Original subtitles

SUS, ÎN AER

Aşa sunt răsplătit pentru cei 30 de ani de muncă pentru firma asta?

Şi mai şi trimit un găgăuţă ca tine

să-mi spună că am rămas fără slujbă?

Ţie ar trebui să-ţi spună asta.

Ai mult tupeu să vii şi să-ţi concediezi producătorul numărul unu.

Tu, mâine o să te duci acasă

şi-o să câştigi mai mult ca niciodată,

iar eu o să mă duc acasă lefteră. Du-te naibii!

M-ai lăsat fără cuvinte.

Nu mă aşteptam la aşa ceva.

Cum să mă duc acasă

şi să-i explic soţiei că am rămas fără slujbă?

Din punct de vedere al stresului,

am auzit că pierderea locului de muncă e ca un deces în familie.

Eu însă mă simt ca şi cum

colegii mei de muncă erau familia mea, iar eu am murit.

Nu-mi permit să fiu şomeră. Am rată la casă, am copii.

Nu ştiu cum poţi avea conştiinţa împăcată,

dar sunt sigur că o să te descurci în timp ce noi, ceilalţi, suferim.

Tu cine naiba eşti?

Bună întrebare. Cine naiba sunt?

Săracul Steve a lucrat şapte ani aici.

Nu ne-am văzut la nicio şedinţă, nu ne-am întâlnit niciodată pe hol

şi nici nu mi-a spus anecdote în pauză.

Asta pentru că eu nu lucrez aici,

ci pentru o firmă care "mă împrumută" unor laşi ca şeful lui Steve,

care nu au curajul să-şi concedieze angajaţii.

În unele cazuri, pe bună dreptate,

pentru că unii o iau razna când sunt concediaţi.

Am greşit undeva?

Ar trebui să fac lucrurile altfel?

Nu e o evaluare a randamentului tău.

Încearcă să nu o iei personal.

"Să nu o iau personal."

Steven, te rog să citeşti mapa asta.

Cu multă atenţie. Vei găsi multe răspunsuri utile aici.

Nu mă îndoiesc că o să-mi fie de mare ajutor.

Mulţumesc. O mapă.

Toţi cei care au clădit un imperiu sau au schimbat lumea

au stat pe locul tău.

Şi au reuşit tocmai pentru că s-au aflat în situaţia asta.

E un adevăr verificat.

Te rog să-mi dai cartela de acces.

Mulţumesc.

Te rog să-ţi strângi lucrurile personale până la sfârşitul programului,

iar mâine să faci ceva mişcare.

Ieşi la o plimbare,

intră într-un anumit ritm şi în curând vei fi pe picioarele tale.

Cum iau legătura cu tine?

Fii liniştit, te vom contacta în curând.

Acesta e doar începutul.

Nu-l voi mai revedea pe Steve.

Mulţumesc.

Ca să mă cunoşti, trebuie să zbori cu mine.

Asta e casa mea.

Când îmi folosesc cardul, recepţionera e atenţionată automat

să mă întâmpine cu următoarea formulare:

Ne bucurăm să vă revedem, d-le Bingham.

Genul acesta de detalii

prietenoase şi sistematizate mă menţin pe linia de plutire.

Toate aspectele pe care poate le urâţi la călătorii,

aerul reciclat, lumina artificială, dozatoarele de suc digitale,

sushi-ul ieftin, îmi amintesc cu drag că sunt acasă.

Pot să vă dau doza?

- Ce anume? - Pot să vă dau doza?

Să-mi daţi doza?

Doza de suc.

Nu, mulţumesc.

CONFERINŢĂ ÎN SALA VISTA - 17.30

Ryan Bingham Ce aveţi în rucsac?

Cât cântăreşte viaţa dumneavoastră?

Imaginaţi-vă o clipă că aveţi un rucsac în spate.

Vreau să simţiţi bretelele pe umăr.

Le simţiţi?

Acum vreau să-l umpleţi cu toate lucrurile din viaţa dumneavoastră.

Începeţi cu lucrurile mărunte, cele de pe etajere şi din sertare,

mărunţişurile, fleacurile.

Simţiţi cum creşte greutatea.

Apoi începeţi să adăugaţi obiecte mai mari,

haine, electrocasnice, veioze, lenjerie de pat,

televizorul.

Rucsacurile au devenit destul de grele.

Treceţi la lucruri şi mai mari.

Canapeaua, patul, masa din bucătărie. Băgaţi-le în rucsac.

Maşina, de asemenea.

Casa, fie că e o garsonieră, fie că e o casă cu două dormitoare,

vreau să o băgaţi în rucsac.

Acum încercaţi să mergeţi.

E cam greu, nu?

Tratamentul acesta ni-l aplicăm zilnic.

Ne împovărăm până când nici nu ne mai putem mişca.

Însă nu vă amăgiţi: cine nu se mişcă e mort.

Voi da foc rucsacului.

Ce vreţi să luaţi din el? Fotografiile?

Fotografiile sunt pentru cei fără memorie.

Luaţi nişte lecitină şi lăsaţi fotografiile să ardă.

Lăsaţi totul să ardă şi imaginaţi-vă că vă treziţi a doua zi fără nimic.

Incitant gând, nu?

Bine aţi revenit, d-le Bingham.

Biroul lui Ryan Bingham.

Mi-ai închiriat un Dodge Stratus în Kansas City.

Nu mai aveau berline de clasă mare.

- Ai încercat... - Da.

Le-am reamintit de statutul tău

de VIP şi de vechimea ta în program.

Se dau peste cap să-ţi facă rost de un Sebring.

E bine şi aşa. Alte mesaje?

A sunat sora ta, Kara.

Vrea să vorbiţi urgent despre nunta surorii tale.

I-am spus că zbori şi că nici eu nu-ţi cunosc destinaţia.

- Bravo. - Ai primit o invitaţie

să vorbeşti la Goalquest, în Las Vegas.

Goalquest 20?

Din când în când, ţin seminarii motivaţionale.

Însă Goalquest? E crema discursurilor motivaţionale.

Are hologramă.

Se numeşte Dos Equis.

Mă pregătesc de îmbarcare.

- Stai puţin. Te caută Craig Gregory. - Stai...

Fir-ar!

Ce mai face războinicul meu ambulant?

Bună. Mai am 20 de minute până să mă îmbarc într-o lume de vis.

Te-ai descurcat foarte bine la Phoenix.

Ştii că Big Auto va mai reduce

10.000 până la sfârşitul lunii?

- Serios? - Da. Am dat lovitura.

Mi-aş dori să fii în vreo cinci locuri simultan,

dar vreau să revii în Omaha la sfârşitul săptămânii.

- Da? - Parcă aveai nevoie de mine peste tot.

Am pregătit ceva de proporţii, ceva revoluţionar.

Ce anume?

O să vezi. Azi m-am uşurat prima dată în ultimele două săptămâni. Aleluia!

- O să închid acum. - Bun. Îmi place cum sună.

Eşti mulţumită de Maestro?

Da.

Sunt cam zgârciţi cu kilometrii. Mie-mi plac Hertz.

Nu, Hertz are o flotă prea veche.

Nu conduc maşini care au mai mult de 30.000 km la bord.

Maestro n-are returnare fără formalităţi. Îmi place să parchez şi să plec.

Hertz nu-ţi garantează maşini cu GPS.

Interesant! Nu pari să ai nevoie de orientare.

Nu-mi place să cer ajutor. De asta optez pentru GPS.

Colonial, noua companie, nu e rea.

- Glumeşti? - Da.

- Automatul lor e amplasat ca naiba. - Nu oferă niciodată bonusuri.

Au o flotă de rable.

Nici nu ştiu cum mai rezistă.

- Eu sunt Ryan. - Eu sunt Alex.

Card Maplewood.

Cum îndrăzneşti să aduci aşa ceva în palatul ăsta?

Hilton oferă aceeaşi valoare şi mâncare mai bună,

însă Maplewood îţi dă fursecuri calde când te cazezi.

Te-au ademenit cu fursecurile, nu?

Da. Ador ospitalitatea simulată.

Există un termen pentru asta.

E o combinaţie între "fals" şi "ospitalitate", "falsospitalitate".

Dumnezeule!

Nu eram sigură că există aşa ceva.

E un card American Airlines...

Da, e un Concierge Key.

- Din ce e? Din fibră de carbon? - Din grafit.

Îmi place că e greu.

Am fost foarte încântat când l-am primit.

Mie-mi spui?

Adun un număr frumuşel de mile.

60.000 pe an, în zboruri interne.

- Nu e rău. - Nu mă lua de sus.

- Care-i recordul tău? - E o întrebare personală.

- Fii serios. - De-abia ne cunoaştem.

Haide! Laudă-te, impresionează-mă.

- Pariez că e imens. - Nici n-ai idee.

Cât de mare?

Aşa?

- Aşa? - Nu-mi place să mă laud.

Te rog!

Să zicem că mi-am fixat o ţintă. Încă n-am atins-o.

E al naibii de sexy.

Sper să nu deprecieze relaţia noastră.

Pe noi doi ne excită statutul elitist.

Ideea de ieftin e punctul de pornire.

Loialitatea nu are nimic ieftin în ea.

Am pus la cale un plan în care eu trebuia

să-mi bandajez ambele mâini.

După care ne-am îmbarcat

într-un zbor transatlantic, cu destinaţia Zürich.

Am mers... Am aşteptat să se întunece

şi am mers împreună la baie.

Toată lumea se uita la film, iar eu...

Am deschis uşa, am intrat.

Ea mi-a deschis uşa

şi a intrat, ca şi cum m-ar fi ajutat.

Ne-am dat toată silinţa. Nu a ieşit foarte bine,

dar a fost plăcut. A fost riscant.

- Dă-mi nişte detalii. - Nu e aşa de uşor.

- Ai încercat vreodată? Nu e aşa uşor. - Da.

- Serios? - Da.

- Ai făcut aşa ceva? - Da.

Pe o rută transatlantică?

Pe una internă. Regională, la drept vorbind.

- De noapte? - Nu, pe timp de zi.

- Ai... - Ce e?

Cum ai reuşit?

Sunt foarte flexibilă.

Aici e.

Ar trebui să le arunc.

Putem apela la camera cu maşina de gheaţă.

Gata.

Bună ideea cu suportul de prosoape.

Mi-a plăcut cum m-ai prins în pernele de pe canapea.

Improvizam.

Păcat că nu am mai ajuns în debara.

- Trebuie să repetăm figura. - Da.

Voi fi în Newark pe 12, în Modesto pe 13,

în Oklahoma City pe 15.

Ajungi prin sud-vest? O să trec prin Albuquerque pe 16.

Nu, dar voi fi în Florida pe 20.

- Fort Lauderdale? - Miami.

- O nimica toată. - 40 de minute.

Ar fi cazul să mă întorc în camera mea, să mă trezesc în patul meu.

Aşa s-ar cuveni pentru o doamnă.

Mi-a făcut plăcere să te cunosc.

Plăcerea e de partea mea.

- Alo? - Bună, Ryan. Ce mai faci?

Fiecare familie are câte un membru care-i ţine sub observaţie pe ceilalţi.

Eu o am pe Kara, sora mea, liantul.

Bine. Tu, copiii?

Missy e uluitoare, Matthew a intrat la facultate. Cum e viaţa pe drum?

- Perfectă. - Mă bucur. Ryan?

Da?

Nici nu voiam să te rog asta,

pentru că ştiu ce părere ai despre a-i ajuta pe alţii,

dar mai sunt trei săptămâni până la nunta lui Julie

şi am avea nevoie de ajutorul tău.

Da?

Trimitem invitaţilor câte o fotografie

cu Julie şi Jim, pe care să o tipărească pe carton

şi cu care să facă fotografii în locuri interesante,

precum piticul din filmul francez.

De ce?

Pentru că e nunta lui Julie, iar ei i se pare nostim.

- Mai contează de ce? - Ce mai face Julie?

Te rog să o suni. I se pare că te fofilezi.

Stilul tău de viaţă te izolează.

Mă izolează? Sunt înconjurat.

Asistentul tău a spus că vei ajunge în Las Vegas.

Serios?

Poţi să le faci o fotografie în faţa piramidei Luxor?

E o magherniţă. Nu stă nimeni acolo.

Ryan, nu ţi-am cerut să te cazezi acolo.

Poţi şi tu să faci o nenorocită de fotografie?

O să-mi dau toată silinţa.

Mulţumesc că-ţi dai toată silinţa.

APRECIEM LOIALITATEA DUMNEAVOASTRĂ

Anul trecut, am fost 322 de zile pe drumuri,

astfel că a trebuit să stau 43 de zile nenorocite acasă.

Bună, vecine.

Bună.

Am semnat pentru chestia asta cât erai plecat.

Mersi.

- Sper că nu a fost prea mare deranjul. - Nu.

Măi!

Sora mea. Pe tip nu-l cunosc. Se căsătoresc.

- Sunt norocoşi. - Aşa e.

Ce faci diseară? Treci pe la mine mai târziu?

Am început să mă văd cu cineva.

Am înţeles. Minunat.

Mă bucur să te văd.

- Şi eu. - A trecut ceva vreme de data asta.

Bun.

Mă bucur nespus să vă văd pe toţi.

Bine aţi venit acasă.

Ştiu că sunteţi curioşi de ce ne-am întâlnit,

aşa că o să trec direct la subiect. Sectorul en detail a scăzut cu 20%.

Industria auto stă rău de tot.

Imobiliarele sunt în moarte clinică.

Este una dintre cele mai dificile perioade pentru America.

Acum e momentul nostru.

Vara trecută, am angajat o tânără genială,

absolventă de Cornell,

care mi-a prezentat câteva idei măreţe.

Prima mea reacţie a fost: "Cine se crede puştoaica asta?"

Însă, după ce am ascultat-o, am rămas impresionat.

Natalie Keener ne va prezenta o prognoză asupra viitorului nostru.

Vreau să reţineţi acest cuvânt din prezentarea mea.

"Glocal"?

Glocal.

Obiectivele noastre globale trebuie să devină locale.

Compania noastră ţine 23 de oameni pe drumuri cel puţin 250 de zile pe an.

Este scump şi ineficient.

Acum trei luni, când am vorbit cu Craig,

mi-a spus, pe un ton foarte şiret, că există probleme doar dacă ai soluţii.

Astăzi, am venit să vă prezint soluţia.

Îl cunoaşteţi pe Ned de la recepţie. Astăzi îl voi concedia.

Îmi pare rău. Sunt sigur că vei fi angajat din nou după-amiază.

Mai vedem noi.

Ned ar putea fi un angajat oarecare, de la una din filialele clienţilor noştri.

Mapele informative vor fi trimise dinainte.

Ned va lua loc

şi va fi aşteptat de unul dintre specialiştii noştri în tranziţie.

D-le Laskin, purtăm această conversaţie

deoarece slujba dumneavoastră nu mai există.

Nu înţeleg. Sunt dat afară?

Nu e uşor să auzi "aţi fost concediat".

Schimbările ne sperie, însă vă rog să fiţi atent la ce vă spun.

Toţi cei care au clădit un imperiu sau au schimbat lumea

au stat pe locul dumneavoastră.

Şi au reuşit, tocmai pentru că s-au aflat în situaţia asta.

Asta e replica mea.

Şi ce se întâmplă acum?

E primul pas al unui proces

care vă va aduce un nou loc de muncă, pe măsura dumneavoastră.

Şi cum funcţionează asta?

Vreau să vă uitaţi la mapa din faţa dumneavoastră.

Citiţi-o. Toate răspunsurile pe care le căutaţi sunt acolo.

Completaţi toate informaţiile necesare

şi în scurt timp vi se vor deschide noi oportunităţi.

Ned, vreau să te întorci la birou

şi să-ţi strângi lucrurile.

Te-aş ruga însă să nu mai spui şi altora.

Panica nu ajută pe nimeni.

Am înţeles.

Aplauze pentru Ned.

Puteţi începe ziua în Boston, vă opriţi la prânz în Dallas

şi încheiaţi ziua în San Francisco,

totul la preţul unei linii de Internet închiriate.

Bugetul nostru de călătorii scade cu 85%.

Şi, mult mai important pentru cei care călătoresc,

gata cu Crăciunurile într-un hotel din Tulsa,

gata cu orele pierdute din cauza vremii.

Vă întoarceţi acasă.

Spune-mi că nu iei chestia asta în serios.

De asta am adus toată compania de pe drumuri,

pentru că nu o luăm în serios.

Munca mea are o metodologie. Succesul meu are un motiv.

Coca-Cola şi IBM fac asta de ani buni.

Ştiai de asta?

Ca şi cu orice altceva,

vor fi câteva luni de tranziţie

şi toată lumea se va acomoda.

Cine nu va mai călători?

De ce nu înţelegi? Nu vei mai călători.

Nimeni nu va mai călători. Gata.

Facem o muncă brutală, care distruge oamenii.

Însă există o anumită demnitate în felul în care profesez eu.

În loc să îi înjunghii în spate, îi înjunghii în piept, nu?

- M-ai chemat? - Păi...

De ce nu? Intră, te rog.

- Intră. - Felicitări pentru prezentare.

- Mersi. Cum au reacţionat oamenii? - Minunat.

Îţi admir zelul.

Consider că ai nişte idei foarte bune,

dar nu cunoşti nimic despre realităţile meseriei mele.

Ştii să organizezi un iChat, dar nu ştii cum gândesc oamenii.

- Psihologia e specializarea secundară. - Bravo!

- Bine, puştoaico, concediază-mă. - Ryan.

Dacă tot o să facă asta în fiecare zi,

nu vrei să ştii dacă poate concedia pe cineva?

- L-a concediat pe Ned. - Mare scofală. Concediază-mă pe mine.

- Nu eşti obligată s-o faci. - Nu-i nimic, mă descurc.

D-le Bingham, îmi pare rău să vă informez

că locul dumneavoastră de muncă a fost restructurat.

- Tu cine naiba eşti? - Sunt d-ra Keener.

- Am venit să discutăm viitorul dvs. - Viitorul meu?

Doar Craig Gregory mă poate concedia.

Dl. Gregory m-a delegat pe mine.

Ca să ce?

Dl. Gregory m-a angajat, doar el mă poate concedia.

Mă duc să vorbesc cu el.

- D-le Bingham. - Nu poţi să mă urmezi.

Tu eşti la calculator.

- Ryan. - Corect. Încă o dată.

- Concediază-mă din nou. - Dar am făcut-o.

Ba nu. Concediază-mă.

Ajunge. Am înţeles.

D-le Bingham, vă informez

că locul dumneavoastră de muncă a fost restructurat.

- Sunt concediat? - Da, sunteţi concediat.

- Să nu spui "concediat". - Aţi fost disponibilizat.

- De ce? - E o situaţie ipotetică.

De unde să ştiu eu de ce?

Nu contează acest aspect. Niciodată nu-l cunoşti.

Este esenţial să nu vă concentraţi pe motiv,

ci să vă folosiţi energia gândindu-vă la viitor.

O să-mi folosesc energia dându-vă în judecată dacă nu-mi daţi

- un motiv pentru concediere. - D-le Bingham,

nu contează motivul.

Mă concediaţi fără motiv? Chiar am de ce să vă dau în judecată.

Înţeleg unde vrei să ajungi, Ryan.

- Nu am nimic personal cu dvs. - Nimic personal?

E cea mai personală situaţie în care o să te afli,

aşa că, înainte de a încerca să-mi revoluţionezi meseria,

mi-ar plăcea să ştiu că o cunoşti.

Straşnic mod de a-i ura bun venit în echipă!

Sunt singurul care înţelege că apelând la asta

devenim irelevanţi?

Sincer să fiu, tu devii irelevant.

- Mulţumesc. - Nu-s eu de vină,

ci costurile mari ale combustibilului, ratele la asigurări, tehnologia.

Eu aş fi cu băgare de seamă.

Eşti prea tânăr ca să devii o fosilă.

Nu sunt o fosilă.

Vreau să-i arăţi cum merge treaba.

De unde să ştiu ce se petrece aici? Pune-l pe Ferguson.

Nu mă refer la situaţia de aici.

- Nu. - Ba da.

Te rog. Pari foarte sigur

- că fata asta nu se pricepe... - Îmi pare rău.

Nu cred că o pagină pe MySpace îţi dă dreptul să revoluţionezi o firmă.

Perfect. Asta e şansa ta.

Ia-o pe teren, arată-i cum stau treburile.

Nu sunt ghid turistic.

Iar începe.

Bingham, asta e barca noastră.

Ăsta eşti tu. Vrei să fii în barcă?

Da, singur.

Dăm sfoară în ţară şi îi chemăm pe toţi.

Dacă vrei să mai mergi pe teren,

nu te opresc, dar nu vei mai merge singur.

Să-mi spui ce-ai hotărât.

Fir-aş!

- Ce e? - Urmează-mă.

Îmi place valiza mea.

Asta şi e, o valiză.

Ştii cât timp pierzi cu îmbarcatul?

- Ştiu şi eu? Cinci, zece minute? - 35 de minute la un zbor.

Eu călătoresc 270 de zile pe an.

Asta înseamnă 157 de ore, adică şapte zile.

Eşti dispusă să arunci o săptămână pe aşa ceva?

N-ai nevoie de asta. Îmi pare rău, n-ai nevoie de aia.

N-o să ai nevoie de aia. Au perne în avion.

Au perne mai bune.

O să te scap de ea.

Ne vedem în zona de verificare bagaje.

Mulţumesc.

Bingo, asiatici.

Vorbeşti serios?

Să nu stai niciodată în spatele celor cu copii.

Durează cel puţin 20 de minute până închid un cărucior.

Bătrânii sunt şi mai răi.

Au corpul ticsit cu metale ascunse

şi nu-şi dau seama cât de puţin mai au de trăit.

Iată.

Cinci cuvinte. Selectaţi aleatoriu pentru verificări suplimentare.

Asiatici.

N-au bagaje multe, călătoresc eficient şi preferă pantofii fără şireturi.

- Cum să nu-ţi placă! - E o remarcă rasistă.

Sunt ca mama. Îmi creez stereotipuri. E mai rapid.

Ce aveţi în rucsac? Ryan Bingham

Eşti supărată pe calculator?

Sunt concentrată.

La ce lucrezi cu atâta furie?

Pun la punct o schemă de tehnici de concediere.

Întrebări şi răspunsuri, acţiuni şi reacţii.

Un scenariu ce cuprinde paşii necesari disponibilizării cuiva.

Pentru cine e?

În principiu, l-ai putea da oricui

şi ar începe să disponibilizeze imediat.

Nu trebuie decât să urmezi paşii.

Natalie, tu ce crezi că facem noi aici?

Pregătim oamenii recent concediaţi

pentru traumele căutării unei noi slujbe

şi micşorăm consecinţele legale.

Asta vindem, dar nu asta facem.

Atunci ce facem?

Avem misiunea de a face purgatoriul tolerabil,

de a ghida sufletele rănite peste râul groazei

până în punctul în care se întrevede o speranţă firavă.

După care oprim barca, îi aruncăm în apă şi îi obligăm să înoate.

Impresionant! O să apară în cartea ta?

Trebuie să răspund. Ne vedem la închiriere maşini.

Bine.

Bună. Speram să mă suni.

Sunt în Atlanta. Ştii vreun loc unde se serveşte carne la grătar?

Fat Matt's. Ia-ţi un şervet.

Nu m-ai sunat.

Nu eram sigur că se cuvine.

Dacă se cuvine?

Ryan, nu sunt o chelneriţă căreia i-ai pus-o într-o pauză.

Cuvântul nu are ce căuta în vocabularul nostru.

Eu sunt femeia de care nu trebuie să-ţi faci griji.

Pare o capcană.

Nu e cazul să-ţi faci probleme cu manierele.

Sună-mă oricând simţi nevoia.

Consideră-mă un alter ego al tău cu vagin.

Când ne mai vedem?

Plec din Hartsfield spre Dulles,

cu o legătură la O'Hare spre Louisville.

- Îmi pare rău. - Mie-mi spui.

Cât timp ai la dispoziţie? Pe Louisville au multe zboruri.

Ai putea să împingi zborul mai târziu?

Da, aş putea să împing.

Astăzi vreau să fii atentă şi să asculţi,

iar când le vorbesc despre mapa cu strategia, le dai una din alea.

Sună bine.

Deşi mi-aş fi dorit să vă aduc veşti bune,

realitatea e că ne aflăm aici

pentru că aceasta va fi ultima dvs. Săptămână de lucru la această firmă.

- De ce eu? - Şi acum ce-o să fac?

Ar trebui să mă simt bine că nu sunt singurul care-şi pierde slujba?

E o prostie!

De zece ani sunt o angajată model

şi aşa mă tratezi?

Cum dormi noaptea?

Ce-ţi face familia? Ei dorm bine noaptea?

Ai curent?

Ai căldură, mâncare în frigider?

Rezervorul e plin?

Te duci la Chuck E. Cheese la sfârşit de săptămână?

Eu nu.

Eu şi copiii mei n-o să facem nimic.

Lor, ce sugerezi să le spun?

Poate că subestimaţi efectul pozitiv

pe care tranziţia din cariera dvs. I-ar putea avea asupra copiilor.

Efectul pozitiv?

Acum câştig cam 90.000$ pe an.

Cât e şomajul? 250$ pe săptămână?

Ăsta e unul dintre efectele pozitive?

O să fim mai apropiaţi

fiindcă n-o să-mi mai permit rata la casă.

Aşa că o să ne mutăm

într-o garsonieră a naibii de frumoasă.

Cum n-o să mai am asigurare,

o să-mi pot strânge la piept fiica care suferă de astm,

fiindcă n-o să-i mai pot plăti medicamentele.

Studiile arată că copiii care trec prin traume moderate

au tendinţa de a se dedica învăţăturii

ca metodă de surmontare.

Du-te naibii!

Asta vor gândi copiii mei.

Admiraţia copiilor e importantă pentru dumneavoastră?

Da, era.

Mă îndoiesc că te-au admirat vreodată, Bob.

N-ar trebui să mă consolezi, fraiere?

Nu sunt psihiatru, Bob. Sunt un avertisment.

Ştii de ce-i admiră copiii pe sportivi?

Pentru că le-o pun fotomodelelor?

Nu, de asta îi admirăm noi.

Copiii îi admiră pentru că-şi urmează visele.

- Eu nu ştiu să arunc la coş. - Dar ştii să găteşti.

Ce tot spui acolo?

Scrie în CV că ai avut ca specializare secundară artele culinare franceze.

Majoritatea studenţilor lucrează la KFC,

tu însă ai debarasat mesele la Il Picador ca să te întreţii.

După ce ai terminat facultatea, ai ajuns aici.

Cât ţi-au oferit ca să renunţi la visele tale?

27.000$ pe an.

Şi când aveai de gând să te opreşti,

ca să revii la ceea ce te face fericit?

Bună întrebare.

Mereu văd tipi care lucrează o viaţă la aceeaşi firmă,

tipi ca tine.

Vin la muncă, pleacă acasă

şi nu cunosc o clipă de fericire.

E o mare ocazie pentru tine.

E o renaştere.

Dacă nu pentru tine, fă-o pentru copiii tăi.

Tocmai a venit şi intră în faţă?

Membrii noştri de onoare au prioritate.

Au promoţii trăsnet. N-ar fi rău să arunci o privire.

Ţi-e foame, nu glumă.

Firma acordă fiecărui angajat câte 40$ pentru cină.

Am de gând să adun cât de multe mile pot.

Spune-mi şi mie care e treaba cu milele.

Despre ce e vorba?

Sunt mile bonus?

- Chiar vrei să ştii? - Mor de curiozitate.

Nu cheltui niciun ban

dacă acesta nu-mi măreşte numărul de mile.

Şi pentru ce economiseşti? Hawaii, sudul Franţei?

Nu. Milele sunt scopul în sine.

Doar atât?

Economiseşti de dragul economiei?

Să zicem că mi-am fixat o ţintă şi că încă n-am atins-o.

E cam abstract. Care e ţinta?

Prefer să nu-ţi spun.

E secret?

10 milioane de mile.

Şi zece milioane nu e doar un număr?

- Şi pi e un număr. - Cu toţii avem nevoie de un hobby.

Nu vreau să-ţi minimalizez colecţia.

Am înţeles. Sună interesant.

Aş fi a şaptea persoană cu acest statut. Şi pe Lună au fost mai mulţi.

- Se organizează o paradă? - Primeşti statut de director pe viaţă.

Ai ocazia să-l cunoşti pe instructorul-şef,

- Maynard Finch. - Măi!

Un avion va fi botezat cu numele tău.

Bărbaţii sunt înnebuniţi să-şi vadă numele pe lucruri.

Nu vă maturizaţi deloc. Parcă v-aţi marca teritoriul.

Acum cine foloseşte stereotipuri?

Frica de moarte. Îţi zici: "Da, o să mor într-o zi."

Şi de ce crezi că e specific doar bărbaţilor?

Probabil pentru că nu pot face copii.

Argumentul cu maternitatea.

Dacă aş avea atâtea mile

m-aş duce într-un aeroport,

m-aş uita pe tabela cu zboruri, mi-aş alege o destinaţie şi aş pleca.

Alex: Nu pot să adorm.

Ryan: Nici eu. Stau în pat

Alex: De ce nu te masturbezi?

Mulţumesc pentru sfat.

O fac dacă o faci şi tu

Eu am şi terminat.

Dumnezeule!

Ryan: Sună-mă data viitoare, ca să ascult

Alex: Vise plăcute cu mine.

Aşa. Mai aproape.

Mult mai aproape.

Şi mai aproape.

Încă puţin.

Puţin spre stânga.

Mai jos puţin.

Prea mult. Sus câţiva centimetri.

Nu înţeleg. De ce vrea sora ta fotografii false?

E ciudată. I se pare interesant.

Ca în faza cu piticul.

Vreau să spun, de ce vrea o fotografie falsă

în faţa aeroportului din St. Louis?

Vorbeşti serios? Câmpul Lambert?

Fraţii Wright au zburat pe aici.

Cupola terminalului principal e prima de acest gen.

E precursoarea multor aeroporturi, de la JFK la de Gaulle.

- Interesant. - Fă odată fotografia.

O fotografie reuşită!

Dă-mi s-o văd.

Nu înţeleg însă de ce-şi doreşte

zeci de mementouri din locuri în care nu a fost.

Sunt sigură că va fi supărată că a ratat acest aeroport.

Înainte ca Lindbergh să traverseze Atlanticul,

a decolat de pe una dintre aceste piste.

Te-ai întrebat de ce se numea Spirit of St. Louis?

- Nu. - Păi...

Ştii în ce rahat se află firma asta?

Eu sunt singurul om

care o poate salva de la distrugerea totală.

Uneori au nevoie să se răcorească.

Te rog din suflet să mă laşi pe mine să-l concediez pe următorul.

- D-ră Barnes, vă mulţumim că aţi venit. - Voi fi concediată, nu?

Vreau să vorbim despre viitorul dumneavoastră.

Nu-i nevoie să te ascunzi după vorbe mari. Am înţeles.

Ce mi se oferă?

În mapă veţi găsi un pachet compensatoriu bine definit.

Care-s ideile principale?

E destul de bun.

Salariu pe trei luni, şase luni asigurare medicală

şi un an de servicii de recrutare prin firma noastră, CTC.

Servicii de recrutare. Câtă generozitate!

De obicei, pentru fiecare 10.000$ în plus la salariu

e nevoie de o lună de căutare.

Deci o să caut o vreme.

- Nu neapărat. - Nu-ţi mai răci gura degeaba.

Am planuri solide.

- Serios? - Da.

Lângă casa mea este un pod minunat.

O să sar de pe el.

Natalie!

Hei!

Natalie!

Oamenii spun mereu aşa ceva.

Face parte din meserie.

- Serios? - Da.

Spun multe trăsnăi.

Devin agitaţi.

Era foarte calmă.

E chiar un semn bun.

Deci nu le pun în aplicare?

Nu. Sunt doar vorbe.

De unde ştii? Te interesezi?

Nu. Nu e o idee bună să faci asta.

Nu mi-aş face multe griji.

Asta ne e meseria.

Întâlnim oameni în clipe de slăbiciune şi îi lansăm în necunoscut.

Eşti gata să continuăm?

Bine. Să mergem.

Nu, sunt bine. Spune-mi ceva frumos.

Mă întorc repede.

Nu sunt sigură cât va dura exerciţiul ăsta.

Nu mă gândesc la el în felul ăsta. E în vârstă.

Sunt concediat?

Nu mă aşteptam la aşa ceva.

Pur şi simplu?

Sunt dezamăgită că mi-am dedicat o mare parte din viaţă...

Nu e corect.

O să fie persoane mult mai calificate decât mine.

Nu ştiu ce o să fac când mă voi trezi dimineaţă.

Te simţi bine?

- Plecăm? - Da.

Aşa începe fiecare zi din viaţa mea.

Va fi puţin mai dificil, aşa că vă rog să fiţi atenţi.

Aveţi un rucsac nou.

Doar că, de data asta, vreau să-l umpleţi cu oameni.

Începeţi cu cunoştinţele întâmplătoare, prieteni ai prietenilor,

colegii de birou.

După care treceţi la cei

cărora le încredinţaţi cele mai intime secrete:

verişorii, mătuşile, unchii,

fraţii, surorile, părinţii.

Şi, în final, soţul, soţia, prietenul sau prietena.

Puneţi-i pe toţi în rucsac.

Nu vă speriaţi. Nu o să vă cer să-i daţi foc.

Simţiţi greutatea rucsacului.

Fără îndoială, relaţiile sunt

cele mai grele componente din viaţă.

Simţiţi bretelele cum vă taie umerii?

Toate negocierile, certurile, secretele şi compromisurile.

Nu e nevoie să căraţi toată această greutate.

De ce nu puneţi rucsacul jos?

Unele animale au fost lăsate să se care reciproc,

să trăiască simbiotic o viaţă întreagă.

Îndrăgostiţii loviţi de soartă, lebedele monogame.

Noi nu suntem astfel de animale.

Cu cât ne mişcăm mai încet, cu atât mai repede murim.

Nu suntem lebede.

Suntem rechini.

- Niciodată? - Nu.

- Deloc, deloc? - Nu.

- N-ai vrut să te căsătoreşti? - Nu.

- Să ai copii? - Nici gând.

- Niciodată? - Niciodată.

- E aşa de bizar? - Da.

Da.

Nu-i înţeleg valoarea.

- Convinge-mă. - Ce anume?

Convinge-mă de necesitatea căsătoriei.

- Bine. Ce zici de dragoste? - Vezi să nu.

Stabilitate, cineva pe care să poţi conta.

Câte căsnicii stabile cunoşti?

Cineva cu care să vorbeşti, alături de care să trăieşti.

Vorbesc cu o mare de oameni. Mă îndoiesc că se va schimba.

Ce zici de ideea de a nu muri singur?

De când aveam 12 ani,

ne-am dus bunicii în aziluri.

Părinţii au avut aceeaşi soartă.

Nu te mai amăgi, cu toţii murim singuri.

Membrii acelui cult din San Diego, cei cu sucul şi adidaşii,

nu au murit singuri.

Vreau să spun că ai de unde alege.

La naiba!

Brian m-a părăsit.

Gata.

Gata, gata.

Gata.

Asta e.

Bună.

Natalie, ea e Alex, prietena mea. Ea e Natalie.

Cred că ar trebui să revin mai târziu.

Nu, mi-a trecut.

Mi-a trecut. Mă bucur să te cunosc.

Ce-aţi zice să mergem în camere, să ne aranjăm puţin?

Sau poate să bem ceva?

Aşa mai merge.

CRED CĂ A VENIT VREMEA SĂ LUĂM O PAUZĂ

Ţi-a dat papucii prin SMS?

Ca şi cum ai concedia pe cineva pe Internet.

Ce ticălos fricos!

Da. Şi eu ce sunt atunci?

- Cea care s-a îndrăgostit de el. - Toate păţim aşa.

Ticăloşii sunt spontani, imprevizibili, amuzanţi.

Iar noi rămânem surprinse când se dovedesc a fi ticăloşi.

Am venit după el în Omaha.

Serios?

Aveam un loc de muncă în San Francisco,

însă el a primit o ofertă de la ConAgra.

Mi-a zis că ne putem clădi o viaţă împreună.

Aşa că am venit după el.

În Nebraska?

Credeam că voi fi logodită până acum.

Fără supărare.

- Stai liniştită. - Nu-i nimic.

Când aveam 16 ani, credeam că la 23 o să fiu măritată,

poate o să am un copil,

o să muncesc ziua şi o să mă distrez noaptea.

Trebuia să conduc un Grand Cherokee până acum.

Şi uite aşa te lasă baltă viaţa.

Unde credeai că vei ajunge până la...

Nu aşa stau lucrurile.

La un anumit moment, gata cu termenele-limită.

Poate fi puţin contraproductiv.

Nu vreau să spun nimic antifeminist.

Apreciez foarte mult ceea ce a făcut generaţia ta pentru mine.

- A fost plăcerea noastră. - Bravo.

Uneori însă, am impresia că, indiferent cât de mult succes am,

nu va conta până nu găsesc bărbatul potrivit.

Credeai că acesta va fi alesul?

Aş fi putut s-o fac să meargă.

Se încadra în tipar.

- Mă înţelegi? - Tipar?

Funcţionar, cu diplomă,

îi plac câinii, comediile, 1,86 cm, păr şaten, ochi blânzi,

lucrează în finanţe, dar îi place să iasă la sfârşit de săptămână.

Mi-am imaginat că va avea un prenume dintr-o silabă: Matt, John, Dave.

Ideal ar fi să conducă un 4x4.

Iar singurul lucru pe care-l iubeşte mai mult decât pe mine ar fi labradorul.

Şi un zâmbet frumos.

- Dar tu? - Să vedem.

Sincer vorbind, la 34 de ani,

toate trăsăturile fizice nu mai contează.

În secret te rogi să fie mai înalt decât tine.

N-ar fi rău să nu fie un ticălos.

Să-i facă plăcere să stea cu mine, dintr-o familie bună.

Nu te gândeşti la astea când eşti tânără.

Ştiu şi eu? Cineva care-şi doreşte copii.

Căruia îi plac copiii. Care-şi doreşte copii.

Destul de sănătos încât să se poată juca cu ei.

Să dea Domnul să câştige mai mult decât mine.

Poate că nu înţelegi asta acum, dar o să înţelegi într-o zi.

Altfel e reţeta perfectă pentru eşec.

Ideal ar fi să aibă păr pe cap,

deşi nu e un capăt de ţară.

Un zâmbet frumos.

Da, un zâmbet frumos ar face toţi banii.

Ce deprimant!

- Ar trebui să ies cu femei. - Am încercat.

Nici noi nu suntem de pus la icoană.

Nu mă deranjează să fiu carieristă

şi nici nu mă aştept să mă ţină în braţe când adorm.

Doar că nu vreau să mă aşez la casa mea.

Eşti tânără. Ideea cu aşezatul la casa ta ţi se pare un eşec.

Este, prin definiţie.

Da. Când vei găsi persoana potrivită, nu vei mai gândi aşa.

Singura persoană care te va putea judeca

va fi tânăra de 23 de ani cu un plan de realizat.

Ce planuri avem pentru seara asta?

Vrem să mergem la petrecerea din cadrul conferinţei IT.

Nu ştiam că poţi merge pur şi simplu.

Credeam că-ţi trebuie permis.

În principiu,

- nu sunt deschise publicului. - O să trecem scurt.

Mergeţi neinvitaţi?

- Dau petreceri interesante. - Au bani

- să arunce în câini. - Şi, de obicei, e atmosferă.

Am înţeles. Merg şi eu.

AlphaTECH Legitimare

Jennifer Chu?

- Drace! - Nu-i nimic.

Te simţi bine?

Da. A fost o idee bună.

Eşti foarte frumoasă.

Aşa vreau să arăt şi eu peste 15 ani.

Mersi, Natalie.

De ce nu dansaţi?

- Haide. - Nu.

Haide!

- Bună. Eu sunt Dave. - Eu, Natalie.

Cine-i Jennifer?

Nu ştiu.

Cum vă simţiţi?

Aplauze pentru un invitat special!

Young MC!

Care-i mersul, alphaTECH?

Am un computer stricat acasă. Cine mi-l repară?

Fă pasul!

- Să vă aud! "Da!" - Da!

- Să vă aud! "O, da!" - O, da!

- Să vă aud! "Fă pasul!" - Fă pasul!

- Să vă aud! "Fă pasul!" - Fă pasul!

- Să vă aud! "Da!" - Da!

Vreau să-ţi dau o cheie de la camera mea.

Nu ştiam că relaţia noastră a ajuns în acest punct.

- Da. - Măi!

Unde e?

Stau în pat, aud

Ceasul şi mă gândesc la tine

Totul se învârte

Confuzia nu mi-e străină

Mi-amintesc

De nopţi calde

Aproape părăsită

O valiză de amintiri

După o vreme

Uneori mă vezi...

Acasă nu mă port la fel cum mă port cu tine.

- De asta eu nu am casă. - Ştiu.

Eşti super.

Dl. Rucsac Gol.

- De unde ştii? - Te-am căutat pe Google.

Serios?

Aşa facem noi, fetele moderne, când ne îndrăgostim.

Te-a deranjat?

Depinde.

Rucsacul e gol pentru că urăşti oamenii

sau pentru că urăşti zestrea cu care vin?

Nu urăsc oamenii. Nu sunt tocmai un pustnic.

Doar că nu-ţi place să fii legat de mâini?

Nu ştiu de unde mi-a venit ideea cu rucsacul.

Probabil voiam să fiu singur.

De curând, m-am gândit că trebuie să-l golesc

înainte de a şti ce să pun în el.

- Nu! - Cred că am rămas fără combustibil.

Bună. Te-ai trezit?

Da, am o întâlnire în Cincinnati.

Bine.

Te-am făcut să te simţi prost.

Nu-i nimic. Lasă banii pe măsuţa de toaletă.

O să-ţi trimit SMS mai târziu, să facem schimb de orare.

Hei.

Îmi placi foarte mult.

- Şi tu mie. - Bine.

Du-te, să nu pierzi avionul.

Aseară...

M-am cam lăsat dusă de val şi am zis unele chestii...

Nici măcar nu-mi amintesc tot ce am zis,

- dar nu vreau să crezi... - Fii pe pace.

Mă bucur că te-ai relaxat.

L-ai trezit sau te-ai furişat?

- Poftim? - Dimineaţă. Noul tău prieten.

L-ai trezit să-ţi iei la revedere

sau te-ai furişat şi l-ai făcut să se simtă ca o târfă?

- Am plecat, pur şi simplu. - Protocolul ne dă de furcă.

Unde e Alex?

A trebuit să plece devreme la o întrunire.

- Păcat. Unde locuieşte? - În Chicago.

Te gândeşti să-i faci o vizită?

Nu avem genul ăsta de relaţie. Încearcă acolo.

În direcţia aia.

Ce fel de relaţie aveţi?

Liberă.

- Pare deosebită. - Nouă ne convine.

Întrevezi şi un viitor?

Nu m-am gândit. Care-i problema?

- Chiar nu te-ai gândit? - Nu.

Cum poţi să nu te gândeşti la aşa ceva?

Cum de nu ţi-a trecut prin minte

că îţi doreşti un viitor cu cineva?

Simplu. Ştii momentul acela în care te uiţi în ochii cuiva

şi simţi cum privirea lui îţi pătrunde în suflet,

iar întreaga lume se opreşte preţ de o clipă?

- Da. - Bine. Eu nu îl cunosc.

- Eşti un măgar. - Ba nu.

Mă prostesc şi eu. Ajută-mă, te rog.

Nu crezi că merită să-i dai o şansă?

- O şansă pentru ce? - Pentru ceva adevărat.

Definiţia ta despre "adevărat" va evolua cu vârsta.

N-ai vrea să încetezi cu aerul de superioritate

sau e unul dintre principiile filozofiei tale de doi bani?

- Filozofie de doi bani? - Izolarea, călătoriile.

- Ar trebuie să fie atractiv? - Nu, e doar o alegere.

- Este un cocon de autoexilare. - Ce cuvinte mari!

Du-te naibii!

Şi tu la fel!

Ţi-ai creat un stil de viaţă care face imposibilă

orice legătură umană.

Apare însă această femeie

care trece prin furcile caudine ale vieţii tale ridicole,

iese dintre acestea zâmbind, iar tu o numeşti relaţie "liberă"?

Eu să mă maturizez? Tu ai 12 ani.

Care furci caudine...

Fir-ar!

Cei din Detroit sunt uneori duri.

Au avut parte de veşti proaste.

Nu te lăsa distrasă. Rămâi la lucruri simple.

Le dai mapele şi îi scoţi afară.

Salut. Bine aţi venit la Detroit.

Ce se întâmplă aici?

M-am uitat la cifrele alea uluitoare în ultimele zile.

Mi-am zis să facem o încercare.

Ne-ar prinde bine ceva mai mult timp.

La un moment dat, tot trebuie să părăseşti cuibul.

E o firmă adevărată, Craig. Am venit cu veşti proaste.

Ştiu. Slavă Domnului că i-am trimis pe cei mai buni.

Gata cu trasul de timp.

Bine. Lasă-mă un minut să mă pregătesc.

Mă gândeam să o lăsăm pe Natalie de data asta.

Nu e pregătită.

I-am urmărit rezultatele din ultimele zile. Se descurcă.

E cu totul altă situaţie.

A fost ideea ei, ai uitat?

Natalie, nu te simţi pregătită?

- Ba da. - Aşa te vreau.

Şi nu uita: nu-ţi cere scuze, nu le spune cât de greu îţi e.

Astăzi e una dintre cele mai grele zile din viaţa lor.

Ce simţim noi nici nu se compară.

- Am înţeles. - Bun. Fii profesionistă.

O să te descurci.

Ce-i asta? Ce se întâmplă?

Bună ziua, d-le Samuels. Mi-aş fi dorit să am veşti bune.

Din păcate, locul dvs. de muncă la Wertheimer's a fost restructurat.

Ce tot spui acolo?

Aţi fost disponibilizat.

Pur şi simplu?

Cine eşti tu?

Mă numesc d-ra Keener

şi vreau să vă vorbesc despre variantele dvs.

Lucrez în firma asta de 17 ani

şi au trimis o puştoaică să mă dea afară?

Ce naiba înseamnă asta?

E normal să fiţi supărat.

Cu toate acestea, cu cât conştientizaţi mai repede

- că aveţi perspective mai bune... - Mai bune?

Am 57 de ani.

Toţi cei care au clădit un imperiu sau au schimbat lumea

au stat pe locul dumneavoastră.

Şi au reuşit tocmai pentru că s-au aflat în situaţia asta.

Aveţi în faţa dumneavoastră o mapă. Aş dori să o studiaţi cu atenţie.

Veţi găsi acolo toate răspunsurile pe care le căutaţi.

Cu cât mai repede veţi căpăta încredere,

cu atât mai rapid veţi începe un nou capitol din viaţa dumneavoastră.

V-aş ruga să vă întoarceţi în birou

şi să vă strângeţi lucrurile personale.

D-le Samuels, atât am avut de spus.

D-le Samuels.

D-le Samuels.

D-le Samuels!

Te-ai descurcat bine.

Te simţi bine? Vrei să continui eu?

Nu, mă descurc.

Nu. De-abia am ajuns.

E doar o firmă. Trebuie să mai încercăm.

Poate că nu contează,

dar e liniştitor să ştii că suntem în camera alăturată.

Ştiu că nu-ţi pasă de liniştea mea.

Mă gândeam că n-ar fi rău să mai încercăm.

Bine.

Bine.

A spus că te-ai descurcat de minune. Aşa e. Sunt mândru de tine.

Mersi.

S-a terminat cu munca pe teren.

Mergem acasă.

Serios? Pentru totdeauna?

Da.

Bravo.

Îmi pare rău pentru ce am spus despre Alex. A fost deplasat.

Nu-i nimic. Te înţeleg.

Tocmai eu m-am găsit să fac consiliere?

Mie-mi spui!

O să te descurci?

- Adică? - În Omaha.

Nu ştiu.

E mult mai bine decât crezi.

Ryan.

Ryan. Unde te duci?

Iau alt avion. Trebuie să rezolv ceva.

Ne vedem acasă.

Apropie-te puţin.

Încă puţin.

Aşa.

Gata poza.

Sunt un cuplu simpatic.

- Crezi? - Da, vor face copii frumoşi.

Cum ţi se pare Wisconsin în februarie?

Îmi place dacă eşti şi tu acolo.

Ştiu un burger straşnic în Milwaukee.

În nordul Wisconsin-ului.

Ce faci la sfârşit de săptămână?

- Nu. - Ce e, n-am...

- Vrei să vin cu tine? - Da.

- La nunta surorii tale? - Nu o cunosc aşa de bine.

Nu sunt genul care merge la nunţi.

Dar, pentru prima dată în viaţă, nu vreau să stau singur la bar.

Vreau o parteneră de dans. Vreau să vin cu cineva.

Şi, dacă nu te deranjează, mi-ar plăcea să fii tu aceea.

Mă scuzaţi. Ne puteţi ajuta?

Acest ghişeu e doar pentru membrii programului Matterhorn.

Hei, Ryan.

- Bună. - Kara. Bună.

- Bună. - Bună.

Alex, ea e sora mea Kara.

- Bună. - Bună.

Ryan nu mi-a spus nimic despre tine.

Formaţi un cuplu?

- Nu tocmai. - Nu e nicio problemă.

Suntem puţin cam bătrâni ca să mai folosim cuvântul "prieten".

Mi-amintesc când mama îi spunea lui Jack "prieten".

Mă scotea din minţi. E o chestie pentru puşti.

Tu ce faci la hotel?

Eu şi Frank încercăm să vedem cum e o despărţire de probă.

Îmi pare rău. Deci nu stai acasă?

Nu, era o cameră disponibilă aici

şi m-am gândit să stau aici în weekend.

- Cina de repetiţie? - În seara asta. Ne vedem acolo.

Fain loc.

E şi o mapă.

Uite cine a venit.

- Dumnezeule! - A ajuns.

- Dumnezeule! Ryan! - Bună.

Bună.

- Tu trebuie să fii Alex. - Da. Bună. Ce mai faci?

- Eşti frumoasă. Kara avea dreptate. - Mulţumesc.

Dumnezeule! Pari atât de matur!

Eu? Tu te căsătoreşti.

Aşa e.

Nici nu mi-aţi văzut verigheta.

- Ia te uită! - E minunată.

- Jim a creat-o. - E...

Jim!

- Bună. - Ce mai faceţi?

- Bună, eu sunt Ryan. - Jim. Îmi pare bine.

- Alex. Încântată. - Încântat.

Vă mulţumesc că aţi venit.

Frate!

- Aşa e. - Incredibil!

Ţi-am adus fotografiile cerute.

Pune-le acolo.

Bine.

Ai atât de multe, încât mai să nu am loc.

Ştiu. E minunat. Toată lumea a contribuit.

De unde ţi-a venit ideea să faci ceva aşa de...

Profund.

Jim a investit mare parte din banii noştri în afacerea sa imobiliară.

E o investiţie în imobiliare.

Este interesant, însă când am făcut calculele...

În acest moment, o lună de miere

ar fi puţin cam mult.

Aşa că ne-am gândit,

dacă nu putem călători, nu înseamnă că nu putem avea fotografii.

- E o idee minunată. - Da.

Ideea de bază e că primeşti totul la cheie.

Când cumperi casa, primeşti şi contract de întreţinere.

Îţi tundem iarba, îţi schimbăm becurile.

Poţi să-ţi aduci mobila proprie

sau poţi să alegi din garniturile noastre.

Tradiţionalism 100%, însă cu toate avantajele.

Interesant.

Cu toţii avem nevoie de o casă.

Asta e America. Asta ni s-a promis.

- E o notă simpatică. - Care anume?

Partea de la sfârşit, cea cu promisiunea. Îmi place.

Mersi.

Încă mai închiriezi garsoniera aia?

- Nu. Am renunţat la ea. - Deci ai casa ta?

- Nu. - Dar eşti în căutare?

Nu tocmai.

Dar eşti mulţumit.

Da.

Mă bucur să aud.

Îţi dai seama că e mâine? Cum vei dormi?

Nu ştiu.

- Vrei nişte Xanax? - Nu cred că sunt somnifere.

Nu, cred că o să beau un pahar de lapte.

- O să meargă. - Bun. Ne vedem mâine.

- Bine. - Pa.

Pa.

Mai e o cutie înăuntru.

- O aduc eu. - Eşti sigură?

Da.

- Jim pare un tip de treabă. - Da, e minunat.

O să fie un soţ pe cinste.

Ştii, Julie, mă gândeam că,

dat fiind că tata nu e prezent,

mă întrebam dacă ai pe cineva care să te conducă la altar.

Da.

O să vină unchiul lui Jim.

Ne-a fost de mare ajutor.

A fost minunat.

Bun. Mă bucur. Voiam să mă asigur că...

Voiam să ştiu că ai pe cineva.

La cât să vin?

Invitaţii vin pe la 17.00,

iar ceremonia începe la 17.30, deci undeva pe acolo.

Bine.

Dă-mi voie să te ajut.

Gata.

O să fie bine.

Astea nu erau aici.

Totul e nou.

Cum?

- Doar atât? - Poftim?

Ajută-mă.

Ai grijă...

La o parte.

Aici făceam geografia.

Te-ai culcat cu vreo profesoară?

- Nu, tu? - Nu. Nu până la facultate.

Eu sunt cel din dreapta.

Se distinge cam greu.

Îţi dai seama după sprâncene.

- Ai jucat baschet? - Coordonator de joc.

Nu te preface surprinsă.

Nu ştiam că ai fost sportiv.

Aici tot eu sunt.

Şi acolo.

- Aici m-am bătut prima dată. - Cum a decurs?

Am luat-o.

Aici veneam ca să ne sărutăm.

Da, foarte romantic.

Luptă, Cougars!

Mă bucur că am venit aici.

Şi eu.

E Kara.

- Bună. - Ryan, unde eşti?

A intervenit o problemă.

Ce s-a întâmplat?

Jim. Poţi să vii? Avem nevoie de ajutorul tău.

Bine.

Trebuie să plecăm.

- Îţi aduc eu costumul. - Mersi.

- Ce s-a întâmplat? - Lui Jim i s-a făcut frică.

- Astăzi? - Cam aşa se întâmplă.

- Şi ce vrei să fac eu? - Vorbeşte cu el.

- Vrei să vorbesc cu el? - Ori tu, ori eu.

Îmi cunoşti istoricul. Am dat-o în bară o dată.

Eu nici măcar nu am fost căsătorit.

Nu-ţi câştigi pâinea vorbind? Seminarii motivaţionale?

Le spun oamenilor să evite relaţiile.

Ce mesaj idiot mai e şi ăsta?

- E o filozofie. - E o prostie.

Ţie ţi-ar fi putut fi de ajutor.

Ryan, nu prea ai dat pe aici. De fapt, nici nu exişti pentru noi.

Ştiu că vrei să o sprijini.

Asta e şansa ta.

Salut. Ce mai faci, Ryan?

- Jim. - Ai citit asta?

- Da, are un mesaj straşnic. - Te cred.

Kara mi-a spus că ai unele dubii.

Nu cred că voi putea face asta.

Şi de ce spui asta chiar astăzi?

Aseară, stăteam în pat şi, cum nu puteam să adorm,

am început să mă gândesc la nuntă, la ceremonie,

la casa pe care o s-o cumpărăm, la mutatul împreună,

la primul copil, apoi la încă unul.

Apoi Crăciunul, Ziua Recunoştinţei, vacanţa de primăvară,

meciuri de fotbal. Apoi, deodată, sunt absolvenţi,

îşi caută de lucru, se căsătoresc,

şi mă trezesc bunic.

Apoi vine pensia, rămân fără păr, mă îngraş.

Una peste alta, mor.

Nu-mi ieşea din minte gândul: "Ce rost au toate astea?"

- Ce rost au? - Rost?

La ce pun temelie azi?

La căsnicie, Jim.

Unul dintre cele mai frumoase lucruri de pe pământ. Oamenii visează la asta.

- Tu nu te-ai căsătorit. - Corect.

- Nici măcar n-ai încercat. - E greu de definit încercarea.

Ştiu şi eu...

Pari mai fericit decât toţi prietenii mei căsătoriţi.

N-o să te mint, Jim. Căsnicia poate fi şi o povară.

Şi ai dreptate. Toate astea se termină cu dispariţia ta.

- Da. - Ceasul ticăie pentru toţi,

nimeni nu-l poate opri sau încetini

şi ajungem cu toţii în acelaşi loc.

Corect.

Nu există niciun rost.

Asta spuneam şi eu.

Ştii ceva,

nu eu sunt persoana indicată pentru genul acesta de discuţie.

Dacă stai şi te gândeşti,

în cele mai importante momente din viaţă,

ai fost singur?

Nu, cred că nu.

Apropo de asta, aseară, în noaptea de dinaintea nunţii,

când îţi treceau prin minte gândurile astea,

nu aţi dormit în camere separate?

Ba da. Julie s-a întors la apartament,

iar eu am rămas singur în camera de hotel.

- Singurel? - Da, singur.

- Viaţa e mai bună alături de cineva. - Da.

Toţi avem nevoie de un copilot.

- Frumoasă notă! - Mersi.

- Cum stau lucrurile dincolo? - Nu prea bine.

- E furioasă? - E supărată.

Ce să fac?

Du-te la ea.

Sunt un idiot. Te iubesc atât de mult.

Vrei să fii copilotul meu?

Da.

Bun venit acasă.

Ăsta e terminalul tău.

- Când te mai văd? - Va trebui să vii în vizită.

Ce casnic te-ai făcut!

Doar n-o să te schimbi, nu?

Nu. Rămân acelaşi, doar că voi avea o singură adresă.

Ultimul apel de îmbarcare

pentru zborul American Airlines, numărul 3972, cu destinaţia Chicago.

Bun. Sună-mă când te simţi singur.

Sunt singur.

Persoana se află într-o sală de conferinţe,

iar serverul direcţionează sesiunea spre unul din specialiştii în concedieri.

"Specialişti în concedieri"?

Eu voiam "lichidatori", dar nu au fost de acord la juridic.

Oare de ce?

Urmează un plan cu scenarii multiple,

de la o concediere standard la un client violent.

Şi acum ce fac? Exersează?

Suntem în faza de testări. Vom lansa programul la sfârşitul lunii.

Kyle, treci prea rapid peste paşi.

Trebuie să le dai timp să înţeleagă fiecare replică.

E un aspect juridic.

- Ryan? - Da. Mai e?

E ridicol.

Departamentul juridic mă presează

cu termenul "lichidare", aşa că...

Dă viaţă propriilor forţe!

Doamnelor şi domnilor, aplauze

pentru oratorul de astăzi, dl. Ryan Bingham.

Pe ei.

Anul trecut am zburat 350.000 de mile.

Până la Lună sunt 250.000.

Imaginaţi-vă o clipă că aveţi un rucsac în spate.

Vreau să simţiţi bretelele pe umăr.

Le simţiţi?

Acum vreau să-l umpleţi cu toate lucrurile din viaţa dumneavoastră.

Începeţi cu lucrurile mărunte, cele de pe etajere şi din sertare.

Mă scuzaţi.

Ce naiba faci?

Nu vă impacientaţi.

- Trebuie să semnaţi. - Credeam că am semnat.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

Aţi uitat să-mi daţi Cardul de Aur Hertz Nr.1!

Eram în trecere.

Stai puţin!

- Cine e la uşă, iubito? - S-a rătăcit cineva.

Alex?

Unde ţi-a fost mintea să apari din senin la mine acasă?

Cum adică? Voiam să te văd.

Nu ştiam că ai familie. De ce nu mi-ai spus?

Îmi pare rău că ţi-am stricat seara,

dar mi-ai fi putut crea nişte probleme cumplite.

Aceea e familia mea, viaţa mea adevărată.

Credeam că fac parte din viaţa ta adevărată.

Credeam că suntem pe aceeaşi lungime de undă.

Ajută-mă să înţeleg pe ce lungime de undă eşti tu.

Credeam că relaţia noastră este perfect clară.

Tu eşti o evadare.

O pauză în vieţile noastre normale. Eşti o paranteză.

O paranteză?

Vreau să zic...

Ce doreşti? Spune-mi ce doreşti.

Nici tu nu ştii ce-ţi doreşti.

Sunt o persoană matură, înţelegi?

Dacă vrei să ne mai vedem, sună-mă.

Bine?

Doamnelor şi domnilor, avem de făcut un anunţ special.

Pilotul nostru ne-a informat că trecem peste oraşul Dubuque,

ceea ce pentru majoritatea nu înseamnă mare lucru,

însă pentru un pasager înseamnă foarte mult.

- Nu! - A atins 10 milioane de mile!

Felicitări!

- O reuşită remarcabilă. - Cred că sunteţi foarte încântat.

- Bună, d-le căpitan. - D-le căpitan.

E ocupat locul?

Nu.

Eşti cel mai tânăr care a atins acest record.

- Nu ştiu când ai avut timp. - Nici eu.

Era să uit.

Poftim.

Al şaptelea card. Un club exclusivist.

RYAN BINGHAM - Nr. 7

Îţi mulţumim pentru loialitate.

Ştiţi de câte ori m-am gândit la acest moment?

Mi-am imaginat conversaţia pe care o purtăm noi acum.

Serios?

Ce voiai să spui?

Nu-mi mai amintesc.

Nu-i nimic. Ni se întâmplă tuturor.

De unde eşti?

De aici.

Bună ziua, d-le Bingham.

- Cum m-aţi recunoscut? - E linia dumneavoastră specială.

Sunt rezervate celor mai loiali şi respectaţi pasageri.

Aş dori să transfer nişte mile.

Se poate să deschid un cont pentru Jim şi Julie Miller?

Bineînţeles. Câte mile doriţi să transferaţi?

De câte e nevoie pentru a înconjura planeta?

Avem bilete pentru înconjurul lumii. Costă 500.000 de mile fiecare.

- Perfect. - Ai o clipă?

Voi reveni.

Unde naiba ai fost ieri?

Am încercat să dau de tine toată ziua.

Nişte probleme personale. Ce s-a întâmplat?

Ţi-o mai aminteşti pe Karen Barnes,

dintr-un grup de 30 de persoane disponibilizate în Wichita?

A concediat-o Natalie.

Eu concediez câteva zeci în fiecare zi.

S-a sinucis. A sărit de pe pod.

Fir-aş!

Vreau să ştiu

dacă-ţi aminteşti vreo femeie care ţi-a atras atenţia, deprimată...

Toate sunt deprimate, doar le concediem.

Trebuie să ştiu lucrurile astea.

Nu, nu-mi amintesc nimic. Nimeni nu-şi imaginează că vor...

Nu-ţi aminteşti nicio femeie care ţi-a atras atenţia?

- Nimic? - Nu, nimic deosebit.

- Natalie e bine? - Şi-a dat demisia.

- Şi-a dat demisia? - Prin SMS.

Frumos, nu? Nimeni nu mai are maniere.

- A spus unde se duce? - Nu. Era cam supărată.

Ar trebui să o sun.

Vreau să-ţi reiei munca de teren.

Ai auzit ce am spus? Credeam că o să fii foarte bucuros.

E în regulă. Cum rămâne cu videoconferinţele?

CTC va amâna o vreme scenariul de înaltă tehnologie.

Vor mai medita la el.

O să ne trimitem iar caii de bătaie pe teren,

ca să facă ce ştiu ei mai bine.

- Cât timp mă veţi trimite? - Până în pânzele albe.

Să ne trimiţi o vedere când ajungi acolo.

Ce s-a întâmplat?

- La ce anume vă referiţi? - Ai fost şefă de promoţie.

Puteai să-ţi alegi orice loc de muncă, inclusiv la noi.

În schimb, te-ai dus în Omaha ca să concediezi oameni?

- E o muncă incitantă. - Nu mai spune.

Nu-mi imaginez cum e să faci asta zi de zi.

Nu în climatul ăsta economic.

M-am dus după prietenul meu.

Cred că toţi facem la fel la un moment dat.

Aici zice că aş fi norocos să te am în echipă.

În atenţia celor interesaţi,

Nici nu-mi mai aduc aminte câte persoane am concediat.

Atât de multe încât am uitat cum e să angajezi pe cineva.

Nu ne-am cunoscut, dar ştiu că aţi fi norocos să o aveţi ca angajată.

Sfatul meu? Angajaţi-o fără să staţi pe gânduri.

Va fi cea mai bună decizie luată în ultima vreme.

Sper că are dreptate.

Nu am speranţe mari

şi nu ştiu când se va îmbunătăţi situaţia.

Sunt mulţi şomeri

şi nu ştiu când voi vedea luminiţa de la capătul tunelului.

Nu prea am ce să spun.

Mă întrebi de mândrie? Sunt mândru de copiii mei.

Cred că furia vine din faptul că nu mai era nevoie de mine.

Aş zice

că nu aş fi reuşit fără prieteni şi familie.

Ar fi fost mult mai greu dacă ar fi trebuit să mă descurc singur.

Când mă trezesc dimineaţa şi-mi văd soţia lângă mine,

realizez că am un scop.

Nu totul se reduce la bani. Banii îţi ţin de cald,

îţi plătesc facturile la căldură, îţi cumpără o pătură.

Dar nu-mi ţin la fel de cald ca atunci când mă ţine soţul în braţe.

Vreau să mă ridic şi să plec, ca să-mi găsesc ceva.

Copiii, familia sunt scopul meu.

Diseară, majoritatea oamenilor vor fi întâmpinaţi

de căţei neastâmpăraţi şi copii zgomotoşi.

Soţiile îi vor întreba cum a fost ziua şi vor dormi la noapte.

Stelele vor ieşi din ascunzătoarea lor diurnă.

Una dintre acele lumini, puţin mai strălucitoare decât celelalte,

va fi cea din vârful aripii avionului cu care zbor eu.

RETAIL SUBTITLE flawless_ocr

Bună, Jason. Mă numesc Kevin

şi mi-am pierdut de curând slujba.

Am compus acest cântec ca o declaraţie despre incertitudine

şi despre teama ce o resimt în privinţa viitorului.

Poate că îl vei folosi în filmul tău.