Original subtitles

De ce să vorbesc cu tine? Minți.

Din episoadele anterioare:

- Asta va fi o problemă. - La revedere.

Îți spun că viața mea e minunată, în afară de boala incurabilă.

După o intervenție atât de importantă, de ce nu e nimeni cu tine?

Bărbaților le place părul despletit… Cel puțin soțului tău.

- Credeam că nu vorbim. - Nu vorbim.

- 'Neața! - 'Neața!

- De când te uiți la mine? - Cam de 20 de minute.

- E ciudat? - Pentru noi nimic nu mai e ciudat.

În cazul ăsta, vreau să te privesc în continuare.

- De ce-ai făcut asta? - Voiam să mă asigur că totul e real.

Cred că trebuie să te ciupești singură.

Ai dreptate. Scuze!

În al doilea rând, m-ai ciupit fiindcă ești foarte fericită,

sau fiindcă ai făcut o greșeală enormă?

Nu. E o ciupitură pozitivă.

- Da? - Foarte pozitivă.

- Și tu? Regreți ce s-a întâmplat? - Da, e nasol rău.

Glumesc.

Ești foarte rău!

Ce vrei să spui? Nu-mi văd fața, dar simt că zâmbesc ca un prost.

- Ai nimerit-o. - Chiar zâmbesc așa?

- Puțin. - Dar știu ce vrei să spui.

Nici într-un milion de ani n-aș fi crezut că vom ajunge așa.

Așa cum?

Fericiți.

Ți-am spus. Calista Reines nu-și etalează creațiile într-un magazin ieftin.

Artiștii ca ea sunt rari. Și nu o mai suna pe ea.

Eu sunt directorul executiv. Ea are destule pe cap.

- Regret că ai auzit asta. - Ar trebui să-ți mulțumesc?

- Ce s-a întâmplat? - Ce s-a întâmplat…

Ți-ai tras-o cu Eva Petrov.

Înainte de cea mai mare prezentare din cariera mea.

- Ești dezgustător. - Stai așa.

Nu m-am culcat cu Eva. Cine ți-a zis?

- Chiar ea. - Haide!

Dacă mai zâmbești așa, îți sparg fața.

A inventat totul ca să te supere și a reușit.

- De ce ar face asta? - Fiindcă e un copil slab și răsfățat.

Ai umilit-o în fața celorlalte modele.

Ai fost cu ea săptămâna trecută la Hotel D'Auberge, apoi o blondă.

Helga Bernard? Conduce expoziția noastră din New York.

Am băut ceva cu ea și am luat cina la restaurant cu logodnicul ei.

Înțeleg. Greșeala mea din trecut te face să te îndoiești de mine.

E vina mea, dar încerc să mă schimb.

Mâine împlinim 10 ani de căsătorie.

Vrei să iei cina cu mine mâine seară? Vreau să sărbătorim.

Am făcut rezervare la Luke's, unde, dacă mai știi, te-am cerut în căsătorie.

Dacă data mai înseamnă ceva pentru tine, te rog, vino.

Voiam să știi că pentru mine încă mai înseamnă ceva.

Nu pot vorbi. Mă întâlnesc cu directorul lui Lucy.

Încă ne vedem diseară? Stai, Joss. Trebuie să închid.

Tu ești April. Îmi pare rău pentru întârziere.

E bine. Totul e bine. Ești bine.

Ia loc. O să iau dosarul lui Lucy.

Mai întâi, îmi cer scuze că am ratat petrecerea de bun-venit.

Și am observat noua uniformă a lui Lucy și îmi place la nebunie.

- Bine. Dar nu pentru asta v-am chemat. - Nu?

- Media lui Lucy a scăzut la 7. - Poftim?

- Și-ar putea pierde bursa. - Mereu a avut numai 10 și 9.

Conform ultimului ei raport, pe care l-ați semnat, nu.

- Nu e semnătura mea. - Atunci, ai o problemă mai mare.

Înțeleg că e rău, dar Lucy trece printr-o perioadă dificilă.

- Te uiți la știri? - Da.

Ai văzut că un tip și-a înscenat moartea, apoi a fost ucis de un mafiot?

- Cel din Florida? - Da.

Acela e tatăl lui Lucy.

- Da. - Îmi pare rău.

L-a pierdut o dată, apoi a aflat că era în viață în tot acel timp.

- Și l-a pierdut din nou. - O să fiu mai indulgent.

Mulțumesc. Și voi vorbi cu ea despre semnătură.

Numai puțin. Vrei să o trimiți pe Lucy în excursie în acest weekend la Big Bear?

- Nu ți-a dat broșura. - Ar trebui să-i verific ghiozdanul.

E pentru dezvoltarea personalității.

Toți copiii, mai ales cei rebeli, pot beneficia de ieșirea în natură.

- Lui Lucy nu-i place natura. - Nici fiicei mele nu-i plăcea.

Dar când a avut probleme în liceu, soția mea și cu mine am trimis-o.

- A ajutat-o. - Mă voi gândi la asta.

Bine.

CV-ul tău e foarte bun. Ai lucrat la The Tavern.

- Cât timp ai stat în Sydney? - Nu destul.

- Ai lucrat cu Sparky? - I-am fost cavaler de onoare la nuntă.

- Îl cunoșteam doar de trei luni. - E nebun. Chiuleam ca să facem surf.

- Faci surf? - Da.

Voiam să spun că ar trebui să mergem în Venice împreună,

dar sunt aici la un interviu.

- E prea devreme. - Da, treaba e treabă.

Ar trebui să-mi pregătești ceva de băut.

Sigur.

- Îți place whisky-ul. - Desigur.

Puțin absint. Puțin whisky.

Cireșe amare.

Vreau să gust.

Da… E bun. Te pricepi.

- Servește și tu. - Dacă ești mulțumit, și eu sunt.

De fapt, trebuie să încerce și Niko, în calitate de barman-șef.

Dacă-i place, te angajăm.

Ai cu cine să faci surf.

- Ești angajat. - Super!

- Bine-ai venit! - Super.

- Bună, Vivian! - Bună!

- N-am vrut să dau buzna. Putem vorbi? - Desigur.

Nu știam la cine să apelez.

Prietenele mele ar face din țânțar armăsar

și nu vreau asta, decât dacă e chiar important.

- Îmi poți spune orice. - E vorba de Alec.

Nu-mi vine să cred ce spun, dar cred că are o aventură.

- Nu cred. Te adoră. - Un bărbat poate să le facă pe ambele.

- Alec poate să-și împartă timpul. - Eu nu cred că-i stă în caracter.

Are foarte multă grijă de tine.

De obicei da, dar acum câteva zile a făcut o excepție.

L-am sunat să-i las un mesaj la care mi-a răspuns la sfârșitul zilei.

Poate nu m-aș fi alarmat, dar am sunat la cabinet.

În acea zi, n-a fost acolo. Și-a anulat toate programările.

Unde a fost, dacă nu la muncă?

A fost aici, cu mine.

Era a doua zi după intervenție. A venit să vadă cum mă simt.

- Și a rămas toată ziua? - M-am simțit extrem de rău.

Și eram aici singură. Nu l-am rugat eu să vină.

- Ar trebui să plec. - Vivian…

- Nu pot să rămân aici. - Vivian, te rog.

Nu l-am rugat eu să vină, să anuleze consultațiile, sau să rămână.

- De ce simt că am făcut ceva rău? - Ai făcut ceva rău?

Deloc. Am fost perfect castă.

Castă? A existat contact fizic?

Mi-a luat pulsul și mi-a ținut părul când vomam.

- Și castă și dezgustătoare. - Ce?

- De ce nu i-a spus lui Vivian? - Nu avea ce să-i spună.

Plus, nici nu prea vorbește, decât când aduc vorba de Vivian.

Îți spun, omul ăsta își iubește soția.

Nu te teme. Se vor împăca.

- Și dacă nu se împacă? - Cum adică?

Dacă ziua asta stupidă cu mine le-a stricat căsătoria?

Am consiliat astfel de cupluri.

Puțină neîncredere, fără a găsi o soluție, se transformă în ruptură.

Ar fi păcat, dar nu văd ce poți face.

- Pot să remediez situația. - Karen.

M-am culcat cu Harry!

- Felicitări? - Suntem fericite?

- Da, suntem. - Nu părem foarte fericite.

Suntem încântate. A fost bine, a fost uimitor.

A fost cel mai conectat și pasional sex din viața mea.

Sufletele noastre s-au contopit… Cred că erau sufletele noastre.

- Da. - Deci ce înseamnă asta?

Exact! Bună întrebare. Ce înseamnă, April?

- Eu nu-ți pot răspunde. - Ce înseamnă pentru tine?

Că asta este. El e bărbatul perfect.

Dar l-am întrebat ce e cu noi și mi-a spus că „suntem fericiți”.

Suntem fericiți. Ce înseamnă fericirea asta?

- De când e fericirea un lucru rău? - Nu e un lucru rău.

Dar nu înseamnă nimic. Dansăm în jurul ei de un an de zile.

Se chinuie să-mi oprească nunta, să-mi spună că mă iubește,

în sfârșit o facem, depășește așteptările

și îl întreb cum suntem, iar el îmi spune „suntem fericiți”.

Are îndoieli. Asta se petrece. Nu pot să cred că are îndoieli.

- Ba nu! - Nu știi sigur.

- Poate se teme să definească relația. - De ce s-ar teme?

Fiindcă nu vrea să te sperie.

Scumpo, istoric vorbind, nu te dai în vânt după angajamente.

- Și ultima dată când s-a întâmplat… - Am fugit de la propria nuntă.

Harry a fost într-o relație.

S-a dedicat complet când perechea lui nu a făcut asta.

Trebuie să-l reasigur.

Bine. Pot să fac asta.

Voi ce ați pățit?

- L-am semnat. Și ce? - Lucy, știi că ai greșit.

- Știu. Acum pot merge în cameră? - Nu înțeleg de ce nu mi-ai spus.

Fiindcă te-ai fi supărat.

Aș fi fost îngrijorată și aș fi sugerat un meditator.

N-am nevoie de meditații. Nu-s proastă.

Normal că nu ești. Nu asta…

Îmi pare rău că am luat 7 după ce tata a murit a doua oară.

Ai dreptate. Ai trecut prin multe, și i-am spus directorului Patterson…

I-ai spus despre tata? De ce trebuie să afle toată lumea?

Nu va spune nimănui, scumpo. Am crezut că ne va ajuta.

Nu mai încerca să mă ajuți. Înrăutățești situația.

Am fost angajat. Mi-a plăcut de Harry.

Putem vorbi mai târziu.

Am confirmat rezervarea la Roosvelt pentru prânzul de săptămâna viitoare

și au sugerat hortensii pentru mese, dar le-am spus că vrei cale sângerii.

- Să fie în ton cu noua linie. - Nu pot.

- Atunci folosim hortensiile. - E vorba de Luca.

- Bine. Ce-a mai făcut? - M-a invitat la cină.

- E aniversarea noastră de 10 ani. - Te-aș felicita, dar îl urâm.

Nu-l mai urâm. Vrei să te duci?

- Te-a înșelat cu slăbuța. - Chiar m-a înșelat?

Sau sunt paranoică?

- Calista, crezi că ești paranoică? - Nu știu. Nu mai știu.

M-a păcălit de atâtea ori, încât așa mă simt momentan.

- Simt că-s nebună. - Încetează.

Nu contează. Chiar dacă nu s-a culcat cu Eva, sau cum o cheamă,

tot e un mincinos pe care-l vei pedepsi cu un divorț nimicitor.

- Nu uita cum te-am cunoscut. - Știu.

- Atunci, de ce vrei să mergi? - Fiindcă e căsnicia mea, Joss.

E o căsnicie, un deceniu de amintiri.

Și n-au fost toate rele.

Au fost aproximativ rele.

Primi doi ani au fost magie, serios.

Mă iubea când aveam părul creț și coseam ca o nebună

în subsolul casei părinților mei din Queens.

A furat o mașină și a vândut-o ca să aibă compania capital.

Eram doi copii zdrențăroși disperați să reușească în viață.

Deși nimeni nu credea în noi, spre surprinderea lor, am reușit.

- Am construit un adevărat imperiu. - Înțeleg.

- Calista, încă îl mai iubești? - Nu credeam.

Dar acum, nu știu…

Ba mai mult, Joss…

Cred că el încă mă iubește.

Bine.

Ce purtăm la cină?

Vivian, sunt Karen. Aș vrea să lămurim situația.

Te rog, sună-mă.

- Karen. - Bună, Alec.

- Te-ai întors la muncă. - Exact.

Mă bucur.

Ai o…

- Scamă. - Mulțumesc.

Mă bucur că te simți mai bine.

- Arăți bine. - Mulțumesc.

Se vând bine burbonul cu ghimbir și mojito cu nucă de cocos.

18 dolari fiecare. Le fac și un dans în poală?

- Nu ești o persoană prea caldă. - N-am deschis încă.

- Am venit să-l văd pe Harry. - Davis, ți-a venit fata!

- „Ți-a venit fata”? - Scuze!

- Bună! - Ai venit.

- M-am gândit să trec să te văd. - Ai venit la timp pentru o gustare.

- Arată bine. - La fel ca tine.

Îl cunoști pe Marc?

- Bună, Marc! - Bună!

- Tu ești unchiul Marc. - Da.

- Am auzit multe despre tine. - Încântat!

- Asemenea. - Vă servesc ceva de băut?

Două pahare de vin de Syrah. Mulțumesc, amice.

Îmi place de el. E drăguț.

- Ușurel. - Dar tu ești bun.

- Serios? - Foarte bun.

- Îți place de mine? - Te iubesc.

- Și eu, pe tine. - Serios?

- Mi-ar fi plăcut să nu muncesc azi. - Pot să trec pe la tine mai târziu.

Ai putea, dar ajung acasă la 2.

Ce spui de micul dejun în pat, mâine?

Mi-aș dori! Organizez o petrecere pentru Calista, dar poți poimâine?

Mulțumesc.

- Poimâine ar trebui să văd case. - Case?

Cred că e timpul să mă mut. Dar pot să caut în altă zi.

Aș prefera să-mi petrec ziua cu tine.

Sau pot merge să văd case cu tine.

- Serios? - Mă pricep la asta.

- Case? - Da.

- Deși nu ți-ai găsit nimic. - Nu mi-am găsit nimic încă.

- Adică… - Nu știu. E doar un gând.

- Ar trebui să… - Sau crezi că e prea curând?

Glumești? E imposibil.

- Deci da? - Da.

Vino-ncoace!

- Nu am o aventură cu soțul tău. - Știu asta. Intră.

- Îmi pare rău. - De ce îți ceri scuze?

Fiindcă ai fost foarte altruistă, iar eu am venit la tine ca o nebună.

Stai liniștită.

- Mă simt prost. - N-o face!

Trebuia să-l întreb pe Alec unde a fost în acea zi,

ceea ce am și făcut și mi-a spus că a fost la tine.

Nu mi-a spus fiindcă știa că n-aș fi vrut să te deranjeze.

Nu a fost un deranj. Chiar aveam nevoie de îngrijiri.

- Nu credeam că o să am… - Toți doctorii sunteți la fel.

Mai repede săriți în ulei încins, decât să cereți ajutor.

O să mai lucrez la asta.

- Vrei să luăm loc? - Sigur.

Știu că nu e treaba mea, dar de ce ai crezut că Alec te înșală?

Știu că nu e genul, dar…

Cum să-ți spun asta? Eu și Alec nu mai facem sex.

- Da. - De când?

- De când am primit diagnosticul. - De trei ani?

S-a întâmplat din ce în ce mai rar, iar în ultimul an…

- Deloc? - Absolut deloc.

Despre ce crezi că e vorba?

Cred că mă vede ca pe o pacientă.

Cineva de care să aibă grijă, un porțelan pe care nu vrea să-l spargă.

E ca și cum a uitat cum să mă vadă altfel.

- Îmi pare rău. - E ironic. Eram ca iepurii.

De asta nu ne-am grăbit să avem copii.

Sexul era o parte importantă a ceea ce eram ca pereche.

N-am vrut să schimbăm asta, dar m-am îmbolnăvit.

- Acum te simți mai bine. - Am încercat…

- Dar Alec nu-mi răspunde. - V-ați gândit la terapie de cuplu?

Alec nu vrea să discute despre viața noastră intimă.

Abia dacă vorbește despre prânz fără să se îngrijoreze prea tare.

Tu și Alec vă iubiți. Oricine vede asta.

Și eu am văzut asta. Simt asta. Tăciunii sunt încă aprinși.

Dacă Alec nu vrea consiliere,

va trebui să fii creativă și să reaprinzi focul.

Creativă? Cum?

Karen?

Dle Davis, sunt agentul imobiliar.

Agentul meu pare foarte sexy.

Sexy e casa pe care am găsit-o.

Fryman Canyon, trei dormitoare, două băi, preț mai mic decât face.

Vizitele încep în două zile, dar putem merge mâine la 4.

Nu pot mâine la 4, scumpo.

Totul e rezervat și încerc un nou meniu.

Scumpule, ajutoarele tale se pot descurca pentru o oră.

Va fi un tur rapid, promit.

Am un sentiment bun și i-am cerut o favoare agentului…

Putem merge la 3?

Îți trimit adresa.

Haideți! Nu luăm cina până nu ridicăm corturile. Înțeles?

Lucy!

- Lucy! - Ce?

- Mă poți ajuta? - Tu ai vrut să vii, tu să-l ridici.

Am vrut să vin aici ca să petrecem timpul împreună.

- Nu ne petrecem timpul așa. - Ai vrut să mă pedepsești.

Dă-mi machiajul.

- Nu. - Ba da!

Vino și ia-l.

Eram sigură. Merg la cortul Emmei.

- S-a întâmplat ceva? - Se acomodează cu altitudinea.

- Dacă ai nevoie de ajutor… - Mă descurc.

Bine.

- Cum o chema? - Ce? Pia Conti.

Când ne supăra, îi spuneam: „Nu te coti”.

- Îmi place cum râzi. - Nu mai spune.

Mai vrei șampanie?

Toarnă-mi.

- Sunt bine. - Sărbătorim.

- Mai stai puțin. - Unde e petrecăreața mea?

Luca. Nu te coti.

- Când am ieșit ultima dată? - La cină împreună?

Fără clienți, cumpărători…

- Un an. - Doi ani și jumătate.

Mi-a fost dor. Zic și eu.

Am ceva pentru tine.

Eu nu ți-am luat nimic.

- Dar ai venit aici. - Așa e.

Serios?

- E uimitor. - Îți place?

Îl ador. E o nebunie! Designul e uimitor.

- De unde îl ai? - L-am făcut.

- Tu? - Da.

Și am mai multe.

E parte a unui proiect secundar la care lucrez.

Am nouă piese. Brățări, cercei, butoni.

Ăsta e logoul la care m-am gândit. Și astea sunt modelele.

Moderne și nu se vor demoda. Se potrivesc cu compania.

Am găsit pietrele în Namibia, într-o zonă neutră, desigur.

- Ce-ai pățit? - Ce proastă sunt.

Nu te-ai pregătit pentru aniversare. Vrei să facem afaceri.

M-ai adus aici să mă înmoi, să mă îmbeți

și să semnez linia ta de bijuterii ca parte din campania mea.

- Haide. - Exact.

- Ia loc. - Serios, Luca? Bijuterii?

- A fost un cadou. - Serios?

Ăsta e cadoul meu.

Ești un nemernic. Nu veni acasă.

Lucy, vrei să mergem la masă?

Sarah, ai văzut-o pe Lucy?

A plecat cu dna Lauren și copiii să ia lemne.

Ar face orice să scape de mine.

- Poftim? - Nimic.

Știi pe unde a luat-o?

Lucy?

Ești aici?

- Ai nevoie de ajutor? - Sigur.

Agentul ne-a suflat în ceafă, dar mi-a plăcut fața ta.

- Dar îți place casa, nu? - N-aș putea spune.

Serios? Ce nu-ți place? Structura e buna. Lumina e bună.

Nu poți întrece locația sau prețul.

Dar bucătăria nu e grozavă.

Fiecare casă are ceva.

- O să înlocuim dulapurile. - Și aragazul? Și chiuveta?

Plus că așezarea e greșită.

Harry, toată lumea vrea predare la cheie, dar costă foarte scump.

- Crede-mă, casa e genială. - Nu știu ce să zic.

- Doar ce am început căutările. - Dar nu vreau să regretăm asta.

Avem un avantaj azi, dar dispare mâine.

Poate n-a fost să fie.

Vom găsi ceva. Nu-ți face griji.

Vestea bună e că nu cred că e rupt.

- Și vestea proastă? - Nu vei putea să te cațeri.

Nu aveam de gând. O căutam pe Lucy.

M-a lăsat baltă în tabără. N-ar fi trebuit să venim aici.

- De ce ați venit? - Ai spus că i-ar prinde bine.

Pentru dezvoltare personală, nu ca să stea cu mama ei.

Nu-i nimic.

Am crezut că, dacă o aduc aici, își va lăsa garda jos

și nu mă va mai vedea ca pe dușmanul ei.

Poate sunt prea băgăcios, îmi poți spune să tac,

dar nu cred că Lucy are nevoie de o prietenă.

Realitatea îi e distrusă. Vrea să știe că deții controlul.

Dar se împotrivește așa de mult.

- Normal. E adolescentă. - Are 12 ani. Nu mă grăbi.

Înțeleg. E greu să fii singur ca părinte.

Fiica mea are 18 ani și încă îmi e greu.

- Credeam că ești căsătorit. - Sunt văduv.

- Condoleanțe. - Da, acum cinci ani.

Știu că încă mai port verigheta.

Și eu am purtat-o pe a mea mult timp. E greu să renunți.

- Te conduc înapoi? - Sigur.

Ce vești bune! Mulțumesc. La revedere.

Ai noroc.

A anulat cineva la Faith & Flower. Ai o rezervare pentru diseară.

- Cum îți vine rochia? - Nu sunt sigură.

Să vedem. Nu fi timidă.

- Vivian! - Serios?

- Arăți uimitor. - Brațele mele.

Puțin machiaj rezolvă problema.

Dacă asta nu-l face pe Alec să se agite,

atunci cu siguranță nu e om.

- Ce s-a întâmplat? - Nu pot s-o port. Descheie-mă.

- Te rog. - Desigur.

- Îmi spui ce se întâmplă? - Mă simt falsă…

- Port un costum. - Mi-ai spus că ai purta-o.

Poate acum trei ani.

Nu doar Alec nu mă mai găsește atrăgătoare.

- Nici eu nu mă mai consider așa. - Ți-ai pierdut antrenamentul.

Vivian, uită-te la mine.

Ești cea mai vioaie femeie pe care o cunosc.

Încă mai ai sex-appeal.

Și îl vom scoate la iveală, iar el va rămâne cu ochii pe tine.

- De ce mă ajuți? - Cum adică?

Nu mai contează.

Îmi trebuie mai mult de o rochie ca să reușesc.

- Mergem la mine? - Sigur.

Mi-ai făcut bagajele? Credeam că te-ai calmat.

De acum poți dormi unde ai dormit și aseară.

- Dar nu mai poți locui aici. - Îmi pare rău, Cal.

Am crezut că ideea mea ți se va părea romantică.

- Am fi putut lucra împreună. - Vorbești prostii, serios.

N-ai nimic în comun cu romantismul.

Vrei o parte din lumina reflectoarelor doar pentru tine.

Nu-mi pasă de asta.

- „Accessories by Luca.” - Spune-i altfel, atunci!

Merg să mă culc.

Nu pleca. Vreau să vorbim.

- Carla. - Nu-mi spune așa.

- Carla, scumpo. - Nu mai sunt la fel.

- Nu renunț la ea. - Lasă-mă în pace!

E fata care mă iubește.

Carla. Haide.

Încetează. Nu mai râde!

Bine, bine.

Bine.

- Ce-i cu fața asta? - Ca să-mi vezi pomeții.

Îți machiez ochii.

- Iarba asta e genială. - E un miracol.

- Miracolul medicinei. - Știu ce vrei să spui.

Un fost iubit de-al meu era bolnav și o folosea pentru durere.

O foloseam împreună, apoi începea plăcerea.

Alec nu vrea să fumeze cu mine.

I-am dat o prăjitură cu iarbă o dată,

mi-a împăturit tricourile și și-a așezat cravatele pe culori.

- Când se întoarce Alec? - Într-o oră.

Atunci să ne grăbim.

Ce jenant. Voi fi bine. Te poți ocupa de focul de tabără.

Slavă Domnului. V-am căutat. Avem o problemă.

- Ce se întâmplă? - Unde e Lucy?

Nu știm. Ea și Emma s-au despărțit de grup.

- Au dispărut. - Cum adică au dispărut?

Sunați-i pe paznicii parcului.

Totul va fi bine. O vom găsi.

Ne vom despărți. Tu pe acolo, iar tu în cealaltă parte.

Bună. Cum merge? Spune-i lui Harry că a venit fata.

- Bună, Joss. Îl anunț eu. - Mulțumesc, Marc.

Minune flambată, din partea casei.

- Bună! - Bună!

Ce faci? Ești bine?

Voiam să-ți arăt o altă casă pe care am găsit-o.

- Ce? - Sunt cam ocupat.

Cam ocupat? Bine.

- Joss… - În fine, Harry.

- Joss, oprește-te. - Te-ai răzgândit. Nu-i nimic.

- Joss, încetează. - Ce e?

- Cum adică m-am răzgândit? - Nu vrei să te muți cu mine.

Josslyn, te iubesc.

- Ce-a fost asta? - Nimic, Harry.

- Dar nu am riscat totul pentru asta. - Pentru ce, mai exact?

Nu mi-am pierdut sora ca noi să ieșim la întâlniri.

Vreau relația asta, Harry.

- Trebuie să funcționeze. - Deci e vorba de Savi.

- Nu! - Înțeleg. De aceea graba.

Nu vrei să stai cu mine ca să fii cu mine.

- Ba da. - Ci ca să-i arăți ei că a meritat.

Lucy! Slavă Domnului că ești bine.

Ea și prietena ei fumau într-o zonă protejată.

- Ce? - E o infracțiune.

Dar datorită relației directorului cu Paza Parcului,

vă vom da un avertisment de data asta.

Mulțumesc, Frank. Ne descurcăm de aici.

- Mă ocup eu. Unde ți-era capul? - Nu erau ale mele. Nu e mare scofală.

Nu e mare scofală?

Ai fi putut să dai foc pădurii și nu te-am crescut

ca să poluezi plămânii pe care ți i-a dat Dumnezeu.

- Pot merge acasă? - Nu, fetiță.

O să rămâi aici pentru încă două zile și o să faci tot ce ți se cere.

Vei cere scuze tuturor fiindcă ai stricat excursia.

- Acum? - După ce termin!

- Și nu ai voie la televizor o lună. - Ce?

Și vei aduna gunoiul din curtea școlii în următoarele două săptămâni.

Ce gunoi?

- Se adună gunoiul. - Vezi. Există gunoi.

Bine.

- Și… - Îmi pare rău.

- Și? - Îmi pare rău.

- Pot să-ți spun ceva? - Nu!

Te rog, nu spune nimic. Știi cum să strici momente frumoase.

- Îmi pare rău. - Pentru?

Pentru că sunt slab și nu te merit.

Dacă am putea avea un nou început… Mi-ar plăcea să facem asta.

Credeam că asta am și făcut.

- Un pahar de whisky, te rog. - Cum ți s-a părut casa?

- Mai bine să fie dublu. - Așa de urâtă?

O casă pe suporți construită în pantă?

Nu. M-am certat cu Joss.

Ea a început să plângă…

- Și eu am fost un nemernic. - Dar nu v-ați despărțit.

Sigur că nu. Dar trebuie să o sun.

Șefule, a venit carnea. Trebuie să semnezi.

Carnea? Sigur. Vin imediat.

Ar trebui să vorbim.

Pot să vin la restaurant?

- Ce ți-a scris? - Urgență la spital.

A murit, nu? Vechea ta iubire.

Tom. Da.

- El a fost alesul? - Era căsătorit, dar…

La fel ca cealaltă mare iubire din viața mea.

Deși cu Peter, nu știam.

Mi-a fost profesor de științe cognitive în facultate.

Eram atât de tânără.

Când am aflat despre soția lui, am fost distrusă.

Faptul că te-a lăsat să te îndrăgostești de el a fost o mare greșeală.

Poate s-a uitat la mine și a văzut că sunt genul de „amantă”.

A presupus că aș fi capabilă.

Se pare că a avut dreptate.

Te temi că ești atrasă de soțul meu, nu?

Ce?

Încerci să ne apropii ca să nu ne îndepărtezi.

Doamne!

Ceva e în neregulă cu mine.

Sunt defectă.

Nu.

Ascultă-mă! Ești om.

Și ești frumoasă și ești o prietenă foarte bună.

Și eu de ce sunt excitată de faptul că îți place de Alec?

Chiar sunt excitată.

- A ajuns. - Bine.

- Cum arăt? - Ești superbă.

Vivian?

- Karen. - Bună, Alec.

Vivian și cu mine ne luam rămas bun.

Ce se întâmplă? Ați fumat?

- Puțin. - Ți-e rău?

- Sunt bine. - Ți-ai luat pastilele?

- Alec, uită-te la mine. - Mă uit la tine.

- Ba nu. - Nu se uită, nu?

Nu.

Karen, nu pleca.

- Vivian? - Te rog.

Traducerea: Georgiana Stănculescu