Original subtitles

CAZUL DOCTORULUI LAURENT

- Cine-i ăla cu valizele? - Nu e de pe-aici.

Poate e un inginer de la baraj.

Era în trenul de Paris. Sigur e un comis voiajor.

Mă scuzaţi... Îl cunoaşteţi pe doctorul Bastid?

El mi-a reparat braţul şi a închis ochii bietului meu tată.

- Aţi venit la consultaţie? - Nu, dar trebuie să vină să mă ia.

- La ora asta, aş lua Vaca. - Poftim?

Aşa e poreclit autobuzul, din cauza claxonului.

Trebuie să ajungă.

Ia uite cine vine!

- E Francine! - A plecat?

Nu ştiaţi? Imediat după scandal.

L-aţi auzit?

Mai bine veniţi cu noi. Probabil că doctorul are treabă.

Mulţumesc.

Sănătate!

Dacă vrea să mă viziteze, să ia bicicleta!

Dacă se simte obosit, să ia binoclul!

Poftiţi...

Mulţumesc.

Nu ştiaţi?

Lucra la văduva Escalin, dar s-a încurcat cu fiul cel mare.

- Frumuşel băiat! - Nu era logodit cu alta?

Ba da. Îi aducea o dotă frumuşică.

Dar logodna s-a rupt şi văduva a dat-o afară.

Îl înţeleg pe băiat!

Logodit cu o prună, normal că a gustat din piersică.

- Mai e mult? - Ajungem imediat, domnule.

Mulţumesc.

- Eu cred că e inspector. - A întrebat de doctorul Bastid!

- Şi? - Poate e inlocuitorul lui.

- Cine spera la un tinerel... - Dacă speră să facă avere aici...

Şi corbii trec pe deasupra!

- E cineva pentru Patru-Drumuri? - Eu!

Salută-l pe tatăl tău!

În locul ei, nu m-aş fi întors acasă.

Nu mai e mult. Se văd luminile din Saint-Martin.

- Doctorul Laurent? - Da, doamnă.

Stăpânul meu e cu o bolnavă. M-a trimis să vă întâmpin.

E perfect!

- Băiatul o să vă ia valizele. - O să le care singur?

La vârsta lui, munceam deja!

- Daţi-mi... - Trusa o păstrez.

- O iau înainte. - Vă rog...

A venit inlocuitorul doctorului.

- Am auzit că e parizian. - Nu e ciudat că vine aici?

- Poate are ceva pe conştiinţă. - N-am văzut dacă are barbă.

- L-am pierdut pe puşti? - Nu, dă roată.

- Mai e mult? - Casa e la capătul străzii.

Aveţi grijă la trepte!

Râul trece prin mijlocul satului. Să nu călcaţi în apă. E rece.

Ajutor!

E Catherine, soţia inginerului. Are o naştere grea.

La ea e doctorul.

Nu e bine. Vine cu picioarele.

- Ce faci? - Îmi mut mânzul.

Nu vreau să se sperie. Şi-aşa e nervos! Vino, puiule!

Doctorul a spus să mergeţi la el. Mai durează mult.

- E doctorul cel nou? - Da.

Biata de ea!

Mă scuzaţi. Sunt doctorul Laurent, succesorul doctorului Bastid.

- Sunteţi doctor? - Da.

N-ar strica să urcaţi. O doare rău.

- E soţia dv.? - Da.

O să mă învinovăţesc toată viaţa. Poftiţi.

- Ce fac, îl tai sau nu? - Ce anume?

- Porcul! - Nu ştiu!

Trebuia să-l tăiem pentru botez!

Pardon.

Domnul Laurent! V-am recunoscut imediat.

Voiam să vin la gară,

dar bărbatul propune şi femeia dispune.

Doamna Loubet, mama-soacră.

Doamnă...

Doamna Ribaud, moaşa noastră.

- Se linişteşte. - O să-i fac, totuşi, o injecţie.

- Vreţi s-o examinaţi? - Nu. Nu sunt specialist în naşteri.

- N-am mai asistat de mult. - Va trebui să vă reapucaţi.

Pe aici.

Eu nu intru. Nu vrea să mă vadă.

Nu ştiu ce are cu mine.

N-are noroc, biata de ea. Iese întors.

E într-o stare de nervi...

Deşi e o femeie instruită, inteligentă!

A fost la pension, la Grenoble.

Ar trebui să se abţină,

dar, în situaţia de faţă, instrucţia şi inteligenţa...

Ce putem face? Lăsăm natura să-şi facă treaba.

Uneori, natura trebuie ajutată.

Tocmai! Voiam să-i fac o morfină.

A fiert seringa?

- Ce e? - Nu vă temeţi, doamnă.

- Sunt doctorul Laurent. - Aţi fost chemat? E grav?

Nu. Sunt inlocuitorul său. Am venit de la Paris.

De la Paris... Ajutaţi-mă! Mă doare!

Nu vă închipuiţi! Nimeni nu-şi inchipuie!

Acum mi-e mai bine, dar o să înceapă iar.

De azi dimineaţă... Nu mai am putere! O să mor?

Ajutaţi-mă!

Ce idee! Nu se mai moare la naştere!

Eşti agitată. Nu vrei să-l vezi pe Andre?

- S-ar bucura. - Nu!

Nu vreau să mă audă ţipând!

Nu în faţa soţului meu, doctore.

- Spune-i să plece! - Pleacă.

Iar începe!

Puiul meu vrea să iasă şi nu poate!

Sunt prea îngustă! O să-mi deschidă burta!

Mama a murit la naştere. E rândul meu.

Salvaţi-l! Mă sacrific eu.

Toate suntem sacrificate!

Mereu a fost aşa. Asta ne e datul. N-avem ce face.

- Resemnează-te! - Nu trebuie să ne resemnăm!

Mai ales în faţa bolii şi a suferinţei.

Am adus seringa.

Sunteţi obosit... Odihniţi-vă!

Eu rămân aici noaptea asta. Şi datorită dv., e ultima.

Ajutor!

Băiatul v-a dus bagajele în cameră.

Aici e salonul.

Aici e cabinetul doctorului.

Aici e sufrageria.

Aici e uşa spre pivniţă... În fund e bucătăria mea.

Să vă arăt camera dv.

V-am dat-o pe cea mai frumoasă. A fost a bietei lui soţii.

Foarte bine!

- Sigur nu vreţi să mâncaţi? - Nu. Sunt obosit.

Voiam să vă întreb... Lucrez de mult la doctorul Bastid.

Sunt bătrână, dar încă sunt activă.

Şi nu-i adevărat că sunt surdă.

Ştiu să ţin o casă şi aici sunt ca acasă.

Vreţi să mă păstraţi? Numele meu e Celina.

- Doctorul nu v-a spus nimic? - Nu...

Sunt puţin bolnav. Am o cavernă.

Nu vă speriaţi! E doar un început.

Prefer să vă spun.

E posibil să am momente de oboseală sau tristeţe.

Aş avea nevoie de dv. Dacă vreţi să rămâneţi...

Vă mai aduc o pătură.

O să vă faceţi bine!

Aici, nu e ca la Paris. Suntem aproape de cer.

- E fată sau băiat? - Fată.

Biata de ea! Nu ştim dacă o să trăiască.

Biata Catherine, a suferit toată noaptea.

Şi ce ţipete a scos!

A născut la ora şase. A trebuit să folosească fiarele.

- Ce sunt "fiarele", mamă? - Du-te la joacă!

- O să afle curând. - Sper că nu.

Eu am avut şase, fără probleme.

- Nu vă înţeleg. - Tu eşti ca o pisică.

Pisicile ţipă când fac dragoste, nu când fac pui.

L-aţi văzut pe noul doctor?

- Cum e? - Simpatic.

- E însurat? - Nu cred.

- E interesant! - Cu un doctor, nu rişti copii.

Grăbiţi-vă! Doctorul Bastid îl prezintă tuturor.

Dl Guillaumin, primarul nostru,

care ar trebui să-şi supravegheze ficatul.

Dl Beranger, farmacistul.

Joseph, tâmplarul, ca sfântul cu acelaşi nume.

Domnul Bertrand, directorul şcolii.

Ne-a făcut astă-iarnă o frumoasă congestie pulmonară.

Dl Simonet, care e sănătos ca pâinea pe care ne-o face.

Şi dl Roux, care e în formă pentru că nu face nimic.

Încântat!

Vă doresc s-o ţineţi tot aşa. Curând, o să vin eu în consultaţie.

- Poftim? - Să mă înveţe să joc bile.

Haideţi să ne răcorim. După dv.

Nu e ca doctorul Bastid.

- Arată bine pentru un parizian. - Deşi nu e chiar tânăr.

N-am încredere în tineri.

Păcat că n-are barbă!

În sănătatea soţiei dv. şi a fetiţei.

- Cum o cheamă? - Marie-Josephine.

Josephine o chema pe mama soţiei mele.

Spune-i soţiei tale să se odihnească.

Trec s-o văd deseară. Culcă-te şi tu!

Era mai bolnav ca ea.

- N-aş fi crezut că e aşa rău. - Toate femeile trec prin asta!

- Deci îl tai? - Pe cine?

Porcul.

- Da! - De ce nu spuneţi?

Noi continuăm turul proprietarului.

La revedere, domnilor.

"Turul proprietarului"... Pe noi ne vinde!

Bolnavii sunt ca oile.

Suntem liberi să ne tratăm unde vrem!

Cred că e doctor bun.

Iată micul dv. regat.

20 de leghe. 2000 de suflete.

Mai multe cătune, de-a lungul unui drum prost.

Veţi învăţa să le cunoaşteţi.

Dedesubt, înconjurat de ferme, se află satul Saint-Martin.

Şi acolo, la 25 km, subprefectura,

unde avem spitalul, o clinică şi câte o cină între confraţi.

Toate sunt ale dv., dragul meu.

E puţin altfel. Eram obişnuit cu uzine şi cazărmi.

Ştiţi cum sunt dispensarele de periferie.

Sărăcie şi iar sărăcie.

Un diagnostic, o vorbă de îmbărbătare,

apoi îi trimiţi la specialist, la spital...

Bolnavii erau nu proprietatea, ci responsabilitatea mea.

Şeful meu spunea: "Medicina e în primul rând iubire."

Trebuie să fugi de rutină, să cauţi, să inventezi...

Da... Când eşti tânăr, visezi. Ai vrea să salvezi lumea.

- Nu e o chestiune de vârstă. - Haideţi să ne răcorim!

Acolo e o fermă.

Aici.

Sunt oameni simpli şi fiica lor i-a făcut de ruşine.

Bună ziua! Permiteţi să ne răcorim puţin?

- Vă rog, dle doctor. - Mulţumesc.

Soţia lui mi-a fost bucătăreasă.

Au o fată frumoasă, care a trebuit să plece.

- Am impresia că s-a întors. - S-a întors?

Francine! Vino!

Îi e ruşine.

- Am înţeles că n-a fost vina ei. - Nu!

Bună ziua, dnă Trillaud! Ne aduceţi un pahar cu apă?

Ce frumuseţe!

Înlocuitorul meu, doctorul Laurent, de la Paris.

- Bună ziua. - Doamnă...

- Poftiţi. - Pardon.

Vreţi să beţi apa dv.? Nu ţineţi minte?

Pe vremuri, doctorul a analizat izvorul.

Voia să facă o cură pentru oamenii sărmani.

Şi un baraj. Şi electricitate cu un ban pe zi.

Şi dv. aţi vrut să vindecaţi lumea!

Dar mi-am venit în fire.

N-am avut nici cura, nici electricitatea.

- Nu ştiam că fiica dv. s-a întors. - N-a găsit nimic la oraş.

I-am spus: "Ori lucrezi aici şi nu discuţi cu nimeni, ori pleci."

- A băut vreun pic? - Puţin.

Greu mai suntem încercaţi!

S-a născut acum o săptămână, dar mama lui nu vrea să-l vadă.

A suferit teribil, biata de ea. Ca o femeie.

- Cunoaştem asta. - Da!

Îl hrănesc cu biberonul. Dacă i-l duc oii, îl bate.

- Francine încearcă s-o calmeze... - S-o calmeze?

Da. Animalele sunt ca oamenii. Când ştii să le vorbeşti, înţeleg.

Unde e puiul tău?

L-ai gonit!

Te-ai supărat pe el.

Sigur că te-a durut, dar nu din vina lui.

El nu se poate apăra. E slab şi golaş, ca un omuleţ.

Ce tot spune?

Ai încredere în mine!

Când auzi scârţâitul porţii, alergi,

pentru că ştii că vin să te hrănesc.

Pe el nu ştim să-l hrănim.

Şi nu doar hrana contează.

Dacă-l abandonezi, va fi singur pe lume.

Poate că acum o să-l vrea.

- Doctore, vă caută cineva! - Cine? Tu erai, Felicien?

Vă caută peste tot! Bine că v-am văzut venind încoace!

- Catherine Loubet are 40 de grade. - Ai alergat ca un nebun!

M-am întrecut cu Gaston. Ne antrenăm pentru cursă.

Învaţă să respiri, tinere.

- Aţi făcut ciclism? - Nu, box, în studenţie.

- Nu mi-aţi spus. - Nu v-am spus tot.

Spuneţi-i să plece.

- Nu-mi aud fetiţa. - Au dus-o alături.

- A murit! - Nu! Se odihneşte.

- Vreau s-o văd! - Nu acum.

E obosită. A suferit, ca dv.

Viaţa mea, comoara mea!

Nu e drept să sufere!

Copiii sunt nevinovaţi. De ce sunt pedepsiţi?

Nu vă agitaţi, doamnă. O să ne ocupăm de fetiţă.

Dv. o să vă scădem febra.

Trebuie să vă întremaţi. Aveţi încredere în noi!

Am încredere în dv.

O să te duci la subprefectură, la clinica doctorului Ripert.

N-au liber până mâine. O să te ia chiar doctorul.

Nu vreau s-o las! Are nevoie de mine!

- Vă rog! - Nu discutăm, Catherine!

Bolnavul trebuie să asculte ce i se spune.

Nu vreţi să înţelegeţi! Nu vreau să plec singură!

- O să vină şi soţul tău. - O vreau pe fetiţa mea!

Dacă o las, ştiu că n-o s-o mai văd!

Vreau să vină cu mine! Doctorul e de acord!

Dacă te îmbolnăveşti din nou, o să te trateze el.

Deocamdată, ascultă-mă ca pe tatăl tău.

Eu comand aici!

Bună ziua, Celina! Azi începe noul doctor?

Da. E tot placa veche!

Intraţi! Sunteţi al doilea.

Vine lume la consultaţie?

În ziua de târg e plin, dar nu sunt bolnavi adevăraţi.

Vin după remedii-minune şi nu-i mai vezi.

Îi miră să vadă un parizian care se stabileşte aici.

Mă întreabă de ce aţi venit.

Ca să lucrez. Dacă n-aş mai lucra...

Veniţi la fix.

Ar trebui să purtaţi un costum albastru şi o decoraţie.

Preotul are sutana, judecătorul, roba,

militarul, uniforma...

Ne trebuie şi nouă ceva.

N-am decoraţii şi nu mă interesează vestimentaţia.

Amuzantă statuetă!

- E un suvenir. - E frumoasă.

E nouă. Vă las.

Dacă vă trebuie ceva, sunt în sufragerie.

Bine, mulţumesc.

Prima persoană...

Prima persoană, vă rog.

Bună ziua, domnişoară.

Luaţi loc.

- Ce face mieluşelul? - Acum îl vrea.

Sunteţi un doctor! Dv. ce aveţi?

- Doctorul Bastid nu e? - La el aţi venit? E aici.

Doctore, e pentru dv.

Intraţi...

Bună ziua.

- Acum îl vrea. - Cine?

Oaia.

- Presupun că nu de-asta ai venit. - Nu.

Prima persoană!

- Bună ziua, doctore. - Bună ziua. Luaţi loc.

Sunt domnul Bertrand, directorul şcolii.

Foarte bine!

Mă ocup de cantina şcolară şi sunt secretarul primăriei.

Dar astea nu sunt o boală. Ce aveţi?

Iată radiografiile mele. Am un ulcer la stomac.

Doctorul Bastid a spus că trebuie operat.

Aş vrea să ştiu dacă pot să aştept vacanţa mare.

Acum nu pot să plec.

- Cine vă găteşte? - Eu.

De când mi-a murit soţia, nu prea am timp.

Mă descurc. Conserve, roşii...

- Îmi fierb cartofi... - Cred că ulcerul e mulţumit.

- Sunteţi sigur? - Ştii şi tu! Nu era nevoie să vii.

Doar nu plângi!

Ce aveţi toate? De ce nu staţi cuminţi?

După, adio libertate!

N-am făcut-o din viciu! L-am iubit!

Nu trebuie să iubim peste sau sub condiţia noastră.

De-asta ai fost la Nisa? Ca să...

Nu. Am căutat de lucru. Dar nu se găseşte uşor.

Nu pot să accept orice.

- Tatăl tău ce spune? - Nu ştie. Şi nu ştiu cum să-i spun.

Mi-e mai teamă pentru el decât pentru mine.

Mama va plânge puţin şi apoi se va bucura.

Dar el...

În loc să operăm, mai bine suprimăm cauza răului.

Poftim! Dar n-o să vă vindec singur.

- Mă trimiteţi la un specialist? - Da, la dv.

O să vă vindecăm împreună. O să vă explic.

- Înţeleg! Psihismul. - Nu tocmai, dar va fi fără pastile.

- Nu aveţi unde mânca? - La Marthe, soţia poştaşului.

Are chiriaşi.

Găteşte bine! Nimic complicat, dar...

- Credeţi că... - Deja vă simţiţi mai bine!

Nu vă bateţi capul! La revedere!

La revedere, doctore.

Pe acolo plecam de la doctorul Bastid.

Da?

La revedere!

- Bună ziua, doctore! - Dle Bertrand...

- Ce se temea să-mi spună? - E însărcinată.

- Şi ce spune tatăl? - Tatăl ei?

Nu, responsabilul!

Nu cred c-o să-şi onoreze obligaţia.

Nu e băiat rău, dar e slab şi dependent de mama lui.

Şi mama lui are portofelul din piele de arici.

Băiatul trebuia să se însoare cu o fată bogată.

Frumos l

- La Paris nu există? - Ba da!

- Cât e sarcina? - Trei sau patru luni.

Când mai vine?

Prin luna a opta sau a noua. Poate chiar în ultima clipă.

Aici, sarcina nu e considerată boală.

Trebuie să le explicăm că e foarte important pentru ele.

Şi pentru copil.

Să lăsăm natura să-şi facă treaba!

Credeam că aţi vrut să construiţi un baraj.

Nu văd legătura.

- Barajul ajută natura. - Nu e acelaşi lucru.

Mă îngrijoraţi!

Intraţi!

Doctorul Ripert.

Bună ziua!

Domnul Laurent.

Dl Ripert conduce clinica din subprefectură.

Bună ziua.

- De la Paris, cred. - Da.

De ce aţi părăsit capitala?

- Nu exercitam în acel Paris. - O să regretaţi!

M-am întâlnit cu stomacul nostru. Când mi-l trimiteţi?

Nu cred că e nevoie deocamdată.

Cum aşa? I-aţi văzut radiografiile?

Tocmai, că le-am văzut.

- Doamna Loubet ce face? - O ia ambulanţa. Era timpul.

A insistat să luăm şi fetiţa.

- Pot să telefonez la clinică? - Vă rog.

Va fi nevoie să-i facă o transfuzie.

Când nu ajuţi natura...

Când veţi fi singur, veţi face exact ce doriţi.

- Când terminaţi? - E partea cea mai delicată.

- Văd că vopsiţi a treia oară. - Se mai întâmplă să greşim!

Voiam să vă cer un sfat.

De la un timp, mi se pare că-mi tremură mâna.

- Să vă văd ochiul. - Ce are?

- Priviţi-vă în oglindă. - N-am nimic la ochi!

Ce culoare are albul ochiului? E galben.

Eliminaţi aperitivele şi îndoiţi vinul cu apă.

- Cu apă? - Da.

Feriţi-vă ficatul. Dacă veţi continua să beţi...

- Scăpaţi-mă de asta. - De Zefir? E din bronz!

Chiar dac-ar fi din aur... Iată lista vizitelor.

Dacă sună de la Paris, să revină deseară.

- De la Paris? - Da.

- Încep cu Simonet. - Da, pentru arsură.

Mayssat, Gauthier... Care Mayssat?

Astmaticul.

S-a întors şi Catherine Loubet. Nu-i merge grozav.

O să merg s-o văd. O să trec şi pe la primar.

Pentru ea ce trebuie să fac? Nu mi se pare că se întremează.

Şi ea a suferit mult. O să se vindece, dacă sunteţi calmă.

Sunt mai calmă ca niciodată.

La începutul sarcinii m-am revoltat.

Mă simţeam aşa rău, aşa neştiutoare...

- Apoi am înţeles. - Ce aţi înţeles?

Aşa e de la începutul lumii. Trebuie să acceptăm.

E îndatorirea noastră. Poate cea mai frumoasă.

Bună ziua, doctore.

Cum vi se par fetele mele?

Nu vă îngrijoraţi. O să le învăţăm să meargă.

O să vezi! Lasă-te răsfăţată!

- Nu i-ai oferit nimic doctorului? - Nu e nevoie!

- Ba da! Un rachiu! - Nu vreau nimic!

Tata îl face. N-o să vă facă rău!

- Soţul dv. vă iubeşte. - Şi eu pe el.

Se poartă de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Ar trebui să mă înţelegeţi. Şi dv. sunteţi bolnav.

- I-am auzit pe doctori vorbind. - Greşesc. Eu nu vorbesc.

Şi mă simt mult mai bine.

Am trezit-o?

Nu! Lasă-ne!

Doctore, ştiaţi că un copil poate fi un blestem?

Când se apropie, îmi vine să ţip.

Poate că nu mă priveşte, dar fiica dv. doarme lângă dv.?

Da.

- Şi soţul dv.? - În camera cealaltă.

Vă faceţi nefericită şi fiica.

Locul ei nu e aici, între voi doi, ci dincolo.

Şi al soţului dv., aici.

Nu credeam că sunteţi preot.

Vă interesează mult uşile din casa asta.

Mai e una: cea pe care aţi intrat.

Am vrut să vă dau un sfat. Mă scuzaţi. La revedere, doamnă.

- La ce vă uitaţi? - La vârsta deceselor.

78 de ani, cinci luni...

41 de ani, 15 zile...

Sunt mai mulţi morţi în registre decât în case.

Domnul primar vă dă sala de la primărie,

dar nu înţelege la ce vă trebuie.

Nici eu, de altfel.

Vreau să ţin o conferinţă,

să atrag atenţia oamenilor asupra corpului lor.

Aş vrea să încep cu femeile.

Credeţi c-o să vină cineva? Catârul nu bea dacă nu-i e sete.

Bărbaţii, mai treacă-meargă. Dar femeile...

Le pot spune lucruri interesante.

Dacă le-aţi spune cum să evite o sarcină...

Dv. instruiţi copiii. Vă daţi silinţa pentru asta.

- Dar cine-i aduce pe lume? - Doctorul.

Mamele. Femeile.

- Înţeleg... Eugenia. - Ştiţi câte gravide sunt aici?

Pe mine mă întrebaţi?

E cineva care v-ar putea spune.

Pot să vă spun tot ce nu ţine de secretul confesiunii.

Fernande, Blanche, soţia coaforului, Mariette...

Ea nu vine la mine, dar se ştie.

Margot din Benevent...

Sunt vreo şase.

Dar câţiva au murit.

- La câte am ajuns? - La patru.

Odile, care s-a măritat cu fiul cârnăţarului...

Nu ştiu, dar e ca şi.

Soţia primarului...

Da, sunt bine infirmat, că se apropie Paştele.

- Au venit multe. Câte sunt? - Şase.

Vă mai găsesc şi altele!

- Noemie, soţia paznicului. - Şapte...

Astea au fost.

- Mai ştiu eu una. - Cine?

Voiam să vă mai rog ceva.

- Am auzit că aveţi un fonograf. - Da...

- E recent? - Da!

E de dinainte de război, dar am plăci bune.

Mie mi-ar trebui unul cu discuri.

- Vreţi să le puneţi muzică? - Poate...

Sunt moaşă de 30 de ani. Îmi cunosc meseria.

Am conştiinţa împăcată.

A trebuit să vină un parizian ca să-mi aud vorbe!

Dacă suferă e vina mea?

Nu, dar acum există naşteri fără dureri.

Mă duc la Paris, să văd cum se face.

La Paris se fac copii altfel decât la noi?

Eu ştiu să moşesc! Nu ca dv.!

Doctorului Bastid i-aţi spus că nu moşiţi!

Ce sunt invenţiile astea?

Asta încerc să vă spun!

Citiţi asta!

Nu mă interesează! Nu interesează pe nimeni!

O să ţineţi conferinţa cu scaunele goale!

Vom vedea!

Pentru urgenţe, doctorul Ripert. Pentru fleacuri, farmacistul.

- Chiar vreţi să luaţi avionul? - Trebuie să mă întorc poimâine.

Mulţumesc. La revedere!

Maică Precistă!

Conferinţa dr. Laurent despre naşterea fără dureri.

- N-a venit? - Nu înţeleg unde e.

Ce a văzut la Paris e o prostie şi nu îndrăzneşte să mai vină.

- Vă duceţi la spectacol? - Nu văd intrând pe nimeni.

- Bună seara. La plimbare? - Da. E frumos afară.

- Luăm puţin aer. Şi dv.? - Ne plimbăm.

- Am auzit că doctorul n-a venit. - Iată-l!

- Bună seara, domnilor. - Doctore...

Îmi cer scuze. Am avut probleme cu maşina.

- E lume? - În piaţă, da.

- Am adus un fonograf. - Vi-l instalez?

Da.

V-am spus: catârul nu bea dacă nu-i e sete.

- Te duci? - Ce să fac acolo?

Ai dreptate. Şi tu, Gilberte? Te interesează misterele naturii?

- Pot să ţi le explic eu. - Lasă-mă în pace! Râzi de toate!

Pe noi ne interesează.

A adus un fonograf.

Nu ne face concurenţă!

Denise, deschide televizorul! Începe meciul!

- Ce meci? - Campionatul semigreilor!

Şi acum, după artă, sportul.

- Intrăm? - Nu e nimeni.

Eu intru.

Oare se vor duce?

Fără dureri...

Sunt ca nişte copii cărora li s-a promis o prăjitură.

Uite-o pe Francine. Sper că nu se duce. Nu-i e frică?

De ce să-i fie frică? Nu-i o crimă să iubeşti.

Acum plăteşte şi ea.

Mă întreb ce vrei.

- Vine Francine! - Da?

Începe l

Meciul!

Adversarii se observă... Meciul a început de două minute...

Mi s-a spus: "Nu vor veni."

Nu mă cunoaşteţi bine. Sunt aici de puţin timp.

Înainte, am lucrat într-un dispensar de la periferia Parisului.

La oraş sau la ţară, ideea e aceeaşi: viaţa şi moartea.

Moartea trebuie să încerc s-o întârzii cât mai mult

şi viaţa trebuie s-o ajut să apară uşor.

Şi pentru mamă, şi pentru copil.

În seara venirii mele, am văzut o persoană,

care e aici, de altfel,

care-şi muta mânzul în miez de noapte.

De ce?

Din cauza ţipetelor lui Catherine Loubet.

Mânzul meu e aşa nervos că făcea colici.

Nu râdeţi!

E un stăpân bun, care are grijă de calul lui.

Dar femeia care ţipa?

S-a ocupat cineva de ea şi de copilul ei?

Ştiu ce o să-mi spuneţi.

Femeile au suferit mereu la naştere.

Ieri, da. Azi, nu.

Vin de la Paris.

Am văzut trei femei născând prin noua metodă.

Ăştia, cu meciul lor!

Toate trei au expulzat copilul fără să scoată un strigăt.

Şi toate trei au fost tulburate când a apărut copilul.

Şi ştiţi ce au făcut?

Au râs. Aşa bucuroase erau!

Acum sunt sigur: femeia poate naşte fără dureri.

Blestemul s-a rupt.

Am aici un fonograf.

Nu vreau să pun muzică.

Dar am un disc.

Gata! Pune fonograful!

Acest disc a fost înregistrat într-o sală de naşteri,

de către o femeie care a vrut ca experienţa ei să fie de folos.

Acum învăţăm să naştem cum învăţăm carte.

Cum dv. doamnă, aţi învăţat să tricotaţi.

Cum dv. aţi învăţat să mergeţi pe bicicletă.

Sportivul care se pregăteşte pentru un meci

îşi antrenează muşchii, învaţă să respire...

Apoi vine ziua cea mare. şi naşterea e un meci.

Veţi naşte fără dureri, dar nu fără efort.

Campioana care va urca în ring va avea mult de muncă.

Şi ea va fi învăţat să-şi folosească mintea şi corpul,

ca să-şi conducă singură naşterea.

V-am vorbit despre un meci. Veţi avea un manager: doctorul.

El vă va explica simplu cum sunteţi făcute,

cum se dezvoltă copilul vostru

şi cum să vă folosiţi mintea ca să-i deschideţi calea.

Şi prima luptă e împotriva dv.,

împotriva prejudecăţilor, a spaimelor, a superstiţiilor.

Dv. staţi picior peste picior.

Dacă aţi aştepta un copil, ce v-ar spune?

Că i s-ar răsuci cordonul în jurul gâtului.

Exact! Şi dv., doamnă?

Dacă v-ar durea stomacul, ce v-ar spune?

- Că mă gâdilă părul copilului. - Exact.

Şi poftele? Şi sfaturile aiuritoare?

Şi povestirile înspăimântătoare? Frica de cezariene...

De fiare!

Când vine clipa, femeia ştie că au venit "durerile" şi ţipă.

Trebuie să ştiţi cum sunteţi făcute şi cum merge.

Nu e o curiozitate nesănătoasă.

- Ce spune? - Promisiuni electorale.

Mâine, radem gratis şi naştem fără dureri.

Ce face doctorul ăsta?

Există lucruri despre care nu se vorbeşte.

Aici apare un nou personaj: cel pe care nu vă mai bazaţi.

Care fumează şi merge de colo-colo,

se aşază, se ridică şi-i e mai rău ca dv.

Soţul!

N-o să mai stea, ruşinat, într-un colţ.

O să vă fie de folos.

O să înveţe lecţiile în acelaşi timp cu dv.

O să fie mândru de asta şi dv. o să fiţi fericite.

Şi dacă nu există soţ... Se întâmplă şi asta!

Familia şi doctorul o să-i ţină locul.

- Mă întreb câte sunt. - Ce anume?

- Câte femei îl ascultă. - Te frămânţi pentru un fleac!

"Un fleac"?

Tot ce am suferit eu şi fetiţa şi acum, noi doi, e un fleac?

Catherine!

- E vina mea? - Nu, dar nu mă pot abţine!

Şi mama m-a adus pe lume, dar nu s-a supărat pe tata.

De unde ştii?

Am fost un soţ bun şi mă iubeai!

Acum mă priveşti ca pe un străin care te bate!

Încearcă să înţelegi!

- Am înţeles. - Andre!

Chemi doctorul, dar boala ta e aici.

Mie mi-a fost bine doar când eram fată.

Pentru noi, căsătoria e sfârşitul libertăţii.

Dumnezeu să-mi ia viaţa, dar să nu mi-o dea iar.

Ţie, măcar, ţi-a dat automobilul, muzica...

Muzica?

Relaxaţi picioarele şi braţele!

Firele de păr. Ochii. Nasul. Capul. Bărbia. Umărul.

Uşurel... Umărul...

- Acum, al doilea umăr. - E minunat!

- Iată-l! Încă n-a ieşit de tot. - E minunat!

E minunat, doctore!

Nu simt nimic!

E minunat, doctore!

Vi-l pun pe burtă... E fată!

Iată! Mâine sper că va fi minunat pentru toate femeile.

Nu ştiu dacă aşteptaţi sau doriţi copii.

În orice caz, e minunat să dai viaţă unui copil.

Sunt aici. Cu cele care vor dori, voi organiza un curs colectiv.

Vor putea veni şi soţii şi va fi gratuit.

Ce riscaţi?

Asta a fost tot. Dacă aveţi întrebări... Vă ascult.

Nimeni?

Nu fiţi timizi!

Nimeni...

Dacă aveţi nevoie de mine, ştiţi unde mă găsiţi.

Eu sunt celibatar, dar sunt alături de dv.

Dar până se decid...

Un curs colectiv n-o să meargă. Le va fi ruşine unele de altele.

Eu vă felicit! Nu mă cunoaşteţi. Nu sunt de aici.

Veţi spune că, la vârsta mea, n-ar trebui să mă intereseze,

dar am venit pentru soţul meu.

- Îl veţi cunoaşte curând. - Mulţumesc, doamnă.

- Dar aveţi grijă la confraţii dv.! - De ce?

O pot considera publicitate.

- Permiteţi-mi să vă mai spun ceva. - Vă rog.

Ar trebui să vă puneţi un costum bleumarin.

E doamna Vanolli, soţia doctorului de pe celălalt versant.

Eu vreau să învăţ.

Am înţeles că eu eram cea care n-are soţ.

Veţi învăţa foarte repede.

- Mulţumesc. - Eu vă mulţumesc.

Ştii ce am aflat? Doctorul îi dă lecţii lui Francine.

- Francine e gravidă? - Femeile cinstite n-o să meargă.

- Şi tatăl ei? - N-a putut s-o strunească.

Cum a fost iepurele? - Grozav!

Nu le spuneţi jandarmilor! Pare că vă merge mai bine.

Da!

Nu vă oboseşte să urcaţi până aici?

Nu, dimpotrivă.

Le tai la fel de subţiri. Când eram mică, mă uitam prin ele.

Într-o zi, a tăiat una mai groasă şi i-am spus:

"Dă Doamne să nu te mai văd niciodată!

Mi-a dat o palmă.

E timpul pentru lecţie!

N-am mai fost de mult la şcoală.

- Eu n-am fost mult. - Nici eu.

Mă tem că n-o să pot.

Dacă vrei să înveţi, restul vine de la sine.

Când vezi un munte, crezi că n-o să ajungi în vârf.

Apoi, apropiindu-te, găseşti drumurile, trecătorile, potecile...

obstacolele rămân în urmă şi ajungi în vârf.

- E adevărat! - Sigur că e.

Când priveşti lucrurile în faţă, te sperie mai puţin.

Dar când nu ştii ce o să fie...

- Jandarmii. Ce vor? - Doamne! Unde?

Am glumit.

N-avem ce ne reproşa, dar tot ne sperie.

Şi iepurele? Sezonul e închis.

- V-aţi speriat. - Da.

Dacă ştiaţi din timp că jandarmii o să vină să bea ceva,

ce aţi fi spus văzându-i?

Le-aş fi spus: "Poftiţi! Oţetul e la rece."

Exact. Şi nu v-ar fi fost frică.

Creierul dv. trebuie să ştie că o să vină jandarmii.

Şi să nu se mai teamă de ei.

- Înţeleg. - Taci!

Când o să naşti, Francine,

creierul d-tale o să spună: "Aşa trebuie să fie."

"Nu sunt mirat, am fost avertizat, urmează asta şi asta..."

Dar înainte, trebuie să ştie ce va urma şi cum funcţionează.

După aceea, va prelua conducerea şi totul va fi bine.

- Am înţeles. - Nu-l mai întrerupe!

Vorbiţi cu oaia înainte.

O transformă într-o nouă Fecioară.

- Urcă în fiecare duminică. - Nu se duce pentru fată.

Îşi dă atâta osteneală pentru un copil fără tată!

Dacă le-am aruncat piatra tuturor celor cu păcat,

am rămâne fără pietre!

Uite plata!

Gândiţi-vă la biata doamnă Loubet. Durerea e firească. Nu, Andre?

Tăceţi! Aş face orice să nu mai văd ce am văzut!

Nici n-o să mai vadă curând. Ştiţi că-l culcă separat?

Durerea a innebunit-o pe doamna Loubet.

Tu crezi?

Mă agasează când aud bărbaţii spunând că e foarte bine cum e.

La cât îi doare pe ei...

- Aţi văzut asta? - Ce e?

Parizianul face publicitate. "Naşterea fără dureri".

- Atacă medicina clasică. - Mai bine s-ar trata.

Are dreptul să ţină conferinţe.

Dacă propune cursuri, recrutează clienţi.

Am impresia că sperie clienţii.

Două dintre gravidele lui mi-au cerut să mă ocup de ele.

Nu mai vorbesc de doamna Loubet!

- Nici nu e specialist. - Mai bine îl sfătuim...

Lăsaţi-l să dea greş!

Alo, Parisul? Aici Saint-Martin. Nu închideţi!

Alo, Saint-Martin? Aveţi Parisul! Vorbiţi!

Broşurile sunt drăguţe, dar sunt singur aici!

Nu, nu sunt în pustietate, dar...

Da, te-am văzut la Paris, dar eu n-am făcut-o niciodată.

Dacă ai putea veni, m-ar ajuta.

Dacă nu poţi, asta e!

Dacă dau greş, e o problemă pentru toţi!

Nu sunt amărât.

Mulţumesc. La revedere!

Da?

Trei unităţi? Mulţumesc.

Poftim? Dv. credeţi?

Nu vă scuzaţi. E foarte amabil din partea dv.

Mulţumesc. La revedere.

- Ce e asta? - Un bazin de femeie.

- E adevărat? - Da.

Nu vreau să-l văd!

- A fost al unei femei? - Da.

La început, copilul se dezvoltă la adăpost, ca într-un ou.

Apoi vine ziua evadării.

Dă-mi păpuşa.

Trebuie să iasă pe aici.

E momentul cel mai greu.

- Uşa e cam mică. - Dar copilul are un complice.

Pe tine.

Şi eu, dacă sunt informată, pot să-l ajut.

Da! Femeia care suferă când naşte nu se poate ocupa de copil,

care poate să nu respire normal şi să n-aibă oxigen destul.

De-asta vedem nou-născuţi pe jumătate asfixiaţi.

Când fată, oaia îşi schimbă respiraţia.

Asta o să faci şi tu. Ridică-te.

Când respiri, diafragma apasă pe copil.

Vei învăţa să respiri fără să-l deranjezi.

Întinde-te puţin.

Nu înţeleg tot, dar parcă aş ghici câte ceva.

Mi-e ruşine din cauza fetei,

dar îmi spun că ni se va întâmpla un lucru bun.

Sigur!

Soţul meu nu vrea.

Spune că ar fi lipsit de respect pentru mama şi bunica lui.

Eu m-aş duce. Doar ca s-o enervez pe soacră-mea!

- Am trecut să vă salut. - Vă mulţumesc.

Am fost chemat de primar.

Doamna Loubet mi-a cerut să mă ocup de tratamentul ei.

- Mi s-a părut corect să vă anunţ. - E liberă să aleagă.

Doamna Loubet nu pare să vă înţeleagă ideile.

În fond, metoda dv. e hipnoză.

Nu. Sunt muncă multă, explicaţii multe şi încredere.

- Încredere? - Da.

Într-o clientelă ignorantă, care o să vă lase baltă?

Ce ne cer femeile? Să le moşim abil.

Ne plătesc să facem munca în locul lor.

Şi dv. vreţi să le puneţi la treabă.

O fată incultă nu înlocuieşte doctorul!

Metodele astea ne sunt străine!

E nevoie de cercetători, dar în centre bine echipate.

Eu adorm.

Eu explic.

La început, bâjbâiam,

dar am o clientă care mă învaţă şi ea pe mine.

O văd înflorind şi înţelegând cine e.

Şi credeţi-mă, nu e vorba doar despre durere.

Poate că şi mama se naşte iar.

- Mă uimiţi. - Uimirea e începutul ştiinţei.

Îmi cer alocaţia pentru că ştiu că am dreptul.

- Cine ţi-a spus asta? - Doctorul.

Nu e treaba lui!

Nu vreţi să mi-o daţi pentru că nu m-aţi asigurat.

Nimeni nu e asigurat! Dacă m-aş plânge...

Încearcă! Hoaţo!

- Hoaţă? - Da.

Ai vrut să ni-l iei! Ai vrut să te măriţi cu el!

Hoaţă de inimi!

Şi vrei să ne şantajezi cu un copil al nu-ştiu-cui?

N-am cerut un certificat de botez, ci alocaţia.

Restul e treaba mea.

Ţine minte că ferma voastră e a mea şi că-mi datorează trei rate!

Dacă insişti, vă dau afară!

Când scoateţi mai mult de-o sută de franci,

statuia generalului Massena se ridică şi vă salută!

Antonin! Ai auzit ce-a spus?

Nu era de ajuns că ţi-a stricat nunta?

În locul tău, m-aş duce la doctorul ăsta!

M-am săturat de povestea asta! Acum se bagă toată lumea!

Toţi mă întreabă: "Şi Francine? Când e sorocul?"

Sau: "Cu tine face exerciţiile?" Exerciţiile...

Francine!

- Bună ziua. Te iau cu mine? - Mulţumesc.

- Nu ne-am văzut de mult. - Da.

Mergem la şcoală împreună, apoi nu ne mai cunoaştem.

- Am stat în aceeaşi bancă. - Da.

Am auzit că primeşti lecţii la domiciliu.

Nu crezi? Dacă venea mai devreme, nu erai în starea în care eşti.

Ce stare? De ce nu mă lăsaţi în pace?

Spune că ar trebui să mai faci un copil.

De ce se bagă? L-am rugat să nu se bage!

Tu crezi că-l interesează ochii tăi frumoşi?

Cred că ţine la mine.

Toţi doctorii ţin la animalele din laborator.

E nevoie de şoareci, iepuri şi cobai.

Şi uneori cobaiul crede că-l îngrijeşte pentru că-l iubeşte.

Opreşte.

Opreşte! Nu ştiu dacă sunt cobai, dar ştiu ce eşti tu.

Şi nu te cred!

Bună ziua!

- Azi-noapte ne-au agăţat asta. - Ce e?

Creanga de brad: Fată de măritat.

Francine unde e?

Bună ziua.

- Ce e? - Nimic.

- Ţi-am adus o carte cu ilustraţii. - N-am nevoie!

- Ce are? - Azi e nebună.

Zi, urâcioaso, ţi-ai făcut exerciţiile?

Nu sunt un animal de circ!

De dimineaţă au trecut nişte ţigani cu o maimuţă.

Ea făcea exerciţiile. Eu renunţ.

- Ce ţi-au spus? - E adevărat că nu ţineţi la mine?

- Cine ţi-a spus asta? - Nu vă priveşte.

- E o prostie! - Ştiu că râdeţi de mine!

O fată de la ţară e mai uşor de păcălit.

Cu vorba frumoasă, faci ce vrei din ea.

Francine...

De fapt, mă dispreţuiţi.

Nu mai veniţi! Nu vreau să vă mai văd!

- Nu vă e bine? - Ba da.

- Aveţi musafiri! - Musafiri?

O surpriză.

- Bună ziua, doctore. - Bună ziua, doamnelor.

Nu ne cunoaşteţi, dar am citit ziarul.

Suntem de la fabrica de textile din Lantosque, la 30 km de aici.

- Ca secretar, mă gândisem... - Lasă-ne pe noi, Robert.

Noi ne-am gândit să vă rugăm să ţineţi o conferinţă şi la noi.

Avem femei gravide şi le interesează.

Avem şi un mic dispensar. Am putea să facem o clinică.

Sunteţi foarte amabile!

Bună ziua, Catherine! O plimbi pe cea mică?

Ce frumoasă e!

- Cât are? - Patru luni.

Nu s-ar zice că s-a chinuit atât!

Ştii unde am văzut-o pe Francine? La brutărie.

- Pe Francine? - S-a angajat acolo.

Sfânta Fecioară s-a instalat în sat, ca o prinţesă.

În starea ei, n-o să-i fie uşor la brutărie.

"În starea ei"? Arată de minune!

Acum e aproape de doctorul ei.

- Ce dacă? Sunt certaţi. - Uneori, nu e bine să te cerţi.

Poate că nu zice doar prostii şi că Francine o să regrete.

Poate...

Celina, azi merg eu să cumpăr pâine.

Ştiaţi că e la brutărie?

- Eu le-am spus s-o ia. - De ce?

Sunteţi prea ocupat şi nu vă daţi seama.

Ideea dv. e ca o bucată de pâine aruncată în râu: atrage toţi peştii.

- Vreau să ştiu cum o să se termine. - Mă întreb şi eu.

Vom vedea!

Anestezia... e ca un fruct.

Cu sulfat şi arsenic, pare un fruct frumos,

dar poate c-o să vă doară burta.

Femeia care naşte sub anestezie nu simte durerea,

dar pruncul poate păţi ceva.

Aşa spunea. Dar poate că sunt doar vorbe.

Şi despre respiraţia ce spunea?

Cel mai important e să ştii aici ce se întâmplă aici.

Burta noastră e ca un munte. Îţi găseşti calea pas cu pas.

Ce contează dacă ştii sau nu ştii?

Când nu ştii...

E ca atunci când a venit aici. Nu cunoştea pe nimeni.

Era întuneric. Spunea că totul părea periculos.

Dar când ştii, e ca atunci când răsare soarele.

Satul nu mai e acelaşi!

Vezi lucrurile cum sunt şi nu-ţi mai este frică.

Aşa spunea.

Îmi place electricitatea!

Cum coboară copilul?

Uite!

- Ce faci cu abajurul meu? - E bazinul unei femei.

Bazinul?

N-ai o păpuşă veche?

Nu e nimeni?

Nu e nimeni?

Doctore...

- Sper că nu vă deranjez. - Glumiţi? Vă trebuie ceva?

- Pâine. - Pâine...

- Bine coaptă, nu? - Vă rog.

- Francine e bine? - Francine? Foarte bine.

- Lucrează la dv., nu? - Da. Soţia mea avea nevoie.

E suferindă.

Mulţumesc!

- Bună seara! - Bună seara, doamnelor.

- Aţi venit şi dv.? - După cum vedeţi...

- Aprinzi lumina, Fine? - Îmi permiteţi?

E frumoasă electricitatea!

Scuzaţi-ne că n-am venit la dv., dar soţia mea e cam temătoare.

Cred că, în curând, va avea nevoie de serviciile dv.

Între timp, vorbeşte puţin cu Francine.

E în mâini bune.

Bună seara.

- Mă bucur că aţi venit. - Şi eu.

- Am noutăţi. - Da?

- Se mişcă. - Să vedem!

- Dacă vreţi să urcaţi... - Mulţumesc.

Veniţi cu noi!

Vino şi tu!

Las uşa deschisă.

Întinde-te.

Destinde-te.

- Îl auziţi? - Da, îl aud.

O să comunicăm cu el.

O să-i facem un semnal, ca unui miner din galerie

şi el o să ne răspundă.

- Aveţi o lumânare? - Da.

Aprindeţi-o!

O să respiri cum te-am învăţat. Mulţumesc.

Inspiră adânc.

Expiră scurt...

Şi acum expiră uşor spre flacără, fără s-o stingi.

Fără să râzi!

Încă o dată.

A răspuns!

E viu.

Naşterea fără dureri prin metoda psihoprofilactică

e rezultatul educaţiei fizice şi psihice a femeii gravide

în ultima perioadă a sarcinii.

Această metodă fiziologică experimentală

vizează abolirea durerii "fatale" legate de contracţia uterului...

Sunteţi mulţumit? Soţia dv. a născut.

Mulţumit? Nu! Uşurat că nu mai suferă.

Dar nu mă bucur că a suferit atât.

Nu exageraţi!

Exagerez? Dv. sunteţi obişnuit, dar biata mea soţie...

Permiteţi-mi să vă spun că a avut o naştere normală.

Vi se pare normal?

Doctorul Laurent spune că durerea poate fi suprimată.

Nu vorbiţi despre doctorul Laurent!

- Dar ziarele vorbesc. - Iar?

"Burgul Saint-Martin are un nou cult..."

al cărui preot e doctorul Laurent."

Tâmplarul se numeşte Iosif.

Declaraţia papei, un interviu cu Fecioara satului...

Îşi permite să critice medicina clasică.

"Corpul medical nu pare pătruns de Sfântul Duh", scrie jurnalistul.

Poate ar trebui să anunţăm Consiliul de Ordine.

Sunt de acord.

Nu mi-a fost niciodată simpatic. N-are maniere.

M-a primit în curte, tăind lemne.

Pe mine mă interesează moralitatea.

Ce face el se numeşte publicitate.

- Trebuie să ne apărăm. - Şi să apărăm medicina.

Adică bolnavii!

- Trebuie depusă o plângere. - E dificil.

De ce? Trebuie dat un exemplu!

- Ne umple de ridicol! - Tot departamentul râde de noi.

Eu sunt mândru că locuiesc la Saint-Martin!

Pentru că aici se petrec lucruri nemaivăzute!

Toate mişcările astea o să-i taie laptele!

Şi o să taie maioneza.

Mă tem c-o să-i coboare organele!

Dimpotrivă!

Mâncăm supa aia?

Gâfâie ca nişte câini.

- Nu suntem câini! - Sportivii cunosc respiraţia asta!

Sportivii... Nu cu pedale faci copii!

Explică-mi tu!

Nu burta ne doare, ci creierul!

Dacă te ciupesc, proasto, te doare creierul?

Întreabă-l pe doctor! Şi nu-ţi obosi creierul.

- E recomandat de papă! - Tocmai de-asta sunt împotrivă!

Eu sunt pentru şi nu mi-e frică s-o spun.

Nu vreau ca soţia mea să sufere şi asta-i dă demnitate.

Şi o iubesc mai mult acum.

Eu îţi interzic să te duci! Vă dă nas!

Femeile nu mai sunt sclave!

Totul, pentru o amărâtă de durere! Ai grijă! Adu-mi repede ulei!

Daţi-mi o monedă de 50 de franci.

Uitaţi ce fac.

Bag moneda în fantă.

Iese o cutie de bomboane. Trebuie să discut cu mecanismul?

Drepturile omului sunt şi ale femeii!

Mă faceţi să râd! Natura nu e egală!

- Femeia poartă copilul! - Vor să-l purtăm în doi!

Locul femeii e acasă!

- Bomboanele sunt ale mele. - Pardon!

Copiii poţi să-i iubeşti doar dacă ai suferit pentru ei.

Se pare că ai dv. nu v-au chinuit.

Intraţi!

Intraţi!

Ce s-a întâmplat?

Îmi cer scuze că vă deranjăm.

Am venit pentru că eu şi Gilberte am făcut o prostie.

- O prostie mare? - O prostie care se măreşte.

- Dacă ne-aţi putea ajuta... - Cum?

- Nu ne putem căsători imediat. - Mi s-a promis un post, dar...

Aţi spus la conferinţă...

că nu e nimic mai frumos decât să dai viaţă unui copil.

Dorim copilul, dar nu vreau ca Gilberte să sufere.

Până la căsătorie...

Dacă i-aţi putea explica... Şi mie, ca s-o pot ajuta.

Sigur c-o să vă ajut!

Să plece! E bolnav! O să distribui o petiţie.

Vă cer să plecaţi!

Ce vreţi să faceţi merită un şut în fund!

- Ne mai vedem! - Ba bine că nu!

- Ce părere aveţi, părinte? - Mă uit la albinele mele.

Nu ştiu dacă au suflet,

dar nu există floare pe care s-o ocolească.

În timp ce alte persoane, nu spun cine,

nu pot vedea o răutate fără să se bucure.

Doctorul nu e?

A plecat să vadă un ţapinar care s-a rănit pe munte,

mai sus de Benevent.

Alt doctor l-a chemat de trei ori.

- Ştiţi ce am aflat? - Că s-a reunit consiliul?

Ştiu. Vor să-l cheme înapoi pe doctorul Bastid.

Domnule primar, sunteţi răspunzător pentru sănătatea cetăţenilor.

Prezenţa acestui doctor-minune e un pericol.

Un pericol? Acum e în munţi. Îngrijeşte un ţapinar.

Riscă să ne contamineze!

A părăsit Parisul pentru că e bolnav de oftică.

Sau din cauza vreunei poveşti supărătoare.

Şi soţia lui? De ce credeţi că a murit?

- De unde să ştiu? - Din cauza acestor metode noi!

Moaşa le respinge.

E vina dumeavoastră!

Dacă nu-i împrumutaţi sala,

nu ţinea conferinţa aia de la care a pornit scandalul!

Voi faceţi scandal! Discutăm serios sau nu?

Eu n-am timp. Dacă vreţi pâine mâine.

Calmaţi-vă! Cine vrea cuvântul?

"Fără dureri"? Dacă ar fi în stare, le-ar micşora pe ale mele!

Ne-am adunat ca să vorbim serios.

Are cuvântul domnul Roux!

E un ambiţios dornic de glorie.

Mi-a interzis să fac injecţii mie, care am fost infirmier militar!

Şi nu ceream mult!

- Trebuia să plătiţi ca să le faceţi. - De ce?

Pentru că aţi văzut fesele soţiilor noastre.

Pardon! Aţi cerut cuvântul, cred.

A intervenit într-un conflict pe care-l aveam cu o angajată.

Cu Francine! A făcut bine că a apărat-o!

Toată lumea e gata să te trântească, dar când e să te ridice...

Eu mă bucur că am angajat-o.

Am primit o petiţie care cere întoarcerea doctorului Bastid.

Fac o contrapropunere!

Naşterea lui Francine e ca un meci. Turul Franţei nu trece pe la noi.

Şi când avem o mare competiţie, o refuzaţi?

Nu ştiu dacă doctorul are sau dreptate!

Dar pariurile sunt deschise şi durerea lui Francine va decide.

O mamă nemăritată ne dictează ce să facem!

Nu va fi nevoie.

Dacă sunt bine informat, şi sunt,

Consiliul de Ordine al Medicilor intenţionează să intervină.

Poate să-i dea o mustrare,

o suspendare temporară sau chiar definitivă.

Dacă nu-l ajutăm pe doctor, o să fie iar ca înainte!

O să fie mai rău! Înainte nu ştiam, dar acum...

E ca şi cum am vedea soarele şi-apoi ar dispărea.

E pentru tine.

Am aflat că eşti aici.

- Şi te deranjează? - Nu!

- Aş vrea să vorbim. - Te ascult.

- Aici? - Aici.

Nu vrei să te aşezi?

Rămâi, Celina!

Am fost plecat din regiune. M-am întors.

Se vede!

Şi toată lumea vorbeşte de tine.

Poate n-ar fi vorbit dacă ştiu-eu-cine ar fi făcut altfel.

- Mama? - Nu, tu.

Da... Nu spun că am făcut bine... Dar mă tot gândesc.

Te gândeşti?

Supa!

- Ştii că-mi plăceai mult cândva. - Vremurile alea au trecut.

Cu tot ce aud despre tine, simt că se întorc.

Şi parcă aş fi mândru de tine.

- Bună seara, Francine! - Bună seara, doctore.

- Domnule... - A venit la mine.

Da?

- Doamnelor... - Au venit să-mi ţină companie.

Luaţi loc. Ce se mai aude?

Dr. Vanolli a sunat de trei ori. Ceva personal.

- Cine e cu Francine? - Tatăl copilului!

Are tupeu!

Şi în afară de telefon?

Aţi primit o scrisoare de la subprefectură.

Spuneţi-i doctorului că mă întorc.

- Ia-o înainte! - Nu!

- Unde e Francine? - O să se întoarcă.

Ce aveţi?

Au primit o plângere. Am fost convocat poimâine.

- O plângere? - Da.

Doamne!

Nu mai sunt fetiţa care s-a întins cu tine în lavandă.

Nu spun că regret.

Îmi plăceai. Dar eşti slab.

Ai vrea să scapi de mama ta.

Acum, că nu te mai însori, vii la mine.

Eu nu vreau să mă mărit cu tine.

- Îi dau un nume copilului! - Un nume? Are unul: al meu.

- Da? - E doctorul Vanolli.

- N-am auzit telefonul. - E aici!

- Bună seara, dragă confrate. - Bună seara.

Iertaţi-mă că am venit aşa târziu, dar v-am telefonat de trei ori,

apoi mi-am spus: "La drum!"

Am făcut 50 km peste munte ca să vă salut.

Sunteţi amabil!

- Aţi primit-o? - Da.

Acum câteva luni, aţi ţinut o conferinţă.

- Aţi dat mâna cu o doamnă. - Ţin minte.

Mi-a spus: "Feriţi-vă de confraţii dv."

Ştia ce spune. Era soţia mea.

Mi-a vorbit mult despre dv.

Voia să folosesc şi eu noile metode, dar eram aproape de pensie.

"Nu e o chestiune de vârstă, ci de suflet", îmi spunea.

Să-i spuneţi...

A făcut un atac acum două luni.

S-a stins.

Dar continuă să aibă dreptate. Trebuie să învăţ.

Poimâine voi fi acolo, căci sunt membru al Consiliului.

Voi fi de cealaltă parte a mesei, dar alături de dv.

- Asta voiam să vă spun. - Sunt impresionat.

A frapat-o pe biata mea soţie...

La Consiliu, trebuie să faceţi impresie bună.

Dacă aţi putea să purtaţi un costum albastru...

Faimosul costum albastru!

Vi-l adusesem pe al meu. Dar acum, că vă văd...

Sunteţi prea amabil.

Da?

M-a trimis brutăreasa. Francine crede că vine copilul.

- Să vină aici? - Nu! Mă duc eu.

Mulţumesc.

Asta mai lipsea!

- Vezi? Nu te doare. - Nu.

Se deschide colul.

Contracţiile vor fi tot mai dese.

- Doar n-o lăsaţi singură! - Trebuie.

- Şi dacă se întâmplă ceva? - Nu, avem timp. O să telefonez.

Nu-ţi face griji.

Încearcă să nu adormi şi nu le asculta.

N-o să nască nimeni în locul tău.

- Da. Succes! - Mulţumesc.

Şi spuneţi-le că nu mă doare.

- Pot să vă spun ceva? - Dacă nu durează, da.

Vreau să ştiţi ceva: nu sunt de acord cu ei.

Vă mulţumesc. Sunteţi singura pe care am vrut s-o conving.

- Încă nu sunt convinsă. - Atunci...

În cazurile astea, pe mine mă apucă febra curăţeniei.

Atunci sunt sigură că nasc a doua zi.

Eu, dimpotrivă, mă moleşesc. Mă întind şi mă apucă.

O să am o contracţie.

A trecut.

Faptele sunt clare şi avem probe: faceţi reclamă pentru o metodă

pe care susţineţi că numai dv. o folosiţi în regiune,

le propuneţi oamenilor să-i educaţi gratuit...

Asta poate fi recrutare de clientelă.

Nu uitaţi că era în comuna sa.

Fie!

Dar nu trebuia să conducă o clinică la fabrica de textile?

Recunoaşteţi?

Aveţi ceva de spus?

Nu, domnule preşedinte.

Articole de ziar.

Ştim că nu dv. le-aţi scris,

dar numele dv. apare de mai multe ori.

Nu puteţi ignora că toate astea sunt interzise de codul medical.

Aveţi ceva de spus?

Nu.

Adaug o petiţie în favoarea dv., semnată de 50 de persoane,

care ne-a fost adusă de un tânăr ciclist.

Un sat vrea să arbitreze un conflict medical!

Consiliul municipal din Saint-Martin cere întoarcerea doctorului Bastid.

Nu e rolul nostru!

Domnul Bastid ne poate spune părerea sa?

E foarte delicat.

Înţelegem, dar ne apărăm principiile.

Am înţeles de la început că nu suntem de acord.

Mi-am spus că suntem prea bătrâni pentru asta.

Când a făcut Pasteur prima inoculare cu vaccinul împotriva turbării?

La 63 de ani.

Domnul Laurent a făcut exces de bunăvoinţă.

Nu cunoaşte regiunea.

- V-aş ruga să fiţi indulgenţi. - Mulţumim, domnule Bastid.

Vreţi să spuneţi ceva?

Îmi permiteţi să telefonez? Am o urgenţă. Mulţumesc.

Nimeni n-are dreptul să posede o diplomă

dacă nu e capabil s-o câştige în fiecare zi.

- Cui îi spuneţi asta? - Legiunii mele de onoare.

V-a lăsat singură?

Au început durerile? Vă doare?

E sus şi înclinat spre stânga!

- Lăsaţi-mă să respir! - Vă obosiţi inima!

- Plecaţi! - Dezbrăcaţi-vă şi culcaţi-vă!

- Nu! - Trebuie să vă examinez!

- Poate e mai bine! - Taci!

Dacă vă apropiaţi, vi-l sparg în cap!

Vom vedea!

- Cred că aş fi făcut-o. - Şi eu!

A telefonat doctorul. Întreabă cum merge.

Vin!

- Cobori scara? - Şi ce dacă?

Bravo, fata mea!

Credeam că a început!

Apăraţi-vă!

Şi nu e de ajuns! Trebuie să le dovediţi!

Dacă renunţaţi, nu mai e nimic adevărat!

Nu puteţi să plecaţi, dar eu pot să vin!

Vor fi obligaţi să mă primească!

O să nasc în faţa lor!

Ca şi cum aş fi avocatul dv.

M-aţi ajutat cândva. Azi îmi plătesc datoria.

Alo, Saint-Martin? Vorbiţi!

Aici doamna Ripaud.

Au început contracţiile, dar doctorul e în oraş, la Consiliu.

Nu vrea să mă apropii de ea.

Dacă se întâmplă ceva, m-aş simţi vinovată.

Ce fac?

Nimic. Iau maşina şi vin s-o iau.

I-auzi!

Dacă mai am timp, o duc la clinică şi...

Alo?

S-a întrerupt. Sun iar, dar poate să dureze.

Domnule preşedinte, pot să vorbesc şi eu?

Doctorul Bastid v-a cerut să fiţi indulgenţi.

Îi mulţumesc, dar nu vreau.

Ce fac la Saint-Martin e tot ce am făcut mai bun.

Poate am încălcat puţin regulile.

Dar suntem doctori! Nu suntem negustori!

O să vedeţi de ce m-am comportat aşa.

- O să fie aici într-o oră. - Cine?

O tânără. Vine să vă arate cum naşte.

- Asta nu priveşte consiliul! - Dar ce altceva?

- Ştiţi cât e ceasul? - Se apropie ora mesei.

Curiozitatea ştiinţifică a murit?

Se adresează creierului dv. şi răspundeţi cu stomacul!

Fie!

- Trebuie să ne dea maşina! - Francine se schimbă.

- N-avem maşină! - Soţul meu a luat camioneta.

- Doamne! - La cine putem apela?

- Nu. E în oraş. - Du-te la doamna Charras! Fugi!

- E plecată! - La nevoie, înham caii la căruţă!

Voi ştiţi mai bine maşinile decât participiile.

Cui îmi găseşte una, îi anulez pedepsele.

Ora s-a terminat! Mă găsiţi la brutărie!

Ce e cu copiii ăştia?

Doamne! E ora prânzului?

Ştii că n-am maşină!

Şi nici nu ştiu să conduc!

E demontat rezervorul. Dacă mi-o cereai ieri...

Bărbaţii unde sunt? Mereu dispar când ai nevoie de ei!

Felicien a plecat cu petiţia!

E domnul Roux, dar e ca şi cum n-ar fi.

Şi el ne aşteaptă!

Dacă am ruga-o pe Catherine Loubet?

E la şantier, la soţul meu.

- Măcar e adevărat? - Da.

Dar dacă-mi găsiţi alta, v-o conduc.

- Am găsit! - A găsit o maşină!

- Unde? - La doamna Carriou!

E vechea Vacă!

Da. Soţul meu a început s-o demonteze.

- Măcar motorul merge? - Merge foarte bine!

A acceptat să conducă.

Dar n-am permis de autobuz!

- Cine are permis de autobuz? - Nimeni!

Nu conduceţi fără permis! E imprudent!

Azi e o zi specială!

Întorc manivela!

Stai!

Trebuie să-i cer voie soţului meu!

Trebuie să ceară voie!

Ai grijă!

Vine doctorul Ripert, cu maşina! O să staţi ca o prinţesă!

- Ce-i spun? - Să se ducă dracului.

Da!

Mai e loc! Hai şi noi!

Eu urc!

Ce faceţi?

- Mergem la oraş! - Aveţi grijă! Nu are asigurare!

- Nu are asigurare! - Eu nu risc!

Te descurci?

Urc şi eu! Nu vă las singure!

Pornesc.

- Cine găteşte pentru bărbaţi? - Să se descurce singuri!

Vin şi eu!

Totul e în mâinile tale!

Urcă o maşină.

E doctorul Ripert!

Mă grăbesc! Lăsaţi-mă să trec!

Lăsaţi-mă să trec! Sunt grăbit!

- Nu m-a văzut. - Mai bine aşa.

Andre!

- Unde vă duceţi? - Mergem să nască.

- Poftim? - Doctorul e la Consiliu.

- Vreau să le arăt cum e! - O să muriţi!

- Lasă-mă pe mine! - Nu! Lăsaţi-o pe ea!

- Mai bine ia camionul din drum! - E treabă de femei!

Grăbeşte-te!

Vino cu noi!

Am ajuns!

Spitalul e la dreapta, în piaţă.

E o serbare!

Îi aud inima. O s-o auzi şi tu.

O aud.

Vine o contracţie.

Acum ridică picioarele. Uşurel.

E complet dilatată.

Începi să împingi.

Inspiră...

Expiră!

Inspiră... Blochează! Apucă barele!

Împinge! Hai!

Continuă!

Destinde-te.

- E bine, doctore? - Foarte bine.

- Sunteţi mulţumit de mine? - Foarte.

Destinde-te acum. Aşa...

Mulţumesc.

Acum o să scoatem copilul.

Inspiră...

Expiră.

Inspiră...

Blochează! Hai!

Mai! Împinge cu tot corpul!

Hai! Nu împinge din gât!

Continuă!

Mai!

Continuă!

Uşurel... Continuă!

Continuă... Uite-i capul...

Părul...

Destinde-te.

- De ce eraţi împotrivă? - Trebuie să vezi ca să crezi!

Eşti gata? Hai!

Apucă barele! Dă-i drumul!

Uşurel... Continuă... Continuă... Împinge uşurel...

Uite-i fruntea...

Ochii...

O să-l vezi şi tu. Împinge puţin... Nasul...

Gura... Bărbia... A ieşit capul.

- Uşurel... Îl auzi? - Da.

Respiră adânc!

Uite primul umăr...

Îi pun mâna pe piciorul tău...

Acum al doilea umăr...

Uite-i corpul...

Ce minune!

E băiat! Uite-l!

E mai frumos decât electricitatea!

Ai un băiat. Eşti fericită?

Băiatul meu...

Băiatul meu!

Alo, Saint-Martin? Da, s-a terminat cu bine.

Doctorul? Nu ştiu unde e!

Traducerea: WORDNET MEDIA www.wordnet.ro

Filmul le e dedicat

pionierilor metodei psihoprofilactice de naştere fără durere.

A fost realizat

cu ajutorul maternităţii metalurgiştilor din Paris,

care a practicat metoda în premieră franceză în 1952.