Original subtitles

Avertizează-l!

BAZAT PE O PIESĂ DE VERNON SYLVAINE

Avertizează-l!

Actele, vă rog!

Mulțumesc.

Sunteți în călătorie de afaceri?

Am numere de firmă, n-ai văzut?

Nu, domnule.

Foarte interesant, Schultz!

Nu cred că un asemenea plan e posibil. Cine l-a conceput?

Eu, Herr ministru.

Dacă omul acela poate fi adus aici, în Germania,

ar fi un avantaj uriaș pentru al Treilea Reich.

Ar putea aduce victoria anul acesta.

E de-o ambiție monstruoasă.

Ambiția germană are limite, Herr ministru?

Rapoartele din Anglia…

Rapoartele deplasării lui…

Sunt de încredere?

Întotdeauna au fost.

Dacă e posibil, Schultz,

unde sugerezi să aibă loc?

Unde se duce cel mai des.

- La Buckley Hall? - Exact, Herr ministru.

- Știm de ce se duce acolo? - Pentru intimitate și odihnă.

Cine e gazda în asemenea ocazii?

- Însuși lordul Buckley. - Lordul Buckley.

- E un tip remarcabil, Schultz. - Da, din fericire.

Te-ai gândit la cineva?

Dacă vreți să știți, chiar m-am gândit.

Mă rog!

Vreo două vorbe.

Veneția cunoaște serviciile mele.

Le trec deci sub tăcere. Vorbiți de mine așa cum mă știți.

Nu micșorați nimic, nici nu adăugați, mărind cu răutate.

Așa veți spune dar de unul…

Ce a iubit prea mult,

dar fără minte.

Ce presupunea cu greu,

a cărui fire însă

nu cunoștea măsură.

De unul ce întocmai

ca ignorantul jidov

a lepădat o perlă

ce covârșea în preț pe-ntregul său popor.

Să scrieți acestea toate

și să mai adăugați că în Alep,

unde un turc înveninat, fudul cu fesul său,

lovi pe un venețian și ocărî pe stat,

l-am apucat de gât

și l-am lovit

așa!

Dându-ți o sărutare, viața ți-am luat.

Așa sfârșesc și eu,

murind cu un sărutat.

Herr Hausmann.

Privește-mă în ochi, Ludwig. Sunt lacrimi reale.

Dar sunt foarte frumoase.

Ce încheiere de sezon! A fost magnific.

Da, Julian. Am fost magnific.

Felicitări, Herr Hausmann!

- Extraordinară seară, Ludwig! - Mulțumesc.

Unsoarea asta miroase oribil. Unde e cealaltă cutie?

Vino cu noi!

E posibil așa ceva, Herr ministru?

O să facem să fie posibil, dragul meu Hausmann.

Ai studiat în Anglia, nu?

Așa e.

Cred că acolo ai debutat pe scenă.

Iartă-mă că-ți amintesc de acea experiență nefericită.

Proștii ăia de englezi, cu umorul lor idiot!

Nu apreciază niciodată arta!

Calm, Hausmann!

Să ne concentrăm la ce avem de făcut.

Îți mai dăm o șansă să-i impresionezi pe englezi cu talentul tău.

Adică…

- Eu… - Exact.

Ești cel mai potrivit.

Ce zici, Schultz?

Excelentă idee!

M-am gândit că o să te atragă.

Dar n-am sărit niciodată dintr-un avion.

Sugestia te deranjează, membru de partid Hausmann?

Nu, Herr ministru.

- Uite! - Ce?

A reflectat lumina lunii. Strălucește.

Vezi să nu! Toate diamantele scumpe strălucesc pe întuneric.

Chelner!

- Da, domnule? - O cunosc pe fata asta.

Cea care e cu lordul Buckley. Cine e?

E dra Frances Lane, actrița.

- Sigur că da. - Vin aici deseori.

- N-au o relație, nu? - Nu cred, domnule.

Mă tem că e o prietenie platonică.

- Dacă înțelegeți ce vreau să zic. - Da.

Poftim! Aș vrea să pot bea și eu.

- De ce nu? Un pahar nu te omoară. - Spune-i doctorului!

De cinci ani n-am băut nimic mai tare decât laptele.

- Și ăla m-a lăsat mahmur. - Prostii!

Vrei să calc strâmb, Cynthia?

Nu „Cynthia”, dragule. „Frances”. Încearcă să te obișnuiești.

Nu-mi zice nimeni „Cynthia”.

Voi, cu numele de scenă… Prostii!

- Credeam că motivul o să te atragă. - Motiv? Cum adică?

Vreau să reușesc pe propriile merite,

nu pentru că sunt nepoata lordului Buckley.

Înțeleg.

Ce e?

Ai remarcat dacă ești urmărit în ultimul timp?

Se ține după tine și te studiază?

Să mă urmărească? Nu, Dumnezeule!

O femeie? Aș fi flatat.

Nu mă îndoiesc. Dar e bărbat.

L-am mai văzut de două ori aici.

Prostii, draga mea!

- Unde e? - În dreapta mea.

Lângă ușa de serviciu.

Ce tot spui?

Era acolo mai devreme.

Da… E un vin bun, nu?

Termină cu prostiile! Nu mi se pare.

Am vrut să-ți spun deunăzi.

Exagerezi curiozitatea unui individ.

E mai mult de atât.

- E ridicol! - Bine, las-o baltă!

Slavă Domnului!

Spune-mi de Johnny. Ce face?

- E bine, sănătos? - Sigur că da.

Foarte bine! Când vine să mă vadă?

Imediat ce mai primește o permisie.

Abia aștept să-l văd.

Ce fel de om e?

- Mie-mi place. - Cred.

Uite-l!

N-arată rău.

„Cu toată dragostea, Johnny. Frances.”

Frumușică. Ce ziceți?

- Zic că e timpul să-ți vezi de treaba ta. - Da, domnule.

- E o fată frumoasă. - Mă așteptam să spuneți asta.

Documentele.

John Cooper. Aviația militară. Sublocotenent.

A avut noroc, domnule.

Ar fi încurcat-o, dacă nu-l găseam.

Își revine.

- Dă-i mult rom! - Am înțeles.

Ce chestie!

Indivizii ăștia nu se gândesc niciodată la pericole.

Pe punte, repede!

Dacă nu-l vrei, îl beau eu.

Știi cum sunt marinarii

Încă două zile așa și n-o să mă mai simt prea bine.

Dormiți, domnule! Vă trezesc cu un ceai.

Ai un simț al umorului foarte ciudat.

Ca dragul meu tată.

Când avea necazuri, cânta.

- Cred că a cântat foarte mult. - Da.

Era să moară încercând să vadă partea bună.

Toate fetele de treabă…

Gata, ajunge pe ziua de azi.

Ce zici de asta, dle Cooper? Ne raționalizează distracția.

Doar la distracție te gândești.

Nu pot să mă simt bine?

Înainte plăteam să mă plimb cu barca.

Dar e altceva când nu ai vâsle.

Uite!

Să fiu al naibii!

Acum cine a scăpat datorită cântatului?

Dacă nu sunt de-ai noștri, tu ești de vină.

E de-ai noștri.

Ne-a văzut!

Ce imagine frumoasă!

Ce zici de asta, dle Cooper?

Să sărbătorim supraviețuirea!

Mulțumesc că m-ai adus.

- Numele, domnișoară? - Frances Lane. De ce? Ce se întâmplă?

- Pe cine căutați? - Pe lordul Buckley. Dacă se poate.

- Aveți programare? - Sigur că da.

Urmați-mă!

Bună, Bunty! Bună, Pam! Ce faci, bătrânico?

- Cred că am lămurit tot. - Așa cred.

- Ca și până acum, fără oaspeți. - Sigur că da.

Bine. Ne vedem diseară.

Domnule, e o tânără afară.

Spune că are programare. O cheamă Frances Lane.

Dumnezeule!

Bună!

Ce se petrece?

Ce vrei? E nepoata mea, Cynthia.

- Îmi pare bine. - Și mie.

- Eu o să plec. - La revedere!

Da, la revedere!

- Nu rămâne, nu? - Nu.

- Foarte bine. La revedere! - La revedere!

Ce vrei?

Ce primire prietenoasă!

Cynthia, te rog, nu-mi face probleme. Sunt foarte ocupat.

- Dar te bucuri să mă vezi. - Sincer, nu.

Altă dată o să mă bucur, dar nu azi. Azi, mă încurci.

Mă bucur să aud asta… Cine erau oamenii de la poartă?

- Polițiști? - Da. Nu.

Ba da. Se vede pe fața lor.

Au venit din cauza a ce am spus la restaurant?

Lasă prostiile! Sigur că nu. Te rog, lasă-mă în pace!

- Ce caută geamantanul aici? - E al meu.

- Adică ai de gând să rămâi? - Da.

Nu, e imposibil!

- Nu te enerva… - Nu mă enervez deloc.

Dar ai ales cea mai nepotrivită zi pentru o vizită.

Nu-i spune asta și lui Johnny.

- Johnny? - Mi-ai spus să-l aduc aici.

- Adică vine azi? - Cu doi prieteni.

- O să-ți placă. - Ba nu.

- O să te placă ei. - Nu vreau!

- Unchiule, ascultă-mă! - Nu mai ascult nicio vorbă!

După o asemenea experiență, merită o vacanță.

De acord.

- Așa mai merge. - Dar nu aici. E imposibil!

- Chiar și pentru Johnny? - Chiar și pentru el. Și pentru tine.

- Ești foarte egoist. - Așa crezi?

Te-ai gândit la atitudinea ta?

Mă ignori când vin aici.

Iar în vizită vii în momente nepotrivite.

Brent, a început camuflajul?

- Peste 30 de secunde, milord. - Îți dai seama că vorbim de peste o oră?

Dră Conway.

Valiza dv. e sus, domnișoară.

- Da, milord? - Vezi ce camere au la hotelul de la gară.

Prea bine.

- Unde te duci? - Să despachetez.

- Ți-am spus deja ce intenții am. - Știu, dar tot despachetez.

Așa sunteți toate.

- Încăpățânate, intolerante, nerezonabile. - Da, milord.

- Ce naiba e asta? - Nu știu, milord.

Nu contează. Vezi-ți de treabă!

Alo!

- Ce e? - Nu răspunde centrala.

- Încearcă din bibliotecă. - Sigur, milord.

Deci?

Brent! Charles!

Alo!

Mă tem că telefonul nu funcționează.

Lord Buckley. Vrei să te întâlnești cu tine însuți?

Poetul tău preferat, Burns, a spus:

„De am avea puterea Să ne vedem cum ne văd alții.”

Sunteți norocos, milord.

Brent!

Ce înseamnă asta?

Ce te-a apucat?

Iertați-ne că vă controlăm angajații.

- Ne-am instalat, Lodge? - Da, milord.

Telefonul funcționează?

- Da. - Bine.

John William Fitzfelt.

Al nouălea viconte de Buckley.

Ai o istorie de familie extrem de plictisitoare.

Excentricitățile personale sunt mai interesante.

Îmi pare rău că ai renunțat la alcool.

În ultimele săptămâni am trăit viața ta.

Am vorbit și m-am purtat ca tine.

Cu excepția

asocierii cu fermecătoarea ta prietenă, dra Frances Lane.

E timpul să trecem la treabă.

Știm ce avem de făcut. Mai trebuie doar s-o facem.

Pregătiți-vă de acțiune.

Și să evităm greșelile nefericite.

Bine. Asta e tot.

N-o să ajungi prea departe. Știu ce planuri ai.

Nu mă îndoiesc, milord.

E un plan măreț.

În caz că am uitat ceva, să mergem sus.

- Crezi că n-am luat măsuri… - N-am timp de discuții!

- Probleme? - Nu, milord.

Bine.

Scapă de el!

Sigur, milord.

- La naiba! Picioarele mele! - Ce e cu ele?

- Își dau duhul. - Hai, nu mai e mult!

- Așa ai spus și acum cinci kilometri. - Haide!

Deci?

Avionul sosește imediat. E totul în ordine?

Da.

Alo!

- Avionul poate ateriza. - Bine.

Alo!

Alo!

Totul e în regulă. Puteți ateriza.

Recepționat. Aterizăm.

Drăcie! Chiar era nevoie de călătoria asta?

Mai taci!

Stați un pic!

- Ce căutați pe drumul ăsta? - Ce-ți pasă?

Căutăm trei deținuți italieni evadați de la ferma Morlen.

Ce jignitor!

- Mergem la Buckley Hall. - Da, suntem oaspeții lordului Buckley.

- Da. - Înțeleg.

- Foarte bine. - E departe?

Jumătate de kilometru.

- Bine. - La deal.

Fir-ar să fie!

- A fost foarte jos. - Așa e.

Alo!

Ce fier vechi drăguț!

Azi, n-ar fi trebuit să aibă oaspeți.

- Cine să fie? - Nu-i primiți!

Ține-ți gura!

Dacă sunt Serviciile Secrete sau altceva la fel de rău, ne ocupăm de ei aici.

- Și dacă nu sunt Serviciile Secrete? - Tot ne ocupăm de ei.

Bine. Să intre!

Ar fi tare să fi greșit adresa.

- Sigur aici e Buckley Hall, Johnny? - Da, domnule.

Care-i treaba?

Sper că nu v-am speriat.

- Eu sunt John Cooper… - Da.

Haide!

Și acum, un pic de liniște.

Am ajuns.

Modest, dar curat.

A meritat să venim.

- Ce așteaptă? Bacșiș? - Sigur că nu.

De ce nu l-ai lăsat să te ajute?

Am mai pierdut bagajele așa.

Tot ce am e în valizele alea.

N-aș da-o pe aici nici pentru 50 de lire.

- De ce? - Ce conține?

Optsprezece conserve de vită, patru de lapte condensat, două borcane de dulceață.

Suntem în stare de urgență.

- Mereu le cari cu tine? - Mereu.

Dacă eram un moș morocănos,

puteam face rost de multe, cu toate ispitele alea.

Așa mai merge!

Știi, Johnny…

Sunt așa obosit, că aș dormi o săptămână.

N-o să fie o vacanță palpitantă.

- Apropo, unde e Frances? - Unde e toată lumea?

E înghesuială mare, nu?

O să vină imediat.

- Sper. - A zis că ajunge înaintea noastră.

Dacă era plină de praf, ca mine, acum face baie

în lapte și miere, într-o piscină.

Sper că nu ne-a încurcat. Aș fi foarte dezamăgit.

Tu ai fi dezamăgit? Dar eu?

Mi-am luat pălărie nouă!

Am dat opt cupoane pentru o pereche de pantaloni.

Asta nu e tot. Ia uitați-vă!

Mă gândeam că umblu printre aristocrați

și am cumpărat niște cărți, să mă mai cultiv.

Uite! Pescuitul de somon. Jumătate de dolar la reducere.

Ce lectură! Aproape că o știu pe de rost.

Ai pescuit vreodată somon, George?

Nu știu dacă am prins un somon.

Mai bine nu spui nimic. Ai putea s-o încurci.

Lasă prostiile! De ce crezi că am învățat atâtea?

Ca să-l impresionez pe lord. Uite!

Eticheta pentru toată lumea. Nouă penny. A fost un chilipir.

Ar fi frumos să pot folosi toate cunoștințele astea.

Ia să văd!

E și un capitol despre curtare.

„Cum să te porți când ești ispitit.”

Apropo, când o văd pe Frances asta,

o să-i dau un sfat părintesc.

Ce fel de sfat părintesc?

Îi spun direct.

„Frances, dacă ieși cu Johnny, nu te pierde cu firea!”

„Discută doar despre mâncare.”

În acest moment, le solicit tuturor

să-și facă datoria,

să fie pregătiți.

Fie ca toți să dea tot ce pot!

Nu e ca și cum dușmanul…

Parcă era aici!

- Germani. - Sau un post al nostru de propagandă.

Nu, era un post german.

- Chiar înțelegi? - În mare parte.

Nu știam că ești așa morbid.

Bună seara, domnilor!

- Bună seara, domnule! - Bună seara!

- Sunteți lordul Buckley. - Exact.

Cu ce pot să vă ajut?

Trebuia să ne întâlnim cu Frances aici.

Frances?

- Dra Frances Lane. - Sigur că da.

Mă tem că nu e aici. Ce putem face?

Dar trebuia să sosească după-amiază.

Sigur nu vă înșelați?

Să ne prezentăm.

Eu sunt Johnny.

- Johnny Cooper. - Din aviație.

Sigur că da.

- Căpitanul Fletcher. - Îmi pare bine.

Încântat.

Și dl George Hawkins.

Încântat.

E o deosebită plăcere. Sunteți oameni interesanți.

Cum ați ajuns aici?

- Am venit pe jos de la gară. - Da.

Iar prietena dv. nu e aici. Păcat!

Ce mister, nu?

Ce mister…

Bănuiesc că sunteți obosiți după drum.

Și dezamăgiți.

Dra Lane v-a spus de ce să vă întâlniți aici?

Ne-a chemat aici în vacanță.

Am înțeles că a fost sugestia dv.

Cel puțin în privința mea.

Sigur, acum înțeleg.

Totul e limpede.

- Oare ce s-a întâmplat cu ea? - Nu pricep.

O să apară la momentul potrivit.

Dacă mă scuzați… Meniul e limitat.

Dificultățile existenței moderne.

Luați masa cu mine?

- Nu-i pot spune cină. - Sunteți foarte amabil.

Ceva de băut.

Savurați-vă băutura, domnilor!

Nu ezitați!

- Dv. nu beți? - Nu, m-am lăsat.

- Doctorul mi-a cerut-o. - Probleme gastrice?

Îmi pare rău. E o pacoste pentru oricine.

- Vă doresc tot ce vă doriți și dv. - Mulțumesc.

Sper că măruntaiele apreciază abstinența dv.

- Mulțumesc. - Sănătate!

Brent.

- O să fim patru la masă. - Prea bine.

Sper să fie comestibil. Ne descurcăm cum putem.

Nu e nevoie să ne pregătiți masa.

Eu mă mulțumesc cu jumătate de oră de odihnă.

Te-ai mai înviorat de când ai băut.

Spuneai că o să dormi o săptămână.

George dă totul pe față.

De ce n-ar face-o?

Păreți să fiți prieteni buni.

- Soarta ne-a adus laolaltă. - Eu aș spune mai mult de atât.

El se lua de mine mereu.

Era în stare să mă pocnească.

Dar câteva torpile l-au îmblânzit.

Acum, suntem cei trei muschetari.

„Toți pentru unu, unu pentru toți, fiecare pentru el.”

Minunat.

Asta e o poză cu noi după ce am fost scoși din apă.

- Serios? - Eu sunt cel din stânga.

Foarte interesant! Aș vrea s-o păstrez.

- S-o privesc cu ochelarii. - Sigur, milord.

- Păstrați-o! - Mulțumesc.

- Luăm cina în 15 minute? - Ar fi perfect.

- Charles, arată-le unde să se spele. - Prea bine.

Puteți să vă lăsați bagajele.

- Charles se ocupă de ele. - Bine, milord.

- Vă mulțumim pentru ospitalitate. - Mai ales că nu eram așteptați.

Nicio problemă! Sper să putem lămuri misterul.

Da, asta m-ar face fericit.

Urmați-mă, domnilor!

La revedere, milord!

Fetele…

- Am simțit că o să se întâmple ceva. - Nu te mai îmbufna acum.

- Totul e în regulă. - Nu știu dacă e așa.

N-ai remarcat ceva ciudat jos?

Te referi la…

Lipsa lui Frances?

Da.

Poate că vine cu trenul.

- Da. - O să sun la secție.

Îmi pare rău, telefonul nu funcționează.

Nu funcționează?

- Ce păcat! - Da.

Da.

Nu-i nevoie să mai stai pe aici.

- E în regulă. - Du-te la amicii tăi.

- Să nu întrebe de tine majordomul. - Majordomul știe unde sunt.

Toți ne facem datoria.

Ați găsit ceva?

- Nimic. - Ce a zis?

O să aflăm în jumătate de oră. Știți ce aveți de făcut.

Da, pescuitul de somon e un sport al regilor.

Asta nu înseamnă că îl practică doar bărbații.

Nu!

Un element istoric…

O femeie a prins cel mai mare somon din insulele britanice.

Serios?

Douăzeci și nouă de kilograme.

Douăzeci și nouă de kilograme în cap!

Ați vrea să-l vedeți pe pâine?

Foarte frumos!

Te pricepi la subiect, dle Hawkins.

- Aproape că ai putea scrie o carte. - Aproape.

Da, s-ar putea scrie o carte…

Sau s-ar putea citi una.

Ai făcut să pară interesantă o discuție lungă.

Pot să vă spun multe.

Ai milă!

De exemplu, să zicem că prinzi un somon. Ce faci?

Te duci în prima cârciumă, să te lauzi cu frumusețea prinsă.

Dar e o frumusețe?

Nu știu.

Are păduchi?

Sper că nu.

Ar trebui să aibă.

Păduchi?

Păduchi.

Singurul somon bun trebuie scos din râu

în cel mult 48 de ore după ce a ieșit din mare.

În situația asta, somonii au păduchi-de-mare.

- Știați asta, milord? - Nu.

După două zile în râu, păduchii cad.

Slavă Domnului!

Apoi, somonul se alege cu gângănii de râu.

Nu se poate face nimic?

Natura se ocupă de toate.

- Natura nu pare interesată. - Dar este.

La două zile după ce somonul se întoarce în mare, gângăniile mor.

Deci e iar curat?

Nu.

La două zile după aia, se întorc păduchii-de-mare.

E foarte complicat, milord.

Da, așa pare.

Doriți cafea, domnilor?

Mulțumim.

Mulțumim mult.

Aș bea o cafea. Un final perfect de masă.

Mă bucur că v-a plăcut. Era din conservă.

Ați zis că era din conservă?

Da, nu știu de unde a luat-o Brent. Noi nu aveam.

Căpitane, cum ți se pare mâncarea de pe vapor?

Merge, dacă nu ajunge în mare.

Scuzați-mă! Mi-am uitat batista la toaletă.

Nu te deranja, o aduce Charles.

Nu-i nicio problemă. Rezolv două probleme deodată.

CARNE DE VITĂ

La naiba!

Mă tem că a adormit căpitanul.

Iertați-l, domnule! A trecut prin clipe grele.

Sigur, înțeleg.

- Dle Hawkins, v-ați găsit batista? - Da, mulțumesc. O să am grijă de ea.

- Simplă sau cu frișcă? - Câte un pic din fiecare.

Hei! Treziți-vă, domnule!

Iertați-mă! M-a adormit discursul despre somoni.

Cum adică? N-am ajuns nici la jumătate.

- Zahăr? - Da, un pic.

Căpitane, te-ai retras înainte de război sau ai rămas pe mare?

- Mă retrăsesem. - Și locuiai în Scoția?

Nu, în mod ciudat era mai multă liniște în Kensington.

Înainte să înceapă nebunia. Apoi, viața a devenit dificilă.

În apartamentele învecinate locuiau patru femei nemăritate.

După cinci ani, ca niște britanici adevărați,

tot ezitam să ne salutăm când ne întâlneam.

Apoi, au atacat germanii.

Și brusc ne-am trezit în pivniță, dormind împreună.

Ce tare! „Dormind împreună”…

Sper că doar metafizic.

Am băut ceva, milord. Sper să nu fie prea mult.

Nu, sunt sigur.

Ultima oară când am băut vin de Porto, aveam o durere de ureche.

Aia te face să bei orice.

Ei bine…

Cu această ocazie fericită,

aș vrea să țin un toast.

E mai personal, dar nu contează.

Pentru John Bull, care nu lasă fruntea în pământ.

E un adevărat taur britanic, nu o găină fricoasă.

- Noroc! - Ura!

- E un joc de cuvinte. - Da, am apreciat asta.

Charles! Ce faci? Ești nebun?

Iertare, am uitat.

E un vin bun.

Tarragona, nu?

- Aveți o clipă, milord? - E ceva important?

Da.

Trebuie să mă scuzați, domnilor.

Se întâmplă ceva aiurea aici.

Știu, asta voiam să vă spun sus.

Lordul Buckley nu-și cunoaște propria nepoată.

- Nici că e logodită cu mine. - Ce?

Lasă! Ce ziceți de asta?

Uite, sânge! Era acolo, pe jos.

- Oare ce înseamnă? - Încă nu știu.

- Îmi fac griji pentru Frances. - Eu am alte griji.

Lordul nu se atinge de băutură. Atunci, de ce i-a dat vin servitorul?

Și de ce era să-l bea?

Ați văzut cum s-a uitat la el când a făcut greșeala?

Și ați văzut că au turnat aiurea vinul de Porto?

- Ceva nu e în regulă, sunt sigur. - Oare ce pun la cale acum?

Sigur…

Mi-o amintesc pe „Mary Celeste”.

E ceva ciudat la vaporul ăla. Înainte să dispară,

s-au întâmplat chestii stranii la bord.

Îmi amintesc o poveste.

Într-o noapte, o voce fantomatică a spus…

Lordul se întoarce în câteva clipe.

Nu-ți face griji! Au fost interceptați.

Și sosirea lor n-are legătură cu a noastră.

- E enervant, nu, Hausmann? - Ce facem cu ei?

- Las asta în seama ta. - Eu am destule pe cap.

Cel care i-a luat locul servitorului îmi face probleme.

Face multe greșeli. E periculos.

Da, face multe greșeli în ultimul timp.

Nu cred că ne mai e de folos.

- Unde e? - Am trimis după el.

Aventura asta e prea mult pentru tine?

Nu putem continua cu oamenii ăștia aici.

Liniște!

Nu mai vreau crime.

M-am săturat! M-am săturat!

Pari să te fi săturat de toate.

Mă tem că cedezi nervos.

Asta nu ne convine.

Nu!

După șapte ani…

Doriți ceva, domnilor?

- Nu. - Nu, mulțumim.

Nu, absolut nimic.

Aici a fost comisă o crimă.

- Să anunțăm poliția. - Dar cum?

- Telefonul nu funcționează. - Zic ei. Nu sunt sigur.

- O să încerc. - Și dacă nu merge?

O să-ți spun ce fac.

Îi spun lordului că am o treabă și trebuie să plec diseară.

- O să te creadă? - Unul din noi trebuie să scape de aici.

Era pe vremea navelor cu vele pătrate.

Vreți să reveniți în cealaltă încăpere?

- Mergem? - Sigur că da.

- Lordul vine imediat. - Foarte bine.

Uite!

Cauți ceva, dle Cooper?

- Păi… - Nu căuta nimic, milord.

Încerca să vă repare telefonul. Vrea neapărat să sune pe cineva.

De ce e așa de agitat?

Cherchez la femme, știți cum e.

Îl îngrijorează lipsa lui Frances.

- Așa e. - Frances, desigur.

Ce păcat, nu? Nu contează, o să vină ea.

Sper că rămâneți peste noapte.

Păi… Mulțumesc, dar eu n-o să pot.

- Dar ați venit cu intenția de a rămâne. - Într-un fel, dar…

Am uitat că mâine-dimineață am o întâlnire importantă.

Aș vrea să mă întorc în noaptea asta.

Sigur că da. Sigur. Dacă asta vreți.

Șoferul meu o să vă ducă la gară. Nu vă las să mergeți pe jos.

Sunteți foarte amabil. Sper să înțelegeți.

- Bineînțeles, înțeleg foarte bine. - Sunteți foarte amabil.

A sosit ceva care să vă încălzească pentru drum.

Un pahar înainte de plecare?

Eu nu beau, mulțumesc.

Dle Cooper, e coniac Napoleon. Mă jigniți.

Bine…

- Să vă aduc un trabuc! - Mi-ar plăcea un trabuc.

N-au exagerat, nu?

Nu-l adulmeca, o să se termine.

Bine…

Bună băutură! Sigur e de dinainte de război.

Așa e, domnilor. Luați loc!

- Stai așa! - Repede!

- E epuizat. - Brent, ajută-mă!

Trebuie să se întindă.

Așa e mai bine, dle Fletcher. O să-ți revii.

- Nu chemăm un doctor? - Sigur, chem unul din sat.

Fermecători oameni, dar ne încurcau.

Să-i ducem sus și să facem ordine aici.

Da, milord.

Asta e.

N-a dat ortul popii, nu?

- Reacționează? - Da, n-a murit.

Bietul căpitan! A coborât ancora, nu?

- Voia să doarmă mult. - Păcat că nu-și dă seama că doarme.

Trebuie să ne grăbim.

Suntem la etaj…

Unde mi-e valiza?

- Nu-i acolo? - Una e, dar… Unde-i cealaltă?

- Ticăloșii ăia mi-au furat rațiile! - Taci, George!

- Mi-au luat conserva de vită! - Taci!

- George! - Îmi vreau rațiile!

Noroc că nu te-a pălmuit pe tine. Ce-aș fi râs!

- E încuiat. - Da. Nu e bine.

- Trebuie s-o spargem. - Ca să ajungem ca el?

Eu nu mă tem.

- Știi cine e, nu? - Da.

Tipul care ne-a dus la toaletă.

Bietul de el! Oare de ce l-au omorât?

Pata de sânge de pe covor.

Cine a murit înainte să venim noi?

- Frances? - Mai taci!

Nu vorbi așa. Mă trec fiori.

O să mă uit prin hublou. Stinge lumina!

E tipul care ne-a întâmpinat când am ajuns.

Ar fi o cădere urâtă.

Ce facem?

Dacă nu făceai gălăgie, nu eram închiși aici.

Da, mă tem că ne-am scufundat.

Hai s-o luăm ușor! Să nu ne speriem.

Ce tot spui? Mie nu mi-e frică de nimic.

Frances!

Johnny!

M-ai speriat. Credeam că nu te mai văd.

- Johnny, chiar mă iubești. - Știi bine că da.

Gata, mai lăsați și pentru altă dată.

- Bună! - Îmi pare bine.

El ce are?

E căpitanul. Dansul l-a epuizat.

Poftim?

- L-au drogat. Frances, ce se petrece? - O mulțime de lucruri.

Iau cheia cât mai pot.

Așa… Ce se întâmplă aici?

În primul rând, cel de jos nu e lordul Buckley.

Poftim? Adică lordul nu e lordul?

- Cu siguranță. - Nemernicul ăla împuțit!

Taci, George!

M-am gudurat de parcă era vreun nobil străin.

E un prefăcut, ca și ceilalți.

Știam eu că ceva nu e în regulă cu el.

Eram aici de o oră sau două când au sosit.

Cred că au împușcat un polițist.

Exact! Pata de sânge.

Altceva?

Cred că angajații sunt în pivniță. Unchiul e în dormitorul lui.

- E păzit de unul deghizat în șofer. - Acum înțeleg.

Asta-i tot ce știu.

Mi-am ascuns lucrurile și mă furișez dintr-o cameră în alta.

Eram după draperie când ai trecut cu servitorul.

Da…

Îl știu pe servitor.

- Ce e? - Nimic.

Am vrut să te bat pe umăr.

Bine că n-ai reușit. Aș fi țipat ca din gură de șarpe.

- Johnny, ce ne facem? - Nu știu.

Nu există decât o soluție. Îl salvăm pe lordul Buckley.

Ai dreptate. Până atunci, nu știm nimic.

Mergem pe coridor, batem la ușă, iar când șoferul deschide…

- Îl pocnim. - Perfect!

Eu primul. Pe vârfuri!

Idiotule!

De ce a fost atât de idiot?

- Sper să nu se scoale căpitanul. - De ce?

Să nu-l confunde cu vreo fată din Kensington.

E ciudat cât curaj îți dă o armă în mână.

Sper să nu se descarce. Mai bine ține-o tu!

- Duceți-vă la lord. - Și tu?

Vin și eu cât ai clipi.

- Vreau să-l fac să se simtă bine. - În regulă. Hai!

Trăgeai cu urechea?

Nu-mi place să fac asta, dar mi-am pierdut răbdarea.

- Ești căutat. - S-a întâmplat ceva?

Da.

Bărbatul de la parter trebuie să fie cel care te privea insistent.

Da, dar…

- E totul în regulă? - Oarecum. Tipul cu barbă era…

Lordul Buckley. Cel adevărat.

La naiba! Nu-i poți deosebi.

- Sunteți bine, milord? - Da.

Cât e ceasul?

- Aproape 21:30. - E 21:30?

Doamne! Mai avem 30 de minute să-l avertizăm.

- Să-l avertizăm? - Pe cine?

Pe cineva important care vine să stea aici la noapte.

Face asta de câteva luni.

Oricine ar fi cei de la parter,

e clar că au informații detaliate despre deplasările lui.

Și vor să-i facă rău.

George, îți amintești avionul ăla?

- Da. - Un avion?

Au un avion?

Nu sunt sigur că e al lor, dar așa bănuiesc.

Asta e! Vor să-l răpească.

Să anunțăm armata.

Cum? Au tăiat liniile.

Nu, e o linie funcțională, i-am auzit.

Trebuie s-o găsim.

- Nu putem s-o căutăm aiurea. - Nu.

- Dar el poate. - Cum adică?

Îl înlocuiți pe impostor.

- E imposibil. - Ba nu, milord.

Aveți o cameră foarte retrasă?

- Biroul meu? - Bine.

Ce vrei să faci?

Mergem în birou. O ajutăm pe Frances să coboare pe fereastră.

- Și apoi? - Păi…

Bate la ușă cu tupeu.

Cere să-l vadă pe lordul Buckley.

Se preface că e una dintre pipițele lordului și e beată.

- Ai spus „pipițe”? - Iertare, n-am vrut să vă jignesc.

Ăia de jos nu știu că sunteți un domn cu principii.

Așa e. Mai știi remarca sarcastică

despre „fermecătoarea prietenă, dra Frances Lane”?

Așa e.

- Continuă! - Bine.

Cere să-l vadă pe lord unde se întâlneau mereu.

O întâlnire între patru ochi, în birou.

Niște discuții intime și îmbrățișări.

Imediat ce ajunge în birou, vede el „îmbrățișări”!

George, genial!

Și apoi ce s-a întâmplat?

Ieșeam din pădure, când am văzut avionul.

Chiar sub ochii mei.

M-am oprit să văd ce e.

Iar ei doi au pus mâna pe mine.

Nu făceam braconaj, jur!

- Am mai avut necazuri cu tine. - Nu cu mine.

M-am mutat aici marțea trecută.

Am avut probleme cu cei ca tine.

Nu făceam braconaj, vă asigur.

Am văzut avionul pe câmp și mă întrebam ce face acolo.

Părea suspect.

Înțeleg.

Bine.

Ocupă-te de el!

Anunță-l pe Schultz.

Foarte bine.

- Mai vrei s-o faci? - Sigur că da.

- Dumneavoastră sunteți? - Sigur că da.

- Ce schimbare rapidă! - Dacă e s-o facem, o facem acum.

Haide! Succes!

- Poftim! Ai grijă de tine! - Mi-a venit o idee. Ia tu asta!

Nu te teme, n-o să fim departe.

- Pentru ce? - Trebuie să-l atragă aici, nu?

- Doar nu-l lovești cu ăla? - Dar ce să fac?

Să-l pup până leșină? Haide!

Deci?

Asta e.

Când sosește oaspetele nostru, îl duc direct în sufragerie.

Tu rămâi aici, cu Lehmann. Ceilalți se duc la gară.

Știi restul.

E o femeie afară. Îl caută pe lordul Buckley.

- Poftim? - Zice că e Frances Lane.

- Fata pe care o așteptam. - De statură medie, blondă?

- Da. - Cum a ajuns aici?

- Cine i-a deschis? - Nu știu.

Vrea să-l avertizeze pe lord.

Să-i spună ceva.

- Să aflăm ce anume. - Dacă nu e prea târziu.

Poftește-o înăuntru!

Poate fi periculos.

Se pare că sunt intim cu ea.

Bine.

Iată-mă!

Văd, draga mea.

Unde-mi sunt prietenii? Am întârziat.

Ce-i cu tine în seara asta? Ești secretos.

Ai altă femeie aici?

Sigur că nu.

Ți-a fost greu să ajungi aici?

Am venit ca de obicei. Cum îmi spui tu.

Sigur că da.

Ești foarte rece. De ce?

Iartă-mă, sunt puțin îngrijorat.

Ce voiai să-mi spui?

Serviciile Secrete.

Discuții periculoase.

Ascultă. Nu las servitorii să tragă cu urechea.

Nu accept așa ceva.

Hai în birou, dragule!

Acolo vorbim de obicei, nu?

Nu stau aici, să fiu spionată.

Bine, mergem în birou.

Hai repede!

Nu-mi place omul ăla. De ce nu-l dai afară?

Bine, o s-o fac.

Celălalt îmi plăcea mai mult.

Pune ceva la cale. Bărbații au scăpat.

Ea era cu ei.

Deci e o capcană. Ai fost aici de la început.

- Frances a fost. Mă duc jos. - Ba nu.

Trebuie să facem ceva.

O să facem.

- Ați auzit? - Prindeți-i!

- Sparge ușa. - Mi-au luat arma.

- Uite-ți arma! - Hai!

- Sunt în curte. - Stinge lumina!

- Caută stația radio. - Haide!

Radio. Trebuie să existe un emițător.

Tu știi să-l folosești.

Da, pot să transmit un avertisment.

Alo?

Sper că nu ești foarte optimistă, dră Lane.

Am luat toate măsurile de precauție.

Prietenii tăi se bucură

de aerul curat deocamdată, o să ne reîntâlnim cu ei foarte curând.

Oare de ce au venit aici?

Poate că motivul nu mai contează.

Cum adică?

O să vezi. Ai răbdare!

Nu sunt nerăbdătoare, ci curioasă.

- Nu te prea descurci. - Cum adică?

Ești într-o postură periculoasă.

Dimpotrivă, lordul Buckley se găsește

într-o postură periculoasă, bazându-se pe gunoaiele din East End.

Ce a rămas din ele.

N-ar fi trebuit să te iei de East End.

- Ești bine? - Da.

- Acum, stația radio! - Radio?

- Au un emițător pe afară. - Trebuie să-l găsim. Cum?

Acum sunteți celălalt. Întrebați!

- N-o să pară ciudat? - Vreți să fie aici, în siguranță.

- N-o să bănuiască nimic? - O să riscăm.

N-avem de ales. Luați!

Ajută-mă!

- Nimic? - Nu.

Deci?

Nu sunt nicăieri.

Adu emițătorul aici. Să nu dea peste el.

De ce? E mai în siguranță aici?

Fă ce zic!

- A fost bine? - Cred că da.

- Oare știa? - O să aflăm imediat.

Sper. Tipul ăsta e deprimant.

Pune-l pe masă.

Du-te la ceilalți!

Spune-le unde sunt.

De ce-ți pasă de siguranța stației?

Nu e normal?

Ba da, așa se pare.

Mă tem că v-am rănit încheietura, lord Buckley.

Dacă scoți un sunet, trag.

Repede, Johnny!

- Sună la Ministerul de Interne. - Lucrează la ora 22?

Cum spunea Bernard Shaw: „Puțin probabil.”

- Nu merge. - De ce?

- Lipsește un tub. - Da.

Și pe mine mă interesa siguranța stației.

Așa că am scos un tub.

Mă tem că nu puteți face nimic.

Nici nu încercați.

Oaspetele vostru ar avea parte de o soartă urâtă.

Nu te grăbi!

- Îl putem înlocui. - Cum?

- Cu o piesă de acolo. - Hai, băiete!

- Deci? - Se potrivește.

Funcționează?

Cred că da.

- A încasat-o. - Da, e lat.

Mașina guvernamentală care merge la Buckley Hall, mă auziți?

- La naiba! Încuiați ușile laterale. - Mă duc eu.

N-am cheie!

Mașina care merge la Buckley Hall, mă auziți? Terminat.

E nevoie de eroism acum.

Am citit despre asta pe undeva.

Lady Godiva a făcut așa ceva.

Mașina guvernamentală care merge la Buckley Hall, mă auziți?

Haide!

Încearcă altă lungime de undă.

Nu mai rezist mult.

Mașina guvernamentală care merge la Buckley Hall, mă auziți?

Ne apelează cineva.

Mașina guvernamentală care merge la Buckley Hall, mă auziți?

Aici mașina guvernamentală. Te aud. Transmite mesajul. Terminat.

Buckley Hall e în mâinile agenților inamicului. Au un avion aici.

Opriți mașina și trimiteți ajutoare. E urgent. Terminat.

Mesaj recepționat. Acționăm imediat. Terminat.

Au primit mesajul!

Ura!

Hai!

Către statul-major al trupelor de uscat, Buckley Hall e în mâinile inamicului.

Trimiteți unități imediat!

Ar putea încerca o evadare cu avionul. Probabil, e britanic.

Opriți-l! E urgent. Terminat.

Statul-major al trupelor de uscat. Mesaj recepționat. Acționăm imediat.

Terminat.

George!

Pleacă de aici!

- Hai! - E prea târziu.

Da, la avion!

Au plecat.

Haide!

Dați-i drumul!

Mă gândeam eu că n-o să aștepte aici.

E doar o zgârietură. Nu mă supără.

Noroc că n-a atins osul.

- E în regulă? - E perfect.

- Ce-i asta? - Un avion.

- Al lor? - Dacă e al lor, ne scapă!

Uite-l!

Dați-vă jos!

Avion!

Avion în față!

Atenție…

Foc!

L-au doborât!

Au căzut în Old Kent.

- I-au nimerit cu noroc. - S-ar fi prăbușit oricum.

- Erau supraîncărcați. - Supraîncărcați?

Doamne, mi-au luat valizele!

Optsprezece conserve de vită, patru de lapte condensat,

două borcane de dulceață de căpșuni.

- I-am eliberat pe angajați. - Cum se simt?

O să-și revină.

- Excelent! Continuați. - Am înțeles.

A fost o întâlnire de neuitat, nu?

- Așa e. - George părea să-l distreze.

Da.

- Văd că discută mult. - Sper că n-a început iar cu somonul.

- Nu vreau să mai aud așa ceva. - Cum te simți, căpitane Fletcher?

- Binișor. - Minunat!

- Dar ce s-a întâmplat? - Mai nimic.

Să fiu al naibii!

Să-l avertizăm pe el? Chiar că da.

- Despre ce ați vorbit? - I-am spus pe șleau.

Ne-ai promis sânge și sudoare. Am avut din belșug.

SFÂRȘIT

Subtitrarea: Bogdan Cămîrzan