Original subtitles

Acum două zile, ați fost lovită de o mașină neagră.

De atunci, soțul dv. a dispărut.

DIN EPISODUL ANTERIOR

Dr. Skala...

Emigrant.

Trebuie să-l găsesc pe soțul meu.

De-acum, cazul dv. e, probabil, în mâna Securității, nu a Poliției, așa că...

Avem cetățenie britanică.

Deci Skala e agent.

L-ai băgat în ceva, nu-i așa ?

Ce tot spui ?

Răpitoarea ar avea în jur de 40 de ani.

Are aproximativ 1,70 m și păr de culoare închisă.

Purta o blană de culoare maro și cizme înalte.

Avea o geantă de culoare închisă și era fardată la ochi cu albastru.

Această descriere e aproximativă.

Orice informație trebuie adusă la cunoștința poliției federale.

Vă mulțumesc pentru atenție. Contez pe cooperarea dv.

Am înțeles. Desigur.

Așa vom face.

La revedere !

Bună ziua !

Bună ziua !

Aș putea vorbi cu locotenentul Cerny ?

O clipă...

Scuzați-mă...

E ultima pe care o am. Sper s-o puteți arăta la televizor acum.

- Și în ziare. - O voi da colegilor mei.

Așa ați spus și data trecută.

Dar nu s-a ostenit nimeni să ia legătura cu mine.

Se pare că și-au dat seama

că au de la dv. toate informațiile necesare

și, deocamdată, nu mai e nevoie de nimic.

Nu cred că vorbiți serios.

Regret, dar se pune problema fiabilității mărturiei dv.

- Poftim ? - Păi...

Paramedicii v-au găsit în fața localului Sokol,

dar dv. continuați să susțineți că s-a întâmplat în altă parte.

Ceea ce e de înțeles, având în vedere rana suferită.

Nimeni nu vă învinovățește pentru asta.

În clipa de față, cazul e de competența Securității, deci eu...

Pur și simplu nu pot face nimic pentru dv.

Încă n-am deschis.

Marie !

Tu ești ? Nu se poate...

Ce faci aici ?

Eu ? Aici lucrez.

Bună !

Bei o cafea ?

Da, bei.

N-aș fi visat așa ceva.

- Credeam că ești "afară". - Sâmbăta trecută erai aici ?

Probabil. Nu... categoric am fost. De ce ?

M-ai văzut pe-aici, pe undeva ?

Crezi că te-aș fi ignorat dacă te vedeam aici ?

S-a întâmplat ceva ?

A venit o ambulanță aici ?

Din câte știu eu, nu.

Ce se petrece ?

Spune-mi... Ce faci ? Mai ești măritată ?

Da, sunt.

În sfârșit !

Ia uită-te ! Fleică de porc !

- Arunc-o în frigider. - Bine.

- Faceți cunoștință. - Eu sunt Lada.

- Marie. - Îmi pare bine.

La naiba, omule, pe ea o căutau !

- Nu se poate ! - Ea e !

- Ești sigur ? - Da !

Securistul ăla bătrân mi-a arătat poza ei.

Nu e de glumă. Trebuie să-i spun.

SUB ACOPERIRE

ORFELINATUL PLUMLOV

- Nu e treaba mea. - Atunci, a cui este ?

Secția ta nu mi-a făcut decât belele în ultima vreme.

Beleaua e în altă parte.

Tovarășe ministru adjunct, scuzați-mă.

- Cinste muncii ! - Cinste muncii !

Maior Berg, Departamentul 2. Îmi pare foarte rău, tovarășe adjunct,

că vorbesc cu dv. astfel, fără știința superiorului meu,

dar e vorba de colonelul Vlach. Dacă ne-ați acorda o șansă,

sunt sigur că am putea ajunge undeva cu cazul acela.

Care caz ?

Acesta. Subiect: cadru didactic.

N-am idee la ce te referi, tovarășe maior.

N-am auzit niciodată de el.

URGENȚĂ INTRAREA AMBULANȚELOR

Bună ziua !

Am avut un accident.

Trebuie să aflu cine m-a adus la spital.

- Nu știu cine a fost de serviciu. - Cine mi-ar putea spune ?

Știți cât de ocupați suntem aici ?

Aveți un act de identitate ?

La revedere !

- Alo ! - Aici Kalvach.

Știu că n-ar trebui să sun, dar... Trebuie să ne întâlnim.

- Bună ziua ! - Bună !

- Bună ziua ! - Bună !

Bună ziua !

Mulțumesc.

Știți ce ? Să mă mai uit o dată... Scuze...

Patera...

- Mulțumesc. La revedere ! - Cinste muncii !

Bună ziua ! Pot să dau un telefon ?

- Poftim ! - Mulțumesc.

- Miluska, stai o clipă, te rog. Mersi. - Centrala.

Berg, Departamentul 2. Am nevoie de date de contact pentru un coleg.

- Numele ? - Locotenent Patera.

Probabil că acum are un grad mai mare.

- O clipă, să verific. - Aștept. Mulțumesc.

- Alo ? - Da, sunt aici.

- Ați zis Patera ? - Locotenent Patera, da.

Patera, de la Departamentul 10. A plecat de la noi acum 11 ani.

În prezent lucrează la Regionala VPM.

Bine. Mulțumesc. Nu știam.

Acum pot ?

Poți mereu. La revedere !

Măcar acum n-ai mai venit să mă cauți la ambasadă.

Asta ar fi atras atenția nedorită

a unei doamne în ale cărei grații sunt și mai puțin decât tine.

Cea care mi-a luat pașaportul ?

- Da. Doamna cu pașaportul. - Doamna cu pașaportul.

Vreau să știu când o să fiu eu "doamna cu pașaportul".

Fără acte, nu vorbește nimeni cu mine. Nu pot să aflu nimic.

Mă ocup de asta.

Trebuie să fie niște ziariști străini în Praga, nu ?

Mai ales, în zilele astea. Corespondenți. BBC, poate.

- Poate că ar fi interesați. - Asta n-ar ajuta pe nimeni.

- Pe Viktor, cu atât mai puțin. - De ce ?

Încă nu mi-ai explicat.

Pentru că nu pot. Nu-ți dai seama ? Asta te-ar pune în pericol.

V-ați hotărât ?

Nu.

Sau... de fapt...

Aveți coniac ?

Atunci, coniac.

- I-ai sunat pe cunoscuții lui ? - Nu știe nimeni nimic.

- I-ai sunat pe toți ? - Ce vrei să spui ?

Ai încercat și la o anume Alexandra Slikova ?

De ce aș suna-o pe ea ?

- De unde o cunoști ? - N-o cunosc.

- Dar știu că a fost în legătură cu el. - "În legătură" ? Bine...

Ieșea cu ea cu foarte mult timp în urmă. Înainte să fie cu mine.

- Nu. Recent. - Poftiți !

- Au fost în contact recent. - Mă îndoiesc.

N-ar trebui să fac asta, dar, având în vedere circumstanțele...

Nu mă întreba de unde o am.

Nu ți-ar plăcea răspunsul.

Copiază adresa.

Nu e nimeni aici. Aș putea să-ți zbor creierii.

Arată-mi actele tale.

Bună ziua !

- Sunt... - Știu cine ești.

Trebuie să te întreb ceva. E vorba de Viktor.

Și eu am vrut să te întreb ceva odată.

Tot despre Viktor.

Dar acum nu mai contează.

- L-ai văzut recent ? - Nu.

Nici măcar nu știam că el...

Că v-ați întors.

Nu mai știm nimic unul de altul de 12 ani.

Dar i-ai scris recent.

Îmi pare rău, dar am văzut scrisoarea. Adresa ta era pe ea.

I-ai scris și l-ai îndemnat să se întoarcă.

Să te vadă.

Ultima dată i-am scris acum 12 ani.

Probabil că îți dai seama de ce.

Asta a fost când am aflat de tine. De la alții, desigur.

Viktor e curajos doar când e vorba de politică.

Dar cred că ți-ai dat deja seama de asta.

Nu i-aș mai fi scris niciodată.

Iar el mă cunoaște destul de bine ca să știe asta.

Păcat că nu l-am cunoscut și eu pe el la fel de bine.

Acum câteva zile, am fost amândoi loviți de o mașină.

Eu m-am trezit la spital. Viktor a dispărut.

Nimeni nu face nimic în privința asta. Nu-i pasă nimănui.

Nici poliției, nici ambasadei.

De ce ai spus că Viktor e curajos doar când e vorba de politică ?

Închipuie-ți...

Sunteți împreună de câțiva ani, pe cale să vă căsătoriți,

ți-ai cumpărat rochia de mireasă, vorbiți despre copii...

N-ai știut ?

Mi-a spus că ați fost împreună doar puțină vreme.

Și că el a pus capăt înainte să ne cunoaștem.

Păcat că nu mi-a spus și mie.

Cum nu mi-a spus multe altele.

Te-ai gândit că, poate, a dispărut intenționat ?

Urcă ! Repede !

- Ce cauți aici ? - De cât timp te urmărește ?

Nu știu.

Nu l-am observat.

Sigur că nu.

Acum mă crezi că nu ești în siguranță ?

Ar putea fi mereu cineva în spatele tău.

Mai ales, în situația ta. Trebuie să ții minte asta.

Și să te porți în consecință.

Ai vorbit cu femeia aceea ?

Ce a spus ? E important.

De ce ?

- Ea a scris scrisoarea ? - M-ai trimis la ea dinadins. De ce ?

- Trebuie să știu. Pentru binele tău. - Pentru binele meu ? Sunt sigură.

Du-te acolo și singur, dacă te interesează atât de mult.

Sau fă-i să-mi dea înapoi pașaportul. Și pe urmă stăm de vorbă.

Așteaptă...

Da !

Alo !

Cine e ?

Alo !

Sunt bunică !

52 de centimetri, 3,6 kilograme. O micuță dolofană !

O să-i spunem Liduska, după mama noastră.

Ni se pare că are ochii ei.

Ești acolo ?

Da.

E minunat. Felicitări !

Când Skala a fugit în Vest,

au trebuit să dea repede vina pe cineva.

Așa că au dat-o pe mine.

M-au concediat, m-au retrogradat, aproape că m-au băgat după gratii.

Ghinion.

Ghinion, pe naiba.

Ce vrei să spui ?

Crezi că o să-ți spun totul așa, pur și simplu ?

Pe degeaba ?

Ar fi trebuit să intru la Grăniceri.

Aș fi lucrat cu câini, aș mai fi împușcat câte ceva...

Skala n-ar fi trecut de mine la graniță.

Nu de mine.

Atunci, ce vrei ?

- Vreau să văd dosarul. - Cred că-l știi pe dinafară.

Nu dosarul lui Skala. Dosarul meu.

Vreau să știu cum stau.

Ești nebun. Știi ce-mi ceri să fac ?

Știu foarte bine, băiete.

Dar o să obții ceva...

... care îți va lărgi orizonturile.

Crede-mă.

Mă tem că e imposibil.

Atunci, n-ai noroc.

Și se pare că n-am nici eu.

- Bună ! - Bună !

Miluska, ce cauți aici ?

Ai înnebunit ?

Tu vii la mine acasă, și eu nu pot să vin la tine ?

Tu nu locuiești într-o clădire plină de angajați ai ministerului.

Te rog frumos...

Dar cina trebuie s-o iei, nu ?

Da. Iau cina.

- E mare dezordine aici ! - Adevărat ?

Și peștii vor lua cina.

Ai putea să le mai schimbi și apa din când în când.

Vlach o să te omoare.

A zis că ăștia suportă aproape orice.

Înseamnă că sunt femele.

Exact.

"Îți înapoiez scrisorile, așa cum ai dorit."

"Iartă-mă, dacă poți. Viktor"

Ce s-a întâmplat ?

Ți-am spus că nu vreau să vorbesc despre asta.

Nu vreau să aduc munca în așternut.

Deocamdată, aducem mai mult așternutul la muncă.

Se arde.

- Așteaptă. Acum amestec. - Atunci, amestecă.

Amestecă.

Unde mi-e...

Am reușit.

- Lloyd. - Vino în biroul meu. Acum.

Unde sunt pașapoartele ?

Nu știu despre ce vorbești. Care pașapoarte ? Ale cui ?

Știi ce ? Am fost din start împotriva trimiterii tale aici.

Praga e teritoriul nostru, nu al vostru.

Dar... înțeleg. Departamentul tău are o "cârtiță" uimitoare în Securitate

și vreți să vă ocupați voi înșivă. Înțeleg.

Sigur că vrem să ne ocupăm noi înșine. Vrem să fie în siguranță.

- Departamentul vostru e compromis. - Iar asta ?

Aveți grijă de "cârtița" voastră și nu vă băgați în altceva. E clar ?

Peste câteva luni, comuniștii nu vor mai fi.

Iar voi ăștia veți fi "surplus de contingent".

Nu strica aceste ultime zile încercând s-o faci pe influentul.

"Voi ăștia" ?

Departamentul tău. Dinozaurii.

Înțeleg.

Poate că acest dinozaur nu știe detaliile operațiunii voastre,

dar știu că e ceva putred în cazul lui Skala.

Și nu mă refer doar la dispariția lui.

Pentru Dumnezeu, a fost verificat la sânge de departamentul tău.

I-ați interceptat telefonul, i-ați citit corespondența, l-ați urmărit.

Ați folosit toate mijloacele, dar n-ați găsit nimic.

Știi de ce ? Nu-i nimic de găsit.

Procesul nostru de verificare a fost compromis

de faptul că nu vreți să ne spuneți cum aveți de gând să-l folosiți aici.

Asta nu se va schimba.

La fel cum nu mă aștept să-mi spui cine e "cârtița" voastră în Securitate.

Poate că o să asculți, dacă te rog cu frumosul...

Nu te băga. Sau o să-ți pară foarte, foarte rău.

Bine.

Am terminat ?

Și las-o pe Skálová în pace.

Biata vacă începe să creadă că îi ești cu adevărat prieten.

Doar ce e cel mai bun, Vaclav.

Ce e cel mai bun e deja în trecut.

Haide...

Intră !

Mulțumesc.

La un moment dat, trebuia să fiu staționat în Cuba.

Dar în cele din urmă au dat postul altcuiva.

Mai am o surpriză pentru tine.

Cazul Skala mi-a rămas în minte și am făcut niște cercetări.

- Închipuie-ți... - Ți-am zis să nu te bagi.

Ce nu înțelegi ?

- Ceva e foarte dubios aici. - Exact !

Sunt obișnuit să gândesc puțin altfel de când eram detectiv.

Și ordinele ? La Omucideri n-aveați așa ceva ?

Bine...

- Cine se mai ocupă în afară de noi ? - De unde naiba să știu ?

Oricine ar fi, nu e bine să te pui de-a curmezișul,

așa că nu-ți mai băga nasul până nu rămâi fără el.

Știu că e greu. Acum ai alte priorități.

Dar precis simți că e ceva în neregulă aici. Te cunosc.

Îți dau un concediu compensatoriu. Ai ore suplimentare ?

- N-am nevoie de liber. - Îți dau liber oricum !

O să fii înștiințat în scris.

- Vorbești serios ? - Da.

- Pot și eu să-mi dau demisia. - Poți.

Bună, Vlasta !

Ce priveliște sunt... Nu, Honza ?

Și tu ? Ce mai gazdă ești...

Sărbătoritule !

Stai ! Te ajut.

Vlasta, e în ordine, terminăm noi aici. Tu du-te și întinde-te.

- Să mergem ! - Sigur că da...

Așa...

Încetișor...

Așa...

Du-te sus și adu-i pătura, te rog. Îi pregătesc canapeaua.

Bine.

- Canapeaua ? - Da. Vino !

Ca un bătrân la televizor.

- Du-te ! - Mă duc.

Să nu pleci !

Bună !

Scuză-mă.

Data viitoare, să ne întâlnim într-un ungher întunecat.

Mie chiar îmi place aici. Două beri, șefu'.

De câte ori faci mutra asta, vrei ceva.

Ce vrei ?

Vreau să împrumut un dosar.

Și cum ai de gând să faci asta ?

Când nu ești de serviciu, nu poți intra în clădire, darămite la arhivă.

Păi...

Eu nu pot.

Eu sunt o secretară.

Arhiva nu-mi dă nimic fără semnătura bătrânului.

Nici să nu te gândești.

Și ai zis că nu vrei să aduci munca în așternut.

Suntem la cârciumă.

Poți să-ți iei gândul. Chiar atât de prostănacă nu sunt.

PERMIS

CERERE DE DOCUMENTE

Asta e o glumă, nu ?

Dacă Markvart vrea un fișier nou, să se ducă la Achiziții.

Eu nu mă ocup de prostii de-astea.

Idiot... Să comanzi un fișier tocmai acum ?

Bine că te am pe tine aici.

Mulțumesc.

La revedere !

La revedere !

Bună !

Salut !

L-ai adus ?

Să mi-l dai înapoi repede. Cel mai bine ar fi mâine.

- Altfel, n-o să dorm deloc. - Oricum n-o să dormi deloc.

Bătrânul de la Arhivă e foarte "amuzant".

Cred că de-asta a ajuns la Arhivă.

Nu mi-ai zis că Patera a fost și el la Contraspionaj.

Dar a fost la Departamentul 10, nu la al nostru.

Cum adică "și el a fost la Contraspionaj" ?

Noi suntem altfel decât tâmpiții de la 10.

Pe mine experiența m-a învățat că toți bărbații sunt cam la fel.

Nu știu ce te-a învățat pe tine experiența.

Asigură-te că-l am înapoi cât mai repede. Nu vreau să dau de necaz.

Sigur.

Ciudat e că nu mă simt deloc ca o prostănacă.

Mă simt ca o ticăloasă.

Din cauza semnăturii ?

Te rog frumos...

Care dintre noi nu e ticălos ?

Iisuse, ce cauți aici ?

Când a dat mașina aia peste voi, Viktor avea pașaportul la el ?

Da. Categoric. De ce ?

- Unde era ? - Unde era și al tău.

În seiful colegei mele.

Deci ea trebuie să știe ce s-a întâmplat cu el.

Propria noastră doamnă Susanne Clayton, de la ambasadă.

Așa-zisa atașat cultural adjunct...

Împachetează-ți strictul necesar.

Haide ! Trebuie să plecăm.

Uite-ți biletul. Spre Frankfurt. De acolo, ai o legătură.

- Alexandra e moartă. - Ce ?!

Ce a pățit ?

Au făcut să pară sinucidere, dar a omorât-o cineva.

În orice caz, trebuie să dispari imediat.

Ori ți s-ar putea întâmpla același lucru.

Propria noastră doamnă Susanne Clayton, de la ambasadă.

Așa-zisa atașat cultural adjunct.

Lasă-i să treacă.

Bună !

Surpriză !

Nu te uiți înăuntru ?

Citește-l sau dă-l înapoi.

Ca liniile din palmă.

Toată nenorocita mea de viață.

Da, un mic album.

Și acum, ceva pentru tine.

Ce faci ?!

- Nu ești în toate mințile ! - O să vezi asta foarte des, curând.

Fiecare va dori să înceapă o viață nouă.

Nu văd de ce n-aș putea și eu.

Nenorocitule !

Ei bine...

Poftim !

Asta e tot ? Fotografia asta e deja în dosarul lui.

Uită-te mai bine.

La naiba...

Am găsit-o ani buni mai târziu, într-o arhivă închisă,

unde au ajuns lucrurile din orfelinatul acela.

Pe atunci nu mi-a folosit la nimic.

Dacă încercam ceva, m-ar fi strivit ca pe un gândac.

Și îți sugerez să nu încerci nici tu.

La urma urmei, e șeful tău.

Ați urmărit serialul SUB ACOPERIRE

Sfârșitul episodului 2