Original subtitles

PRAGA, PRIMĂVARA ANULUI 1977

CARTA 77

Și patul.

A văzut ceva acțiune ?

Nu se culcă cu nimeni.

Probabil că așteaptă "femeia potrivită".

Du-te. Așteaptă-mă jos.

Am înțeles, tovarășe locotenent.

SUB ACOPERIRE

LONDRA, AUGUST 1989

"Dragă V., după atâția ani, am găsit curajul să-ți scriu."

"Ți-am simțit lipsa din clipa în care ai plecat de lângă mine."

"Când ai să te întorci ? Abia aștept să ne reîntâlnim."

- Bună dimineața ! - 'Neața !

Budapesta, Varșovia, Berlinul de Est. Reporterii noștri spun același lucru:

în aer plutește mirosul schimbării.

Și nu e doar un sentiment. Afirmația se bazează pe fapte.

Acum câteva luni, Solidaritatea a câștigat alegerile în Polonia.

În fiecare zi, sute de oameni vin la Praga din Germania de Est

și stau în grădina ambasadei Germaniei Federale,

sperând să primească permisiunea de a trăi în Occident.

Deoarece, pentru acești oameni,

Vestul înseamnă o viață mai bună și, cel mai important, libertate.

Lipsa de libertate și lipsa de bunuri materiale

sunt ceea ce-i împinge să-și părăsească țara...

Mulțumesc.

Se pare că națiunile Europei de Est se trezesc, în sfârșit...

- La ce oră te-ai culcat ? - Nu știu. Pe la patru.

A trebuit să-mi termin prelegerea. Nu se poate să improvizez.

Atunci, nu te mira că ești veșnic obosit.

Nu sunt obosit. Sunt bătrân.

- Știi foarte bine că nu beau asta. - Un pahar n-o să te omoare.

Nici tu nu mori dacă mănânci din când în când un mic dejun normal.

Pentru sora mea, se apropie ziua cea mare.

Cea a nașterii.

O să fie bunică.

I-am putea vizita, în sfârșit.

Ai văzut ce se întâmplă la Praga.

- Mulțimile alea... - Ăia sunt germani, Marie.

Est-germani. Încearcă să intre în Ambasada Germaniei de Vest.

N-are nicio legătură cu Praga sau cu cehii.

Bolșevicii încă țin lucrurile ferm sub control acolo.

- De fapt, cred... - Marie...

Cine scrie analizele pentru Ministerul de Externe ? Tu sau eu ?

Eu îți vorbesc ție despre note muzicale ?

Avem cetățenie britanică.

Și s-a dat o amnistie. N-ar îndrăzni...

Știu foarte bine ce ar îndrăzni sau nu.

Lucrurile astea îmi sunt proaspete în memorie.

Poate că tu ai uitat, dar eu, nu.

"Dragă V., după atâția ani, am găsit curajul să-ți scriu..."

"Ți-am simțit lipsa din clipa în care ai plecat de lângă mine."

"Când ai să te întorci ?"

"Abia aștept să ne reîntâlnim. Alexandra"

"Distruge scrisoarea imediat după ce o citește."

- Foarte frumos. - Mulțumesc.

Ți-l amintești pe Gerald ?

- Sunt cel cu mama cehoaică. - Bună seara !

A învățat manierele astea la Academia Diplomatică.

Eu credeam că în țara voastră e ceva obligatoriu.

E frumos când există în cameră un bărbat cu bune maniere.

Ai o batistă curată ? Eu mi-am uitat-o pe a mea.

Mulțumesc.

În loc să-mi mulțumești, ai putea să-mi arăți Praga.

S-ar putea să lucrez la ambasada de acolo.

Lucrurile vor începe să se miște și la Praga. Nu va fi plictisitor.

- Așa că, poate, ne vedem acolo. - Din păcate, mă îndoiesc.

Eu am auzit altceva.

Mulțumesc !

Scuzați-mă. Trebuie să mă duc.

PRAGA, OCTOMBRIE 1989

O să mă duc la toaletă. Poți să mă aștepți o secundă ?

Sigur.

Taxi !

Vreți să schimbați bani ?

Suntem cehi. Dar n-am mai fost pe-aici de multă vreme.

Aici.

Să vedem...

Bun...

Nu e cine știe ce.

Zi mersi că nu trebuie să stăm la hotel.

Dusan ăsta al tău nu prea vine de la Bratislava, nu ?

Ce porc...

Veșnicul burlac.

Ce s-a întâmplat ?

Nu știu... Brusc, m-a străbătut un fior de teamă.

- E un sentiment ciudat. - Vino încoace...

- Ce-i asta ? - Nimic.

Ce vrei să faci ?

Sora asta a mea... Mă calcă pe nervi.

A promis că o să îngrijească mormântul.

- Te-am invidiat mereu pentru asta. - Pentru ce ?

Pentru că ai un mormânt al familiei.

Eu nici măcar nu știu unde îmi sunt îngropați părinții.

Aduc niște apă.

... într-o clipă, cravata dichisită tare fu legată cu nod de spânzurătoare.

Împingeți lada în jos pe trepte, pentru ca domnii să nu mai aștepte.

Scara spre cer e lungă rău și nu vrea să-ntârzii, zău.

În seara asta vreau să beau la taverna din cer.

Dați-i lăzii un picior, odată, ca să mă duc s-o fac lată.

- Jana, unde e cârpa de vase ? - La uscat, pe verandă.

Sora mea...

- O să fii bunică ! - Oricum sunt deja o babă.

- Nu fi proastă. - Sunt și asta.

Stai... sunt murdară toată.

- Bună ! - Bună !

Ți-am adus o grămadă de haine !

Mulțumesc.

"Balada băiatului rămas necunoscut"

"Pentru Marie, Viktor"

Acum poți să-ți iei discurile.

Asta n-ar sta mai bine pe Jana ?

Oamenii s-ar holba la mine.

Oricum îmi scoate burta în evidență.

Nu pot nici măcar să-i trag fermoarul.

Nu e prea tânără ca să facă un copil ?

Oricum, mai bine mai curând decât niciodată.

De ce niciodată ?

Cine ți-a spus asta ?

Medicul.

N-am știut.

Vrei o țigară ?

Nu, mersi. De când Jana e însărcinată, nu mai fumez.

Când erai tu însărcinată, nu erai atât de strictă.

Erau alte timpuri. Pe atunci, nu se făcea atâta caz.

Am fost la cimitir.

Îmi pare rău să-ți spun asta, dar speram să mai treci și tu pe-acolo.

Mă duc pe-acolo.

N-am prea avut timp în ultima vreme, dar altfel...

N-a mai fost nimeni acolo de un an, așa că nu minți.

- Nu e adevărat ! - Ba da.

Și tu unde erai când el nu se mai putea da jos din pat ?

Cine l-a șters la fund în ultimele șase luni din viața lui ?

Apari acum și-mi ții o predică ?

Cine te crezi ? Nici măcar n-ai venit la înmormântare.

Știi foarte bine că n-au vrut să ne dea viză.

- I-auzi ! N-au vrut să vă dea viză ? - Nu ne-au dat !

Biata de tine !

Știi prin câte am trecut după ce ai șters-o ?

De câte ori am fost interogată când Jana era încă mică ?

De ce crezi că ne-a părăsit Pavel ?

O viață de rahat, o slujbă de rahat... Și nici nu mă lasă să fac altceva.

Știi cât le-am plătit "tovarășilor" pentru ca Jana să facă o facultate ?

Din cauza tatei și din cauza ta.

Și, 12 ani mai târziu, apari și-mi aduci niște afurisite de haine !

Nu râde, Jana.

Acum ai stricat-o.

- De parcă tu ai fi perfectă ! - Nu sunt perfectă, dar...

- Am venit acasă, fir-ar să fie ! - Cum adică "acasă" ?

Nu ești "acasă", așa că potolește-te.

Plecăm.

Rămâne pe data viitoare.

- De ce v-ați... - Nu "ne-am" nimic.

- Am fost o cățea. - Zău așa...

Și ea a fost la fel.

Chiar a dat vina pe mine pentru divorțul ei.

- Totul e numai din vina mea. - Mai degrabă, din a mea, nu ?

Zice: "Tu ai avut totul în Occident, iar eu n-am avut nimic !"

"Totul." Sigur...

Eu n-aș lua-o în tragic.

Las-o vreo două zile, pe urmă te mai duci pe la ea, stați de vorbă...

- Eu oricum trebuie să mă duc la Mimon. - De ce la Mimon ?

Ca să văd un fost coleg de facultate pe care l-au dat afară.

Nu-l cunoști.

Te-ai plictisi acolo.

- Știi ce mi-a spus Jana ? - Ce ?

Că a învățat să cânte la vioară, atunci, datorită ție.

Adevărat ?

Ca să poată cânta cu tine într-o bună zi.

Asta e frumos.

PRAGA, PRIMĂVARA ANULUI 1977

Urmează tovarășii Grygar și Lebeda.

Mătușică ! Ce frumos a fost ! Dă-mi-o, s-o duc eu !

E prea grea pentru tine. Și mătușica încă nu pleacă.

A fost foarte frumos ! Cu adevărat splendid.

Ne vedem mai târziu.

Tovarăși Grygar, Lebeda, Zajicek, Kindlova,

pregătiți-vă piesele următoare. Celorlalți le mulțumim.

Te miră ?

De ce ai venit cu el ?

Ai observat cum s-au uitat unii la alții când l-au văzut ?

Ce încercai să spui ? "Da, tovarăși,"

"e tatăl meu, dl Kral, disidentul."

Nepoata mea voia să ne vadă. Ce era să fac ? Să-i spun că nu e voie ?

Măcar nu te mira dacă singurul loc

în care o să te audă vreodată cântând e vreun bar jegos.

Fiindcă în nicio altă parte nu te vor primi.

- Și nici pe mine. - Știi ce ?

Dacă familia mea e o problemă pentru tine, cântă cu altcineva.

Poți să faci chiar și altele.

- Ești jalnică. - Tu ești jalnic !

Sigur. Presupun că de-asta nu ne-au primit.

Pentru că sunt eu jalnic.

- Bună ! - Bună !

Cum a mers ?

Încă nu suntem siguri.

Și o respectă ? Nu. Deci Carta 77...

Dr. Skala.

Mare expert în ruși. Adică în literatura rusă.

Dar se pricepe și la politică. E un ins foarte deștept.

Vaclav Havel e încă închis din cauza Cartei.

Patocka e mort. A servit la ceva ?

Iar eu tocmai am fost concediat a treia oară.

Prietenii mei primesc scrisori în care scrie că mă culc cu soțiile lor.

Sau să-și țină copiii departe de mine, fiindcă sunt pedofil.

- Nu se poate. - Să fiu pedofil ? Nu.

Nici partea cu soțiile nu e adevărată.

Păcat !

Dar i-am pierdut pe acei prieteni, desigur.

Deci nu-mi spuneți că nu știu care-i prețul.

Trebuie să mă duc la ei.

Marie ?

Marie, vino să ne cânți piesa pe care ai cântat-o la audiție.

A fost atât de frumoasă...

- Cum merge ? - E încă înăuntru.

- Familia Kral. - Eu sunt. Vreau să-mi cer scuze.

De data asta chiar am vrut să fie bine.

Ai cântat minunat și pe urmă s-a dus totul de râpă.

Mi-a părut rău pentru tine și am fost arțăgos. Nu trebuia.

N-ar fi trebuit să spun ce am spus despre tatăl tău. Îmi pare rău.

Marie ?

Marie, mă auzi ?

La naiba, Marie, mă auzi ?

Cine trebuie să strângă după voi de fiecare dată ?

Marie, te rog !

Afară !

Hai ! Mișcă !

Valea !

Am zis să pleci !

Ieși !

Dacă a pățit ceva vioara aia...

- Dă-i drumul imediat ! - Calmează-te.

Să mergem !

- Vă dau în judecată pentru asta. - Dacă tu crezi că e o idee bună...

- Ești teafăr ? - Da.

PRAGA, IARNA ANULUI 1977

- Bună ! - Bună !

Asta e pentru tine.

- Ce este ? - Uită-te !

"Balada băiatului rămas necunoscut"

Mulțumesc !

Îmi place foarte mult.

Și nici măcar nu e ziua mea sau vreo zi festivă.

Nu ne mai putem întâlni așa.

Da, nu se poate.

Uite...

Nici măcar nu știu să se ascundă ca lumea.

Dacă ar fi vrut să se ascundă, n-am fi știut de ei.

Însă trebuie să știm de ei.

E tot mai rău.

Sunt capabili de orice nenorociții !

Și ce-i mai rău încă n-a venit.

Nu putem accepta asta.

Bine...

Continuă !

Tatăl tău cunoaște un șofer de camion care face curse în Vest.

- Aduce cărți, transportă lucruri... - Știu. Și ?

Ei bine...

Spune că m-ar putea scoate din țară.

- Deci asta e o amintire ? - Nu. Nu e așa ceva.

Dar nu-ți pot cere să faci un asemenea lucru.

- La graniță e foarte periculos și... - Vrei să scapi de mine ?

Marie, cum poți să spui asta ? Te iubesc.

Dar, dacă rămân aici, o să înfund pușcăria. Se poate întâmpla orice.

- Și tatăl tău n-ar vrea... - Nu contează ce vrea tata.

Nu pleci nicăieri fără mine. Înțelegi ?

Mai bine te "torn" chiar eu.

Ce credeai că o să spun ?

Ce naiba credeai ?

GRANIȚA CEHOSLOVACO-AUSTRIACĂ, IARNA ANULUI 1977

Dă-i drumul !

Trebuie să ne dăm jos. Vino !

Lasă-l !

PRAGA, TOAMNA ANULUI 1989

O scoatem de pe propofol și o deconectăm.

Și vedem cum se simte când își revine.

Bine.

Ce a zis doctorul ?

Îi dă o jumătate de an. Sau mai puțin.

Și tu nu poți să faci absolut nimic...

Și trebuie să arăți mereu de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Într-o zi, o să mă trezesc, iar ea nu va mai fi.

- Bună ziua ! Actele, vă rog. - Bună ziua !

E în ordine.

Parcați lângă cabana de vânătoare, tovarășe maior.

Știu.

Fir-ar...

În cinstea muncii, tovarășe ministru adjunct. Beți un pahar cu noi ?

Desigur.

- Pentru vânătoare ! - Pentru vânătoare.

Excelent !

Acum, arată-mi litera V.

Excelent ! Foarte bine.

Unde e el ?

Unde e Viktor ? Soțul meu.

- Era cu mine. - Ușurel...

Încet...

Fii calmă. Așa...

Nenorocitul...

Nici măcar unul ?

De ce am mai venit ?

Puterea obișnuinței. Totul, în ziua de azi, e puterea obișnuinței.

Dacă ai obosit, poți oricând să ceri să ieși la pensie.

Să mergem !

Am auzit că iar a încercat să te intimideze ieri, în ședință.

Uită-te...

E de-al nostru ?

Nu, e un tovarăș om de afaceri. Din Tuzex.

Am auzit că e putred de bogat.

Dar a avut câteva "bâlbâieli" recent, din cauza băuturii,

așa că ar putea fi scos curând pe tușă.

Când oile sunt speriate, se strâng în turmă, nu ?

Te înșeli, prietene. Nu toți sunt speriați.

Au acces la bani grei.

Dar nu pot să-și lingă buzele prea vizibil.

Chiar se roagă ca partidul și guvernul s-o dea, în sfârșit, în bară.

Abia atunci se vor apuca de adevăratele lor învârteli.

Înțeleg.

Mulțumesc. La revedere !

Nu e nici la Bulovka.

Dacă nu e în niciunul dintre spitale,

trebuie să fie...

Poate că n-a fost rănit.

Ar fi venit să mă vadă.

Să recapitulăm...

Acum două zile, ați fost loviți de o mașină neagră.

De atunci, soțul dv. a dispărut.

Da.

Cu toate astea, am verificat

și în zonă nu s-a raportat niciun accident.

A fugit de la locul faptei.

Conform raportului paramedicilor, ați fost găsită în cu totul altă parte.

Lângă barul Sokol. Un local, să zicem...

... cu o anume reputație.

Nu știu ce fel de reputație are.

N-am fost niciodată acolo. Nu știu cum puteau să mă găsească acolo.

- Putem dactilografia asta aici ? - Desigur.

Dv. așteptați pe coridor.

Ascultați, dnă Skalova...

- Nu am pix. - Nici eu.

Mulțumesc, domnule doctor.

Semnați aici, vă rog.

Îl veți da în căutare ?

Cum sunteți cetățeni ai unui stat străin,

predăm cazul dv. colegilor noștri.

- Colegi ? - Securitatea Statului. StB.

Asta n-are nicio legătură cu noi, nu ? S-a pierdut un individ.

Ce ne pasă nouă ? Să se ocupe poliția.

CADRU DIDACTIC

Să vedem...

Dr. Skala.

ORDIN DE SUPRAVEGHERE

Bine, dar tot n-are legătură cu noi.

Emigrant.

- Atunci, poate fi o mare belea. - Bine zici.

Poți să conduci ?

Da, pot. Oricum, mă simt deja de parcă aș fi șoferul tău.

Șoferul meu n-are voie să știe de asta.

Nimeni nu are voie. Ordin de sus. Doar noi doi.

- Noi doi ? N-ai mai fost pe teren... - Știu, fir-ar să fie !

Crezi că o fac ca să mă amuz ? Tocmai acum ?

Ai pe cineva la mentenanță IT ? Cineva de încredere.

Cât de "de încredere" ?

Unul pe care îl ai la mână bine de tot.

Trebuie să le interceptăm convorbirile din apartament.

Dar nu se poate face prin șeful lor. Și nimic, pe hârtie.

DECLARAȚIE DE MARTOR

Bine, atunci.

Berg, departamentul 2.

- Fir-ar... - Îi hrănesc eu.

Să nu le dai prea mult.

Ei cred că am căzut pe stradă.

Beată.

Ar fi trebuit să rămâi în spital. Nu ești gata să fii externată.

Chiar te simți în stare ?

- Ar putea fi la cineva acasă ? - I-am sunat pe toți vechii prieteni.

Nu știe nimeni nimic.

Și nu e nici acolo unde stăm.

Dar lucrurile lui sunt acolo.

Ține !

Ambasada nu e pe strada următoare ?

Nu este ?

Ba da, este, dar...

Securitatea îi fotografiază pe toți cei care intră acolo.

Te rog să înțelegi.

Să te aștept aici ?

Ea ar fi putut merge, clătinându-se, până acolo. Nu e departe.

Dacă era în stare de șoc, e posibil să nu-și amintească.

Nu știu. Gândește-te în ce stare era.

Era plină de sânge pe față. Cineva ar fi oprit-o.

Pe aici, nimănui nu-i pasă de nimeni.

Cine a chemat ambulanța ? Nu scrie în raport.

Nu scrie și nici nu ne pasă.

Nu mai ești detectiv la Omucideri.

Tot ce ne interesează acum e să-l găsim pe Skala.

Barul unuia dintre cei mai faimoși disidenți din Praga. Și ce găsesc ei ?

Fiica emigrată a unui alt disident, zăcând fără cunoștință în fața lui.

Iar soțul ei, disident emigrat, a dispărut. E cam ciudat, nu ?

Exact.

Aici recepția. Dna Marie Skálová dorește să-l vadă pe dl Gerald Loyd.

- Spune-i să aștepte. Mă ocup. - Înțeleg.

- Puteți aștepta aici o clipă ? - Mulțumesc.

Doamnă Skálová ?

Două zile ? Ați fost fără cunoștință două zile.

- Sângerați. - Adevărat ?

Veniți cu mine, vă rog.

Îmi pare rău.

Ar fi trebuit să rămâneți în spital.

Leziunile interne pot deveni aparente mai târziu și...

Ar trebui să vă întoarceți la spital cât mai repede.

Nu e înțelept ce faceți.

Nu pot să stau să mă gândesc la ce e înțelept.

Trebuie să-mi găsesc soțul.

Trebuie să mă duc iar la poliție.

Puteți veni cu mine ? Sau să trimiteți pe cineva cu mine.

- Mă vor lua mai în serios dacă... - Pot să fiu sinceră cu dv. ?

Trăim vremuri complicate.

Acum, cazul dv. e, probabil, în mâinile Securității, nu ale Poliției, așa că...

Deci... nu mă veți ajuta.

Sunteți tulburată. Vă înțeleg foarte bine.

Duceți-vă înapoi la spital și lăsați asta în seama noastră.

E important să abordăm această problemă în mod delicat.

Vă simțiți bine ?

Poate că soțul meu zace rănit pe undeva și...

Dați-mi pașaportul înapoi, vă rog.

Vi l-ar putea confisca Securitatea. Aici va fi în siguranță.

Duceți-vă înapoi la spital. Vă rog !

Nu prea mai fumez.

O face pe Vlasta să se simtă rău și m-am săturat să ies mereu.

Mulțumesc.

- Cu ce vă servesc ? - Trimite-mi-l pe șeful tău.

- Poftim ? - Cheamă-l pe șeful tău.

- Lada ! - Kveta...

Lasă-mă pe mine să vorbesc.

Bine.

E vreo problemă, domnilor ?

Rămâneți pe loc !

Să ieșim !

N-aveți o bere de băut ?

- Deci n-au fost aici ? - Categoric, nu.

Mi-aș aminti de ea.

- Cine sunt ? - Ori i-ai văzut, ori nu.

Nu contează cine sunt.

Poate că nu știți asta, dar eu sunt în legătură cu locotenentul...

Lala. Știm. Și ce-i cu asta ?

Probabil că n-o să-i placă atunci când o să afle.

Lala n-o să afle. Asta, în primul rând.

În plus, faptul că te-am înșfăcat în fața oamenilor te acoperă, idiotule.

Acum măcar o să fii un erou.

Ce naiba a fost asta ?

M-am săturat de porcăriile astea.

Despre ce a fost vorba ?

- Nu-i cam devreme pentru asta ? - Nu.

Presupun că așteptai pe altcineva.

O să-i pun să-ți dea înapoi pașaportul.

Tu te duci înapoi și eu o să aflu unde e Viktor.

Adică să plec fără el ?

Marie, înțelege, nu suntem la Londra. Bine ?

Viktor a fost și este o persoană activă politic.

Eu mă asigur că nu faci, fără să vrei, ceva...

Orice ar putea complica lucrurile.

E o chestiune delicată.

Ai dreptate. Pentru mine e delicată.

Tu și Viktor vă știți din minister ?

Da. Face analize externe pentru noi. Știai asta, nu ?

Probabil că erau analize "delicate", nu ?

Cum totul e, brusc, atât de "delicat".

Sau mai e ceva de care ar trebui să știu ?

L-ai băgat în ceva, nu-i așa ?

Ce tot spui ?

Și acum, că s-a produs o încurcătură, te speli pe mâini.

- Și vrei să scapi de mine. - Nu-i adevărat.

- Nu-ți pasă unde e Viktor. - Îmi pasă !

Viktor e prietenul meu. Vreau să-l găsesc.

Nu te porți ca un prieten. Altfel, mi-ai spune ce se petrece.

Nu știu nimic, Marie.

Și, dacă aș ști, n-aș putea să-ți spun.

Sunteți exact ca Securitatea.

Pleacă, te rog.

Marie, ascultă-mă. Și viața ta ar putea fi în pericol...

Ieși !

Sper că n-o mai pui din nou. Aproape că o știu pe dinafară.

Deci Skala e agent.

Lucra pentru englezi. E limpede ca bună ziua.

Poate că tipul ăsta din înregistrare nu știe nimic, dar...

Cine știe ?

Poate că de-asta mi s-a luat cazul.

Ce spui ?

I l-a dat altcuiva.

Cum adică ? Cui ? E de domeniul nostru !

Ești cel mai experimentat ofițer din clădire. Ce se întâmplă ?

Lasă-mi înregistrarea.

Aparatura rămâne la locul ei, pentru noua echipă.

Du dosarul la arhivă, și cu asta, basta.

- Ce naiba, Vaclav ? - Am alte probleme, Honza.

Hai... Trebuie să mă duc la Vlasta.

- N-ar trebui măcar s-o salut ? - Nu.

N-ar vrea s-o vezi în starea asta.

Bucură-te că n-ai pe nimeni.

Sau ai ?

Nu.

Atunci, bucură-te.

Pe curând, Vaclav !

Stau întinsă aici toată ziua, ca...

Mă simt ca într-un sicriu.

În sicrie nu încap două persoane.

Carnea asta de vânat mă face să mă simt ca un animal.

Ce fel de carne este ?

Mistreț.

Dacă ar afla Vlach, ne-ar concedia pe amândoi.

Din păcate, s-ar putea să fie concediat el primul.

Ce s-a întâmplat ? Iar s-a pus țărănoiul ăla slovac pe capul lui ?

Dacă Vaclav e silit să iasă la pensie și pe urmă moare Vlasta...

Totul va fi cu susul în jos.

Azi ne-am dus în Sokol. Barul ăla al lor.

Tipii ăștia încă se tem de noi.

Încă se tem de noi...

Dar acum ne temem și noi de ei.

Ați urmărit serialul SUB ACOPERIRE

Sfârșitul episodului 1