Original subtitles

Din episodul anterior…

- Ai vorbit cu el? - Cu cine?

- Cu bunăciunea. - Cine?

- Eu sunt Daniel. - Lucrările tale sunt superbe.

- Organizarea de petreceri e o carieră? - Da, la Los Angeles.

Îți trebuie bucătar. Sunt printre cei mai buni.

O femeie a încercat să mă ucidă, un tânăr a murit din cauza mea.

Bună, scumpo.

Cred că sunt gata să mă întorc la muncă.

Vii să-ți cunoști colega?

- Toni. - Bună, șefule.

Ce e?

- Asta? - Da.

Mergi în club?

Îmi poți da pieptănul pentru tapat?

Nu. De ce m-ai întreba dacă merg în club?

Poftim pieptănul, și nu știu.

E prima mea zi la muncă. Am emoții.

- Sigur. - „Sigur”?

- Nu se compară cu tine. - Cine?

- Toni? - Care Toni?

Toni bronzata? Toni aranjata?

Toni cu decolteul până-n pământ?

- Arăți mult mai bine ca ea. - Poftim?

- Și ești mai deșteaptă. - Știu.

- Știi? Doar uitându-te la ea? - Știu pentru că mă uit la tine.

Îmi dau seama dacă minți.

Și m-ai mințit, domnule.

- Te iubesc. - Așa și trebuie.

- Răsfață-te acum, fiindcă la birou… - E mai bine să nu se știe despre noi.

- Da, nu vreau ca ceilalți să știe. - Bârfele, privirile… Sunt partener nou.

Ai dreptate, ești nou în funcție, iar eu nu am nevoie de atenție.

Mă întorc la muncă cu emoții.

Toți se întreabă dacă am pierdut din activitatea cerebrală în coma.

De ce crezi asta?

Pentru că Mitchell m-a întrebat exact asta.

Bine. Deci nu spunem nimănui.

Da. La birou vom fi doar prieteni și colegi.

- Bine. - Bine.

Teoretic, sunt șeful tău…

Vei lucra cu Harry?

Nu facem comerț cu sclavi, April. Planificăm evenimente.

- Calmează-te. - Știu, dar cum veți proceda?

Nu știu, de aceea ne vom întâlni.

- Te întâlnești cu Harry aici? - Unde ai vrea să ne întâlnim, April?

La micul-dejun, cu Dom?

- El și Savi dorm acasă? - Câteodată, da.

- Și tu cum te simți? - Sexul după ce ai „renăscut” e…

Mai zgomotos decât sexul normal.

- Îți trebuie niște chifle. - Da.

În cele din urmă voi închiria un birou, sau o bucătărie… sau ambele.

Vreau ca Harry să înțeleagă cum lucrez.

Crezi că o să fie ciudat dacă sunt șefa lui?

- Cine e Daniel? - Nu știu…

- Daniel, artistul. - Bunăciunea?

Te-ai culcat cu el?

Bună. April Malloy.

Da? Nu se poate. Nu am observat.

Bine. Îți mulțumesc că m-ai sunat. La revedere.

- Ce e? - Mi-am uitat cercelul la el.

- Ți-ai „lăsat” cercelul la el? - Nu l-am „lăsat” acolo. Chiar l-am uitat.

Probabil mi-a căzut când ne-am rupt hainele de pe noi.

- Omoară-mă. - De ce? E minunat.

Ți se pare că mi-am lăsat cercelul la el pentru a-l mai vedea o dată?

- Da. 100%. - Doamne.

Ce? April. E clar că vrea să te vadă, altfel n-ar fi sunat.

De ce crezi că eu aș vrea să îl revăd?

- N-a fost bine. - Ba da, a fost bine.

A fost… La naiba.

- Dar, nu era… - Circumcis?

- Nu eram în pielea mea. - Ce vrei să spui?

Un spirit liber a făcut sex cu un boem divin,

nu nebuna asta care vinde otomane și săruri de baie

și crește singură o fetiță de 11 ani.

O fetiță care e în tabără pentru încă două zile.

Nu fac asta, Joss. Nu.

Oricât de bine ar fi fost, sunt îngrozită că s-a întâmplat

și deja am depășit momentul.

- Dar te poți duce tu după cercelul meu. - Poftim?

- E un diamant de jumătate de carat. Hai! - Respiră.

Sper că ești pe drum. Ai întârziat 20 de minute.

- Am făcut rost e o chermeză. - O ce?

O petrecere. O cină.

O chermeză. Bine. Să-mi notez pe calendar.

- Când e? - Mâine-seară, scumpo.

- Mâine-seară? - E vreo problemă?

- Harry… - Clienta e Janine Winterbaum.

Ne întâlnim cu ea în 45 de minute.

Îmbracă-te frumos. Ne vedem acolo.

Camera 206 era a mea. Am o ședință!

Scrie „grup de sprijin cancer” chiar aici.

Văd ce scrie acum, dar cineva mi-a șters scrisul.

- Imposibil. - Ba e foarte posibil.

Tocmai asta înseamnă o tablă care se șterge!

- Dr Blakeley vrea să vă vadă. - Bine.

Cred că Mary mă urăște.

Mary e o hoață. Ți-a furat camera pentru întâlnirea lacomilor?

A bolnavilor de cancer.

Ce nemernici chei și sfrijiți. Glumeam. Evident.

- Ai nevoie de spațiu pentru ședință? - Da.

- Folosește biroul meu. - Mulțumesc, Irving.

Încă ceva.

Am primit un telefon de la avocatul tău de dimineață.

- Ce vrea? - Așează-te.

Se pare că Elizabeth Grey ar putea fi eliberată de la psihiatrie.

Și Natalie voia ca tu, psihologul meu, să-mi spui în cazul în care mă afectează?

Și nu te afectează?

Sentimentele mele sunt irelevante când vine vorba de eliberarea ei.

Nu chiar. Poți depune mărturie. Poți da o declarație.

Nu, mulțumesc.

Dacă consideri că e o amenințare continuă poți schimba verdictul.

Trebuie să-mi fac vizitele și am și o ședință. Pot pleca?

Desigur.

- Bună. - Bună.

Mă simt jenată.

- Îmi poți da… - …cercelul înapoi?

Poftim.

Bine, atunci.

Știu, scumpule, dar nu le poți avea pe toate.

Dă-i ei iahtul dacă nu vrei să renunți la apartament.

Încă-și iubește soția. Ți se rupe inima.

Ce pantofi frumoși! De unde-i ai?

Bine. Uite ce vom face. Vei bea un pahar de vin

și te vei relaxa. Bine?

Foarte bine. La revedere.

Bună dimineața!

Savannah sau Savi? Cum îți place?

- E bine Savi. - Ce mai faci?

Ești bine? Birourile sunt bine așa?

Îl putem întoarce pe al meu, dar te vei uita numai la fundul meu.

Chiar nu aș vrea asta.

Trebuie să ieșim la masă, să ne cunoaștem. Am auzit că aproape ai murit.

Te pot vedea un minut? Mă refeream la Savi.

Ce prostuță sunt! Așa mă chema pe mine până acum.

- Cum merge ziua ta? - Foarte bine.

Știi lanțul hotelier Breitling?

Vintage din New York, Le Petit Apartament din Paris.

Hoteluri de lux de peste tot din lume.

Andre Breitling? Da, l-am văzut la „Bill Maher”.

- Cum de e expert în politică? - Savi, sosește astăzi.

Te descurci? Nu vreau să te copleșesc.

Prea târziu. Deja faci asta.

Atunci, să ne pregătim.

- Bine. - La tine în birou?

Hai să folosim biroul tău, te rog.

- Bine. - Bine.

Janine, aveai propria masă la Savannah's.

Da.

Chiar lângă bucătărie, te vedeam perfect. Uite ce față.

Îi spuneam asta ieri lui Alan.

După ce Kincaid a avut „mini atacul” și cică nu poate face petrecerea,

i-am spus: „Știi de ce mi-e dor? Mi-e dor să-l gust pe Harry.”

- Mă bucur să aud asta. - Chiar așa?

Să vorbim puțin despre eveniment.

E un eveniment de caritate pentru lupus.

Lăcuste.

În Madagascar încă se luptă cu consecințele acelui roi.

Le-a amenințat 60% din recolta de orez.

Nu știam asta.

Apropo, mă gândeam să scoatem orezul din meniu complet

și să-l înlocuim cu un amidon… mai milos.

Poate alege meniul după ce alegem o temă.

- Dar a ales deja meniul. - Da?

- De dimineață. - Mi l-a trimis prin fax.

Mă pot uita puțin pe el?

Sigur. Și cred că aveai dreptate, Harry.

Cu mielul tău ca fel principal, ar trebui să mergem pe o temă marocană.

Ca în „O mie și una de nopți”.

Da.

Ai putea avea mese din mozaic, un cort dacă dorești.

În loc de scaune, pufuri din piele.

Sunt 75 de oameni. Cam multe pufuri.

- Banii nu sunt o problemă. - Dar timpul este.

Joss se îndoiește de ea câteodată, dar o scoate mereu la capăt.

Miroase ca-n rai aici.

- Îți place picant? - Da.

Bine.

- Bardolino. - Mulțumesc.

- Ce bun e! - Vino aici.

- Unde? - Aici.

Aici?

- Îmi cer scuze. - Ce e?

E ridicol.

Nici măcar nu te cunosc și mă hrănești.

Cred că asta ar trebui să fie ultima ta grijă.

- Vrei să vorbim despre ceva? - Nu e nevoie.

- Tu? - Nu. Totul e bine.

- Și pentru mine. - Dacă vrei, vorbim.

- Hrănește-mă. - Da, doamnă.

Programul de imersiune lingvistică din hotelurile lui trebuia deja brevetat.

Am făcut o listă cu problemele lui cu legea.

Nu fi negativistă.

Nu sunt negativistă, ci pregătită.

Și astea sunt soluțiile mele. Îți vine să mă săruți acum.

- Mă bucur că ți-a plăcut. - La nebunie.

Dar nu a fost la fel de romantic ca hotelul tău din Cala d'Or în Mallorca.

Dle Breitling, Dominic Taylor.

- Da, dle Taylor. - Am vorbit la telefon.

Mă bucur că ați cunoscut-o pe asociata noastră, Antonia Ruiz.

Eram în trecere și nu m-am putut abține.

Aparent, eu sunt responsabil pentru cele mai frumoase aventuri internaționale.

- Savi Davis. - Încântat de cunoștință.

Vă las să vă apucați de treabă.

Te rog. Nu am secrete.

Masa are destule scaune.

Bravo.

Curvă ordinară singuratică.

Bună, Anna. Sunt dr. Kim.

Aveai programare la ora 16:00. Acum e 16:07. Nu e mare scofală.

Voiam să-ți reamintesc că sunt în biroul 209.

Bine.

Nu răspunde.

- Dr. Kim? - Bună, Anna.

Mă bucur că ai putut veni. Te rog, intră.

April, scumpo, ajută-mă puțin.

Bun venit în Maison sur Mer.

- Bună. Tu cine ești? - Brynn.

- Brynn, unde-i April? - Nu-i aici.

Bine.

Sunt prietena ei foarte bună, Joss.

Fă-mi un memo pentru o mulțime de lucruri. Tot ce aveți cu tematică marocană.

Pe astea le voi cumpăra, evident.

Scaune din lemn sculptat…

Orice fel de mozaic. Lampadarul ăsta e perfect!

Nu e de vânzare.

Sigur că e de vânzare. Tot ce e aici e de vânzare.

Dar nu contează. Nu-l cumpăr. Îl treci pe memo.

- Nu știu cum să fac asta. - Bine.

April, sunt la magazin. Am nevoie de tine.

Poftim. Știi ce? Trece tot pe cardul ăsta și golește-l când mă întorc, bine?

Doamne!

Unde găsesc 100 de lumânărele la ora 19:00?

Fugi, Brynn! Petrecerea e în 24 de ore!

- O voi suna pe April. - Bună idee. Te rog.

- Bine. - Doamne, fură…

- Nu trebuie să le speli tu. - Ba da.

Fac prăjituri, cos etichete și tai carne.

Vrei să pleci undeva?

Mi-ai spus că vrei să lucrezi, așa că nu vreau să-ți stau în cale.

Speram să lucrăm împreună.

Lasă buretele jos.

Îmi pare rău.

Cântam? Chiar îmi pare rău.

Nu știu de ce fac asta. Se mai întâmplă.

Nu-i nimic.

Știi ce? Hai să împărțim biroul altfel.

Spre exemplu, dacă ești plecată undeva, folosesc eu biroul.

Dacă eu sunt în sala de conferințe sau oriunde, poți folosi tu biroul.

- Ești supărată din cauza întâlnirii. - Nu.

M-am băgat în întâlnirea ta cu Andre.

Sunt insistentă. Îmi pare rău.

Nu-i nimic. I-a plăcut de tine și obiectivul era să atragem clientul.

- I-a plăcut și de tine. - Să sperăm că alege firma noastră.

Și ideea ta e bună. Nu are rost să ne ciondănim.

Ia tu prima tură.

- Sigur? - Categoric.

Așa o să pot să stau cu Dom. Trebuie să-l ademenesc cumva.

Anna Choi, 25. Depresie cronică severă.

Karen, îți mulțumesc că ești aici.

A venit cu 15 minute întârziere,

spunând că nu vrea să revadă spitalul.

Pacienta a vorbit foarte mult despre acest lucru.

Poate-i poți spune că ți-ai tras-o cu taică-su.

Ajunge.

Dar o iubești, Sam. O iubești, Sam, nu-i așa?

La fel ca tatăl tău.

Pacienta dă semne de teamă, anxietate…

Nu e gata să-și înfrunte temerile.

Nu te întoarce!

Oprește-te!

Ieși afară!

Ieși de aici!

Casa aceea a fost a mamei mele.

E uimitoare.

- Coasta de est? - Vermont.

A fost menajeră acolo 34 de ani. Șeful ei a murit și i-a lăsat-o ei.

Știa că nimeni nu o va îngriji la fel ca ea.

A avut grijă de ea cum a avut grijă și de el.

- Mama ta… - A murit.

Acum șase ani în mai.

Asta e viața pe care și-o dorea pentru mine.

Înconjurat de natură, veri când pot visa,

ierni grele cu vânt tăios care să te trezească la realitate.

Și mult spațiu pentru a-l umple cu generații de iubire.

Eu făcusem o prezentare în PowerPoint și citam din cea mai nouă legislație.

Ea își dădea părul pe spate și se hlizea la client,

iar decolteul ei parcă prinsese viață!

Și apoi îmi spune că vrea să facă sex cu Dom.

- Ce? - Da.

Ea ți-a spus asta? Dar nu știe că sunteți împreună.

Nimeni nu știe. Dar, târfa îmi vrea bărbatul.

- Nu se poate. - Nu se poate.

Și tu? Cum e la muncă? Cum a fost prima consultație?

Bine. Ciudată.

Pacienta mi-a vorbit despre faptul că urăște spitalul.

În plus, nu-mi stă capul la asta.

Nu-mi imaginez de ce.

Poate pentru că Elizabeth a fost propusă pentru eliberare?

- De unde…? - Noi suntem avocații ei.

Da. Așa e. Ai dreptate.

- Vei da declarație? - Nu.

Nu?

E bolnavă psihic. A încercat să mă omoare. Și-a omorât fiul. Nu o vor elibera.

Îmi pare rău că-ți spun asta, dar dacă nu te duci,

îi încurajezi eliberarea.

Îmi pare rău. Nu vreau să par insensibilă.

Scumpo. Încă ești speriată.

Credeam că am trecut peste asta. Mă simțeam sănătoasă.

La început, eram o epavă.

Mă duceam la mormântul lui Sam în fiecare zi.

Apoi de două ori pe săptămână. Apoi o dată pe săptămână.

Am făcut terapie.

Desigur, mi-am dat seama că nu era vorba doar de acea zi.

Femeia asta monstruoasă m-a torturat un an întreg.

Îmi reîncepeam munca în privat și doar pentru că i-am auzit numele…

Am luat-o de la capăt.

Mă bântuie, Savi.

Și cred că mă va bântui mereu.

Și de aceea trebuie să faci asta.

Orice pentru a o ține acolo.

Ceaiul de mentă este pentru cocktailuri. Samovarul îl scoți mai târziu. Ți-am spus.

Dave, Dave, îl decojești prea gros, amice.

Zucchiniul trebuie să fie ca o panglică.

Tipul cu cămila a venit, deci e o ușurare.

Ce-aș fi făcut cu șaua asta?

Ai întârziat.

- Ai adus lumânărelele? - Nu.

- De ce nu? - Serios? Harry, am adus o cămilă.

O cămilă în carne și oase.

Am adus lampioane în schimb.

Sunt din sticlă, sunt superbe. Mai departe.

Nu le lăsa aici.

- Așteaptă! Joss! - Ce?

Nu cred că erau destule pufuri.

Le-am amestecat cu scaune sculptate.

Ți-a spus că vrea pufuri.

A spus că vrea prostituate și de fapt voia narghilele.

M-am prins după șase ore.

Nu cred că va fi mulțumită, Joss.

- Bună! Cum merge treaba? - Perfect.

Arăți fantastic. Un caftan minunat.

Dna Roper fără pastile.

- Arată oribil. - Mie-mi place.

Cum zici tu. Pot să gust?

Da. Aici e harira.

E foarte bun.

Tu ești foarte bun.

- Vă mulțumesc amândurora. - Plăcerea mea.

Plăcerea noastră.

Ți-e sete, foame?

- Nu vreau nimic. - Iar te-ai îmbrăcat.

- Da. - Pleci.

- Trebuie. - Nu!

Nu trebuie.

Nu, eu…

Ba da.

Rămâi.

Trebuie să-mi iau fiica.

- Se întoarce din excursie azi. - Bine.

Probabil ar trebui să mă odihnesc. Mâine plec în Vermont.

- Pentru cât timp? - Probabil o săptămână.

Poate mai mult.

Nu știu niciodată.

Călătorie plăcută.

Bună! Felicitări! Breitling ne-a ales pe noi.

Da? Foarte bine.

- Suntem o echipă bună! - O vrea și pe Toni.

Având în vedere că e un caz mare și lucrezi part-time, e un lucru bun.

- Și dacă nu pot lucra cu Toni? - Bine.

Pot să știu de ce?

Pentru început, flirturile constante cu clienții, cu partenerii.

E o rușine.

- Gloria Steinem s-ar răsuci în mormânt. - Nu cred că e moartă.

- Nu cred că asta era ideea. - De ce ești supărată?

Tu de ce nu ești?

Te-a făcut de râs în fața lui Breitling, ți-a subminat autoritatea…

- M-a făcut de râs? Serios? - Nu, doar că…

Nu voiam să stea, dar nici să pară că-ți iau partea.

Știu. Îmi pare rău. Uite ce…

Mi-a spus că vrea să se culce cu tine.

- De ce râzi? - Nu știu.

- Nu înseamnă nimic. - Cum așa?

Pentru că nu se va întâmpla.

Unu la mână, nu vreau eu și, doi la mână, sunt cu tine.

Eram cu cineva deja când s-au întâmplat lucrurile între noi.

- Savannah, haide. - Eram căsătorită cu Harry.

Îl iubeam și jurasem să nu îl trădez.

Dar, știi ce? Am făcut-o. În cele din urmă, s-a întâmplat.

Deci se poate.

Dacă vrei să meargă, ai încredere în mine.

- Poți face asta? - Nu știu.

Nu știi?

- Tu ai încredere în mine? - Normal că da!

- Poate n-ar trebui. - Bine.

Ai înnebunit.

Cu cât ești mai nepăsător, cu atât sunt mai îngrijorată.

- Nu știu ce încerci să faci. - Sunt conștientă, Dom.

De mine însămi, de noi doi, de cine suntem și cum am ajuns aici.

Amândoi suntem capabili să înșelăm.

Și dacă tu te prefaci că nu-i așa, înseamnă că nu te ferești.

Asta înseamnă că trebuie să am eu grijă.

Și nu vreau.

- Gris de Guerrouane? - Nu, mulțumesc.

Harry, ai gătit absolut divin.

- Mă bucur ești mulțumită. - Da.

Dar Joss, vreau să-ți spun că atunci când cer ceva, obțin.

Și ieri, când ți-am cerut pufuri, mă așteptam la pufuri.

Dar în cazul ăsta, scaunele sculptate au fost mult mai bune.

Am avut oaspeți peste 60 de ani, care au avut nevoie de confort.

Da.

În plus, atmosfera a fost șic și eclectică…

A fost cea mai bună petrecere pe care am dat-o.

- Mulțumesc mult, Janine. - Da.

Vă voi trimite un e-mail mâine cu o declarație pentru site.

Mă scuzați, dar sunt beată.

- Noapte bună, copii! - Noapte bună.

Joss, am reușit! Clientul a fost fericit. Petrecerea a fost grozavă.

- Sigur vom mai avea evenimente. - Mă bucur că Janine a fost încântată.

Sincer, sunt mândră de mine, dar să mor eu dacă mai lucrez cu tine.

Numele meu este Karen Kim. Am venit pentru reexaminarea unui dosar.

Dacă vă simțiți amenințată, apăsați acest buton.

Mulțumesc.

Karen.

Ai venit.

- Mă vor reexamina. - Știu.

Nu e chiar atât de rău aici. Îmi place camera asta.

Se vede un paltin.

Vezi?

- Cum te mai simți? - Trează.

În sfârșit. E ceva extraordinar.

Îmi pare rău, Karen.

Speram că vei veni, ca să-ți spun asta.

- Să-mi cer iertate. - Nicio problemă.

Mi-am ucis fiul.

Cum am putut face asta?

Cum să trăiesc cu asta?

E pedeapsa mea.

Asta.

Le-am cerut să mă ducă la mormântul lui.

M-au refuzat.

Vreau să-i văd mormântul.

E foarte frumos.

- L-ai văzut? - De multe ori.

Mereu are flori.

Nimic nu se compară cu un covrig din New York.

- E din Burbank. - Nu se poate!

- Ai plecat pur și simplu? - Da.

- Cum adică „da”? - Nu mă mai tem de Elizabeth Grey.

Mi-era milă de ea, de fapt.

Și consiliul i-a respins eliberarea.

Îngroapă securea.

Bună dimineața! Unde ai fost, femeie? Ți-am lăsat 20 de mesaje.

Îmi pare rău, scumpo. Am dispărut din peisaj. Am fost…

- Mi-am luat cercelul. - Ce?

- Ce cercel? - Ce ziceți acolo?

Sculptorul acela frumușel.

Am fost la el acasă 48 de ore.

Cele mai frumoase două zile din viața mea.

- Te-ai culcat cu bunăciunea? - Ai rămas în urmă.

- Ce urmează? - Nimic.

- Nimic. Nu mă va suna din nou. - Încetează. Te va suna.

Vă spun eu că nu.

Totul s-a schimbat când i-am spus de Lucy.

- I-am citit asta pe față. - Tu nu te pricepi la fețe.

Mi-a spus că pleacă din oraș pentru o săptămână.

Da, nu va mai suna.

- Te-a lăsat baltă. - Ce prietene bune.

Nu-i nimic.

Sunt împăcată, sunt recunoscătoare că s-a întâmplat,

și nu-i nimic dacă nu se va mai întâmpla, dacă nu mă voi mai simți așa,

fericită că sunt exact așa cum sunt lângă o altă persoană.

Scumpo.

Scumpo…

Pardon!

- Bună, Harry. - Bună, Harry.

- Totul va fi bine. - Nu trebuie să plecați.

- Vom pleca. - Eu plec.

Mă bucur că te-am văzut.

Și eu. Arăți foarte bine.

E îndrăgostită.

Te întâlnești cu brokerul aici?

- Credeam că totul e stabilit. - Nu. Am venit să vorbesc cu Joss.

Ce vrei, Harry?

Am venit să-mi cer scuze. Pentru că m-am îndoit de scaunele tale.

Doar scaunele?

Și întâlnirea cu Janine și faptul că mi-ai vorbit condescendent

și mesajele pe care mi le-ai trimis și țipetele de aseară?

- Țipi mult. - Da. Doar în bucătărie.

Vom lucra împreună în bucătărie, deci vom avea o problemă.

Da. Ai dreptate.

Îmi pare rău. Voiam să controlez totul.

- Te-ai purtat ca un bătăuș. - Așa mă simt când sunt încolțit.

Încolțit? Cine te încolțea?

Viața… Circumstanțele?

Nu știu. Ultimele opt luni au fost grele.

Am pierdute multe. Pe Savi, restaurantul, curând și casa.

Chiar voiam să meargă totul bine.

Îmi pare rău, Joss.

Nu voiam să las nimic la voia întâmplării.

- Eu nu sunt o întâmplare, Harry. - Ai dreptate.

- Chiar mă pricep la ceea ce fac. - Ești genială.

Chiar m-ai surprins.

Cum adică… Nu mai sunt o puștoaică.

Și mie mi-a fost greu în ultimele opt luni.

Am avut grijă de toate pe aici.

Știu… Singură.

- Da. - Da.

Te-ai descurcat foarte bine.

Trebuie să recunoști, petrecerea a fost genială. Am fost pe val.

A fost prima chermeză, și am fost pe val în stil arab.

Am avut instincte bune. A fost foarte bine.

Dar trebuie să renunțăm la a țipa unul la altul.

- Nu vei mai fi șeful meu. - Categoric.

- Niciodată. - Niciodată.

Amândoi aducem clienți, eu gătesc, tu planifici… Atât.

Bine.

- Suntem parteneri? - Dacă vrei și tu.

Dacă un designer vrea să împrumute ceva,

completezi formularul ăsta. Ai înțeles?

Iei 20% din preț de pe cartea de credit și le dai banii înapoi când aduc piesa.

- Se va mai întoarce blonda? - Des.

Țipă mult.

Am un inventar de făcut.

Am uitat să-ți spun. A venit ceva de dimineață.

- Nu era pe lista de livrări. - Ce e?

E o chestie mare și ciudată. Am pus-o în spate.

Abia aștept să te revăd. D.

- Bună, Anna. - Bună.

Intră.

Locul ăsta arată super.

- E mai bine, nu? - Mulțumesc, dr. Kim.

Spune-mi Karen.

- Bună. - Bună.

- Suntem certați? - Nu mă întreba pe mine.

Eu sunt nepăsător când e vorba de lucrurile astea.

- Îmi pare rău. - Nu. Să nu-ți pară.

Aveai dreptate. N-am văzut imaginea per ansamblu.

Îmi e bine lângă tine, Savannah.

Îmi e atât de bine că nu mă gândesc la cum am început.

- Știi ce ar fi bine? - Ce?

Să ne concentrăm la altceva.

La cum ne-am ales unul pe celălalt, chiar dacă nu a fost atât de simplu.

Și pot lucra cu Toni.

- Nu trebuie. - Ba da.

- Voi găsi o cale. - Nu-i nimic.

- Ești sigură? - Da.

Atâta vreme cât ne avem unul pe celălalt pot face asta.

Bine.

Traducerea: Georgiana Stănculescu