Original subtitles

Într-o zi, te vor ruga să le spui cum a fost salvată lumea.

Vor să știe cum l-am găsit pe eroul nostru și cum am luptat.

Pentru asta, trebuie să le povestești cum era lumea înainte.

Ești prea mică să-ți amintești cât de verde era lumea.

Cât de luminoasă și plină de speranță era.

Și cât de orbi eram de propria noastră fericire, -

încât nu vedeam întunericul de sub propriile noastre picioare.

Și când a venit în sfârșit, avea un singur scop:

Să distrugă tot ce e bun.

Mai întâi, bărbații au luptat, pentru că așa fac bărbații.

Am luptat, am sângerat, am pierdut.

Așa că mamele, soțiile, fiicele, surorile noastre au pus mâna pe arme.

S-au echipat în costumele Kodiak -

și s-au asigurat că nu vom pierde acest război.

Comandante.

- Lăsați-le să treacă. - Comandante.

Comandante.

Comandante.

- Comandante. - Suntem alături de dumneavoastră.

Trăiască Kodiak !

Sunt alături de dumneavoastră, Comandante.

Vă susținem, Comandante.

Mergeți la posturile voastre.

Foc !

Foc !

CATASTROFĂ SE DEPLASEAZĂ SPRE SUD APROAPE DE 100.000 DE MORȚI

ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ BREȘA

Lumea asta a fost ruptă de multe ori, -

iar motivele sunt mereu altele.

Uneori vin din spațiu, uneori de sub pământ.

Uneori e vina oamenilor. Alteori, a animalelor.

Uneori, vina nu avea formă.

Bacterie. Boală. Energie.

Dar ele aduc moartea. Mereu moartea.

SUPRAPOPULAȚIE

Dar după moarte urmează mereu renașterea.

Distrugere prin reînnoire.

Când prima breșă s-a deschis acum 15 ani, -

acest ciclu străvechi a început din nou.

Breșa fusese mereu acolo.

Mama Pământ o îngropase adânc în pământ ca să ne protejeze.

Ca să-și protejeze cele mai iubite creații.

- Și apoi... - Am tăiat pădurile. Am topit gheața.

Am deschis breșa și Măcelarii au ieșit. Bla, bla, bla.

Domnișoară, cine spune povestea aici acum ?

Ai spus-o de un milion de ori, tată.

Vreau să aud povestea Kodiak.

Ai auzit una dimineață, așa că... Unde am rămas ?

- Distrugerea pădurilor de taiga... - Kodiak.

- Sau putem face matematică. - Kodiak.

- Poate algebră. Sau fizică. - Kodiak.

Bine. Liniște, liniște.

Willa câștigă din nou.

Această poveste este despre cum -

Kodiak a ucis o sută de Măcelari -

cu o singură lovitură puternică de topor.

Era doar un an după ce breșa se deschisese, -

iar trupele noastre erau la Glasgow pentru primul lor atac.

Nopțile erau lungi, umede și vântoase.

Doar aceste povești îi ajutau să reziste.

Tatăl meu este un povestitor înnăscut.

... dinți ca niște pumnale.

El spune că poveștile noastre sunt la fel de importante ca armele noastre.

Mai ales acum.

Poveștile le dau supraviețuitorilor speranță.

Ele îi inspiră pe războinici, -

cum ar fi pe mama mea, să continue să lupte.

Acolo, în întunericul umed.

El nu le spune ca să mă sperie, -

ci ca să-mi reamintească că într-o zi eu le voi spune.

Povestea despre cum am ieșit din întuneric și moarte.

Și am găsit lumina.

Erau pregătiți pentru luptă.

- Erau flori pe insulă ? - Sigur că da.

Mii de flori roșii, violet și galbene.

Culori incredibile.

Insula era plină de lumină.

Era frumos.

- Ca în Rai. - În Rai ?

Nu-ți face griji. Sună mai aproape decât este de fapt.

- Erau animale pe insulă ? - Atunci ? Foarte multe.

- Poate că mai sunt încă acolo. - Iepuri ?

Iepuri, păsări și bursuci.

Bun, sărbătoritule.

Mă duc să împachetez cadourile.

- Mamă ? - Da, scumpo ?

Trebuie să pleci din nou ?

Atenție ! Întoarceți-vă în celule și așteptați instrucțiuni suplimentare.

Aceasta nu este o alarmă. Repet: Aceasta nu este o alarmă.

Întoarceți-vă imediat în celule.

Atenție !

Amintește-ți să îți pui o dorință.

- La mulți ani, scumpo. - Mulțumesc.

Poftim.

- E frumoasă, mamă. - Și e călduroasă.

E frig acolo. Îi va fi de folos.

Acolo ?

- Unde plecăm ? - Bine, e rândul meu.

Bun. Știu că nu mai ești mica mea Willa Gorilla...

- Tată, am 15 ani. - Dar nu ai avut una adevărată.

Așa că m-am gândit...

Ești atât de drăguță. E minunat.

- Ce este ? - E un câine.

Helen Travis de la celula nouă le face. Încasările merg la veterani.

Poate că într-o zi îți vom găsi una adevărată.

- Cum se numește ? - E al tău. Tu îi dai un nume.

E timpul, doamnă.

- Cinci minute. - Ordinul este primit.

Willa. Împachetează asta. Doar lucrurile esențiale. Haine, bocanci, termos. Bine ?

Și asta.

- Cât timp vom fi plecați ? - Împachetează acum, Willa.

Dar, tată...

Doar lucrurile esențiale.

Doar lucrurile esențiale.

MONȘTRII

- Scumpo. - Bine. E în regulă. E în regulă.

Dragă.

Ai închis fisura. Nu înțeleg.

Când una se închide, alta se deschide.

Nu ne mai putem apăra.

Am pierdut Batalionul 8 acum două ore lângă Coventry.

Doamne ferește.

Doar în această celulă sunt 15 veterani.

Încă putem lupta.

- Așa ați luptat. Ați luptat. - Pot lupta din nou.

Ascultă. Dacă ești mușcată, sau chiar zgâriată puțin...

- Cel mai bun vorbitor. - Au trecut 72 de ore. E în regulă.

Nu ești complet imună, indiferent cât de dură ești.

- Crezi că sunt dură ? - Ești.

Generatorul s-a oprit. Asta e.

Hei, hei. E în regulă.

Se rezolvă.

E în regulă.

Pe drumul ăsta. Repede !

În ultimul camion. Mergeți, mergeți.

- Cât de aproape sunt ? - La 8 km nord.

- Sunt hibrizi acolo ? - Sigur că da.

Dacă nu sari acum în mașină, și tu vei deveni una dintre ele.

- Asta merge spre Mercy Bay ? - Da.

Urcă. Mă duc în față să conduc convoiul.

- Ne vedem acolo, bine ? - Mamă...

- Unde mergem ? Tată, unde... ? - Într-un loc sigur. Hai.

Nu-mi pasă cine e soția ta.

Dacă doar strănuți sau tușești...

Dacă mi se întâmplă mie, voi apăsa eu trăgaciul.

Repede.

Închide ochii.

Știi de ce bărbații se infectează, dar noi nu ?

- E din cauza ADN-ului, nu ? - Nu avem timp pentru asta.

Nu sunteți complet imune, indiferent cât de dure sunteți.

Adevărat, nu suntem. Oricine se poate infecta.

Creierul bărbaților este simplu. Sinapsele în rânduri drepte.

Străzi cu sens unic. Infecția le arde rapid.

Creierul nostru este ca o rețea care se extinde peste tot în el.

- Și se intersectează. - Noi suntem mai complecși.

Exact.

- Creierul meu e mai complex ? - Ești o adolescentă.

Ești aproape indestructibilă.

Pregătită de luptă.

- Ca și Kodiak. - Dar Kodiak ?

El nu e femeie. A ucis peste 100 de Măcelari.

- Sigur a primit niște zgârieturi. - Kodiak nu se poate infecta.

Am auzit că e pe jumătate Măcelar.

100 de Măcelari ? Am auzit că au fost 300.

- Numărul nu contează. - Ursul lui de companie a ucis 50.

Urs de companie ? Kodiak e un urs. Vedeți blazonul.

Și-a luat numele de la un urs. L-a găsit când era copil în Anchorage.

Tatăl meu a luptat alături de el.

Dacă aș primi un bănuț de fiecare dată când un tip pretinde că a luptat...

- Spune-le. - Nu contează.

- A fost în războiul fulger al scoțienilor. - Nimeni nu a supraviețuit.

Nu chiar.

Kodiak are un urs ? Nu ne-ai spus asta.

Nu contează. Sunt doar povești.

El luptă ca un urs. Așa trebuie să luptăm și noi.

Cu dinții și cu ghearele.

Îl numesc Otso pentru că luptă alături de Kodiak.

Bine ai venit în familie, Otso.

Vom ajunge curând, scumpo. Încearcă să dormi puțin.

- De ce ne-am oprit ? - Măcelari ! Măcelari !

Înapoi ! Înapoi !

Rămâneți în camion.

Atenție !

Fugiți !

- Pe drumul ăsta. - Tată.

Vino. Jos. Jos.

Du-te. Du-te.

Sus, sus, sus.

Jos. Du-te.

Nu !

- Mamă ! - Hai să mergem.

Vino. Te ajut eu.

Ești bine acum.

Ăsta a fost ultimul. Vino.

- Ce s-a întâmplat ? - Nu am avut timp să reacționăm.

Trei. Scoateți oamenii de pe drum și în pădure ! E mai sigur acolo !

- Ați auzit. De pe drum ! - În pădure ! Repede !

Vino.

Toți de pe drum !

Cât timp mai am ? Cinci, zece minute ?

Fiecare e diferit. Voi sta lângă tine până trece.

- Suntem în siguranță aici. - Fața ta.

Nu-ți face griji. E de la om, nu de la Măcelar.

Nu e departe. Mercy Bay... - Spre vest. 4 - 5 km.

- Vom ajunge până dimineață. - Poți să alergi ?

Facem o cursă ?

- Ia-mi arma. - Asta doar le-ar încetini.

Ascultă. Vom reuși, dar tu nu ai voie să te oprești.

Ai voie să te temi, dar nu lăsa asta să te oprească.

Lasă frica să te împingă înainte. Înțelegi ?

Te iubesc, Willa. Eu trebuie să rămân aici.

- Mamă... nu. - Voi rămâne să lupt.

- Ai zis că plecăm împreună. - Au nevoie de mine.

Ai zis noi. Ai zis noi.

- Au nevoie de mine. - Eu am nevoie de tine.

Am nevoie de tine. Te rog.

Hibrizi. Sunt hibrizi. Vin.

- Noi îi reținem. Plecați. - Vino.

- Plecați. Plecați toți ! - Nu, mamă ! Nu !

Veniți !

- Nu pe acolo. - Ce ?

- Dar, tată, îi urmăm. - Nu. Vino !

Fă-o.

- Continuă. Suntem aproape. - Mai e mult ?

Îți amintești poveștile dinainte de a te naște ?

De la ieșirile noastre la pescuit, ale tale și ale mamei ?

Când mai erau pești ?

Credeam că tu le-ai inventat.

Desfă frânghia.

E mică, dar navigabilă.

Nu e chiar așa de mică. Putem lua câțiva dintre ei cu noi.

- Acesta este drumul nostru, nu al lor. - Dar putem ajuta.

Willa, acesta este drumul nostru. Nu ne putem gândi la alții acum.

Hai.

Nu așa se destramă lumea ?

Te rog. Desfă frânghia.

Hei.

- E a voastră ? - Nu. Căutăm doar mâncare.

E barca voastră.

- Bine, e barca noastră. - Și mă luați cu voi.

Vin. Haideți. Puneți-o în apă.

Nu vom ajunge departe fără combustibil.

Crezi că aș fi lăsat-o cu rezervorul plin să fie furată ?

Nu. Motorul e complet gol.

Atunci unde naiba e benzina ?

În portbagajul mașinii de aici, din apropiere.

Bine. Hai. Hai.

Willa, stai aici. Doar stai aici.

- Plecăm. - Bine.

- Ești singur ? - Acum sunt.

- Te-ai gândit ce înseamnă asta ? - Ce anume ?

Faptul că ne afectează doar pe noi.

Nu pe surorile, mamele și fiicele noastre.

Femeile se infectează și ele. E vorba de biologia masculină.

- Atacă cromozomul Y... - Suntem noi de vină.

Lumea a vrut răzbunare și știa pe cine să învinovățească.

De unele lucruri pur și simplu nu scapi.

- Deschide. Deschide. - Doar scot cheia.

- Hai. Acum plecăm. - Dar omul ăla ?

A fugit. Hai. Ajută-mă.

După semnul meu. Unu, doi, trei.

UN AN MAI TÂRZIU

Ce zici, Otso ? Mergem să luăm micul dejun ?

Ține-te bine, Otso. Suntem aproape.

Scuze, doamnă pescăruș. Ia-mi doar trei. Vei vedea.

Unul nu e chiar așa de rău.

Capcanele erau goale ?

Ce ?

Ești mereu mulțumită când capcanele sunt goale.

- Ba da, sunt. - Trebuie să mâncăm, Willa.

Nu doar fasole la conservă și resturi din grădină.

- Și ai nevoie de proteine. - Și tu, slăbănogule.

Uite.

- E prea periculos. - E ușor, tată.

Nu deveni arogantă. Dacă ți se întâmplă ceva...

Bine, du-le înăuntru. Le mâncăm când sunt gata.

Pune lemne pe foc. Uscate. Lemnul ud face fum.

De ce nu am voie să tai lemne ?

Pot mânui toporul ca un Kodiak care taie capul unui zdrobitor.

- Spre deosebire de tine. - Crezi asta ?

Nu crezi ?

- Bine, arată-mi. - Ok.

Bun. Arată-mi cum manevrezi sabia.

Dacă câștigi, ai voie să le tai pe celelalte.

Hai, dă-i drumul.

Nu ești pregătită încă, Willa. Trebuie să te antrenezi mai mult.

Bine. Amorsă.

Ai văzut ce s-a întâmplat când te-ai apropiat de mine ?

Te-am păcălit, ai trecut pe lângă mine, și am

ajuns pe la spate, din poziție avantajoasă.

Nu-ți face griji. Îți voi sculpta una nouă.

Du lemnele înăuntru, bine ?

Specialitatea zilei: Omletă de pescăruș...

... cu fasole verde.

Vino să mănânci.

Ce faci ?

Îmi place cum a pus-o.

Mă poți ajuta ?

Bine, mergem.

- Te-a învățat el ? - Nu, l-am văzut făcând-o.

Așa cum tu ai învățat de la mine să vânezi, să alergi, să te cațeri, să lupți.

Și să supraviețuiești.

Când războiul se termină, vei afla restul.

- Ce este ? - Să trăiești.

- Cum mă va recunoaște ? - A trecut doar un an.

Doar ? Nu m-ar recunoaște pe stradă.

Acum îți exagerezi puțin situația.

Crezi că s-a întâlnit cu Kodiak ?

Sigur că da. De ce nu ?

Dacă e cu Kodiak, va fi în siguranță.

Bun.

Ce zici ?

Arată exact cum a făcut-o.

Mulțumesc.

Mâncăm acum ?

Bine, doar una, și apoi mănânci, ok ?

O poveste, și apoi mâncăm.

Această poveste este despre cum...

... Kodiak era departe, în nord.

Strângea lemne pentru iarna lungă și geroasă.

Când Kodiak strânge lemne de foc, -

nu e ca și cum am aduna vreje și lemn plutitor. Nu, nu.

El putea să doboare un copac întreg cu toporul lui.

O pădure întreagă.

La fiecare lovitură de topor -

tunetul bubuia pe cer.

Și-a făcut singur toporul -

dintr-un stejar bătrân din pădure în care lovise un fulger.

A forjat lama din oțel dintr-o vechemină galeză.

Tare ca diamantul. Indestructibil.

În acea zi, el se întorcea spre tabăra lui, -

când a auzit ceva ce nimeni nu mai auzise înainte.

El a văzut-o primul. Fisura.

- Și de acolo se târau... - Măcelari.

- Dar el nu s-a speriat ? - Evident că nu.

- Era gata de luptă. - Da. Și a luptat.

Și a ucis o sută de Măcelari cu o singură lovitură de topor.

De fapt, un singur Măcelar.

Dar a fost primul, și au urmat mai mulți.

Dar a fost primul, și din asta învățăm că pentru a ucide unul...

... trebuie să le tai capul.

- Decapitare. Nimic altceva nu funcționează. - Există și alte metode.

Gloanțele funcționează, dar nu la fel de bine.

Le încetinesc, dar nu le omoară. Gata. Acum mâncăm.

- Poveștile astea... - Da ?

Despre Kodiak...

- Le știi atât de bine. - Toți părinții le știu.

- Ești sigură... ? - Ce ?

Că tu nu ești el ?

- Willa. - Sună ca tine.

Puternică. Impunătoare.

- Abilă cu toporul. - Continuă.

În timp ce luptam, știam că undeva era un gigant -

cu un topor făcut din fulger, care tăia Măcelarii ca pe unt.

Kodiak ne dă speranță. Dacă el salvează lumea de la distrugere...

Poate că și tu poți.

Pentru că el ești tu.

Willa, aceste povești sunt importante.

Trebuie să spunem cum s-a deschis fisura.

Despre Măcelari, și apoi despre hibrizi. Cum nu am renunțat, -

cum am luptat împotriva lor și ne-am găsit eroii.

Și într-o zi, când lumea va fi...

... luminată, verde și vie din nou, -

atunci ne vom întoarce.

- Crezi asta ? - Da.

De ce ?

Pentru că atunci când mă uit la tine, mă amintește.

De ce ?

De speranță.

Da. Mănâncă acum.

Ai zis că erau iepuri aici. E adevărat ?

Da. Sute.

E atât de frig aici.

O ține cald, Otso ? Nu, el nu are blană.

Știu că luptă, -

dar oriunde ar fi...

... sper să îi fie cald.

- Nu ne văd, nu ? - Nu. Nu văd ca noi.

Nu cred că au ochi. Au alte simțuri decât noi.

Și hibrizii, Măcelarii îi folosesc pe post de ochi și urechi.

Sunt cumva conectați. Creier la creier.

Dar nu știu unde suntem ? Pe această insulă ?

Dacă ar ști, scumpo, nu am mai fi aici.

- Dar minele ? - Sunt doar o precauție.

- Pentru a opri Măcelarii ? - Pentru a opri pe oricine.

Mănâncă asta. Ai nevoie de energie.

De ce vor să ne rănească, dacă nu le-am făcut nimic ?

Îți amintești ce ai învățat despre insecte, despre furnici ?

Încearcă să omoare viespile care încearcă să intre în mușuroi ?

Poate că e așa. Pentru ele, suntem ca o viespe care invadează casa.

Așa elimină amenințarea. Pe noi.

Este și casa noastră.

Așa este. Așa este.

Deci, cel mai bine e să fii gata să lupți pentru ea.

Ești gata de luptă, începătoare ?

33 de secunde.

Nu le auzi ? Măcelarii vin.

- Ce faci când sună cornul ? - Fug la cabană.

48 de secunde. În ce direcție e cabana de pe stâncă ?

- Spre nord ! - Cât de departe ?

650 de metri !

Mai repede, începătoare. Mișcă-te ! Evită Măcelarii !

Hibrizi vin ! Îți vor lua câinele.

Salvează-mă, Willa !"

59. În ce direcție spre golfulețul cu bărci ?

Spre est... nu, spre sud !

Sunt pe urmele tale. Mișcă-te, începătoare.

Măcelarii vin. Repede. Suntem aproape.

Un minut și 10 secunde. Cum omori un Măcelar ?

- Cum se omoară un Măcelar ? - Prin decapitare.

- Dar un hibrid ? - Decapitare.

- Nu e de ajuns. - Creierul.

Trebuie zdrobit creierul !

Un minut și 22 de secunde.

Nu e rău.

Poți mai bine. Simți asta, începătoare ?

Durerile de războinic.

- Și apoi ? - Pe locuri.

Gata.

Dă-i drumul, începătoare !

Știu, Otso. E un monstru.

Recompensa ta.

- Pentru că nu am murit ? - Pentru că nu ai renunțat.

- Nu sunt insecte, nu ? - Ar fi fost. Mai multă proteină.

- Ce sunt astea ? - Căpșuni. Gustă-le.

Acestea au crescut mereu aici. Credeam că au dispărut, -

dar această insulă e specială.

Cumva au supraviețuit.

- Împărțim ? - Nu. Le iei pe toate.

- Am mai mâncat din ele. - Bine.

Doar partea roșie.

Așa.

Micile bucurii ale vieții.

- Erau mai multe înainte. - Căpșuni ?

Bucurii.

Mama ta...

Când ne-am căsătorit, înainte să te naschi, înainte de fisură, -

singura ei dorință pentru nuntă era un tort cu căpșuni.

- Ce e un tort cu căpșuni ? - Un tort cu frișcă.

- Și cu grămezi din alea. - Grămezi ?

- Îi plăceau ? - Îi plăceau ? A mâncat tot tortul.

Nu a mai rămas nici măcar o firimitură pentru ceilalți.

Ea era...

Ea era centrul atenției la petreceri.

A fost mereu așa. Și iubește căpșunile.

Ca și tine, se pare.

Muriți, Măcelari, muriți !

Cum se omoară un Măcelar, Otso ? A, da, exact.

Ți-am spus că trebuie tăiat capul. Suntem aproape.

Nu mai te plânge, Otso, de ploaie și frig.

Incredibil că nu aș fi încă pregătită.

"Nu ești suficient de puternică, Willa. Să lupți."

Să lupt ca mama.

Nu. Ea crede că nu aș putea să fac ce i-a făcut el bărbatului.

Dar pot să lupt, dacă ar fi necesar...

Hei !

Nu, nu, nu. Oprește-te ! Oprește-te !

Nu te mișca ! Stai ! Rămâi pe loc !

Stai ! Stai ! Stai !

Stai !

Bine. Totul e în regulă. Doar fă un pas...

Totul e bine.

Nu te mișca. Fă un pas înapoi.

Privește doar la picioarele mele. Fă un pas.

Bun. Și apoi încă unul.

Așa. Nu te mișca.

Să mergem mai departe. Așa.

Bine. Totul e în regulă.

Totul e bine.

Vrei să-mi spui ce s-a întâmplat ?

Ești singură ?

E cineva acolo ?

Toți.

- Sunt toți acolo. - Nu, totul e bine.

Nu, nu. Totul e bine. E în regulă.

Știi ceva ? Eu...

Te duc la căldură. Hai să ne încălzim.

Așa. Totul e bine.

Totul e bine. Ține-mă de mână și intrăm.

Așa. Puțin mai înăuntru.

Așteaptă aici.

Fac doar focul, da ?

Te voi încălzi.

Poftim.

Bea puțin. Probabil ți-e sete.

Sângerezi.

Probabil m-am lovit la cap de barcă.

De ce barcă ?

Mergeam la bunica mea, mai sus pe coastă.

Ar fi trebuit să fie mai sigur acolo.

Ceva a venit de dedesubt.

A răsturnat barca.

Tatăl meu. Fratele meu. Am căzut toți în apă.

Nu știam că pot să înoate, și era mare.

Ești în siguranță acum.

Numele meu e Willa.

Cum te cheamă ?

Rose.

Dar toată lumea îi spune Rosie.

Când ai mâncat ultima oară, Rosie ?

Bine.

Am asta rămasă.

- Îți aduc mâncare adevărată. - Nu.

Trebuie să mănânci. Ai nevoie de proteine.

- Doar menține focul aprins. - Nu știu cum.

Ba da, știi. Doar adaugi bușteni, ca să nu se stingă focul.

Nu pleca.

Bine.

Mai stau puțin.

Willa !

Willa !

Willa !

Willa ! Willa Gorila !

Mamă.

Ai venit. Ai venit.

Trebuie să ne grăbim. Vino. Ei așteaptă la barcă.

- Dar, mamă... - Trebuie să plecăm.

Nu putem pur și simplu să-l lăsăm pe tatăl meu.

- Trebuie să-l aducem. - Avem nevoie de războinici.

Războinici ca tine. El nu mai poate lupta.

- Tu poți. - Eu ? Dar, mamă...

- Ce e acum ? Nu ești pregătită ? - Eu...

Nu ești pregătită ?

Sunt... îmi pare rău.

Nu suntem complet imune.

Oricât de isteți am fi.

650 de metri spre est.

Tată !

Doamne ferește. Willa.

- Ești bine ? - Sunt bine.

Ai lipsit toată ziua. Am periat întreaga insulă. Am suflat în corn.

Am adormit în tufișul de pini de la atâta antrenament. Îmi pare rău.

Așază-te. Îți fac ceva de mâncare.

Probabil ai observat că supraviețuirea aici nu e ușoară.

Conservele s-au terminat. Grădina e goală.

Mâncăm ultimele firimituri, Willa.

Trebuie să fim atenți. Trebuie să fim deștepți.

Puşca aceea. Era a tipului ăla, nu ?

Am lăsat totul în urmă când am venit aici.

În noaptea aceea nu au existat alternative.

- Mama avea. - Ce ?

Ea avea opțiuni. Dar a ales să ne lase.

Mama a trebuit să ne lase -

ca să salveze lumea, și eu te-am salvat pe tine.

- Sunteți toți răi ? - Ce ?

Bărbații. Sunteți toți...

... răi, pentru că voi vă infectați, dar noi nu ?

Nu, Willa.

Nu, desigur că nu.

Nu toți bărbații sunt răi.

Și fetele se pot infecta. Doar că probabilitatea e mai mică.

- Ai ucis Măcelari ? - Da. Ți-am spus.

Dacă și când va fi necesar, și tu vei face asta.

- Hibrizi ? - Da.

Nu e așa de simplu. Ei au fost odată ca noi.

Ai putea să omori un om ?

Dacă te-ar amenința pe tine sau pe mama ta în vreun fel ?

Da.

Bun.

Mănâncă puțină supă.

650 de metri direct spre sud.

Cam așa. Mănâncă încet. Nu am prea multe. Savureaz-o.

- Locuiești aici ? - Nu. Eu...

Vin aici ca să plec. E un fel de bârlog pentru fete.

Ești singură ca mine ?

Sunt.

Unde locuiești de fapt ?

- Vrei să vezi ceva ? - Da.

Așa arăta lumea înainte să se deschidă fisura.

- Toți păreau atât de fericiți. - Adevărat.

- Tata spune că acestea sunt pești. - Pești ?

- Ce sunt acestea ? - Nu știu.

Arată ca niște Măcelari.

Mama mea spunea că pe atunci erau flori.

Mii. Culori pe care nu le-ai văzut niciodată.

Totul era viu.

Lumea era luminoasă și frumoasă.

Mi-e dor de tatăl și fratele meu.

Nu-ți face griji. Sigur le este bine.

Probabil te caută.

- Cum îl cheamă ? - Otso.

Otso ? Nu e un câine ?

Da, dar îl strig Otso, pentru că luptă alături de Kodiak.

Kodiak e mort.

Ce ?

Dacă ar fi în viață, și el ar putea face tot ce se spune, -

am fi câștigat deja.

El nu poate singur.

Are nevoie de ajutorul nostru.

Îți plac poveștile ?

Această poveste este despre prima luptă a lui Kodiak împotriva Măcelarilor.

S-a întâmplat după ce prima fisură s-a deschis, -

și Kodiak era deja un mare lider.

Kodiak și oamenii lui au ucis fiecare Măcelar pe care l-au văzut.

Am crezut că am câștigat bătălia.

Atunci și-au dat seama că Măcelarii nu erau singurii inamici.

Am luptat și împotriva noastră.

- Deci Kodiak l-a ucis pe primul hibrid ? - Și a arătat cum se face.

- Trebuie să le zdrobești creierul. - Nimic altceva nu-i oprește.

Kodiak nu e mort.

Luptă pentru noi și alături de noi.

Împreună vom închide fisura, și lumea nu va mai fi ruptă.

Vei vedea. Bun. Trebuie să plec acum.

Aduc mai multă mâncare. Te descurci ?

Asta e pentru tine, ca să te menții caldă.

Când am voie să plec ?

În curând.

Repede ! 33 de secunde !

Mai repede ! Cea mai bună vreme de până acum !

Mișcă-te, începătoare !

Rămâi pe buștean. Concentrează-te. Continuă.

Dă-i drumul ! Așa !

Poți. Dă-i drumul, Willa.

Sub un minut. Cel mai bun timp al tău, Willa ! Continuă !

Cel mai bun timp al tău de până acum.

- La ce te gândești ? - La Măcelari sau la hibrizi ?

Doar omoară-i !

Bine.

Tocmai ai decapitat patru Măcelari.

Dar acum... acum...

Vine un hibrid.

Te marchez. Ei te vor marca. Și nu e noroi.

- Hai, tată. - Dă-i drumul. Dă-i drumul.

- Ești bine, tată ? - Nu sunt tatăl tău !

- Te predai, hibridule ? - Hibrizii nu se predau niciodată.

Să te ascunzi nu ajută, purcelușule.

Vino la vedere...

Tată ?

Tată ? Tată ?

Bine. Bine.

Ești bine ?

Hai. Hai. Încearcă să te ridici.

Sunt bine.

- Dă-mi toiagul. - Bine.

Mai pun lemne pe foc.

- Îți încălzesc supa. - Nu.

- Tată... - Sunt bine.

- Nu mănânci nimic. - Ba da.

Nu ai mâncat ca să rămână mie.

Willa, trebuie să raționalizăm până când vine ea.

Dar dacă nu vine ?

- Nu spune asta. - Dar dacă pierd războiul ?

- M-ai fi protejat degeaba. - Nu degeaba.

Să rămân aici să car pietre ? Să flutur o sabie de lemn ?

Să mă antrenez pentru un război în care nu mă lași să lupt ?

Nu te antrenez doar să lupți. Te antrenez să trăiești.

Cum e asta viață ? E ca o închisoare.

Noi nu facem nimic, în timp ce mama face totul acolo...

Cinci ani.

Eu am luptat cinci ani. Și mama ta luptă în continuare !

Am pierdut totul, Willa.

Totul !

Să nu spui niciodată că nu am făcut nimic.

Îmi pare rău.

Te iubește atât de mult.

De ce nu e ea aici ?

I-am promis mamei tale că i-o dau abia când ești pregătită.

Astăzi ai dovedit.

Aceasta era sabia mea, -

și acum e a ta.

Mâine te voi învăța să lupți ca ea.

- Mă duc să verific capcanele de iepure. - Bine, tocană de iepure la prânz.

M-am întors.

Sper să-ți placă sardinele.

De ce ea... ?

Nu.

Otso.

Rosie ?

Rosie, de ce i-ai făcut asta lui Otso ?

Rosie ?

Ești bine ?

Hei !

Hai.

Hai. Hai. Vino.

Rămânem aici peste noapte. Lasă-mă să mă uit.

Ești rănită ? Ai o zgârietură sau o rană ?

Ce-am făcut ?

- Willa. - Era o fată. Nu credeam...

Ascultă. Ascultă-mă ! Nu mai contează asta.

Le-a chemat. A trimis semnalul.

Măcelarii și hibrizii sunt conectați între ei.

Știu că suntem aici, așa că plecăm.

- Unde mergem ? - Spre golful cu bărci.

Pentru asta te-ai antrenat, Willa.

Măcelarii vin și vor să distrugă totul, exact ca acolo.

Ne întoarcem ? Mergem... acasă ?

Nu. Mergem undeva. În altă parte.

Tată, mi-e frică.

Lasă frica să te împingă înainte. Îți amintești ?

Vino. Suntem pe partea greșită a insulei. Avem o distanță mare de mers.

- Nu mi-ai spus că pot înota. - Sunt prădători.

Nimic nu oprește prădarea.

Le este mai ușor să iasă pe țărm. Minele le încetinesc.

Astfel ajungem în golf. Dacă nu suntem acolo când explodează minele, -

ne grăbim. Maxim 10 - 15 minute.

- Unde mergem apoi ? - Spre sud.

Ținem continentul în stânga și continuăm. Sudul e cea mai bună șansă.

Bun.

Picioarele mele. Să ne odihnim puțin aici.

Totul e bine. După pădure suntem la cinci minute de golf.

Unde e căciula ta ?

I-am dat-o ei.

Am încercat doar să ajut.

E tot vina mea.

Nu. Lumea asta, și tot ce s-a întâmplat. Nimic nu e vina ta.

Și ce i s-a întâmplat fetei aceleia nu e vina ei.

Pur și simplu s-a întâmplat.

Poftim. Mănâncă asta, ca să te menții caldă.

Cinci minute, apoi continuăm.

- Vrei să auzi o poveste ? - Nu.

Nu ? Cine ești tu ? Ce i-ai făcut fiicei mele ?

Nu cele obișnuite. Nu povestea Kodiak.

Vreau să aud despre vremurile de mult apuse.

Vremurile de mult apuse ?

Povestea despre ea.

- Dureros e. - De aceea trebuie să le spui.

Zvonurile circulau deja despre ororile care se întâmplau în nord.

Orașe întregi distruse.

Oamenii erau măcelăriți de un inamic pe care încă nu-l înțelegeam.

Dar nu ne păsa.

Eram fericiți.

Nu mai întâlnisem o ființă atât de luminoasă.

Care avea atâta dragoste.

Știam că, indiferent ce avea să vină, -

aveam unul altul.

Și așteptam cu nerăbdare să te aducem în lumea asta.

Și când ai venit în sfârșit, -

tu, mieluț mic plină de încredere și uimire, -

nu ai plâns. Nu ai țipat.

Nu ți-a fost deloc frică.

Și în acel scurt moment, lumea era...

Era indestructibilă.

Indestructibilă.

Ai spus că va fi greu.

Aș fi vrut să-mi spui cât de greu.

Știu că ești undeva acolo și știu că te vei întoarce.

Vii curând ?

Nu din cauza mea. Ci din cauza ei.

Ajută-mă să o salvez.

Sunt aici. Trebuie să plecăm.

- Mai repede. - Cât de departe e ?

Nu departe. Mergi în direcția asta. Suntem aproape.

Vino. Pe acolo.

Ai făcut asta ?

Kodiak nu e singurul care poate doborî un copac dintr-o lovitură.

Măcelarii nu pot trece peste, așa că trebuie să ocolească.

Deci, dacă nu putem trece noi. Dă-i drumul, începătoare.

Tu prima. Pe buștean.

Ai făcut asta de un milion de ori. Hai. Privește la copac.

În liniște. Privește înainte.

Focusează-te. Bine.

Bun. Floare de câmp.

Nu, tată !

Nu ! Rămâi acolo !

Trebuie să le zdrobești creierul !

Era fratele lui.

Mușcături ? Răni ? Sânge ?

Bine. Du-te.

Poți ? Poți trece ?

Hei, cine pe cine a antrenat ?

Continuă. Încă puțin. Prin pădure.

- Ești bine ? Vino. Ridică-te. - Nu pot.

- Încearcă. - Doar o secundă.

Tatăl lor. Trebuie să te ridici.

Willa. Nu pot.

Nu pot. Tu poți.

Tu poți. Pentru asta te-ai antrenat.

Poți !

Așa.

Te pot ajuta.

Vino.

Am reușit.

Barca e încă acolo.

Bine. Te ajut să cobori.

Îți amintești cum se pornește motorul ?

- Cred că da. - Îți amintești sau nu ?

Îmi amintesc.

Taie frânghia de ancorare, iar barca se va scufunda singură în apă.

Dar, tată, tu...

Nu. Nu.

- Ascultă. - Nu.

Îți dau suficient timp să pleci. O să-i încetinesc.

- Nu, lupt alături de tine. - Știu că poți lupta.

Ai dovedit asta. Nu azi. Nu acum.

Lasă-mă să rămân.

Lasă-mă să fac asta pentru tine.

Ești o războinică, Willa.

Luptă, dar amintește-ți să iubești.

Iubește totul, inclusiv întunericul.

Lumea e atât de ruptă, tată. Nu pot face asta.

Lumea nu e ruptă, Willa.

Pentru că tu ești aici.

Așa.

Du-te. Te rog, Willa.

- Willa, du-te ! - Bine.

O singură lovitură de sabie !

Bine.

Hai, Otso. Noi ne ocupăm de asta.

Nu.

Nu. Nu !

Nu ! Nu !

Nu !

Îmi pare rău, Otso. Am încercat.

Într-o zi te vor ruga să le spui cum a fost salvată lumea.

Și le vei spune că a fost o fată pe nume Willa, -

care era puternică și plină de speranță și frică.

Willa se temea de ce urma, dar era pregătită.

Pentru că, la fel ca în toate poveștile bune...

... Willa avea un erou.

Și când vor să știe dacă Kodiak este doar o poveste frumoasă, -

le vei spune că -

Kodiak este real.

Eroul care i-a dat speranță Willăi.

Eroul care ne inspiră speranță tuturor.

Haideți !

Veniți !

Veniți.

Atunci veniți.

Aceasta va fi povestea despre cum lumea nu s-a frânt.

Traducere cu A.I.(gemini-flash-latest), Sincronizat şi corectat: Mannix