Original subtitles

CONTRA VÂNTULUI

- Juan ! - Bună, Rosario. Ce faci aici ?

Ţi-am adus rufele şi o sticluţă cu rachiu.

Cu ce ocazie ?

Maică-mea îl face în fiecare an pentru sărbătoare.

- Vii şi tu ? - Nu ştiu.

Nu vrei să ne însoţeşti ?

- Dacă vrei, mergem cu maşina. - Serios ? Chiar merge ?

O repar imediat. Urcă şi pune contactul.

Ce murdară e !

Apasă pe pedală !

- Mai apăs ? - E gata.

De unde o ai ?

Mi-a făcut-o cadou Antonio Cuidado. Bătrânul de pe deal.

Cine ? Caracorta ?

Da, avea o maşină nouă. El nu ştie cum este.

A aparţinut unui şef de la mină. I-a lăsat-o lui când a plecat.

- Şi tu o să pleci într-o zi ? - Sigur că da.

Şi ai fi în stare să mă iei cu tine ?

Dacă vrei să vii. În maşina asta încap cinci persoane.

Ce rău eşti ! Mă duc să-ţi aduc cearşafurile.

Aşteaptă ! Nu vrei să gustă rachiul împreună ?

- La revedere, mulţumesc. - La revedere.

- Sunt Ramirez, directorul instalaţiei. - Peterson, încântat de cunoştinţă.

Acesta e un loc bun pentru pescuitul submarin.

Tot atât de bun pe cât e de periculos.

De sus nu pare.

Sunt mulţi curenţi, mai ales în perioada asta a anului.

Şi prea mult vânt. Acesta nu lipseşte niciodată aici.

Intenţionaţi să rămâneţi mult timp ?

Într-o lună vor fi instalate dispozitivele de siguranţă.

Materialul este îmbarcat la Londra şi va sosi în câteva zile.

Foarte bine.

Cum merg lucrările ?

Noile galerii sunt puţin în întârziere.

În privinţa rezidurilor am aşteptat sosirea dumneavoastră.

Veţi spori indicele de activitate ?

În unele cazuri, da.

Aveţi ceva împotrivă dacă deschid fereastra ?

Scuzaţi !

În sănătatea ta, Manuel !

- La revedere, don Miquel. - La revedere, fetiţo.

- Bună. - Bună. Ce doriţi ?

Caut adresa asta.

Da, dar la ora asta nu e nimeni acolo.

- N-are importanţă, pot aştepta. - Dacă vrei, pot să-ţi arăt drumul.

- Mulţumesc. - Nu e departe de aici.

- Pe acolo, ţinând drumul drept. - Mulţumesc.

- Rosario ! - Vin, mamă.

În spatele colinei se afşă instalaţia. Un loc neprimitor, după cum puteţi vedea.

Au mai rămas două lucuri bune pe o arie de 20 de km.

Un loc ideal şi oameni puţini... Asta ar dăuna muncii.

Nu credeţi asta. Aici nimeni nu citeşte un ziar.

Însă tot ce sună a nuclear trezeşte teamă.

Puneţi casca, altfel te voi contamina.

- Lasă-te de bancuri, Colorao ! - E supărat.

Ăsta dădea din cărţile ce-i prisoseau.

Până într-o zi, când a pierdut totul.

Nevastă-sa i-a tras o mamă de bătaie că n-a mai jucat.

În cartierul meu locuia un tip care a făcut la fel ca Toni.

În Madrid trebuie să fie mult viciu, nu-i aşa ?

Poţi să contactezi o boală cu atâtea femei câte există acolo, nu ?

Da, tu crezi că şi aici există un asemenea pericol ?

Aici ? Dacă nu se apropie o găină asemănătore unei femei...

- Nu la asta mă refer, omule. - Ce ştiu eu ?

- Tu ştii unde e râul Barranco ? - Da.

Se zice că la toţi care se scaldă în el, li se usucă testicolele.

Nu vorbi prostii.

Pentru orice eventualitate, nu te apropia de locul ăla.

Treaba cu băiatul ăla nu e nicio prostie.

Apa din Barranco e contaminată.

Se zice că din cauză că a putrezit o vacă în apele lui.

Poate lucrezi ceva mai mult şi vorbeşti mai puţin, Colorao !

Ai fost aseară la petrecere ? Anul trecut ai fost mai multe femei...

Aveai de unde alege din atâtea...

Aceasta e veche reşedinţă a inginerilor.

Vă rog...

A fost construită de englezi pe vremea când exploatau minele.

Aici veţi putea lucra în voie.

- Azi nu te duci la şcoală ? - Învăţătorul n-a venit.

- Cu voia dumneavoastră, don Raul... - Bună ziua, Doloses.

Bună ziua.

Dle profesor, dacă aveţi nevoie de ceva, ea se ocupă de casă.

La dispoziţia dumneavoastră. V-am adus hârtiile semnate.

Ce mai face mama dumitale ?

De când cu doliul, aproape că nu mai vorbeşte.

E dusă, sărmana.

Nu se mai poate face nimic pentru Manuel. Îmi pare rău.

- Îl înmormântăm în sat ? - Fireşte.

Don Benită este la Madrid, unde se ocupă de toate.

- Să nu aveţi nicio grijă. - Mulţumesc, don Raul.

- V-am pregătit camera de sus. - Foarte bine.

Să mergem, Mary. Hai, sus !

Dolores se va ocupa de tot. E o femeie bună.

Tatăl ei îmu era prieten bun.

Vreme de mulţi ani s-a ocupat de astuparea vechilor galerii

unde au fost depozitate primele reziduri care au sosit aici.

Avea cancer. O coincidenţă nefericită.

Familia a semnat certificatul de deces

din care rezltă că orice posibilitate de iradiere este exclusă.

Înţeleg.

- Cu ce i-am făcut, va merge câteva zile. - Bine.

Dar într-o zi tot va trebui s-o duci la atelier.

Ascultă, tu care treci mereu atât de aproape, nu ţi-a trecut prin cap...

- Ce ? - Ştii ce-ţi spun.

Într-o zi mă voi urca pe colnicul ăla să mănânc o porumbiţă..

- Eşti foarte urât, Colorao ! - Da, însă ce am e foarte frumos.

- La revedere. - Pe curând.

Trebuie să umbli puţin, mamă. Nu poţi să stai toată ziua aici.

Ştiu asta, fata mea.

Tu crezi că pe mine nu mă sperie că mi se atrofiază picioarele ?

În seara asta mă duc la petrecere. Îţi las cina pregătită ?

- Să ai mare grijă. - Ce zici de Juan, mamă ?

Da, de el vorbeam, fata mea.

Acolo l-am cunoscut pe taică-tu. Beat turtă.

De obicei el nu bea, dar în ziua aceea îl făcuseră marinar şi asta i-a dat curaj.

Era prea fricos să facă asemenea lucruri...

dar dintr-o dată s-a hotărât şi mi-a cerut să-i fiu logodnică.

Cu poticneli, dar mi-a cerut.

Totodată, a trebuit ca şi eu să-i ies în întâmpinare.

De ce-mi spui astea, mamă ?

Pentru că te privesc şi mă văd pe mine, Rosario.

Uite ce e fata mea. Bărbaţii sunt greu de înţeles.

Sunt precum conservele.

Trebuie să le deschizi ca să-ţi dai seama ce gust au.

După aceea, dacă-ţi place, totul e mai uşor.

Eu lui taică-tu îi lăsam frâul destul de slobod,

însă din când în când îi băgam pintenul.

Sărmanul de el. Era un om tare bun.

- Ce faci aici ? - Am venit cu unchiul Miquel.

Odată şi odată trebuia să fie, nu ?

A trecut mai bine de un an fără să dai vreun semn de viaţă.

Nici măcar nu mi-ai răspuns la scrisori.

- Ce fac cei de acasă ? - Bine.

- Şi tata ? - Ca întotdeauna.

- Eşti foarte frumoasă. - Şi tu.

Dă-mi...

- Aici locuieşti ? - Da, de ce ?

- Nu-mi imaginam un aşa loc. - Deja m-am obişnuit.

Nu te-ai schimbat.

Ar trebui să faci ceva ordine aici.

Îmi aminteşte de camera ta.

Mă ştii cum sunt. Eşti liberă ?

Fără de lucru. Mă săturasem să servesc sandvişuri.

- Intenţionezi să rămâi ? - Am nevoie să mă reculeg puţin.

N-o să-ţi creez multe probleme.

Voi dormi chiar aici. Doream mult să te văd.

Unde n-aibă am pus-o ?

Mi-a fost dor de tine. Ţie nu ?

Şi mie.

- Ce faci ? - Caut pipa.

- Acum fumezi pipă ? - Da...

Bine, nu, numai uneori.

Poftim. Cu atâta dezordine...

Sunt foarte mulţumită că am venit. Vom putea merge la plajă, nu ?

E departe de aici.

Dacă vrei, îţi pot căuta o casă mai aproape. Aici nu te vei simţi comod.

Nu, locul ăsta îmi place. Apoi, îmi poţi lăsa maşina...

Nu ?

Ana...

Cred că n-ar trebui să rămâi aici.

De ce ?

Pentru că sunt toată ziua plecat.

Şi... nu ştiu... te vei simţi foarte singueă şi...

Nu-ţi face griji, mă descurc eu.

Pregătim ceva de mâncare ? N-am mâncat toată ziua.

- În seara asta e o petrecere în sat. - Vom merge.

Urma să mă duc cu o fată.

- Ai o logodnică ? - Nu, dar...

Atunci ?

O să mă laşi aici singură ? Ne vom distra împreună.

E vântul...

Îmi place când suflă vântul.

- Ce mai faci, Antonio ? - Bună, Juan !

Maşina e afară. Dacă vrei să faci o plimbare...

Am văzut tot ce trebuie să văd, băiete.

- Ce frumoasă te-ai făcut azi, Rosaria. - Casă mă vezi dumneata, Caracorta.

Mulţumesc.

- În sănătatea dumitale, Antonio ! - În sănătatea voastră !

Pe curând.

Bea, e vin de pe aici. Ai fost vreodată în Andaluzia ?

E prima oară. Deşi în casă ni se spuneau multe lucruri.

- Îţi place ? - Aproape că n-am văzut nimic.

Însă am senzaţia că oamenii sunt altfel.

- E adevărat. - Aşteapră-mă un minut.

- Bună. - Bună, Rocio, Ce mai faci ?

- Bine. Mă bucur să te văd. - Eşti foarte frumoasă.

Cred că e pe jumătate ţigancă, nu ?

- Mie îmi place. - Nu e nevoie să-mi juri.

După cum văd, uiţi repede jurămintele.

Nu crezi ? Te-ai schimbat mult...

Luăm loc ? Curând vor începe să cânte.

- Bine. - Eu ies puţin.

Mă doare capul. Poate că e din cauza drumului.

- Vrei să venim cu tine ? - Nu, nu e nimic. Rămâi.

Peste tot aprindeau focuri şi aruncau petarde.

Înainte se adunau sute de persoane şi îşi petreceau toată noaptea cântând.

Din epoca romanilor, oamenii ăştia au trăit din minerit.

Acum, totul s-a schimbat.

Deşi, după cum vezi, destul de puţin.

Totul e foarte primitiv.

Acesta e tărâm plin de tradiţii.

E noaptea dorinţelor. Fiecare cere în felul lui.

- De ce nu rămâi în noaptea asta cu mine ? - În noaptea asta ?

Toate nopţile sunt la fel.

Mereu m-am gândit că într-o zi mi-o vei spune.

- Acum îţi spun. - Da.

Fireşte, nu ştiu ce să răspund.

- E suficient să spui da. - Numai asta, nu.

Ştii că-mi placi, Juan.

- Bine, dacă nu vrei, nu fac nimic. - Nu, eu n-am zis asta.

Mă aştepţi o clipă în maşină ?

- Bine. - Vin imediat.

- Ce faci ? - Bine.

Ana, am vorbit cu doamna de la hotelul din faţă.

E mai bine să stai acolo în noaptea asta.

- De ce ? - Ţi-am spus că aranjasem o întâlnire.

- Am crezut că te vei bucura să mă vezi. - Mă bucur cu adevărat.

Mâine, înainte de a merge la lucru, vin să te caut.

Bine, mi-e indiferent. Mâine plec.

- De ce faci asta ? - Fă ce vrei.

- Dă căldură flacăra, nu ? - Multă, frumosule.

Spune-mi ceva.

- Eşti de aici ? - Arăt eu ca de pe aici ?

Asta îmi spuneam şi eu. Vrei să iei ceva ?

Un avion, însă s-a dus.

Cu maşina se poate ajunge oriunde.

- Nu-mi place să călătoresc. - Preferi să fii singură ?

Să mă îmbăt. Asta e ceea ce vreau.

- Cum ? - Trebuie să-ţi silabisesc ?

Aşteaptă ! Asta e noaptea dorinţelor, nu ?

Nu-ţi trece prin cap ceva mai bun ?

Toţi avem vreo dorinţă. Care-i a ta ?

Ce te priveşte pe tine ?

De ce nu aduci ceva de băut şi terminăm odată ?

- Mă însoţeşti ? - Nu, du-te tu, eu rămân aici.

- Dacă nu mă mai găseşti, sunt la hotel. - Hotel ?

Mergi drept fără să te pierzi...

şi când ajungi la un zgârâie-nori... acolo e.

Ai un mod foarte straniu de a spune lucrurile.

- Mie-mi place. - Şi mie.

- Ştii să numeri până la zece ? - Da, şi ce ?

E timpul de care am nevoie pentru a-mi îndeplini dorinţa.

Să privesc aceşti ochi atât de frumoşi.

- Ce priveşti ? - Nimic... noaptea.

- La ce te gândeşti aşa de tăcut ? - La nimic.

Nu ştii să minţi.

Ştii că prietenele mele din copilărie îmi spuneau chioară ?

Poate fiindcă-mi plăcea să-mi acopăr un ochi...

şi să mă uit cu celălalt.

Eu le spuneam că văd jumătate din lucruri.

Aşa că sau luat şi ele după mine.

Vezi ? Jumătate din Juan... Şi cealaltă jumătate !

Mie-mi plăcea să închid amândoi ochii.

Iarna, când era frig...

sora mea şi cu mine, ne băgam goi sub cearşafuri...

şi credeam că auzim marea.

- Şi ce vedeaţi ? - Nimic.

- Atunci ? - Chestii de copil, dar îmi plăcea.

Şi mie îmi place mult să stau cu tine.

Opreşte ! Colorao face pe gură.

Aşa, Colorao... Foarte bine !

- Bună, frumosule ! - Să nu faci în pantaloni, Colorao !

Dumnezeule, încep să am mâncărimi.

- Aseară ai avut noroc, nu ? - Noroc ? Mi-a ieşit pe gură !

În schimb, tu eşti şmecher, nu ?

Vino ! Ai văzut ce femeie, da ?

Merge cu porumbiţa la vânzare. Mie-mi place.

Însă pe cea mai grozavă a luat-o tipul ăla.

E uns cu toate alifiile.

Îi ciugulesc femeile din cioc, de parcă ar fi picat din cer sau

din infern, ce ştiu eu.

Dar ce femeie ! Ţi-a picat porumbiţa aia ?

Cred că presa deformează lucrurile.

Culmea... în sat e un medic care vrea să-şi bage nasul în chestia asta.

Imaginaţi-vă că s-a ajuns până acolo încât să se spună

că această zonă are o rată de cancer superioară mediei.

Cunosc acest argument, nu e nou.

E o prostie.

S-au făcut studii amănunţite şi rezultatele au fost negative.

- În toate cazurile ? - În toate.

Oricum, sunt lucruri care ar fi mai bine să fie păstrate secrete.

Dumneavoastră nu cunoaşteţi ţara asta.

Încep s-o cunosc.

- Trebuie creată încredere. - Bineînţeles.

Secretul e un lucru firesc. Viaţa e plină de secrete.

Dacă lumea ar începe să speculeze cu toate, ce s-ar întâmpla ?

N-ar mai fi secret. Secretul ăsta înseamnă, secret !

Ce linişte stranie.

Se apropie vântul de apus.

- Te culci deja ? - Da, sunt obosit.

- Vrei să-ţi încălzesc cafeaua ? - Nu.

Nici măcar nu-mi dai un sărut ?

De ce ai plecat ?

Mi-ar place să păstrez acest moment.

- Eşti bine ? - Presupun că da.

De ce ai plecat ?

Trebuia s-o fac.

Eşti unicul bărbat pentru care am simţit ceva.

Şi asta îmi aparţine, aşa cum îţi aparţin eu ţie.

- E inuti să te minţi. - Nu e nicio minciună.

Crezi că pentru mine n-a fost greu în tot acest timp ?

Mereu te străduieşti să îngropi tot ce nu vrei să vezi.

Îţi aminteşti... când mama ţi-a cumpărat pantofii aceia îngrozitori ?

Tu nici nu te uitai la ei.

Ţi-i puneai ca şi cum nu tu erai cel care îi purta.

Până într-o zi când ne-am închis amândoi în camera ta... desculţi.

Aveam 11 ani... şi m-am îndrăgostit de tine.

Tu continuai să fii ocupat cu ale tale...

când deodată, te-ai aflat alături de mine.

Era ca un vis pe care l-am păstrat secret timp de ani de zile...

până când l-ai transformat în realitate.

Şi deodată ai tăiat orice legătură. Şi ai uitat.

Da, te-am uitat, Ana. Da, te-am părăsit.

Acesta nu sunt eu. Pentru ce ai venit ?

Pentru că tu eşti fratele meu. Şi te iubesc.

Poate că într-o bună zi...

vei avea nevoie de mai mult decât să fiu fratele tău.

Tu ştii că deja am acel ceva, şi-l port în mine.

Eşti tu !

Când mă gândesc la tine, când te am alături, uit deja de ceilalţi bărbaţi.

Ce dificil faci totul !

M-am schimbat. Am crezut că ţi-au dat seama.

Eşti acelaşi, Juan. Te minţi pe tine însuţi.

- Atunci, ce faci cu mine în acest pat ? - Nu ştiu.

Nu ştiu. Dar nu vreau ca totul să se repete.

Vrei să plec ?

Asta vrei ?

Uită-te la mine. Spune-mi !

Încetează să mă minţi şi priveşte-mă !

- Ai păţit ceva ? - Mi-era sete.

Numai asta ?

- De ce nu vorbim ? - Despre ce ?

- Nu ştiu niciodată ce gândeşti. - Nu începe din nou.

Trebuie să faci ceva, Ana !

Ştiu deja. Pentru asta vreau să-mi vorbeşti.

Să-mi spui ce se întâmplă. Vreau doar să te ajut, Juan.

Suntem tu şi cu mine singuri. E tot ce avem nevoie.

Asta trebuie să se sfârşească. Nu putem continua aşa.

De ce nu laşi porcăria asta şi să vii cu mine ?

Există multe locuri unde am putea merge.

Nu-mi place satul ăsta, nici oamenii şi nici casa asta.

- Nu înţeleg de stai aici. - Şi tu de ce-o faci ?

Vreau doar să aud marea, ca atunci când eram mici.

Şi ăsta nu-i niciun vis.

Sunt sătulă să tot visez, vreau să trăiesc !

Taci, Ana, las-o baltă ! Mai bine să nu spui nimic.

Am terminat deja.

În regulă. Să continue cu următoarea staţie.

Mergeţi dumneavoastră cu ei. Eu voi veni după aceea.

De acord.

- Bună. - Bună.

- Te-am văzut în căsuţa de pe plajă. - Mă spionezi ?

Lucram deasupra, pe stâncă.

- Te duc indeva ? - Bine.

Ştii să dispari foarte bine. Nici măcar nu mi-ai spus numele tău.

Oare chiar te interesa asta ? Eram foarte obosită.

Ai întotdeauna o scuză pentru tot.

- Pe tine cum te cheamă ? - Nicholas.

- Uitasem. - Sau mai bine Nick.

Nu-mi plac bomboanele tale.

- Dacă vrei, poţi gusta altele. - Eşti foarte amabil.

Preferi să te îmbeţi ?

Mâine mă duc cu barca să pescuiesc. Vrei să vii şi tu ?

Poate.

- Bună, Juan. - Bună.

- Poftim, ţine. - Mulţumesc, pe mâine, Rosario.

La revedere.

- Vrei un pahar cu vin ? - Vreau.

Duminică am crezut că o să treci pe la noi.

Am stat cu Ana. Nu se simţea prea bine.

Mai este aici ?

Îşi petrece toată ziua pe plajă. Nu cred că va rezista mult.

Ieri mi-am amintit de tine.

- Da ? - Da.

E o noapte întunecoasă. Nu ţi-ai dat seama ?

M-am întins acolo, lângă trestie.

Nu se mişca nicio frunză. Şi mirosea atât de bine !

- Au trecut câteva zile de când nu vorbim. - Am mult de lucru.

Cu Ana aici, nu mai am mult timp. Ăsta-i adevărul.

Înainte, veneai aproape în fiecare după-amiază.

Din seara aceea, nu te-am mai văzut.

Dacă m-am culcat cu tine, e pentru că aşa am vrut eu şi gata !

Asta nu trebuie să schimbe nimic dintre noi.

Ştiu asta, Rosario.

În plus eu m-am simţit foarte bine. Tu nu ?

Spune-mi ceva !

Rosario !

Vin, mamă.

- Îţi aduc îndată rufele. - Bine.

- Juan e acolo ? - Da, mamă.

- Du-i rufele şi nu uita de scrisoare. - Da.

- Ce mai face ? - Bine.

- I-ai spus treaba cu verişoara ta ? - Nu ştiu dacă...

- Fă ce-ţi zic eu. - Bine.

Poftim. Scrisoarea asta a venit pentru tine.

O să-ţi calc cearşafurile mai târziu. Dacă vrei, ţi le aduc eu.

Ştii, aş vrea să vorbesc cu tine.

Astăzi nu voi fi acasă. Ana vrea să meargă în sat.

Nu poate să meargă singură ?

- O să vii ? - Nu, dacă tu nu vei fi acasă.

- Bine, însă te pot aştepta. - Nu, las-o baltă.

Mâine am putea da o raită cu maşina. Sau n-o poţi lăsa singură ?

- Bună, Rosario. - Bună.

- Bine, trebuie să plec. - Aşteaptă un moment.

Maria, verişoara mea, o să deschidă un atelier...

Mâine, când trec, îmi povesteşti totul. La revedere.

Poftim...

Azi am venit cu barcă plină ochi.

Asta e pentru tine. Ai văzut ce sepie frumoasă ?

- Îţi place ? - Da.

Mâine cobori în sat ? Am o chitară nouă.

Nu ştiu.

Bună.

Mâine am putea merge la plajă. M-au invitat la pescuit.

- Ce se întâmplă acasă ? - De ce ?

- A sosit o nouă scrisoare. - Da ?

De ce nu mi-ai spus că ai plecat de acasă făr să spui cuiva ?

Ce-i priveşte pe ei ce le pot spune ? Nu mă gândesc să mă întorc.

Trebuie s-o faci !

Tata a murit.

Poftim ?

A căzut într-un cuţit în bucătărie.

Nu mă miră.

Trebuia să sfârşească aşa.

Nu înceta să bea toată ziua.

După ce ai plecat tu...

nu pierdea niciun prilej să-i reproşeze mamei faptul că te-a lăsat să pleci.

Îl interesau numai banii pe care îi aduceai tu acasă.

- Şi pentru ce ai făcut asta ? - La ce-ţi foloseşte ?

Tata bea neîncetat de mult. Era terminat.

Voiai să-ţi vorbesc despre asta ?

Că tata era un porc Care o bătea mereu pe mama ?

Nu-ţi dai seama că e mort ? Cum poţi vorbi aşa ?

În regulă, e mort !

Poate mi-ar place să-i redau viaţa, dar nu pot.

Îmi pare tot atât de rău ca şi ţie.

- Cel puţin mama e mai liniştită. - Termină !

Înţelege odată ! Tata e mort !

Eu sunt fratele tău şi vreau să te întorci la mama, înţelegi ?!

Ăsta nu-i un joc, Ana ! Nu mî interesează ce gândeşti.

Fă-o pentru mine, dacă nu vrei s-o faci pentru ea.

Însă vreau să te întorci la ea ! E clar, da ?

Nu ! De când te interesează mama ?

Iar tata e deja mort. Ce poţi face tu ?

Sunt câteva zile de când nici nu-mi vorbeşti.

De parcă ţi-ar fi frică de mine.

Nici măcar nu eşti în stare să-mi spui ce-i cu tine.

Îţi spun eu.

Tu te-ai depărtat de mine într-o zi.

Da, de mine...

Şi acum vrei s-o fac şi eu fiincă tu eşti incapabil s-o faci !

De mama puţin îţi pasă !

Eu sunt aceea de care-ţi pasă !

Află asta odată...

şi gândeşte-te bine la ce vei minţi.

Sau totul a fost o minciună ?

Eşti un mizerabil care nu ştii să-ţi respecţi sora !

Bine...

Voi pleca, dacă asta vrei tu.

Mă voi duce şi-i voi striga tatei cât de mutt ţi-ai amintit de el în timpul ăsta.

Îi voi povesti cât de mult l-ai iubit şi că suferi mult fiindcă nu poţi trăi fără el.

Îl voi implora să reînvie şi nu mă voi mişca de lângă blestematul lui mormânt,

până nu iese să ne facă pe toţi fericiţi.

Asta e ceea ce vrei ? Vorbeşte !

Vorbeşte odată cu mine !

Ştii ce vreau.

Totdeauna a trebuit să strici totul.

Juan... Dacă plec, nu mă mai întorc.

Pleacă. Nu complica lucrurile şi mai mult.

- Don Nicolas, v-am adus laptele. - Bine, mulţumesc.

- Pentru ce e asta ? - Pentru prins peşte.

- Îmi aduceţi şi mie unul ? - Ce culoare îţi place ?

- Albastru. - O să caut unul albastru pentru tine.

Mai doriţi ceva ?

Mama mea nu se simte bine, aşa că eu voi avea grijă de casă.

Poţi să pleci. Azi voi fi toată ziua pe plajă.

- Spune-i mamei tale să se facă bine. - Mulţumesc.

- Bună. - Mergi la pescuit ?

Îmi pregăteam uneltele. Văd că te-ai hotârât.

După aceea mă duci la aeroport ?

- Pleci ? - Da.

Credeam că nu-ţi place să călătoreşti. Intră.

Ce mai faci ?

- Nu te plictiseşti stând atâta sub apă ? - Vrei să cobori ?

M-am săturat să stau aici.

Am putea merge la căsuţa de pe plajă pentru a frige peştele.

- Am adus un vin bun. - Îmi place locul ăsta.

Noaptea e minunat să vezi marea de acolo.

E păcat că pleci. La ce oră ai avionul ?

- Care avion ? - Tu ştii.

Îmi sunt indiferente avioanele. Nu mă gândesc să plec.

Eşti imprevizibilă, dar mă bucur.

N-am cunoscut niciodată pe cineva ca tine.

Vrei să ţii timonă ? E foarte uşor.

Vino, apropie-te. Ia asta şi n-o lăsa să tremure, da ?

Lasă-mă pe mine.

Fii atentă ! Îţi place să te joci !

Te poţi instala aici cât timp doreşti.

Folosesc locul ăsta numai când vin la pescuit.

Nu e un loc prea confortabil, dar dacă-ţi place...

- Îţi place ? - Doar un singur lucru îmi place.

- Să faci dragoste, poate ? - Da.

Am crezut că ai terminat de pescuit cu multă vreme în urmă.

Ai un corp foarte frumos.

Îţi place ? Şi mie.

Ştii ce am mai bun ?

Presupun că da.

Picioarele. Uită-te bine la ele.

Suave, drăgăstoase...

Sunt în stare să apuc cu degetele orice obiect.

Ai ceva ce mă atrage.

Asta se întâmplă cu mulţi.

- Eu nu văd pe nimeni - Ia mâna. Mă doare !

- Hai să toastăm. - Ai băut deja destul.

Şi ce ? Fac ce vreau.

Pentru un bărbat !

Care e deja în mine...

Ştii la ce mă gândesc când văd cum se aprind luminile alea ?

Nu, nu e ce crezi tu !

E un bărbat !

Acel bărbat e aici, în mine, e al meu.

Din cauza lui mă aflu aici cu cineva ca tine.

Vino încoace ! E mai bine să te răcoreşti.

- Lasă-mă ! - Eşti beată.

Haide, n-o face pe fetiţa ! E suficient să te privesc în ochi.

Ştiu bine ce te interesează pe tine. Asta !

Mai pune-ţi poftă-n cui ! Ţine minte asta !

Nu trebuie să-mi arăţi nimic.

E suficient să te cunosc.

Pleci ? Ţi-e teamă de mine, Nick ?

E prima oară când îmi spui aşa.

Nu vrei să ştii ce gândesc despre tine ?

- Ascultă-mă cu atenţie, Nick. - Prefer să-mi imaginez.

Îmi provoci greaţă.

Nici măcar nu ştii cum sunt. Niciodată nu te-ai gândit să pleci.

Astea sunt primele butoaie pe care le-am adus aici acum 30 de ani.

Sunt peste 600.

Au fost controlaţi toţi parametri de radioactivitate ?

Încercăm să facem acest lucru.

Însă, cele de la fund sunt într-o stare proastă şi până nu sunt scoase...

Vor trebui luate maxim de precauţii.

Vom începe imediat operaţiunea de scoatere a rezidurilor.

Mina era părăsită de mulţi ani. Exista aici doar un paznic.

Nu vorbea nimeni despre ea, nu interesa pe nimeni.

- Înţelegeţi ? - Încerc să înţeleg.

Dacă doriţi, putem vizita galeriile noi.

Suntem deja aici ! Am sosit ! Totul e aproape gratis !

Îmbrăcă minte pentru copii. Lumânări foarte frumoase...

Veniţi cu toţii ! Suntem deja aici. Azi totul e pe mai nimic.

CIMITIR NUCLEAR NU

Feţele de masă nu intră la apă. Asta e foarte scumpă.

Manuela, vino încoace ! Uite ce e !

Cea mai bună îmbrăcăminte !

- Juan ! - Bună.

- Ce faci aici ? - Dau un telefon. Tu ?

Voiam să-i iau un cadou mamei. Insă e foarte scump.

- Vii cu mine ? - Bine.

- Dacă vrei, te duc apoi acasă cu maşina. - De acord.

Pentru a sărbători ziua de mâine voi pregăti o ciorbă de peşte.

- Vii şi tu ? - Da.

- Poţi veni cu sora ta. - Ana a plecat.

- Când ? - Acum câteva zile.

Dacă ea nu vrea să vină, mi-e indiferent, dar mi-ar place să vii tu.

- De ce spui asta ? - Ştiu că nu mă înghite.

În afară de asta, dacă ar fi plecat, ai fi trecut pe la prăvălie ca înainte, nu ?

- Intenţionam să trec azi. - Nu trebuie să mă minţi, Juan.

- În dimineaţa asta am văzut-o pe plajă. - Nu e posibil, ai confundat-o.

Mi-ar fi plăcut.

De când a venit ea aici, te-ai schimbat, Juan.

- Nu mai eşti acelaşi. - Unde ai văzut-o ?

M-am dus să aştept să vină peştele,

iar ea stătea la soare lângă căsuţa de pe plajă.

- Nu, e imposibil, îţi spun că a plecat. - Ştii doar că nu e prima oară când o văd.

Chiar ieri se plimba cu unul dintre inginerii aceia care au venit.

Ce se întâmplă ? V-aţi certat ?

Nu, nu e asta.

Rosario... tatăl meu a murit şi Ana s-a întors acasă. Nu poate fi ea.

- Îmi pare rău, Juan. - Nu, tu n-ai nicio vină.

- Eşti sigură că era ea ? - Crezi că te mint ?

Nu ştiu. Trec să te văd mai încolo.

Juan ! Se întâmplă ceva ? Juan, ce-i cu tine ?

Nimic ! Nu mi se întâmplă nimic !

Iartă-mă dacă ţi-am spus ceva ce te-a deranjat.

Nu, Rosario, n-ai nicio legătură cu asta.

O să vii după aceea ? Juan !

V-am mai spus. Nu este !

Puteţi să-mi explicaţi acum ce-i cu dumneavoastră ?

Nimic. Sunt fratele ei.

Asta nu vă dă dreptul să intraţi aşa. Nu credeţi ?

Ce caută lucrurile ei în casa de la plajă ?

Presupun că o fi acolo.

Nu e deloc greu să ghiceşti ce poate face fata aceea.

- A fost cu dumneavoastră ? - De ce credeţi asta ?

Aşteptaţi un moment !

Ascultaţi, ea a vrut să mă însoţească pe plajă, iar eu i-am oferit căsuţa aceea

pentru că avea chef să rămână acolo, sau cel puţin asta a spus.

Acum cred că trebuie să plecaţi pentru că am mult de lucru

şi vreau şi să ies cu barca la pescuit.

Pentru asta aţi venit ? Asta e munca dumneavoastră ?

Ascultaţi, sora mea trebuia să fi plecat, dar e încă aici.

Şi încă în casa voastră.

Aveţi un ameste în toate astea, nu credeţi ?

Şi dacă ar fi aşa, ce vă priveşte ?

E deja majoră şi poate face ce vrea, nu vi se pare ?

Ar fi mai bine să vă liniştiţi.

Uite ce e, voi fi cinstit cu dumneavoastră. Am fost la pescuit,

am luat cina pe plajă, după care n-am mai văzut-o.

Nu înţeleg de ce vă interesaţi atât de ea, şi nici nu mă priveşte.

Poate s-a răzgândit şi o fi rămas câteva zile acolo.

Ea singură n-ar fi făcut asta.

Ascultaţi, vă voi spune ceva.

Sora dumneavoastră e încântătoare

Are un corp foarte frumos, dar şi prea multe vise în cap.

E una dintre acele femei cărora le place să aştepte ore,

săptămâni, luni până ce într-o zi se hotărăsc să dea totul.

Dar n-am fost eu cel norocos. Înţelegeţi ?

Şi din câte văd, nici dumneavoastră.

Ce spuneţi ?

Lăsaţi-vă de poveşti cu sora dumneavoastră. Se vede după privire.

Dumneavoastră sunteţi soţul ei, sau un amant înşelat ?

Nu-mi dau bine seama.

Dar dacă vreţi să vă rezolvaţi problemele, faceţi-o cu ea.

Acum plecaţi, vă rog !

- Vreau să lucrez. - Ce v-a spus Ana ?.

Ea e în stare să spună orice, numai să se simtă stăpână pe situaţie.

Ce v-a spus ?

Bărbaţii devin stupizi din cauza geloziei. Dacă femeia merge cu altul...

E sora mea, înţelegeţi odată ! Nu mă credeţi ? E sora mea !

Bine, e sora dumneavoastră. Am auzit.

Sper că n-aveţi nimic împotrivă să vă spun că fata asta

n-are nevoie de nimeni s-o apere !

- Unde este ? - Să nu vă temeţi pentru ea.

Ştie să se apere foarte bine.

Şi acum plecaţi dacă nu vreţi să continui să vorbesc despre surioara dumneavoastră.

Nu plec nicăieri. Nu !

Şi ştiţi de ce ? Îi place să se joace. Se simte singură, dar nu are nimic. Nimic !

E ca o frunză uscată ! Nici în pat nu e în stare să simtă ceva.

Le cunosc prea bine. Nu-mi plac asemenea femei.

- Nu vorbi aşa despre ea ! - Staţi liniştit. Aţi înebunit ?

- Bună, frumoaso. - Don Nicolas nu e acasă.

Mi-a spus că o să se ducă pe plajă. Apoi va merge la pescuit.

- Mă puteţi duce în sat. - Desigur, mergem împreună.

E singurul lucru care a apărut.

Barcă e spartă şi e dincolo de cap.

- Nu-mi explic. - Pe aici e un curent puternic.

Dacă n-a putut ieşi, cred că acum prinde calamari pe ţărmurile Africii.

Vreo noutate ?

Vom continua să căutăm, însă eu cred că nu mai apare.

- L-a înghiţit marea. - Se întâmplă în fiecare an.

Trebuie să cunoşti foarte bine apa.

Dacă trupul nu apare, va trebui să extindem cercetarea.

Simplă rutină, dar voi avea nevoie de colaborarea dumneavoastră.

Desigur.

A fost o groaznică nenorocire. Nici nu vă puteţi închipui.

Îmi pare rău.

- Bună. - Bună.

- Tu ştii dacă femeile fumează din pipă ? - Unele. Însă fetiţele nu fumează.

- Eu, da. - Aşteaptă ! Arată-mi-o.

- E a ta ? - Da. Îţi place ?

E foarte frumoasă. Cine ţi-a dat-o ?

Am găsit-o.

- Unde ? - Acolo.

Fetiţele nu trebuie să se joace cu aşa ceva.

- Nu sunt o fetiţă. - Nu.

De aceea... îţi voi dărui cecelul ăsta frumos.

Şi tu îmi dai mie pipa. E bine ?

O să fii foarte frumoasă şi toţi băieţii se vor uita la tine.

- Vrei ? - Bine.

Juan, ştiu că eşti acolo. Trebuie să vorbesc cu tine.

Nu mă voi mişca de aici până nu deschizi.

Niciodată nu ştiu când spui adevărul. De ce te-ai întors ?

N-am plecat, Juan. Nici măcar n-am putut să plec.

Crede-mă, de atunci stau pe plajă vrând să plec.

- Te-ai aflat aici în tot acest timp ? - Da, am stat în casă.

- Unde ? - Ce importanţă mai are ?

E important.

Am fost foarte singură, Juan.

În fiecare dimineaţă mă gândeam să mă întorc aici, iar noaptea voiam să fug.

Am venit doar să-ţi spun că plec. Nu ştiu unde, dar plec.

De data asta, cu adevărat. Sunt sătulă să mă tot gândesc.

Am luptat pentru tine cu foate forţele. Crede-mă, şi eu am încercat să uit.

Acum ştiu că nu voi reuşi asta niciodată.

- Nu trebuia să fi venit, Ana. - Nu-mi pare rău că am făcut-o.

Nu ! Mi-ai distrus viaţa.

Nu trebuie să-ţi faci griji, Juan. Voi pleca departe pentru totdeauna.

Am fost sinceră cu tine. Voiam doar să ţi-o spun înainte de plecare.

Nu voiam să plec ca un câine.

Când o s-o vezi pe mama spune-i că sunt bine şi că sunt foarte fericită.

Inventează ce vrei, fiindcă nu mă vei mai vedea niciodată.

- Ce vei face ? - Nu ştiu.

Te interesează aşa de mult ?

Da, eşti totuşi sora mea.

- Nu... nu mai sunt nimic. - Nu vorbi aşa.

Mai rămâi câteva zile. Şi eu mă simt foarte singur.

Câteva zile nu, Juan. Nu-mi spune asta.

Nu pleca, cel puţin nu acum.

Am nevoie de tine. Nu mă întreba de ce.

Te voi întreba numai un lucru. Trebuie să ştiu.

N-ai înctat niciodată să mă iubeşti, nu-i aşa ?

- Rămâi lângă mine, Ana. - Lângă tine, nu, Cu tine.

Şi eu am nevoie de tine.

- Ce faci aici ? - N-am putut să dorm.

M-am speriat când m-am trezit şi nu erai lângă mine.

- De ce ? - Nu ştiu...

M-am gândit că ţi s-a întâmplat ceva. Totul s-a schimbat dintr-odată.

Ascultă !

De când a fost fătat a stat acolo, legat în lanţ.

Nu ştie ce e aia să fugi. Cunoaşte doar trei metri de pământ.

Mai bine de un an în fundătura asta... Am obosit Ana.

Am vorbit la întreprindere să-mi facă lichidarea.

Cred că ar trebui să plecăm din acest loc.

Mi-ar place să încep ceva nou, însă, departe, departe de aici.

Există multe locuri unde putem merge, Juan. Cât de departe vrei.

Vom începe din nou. Tu şi eu singuri.

- Juan ? - Da...

Lichidarea e gata. Poţi să te duci s-o semnezi.

- Foarte bine, mă duc acum. - Nu întârzia mult.

Ce s-a întâmplat ? Nu-ţi mai place să lucrezi aici ?

Nu e vorba de asta, nu-i aşa ?

Ieri am fost la birou. Tatăl meu a murit.

- Iartă-mă, îmi pare rău. - Nu-ţi face griji.

Bine, o să-ţi păzesc porumbiţa până te întorci, nu ?

- Nu te schimbi niciodată, Colorao ! - Puţin...

- Luăm şi pisica ? - Las-o aici, ne va fi o povară.

Şi apoi, s-a obişnuit aici.

Unde-i pipa ta ? N-o găsesc nicăieri.

- Ai pierdut-o ? - De câteva zile nu mai fumez.

Bine, trec pe la prăvălie. Vreau să-mi iau rămas bun.

- Vin şi eu cu tine ? - Nu, nu, mă duc singur !

- La ce oră pleacă autobuzul ? - Nu ştiu, întreb acolo.

- Mi-aş dori să fie mâine. - Şi eu. Mă întorc îndată.

Rosaria, e singurul motiv pentru care plec.

Mama are nevoie de mine. Nu înţelegi ?

Cum să nu înţeleg ?

Doar că nu mai eşti cu mine ca înainte. Şi acum trebuie să te ocupi de maică-ta.

Iar mai înainte de soră-ta ! Iar eu...

- Chiar îmi pare rău, Rosario. - Asta nu înseamnă nimic.

Am fost o proastă !

Mi-am făcut iluzii şi acum, acum văd că lucrurile nu stau aşa.

Dumnezeu ştie când te vei întoarce.

- Mama e singură şi... - Şi eu mă voi simţi singură, Juan !

- Te vei întoarce curând ? - Nu ştiu.

- Am venit să-mi iau rămas bun. - Doar atât ?

Nu vreau să pleci, Juan.

Cel puţin spune-mi că te vei întoarce.

- Rosario... - Poftim ? Juan, te rog...

Juan !

Te voi aştepta.

Bună. Cinci minute staţionare.

- Urcă după geantă, copile ! - Urc.

- Ai grijă, Manolin ! - Ce s-a întâmplat ?

- Să-l ajut, doamnă ? - Da, vă mulţumesc.

Coboară de acolo, Manolin.

Urcă, plecăm !