Original subtitles

Tu te duci la dreapta, tu, la stânga.

Tu vii cu mine.

Verificaţi peste tot,

verificaţi fiecare etaj, fiecare cameră.

- Am înţeles. - Mişcarea !

Ce se întâmplă ?

Am primit o informaţie anonimă,

despre nişte femei ţinute aici împotriva dorinţei lor.

Ce ai spus ? E absurd.

Nu e nicio problemă să verificăm, nu ? Scuzaţi-mă.

Să mergem !

Verificaţi camera.

Santos, Ballesteros, mergeţi la subsol !

- Tu, sus. Cu mine. - Vino cu mine !

Da, domnule.

Scuzaţi-mă.

Sunt avocaţii noştri.

Nu e necesar.

Plecăm.

Nu, aşteptaţi !

Nu !

Nu plecaţi ! Rahat !

Tată ! Tată !

Aşteaptă ! Tată, ascultă-mă, te rog !

Ştiu că se întâmplă ceva acolo. Te rog, nu pleca !

Ar fi trebuit să ştiu că eşti implicată. Rahat !

Ai încredere în mine.

Să mergem !

Au fost aproape. Prea aproape.

A fost vina acelei fetei, clarvăzătoarea.

Ea ne-a pus poliţia pe urme.

Trebuie să ne grăbim.

Pregăteşte-te, e rândul tău.

Vreau şi eu să ajut.

Tu ?

Aş putea să-i dau o lecţie acelei fete.

Îi cunosc bine familia. Am fost prietenă cu bunica ei.

Bine.

Să vedem ce poţi face.

Nu-i da o lecţie.

Vreau să ne scapi de ea pentru totdeauna.

Nu ai dormit deloc aseară ?

Te asigur că îl vom găsi pe Álvaro.

Dacă va fi prea târziu ?

L-ai văzut pe Zeta ?

Nu a fost cu tine ?

Nu.

Nu ştiu dacă am visat, dar aş fi putut să jur

că l-am auzit plecând în mijlocul nopţii.

Zeta !

Zeta !

La naiba, m-ai fi putut aştepta ! Nu-i aşa ?

- Nu trec încă prin pereţi. - E aici ?

Nu.

Dacă l-au luat şi pe el ?

Nu, la naiba, nu spune asta !

Zeta a spus ceva înainte să plece ?

- Nu ştiu. Unde s-a dus ? - Ţi-am spus că dormeam.

Ce facem acum ?

Tu ? Habar n-am. Eu mă duc la curs.

Femeia aceea, Petri, mi-a spus că vrea să vorbească cu mine.

Cine ştie ce naiba vrea ?

Mă puneţi la curent mai târziu. Bine ?

Ne despărţim şi căutăm în tot oraşul.

O să-i găsim, orice ar fi.

Pe amândoi. Da ?

Bine ? În regulă.

Da, dar nu te înţeleg, fata mea.

La ce te-ai gândit ?

Cum te-ai gândit să faci un denunţ fals ?

Nu e fals, tată.

Sunt sigur că se întâmplă ceva grav acolo.

Poate că sucul lor de la micul dejun e din concentrat...

Comportă-te cum trebuie, Paula, fir-ar să fie !

Eşti agent Guardia Civil, pentru numele lui Dumnezeu !

În regulă...

Mario...

Nu vreau să copiaţi lucrările din anii trecuţi. O să ştiu.

Linişte, copii !

În grupuri de maximum doi.

Prezentările vor începe miercurea următoare.

În ordine alfabetică. E clar ?

Manierism.

GÂTUL TĂU MĂ ÎNNEBUNEŞTE, NU POT SĂ MĂ CONCENTREZ

Luaţi notiţe ?

Da.

Manierism.

Puteţi lua referinţe de la artiştii clasici,

precum Raphael,

Leonardo...

MĂ ÎNNEBUNEŞTI

Da ?

Michelangelo...

Artişti clasici,

artişti "a la manieri". De acolo provine manierismul.

"A la manieri" încearcă să recreeze

modul lor de lucru artistic.

Cred că asta e tot,

zece pagini, spaţii simple... Vă rog !

Olivia, Bea, rămâneţi puţin, vreau să discut ceva cu voi.

- Te aştept afară ? - Bine.

Ştiţi că în câteva zile îi vom comemora pe colegii voştri

care au murit în incendiul de la Paraíso.

M-am gândit că aţi putea spune câteva cuvinte împreună.

Nu pot să cred !

Nu vă rog, vă informez.

Nu ar fi un gest frumos ?

Voi i-aţi cunoscut. Cred că e important

să păstrăm vie amintirea acelor copii, nu ?

Putem refuza ?

Mă tem că nu.

Vă las cheia de la clasă,

ca să începeţi să vă scrieţi discursul acum, în pauză.

Mulţumesc, fetelor.

Bine aţi venit la programul special

dedicat împlinirii a trei ani

de la răpirea fetelor din Almanzora !

Iată câteva imagini din materialul pe care urmează să-l vedeţi.

Nimic ? Rahat !

Nu trebuia să-l lăsăm să plece singur.

- Zeta ! - Nu înţeleg. De ce ei ?

- Álvaro ! - Ce vrei să spui ?

Zeta !

I-ai văzut ?

La naiba ! Asta nu are nicio logică. Dacă e adevărat că eu sunt Alesul,

de ce îi atacă pe ei, şi nu pe mine ?

Nu ştiu, dar e ca şi cum i-ar fi înghiţit pământul.

De ce nu m-am gândit la asta mai devreme ? Clovnul din "It".

- Poftim ? - Clovnul i-a atacat.

Pentru a profita de punctele lor slabe,

folosindu-se de fricile lor.

Nu îl atacă pe Ales,

îi atacă pe prietenii lui.

Fără ei...

Alesul e pierdut.

Mai întâi, Álvaro, apoi, Zeta.

Ce s-a întâmplat ?

De ce te uiţi aşa la mine ?

Rahat !

La naiba cu rahatul ăsta !

Vei muri de mâinile lui,

vei muri de mâinile Alesului.

La naiba cu rahatul ăsta, sunt foarte deştepţi !

Javi, să nu-i laşi să mă ia. Jură !

Nu-ţi face griji, Quino, nu vei păţi nimic.

Ba mi se va întâmpla ceva.

Sunt prietenul grăsuţ şi amuzant al personajului principal.

Tipul negru din toate filmele.

La naiba, nu voi rezista o jumătate de oră !

Nu pot să mă întorc în Abis, Javi. Nu, din nou.

Nu se va întâmpla asta.

Álvaro şi Zeta nu sunt acolo. Şi tu nu te întorci.

Bine ? Jur !

Zeta avea dreptate, trebuie să găsim bârlogul

morţilor vii şi să aflăm unde se ascund.

- A treia aniversare. De dimineaţă. - Ce se întâmplă aici ?

Un grup de agenţi Guardia Civil au dat buzna

într-un hotel liniştit din Almanzora.

Cum se simt clienţii ?

Tensiune, teamă.

Aparent, printr-un apel anonim,

s-a anunţat că se întâmplă ceva acolo,

dar toată lumea din oraş ştie cine a sunat:

faimoasa agentă Paula Costa.

Fixaţie, mania persecuţiei,

psihopatie ?

Nu ştiu dacă sunt pe urmele tale sau pe ale mele,

dar cred că Álvaro şi Zeta sunt în hotelul acela.

Costa nu greşeşte niciodată.

Să mergem !

Mario !

Mario, ne vedem mai târziu.

Mario !

Mario !

Mario !

Ai auzit de Costa, nu-i aşa ?

Ştiai de asta ?

Doctorul i-a spus că are nevoie de odihnă totală,

dar ea l-a ignorat complet.

Nu i-a spus că se poate da jos din pat ?

Se poate da jos din pat, dar nu să umble şi să dea telefoane anonime.

Nu te supăra, omule.

Sunteţi prieteni de-o viaţă,

o cunoşti, e încăpăţânată ca un catâr.

M-a minţit, Roca.

S-a uitat în ochii mei şi m-a minţit.

Mario !

Mario !

Almudena Cornelles

e criminalistă şi reporteră specializată în crime.

Îţi mulţumesc că eşti alături de noi.

Eşti expertă în criminologie şi în psihiatrie.

Crezi că ce a făcut

agenta Paula Costa e un comportament normal,

având în vedere tot ce s-a întâmplat ?

Fără îndoială, suferă de o tulburare,

experienţa aceasta...

- Da ? - Bună dimineaţa !

Numele meu este Mario Bermúdez de Castro.

Sunt editor la emisiunea Marinei Santolaya şi voiam...

Sandra, unde crezi că pleci ?

La muncă ?

- Nu te poţi duce acolo. - Bineînţeles că pot.

- Da fapt, chiar mă duc. - Sandra !

- Ce e ? - Nu se poate, nu te simţi bine.

Aşa. Şi ?

Trebuie să-ţi repar greşeala, nu ?

Nu am vrut să ai necazuri.

Asta ai făcut.

Vom aştepta.

O să te uiţi pe revista aia toată după-amiaza ?

- Şi n-o să faci nimic ? - Nu ştiam că, pe lângă faptul

că eşti spiritistă, eşti şi ghicitoare.

- Ce faci ? Ce naiba ? - Fată !

Nu poţi să fii mai antipatică decât mine.

Adună-te. Cu cât începem mai repede,

cu atât terminăm mai repede. Apucă-te de treabă.

Nu ştiu cum te pot ajuta.

Tu erai mai apropiată de ei decât mine.

Şi ce contează ?

Ai deja prieteni grozavi.

Ai o problemă cu ei ?

- Deloc. - Bine.

Mă surprinde faptul că nu ai prieteni deloc.

Chiar îţi place fraierul ăla cu care faci schimb de bileţele ?

- Îl cheamă Mateo. - Nu mă interesează cum îl cheamă.

Fii serioasă, nu-l placi deloc.

Cred că nici măcar nu vă înţelegeţi.

Luminează-mă. De ce ies cu el ?

- Serios ? Nu ştii ? - Nu.

Pentru că vrei să-l uiţi pe Javi.

Bea...

Dacă vrei să te duci la hotelul acela fără niciun fel de protecţie,

faci exact ce vor morţii vii să faci.

Să-mi salvez prietenii ?

Intri în cuşca leului

de unul singur. Şi vei cădea în capcana lor.

Ştii câţi ar putea fi acolo ?

- Ai văzut asta ? - Singurul lucru pe care îl ştiu

este că Álvaro a murit ajutându-mă să-mi salvez sora,

iar Zeta a renunţat la Viaţa de Apoi pentru a mă ajuta pe mine.

- Mi-am făcut partea. - Nu voi sta

să-mi antrenez nişte puteri pe care s-ar putea să nu le controlez niciodată,

în timp ce prietenii mei sunt luaţi din cauza mea.

Ţi-l prezint pe incredibilul om invizibil.

- Puterile acelea te-ar putea salva. - La naiba !

- Şi pe ei. - Anabel, mă duc.

Pentru că asta fac prietenii.

Nu înţelegi pentru că nu ai avut niciodată

prieteni adevăraţi şi nu ai iubit niciodată pe nimeni.

Nu am vrut să spun asta.

Las-o baltă.

Anabel... Te întreb un singur lucru.

Nu putem intra pur şi simplu în hotel.

Trebuie să-i facem pe ei să plece mai întâi.

Iar să te duci noaptea acolo ar fi sinucidere.

Cum o să-i scoatem de acolo ?

Dacă activăm alarma de incendiu,

vom avea câteva minute ca să ajungem la Álvaro şi la Zeta.

Când îşi vor da seama că e o alarmă falsă,

vom fi ieşit deja.

Costa !

Aşteaptă !

Mario s-a dus la pescuit.

La ora asta ?

Ţi-a spus, nu ?

Nu a vorbit cu mine toată ziua. Nu a venit nici măcar să mănânce.

Probabil că pescuieşte toată noaptea.

Nu am omorât pe nimeni. Nu înţeleg.

- Ce ? - Însărcinată, rişti viaţa copilului...

I s-ar fi putut întâmpla ceva.

Nu, nu a fost niciun risc, Roca. Niciunul.

Am fost bine. Iar copilul e bine şi el.

Da, dar poate...

Asta îi aminteşte de ce s-a întâmplat cu Javi

şi cu Inma...

Cum adică "ce s-a întâmplat cu Javi" ?

Aproape a murit la naştere.

Poftim ?

Nu ai ştiut ?

Nu.

Şi Inma ?

Va trebui să vorbeşti cu el.

Nu, Roca.

Nu îmi spui asta, apoi, mă laşi aşa...

Vorbeşte cu el, Costa.

Eşti supărată din cauza a ceea ce s-a întâmplat cu Costa azi-dimineaţă ?

Nu e suficient ? A făcut o mare porcărie.

La naiba, eu muncesc aici !

Putea să aibă mai multă grijă, nu ?

Nu te învinovăţeşte nimeni.

Nu ne alegem familia. Este ceea ce este.

Nu pot să-ţi spun cât de nerăbdătoare sunt să merg acasă, s-o văd.

Nu pleca.

Stai aici.

- Aici ? - Cu mine.

Camerele angajaţilor nu sunt mare lucru,

dar lenjeria e curată şi păturile sunt pufoase.

Sună acasă şi spune că rămâi la o prietenă.

Nu e nevoie de prea multe explicaţii.

Eşti sigură că nu te deranjez ?

Să mă deranjezi ?

Nu-mi doresc nimic mai mult decât să-mi petrec noaptea

cu cea mai bună prietenă a mea.

Cum poate un corp tranşat să sforăie aşa ?

Dacă tu crezi că ai fost un prost să vii

până aici, pentru a ajuta un idiot,

ai perfectă dreptate.

Îmi pare rău, nu ar fi trebuit să spun asta.

De ce nu ?

E adevărul.

Ştii de ce mi-a fost atât de uşor s-o controlez după ce am murit ?

De ce a fost atât de uşor ?

Pentru că părinţii mei nu m-au iubit.

Nu m-au iubit niciodată cu adevărat.

Nu spune asta.

Tata nu a fost un om bun, Javi.

Nu a fost bun cu mine.

Cum adică nu a fost bun cu tine ?

Mama ta ?

Nu a făcut nimic.

Ştia, dar...

Într-o zi nu am mai suportat.

Voiam să-l raportez în ziua următoare,

dar a aflat înainte s-o fac.

De aceea mi-a fost atât de uşor s-o controlez.

Nu lăsam nimic în urmă.

Până când te-am cunoscut pe tine.

Nu ! Nu, te rog, nu !

Ajutor !

Mamă !

Nu-i lăsa să ne facă rău, te rog !

Calmează-te, sunt aici.

Culcă-te.

Mă bucur că te are,

că ştie cum e să iubeşti pe cineva.

Cu cine naiba crezi că vorbeşti ?

Ştim amândoi că nu dai doi bani pe asta.

Ştiu cine eşti.

Am văzut pozele pe care le-ai păstrat, cu copiii aceia.

Ce le-ai făcut ? I-ai ucis ?

Te înşeli.

Copiii aceia au fost foarte iubiţi.

Ca Álvaro.

Aiurea, nu au fost iubiţi !

Nu înţelegi.

Noi nu putem avea copii.

Singura opţiune a fost adopţia.

E preţul pe care trebuie să-l plătim.

Nu-ţi poţi imagina ce greu este să vezi un copil murind.

Să te îndepărtezi de el, pentru că trucurile nu mai funcţionează.

Cresc,

îmbătrânesc...

Iar noi rămânem la fel.

Uneori, când vine timpul, dispărem pur şi simplu.

Şi începem o viaţă nouă departe de ei.

Cu excepţia lui Álvaro.

I-ai lăsat să-l omoare.

Am fost obligată să închid ochii.

O mamă adevărată nu ar fi făcut asta niciodată.

Aş vrea să mă pot întoarce în timp.

Álvaro m-a schimbat.

E un tip special, ştii asta.

Trebuie să-mi promiţi ceva.

Când va veni timpul,

nu-l lăsa pe Álvaro să-şi mai asume riscuri pentru mine.

Salvează-l.

Va încerca să se împotrivească, dar trebuie s-o faci.

Ştiu că avându-te pe tine alături va fi bine.

Îmi promiţi ?

Aşteaptă-mă aici.

Rahat, Quino, m-ai speriat !

Scuze, nici eu nu am putut să dorm.

Îţi faci griji pentru Álvaro şi pentru Zeta, nu-i aşa ?

Nu mă pot abţine să nu mă gândesc la ei.

Sunt în hotelul acela

singuri, fără cale de scăpare,

iar noi nu facem nimic.

Da, dar Anabel avea dreptate, trebuie să aşteptăm să se facă ziuă.

Sau nu. Poate că nu se aşteaptă la asta.

Dacă mergem noaptea, i-am putea prinde cu garda jos.

Când am aşteptat noi, Javi ?

Mereu am fost mânaţi de instinct.

Anabel nu înţelege.

Nu e una dintre noi.

Dar Álvaro şi Zeta nu ar ezita nici măcar o secundă.

Ar veni după noi.

Crezi că aşa ar fi cel mai bine ?

- Mă duc s-o iau. - Nu !

Nu, nu...

Nu o pune în pericol.

Nu e de acord cu asta.

Javi, eşti Alesul ! Asta trebuie să însemne ceva.

Ce faci ?

Vino !

Haide !

Pe aici...

Unde naiba mergem ? Evelyn, nu putem fi aici.

Rahat !

Fugi, fugi !

Repede, intră !

Sandra...

La naiba !

Ghici unde dormim în seara asta !

În niciun caz.

Da.

Alo !

Zeta !

Álvaro !

Băieţi !

Voi sunteţi ?

Dacă asta e o glumă... Nu mi se pare amuzant.

Jurnalul ?

Haide !

Aşteaptă-mă, Quino.

- Pe aici... - Rahat, Quino, aşteaptă !

Aştepţi să vină ?

Nu mai e cazul.

E aici.

O să-mi spui ?

Ce relaţie ai cu copilul acela ?

Cine e ?

Perfect !

Din moment ce e un nimeni,

îl voi face să dispară pentru totdeauna.

Şi acum ? În ce direcţie mergem ?

Ce facem aici ?

Trebuie să ne continuăm căutarea. Nu ştiu, poate, un beci...

Pe aici este. Sunt sigur.

Bine, grăbeşte-te !

Opreşte-te !

Ce faci ?

Cum se numea filmul acela cu clovnul

care separa copiii, pentru a-i ataca când erau singuri ?

Despre ce vorbeşti ? Ce ? Trebuie să ne grăbim.

Ştiu. Dar cum se chema ?

Nu ştiu.

Nu, nu-mi face rău !

- Quino ! - Al !

- Eşti bine ? - Zeta...

Da.

Grozav ! Mai lipseşte Javi. Am fi fost cu toţii aici.

Să plecăm de-aici !

Veniţi !

- Cine e asta ? - Mama mea.

De ce e aici ?

Dacă plecăm, o omoară.

Nu se poate, amice.

Pot s-o eliberez.

Copiii pe care îi pomenim azi erau prietenii mei,

prietenii mei adevăraţi.

Şi au murit tragic

şi subit.

A fost ca o lovitură în boaşe.

A fost foarte nasol.

Javi, Álvaro, Quino şi Zeta

nu erau doar nişte prieteni,

erau prietenii mei adevăraţi.

Ne-am agitat atât la antrenament pentru asta ?

Taci naibii din gură !

Nu te uita la mine, mă emoţionez.

Nu te uita la mine !

- Mamă ! - Nu e rău, Cejudo.

Nu e rău ? Sunt un adevărat maestru.

- Trebuie să plecăm. Haideţi ! - Repede ! Bine, mamă !

- E încuiată pe dinafară. - Mă ocup eu.

Îmi poţi spune Doctorul Manhattan.

Să mergem !

Ştiţi ce sunt prietenii adevăraţi ?

Prietenii adevăraţi sunt mereu acolo,

indiferent de ce se întâmplă, indiferent pe cine deranjează,

mereu...

Chiar dacă greşeşti, sunt acolo,

chiar dacă o faci de oaie,

chiar dacă te distanţezi, te superi

şi nu vorbiţi ani de zile, sunt acolo.

Te acceptă

şi te iubesc.

Pe aici !

Rahat !

- Ce facem, Manhattan ? - Simplu, trecem prin peretele ăsta.

Şi fugim până ajungem la Paraíso.

Mama nu poate să treacă prin pereţi.

Trebuie să ne întoarcem şi să găsim altă ieşire.

Mi-ai promis.

Mamă...

Álvaro, trebuie să ieşi de-aici !

Nici vorbă !

Nu... mamă, nu te lăsăm aici.

Te vor ucide.

Trebuie să te salvezi.

Fiule...

Şi fac ce e mai bine pentru tine,

chiar dacă vă despărţiţi

şi nu înţelegi de ce rahatul acela

e bun pentru tine.

Mamă !

Mamă ! Nu !

Mamă !

Nu ! Mamă !

Nu ! Mamă !

Nu !

Ce faci ?

- De ce nu ne urmăreşte nimeni ? - Nu ştiu.

Dar n-o să întreb. Să mergem !

Pentru că se uită la tine şi te văd, te miros,

ştiu mai bine decât oricine altcineva,

uneori, chiar mai bine decât tine.

Nu te poţi pune cu ei,

pentru că, dacă o faci,

te vor prinde,

pentru că te cunosc foarte bine,

ei sunt oglinda în care te vezi tu,

iar acea reflexie arată realitatea,

adevărul,

chiar dacă e ca o lovitură în boaşe,

chiar dacă doare mai tare decât când îţi pui cârlige de rufe pe sfârcuri.

Ar fi trebuit să suni, dacă plănuiai să-ţi petreci noaptea afară.

Nici măcar nu-mi răspunzi ?

Cred că doar eu am avut un nou început. Nu ?

Ştii ce dificil a fost să refac camera lui Javi ?

- Mario... - Nu, sigur.

Pentru că tu încă eşti obsedată de cazul acesta.

Ştim amândoi că nu asta te deranjează.

Mă deranjează că m-ai minţit, Costa. Asta mă deranjează.

Nu cred că eu sunt singura care a minţit.

Poftim ?

Noaptea în care s-a născut Javi...

Ce s-a întâmplat ?

Mario, trebuie să vorbim.

Dacă vrei sinceritate,

va trebui să împărtăşeşti şi tu lucruri. Nu crezi ?

Mario !

Javi nu e fiul meu, Costa.

Ce ?

Inma s-a îndrăgostit de alt bărbat.

Când Inma a murit dând naştere...

Nu ştiu, am crezut...

... că era mai bine dacă nu spuneam nimănui,

pentru că nu am vrut nici măcar ca Javi să ştie.

Şi în final...

... a murit fără să ştie cine a fost tatăl lui adevărat.

Am ştiut că tu erai.

Nu ţi-a spus nimeni cine a fost tatăl tău adevărat ?

Ştii ce e cel mai rău ?

Cred că tipul ar fi fost un tată mai bun decât mine.

Nu ar fi permis...

... ca Javi să moară.

Am ştiut...

Am ştiut că nu vei sta cu mâinile în sân.

Salută-l pe tatăl tău.

Traducerea: FAST TITLES MEDIA