Original subtitles

CAPRA

Traducerea şi adaptarea adio67

Ai sosit cu bine, dragă ? Totul e în regulă ?

Am camera cu vedere la mare şi plaja e fantastică.

E formidabil, tată.

Nu, mă simt excelent. Ies puţin înainte de prânz.

Nu-ţi face griji, voi fi foarte atentă.

Nu-ţi face griji, crede-mă...

De acord. Da, tată...

Prin faţa ferestrei mele trece un paraşutist.

E magnif...

Alo, tată ? Da, s-a întrerupt.

Ţi-am spus că n-ai motive să fii îngrijorat.

Ce ar putea să mi se întâmple ?

Sunteţi rănită ?

Ce-am păţit ?

Haideţi, mă voi ocupa eu de dvs.

Nu prea e ziua dumitale norocoasă.

Serviciul de urgenţă ? La poarta principală.

Stai !

Domnule preşedinte, vă pot vorbi o clipă ?

Azi dimineaţă nu prea am timp. Discutaţi cu secretara mea.

E vorba de fiica dvs, dle preşedinte.

Veniţi...

Vă ascult.

Ce-am să vă propun poate părea absurd.

A dispărut de mai bine de-o lună.

Nici poliţia şi nici detectivii mei particulari n-au găsit-o.

Dle Meyer, ieri am fost la un clarvăzător cu un pendul.

Nimic nu mi se mai pare absurd.

Veţi crede că sunt nebun, dle preşedinte.

Scuzaţi-mă.

Vă rog...

Mi-o puteţi împrumuta o clipă ?

La noi la contabilitate avem un băiat, Francois Perrin.

Rugaţi-l să vină în sala de consiliu.

Ca să văd că trucul merge, voi face un mic experiment.

De zece ani lucrez aici, dle preşedinte.

Tot ce ştiu despre fiica dvs este că e foarte ghinionistă.

Atrage accidentele ca un magnet.

E cea mai ghinionistă fată pe care am cunoscut-o.

Ghinionul e ceva fascinant, dle. Fascinant.

A venit dl Perrin, dle preşedinte.

Spune-i să intre.

Rugaţi-l să se aşeze.

- Cum ? - Spuneţi-i să se aşeze, atât.

Dle preşedinte.

Luaţi loc, vă rog.

Aşezaţi-vă.

- Trebuie să mă aşez ? - Da.

Unde ?

Unde doriţi.

Îmi pare rău.

Mulţumesc, dle Perrin. Puteţi pleca acum.

Dacă fiica dumitale ar fi intrat aici, ar fi făcut la fel..

A venit dl Campana, dle preşedinte.

Intraţi, dle Campana. Vă mulţumesc că aţi venit.

Vi-l prezint pe dl Meyer, psihologul companiei noastre.

Dl Meyer are o idee pe care aş vrea să o aflaţi.

Luaţi loc.

Dacă vă reamintiţi, înainte de a pleca in Mexic,

v-am povestit despre ghinionul fiicei mele.

De aici, dl Meyer a dezvoltat o teorie care..

la prima vedere mi-a părut absurdă, însă...

Spuneţi, dle Meyer.

După mine, singura cale de a o găsi...

e să încredinţăm ancheta cuiva la fel de ghinionist ca ea.

Cineva ca dumneata n-o poate găsi, fiindcă sunteţi normal.

Dar cineva care va aluneca pe aceeaşi coajă de banană

îi va putea urma traiectoria.

Vă pot vorbi o secundă între patru ochi ?

Ce-i tâmpenia asta ?

Lasă-ne singuri.

Fac meseria asta de zece ani, cu asemenea aiureli n-am găsit pe nimeni.

- Campana, ascultă-mă... - Am stat 42 de zile acolo.

Am făcut tot ce era posibil. Nu mai credeţi pe oricine.

Aştia sunt vânzători de speranţe.

Veţi merge în Mexic cu dl Perrin şi veţi porni ancheta de la zero.

- Cu cine ? - Francois Perrin.

E un băiat care lucrează la noi la contabilitate.

Meyer l-a studiat şi e exact ce ne trebuie.

Găsiţi pe altcineva, îmi pare rău.

Nu mă lăsa baltă, Campana. Te implor.

Nu mă lăsa baltă, e ultima mea speranţă.

Iată-l.

L-am cunoscut acum doi ani, când s-a prezentat la Benz.

Eu l-am testat, şi de atunci îl observ.

E fenomenal.

Pare mai degrabă normal.

S-a născut la şapte luni, copil prematur.

A fost băgat la incubator. Ştiţi ce s-a întâmplat ?

Incubatorul s-a stricat.

Îmi pare rău, dar eu nu cred în poveştile astea cu ghinionul.

Aţi auzit de Eugene Delacroix, pictorul ?

Ştiaţi că la trei ani era să se spânzure cu un cordon de draperie ?

Câteva zile mai târziu i-a luat foc plasa de ţânţari, fiind grav rănit.

Pe când se refăcea la Marsilia...

un servitor l-a lăsat să cadă în apă.

A fost salvat printr-un miracol, a fost adus acasă...

şi s-a înecat cu o boabă de strugure.

Tot ce v-am povestit e autentic.

Delacroix e un incredibil exemplu de ghinionist.

A venit dl Perrin.

Aici intri dumneata în joc, Campana.

Cunoaşteţi exact care este părerea mea.

Spune-i să intre.

Intraţi, dle Perrin.

Pe dl Meyer îl cunoaşteţi, vi-l prezint pe dl Campana.

Luaţi loc, dle Perrin.

Poate vă întrebaţi de ce v-am chemat.

Da, aşa e, dle preşedinte.

Poate aţi aflat ce-a păţit fiica mea.

Da, e groaznic.

Dumneata mă poţi ajuta.

- Eu ? - Da, dumneata.

Dl Meyer a afirmat că aveţi o perspicacitate...

şi o capacitate deductivă ieşită din comun.

Vă rog să porniţi către Mexic în căutarea fiicei mele.

Dle Perrin, sunteţi ultima mea speranţă.

În Mexic ?

Dl Campana vă va însoţi.

E un anchetator profesionist.

Va fi asistentul dumitale.

Acceptaţi, dle Perrin ?

Încântat să lucrez cu dumneata.

Ştiu că ai avut ghinion cu ancheta, dar, cu mine, lucrurile se vor schimba.

Când îmi propun ceva, trebuie să iasă.

Împreună vom face echipă bună.

Mă duc să caut un cărucior.

- Căruciorul e al meu. - Poftim ?

Tocmai l-am luat pentru bagajele mele.

Nu te înfuria, pe el nu scrie că e al dumitale.

M-am dus să deschid portbagajul, şi el îmi ia căuciorul.

Dacă e pe trotuar, îl iau. Nu trebuia să-l laşi aici.

- Nu l-am lăsat, deschideam.... - Las-o baltă, haide.

Nu, situaţia nu poate rămâne aşa.

Am căutat peste tot un cărucior, şi boul ăsta mi-l fură.

N-avem nevoie de cărucior pentru două valize.

M-a făcut bou.

Acum e o chestiune strict personală, te rog să nu intervii.

M-ai făcut bou ?

Practic arte marţiale... Judo, aikido şi karate.

Primul lucru pe care îl înveţi e controlul.

Dacă mă insultă cineva, îl ignor şi plec.

Atunci pleacă.

Ai noroc. Ia-ţi căruciorul şi pleacă.

Mare noroc ai.

Dobitocule.

Mare noroc ai.

Poponar...

Mă controlez deplin.

Să mergem.

Regret demonstraţia de forţă, dar nu-mi place să fiu călcat pe bătături.

E prima dată când văd asta...

Să se blocheze sistemul electronic de deschidere...

Eşti bine ?

Bagajele le-am predat, dacă nu te grăbeşti, pleacă fără noi.

Sunt puţin ameţit.

- Sistemul electronic... - Pierdem avionul.

N-am mai văzut aşa ceva.

Grăbeşte-te !

- La naiba ! - Ce-i ?

Mi-am lăsat servieta la infirmerie.

Nu contează !

Nu te mai obosi, am pierdut avionul.

Un moment.

Gata, s-a aranjat.

ÎNTÂRZIERE

Poftim.

Mă duc să-mi iau servieta, acum avem tot timpul.

Sper că n-ai anunţat un atentat cu bombă ?

Era esenţial să prindem avionul, nu ?

Împosibil, a făcut-o, nenorocitul...

Nu face mutra asta, i-am spus dl Bens că plecăm azi, şi vom pleca azi.

Când mă pornesc, e greu să mă oprească cineva.

- Dl Perrin ? - Veniţi cu noi.

E valiza dumitale, dle Perrin ?

- Da. - Ne pare rău, a fost un accident.

Un idiot a anunţat o alertă cu bombă.

Ne pare rău, dar am supus valiza unei operaţiuni de deminare.

Cercetaţi starea obiectelor dvs pentru a fi despăgubit.

Trebuie depusă la bagaje.

Nu, acum poţi spune că e bagaj de mână.

Îmbarcarea s-a sfârşit, domnule.

Nu-i nimic, plecăm mâine.

- Există vreun zbor spre Acapulco ? - Da, la ora 2:00 p.m.

La Acapulco schimbăm avionul spre Puerto Vallerte.

În felul ăsta nu mai pierdem o zi.

Vă place să zburaţi ?

Mie îmi place tare mult.

Doar că ultima dată am avut o problemă.

Era să ne prăbuşim.

La decolarea de pe Orly s-au blocat flapsurile.

Am ieşit de pe pistă şi am ajuns pe câmp.

Se pare că se întâmplă des.

- Gata, decolăm. Aşa sper... - Ajunge.

Văd că rulăm cam mult...

- Nu suntem la capătul pistei ? - Pe toţi dracii !

Nu mai ţipa aşa, mă sperii.

De ce nu mai decolează porcăria asta de avion ?

Ai remarcat şi dumneata ?

Gata, decolează.

Vă e frică de avion, sau ce ?

Puerto Vallerte, 4:30 p.m.

E în regulă, mai e o oră.

Pentru contabilul şef...

"Salutări din Acapulco!"

O să moară de ciudă.

Pe cine am uitat ?

Uşa aceea care s-a blocat la Orly...

- Nu te surprinde ? - Ba da.

Domnişoara Martin...

E drăguţă dra Martin...

M-a ajutat când m-am electrocutat.

Te-ai electrocutat ?

Da, la birou, cu cafetiera.

M-a zgâlţâit bine zeama aia...

Cafeaua, adică zeama...

Mă duc să mă spăl pe mâini, revin imediat.

Doamna de la toaletă nu voia franci, ci numai bani mexicani.

Zicea „pesos", şi i-am zis că n-am „pesos”...

În fine...

- Îmi daţi puţin sarea ? - Desigur.

Până la urmă a primit francul, dar ce-a bombănit...

- De ce mă priveşti aşa ? - Fără motiv.

Cam sărate ochiurile astea...

- Ce intenţii ai, Perrin ? - Cum ?

Vom ajunge acolo azi.

Vom începe ancheta. Ai un plan ?

Vom priceda în maniera clasică.

Şi care e maniera clasică ?

Ne dăm drept bandiţi şi obţinem informaţii.

- Bandiţi ? - Da, răufăcători.

Scuze.

Am răscolit data trecută întreaga ţară şi n-am aflat nimic, Perrin.

Dr acum mă ai pe mine.

Nu vreau să te descurajez, dar...

fata a dispărut de 42 de zile...

fără să lase cea mai mică urmă.

Nu văd cum...

- Mă asculţi, Perrin ? - Da.

Nu-s rele fetele pe-aici.

Toţi se uită la tine, ai terminat cu circul ?

Cum să termin ? Îmi curge sânge din nas !

Încetează cu clovneriile şi du-te la infirmerie.

Intraţi.

Era şi timpul.

A fost drăguţă infirmiera. Am discutat cu ea.

I-am povestit ce-am păţit eu la Orly, şi acelaşi lucru s-a întâmplat şi aici...

O fată s-a lovit de uşă.

Şi în plus, era franţuzoaică. Nu e ciudat ?

Ce-ai păţit ?

Aşteaptă-mă aici.

Da, seamănă.

Nu era blondă, dar seamănă.

- Şi tipul care era cu ea ? - Îl cheamă Arbal.

E un tâlhar.

Unde îl putem găsi ?

De cinci ani îl căutăm.

- E tot ce îmi puteţi spune ? - Întrebaţi-l pe comisarul Gustavo.

Îl găsiţi la comisariatul central. Îl putem suna chiar acum.

Dă-mi-l pe comisarul Gustavo.

- Am pierdut avionul. - Nu mai plecăm.

Cum adică nu mai plecăm ?

Bagajele noastre au plecat, ce faci ?

- Fata cu uşa seamănă cu fiica lui Bens. - Ce maşină doriţi, domnilor ?

Acelaşi chip, dar cu părul negru, şi călătoreşte cu un bandit...

Poliţia l-a recunoscut pe tip, îl cheamă Arbal.

Mă întâlnesc cu inspectorul la comisariat la 6:00 p.m.

Până la urmă a fost bine că m-am lovit de uşă.

Dacă nu mă loveam...

Mai lasă-mă cu tâmpeniile tale !

- Ce-ai păţit ? - E o coincidenţă.

Nimic nu dovedeşte că ar fi dra Bens.

Taci şi lasă-mă să-mi fac treaba.

Ce s-a întâmplat ?

Nu-mi place atitudinea ta, te porţi ca un şef.

Dl Bens a spus că eu conduc ancheta, iar tu eşti asistentul meu.

Nu mă obliga să-l sun.

- Nu va fi uşor. - Cum ?

Nimic.

Ai grijă, da ?

Hai, porneşte.

Ne-a mai rămas un apartament frumos cu vedere la mare...

şi o cămăruţă lângă parcare.

Eu iau apartamentul, cămăruţa i-o daţi domnului.

Ne vedem peste o oră la bar să stabilim detaliile.

Cât timp veţi rămâne aici ?

Maximum două sau trei zile.

Tu ai apă în cameră ?

- La baie curge apa ? - Da.

La mine nu curge. Le-am spus la recepţie.

Hai să discutăm...

- La cât te vezi cu comisarul ? - La ora şase.

Cum vezi operaţiunea asta ?

E o şansă la un milion ca fata să fie Marie Bens...

Mai stăm o zi sau două, să fim siguri.

Poliţistul de la aeroport spunea că şi-a pierdut poşeta.

În ea a găsit un paşaport fals pe numele Ginette Lofranc.

- Nu prea te interesează ce spun. - Ba da, te ascult.

Spuneam că paşaportul fetei era fals.

N-avem nicio dovadă că ar fi Marie Bens.

Ar fi putut fi răpită, drogată, i s-a pus o perucă...

Ai terminat ?

Scuză-mă, dar cred că am făcut o cucerire.

- 50 de dolari. - Poftim ?

Atât costă târfa aia, cincizeci de dolari.

Bătrâne, ai luat-o razna.

În primul rând ştiu să recunosc o profesionistă,

şi în al doilea rând am mare trecere la femei.

Du-te la ea şi spune-i „cincizeci”...

şi în trei minute o ai în cameră.

Imposibil.

Încearcă, îţi plătesc eu 50 de dolari dacă nu merge...

- Cât despre Marie Bens... - Am făcut exact cum mi-ai spus.

Asta e, m-am înşelat. Ce să fac acum ?

E prima dată când sunt pălmuit în public.

- Ai făcut-o intenţionat. - Ba nu !

Ai făcut-o intenţionat, fiindcă eşti un ticălos.

E o târfă de 50 de dolari ! Merge cu oricine, dar nu cu tine.

- De ce nu şi cu mine ? - De ce te-ai lovit de uşă la Orly ?

De ce ţi-au strivit valiza ? De ce n-ai apă în cameră ?

Voi i-aţi spus prietenei mele că e o târfă ?

Da, el a spus-o.

Nimeni n-a spus că ar fi o târfă.

A fost doar o neînţelegere, nu trebuie să vă enervaţi.

- A spus că face 30 de dolari. - Cincizeci !

Foarte bine.

În ordine...

Să nu ne supărăm.

Permiteţi să mă prezint... Francois Perrin.

Regret cele petrecute, dar e vina amicului meu.

Fără el nu făceam niciodată aşa ceva.

Mă veţi ierta ?

Vă pot spune că vă găsesc încântătoare ?

Iertaţi-mă, n-am cartea de vizită. Numele meu e Francois Perrin.

Apartamentul trei. Căutaţi-mă, să bem un pahar în linişte.

Cred că noi doi avem multe să ne spunem.

Pe curând. Sunaţi-mă cât mai repede.

La revedere.

Gata, s-a aranjat.

Campana, e târziu, ne aşteaptă comisarul.

Şapte ani de ghinion.

La dracu...

Ăsta era în poşeta ei.

Ea pare să fie.

Arată drogată.

Ce s-a întâmplat ?

Sunt bine.

Mă scuzaţi, ies puţin la aer.

E foarte emotiv.

Nu, azi s-a lovit de două ori la cap.

Probabil nu-i ziua lui norocoasă.

El n-are zile norocoase.

- A căzut ? - Mai mult ca sigur.

Mă îndoiesc să fie ea.

Arbal nu se ocupă de răpiri internaţionale.

De altfel, nimeni n-a cerut vreo răscumpărare.

De atunci, de la aeroport, l-aţi mai văzut pe tip ?

Trebuie să-l cunoască cineva în oraşul ăsta.

A trăit cu o fată pe nume Sonia.

Lucrează în barul Sunny Club, un bar de târfe din port.

E în regulă ?

Aşa şi aşa.

Te las la hotel.

Da, mă cam doare capul.

- Unde te duci ? - La Sunny Club.

Eu sper să dorm cât mai mult.

- Ce fel de club e ăsta ? - Un bar de târfe.

N-ar fi bine să mă culc la ora asta.

Mâine dimineaţă mă scol prea devreme.

Mai bine mai stau.

Vin cu tine.

D-ra Sonia, vă rog...

Nu mai lucrează aici.

A plecat acum trei săptămani. Nu a lăsat vreo adresă.

Hai să mergem.

- Eu aş bea ceva, mi-e sete. - Bem la hotel, haide.

Hai să discutăm cu colegele ei, de ce ne grăbim ?

Mergem să ne culcăm, mâine avem treabă.

Atunci, du-te la culcare.

Eu rămân "pe punte".

- Şi ce faci tu „pe punte” ? - Interoghez martori.

Vrei să cumperi târfe cu banii lui Bens, recunoaşte.

- Cine a zis că le cumpăr ? - Hai, v-aţi hotărât ?

Pot să vă ofer un pahar, domnişoară ?

Ce-ar dori domnişoara ?

Tu vorbeşti spaniola ?

N-o să-ţi vină prea uşor să interoghezi martorul.

Ai dreptate, mă duc să iau alta.

Mă descurc eu.

O interoghez în engleză.

Unde-ai învăţat engleză ?

- De ce ? - Nimic.

Cincizeci de dolari.

Încetează.

Haide, Campana, relaxează-te.

În seara asta îţi dau liber.

Nu vrei să interoghezi şi tu una ?

Scapă de târfă şi hai s-o ştergem !

Fata asta ştie ceva, e evident.

Ştie că a pus mâna pe un fraier, asta e evident.

Scuză-mă, dar am dansul în sânge.

Dă mălaiul încoace.

- Banii, dă-i încoace. - De ce ?

Pentru că o să ţi-i fure, dobitocule, dă-i încoace.

Cum mi-ai spus ?

Cum mi-ai spus adineauri ?

- Fraier ? - Nu, cum mi-ai spus ?

Dobitoc ?

- Ai spus-o intenţionat ! - Nu, a fost din neatenţie.

Eu ştiu. Şi nu uit.

Eu plec, Perrin.

S-ar putea să nu mai fiu la hotel.

Sunt sătul până-n gât de tâmpeniile tale.

Mă lipsesc de un asistent ca tine.

Eu plec, sunt obosit.

Ţine, poftim.

Amabil din partea ta.

Nu contează.

Incredibilă mai e viaţa...

Ieri eram în Paris, totul era gri...

făceam contabilitate...

Azi sunt în Mexic, cu o fată frumoasă...

şi o viaţă de aventurier.

Sunt norocos, nu ?

Recepţia ?

Dl Perrin tot nu s-a întors ?

Mulţumesc.

Ce-o face dobitocul ?

Sigur ăsta e drumul către hotel?

Nu pare să fie în direcţia bună.

Unde mă duci ?

Ce faci ?

Dacă nu revin într-o oră, te duci acasă.

Pa.

Dacă revine dl Perrin, îi spuneţi că m-am dus după el.

Chemaţi un medic !

Era fata de la bar ?

Banii mei... Toţi banii mei..

- Pe curând. - Aşteaptă.

Vin cu tine.

Băiatul cu bagajele să-l pună în maşina mea.

Te ascult...

A vorbit cu Fernando.

Are un club de jocuri de noroc.

- Putem intra ? - E casă privată.

- Cum putem ajunge în club ? - Dă-mi drumul...

N-am înţeles... Deschide sau le rup....

- Unde-i Fernando ? - Ce treabă aveţi cu el ?

Am venit să recuperăm banii.

Două mii de dolari.

Asta a fost dobânda ta. Mulţumim mult.

La revedere, doamnă şi domnilor.

Domnilor...

În loc să-l căutăm pe Arbal, ne pierdem noaptea cu prostii...

pentru că Don Juan se lasă jefuit de o târfă.

Nu te mai smiorcăi !

Îmi pare rău, Campana. Am greşit, recunosc,

dar te rog să mă ierţi.

În regulă.

- Ce-ai făcut ? - Am aruncat un Kleenex.

Era batista mea, nu-i nimic.

Îmi pare rău.

Sunt bulversat.

O să mă ocup să-l găsesc pe Arbal.

Cum e Arbal ăsta ? Fizic, vreau să spun..

Talie medie, brunet.

- Fără o fotografie... - Am eu una, ce credeai ?

De zece ani fac meseria asta.

N-ai o memorie a fizionomiilor, nu-i nimic.

Şi eu uit cum arată feţele oamenilor.

Un poliţist bun nu are nevoie de o vedere bună.

Vederea mai slăbeşte cu timpul.

Ajunge.

Dă-mi drumul !

Ţi i-am dat deja !

O cunoşti ?

Mă numesc Campana, nu lucrez pentru poliţie.

Dacă îmi spui unde e fata, ai o mie de dolari.

Coboară !

Ai cinci secunde să răspunzi. Una...

două...

trei...

patru...

Ştiam eu că fata aia o să-mi aducă ghinion....

- Ea este ! - Crezi ?

- Dacă are ghinion, e ea ! - Numai necazuri, ştiam !

Bietul de tine.

- Ce-ai păţit ? - Nimic, te ascult.

Vă jur, nu voiam să-i fac vreun rău.

Când am luat-o, nu ştiam cine e. Vă spun adevărul.

Când am aflat, mi-am dat seama că afacerea mă depăşea.

I-am pasat-o lui Fernando.

- Patronul clubului de jocuri ? - Da.

- Unde e acum ? - Habar n-am pe unde-o fi.

Şi nici nu vreau să ştiu.

La drum.

Mergem la club, vreau să discut cu Fernando.

Din nou ? A treia oară...

Pe mine nu mă duceţi la club.

Dacă află că v-am spus, mă termină.

- Daţi-mi banii. - Îi am la hotel. Să mergem.

- Ce s-a mai întâmplat ? - Nu ştiu.

Ca să vezi...

Nu se poate...

- Ce dobitoc ! - Cine ?

Tu ! Tocmai în groapă ai oprit ?

Nu ţipa aşa ! Mi-ai spus să opresc, am oprit.

Şi-ai oprit tocmai în groapă, asta zic.

Poate eu dau în gropi, dar am vederea bună.

- Cum ? - Am spus că eu am vederea bună...

Umbli cu poza lui în buzunar şi nu-l recunoşti.

M-am săturat de tine, care nu vezi...

Marele profesionist habar n-are,

dar când e vinovat, îşi cere scuze şi pleacă.

Atenţie !

Perrin, eşti rănit ?

Nu, e în ordine.

E grav ?

Aduce numai ghinioane... Ştiam eu...

E mort ?

Miroase a benzină, nu ?

E mort, rezervorul e găurit....

iar fata lui Bens ar putea fi într-un bordel din Venezuela.

Sunt multe bordeluri în Venezuela ?

Va trebui să mergem pe la toate.

Zi şi noapte, numai asta o să facem...

Va trebui să-i mai cerem bani d-lui Bens.

Ce faci ?

O iau pe scurtătură.

Te superi dacă îţi spun ceva ?

Datorită mie l-am găsit pe Arbal.

Dacă n-o invitam pe tipa de la bar să bem ceva...

şi indivizii ăia nu-mi furau banii...

Eu nu cred în magie, Perrin.

Eu cred în logică. Tu ştii ce înseamnă logica ?

Sunt un om raţional şi riguros.

Nu mă bazez pe coincidenţe pentru a rezolva un caz.

Acum ce-ai mai păţit ?

- Nu ştiu, mă scufund. - De ce ?

Nu ştiu, ţi-am spus.

Nu te mai prosti când vorbesc cu tine.

Nu mă prostesc, mă scufund de-a binelea.

Şi eu de ce nu mă scufund ?

Tu stai pe nisip tare şi eu stau pe nisip mişcător.

Tu ai vrut s-o luăm pe scurtătură.

Şi nu reacţionezi în niciun fel ?

Dacă mă agit, mă scufund şi mai mult. Toată lumea ştie asta.

În reginea asta nu s-au semnalat nisipuri mişcătoare.

După părerea mea, e cazul să o facă !

Prinde-te !

Rahat... Mi-am pierdut un pantof.

Tu nu iei pauză niciodată, Perrin ?

Vino, repede !

Deschideţi !

Deschideţi, n-am făcut nimic !

Suntem francezi ! Deschideţi !

Cât mai rămânem aici ?

Le-am spus să-l sune pe comisarul Gustavo, sper că au făcut-o.

Deschideţi, pentru Dumnezeu !

- Încetează, n-are rost. - Aşa e, n-are rost.

Eu stau aici de doi ani.

Uite-i că vin...

Îl vor lua pe unul din noi la întâmplare şi-or să-l bată.

Aşa se amuză ei.

Ce vrea să însemne asta ?

Că unul din noi o s-o încaseze.

Serios ?

De ce te uiţi astfel la mine ?

Tu !

- Eu ? - Da, tu.

Urmează-ne.

Mulţumesc, camarade.

- Eşti bine ? - Da.

Te doare... Vino.

Aşează-te, odihneşte-te.

Campana, te doare ?

Nu, nu mă atinge.

Nu te apropia de mine.

N-ai noroc, camarade.

Norocul nu există !

Tu ţipai ? Treci încoace.

Cine ?

Campana şi Perrin ?

Vin imediat.

Campana, îmi pare foarte rău.... A fost o neînţelegere absurdă.

L-au găsit pe Arbal pe drum şi au crezut că l-aţi omorât voi.

Vă conduc la hotel şi vă rog să ne scuzaţi.

Fata lui Bens mai poate avea o şansă.

Unde e ?

Lasă-mă pe mine, mergeţi şi odihniţi-vă.

Vă sun când am veşti.

Campana, aici Gustavo. Da, a vorbit.

Din păcate, am veşti proaste pentru voi.

E moartă ?

E ca şi cum ar fi.

Au vrut s-o ascundă, au urcat-o într-un avion, şi avionul n-a mai ajuns.

Probabil s-a prăbuşit în junglă.

Acum înţeleg de ce n-a existat recompensă.

E tot ce ştiu.

Îmi pare rău pentru tine, Campana.

Vă las pe voi să-i anunţaţi tatăl.

D-le Bens.

Până nu avem dovada că a murit, eu nu cred.

A trecut în viaţă prin destule catastrofe ca să vă pierdeţi acum speranţa.

Are un înger păzitor extraordinar.

După câte a avut de tras cu ea, acum e super-antrenat.

Trebuie să aveţi încredere în el.

Eu nu mai cred în nimic.

N-ai cum să găseşti un avion mic într-o pădure tropicală.

Acum s-a terminat.

Încă nu.

Regret, domnule, m-am împiedicat în patofii dumitale.

Nu e grav. E vina mea, am uitat să-i aranjez.

Adu-mi acelaşi lucru.

Nu doriţi să chem camerista ?

Nu-i grav, du-te.

Nu e grav, du-te.

Fata lui Bens a murit, ne întoarcem.

- Cum ? - S-a prăbuşit cu avionul, plecăm.

Cât de repede eşti gata ?

Bună ziua, domnule.

Nu închideţi, vi-l dau acum.

Campana, dl Meyer are o idee.

Ţi-l dau să-ţi explice el însuşi.

Veţi închiria un avion,

îl urcaţi pe Perrin în el,

şi zburaţi deasupra junglei.

Ce ?

Ce mai vrea să însemne asta ?

Nu mai discutăm. La revedere.

Fir-ar a dracului de porcărie...

Ce s-a întâmplat ?

Nu vor să recunoască faptul că a murit.

Ce-au spus ?

Să te urc într-un avion şi să dai ocoluri prin junglă.

Ce ciudat.

- Intră. - Eşti gata ?

- Tu ai apă în cameră ? - Da, au reparat-o, de ce ?

La drum.

O să-mi placă plimbarea cu avionul.

Şiretul...

Şiretul...

L-am rupt...

Nu-i grav.

- E un semn. - Un semn pentru ce ?

Nu contează.

Aveţi paraşute în avion ?

Nu avem, aţi mai văzut paraşute într-un avion turistic ?

Cum am putea procura ?

Văd că aveţi mare încredere în mine.

Nu-i vorba de dumneata.

Ar putea fi o problemă mecanică...

Ce optimist e amicul dumitale...

O să atragă piaza rea....

Asta-i bună...

Arăţi cam ciudat.

Dacă nu vrei să vii, pot merge şi singur.

- Crezi ? - Bineînţeles.

Nu mă deranjează. Fac un tur cu pilotul.

- Ne întâlnim la hotel. - Ai dreptate.

Ce sens are să ne înghesuim amândoi în avionaşul ăsta...

Odihneşte-te, ne vedem mai târziu.

Adio, Perrin.

O viespe, nu te mişca.

- Cum ? - O viespe, sunt alergic, nu mişca.

La naiba.

Dacă mă înţeapă, mor.

E aşa cum îţi spun.

Odată am stat o săptămână în spital, era să dau colţul.

Mă umflu tot şi apoi mă sufoc.

Şi cât aşteptăm aşa ?

Nu ştiu, nu depinde de mine.

Nu te mişca.

Nu mişca, am spus.

Ce face, e speriată ?

Deloc, e foarte calmă.

Scuzaţi-ne.

Puţin îmi pasă, sunt plătit la oră.

Am impresia că a aţipit.

Dacă se culcă acolo la noapte ?

Nu mă face să râd... Dacă râd, sunt terminat...

Cum e ?

A fost cât pe ce... Era să-mi vină rău...

- Mai eşti în stare să mergi ? - Aşa cred.

Atunci vin cu tine.

- Nu-i nevoie, sunt bine. - Să pornim.

Nu glumeam. Chiar sunt alergic.

E o alergie ereditară. Mama a avut astm.

Iar bunica mea, atunci când mânca fragi...

faţa i se umplea de pete roşii...

Am pornit.

Ce este ?

Nu ştiu, un cui sau un ac...

- Se poate fuma ? - Da, dă-i drumul.

A fost ca o descărcare electrică.

- Totul e bine ? - Impecabil.

Are you sure?

- Eşti sigur ? - Dacă îţi spun...

- Meyer e un dobitoc. - Cum ?

Nimic.

E extraordinară vegetaţia asta.

Ce bogată, ce luxuriantă...

Perrin, ţi-e bine ?

Mie mi-e bine, tu ?

Mexicul, o ţară a contrastelor...

Aterizează cât mai repede.

- Aterizează cât mai repede ! - De ce ?

Dumnezeule !

Campana, mă sufoc !

Mai aveţi nevoie de mine ?

Nu, poţi pleca.

Va fi bine, Perrin. E un spital pe-aici, la zece minute.

Mulţumesc, Campana.

Va fi bine, o să scapi.

- E totul bine ? - Da, e bine.

- Foarte ciudată povestea tipului. - Cum ?

Satul lui a ars, a fost adus aici pentru îngrijiri.

Şi ?

Hai să vezi.

Poveseşte-i amicului meu povestea cu satul tău.

Noaptea, în timpul somnului, povesteşte de o fată.

"Fata cu ochi rotunzi a venit, şi tot satul a luat foc."

Mai ai poza fetei lui Bens ?

Interesant, nu ?

Ajunge, nu ne jucăm.

O cunoşti pe fata asta ?

Nu va răspunde.

E mult prea şocat.

Ce-ai hotărât ?

Vom merge până în satul indian.

Nu îndrăzneam să-ţi propun. Ştiam că îţi place logica...

şi nu era logic să fiu înţepat de o...

Taci.

În ancheta asta avem două coincidenţe tulburătoare...

Ce zgomotos e tipul ăsta...

Cunosc toată Spania, mergeam cu mama în fiecare an...

Şi acolo e frumos, dar nu ca pe aici...

Ce lucruri uimitoare mi s-au petrecut de când te-am întâlnit...

Şi mie la fel.

N-a rămas mare lucru...

E careva ?

Exact de ce mă temeam.

Totul a ars, şi au fugit.

Speram să mai fi rămas careva.

- N-o să-i mai găsim. - De ce ?

Perrin, ca să găseşti în junglă nişte indieni

care au întâlnit o fată cu ochii rotunzi, nu e simplu...

Atunci, s-a terminat ?

Dacă nu termin ancheta, nu-mi mai pot deschide agenţia.

Cum ?

Dl Bens m-ar fi finanţat să deschid o agenţie de detectivi.

Incepe să-mi placă meseria asta. E dură, dar e pasionantă.

Misiunea asta era şansa vieţii mele.

Acum pot să-ţi spun ceva.

N-am avut mereu noroc în viaţă.

Serios ?

Spune-mi sincer, Campana... foarte sincer...

Crezi că sunt dotat pentru meseria asta ?

Da.

Îţi dai seama, un tip ca mine să revină la contabilitate ?

Nu mai pot lua zilnic autobuzul ca să mă închid într-un birou...

După toate astea...

E o prostie, am darul ăsta, ai dreptate...

Haide, Perrin, ne întoarcem.

Te-aş fi luat ca asociat.

- Făceam echipă bună amândoi. - Da, foarte bună.

Maimuţa asta e cam tâmpită.

Ai văzut ? N-are sens, nu ?

Ţine-l, ai mai multă nevoie ca mine.

Ce-ai păţit ?

Ce s-a întâmplat ?

Era un indian acolo.

Mi s-a părut că purta ochelari.

E ceva bizar, un indian cu ochelari.

Cum arătau ochelarii ?

- Nu ştiu. - I-ai văzut sau nu ?

Da... adică nu.

Conduceam şi mă gândeam, "Indianul ăsta poartă ochelari."

- Probabil e departe acum. - Poate erau ochelarii fetei lui Bens.

Poate erau chiloţii fratelui meu !

Tu l-ai văzut, şi acum l-ai speriat.

Nu-l mai găsim, şi m-am săturat !

Nu mişca.

Nu te mişca.

Ce dobitoc !

Eşti rănit, Campana ?

Aveam o viaţă anostă înainte să te întâlnesc, Perrin.

Ce mai faci acum ?

- Era o misiune pe hartă la 9 km. - Ce să facem la o misiune ?

Ai o rană la picior, te vor îngriji.

Nu contează, e doar o zgârietură.

Se poate infecta. Să nu ne certăm.

Asta e misiunea respectivă ?

26 iunie. Acum trei săptămâni.

- A fost vreun cutremur atunci ? - Nu ştiu.

Poate o fi fost vreo tornadă.

Îmi aminteşte de casa părintească de la St. Clou.

La St. Clou erau tornade ?

Nu, am uitat butelia deschisă...

Curios câte se întâmplă în regiunea asta.

Mai întâi un sat incendiat, acum misiunea asta...

Pare o serie de cataclisme.

La dreapta sau la stânga ?

La dreapta sau la stânga...

La dreapta e şoseaua. La stânga pare un drum înfundat.

- Cum facem ? - Tu ce zici ?

- Instinctul meu îmi spune la stânga... - La stânga.

Nu putem trece.

Nu-i nimic, ne întoarcem.

Nu mai înţeleg nimic.

Ce cauţi ?

Fata lui Bens nu-i aici !

Aici nu-i nimic !

M-am luat după prostiile tale şi ne-am rătăcit.

Ce te-a apucat, Campana ?

Fata cu ochi rotunzi, indianul cu ochelari...

Butelia de aragaz şi pavilionul din St. Clou.

Îţi spun, am luat-o razna.

Lasă-mă la volan. Hai, dă-te la o parte !

Trebuie să găsim şoseaua.

- Rămânem fără benzină. - Cum ?

Rămânem fără benzină, mai mergem maxim 10 km.

Nu prea e lume multă pe-aici.

- M-am hotărât, hai să mergem. - Nici nu vreau să aud.

E o prostie să rămânem aici. Am putea aştepta luni de zile.

Regula e nu pleci de lângă maşină, nu ne mişcăm de aici.

Eu răspund de misiune, şi îţi spun că plecăm !

Eu zic să treci în maşină, şi nu mă enerva, e un ordin.

Un ordin ? Acum îmi dai ordine ?

Spre binele tău, fă cum îţi spun.

- Eu răspund de misiunea asta. - Nicidecum.

Cum ai spus ?

Ştii de ce te-au ales ?

Fiindcă eşti ca micuţa Bens.

Nu faci un pas fără să provoci o catastrofă.

De aceea te-au ales.

Nu voiam să-ţi spun, dar m-ai obligat.

Stăm în pădure fiindcă ţicnitul ăla de Meyer...

are o teorie despre ghinion.

- Nu-i adevărat. - Ba da, bătrâne.

"Perspicacitate şi spirit deductiv." Şi-au bătut joc de tine.

Regret, dar nu vreau să mă găsească la 10 km. de aici mort de epuizare.

Urcă-te în maşină şi încearcă să dormi.

O să-ţi sparg faţa, Campana.

Nu te lua de mine, Perrin, eu n-am fost de acord cu ei.

- Apără-te. - Stai cuminte, că te loveşti.

Ţi-am spus că te loveşti.

Te-ai lovit ?

Fii atent, e un arbore acolo.

O secundă.

Dă-i drumul.

Acum gata, calmează-te.

Perrin, mă auzi ?

Dobitocul...

Am ajuns, Perrin.

Se vor ocupa de tine, totul va fi bine.

Poate fi un traumatism cranian. Aici puteţi face radiografii ?

Da, nu vă faceţi griji, ne ocupăm noi de el.

Aveţi un chirurg ? Poate trebuie operat urgent...

Nu vă faceţi griji.

Sunteţi rudă cu el ?

Da.

Îngrijiţi-vă de el, vă rog.

Suntem la un spital din junglă, dle Bens. S-a lovit la cap şi e în comă.

Nu ştiu, îl vor examina, dle Bens.

De la început ştiam că e o teorie aberantă.

Nu, nu-i vina dumitale. Aţi crezut că va merge...

O clipă chiar şi eu am crezut asta.

Unde sunt ?

Nu ştiu deloc.

Auziţi păsările ?

Da, e drăguţ.

Da, e foarte drăguţ.

Oare unde suntem ?

Unde e ?

Traducerea şi adaptarea adio67