Original subtitles

CĂLĂTORIA TATĂLUI

după romanul lui BERNARD CLAVEL

- La ce te uiţi, tată ? - La sfârşitu iernii, îngerul meu.

Se poate vedea ?

Ce vânt ! Mi-au îngheţat mâinile.

- Merg calculele ? - Da, mamă.

Am dat de mâncare la animale. Tu mai ai de curăţat.

- Da, frumoasa mea. - Nu, sunt bătrâna ta.

- Tată, Lyon e foarte departe ? - Nu...

Cobori în sat, mergi până în Gex şi pe urmă iei trenul.

- Mult ? - Patru ore.

Trei ore şi zece minute, cu legătură la Bellegarde.

Atunci, de n-a mai venit Marie-Louise ?

N-a mai venit fiindcă tatăl tău are lipici pe fund şi n-are sânge în picioare

ca să poată să meargă până la Lyon să-i spună şefului surorii tale

să-i dea o duminică liberă că altfel o încurcă.

Preferă să doarmă.

Nu-i aşa. Ultima oară ai împlinit 11 ani

N-a fost o sărbătoare aşa importantă. Dar mâine faci 12 ani.

Eşti aproape domnişoară.

De aia nu mai poate şeful ei ! Şi de noi la fel !

De doi ani n-am mai văzut-o pe Marie-Louise !

Dacă m-ascultai, n-ar fi plecat niciodată.

Dacă te-ascultam, avea deja varice şi-i cădeau dinţii.

Eu am vrut ca fetele să rămână lângă noi.

Şi să se mărite cu Frederick. Niciodată !

- Ce ai să-i reproşezi ? - E învăţător.

- Şi noi ce suntem ? - Nimic !

Sunt unii mai nefericiţi ca noi.

Nimeni n-ar fi mai neferecit dacă fetele ar avea viaţa mea !

Îţi dai seama că a stat singură la Lyon, de patru ani ?

Să înveţe o meserie grea. Coafura nu e pentru toată lumea !

Să se întoarcă aici şi să se îngroape în fundătura asta !

Ceri mereu prea mult sau prea puţin.

Când mă gândesc la fetele mele, eu sunt pentru progres.

- Ce înseamnă progres ? - Îţi spun eu ce înseamnă progres.

Progres înseamnă că de 40 de ani eu mă spăl la lighean

şi vreau ca fetele mele să aibă cadă.

- Denise e aici. - Şi ce dacă ?

Trebuie să ştie ce viaţă o aşteaptă.

C-o să aibă zăpadă iarna şi căldură vara. Iar ca spectacol, vacile !

Că iubiţii, imbecili incapabili, o să plece la oraş.

Iar ca recompensă, la final,

noi doi, la gura sobei, pe care va trebui să ne îngrijească.

Spune-i asta, dacă eşti sincer. Va fi un cadou frumos de ziua ei !

Marie-Louise o să vină mâine. O să vorbim în linişte,

Vrei să spui c-o s-o implori să rămână.

- Vrei s-o vezi cu o faţă ca mea ? - Mie îmi pari frumoasă.

Dar mâinile mele ? Şi ele ţi se par frumoase ?

Dar părul ? Îţi aminteşti cum era când ne-am căsătorit ?

Sunt femeie, pentru Dumnezeu ! Uneori, nici eu nu-mi mai amintesc !

Dacă aveai curaj, ne despărţeam şi de cea mică.

O trimiteam la un pension, unde ar fi putut învăţa.

- Vrei să mergi la pension ? - Nu, tată.

Un tată bun îşi iubeştii copii pentru ce sunt, nu pentru el.

Într-o bună zi, Marie-Louise va avea salonul ei de coafură.

Poate o să ajungă chiar la Paris.

Lumea e mai fericită la Paris ? Tu nu te bucuri niciodată,

- Aici e frumos. - Da, mai ales iarna.

20 de minute să ajungi în sat, o oră să te întorci.

- Da, dar vedem Elveţia. - Nu suntem turişti.

Nu plecăm de aici şi m-am săturat s-o tot văd, dacă vrei să ştii.

Cine s-a născut în Elveţia ? Tu sau eu ?

Tocmai de asta. M-am săturat de munte.

Trebuia să mă mărit cu un marinar.

Marea e obositoare. Eu m-am obişnuit aici.

Tu te obişnuieşti oriunde.

Nici când erai prizonier nu erai nefericit.

Dar ăsta-i un defect, nu ?

Poţi măcar să-mi spui de unde e telegrama ?

- De la Lyon. - Eram sigur.

- E de la Marie-Louise, nu ? - De la cine vrei să fie, de la arhiepiscop ?

- Avem musafiri. - Tot prietenul tău, învăţătorul, nu-i aşa ?

Nu e singur.

- Salut, Quantin ! - Salut, un păhărel ?

Nu te refuz. Ai veşti urgente.

Nu poate să vină. Are mult de lucru, ca de obicei.

- Eşti fericit ? - De ce spui asta ?

Pentru că m-am săturat, pentru Dumnezeu !

Poţi să înţelegi asta ? Tu care înţelegi tot !

De doi ani nu mi-am văzut fata care e la 100 de kilometri !

Tu poate poţi suporta, dar eu nu ! E prea de tot !

Trebuia doar să mergi la acest Roberti.

Clienţii îşi pot găsi şi pe altcineva să-i spele pe cap.

Vă uimesc, nu ?

Un învăţător e bine crescut, politicos.

Şcoleşte copii ca Marie-Louise sau ca acesta,

care toată viaţa îşi menajează fundul şi spun mulţumesc,

"mulţumesc, şefu', mulţumesc Doamne".

Numai eu spun "pe naiba !". Asta-i diferenţa.

Şi vreau ca şi Marie-Louise să înveţe să spună "la naiba" !

Şi nu dumneavoastră, care vorbiţi mereu despre dragostea dintre oameni.

De asta nu mai pot eu ! Deschideţi ochii !

Unde e dragostea dintre oameni ?! Unde aţi văzut-o ?

Aici, în sat, unde aşteptăm ca bătrânii să moară ca să luăm averea ?

- Putem încerca să schimbăm asta. - Asta o să fac !

Iar fetele mele nu vor mai trăi aşa, vă garantez.

Important e să schimbe pentru toţi.

Visezi ! Să te îngrijeşti de toţi e în zadar.

Fiecare să aibă grijă de el şi o să fie mai bine.

Iar când eşti un poştaş serios, nu vii cu astfel de veşti !

Ne-a făcut plăcere, vă mulţumesc !

- Isabelle ! - Isabelle o să-ţi spună ceva.

Te duci s-o cauţi la Lyon, sau fac cum fac femeile moderne, bag divorţ !

- Am înţeles. - Înţelegi repede ce spun unii, alţii.

Dar acum nu-ţi mai spun să înţelegi, ci să pleci la Lyon.

Bine.

- Ştiai că n-o să vină. - N-am ce zice.

- Şi-a venit să râzi. - Nu, n-am râs.

Nu mă priveşte, dar îţi pierzi timpul cu Maroe-Louise.

Am destul timp de pierdut.

De 20 de ani n-am mai fost la Lyon.

- Aşa o să vezi cât s-a schimbat. - Ce să-i spun şefului ei ?

- Că e un exploatator... - Asta n-o să-i spun niciodată !

Aş vrea să te văd pe tine când îi spui...

Şi eu aş vrea să mă văd. I-aş zice-o imediat.

Ar primi o lovitură zdravănă.

Nu ştiu dacă i-a mai sângera nasul, dar i s-ar putea întâmpla.

Nici nu ştie ce noroc are, nemernicul ăsta !

Grăbeşte-te, rapidul ajunge în Gex peste o oră şi jumătate.

De unde ştii ?

Dacă nu ne permitem să călătorim, invăţ mersul trenurilor, să nu mor proată.

E o idee. De ce pleci tu la Lyon ?

De ce ? Pentru că sunt zile în care tu trebuie să fii bărbatul !

Trebuie să înşelegi totuşi asta !

Eu am dat naştere fetelor, le-am hrănit, le-am spălat,

le-am învăţat credinţa, pudoarea, curăţenia.

Acum tu trebuie să le aperi.

Un pumn în gură nu e de datoria mea, nu ?

Ce-ar spune fiica ta dacă ar trebui să-i explic că ţi-a fost frică ?

- Dar nu mi-e frică. - Ba da, ţi-e frică.

Şi-e frică să faci rău celorlalţi, chiar şi nemernicilor,

pentru că poate mai au ceva bun în cap.

Nu există decât un om bun pe pământ şi a trebuit să-l găsesc eu.

Ce e ?

Vreau să-mi legi cravata. De atâta timp, nu-mi mai amintesc.

Sunt frumoase, nu ? Le-a făcut o fetiţă de patru ani.

Toţi copii sunt geniali. După aceia se strică.

Da...

- Vreţi să vă împrumut o carte ? - Nu, mulţumesc.

Isabelle m-a rugat să mă duc la Lyon ca s-o caut pe Marie-Louise...

şi cum e vacanţă de Paşte, m-am gândit că poate vii cu mine.

- Eu ? - Da, dumneata.

- Nu pot. - Atunci, nu plec nici eu.

- Cobor. Nu trebuia să vin. - N-o mai iubeşti pe Marie-Louise.

Eu ? O iubesc mai mult decât orice din lume. Dar nu sunt nici soţul, nici tatl ei.

- Nu am nici un drept asupra ei. - Doar nu cobori din mers !

Cobor cum ajungem la Broutieres.

- Doar nu vorbeşti serios. - Ba da. Sigur că o iubesc.

Toată lumea i iubeşte.

Nu vreau să merg. Lăsaţi-mă să cobor.

Cum vrei să te iubească dacă nu vă vedeţi niciodată ?

Ai urcat, acum rămâi cu mine.

Puţină timiditate e delicată, dar prea multă e exagerată.

Cînd aveam 20 de ani şi o iubeam pe Isabelle,

n-aş fi stat doi ani fără s-o văd.

- Marie-Louise n-are de ce să mă placă. - Crezi că pe mine mă plăcea Isabelle ?

Nu voia să se mărite cu mine, ci cu unul care tot venea în vacanţă.

Părinţii lui aveau un hotel în Geneva. Schia, vorbea engleza...

Şi ce ? Suntem căsătoriţi de 20 de ani.

Cine a câştigat ? Eu !

În trei ore ajungem la Lyon.

În patru ore o recuperăm pe Marie-Louise,

se face frumoasă, mâncăm bine şi la 10:30 luăm trenul înapoi,

iar mâine vii la noi, la masă. Avem curcan, tort şi lumânări.

- Şi ce va spune soţia dumneavoastră ? - Uiţi ceva, Frederick.

Mâine sărbătorim 12 ani.

Pe acolo.

- Departe ? - Nu, imediat.

- Şi dacă Marie-Louise nu e liberă ? - Cum adică ?

Nu stai patru ani într-un oraş ca Lyon-ul fără să-ţi faci prieteni.

- Poate iese la cină... - Atunci s-o amâne peste trei zile.

- Aici e, vino ! - Nu, aştept aici, e mai bine.

Poate vrea să vă vadă singur...

Ascultă, Frederick, eu admir profesorii, dar începi să mă scoţi din sărite.

Totuşi o să aştept aici. Succes !

Bună ziua, doamnă. Ce doriţi pentru astăzi, doamnă ?

Vopsire, decolorare ? Perfect, doamnă !

Doriţi şi pedichiură, manichiură ? Da, doamnă, tratament estetic. Perfect !

Vă programez pentru marţi, la ora 16:30, la Christophe.

La revedere, doamnă.

- Domnule... - Bună ziua, domnişoară.

Anunţaţi-o pe dra Quantin că a venit tatăl ei.

Imediat, domnule.

Dra Quantin !

Dra Quantin !

Dra Quantin !

- La ce oră aveaţi programare ? - Programare ?

- Domnule... - Domnul o caută pe dra Quantin.

Quantin... am avut o angazată cu numele acesta.

A stat trei luni. Dar a plecat, acum doi ani.

A plecat ? Acum doi ani ? Imposibil ! Unde este ?

Nu ştiu exact...

E la salonul Trianon, pe strada St. Jean, numărul 34.

Salonul Trianon, strada St. Jean, numărul 34.

Mulţumesc, domnişoară. Domnule...

Nemernico !

- De ce-ai făcut asta ? - Îi vreau binele.

E incredibil, ne-ar fi scris. Vouă, în tot cazul.

- Sau are ceva de ascuns. - Ce prost sunt !

Frederick, sunte doi proşti. E foarte clar ce s-a întâmplat.

A dat-o afară. De-aia Roberti părea jenat.

- V-ar fi spus. - N-o cunoşti pe Marie-Louise.

E prea mândră. Şi-a găsit singură un loc la salonul Trianon.

Poate chiar a stat nemâncată.

Când era mică şi lua note proaste la şcoală le ştergea şi trecea altele.

- Dar asta nu e bine deloc. - Ba da, pentru o fată ca ea.

Nu e vorba de minciună, ci de mândrie.

Ar fi lăsat o doamnă bine sub uscător, iat părul i-ar fi ars ca nişte paie.

Sau le-o fi zis "La naiba !". Doar e fiica maică-si.

Strada St. Jean, Palatul de Justiţie...

Ajungem în cinci minute.

- Vă descurcaţi foarte bine. - Ce părere aveţi despre ţărani ?

Nu l-ai auzit la radio pe general când a spus

"din arat şi păşunat se hrăneşte întreaga Franţă" ?

- Sigur generalul a spus asta ? - Poate n-a fost el.

Aici e ! Nu e la fel de luxos ca la Roberti, dar e o clădire istorică.

- Tot nu vii ? - Nu, duceţi-vă dumneavoastră.

- Merge, tataie ? - Tineretul ăsta !

- Bună ziua, domnişoară. - Domnule...

Puteţi veni, domnule.

- Sunteţi mulţumit ? - A fost foarte bine.

E foarte bună.

- Pe curând. - La revedere.

- Bună seara, domnule. - Doamnă...

- Aţi mai fost ? - Nu, doamnă.

Nu vin la Lyon decât pentru Marie-Louise...

- Marie-Louise din Jura ? - Da.

Din păcate, nu e aici. Dar Josette e prietena ei.

Josette !

Vă las.

Intraţi, domnule.

Făceţi-vă confortabil.

Dezbrăcaţi-vă !

Nu fiţi aşa timid.

L-am impresionat tare pe tataie !

Doamnă !

Doamnă !

Du-te după Daniel.

Adu-mi un coniac !

Beţi !

- Nenorocitule ! - Ce v-a apucat ?

Vezi tu ! Dumneata eşti patronul !

Lăsaţi-l, e un client. A vrut doar să vă ajute.

Aşa mi se mulţumeşte !

Un client ! Atunci cine e şeful aici

ca să-i sparg faţa pentru ce-a făcut din fata mea ?!

Lăsaţi-mă singură cu el.

Eu sunt şefa aici.

- Nenorocito ! - Calmaţi-vă.

Nu mă calmez ! Deci dumneata ai prins-o în cursă,

că doar nu ea a ideea să vină să lucreze aici !

Veniţi.

Luaţi loc.

Luaţi loc.

O să vă închid baraca !

- Marie- Louise avea dreptate. - Cum ?

Da... Marie-Louise mi-a spus că dacă tatăl ei află

căs-a lăsat îmbrăţişată pentru bani, o s-o omoare.

- V-a spus ea asta ? - E adevărat că asta i-aţi face.

- Unde e ? - Nu ştiu unde lucrează acum.

Când a înţeles că aici nu facem tratamente estetice, a plecat.

Chiar şi fără să facă ceva rău, n-a rămas aici din cauza dumneavoastră.

Din cauza mea ?

Mi-a spus că tatăl ei n-a câştigat mulţi bani în viaţă...

dar au fost bani cinstiţi.

- V-a spus ea asta ? - Da.

Am discutat cu ea înainte să plece. Mi-am făcut griji pentru ea.

E periculos pentru o fată singură, într-un oraş ca Lyon-ul.

- Dumneavoastră spuneţi asta ? - Da, pentru că ştiu ce vorbesc.

Am fost fiica unui bărbat care nu vă semăna şi la 16 ani m-am trezit în stradă.

Şi de ce aveţi această meserie şi acum ?

De ce ?

Ce vreţi să fac cu toate fetele care vin la mine ?

Să le trimit pe stradă cu un tub de barbiturice ?

Cine vine la mine acolo poate ajunge.

E îngrozitor !

Ştiţi cum ajung aceste fete la mine ?

Murdare, disperate, cu trei zdrenţe într-o valiză din carton.

Aşa îmi livraţi fetele, domnilor bărbaţi.

Aş putea să vă arăt ce-am făcut cu majoritatea dintre ele.

Cu cele care au vrut să mă asculte.

Le-am măritat, domnule. Şi bine.

Eu cunosc bărbaţii. Acum sunt fericite, liniştite.

Şi de fiecare Crăciun îmi scriu. Am zeci de scrisori, de peste tot.

Şi mereu îmi scriu acelaşi lucru. Îmi mulţumesc.

Cu Marie-Louise e altceva. Ea nu e ca celelalte.

N-am putut avea copii, dar dacă aş fi avut o fată,

aş fi vrut să fie ca a dumneavoastră.

- Şi eu trebuie să vă mulţumesc. - Să-mi mulţumiţi ?

Da, cred că niciodată n-am fost aşa de fericit.

Dacă nu aţi putut avea copii, nu ştiţi ce înseamnă să te temi pentru ei.

Iar mie... mi-a fost îngrozitor de frică.

Direcţia Croix-Rousee. La ora asta sigur şi-a terminat treaba.

Trebuie să fie în ca,eră.

- Dar... - Nici un dar, Frederick.

De data asta o luăm acasă pentru totdeauna.

Dacă în două luni n-o iei de nevastă, îţi rup fundul.

Acum Isabelle ar trebui să-mi spună despre sărăcia din sat

de parcă aici ar fi diamante.

- Măcar spuneţi-mi ce se întâmplă. - N-am spus nimănui asta, Frederick.

Dar cum peste câteva luni o să fii soţul ei, o să-ţi spun.

Salonul Trianon nu e un salon de infrumuseţare.

E un loc murdar.

Vezi dumneata, Frederick, pe fete le poţi creşte în două feluri.

Când le înveţi de mici drumul cel drept, ele pot să se abată, dar n-o fac.

Şi ştii de ce nu a făcut-o Marie-Louise ?

Din dragoste pentru mine.

Nu-mi spune, Frederick, că dragostea dumitale pentru ea nu înseamnă nimic.

Aşa e dragostea. Îţi spun eu.

Vino !

Eu vreau, dar ce-o să spună Marie- Louise... Eu n-am venit s-o ascult, ci s-o iau.

Asta îmi spuneţi mie. Dar în faţa ei, vă ştiu eu...

N-ai cum să mă ştii.

În jumătate de oră am îmbătrânit cu 10 ani şi am intinerit cu 20.

Îmi pierdusem fiica, dar am regăsit-o. Mă duc să pun o lumânare la Saint Antoine.

Ce faţă ai ! Nu mergem la înmormântare.

Încerc... s-au întămplat atâtea şi n-am ştiut nimic.

Mi-e teamă... Nu ştiu ce-o să mai găsim.

Pe fiica mea cu doi ani mai mare.

Tocmai. Doi ani de tăcere înseamnă mult.

Că s-a îngrăşat, că a slăbit, că s-a vopsit blond, tot fata mea este.

- Şi dacă nu e singur5ă ? - Cu o prietenă ?

- O luăm la masă cu noi. - Nu, cu un bărbat pe care-l iubeşte.

Nu şi în familia Quantin. Ei nu se culcă, se căsătoresc.

- Trăiţi în Evul Mediu. - Trăiesc cum m-au învăţat părinţii.

- La fel şi Marie-Louise. - Nu spunem totul părinţilor.

Marie-Louise nu mi-a ascuns nimic niciodată. Poate mamei ei, care e mai dură.

Dar cu mine, Marie-Louise n-a avut niciodată secrete.

Marie-Louise !

- Cât e ceasul ? - E trecut de ora nouă.

Trebuie să apară.

O aşteptăm.

Auzi ? Parcă ar respira casa.

Eu mă sufoc. Iar mă apucă...

Oraşele mă sufocă. Şi aici e totuşi mai bine.

Eu am crescut la Montreuil, lângă Paris.

Cinci persoane într-o cameră mare cât holul ăsta.

În toată copilăria n-a avut loc de nimic.

Nici să lucrez, nici să dorm, nici să mă spăl.

Asta visează soţia dumneavoastră pentru Marie-Louise ?

Nu-i vina ei. Crede ce citeşte în reviste.

În "Elle", casele sunt spaţioase, cu mochetă şi baie beu-pal.

Poze color.

Dar nu spun că apartamentul costă 50 de milioane.

Niciodată nu te-am văzut aşa vorbăreţ.

Nu, dar pot să fiu. Am multe de spus despre oraş.

Când am venit în sat şi am văzut că am o casă doar pentru mine,

cu o cameră de 40 de metri pătraţi,

am respirat uşurat pentru prima dată în viaţă.

Am loc să merg, să dorm. Un loc inuti, la capătul patului.

Am zis că nimeni n-o să pună nimic acolo. E plăcerea mea.

Sigur, nu puteţi înţelege, pentru că la ţară aveţi mult loc.

La oraş poţi să supravieţuieşti doar dacă eşti bogat.

Altfel, e îngrozitor.

Ne grăbim, alergăm nu ştiu unde. Nu realizăm nimic. În plus, plătim peste tot.

La metrou, la bistrou, pentru ziar, peste tot. E induportabil.

De ce spui asta ? Nu eşti zgârcit.

Nu, dar în sat plătesc la sfârşitul lunii.

N-am niciodată bani în buzunar. Ca şi când banii n-ar conta.

- Şi de ce trăiesc atâţia oameni la oraş ? - Pentru că speră să câştige bani.

Şi au cîţiva, plătesc enorm ca să-şi petrecă Weekend.ul la ţară

să trăiască precum ţăranii. E absurd.

- Nu e ea. - Poate ştie unde e.

Poate.

Iertaţi-mă, domnişoară, o cunoaşteţi pe dra Quantin ?

Poate ştiţi unde lucrează în seara asta.

- Sunteţi tatăl ei ? - De unde ştiţi ?

Mi-a arătat poze.

Vezi ? Nu ne-a uitat.

- E bine ? - Foarte bine.

- Munceşte mult. - Foarte mult. Mai ales acum.

- Nu ştiu dacă o s-o găsiţi. - Dar am venit special s-o văd.

Nu ştiu dacă se întoarce în seara asta. Câteodată doarme acolo.

Acolo ? Cum aşa ?

Pe cine poate să coafeze noaptea ? Poate pe actriţe, la teatru.

Da, pe actriţe, pe manechine, pentru poze.

Meseriile astea sunt bine plătite, dar n-au program.

- Eu, ca plasatoare la cinema... - Desigur...

Reveniţi mâine dimineaţă. Îi spun să vă aştepte.

- Va fi mai bine. - Mulţumesc.

- O să întreb totuşi... - Nu, să aşteptăm până dimineaţă.

Bună seara, doamnă. Îmi puteţi spune când se întoarce dra Quantin ?

Dra Quantin ?

Ştiţi cum aş putea s-o găsesc pe Marie-Louise Quantin ?

Au început să defileze clienţii drei Quantin !

Asta-i o casă cinstită ! E destul că aici stă o târfă.

Dar nu-şi primeşte clienţii aici. Sunt hoteluri în Lyon, nu ?!

- Trebuie s-o găsesc neapărat pe Marie-Louise. - Şi ce vreţi să fac eu ?

Desigur.

Mă vrei ? Am o colegă şi pentru prietenul tău, dacă vrea.

- Târfă ! - Quantin, las-o în pace !

- Dă-mi drumul ! - Las-o !

Vă băteaţi pentru o prostituată ?

Aveţi acte de oameni serioşi.

Şi totuşi o voiaţi pe aceiaşi, de parcă n-ar fi destule.

Şi nici n-aţi băut.

Sunteţi muţi ?

Când o să luaţi o boală urâtă, o să ştiţi.

Nu ştiu dacă aţi aflat, dar bolile astea devin rezistente la antibiotice.

Nu sunteţi prea vorbăreţi.

Depuneţi plângere împotriva lui ?

Nici dumneavoastră nu depuneţi plângere ?

Bine, cum doriţi.

Eliberaţi clienţii, dar nu împreună.

Ar fi în stare s-o de la capăt.

Cel mai în vârstă, primul.

Mamă, de ce ai trimis-o pe Marie-Louise să lucreze pentru cineva ?

Eu n-o să mă duc.

Draga mea, e greu.

O să vezi când o să fii mare şi o să ai copii.

O să vrei să-i ai lângă tine.

E bine să-ţi ţii fetiţa în braţe în fiecare seară, s-o priveşti dormind.

Să fii acolo, dacă are nevoie de ceva.

Dar când o să vezi că sunt milioane de fete frumoase şi fericite,

cu hăini de blană, care aleargă vara pe plajă şi dansează în soare

o să-ţi doreşti ca şi fetele tale să fie aşa.

Chiar dacă s-au născut la o fermă, ca tine.

O să-ţi doreşti ca şi lor să le placă muzica frumoasă,

chiar dacă tu nu înţelegi nimic.

O să vrei să profite şi ele de tot ce e mai frumos pe lume.

Trebuie să fie atâtea lucruri frumoase !

N-o să vrei să nu le vadă niciodată. N-ar fi corect !

Eu n-am avut parte de aşa ceva. L-am avut pe tatăl tău.

Nu putem avea totul.

Dar cum voi nu veţi găsi un bărbat ca el, pentru că nu e posibil, vreau să aveţi restul.

Acum, du-te la culcare.

Când o să te trezeşti, o să ai 12 ani.

O să-ţi pun pantofi noi şi o să coborâm împreună...

să-l aşteptăm pe tata şi pe Marie-Louise.

Trenul ajunge în zece minute.

Aşa ar trebui, dar în realitate e altfel.

Să ne pregătim...

M-am mai pregăătit odată, în '40, de război. De atunci, n-o mai fac, aştept să vină.

- Oricum, e anunţat înainte. - Anunţă pentru cine ascultă.

Cel care merge spre Paris e acum la Geneva.

- N-ai deloc încredere... - Eu ?

Poţi să spui ce vrei, dar cei de la Căile Ferate sunt serioşi.

SNCF e afacere de stat.

Nu vreau să mă gândesc la guvern, că n-am chef să vorbesc.

Ascultă, cănd nu te duci la vot, n-ai dreptul să critici !

Ba votez... şi dacă-mi aduc bine aminte buletinul tău era de Barbu.

- Da, şi mă mândresc cu asta. - Mi-e milă de tine.

Eu nu votez pentru că toţi sunt nişte proşti.

Ba suntem în Europa, ba nu. Ba facem bomba, ba nu facem nimic.

Apoi legile pe care să le votăm. Nu înţelegi nimic.

Politica e ca Picaso.

- Eşti mulţumit de impozite ? - Da, impzitul...

Vezi, doar că nimeni nu ţipă. Toată lumea e mulţumită.

Atunci, săracii sunt profitul statului. Trăiască săracii !

Să ne prefacem că totul merge bine.

Ascultaţi-mă bine.

Dacă americanii se prefac că bombardează China, aceştia nu vor face la fel.

Pariez c-o să ne dea bomba.

Dacă nu vrei să rămâi în urmă, să te laşi depăşit de istorie,

citeşte-l pe Mao !

Nu ştiu cum procedaţi dumneavoastră. Eu îmi plătesc impozuitele în avans.

Am o sănătate perfectă. Sunt fericit.

- Tu ai votat cu De Gaulle. - Da.

Continuă.

- Vă caut de câteva ore. - Aştept trenul de întoarcere.

- Şi Marie-Louise ? - S-a terminat.

Ce s-a terminat ? Viaţa Mariei-Louise ? A dumneavoastră ?

Nu s-a terminat nimic.

Doar o idee despre fiica dumneavoastră care nu era adevărată.

- Deschideţi ochii. - Am făcut-o.

Nu, acum fugiţi ca să nu vedeţi.

Nu e plăcut să deschizi ochii, dar trebuie s-o faci.

- Trebuie să acceptaţi. - Că fiica mea e prostituată ?

Da.

Veniţi.

- Veniţi ! - De ce ?

- Mai întâi mâncăm ceva apoi, bem ceva. - Nu mi-e foame.

Mie da... şi mai avem încă kilometri ca s-o găsim pe Marie-Louise.

Lasă-mă.

Ştiţi ce vreţi să facem acum ? Să abandonăm postul în faţa duşmanului !

Aşa a fost în 1923 ! Apăraţi-vă !

Haideţi, are supă.

- Ce doriţi ? - Două pahare cu vin alb.

- Ce aveţi de mâncare ? - Nu mai am decât sandvişuri.

Daţi-mi două.

- Mâncaţi ! - N-o să-mi treacă.

Haideţi, luaţi !

O iubiţi pe Marie-Louise ?

- Acum trebuie să i-o arătaţi. - N-aş mai putea niciodată.

Şi dacă ar fi avut un accident şi ar fi rămas desfigurată ?

Aţi fi iubit-o oricum. Mai mult ca înainte.

Acum e ca şi cum ar fi desfigurată.

O s-o îmbrăţişaţi. Mai tare ca niciodată,

Nu e vina ei. Cum credeţi că o ţărăncuţă care vine la Lyon

să poată să-şi cumpere atâtea ?

Rochiile, bijuteriile, maşinile pe care mama ei şi le doreşte pentru ea ?

Care-i cad mereu sub nas în ziare, în vitrine, peste tot ?

Cum credeţi să nu-şi spună că vrea şi ea imediat ?

Nu e vina nimănui. Pe cei pe care-i iubim nu-i judecăm.

Doar îi iubim.

- Sunteţi mai bine ? - Da, Frederick, sunt mai bine.

- Dar dumneata ? - Pentru mine nu contează.

Marie-Louise nu are nevoie de mine. Dar are nevoie de dumneavoastră.

Ştiam că nu trebuie să venim. Dar mi-am zis că sunt doar vorbe...

Nu poţi înţelege ce simt acum.

Da, pentru că pentru mine Marie-Louise nu înseamnă nimic !

Imaginaţi-vă că soţia dumneavoastră ar fi în spatele uşii.

Acum înţelegeţi.

Îţi cer iertare.

Nu putem rămâne aici.

Marie-Louise !

Marie-Louise a plecat. Mi-a lăsat mie camera.

Unde a plecat ?

Nu vă pot spune.

Mergeţi la restaurantul "La patrie". Sigur vă vor da informaţii.

Hai !

Bună ziua, domnilor, Un vin alb ? O cafea ?

Un vin alb. Dumneavoastră roşu ?

O căutăm pe Marie-Louise. Nu ştiţi unde e ?

Nu sunteţi singurii. Tocmai a ieşit un domn care o caută peste tot.

- Părea îndrăgostit nebuneşte... - Aşa sunt toţi. E ceva cu fata asta.

Nu ştiţi unde e ?

O ştiţi bine ?

- N-am mai văzut-o de doi ani. - S-a schimbat mult.

- E mai frumoasă acum. - Şi muncitoare. Uite unde a ajuns !

În doi ani şi-a umplut buzunarele. E simplu.

Pe piaţa asta, cifra ei de afaceri a depăşit-o pe a mea.

Asta n-a făcut-o pretenţioasă. E mereu drăguţă, face cadouri...

Şi iubeşte copiii. Să-l vedeţi pe nepotul meu când vine.

O să mă îmbăt.

Ştii ce-mi spunea Marie-Louise ?

La Paris, în cartierele şic, nu mai poate face trotuarul...

Foloseşte maşina.

Ştie să se protejeze, ce să zic !

Şi nu ştiţi unde ar putea fi zilele astea ?

N-am mai văzut-o pe aici.

Dar a venit să ne salute dimineaţă, la deschidere.

Era cu un parizian cu o maşină lungă, cât un autobuz.

Nu era făcută să facă trotuarul, toată lumea spunea asta.

- A plecat din Lyon ? - Probabil că da.

Ele sunt mereu la "Tam-Tam". Îl ştiţi ?

O cafenea, acolo, pe stânga. Acolo lucra.

Trebuie să fi trecut şi pe acolo să-şi ia la revedere.

- Mă întorc acasă. - Trebuie să mergem până la capăt.

Merge treaba ?

Îmi oferiţi un pahar ?

- O cunoaşteţi pe Marie-Louise ? - Poftim ?

- O cunoaşteţi pe Marie-Louise ? - Marie-Louise a plecat.

Stai liniştit, sunt mai bună decât ea.

Ce-am spus ?

Iertaţi-mă... şi dumneavoastră o căutaţi pe Marie-Louise ?

Da.

N-am găsit-o toată noaptea. Iar acum a plecat.

Sunt un prieten de-al ei.

- Sau un client. - Cum vreţi...

Eu sunt tatăl ei.

Trebuie s-o găsesc neapărat. O iubesc.

O iubiţi ? Atunci vreţi să vă căsătoriţi ?

- Sunt deja însurat. - Vreţi să divorţaţi ?

- Nu, îmi iubesc soţia. - Aţi băut..

Da, am băut toată noaptea, dar n-am reuşit să mă îmbăt.

Oricum, n-aş fi putut să mă însor cu Marie-Louise.

Trebuie lăsată liberă. Altfel s-ar distruge.

- Astfel de oameni i-au sucit capul. - Nu... nu.

Aveţi noroc.

Ce-o să ajungă la Paris ? O femeie întreţinută ?

Pe urmă, o să se îngraşe. O să facă copii şi o să se îngraşe.

Ca toate celelalte.

- De-ar fi adevărat ! - Credeţi ?

Da !

Viaţa de zi cu zi e îngrozitoare. Dragostea face mereu excepţie.

E prea frumoasă ca să fie sinceră.

Fiica dumneavoastră mă consolase, domnule.

V-a consolat ?

Quantin, e la fel de nefericit ca noi.

- Te-am căutat toată noaptea. - Şi tu ?

- De ce nu mi-ai dat un telefon ? - Iartă-mă.

- Ai băut ? - Da.

- E aici ? - Nu. a plecat... la Paris.

Ce-o să faci ?

Haide...

Iertaţi-mă.

Frederick, cine e fiica mea ?

Eu nu mai ştiu.

- Frederick, în noaptea asta am ajuns la capăt. - Credeţi că ăsta e capătul ?

- Ce te-a apucat ? - Pun lucrurile la locul lor.

Doar n-o să vă întoarceţi acasă ca un martir.

În loc să fie în drum spre Paris, într-o maşină frumoasă,

Marie-Louise ar putea să fie într-un pat de spital,

cu cancer generalizat.

90 de mii de persoane mor de cancer, în fiecare an, în Franţa.

Pentru asta aţi dreptul să plângeţi.

Dacă n-ar vorbi, n-ar avea mâini, picioare, ochi...

În fiecare zi se nasc copii aşa.

- Opreşte-te, te rog. - Nu mă opresc deloc !

Să vă intre-n cap că asta nu e o nenorocire.

Fetele vietnameze de vârsta ei, sunt arse cu napalm.

Altele s-au născut la Hiroshima, în loc de Jura.

- Trebuie să te mai gândeşti şi la asta. - Atunci n-am mai putea dormi.

Da, pentru că toată lumea doarme, se întâmplă în continuare.

Poate sunt egoist... Poate milioane de oameni sunt nefericiţi.

Dar asta nu mă consolează.

Nici pe mine.

Iertaţi-mă, v-am spus toate astea ca să prind şi eu curaj.

Voiam să vă spun...

Când nu sunt plecat, să mai treceţi pe la şcoală.

- Sunt mai mereu acolo. - Am de două ori vârsta dumitale.

Am făcut războiul, am soţie, am copii...

Iar dumneata îmi explici cum stau lucrurile.

Cărţile înseamnă că nu spun doar poveşti.

- Te ajută şi să înţelegi. - Uneori. Ce-o să faceţi singur ?

Singur ? Isabelle nu înseamnă nimic ? E adevărat, n-o cunoşti.

Hai, Quantin, nu petreci în fiecare zi. Vino acasă !

- Unde e locul Mariei-Louise ? - Aici, lângă tine.

Super !

- Câştigă mulţi bani la Lyon ? - Cu siguranţă.

După cadourile pe care ţi le trimite. De asta nu poate veni niciodată.

Nu câştigi bani dacă stai degeaba.

Trebuie să fii foarte mândră de sora ta.

Să câştigi mult când nu ai nimic e aproape imposibil.

I-a trebuit mult curaj.

Când mă trezesc dimineaţa şi mă simt obosită,

mă gândesc la ea.

Şi eu o să fiu curajoasă. La 18 ani o să am o maşină mare şi roşie.

Poate va trebui să mai aştepţi puţin.

- Dar o să ai o maşină, îţi promit. - Crezi c-o să-i placă florile ?

Cred că va fi cadoul care o să-i place cel mai mult.

Marei-Louise e pierdută pentru mine, dar nu şi pentru dumneavoastră.

- Quantin ! - Da.

- Cum o să-i daţi vestea Isabellei ? - Mă tot întreb.

Bunul Dumnezeu ar trebui să-mi sufle ce să-i spun.

Mie mi-e teamă că nu ştiu.

- Ce cauţi aici ? - M-aţi pedepsit, domnule.

- Mi-aţi spus să vin astăzi. - Ce-ai făcut ?

- Am greşit la calcule, domnule. - Atât ?

Nu, am patru la franceză şi la geografie.

Evident.

- La istorie cât ai ? - Tot patru, domnule.

Patru la tot. E foarte puţin.

- Da, domnule. - Du-te acasă.

- Haide, du-te acasă ! - Mulţumesc, domnule.

Uşa !

Unde e Marie-Louise ?

- Nu ai adus-o ? Nu e cu tine ? - Nu, n-am adus-o...

- Uite... - Uite ce ?!

- O să-ţi explic. - Nu vreau să-mi explici, îmi vreau fata !

- Ce vrei să faci ? - De data asta mă duc eu la Roberti !

Să vezi dacă ei n-o aduc !

Dar... nu mai e la Roberti.

Unde e ?

Poftim. Ţi-a trimis asta.

- Unde e ? - La Paris.

La Paris ? Şi de ce ai faţa asta ?

E minunat !

Ţi-am zis că într-o zi o să ajungă la Paris. Eram sigură.

N-am avut dreptate s-o trimitem la Lyon ?

Dacă nu mă ascultai, ce-ar fi fost acum ?

Ce fericită sunt ! Ţie, sigur, nu-ţi place.

Pentru că nu-ţi iubeşti fata !

Trebuia să-mi dai vestea de la 200 de metri de aici.

Trebuia să vii alergând. Cum s-a întâmplat ?

- De ce nu ne-a spus ? - S-a întâmplat prea repede.

A venit s-o ia cu maşina de la Lyon.

- Noul ei şef ? - Da... noul ei şef.

- Şi a luat-o... aşa ? - Aşa...

Atunci, Roberti nu e prea încântat. Bine c-a păţit-o !

Trebuie să se poarte frumos.

Uite, mamă !

Ce frumoasă e, draga mea ! Pentru mine nu ţi-a dat nimic ?

- Mi-a zis să te îmbrăţişez din partea ei. - Atunci, îmbăţişează-mă !

Du-te să te joci afară. Trebuie să vorbesc cu tatăl tău.

Domnul care a venit s-o ia, noul şef, e serios, nu ?

- E cap de familie. - Asta nu înseamnă nimic.

- Ţi-a lăsat impresia că vrea altceva ? - Nu, nu.

O să-mi dau seama din scrisori. Îmi cunosc fata.

- Ce culoare avea maşina ? - Albă cu huse roşii.

- Conducea tare ? - Nu, mi-a promis că e prudent.

Dumnezeule ! Ce fericită sunt pentru Marie-Louise !

Nu-mi vine să cred !

- Ea... Cum era îmbrăcată ? - Cu rochie cum se poartă acum.

- Foarte scurtă ? - Da.

Era coafată la modă, avea geantă de crocodil şi pantofi.

- Cu toc înalt ? - Cam aşa.

- M-aş fi bucurat tare mult s-o văd. - O s-o vezi.

- În vara asta ? - Nu.

Acum trebuie să se instaleze.

A trecut prin momente îngrozitoare şi cu siguranţă nu s-au terminat.

Dar o să reuşească.

Iar într-o zi, o să se întoarcă la volanul unei maşini frumoase...

cu bijuterii şi haină de blană.

Şi o să-şi construiască aici o casă de vacanţă.

Cu ardezie şi pereţi albi.

Şi va avea trei băi imense, frigider şi televizor...

Şi încălzire centrală care se aprind de la un buton,

mochetă şi perdele fine care să filtreze lumina

dar şi draperii pentru a păstra căldura.

Iar vara, afară, va avea piscină cu proiectoare,

pentru a face baie noaptea.

Marie-Louise va înota cu soţul ei, iar noi îi vom fi alături

şi vom veghea să fie fericită.

Poate avem o viaţă grea, dragule...

dar am avut mare noroc cu fetele noastre.

- Unde te duci ? - La animale.

Marie-Louise...