Original subtitles

Dacă nu facem ceva, s-a zis cu restaurantul.

Din episoadele anterioare:

M-am îndrăgostit de un bărbat însurat.

Asta a fost singura crimă comisă.

Cred că Elizabeth Grey i-a pus capăt zilelor.

Ai anulat întâlnirea cu prietena mea ca să faci sex cu şeful tău?

Ce fel de om face asta?

Păstraţi-vă calmul, dnă Malloy.

Mă întorc imediat. O vom găsi.

- April, ce faci aici? - Unde este?

- Unde e cine? Uşurel. - Lucy! Ştiu că ai luat-o tu.

- Lucy? Nu o am pe Lucy. - Nu mă mai minţi!

- Unde e fiica mea? - Nu e cu mine.

- April, Lucy nu e cu mine. - Atunci a luat-o Miranda.

- Miranda e în Florida cu Scottie. - Eşti sigur?

M-a sunat de acolo de dimineaţă.

Ştiu că e acolo. April, vorbeşte cu mine. Ce se întâmplă?

Nu ştiu.

Nu ştiu unde este. Nu o găsesc pe Lucy.

Amantele - Sezonul 1 Episodul 12 - Când se închide o uşă...

Traducerea şi adaptarea: Giana Nifty Subtitles Team www.niftyteam.ro

Sincer, nu înţeleg de ce suntem aici.

Onorată instanţă e vorba de procesul Grey vs. Kim.

Îţi mulţumesc, dar e evident, dle Taylor.

Dar nu văd niciun caz aici, am citit declaraţiile,

şi singurul lucru clar este că Thomas Grey era grav bolnav.

Cantitatea de despăgubiri cerută este neglijabilă.

Şi dovezile privind prezenţa dr-ului Kim în momentul decesului

sunt doar circumstanţiale.

- Juriul ar trebui să decidă asta. - De fapt, nu.

Nu vreau să irosesc timpul curţii pe un proces de doi lei.

- Cazul este respins. - Asta e tot? Gata?

- Voiai să dureze mai mult? - Îţi mulţumesc enorm.

Poate să răspundă cineva?

- Alo? - Am pierdut.

Ce veşti bune. Îmi pare rău. E chiar nasol.

Dansează acum, ca să poţi fi serioasă când mă întorc.

- Deja dansezi, nu? - Poate puţin.

Promit să fiu tristă când vă întoarceţi.

E cineva acolo? Dom, îţi închid.

Cred că asistenţii au plecat toţi acasă.

Mi-ai răspuns. E o minune.

Îmi pare rău. Sunt foarte ocupată.

Nici tu nici soţul tău nu îmi răspundeţi la telefon.

Ai crede că fac audit, nu că sunt contabilul vostru.

Cu ce te pot ajuta?

- Nu ştiu ce ştii de la Harry, dar... - Nu mi-a spus nimic.

Nu vreau să discutăm asta la telefon, dar vreau să-mi dai un răspuns.

În legătură cu ce?

Vrei sau nu să închizi restaurantul?

- Intră! - E ultima dată, promit.

- Ce e, Harry? Am întârziat. - Hanoracul albastru.

Era în coşul cu rufe de spălat.

Dacă nu e pe podeaua dulapului sau sub pat.

Trebuie să ajung la Alex înainte să plece la ore.

- Nu-l poţi lua singur? - Nu mai intru în acea casă.

Depăşeşte momentul.

Tipul ăla n-a mai venit de atunci.

- Nu ai de unde să ştii. - Ba ştiu, Harry.

Singura persoană care a dormit în patul lui Savi sunt eu.

E bună salteaua, apropo.

- Spuma cu memorie face minuni. - Trăiesc şi fără hanorac.

Pot trimite fotografia ei cuiva?

- O pot trimite de pe telefon. - Mulţumesc, dle ofiţer.

Ai vorbit cu părinţii copiilor de la ea din clasă?

Poate s-a dus acasă la o prietenă fără să-ţi spună.

Ştia că urma să ieşim împreună. Aveam un plan.

- Poate a uitat. - Du-mă acasă.

- Am întârziat la muncă. - Ştiu.

- Nu vrei să vorbeşti cu mine? - Nu avem ce discuta.

Alex, am făcut o greşeală şi nici aia n-a fost prea mare fiindcă...

Joss, nu discut cu tine. Nu se merită.

- Mulţumesc. - Nu eşti tu cea rănită.

Normal că sunt rănită.

Alex, arunci întreaga relaţie la gunoi. De ce?

Nu eu am aruncat-o. Ai făcut asta singură.

Vrei să vorbeşti...

Stai aici. Îţi trimit mesaj dacă e înăuntru.

Lucy, eşti acasă?

Vino-ncoace.

Totul va fi bine.

Da? Alo?

Ce?

Sunt de la poliţie. Au găsit-o pe Lucy.

Să vin acolo sau... Sigur, da.

Mulţumesc, dle ofiţer.

E la secţia de poliţie din Santa Monica.

Se pare că a luat autobuzul spre ponton.

Nu ştiu cum de a ştiut să ajungă acolo.

- De ce? - Nu ştiu.

Dar e cu poliţia, şi o vor aduce înapoi acum...

- Plec. Dar, April, te rog... - Te voi suna. Promit.

Te-am sunat de dimineaţă. Nu mi-ai primit mesajul?

Ba da. Am fost ocupat cu pacienţii.

Ce bine. Sunteţi amândoi aici.

- Voiam să plec. - Nu durează mult.

Nu puteam lăsa ziua să se încheie fără să sărbătorim achitarea ta, deci...

Nu s-a ajuns la proces, Lila.

Respingere, achitare, oricum ar fi... Ai câştigat. Noroc.

Ştiu că vorbesc în numele tuturor, când spun că suntem uşuraţi.

Îmi pare rău, nu pot rămâne. Am o întâlnire.

- Felicitări, Karen. - Mulţumesc.

Nu-mi vine să cred că ai trecut prin asta.

Mulţumesc, Lila, dar şi eu trebuie să plec.

O seară bună.

Vă caută dr Josh Burke de la biroul de acordare a licenţelor.

Mi-a spus că doreşte să vă întâlniţi.

Am încercat să vorbesc cu Harry de câteva săptămâni.

- Care e problema? - Avem nevoie de bani.

Mai exact de 25 de mii.

După aceea, putem drege lucrurile, să începem cu o strategie de marketing.

De ce nu angajaţi un agent de publicitate?

Am vrut. Soţul tău a refuzat.

- Mai bine vorbeam cu tine. - Nu. El trebuie să hotărască asta.

- E restaurantul lui. - Dar e investiţia ta.

Restaurantele sunt afaceri riscante. Am ştiut asta când l-am deschis.

E clar că asta e mai mult decât o investiţie.

E viaţa ta... Visul soţului tău.

- Ne-am despărţit, Jeff. - Poftim?

Suntem despărţiţi.

Nu-i mai spune "soţul tău" la fiecare cinci minute.

- Mă omoară. - Savi, îmi pare rău.

- N-aş fi venit dacă... - Ştiu.

E pierdut, Savi.

Tu eşti singura care poate vorbi cu el în situaţia asta.

Nu mai pot fi acolo pentru el. Îmi pare rău.

Va trebui să găseşti banii în altă parte.

Sau să-l închizi.

- Mami, îmi pare rău. - Scumpa mea.

Totul va fi bine.

Se pare că unul din copiii Disney avea un concert la ponton.

Fiica dvs s-a pierdut încercând să-l găsească.

Un concert?

Din fericire, a găsit un ofiţer de poliţie.

Din câte vedeţi, e destul de speriată.

Vă mulţumesc că aţi adus-o acasă.

- Noapte bună. - Stai liniştită.

Eşti bine.

Aş putea să fac asta de cel puţin 5 sau 7 ori.

Biroul ăsta ţi se potriveşte.

Ar trebui să vezi ce pot face într-un pat matrimonial.

- Spuneam şi eu. - Nu m-ai înţeles.

Aş vrea să conduci agenţia. Ce spui?

- Nu conduci tu agenţia? - Nu. Eu sunt un consultant.

M-au adus aici ca să redresez compania,

şi am făcut asta cu ajutorul tău.

Cu plăcere.

Mulţumesc.

Dar acum trebuie să mă întorc la Paris, aşa că trebuie...

Ce?

Plec mâine seară.

Olivier pleci la Paris mâine seară?

- Credeam că ţi-am spus. - Nu mi-ai spus niciodată.

Eşti supărată?

Normal că sunt supărată. De ce am făcut asta?

Iartă-mă. Nu înţeleg.

Olivier dacă mi-ai fi spus mai devreme că pleci,

nu te-aş fi lăsat să-mi distrugi viaţa.

Ce fel de nemernic arogant începe o aventură cu cineva

cu două zile înainte să plece?

Nu mi-am dat seama că...

Sperai că va fi ceva mai mult?

- Noi doi? Doamne, nu. - Atunci care e problema?

Oliver, eşti toxic. Ştiai că sunt într-o relaţie!

Da. Şi?

Nici nu te-ai gândit de două ori şi acum Alex s-a despărţit de mine.

Nu. S-a despărţit de tine din cauza ta.

Eu nu am nici iubită nici soţie.

- Am o fostă soţie, aşa că... - Ştii ce? Las-o baltă.

Aveam dreptate. Eşti un nemernic.

Şi tu eşti tot o copilă. Atâta agitaţie.

Întoarce-te în Europa... Nemernicule.

Mi-am scăpat telefonul în toaletă.

Înainte să întrebi, am încercat să pun orez, dar nu a mers.

Aşa că am stat după geniile de la The Grove.

Care nici măcar nu sunt atât de deştepţi.

Dar l-am reparat, aşa că a meritat.

- N-ai avut telefonul toată ziua? - Nu.

Îmi pare rău. Ai încercat să mă suni?

Ar fi trebuit să vin pe la tine.

Ţi-am lăsat un mesaj. Lucy a dispărut azi.

- Ce? - Am găsit-o. E bine.

- Slavă Domnului. - Da.

Stai. "Noi" cine?

Paul a fost cu mine.

E o poveste lungă şi îţi promit că îţi voi spune totul,

dar deocamdată vreau să mă odihnesc.

Desigur. Îmi pare rău că nu am fost cu tine astăzi.

Nu-i nimic. N-ai ştiut.

Tu te simţi bine? Te pot suna mâine?

- Sigur. - O să-mi iau noul telefon.

Mă poţi ajuta să-i aleg wallpaperul.

- Abia aştept. - Da. La revedere.

Noapte bună.

Mergi cu mine.

Ce se întâmplă? A murit cineva?

Nu fac anunţul oficial până mâine, dar am vrut să te anunţ,

- în caz că te vei supăra. - Pentru ce?

Pentru ce să mă supăr? Chiar a murit cineva?

Nu. N-a murit nimeni.

O să fiu partener.

Nu mai spune. Vorbeşti serios?

Dom, e minunat.

- Nu mă urăşti? - Sigur că nu. De ce?

- Ştiu cât de mult îţi doreai asta. - Îmi doream asta.

Dar nu meritam. Cred că ar trebui să sărbătorim.

O cină elegantă? O sticlă de vin pe care o bei singur?

- E greu să te refuz. - Mâine seară?

Mâine seară sună bine. E o întâlnire?

Da.

Deşi sunt mulţi doctori în asociaţie

care tolerează opţiunile de încheiere a vieţii

pentru cei bolnavi în stadii terminal, sinuciderea asistată este totuşi ilegală.

Dar nu l-am asistat.

- Aţi prescris morfina? - Da, dar...

Dacă aţi dori să negaţi aceste acuzaţii,

inclusiv aventura cu pacientul dvs, Thomas Grey,

m-aş bucura să vă susţin în faţa comisiei.

Atunci, din păcare, aţi încălcat prea multe principii etice.

Adică?

S-a vorbit de revocarea permanentă a licenţei dvs.

Dar datorită muncii importante desfăşurate în comunitate,

comisia a hotărât doar o suspendare de şase luni.

- Şase luni? - Valabilă imediat.

Ştiţi ce înseamnă asta pentru cabinetul meu?

Lăsând la o parte reputaţia mea, dar pacienţii...

Am câteva cazuri critice. Nu-i pot abandona.

Ar fi trebui să vă gândiţi la asta înainte.

- Mai vrei lapte? - Nu, mulţumesc.

- Vrei să vorbim? - Trebuie?

În cele din urmă.

Dar dacă nu eşti pregătită, atunci nu.

- Nu sunt pregătită. - Bine.

- Dar cred că nu pot merge diseară. - Unde să mergi?

La petrecerea lui Audrey Rose. E ziua ei.

Uitasem de ea. Poţi merge.

- Serios? - I-ai promis că vei merge.

Eşti cea mai bună mamă.

Eu sunt. Am nevoie de o noapte cu fetele.

- Îmi place rochia. - A ta e mai frumoasă.

- La masă, sau... - La bar. Ştiu unde e.

Îmi dai un shot de tequila? Raftul de sus.

Mulţumesc.

- Noroc. - Noroc.

Fă-mi cinste şi poate te las să stai mai aproape.

Două, vă rog.

- Mă cheamă Morgan. - Ce nume oribil.

O să-i transmit mamei.

- Şi am adus vorba de mama... - Da.

- Putem să mai încercăm o dată? - Te rog.

Bine. Mulţumesc.

Bună. Mă cheamă Morgan. Pe tine?

Nu m-am decis dacă vreau să-ţi spun.

Nu-i cam devreme pentru tequila?

E Happy Hour, Harry. Fii mai vesel.

- Eşti bine? - Foarte bine.

Sunt tânără, singură, tipei de la recepţie îi place rochia mea,

ce să vreau mai mult de atât?

- Joss, ia-o mai uşor... - Harry, ai servit peşte stricat?

- De ce nu e nimeni pe-aici? - Distracţie plăcută.

Ce?

- Îmi mai dai un rând? - Imediat.

Vreau să vorbesc eu prima.

Ar trebui s-o aşteptăm pe Joss.

Nu mi-a răspuns la mesaj. Poate că nu vine.

O să vorbesc eu în numele ei.

Chiar crezi că o să câştige Joss?

Nu. Dar îi sunt datoare cu o încercare.

Bună. Numele meu e Joss. Şi viaţa mea e cea mai nasoală...

Nici măcar nu găseşti un motiv.

Ba da. Pentru că iubita mea s-a despărţit de mine şi sunt tristă.

Pentru Joss.

Acum e rândul meu. Bună. Sunt Karen.

Viaţa mea e ca mai nasoală pentru că mi-au suspendat licenţa.

Şi reputaţia mea ca psiholog este oficial târâtă prin mocirlă.

Încă se mai spune "mocirlă"? Sună atât de demodat.

E un cuvânt prea vechi.

Bine. Reputaţia mea este distrusă.

Ce dramatică eşti.

În cinstea mea!

Pentru Karen.

E rândul meu. Bună. Eu sunt Savi.

Viaţa mea e cea mai nasoală pentru că sunt însărcinată,

şi nu ştiu cine este tatăl...

Şi am aflat că nu voi fi partener.

Şi mă duc la prima întâlnire în 15 ani

pentru că, oficial, căsătoria mea e distrusă.

Şi da, sunt însărcinată.

Spun asta de două ori fiindcă mă simt grasă.

- Nu eşti grasă. - Mă simt foarte grasă.

Bine. Pentru Savi.

În cinstea mea.

- E Paul. - Am crezut că pleacă din oraş.

Da, dar m-a ajutat ieri când am pierdut-o pe Lucy.

Ai pierdut-o pe Lucy ieri?

E o poveste lungă şi oribilă pe care v-o spun imediat.

Pune-l pe speaker.

- Nu. - Vreau să-i aud vocea.

Spre deosebire de tine, eu nu l-am văzut

de când s-a întors din morţi.

- Cu cine ai întâlnire? - De ce întrebi?

- Sunt curioasă. - Cu Dom.

Ţi se pare un gest oribil?

Nu la fel de oribil ca atunci când m-am culcat cu Sam.

Ce voia?

Voia să vină mâine să vorbim despre Lucy.

- Ce i-ai spus? - I-am spus că bine.

M-a ajutat mult ieri, şi i-am promis să-l sun azi.

Ar fi trebuit să-l refuz?

Cred că ai o fiică fugară înainte de adolescenţă,

şi un soţ decedat care nu mai e decedat.

Tu câştigi jocul, April.

Pentru April.

În cinstea mea.

Te-ai culcat cu Sam?

Mai uşor.

Opreşte-te.

Nu te împotrivi.

Opreşte-te.

Închide-ţi ochii.

Taci din gură.

Te rog, nu face asta.

Joss, haide.

Ce floare delicată eşti.

- Tu ai pus găleata aici? - Da.

Mă bucuri că profiţi de ea.

Ce s-a întâmplat aseară? Nu-mi amintesc nimic.

E mai bine aşa. Deşi, poate nu.

- Trebuie să înveţi nişte lecţii. - Chiar trebuie?

Ce se întâmplă cu tine?

Erai într-o stare proastă înainte să începi cu tequila.

- Alex s-a despărţit de mine. - Îmi pare rău.

Îţi pare rău dar nu eşti surprins.

Nimeni nu se aştepta să fiu material de relaţie.

Nu cu o femeie, pentru că... Nu eşti lesbiană.

- N-ar trebui să conteze. - Ba da. Contează.

Dar n-ar trebui.

Ar trebui să fiu un spirit liber lipsit de prejudecăţi şi...

Poate sunt numai prostii.

Poate că sunt o idioată încăpăţânată cu tendinţe distructive.

- Poate puţin din ambele. - O să vomit pe faţa ta.

Ai tendinţa de a-ţi îngreuna singură situaţia, Joss.

- Dar aşa e la 20 de ani. - Ce, să fiu proastă?

Să o dai în bară destul până îţi dai seama cine eşti...

Şi ce vrei.

Calitatea ta, Joss, e că vrei să încerci totul.

Defectul e că nu ai limite. Dar te vei maturiza.

Nu eşti defectă.

O să vomit.

Îţi mulţumesc că ai vorbit cu mine.

M-am gândit numai la Lucy şi voiam să ştiu că-i e bine.

Nu ştiu cât de bine este. Nu am vorbit despre nimic.

- Ai pedepsit-o? - Nu mi s-a părut o soluţie.

Era atât de speriată şi...

Nu e ca şi cum mai e un copilaş.

Îţi aminteşti cartea cu 11 septembrie?

- Cea verde? - Da.

Cred că am citit fiecare pagină.

- Nu ştiu ce fac. - Faci tot ce poţi.

Ai spus-o şi tu. Nu mai este un copilaş.

Probabil simte că ceva nu merge bine.

Când încerc să vorbesc cu ea mă refuză.

Poate trebuie să vorbească cu altcineva.

- Cu un psiholog? - Probabil e o idee proastă.

Nu e o idee proastă deloc.

Bună dimineaţa, Joss. Am auzit că trebuie să te felicit.

De ce-mi zâmbeşti aşa? Mă sperii.

Mă dau bine pe lângă noua şefă, care am auzit

că are un punct slab pentru femei.

Adevărul fie spus... Sunt bi.

Glumeşti. Sunt noul manager?

Olivier ne-a anunţat ieri.

- Cred că tu ai sărbătorit. - Nu.

- Ce faci? - Îmi dau demisia, Mona.

- Vrei broasca mea? - Da.

- Dar tocmai ai fost promovată. - Exact.

Sunt tot mai bună la o slujbă pe care o urăsc.

Nu vreau să fac asta tot restul vieţii.

Ce vrei să faci cu viaţa ta?

Nu ştiu, dar nu voi afla asta

vânzând case urâte oamenilor urâţi.

- Pot să-ţi iau biroul? - Sigur.

- Scumpo, ţi-a căzut una. - Mulţumesc.

E vânzarea mea.

Tocmai ţi-am dat broasca, Mona. Ia-o ca pe un cadou de despărţire.

Nu vreau să-ţi mai văd numele pe telefonul meu.

Atunci nu mă mai urmări. S-a terminat, Elizabeth.

Ce tot bălmăjeşti acolo?

Ştiu că ai contactat comisia pentru a-mi suspenda licenţa.

Şi au făcut asta. Aşa că ai câştigat.

- Nu ştiu despre ce vorbeşti. - Licenţa mea e suspendată.

- Nu e din vina ta? - Nu.

Nu sunt singura persoană care crede că eşti o ordinară.

La revedere, Elizabeth.

Tu-mi strici viaţa, şi tot ceea ce primeşti în schimb

este suspendarea licenţei? Ce glumă bună.

Mi-a închis? De necrezut.

- Era Karen? - Adică dr Kim?

- Sau sunteţi apropiaţi acum? - Eşti băută.

Nu pleca!

Nu vorbesc cu tine aşa, mamă.

Poate ar fi bine să vorbeşti din nou cu dr Foley.

Îţi aminteşti de ea?

- Ai fost la ea după ce... - După ce a murit tata. Da.

Dacă vrei să vorbeşti cu altcineva, am putea...

De ce nu mă poţi pedepsi ca pe o persoană normală?

N-ar trebui să fie o pedeapsă. Îmi fac griji pentru tine.

Şi pentru că nu vrei să vorbeşti cu mine...

- Glumeşti? - Nu glumesc.

Încerc să văd cum am putea să fim ca la început.

Noi două eram un duo dinamic.

Ce e?

Spune-mi la ce te gândeşti. Nu pot îndrepta lucrurile dacă...

Nu e vina mea că nu mai suntem un duo dinamic.

- Tu nu mai eşti aici. - Ai dreptate.

E vina mea şi îmi pare rău. Îmi pare foarte rău.

Nu e vina ta. Se mai întâmplă. Înţeleg.

- Ce înţelegi? - Eşti cu Richard acum.

Are sens să nu ai la fel de mult timp pentru mine.

Asta crezi tu?

E clar că ţii mult la el şi vă veţi căsători şi...

Uşurel. Nimeni nu se va căsători.

- Poate nu acum, dar într-o zi. - Asta te nelinişteşte?

- Nu-ţi place de Richard? - Ba da.

Şi Madi e drăguţă.

Dar nu sunt pregătită pentru o nouă familie.

Încă-mi e dor de familia veche.

- Stinge-o. - Nu, stinge-o tu.

- Mi-e frică. - De ce ai comandat-o?

Ştiu că-ţi place ciocolata.

O s-o sting eu.

Dar dacă te murdăreşti, n-ai voie să te superi.

O să mă supăr.

- Ridică scutul. - Gata.

- Ridică scutul. Eşti gata? - Da.

Asta e.

Data viitoare eu aleg şi restaurantul şi desertul.

- Dacă va mai fi o dată viitoare. - Da.

Se pare că va mai fi. Nu-i aşa?

Mie aşa mi se pare.

Mai ţii minte când am vrut ca asta să fie sigla noastră?

Logoul nostru ratat.

Eram aşa obsedată cu numele meu pe uşă,

încât am angajat trei companii diferite ca să îl facă pe ăsta.

- Am cheltuit o avere. - Câteva sute de dolari, cred.

Pe atunci mi se păreau mulţi bani.

Îmi pare rău, Jacob.

Pentru ce? Care parte?

Pentru tot.

Pentru că ţi-am ascuns lucruri, că te-am pus în postura asta.

Eu te-am denunţat, Karen. Am vrut să-ţi spun.

De ce? Mi-ai spus că înţelegi.

Înţeleg că ai vrut să ajuţi un pacient bolnav.

Dar nu înţeleg de ce te-ai culcat cu el.

Nu-i nimic.

Dar faptul că m-ai minţit? De ce...

Chiar vrei să-mi reproşezi faptul că te-am minţit?

Timp de luni întregi, am stat aici ca un cretin,

te-am sprijinit, am avut încredere în tine.

Şi în tot acest timp m-ai minţit?

- Jacob, îmi pare foarte rău. - Nu te cred.

Şi asta e problema, nu te mai pot crede vreodată.

Asta înseamnă că nu putem să mai continuăm asta.

Ce să continuăm? Ce vrei să spui?

Că am terminat.

Când ţi se încheie suspendarea, nu te mai întoarce.

- Nu mai poţi face asta. - Jur că nu mai fac.

Nu vreau să fiu genul ăla de persoană.

Ştiu că nu ne putem împăca şi că nu mai putem fi prietene.

Înţeleg.

Ce-i asta?

Nu e o casă mare, dar e luminoasă.

E într-o zonă nouă lângă Echo Park.

Cred că ar fi un studio perfect pentru yoga.

Deja am negociat preţul aşa că sună-l pe Quinn

şi spune-i că te-am trimis eu.

- Am o întrebare. - Spune.

De ce ai făcut asta?

Ştiu de ce am făcut-o eu.

Speram că relaţia va merge deşi ştiam că nu te pot schimba...

Dar m-ai schimbat.

- Nu puteai deveni lesbiană. - Nu. Probabil că nu.

- De ce ai încercat să devii? - Pentru tine.

Dacă relaţia asta era singurul mod în care ne puteam vedea,

m-am gândit să încerc.

Voiam să fiu cu tine.

- Am fost "gratis". - N-ar trebui să fii aşa.

Mulţumesc.

- Trebuia să fac eu cinste. - Data viitoare.

E frig.

- Vino încoace. - Nu ştiam că eşti un gentleman.

Nu ştii multe lucruri despre mine.

- Nu trebuia? Am crezut... - Da, ştiu.

- Şi eu am crezut. - Nu-i nimic.

Înţeleg. Nu eşti pregătită.

Poate e prea devreme?

O să se ducă la dr Foley săptămâna asta.

O dată pe săptămână şi apoi mai vedem.

Foarte bine.

Mă bucur că a fost dechisă ideii.

Nu e încântată, dar e cel mai bine aşa.

Voiam să-ţi mulţumesc pentru sugestie.

Mă bucur că te-am putut ajuta.

- Când pleacă avionul? - A plecat acum câteva ore.

Vreau să rămân, April.

Ce înseamnă asta? Cum crezi că poţi...

Vreau o a doua şansă. Fac orice e nevoie.

Imposibil. Nu poţi şterge nimic cu buretele.

De ce nu?

- Eşti un infractor. - Mă voi preda.

Dacă trebuie să fac închisoare, asta este.

Am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea.

Vreau să îndrept lucrurile.

Vreau să fiu cu soţia mea şi cu fetiţa mea pe care o iubesc.

Îmi e dor de familia mea, April.

Jeff, sunt Savi. Nu închide restaurantul.

Nu pot permite ca Harry să-l piardă din cauza mea.

Şi pentru că nu pot să-mi văd de viaţă,

poate aşa va fi cel mai bine pentru amândoi.

Îţi trimit mâine cecul. Dar nu-i spune că banii sunt de la mine.

Bine, la revedere.