâine,

când o să-ți vezi curul peste tot

pe Face-de-Bouc și ToukTouk!

Dar suntem drăguți, îți lăsăm 24 de ore în plus

să anunți anularea construirii fabricii tale putrede.

Da, exact cât să-mi găsim telefonul!

Imaginați-vă că...

Ești nebun?

Nu trebuie să spui că l-am pierdut, triplu prost!

Da, la naiba.

- Asta e. - Păi, asta e.

Se pare că ești șomer, prietene.

Zece ani în firma asta și așa sunt răsplătit.

Mi-am sacrificat viața de familie

pentru nenorociții ăștia de la Mondialacta.

Și să te gândești că i-am salvat pielea când avea

fiscul pe cap.

Mă scot din sărite! Toată lumea mă scoate din sărite!

Așteptați, domnule Laval!

- Reveniți! - Lasă-l să plece.

Nu mai avem nevoie de el acum.

Trebuie să reparăm mașina și să-ți găsim telefonul.

Haide.

Să vedem ce-i aici.

Ei bine, nu mă mir.

Furtunul radiatorului e deconectat.

Îți garantez

că Laval ăsta nu e tocmai priceput.

Și vrea să facă brânză de capră.

Ține, dă-mi sabia ta, Lawrence al Arabiei.

Acolo. Uite-așa!

Și gata!

Deci, unde mergem, cum funcționează asta,

- cu chestia ta de "geocanalizare"? - Nu prea știu.

Trebuie să fie un fel de "GPPS" unde trebuie să urmăm o săgeată.

Dar, mai întâi, trebuie să deblocăm chestia asta, e blocat.

- Hai, deblochează-l. - Ești amuzantă.

- La naiba, nu merge. - Nu ajungem nicăieri.

Trebuie să fie ceva cu recunoașterea feței.

Adică?

Am citit asta în manualul meu de utilizare. Ca să nu mai tastezi un cod

ca să-ți pornești telefonul,

îl pui în fața feței tale,

te recunoaște și se deblochează.

Dar dacă nu e fața ta, nu te recunoaște.

Deci, nu se deblochează.

Ce-mi spui acolo? Nu înțeleg nimic din aberațiile tale.

Nu pot să-ți explic mai bine de atât.

Dar ca să pornim geocanalizarea, avem nevoie de fața lui, gata.

- A cui? - Păi, a lui Laval!

Păi, uite-l aici.

- La naiba... - Ce tot face?

- Cred că-i bolnav. - Da, așa pare.

Nu contează, ne trebuie fața lui. Hai, n-avem de ales.

Ți-a zis, Khalid,

să nu bei apă din bidon!

Scuzați-mă, domnule Guy.

Durează doar două secunde.

Faceți ca și cum n-aș fi aici.

Nu vă mișcați prea mult, totuși.

Taci din gură.

Nu merge, nu-l recunoaște, aparatul ăsta!

Evident, lasă-l să termine!

Se mișcă prea mult! Nu vă mișcați.

Oricum ar fi,

o colică zdravănă e ca o mustață, schimbă un chip!

Gata, e bine!

Bine, hai!

- Da. - Stai, n-ai cumva

- o batistă? - Pentru ce?

Da.

Ei, ce mai e?

Am asta.

Da, hai, hai.

Sunt 3-4 metri, ar trebui să ajungă.

- Gata, șefu'! - La naiba...

Deci?

Unde mergem?

Stai, e un mesaj.

- Sandrine, cine-i asta? - Dă să văd.

"Te părăsesc. De data asta, e definitiv."

Trebuie să fie nevasta lui.

- Nu e ziua lui bună. - Nu, am văzut zile mai bune.

- Mă gândesc la ceva. - La ce?

Dacă se blochează din nou chestia aia, ce facem?

Trebuie iarăși fața lui ca să-l deblocăm.

- Nu? - Ba da.

La naiba.

Laval!

Vino-ncoa, ai primit un mesaj.

E pe aici,

la stânga, la 100 de metri.

Tu, Laval, o să-l păzești pe Rocco.

Păi, moțăie.

- Rocco o să-l păzească pe Laval. - Ai dreptate.

Să mergem.

Nu trebuie să pierdem timpul.

Auzi, nu e cam îngust pe-aici?

Claudine n-ar încăpea.

- Ce? - Nimic, mergi înainte.

- Atunci? - Suntem aproape.

Ar fi timpul.

Nu, stai.

- Dă-te la o parte. - Păi da, dar...

E pe aici.

E ciudat, e un magazin.

Ba da, e aici.

- Păi, da, sunt telefoane. - Bună ziua.

- Doriți un telefon? - Da.

Am toate modelele.

Nu-l văd pe al meu.

Cu geocanalizarea, e aici, dar telefonul,

nu e aici.

Stai, o să-l fac să sune.

- Ce? - Telefonul meu.

Pentru că numărul meu

e în telefonul lui Laval.

Hai, mișcă-te.

- Chestii moderne... - Trebuie să trăim în pas cu vremurile.

Ajunge cu asta!

Deci, ce e?

Ce se întâmplă?

Nu se întâmplă nimic.

Benjamin Pavard...

E soneria mea.

- Nu? - Ba da. Ai văzut? E simpatică.

Uneori mă dezamăgești.

E genial.

Săracul meu băiat.

Arată-ne telefonul

care sună, te rog.

- Da, e al meu. - Nu cumva l-ai găsit

la Fantasia?

Nu știu de unde vine.

Păi, o să ni-l dai înapoi.

Bine, doamnă.

Face o sută de euro.

Ce tupeu are! Vrea să ne

revândă telefonul nostru.

Păi da. 100 de Euro.

Hai, dă-mi telefonul meu.

Christian,

- nu te enerva! - Mă enervează.

Nu are rost.

Am o idee. Știi ce-o să facem?

O să-ți schimbăm telefonul ăsta vechi cu unul nou-nouț.

- E telefonul lui. - Nu ne pasă.

Uite.

Trebuie să valoreze ceva bani.

E al unui tip

care are bani.

Faci o afacere grozavă.

Cu tot cu husă.

Deci, ce zici?

- Bine, doamnă. - Vezi?

- Are cartea de identitate la el. - Da, poate ne ajută.

Impecabil.

Nu, pe aici e mâncarea bună. Nu mai fac aceeași prostie de două ori.

Gata, Rocco.

Suntem aici.

L-ați găsit?

Da, e bine, îl avem.

Am scăpat ca prin urechile acului.

- Dați-mi-l înapoi pe al meu. - Păi...

- Nu-l mai avem. - Nu.

A trebuit să-l schimbăm ca să-l recuperăm pe al nostru.

Da, a trebuit.

Glumiți?

Nu, Guitou al meu.

Afacerile sunt afaceri, n-avem de ales.

Fără milă.

Ar trebui să știi cum e.

Până la urmă, nu-mi pasă.

Nu mai am job,

nu mai am soție.

Nu mai am nevoie de telefon mobil.

Nu ne simțim bine când ne simțim rău.

Lăsați-mă aici.

- Unde? - La stația de autobuz, acolo.

Mă voi descurca eu.

- Sigur? - Asta e stație de autobuz, asta?

Nu-l putem lăsa aici singur.

- Fiecare cu rahatul lui. - Da, dar...

- Nu scrie "fraier" pe mine. - Nu.

"Fraier", asta e.

Ăsta e chestia pe care o căutam la salon.

Nu scrie...

Ce spune-ți, aș vrea să o sun pe soția mea,

ați putea să-mi împrumutați telefonul mobil?

Nu putem să-i refuzăm asta.

- Da, bine, repede. - Totuși.

Hei, hei, hei! Îmi pare rău, amice,

încă nu am încredere.

Care e numărul soției tale?

- 06 24... - Fă-l tu, astea mă termină...

- 06 24 76... - Stai, stai, mai încet.

76 de două ori.

- Da? - 89.

Da, alo?

Alo, dragă, sunt eu, mă auzi?

Da, te aud.

Ascultă, o să-ți explic.

Nu, am sunat la birou.

Nu știu unde ești și mi-au spus că ai fost concediat.

Nu asta voiai să-mi spui!?

Nu există „dar”!

Ascultă bine.

Ori îmi spui adevărul, ori nu-ți mai vezi copiii! E clar?

Trebuie întotdeauna să spui adevărul, hai.

OK, o să-ți spun adevărul.

Am fumat o iarbă prea puternică la Salonul Agriculturii

și m-am trezit în Maroc deghizat în Mylène Farmer.

Și în plus,

- îți bați joc de mine! ? - Nu.

Alo?

A închis.

Hai, gata.

Mulțumesc oricum.

Uneori, să spui adevărul, e...

- Asta-ți convine ție. - Am zis „uneori”.

- Aici, de exemplu, e... - Oprește-te.

O să mă enervezi.

Ce faci?

Totuși, nu suntem animale.

E ultimul model, 150 de euro.

Nevastă-mea m-a urmat la Paris, dar orașul nu e pentru ea.

E de la țară.

Voia să se întoarcă acolo, să deschidă o pensiune.

Ăsta era visul ei.

Dar eu...

Sunt un mare prost, m-am gândit doar la cariera mea.

Mai vrei? Nu mai avem pâine.

Christian, lasă-l să vorbească.

Nu mi-am văzut copiii crescând.

Când eram acolo,

nici măcar nu eram acolo.

Nu-mi dădeam seama de nimic.

Da, puiul meu.

Când ești prea concentrat pe ghidon,

nu mai vezi drumul.

Un mesaj. Îmi poți da telefonul, te rog?

Mă enervează cu chestiile astea care ne împiedică să vorbim pe bune.

- Nu șterge videoclipul. - Nu, nu sunt...

Ba da, ești, ești chiar regele.

E Leila.

Își fac griji, se întreabă

pe unde am dispărut.

Sun-o și liniștește-o.

Da.

Hai, Guy al meu.

Nu-ți mai face griji.

Nu ajută la nimic vinovăția.

Spune-i ce ne-ai spus și nouă, soției tale, și te va ierta.

Nu, e prea târziu.

Ba nu, nu e prea târziu.

Niciodată nu e prea târziu.

Știi,

și noi, cu Raymond, am avut suișuri și coborâșuri.

Asta e viața, dragul meu.

Nu e Sfântul Valentin în fiecare zi.

Dragostea, aia adevărată, nu e ceea care-ți oferă flori, nu.

E mai ales aia care-ți taie unghiile de la picioare

când nu te mai poți apleca.

De mine, de mult timp

nu se mai ocupă nimeni

de picioarele mele.

De unde și bătăturile mele.

Rocco al meu...

Ție nu-ți pasă, ești medaliat cu aur.

Maria, pot să vă spun acum.

Medalia lui de aur...

Știu, De Beauharnais a aranjat totul cu juriul

ca să încerce să ne îmbuneze.

Am înțeles, nu mă lua de prost.

Dar, niciun cuvânt lui Christian.

N-a câștigat niciodată nimic, ar fi dezamăgit.

- Promit. - Bine.

Atunci?

I-ai păcălit?

Păi, da.

Leila e tristă.

Că am plecat așa, pur și simplu.

Ar vrea să ne întoarcem să le spunem la revedere.

Nu, nici vorbă.

Nu trebuie să ne întoarcem, nu mai avem timp de pierdut.

Mâine, îl sun pe De Beauharnais,

dacă nu s-a hotărât să-și schimbe locul la fabrică, dăm publicității filmarea.

Ar trebui să o dăm publicității acum și am scăpa de asta.

N-ai nimic în cap.

Nu, dar...

Stați.

- Două secunde. - Nu, dar stai...

Gândește-te.

Filmarea e singura voastră modalitate de a face presiuni.

Da.

Dacă o publici, De Beauharnais va fi înlocuit de altcineva.

Și grupul

- va construi fabrica. - N-am înțeles.

Totuși, nu merg rotițele prea repede!

Păi, eu...

Cum am putea să-ți explicăm asta altfel?

Da, să zicem.

Ajungi la Monique Graton

și o găsești în șură

făcând "puf puf, paf paf", cu părintele Fournier.

- Monique și părintele Fournier? - E doar un exemplu.

Dar, totuși.

Deci, o surprinzi pe Monique.

Am văzut-o zilele trecute la brutărie,

se preface bine, Monique.

Taci și ascultă-mă!

Deci, îi surprinzi pe Monique și părintele Fournier

făcând "puf puf, paf paf".

Și reușești să-i filmezi cu telefonul portabil.

- Cu mobilul? - Da, bine.

- Păi, dacă vrei s-o faci să cânte... - Pe cine?

Pe Monique, nu pe Dalida!

Da, da, da.

Dacă vrei s-o faci să cânte, îi spui: "Dă-mi 3.000 de euro..."

Da?

Sau trimit filmarea soțului tău.

- Bine. - Dar dacă trimiți

filmarea soțului ei înainte, n-o să mai vezi banii.

Înțelegi?

- Nu? - Păi, nu!

E prea târziu.

Nu mai ai nicio pârghie.

- Înțelegi acum? - Da.

Bine, asta e.

Cam da.

Asta e.

Nu-mi vine să cred.

- Asta-i bună. - Ce anume?

Monique cu părintele Fournier...

Aoleu, dacă află nevasta lui Fournier,

o să iasă un scandal monstru în comună.

Garantez.

Pariem?

Normal că te amuză pe tine.

Da.

De ce?

Da.

Îți imaginezi, nevasta lui Fournier!

Dă-mi telefonul ăla.

Când mă gândesc că eu l-am adus pe lume.

Mai bine-mi coseam uterul.

Monique Graton cu părintele Fournier...

- Vezi ce car după mine? - Da.

Ne învârtim, nu?

Uite ce frumos e, Christian.

Haide, haide

Mondialacta, cară-te de-aici

Nu ești la tine acasă.

Cu fabrica ta, cu banii tăi, noi nu avem ce face.

Nu avem ce face, hai, băieți

Încă o dată!

Haide! haide!

Mondialacta, cară-te de-aici

Nu ești la tine acasă.

Cu fabrica ta, cu banii tăi, noi nu avem ce face.

Hai, Guy, hai, Christian.

Încă o dată!

- Uitați-vă la asta, copii. - Ia te uită.

Uitați ce frumos e, zici că-i satul ștrumfilor.

Ștrumfii sunt albaștri, nu casele lor.

- Chiar? - Nu.

Trebuie să ne grăbim, vărul lui Khalid ne așteaptă în Tanger.

- Fac plinul? - Nu, 10 litri.

Nu mai mult, ar trebui să ajungă până la Tanger.

Aproape că nu mai avem bani.

Nici măcar nu știu dacă vom putea cumpăra bilete pentru vapor.

Nu mai am nimic.

Ca de obicei, mama plătește.

De-asta aș vrea

- un salariu. - Da, bine, gata.

- Tu, cum stai cu finanțele? - Eu, totul era

în jacheta mea.

- Unde e? - Sigur e la Paris, la Michou.

Ești prea libertin, ștrengarule.

Noroc cu comisionul pe care l-am luat

pe pozele lui Rocco, că altfel ne întoarceam înot.

2, 4, 6...

Taci, Rocco!

Știm că ți-e foame. Trebuie să o iau de la capăt.

Am luat bomboane mentolate.

Du-te să le pui la loc, n-avem bani de-astea.

Am o respirație urâtă.

Da, confirm.

Îmi pare rău dacă-ți miroase gura,

dar trebuie să ne întoarcem acasă.

Banii

și cărțile de identitate „in ze cabas for ze bateau”.

Cartea mea de identitate era cu telefonul meu.

Nu-ți face griji, e aici.

Vezi?

Bodin, nu-s proști cum par.

Din fericire, altfel...

Da, bine.

Hai, Yallah, băieți! Pouziou ne așteaptă!

Ce faci, Rocco al meu?

Nu te mai auzim, te bosumfli?

Ce mănânci? Oprește-te, Rocco!

Rocco!

Nu mai face prostii, lasă asta!

A mâncat tot, idiotul!

- Cine? - Rocco!

Cărțile de identitate și banii!

Uită-te ce dezastru!

- Nu e adevărat! - La naiba!

E medalia de aur a idioților, capra asta!

Ce idiot!

Asta-i problema.

Asta e ce ne-a mai rămas

din acte.

Dar, în mod normal,

trebuie pașaport, astea-s chiftele de identitate.

Fără acte, fără feribot.

Trebuie să mergeți la Casa Blanca, la consulat

- să refaceți actele. - Nu!

- Ba da, trebuie refăcut tot. - N-avem timp să facem asta.

După aia, ne putem înțelege.

Îmi lăsați mie țapul.

Cum adică?

Păi, voi vă urcați într-un feribot,

fără acte.

Doar țapul.

Stai, mamă, nu, nu-i lăsăm lui Rocco!

Vreți să vă întoarceți

- în Franța? - Da, dar...

- Stai. Christian? - Ce?

- Păi... - Și cum facem?

Nu știu.

Ține-l pe ăsta.

Rocco, asta e sau te lăsăm aici.

Medalia de aur

pentru cel mai bun țap reproducător

la Salonul Agriculturii de la Paris.

Cu asta, o să strălucești, băiete.

Nu?

Da, e bine, e vândut!

- Bătut palma? - Da.

Ne vedem la miezul nopții acolo

în zona liberă.

Sofiane o să vă ia, o să vă pună

în container pe feribot. Și dacă totul merge bine, mâine dimineață,

veți fi în Spania!

Cum adică, dacă totul merge bine?

- Inch'Allah, așa. - Da, așa e.

A înțeles tot, ăsta!

Pentru prima dată.

Ne întâlnim cu Sophie și Anne

la miezul nopții, atunci. Explică-i, mă enervează.

Sofiane într-un cuvânt.

- E o singură persoană. - Bine.

E singură.

E pe aici zona liberă?

Da, îți spun eu.

Am mai trecut pe aici.

Pe partea cealaltă e grilaj, nu putem trece.

N-am putut...

Ne cunoaștem, nu?

- Acoliții lui De Beauharnais! - Deci, fetelor,

ați venit să faceți plajă?

Întoarce-te la azil, babo.

Tu, dă-ne telefonul.

- Păi, da, dar tocmai... - N-ai înțeles?

Telefonul!

- Stai cuminte. - Vedeți șantierul?

- Unde? - Acolo.

Acolo sau acolo?

- Acolo. - Bine.

Telefonul, sau vă turnăm picioarele

în beton

și vă aruncăm în apă.

Dă-l, nenorocitule!

Ai chef să numeri peștii?

Las-o baltă, Maria.

Sunt niște idioți,

o să se termine prost.

Aici e telefonul!

Dacă nu-mi dați drumul la copil,

trimit direct filmarea

pe Facedeter, Twitbook, Astragram, ToukTouk, pe toate patru.

Nici măcar nu e în stare să trimită un SMS, baba.

În schimb, eu știu!

Dați-vă înapoi!

Dați-vă înapoi, vă spun!

- Bravo, Christian al meu. - Bine.

Deci...

Gata, a început.

Ce anume?

Videoclipul. Mi-a arătat Leila, e perfect.

- L-ai trimis? - Gata, am lansat tot.

- La naiba! - Păi, l-a trimis.

- A făcut-o, nenorocitul! - Ce?

Sunteți morți.

Nu, nu, nu!

Bravo, Rocco al meu.

- E bună? - Păcat,

n-am prevăzut colacii tăi, sac mare!

Vă vom găsi!

Ai văzut cum am lansat, videoclipul?

E nebunie, au deja mii de vizualizări.

Să lansezi videoclipul, ce ai în cap?

În ziua în care proștii

vor avea palmele transpirate, să nu te prind că faci trapez.

- Dar credeam că... - Asta-i problema, ai crezut.

- Taci! - Ce?

E întâlnirea noastră.

Da, are medalia lui Rocco.

Dumneavoastră trebuie să fiți Sofiane.

Venim din partea lui Mustapha.

Taci.

Yallah, yallah.

Nu-ți face griji, Rocco.

- Dă-mi mâna ta. - Și ia-o pe a mea.

Ba da, ba da.

Lasă marfa-n pace.

Nu-i piața Rungis aici.

Îmi pune mâna pe cur.

- Următoarea oprire, Pouziou. - Și dacă merge la Düsseldorf?

Schimbăm remorca.

Hai, zdup! Mulțumesc.

Suntem acasă.

Mamă, mi-au amorțit picioarele.

Stai, vaco!

2000 de kilometri în 24 de ore!

Am curul ca un steak tartare!

Hai, Rocco, am ajuns acasă!

Da, gata, ne-am întors la stână.

Și cu ăsta ce facem?

Păi!

- Gata, o să-ți fie bine aici. - Mă simt ciudat, Maria.

Am avut ploșnițe acum doi ani,

arătau ca niște creveți. Dar s-a terminat.

Christian o să doarmă în patul meu.

Nu o să moară din asta.

Nu-ți schimb așternuturile, da?

Faci parte din familie.

Păi, ascultă...

Această comună acuză statul de laxism

deoarece un dig de retenție trebuia construit de douăzeci de ani.

O altă avalanșă,

care a inundat rețelele sociale...

Hei, veniți să vedeți, veniți repede!

De ce?

Ce mai e iar?

Ce?

Vorbește despre De Beauharnais.

Și-a prezentat demisia

sub presiune...

- Da! - N-o să stea

- mult pe funcție. - Taci.

Madeleine Brocart de la Batte a fost numită...

Nu.

- Ce? - E cea mai rea, nu lasă nimic.

La naiba.

E un context de criză.

Am menționat acest video.

Cum explicați

comportamentul fostului dumneavoastră director general?

Nu am niciun comentariu de făcut despre asta.

Tot ce pot să vă spun

este că rezultatele grupului

nu vor fi afectate de acest incident.

Și proiectele începute vor fi menținute.

- Inclusiv construirea unei fabrici... - Așa.

...în Pouziou-les-Trois-Galoches.

Ceea ce îngrijorează, la nivel local.

Da, înțeleg.

- Sigur că aici... - Suntem în Franța.

Nu-i ușor, nu?

Dar cei care protestează vor fi primii care ne vor mulțumi.

Datorită unei tehnici

revoluționare,

brânza de capră de la Pouziou

va fi mai rotundă,

mai gustoasă,

mai rafinată.

Bravo!

Gata, o să fii mulțumit, o să-ți primești salariul.

Eu, în șase luni, o să dau ortul popii. Așa, o să ai tu casa.

Oprește-te, mamă. Nu mai spune prostii.

Oricum, Maria,

chiar dacă ai fi putut opri proiectul fabricii,

v-ați fi întors la punctul de plecare.

Satul vostru e pe moarte.

Da, sigur că aici e...

Chiar nu e ușor.

N-ați înțeles nimic.

N-ați înțeles nimic din film de la început.

Să readucem Pouziou la viață nu e o chestiune de fabrică,

e o chestiune de voință.

Și de curaj.

Ascultă.

Ai auzit?

Nu e o dropie, asta?

A trecut mult timp de când nu mai sunt.

O ia de la capăt.

E o dropie, îmi pun mustața la bătaie.

Mamă, vino să vezi.

E una.

Vino să vezi!

Mă enervează.

- Uită-te. - Ce?

O dropie.

Se uită la noi.

Da, ai dreptate.

E o dropie mică, asta.

Capul care depășește iarba.

Ce frumoasă e.

Incredibil, ce să mai zic.

N-am mai văzut o dropie de ani de zile.

- Nici eu. - A devenit o specie protejată.

Da, nu mai sunt.

Sunteți siguri?

- Da. - Nu mai sunt deloc.

E fantastic.

Stați, nu e un cuib ăsta?

Dă-mi telefonul tău.

O să trimitem totul ligilor de protecție a animalelor.

- Și ei ce-o să facă? - Treaba lor.

Activiștii care ocupă terenul de zece zile

cer anularea proiectului în virtutea unei legi europene...

- Iarăși noi. - Devenim vedete, copii mei.

Christian, dă-mi o bucată de pâine,

te rog.

Nu mai termini cu prostiile cu sabia ta?

O să-ți tai cârnatul într-o zi.

E bună terina asta. Ce e?

Ghicește.

Rață?

Nu chiar.

E pasăre de curte.

Nu putem să-ți ascundem nimic.

Începe cu "D".

Cu "D"?

Da.

Nu!

Nu!

Nu, nu, nu, nu!

Ba da.

Ați vânat

- dropiile? - Cu sutele.

Pe vremea când erau multe, le călcam în picioare atât de multe...

- Voi le-ați decimat. - „Decimat”...

- Nu trebuie exagerat. - Ba da, un pic, totuși.

Da... Da, da.

Apoi au fost ani frumoși. Îți amintești, mamă?

- În '82. - Cum să nu-mi amintesc.

Acolo, acolo! Pac! Pac! Pac! Pac!

Forfotă de peste tot, am făcut un măcel.

148 de borcane.

În același an.

Am fost chiar nevoiți

să ne oprim din vânătoare, n-am mai avut borcane.

Da, nu mai aveam borcane.

Am făcut chiar și plăpumi cu penele.

De altfel...

Sub ea ai dormit astă-noapte.

Gata, stop, e oribil. N-aveți inimă, de fapt.

Băiete, nu trebuie amestecate toate.

Nu e o chestiune de inimă, e o chestiune de stomac.

Dar e criminal ceea ce faceți.

Imediat cuvinte mari.

E ușor să dai lecții.

Și noi, țăranii mici, suntem pe cale de dispariție.

Ar trebui să fim protejați.

În loc de asta, veniți la noi acasă ca să ne devorați.

Până la măduvă, e la fel.

Așa că, ușor cu predicile.

Acum o să se întâmple.

Doamna Brocart de la Batte?

Având în vedere că dropia "carpentière"

este o specie pe cale de dispariție

și că grupul nostru a fost întotdeauna preocupat de biodiversitate,

nu vom amplasa noua noastră fabrică

în comuna Pouzouilles-les-Trois-Valoches.

- Da! - Am câștigat!

Am câștigat!

Bătrâna a câștigat din nou!

Hai, hai

Mondialacta, cară-te de aici, nu ești la tine acasă,

Fabrica ta, banii tăi, noi nu-i vrem.

Gata.

Nu dropiile voastre o să ne dea de lucru!

Bătrâna iar a făcut o boacănă!

Jean-Pierre, nu-i vorbi așa mamei mele.

- Într-o zi, ne vor mulțumi. - Și pentru ce?

Că ne-au lăsat să murim de foame?

- Satul e mort! - Tu i-ai dat lovitura de grație!

Ție nu-ți pasă,

ai un picior în groapă.

Tocmai de aceea, n-o să mă las călcată pe celălalt!

E adevărat...

că nu mai am mult.

Știu.

Dar timpul care mi-a mai rămas de trăit,

aș vrea să pot spune

că trăiesc într-un sat care a știut să-și păstreze demnitatea.

Ce vorbe frumoase!

Și cum luptăm împotriva deșertificării?

Te-ai gândit la viitor, la copiii noștri?

Da, mă gândesc.

Chiar numai la asta mă gândesc, bandă de imbecili.

Mă gândesc la ziua în care copiii voștri vor veni să vă reproșeze

că v-ați vândut sufletul diavolului!

Că ați preferat banii libertății.

Dar ești depășită, săraca Maria.

Totul se accelerează, trebuie să ții pasul, n-avem de ales.

Ba da, tocmai când totul se accelerează trebuie să ne oprim din alergat,

ca să nu ne rupem gâtul.

Tu, Monique,

îmi vorbești despre deșertificare?

Dar în Maroc,

chiar în mijlocul deșertului,

prin ajutor reciproc, fraternitate

și descurcăreală,

am văzut oameni rămânând în viață.

Fără fabrici și fără industrie.

Păstrându-și tradițiile.

De ce n-am face și noi asta la noi, de ce?

În loc să ne sfâșiem între noi,

o să ne unim forțele

ca să facem din Pouziou capitala mondială

a brânzei de capră.

Priviți.

Și o să le arătăm noi lor,

la Mondialacta,

că oamenii simpli pot face lucruri mărețe.

Doamnelor și domnilor, să trecem

la măsurarea oficială

a brânzei!

Maestre!

9,25 metri.

Nou record mondial!

La naiba.

Au reușit!

Au reușit, aici, în Pouziou-les-Trois-Galoches.

Și să ne gândim că realizam un reportaj

despre deșertificarea zonelor rurale,

până când acest record mondial a fost doborât.

Cei 8,91 metri ai lui Carl Lewis au fost pulverizați.

Taie bine, cum trebuie!

Gata, gata!

Asta da brânză!

În timp ce ne aflăm la startul acestei curse de capre din Pouziou.

Ségolène tocmai

o depășește pe Rachida.

Și câștigă!

- Acolo e cursa. - Da.

Și iată.

Scuze, nu-i foarte grav.

O să reparăm totul.

Hop-așa! Am reparat-o.

Mulțumesc.

- E o proteză dentară! - Groaznic.

Ești bine?

Ei bine, Jean-Pierre,

chiar nu te prefaci.

- Îți mai dă senzația că se învârte totul? - Da... un pic.

Am avut o zi lungă, de altfel...

Hei, dragul meu Michel,

tu nu dansezi?

Sincer,

mă bucur să revăd atâția oameni în piață.

- Da, mă mir. - Nu știu cum să-ți mulțumesc.

Nu găsesc cuvintele!

Ei bine, taci odată.

- Mai ușor. - Glumesc.

Nu, dar e adevărat.

Ați spus și ați făcut-o, până la urmă!

Să dați viață satului!

E de treabă primarul, îți spun eu!

Ar face bine să lase locul tinerilor.

Uite, Mylène Farmer, acum că locuiește în Pouziou,

ar fi un primar bun.

- Vom vedea. - Ba da, ba da.

Trebuie mai întâi să mă ocup de pensiunea mea

și de familia mea mică.

Da, asta e important.

Ei bine, nu știu voi, prieteni,

dar mi-e sete!

Noroc!

- Sănătate! - Un fum pentru a sărbători asta?

Nu de două ori.

E un pic datorită acestui lucru că am ajuns aici.

Nu e fals.

Apropo, într-o zi, Khalid,

va trebui să ne spui ce-am făcut la Paris

după Salonul Agriculturii.

N-am nimic să vă spun.

În schimb, dacă sunteți drăguți,

și eu am vreo două-trei filmulețe să vi le arăt.

Nu e momentul.

- Ba da, ba da, ba da. - Hai, arată.

Arată!

Ce mai aștepți, mare nătărău? Trebuie să finalizezi.

Vrei să te ajut? N-ai manualul de utilizare?

Du-te și vezi-ți de treaba ta, fraiere.

Ar trebui să te duci să-ți supraveghezi nevasta.

Ea îl are, manualul de utilizare, când Părintele Fournier se urcă pe ea

în șura ta.

Ce tot spui?

- Ce-i cu povestea asta? - Dar nu-i adevărat, dragul meu.

Ești nebun, mă.

Dar, Marcel,

- te credeam un prieten. - Spune prostii.

Dédé, sunt niște prostii!

Ba da, sunt la curent.

Mama mi-a povestit tot.

Nu mai inventa prostii!

- Ești nebun! - Nu inventez nimic.

Guy, spune-le, erai cu noi.

- Stai... - Mi-a spus chiar să mă duc să-i filmez

în timp ce fac

”puf puf, paf paf”.

Ce prostii!

Și ”puf puf, paf paf”, știu ce înseamnă!

- Spui prostii! - Doamne, Marcel!

Marcel, Doamne!

Se ceartă din cauza ta!

Părintele Fournier s-a culcat cu Monique, nu-i așa?

Niciodată în viața mea!

- N-a făcut-o cu Monique? - Ba da!

În momentul în care ți-am explicat videoclipul,

pentru că nu înțelegeai, a trebuit să dau un exemplu.

- De ce? - Un exemplu, știi ce e?

Aș fi putut să-ți spun și

că preotul se culcă cu jumătate din bătrânele din cor!

- Nu! - Ba da, e același lucru.

- Nu-mi spune că nu e adevărat! - Ce?

- Nu preotul, totuși! - Ce, preotul?

Nu e de mirare că cântă fals și șchiopătează, bătrânele!

Dar ai un IQ de roșie umplută sau ce!

Nu mă asculți!

Traducerea și adaptarea: TheOne

Taci!

Mondialcaca!

- Vin imediat! - Hai, Laval!

Hai!

Da, merge.

Mă descurc.

Hai! Hai!

- Dar Christian... - Așteptați.

Aveți încredere în mine.

L-am văzut făcând asta la televizor.

Trebuia să ating ceva ce nu trebuia.