Original subtitles

Mulțumesc.

Mersi că ați venit. Mulțumesc.

Giada!

Dacă ai ști cât de rău îmi pare!

Știu.

Cântă? Cum l-ai convins?

Nu am făcut-o. S-o fi convins singur.

Giulio nu era un simplu profesor de astrofizică.

Giulio respira astrofizică.

Deoarece tata... tatăl meu...

nu era doar un bărbat care...

Nu pot. Iertați-mă.

Voi absolvi datorită lui.

Mi-a fost ca un tată.

Un prieten, un profesor.

Practic, totul.

Singurul lucru la care nu se pricepea îl face acum.

Să mă lase singură.

Dragă frate Giulio,

tot ce am auzit confirmă...

Mă scuzați!

Mă scuzați!

Aș vrea să spun și eu ceva.

Vremea tatălui meu s-a dus.

Asta sărbătorim zi, nu?

Dar știți ceva? Nu e așa.

Deoarece timpul nu există.

Cea mai clară amintire cu el

e de când încerca să-mi explice un lucru absurd.

"Timpul și spațiul sunt concepte inexistente în univers,

și ceea ce există

a existat deja

datorită percepției diferite a timpului...

până unde ne aflăm."

Nu.

Pe asta n-am înțeles-o.

Așadar,

mi-a spus că în spatele acestui mister e Dumnezeu.

Mă întreb dacă, până la urmă,

ai rezolvat misterul, dle profesor.

Ce am descoperit în schimb, și nu azi,

e că timpul și spațiul există în viața reală.

Iar acțiunile noastră lasă urme,

profesore Costa.

Uneori, m-am simțit ca un marțian pe Pământ.

Așa că, dacă timpul nu există, așa cum spui tu,

nu trebuie să-mi iau rămas-bun.

Dacă spațiul nu există,

înseamnă că nu ești aici.

Ești, ai fost și vei fi aici sau pe altă planetă.

Însă eu rămân aici, în acest timp și în acest spațiu.

Îți port semnul.

Nu cred că n-ai simțit nimic când l-ai revăzut după 20 de ani.

Ce părere ai?

Ți se pare normal spectacolul pe care l-a făcut?

- Cine apare așa îmbrăcat? - Cui îi pasă cum era îmbrăcat?

Scuze, dar a vorbit mult mai frumos decât mulți dintre colegii lui.

Mă bucur că a venit Giada. Nu mă așteptam.

- Mi-ar fi plăcut să-l salut. - Nu-mi amintesc să te fi oprit.

Nu, m-ai rugat doar să-l duc pe lord la mașină.

N-ai văzut că nu mai putea?

- Doamne, unde s-a dus? - Nu știu.

Doamne, Carolina! Unde e?

- Nu știu! Nu puteam să-l încui. - Sebastiano!

Am înțeles ce spuneai mai devreme.

Chiar?

Pe bune?

Da. Deci și tu...

- Te simți ca un marțian. - Da.

- Cam toată viața. - Și eu. Dar...

Nu toată viața. Doar de când am înțeles cum merg lucrurile.

Deci avem ceva în comun.

Da.

Da.

Azi am...

adus asta, eu...

Nu știu de ce.

E vorba de noi.

E...

Poate l-ai citit, nu știu. Dacă nu l-ai citit, păstrează-l.

- E vorba despre noi? - Da.

În ce sens?

Despre noi, marțienii.

- Nu-i așa? - Da.

Nu e genul meu, dar o să citesc mai târziu.

Ascultă.

Ești elevul tatălui meu, nu?

Ești cumva un viitor cercetător? Ești puțin ciudat, nu?

- Nu, eu sunt... - Sebastiano!

Vino, scumpule. Să mergem la mașină. Vino.

- Tesla. - Nu, stai, mamă. Stai.

El cine e?

Cine e cu adevărat?

- Îți spun în mașină. - De ce a zis că sunt ciudat?

Să urcăm în mașină.

- A zis că sunt ciudat, un extraterestru. - Se înșală. Spune-mi mai târziu.

Nu, a greșit! Haide.

M-am schimbat atât de mult sau te-ai prefăcut că nu mă recunoști?

Bine ai revenit, Nik! Mă bucur să te văd.

Nu avem ce să ne spunem.

Având în vedere că e vorba de câteva zile, îl puteai lăsa să stea.

Ușa!

Și fratele tău?

Eram aproape de o dramă majoră. Haide, Carolina.

Ce dramă, Tesla? Sebastiano nu are râie.

- Nu vreau să afle Nik, bine? - Nu vrei să afle nimeni.

Încerc să îl protejez.

A venit pentru înmormântare. Asta înseamnă ceva.

Ascultă cu atenție.

Unchiului tău nu-i pasă de bunicul tău. Nu-l cunoști.

Odată ce își va primi banii moșteniți,

cu voia lui Dumnezeu, va dispărea, ca întotdeauna.

- Poate nu și de data asta. - Sau poate că da.

Și în curând, sper.

Mulțumesc.

Chiar îți mulțumesc.

Pentru puțin. Nu e mare lucru.

Știi la ce mă refer.

Încerc doar să-l conving

pe cel mai bun violoncelist de la conservator să cânte cu mine.

Sigur.

Numai că acum se gândește doar la misiunea pe Marte.

Iar aceste obsesii pot dura luni de zile.

Și cu moartea tatei...

Haide.

Mi l-am imaginat altfel pe fratele tău.

Da, și eu.

Cel puțin, asta speram.

...nu l-ai accesat niciodată, nu?

Scuze?

- Haide, Carolina! - Vezi? Nu ascultă.

Ce spuneai? Te rog.

Îi spuneam Emmei despre profilul pe care ți l-am făcut.

Are mai mulți urmăritori!

- Din nou? - Ești pe val.

Nu-l folosesc.

Uite ce frumoasă ești.

Încetează, te rog.

Doamne! Doar nu e un site de escorte.

- Cui îi face rău? - Glumești?

Habar n-ai la ce risc fatal s-ar expune să cunoască oameni noi,

să se relaxeze, să lege noi prietenii

și să-l mai lase pe Sebastiano să respire.

Nu e pentru mine.

Mă scuzați.

- Continuați să mâncați liniștite. - Am terminat de mult.

Noi.

- Un cui? - Nik, te rog!

Glumeam.

Bună dimineața!

- Bună dimineața! - Bună dimineața!

Tesla.

- Bună! - Bună, Federico.

- Condoleanțe. - Mulțumesc.

Tu trebuie să fii Nikola, nu?

Federico Valmonte, un prieten al tatălui dv.

Salut.

Am fost mereu fascinat de alegerea numelor voastre.

Nikola, Tesla.

Doar o minte genială ca a profesorului putea

să vă boteze după renumitul fizician Nikola Tesla.

- Dar împărțit la doi. - Da.

Te superi dacă începem?

Bine.

S-au mai înscris trei.

Islandezi.

Îi cunoști?

De ce nu răspunzi?

De ce nu răspunzi?

"Declar că, după moartea mea, vreau să-mi împart bunurile după cum urmează:

rulota i-o las Carolinei,

violoncelul, de valoare egală, nepotului meu Sebastiano.

În sfârșit, las imobilul din Roma, de pe San Giovanni Fabri, nr. 6,

bloc A, apartament 3, Teslei Costa,

născută la Roma pe 17 noiembrie 1972,

și fiului meu, Nikola Costa, născut la Roma în 25 iunie 1970,

de care pot dispune în comun după cum doresc.

Declar că nu dețin alte bunuri mobile sau imobiliare. Dr. Giulio Costa."

Stai puțin.

Nu se poate. Ai uitat câteva pagini sau ai citit prost. Verifică.

- Nu, Tesla, asta e tot. Îmi pare rău. - Cum să fie tot? Scuză-mă!

Mereu spunea că mie-mi lasă casa, iar lui, banii. Unde sunt banii?

E clar că s-a răzgândit înainte să moară.

Ce se întâmplă acum?

Nu putem pleca din casă. Federico, nu putem. Nu e posibil.

N-ar fi...

Spune-mi că există o alternativă.

De ce-mi faci asta?

- Eu? - Unde să mă duc cu doi copii?

Eu de unde să știu? Vinde casa și, cu banii pe care-i primești,

cumpără alta. Ce naiba?

Ticălos egoist!

Nu-ți pasă de nimeni sau de nimic! Așa ai fost mereu!

- Poftim? - Mereu!

Mă scuzați.

Mai am să vă dau ceva. Legal, nu face parte din testament.

Deci am putea spune că asta a fost ultima lui dorință.

Deschideți-le.

"Dragă Tesla..."

Te-ai înșelat, iar eu aveam dreptate. Înțelegi? Aveam dreptate.

Aveam dreptate de la început. Ți-am spus că nu e spion.

Nu era spion. E unchiul meu.

E unchiul Nik, da.

Kelvin, oprește-te. Oprește-te!

Înțelegi? N-ai de ce să-ți faci griji. Oprește-te.

Nu avem de ce să ne facem griji.

Mi le-a dat sigilate

și m-a rugat să vi le dau după citirea testamentului.

Nu știu ce conțin.

Iisuse!

Pariez că ticălosul a scris o rugăciune.

Ce rahat de om!

Ce fac acum?

Cum a fost?

- A dispărut, cum ai spus? - Nu.

Din păcate, nu.

De ce din păcate?

Fiindcă bunicul tău n-a lăsat bani.

Ne-a lăsat doar casa asta.

Și?

Și...

fie o vindem și îi dăm jumătate unchiului tău...

fie...

Ce-i asta?

Ultima dorință a bunicului tău.

Am uitat. Ți-a lăsat o rulotă.

- O rulotă? - O rulotă, da.

Nu cred. Unchiul Nik trebuie să locuiască aici?

- Dar, legal, nu ești obligată. - Legal sau nu, așa stă treaba.

Așa stă treaba.

S-ar putea să nu fie de acord, nu?

Va fi.

Știe că nu va primi bani, așa că poate își va reface viața aici.

- Ce mizerie! - Da, mare mizerie.

Un an e mult.

Și cum ne vom descurca cu doar trei dormitoare?

Dormitoarele sunt problema? La fratele tău nu te gândești?

Știi că orice schimbare îi poate declanșa o criză.

- Imaginează-ți că vine un străin aici. - Dar nu e străin. E unchiul lui.

- După ce-i explici... - Nu vreau să afle Nik, da?

- Ce vei face? - Vom spune că e depresiv.

Din cauza morții bunicului său.

Și că e mai bine să-l ignore.

Un an?

Tesla, ar trebui să mergi la doctor. Era deja dificil, dar o farsă de un an?

Nici vorbă. Nu se poate.

Știu ce e mai bine pentru el, Carolina!

Incredibil!

Casa asta miroase la fel ca acum 20 de ani.

N-o să meargă.

- Nu. - Chiar dacă e diferită. Da.

Da, îți văd amprenta.

Ai reușit s-o faci...

și mai...

Nu știu cum.

Ascultă.

Hai să clarificăm un lucru.

Bună, Seba!

- Îmi pare rău... - Nik.

Aici locuim.

Ești doar un oaspete temporar. N-am ales eu asta.

Da, dar pornești de la premisa greșită, fiindcă legal e și casa mea.

E dorința tatei, nu?

Așadar?

Unde e camera mea?

Canapeaua albastră e încă aici. Nu ai aruncat-o. Bravo ție!

De ce mă provoci?

- Haide! - Spune-mi de ce? Îți face plăcere?

- Vreau să știu cum ne organizăm. - Îți place să mă provoci?

Canapeaua albastră e foarte confortabilă.

Nu știu cum ne organizăm. Îți place? Dormi pe ea.

Încetați cu asta. Unchiul Nik poate folosi camera mea.

- Iată. - Poftim? Ce vrei să spui?

Un an pe canapea? Te-ai gândit bine?

Poate nu înțelegi. Plec de acasă.

Glumești? Unde te duci?

Nu știu. Mă descurc eu. Nu e problema ta.

Carolina, te rog, lasă geanta jos. Situația e deja complicată.

Începi și tu? Vrei să mă pedepsești?

Cum poți crede că lumea se învârte mereu în jurul tău?

N-o fac ca să te pedepsesc. O fac pentru mine.

Nimic nu se schimbă dacă sunt sau nu aici.

Ce spui? Gândește-te cum o va lua fratele tău!

- Mi-a făcut plăcere. Pa, unchiule Nik! - Nu, așteaptă.

Dacă problema e canapeaua albastră,

poate dormi mama ta pe ea, nu?

Pa, Tesla! O să vin după haine când pot.

- Carolina. - Nu atinge nimic din camera mea.

Vino aici, Carolina! Te rog! Putem vorbi o clipă?

De ce îți spune Tesla?

Du-te naibii!

Asta ar trebui să fie.

M-aș fi așteptat la orice de la el, dar nu să-mi lase o rulotă.

Mi se pare grozavă.

Cine știe, poate știa că vreau să plec de acasă.

Bună!

Intră dacă dorești.

Bunicul tău era un ciudat.

Așa e.

- Gândește-te la surprizele din scrisori. - Le-ai citit?

- Doar pe a Teslei. - Ce a scris?

Practic, din moment ce nu banii aduc fericirea, ci dragostea,

înainte să vândă casa în care ea și Nik au crescut,

i-a implorat să locuiască împreună un an și apoi să ia o hotărâre.

Un an?

Acum înțelegi de ce n-am mai putut rămâne un minut în casa aia.

Pun pariu că nu va porni.

Ai pierdut pariul.

Bună seara!

- Ce avem la cină? - Ia puloverul ăla murdar de acolo.

Și îmi amintesc perfect că te-am rugat

să te descalți la intrare.

Jur pe copiii mei că-i ard dacă-i lași acolo.

Ne vom certa un an?

Asta vrei?

Unul dintre noi va renunța.

Nu voi fi eu aceea.

Să facem un armistițiu, măcar cât mâncăm.

Dacă-mi spui unde sunt cratițele, îmi fac niște paste carbonara.

Nu, ascultă.

Sebastiano mănâncă în camera lui, iar mie nu mi-e foame.

Cât mi-a lipsit atmosfera veselă din familia asta!

Mă descurc singur.

Noi împărțim doar un acoperiș de acum.

Dar nu-ți fac cumpărăturile.

Mi se pare corect.

Nu l-am văzut pe Pablo la înmormântare. De ce?

Ne-am despărțit acum opt ani.

Mai bine zis...

m-a părăsit acum opt ani.

A cunoscut o femeie, a făcut doi copii și acum locuiesc în Torino.

La naiba. De ce?

Ai ratat multe, Nik.

Adevărat. Nu sunt singurul care a făcut-o.

- Îi duc cina nepotului meu. - Nu! Dă-i drumul.

- Îmi dai voie? - Nu!

- Haide! - Dă-i drumul.

Care e problema lui? Parcă se temea de mine.

Sebastiano nu se teme de nimic!

Sebastiano e un băiat foarte sensibil care trece printr-o perioadă grea.

E mai bine să-l lăsăm în pace.

Cina i-o duc eu, mulțumesc.

Ai înnebunit? Dă muzica mai încet!

Acoperă-te!

- De ce? - Fiindcă ești gol, de aceea.

Sunt în baie.

Dă muzica mai încet!

Sebastiano nu poate dormi cu zgomotul ăsta.

- Te-a rugat să-mi spui asta? - Dă-o încet!

Hai, Tesla. E ora 21:00. Ești ridicolă.

Asta e interpretarea lui Piris, una dintre cele mai bune versiuni.

- Da! - Da!

- Bine. Du-te în camera ta, scumpule. - Nu chiar, dar ești aproape.

E imposibil! Eu nu greșesc. Și e imposibil de confundat.

E versiunea lui Angel. Ți-o dau mâine.

- Ți-o dă mâine. - Mi-o dă mâine. Bine.

Nu părea adormit.

Ești un tâmpit, Nik!

Și nu te plimba așa prin casă!

ERAM AICI!

- Îmi dai voie? - Sigur că da.

Am vorbit la telefon cu mama ta.

E foarte supărată că ai plecat.

Nu i-am zis că voiai să dormi în rulotă,

altfel făcea tot posibilul să te oprească.

Aș putea dormi acolo fără probleme.

Serios, nu vreau să te deranjez.

Carolina,

mă bucur că ești aici.

Și Sebastiano? E foarte supărat pe mine, nu?

Nu, mama ta nu mi-a spus nimic.

Se simte mai bine acum, nu?

Sigur. Vrea să se mute pe Marte.

Cine n-ar vrea să se mute pe Marte?

- Haide! - Mersi, Emma.

Nu vreau să te încarc cu problemele familiei mele.

Carolina,

pe bune.

Noapte bună!

Noapte bună.

TATA

FĂRĂ CURRY LA PUI. SEBA NU MAI VREA.

AJUTOR!

BUNĂ, TATĂ! L-AM PIERDUT AZI PE BUNICUL.

TATA - OFFLINE

TATA - ONLINE

CE SĂ FAC SĂ-MI RĂSPUNZI?

TATA - OFFLINE

Kitesurfing. Da.

Bine. Nu, scuze. Dar muzica clasică?

Nu știu. Și atunci?

Bine. Rezistă.

Oprește-te. Ce vrei să zici?

Bine, e doar o cale de a-i arăta că am încredere în el.

Bine.

Bine. M-am prins.

Da, exact.

Ce să fac?

Merg la el și îi spun:

"Știu că ei te-au trimis. Nu ești unchiul meu."

Să spun asta?

Îi spun: "Știu că nu ești unchiul meu."

NEVALAX, ARIPIPRAZOL

IMIPRAMINĂ

IMIPRAMINĂ - ANTIDEPRESIV

ARIPRIPRAZOL - ANTIPSIHOTIC

UTILIZARE: SCHIZOFRENIE EPISOADE MANIACALE

Bună dimineața, scumpule.

- Să deschid perdelele? - Nu.

Le-ai deschis?

- Nu le deschide. - Nu le-am deschis.

- Ți-am adus micul dejun. - Prânzul e în bucătărie.

Sebastiano,

fă-i o favoare mamei.

Fă un duș și îmbracă-te azi.

Îmi promiți?

Voiam să rămân acasă,

dar e o întâlnire cu profesorii și nu pot să lipsesc.

Mă întorc repede, bine?

Sebastiano, privește-mă.

Dacă ai nevoie de ceva, sună-ne pe mine sau pe Carolina.

Lasă-l în pace pe unchiul Nik. Bine?

Pa, scumpule.

Kel...

aceeași poveste de fiecare dată. Ți-am spus că ar trebui...

Nu, trebuie să iau una, Kelvin.

Nu le iau pe toate, dar trebuie să iau una, pricepi?

Da, ți-am spus că trebuie s-o iau.

Măcar așa ne vor lăsa în pace.

Merg la muncă.

Ți-am notat niște reguli ale casei și niște telefoane utile.

Te-a învățat vreunul dintre ele să dai bună dimineața?

Când a fost diagnosticat cu schizofrenie?

Tesla.

- Am petrecut noaptea online. - Sunt multe rahaturi pe internet!

Ai citit că orice schimbare de rutină îi poate face rău?

La naiba cu rutina! Sunt fratele tău.

Serios?

Haide! De cât timp e așa?

Cinci ani.

- Cinci ani? - Da, aproximativ cinci ani.

Înțeleg, dar nu poți ascunde așa ceva de mine.

De ce nu?

Ți-ai fi amintit brusc că ai o soră și o familie, Nik?

Cum aș fi putut să-ți spun?

Nu știu unde locuiești. Nu răspunzi niciodată la telefon!

Bine, acum sunt aici.

Ca să înțeleg, nu voiai să-mi spui? De ce?

De ce?

M-am săturat să dau explicații, să fiu tratată cu milă.

Pentru că până și cuvântul "schizofrenie" sperie. Știi asta?

Și nu e vorba doar de privirile compătimitoare ale oamenilor,

de cei care vor să te învețe să trăiești sau cei cărora le ceri scuze

pentru că fiul tău "spune lucruri ciudate."

"Fiul dv. face lucruri ciudate." M-am săturat!

Nu mai am timp și chef să explic și să le cer scuze.

Ajunge. Trebuie doar să-l protejez de tot. Ai priceput?

De ce nu stai jos?

Ascultă...

Te rog, Nik,

nu-mi face probleme. Lasă-l în pace pe Sebastiano.

Bine.

Suntem singuri. Spune-mi cine și ce ești.

Cine ești și ce vrei de la mine?

- Eu... - Am fost prea direct.

Am fost prea direct. Știu că am fost prea direct.

Nu ai fost prea direct. Să vorbim despre asta.

Sebastiano.

Hai să vorbim.

- Bună dimineața. - Bună dimineața.

Te-ai trezit devreme.

Mai e cafea dacă vrei.

Mulțumesc.

Ce frumoase sunt!

Îți plac?

Încă ești hotărâtă să dormi în rulotă?

Mi-a venit altă idee azi-noapte, care nu cred că e o nebunie.

Ce idee?

Doamne! Mi-l dai, te rog?

Sigur e Sebastiano și mă cheamă acasă.

Nu e el.

Știu că nu vrei să-mi vorbești,

dar Nik a aflat totul și e singur cu Sebastiano.

Te rog să treci pe acasă să verifici? Te rog.

Vezi cu ce am de-a face?

E normal să-și facă griji, Caro.

Bună, Tesla! Bună dimineața.

Nu ți-am zis ieri că e o prostie să-i ascunzi totul?

Dar ai noroc. Trebuie să-mi iau hainele. Așa că îi voi verifica.

Dar aș aprecia dacă nu m-ai implica în obsesiile tale stupide.

Mulțumesc.

Ce e?

Nu știu, Carolina.

Ar trebui să rezolvi problema cu mama ta mai devreme sau mai târziu.

Care? Că nu-i spun mamă? Nu reușesc. Ce pot să spun?

- Haide, vorbesc serios. - Bine.

Mă însoțești până acasă?

Cred că Sebastiano nu va fi așa furios, dacă vii și tu.

De ce să fie furios Seba? Sigur deja i-e dor de tine.

Da, e minunat, dar...

m-ar îngrozi să plec pe Marte,

știind că nu mă pot întoarce pe Pământ.

- Pe tine nu? - Și mie mi-e frică.

Atunci, de ce să te duci? Nu te obligă nimeni.

Trebuie s-o fac. Cine va duce acolo muzica clasică?

Trebuie să fiu eu.

Înțeleg. Sigur că da.

- Datoria e datorie. - Da.

Nu știai nimic?

Nu, crede-mă, nu știam.

Și atunci de ce...

de ce ai spus lucrurile acelea la înmormântare? De ce?

Nu știu. Așa mi-au venit.

Întreabă-mă

despre mare, vânt,

recife de corali, femei frumoase,

dar nu despre spațiu, stele și cer,

pentru că nu înțeleg nimic.

Nu, pentru că tu voiai să fii muzician, nu astronom.

Îmi amintesc că bunicul îmi povestea despre tine. Spunea...

că erai grozav când cântai la pian.

Plângea când a spus asta.

Bine. Te las cu munca ta. Merg să-mi caut și eu un job pe plajă.

Nimeni nu caută așa ceva acolo.

Eu asta fac.

De ce nu mă însoțești?

Nu.

Nu pot merge pe plajă cu tine.

Bine, altă dată.

Da, altă dată.

Puțin lumină terestră.

Te-ai convins?

Te-ai convins?

Ți-am spus eu să ai încredere în mine.

Pricepi? Să ai încredere în mine.

Ajunge! Mai enervează-mă puțin și plec cu el. Încetează!

Bună, Seba!

Unde te duceai?

Nicăieri. Ce faci aici?

Am venit să-mi iau hainele. Sunt cu Emma.

- Vrei să saluți? - Bună, Seba.

Nu e timpul pentru repetiții. Nu e momentul pentru repetiție.

N-am venit la repetiții. Am venit s-o ajut pe sora ta.

Cine te-a trimis? Mama?

- Nu. Categoric nu. - Nu.

Spuneai cumva că i-e dor de mine?

Ce faci? Mă urmărești?

Am de ales?

Cum să te fac să înțelegi că n-am ce să-ți spun?

- De ce nu ai plecat? - E treaba mea.

Te duc eu. Poți să-mi povestești.

Având în vedere situația mea actuală,

o să am nevoie de mai mulți bani ca să mă întrețin, da?

Da. Și?

Având în vedere că am o pasiune uriașă pentru modă, gust

și câteva contacte, îmi lipsea un singur lucru.

Un sponsor bogat?

Un magazin.

Dar acum am unul.

Unde e?

Aici.

Dacă nu vin clienții la mine, merg eu la ei.

Practic, îi urmărești în scop comercial.

E o idee grozavă! S-ar putea să meargă.

Cum ai de gând s-o faci?

Cu ajutorul unei prietene.

Schimbă-te.

Nu știu.

Kitesurfingul nu pare un motiv suficient pentru a tăia permanent legăturile.

Așa am crezut și eu mereu.

Dar schimba mereu subiectul când puneam întrebări.

Mi-am imaginat mereu că n-a mai suportat presiunea unui tată

cu așteptări exagerate de la copiii săi.

Nu mi s-a părut așa.

Noi eram nepoții lui. Ne-a fost mult mai ușor.

Cred că avea prea multe așteptări de la copiii lui.

Iar ei au reacționat în moduri diferite.

Să reacționezi nu înseamnă să lași totul pentru soare și mare.

Dar nici să-ți transformi viața într-o închisoare.

Suntem arhitecții propriului destin.

Exact. Mama ta a crescut o familie. Ce a construit Nik?

Cu ce a rămas? Cu o placă de kitesurf?

- S-ar putea să fie fericit așa. - Nu cred.

Să trăiești departe în lume, singur, fără relații stabile.

Te poți simți singur chiar și în sânul familiei.

Uneori, o placă de kitesurf îți poate oferi o companie mai plăcută.

Ce părere ai?

Îmi place.

Ești oficial femeie de afaceri. Trebuie să sărbătorim.

Nu le spune încă mamei și lui Seba.

Doamne, Seba! Ce oră e? Trebuia să repet cu el.

Bine. Pa!

Deci sunt singurul italian care merge pe Marte?

Pricepi?

Nu.

Nu aș renunța niciodată pentru dragoste.

Ei bine,

Emma e drăguță, dar...

Sebastiano! Bună, scumpule.

Totul bine?

Bravo!

Ai văzut ce zi frumoasă e?

Totul e în regulă cu unchiul Nik?

Iau eu asta.

Vrei să faci un duș bun? Azi vine Emma.

La cât sunt de ocupat, numai concertul mai lipsea.

Ce enervant!

Ce enervant!

Bună!

Tu cine ești?

Sebastiano, nu faci duș?

- Baia e ocupată. - De unchiul Nik?

Nu, e ocupată de o doamnă goală.

- De cine? - De o doamnă goală.

- O doamnă goală? - Da.

O doamnă dezbrăcată?

Doamne!

- Mă scuzați, dar cine sunteți? - Ambra. Bună!

Frumos halat, apropo.

E al tău? Scuze, altfel aș uda toată casa.

Nik.

- Nik! - Da?

- Nik! - De ce țipi? Sunt aici. Ce e?

Cine e femeia?

- Ce? - Cine e femeia din baia mea?

E baia noastră, mai exact. O cheamă Ambra. Da, Ambra.

- O cheamă Ambra. E în regulă. - Da.

Ce naiba?

Ascultă, e baia noastră și casa noastră. Voi invita pe oricine vreau.

Sigur.

Tu ai fost gol, acum o femeie goală. Și-a pus halatul meu. Scârbos!

- E halatul "meu" sau al "nostru"? - Nu "o doamnă goală".

Se numește Ambra. Spune-i "Ambra".

Pricepi că nu e plajă de nudiști?

Trebuie să pun un semn? Sebastiano a dat peste ea.

- Știai asta? - Și?

Desigur. N-ai de unde să știi.

Nu ai de unde să știi cât de stresant e să găsească un străin în casă.

Nu știi.

- O doamnă goală. Goală! - Da. Are 20 de ani.

Poate că i-a plăcut.

Nu părea atât de stresat. Doar tu ești stresată.

- E de înțeles. - Serios? De ce? Spune-mi.

- Deoarece... - Deoarece? Nu, spune-mi. De ce?

Ne vedem la plajă?

- Mulțumesc pentru halat. - Cu plăcere.

L-am lăsat în cameră. Îl iei tu?

- Da! - Pa!

Vezi? Parcă e din familie. Ce dracu' vrei?

Nu voi rezista un an în felul ăsta. Glumești?

Mai bine întreabă-te dacă rezistă alții cu tine.

Nu doar eu gândesc așa!

Băga-mi-aș!

Toți eram fericiți până s-a întors fiul risipitor!

- Știi asta? - Da, fericiți...

Pare o descriere corectă.

Ca în basme!

Bună!

Îmi pare rău, Tesla. Am întârziat azi. Îmi pare rău.

De ce ești supărată?

Nu e nimic. M-am certat cu frate-meu ăla idiot.

Cum se simte Carolina?

E bine.

Te salută.

Da, sigur...

Tesla, nu puteți continua așa.

La voi două mă refer.

Sunt sătulă.

Și de ea, și de restul. Nu fac nimic bine.

În afară de Sebastiano.

Mulțumesc.

Deci, Seba,

pentru tema acestei sonate, voi începe cu pianul, ca în original.

După doi timpi, intri cu violoncelul.

Ce-ar fi să încercăm partea de introducere?

Nu!

- Doar puțin. - Nu pot face asta azi.

Nu pot s-o fac.

Bine. Nu-i nimic.

Deci azi nu repetăm.

Nu, trebuie să plec. Scuză-mă.

- Bună! - Bună!

- Ești... - Emma!

Emma! Sigur că da.

Pleci?

- De ce? Nu am voie? - Sigur că ai.

Dar, pentru că iau mereu o pizza în plus,

para compartir, cum se procedează în Costa Rica, dacă vrei o Margherita...

- Locuiești în Costa Rica? - Da, fac kitesurfing și altele.

Așadar?

- Ce anume? - Margherita.

Ai fi prima persoană pe care o invit în casa mea.

Da! Nu!

Mi-am luat rămas-bun de la toți. Nu e o idee bună să mă întorc.

Nu vreau ca Sebastiano să creadă că îl presez.

Ești ultima persoană care l-ar putea presa pe Sebastiano.

Ai încredere în mine. Vino, că se răcesc.

Nu. I-am promis Carolinei că ne vedem după oră.

- Mulțumesc. - Ce face Carolina?

Bine. Carolina e bine.

E o mare schimbare pentru ea.

- Dar e în regulă. - Spune-i că-mi pare rău.

Ar fi mai fericită dacă i-ai spune tu.

Bine, o voi face. Dar hai să intrăm înainte să se răcească pizza. Am ajuns!

Nu! Berea. La naiba! Am și plătit-o. Ce idiot!

Tesla!

Sper că n-ai gătit. Pizza pentru toată lumea.

Et voilà!

I-am zis că e o idee proastă, dar...

Margherita cu un munte de busuioc proaspăt pentru tine.

Capricciosa pentru tânărul Sebastiano. Capricciosa pentru mine.

Și pentru oaspetele nostru...

- Mulțumesc. - Margherita a compartir.

Cum a fost la muncă?

Foarte bine. Sunt înlocuitor, nimic special. Dar...

mai bine decât nimic.

De ce nu vii data viitoare? Vei vedea.

- Da, vreau să vin. - Îți arăt zmeul meu, da?

- Da, bine. - Mă duc cu el.

Pot să gust din a ta? Facem schimb de felii?

Paharele...

Le aduc eu.

MESAJ VOCAL ASCULTAȚI

Bună, scumpo!

Ți-am trimis mii de mesaje. De acum, doar mesaje vocale.

Știi că Sebastiano a mâncat cu noi la masă în seara asta?

Și tu? Ce mai faci?

- Ce faci aici? - Bună, Caro!

Nicio grijă, Emma mi-a spus doar mie.

Am venit să-ți spun...

că-mi pare rău că ți-am făcut probleme.

Practic...

eu am venit, tu ai plecat...

Nu mi-ai făcut probleme.

De fapt, cred că mi-ai dat imboldul de care aveam nevoie.

Sigur, dar dacă aș fi fost în preajmă... Poți să te oprești?

Stai pe loc.

Dacă aș fi fost aici în toți acești ani, lucrurile ar fi mers mai bine.

Sau poate mai rău.

Îmi pare rău!

Oricum ar fi, ce puteai face?

Să fiu aici.

NU GLUMESC! DACĂ ARĂȚI LA FEL CA ÎN POZA ASTA,

JUR CĂ NU-MI DORESC NIMIC MAI MULT.

În sfârșit, rulota asta are un rost.

Adică?

Adică...

Bunicul tău i-a oferit mamei mele această rulotă.

A spus că vrea să se simtă ca acasă, împreună cu toți.

Chiar și în vacanță.

Așa că...

ne-am petrecut vacanțele în rulota asta. Apoi...

s-a îmbolnăvit și a murit.

Bunicul tău n-a mai vrut s-o folosească.

Ar fi mulțumită de ce ai făcut.

Mama ar fi mândră de tine.

Acum depinde de tine.

Scoate-o la drum. Transform-o într-o casă călătoare.

Nu pot să fac ce vreau.

E ușor de spus.

Universitatea,

Seba, cum aș putea?

Nu pot să fac ce vreau.

- Ba poți. - Nu.

E calea ta. E viața ta.

Nu-i poți lăsa pe alții să decidă pentru tine.

Cum ai făcut tu?

Nu sunt ca tine.

Așa e. Ești mai bună decât mine.

Pot să arunc un ochi?

Unchiule Nik?

Mulțumesc.

Și ție ți-a lăsat o scrisoare,

iar azi ți-o înmânez.

Trebuie să recunoști că bunicului tău îi plăceau surprizele.

După ce s-a întâmplat, am crezut...

că am reușit să uit.

Mi-am continuat viața convinsă că te-am uitat.

Dar n-a fost nevoie decât să te revăd.

Da.

Deci... Ți-ai vărsat lacrimile.

Ai spus ce ai avut de spus. Oprește-te acum. Pe bune.

Și doar pentru faptul

că, fiind sigură că m-ai uitat, te-ai măritat cu altul.

Nu e puțin lucru.

Te voiam pe tine. Te-am dorit doar pe tine!

Bine.

Te rog, spune-mi că n-ai simțit nimic când m-ai văzut.

Am simțit...

tristețe.

Nu-i adevărat.

Pe mine nu mă poți minți! Vă rog, Nik. Nu e prea târziu pentru noi.

Haide! Lasă-mă să plec.

NU CRED CĂ EXIȘTI CU ADEVĂRAT. NIMENI CA TINE NU POATE EXISTA...

Ce mama naibii faci?

Încetează! Faci un zgomot infernal. Ajunge!

Îți vine să crezi că au trecut 20 de ani, iar mingea arată la fel.

Nu e minunat?

Bravo! Credeam că ai aruncat-o.

Dar ai păstrat-o în același dulap.

Dacă ai chef să-ți amintești de copilărie, las-o baltă.

Ce nesuferită ești!

De fapt, în seara asta nu mă duc la culcare.

- Trebuie să trezești toată clădirea? - Da.

Arată-mi ce poți.

Impresionant!

Strânge picioarele!

- Super! - A fost noroc!

Încearcă să mă fenteze. Ca pe vremuri.

Țintește la stânga, o ia la dreapta. Dar el știe.

Da!

Ce faceți?

M-am săturat!

Sunt oameni care lucrează de dimineață.

- I-am spus! - Scuze. Îmi pare atât de rău!

Mergeți la culcare.

- Ne-am săturat, Te! - Rahatule!

- Ultima șansă și plecăm. - Haide, să mergem. Gata, Nik!

- Să mergem. - Ultima.

Ajunge!

Nik!

- Pun asta aici. - Nu.

Nu, așteaptă. Asta e aici, cu romanticii. Ai spus-o chiar tu.

Bine.

- Suita nr. 1 pentru violoncel de Bach? - Da, am inclus-o.

Și violoncelul?

Vrei să-l iei cu tine?

Nu. Nu știu.

Doamne, dacă nu mă lasă să-l iau? Ce fac?

O să le spun că trebuie să-l iau.

Dacă nu mă lasă, nu mai pot să când.

Bine, calmează-te.

Respiră. Profită de asta. Cântă. Mi-ar plăcea să te ascult.

Nu!

La vârsta ta, nu trecea o zi fără să cânt la pian.

Nu-i adevărat.

Dacă ar fi fost așa, ai fi continuat să cânți.

Nu știu cum ai reușit.

Dar îți mulțumesc.

Nu am făcut nimic.

A făcut-o singur.

Mă mișcă mereu.

Reușește să se exprime cu violoncelul, să vorbească despre el.

Și tata iubea să-l audă cântând.

- Serios? - Da.

- Stătea pe canapea. - Îi dădea și notă?

Te simți bine?

Adică?

Să strici un moment frumos. Mereu ai făcut asta.

Te simți bine? Spune-mi.

- L-a notat? - Îți place?

E târziu.

Să-i spunem Emmei că trebuie să susțin concertul.

Am făcut-o cu tine. Trebuie s-o fac și cu ea.

Imediat. Acum.

Pa!

GIADA RĂSPUNDE

SORA MEA ARE CEL MAI TARE FRATE

- Îmi plac ochelarii roșii. Pot să-i văd? - Sigur, merg să-i aduc.

- Bună! - Bună.

Zilele astea te văd doar când te întorci la culcare.

Cred că știi prea bine unde mă găsești.

Sunt la tine acasă zilnic. Exersez cu fratele tău.

A cântat cu Nik. A decis să susțină concertul.

- E foarte important pentru el. - Mă scuzați, aveți un număr mai mic?

Sigur, ți-o aduc acum.

Am petrecut zece ani din viață neglijându-mă din cauza lui.

Nu doar că nu mă caută,

dar apare un tâmpit cu kiteboard-ul și brusc susține un concert?

Ai dreptate!

Seba s-a schimbat de când a venit Nik. Dar nu pentru că e vrăjitor.

Și eu m-am schimbat când am aflat de boală.

Sunt protectoare. Am grijă ce îi spun.

Îți dai seama că, spre deosebire de Nik, noi îi amintim că e bolnav în fiecare zi?

Nu-i nimic dacă nu ai.

- Ascultă, Emma... - Te las.

Pa!

Uite-i! Scuză-mă.

- Voiai S, nu? - Da, te rog.

Merg să o aduc.

Țâțele Ambrei nu sunt așa mari.

Nicio grijă, Seba a stat în camera lui toată după-amiaza. N-a văzut nimic.

Nu vezi ce jalnic ești?

Ai 50 de ani, Nik.

- Fă-ți o viață, dar fă-o departe de aici. - Da?

Îmi spui mie să-mi fac o viață?

Tu...

care supraviețuiești... de 20 de ani?

...cu o pereche de ochelari de cal. Ce viață e asta?

E viața unui cal.

Îl așteptam pe filosoful surfer să-mi dea lecții.

Bărbatul care nu are familie

și care și-a distrus viața îmi va dezvălui rețeta fericirii?

Da.

Alături de un pahar de vin bun.

Și nu uita că unul nu e niciodată de ajuns.

Nu așa e?

Du-te naibii!

În loc să te uiți mereu în fața ta, să-i judeci pe toți, privește în tine.

Du-te naibii!

Ți-ai dat seama că nu mai vine Carolina? Nu.

Fiindcă ții neapărat să deții controlul suprem,

să te convingi că totul e în ordine, dar prin minciuni.

Asta faci. Doar ca să te târăști mai departe.

- Mă judeci ca mamă? - Da.

Laș nenorocit!

Ai fugit fără să-ți pese de nimeni pentru un kiteboard?

Chiar crezi că am plecat pentru un nenorocit de kiteboard?

Ți-a trecut vreodată prin minte în toți acești ani

că eu am suferit cel mai mult?

Să renunț la toți și la toate! Să renunț la tine!

Atunci, de ce ai plecat?

De ce ai făcut-o? De ce ai plecat? De ce?

De ce m-ai abandonat? M-ai lăsat singură. De ce?

Fiindcă mi-am găsit viitoarea soție în pat cu altul!

Despre ce dracu' vorbești?

Și nu doar o dată.

Aventura se desfășura de ceva vreme.

Nu e adevărat. E imposibil! Eu și Giada eram prietene.

Mi-ar fi spus. Nu te cred.

Nu e adevărat, pentru că tu crezi în asta, nu?

- Crezi în asta? - Oprește-te!

- Ăsta e adevărul? Unde naiba e? - Încetează!

Haide, arată-mi adevărul!

Haide, unde e adevărul?

Doamne!

Îmi pare rău!

- Dă-mi drumul! - Nu! Îmi pare rău.

Îmi pare rău. Te rog. Iartă-mă!

Iartă-mă!

Te rog, calmează-te.

- Te rog. - Nik!

Te rog, iartă-mă. Îmi pare rău.

Te iubesc! Îmi pare rău.

Respiră!

E în ordine.

Medicamentele?

- Ai văzut pastilele, Nik? - Le-am luat eu. Sunt aici.

- Astea? - Da.

- Cea albastră, înainte de prânz... - Cea albă, după.

Sunt aici de ceva vreme. Știu.

- Dacă ești îngrijorată, o lăsăm baltă. - Nu.

Nu-mi fac griji.

Sebastiano n-a petrecut o zi pe plajă de ani de zile.

Iar mâine e concertul. E normal să fiu puțin tensionată.

El a sugerat asta, nu eu. "Verifică tot."

Mulțumesc.

Apropo, azi e ziua mea liberă, așa că m-aș bucura să merg singur.

Nu, e în regulă.

Sebastiano ar fi prea dezamăgit.

E în regulă.

- De ce nu mi-ai zis despre Giada? - Bine, sunt gata. Mergem?

- Să mergem! - Hai.

Da.

- Ai pus un prosop? - Nu.

Da, am pus eu.

Am spus că da. Ajunge. Lasă-mă în pace.

Ai încredere în mine. M-am hotărât! Ajunge. Terminat!

Terminat!

- E totul în regulă? - Da!

Da, totul e bine.

Kelvin. Ți-am spus că m-am hotărât. Destul. Știu ce fac.

Ai încredere în mine, Kelvin. Ai încredere în mine.

- Vrei să opresc? - Nu.

Poți să păstrezi un secret?

Sigur. Jur.

N-am de ales cu plecarea pe Marte. Plec pentru că sunt cel ales.

Înțeleg.

Nimeni nu știe, dar zilnic vorbesc cu Kelvin,

care s-a născut pe Marte.

El mi-a dat sarcina să duc muzica clasică acolo.

Da?

Să știi că mi s-a părut...

că te aud vorbind cu cineva.

Serios?

- Da. - Chiar ți s-a părut...

- Uneori... - Dar nu poți spune nimănui!

Nu poți spune nimănui. Pentru că dacă o faci...

Dacă îi spui mamei, va fi o dramă uriașă.

Și nu mă va lăsa să merg pe Marte. Trebuie să merg pe Marte. Înțelegi?

- Da! - Nu poți spune nimănui.

- Ți-am spus pentru că am încredere! - Da.

Pricepi?

- Jură că nu vei spune nimănui. - Jur.

Nimeni nu știe. Jură că nu vei spune nimănui.

Jur!

Încetează! A jurat. Jură...

că nu vei spune.

Jur.

Haide!

Bine, atunci nu-mi fac griji.

Alo?

Ce mai faci, scumpo?

Bună. Bine, tu?

Bine. Ascultă.

Vrei să vii cu mine la plajă?

Doamne, Tesla! Nu merg cu tine. Dacă mergem, o s-o dai în bară.

Știu. Ai dreptate. Dar sunt îngrijorată.

Nu mai spune! Ești îngrijorată de când te știu.

În fine, am de lucru.

Nu, stai. Stai așa!

Ce e?

Vreau să te ascult. Să nu mă mai las stăpânită de anxietate.

Bravo.

Ai reușit să înțelegi.

Te poți relaxa o zi din viață. Nu se va întâmpla nimic.

Da, bine.

Așa e.

Dar...

cât timp a trecut de când am petrecut o zi întreagă împreună?

Niciodată.

Îi dai drumul ușor

și desenezi cifra opt ca să-ți ridici fundul din apă.

- Da! - Ai înțeles?

Da!

Vezi? E ca...

un dans.

Un dans cu vântul.

Vezi? Privește.

Am desenat un opt.

- Ce e opt? Ce simbol e? - Simbolul infinitului.

Vino aici. Încearcă.

E superbă!

Draga mea!

E superbă!

Ia te uită!

Cum ai reușit?

Am investit banii puși deoparte din ultimele vânzări.

Nu la asta mă refer.

E o idee incredibilă, Carolina. Îmi place.

- Pot intra? - Da!

Uite ce ai făcut aici! Ești un geniu, draga mea!

Ești un geniu, știi?

Asta?

- Deci mergem să înotăm? - Nu, mi-e frică.

Mi-e frică să înot. Mi-e cam frică.

Du-te tu. Eu rămân să te privesc.

Mă uit cum faci kitesurfing. Du-te. Pune Fauré.

- Nu uita să pui Fauré. - Bine, o voi face.

- Putem face altceva. - Nu!

- Du-te. - Sigur?

Da, du-te.

Așa. Pa!

Gata?

Știu că apa e limpede. Nu pot. Mi-e frică.

Ți-am zis că mi-e teamă. Lasă-mă în pace.

Mi-e teamă.

Îmi pare rău.

Am spus că-mi pare rău. M-ai auzit?

În fine...

Am ratat atâtea lucruri importante în viața mea.

Cine știe câte am ratat din viața ta?

Da. Mai vrei să știi ceva?

Renunț la facultate.

I-am spus unui tip că sunt singură la părinți.

Am făcut-o pentru că mi-era teamă să nu-l pierd.

Știi că am spus că tata nu m-a uitat și că mă sună des?

Sunt prostii.

Nici nu-mi răspunde la mesaje.

Vrei să-ți mai spun?

Vorbesc cu un străin.

- Flirtez, mai precis. - Mamă!

Mi-ai spus "mamă"!

- Da. - Mi-ai spus "mamă"!

Am ajuns.

Sigur e legal?

Sigur că da. E perfect legal.

Fiindcă funcționează.

- Fiindcă nu ești obișnuită. - Nu.

Nu!

Totul pare în ordine, nu?

Fratele tău nu e așa de rău.

Te-a ajutat să te schimbi.

E gata.

Ce e gata?

Ai întâlnire în jumătate de oră.

Ce? Nu, glumești.

- Haide, mamă. Dă-mi-l! - Carolina.

Mamă, îți scrie lucruri minunate în fiecare zi,

e divorțat și nu pare un criminal în serie.

Nu ești deloc curioasă?

- Ba da, puțin. - Asta e.

Să mergem. Mă ocup eu de tine.

Ridică-te.

Haide! Am deja o idee.

- Haide, mai repede! - Da. Stai.

Mulțumesc.

- Nu e prea mulată, Carolina? - Nu, e perfectă. Chiar ți se potrivește.

Nu știu. Iar tocurile astea sunt foarte înalte.

Crezi că ar putea fi el?

Da, el e.

Nu e rău!

Ce aștepți? Du-te la el.

Să renunțăm.

- Îi spun că a intervenit ceva. - De ce? Ești aici.

- Și am fumat. - Și?

N-am petrecut o zi întreagă cu tine de mult.

Nu vreau să se termine.

De ce?

E doar prima.

Dintr-un șir lung.

Du-te. Hai că poți!

Cum arăt?

Ca un om care nu s-a distrat de mult.

Arăți minunat!

Du-te.

Nu exagera.

- Nu! - Încet.

Mulțumesc.

- Poșeta. - Da.

Mulțumesc.

A trecut apusul. Putem pleca?

- Termin berea și plecăm. - Vreau să plec acum!

Putem merge acasă? Te rog.

- Înainte să... - Putem pleca acasă, te rog?

- Te rog. - Da!

- Uite... - Nu, vreau să plec acum.

Așteaptă puțin, revin imediat. Am o surpriză pentru tine.

Bună!

Bună!

- A fost o zi minunată. - Ce ați făcut?

Am făcut kitesurfing, iar el...

E Emma.

Nu e posibil. E Emma!

Unde se duce?

Așteaptă aici. Mă ocup eu.

Seba.

- Nu, Kelvin. Kelvin, știai. - Seba!

Știai.

- Unde mergi? - Știai!

- Seba, oprește-te. Ce e? - Știai.

- De ce plângi? - Nu mă atinge!

Nu trebuie să mă atingi!

- Nu, dar... - Nu mă atinge!

Știai! Misiunea! Kelvin m-a avertizat!

M-a avertizat că mă vei trăda!

De ce m-ai trădat?

Ai adus-o pe Emma! De ce ai venit pe plajă?

Voiai să fii cu Emma. Emma e a mea! Ai înțeles? E a mea!

E a mea! Emma e a mea! Mă iubește!

Nu mă atinge! Mă iubește!

E a mea! Du-mă acasă!

Vreau acasă!

Vreau acasă!

Pleacă!

Du-mă acasă.

Vreau acasă!

Nu mă atinge! Vreau acasă!

Cum e?

- E mai bine. Doarme. - Se simte mai bine.

Acum e îngrijorat!

Îți dai seama ce ai făcut?

- Dacă s-ar fi putut răni... - Nu s-a întâmplat nimic.

- Bine? Nu s-a întâmplat nimic. - Tesla, nu știam.

Crezi că e nevoie de câteva glume, de empatie.

Ești iresponsabil. Ești nesăbuit, superficial.

Da, ești superficial.

Nu-ți voi mai permite asta.

Nu-l las pe fiul meu să plătească.

- Nu-ți permit. - Ajunge! Exagerezi!

- Nu exagerez. - Ba da. Ascultă-mă!

Dar te-ai gândit...

Când ți-a spus despre voce, nu te-ai gândit să-l aduci acasă?

- Nu. - Să vii să-mi spui imediat?

- Nu! - Nu?

M-a făcut să promit că nu voi spune. Nu știam.

- Nu știi nimic! - Seba a vrut să facă ceva normal azi.

- Bine? O zi pe plajă cu unchiul lui. - Da.

Ai văzut ce s-a întâmplat?

- Nu trebuia să permit. - Ce vrei să spui?

Știi că nu-l putem proteja veșnic?

- Ni se putea întâmpla și nouă. - Nu ni s-a întâmplat nouă, ci lui.

Merg să văd cum e.

APELARE NIK...

Deci mai am timp să te fac să te răzgândești și să rămâi.

Nu. Plec mâine.

- Cum adică mâine? - Da, mâine.

Și de ce?

Fiindcă vii cu mine. Îți lași soțul și mergem.

- Nu glumi, Nik. - Nu glumesc.

Tu ai spus că nu e prea târziu.

Doamne, Nik! Să lăsăm totul în urmă?

- Dacă tu pleci acum... - Nu-mi pasă de banii tatălui meu.

Cu atât mai puțin de moștenire.

O luăm de la capăt.

Da!

- De la zero. - De la zero.

Giada.

Giada. Care e problema?

Ce-mi oferi?

Ce anume?

Nu pe mine mă voiai?

O viață în jurul lumii cu un kiteboard? Asta e?

Acum.

Da, acum. Da.

De ce ai făcut toate astea? Pentru ce?

- Ca să te răzbuni? - Nu.

Ca să înțeleg

că pierderea ta a fost cel mai bun lucru din viața mea.

Ticălos ce ești!

Ce faci?

Ce trebuie făcut.

Îmi pare rău, dar nu mă pricep la despărțiri.

Ține.

Ce e asta?

Moștenirea ta.

Banii care îți revin.

Da. Bunicul nu v-a scris doar vouă.

M-a rugat să ți-i dau mai devreme dacă lucrurile merg prost.

Ce rost a avut toată această șaradă?

Ei bine, această "șaradă" ți-a permis să-ți cunoști familia.

Da.

Dacă i-ai fi primit imediat, nu s-ar fi întâmplat.

Și ce s-a schimbat?

Ce pot să-ți mai spun?

Succes.

Va fi o lovitură pentru Sebastiano să nu te vadă aici, știi?

Nu cred asta. Eram doar o altă problemă.

Nu. Bunicul nu asta credea.

Scrisoarea lui îmi spunea cât rău ți-a făcut.

Da? Așa credeam și eu.

Până la urmă, cred că mi-a salvat viața.

Dă-mi voie.

SCHIZOFRENIA

NIKOLA, DRAGUL MEU FIU

"AM HOTĂRÂT SĂ MĂ MUT PE MARTE, FIINDCĂ, AȘA CUM SPUNEA BUNICUL,

O VIAȚA FĂRĂ MUZICĂ E CA O FAMILIE FĂRĂ IUBIRE."

Bună seara! Unde mergem?

E totul în regulă?

Da.

- E puțin cam agitat, dar e normal. - Acasă era foarte agitat.

Ești sigură că, după tot ce s-a întâmplat ieri...

A insistat.

Crede că trebuie să cânte pentru ultima oară.

- Ce să fac, să-l închid în camera lui? - Sigur că nu.

Seba.

Seba.

Nu!

Doamne!

Sebastiano!

Doamne!

Nu!

Scumpule!

Doamne!

Carolina!

Nik...

Nik...

Nu...

TATA

E doar vina mea.

Nu trebuia să permit.

Trebuia să-mi dau seama.

- Nu e vina ta. Oprește-te. - Ba da.

- Încetează! - Dar așa e.

Am înțeles greșit,

iar fiul meu ar putea muri pentru că nu m-am gândit.

Ce rost are să te torturezi?

Ce rost are? Nu te va ajuta. Nu-l ajută pe Sebastiano. Termină!

De ce nu mi-ai zis adevărul?

Am citit scrisoarea ta.

Da?

Nu credeam că te voi mai revedea. Scuze.

Cum ai reușit să ții totul în tine în tot acest timp?

De ce nu mi-ai spus?

De ce m-ai lăsat să te urăsc 20 de ani? De ce, Nik?

A fost mai bine așa.

Fiindcă...

nu trebuia să suferi și tu.

Te-aș fi lăsat și pe tine fără tată și nu voiam asta.

Mi-ai luat fratele!

La naiba, Nik! Tata se culca cu Giada!

Doamne! Ce...

Dacă aș fi știut...

L-ai fi detestat.

Toți trei am fi suferit.

În loc de unul singur.

Și...

îmi era rușine.

Mi-ai lipsit mult.

Mi-ai lipsit mult.

Atât de mult!

Și tu mi-ai lipsit.

Se trezește!

Nu, așteaptă. Scumpule, e periculos. Nu!

Mi-e bine. Nu știu cum s-a întâmplat, dar mi-e bine.

Și? Ce e cu fețele astea lungi.

Ar trebui să fiți fericiți că mă vedeți.

Mai ales tu...

care ți-ai sacrificat toată viața pentru mine.

A fost de ajuns.

De ajuns.

Începe să trăiești din nou, mamă.

Nu mai ești singură, mamă.

Fă-o pentru mine.

De fapt, nu, fă-o pentru tine.

Cu tine nu e nevoie să vorbesc.

Nu pentru că nu înțeleg...

ci pentru că suntem frați. Ce simte unul simte și celălalt.

Deschide-te.

Alege-ți calea și nu mai privi înapoi.

E de ajuns să te știu fericită.

Ești un suflet frumos.

Ești specială.

De aceea credeam că mă poți iubi.

Chiar dacă era o închipuire.

Cum a fost și misiunea.

Nu voi ajunge pe Marte.

Și Kelvin știi că nu există, nu?

Chiar vrei să fugi?

Unde?

Asta e familia ta, casa ta.

E ciudată, imperfectă și fragilă, dar e a ta.

Oprește-te.

Respiră.

Și iartă.

E ușor să găsești cuvintele potrivite de aici.

Nu știu dacă sunt cuvintele mele sau ale voastre.

Nici nu știu dacă mă voi trezi.

Nu contează.

Acum sunt fericit.

E bine așa.

Subtitrare: Retail