Original subtitles

Isuse, Enzo!

A avut loc un măcel aici.

Trei victime. O familie întreagă.

Ucigaşul a lăsat o scrisoare plină de fraze fără sens.

A fost ucisă şi o fetiţă.

Enzo, unde dracu' eşti?

CU 7 LUNI ÎN URMĂ

Mi-ai promis o scrisoare.

ÎMPUŞCAT

STRĂIN

A MURI

VINDECAT, BOALĂ

O să-l prindem.

Ştii asta.

LE CER SCUZE COLEGILOR MEI.

I-am împuşcat pe toţi,

după cum puteţi vedea.

O crimă fără efort.

Dacă ar fi avut ocazia,

m-ar fi întrebat: «De ce noi?

Ce e aşa special la noi?»

Nu sunteţi speciali.

Dar eu sunt.

V-am vindecat de boala absurdă numită viaţă.

V-am vindecat de boala absurdă numită viaţă.

V-am vindecat de boala absurdă numită viaţă.”

Mai spune-mi.

Sunt aici, voi citi ce scrii.”

Nimeni n-ar fi atât de prost.

Unde e?

Unde e?

Unde?

Pentru a vorbi serios despre orice,

aceste două cuvinte ar trebui să fie punctul de plecare:

durere şi numere.

Speranţa de viaţă a unui occidental este acum de 82 de ani.

29.930 de zile de durere.

718.000 de ore de suferinţă,

de prefăcătorie, de teatru.”

PENTRU A VORBI SERIOS

Fiecare zâmbet e o grimasă.

Fiecare amintire, un regret.

Fiecare speranţă, o iluzie.

Fiecare noapte, o promisiune falsă.

Tortură.

Întuneric.

Obscenitate.”

ÎNCHIS, SUNTEM ÎN DOLIU, VOM REDESCHIDE MARŢI

Sunt aici, citesc ce scrii. Continuă.”

Copiilor ar trebui să li se spună imediat:

«A fost o greşeală să vă creăm.

A fost o greşeală să vă aducem pe pământ,

în acest coşmar permanent.»

Trebuie clarificat imediat.

«Ne doream doar pe cineva

care să absoarbă oroarea în locul nostru.»”

FĂRĂ AMINTIRI, FĂRĂ EMOŢII

FĂRĂ AMINTIRI, FĂRĂ EMOŢII

Eu sunt. Din nou.”

Ce casă nenorocită!

Odată ce înţelegi regulile jocului,

joacă!

Strică jocul.”

ÎNŢELEG PERFECT TOT

Înţeleg perfect tot ce scrii.

Aşa că scrie,

prietene.”

ÎN PREZENT

Voi doi, veniţi cu mine!

Am auzit că iar n-a mers bine.

E un mod de a pune problema, dar să zicem.

Atunci, să rezumăm modul de operare pe care l-ai impus chiar tu anchetei.

Aţi fost în orăşelul sau satul izolat în care a ucis Dostoievski.

V-aţi dus la secţia de poliţie ca să aflaţi informaţii,

dar v-aţi ales doar cu jigniri şi bătăi.

Apoi, aţi vorbit cu primarul,

cu consilierii, cu nişte constructori, cu preotul.

Cu toţi oamenii importanţi din văgăuna aia blestemată.

Şi v-aţi întors cu mâinile goale.

Corectează-mă dacă greşesc.

- Dar tu, Fabio? - Da.

Eşti de acord cu strategia superiorului tău?

- Da, desigur. - Ai fi în stare să juri?

Pe onoarea slujbei tale?

Cred că ne pierdem reputaţia.

Oamenii noştri îşi pierd speranţa.

Şi, pe deasupra, îl pierdem pe Dostoievski.

Tu ce ai face? Să auzim.

Scrisorile vor duce la el.

Trebuie doar să le urmăm

şi să privim lucrurile prin prisma lui. Asta încerc să fac.

Şi ce vezi?

De la prima scrisoare, ucigaşul s-a schimbat.

Scrie mai mult.

Nu mă refer la cantitate, ci la calitate.

Temperatură emoţională. Apropiere.

De parcă s-ar apropia tot mai mult de un adevăr.

Se destăinuie.

- Se destăinuie. - Se deschide încet.

Dacă-mi deschid eu pantalonii, o să te bucuri?

- Nu e doar un ucigaş. - O să te bucuri?

Nu e doar un ucigaş!

Isuse, vrea să comunice.

Comunică.

E ca şi cum Dostoievski ar încerca să stabilească o relaţie epistolară.

Ca şi cum i-ar scrie cuiva.

- Cui? - Mamei lui, de exemplu.

- Sau mamei tale. - La naiba, Enzo!

Continuă.

Destinatarul nu e important.

Important e să continue să comunice

şi să devină suficient de disperat, încât să facă o greşeală.

Să se deschidă prea mult, să putem intra.

Ce crezi că se va întâmpla?

Va face un pas greşit. Doar unul.

Va fi suficient?

Dacă vom fi pregătiţi.

Bine.

- Hei, unde te duci? - Am plecat.

Trebuie doar să aşteptăm, nu?

Să mai omoare pe cineva. Sună-mă când se întâmplă.

Scumpo?

- Nu. - Da.

Alo?

Alo? Domnule?

E numărul fiicei mele. Cu cine vorbesc?

Da. Nu

Cine e?

- E tatăl ei. - Păi

- Scuze, mi-a scăpat. - Bine.

Măcar e persoana potrivită.

Cu cine vorbesc?

Bună! Eu sunt Clara. Suntem

Cine naiba e Clara?

Suntem colegele de apartament ale Ambrei.

Daţi-mi-o la telefon!

Nu putem, de asta te-am sunat. Nu e aici.

- Avem o problemă. A dispărut. - Da.

De fapt, ştim unde e, e la

Vă bateţi joc de mine?

Nu, jur!

- Unde e? - A dispărut.

Trebuia să se întoarcă, s-a dus la ţigani,

dar încă nu s-a întors.

Te-am sunat pentru că eşti poliţist, nu?

Poţi să te duci acolo şi s-o iei înapoi, dacă vrei. Ce zici?

Dar trebuie să ştiu unde locuieşte fiica mea.

De cât timp lipseşte?

De vreo

- Douăsprezece ore. - De pe la patru sau cinci.

- Douăsprezece. - De ceva vreme.

De ce nu m-aţi sunat mai devreme?

Pentru că ştiam că e la ţigani, dar nu s-a mai întors, aşa că

Sigur au răpit-o.

- Şi - Unde locuiesc ţiganii?

Pe acolo. La două minute.

- E un loc rău-famat. - Ajungi repede cu maşina ta.

O s-o vezi, e o casă imensă.

E un loc de rahat.

Trebuia să se întoarcă repede,

să cumpere marfa şi să se întoarcă, dar n-a mai venit.

În direcţia aia!

Pe acolo.

Daţi-mi fata!

Pe fiica mea!

La naiba

Nu m-ai luat niciodată de la şcoală.

Aşa ajungi să umbli cu cine nu trebuie.

Aşa devii o persoană distrusă.

Nu eşti distrusă.

Vorbeam despre tine.

E frumos aici.

Ce ai de mâncare?

N-am fost la cumpărături azi.

Ce ai de băut?

De când n-ai mai mâncat?

Doar de câteva zile.

Ce-i cu mâzgăliturile din camera ta?

Chestii de serviciu.

De ce nu foloseşti un caiet?

Trebuie să-l înmoi în cappuccino.

E prea mare.

Nu, nu e.

Hai, încearcă!

Tot. Stai!

Scoate-l!

Hai! Bagă-l înăuntru!

E înăuntru.

Mănâncă-l! Repede, altfel

Delicios.

Ce?

Cred că îşi fac griji pentru tine.

Au sunat de cel puţin 20 de ori.

Cine?

Salut!

Da, te ascult.

Da, sunt aici.

Nu, n-am cumpărat-o pentru că

Nu.

Nu, n-am putut. Ce puteam să fac?

N-am reuşit. Ce naiba vrei să spun?

Trebuia s-o faci tu!

Bine. Da.

Bine, îmi pare rău.

Îmi pare rău, la dracu'!

Da, bine. Pa!

Drăcia naibii!

De ce nu rămâi aici?

- Nu pot. - Haide, rămâi

Nu.

Sunt liber azi.

Putem face Putem merge oriunde vrem.

Futu-i, nu trebuie să mergi la serviciu?

Nu, până nu moare cineva.

Haide! Ce vrei să faci?

Ce vrei tu.

Ceva ce n-am mai făcut.

Fraiere!

Tată!

Uită-te la mine!

Uită-te la mine!

Tată!

Uite!

Uite ce pot să fac.

Tată!

Tată!

Opreşte-te, dobitocule!

Aseară, în casa aia,

ce căutai?

Pentobarbital, escitalopram, Xanax,

zaleplonă, somnifere, stimulente, cocaină.

Am zis deja pentobarbital?

Data viitoare, dacă ai nevoie de ceva, vino la mine. Bine?

Vrei să-mi cumperi droguri?

Ce tată modern!

Mai bine ţi le iau eu, decât să intri în belele!

Un tată dealer.

Doar un tată.

Sau doar un dealer.

- Ce e? - Nu mă atinge!

Nu mă atinge!

Nu mă atinge! Nu te uita la mine!

- Ambra, ce ai? - Nu mă atinge!

Dă-mi drumul!

- Ambra. - Dă-mi drumul, acum!

Ce s-a întâmplat?

Hei

- Ce e? Spune-mi! - De ce dracu' nu poţi să taci?

- Ce s-a întâmplat? - De ce? Taci!

Nu mă atinge!

- Ambra. - Nu mă atinge!

Ce vrei să faci cu viaţa ta?

- Ce întrebare e asta? - Taci!

Îmi amintesc foarte bine.

Îmi

amintesc perfect.

Era iulie.

Era 13 iulie.

Era ziua mea de naştere. Aveam şase ani.

Şi fosta ta soţie, biata mea mamă,

mi-a spus că o să vii,

că urmează să vii

de departe, cine ştie de unde

Dar urma să vii şi ne-am fi petrecut ziua mea de naştere împreună.

Aveam doar şase ani.

Dar deja nu mai credeam.

Nu credeam că o să vii. Nu mai credeam în nimic.

N-aveai cum să vii.

Era ceva de necrezut

chiar şi pentru o fetiţă de şase ani.

N-a fost adevărat, înţelegi?

N-avea rost să bată câmpii,

dar mama

mi-a tot spus asta,

de nenumărate ori.

De atâtea ori, încât

când a venit ziua, m-am dus şi am cumpărat o Fanta.

O sticlă de Fanta pentru tine.

Fanta originală.

Sucul de portocale, ştii?

Mi-am cheltuit toate economiile pe sticla aia.

Crezi că sunt fiica ta, dar nu sunt.

N-ai nicio fiică, bine?

Bine?

Poţi vorbi acum, trebuie să spui bine”.

Nu ai nicio fiică, bine?

Haide, vorbeşte!

Trebuie să spui bine”.

Că nu ai o fiică. Bine?

Bine? Trebuie să spui bine”.

Spune bine”!

Te rog, spune-o!

Spune bine”! Trebuie s-o spui!

- Bine. - Trebuie să

Bine.

Bine.

Tu n-ai fiică, iar eu n-am tată.

N-am tată.

Moarte suspectă. Grăbeşte-te!

Mă întorc repede.

Te urmez.

CRIMINALIST

S-a sinucis.

Poate ajungi într-un punct în care nu-ţi mai pasă.

Unii oameni,

înainte să se sinucidă,

par cei mai fericiţi din lume.

Fără scrisori, nu?

Fără scrisori.

Atunci, să plecăm.

COPIILOR NIMĂNUI CONTAINERUL

Hei!

Deci s-a sinucis?

- Da? - Da.

Case cu multe etaje.

Prea multe balcoane.

Prea multe nopţi şi toate au fost prea lungi.

Oricum, îmi pare rău

că te-am contrat în faţa şefului.

Lupt pentru convingerile mele.

M-ai făcut să simt amintiri.

Haosul aliniat.

Locul în care nu mă voi întoarce niciodată.

Oraşul copiilor nimănui.

Containerul.”

Ambra?

Subtitrarea: Iulia Ştefan