Original subtitles

CONFESSIONS OF FELIX KRULL

Întinde mâna.

Să nu vadă ceilalţi. Foloseşte-o cu cap!

Repede, să nu ţi-o fure!

PARIS 1900

Ţi-am ţinut locul două ore.

- Pentru asta primesc un franc? - Un franc e un franc.

Îl iau pe cel mai frumos.

În sfârşit!

Draga mea, sunt nebun după tine!

- Încă? - Mai mult ca niciodată.

Tabloul meu nu s-a şters din inima ta?

Câtuşi de puţin. Nu pot trăi fără tine.

Nici eu.

Când facem nunta?

Nu mă pot căsători cu tine.

- Vrei să spui că nu ai voie. - Da.

Nu aşa.

- Tata m-ar dezmoşteni. - N-are decât, Louis.

Am fi săraci lipiţi!

Nu poţi trăi fără mine?

Dar nici fără banii tăi.

Ai dreptate.

- Nici fără bani nu pot. - Am înţeles.

Trebuie să găseşti o soluţie.

Vino la ora zece la "La Lune en Route".

- Acum? - Da.

Te gândeşti şi vii cu o soluţie.

La revedere!

Doamnă!

Armand!

Mă aşteaptă la ora zece la "La Lune en Route".

- Mă duc eu. - Tu?

Mă duc în locul tău.

Da?

Bună seara, marchize de Venosta!

Şampania dvs.

Domnişoara a plecat. Las-o acolo.

Nu, ia-o! Ia şi trandafirul.

Vă pot ajuta?

Nimic nu mă poate ajuta.

Oricine poate ajuta pe oricine, marchize.

Mulţumesc, Armand.

Trebuie... să mă gândesc.

Să gândesc.

Îmi pare rău, domnule, dar nu avem mese libere.

E suficientă o masă pe margine.

Restaurantul e plin. Totul e ocupat, nu avem niciun loc.

Deşi unii ar crede că e nepotrivit ca un gentleman

să cineze seara afară,

mie nu mi se pare şi accept bucuros oferta.

Dacă aşa stau lucrurile, permiteţi-mi să vă conduc la masă.

- În regulă? - Mulţumesc.

Cu plăcere. Splendid!

- Masa obişnuită, marchize? - Da, vă rog.

Să vă aduc ceva de băut?

- O sticlă de Lafite. - Sigur că da.

- Armand? - Marchize de Venosta.

Scuze, Armand...

Nu ştiu numele de familie.

La hotel mi se spune Armand, dar numele meu e Felix Krull.

- Ai fost concediat? - Nu. Aceasta e cealaltă slujbă.

Sau invers. Sunt şi aici, şi acolo.

- Nu te înţeleg. - De obicei, nici eu. Luaţi loc!

Sper că nu deranjez.

- Nicidecum! - Ştiu că insistenţele...

Dacă eşti băgăcios şi pui întrebări indiscrete

dai dovadă de proastă creştere.

Un gentleman ignoră aşa ceva.

Aşa că întreb discret, fără să insist.

- Eşti gentleman? - Cum adică?

Un om care nu e nobil, dar ar merita să fie.

Haina face pe om, se ştie,

dar şi invers: omul face haina.

Răspund bucuros la orice întrebare

pe care dumneata, un gentleman, nu o pui.

Am ceva bani.

Nici mulţi, nici puţini.

Nu sunt doar eu însumi, ci şi...

alţii.

Chiar vă interesează toate astea?

Mai e ceva care vă macină, marchize.

Unde e Mademoiselle Zaza?

Ar fi trebuit să sosească.

Ştii cum e, Armand? Adică, Felix.

Să iubeşti când soarta îţi e potrivnică?

- Ştiu prea bine, marchize. - Serios?

- Atunci... - Nu am timp acum.

Am bilet la Opera Comică.

Faust? Primul act e slab. Du-te la al doilea.

Cu sufletul deja vândut, e mai distractiv.

Dar înainte, explică-mi cum e posibil... aşa ceva.

Voi fi scurt, marchize, fiindcă primul act e cel mai bun.

M-am născut în superbul Rheingau.

Felix!

Bietul meu tată deţinea compania Engelbert Krull,

care producea regretatul spumant Loreley extra cuvée.

Poftim, domnilor!

Nu pot creşte preţurile. Concurenţa îmi suflă în ceafă.

Ba da, dacă sporeşti calitatea.

Atunci producţia ar fi mai scumpă.

Oamenii nu vor spumant bun.

Vor doar spumant.

Krull, ne pare rău.

Am nevoie de un credit mai mare ca să pot continua.

Luaţi o gură. E din partea casei.

Casa deja ne aparţine.

Trebuie să înţelegi că banca nu te poate salva din nou.

Nu suntem prieteni. Eşti un om bun. Petrecerile tale sunt de poveste.

Dar... nu avem ce face.

Bun.

- Ai auzit ce am spus? - Da.

Părinţii mei se plictisiseră cumplit unul de altul.

De aceea aveam mai mereu oaspeţi.

Domnea o veselie excesivă.

Felix, ce porţi?

- Hamlet. - Hamlet!

Un prinţ, prinţul meu!

Tatăl tău e un om bun.

Dar poliţia ar trebui să-i interzică şampania.

Sora mea, Olympia. O creatură cu poftă de viaţă.

Naşul meu, Schimmelpreester.

Un pictor cu care mă înţelegeam bine, fiindcă venea mereu pe la noi.

Venea foarte des, era aproape întotdeauna pe la noi.

Mamei, în mod special, îi plăcea foarte tare.

Era un artist respectat. Cel puţin, aşa spunea ea.

Ai nevoie de costum pentru a fi Prinţul Danemarcei,

dar nu e de ajuns.

Trebuie să îmbrăţişezi rolul.

Şi, pentru asta,

trebuie să suferi.

Să nu te bazezi pe nimeni, fiule.

Nu, tată.

N-o spune doar aşa. Să ţii mine!

Vreau să ţi se întipărească în memorie.

Să nu depinzi niciodată.

Niciodată, tată.

Nici de bănci.

Nici de oameni bogaţi.

Nici de bogaţi.

- Şi nici de femei. - Nici de femei.

- Ţii minte treaba asta? - Da.

Trebuie să-mi promiţi.

Altfel nu pot...

S-a întâmplat ceva, tată?

Altfel, nimeni nu te poate ajuta.

Felix!

- Ai învăţat la matematică? - Sigur, mamă.

- Succes! - Întâi, cheamă-l pe tatăl tău.

Încă n-a apărut. Azi trebuie să meargă la bancă.

Aşa păţeşti, dacă bei prea mult...

Tinere, cât fac 19 ori 45?

745.

- E corect? - Eu de unde să ştiu?

Nu s-a auzit nimic. A tras prin pernă, cum se face.

Eram ruinaţi.

Totul a fost confiscat. Nu ne-a rămas nimic.

Tatăl vostru nu a fost un om rău.

Dar nu se pricepea la bani.

Aşa să ştiţi.

Măi să fie! Cară-te! Mai repede!

Nu-mi vine să cred!

Iertare, domnilor.

Îmi pot închipui multe, dar sărăcia mă sperie crunt.

Când eşti sărac, orice ar fi, nu te poţi obişnui cu asta.

Munceşti ca să avansezi.

Mă scuzaţi! Mă puteţi ajuta?

Mama a deschis o pensiune la Frankfurt şi i-a spus Loreley.

Dacă ajungeţi la Frankfurt, vă puteţi caza acolo.

Atunci, o să aflaţi.

Bucătăria era şi sufrageria noastră.

Era şi dormitorul meu şi, în fiecare noapte,

mă gândeam că nu se mai poate aşa.

Şi îmi doream tot mai mult să văd lumea.

Cum spun mereu, nu poţi trăi în sărăcie.

Bună dimineaţa, mamă!

- Bună, Felix. - Bună dimineaţa, naşule!

Felix, băiete!

Ai lucrat cândva la Grand Hotel Paris.

Au fost vremuri de aur, băiete!

Mai cunoşti pe cineva acolo?

Eu aşa zic! Bătrânul Stürzli e director general.

- Mi-a scris de curând. - Pui o vorbă bună pentru mine?

- Vrei să mergi la Paris? - Orice ar fi.

E foarte greu.

Sincer, n-am luat legătura cu Stürzli de multă vreme.

Mai ţii minte, dragul meu naş?

Când a murit tata, mă îmbrăcasem în Hamlet.

Hamlet, fiul răzbunător.

Care apără onoarea tatălui şi nu îi îngăduie mamei

să necinstească amintirea celui care nu mai e.

Ce tot spui?

În fiecare zi, Hamlet aruncă o umbră peste ea,

îi tulbură conştiinţa şi îi aminteşte

ce e cuviincios şi ce nu.

- Dragul meu! - Ce frumos e că vă înţelegeţi!

În fiecare zi, naşule.

Aş putea să-i scriu lui Stürzli. Îmi e dator cu o favoare.

Dar nu una mare. Mai degrabă una mică.

De fapt, eu îi datorez lui favoruri şi bani.

Va trebui să începi de jos.

O să am nevoie de bani pentru drum şi un costum.

Nu pot merge oricum într-un asemena loc.

Ajunge! Deja...

Ce mi se pare cel mai emoţionant la Hamlet...

Cine ştie dacă tatăl lui fusese un rege bun sau nu?

Poate nu se pricepea la bani.

Dar, după ce moare, Hamlet numai ce-i rosteşte numele

şi mama lui e copleşită de vinovăţie.

Spune numaidecât: "Nu a fost un om rău"

şi îi refuză toate poftele lui Claudius.

Generozitatea ta va rămâne mereu un exemplu pentru mine,

dragă naşule.

Da, e frumos că vă înţelegeţi aşa de bine.

Cum rămâne cu armata?

Nu poţi pleca înainte de controlul medical.

Să luăm problemele pe rând.

Dar amândoi ştim, marchize...

În viaţă nu ai doar probleme.

Uneori, viaţa te surprinde în cele mai plăcute moduri.

Cred că ştiu ce vrei să spui.

Sunt momente când totul e pus într-o altă lumină

şi, brusc, capătă sens.

Ştiam eu! Eşti îndrăgostit.

Încă o sticlă de şampanie!

Duceţi-ne puţin la plimbare.

Felix, ştiu ce simţi. Şi eu sunt îndrăgostit.

Şi?

Acum ce facem?

- Ea m-a învăţat tot. - E bine?

De la prima vedere, experta m-a încredinţat

că eram născut pentru a fi în slujba dragostei.

Că puteam aduce multe bucurii ei şi întregii lumi.

Trebuie să îl poţi suporta pe celălalt.

Şi aşa îmi pot da seama. Vorbeşti prea mult.

Felix, ştiu cum e. Şi eu sunt îndrăgostit.

Sunt Felix.

Zaza.

Cum o chema?

- Anna. - Un nume superb.

Până aici aţi plătit.

Dar acum trebuia să evit capcanele controlului medical.

- Şi lenjeria, domnule? - Bineînţeles, dle Krull.

Cum altfel să vă evaluez starea de sănătate?

- Sunt perfect sănătos. - Perfect?

Am doar dureri de cap şi un ţiuit în ambele urechi.

Şi mai ales simt o spaimă şi o groază,

mai precis trepidaţii în tot corpul.

- În tot corpul, recrut? - Absolut, doctore.

Descrie aceste crize, recrut.

Uneori, simt că m-aş fi apropiat subit de un şemineu...

Atenţie, recrut!

Apoi îmi atinge membrele cu căldură.

Întâi pe cele superioare.

Aici?

Exact acolo.

Simt un fel de înţepături.

Le-aş putea numi chiar furnicături.

Furnici?

Totul pare să evolueze foarte frumos.

Trebuie să... să o spui cu convingere.

Încă nu.

Încă nu am pus diagnosticul de epilepsie.

Sigur.

Uneori, doctore...

când mănânc, îmi cade lingura din mână...

- Am plecat la treabă. - Distracţie plăcută!

Atenţie!

Drepţi!

Mâinile sus!

Cum se simte?

Mai departe.

Bine!

Ce tot aiurezi?

Linişte, recruţi! Vă punem noi la respect!

Dezbrăcarea! Complet! Aliniaţi-vă!

Nume? Documente?

- Dezbrăcarea! - Urmează Krönke!

Eşti sănătos?

Da, domnule. Cu respect raportez că sunt sănătos şi...

Următorul!

Va trebui să-ţi muşti limba.

Îţi scoatem noi prostiile din cap! Apt pentru serviciu!

N-am mai avut epileptici de două zile.

Dispari din faţa mea, prefăcut ce eşti!

Următorul! Krull!

- Vino în faţă! - Eşti sănătos?

Eşti sănătos?

Absolut.

Ai boli în familie?

- Dragostea, dle general. - Ce?

- Pentru patrie. - Ce planuri ai în viaţa civilă?

Îmi doresc o carieră în domeniul hotelier, dle general.

- Nu sunt general... - Şi sunt apt pentru serviciu.

Nu tu stabileşti asta.

Dai dovadă de lipsă de disciplină.

La ce şcoală ai fost?

Am şase ani de şcoală superioară.

- De ce nu şapte? - Răspunde-i!

Din dragoste pentru patria pe care vreau s-o apăr

cu arma în mână de duşmani, chiar cu preţul vieţii mele.

Pentru Germania noastră.

Dar tatăl tău?

Poftim?

- Am întrebat... - E mort.

Dar... nu s-a sinucis.

A avut slujbă de înmormântare. Arma s-a descărcat accidental.

Perna, ca perna. Se mai întâmplă. Dar...

Mie nu mi se va întâmpla, dle general.

Arma mea va trage doar în duşmani...

- S-a împuşcat? - Ce legătură are...

- Controlează-te! - Mă controlez!

Mă controlez, dle general.

Spun doar că ce a păţit el n-o să mi se întâmple şi mie.

Voi învăţa de la zero cum se ţine arma,

cum se încarcă, cum să ţintesc şi să trag,

cum să umplu de gloanţe carnea duşmanilor, unul după altul...

Glonţ după glonţ în carne,

ca nemernicul să moară, să crape de la hemoragie,

doar duşmanul, nimeni altcineva.

Vreau să fiu un soldat german cum patria noastră n-a mai văzut.

Credincios şi bun pentru ţară şi pentru puşcă.

Pentru splendidul şi letalul... domn general.

Du-te acasă, tinere.

Du-te să te cauţi la doctor.

Dumneata eşti doctor.

Respins. Inapt pentru serviciu.

Dacă ai o copilărie nefericită,

porţi mereu cu tine un duşman nevăzut.

Nu putem încerca?

- Armata nu e sanatoriu. - Vreau să lupt.

Trebuie să lupt! Vreau o puşcă!

Trebuie să lupt! Trebuie să-mi daţi o puşcă!

Sunt profund impresionat, Felix.

După aceea, am avut trei săptămâni.

Timpul era scurt, dar am profitat de fiecare zi.

Ba chiar mai mult. Eram aproape îngemănaţi.

Fiindcă ştii ce înseamnă să iubeşti, poţi să înţelegi ce simt.

Zaza mi-a spus să o aştept aici, dar nu a sosit.

Motiv pentru care îmi ascultaţi povestea.

Nu te supăra, povestea ta e fascinantă.

Dar, dacă Zaza ar fi aici, aş face altceva în acest timp.

- Înţeleg prea bine, marchize. - O cunoşti.

Ai văzut-o! Mă înţelegi!

Am văzut-o pe Mademoiselle Zaza şi înţeleg totul.

Pot fi eu însumi în preajma ei.

Nu e nevoie să port o mască.

Acesta e darul femeii. Nu mai pot trăi fără ea.

Ce vă opreşte să trăiţi cu ea?

Tata.

Îmi cer scuze.

- Vechea problemă. - A aranjat să fac înconjurul lumii.

- Lisabona-Argentina-India. - De ce?

Fiindcă aşa e obiceiul. Tinerii gentlemani fac Marele Tur.

Şi crede că îmi va distrage atenţia.

Crede că o voi uita pe Zaza.

Dacă nu mă urc pe vase,

nu stau la hoteluri, nu merg cu trenul,

dacă nu fac asta, va rupe legăturile cu mine.

Peste un an îmi capăt moştenirea.

Tata se va retrage. Voi rămâne proprietarul moşiei.

Atunci voi fi liber. Nu mă va mai putea dezmoşteni.

Dar întâi trebuie să fac călătoria.

Nu o puteţi lua în secret pe Mademoiselle Zaza cu dvs?

Nu-i aşa că are un nume minunat?

Zaza.

Zaza.

Zaza.

Nu.

Are spioni peste tot, în cele mai înalte cercuri.

Cele mai înalte! Nu o pot lua cu mine.

Trebuie să plec. Paris.

- Nu te poate aştepta? - Un an?

Nu!

Spune că voi întâlni pe altcineva.

- Aşa e? - Se poate întâmpla.

Dar mie, nu.

Nu se poate să stau aici şi să jelesc.

Aşa ceva e exclus.

Aşa că voi pleca eu, nu tu.

Complicat.

Tu rămâi aici şi uită-te la oameni.

Bucură-te de aerul curat.

După ce plec, dar nu înainte, poţi să plângi, dacă ai chef.

La revedere!

Ce o reţine?

- Răbdare, marchize! - Mai povesteşte-mi. Mă ajută.

Pe când luna lui florar făcea lăstarii să răsară,

roţile rapide aduceau...

Felix.

Dacă oamenii ca noi ar putea fi prieteni...

- Mi-ar plăcea să fim prieteni. - Şi mie.

- Păcat că nu e cu putinţă. - Într-adevăr.

Mare păcat!

Pe când luna lui florar făcea lăstarii să răsară,

roţi rapide îl aduceau pe tânăr mai aproape de noua lui viaţă.

Grand Hotel din capitala lumii,

Paris.

Monsieur?

Bună ziua. Pot vorbi cu dl Stürzli?

Sunt noul angajat. Am fost recomandat personal.

Fără îndoială, domnul director vă aşteaptă cu nerăbdare de ore bune.

Doriţi să aşteptaţi la recepţie?

- Vă mulţumesc. - Nătărăule!

Doriţi să închiriaţi o cameră?

Nu. Dacă îmi permit să spun, sunt de-ai casei.

Sunt Krull. Prenumele Felix.

La datorie, conform învoielii

dintre directorul general şi amicul lui, naşul meu.

Voi lucra ca asistent în acest hotel.

La o parte! Nu te apropia!

Madame la Duchesse, Monsieur Consul, bonjour.

Merci.

Vino încoace! Crezi că am chef să urlu?

Cum îndrăzneşti să intri prin hol, ca un oaspete?

Îmi cer scuze, nu ştiam vreo altă intrare, dar...

Ori eşti prea inteligent, ori eşti un prostovan.

Sper să le dovedesc superiorilor

că inteligenţa mea e în limitele admise.

Nu sta aici degeaba! Treci la locul tău!

Camerele servitorilor sunt sub acoperiş.

- Vă sunt recunoscător. - Jacques!

Du-l în camera lui!

Cazarea e proastă. Mâncarea e proastă.

Şi nu câştigăm mai nimic.

- Nu putem lua liftul? - Nu.

Nu avem cum să facem grevă. Prea mulţi aşteaptă să ne ia locul.

Cocina asta de exploatatori ar trebui arsă din temelii.

Să ştii că sunt anarhist.

Găseşte un pat liber şi un dulap. Trebuie să cobor.

Dacă las postul gol zece minute, mă dă afară.

- Dar el te-a trimis sus cu mine. - Deja a uitat.

Ocupat!

E al meu.

Mă cheamă Stanko.

Şi ăla e al meu.

Toate sunt ale tale?

Te-ai prins! Ştii cum merge treaba aici?

- Cum adică? - Patul şi dulapul.

- Costă 10%. - Din ce?

Din leafa ta, băiatul meu frumos.

În scrisoare, directorul spunea că am cazarea asigurată.

Aşa o fi scris el acolo,

dar mie ai să-mi dai 10%.

Şi jumătate din ce bani faci pe lângă.

- Pe lângă? - Da, când furi.

Sau când îţi vinzi corpul.

Poftim?

O păpuşă!

Te joci cu păpuşile?

Nu. Când eram mic.

- Când erai mic te jucai cu păpuşi? - Da.

Mama ta ţi-a pregătit asta?

Poate crezi că n-ai s-o faci niciodată.

- Ce? - Să-ţi vinzi corpul.

Dar o s-o faci curând.

Şi atunci, primesc jumătate din bani.

Dar şi dacă nu,

tot îmi dai jumătate.

Din ce?

Aşa. Ai înţeles?

Stanko cel bun şi blând?

Care spune mereu bancuri?

Prietenosul maître d', acel Stanko?

Lumea arată complet diferit

dacă o priveşti de sus, faţă de cum arată privită de jos.

- Eşti socialist? - Nicidecum.

Societatea e fermecătoare aşa cum e şi sunt dornic să o cuceresc.

Ce faci?

Văd că porţi uniforma. Ţi se potriveşte?

E cam strâmtă la subraţ şi...

Splendid. De acum, numele tău e Armand.

Băiatul de la lift, care a părăsit casa noastră ieri.

Vei prelua totul de la el, inclusiv numele.

Am ceva de raportat.

Da?

- Sunt şantajat. - Nu.

Un ospătar mă pune să-l plătesc pentru pat şi dulap.

Şi vrea jumătate din tot ce câştig pe lângă.

- Spune-mi cum îl cheamă. - Cred că e datoria mea să raportez.

- Bravo, băiete. Cum îl cheamă? - Stanko.

Spune-i lui Stanko că l-am chemat. Să vină urgent!

Vă mulţumesc.

Ai făcut un mare serviciu acestui hotel.

Vei fi promovat.

- Din prima zi? - După faptă şi răsplată, Armand.

Iată-l!

Armand, rămâi aici.

Ce am auzit? L-ai şantajat pe tânărul acesta?

Fireşte.

Atunci, te dau afară pe loc, ticălosule!

- Nu! - Ba da!

- Ba nu! - Ba da!

Cum îl cheamă?

- Armand. - Armand?

Armand,

de data asta, trec cu vederea.

Dar dacă mai încerci aşa ceva,

o să te rănesc foarte rău.

Vorbeşte serios. E în stare.

Acum treci la muncă sau te dau afară!

Bine.

Intră!

Aici.

Da!

Bun...

Deci tu eşti tânărul recomandat de prietenul meu.

Schimmelpreester. Ce tip ciudat!

Eram prieteni buni, pe vremuri.

- Te-ai acomodat? - Da, domnule.

Cred că am nevoie de ajutor.

- Un coleg mă ameninţă. - Poftim?

- Stanko. A spus... - Eşti socialist?

- Poftim? - Nu vrem aşa ceva aici.

Domnule, nu aţi înţeles. Stanko a spus...

Nu pot asculta prostiile astea.

Din respect pentru unchiul tău, o să-ţi explic.

O singură dată.

Hotelul e o economie uriaşă.

Avem 247 de angajaţi.

E mai costisitor decât îţi închipui.

O parte din bani trece prin casele de marcat.

O parte, nu. Aşa stau lucrurile.

Dacă totul ar fi contabilizat, nu ne-am permite destui angajaţi.

Fiindcă ar trebui să ne plătiţi mai mult?

Ai grijă ce spui, tinere. Nimănui nu-i plac socialiştii.

Şi îţi mai explic un lucru.

Oaspeţii noştri solicită tot felul de servicii.

Pe multe le putem oferi, dar pe unele nu avem voie.

Trebuie prestate, fiindcă oaspeţii asta aşteapă de la noi.

Eu nu am voie să ştiu nimic, dar lucrurile trebuie să se întâmple.

Trebuie organizate, chiar dacă nu se întâmplă, pricepi?

Încep să înţeleg.

E simplu să operezi un lift. E ceva ce înveţi numaidecât.

Totuşi, e o muncă istovitoare când o faci timp de 16 ore,

întrerupte doar de o masă care constă în resturi.

- Eşti noul Armand? - La dispoziţia dvs.

Se poate spune că această schimbare e un pas înainte pentru personal.

- Etajul dvs. - E treaba mea la ce etaj stau.

Ce faci? Ai trecut de etajul meu.

Doamnă, v-am spus...

Nu mă contrazice sau mă plâng despre dumneata.

Se presupune să îmi car singură bagajul?

Nu am voie să ies din lift.

Aiurea!

Doamnă!

Merci.

Închide uşa.

Ajută-mă să-mi scot capa.

- Cum îndrăzneşti? - Doamnă?

Mă dezbraci?

Când sunt singură în cameră? Îndrăzneşti să faci asta?

Servitor îndrăzneţ!

Dacă Dumnezeu mi-ar da timp să interpretez astfel de lucruri!

- Dar? - Dar trebuie să mă întorc la lift.

Chiar eşti un servitor îndrăzneţ!

Voi fi un fost servitor, dacă nu mă întorc imediat la post.

Cu siguranţă vei fi un fost servitor,

dacă reclam jos ce mi-ai făcut.

Poftim?

Întâi că ai pus mâna pe haina mea

şi apoi...

mi-ai furat broşa.

Broşa?

Acum broşa e în mâna ta şi tu eşti la mâna mea.

Aşa se pare.

Vino.

Doamnă?

Ia loc.

- Unde? - Unde crezi?

- Soţul meu a făcut-o. - Poftim?

Toaleta.

E făcută de Houpflé. E soţul meu.

Cel mai mare producător de toalete din Alsacia.

- Toate din hotel sunt Houpflé. - Sunt impresionat.

Nu e nevoie.

Doamnă, chiar trebuie...

Nu durează mult.

- Doamnă Houpflé? - Nu acum!

Mulţumesc.

Mersi.

Mulţumesc.

Mersi!

Ştii că sunt un om bun.

De-asta spun că nu face nimic. Îmi dai restul mâine.

Dacă nu mâine, nu trebuie să-mi mai dai deloc.

Ştii ce înseamnă asta? Da?

Ştii? Da?

Ce repede a fost!

Frumuseţea chiar e un avantaj.

Rue de l'Echelle au Ciel, numărul 131.

Omul îşi spune "ceasornicarul".

Valorează peste 2 000. El o să-ţi dea 800.

Eu primesc 400, nu mai puţin. Ai înţeles?

- Vă sunt sincer recunoscător. - Ţine minte...

Pot oricând să te pârăsc. Sau să-ţi rup degetele.

Pot să-ţi bag degetele în fund. Pot să fac ce vreau cu tine.

Vă rog, nu.

Bine. Pleacă.

Nu aşa, ca o oaie!

Îmbracă-te în civil.

Prea bine.

Băiete...

Ei bine?

E cam târziu să cumperi un ceas. Dar aruncă o privire, alege-ţi unul.

De unde ştii de firma mea?

- De la un coleg. M-a trimis Stanko. - Nu-l ştiu.

El spune că vă cunoaşte...

Foarte proastă lucrătură.

- E defect. - Nu îmi închipui.

Expertul vede un diamant impur.

Zorzoane, gablonţuri, vechituri. Sunt doar decoraţiuni.

Îţi dau 200 de franci.

- Pentru inel, 100. - Pentru ce?

- 300 cu totul. - Cred că e o neînţelegere.

- 250. - Broşa valorează 1 000 de franci.

200.

Până găseşti pe altcineva, îi pun pe toţi în gardă

şi nimeni nu-ţi va da mai mult de 50.

Cât încă sunt dispus, o să-ţi dau...

150.

Dacă spun orice altceva în afară de "bine",

coborâţi preţul la 100, nu-i aşa?

Bine.

Cu tot respectul, nu mă pot abţine să nu spun...

- Afacerea dvs e neglijentă. - Poftim?

Zgârcenia pune în pericol negocieri care abia au început.

Ignoraţi posibilitatea că ce v-am adus

nu e nici măcar unu la sută din ce vă pot oferi.

Ai vorbele la tine!

Îmi placi.

Ai nişte bani?

Sper să fie destul sau nu mă mai întorc.

- Cât? - 800.

- Cum aţi spus. - Şi?

Ce bine că eşti aici!

Jumătatea dvs. Mulţumesc din nou...

că m-aţi recomandat acelui domn minunat.

A negociat dur?

Foarte dur.

Bietul băiat! Ştiu că nu ţi-a dat 800.

Sub nicio formă.

Şi?

200, cel mult. Probabil mai puţin.

Înseamnă că, pentru a-mi plăti partea,

cât ţi-am cerut, nu doar că mi-ai dat leafa ta,

ci şi o parte din economii.

Şi ce dacă?

Atunci, aş spune că ai înţeles cum merge treaba aici.

Dacă ar fi aşa, mi-aţi da banii înapoi?

Uite, eşti abia la început.

Totul va fi bine.

Deja te-a chemat de două ori pe ziua de azi.

Doamna Houpflé?

A sunat de două ori, după lapte cu ciocolată şi după vin,

şi de ambele dăţi a întrebat dacă liftierul frumos serveşte în cameră.

- Nu sunt pe tură. - Pune-ţi uniforma şi du-te.

Îi place uniforma.

Da.

- Eşti nebun? - Doamna m-a chemat.

Sunt în baie!

Eşti nebun?

- Pleacă! - E o neînţelegere.

Îmi cer scuze din toată inima.

Opreşte-te!

Cine te crezi, şobolanule? Vino încoace!

Am zis să vii aici! Ia loc.

Cum e posibil?

Un servitor să intre noaptea în camera mea?

- Doamnă, aţi spus... - Am spus?

Am spus eu să intri?

Gândeşte-te bine. Ţi-am spus eu să intri?

Nu cu aceste cuvinte.

Ştii că pot pune să fii concediat.

O să ajungi în canal,

ca toţi ceilalţi care îşi merită soarta.

O să ai o moarte oribilă.

Ştiu că puteţi face asta, doamnă.

Vino aici.

Dacă eşti frumos, crezi că poţi intra aşa?

Sincer, da.

Ai grijă!

Scapă de asta. Nu ne trebuie. Haide!

Ştii cine e Hermes?

Zeul tâlharilor.

Doamnă, vreţi să...

Am mai multe bijuterii decât crezi.

Un colier, trei, cinci.

Nu mă gândesc la ele. Nu-mi pasă de ele.

- Houpflé vinde multe toalete. - Vreţi să...

- Nu îndrăzni! - Nu.

Ce femeie ciudată!

Dar, fără ea, nu aş fi aici.

N-aş avea aceste haine, n-aş putea intra în acest restaurant.

Fără ea, nu am mai sta aici de vorbă,

ca şi cum soarta ne-a adus împreună şi ne-a îngăduit această prietenie.

- Oricum, e o femeie tare ciudată. - E dreptul dvs să îi spuneţi aşa.

Producător de toalete!

Una peste alta, dacă mă gândesc bine,

trebuie să-i fiu recunoscător.

Ai făcut multe pentru bijuterii.

Da.

Da. Era o femeie frumoasă şi încă e.

- Dar puţin stranie. - Tu ai spus-o!

Dar, graţie ei, am fost avasat.

Liftierul e foarte imobil.

Nu poate pleca cinci minute fără să bată la ochi.

Ea l-a întrebat pe director dacă nu aş fi mai bun ca ospătar.

Directorul dorea oaspeţi satisfăcuţi.

Da, nimic nu era mai important pentru el.

Mulţumesc, Armand.

Nu erai la lift, prietene ?

Ba da, milord.

Înseamnă că ai susţinere.

Am avut norocul să cunosc oameni care s-au dovedit a fi influenţi.

Aceşti oameni mai sunt aici?

Acesta e un hotel. Nimeni nu stă prea mult.

- Ce atent eşti, Armand! - Cu plăcere.

- Chiar te cheamă Armand? - Eleonor!

Nu te priveşte.

Armand!

Madame Houpflé doreşte şampanie în cameră.

- Sigur. - Nu o face să aştepte.

Ieri s-a plâns.

Îmi vine greu să cred.

- Ospătar, o sticlă de votcă! - Zaza!

Şi alţii pot călători la Paris.

Ce coincidenţă să ne întâlnim aici!

Nicidecum. Mi-ai spus unde ai de gând să lucrezi.

- M-ai urmărit? - Ţi-am urmat exemplul.

Am înţeles că se poate lucra la un nivel mai înalt la Paris.

E adevărat?

Da, aşa e.

Deci afacerile merg bine?

Date fiind circumstanţele, aş spune că merg bine.

Pot să vin să te văd?

Am închiriat o cameră. Rue St. Denis 25, etajul al treilea.

Sunt singură duminică şi luni seara.

Acum aş dori votca.

Sigur.

Nu aici! Mi-aş putea pierde postul.

Da.

Nu îţi uita rolul! Asta nu trebuie să se întâmple.

Nu îţi uita rolul.

Felix! V-aţi reîntâlnit!

Ea a venit la Paris, datorită ţie!

Nu neapărat. Mi-a urmat exemplul.

Zău aşa!

Dragă Felix, povestea ta e romantică şi nemaipomenită.

Dacă spuneţi, marchize...

Un astfel de hotel

e ideal pentru a cunoaşte bărbaţi.

- Tocmai ai făcut-o. - Nu tu!

Ştiu.

Nu, Madame Houpflé. Da...

Vă rog!

Mai am bani pentru trei zile.

În spatele meu, la restaurant, un tânăr citeşte ziarul.

E foarte bogat. Are o inimă bună şi nu e urât.

Du-te la el şi spune-i că ai observat...

Ştiu să fac conversaţie.

Te iubesc.

- Fireşte. - Şampania e pe drum!

Mă scuzaţi!

Vă mulţumesc, Monsieur.

Permiteţi?

Cine era? Cu cine a intrat în vorbă?

Cu un rus. Contele Dobroliubov.

Îl cunosc. A stat la hotel cu toată familia.

Asta nu l-a împiedicat. Au plecat împreună.

Eu...

nu am mai văzut-o.

Aş avea multe de învăţat de la ruşi...

N-aş fi ghicit!

Şi n-ai intervenit?

Nu ştiţi ce înseamnă să fii sărac, marchize.

Ştiu destul cât să fiu sigur că nu vreau să trăiesc aşa.

Dar Zaza nu înţelege. Ce să fac?

Veţi vedea, marchize. Cu timpul.

Dar nu am timp!

Tata se aşteaptă să plec în călătorie.

Şi Zaza spune că mă va părăsi îndată ce plec.

Salut! Eşti singură?

Spune mai departe.

- Trei franci. - Mă ajută. Mai spune-mi.

Bine.

Abia aştept să ţi-o dau.

Ce e?

Mergem?

Apoi am învăţat ce era de învăţat.

- Armand! - Miss Twentyman.

La fel, te rog.

În regulă.

Mulţumesc mult.

Hoţule!

Îmi cer scuze.

Gata cu joaca.

Furi şi furi şi nu te mai opreşti. M-am săturat.

Nu sunt nimic pentru tine.

Dar ai să regreţi amarnic.

- Te bag la închisoare. - Ce vrei să spui?

Mă iei la per tu?

Nu mă atinge!

- Mă iertaţi, doamnă. - Mai tare.

Scuzele mele.

Nu îţi accept scuzele.

- El cum e? - Louis?

Da.

Louis e adorabil.

E generos şi nu e tăntălău.

Curios. Chipeş.

- Mă simt în siguranţă cu el. - Minunat.

Adesea e chiar foarte haios.

- Mă distrez în compania lui. - Grozav.

Da...

Ce e?

Trebuie să fie grozav să te simţi în siguranţă cu un bărbat.

E mai mult de-atât.

Mă simt împlinită. Nu ştiam cum e.

- Ştii că nu avem niciun viitor. - Tu cu el?

Noi doi. Eu şi cu tine.

Ştiu asta?

Da.

Ştii.

Caut să mă mărit cu un bărbat bogat. Tu nu eşti un bărbat bogat.

Eşti un tâlhar şi un impostor.

Nu are noimă. Sau ai de gând să devii om cinstit?

- Nu sunt cinstit? - Ai putea să te întreţii singur.

Să-ţi deschizi o prăvălie.

Să faci pâine, să vinzi şireturi... Eu voi creşte copiii.

În weekend, ieşim cu toţii împreună la plimbare.

Mergem în vacanţă o săptămână pe an

la un hotel nu prea scump.

Ar fi atât de rău?

Nu ar fi rău,

dar e imposibil pentru tine.

Ar însemna să fii tu însuţi.

Zi de zi, de dimineaţa până seara.

Nu rezişti să fii tu însuţi.

Şi tocmai pentru că nu poţi, totul ţi se pare uşor.

Fiindcă, pentru tine, totul e un joc.

De-asta viaţa e atât de lejeră.

Fiindcă nu vei putea niciodată să fii Felix Krull,

fiul unui burghez ratat din Rheingau.

Fiindcă eşti ca apa.

Ca şampania, Zaza.

De-asta trebuie să mă mărit cu Louis.

Tatăl lui vă va pune beţe în roate.

Mă ocup eu de el. Voi avea grijă de viitorul tău.

- Ai face asta? - Îţi promit.

Voi avea grijă şi de al meu.

- Fiecare dintre noi are un viitor. - Doar că nu îl vom putea împărtăşi.

Armand?

Aş vrea să te întreb ceva.

Nu ai prefera să devii valet, în loc să lucrezi la hotel?

Cum, milord?

M-ai însoţi la Aberdeen, la moşia mea.

Ai înlocui uniforma cu o aură distinsă,

marcând poziţia şi statutul tău faţă de ceilalţi servitori.

Datoriile tale vor fi să ai grijă de mine

şi poate şi de prietenul meu.

Nu e nevoie să vă spun cât de mult mă onorează propunerea.

Dar trebuie să vă cer un răgaz de gândire.

Sigur că da.

Dar timpul e scurt.

Vino cu mine.

Cum ai spus, nimeni nu stă prea mult la hotel.

Este dorinţa unui om singur.

Promit să cântăresc cu multă chibzuinţă, milord.

Familia Kilmarnock e renumită.

Nu ca Venosta.

Dacă aş spune că nicio familie nu e ca a noastră,

ar însemna că sunt un mincinos care îşi dă aere.

- Un gentleman nu spune asta? - Întocmai.

Învăţ tot mai multe! În curând vă voi fi studiat.

Dacă vă învăţ şi semnătura, vă iau locul!

Ai putea pleca în călătorie în locul meu.

Dar ce te împiedică să devii valet?

Ai câştiga mult mai mult decât la hotel.

A spus că aş fi diferit de ceilalţi servitori.

Nu e o poziţie avantajoasă. Ceilalţi m-ar invidia.

Nu ar fi mânioşi pe capriciile lui, ci pe mine, jucăria capriciilor lui.

Pe de altă parte, propunerea a picat foarte bine.

Nu te duce!

Trebuie să părăsesc hotelul.

- De ce? - Prea multe încrengături.

Nu fi ridicol!

Şi dacă aş spune că pot s-o fac? Prăvălia, copiii, plimbările?

Ce ai zice?

Aş zice că un prieten înţelept mi-a spus să nu-mi uit rolul.

Pot să spun că mă duceţi cu gândul la un crin de mare?

Vă duc cu gândul la o floare?

Crinul de mare nu e o floare, tinere.

Nu e ce pare a fi. Se preface.

E un animal din adâncuri.

La începutul vieţii e lipit de o tulpină, apoi se eliberează

şi porneşte în aventuri, înotând şi căţărându-se pe ţărm.

Porniţi într-o călătorie de cercetare.

Orice desprindere e dureroasă.

Foarte adevărat.

Aş fi tentat să îi dau sfaturi unui novice în ale mobilităţii.

Sunt profesor.

Atunci sfătuiţi-mă, dle profesor.

Viaţa organică...

e o noutate în lumea asta.

Nimeni nu poate spune cât timp mai are.

Dar spaţiul locuibil al planetei pe care o veţi cerceta e limitat.

Viaţa e doar un episod.

Şi la scara eonilor,

e cu adevărat efemer.

- Asta mă face să favorizez viaţa. - Aţi văzut?

Dar spuneţi-mi,

putem să fim mândri de istoria noastră?

Nu e impresionant că ne tragem din maimuţe.

Din maimuţe!

Altă simplificare...

Să spunem că omenirea se trage din natură,

îşi are rădăcinile în natură.

Pielea noastră e mai mult ca cea de porc,

iar creierul se aseamănă cel mai mult cu al şobolanilor.

Suntem abili ca ei şi înşelători.

Fugim din calea primejdiilor iminente.

Aşa spun şi eu.

Scăparea nu trebuie blamată,

dacă salvează viaţa unui om.

Un război se poate câştiga

şi fugind din calea lui.

În mod straniu, acest lucru pare dificil de realizat, dle profesor.

Straniu şi dificil.

Armand, cred că ai primit destul.

Pentru toată viaţa, Madame.

Nu am uitat absolut nimic, Armand.

Nici eu.

Nu la asta m-am referit.

Voiam să spun că încă pot depune o plângere

împotriva servitorului care mi-a furat bijuteriile.

Bijuteriile doamnei au fost furate?

Nu întinde coarda!

Doamna pleacă deja?

După cum bine vedeţi.

Sper că şederea dvs a fost pe măsura aşteptărilor.

Nicidecum, dle Stürzli.

Mâncarea e deplorabilă. Angajaţii, insistenţi.

Să nu vă aşteptaţi să mă mai întorc.

Nu vă temeţi. Se va întoarce curând.

Ce vrei?

Şi ce îmi oferi la schimb?

Unde mergem, doamnă?

Unde?

- Sos, Miss Twentyman? - Nu, mulţumesc.

Trebuie să mănânci mai mult, Eleonor.

- Doamnelor. - Madame Harris.

Poate v-ar ajuta să înţelegeţi cum funcţionează un hotel mare.

Scopul hotelului e să satisfacă dorinţele oaspeţilor.

Dacă vor mai mult sos, primesc mai mult.

Dacă vor alt fel, asta primesc.

Sau deloc. Sau alt fel de mâncare.

Orice dorinţă le va fi îndeplinită.

Unele lucruri sunt incluse, altele costă în plus.

La hotelul nostru,

oasepţii nu trebuie să se simtă neajutoraţi.

Iar dacă oaspeţii îşi doresc ceva, le vom oferi.

E o chestiune de cost, nu de disponibilitate.

E de la sine înţeles.

Atunci aş dori merişoare, vă rog.

Prea bine. Şi tu, Eleonor?

Mersi, Stanko. Îţi spun mai târziu.

Nicio propoziţie nu e mai plăcută pentru urechile unui ospătar.

Madame?

Mă scuzaţi că vă întrerup. O întrebare...

- Da? Ce e? - Trebuie mai mult. 300 de franci.

Da, şi mie îmi trebuie mai mult.

O să-ţi rup fiecare deget.

O să-ţi fac bucăţi faţa asta frumoasă.

Dacă lucrezi în casa mea, plăteşti cât îţi spun eu.

Bun venit!

Ce bine că aţi venit!

Şedere plăcută!

Un şantajist nu se opreşte.

Toată lumea ştie.

Aşa că nu-ţi mai dau nimic.

Aflăm dacă ai dreptate într-un singur mod.

Dă-mi 300 şi vezi dacă mă opresc.

Draga mea, ai sosit deja?

- Da. - Poţi aştepta în cameră?

Am aflat că automobilul meu e gata.

- Îl pot ridica! - Automobilul tău?

Se mişcă fără cai!

Intră!

- Bună seara. Îmi cer scuze. - Stai, Armand.

Ai mousse de ciocolată?

O porţie de căpşune, trei mouuse de ciocolată,

o porţie de frişcă în plus şi una de merişoare.

- Pune-le pe noptieră. - Bine.

După comandă, ai înţeles că guvernanta e plecată.

Mi-am dat seama.

Avem două ore la dispoziţie, Armand.

- E nevoie de mine în hol. - Eu...

Îţi dau bijuteriile mele.

Eu nu o vreau.

Părinţii mei m-au trimis aici peste vară.

Tata vrea să petreacă timp cu noua lui soţie în Capri.

Iar mama vrea să fie cu iubitul ei în Islanda.

Eleonor, ai toată compătimirea mea.

Dar te asigur că, dacă eşti singură şi bogată,

e mult mai bine decât singură şi săracă.

Mereu spui lucruri aşa de frumoase, Armand.

- De ce nu vii aici? - Nu se cade.

Cui îi pasă?

Nu ar trebui să fiu singur cu tine în camera ta.

Bună seara!

Colegul tău, Stanko...

Ce-i cu el?

A spus că orice e posibil la hotel.

Unele lucruri sunt mai scumpe, dar nimic nu e imposibil.

Ştiu că e greu de înţeles când eşti foarte bogat,

dar unele lucruri sunt imposibile.

Nu fi aşa! O să mă plâng în privinţa ta.

Poţi face asta, dar nu se va schimba nimic.

Ospătarul care ţi-a vorbit despre merişoare

mă sileşte să îmi dau demisia.

Mă ameninţă. Nu ştii de ce e în stare.

Mademoiselle, mă vezi şi te gândeşti:

"Îl pot cumpăra".

"Nu are principii. Nu îşi permite aşa ceva."

Aşa am crezut şi eu.

Dar există o limită.

Unde e limita?

Aici.

E chiar aici.

Nimic nu mă poate ajuta.

Oricine poate ajuta pe oricine, marchize.

Mulţumesc, Armand.

Trebuie să mă gândesc.

Să gândesc.

Şi?

Poftim?

Nu te juca cu mine. Ai răgaz până mâine.

- Pentru ce? - Faţa asta tâmpă.

Zâmbetul nedumerit. Te pricepi bine la asta.

Alţii poate cad în plasă. Eu, nu.

Nu pot. E o copilă.

Atunci te omor.

Fă ce trebuie să faci.

Sunt prea multe încrengături şi sunt prea tânăr

să fiu ucis de Stanko.

Am destule economii pentru a trăi un an în sud.

Unde soarele e blând şi marea are o culoare superbă.

Legăturile lui Stanko nu ajung până acolo.

Îmi cer scuze, marchize. Vom închide.

Da, foarte bine. Încă o sticlă!

Plecarea e săptămâna viitoare.

O călătorie în jurul lumii e minunată!

Dar nu o pot lua pe Zaza.

Sunteţi tânăr şi aveţi toată lumea la picioare.

Dar nu vreau toată lumea!

Felix.

- Marchize? - Soluţia e simplă.

O parte din Louis Venosta trebuie să călătorească numaidecât, mâine,

timp în care cealaltă parte poate trăi în sud cu Zaza lui.

Să pară că aţi plecat în călătorie, dar să rămâneţi în ţară.

Sunt disperat!

Disperat, pentru că nimeni nu vă seamănă.

Da, dar aici nimeni nu ştie cum arăt.

Nu m-ar deranja să arăt altfel acolo.

Mi-aş dori să fiu mai chipeş acolo decât aici.

Deci numele dvs va călători cu o persoană care nu e dvs.

- Dar nu poate fi oricine. - Trebuie ales pe sprânceană.

După mine, alegerea e ca şi făcută.

Scuze.

Ai putea ajuta un prieten la nevoie?

Vă pierdeţi în fantezii.

Dar oare fantezia chiar îţi este complet străină?

Ai ceva deosebit.

- Personajul tău mi-a dat ideea. - Marchize!

Vreţi ca eu să vă port numele, să vă reprezint

şi, în ochii oamenilor,

să par fiul ilustru al părinţilor dvs?

- V-aţi gândit bine? - Unde sunt, rămân cine sunt.

N-ar fi incomod să fiţi dvs doar la nivel local,

iar pentru restul lumii să existaţi drept mine?

Nu, Krull.

N-ar fi aşa de rău dacă mi-ai da identitatea ta

şi aş umbla un an în pielea ta.

Iar tatăl dvs va suporta cheltuiala?

A depus o obligaţiune la bancă, valabilă la principalele opriri.

- Deci banii sunt la dispoziţia dvs. - A ta.

- Trebuie doar să fiţi acolo. - Întocmai.

Să iei banii în numele meu.

Dar cum veţi trăi, cât timp vă cheltui banii dându-mă drept dvs?

Chiar aşa! Nu pot fi sărac. Asta nu se poate.

Dar dacă ar exista un cont bancar

cu câteva economii...

2 000 de franci. Ar ajunge un an la Nisa.

E mai ieftin acolo.

Mă simt prost să profit de contul tău.

Marchize, vă rog!

Dar dacă ţi-aş da 20 000 de franci la schimb,

putem spune că e o afacere?

Pe care chiar şi un gentleman ar accepta-o?

Da.

Aveţi o foaie de hârtie?

- Vrei să scrii un contract? - Nu.

Vreau să vă exersez semnătura.

O foaie de hârtie, un stilou şi nota!

- Nota. - E rezonabil.

Mulţumesc. Seară bună!

Marchize. Domnule.

Felix, poate că e posibil.

Poate că putem fi prieteni.

Ce noroc am avut să te întâlnesc, Felix Krull.

Ce noroc incredibil!

Dar mâine trebuie să pleci în călătorie,

aşa cum şi eu trebuie să plec din oraş.

Tata se va mira de schimbarea bruscă.

Va fi surprins dar încântat.

Dragă?

Am întârziat puţin. Sper că nu eşti supărat pe mine?

Am un plan, scumpo!

- Serios? - Un plan minunat!

Îţi explic totul.

Felix, dragă. Dacă nu mă înşel, mergem în aceeaşi direcţie.

Aveţi dreptate.

Sunt puţin ameţit. O las aici.

- Mă zgâlţâie rău. - Bine.

Atunci mergem pe jos.

Da?

Îmi cer scuze, milord.

Nu v-aş fi trezit

dacă n-ar fi fost ultima şansă să discut cu dvs.

Mâine nu voi mai fi aici.

Nu pot primi propunerea dvs generoasă.

Simpatia mea pentru tine...

oferă oportunităţi de neînchipuit.

Eu nu am copii.

Ai putea deveni Lord Kilmarnock într-o zi.

Milord, vă voi fi veşnic recunoscător.

Vă rog să nu puneţi la suflet.

Mă simpatizaţi pentru tinereţea mea,

dar e pură întâmplare.

La fel de bine puteaţi găsi pe altcineva.

Sunt milioane de tineri ca mine.

Întoarceţi-vă acasă.

Şi uitaţi de mine.

Eu nu vă voi uita niciodată.

Şi?

Şi?

Acum ce facem?

Da, ce facem?

- De ce te-ai răzgândit? - Nu insista, tată.

După cum vezi, sunt în tren.

- Plec la drum. - Da, văd.

Ar trebui să cobori, dacă nu vrei să mă însoţeşti.

O vei uita curând pe această femeie.

Niciodată.

Bun. Atunci, nu o uita.

Important e că ai cedat. Sunt mândru de tine.

Uite câte oraşe şi câte experienţe!

În câteva săptămâni, vei fi alt om, ai să vezi!

Vino aici!

Krull!

Marchize!

Paşaportul lui Krull şi contul lui bancar.

Şi pentru orice eventualitate...

Cu asta veţi trăi încă şase luni, lejer.

Câtă generozitate!

Itinerarul meu, biletele, obligaţiunea.

Şi să nu uit...

inelul cu sigiliu.

Doriţi ceva, Monsieur?

Am multe dorinţe, dar vom coborî curând.

Ignoră-ne şi împlineşte dorinţele celorlalţi călători.

Aici ne despărţim.

Această femeie, iubirea vieţii mele,

va coborî aici cu mine şi vom lua trenul spre Nisa.

A fost o întâlnire scurtă, dar cât se poate de plăcută,

marchize de Venosta.

Doamnă, înţeleg de ce un bărbat ar sacrifica totul pentru dvs.

Eu...

Eu...

vă doresc o viaţă lungă şi fericită alături de Felix Krull.

Zaza? Trebuie să mergem.

Înţeleg.

Nu trebuie să spui nimic.

Ai spus destule ieri.

Aşa că înţeleg şi mai bine.

Şi tocmai pentru că înţelegi, voi merge cu tine.

Am ajuns să vă iubesc pe amândoi.

Dar nu pot lua cu mine decât pe unul.

Acum trebuie să fii Venosta.

Va fi o onoare.

Kuckuck.

- Poftim? - Dl profesor Kuckuck.

În sfârşit, mă pot prezenta.

Marchizul de Venosta.

- Marchiz de Venosta? - Vă rog.

Din ramura de la Luxemburg, presupun.

Am onoarea să o cunosc pe o mătuşă a dvs de la Roma.

Sunteţi înrudit şi cu familia Esterhazy din Galanta.

- Să nu vă mire cunoştinţele mele. - Ştiu, sunteţi profesor.

Sunt paleontolog, directorul Muzeului de Istorie Naturală de la Lisabona.

Genealogia e o pasiune a mea.

Nu pot să nu remarc că sunteţi din nou trist.

Ştiu, vă amintesc de un crin de mare.

Care acum ştiu că nu e o floare.

Care are avantajul de a putea fugi din calea pericolelor iminente.

O spuneţi cu atâta convingere, de parcă şi dvs aţi fi fugit cândva.

Nenorocitule!

Apropo de asta, oamenii provin din animale

la fel cum ce e organic provine din anorganic.

Ceva a fost adăugat ?

Nu doar că viaţa e un simplu episod.

Existenţa însăşi e un episod.

Totul a fost creat din nimic.

Totul va redeveni nimic.

Ştiţi cât de mică e probabilitatea

ca din nimic să apară ceva, din acel ceva să se nască viaţa,

iar din viaţă să purceadă spiritul?

Domnule.

El e individul?

Da.

Stanko, să pleci din hotel şi să nu te mai întorci!

Domnule, s-a întâmplat ceva?

Ai impertinenţa să mai întrebi?

Mi-a spus că orice e posibil într-un hotel.

A venit în camera mea cu mousse de ciocolată.

Apoi a...

- Apoi... - N-am făcut nimic!

- M-a atins! - Crezi că m-aş atinge de un copil?

O faci mincinoasă pe dra Twentyman?

Dle Stürzli, după atâta timp?

- Chiar mă daţi afară? - Ai mers prea departe!

Nu eu am dus acel mousse! A fost Krull! Armand!

Armand e un om de onoare!

Ştie care sunt limitele. Tu nu ştii!

Stanko, nu ne pierde vremea cu aiurelile tale.

Îmi cer scuze de la dvs, de la dra Twentyman

şi de la părinţii dumneaei, în numele hotelului.

Am înţeles.

Drăcuşor mic ce eşti! Înţeleg ce se petrece.

Gândiţi-vă la univers,

la sărbătoarea nemărginită a spaţiului său nemăsurat.

Trupul nostru, marchize, e alcătuit din aceleaşi particule

din care sunt făcute pietrele şi stelele.

Animalul e preschimbat în plantă,

iar omul păstrează animalul,

aşa cum viaţa păstrează anorganicul.

În cele mai mici particule ale sale, în atomi,

ceea ce nu mai este se transformă în ceea ce nu e încă.

Poate sună ciudat, dle profesor.

Nu ştiu cum să mă exprim, dar...

Ceea ce descrieţi...

Nemărginirea...

Când eram mic, m-am uitat la chipul meu în faţa oglinzii

şi am descris senzaţia cu un termen de vis.

"Marea bucurie".

Voiam să fiu totul. Orice altceva decât eu însumi.

Aţi vrea să mă vizitaţi la Lisabona?

Familia mea caută mereu parteneri de tenis.

Sunt onorat.

Dar spuneţi-mi, de ce e omenirea aşa deosebită?

Ştim că totul are un început şi un sfârşit.

Aţi spus că favorizaţi viaţa, tocmai pentru că e trecătoare.

Astfel, exprimaţi cel mai uman sentiment.

Efemeritatea nu devalorizează.

Sporeşte valoarea,

demnitatea şi bunătatea întregii existenţe.

Doar ce e episodic e demn de compasiune.

Doar nimicnicia

din care toate s-au născut este eternă,

cu povara şi încântarea ei.

Povară şi încântare?

Existenţa e mereu o povară şi o încântare.

Mai devreme aţi plâns. Acum sunteţi vesel.

Sigur aţi luat lecţii de tenis?

Mademoiselle, joc de când mă ştiu.

Dar tehnica de la Paris e altfel decât la Lisabona?

- Aşa e. - Presupun că e mai modernă?

E altfel, dnă Kuckuck.

E bine de ştiut.

Ne bucurăm că tata v-a cunsocut, marchize.

Oaspeţii din lumea largă

sunt o binecuvântare pentru provincia noastră.

Îmi cer scuze.

- Îmi pare rău. - Nu-i nimic.

Nu-i rău.

Nu-i aşa că durerea trezeşte materia la viaţă?

Sper că rămâneţi, nu-i aşa, marchize?

- Întâi trebuie să vă învingem. - Aşa e.

Va fi plăcerea mea să fiu învins de o echipă atât de frumoasă.

Marchize de Venosta!

Marchize?

Pentru mine? Cine mi-a scris?

Un oaspete ca dvs trebuie să facă turul, ştii?

Da, va fi o onoare.

Veşti proaste, marchize?

Nu. Nu ştiu.

Majestatea Sa regele mă cheamă în audienţă.

"De dragul legăturilor cu familia ta nobilă

şi al scumpului tău tată,

mi-aş dori să te revăd mâine, la ora unu..."

- Splendid. - Îl ştie pe tata. Mă ştie pe mine.

Şederea dvs în oraşul nostru

pare să ia întorsături foarte frumoase.

Spioni în cercurile cele mai înalte...

Poftim?

Mă simt puţin rău. Trebuie neapărat să mă duc?

- Unde? - La rege.

Dacă chiar întrebaţi serios, marchize...

În Portugalia nu poţi anula o întâlnire cu Majestatea Sa.

Da.

- Louis, eşti alb ca varul. - Mă simt puţin rău.

- Poate de la soare? - Da, se poate.

În sfârşit, suntem singuri!

Îmi cer scuze...

Nu sunt cine pretind că sunt.

E cea mai frumoasă scuză!

Nu. Iubesc o altă femeie, dar eu nu sunt eu, iar el e bogat.

- Eşti bogat. - Aş fi, dacă aş fi eu.

Dar el e eu. Joc rolul de dragul ei.

- Ce rol? - Al lui.

Pot să te sărut?

Măcar atât.

Dacă trebuie.

Ţi-am promis că nu îmi voi uita rolul.

Ce rol?

Al lui.

Dragă marchize,

sper că vă bucuraţi alături de Zaza,

căci bucuria s-ar putea sfârşi curând.

Regele vă cunoaşte şi nu se aşteaptă să mă vadă pe mine.

Ce mă fac?

Majestatea Sa e cel mai bine păzit om din ţară.

Sunt vremuri grele. Activităţi secrete, radicale...

Domnule, puteţi face linişte o clipă ?

- Mă scuzaţi. - Trebuie să mă concentrez puţin.

Oamenii iartă orice, marchize,

dacă te găsesc destul de plăcut.

Majestate.

- Cine eşti? - Louis de Venosta, la dispoziţia dvs.

Ba nu eşti. Gărzi !

Iertaţi-mă, Majestate, dar m-am schimbat mult,

am trăit mult, am văzut şi am suferit mult.

Permiteţi-mi să spun deschis, Majestate,

că şi dvs v-aţi schimbat mult.

Aşa şi trebuie, Majestate.

Ce ar fi viaţa fără schimbare?

Preferăm să suferim, decât să stăm pe loc.

- Superb spus, marchize. - Da, dar nu sunt orb.

Nu, Majestate, fiindcă observaţi schimbarea, acolo unde alţii văd

doar aparenţa înşelătoare a constanţei.

Cel care priveşte în profunzime

va fi mai nedumerit, dar va cunoaşte mai mult.

Dacă îmi permiteţi să remarc, Majestate,

ce anume conferă asemenea profunzime,

nu e nimic altceva decât datoria regală.

Fiecare om e suveran, într-un fel,

aşadar, un adevărat suveran e mai om decât toţi ceilalţi.

- Ce face stimatul tău tată? - E sănătos, Majestate.

Prin urmare, vă pot felicita

pentru splendoarea oraşului,

cu toate că îi văd umbrele.

Umbrele?

Da, pentru mine nu e niciun mister

că elemente radicale rod rădăcinile societăţii.

Cum fac asta?

Prefăcându-se că diferenţele

date de origini, sânge şi statut pot fi şterse cu buretele.

Majestate, îmi cer iertare. Sunt entuziasmat.

Dar tu, dacă ai fi avut origini umile...

Venosta?

I-aş mulţumi Domnului şi naturii şi aş rămâne bucuros aşa cum sunt.

Tot aşa cum rămân cu bucurie Louis de Venosta.

Fiul părinţilor mei şi urmaşul străbunilor.

Gata să mor pentru Majestate.

- Nu e nevoie să mori. - Orice e posibil.

Nu voi sta jos.

Îngenunchez sau zac în propria baltă de sânge,

dacă aşa porunciţi, dar nu mă aşez.

Dai dovadă de un temperament remarcabil.

Ştiu că nu e locul meu să compătimesc fiinţa sacră a regelui.

Dar nu mă pot abţine.

Acum câţiva ani, la Paris, nu erai atât de elocvent.

Eram alt om.

O varaintă provizorie, neşlefuită a lui Louis de Venosta

care nu mai există.

Recunosc, îmi place mai mult varianta aceasta.

Povestea mea s-a încheiat de cum a început.

Un înţelept a spus, dragă Zaza,

că doar ce e trecător e demn de compasiune.

Ce am avut noi a fost foarte trecător

şi tocmai din acest motiv mă gândesc la tine în fiecare zi.

Poate că ne vom revedea cândva.

Nu ştiu ce se va întâmpla şi nu ştiu cine voi fi.

Dar ştiu ce a fost şi nu voi uita niciodată nimic.

Sunt încă tânăr. Un nou secol abia a început.

Unde ne va purta furtuna?

Ştiu doar că, odată terminată, voi arunca scrisoarea în mare.

Căci cum ar putea scrie cineva care nu mai există?

Povestea lui Felix s-a încheiat.

Voi fi multe lucruri.

Va trebui să beau şampanie şi va trebui să beau apă.

Voi cerceta planeta multă vreme. Dar nu voi mai fi un singur lucru.

Al tău prieten, care pentru ultima dată

îţi transmite calde salutări pentru eternitate, Felix Krull.

MĂRTURISIRILE ESCROCULUI FELIX KRULL