Original subtitles

Livingul.

Intră multă lumină.

Și e doar ora 14:00.

Închideți obloanele și n-o să vă vadă nimeni.

Liniște.

Intimitate.

Ăsta e holul.

Prima debara.

A doua debara.

Iar aici e dormitorul.

Trebuie…

să-l zugrăvesc.

Baia. Complet utilată.

Chiuvetă. Duș. Oglindă.

Dimineața, nici nu trebuie să aprindeți lumina.

Apoi, cel mai important lucru.

Râul. Priveliștea.

Și chicineta.

Cu tot ce vă trebuie.

- Mulțumim! - Pentru ce?

Mulțumiți-mi dacă o cumpărați.

O cumpărați?

Vizionăm și alte case și decidem mai târziu, nu?

Credeți că găsiți alta cu 20.000 de euro?

Ce vorbiți între voi?

Trebuie să ne mai gândim, nu?

La ce?

Ne gândim mai întâi. Așa e normal, nu?

Da, gândiți-vă.

Casa e frumoasă.

Mulțumim!

HAOSUL ALINIAT

VREM SĂ SCĂPĂM DE MOARTE

Ai venit să mă faci să mă întorc?

Nu.

Dar acum mă întreb unde te duci.

Departe.

Și fiica ta?

Ce vei face cu Ambra?

Mai bine răspunde-mi tu.

Acum, că nu mai sunt, cine m-a înlocuit?

Nimeni.

DE VÂNZARE

Unde dracu' o să trăiești?

Cine a zis că trebuie să trăiesc?

Cea mai ieftină cameră, vă rog.

E deja închiriată.

A doua cea mai ieftină pe care o aveți.

Și aia e închiriată.

Apartamentul de lux, vă rog.

Bună ziua.

Apă plată sau minerală?

- Plată. - Bine.

Complimentele mele, domnule!

- Poftim? - Felicitări bucătarului!

- Ce ai mâncat? - Caracatiță.

Caracatița e bună. Și eu am mâncat. A ieșit bine.

- Mulțumesc. Pa! - Pot să-ți pun câteva întrebări?

- Despre caracatiță? - Nu.

În general.

- Auzi, du-te-n mă-ta! - Lasă-mă să-ți explic.

Nu e nimic de explicat. Te snopesc în bătaie. Pleacă!

Marco Caranante, ai crescut la orfelinatul Acqua Rosa.

Din 1997 până în 2004, nu?

Ce vrei?

Să vorbim despre ce s-a întâmplat acolo în anii aceia.

Știi cât mi-a luat să uit de porcăria aia cu terapeuții,

cu pastilele și toate cele?

Cât mă plătești să-mi amintesc?

Nu am destui bani.

Și eu iau pastile.

Și am fost la psihiatri și terapeuți.

Dacă e ceva ce n-ai uitat, poți să-mi spui.

Mă duc acasă. Sunt mort de oboseală.

Nu-ți pot interzice să vii aici, fiindcă e un restaurant,

dar dacă te văd că mă urmărești…

Nu-ți face griji!

Oricum voiam să mă întorc aici. Caracatița e foarte bună.

Comandă niște carne data viitoare.

Vei înțelege cu cine ai de-a face. Nimeni nu gătește ca mine.

Trebuia să gătesc pe un vas de croazieră, dar îmi pierd timpul cu…

- Da? - Trebuie să dau un telefon.

Telefonul e doar pentru uz intern. Scuze.

Nu durează mult. E o urgență, altfel n-aș fi întrebat.

De ce nu folosiți telefonul dvs.?

V-am rugat pe dv. pentru că nu-l pot folosi pe al meu.

De fapt, m-ați ajuta mult dacă ați suna în locul meu.

Nu sun pe nimeni.

Nu fac ce nu înțeleg.

Iar telefonul ăsta e doar pentru uz intern.

Adăugați apelul la factura mea.

Factura pentru camera mea.

Bine.

Apelul vă costă cinci euro. Chiar dacă nu răspunde nimeni.

Și taxez cinci euro pentru apelurile viitoare

pe care le primesc de la numărul pe care mi-l dați.

Bine, dragă doamnă.

Acum, vă rog să formați numărul

și să spuneți că ați greșit. V-aș fi recunoscător.

Nu înțeleg motivul apelului.

Nu fac ce nu înțeleg.

Vreau doar să știu dacă fiica mea mai trăiește.

Alo?

Îmi pare rău, greșeală.

Fiica dv. trăiește. Mai aveți nevoie de ceva?

Eram mulți…

Prea mulți.

Eram ciudați. Prea ciudați. Și eu eram ciudat.

- Prin „ciudat” vrei să spui agresiv? - Și asta.

Am luat multă bătaie. Dar i-am bătut și pe alții.

Toate astea te sufocau. Voiai să te eliberezi, să scapi…

Cum erau tutorii?

Erau niște nemernici, dar asta era treaba lor.

Să fie nemernici,

să ne disciplineze.

Să ne dea reguli și bătăi.

Dar nu pari să urăști ce s-a întâmplat atunci.

Mai rău de atât nu se putea.

În plus…

singurul mod de a le asigura un viitor mai bun unora

e să le oferi un prezent îngrozitor.

Ție ți-a venit ideea asta?

E prea inteligentă?

Nu, m-ai prins.

A fost ideea unui profesor care lucra ca voluntar.

Mi-ar fi plăcut să nu o facă.

Cine era?

Nu-l poți aresta. E mort.

E mort de multă vreme, apropo. Era deja pe moarte când l-am cunoscut.

Era în fază terminală. Avea cancer.

Era o pacoste permanentă, vorbea mereu despre moarte.

Mi se părea evident de ce viața nu însemna nimic pentru el, era pe moarte.

Ești sigur că e mort?

Da, sunt sigur.

Când ne-au spus, mi-am zis: „Slavă Domnului, mă bucur.”

Îți amintești cum îl chema

sau dacă era voluntar la alte orfelinate?

Ambrosoli.

Profesorul Daniele Ambrosoli.

Poți afla singur restul, nu-ți fac eu treaba.

PROFESORUL DANIELE AMBROSOLI

COPILUL ADORMIT

O CARTE CONTROVERSATĂ, PUBLICATĂ ÎN 2001

DESPRE CARTE AUTOR: DANIELE AMBROSOLI

CON DE UMBRĂ

DATA NAȘTERII: 3 IANUARIE 1942 PROFESOR DE LITERATURĂ ITALIANĂ

DIPLOMĂ ÎN PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ, A LUCRAT CA PROFESOR DE ITALIANĂ

SEMINARII: PURĂ PARANOIA

TATĂL ABSENT PSIHOLOGIE FĂRĂ PSIHOLOGIE

- E frumos. - E perfect.

E pentru noi. Pentru noi trei.

Scuzați-mă!

Scuzați-mă!

Putem vorbi puțin afară, doar noi doi?

E înnebunită după casă, ați auzit?

Și eu sunt.

Scuze că v-am scris târziu aseară,

dar am văzut anunțul

și nu voiam să pierdem casa.

Bine.

Suntem foarte mulțumiți de casă.

E perfectă pentru noi.

Adică…

Să cumpărăm o casă când urmează să avem un copil.

Totul e perfect.

Există o singură problemă. Dar ne putem înțelege.

Nu avem 20.000 de euro.

Din păcate, nu avem atâția. Nu acum.

Dar mă tem că, dacă așteptăm, casa va dispărea.

De asta voiam să vorbesc cu dv., domnule.

Puteam să nu părem așa entuziasmați când am văzut casa, dar…

Ne-am entuziasmat imediat, pentru că așa suntem noi.

Nu vrem să vă înșelăm.

Și, dacă tot suntem sinceri,

vreau să vă spun că putem plăti doar 10.000 de euro.

Numerar.

Bine, mie-mi convine.

Mulțumim.

Mulțumim, domnule. Sunteți…

Nu știu cum să vă mulțumesc. Sunteți un om minunat. Mulțumim!

Ce-ar fi să-mi chem partenera și s-o cer de soție?

Nici măcar n-am inelul, dar ar fi perfect după vestea asta bună.

Nu, lasă. Deocamdată, e suficient.

Mulțumesc mult! Vorbesc serios. Eu…

Iubito!

Iubito!

Vino, iubito!

Domnul acesta ne-a împlinit visurile.

Serios? Da?

Mulțumim mult! Sincer!

Puteți veni când doriți. Dacă vreți o cafea sau…

- Da. - …să verificați starea casei.

Veți fi mereu binevenit.

Ce nume i-ați pune copilului nostru?

Primul nume care vă vine în minte.

- Enzo. - Și dacă e fată?

Ar fi grozav…

Chiar nu te-ai gândit niciodată că ucigașul ar putea fi o femeie?

Niciodată.

Niciodată?

Niciunul dintre noi.

Pentru că sunteți…

proști și misogini.

Ce vrei să știi?

Cine erau…

fetele care îl ascultau pe profesor,

care erau fascinate de el,

care au fost spălate pe creier de el.

Nu știu.

Eram un copil gras și timid.

Mereu am evitat femeile.

Chiar și acum, mi-e greu să le privesc în ochi.

N-ai întrebat pe cine trebuie.

Eu mă pricep la gătit.

E singurul meu talent. Știu să gătesc.

Ar trebui să ne simțim jenați

de toată răstălmăcirea la care apelăm în fiecare moment,

ca să simțim că nu greșim

că suntem pe acest pământ.

Dar un corp

nu e niciodată atât de real ca atunci când arde,

când devine ce ar fi trebuit să fie mereu…

cenușă.

Nimic.

Încetează!

Așa vorbea profesorul, nu?

Da.

Da, așa vorbea.

GEN

FEMININ

Văd liniște și bogăție.

Dacă tot nu știi să ghicești în cărți,

ce-ar fi să-mi povestești despre perioada petrecută la orfelinatul Acqua Rosa?

Cine dracu' ești?

Un om liniștit.

Și bogat.

Ce vrei să știi?

Ce-ți amintești despre profesorul Ambrosoli?

Și care dintre aceste prietene erau cele mai ciudate?

Nu-mi amintesc numele astea.

Doar cele mai ciudate fete.

Ea.

Ea.

Și ea.

Și cele mai violente.

Ea.

Și ea.

Cine a avut cea mai strânsă relație cu profesorul Ambrosoli?

Ea.

Patrizia Piscopo. Povestește-mi despre ea.

O băteam și pe ea, dar ceva era diferit.

Părea să-i placă.

O băteam, o scuipam, o jigneam.

Mereu voia mai mult.

Mereu avea o privire…

Nu știu, mă speria.

Nu știai niciodată ce vrea.

Parcă trăia în lumea ei.

Chiar și când aveam voie să ieșim, de Crăciun sau de alte sărbători,

ea rămânea mereu în orfelinat.

Și nu vorbea niciodată.

De parcă era fericită cu ce avea acolo.

Dar nu avea nimic acolo, ca toată lumea.

Ce relație avea cu profesorul Ambrosoli?

Ea era preferata lui, el era preferatul ei.

Îi uram. Mă dezgustau.

Mereu am crezut că ea și bătrânul și-o trăgeau.

E posibil.

Odată, am întrebat-o dacă vrea să i-o sugă.

S-a uitat la mine cu fața ei tâmpă

și mi-a spus că nu vrea să i-o sugă.

Dar voia să-i sugă cancerul.

Nebuna naibii!

Știi unde e Patrizia Piscopo? Cu ce se ocupă?

Am pierdut legătura cu toată lumea.

Dar mai ales cu ea, din fericire.

Liniște!

Liniștiți-vă, nu pot face poza. Hei, tăceți!

Nu vă mișcați și tăceți!

Copiii înalți, în spate, la perete.

Bine.

Spatele drept!

Mai mult.

Nu vreau să vă văd cocoșați. Așa. Bine.

Uitați-vă la mine! Facem o poză frumoasă.

Bine.

Voi, cei din față, ridicați-vă.

Haideți.

Să vedem dacă puteți sta nemișcați ca să faceți o poză. Nu vă mișcați!

Spatele drept! Bine.

Ambra, eu sunt.

Am niște bani pentru tine.

Zece mii de euro.

Îți cer să ne vedem pentru ultima dată, ca să-ți pot da banii.

Suma e în numerar, nu ți-i pot da altfel.

Apoi, voi dispărea din viața ta, promit.

Unde sunt banii?

E frig. Vino!

De ce nu ești acasă?

Din două motive.

În primul rând, fac o anchetă.

Și cred că am găsit pista decisivă.

Unde-mi sunt banii?

În al doilea rând,

am vândut casa.

Sunt 10.000 de euro în plicul ăla?

Nici măcar jumătate…

E tot ce am.

Nu sunt 10.000 de euro.

Ba da.

Trebuie să plec curând.

Plec.

Rămâi.

Când erai mică,

eram tot timpul împreună.

Asta iubeam cel mai mult.

Să mă întorc de la serviciu și să fiu cu tine, dar…

ai crescut.

Doar puțin, nu mult, au trecut doar câțiva ani.

Aveai patru, apoi cinci ani.

Ceva nu mai funcționa în mine.

Nu mă simțeam bine.

Am fost la mulți doctori, încercând să înțeleg ce se întâmplă.

Răspunsurile lor m-au pus

cu spatele la zid.

Corpul meu…

îl râvnea pe al tău.

Nu știu de ce se întâmpla asta.

Nu se mai întâmplase niciodată.

Dar corpul meu te voia.

Mintea mea te voia.

Nu mai puteam fi cu tine, dar gândurile erau mereu acolo

când încercam să mă lupt cu ele.

Apoi, am făcut ce ar face un tată.

Ca să evit orice risc de a-ți face rău, am plecat.

Te-am abandonat.

Ca să te salvez.

Ca să salvez…

Deci ești pedofil.

N-am agresat pe nimeni în viața mea.

Ești pedofil.

Am boala asta dezgustătoare, dar n-am agresat pe nimeni.

M-am luptat cu ea zi de zi, nu m-am dat niciodată bătut.

E dezgustător.

Un pedofil.

Un monstru.

Nu, cei care acționează sunt dezgustători.

Cei care lasă boala să învingă. N-am lăsat-o niciodată să învingă.

Am luat tone de pastile,

am făcut terapie,

până când…

am pierdut totul.

Dar nu m-am atins de nimeni.

Și acum?

Vrei să mi-o tragi?

Uite unde suntem.

Într-o cameră de rahat, la o pensiune. E perfect, nu?

Vrei să mi-o tragi?

Ambra, ce naiba spui?

Tata nu mai vrea să mi-o tragă pentru că am îmbătrânit.

La naiba, Ambra!

Ce? Ești blestemat!

Ești blestemat!

Ești blestemat!

Mă dezguști! Voiai să mi-o tragi!

Am renunțat la tot pentru tine, Ambra.

Nu te-am atins niciodată.

Niciodată!

- Nu! - Ai ucis totul!

- Ambra, oprește-te! - Ai distrus totul,

doar pentru că scula ta voia să fută copii.

Oprește-te! Bine?

Îți arăt eu! O să-ți arăt ce doare cu adevărat!

Oprește-te! Nemernicule! Nu mă face să-mi pară rău de tine!

O să-ți arăt!

Ambra…

Ce faci, Ambra?

Uită-te la mine.

Ce ai luat? Arată-mi! Ce?

Vomită, Ambra! Vino aici!

Vino aici! Vomită tot, Ambra!

Vomită. Deschide gura.

Deschide gura. Vomită!

Vomită!

Vomită!

Nu vreau să te mai văd!

Lasă-mă în pace!

Așa.

Vomită tot.

…sau trăiește frica. Scrisorile găsite la locul crimei

și dezvăluite de anchetatori acum câteva zile

ne ajută să schițăm un portret mai bun al criminalului în serie,

care e încă în libertate,

poreclit Dostoievski.

Ucigașul i-a ucis „fără efort”,

așa cum a scris Dostoievski după ce a împușcat-o pe Camilla Vialli,

fetița zâmbitoare din această poză, care a fost ucisă într-o casă de la țară,

împreună cu părinții ei.

„Copiilor ar trebui să li se spună imediat:

«A fost o greșeală să vă creăm,

să vă aducem pe pământ,

în acest coșmar permanent.»

Trebuie clarificat imediat. «Ne doream doar pe cineva

care să absoarbă oroarea.»”

Acesta e un alt gând al lui Dostoievski,

scris după înjunghierea în plină zi a lui Mohamed Josef,

din Egipt, de 52 de ani…

Între timp, criminaliștii continuă să caute indicii în interior și în jur…

Subtitrarea: Iulia Ștefan