Original subtitles

PASTE SANTARELLI

Comisar adjunct Lombardozzi Dante.

Dumnezeule!

Știu că, fiind sensibilă, vă puteți speria,

dar vă vorbesc în calitate de om, nu de ofițer de poliție.

Dră Santarelli Marisa,

din prima zi în care v-am văzut, am rămas uluit.

Asta s-a întâmplat acum 40 de zile când ieșeați din magazinul tatălui dv.

Știți totul!

- Și vârsta: 30. - Douăzeci și nouă.

Dacă așa doriți. Studii: clasa a X-a.

Sporturi practicate: niciunele.

Poate voiați să cumpărați ceva.

Nu, doar mă uitam.

Vă pot însoți?

Mulțumesc. Sunteți amabilă.

Acum vă voi spune totul despre mine.

La vârsta de nouă ani…

Atenție la bordură!

Așa am cunoscut-o pe Marisa.

Pe atunci eram doar un simplu ofițer de poliție,

dar ambiția mea de a face carieră,

începând de atunci, a devenit și o necesitate.

Așteptam cu nerăbdare marea mea ocazie

și aceasta a venit când mă așteptam mai puțin.

În dimineața de 20 aprilie,

o gașcă de băieți din suburbie…

- Vă așteptăm de la cinci! - Am înghețat!

Ce ne pasă!

- Ai pisica? - Normal c-o am!

Aici e locul.

Aici o aruncăm pe Mimì.

Vino!

- Mă mușcă. - Crezi c-o să moară?

Ce ne pasă!

Nu moare. E totul calculat: capsula e presurizată.

Las-o! Eu am făcut racheta.

La câte stadioane e?

La două: Olimpico și Flaminio.

- Haide! - Nu-mi arde mâna!

- Fugiți! - Fugiți!

La pământ, că explodează!

- Fugiți! - Experiment reușit!

Ce mai zbor!

Jos!

Acolo e!

- Unde-i pisica? - O fi sărit cu parașuta.

Ba nu. E aici.

A murit!

- E mai vie ca tine. Uite-o! - Bărbatul! Acolo pe stradă!

- Unde? - Unde vă duceți?

- Ai dreptate. - Mi-e frică!

Cine o fi?

Aceste zile de muncă asiduă

semnifică și reînvierea idealurilor noastre civile,

economice, sociale și creștine.

Idealul are un nume: Europa Unită!

Mâine este Paștele, dragi prieteni,

iar această întâlnire

începe sub semnul frăției

cu scopul de a construi

și de a desăvârși

ceea ce până acum

fusese doar o mare și nobilă speranță…

Ce se petrece?

Cu adevărat?

Tocmai am primit

o veste foarte tristă.

Îndrăgitul nostru vicepreședinte,

profesor și membru al congresului, Simeone Di Pietro,

a murit pe neașteptate.

Această nefericită întâmplare

ne privează

nu numai de un îndrăgit prieten,

ci și de sprijinul unui adevărat profesor de disciplină morală.

A fost un om integru, un tată și un soț exemplar.

Fă-mi legătura la chestură cu comandantul De Vita.

Dle colonel, câți ani avea fratele dumneavoastră?

Cincizeci și nouă.

Alo! De Vita la telefon.

Da, vă rog! E șeful de cabinet.

Voiam niște noutăți referitoare la cazul

răposatului nostru profesor Di Pietro.

Am în față raportul de expertiză medico-legală.

Confirmă că a fost lovit de o mașină necunoscută.

Da, suntem foarte siguri.

Avea documente și bani asupra sa, vreo 140.000 de lire,

dar nu s-au atins de nimic.

Nu vreau să mă bag, De Vita, dar cum vei proceda?

Trebuie să facem o anchetă obișnuită

pentru a identifica mașina.

Vreau să te rog ceva,

desigur, fără intenția de a interveni.

Vezi tu, bietul profesor Simeone Di Pietro

venise singur aici, la Roma, pentru conferință

și poate că a avut și el o escapadă, înțelegi?

Regretatului îi plăceau escapadele…

Ca să vezi…

Poți înțelege că, dacă un asemenea detaliu,

chiar dacă este unul mic și este legat doar de viața privată

a bietului răposat, ar ieși la lumină, ar apărea în presă.

Profesorul era o personalitate cunoscută,

de o moralitate exemplară,

consecințele acestea ar umbri întreg evenimentul.

Desigur. Nicio problemă.

Vom fi foarte discreți în anchetă.

Este absurd ca în căutarea unei mașini

să dezgropi viața privată a victimei.

Cu plăcere. Respectele mele. Pe curând!

Se pare că regretatul era un mare crai și tu nici măcar nu ți-ai dat seama.

Eu l-am cunoscut deja mort,

astfel de lucruri le descoperă preotul, nu medicul.

- Domnul Batarazzo? - Da.

Cum stăm cu investigația?

- Interogăm băieții. - Ține-mă la curent.

- Vă anunț de îndată ce aflu ceva. - Mai în spate!

- Să continuăm! - Mă scuzați, domnule.

Lista cu mașinile avariate care au intrat ieri

în atelierele auto.

Foarte bine. Mulțumesc.

- Ați văzut vreo mașină trecând? - Nu.

Nu, niciuna.

Vreo mașină parcată?

- Vreuna suspectă? - Nu. Niciuna.

Nimic.

Să-și semneze declarațiile și apoi pot pleca.

- Bine, domnule. - Salutări lui Perry Mason.

Repede! Că s-o fi îngrijorat mama.

Tu de ce ți-ai lăsat barbă?

Fiindcă sunt un blouson noir împotriva a toți și toate, pentru o lume mai bună.

Și unde ți-e geaca de piele?

Mi-au furat-o.

Am verificat toată strada Frocea.

Mașina trebuie să fi trecut pe o stradă secundară

blocată de o trecere la nivel cu calea ferată care e închisă.

Un scaun, Piantone!

Ai interogat pe cineva?

Da, un paznic de la barieră.

Unul pe nume… Trapane…

Trapane Romeo, 57 de ani, care a declarat

că la ora 03:45 o mașină care venea cu viteză a oprit la trecere.

E clar că șoferul nu știa de barieră

și a frânat în ultimul moment.

Paznicul a ieșit să ridice bariera…

Ce mașină era?

Un Fiat 500, de culoare deschisă.

În lista de la atelierul auto apare una exact la fel:

„Atelier Perella. Farul drept spart.”

- Cine e proprietar? - Provetti Armando.

Ce barbă ai, Armà!

Te bărbierești doar de Paște?

Nu m-am simțit bine în ultimul timp. N-am putut să mă bărbieresc.

Norocul tău! Eu dacă nu mă bărbieresc zilnic,

cu mare atenție, adio permisie!

- Cine te-a pus să te faci soldat? - M-au chemat la înrolare.

Desigur, dar dacă nu vrei să fii soldat, te prefaci nebun.

- Nebun? - Nebun.

Te uiți în gol, nu răspunzi la nimeni

și dai din cap așa.

De parcă m-ar crede!

Sigur că te vor crede.

Nu știi că psihiatrii moderni zic că a te preface nebun

e o formă de nebunie?

Tu chiar pari nebun!

Tu n-ai făcut armata?

Ba da, m-am pricopsit cu un psihiatru de modă veche.

Încetează!

Asta da prefăcătorie!

Dar, Armando, ce îți spun?

Scumpo, nu mă strânge!

- Ești Provetti Armando? Stai! - Sunt nevinovat.

- Eram în pat. Abia m-am trezit. - Opriți-l!

Ce vreți? Mă bărbieream.

- Nu-i adevărat că erai acasă și dormeai. - Cum ai spart farul?

Mașina e a ta, ai dus-o la atelierul auto.

Ascultă!

Știm că ai oprit la trecerea la nivel cu calea ferată, de ce negi?

Rahat!

Ce zice?

Fii explicit!

Da, eu eram, nu puteam să dorm.

Mâncasem sarmale.

Ce mâncaseși?

Sarmale.

Am ieșit și m-am urcat în mașină.

Am crezut că pot merge la Brigatò, dar era târziu.

M-am trezit în cartierul Boccea.

Din senin, am auzit o izbitură în fața mea.

Un Fiat 500 merge încet, nu e Ferrari, nu?

N-ai văzut că era un om pe mijlocul străzii?

Nu, nimic. Vă jur pe tata! Să nu mai apuc să-l văd, dacă mint!

Pe tatăl tău? Dar tatăl tău e mort.

Jur pe ce vreți, pe morții dumneavoastră.

Am auzit doar izbitura, chiar am crezut că e un câine

sau un matuffo.

Un ce?

Un bolovan, o piatră.

Dar am oprit imediat, pe cuvânt!

Am văzut că era mort. M-am speriat și am fugit.

Scrie tot ce zice!

Da, scrie.

Știam că o să dau de necaz pentru asta.

Numai săracii sunt pedepsiți.

Dar celor apropiați vouă nu le face nimeni nimic, așa-i?

Domnule brigadier Peluso.

Domnule avocat.

- Ce avem aici? - Cadoul meu de Paște.

Ți-a mers bine, deci?

Ce zici? E provizoriu.

Pe lumea asta totul e provizoriu.

- Bate-n lemn! Paște fericit! - Mulțumesc.

- Când primesc permisul înapoi? - După proces, dacă merge bine.

- Se poate? - Vă rog!

Paște fericit din partea subofițerilor

și vă transmit mulțumiri pentru sticlele pe care le-am primit.

Mulțumesc, dragă Peluso

și urez toate cele bune tuturor,

- …familiilor voastre, mai ales, copiilor. - Mulțumesc, dle comandant.

- Îmi duci pachetul în mașină? - Desigur.

Mulțumesc.

Da, domnule. Șeful de cabinet.

Respectele mele, dle comandor.

Mulțumesc.

Le transmit colegilor mei urările dumneavoastră.

Foarte bine. Vezi tu, niște prieteni ai răposatului

ar dori ca o stradă dintr-un nou cartier să-i fie dedicată profesorului Di Pietro.

Nicio problemă.

Pentru noi, cazul Di Pietro e închis.

De la inspectorat va fi trimis la procuratură.

Mulțumesc.

Orice ai nevoie, contează pe mine.

Mulțumesc. Paște fericit!

Dle comandant, petreceți Paștele aici?

Nu, merg la socrii mei, la Circeo.

Trebuie să te relaxezi de sărbători.

Noroc că e vremea frumoasă.

Frumoasă, da, dar am fost pe muchie.

Ne petreceam Paștele aici, dacă nu rezolvam cazul Di Pietro.

- Chiar c-am fost pe muchie de cuțit. - Paște fericit!

SECȚIA DOI - COMISAR ADJUNCT D. LOMBARDOZZI

Nu s-a rezolvat.

Ce spuneți, domnule?

Am spus că nu e închis cazul Di Pietro.

Brigadier Polidori, vino! Nu mai mânca!

Vin.

Aici e o discrepanță.

- Ce spuneți, domnule? - N-o spun eu, o spun chiar ei.

Ia loc și citește!

Și nu mai mânca cozonac!

Hai, citește!

Declarația paznicului de la barieră.

Răspuns la o întrebare: „Dormeam. Pe la trei dimineața,

după ce am auzit o frână bruscă, am ieșit și mi-am dat seama

că un Fiat 500 de culoare deschisă

a venit cu viteză și a oprit la câțiva centimetri de barieră.

Am ridicat-o, mașina a trecut calea ferată și a mers mai departe.”

Răspuns la o întrebare:

„N-am văzut ca mașină să fi fost lovită, fiindcă…”

- De ce? - Păi, de ce?

De ce? Citește mai departe!

„Fiindcă nu puteam vedea din cauza farurilor aprinse.”

Citește cealaltă declarație.

Declarația mecanicului Perrella Settimio.

Răspuns la întrebare: „Am reparat mașina marca Fiat 500

care îi aparține lui Provetti Armando după cum urmează:

parbrizul, un far spart,

cel din față și…”

- Vezi discrepanța? - Nu.

Nu?

Brigadier Polidori, de ce ești încă brigadier la vârsta ta?

- Fiindcă sunt bun. - N-ai voință.

Citești, dar nu înțelegi ce citești.

Citește notița mea.

Mecanicul zice: „Farul este spart.” Iar paznicul zice:

„Ambele faruri erau aprinse.” Ce facem?

Păi, ce să facem?

Ștergem cu pastă corectoare

și corectăm. Este Paștele, domnule!

Bravo, brigadier Polidori! Du-te la mașina de scris!

- Să trăiți! - Scrie ce-ți dictez.

Onorată instanță,

în declarațiile martorilor

am găsit o discrepanță, dar cred că e o eroare,

așa c-o șterg cu pastă, fiindcă e Paștele. Semnat brigadier Polidori.

- Ce treabă am eu cu asta? - Poftim?

Nu ștergi cu pastă corectoare o eroare.

Cine a făcut-o trebuie s-o repare!

Nu mai e nimeni aici.

A plecat. E Paștele.

Tu crezi că mașina poliției se oprește fiindcă e Paștele?

Noi nu suntem aici?

Noi suntem responsabili doar aici.

Poate tu că ai îmbătrânit, n-ai ambiții și ești singur pe lume.

Pentru mine e diferit. Vreau să-mi construiesc o carieră!

Profit de orice șansă ca să reușesc.

Fiindcă sunt tânăr, plin de energie

și logodit.

- Ce faci? - Ce fac?

Mă mișc!

A murit paznicul?

Ghinion!

- Fiule, nu știi că e Paștele? - Mă scuzați!

- Ești paznicul Frappane Romeo? - Da, de ce?

Comisar adjunct Lombardozzi, de la chestură.

Paște fericit, domnule!

Plec. Am tigaia pe foc.

Unde pleci?

Frappane!

Ai declarat poliției că… E miel?

- E pisică. - Pisică?

- Vreți și dumneavoastră? - Du-te de aici cu ea, scârbosule!

Cine nu cunoaște gustul nu-l poate aprecia.

E gustoasă și merge cu vin.

Îți place vinul, deci?

Da, mai ales Cannellino.

Da?

Frappane, ai semnat o declarație

în care ai spus că în noaptea de 20, un Fiat 500 a oprit la barieră

și că avea ambele faruri aprinse. Așa e?

Da.

Aprinse amândouă?

Da.

Da…

Acum explică-mi asta.

Mașina menționată avea un far spart,

tu cum le-ai văzut pe ambele?

- Ce știu eu? - Erai beat? Vedeai dublu?

Nu eram acolo.

Nu erai? Ce spui?

- Nu mă ruinați, vă rog! - Dă-te!

- Vaccinul. - Fiți bun!

A trebuit să plec în seara aia. Eram disperat.

Deci ai mințit sub mărturie.

În noaptea aia am plecat să-mi caut soția.

Nu locuiește cu tine?

Nu, ticăloasa!

Găsisem o scrisoare anonimă, voiam s-o prind.

Abandonarea postului pentru un motiv banal.

- Ce faceți? - Un raport.

Un om ca tine? Pari nebun. E periculos, să știi.

- Să ai un post cu responsabilitate. - Așteptați, dle!

În noaptea aia mi-a ținut locul frate-meu.

El mi-a povestit totul! Mărturia nu e falsă!

Frappane, ești un mizerabil! Nu-ți îngreuna situația.

El unde lucrează?

E paznic la șantierul Gasparino Pisacane.

Trăsnite-ar să te trăsnească!

Nu te mai preface! Știu totul.

Nu sunt bătut în cap.

Veniți și răspundeți-mi la întrebări.

Doar asta trebuie să faceți.

Așa. Tu ține-mi geanta!

- Tu ești fratele? - Da.

- Frappane Riccardo, da? - Da!

Frappane Riccardo, aici scrie că în noaptea de 20

erai de pază la trecerea la nivel cu calea ferată numărul 121.

Îi țineam locul înșelatului!

- L-ați auzit? - Da, dar nu-mi pasă.

Frappane Riccardo, ai văzut o mașină oprită la barieră?

Da!

- Avea ambele faruri aprinse? - Da!

Tu taci!

- Pe amândouă? - Da.

Taci!

Te bag la închisoare!

- Ești sigur? - Foarte sigur!

Vedeți? Nu-i nevoie să rescrieți raportul.

Mecanicul zice că un far era spart.

Ce-mi pasă mie?

Pleci din post și apoi zici că ce-ți pasă?

Frappane, ce se întâmplă?

- Cine e? - Șeful meu.

- Vorbesc cu niște prieteni. - Cine te cunoaște?

- Cine ești? - Supraveghetorul. Tu?

- Comisar adjunct Lombardozzi. - Să trăiți!

În noaptea de 20, Riccardo Frappane și-a abandonat postul.

M-ai ruinat!

Frații Frappane!

Vă certați mai târziu, trebuie să vă interoghez.

Corpus domini nostri…

Ia asta!

- Doamne! Cine sunteți? - Comisar adjunct Lombardozzi.

Acum mă rog.

Trebuie să te interoghez.

M-ați interogat deja de trei, patru ori. Ce vreți?

Vreau să verific atelierul auto.

- Acum? - Da, acum.

Sunt cu familia aici, plecăm la Marino.

Nu putem amâna până după Paște?

- Nu putem. - La biserică nu veniți ca să vorbiți.

Nu te băga, cucoană! Poliția. Perella, închină-te și hai!

Unde pleci?

Plec cu domnul la atelier. Ne vedem mai târziu.

Mă scuzați!

- Am terminat rugăciunea. Mergem? - Haide!

Mamă, cine era omul acela?

Nu știu. Ave Maria…

Deci farul era spart.

Nu scrie că era spart, ci că am înlocuit becul.

Sunt 40 de kilometri până la Marino!

Ne strică toată ziua! Ce vrea?

Dacă nu era spart, de ce l-ai schimbat?

Fiindcă era ars.

Fiți cuminți, copii! Ascultați-l pe tata!

Tată, ne e foame!

Haide!

Dacă unul era ars,

de ce funcționau ambele la trecerea de cale ferată?

Dle, poate că înainte de trecerea de cale ferată

filamentul era întreg.

Dar s-a ars după aceea.

Lucrurile astea se întâmplă, domnule.

Hai, tati!

Hai, tată! Ce vrea?

Să mergem!

Vrei să spui că izbitura a spart sticla, dar nu și becul?

Exact.

Cât mai durează, tată?

Mai sunt alte avarii pe partea frontală a mașinii?

Nu.

- Fiți cuminți! Vine tata. - Mașina e aici?

Da.

Vreau s-o văd.

Poftiți, domnule!

Vedeți farul?

Vino!

Fiți cuminți! Mai durează o clipă.

Dumnezeule! Ce lovitură!

- Te-ai rănit? - Fir-ar să fie!

Pune apă rece de la robinet.

Marisa!

Dante!

- Bună! - Bună, scumpo!

Ea e prietena mea, Clara. Logodnicul meu.

Lombardozzi Dante. Încântat!

- Ce faceți? - Bine, dumneavoastră?

Ne scuzați! Trebuie să discut ceva cu logodnica mea.

Azi la 13:00 trebuia să vin la prânz la ai tăi. Nu ajung la timp.

Dar e ziua de Paște!

Mai bine sacrific Paștele,

fiindcă ceea ce părea o eroare se transformă într-un caz interesant

și sper că superiorii mei mă vor recompensa.

Sunt fericit, dar te văd după privire că vrei să știi mai multe.

- Nu contează. - Nu-ți pot spune. Îmi pare rău.

- Atunci, când vei putea veni? - Să ne sincronizăm ceasurile.

Al meu e 12:06. Al tău cât indică?

La fel.

Bine. Și ceasurile noastre sunt de acord.

La 13:37 voi fi acasă la părinții tăi.

- Ce bine! - În sfârșit, îi întâlnesc. Să aduc flori?

- Nu te deranja. - Cum vrei, scumpo. Un pupic?

Au! M-am vaccinat.

- Sărăcuțul de tine! - Încă un pupic?

- Pa! - Pa!

Dante!

Dante Lombardozzi.

- Ce faceți? - Mulțumesc, bine.

Pa!

Ce zici, îl vor plăcea părinții mei?

- Știi ce? - Ce?

- De ce are frizura aia? - Nu-i așa rea.

- Nu seamănă cu un grifon? - Nu.

PISTĂ PENTRU CURSE DE CÂINI

- Provetti, o informație. - Pariază pe Pisellino, a cincea cursă.

N-am venit să pariez pe câini. Sunt comisarul adjunct Lombardozzi.

Ce faci?

Dai peste oameni și apoi vii aici?

A fost un accident.

Ai spus poliției că n-ai văzut victima,

ci doar ai auzit izbitura pe mașină.

Ba chiar ai crezut că e un câine sau un matufo.

- O piatră. - Tu ai zis matufo.

Trebuie să pun biletul că se închide.

Cum nu l-ai văzut pe Di Pietro? Avea 1,80 m înălțime.

- Ești miop? - Nu.

- Presbit? - Nu.

Și cum de nu l-ai văzut?

Poate urina pe mijlocul străzii.

Un profesor să facă asta?

Am pierdut cursa asta.

Uite! A câștigat al meu.

Am pierdut banii ascultându-vă.

Am pierdut 25.000 de lire.

- Mulțumit? - I-ai fi câștigat?

Da. Și?

Eu lucrez o săptămână pentru 25.000 de lire.

Mă scuzați, dar cazul nu e închis?

Se poate? Am altceva de făcut.

Ai altceva de făcut?

Nu pot să cred!

Două mii pe Apache.

O mie de lire pe Pisellino.

Da…

- Pisellino? - Nici n-a pornit.

…rezultatele celei de a cincea curse.

Primul loc: Eccentrico.

Locul al doilea: Pausa.

Bunico, când mâncăm?

Mă roade stomacul! Trebuie să mâncăm!

Mi-e foame!

Nu vă jucați cu mingea în casă!

- La ce oră a zis că ajunge? - La 13:37.

Acum e 13:37.

A sosit. Maria!

Deschide ușa!

- E telefonul. - Mă duc eu.

Alo! Dante?

Ce spui?

Mama a făcut budincă din macaroane.

Nu poți?

- Vine sau nu? - Eh!

Deci, ce face? Ce-a zis?

A zis că regretă, dar nu ajunge.

Lucrează la un caz important.

- Ce ne pasă nouă! - Putea să zică mai devreme.

Maria, hai cu budinca!

Mai întâi aperitivele!

- Dați la o parte farfuriile adânci! - Nu putea să amâne pentru mâine?

- Mamă! - Hai să bem!

- I-a stricat Paștele. Biata fată! - Cu siguranță.

Mie nu mi-au plăcut niciodată polițiștii și am avut dreptate.

Nu pleca așa!

Serios, tată!

Cum e logodnicul ăsta?

Nu știu. Ea zice că e frumos.

Eu n-am văzut polițiști frumoși.

- Tu l-ai invitat pe Lombardozzi? - Ești nebun?

- Credeam că tu. - Nu.

Bună ziua și Paște fericit!

Paște fericit, domnule!

Lucrezi de Paște?

O fac, din păcate. N-am funcția ta.

Trebuie să lucrez din greu.

Cinci minute. Rezolvă-mi îndoiala și te las în pace.

N-aveai o logodnică?

Sărăcuța! Din cauza anchetei i-am refuzat

invitația la masa de Paște acasă la părinții ei.

- În raportul tău… - Giancarlo poate mânca prăjit?

Nu, fiindcă se digeră greu.

- Mai bine un file, îl doare ficatul. - Pe copil?

Da.

Raportul tău spune: „Domnul profesor Di Pietro a murit…”

- Di Pietro, cel lovit de mașină? - Da.

Creier pane și anghinare.

„Profesorul a murit în urma unei lovituri la osul parietal stâng

provocându-i leziuni ale creierului.”

- Creier pane și anghinare. - Doar anghinare. Ubaldo!

- Vorbim despre așa ceva la masă! - De creier zici?

Mă scuzați! Lucrez. Tu ai scris asta.

Suntem la masă, nu la ora de anatomie.

- Ne retragem puțin? - Da.

Mă scuzați! Viața de polițist e frumoasă, dar uneori poate inoportuna.

Când îți voi explica suspiciunile mele, îmi vei da dreptate.

Tu o să le simplifici.

- Mamă, ce face tata? - Cine știe?

Ubaldo! E Paștele azi!

Mă prefac că sunt mașină.

INSTITUTUL MEDICO-LEGAL

Bună ziua!

Mulțumesc.

Mulțumesc.

Mulțumesc, Excelență.

Vă rog, Excelență!

Dle colonel!

Atenție!

Pe loc repaus!

Unde e? Cine e?

Domnule colonel.

Sunt colonelul Di Pietro.

Fratele decedatului. Cine sunteți? Cum îndrăzniți?

- Ce doriți? - Comisar adjunct Lombardozzi Dante,

de la chestură. Cazul s-a redeschis în urma unor noi dubii și suspiciuni.

Dubii? Suspiciuni?

Despre ce dubii și suspiciuni vorbiți?

Cazul a fost închis.

Închis și redeschis. Nu insistați!

Vreau explicații! Clarificări!

Sunteți necivilizat! Am luptat în două războaie,

nu puteți insulta pe cineva care a sacrificat totul pentru datorie.

Și eu îmi fac datoria. Am și febră din cauza vaccinului.

- Nu-l lăsați să treacă! - Lăsați-mă!

Afară sunt zeci de oameni și forțe de ordine!

Inclusiv pichetul înarmat.

- Pichetul o să elibereze perimetrul. - Nu sunteți sănătos la cap!

Mă descurc singur.

Doamne!

Ce s-a întâmplat?

Au cerut o nouă necropsie. Se pare că e ceva suspect.

Cum așa?

Mă scuzați, vă rog!

Învârtiți-l!

Haide!

Nu, așa mi se învârte capul!

Hai!

Ai grijă!

Domnule! La telefon!

- Vă sună de la Roma! - De la Roma?

Trebuie să plec.

S-o facă bunicul!

Haide!

Să-l legăm la ochi!

E bine. Hai!

Cu grijă!

Unde te duci, bunicule? Vino încoace!

Pleci?

- E o problemă. Plec la Roma. - Mai vii?

- Nu știu. Te sun. - Eșarfa.

Da. Bine. Pa!

Pleci, tată?

Da, nu mă zăpăci! Spune-i bunicului să se dea la o parte.

Unde pleci?

Ce s-a întâmplat?

Bună seara, dle comandant!

La o parte!

La o parte!

Îndepărtați-vă!

O declarație?

Păstrați distanța!

Ce credeți că s-a întâmplat?

- Știți ceva? - Știm totul!

Ce naiba s-a întâmplat?

Cine mi-a încălcat ordinul?

- El! - El?

Eu!

Și cine ești tu?

Comisar adjunct Lombardozzi Dante de la secția doi.

A, da! Și?

Cum dosarul era urgent, am început imediat să investighez.

Am observat o discrepanță între mărturii.

Cum ieri nu mai era nimeni la birouri…

Păi, era Paștele. Continuă!

Raportul medico-legal al dlui dr. Longo.

Rănile cauzate de căderea sa la pământ nu se justifică.

Ce nu se justifică?

Di Pietro era deja mort când a fost lovit de mașină.

- Mort? - De vreo patru ore.

Ce faceți? Nu!

- Ce este? - Pălăria mea.

A fost o moarte neașteptată?

Un infarct?

- Nu. Lovitură la cap. - Cu un obiect neidentificat. Crimă?

Vorbești ca un tratat de criminologie!

- Mulțumesc. - Mărturia lui Provetti

ne-a făcut confuzi.

Nu lua de bun orice ți se spune.

Faptul că Provetti n-a văzut un bărbat înalt de 1,80 m

mi-a trezit suspiciuni. A lovit un cadavru.

Trebuie să fie achitat. Am făcut bine, dle comandant?

- Da, foarte bine. - Bine că dosarul nu e la procuratură.

- Ce bine! - Am făcut bine, dle comandant?

Ai făcut foarte bine! De câte ori să-ți repet?

Ce vrei? O promovare?

Sunteți amabil, dle comandant.

Luăm de la zero cazul Di Pietro.

- La treabă! - De la zero.

Acum mă duc să le dau vestea jurnaliștilor.

Vă însoțesc, dle. Să-mi menționați numele.

Sunt aici, dle comandant, la dispoziția dv.

pentru ancheta ce va urma și din care sper să nu mă excludeți.

Nu. Te-ai ocupat deja prea mult de acest caz.

Nu-ți mai bate capul și întoarce-te la biroul tău.

Biroul meu e la subsol.

Sunt un Lombardozzi, familia mea are o tradiție,

tatăl meu a fost mareșal, s-a sacrificat ca să pot studia.

Un tată exemplar.

Nu mi-a plătit studiile ca să ajung un șoarece de birou.

Ascultă! Nu există așa ceva aici.

Există birouri cu funcționari,

unde toți sunt la fel de importanți și folositori.

- Ai vreo idee? - Da, domnule.

- Spune-mi-o! - Bietul Di Pietro, victima,

era cazat la Hotel Dei Congressi, dar a fost găsit la 30 de km depărtare.

De ce?

Chiar… nu înțeleg.

Vorbește clar, băiete!

- Cherchez la femme! - Acum vorbești franceză.

Există un motiv.

În buzunarul victimei a fost găsit un bon pentru șampanie,

Moet et Chandon.

Așa, și?

O mică orgie?

Ascultă, Lombardozzi! Du-te la tine în birou

și nu te mai ocupa deloc de acest caz. E clar?

Va veni și vremea ta.

Bună ziua! Nu vă ridicați!

Am suspectat de la început că mai e ceva la mijloc.

Soluționarea cazului,

cum ne fusese prezentată,

n-a fost prea convingătoare.

Așadar, am crezut necesar faptul…

A fost foarte amabil, Marisa.

M-a felicitat.

Mi-a făcut așa peste obraz.

Ceva rar la el, fiindcă n-o face cu nimeni. E cam ursuz.

Dar nu cred că-mi cunoaște, cu adevărat, calitățile,

altfel n-ar fi zis: „Întoarce-te la tine în birou”.

Ce este, scumpo? De ce mormăi? Te plictisesc?

Nu vreau să te distrag de la lucru,

dar încă nu mi-ai cunoscut părinții.

Au pregătit masa de trei ori și tu n-ai mai ajuns.

Unde mă duci? Unde mergem?

Marisa dragă, eu am fost cel care a vrut să ne logodim.

Eu am fost cel care a vrut să-ți cunoască părinții.

Dacă n-am făcut-o, este fiindcă nu am putut să-mi iau liber.

Dante, ești prea frenetic.

Dacă directorul tău nu-ți dă aceste cazuri, de ce muncești atât?

În primul rând, nu e director, ci șef.

Și muncesc atât de mult, căci mă gândesc la cariera mea și la viitorul nostru.

Amintește-ți că te-ai logodit cu un comisar,

iar când acesta urmărește o pistă, nu se oprește pentru nimic în lume.

Nu are nici sărbători, nici odihnă. La fel ca un doctor.

Dacă erai logodită cu un medic, unde te-ar fi dus? La un pacient.

Dar cum sunt logodită cu un comisar, unde mă duci? La criminal?

Ce bine ar fi!

În fine! L-ați găsit pe cel care a ucis bietul om?

Draga mea, dacă l-am fi găsit, știi unde aș fi fost acum?

Acasă la tine, mâncând paste.

Paste Santarelli.

Vă hrănesc și vă fac frumoși.

Frumoși ca pe fiica cavalerului Donato.

Ești frumoasă. Cine e cea mai frumoasă, Marisa ori Dante?

Vezi? Mi-ai distras atenția și n-am văzut semnul de stop.

PASAJ SUBTERAN - DIRECȚIA TERMINI

- N-ați văzut semnul? - Sincer, nu.

- Permisul de conducere, vă rog! - Sigur.

- Comisar adjunct Lombardozzi. - Nu vă cunosc.

Acum mă cunoști?

Mă scuzați! Poate veți fi mai atent data viitoare.

Mă saluți?

Nu-mi dai amendă?

Nu știu. Poate erați în interes de serviciu.

Am zis eu asta?

- Dante! - Lasă-mă să vorbesc, Marisa.

Nu-mi plac nedreptățile. Dacă eram un cetățean oarecare, mă amendai?

- Nu știu. Nu cred. - Greșit!

Dacă am încălcat legea, trebuie să mă amendezi.

Dacă dv. spuneți.

Nu că spun eu, ci pentru că e datoria ta!

Ai o mie de lire?

Bună ziua!

Lucrezi de mult la acest hotel?

De când l-au deschis, domnule.

Sunteți de la poliție, nu?

Comisar adjunct Lombardozzi, de unde ai știut?

Păi, e ușor de observat.

Ești șiret. Vezi și pricepi totul.

Meseria asta m-a învățat un pic de psihologie.

- Cum te numești? - Ettore Gargiulo.

Tu stai de pază aici în fiecare zi?

Și ziua, și noaptea.

Îl cunoșteai pe profesorul Di Pietro?

Fotografiez mental fiecare client al hotelului.

Deci îți amintești că în seara de 20

Di Pietro a ieșit din hotel pentru ultima oară.

Da. Bietul profesor! Scuze! Da, domnule.

Mulțumesc.

Îți amintești dacă a plecat singur în seara aia?

Îți amintești vreun detaliu anume?

- Îmi amintesc totul foarte bine. - Bravo!

Atunci, spune-mi!

Ce zici? Vorbește clar!

Am pașaportul oprit la chestură din cauza unei amenzi stupide.

- Mă puteți ajuta? - Ajută tu justiția și mai vedem.

Profesorul a ieșit în seara aia după ora 20:00.

Am observat că nu m-a salutat ca de obicei.

M-am gândit că e ciudat.

Apoi s-a îndreptat spre acel colț.

Era sportiv, mergea câte zece kilometri zilnic.

- Cam nebun. - Un pic.

La colț acolo, a întâlnit o persoană

de-o apariție izbitoare.

Un cardinal?

Nu! O femeie.

- O femeie ușoară? - Da.

Cine ar fi crezut!

Bravo, Gargiulo! Ești un cetățean model.

Îți amintești femeia? Îi poți face o descriere detaliată?

Sigur că da.

Aștepta lângă mașină, acolo la colț.

- Era o doamnă roșcată. - Roșcată?

Mi-o amintesc, deși voia să nu fie observată.

Fiindcă a intrat înapoi în mașină.

Era…

cu forme, cum sunt multe.

Da, ca cea de acolo.

Vedeți? Zâmbește.

Spre exemplu, ea e în așteptare.

- Da? - Păi, cum!

Tu știi toate alea, nu?

Sunt modest. Cu pașaportul meu se rezolvă?

Ce-mi zici mie? E o secție specială pentru pașapoarte.

Ce se întâmplă?

Nu-mi pune întrebări când lucrez!

Ia zi, n-ai putea să te îmbraci mai corespunzător?

- Mai puțin dezgolită? Mai decent? - Ce vorbești?

- Ești logodnica unui comisar. - Dante!

Gargiulo.

Da, domnule colonel.

Ce voia?

Scuze, dar mi-era foame.

Au sosit!

Tată, fii manierat!

Și el?

Nu vine. Zice că un comisar n-are nici sărbători, nici timp de odihnă.

- Știam eu! - Știi că tata îți dă sfaturi bune.

Scapă de el!

- Am făcut-o. - Bine.

Bună ziua!

Moet et Chandon.

- Un ou de Paște, dle? - Nu, mă uit la șampanie.

Vreți o sticlă? E bună.

Nu. Eu nu beau. Vreau să știu dacă în noaptea de 20

ați vândut o sticlă de șampanie. Bonul e de la dv.?

Da, de ce?

Cel care a băut-o e mort. Sunt comisar adjunct Lombardozzi.

Eu doar le vând. Am autorizație pentru băuturi alcoolice.

Sticlele vin din străinătate.

Nu mă interesează de unde vin, ci cui ați vândut sticla.

- Să mă gândesc. - Gândiți-vă bine.

Nu prea vindem șampanie.

A, da! Îmi amintesc.

Un om în vârstă, înalt, însoțit de o femeie ușoară?

Nu. Unui băiat, Ferruccio,

ușierul de la motelul Aria e Sole, nu-i departe de aici. I-am dat bonul.

- Cu taxe? - El mi l-a cerut.

- Cum îl cheamă? - Ferruccio.

- Și șase. - Ferruccio.

- Ce noroc ai! - Mai jucăm?

Du-te de aici!

Băieți, Ferruccio e liber! Nu vrea să joace nimeni?

Vă e frică.

- Salut, Ferruccio! - Cine ești? Nu te cunosc.

- Nu ești ușier la motelul Aria e Sole? - Așa, și?

Poate nu-ți amintești de mine, dar eu te cunosc bine.

Vrei să joci?

Vrei să furi iar?

Să fur? Eu nu fur.

Pentru Dumnezeu!

O sticlă de șampanie de 3.600 de lire, pe bon costă 5.000.

Îl recunoști?

Îmi amintesc acum!

Tu ești cel care a vrut să intre fără să fie văzut.

- Credeam că ești un domn. - Hei!

- Vezi cum vorbești! - Lasă-mă! Mi-a zis Nebuna.

Că în mașină era o persoană faimoasă

care nu voia să fie văzută.

Cine, roșcata? Cum îi zici?

- Nebuna? - Păi, e nebună!

- Maria, zisă Nebuna. - Dle brigadier.

- Un cappuccino. - O cola.

Sunt luate toate mesele?

Mișcă-te!

- Unde o găsesc? - Ai pierdut-o?

Mă ajuți s-o găsesc?

Sigur că te ajut.

- Da? - Cât îmi dai?

E bine?

- Dă-i încoace! - Bună ziua, dle comisar!

- Știam eu că e polițist! - M-ai recunoscut?

Când trebuie s-o faci, n-o faci. Tu unde te duci?

Ai venit la biliard? Nu vezi că sunt minori?

- Lasă-mă! - Nu e de competența mea.

- Ce faci, fugi? - Afară, băieți!

- Că așa a zis ăla? - Afară, că sunteți minori.

- Serios? - Sigur că da.

V-am zis, ea a făcut totul, Maria Nebuna.

A luat căsuța numărul 12, îmi amintesc.

- Căsuța numărul 12? - Da, îmi amintesc foarte bine.

M-a trimis să cumpăr șampania.

Când m-am întors, el era deja înăuntru.

A ținut ușa întredeschisă, pe el nu l-am văzut deloc.

Dar voi nu înregistrați clienții motelului?

Cum să nu? Sigur c-o facem.

Di Pietro nu a fost înregistrat.

Sunt clienți care nu vor să fie recunoscuți.

Ca să ții secretul, te plătesc dublu și pentru cameră, și pentru șampanie.

Nu, dle. La motelul Aria e Sole toată lumea e mulțumită de servicii.

Cine a venit o dată, revine și altă dată.

Nu conta pe profesorul Di Pietro să se mai întoarcă.

- Am ajuns? - Da.

- Unde e Maria? - Nu e, dar va veni. E zona ei.

Dle, aveți răbdare. Fumați o țigară.

- Vă calmează. - Nu fumez!

Așteptăm de o oră, n-o să vină.

Poate a fost invitată la masă.

Apropo de mâncare, dacă nu mai vine…

O să profit de asta.

- Așteaptă-mă, dau un telefon. - Bine.

Da! Alo!

E el.

- Nu vreau să vorbesc. - Ce?

- Haide! - Vorbește tu.

- Ce să-i zic? - Ce vrei.

Nu vrea să vorbească cu tine.

Sunt mama ei, da.

Nu ne cunoaștem încă,

dar îmi pare bine să te cunosc.

Ce voce frumoasă aveți, doamnă!

Așa de tânără. E de necrezut că sunteți mama ei.

Prin telefon, știți,

păreți Marisa mai mică.

Suntem o familie simplă, dar ne iubim unii pe alții.

Eu n-am avut niciodată o familie completă,

cu un bunic, iar acum nu mai am nici părinți, sunt singur.

Ce rău îmi pare! Sărăcuțul de tine!

Capul sus, dle Dante! Veniți curând pe la noi.

- Cine are mamă să nu plângă! - Ce tot zici?

Alo! Dante.

Marisa, iartă-mă dacă uneori sunt prea dur cu tine, dar vei înțelege.

Am principiile mele, dar te iubesc, să știi.

Nu trebuie să te întristezi. Mă ierți?

Da, sigur că te iert.

Unde ești?

Pe drumul cel bun. Am făcut treabă bună azi.

Nu, n-am găsit criminalul încă. Din păcate tot aștept de vreo oră.

Cât așteptam, mi-a zburat gândul la tine.

Când ne vedem?

Acum, dacă vrei. Am terminat pe ziua de azi.

Trebuie să renunț deocamdată.

Ce zici, pot să vin?

Da? Sunt toți acasă? Bine. Așteaptă-mă. Vin imediat.

Așteaptă, Marisa! Un pupic?

Nu, Dante.

De ce?

Marisa Santarelli e logodnica mea.

Mă duc la prânz acasă la ea.

- Dacă vine roșcata, sună-mă. - Bine.

Mă bazez pe tine, Ferruccio!

Stați fără grijă! Mă ocup eu.

Domnule! Ea e.

Nu! Tocmai când i-am spus Marisei că mă duc acasă la ea.

Sună la numărul ăla și spune-i logodnicei mele că plecasem spre ea,

dar a apărut persoana pe care o căutam.

Să mă ierte.

- Da. - Va fi furioasă, dar ce să fac?

Unde mergem? Unde mă duci?

Unde mă duci?

Într-un loc pe care mi l-a sugerat un prieten.

Unde e? Pare departe.

E în afara orașului, dar e fantastic.

Mi s-a spus că poți face orice fără să știe nimeni.

Unde?

- La motelul Aria e Sole? - Da. Îl știi?

Nu, n-am mai fost.

Nu-ți pot spune cine sunt. Sunt o persoană foarte cunoscută.

Trebuie să fiu discret, dacă vreau o aventură.

Sigur tu ai mai cunoscut persoane care vor să țină întâlnirea secretă.

Vorbești prea mult!

Oprește, vreau să cobor!

- Lasă-mă să cobor! - E prima dată?

Am ajuns, vezi?

E un complex cu căsuțe separate?

Da, dle. Intrați, ieșiți, nu vă deranjează nimeni.

De aceea se plătește în avans.

Îți place?

Da, dar de ce am venit aici?

De ce ai vrut numărul 12?

E numărul meu. La hotel iau camera 12,

la ruletă joc numărul 12. E numărul meu norocos. Nu-ți place?

Nu mă interesează.

- E bine aici? - Da.

- E-n regulă? - Da.

Pleacă!

E frumos aici, nu?

Cum de n-ai mai fost aici?

Nu știu.

Cine știe câte o fi văzut camera asta!

Ei bine… Deja…

Tu ce cauți?

Bem o tărie?

Sau preferi o sticlă de șampanie Moet et Chandon?

N-au aici.

De unde știi?

Ai zis că n-ai mai fost aici.

Ce faci, tremuri?

- Deci? - Ce vrei de la mine?

- Cine te-a trimis? - Un prieten.

Profesorul Di Pietro.

- Îl cunoști? - Nu.

- Cum nu? - Nu cunosc pe nimeni.

- Ai transpirația rece. - Nu.

El mi-a zis: „Mergi la roșcată, la Nebuna. Eu m-am simțit bine cu ea.”

- Ți-e frică? - Nu.

Vreau și eu să încerc.

Dacă e adevărat, vreau și eu să încerc.

- Aoleu! - Ce este?

- Te înspăimântă corpul meu? - Ai o armă?

- Da. - Ești polițist?

Da, sunt polițist. Și ce?

Și polițiștii știu să iubească,

dacă n-ai cumva un motiv să te temi.

- Cine era omul misterios? - Nu!

- Profesorul Di Pietro? - Nu!

- Ați venit aici amândoi? - Nu!

- Ați dormit în patul ăsta? - Nu!

Ce s-a întâmplat după?

Ați cumpărat o sticlă de șampanie franțuzească?

Ați făcut o orgie? Ce-ai făcut cu sticla?

I-ai spart-o în cap? Cine mai era cu tine? Erai singură?

Te-ai pus de acord cu cineva, nu-i așa?

Cine e? Spune-mi!

Răspunde! Hai, vorbește!

Ce-ai? Maria! Ce ți se întâmplă?

Te interoghez. Sunt comisar de poliție.

Ești albă ca varul.

Nu te simți bine? Ești isterică?

Te simțeai deja rău, nu?

Trebuie să te pălmuiesc.

RESTAURANT ȘI BAR

E la numărul 12.

Și acum ce fac? Trebuie să te bag sub duș.

- Dante! - Marisa, ai venit!

- O interogam. - Porcule!

- Era necesar, scumpo. - A insistat.

Gura!

Marisa!

Așteaptă, Marisa!

Ticălosule!

- Astea sunt principiile tale? Lașule! - Sângerez.

- Ce spui, Marisa? Lucram. - Erai cu o prostituată!

Da, fugi după ea!

Da, du-te!

De asta nu vii la părinții mei!

Ce? Sânge! Dumnezeule!

Ce lovitură puternică are Marisa mea!

CAUCIUCURI

- Deschide! Știu că ești acolo! - Cine e?

- Provetti? Ce faci aici? - Aici locuiesc.

Aici locuiești? S-a ascuns aici.

Tu erai!

- Ce să fiu? - Peștele! Știi ce-i ăla pește…

Nu puteți! E casa mea!

Aveți mandat?

- Deschide! Sparg ușa! - Nu e nimeni acolo!

Te arestez și pe tine. Deschide! Unde e cealaltă ușă?

- Nu știu! - Nu știi? Știu eu!

Uite-o!

Ai lăsat-o să fugă.

Și ei? Cine a chemat poliția?

Bine.

A venit și poliția. O prindem, să știi!

Vă arestez pe amândoi!

Recunosc! Eu am făcut-o!

Încetează! Nu mai rezist!

Eu sunt vinovat!

Recunosc! Spun orice!

Eu l-am ucis!

Ce s-a întâmplat?

- Ce e? - A recunoscut.

- A recunoscut? - Da, recunosc!

Recunosc. V-am zis! Ce vreți de la mine?

- Ce are? - Epilepsie.

Când s-a văzut pierdut, a început să facă pe nebunul.

Potoliți-l!

Puneți-l pe pat!

Puneți-i o eșarfă la gură!

Să nu-și muște limba.

Cum ai ajuns la concluzia asta?

Dar voi?

Cheia rezolvării a fost chiar farul.

Dacă e adevărat că farul lui Provetti

era prea jos ca să lovească un om în picioare,

era prea sus ca să lovească un om căzut.

Provetti a oferit o mărturie completă judecătorului de caz.

E clar? M-ați înțeles?

Dle comandant, veți oferi un comunicat public?

Da, vom oferi unul.

Deocamdată vă pot anticipa faptele

așa cum apar în mărturia acestuia.

Am aici declarația.

În acea seară, profesorul Di Pietro

a oprit mașina lui Provetti lângă Aurelia.

I-a cerut să-l ia și pe el.

Profesorul era un om sportiv.

Îi plăceau plimbările lungi, mișcarea.

Ducea o viață sănătoasă.

Conform declarației lui Provetti,

au început să discute despre politică.

Provetti e un om foarte rău.

Un raté, ar spune francezii.

A făcut niște acuzații grosolane împotriva unor directori.

Profesorul i-a răspuns ca atare.

Vă spun punctele importante din mărturia sa.

Au existat cuvinte grele.

Conform lui Provetti,

se pare că profesorul l-a pocnit după ceafă.

A început o luptă între ei.

Și atunci l-a lovit

cu geanta în care își ținea lanțurile antiderapante.

Văzând că profesorul e mort,

Provetti a înscenat accidentul.

Și, după aceea, după ce paznicul de la barieră l-a văzut,

a oprit mașina și i-a spart farul cu o lovitură.

Și tocmai farul a fost cel care l-a incriminat.

Cum ați obținut mărturia?

A mărturisit cu ușurință?

Da, cu o oarecare ușurință.

Ofițerii noștri îl constrânseseră atât de mult, încât nu mai putea scăpa.

Profit de ocazie ca să-mi laud colegii.

Domnul Matarazzo, domnul Ippoliti

și domnul Lombardini.

- V-am spus tot ce… - Dle comisar.

- Cine e Lombardini? - Acum puteți pleca acasă.

Că toți avem multe de făcut. La revedere!

- Felicitări! - Dragă doamnă…

Mulțumesc, domnule.

Amintește-i directorului de mine!

- O seară bună! - La revedere!

Domnule comandant, se poate…

Da. Du-te la mine în birou!

- Ne vedem mai târziu. - Sigur.

Să mergem!

Vă rog, dle comandant!

Iar ți-ai băgat nasul unde nu te privea.

Dar, îți spun, că de data asta ai nimerit-o.

Vă mulțumesc că mi-ați spus numele,

chiar dacă greșit, și pentru cuvintele frumoase…

Nu. A fost datoria mea.

E și datoria mea să vă informez despre ceva ce am observat.

- Începe! - Ce-ai pățit?

Am primit o lovitură puternică la nas din cauza căreia sângerez.

- Apropo de Provetti… - Da, dle comandant.

Sper ca povestea cu epilepsia să fie adevărată.

- Sigur că e. De ce? - Pentru tine. Ar fi o problemă să nu fie.

- Glumiți? - Nu! Sigur că nu.

Nici nu l-am atins pe Provetti.

Să nu mai vorbim despre el.

Mai știți când v-ați întors furios la Roma și ați spus că v-am stricat Paștele?

- Și ai făcut-o! - Vă amintiți ce am spus?

- Prea multe. - Trebuie să vă amintiți,

deducția mea v-a șocat.

Cherchez la femme.

Și?

- Am găsit-o. - Pe cine?

La femme. O roșcată, foarte provocatoare, care în seara aia

a avut o întâlnire intimă la motelul Aria e Sole cu Di Pietro.

Dar cel mai surprinzător a fost

- …că urmărind-o, am ajuns la… - Unde?

- Spuneți dv. - Spune-mi tu.

- Spuneți dv. - Tu!

La Provetti.

Vai! Asta e descoperirea?

Descoperirea are o relevanță.

Cine ne spune că femeia

nu și-a informat peștele, pe Provetti,

că Di Pietro avea o mulțime de bani asupra sa?

În acest caz, ar fi crimă cu premeditare în urma unui șantaj.

Nu.

Nu, dle comandant. Nu e posibil.

- De ce? - Banii s-au găsit asupra decedatului.

Lombardozzi, dă-te mai încolo!

Ce insinuezi?

Crimă, bani găsiți asupra decedatului, Provetti e pește.

Nu puteți nega că sunt niște circumstanțe ciudate.

Ce circumstanțe ciudate? Avem o mărturisire clară!

Ți-o citesc. Zice așa. Dă-te!

Provetti răspunde la întrebare:

„Nu. Nu am avut complici.”

Lombardini, nu te ține după mine. Ia loc!

Vreau să fiu sincer.

Ia loc! Vreau să fiu sincer cu tine.

În această anchetă trebuie să fim foarte prudenți.

Să ne purtăm cu mănuși.

Profesorul Di Pietro, sociolog ilustru,

educator, președintele a cincizeci de congrese,

voia să petreacă o seară frumoasă, chestii de bărbați,

- …o aventură. - Nu haina îl face pe om.

Nu trebuie să pătăm reputația unui om

care a fost atât de important pentru națiune.

De ce te uiți așa la mine?

Ar fi inutil!

Cazul este rezolvat, altfel aș continua ancheta.

- Sunt un om dur. Mi-aș aresta și mama. - Și eu nu?

Ba da. Știu.

- Vino în birou. - Da.

Cum ziceai că se numește femeia aia

care ar fi fost cu Di Pietro? Ia loc!

I se spune Maria Nebuna, după mărturie n-am mai căutat-o, dar o găsesc imediat.

Nu! Mintea ta e ca un vulcan.

- N-ai o clipă de liniște. - Așa sunt eu, nu mă pot opri.

Ascultă, Lombardozzi, trebuie să-ți mărturisesc ceva.

- Te-am subapreciat. - Eram convins.

Trei ani la subsol, dle comandant.

A fost perioada ta de ucenicie.

- Cam lungă. - Am înțeles.

Te-ai dovedit eficient și meriți o recompensă.

- Voiai să urci două trepte? - Da.

Te fac să urci două etaje. Te mut aici,

în biroul lui Costantino Del Frate.

Nu pot să cred!

Ce tot spui?

Mă scuzați! Mă simt atât de fericit, încât nu știu

cum să-mi exprim recunoștința. Sunt atât de obosit…

Pleacă de aici!

- Da. - Pleacă!

Mă scuzați și vă mulțumesc încă o dată.

Hei! Mă mută de la subsol!

- Ce s-a întâmplat? - Nimic. L-am transferat.

- În Sardinia? - Nu. Aici, în biroul vecin.

Ascultă, trebuie să-mi găsești o prostituată,

Maria Nebuna, atât știu.

Polidori, să ne facem bagajele!

Ne-au transferat sus.

- Ne-au promovat? - Da.

De azi înainte să-mi spui comisarul Lombardozzi.

Ilustre comandante De Vita,

vă mulțumesc pentru promovarea pe care mi-ați oferit-o.

Doresc să vă țin la curent cu prima mea misiune îndeplinită

în noua poziție în care mă aflu.

Sunt mulțumit, nu discut și ascult întotdeauna ordinele.

În urma inspecției din suburbia băieților,

vă pot asigura că minorii Baragli Nino și Colangioli Otello

se comportă frumos și arată remușcări.

- Scrii totul cu majuscule? - Nu găsesc tastele potrivite.

Nu sunt de vină tastele, tu nu-ți mai găsești mintea.

Iar eu te tolerez doar datorită simpatiei pe care ți-o purta tatăl meu.

- La cum te comporți, nu sunt rău, nu? - Sunteți nervos!

Da. Sunt. Dar știi de ce sunt. Marisa nu vrea să mai știe de mine.

Satisfacția pentru promovarea primită pălește în comparație cu asta.

Sperăm ca Marisa să înțeleagă și să revenim la normal.

Dar de ce vorbesc cu tine? Scrie!

Pentru cele de mai sus am câteva propuneri

pe care doresc să vi le înaintez, dle comandant.

Dumneavoastră, ajuns în apogeul carierei… Intră! Cine e?

Cine a comandat astea?

- Noi. - Voi? De ce?

- Trebuie să udăm biroul ăsta. - Felicitări!

- Mersi! - Tu le plătești.

Cu drag, prieteni!

Gestul vostru mă impresionează. Polidori, să toastăm!

Prietenia voastră, solidaritatea…

Ce să vă spun? Sunt emoționat, fiindcă secția doi

e o mare familie, iar la ușa sa

atârnă o panglică albastră.

De ce?

Nu barza vi l-a adus pe comisarul Lombardozzi?

- Noroc! - Noroc!

Pentru rezolvarea cazului Di Pietro și pentru cariera noastră!

Apropo de asta, știi că fata aia, Nebuna, e moartă?

Dle Ippoliti, dle Matarazzo, vă cheamă comandantul De Vita.

- O clipă! - La revedere!

- Scuze! Toate cele bune! - Ascultă, Matarazzo!

- Da. - A murit Nebuna?

Da. S-a sinucis cu gaz. A găsit-o fratele ei de dimineață.

Deci, domnule?

Săraca!

Ce nefericită!

Ce scrii acolo?

Dv., ajuns în apogeul carierei sărace și nefericite…

E scrisoarea pentru comandantul De Vita?

Da. Nu e cam dură?

Polidori…

Ce ești tu? Extraterestru?

Fără cap, doar cu nas.

Comisarul adjunct Lombardozzi nu mai e la subsol?

- A fost promovat. E sus. - Peluso!

- Iată-l! - Cine sunteți?

- Avocatul Zecca, apărătorul lui Provetti. - Ce doriți?

Clientul meu dorește să vă vadă urgent.

- Nu mă mai ocup de caz. - Este extrem de important.

Pentru mine cazul este închis.

Vrea să vă vadă personal.

- Am obținut un permis de vizită. - De ce pe mine?

Vă mulțumesc că ați venit.

Vă mărturisesc că sunt nevinovat. Am dat o mărturie falsă.

Da?

- Cine l-a ucis pe Di Pietro? - Maria.

Ea l-a ucis.

Da. Ea nu te mai poate contrazice acum.

Nu spuneți asta. Știți că am mărturisit ca s-o salvez pe Maria.

Știți cum am mărturisit. Erați pe cale s-o prindeți.

Ce spui, Provetti? Ai făcut-o din iubire?

Simți tu așa ceva? Cu fața aia?

Da, o iubeam.

Dv. nu puteți înțelege asta, sunteți dur din cauza profesiei.

Da, profesia mă face dur, nu pot înțelege astfel de lucruri.

Dar tu o iubeai și-o puneai să facă trotuarul.

Ce contează? Era o slujbă.

Ați făcut bine că nu mi-ați spus nimic.

- Altfel n-aș mai fi venit. - Vă rog! Tu continuă!

Da, domnule. Eram și peștele ei.

Dar, dacă nu le protejăm noi, cine o face?

Era o nefericită, o sărăntoacă.

Era și cam nebună, altfel nu i-ar fi furat banii profesorului

- …cât dormea. - N-a existat un furt.

Fiindcă profesorul s-a trezit,

a început să urle și s-o lovească.

Ea a luat sticla și l-a lovit în cap cu ea.

O sticlă de șampanie cumpărată de bietul Di Pietro.

Eu nu știam,

dormeam atunci. M-a sunat în miez de noapte.

M-am urcat în mașină,

era un motel cu căsuțe, retrase…

Da, știu. Știi că am fost la motel.

Ce tupeu ai!

- Provetti, de ce joci teatru? - De ce, domnule?

E adevărat. Nu mă credeți? Am făcut curat în cameră,

am pus mortul în mașină. Doamne, ce noapte!

Mariei i s-a făcut rău de două ori.

Ne-am plimbat, nici nu mai știu cât.

Voiam să-l lăsăm pe stradă, dar erau prea multe mașini.

La Boccea nu era nimeni…

Și ar trebui să cred povestea asta?

Desigur! De ce aș fi mărturisit?

Dacă mă acuzau tot pentru far,

continuam să neg asta.

Cel mult, îmi intentau un proces circumstanțial.

Am mărturisit ca s-o acopăr pe Maria.

Dv. știți asta! Din cauza dv. sunt aici! Mi-ați făcut o înscenare!

Provetti!

Sunt aici din respect pentru avocatul tău. Dacă faci așa, plec.

Puteți să nu mă credeți, dar vă confirm că e adevărat ce-a spus Provetti.

Ieri am încercat s-o conving să se predea.

Nici nu vă imaginați în ce condiții am găsit-o.

Teama de a ajunge la închisoare a făcut-o să se sinucidă.

Dacă n-ar fi murit, Provetti ce ar fi făcut?

Ce sperai?

Nu știu. Poate fugea în străinătate.

Are un unchi în Venezuela,

de acolo putea să scrie o mărturisire.

Sunt sigur că a lăsat o scrisoare.

- Nu mă putea abandona așa. - Dacă exista, o găseau.

Primul care a intrat în casă a fost fratele ei, Giovanni.

Avea un frate?

Da. Vinde fructe și legume la piață.

Nemernicul ăla vrea să mă ruineze!

A zis că i-am distrus sora!

A zis și că vrea să mă omoare, de aia am acoperit-o.

Deci nu din dragoste.

Ba și din dragoste.

Da? Ascultă, Provetti!

Nu-mi mai spune povești. Vrei să pari un înger.

Îți citesc eu ce ești cu adevărat.

La 14 ani i-ai furat tricicleta fiului unui brutar.

La 15 ani ai tăiat cu lama scaunele dintr-un cinema.

La 16 ani ți-ai vândut canapelele și cu banii de pe ele

ai cumpărat o armă ca să comiți un jaf.

La 18 ani ai fost condamnat pentru furt din buzunare.

La 19 ani ai corupt o fată de 16 ani

și i-ai bătut bunica de 87 de ani.

Ce legătură are asta cu situația de acum?

La 21 de ani ai fost condamnat de tribunalul militar

pentru că te-ai prefăcut nebun. Ai furat mașini,

nu ți-ai ajutat tatăl bolnav,

te-ai încăierat, specifică ceva și de sala de dans Sweet and the lovely,

ai un fiu pe care refuzi să-l recunoști,

exploatezi trei prostituate,

ai furat economiile unei menajere din Val d'Aosta

și ai încercat s-o îneci în Ladispoli. Pot continua.

- Am o listă lungă. - Nu e nevoie, știm. Mă scuzați!

Legea nu trebuie să se întoarcă în trecut, ci să se gândească la viitor,

zicea Machiavelli.

Dle avocat!

Am studiat toți Machiavelli la facultate. De ce vă dați mare degeaba?

Provetti, vizita s-a sfârșit.

Provetti nu face 20 de ani.

Provetti Armando nu va sta 20 de ani la închisoare!

Nu voi sta! Nu mă cunoașteți!

Domnule, vă înțeleg rușinea.

Ați contribuit mult la incriminarea acestui nefericit.

- Pentru asta ați fost și promovat. - Cum îndrăzniți?

Ce insinuați?

Eu doar mi-am făcut datoria, dacă va fi condamnat

va fi numai vina lui!

Ce să-i fac? E infractor de când se știe.

Da, este, dar n-a comis el crima asta. Și dv. ați înțeles acest lucru.

Tată!

- Aici sunt, domnule! - Polidori.

- Ce faci? - Am profitat de ocazie și am făcut piața.

Ai venit pentru fratele Mariei, nu ca să faci piața. Unde e?

E acolo înăuntru. Tot pentru cazul Provetti am venit?

Nu. Am venit să cumpărăm anghinare.

Sunt comisarul Lombardozzi, trebuie să vă pun câteva întrebări.

- Despre? - Sunteți fratele Mariei De Santis?

Da.

Ați intrat primul în camera surorii dv.?

Da, și?

Ați găsit o scrisoare, o declarație a Mariei?

Nu.

- Sunteți sigur? - Lăsați-mă să lucrez, dle.

Poate că e închis un om nevinovat.

Cine e nevinovatul?

Provetti.

Nu știu dacă e nevinovat.

Dar e un nemernic. I-a distrus viața surorii mele și-a condus-o la sinucidere.

Dar n-a comis el crima asta.

Cine v-a spus? Sora mea a plătit, biata de ea. Să plătească și el!

Te înțeleg, De Santis.

Dacă aș fi avut o soră a cărei viață ar fi fost curmată așa,

m-aș comporta ca tine.

Știu că ești dezgustat de ideea de a-l ajuta pe Provetti,

fiindcă astfel de persoane merită să rămână închise.

Dar nu vreau să-l judec după trecut.

Mai devreme sau mai târziu va plăti. Și pentru ce i-a făcut surorii tale.

Eu sunt comisar, am făcut o greșeală și trebuie să o repar.

Dacă Provetti n-a comis crima, datoria mea e să caut adevărul.

Și datoria ta e să ajuți justiția.

O fac deja.

Condamnând un nevinovat?

Ce-mi pasă mie?

N-am găsit nicio scrisoare, înțelegeți?

Am înțeles totul.

Credeam că tu ești diferit, dar, de fapt, tu ești nemernicul.

Dle, vreți să mă provocați?

Cu mine nu vă merge.

N-o să zică niciodată ceea ce știe.

El nu.

- Cine e ăla? - Unul care se crede șiret.

Dle, o luați prea personal. Provetti e un ticălos cu experiență.

Ce-mi pasă! L-a ucis femeia pe profesor?

Ușierul i-a văzut plecând împreună în seara aceea?

Nu înțeleg ce vreți să mai faceți acum, dle.

Mă duc la ușier, îl duc s-o identifice pe Maria și redeschid cazul.

- Și tu du-te acasă! - De ce?

Doar nu vii cu anghinarele după tine!

Fii serios! Haide!

Mai du-te-n…

Hamal!

Mulțumesc, domnule.

- Ascultă, Gargiulo! - Nu mai lucrează aici.

Nu? Dar unde lucrează?

La o companie aeriană, Airlines, un loc frumos.

Poliția. Comisarul Lombardozzi Dante.

Aveți un angajat Ettore Gargiulo?

- Da. - Nu contează. E acolo.

- Auf wiedersehen! - Verific asta pentru dv.

Dacă aveți nevoie de ceva,

mă puteți suna.

Mă scuzați, domnul cu barbă, colonelul Di Pietro, ce face aici?

Colonelul Di Pietro este directorul general.

Dragă Lombardozzi, ce vă aduce pe aici?

Plăcerea e de partea mea, fiindcă văd că ați uitat

comportamentul meu grosolan.

Aproape că mi-ați dislocat umărul.

Mă scuzați, uneori nu realizez cât sunt de puternic.

Nu-i nimic. Cu ce vă pot ajuta?

Vreau să-i pun câteva întrebări unui angajat de-ai dv.

Îl chemăm la mine în birou.

- Mă grăbesc. - Despre ce e vorba?

- Ați început o nouă anchetă? - Nu.

- Sunteți foarte activ. - Îmi fac doar datoria.

- Luați loc, vă rog! - Mulțumesc.

Este vorba tot de ancheta, încă deschisă…

a morții fratelui dv.

Domnule colonel,

în noaptea de 20, bietul profesor Di Pietro,

voia să se distreze, dacă pot spune așa.

- Să se distreze? - Da. Să-și facă o plăcere.

S-a întâlnit cu o persoană veselă.

- Nu înțeleg. - Cu o femeie ușoară.

Acum e moartă.

Am venit aici, fiindcă Gargiulo i-a văzut împreună în seara aia.

Mărturia lui poate elibera un om nevinovat.

Cheamă-l pe Gargiulo!

Intră, Gargiulo!

Comisarul îmi spune că știi ceva

ce poate fi foarte important.

Insist să-i stai la dispoziție, fără nicio ezitare.

Sunt militar de carieră, iar militarilor le place dreptatea și adevărul.

Vă mulțumesc, dle colonel.

Gargiulo, mi-ai spus că în noaptea de 20 profesorul Di Pietro a ieșit din hotel.

Și că afară, într-o mașină, era o femeie roșcată care îl aștepta.

O femeie pe care o cunoșteai bine. O zic, fiindcă mi-a descris-o.

Femeia aceea a murit.

Trebuie să vii cu mine să o identifici.

O formalitate scurtă, dar benefică pentru justiție.

Vreau să vă fiu util, dar…

cu ce știu. Despre ce vorbiți dv. nu știu absolut nimic.

În noaptea de 20 nu l-ai văzut ieșind pe profesorul Di Pietro?

Ba da, l-am văzut.

- Afară nu era o mașină? - Ba da.

Și cine era în mașină? Nu era o femeie?

- Nu, domnule. - Atunci cine?

- Era un domn. Un bărbat. - Un bărbat roșcat?

Roșcat, blond, brunet, nu-mi amintesc.

Gargiulo, trebuie să spui adevărul.

Domnule colonel, ați fost bun cu mine,

mi-ați oferit o slujbă. De ce v-aș minți?

Poate domnul comisar se înșală.

- Am zis tot ce știu. - Da, atunci.

Ți-ai pierdut memoria? Ți-o împrospătez eu imediat.

Cum vă permiteți să intimidați martorul?

- E o infracțiune. - Și tăinuirea e tot o infracțiune.

Aici nu tăinuiește nimeni nimic.

Nu? Dar angajați analfabeți bine plătiți?

Veți răspunde în fața superiorilor pentru ceea ce faceți.

Știți ce a făcut fratele meu în seara aia între 20:00 și 22:00?

Nu. Spuneți-mi! Chiar vreau să știu.

A participat la o ședință a congresului.

Cine era cu el? Vreau nume.

Desigur. Sunt notate în agenda mea. Eram eu.

Erați dumneavoastră,

colonelul Di Pietro.

Generalul Duccio Lefebvre…

Generalul Duccio Lefebvre.

Profesorul Cerioni.

Profesorul Cerioni.

Ofițerul Piccirilli.

Ofițerul Piccirilli.

Baronul Filosto.

Baronul Filosto.

Excelența Sa Pinzi Penna…

Excelența Sa Pinzi Penna.

Cavalerul Montemurro.

Cavalerul Montemurro.

Și profesorul Mario Gazzara.

Și profesorul Mario Gazzara.

Repede! Grăbiți-vă!

Coborâți repede!

- Repede! - Polidori!

Ne purtăm cu mănuși.

- Pe aici, repede! - Regrupați-vă.

- Îmi pot suna avocatul? - Nu. Aici nu e America.

După mine, vă rog!

- Sigur că sunt de acord… - Fă-mă să înțeleg!

Ce e în capul tău?

Că trebuie să trimit la închisoare doi membri vechi ai congresului,

un general,

un doctor ilustru și totul fără nicio dovadă?

Nici măcar una!

Fac meseria asta de 30 de ani.

Dacă ar fi fost să incriminez toți mincinoșii pe care i-am întâlnit,

nu mi-ar fi ajuns toate închisorile din Italia.

Acum ce mai ai?

Ce faci?

Nimic, dle comandant.

Îmi mușc mâna.

E un tic nervos. Nu vă îngrijorați.

- Nu mă îngrijorez. Tu să te calmezi! - Tu de ce râzi?

- Colegul meu râde. - Ce, suntem la școală?

- Nu putem râde? - Nu!

Calmează-te!

Acum ce faci?

E dosarul Di Pietro.

Ăsta e permisul meu de la cinema. Pune-l aici!

Adevărul este…

că tot ce s-a întâmplat e fiindcă se vrea ascuns adevărul. Nu pricep de ce.

O relație sexuală, normală, dar nepermisă a unui om cunoscut,

considerat de toți un bărbat integru.

- Ce bombăni, Lombardini? - Lombardozzi.

- Poftim? - Lombardozzi.

- Lombardozzi, Lombardini, e totuna. - Nu, Lombardozzi.

Ține cont că trăim niște vremuri

unde moralitatea e prost înțeleasă.

Ți-am zis să stai liniștit în banca ta.

Să nu crezi că inițiativele tale vor rămâne fără consecințe.

Sunt gata să le înfrunt.

Atunci, ieși afară!

Datoria noastră s-a încheiat. Ce om încăpățânat!

Ce mai e și asta? „Iubito, te rog, iartă-mă…”

E o scrisoare pentru logodnica mea care m-a părăsit din cauza slujbei mele.

Pleacă cu tot cu scrisoare și cu logodnică! Afară!

I-ați văzut fața? Privirea? Pare cam nebun.

Da, e puțin nebun și exagerat,

dar este un băiat foarte meticulos și are dreptate. Ceilalți sunt ipocriți!

I-aș fi aruncat în închisoare cu mare plăcere.

Alo!

E șeful de cabinet.

Da, domnule comandor. Mulțumesc.

Foarte amabil și dv. și soția,

dar trebuie să refuz, fiindcă sunt foarte ocupat.

Da, nici nu am o stare tocmai bună.

Vă mulțumesc din nou.

Dragă Polidori.

M-am implicat prea mult.

Am greșit și atunci, greșesc și acum.

Are dreptate șeful când zice c-am exagerat.

Și Provetti când zice că-i vina mea.

Vina dumneavoastră?

Da, parțial.

Spune-mi adevărul, Polidori.

Tu crezi versiunea mea?

Parțial. Sper s-o creadă instanța.

Dacă tu n-o crezi, care ai fost cu mine, cum s-o creadă instanța?

Fără probe.

Fără martori, iar cei care sunt, sunt împotriva noastră.

Provetti e pierdut.

- N-are cale de scăpare. - Foarte bine.

- Polidori, tu dormi noaptea? - Adânc.

- Eu aud pași. - Ce?

Ferice de tine!

Judecătorul.

Ședința e deschisă.

Începe procesul împotriva lui Provetti Armando,

născut la Roma pe 3 aprilie 1930,

acuzat de uciderea lui Simeone Di Pietro.

Carabinieri, aduceți acuzatul aici.

Luați loc!

Dle Provetti, ați auzit acuzațiile?

Ați mărturisit deja în fața judecătorului. Confirmați declarația?

Nu. Îmi retrag declarația.

Poftim?

Îmi retrag declarația.

Aceeași poveste. Ce crede că face?

Ați depus o mărturie precisă și detaliată.

M-au obligat, m-au bătut.

Ticălos ordinar!

- Cine l-a bătut? - Vrea să-și salveze pielea.

Încearcă, dar pe cine păcălește?

M-au luat la pumni. M-au omorât.

Cine te-a lovit?

Haide, băiete, spune!

Îmi poți spune numele acestei persoane violente?

Provetti, fără frică.

Numele, te rog!

În sala de judecată nu te va lovi nimeni.

Nu va fi nimeni violent. Poți vorbi.

Comisarul Lombardozzi.

- E nebun? - Onorată instanță,

având în vedere moralitatea acuzatului, această afirmație nu ne surprinde.

- Vă vom demonstra că e nefondată. - De acord.

Sunt de acord. Deci?

Îl vom cita pe dl comisar Lombardozzi.

Comisarul se află în sală.

E prezent comisarul Lombardozzi?

Da, dle judecător.

Apropiați-vă! Veniți în față!

Martorul este chemat de acuzat.

Veniți!

Procuratura e de acord.

Dacă nu se opune partea civilă.

Nicio obiecție.

Poftiți! Sunteți comisarul Lombardozzi?

Comisarul Lombardozzi Dante, secția doi, chestura centrală.

Va trebui să…

- Vor să-l bage în necaz. - Dar poate e adevărat.

- Ți se pare genul? - Cine știe?

La o așa minte, te aștepți la orice.

Luați loc! Tu ridică-te!

Stai aici! Unde pleci?

Vorbește, Provetti!

Repetă în fața comisarului cum s-au petrecut faptele.

Haide, vorbește!

A intrat prin efracție în casa mea.

A închis ușa și a început să mă bată ca să mărturisesc.

Și mi-a zis: „Să nu-ți retragi declarația, că te bat iar.”

M-a speriat și am mărturisit.

Există un certificat la infirmerie.

Se poate verifica. Arătam ca o umbră.

Foarte multe lovituri. Mi-a spart arcada.

Îmi curgea sânge din gură, urechile erau vinete.

Nu puteam vorbi, eram umflat tot.

Ei au scris c-a fost epilepsie.

Dar eu, dle judecător, n-am avut epilepsie niciodată.

Chiar și la înrolarea în armată,

au constatat că sunt apt și sănătos mintal.

Am fost un țintaș!

Provetti, uită-te la el! El te-a bătut?

Da, dle judecător.

Dle comisar Lombardozzi, sunteți un om al legii,

un comisar.

Și vă dați seama de gravitatea

declarațiilor pe care le-a făcut acuzatul în această sală.

Așteptăm de la dv. și vom nota în raport

o explicație a faptelor.

Acuzatul se declară nevinovat acuzându-vă că i-ați forțat mărturia.

Domnule comisar,

răspunsul dv. este decisiv pentru soarta lui Provetti.

Este adevărat că i-ați forțat mărturia?

Este adevărat.

Chiar l-ați lovit pe acuzat?

Da, dle judecător.

Atunci, ce valoare are această mărturie?

Este adevărat! Sunt nevinovat!

Vă mulțumesc, dle avocat!

Sunt nevinovat! Am câștigat!

Adevărul învinge întotdeauna!

Eliberați sala!

Liniște! Puteți pleca!

- Vă mulțumesc. - Ședința se suspendă.

Instanța se retrage pentru deliberare.

Fiule! Câte ți-au făcut!

Mama știa că ești nevinovat.

Fiul meu!

V-ați ruinat cariera.

Nu eram potrivit pentru a fi comisar.

…a câștigat a treia cursă.

Dă-mi 40.000. Mi-a mers bine.

…timp: 28' 54.

- E ocupat! - Ba nu!

Nu! Au! Ce faci?

TOALETĂ FEMEI

Acum chiar poți să zici că te-am bătut.

Dante!

Marisa!

Iată!

Așa se termină povestea

comisarului Lombardozzi Dante.

Și când Marisa,

bună la suflet,

m-a întrebat:

„Vii sau nu la părinții mei acasă?”

Nu voiam să vin.

Nu așa.

Sunt singur pe lume.

Acum nu mai ești.

Cine are mamă să nu plângă!

Mulțumesc.

- Când aveam nouă ani… - Hai, mănâncă!

Era lihnit.

- Chiar îl iubești? - Da, tată.

Am 30 de ani, tată.

Acum că ți-ai dat demisia, ce vei face?

- Am o diplomă. Când aveam nouă ani… - Mănâncă!

- Îi găsim o slujbă la noi, așa-i, mamă? - Desigur.

Mulțumesc.

În poliție

eram ca o familie, dar aici e mai bine.

Cred și eu că-i mai bine.

- E bunicul? - Da.

Ați terminat?

STRADA SIMEONE DI PIETRO (SOCIOLOG - EDUCATOR)

PASTE SANTARELLI VĂ HRĂNESC ȘI VĂ FAC FRUMOȘI

SFÂRȘIT

Subtitrarea: Andreea Gheorghe