Original subtitles

Downloaded from YTS.MX

[radio] Milioane de cetățeni ai României socialiste,

Official YIFY movies site: YTS.MX

[radio] în aceste momente, când cercurile imperialiste reacționare

[radio] atentează la independența și suveranitatea țării noastre,

[radio] cel mai bun răspuns ce poate fi dat încercărilor acestor cercuri

[radio] este munca noastră unită, plină de abnegație și devotament,

[radio] munca tuturor fiilor acestui pământ,

[radio] fără deosebire de naționalitate…

[schimbă postul de radio]

[♪ muzică ușoară romantică la radio ♪]

[oprește radioul]

[se trântește portiera]

- [Benghe] Să trăiți! - [Dincă] Bună dimineața!

- [Dincă] Care e starea de spirit? - [Benghe] Pozitivă.

Manifestări ostile, inscripții dușmănoase?

- Nu, la noi nu. - Bine.

- Dacă apare ceva, mă anunți. - Da.

Mă interesează mai ales alea legate de Timișoara.

A, nu. Ăștia ai mei sunt cuminței.

- [Dincă] Câți au rămas? - [Benghe] Cam jumate.

[Benghe] Restul au plecat acasă.

În două zile să fie plecați toți.

Da, am înțeles. Așa fac.

Să trăiți!

[pornește motorul]

[se trântește portiera]

[sună ceasul deșteptător]

[♪ aceeași melodie romantică la radio ♪]

[♪ continuă melodia la radio ♪]

[sunet strident]

[Gelu supărat] Ooof!

Mamă!

[același sunet strident]

[Tovarășul Marcel, tare] Gelule!

[Gelu] Da, tovarășu' Marcel!

Iei trei-patru oameni mai zdraveni și un camion

și vă duceți la casele care se demolează, pe Uranus.

Îi pui să încarce mobilă și o duceți unde vi se cere.

- Acuma? - Acuma.

Și vezi cu astea! Că atâta ne mai trebuie.

[știri la radio] …tovarășul Nicolae Ceaușescu…

[închide radioul]

Alo! Bună dimineața!

Încerc să sun la un număr de telefon și e mereu ocupat.

6-3-8… 7-4-5.

Mulțumesc.

[Ștefan Silvestru] Ce dracu' ne-au chemat ăștia cu noaptea în cap?

[cameraman] Dracu' știe!

- [editor] Salut! - [Ștefan Silvestru] 'Neața!

[Ștefan Silvestru] Te rog.

Întreaga națiune cu hotărâre îl urmează pe strălucitorul om care întruchipează

simbolul viu al dragostei de țară.

[Ștefan Silvestru] Perfect, fără stop, fără stop.

[Ștefan Silvestru] Și acum, urarea finală.

[Ștefan Silvestru] Lili…

[Ștefan Silvestru] Merge!

La anul și la mulți ani!

[editor] Astea-s dublele.

Și apare în toate.

[oftează]

Cum de n-am avut nicio informație despre asta, tovarășe Mihalcea?

Părea un cadru de nădejde. Serioasă, implicată.

[Tovarășul Vârtosu] Scutește-mă cu prostiile astea!

Nu pot decât să-mi fac autocritica în fața dumneavoastră.

Și datoria? Cine își face datoria?

Una-două,

vă faceți autocritica, în pizda mă-sii!

[Tovarășul Vârtosu] Tovarășe regizor,

trebuie să ieșim dracu' din rahatul ăsta.

Nu putem să arătăm asta pe post de Revelion,

când se uită toată lumea.

Asta e clar.

[Tovarășul Vârtosu] Și e un moment omagial obligatoriu!

[cameraman, încet] Da, e ca dracu'.

Dacă…

vorbește asta pe la Europa Liberă?

[Tovarășul Vârtosu, îngrijorat] Și noi o dăm în prim-plan?!

Eu zic că…

vedem ce putem face.

Faceți mai întâi. Și după aia vedeți.

Mâine seară trebuie să înaintez materialul spre aprobare.

Cred că sunteți conștienți de asta.

[Tovarășul Mihalcea, umil] Pe deplin, tovarășe director.

[Tovarășul Vârtosu] Nu iese nimeni de aici până nu se rezolvă!

Și încă ceva.

Oficial…

s-a îmbolnăvit.

Pizda mă-tii, Lili! Acum te-ai găsit să fugi?!

[student] Și după aia?

- La minor… Re minor. - Așa.

- Aoleu! - Stai! Așa…

[Laurențiu Silvestru] Ia zi!

- Băi, alo, gata cu bairamul! - A venit doamna…

Aoleu, a venit doamna?!

Haide, bre, mai lasă-ne juma de oră!

Nu mai cântați nimic! Gata! Caramba, hai!

[Vlad] Lasă că mă duc eu!

- Te mai întorci? - Nu.

[student, rugător] Nu pleca! Nu plecaaaaa!

A plecat!

Dă-mi și mie un foc!

Ce? Ai emoții?

Nu, n-am.

[Vlad] Hei!

[Laurențiu Silvestru] Da.

O să fie bine.

[Vlad] La 1 fix, în față.

Vine nea Pulică de la mine din sat. Ne ia, mergem și plecăm.

- Țac-pac!! - Bine.

- Să nu suni pe nimeni! - Da…

- [șoptit] Pe nimeni! - Da.

[șoptit] Că nu se știe!

[Vlad] Ne-am preparat o esență de apă caldă!

[Laurențiu Silvestru] Dă-mi și mie! O folosesc câte puțin când mă duc la duș!

[Vlad] Ia! Două picături la tona de apă rece.

[Fată] L-ai dat pe-ĂLA jos de-acolo?!

[Laurențiu Silvestru] Lasă-l, mai are puțin și cade singur!

♪ O, ce veste minunată ♪

[Dincă] Derulează!

- [Vlad] Spune ceva! Ce-ai citit? - [student] Din ce-ai citit!

[student] Spune din ce-ai auzit!

[Vlad] La curs! [râsete]

[Vlad] Dați-i, mă!

- [student] Să-i mai dea?! - [Vlad] Să-i dea!

[student] Mai dați-i. O mână de ajutor!

[toți] Mai dați-i, mă!

Spune, mă!

Spune, mă!

[toți, cântat] Spune-mă!

Cinci, șase, șapte, opt Spune-mă, spune-mă!

[securist] Ne așteaptă Stamate la el.

[Dincă] Oprește!

[Dincă] Scoți tot la mașina de scris și pui la dosar, da?

[sonerie]

- [Stamate] Ai vorbit cu părinții? - [securist] Sigur, dar…

Nu știu dacă să-i luăm mai tare. Erau destul de speriați.

- Ce ocupație au? - Tatăl e fizician la Măgurele. Mama…

Nici nu mai contează ce e mă-sa. Îl iei tare și vezi dacă îl poți racola.

Ne interesează mediul în care se învârte în cazul ăsta.

[securist] Sigur!

Dincă, cum stăm cu tineretul studios?

Eu zic că stăm bune, tovarășe Colonel! Atmosfera e în general pozitivă.

S-au mai înregistrat manifestări și inscripții dușmănoase?

Nu, nu s-au mai înregistrat.

Nu te baza pe un singur ciripitor. Îți mai trebuie unul.

Am găsit un student care colaborează deja.

Foarte bine, pune-l la treabă!

Berlogea, zi-mi cu piesa de la Nottara!

S-au ținut de cuvânt și au scos referințele

la manifestările reacționare din textul original.

Sursa e sigură?

Să nu ne trezim că la premieră urlă ăia cine știe ce pe scenă.

E sigură și verificată.

[trage aer în piept] Asta a fost tot.

- Dincă, tu mai rămâi! - Să trăiți, tovarășe Colonel!

Cu băiatul lui ăla din TVR…

Să fim un pic mai atenți! Nu se știe când avem nevoie de tac-su.

Dar pe ceilalți îi belești! Ca exemplu.

Da, tovarășe Colonel!

Sărut mâna!

[Alina Silvestru, mama] Vii ca la hotel aici!

[cu reproș] Vii și pleci când vrei.

Și să știi că nu mai sunt de acord să stai în căminul ăla împuțit.

Să te îmbolnăvești, Doamne-ferește, de ceva!

[ferm] Vii acasă și te împaci cu taică-tu. Bine?

- Ți-e foame? - Nu.

- Am haine curate? - Unde pleci?

Tocmai ți-am zis să nu mai pleci nicăieri.

Nu-i de glumă cu situația asta a ta. Și cu tot ce se întâmplă acum.

Azi mă duc la ziua cuiva și după, gata.

[cu reproș] Îți arde numai de-o petrecere.

În loc să vii acasă și să stai de vorbă cu noi, să vedem ce-i de făcut.

Vin. Promit.

Și te rog frumos să suni de oriunde ai fi.

Da.

[mama iese și închide ușa]

[sonerie]

[sonerie din nou]

[Margareta] Așa, sunați!

Sunați ca la balamuc…

Paștele mamii voastre!

[ușa se deschide cu scârțâit]

[Camelia] Sărut mâna!

N-ați auzit soneria?

- Au sunat băieții întruna! - Ce ziseși?

Sărut mâna! Cu ce începem?

[Camelia] Scoatem scara, sacii, eliberăm holul, tot. Da?

Da.

[Camelia, cu reproș] De ce ați desfăcut sacul ăla?

Unde mi-e serviciul ăla bun?

Care?

Ăla cu marginile aurite.

Nu l-am dus ieri?

Știu eu ce-ți făcut și ce n-ați făcut?!

Am adus și eu cafea.

Mi-am făcut eu, că tu o faci apă chioară.

Și așa nu aveți voie cafea deloc.

[Margareta] Știu eu ce am voie și ce n-am voie.

[zgomot de pungi și de vase cărate]

- Domnul… - Gelu.

- Beți o cafea? - Eu știu dacă se poate?!

Știu eu. Beți una mică.

- Hai că tot e făcută. - Da, mulțumesc!

[Gelu, ferm] Hai, cu viteză! Ia-le și pe-astea, și în camera aialaltă.

[Margareta] Stați jos!

[Gelu] Mulțumesc.

Scuze pentru ceșcuța asta.

[Margareta, cu regret] Mi-au zăpăcit ăștia ceștile de cafea…

cu mutarea lor.

- Mulțumesc. - Aveam un serviciu de cafea de porțelan.

De-ăla cu margini aurite, pentru musafiri.

De când era bunica fată.

- Lăsați, e bună și așa. - Cred și eu!

Băiatul ăsta al meu îmi aduce cafea de la magazinul ăla al lor.

Dar el…

e de mâna a doua.

Altfel nu mă demolau ăștia pe mine.

Ai copii, domnul Gelu?

Da, un băiat. Marius, șapte ani.

Să te bucuri de el!

Ia…

Să vină Moșul și la el.

- Nu trebuie. - Te rog!

Te rog!

Mulțumesc.

Domnu' Gelu, știți ce vă rog…

Spuneți!

Mă ajutați să pun la ferestre, în dormitor, niște bandă de izolare?

Dar de ce vreți să faceți asta dacă vă demolează?

Am eu socotelile mele.

Mă ajuți?

- Da. - Hai!

[Tovarășul Mihalcea] Nu se poate scoate?

Nu, noi nu putem. Dar nici americanii n-au tehnica asta.

Și atunci ce facem?

Nu știu.

Îi chemăm din nou și refilmăm.

Unde să-i găsesc eu pe toți ăștia? Acum, cu patru zile înainte de Crăciun?

Știu eu care e în București

și care e la tăiatul porcului prin toată țara, la Cuca Măcăii?

Vedeți-vă de treabă!

[resemnat] Nici cu elicopterul nu poți să-i aduci!

Nu vă aduceți aminte că la filmare o săptămână întreagă ne-a luat?!

Eu vă las să vă gândiți în liniște.

[oftează cu amar]

[Lili] Întreaga națiune cu hotărâre îl urmează pe strălucitorul om

care întruchipează simbolul viu al dragostei de țară…

[Ștefan Silvestru] Nu așa, nu te grăbi!

[Ștefan Silvestru] Faci o pauză și după aia facem urarea.

La anul și…

Te rog eu frumos, camera aia!

Întreaga națiune cu hotărâre îl urmează pe strălucitorul om…

Dacă filmăm pe altcineva pe albastru

și suprapunem la montaj?

N-o să se potrivească niciodată cu mișcările astea de cameră.

Ți-am zis.

Ai dat în colo, în colo, în colo…

De unde era să știu eu?

Trebuia să țin camera fixă pe ei?

- Scoatem momentul ei și gata. - Băi, Gabi, ce dracu'?!

N-ai auzit ce-a zis Vârtosu mai devreme?

E un moment omagial obligatoriu!

De scos, nu putem s-o scoatem, de rămas, nu poate să rămână…

Rezolv-o pe-asta!

[oftează neputincios]

Sărut mâna!

- Revulsin aveți? - Nu.

Dar alifie chinezească?

Mai mare nu aveți?

Doar așa.

Dați-mi zece!

Știți ceva? Mai dați-mi zece!

De fapt, dați-mi toată cutia!

- Cât vă dau? - 30.

Sunt 30 în cutie.

Mulțumesc.

Bună ziua! O cutie de Distonocalm, vă rog.

[farmacista] Nu mai avem.

Altceva?

[cu vocea tremurând] Vă rog foarte mult!

Am o problemă de familie. Tremur toată.

Poate mai găsiți în spate o cutie sau câteva pastile.

Încercați cu ceai de tei. E mai sănătos.

Doamnă…

Eu sunt actriță la teatru

și vă fac un circ aici de mă țineți minte!

- Aveți grijă cum le luați, da? - Da.

Nu mai mult de una pe zi.

- Cât mă costă? - Nimic.

Mulțumesc.

La revedere!

- Bună dimineața! - Bună dimineața!

[Alex, cu reproș] Nu te grăbi, ai tot timpul din lume!

Îmi pare rău!

Florina, de câteva zile, parcă ești de pe altă planetă. Adună-te! Haide! Hai!

[Solange] Aia are pe cineva acolo.

N-ajungea ea să facă teatru radiofonic,

nu e cea mai talentată și nici voce extraordinară nu are.

Cum zice Teodorescu: "Arta cere sacrificii, dragă!"

[Solange] Arta cere orificii, dragă!

Cu cât mai multe, cu atât mai bine!

S-a deșirat și ăsta.

Mai ai și tu o gaură, că tot te plângeai.

[Solange] Ia uite unde era Sfânta Filofteia și eu nu știam!

- Vrei? - Da.

Mulțumesc.

- Ți-e frig? - Puțin.

Ce-i cu tine? Nu prea ești în apele tale.

[Florina, șoptit] Pot să am încredere în tine?

Învață și tu să observi oamenii, nu să-i întrebi care cum e.

Zi!

[șoptește] Știi pe cineva la teatrul de păpuși din Timișoara?

O să văd.

[Mariana, șoptit, la telefon] Hai, fii cuminte, că altfel nu mai vine Moșul!

[Mariana, șoptit, la telefon] I-ai scris?

[Mariana, șoptit, la telefon] Bine, te pupă mama!

- Bună ziua! - Bună ziua!

Deci cu pantalonii ăia de pescar?

Costum de expediție speologică.

[Mariana] Așa ziceți.

[Mariana] Imediat.

I-am făcut patru buzunare cu fermoar.

- Să fie. - Mulțumesc.

[Mariana] Ia vedeți.

- Sigur nu trece apa prin ei? - Nu, e impermeabil materialul.

Da?

Da.

- E bine, da? - Da, mulțumesc.

- Vreți o pungă? - Nu.

Deci, 60 ori 2 fac 120. Mi-ați dat 50.

- Deci 70. - Da.

Imediat.

- Lăsați așa. Mulțumesc! Sărut mâna! - Mulțumesc!

- Să vă fie de folos! - Mulțumesc!

[radio, știri internaționale]

Aici, aici!

Mulțumesc!

[Vlad, cu reproș] Și aici întârzii, mă?

[Laurențiu] Să trăiți!

Hai, lasă alea în spate, că mergem!

Vlad, vino puțin, vreau să vorbesc cu tine.

Vino puțin!

[Vlad] Ce, n-ai găsit costumul, aspirină?

[Laurențiu] Nu, nu de-asta.

[Laurențiu oftează] Băi, nu mai sunt așa sigur.

Băi, ești nebun?!

- [Manu] Hai, noroc! - [Vlad] Salut!

Nu cred că e chiar așa cum zici tu.

Țac-pac, te sui pe-un tub și înoți dincolo.

Ba da, fix așa e, cum zic eu.

Dacă rămâi aici o să-ți dai seama cât de prost ai fost.

N-o să se schimbe nimic aici.

Nici peste 30 de ani.

Când o să-ți târâi tu prostata prin parcul I.O.R.

și o să te gândești de ce dracu' n-am plecat când am putut, când eram tânăr.

- [șofer] Hai, băieți, am rezolvat! - [Vlad] Hai!

Acum, nea Romică.

Nu fi prost!

[pornește cu greu motorul] [trântește portiera]

[pornește cu poticneli]

[șofer] O luăm prin Alexandria, în jos.

Pe autostradă e blocaj mare. Trec coloane militare.

Pe variantă, la Găiești, n-are rost, că e filtru total.

Nu trece nimeni. Te caută și-n cur.

Nu că am avea ceva de ascuns.

[Vlad] De unde știi matale? Numai să ajungem.

Mai mult de cinci-șase ore nu facem.

Doar să n-avem surprize pe drum.

Adică ce surprize?

Drumul e lung, nu poți să știi ce te așteaptă.

[Manu] Amicul nostru, Vlad, are o influență proastă asupra lui.

Umblă vorba prin cămin că a lăsat-o pe una gravidă

și ai lui au vândut ceva ca să-i dea fetei pentru…

avort.

Ar mai fi ceva, dar e doar o bănuială.

Noi nu lucrăm cu bănuieli aici.

Dacă nu ești sigur, nu menționezi.

Am înțeles.

Te duci cu ăsta la casierie.

Vă mulțumesc.

- Și data viitoare, să vii mai pregătit! - Am înțeles.

Sărbători fericite!

- [Ștefan Silvestru] Da? Hai, te rog! - [Lili] E-n regulă, bine.

[Lili] Puteai să-mi zici și de acolo, nu trebuia să vii până aici.

Hai!

[Ștefan Silvestru] Suntem gata. Merge MGS-ul. Lili, te rog!

[Lili] Întreaga națiune cu hotărâre îl urmează pe strălucitorul om

Ia dă imaginea, du-te mai încolo…

Du-te mai încolo, du-te mai încolo. Ia, stai aici!

Dacă găsim o actriță care să semene cu Lili?

[cameraman] Fii atent! Dă la largul ăla dinainte!

Așa! Ăsta!

Da… Aici rămâne Lili, pe aceeași bucată de decor filmăm…

Și pe urmă…

Dă, dă, dă înapoi…

Și ăsta e cu actrița nouă. Mă înțelegi?

Și în felul ăsta, nici n-o scoatem pe Lili, nici nu rămâne de tot.

Tu ce zici, merge?

Am mai făcut noi cârpeli de-astea când era materialul prost.

[cameraman] Băi, ia mai dă-te dracu'!

Stai puțin, că am înțeles.

Deci aia în larg, asta în strâns și combinăm astea.

- Facem așa? - Da.

Zic că da.

[Ștefan Silvestru] Bine, mă duc să le zic.

Deci trebuie să-i găsim o dublură.

[Ștefan Silvestru] Pizda mă-tii, Lili!

Purfix… aia ar trebui aici.

Purfix.

Ori aici lăsat bandă și aici Purfix, ori Purfix și aici, și aici.

[Gelu] Nu știu.

Auzi, trimite pe unul din băieți să cumpere.

Țineți-vă bănuții, că poate au în mașină.

Ei se mai duc la lucrări, poate mai au. Măcar facem o probă.

Bine. Mulțumesc.

Domnul Gelu, iartă-mă!

Mă ajuți să trag comoda asta mai lângă ușă?

- Ce să facem? - Să trag comoda mai lângă ușă.

Hai că… eu știu ce vreau.

- Stați un pic… - Hai că te ajut și eu.

[Margareta] Hai, trei, și!

- [se opintesc] Haide, haide! - Acum.

- Hai, hai, hai! - E grea.

[Margareta] Poți s-o târâi…

[Margareta] Hai!

[Margareta, plăcut surprinsă] Ia uite…

unde erați.

- Noroc! - Noroc!

[Gelu] Nici măcar nu se mai aude, dacă le închid pe amândouă, nici nu mai auzi.

Nu că nu intră și nu iese aer.

- Mai e curent? - Nimic.

Uitați, puneți mâna. Nici aici, nicăieri.

De când mi-am dorit să fac asta!

Foarte bună treabă ai făcut!

- [Dincă] Ce faceți, mamă, aici? - [Margareta] Au, m-ai speriat!

Mi-a stat inima în piept!

V-ați apucat de reparații acum?

Măi, mamă, ai înnebunit de tot?

Ce ții omul din treabă cu prostiile astea?

Du-te, domne, că au nevoie băieții ăia de ajutor!

- Eu am zis s-o ajut pe doamna… - Ajut-o cum spun eu!

Dar unde-i Camelia?

Ce știu eu? Întreab-o!

- Ai supărat-o iar? - Eu?! Nici măcar cu o floare!

Mamă, știi că n-are voie să se enerveze niciun pic!

Dar ce, eu am?!

[Margareta] Mă doare inima când te răstești așa la mine.

Cum să nu mă răstesc?! Trebuie să împachetăm toate lucrurile și să te muți.

Și tu te-ai apucat de reparații.

Uite, vezi? Mi-e și frică să mai vorbesc.

[Margareta] Tu crezi că-mi vine ușor să plec din casa mea?

Și să mă mut într-un apartament

din blocurile alea ca niște cutii de chibrituri?!

Eu m-am zbătut să fac rost de repartiție și tu așa îmi mulțumești?

Dar ce am zis? N-am zis nimic.

Zic doar că poate mai așteptăm o zi, două…

Să vedem ce se întâmplă.

[enervat] Ce să se întâmple, mamă?! Ce?

Să te scoată afară cu buldozerul?

Asta să se întâmple?

Nu trebuie să țipi așa la mine, că te aud foarte bine.

Nu ziceai tu Crăciunul trecut că nu mai suporți camerele astea?

Că sunt prea înalte, că nu se încălzesc cum trebuie?

Că iarnă de iarnă arunci banii pe fereastră? Nu spuneai tu asta?

Nu-mi mai întoarce vorbele!

[ferm] Este vorba că aici se de-mo-lea-ză!

Dacă nu vrei să rămâi pe străzi, trebuie să te muți. Azi!

Ați rezolvat cu patul?

Nu ți-am explicat că nu încape?

Nu încape!

- Facem cumva să încapă. - Ce să facem, mamă? Ce să facem, vrăji?!

[Tovarășul Mihalcea] Asta.

[Ștefan Silvestru] E brunetă.

- O vopsim. - Nu merge. De pe-o zi pe alta, nu merge.

Și are altă fizionomie. Complet.

[Tovarășul Mihalcea] Asta?

[Ștefan Silvestru ezită] Asta e frumoasă, dar e cam trecută.

- Dar o iei să faci copii cu ea? - Nu merge.

- [Tovarășul Mihalcea] Asta? - [Ștefan Silvestru] Nu merge.

N-are nicio legătură.

Asta?

Ar cam merge. Nu?!

- Ce seamănă cu Lili! - Nu?

Ia stai.

Și îmi place că are în ochi ceva, așa…

O inocență…

- E actriță? - Da, la Teatrul Nottara.

- Florina Miu. - Excelent.

Atunci, o să meargă repede.

Bun.

Și ceialalți care apar în cadrul ăsta strâns?

Sunt toți în București.

Ce baftă avem!

[Tovarășul Mihalcea] Da.

Ia, mă!

[cameraman] Dragă Florina Miu, om te-am făcut.

[actrița teatral, pe scenă] „Din ce în ce mai multe flori.

Gladiolele astea sunt oribile, de un roz care te anemiază!

Și mimoze, Solange?

Atâta grijă pentru o stăpână care nu merită

și atâția trandafiri când Domnul este tratat ca un criminal.

Domnul a fost arestat cu adevărat.

Arestat, Solange! Ce-mi răspunzi la asta?

Domnul doarme pe paie și tu așterni patul.

Pușcăriile sunt pline de criminali periculoși, Solange.

[tot mai teatral] Și Domnul, care este delicatețea întruchipată,

va trebui să trăiască printre ei. Mor de rușine!”

[Alex] Nu așa! Nu așa!

N-are zvâc, n-are ritm!

Voi vreți să mă omorâți cu zile?

Ce dracu', uităm totul de pe o zi pe alta?! Ce faci, Florina? Așa se intră?!

[cu reproș] Vii cu tava aia, de parcă aduci un țucal.

Vrei s-o otrăvești, nu?

Că tu ai curaj! Asta e o victorie a ta și asupra lui Solange.

Îi demonstrezi că, dintre voi două, tu ești cea puternică.

E tragicomedie, dar e comedie, totuși. Trebuie exagerat.

Am vorbit asta de o mie de ori până acum.

Hai să reluăm de la intrarea Florinei, vă rog.

[Alex] Ce e, Adriana?

Te-am rugat să nu fim întrerupți decât dacă arde ceva. Ce e, arde?!

[secretara] Domnul Director o așteaptă pe Florina la dumnealui.

[Alex] Bine, du-te!

Ce faci? Lasă tava!

Hai, luăm o pauză.

Așa, Florina…

Îți spune repede, ca să scapi.

Mâine, la ora zece punct, te duci la Televiziune.

Acolo e Televiziune, nu boiereala din teatru, unde ajungem

fiecare când putem.

- Mâine dimineață am repetiție. - Mâine dimineață nu te duci.

Deci la zece ești acolo. Și uită-te pe text.

- E o scenetă umoristică? - Ia vezi.

„Plugușorul patriotic”.

„Întreaga națiune îl urmează pe singurul om care întruchipează…”

Da, da, da.

[ezită] Nu știu dacă…

Nu știu dacă știu să spun textul ăsta așa cum trebuie.

[ferm] Eu știu foarte bine ce poți să interpretezi

și ce nu poți să interpretezi.

Pe ăsta poți să-l interpretezi foarte bine. Nu mai face pe grozava!

Ce crezi că o să se întâmple?

Bada-bada, bada-bada, daba-daba, daba-daba.

Nu cred că mi se potrivește, cred că sunt…

Ți se potrivește, ție ți se potrivește absolut tot.

Du-te! Ce mai stai?

- Să înveți bine textul! - Da.

Ce e? Ce s-a întâmplat?

Nu pot să vin mâine la repetiții.

- De ce? - Trebuie să merg la Televiziune.

- Ce să faci acolo? - O emisiune de Revelion.

„Plugușorul patriotic”.

[cu reproș] Ce „Plugușorul patriotic”? Voi ați înnebunit?

Eu mai am trei săptămâni până la premieră!

Ia stai, că rezolv eu imediat!

[Dincă] Uită-te aici, te rog, ca să înțelegi care e problema.

Din perete până în fereastră sunt trei metri și un pic.

Dacă bagi patul, îți mai rămâne juma' de metru.

Nici n-ai loc să te urci în pat.

Mă sui pe la picioare.

Bine. Vorbește Camelia și dăm patul nou înapoi la fabrică.

Și aia e. E bine așa?

Și dulapul?

Îți bați joc de mine?

Ți-am explicat de o mie de ori,

dacă bagi și hărăbaia aia, nu mai ai loc să deschizi ușile!

Dar sunt set.

Sunt ce?

Set. Nu mai auzi bine?

Cum să le desperechez?!

Așa le-am moștenit, așa le dau mai departe.

[iritat] Cui să le dai mai departe? Că nu le vrea nimeni.

Noi suntem gata. Am strâns tot.

- Așa repede?! - Cum repede?

Suntem de azi-dimineață aici.

[Dincă] Hai să mergem!

[rugător] Hai să mai stăm puțin!

[Dincă] Haide!

[Margareta] Și căciula.

- Haide! - Hai…

Să știi că mi se rupe sufletul.

- [Dincă] Mai venim și mâine. - [Margareta suspină]

[Dincă] Hai!

- Mai venim și mâine. - Asta am zis și eu.

Pizda mă-sii!

S-o fi rupt.

Unde s-a rupt? Tu nu vezi că-i tăiată cu foarfeca?

Da, acum văd și eu.

[recuziter] Cine pizda mă-sii o fi făcut asta?

De-al dracu' a tăiat-o.

Că altfel, ce să facă cu ea?

Păi și eu de unde să știu?

Dar cine să știe, Gigi? Nu e în curtea ta?

[recuziter] Aici se fură ca în codru.

Bine că ați venit acum. Dacă veneați peste o lună, nu mai găseați nimic.

[enervat, ferm] Furat, tăiat, mă doare în cur. Te faci decor, ai înțeles?

Băi, dar fix din mijloc!

Cum fac eu, racord?

[recuziter] Când vă trebuie?

Diseară. Mâine dimineață, la prima oră, filmăm.

- [recuziter] Fane! - [voce bărbat] Prezent.

- Zi-i lui Oprea să vină încoace! - Oprea!

Gigi, diseară, da?

Uite de-asta mi-a fost urât toată viața.

Hoția din dușmănie. Asta e răutate, înțelegi?

Răutate pură.

Să fure, că nu zice nimeni nimic.

Dar nu de unde se vede.

♪ Tu-mi dai dragostea Printre fulgi de nea

♪ Inima pare cât o stea În noapte strălucea

♪ Tu-mi dai dragostea Și voi fi a ta

Se clatină și poate cad dracu'!

[scenografă] O fixăm, stai liniștită. Reluăm în cinci minute.

Vă rog mult, hai să-l fixăm repejor. Mulțumesc mult!

Am auzit, dar spune-mi, te rog, că nu e adevărat.

Te-am mințit eu vreodată?

Lasă-mă cu viorile, Ștefan. Zi!

Când?

Mâine la prima oră.

Spune-mi tu mie cum să mă împart eu în două?

Și asta trebuie făcut.

Și ghici ce? Tot mâine la prima oră.

N-am ce face. E de sus, trebuie.

- Păi să-l dea așa cum e. - Rahat!

Dar e prima care se îmbolnăvește?

Și oricum, fără nicio supărare, dar nu se uită nici dracu'.

Se uită cine trebuie.

- Se uită. - Au altele pe cap acum.

Tu chiar n-ai auzit? Tu chiar nu știi ce…

Pizda mă-tii, Lili!

Exact asta am spus și eu. În caz că te întreabă careva. Da?

[șoptit] Te-au pus deja să dai cu subsemnatul?

Încă nu, dar… „next on Dallas”.

- [Dincă] Mai știi care e? - [Margareta] Nu.

[Dincă] 108.

Cum ți se pare acum?

44 metri pătrați. Mare, nu?

Și luminos.

Sunt multe avantaje la bloc.

Și vecinii de-aici sunt oameni de treabă.

Tovarășu' Dincă, să ne spuneți cu lustrele alea, care pe unde vine.

Mamă, hai să vedem cum facem cu lustrele!

Pune-le unde vrei!

Pe-asta mare o puneți aici.

Și aia mică în dormitor.

Mi-am dat seama că am uitat radioul. Dar nici tu n-ai zis nimic.

- Brad vrei să facem? - Nu.

Așa ziceam și eu. De Crăciun, oricum vii la noi.

Hai că am fugit.

Te sun la vecina de vizavi,

până rezolvăm cu telefonul.

Hai, mamă, că o să fie bine.

[muzică rock în engleză]

[șoferul bombăne]

[șoferul, enervat] Ia uite, mă!

- Ce are, nea Romică? - Cred că e motorul.

- Băi, trebuie împinsă. - Hai, treci acolo!

[șoferul] Stați să ridic…

- Ți-am zis să luăm trenul. - Nu mai cobi!

- O fi vreun semn. - Taci din gură, ce semn?!

[pornește motorul]

- Acum dă-i blană, nea Romică! - Haide!

Am insistat, Florina,

Mi-a și bătut obrazul că am îndrăznit.

După ce s-a zbătut atât să treacă textul ăsta, eu mă duc să-i cer asta?

- Atâta lucru vrea și el de la noi. - De la noi?!

Toți dau pe bulgari în noaptea de Revelion.

Nu înțeleg pentru ce atâta caz.

Pentru trei replici într-un spectacol la care nu se uită nimeni?

- Trei replici?! - Da.

Taică-meu scuipă pe televizor când îl vede pe Ceaușescu

și fii-sa îi înalță osanale.

Ce vrei să fac, Florina? Mi-a zis că nu încape discuție.

La urma urmei, au fost și actori mari acolo.

Dar n-au fost acum.

Când javrele alea trag în oameni.

De Revelion mă gândeam să mergem la Simion.

- Eu stau acasă. - Cum să stai acasă?

De ce să merg?

Să ne uităm toți la „Plugușorul patriotic”?

Și dacă nu mă duc?

- Glumești, nu? - Nu.

Sper că nu te gândești să faci asta.

- Se duce dracu' spectacolul meu. - Te gândești numai la tine.

Mă gândesc la munca noastră de atâtea luni.

- Tremuri de frig. - Tremur de nervi, nu de frig.

Ce zici, mergem la una mică, la Cireșica?

Acum nu ne mai vede lumea?

Dar ce ai?!

Hai la mine mai bine!

Bem ceva, vorbim și de spectacolul nostru…

…de chestia asta.

[Florina] Bine.

Bradul ăsta e într-o rână.

E și ciufulit pe partea dreaptă.

- Unde? - Uite!

Da, e într-o rână.

Să trăiți!

Bravo! V-ați mișcat repede.

[Tovarășul Vârtosu] Deci se poate și la noi.

Și asta ce e?

A fost un accident.

Punem doi tovarăși în față și…

Nu se vede în cadru.

Cu actrița s-a rezolvat?

Da, tovarășul regizor și-a dat acordul.

E cea mai bună variantă din tot ce-am văzut.

- Cum o cheamă? - Florina Miu.

- De la Nottara. - N-o cunosc…

dar are șansa să se remarce acum.

Am vorbit cu directorul teatrului și ne-a asigurat că nu vor fi probleme.

E serioasă și implicată,

e un cadru de nădejde.

Dacă zici dumneata.

Deci… bun…

Pentru azi, tot ce trebuia să stabilim am stabilit.

Sper să nu mai apară alte probleme.

Stați liniștit! Ce probleme să mai apară?!

Faceți o recapitulare finală!

Și stați cât e necesar!

[pufnește nemulțumit]

Și… mai puneți niște globuri, ceva.

- Pai și racordurile? - Da, da, da, și beteală.

[globurile se lovesc de podea]

- Stilourile? - Nu.

Și-așa scrie cu picioarele.

- Mulțumesc frumos! - Cu plăcere.

Bună ziua!

- Îmi cer scuze. - Aoleu, cu grijă!

[femeie] Lăsați-le acolo, că le aranjez eu.

- De unde ați luat brăduțul? - Din piață.

Mai erau?

Mai erau. Dar mai "chei" ca ăsta.

Și grăbiți-vă, se aduna lumea. Vreau și eu o geantă.

[pocnitură puternică]

- Bă, tu ai dat cu astea? - Da, eu am dat.

Dă-le încoace!

- Hai repede, hai repede! - Uite, gata, lasă-mă în pace!

- Mai ai? - Nu mai am.

Să nu te caut! Vino încoace!

Cu asta ce e? De ce ai zis că nu mai ai? Vino încoace!

- Nu mai am, gata! - Omori oamenii!

- Să nu mai dai cu astea! Ai înțeles? - Gata! Da!

[Gelu, dur și insistent] Dă-i drumul de aici! Dă-i drumul de aici!

[Gelu] Marius!

- Sărut mâna! - Hai!

- Pot să mai stau pe-afară? - Nu, nu, hai sus!

S-a întunecat, mergi în casă.

Facem bradul de azi?

Nu, îl facem în Ajun. Ai și tu răbdare câteva zile.

- Bine. - Se usucă altfel.

Dar pot să mă joc cu globurile?

- Da, te joci, dar să nu le spargi, da? - Da.

[Gelu] Așa.

- [Gelu] Bună seara! - [Nea Nelu Chican] Bună seara!

Ce brad dichisit ți-ai luat, Marius!

Ăsta nici nu mai trebuie împodobit.

Am luat și noi ce-am găsit. Mata? La plimbare?

Plimbare pe mă-sa!

Am stat la coadă la Lamotești.

S-a băgat marfă.

Să fie lumea mulțumită.

[șoptit] După ce s-a întâmplat la Timișoara.

Stau și mă întreb dacă a mai rămas ceva în picioare în orașul ăla.

Parcă putem noi să facem ceva…

Stai, stai, stai puțin! Ia vezi tu!

- Ia uite aici! - Mulțumesc.

- Nu trebuia. - Lasă, să fii sănătos!

- Îl pui sub brad. - Da.

- Mulțumim! - Noapte bună!

[Mariana] Te duci și te speli pe mâini, da?

- [Mariana] E frumos! - [Gelu] Da.

- De unde l-ai luat? - De la piață, de la Reșița.

Era omor pe ei. L-am luat pe ultimul.

- [șoptit] Lui i-ai luat ceva? - Da, ăsta.

[Gelu, șoptit] Penar!

[Mariana] Pune botoșeii, că e frig pe jos!

- Du-l pe balcon! - Da.

- Și închide ușa bine! - Da, da.

[zgomot de chei]

[sonerie]

Acolo ar merge mai bine altceva, nu măgăoaia aia a ei descleiată.

Da, știu, dar…

Ea tot pe-asta a ei o vrea.

Bine, facem cum vrea.

Dar să știi că se face bucăți la transport.

O dăm cu clei înainte de a o lua.

[Camelia] Bine.

[Camelia] Le zic să o ducă la depozit.

[Camelia] Dacă tot le dăm înapoi, o să zică ăștia că sunt nebună.

Acolo cel mai bine s-ar potrivi o comodă „Doina”.

Mică, așa.

- Comodă „Doina”? - Da.

- Dar cine dracu' le dă numele astea? - Nu știu, proiectanții.

[Camelia] De ce?

Mă gândeam și eu. De ce să dai nume de femei la mobilă?

[Camelia] Ție ți-ar plăcea să dormim în patul „Marian”?

În niciun caz!

[Camelia] Păi vezi?!

[Camelia] Știu ei ce știu când le dau numele astea.

Camelia!

- A umblat cineva la telefon. - Da.

Am sunat la deranjamente. păcănea întruna.

- Când? - La prânz.

Nu. De când păcănea? Dintr-odată?

„Când? De când?” Zici că ești un ceas cu cuc. De ieri.

Se auzea foarte bine când am vorbit mai devreme.

Nu-i adevărat. Ți-am zis și ieri că păcăne.

Dar n-ai fost atent.

Tu i-ai chemat?

- Tu i-ai chemat? - Da.

Și unde e firul vechi?

- L-au luat. - L-au luat?!

Da, au zis că s-a rupt, s-a tăiat… L-au luat cu ei.

Ai stat cu ei tot timpul sau i-ai lăsat și singuri?

I-ai lăsat și singuri sau ai stat cu ei tot timpul?

- E un interogatoriu? - Sunt simple întrebări.

[iritată] Mai ai un pic și-mi bagi lampa în față.

Ți-am zis că n-am voie să mă enervez.

[Camelia, cu reproș] Maică-ta e arhisuficientă, crede-mă.

Eu n-am înțeles episodul ăsta, să știi.

Sincer să fiu, nici eu.

Cred că am devenit paranoic cu toate astea.

Să nu rămâi așa, că nu te mai plac.

[curge apa]

[Camelia] E apă caldă.

[apa continuă să curgă]

[Camelia, tare] Nu mai fuma în casă!

Hai să lucrăm!

„Întreaga națiune îl urmează…”

[o întrerupe] Al dracu' să fiu dacă înțeleg de ce faci tot circul ăsta!

[Florina, mirată] Ce, nu e bine?

Sau vrei cu mai mult patos?

Ce vrei să facem?

Vrei să ieșim în stradă cu piepturile goale?

Da!

Dacă nu iese muncitorimea, că ăia-s mulți și contează, nu se întâmplă nimic!

Nu iese nimeni în stradă de Crăciun.

- La Timișoara cum au putut? - Acolo e acolo.

Aici e mai complicat.

Unul din zece e securist.

- Unul din patru e turnător. - Și unul din doi?

Și unul din doi bea cam mult. Ajunge!

Gândește-te cum o să fie în ianuarie. Cu sala plină la premieră.

Cu textul ăsta, noi putem să schimbăm vieți, să trezim conștiințe.

Cu pupincuriste pe scenă?

Trezim doar greață. Asta trezim.

Toată lumea știe că nu se duce nimeni acolo de bunăvoie.

Pune toată furia asta în personaj! Exact cum ți-am zis la repetiții.

Dacă nu poți să te exprimi în viață, pune-o în Claire.

Mă duc să-ți fac un ceai, să-ți mai revii. Bine?

Fă-mi!

[clipocit de apă în baie]

Alo, bună seara! Ionuț Dincă la telefon. Sper că nu deranjez.

Da, da, am mutat-o deja. E prima seară și…

V-aș ruga, dacă nu e prea mult, să mergeți să-i bateți la ușă,

să vedeți dacă e nevoie de ceva.

Ea nu vrea să deranjeze.

Da, da, da, aștept.

Unde mergem, scumpă doamnă?

Uranus 16.

- A mai rămas vreo casă în picioare? - Câteva.

Ați scăpat?

N-am scăpat.

Poate vă ajută Dumnezeu și scăpați.

Nu și-a scăpat El, Dumnezeu, bisericile Lui, darămite casa mea!

[taximetrist] Nu știu ce-or fi având cu ele.

Să dărâmi un cartier întreg cu biserici și case boierești!

Să faci ce?

„Bloace”.

Sunt și făcute de mântuială, nu cum le făceam noi.

[taximetrist] Ce face ăsta?!

[taximetrist] Iertați-mă că întreb.

Ce-ați fost la viața dumneavoastră?

O proastă.

Am fost membră de partid din convingere, nu m-a obligat nimeni.

Cel puțin dumneavoastră sunteți sinceră, nu ca lingăii

și pupincuriștii de acum.

Pe-ăștia să-i dai jos!

[taximetrist] Vă promit.

Fără promisiuni, că nu mai sunt tânără.

Jură-te!

Jur!

[radio] ♪ Viața mea în cântec s-a mutat ♪

Dă, te rog, mai tare!

[radio] ♪ Casa mea-i un cântec cu acorduri ample ♪

[șofer] Dunărea e la câțiva kilometri în linie dreaptă.

[Laurențiu] Ce aproape e!

[șofer] Să vezi mai încolo, e și mai aproape.

[șofer] Pe unde trec frontieriștii.

[șofer] Care mai trece.

[Laurențiu] Păi mai trec?

[șofer] Unii mai trec.

[șofer] Pe unii îi mai prinde.

[șofer] Pe alții îi pescuiește.

- [Laurențiu] Serios? - [șofer] Dunărea e parșivă.

[Vlad] Cât mai avem?

[șofer] Vreo 20 de kilometri.

[șofer] Ai și uitat de când n-ai mai trecut pe acasă?

[Vlad] N-am mai avut timp.

[șofer] Pentru neamul tău trebuie să-ți faci timp.

[șofer] Cu ei rămâi în viață.

- Nu-i așa, Laurențiu? - Da.

[șofer] De unde ești?

- M-am născut în București. - O, bucureștean!

Părinții la fel.

Ce lucrează?

- Maică-mea e profesoară de română. - Bun.

Și taică-meu… [ezită]

A murit.

Dumnezeu să-l ierte!

[Tovarășul Mihalcea] Ce decembrie călduros!

Mie îmi place.

Nu suport frigul.

Nici mie nu-mi place frigul.

Numai că, de sărbători, e frumos să avem un pic de zăpadă.

Ca să simțim și noi că e iarnă, nu?

Ia spuneți… despre ce e vorba?

Bine.

În legătură cu situația în care ne găsim acum…

Așa…

Aveați vreo suspiciune legată de Liliana Enache?

În ce privință?

În privința fugii dumneaei peste hotare.

Ah… nu.

Nu.

Și colegii?

Nu știu, chiar habar n-am.

Nu stau să văd ce face unul sau altul.

Dar știți dacă avea vreo relație strânsă cu vreunul dintre ei?

Nu, chiar n-am stat în fundul ei, dacă la asta vă referiți.

Și chiar nu înțeleg de ce credeți că eu sunt omul potrivit pentru astfel de…

Nici nu știu cum să le zic… informări.

Nu există o nepotrivit în circumstanțele actuale.

Eu îmi fac doar treaba.

V-am spus de la început că n-am niciun fel de vederi politice.

Dar fiul dumneavoastră are.

Și din câte știu…

Nu e clar dacă va fi dat afară din facultate sau nu.

Și eu sunt tată și vă înțeleg perfect.

[Tovarășul Mihalcea oftează]

Eu voi interveni pe partea mea…

- Așa cum m-ați rugat. - Vă mulțumesc!

Dar îi puteți ușura situația chiar și dumneavoastră.

Fără prea mari eforturi.

[confuz] Adică?

[discurs Nicolae Ceaușescu la televizor]

[Marius] Unde sunt globurile?

Vezi aicea, jos.

[Ceaușescu] Conform constituției și în conformitate cu legile țării,

[Ceaușescu] unitățile militare au fost obligate să se apere…

[Marius] Pot să mă joc și cu luminițele?

Da, poți, dar mai taci din gură!

[Ceaușescu] …și bunurile întregului oraș.

[Ceaușescu, mai tare] De fapt, să apere ordinea în întreaga țară.

[Ceaușescu] Organele de ordine, procuratura…

Ce zice?

[Ceaușescu] …au efectuat și continuă cercetările…

La Timișoara a scos armata pe stradă.

Au tras în oamenii ăștia.

[Ceaușescu] …pentru a stabili cauzele și vinovații acestor acte…

[Gelu] Au murit zeci de oameni.

[Marius] Cine a murit?

[Mariana] Nimeni, mami.

Mai stinge-l, Doamne iartă-mă!

[Mariana] Să le scriem și noi la Târgu Jiu. Am luat felicitări.

- [Mariana] Ei ne scriu tot timpul… - [Gelu] I-ai scris lui Moșu'?

- [Marius] Da. - [Mariana] I-a scris.

Mai întâi pe ciornă, ca să nu faci greșeli sau direct pe curat?

Mai întâi pe ciornă.

Și așa cum te-a învățat mami, frumos, cu adresă, cu nume, cu tot?

Da, Ioniță Marius, șapte ani, clasa a II-a B, școala 96,

Șoseaua Giurgiului, nr. 3, bloc A6, scara D.

- Pe plic ce-ai scris? - „Către Moș Gerilă”.

Să-mi dai scrisoarea să i-o duc!

Dar nu o mai am.

- Unde e? - Am pus-o la poștă.

Mariusică, de câte ori ți-am zis să nu mai pleci din fața blocului?

Nu te mai duce singur nicăieri!

Când ies pe geam, vreau să te văd aici, în curte!

Hai, strânge alea, bagă-le la loc și vino încoace!

[Ceaușescu] Armata și-a îndeplinit pe deplin

datoria față de patrie…

Tu ai înnebunit? Sperii vecinii!

Uite-l!

Pe-ăsta vrei să-l pup eu în cur?!

Pe criminalul ăsta?

[Ceaușescu] …face parte dintr-un plan mai general

[Ceaușescu] împotriva independenței

și suveranității popoarelor.

[Ceaușescu] A acelor popoare…

[oprește televizorul]

Hai să vorbim ca doi oameni mari, bine?

Uite!

- Ia și asta. - Ce-i asta?

- Aspirină, ce să fie, Gardenal? - Nu vreau.

Bun. Să zicem că nu te duci.

Și ce o să faci după aia?

Ăștia o să te scoată din distribuție

și o să-ți desfacă contractul de muncă.

Unde o să te duci?

Te întorci la Filatura Română de Bumbac?

La botoșei și mănuși?

În cel mai bun caz, o să ajungi într-un teatru de păpuși, în provincie,

cu toți ratații.

De ce ai zis asta?

Pentru că asta te așteaptă, Florina.

Ai uitat cât de greu ți-a fost să intri într-un teatru ca ăsta?

Că ce?!

Că m-am culcat cu tine?

Uneori mi-a și plăcut.

Poftim?

[Florina tare, cu reproș] Ești ca toți ăștia de-aici!

Un fular de om, asta ești!

Ai grijă cum vorbești! Dacă mai spui ceva…

Ce, ce-o să-mi faci?!

Pulifriciule!

Fetițo, tu uiți cu cine vorbești?

Tu ești un nimeni pe stradă fără mine!

Îți chem un taxi. Strânge-ți alea și cară-te!

Aștept afară.

Ești o ingrată și o nerecunoscătoare, asta ești!

[Florina plânge]

[Gelu] Ia zi, mă, ce i-ai scris?

I-am scris: „Dragă Moș Gerilă, am fost cuminte și am învățat bine la școală.”

Așa. Ce i-ai zis să-ți aducă?

I-am zis să-mi aducă o locomotivă.

Ce faci cu locomotiva?

Nu vrei și tu ceva care să-ți fie mai util?

Un penar, de exemplu.

Dar am penar.

Da, dar ăla…

Ăla e uzat rău.

Nu vrei unul nou?

Eu vreau o locomotivă.

[Gelu] Păi…

Nu știu de ce, dar eu cred că tot penar o să-ți aducă.

Ai cerut numai pentru tine sau și pentru mă-ta, tac-tu?

Și pentru ei.

Ce ai cerut?

Pentru mama, o geantă nouă. Aia veche s-a rupt.

- I-auzi, mami! - Ce?

L-ai băgat pe Moșu' la cheltuieli.

Îți aduce o geantă.

[Mariana, amuzată] Foarte bine, să-mi aducă.

Și pentru tac-tu?

Ce zici mereu, ce-ai zis și ieri.

Ce am zis? Să crești frumos ca mine și deștept ca mă-ta, nu?

Nu, altceva ai zis.

Ce?

Ai zis că vrei să moară Nea Nicu.

Măi, Marius…

Ia mai zi-mi tu mie o dată, dar exact,

ce-ai scris tu acolo?

- Și pentru tata… - Așa…

„…să moară Nea Nicu, că asta își dorește el.”

„Că asta își dorește el”?

Da.

Când m-ai auzit tu pe mine că am zis așa ceva?

Ieri. Te-am întrebat.

Când, ieri? Când? Unde eram?

[Gelu mai tare, insistent] Când ieri? Când?

Seara.

Așa ai zis.

Și eu dacă am zis asta,

tu chiar trebuie să zici la toți lucrul ăsta?

[Gelu, furios] Băi, tâmpitule, bă! Că-ți rup oasele!

[Mariana, speriată] Ce s-a întâmplat?

- Fii-tu vrea să mă bage-n pușcărie! - Ce te-a apucat? Ce ți-a făcut?

Întreabă-l pe el!

Ce-ai făcut, Marius?

I-am zis lui Moșu' că vrei să moară…

- Cine să moară? - Las' că-ți spun eu!

A făcut scrisoarea cum i-ai zis tu,

cu nume, prenume, cu adresă și a pus-o la poștă.

Da, și?

Și ce crezi că a zis el în ea că vrea să facă tac-su de Crăciun?

Ce-și dorește tac-su de Crăciun? Zi, că poate știi!

- Nu știu. De unde să știu? - Să moară Nea Nicu!

- Mami, așa ai făcut? - Da.

De ce ai făcut asta?

Tu chiar ai pus scrisoarea la poștă sau glumești cu noi acum?

Da, am pus-o.

- Tu-ți dai seama ce-ai făcut? - Nu.

- Cum să faci așa? - Nu da în el!

De câte ori ți-am zis eu ție să nu zici la nimeni ce vorbim acasă?

Ți-am zis sau nu ți-am zis?

N-am zis.

N-ai zis, ai scris! E mai rău, dobitocule!

Te rog frumos, că n-are nicio vină!

Dar eu ce vină am? Acum ce fac?

Dă-i drumu' la tine-n cameră, că te bat de te caci pe tine.

Ia zi, cu ideea ta tâmpită, acuma ești mulțumită? Zi!

Tot eu sunt de vină?

Da' cine, mama? Cine l-a învățat să scrie?

Dar cine vorbește tare prin casă? Că ești cu gura mare tot timpu'!

Și copilu' aude că de-aia e copil!

Ăsta nu e copil, ăsta e turnător! Asta ai crescut, un turnător!

Asta intră la „comportament dușmănos”. Reacționări.

Tu l-ai auzit pe-ăsta ce-a zis, nu?

- Hai că n-o fi chiar așa! - Cum nu e chiar așa?!

Adică eu vreau să moară Ceaușescu și asta nu e chiar așa?

- Taci! - Ce să tac?

[Mariana, șoptit] Pentru că vorbești tot timpul tare.

Pe nea' Tudose l-a săltat doar pentru că a înjurat Partidul.

Nu pe „Cel mai iubit fiu al poporului”, da?

La Timișoara pe-ăștia îi împușcă pe stradă doar că dă cu huo.

[Dincă, surprins, dar duios] Ce cauți aici, mamă?

De ce te-ai întors?

Ai uitat ceva?

Ai lăsat poarta deschisă, putea să intre oricine peste tine.

[Margareta] Vrei un ceai? Nu mai am nimic altceva.

Nu, mulțumesc.

[trage scaunul frecând podeaua]

- [tăcere] - [lătrat de câini în cartier]

Nu-mi spui de ce te-ai întors?

Ba da…

De nebună.

Mamă, nu poți să vorbești și tu o dată în viață serios?

Dacă aș vorbi serios, tot aia ar fi.

S-a luat curentul.

Nu s-a luat. Ți-am zis că o să-ți taie lumina întâi.

Și mâine gazul.

[taximetrist] Pe lângă poștă ziceați că e adresa, nu?

Acum, la cum demolează ăștia orașul, nici nu-l mai cunoști.

Auziți, ce faceți de Revelion?

Înainte mergeam la Sovata, dar acum stăm acasă, la televizor,

ne uităm la scenetele alea comice.

- La altceva la ce? - Da?

Am și eu una în program.

- Păi, ce, sunteți actriță? - Da.

Și e foarte comică.

- V-o zic? - Da, dacă vreți.

„Anii lumină ai socialismului victorios

Florina: ne-au făcut traiul mereu mai bogat și mai frumos.”

- Nu-i de râs? - Glumiți?

Nu.

[melodie antrenantă la radio]

Și de-aici, faceți dumneavoastră câțiva pași pe jos… că nu mai merge.

[trântește portiera cu furie]

[Vlad] De ce ne-am oprit?

[șofer] Am o treabă la casa asta.

[Vlad] Ce treabă, nea Romică?

O treabă! Și-așa am ajuns prea devreme.

- Dar să nu stai mult! - Cum să stau?!

[Laurențiu] Ne grăbim și noi.

Nu v-am spus că am ajuns prea devreme?

[Vlad] Nu poți să mergi mâine?

Nu se poate. Nu înțelegi că am și eu o șustă cu o văduvă?

E femeia doritoare, săraca… Juma de oră.

Ce șustă, nea Romică? Ce dracu', zău așa!

În juma de oră, dacă mă ajută Dumnezeu, s-a rezolvat.

[închide poarta metalică, grea]

[lătrat de câini în sat, în depărtare]

Eu mă bag înăuntru.

[trântește tare portiera]

L-am rugat de mii se ori

să lase dracu' bancurile tâmpite cu Securitatea și cu Nea Nicu.

Și pe scenă!

Ce pizda mă-sii i-a trebuit Brigada Artistică?

Asta e, a comis-o și acum trebuie să o dregem. Bine?

S-o dregem? Trebuie s-o dregem… eu! Eu trebuie să…

Scrie și tu acolo niște prostii despre relațiile colegiale!

Niște generalități inofensive și gata!

Hai, măi, Alina, ce dracu'!

Ce generalități inofensive?

Știi foarte bine că dacă ăștia vor, orice poate să devină defăimare.

Și un bilet de tramvai.

E o simplă hârtie prin care sugerezi că Lili aia a voastră

avea slăbiciuni de caracter…

Și nemulțumiri legate de politica Partidului.

Hai, că nu-i mare scofală!

Dacă scriu asta, trebuie să scriu și cu cine vorbea ea despre Partid.

Să dau nume.

Vorbea cu toți.

Nu intri în detalii! Oricum, ăia știu tot.

Și-atunci, la ce mai folosește?

Să arăți că ai bunăvoință.

[șoptit] 390, 391, 392, 393, 394…

396, 397…

[furios, printre dinți] Ia mai du-te dracu' cu șusta ta!

[Laurențiu, speriat] Ce faci?! Nu ești sănătos?!

- Ne bagă la pușcărie, idiotule! - Ești deja într-o pușcărie.

- Ce cauți? Că-ți zic eu! - Unde-i caietu' de ciorne?!

[Mariana] E acolo, în ghiozdan.

Ăsta e.

Da, chiar a scris-o…

Eu ce ți-am zis?

[oftează]

- Subsemnatul… - „Subsemnatul, Silvestru Ștefan…

regizor angajat la Televiziunea Română,

declar că atmosfera în departamentul nostru a fost întotdeauna

benefică actului de creație…”

„Și că relațiile colegiale…

au fost permanent orientate

către menținerea unui mediu profesional sănătos.”

Dar tu de unde știi să scrii de-astea?

Ți se pare că e o mare filosofie?

Pentru mine e.

Eu n-am scris niciodată turnătorii de-astea.

În loc să zici mersi că te-ajut să scrii cum trebuie, tu începi cu prostii.

Tocmai de-aia te și întreb. Serios, Alina.

- De unde știi? - Nu știu nici eu.

Doar presupun că așa trebuie.

Hai, scrie!

Eu nu am dat în gât în viața mea niciodată, pe nimeni.

Și-acum ce fac?

Scrii și tu două-trei hârtii din astea până se plictisesc

și te lasă în pace. Gata!

- Două-trei? - Vorba vine.

Hai, măi, să aibă și el o diplomă de inginer.

Oricum, după povestea asta de la Timișoara,

ceva o să se întâmple și la noi.

[ezită] Păi…

Tocmai ăsta e un argument să nu scriu asta.

Ce-s eu? Ultimul prost?!

Ștefan, el are sesiunea acum, în ianuarie.

Hai, continuă!

„În același timp…

menționez…

că nu am participat niciodată…”

Dacă mai vine cu o restanță, jar mănâncă, îl omor cu mâna mea.

Bine.

„În același timp, menționez că n-am participat niciodată activ

la toate discuțiile astea și că…

nu am cunoștință de relațiile personale ale lui…”

- Enache Liliana. - „…Liliana”.

Mă semnez?

Scrii încă o dată pe curat și semnezi după aia.

Mă uit mâine dimineață pe ea.

Poate-mi dai și notă.

[Vlad, șoptit, respirând greu] Ia!

[șoptit] Ce?

S-a auzit ceva.

[șoptit] Hai!

[Vlad șoptit] De la tine se aude.

Sunt alifiile.

Băi, idiotule, lasă-le aici!

Cum ai trăit tu până la vârsta asta nu știu.

[Vlad șoptit, ferm] Lași aici tot ce face zgomot!

[Vlad șoptit] Ține!

[Vlad șoptit] Scoate alea!

- [zăpada scârțâie] - [latră câinii în depărtare]

Mă duc să sparg cutia. Dărâm tot ce-i acolo.

Cum să spargi cutia?!

Ai înnebunit? Te vede careva!

Ce vrei să fac? Iau benzină și-i dau foc.

[Gelu agitat, hotărât] Dau foc la tot ce-i acolo.

Nu! Stai puțin…

Iau vin roșu și torn acolo să distrug tot ce-i acolo.

- Zi! - Nu știu.

- Ce fac eu, mă'? - Nu știu.

[Gelu țipă] Ce fac eu mă acuma,

cu scrisoare asta nenorocită? Zi tu mie!

Fă și tu o cafea!

- La ora asta? - Fă o cafea!

[cântece patriotice la radio]

[Gelu oftează disperat]

[Margareta șoptit] E tot sufletul meu aici.

[câinii latră în cartier]

Cu taică-tu la sindrofii…

Cu tine mic.

Cu tot.

[Dincă] Nu e așa.

Amintirile rămân în suflet, nu între pereții ăștia.

[Margareta] Dar de ce să strici un suflet așa?

Și nu unul. Mii.

Ce zic eu?! Zeci de mii.

Pentru ce atâtea vieți distruse?

Pentru ce atâta suferință?

[Dincă] Orașul se mărește, nu stă după noi.

Se fac bulevarde, se lărgesc străzi.

Așa au făcut și la Paris.

Ete fleoșc!

Și cu ce mă încălzește pe mine asta?

Atâția oameni au plecat din casa lor, din orașul lor, chiar din țara lor…

N-a murit nimeni.

Știi tu care au murit de dor sau nu?

Știi tu cum au mai trăit oamenii ăia după aia?

Hai, spune, știi?

Știi?

De unde să știu?

Și-atunci ce tot îi dai cu realizările și bulevardele voastre?

Hai, du-te acasă și te culcă!

Mă gândesc să nu te las singură în noaptea asta.

Du-te, băiatule! Hai, Ionuț, nu-ți lăsa nevasta singură!

Bine.

Uitasem să-ți las Dipiridamolul. Îl ai aici.

Vin după 12:00, ca am niște treabă mâine.

Da.

Ia vino încoace, Marius!

Hai că nu te bat, vino încoa'!

[Gelu, blând] Treci la masă acolo!

- Mai scrie o scrisoare! - Da.

Dragă Moș Gerilă…

- Exact ca aici. - Da.

Mă numesc Ioniță Marius, am șapte ani, locuiesc în București, sunt elev.

Și scrie așa…

Pentru mine, o locomotivă,

pentru mama, o geantă nouă, că aia veche s-a rupt

și la final, scrii așa…

Ca aici, dar schimbat.

Pentru tata,

să moară Nea Nicu Chican, de la scara doi,

că așa își dorește el.

Dar nu vreau să moară Nea Nicu Chican.

Nici eu, nu moare nimeni. Dar tu doar scrii asta, cum îți zic eu.

Dragă Moș Gerilă…

și pentru tata, să moară Nea Nicu Chican, că așa își dorește el.

Dar nu mi-a făcut nimic Nea Nicu Chican!

Scrie cum îți zic eu, Marius! Hai, scrie cum îți zic eu!

- Dar nu mi-a făcut nimic! - Nu moare nimeni!

Nu moare nimeni. Tu doar scrii asta.

Ce să scrie?

Mai scriem o scrisoare. Dragă Moș Gerilă…

- De ce să mai scriem o scrisoare? - Și la sfârșit, scrii așa:

Să moară Nea Nicu Chican, că așa își dorește tata.

- Dar nu mi-a făcut nimic! - Știu că nu ți-a făcut nimic.

Dar e o prostie să mai scriem o scrisoare.

[Gelu, enervat] Stai puțin și tu! Nu te mai băga atât!

Scrie cum îți zic eu. Să moară Nea Nicu Chican, că așa își dorește tata!

- Ce-i așa de greu?! Scrii sau nu scrii?! - Nu!

Scrie cum îți zic eu! Să moară Nea Nicu Chican…

- Bă, nu scrii? - Nu.

- Futu-ți Dumnezeii mă-tii de copil! - Stai, mă! Ce-ai?

- Bă, nenorocitule! - Nu da în el!

Du-te în camera ta și nu mai ieși de-acolo!

- Ce-ai, mă, ce-ai? - Ce, mă? Ce? Ce?

- Dă, dacă vrei! - Ce să dau? Ce?

Dacă dau, mă dai și tu pe mâna miliției?

- Potolește-te! - Cum să mă potolesc?

- Potolește-te! Ai înnebunit? - Mariana, eu mâine mă duc la pușcărie.

Ai înnebunit? Potolește-te!

- Futu-ți Dumnezeii mă-tii de copil! - Ce faci?

- Futu-ți Dumnezeii mă-tii de copil! - Ce faci? Nu penarul!

- Futu-ți Dumnezeii mă-tii! - Liniștește-te, te rog!

Potolește-te!

[sună telefonul]

[sună telefonul]

Alo!

Bună seara, tovarășu' Marcel!

Nu-i acasă, e prin vecini.

Să-i transmit ceva?

Da, sigur, ascult.

Da, sigur, am înțeles.

Bună seara!

Mâne dimineață, la 7:00 la întreprindere, îmbrăcat corespunzător.

Îmbrăcat corespunzător?

[răsuflă greu]

[Laurențiu șoptit] Aici e?

[Laurențiu șoptit] Și unde-i ăla?

[Vlad șoptit] O să vină.

Uite, bă!

[Laurențiu respiră greu, sacadat]

[Vlad] Ce m-ai speriat!

[călăuza] V-a văzut careva?

- Nu. - Sigur?

Da.

[călăuza, ferm] Banii!

- Sunt toți? - Da.

- Sigur? - Da.

Mergeți jos să vă schimbați!

Mă duc să verific tuburile și vă chem.

[Mariana, șoptit] Gelu!

Vino încoace!

[clipocit de apă]

Ce e, mă?

Vino repede!

[clipocit de apă]

Ia uite!

[Gelu, ușurat] Asta e!

Vezi, mă?

Întreabă-l pe fii-tu în care a pus-o, că sunt două.

[Mariana] În care cutie ai pus, în prima sau în a doua?

[Marius] În prima.

În prima.

- [Gelu] Sigur? Gândește-te bine! - [Marius] Da, sigur.

- Și Dero? - Ai tot, hai!

- Vrei să vin cu tine? - Nu.

[sună telefonul]

Alo!

Stai fără grijă, că mă duc.

[Florina, ferm] Nu mă mai suna!

[semnal radio bruiat]

[radio] …și pe toate frecvențele, la fiecare oră, se vorbea de Timișoara

și de un masacru

condamnat în toată lumea și de toată lumea.

La Radio București s-a vorbit, parcă în batjocură, de 'Soarele Socialismului',

de 'gloriosul partid, de strălucitul bărbat'.

La Timișoara, s-a tras tocmai în masele care au ieșit în stradă

să ceară pâine și libertate,

făurind o istorie a lor, o istorie scăldată în sânge.

Ascultați:

[voce la radio] Trageți! Trageți, mă! Trageți, mă!

[voci la radio, huiduieli]

- [liniște] - [Florina suspină]

- Bună seara! - Bună seara!

- Mă scuzați că vă deranjez la ora asta. - Nu e problemă, poftiți. Spuneți!

- Soțul e acasă? - Da, e acasă.

Dar intrați, nu stați în ușă. Vă rog frumos.

Gicule! Hai, mamă, că e vecina noastră actriță.

Să nu vă descălțați, intrați! Hai, hai!

- Bună seara! - Bună seara! Mă iertați că dau buzna așa.

Luați loc!

Serviți ceva? Un cozonăcel?

- Nu, mulțumesc, nu stau mult. - Vă aduc acum, imediat.

[Benghe ferm, aproape dur] Acum dacă ați venit, stați!

Vă pun un vin?

- Da. - Sec? Șpriț?

Sec.

Vă mai pun.

Ați venit cu colindul mai devreme.

[soția] Serviți. E de azi, să știți.

- Mulțumesc! - Cu plăcere.

Stai jos, dragă!

[cântece patriotice la radio, voci de copii]

Cu ce vă putem ajuta?

Nici nu știu cum să zic.

Nu e treaba mea, dar nu am putut să nu observ că…

că o mai atingeți pe doamna din când în când.

Vezi, Gicule, nu ți-am zis eu că te știe tot blocul?

Te-ai făcut de tot rahatul acum. E bine?

Dacă urli ca nebuna! Are o gură, doamnă…

- [soția] Nu ți-e rușine? - [Florina] Nu de asta am venit.

Fiecare face ce vrea la el acasă.

- Și de ce ați venit? - Știți ce?

Aș vrea și eu una ca asta. Aici.

Dar mai mare, ca să se vadă.

- Vă bateți joc de mine? - Nu.

Eu vă priveam cu respect.

Zi, domnule, ce trebuie să fac?

- Cum adică? - Vreți să vă dau bani?

- Să-mi dați bani? - Da.

Stai, duduie! Dar bărbatul meu e bătăușul blocului?

- Păi nu e? - Păi nu, normal că nu e.

Îl luam de bărbat dacă era? Dar ce, l-am luat de frumusețe?

Mai face și el urât la băutură, atât.

Eu sunt băiat bun, să știți!

Da?

[soția] Și când te enervezi…

Și ce vă enervează așa tare?

Când mă înjură de mama.

Pentru mine mama este sfântă, domnișoară.

- Ți-am zis. - Lasă.

Atunci te bag și eu în pizda mă-tii, bă, Benghe, bă!

- Stai Gicule, nu te enerva, mamă! - Adică vrei să-ți dau una?

- Da, vreau să-mi tragi una. - Stai jos!

[Benghe, amuzat]

Dar n-aveți un iubit, ceva, care să vă bată?

Hai, duduie, că mi-ai stricat sărbătorile. Hai, du-te acasă!

Vă bateți toată ziua femeia și când are una nevoie, vă țineți pumnii în cur!

- Ieși! Nu ți-e rușine?! - Haide!

Auzi? Dacă mai dai o dată în ea, te ia mama dracului!

[soția] Ieși! Hai, ieși afară din casa mea!

[apa curge în cutia poștală]

[se lovește zgomotos peste mână]

[recită șoptit] „Întreaga națiune…”

„Întreaga națiune… pe singurul om care întruchipează…

dragostea de țară.”

[Aurelian Andreescu - „Oameni”]

♪ Oameni, oameni ♪

♪ Semănați cu iubire ♪

♪ Câmpia din voi… ♪

♪ Oameni, oameni ♪

[radio / Florina, tare] ♪ Semănați cu iubire ♪

♪ Vis de aur! ♪

[vecinul bate în calorifer]

♪ Oameni, oameni… ♪

[Florina strigă] Oameni! Băi, oameni!

[Florina strigă] Semănați cu iubire câmpia din voi!

[muzica din vecini, radio/Florina]

[Mariana] Nu cheamă cineva Miliția să-i potolească pe-ăștia?

Scoală-l pe fii-tu, că atât așteaptă!

[Florina, tare] ♪ Oh, oameni… ♪

♪ …minunați! ♪

[Mariana] Nu poți să dormi?

[Gelu] Nu.

Mă tot gândesc.

Prima cutie cum vine el de la școală…

sau cum vine de acasă?

[sună ceasul deșteptător]

- [liniște] - [gazul duduie în sobă]

[cutia lovește solul]

- Când pleci… - Ce?

Când pleci, să-l încui în casă! Cine știe cu cine mai vorbește ăsta.

Hai! E târziu!

- Să trăiți! - Bună dimineața!

- Vreau să vă întreb și eu ceva. - Spuneți!

Am pus o vedere la poștă pentru o mătușă din Zalău.

La ce oră se ridică corespondența?

Ca să știu când ajunge.

La ce oficiu?

Aici, la Giurgiului, Oficiul 4. Ieri, la 5… 5 și ceva.

- Oficiul 4, la ora 6. - Dimineața?

Cum dimineața, domne? Seara!

Seara se adună, se sortează, se trimite loco sau în provincie.

Stați liniștit, a dumneavoastră e deja pe drum.

Să trăiți! Vă mulțumesc.

Dacă nu ne mai vedem, sărbători fericite!

De ce să nu ne mai vedem?

Nu știți cum e vorba aia? Azi ești, mâine nu mai ești.

- Sănătate multă! - Sănătate!

[zgomot motor Trabant]

- [se deschide ușa] - [pași]

[Alina Silvestru] Bravo!

O să dea la șaibe toată viața!

[tușește, respiră greu, tremură]

[se opintește]

[Laurențiu, fără vlagă] Ia!

[se opintește]

[Vlad plânge] Să nu mă lași!

[Laurențiu, șoptit] Ce?

[Vlad, tremurat] Pe tine te scoate tac-tu, pe mine nu mă ajută nimeni.

[soldat, dur] Hai! Pe rând!

[geme]

[soldat, dur] Mișcă!

[soldat] Stânga!

[uruit de motor de mașină]

[Florina, răgușită] Alo!

[răgușită] Eu sunt, Florina.

[răgușită] Da, am răcit.

[răgușită] E frig și în casă, e frig și la teatru.

Poți să vii să mă iei, te rog?

Adu și Faringosept!

[răgușită] Bine.

[trântește receptorul în furcă]

[zgomot, agitație, voci]

[activist] Hai, hai, la tovarășu' Marcel!

- [activist] De la ce secție sunteți? - [Gelu] Prelucrători prin așchiere.

[activist] Mergeți la tovarășul din stânga, să vă îmbarcați!

- [Gelu] Unde ne ducem? - [activist] La miting.

- [Gelu] Ce miting? - [activist] Ce miting?!

De ce puneți atâtea întrebări?

Sunteți de la ziar? Mergeți unde vă zic eu!

[motorul autobuzului huruie]

- [cameraman] Ce faci? - [Ștefan Silvestru] Am dormit cam prost.

- 'Neața! - Salut!

Închide ușa după tine!

Sărut mâna, dați-mi și mie un ton de exterior! Mulțumesc!

A dat vreun semn?

Nu știu, Alina, ce vrea să facă băiatul ăsta.

Poate colegul lui, Victor. Vlad… da.

Nu avem vreun telefon de-al lui? De la părinți, de acasă?

Dacă dai de el, spune-i că vreau să vorbesc cu el.

Da, îl rog eu!

Bine.

Bine, te pup!

[pași de bocanci]

[clanța]

Cine mai știa?

[Laurențiu, chinuit] Nimeni.

Mă-ta, tac-tu?

Nimeni.

Prietena știe?

Ți-a dat bani?

N-am prietenă.

Păi ce, ești bulangiu?

[chinuit] Ne-am despărțit.

Lăurică…

Pot să-ți zic așa, nu?

Ne-am mai împrietenit.

[șoptit] Da.

[ofițer] Lăurică…

De ce să ne strici tu sărbătorile?

[ofițer, dur] Ia zi, mă!

Ce căutați, mă, pe graniță?

O să faci pușcărie, bulangiule,

pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

[Laurențiu, plângâng] Dar n-am trecut…

[ofițerul urlă] Bă!

Hai, ridică-te!

[gazul duduie în sobă]

[radio, semnal ora exactă]

[radio] A fost ora 8! Bună dimineața, stimați ascultători!

Azi, pe 21 decembrie 1989,

sub semnul sprijinului de neclintit pentru viitorul socialist al patriei,

zeci de mii de oameni ai muncii

vor lua parte la o mare adunare populară.

Marea Adunare va fi transmisă în direct la radio și televiziune.

[Alex] Hai că trag în spate, pe Dorobanți.

[Florina, răgușită] Nu mă aștepta, te rog.

- Ești sigură? - Da.

Cum zici.

[trântește portiera]

[Ștefan Silvestru] Când o să filmăm, știți, ca data trecută…

[tovarășul Vârtosu] Mai sobru, așa.

I-ați găsit!

Deci fețe luminoase! Sunteți fericiți.

[cameraman] Ia uite că a venit.

Bună dimineața!

Poftiți, domnișoară!

- Ștefan Silvestru. - [răgușită] Florina Miu.

[tovarășul Vârtosu] Dar…

Ce e cu vocea?

[răgușită] Am stat în frig la teatru.

Și asta… Ce-i cu vânătaia aia?

[răgușită] E un accident. Am căzut din greșeală.

Se astupă la machiaj.

Și de ce nu ne-ați informat?

[răgușită] Nu știu… Mi-era frică că n-o să mă mai chemați.

[tovarășul Vârtosu] Și cu vocea ce facem?

Ce facem cu vocea?

Îi dăm un ceai cald și se încălzesc corzile vocale.

Da, da. Un ceai cu rom.

Da, sigur că da. Poftiți!

[ușa sobei scârțâie]

Zi acolo!

Că el a venit cu planul.

Și tot ce ați făcut după aia.

[Laurențiu suspină] De la început?

Scrii tot.

Și încă o dată pe atât.

Atenție! O luăm de la început. Da?

Florina!

„Întreaga națiune îl urmează

pe singurul om care întruchipează

simbolul dragostei de țară.”

[tovarășul Mihalcea] Simbolul viu.

Ce?

N-a spus „viu”.

A fost bine, Florina, dar e „viu”…

[Ștefan Silvestru] „Simbolul viu al dragostei de țară.”

[tovarășul Mihalcea] Senină și entuziasmată.

Și cu zâmbet larg, că e zi de sărbătoare, tovarăși.

- [Ștefan Silvestru] S-a auzit, da? - [Florina] Da.

[Ștefan Silvestru] Hai! Încă o dată!

[activist] Hai, ne grupăm, ne grupăm! Și suntem atenți!

[activist] Hai! Alinierea în partea aia!

Tovarășe Marcel, treceți în partea cealaltă!

Bine, gata, acum.

[activist] Hai, hai, hai!

Ne mișcăm, ne mișcăm!

[activist] Faceți loc, vă rog frumos!

Atenție la mine, tovarăși!

O să ne grupăm pe un singur rând și vom intra prin partea stângă în Piață.

Când o să ni se adreseze Secretarul General,

vreau să ne manifestăm prin urale, ca să ne arătăm susținerea

pentru politica de Partid și de Stat.

[muncitor, printre dinți] Futu-te-n cur pe mă-ta!

[activist] Ne încolonăm pe un singur rând și spre Piață!

Hai, cu entuziasm, veseli!

Alo! Marius, a sunat cineva?

În afară de mine.

[activist] Hai, tovarășe, hai, hai!

Fii atent! Să nu deschizi ușa la nimeni!

Oricine bate la ușă, nu deschizi! Da?

Și dacă sună mă-ta, îi zici că m-am dus la miting.

M-am dus la miting.

La miting, boule!

Da.

[activist] Alo, n-am venit aici să fumăm! Vă rog frumos, în dispozitiv toată lumea!

[Florina] „Pe singurul om care întruchipează…

Întreaga națiune îl urmează…

pe singurul om care întruchipează simbolul viu al dragostei de țară.”

[tovarășul Vârtosu] De ce sunt așa blegi?

Până se încălzesc un pic.

[Ștefan Silvestru] Da, stop, mulțumesc.

Rămâneți pe poziție!

Deschide-mi emisia directă!

[Ștefan Silvestru] Continuăm imediat.

[Ștefan Silvestru] Și nu uitați! Cu aplomb și zâmbet. Da?

[activist, tare, la portavoce] Atenție la mine, tovarăși!

[activist] În curând, vă va vorbi președintele României,

Tovarășul Nicolae Ceaușescu.

Vă vreau veseli, vioi, atenți!

[poporul] Ura! Ura!

[activist] Ceaușescu și poporul!

[ceasul ticăie]

[furioasă] Paștele mamii voastre!

Acum v-ați găsit!

[Ștefan Silvestru] Și… merge MGS-ul!

Florina, când vrei.

[își drege vocea]

„Întreaga națiune îl urmează

pe singurul om care întruchipează…”

[suspină]

Păi… de ce tace?

Să-și ia câteva secunde să se concentreze.

Imediat, stați un pic.

[Ștefan Silvestru] Hai, dă-i drumul! Ultima, te rog, și scăpăm.

Păi ce face, plânge?

Hai, mă, Florina!

[rugător] Hai, respiră și….

[femeie] Plânge!

Vă rog, liniște în platou! Hai, Florina! Respiră și dă-i drumul!

[exasperat] Faceți ceva! Dați-i ceva!

- Tovarășe director! - Stați liniștit! Imediat.

Lăsați-mă pe mine…

[scandează] Stima noastră și mândria, Ceaușescu, România!

[toți] Stima noastră și mândria…

[muncitor] …ne-a golit farfuria!

[bărbat] Permiteți să vă adresez din inimă rugămintea de a lua cuvântul

la această mare adunare populară a oamenilor muncii din capitală.

Nu pot… Nu pot cu zâmbet.

Bine. Hai să ne liniștim, da?

Tovarășe regizor!

Tovarășă actriță! Vă rog frumos să terminăm odată!

- Haideți! - Imediat.

[Ștefan Silvestru] Imediat, imediat. Gata, imediat.

Una și gata, scăpăm. Ultima. Te rog frumos!

Fără zâmbet, tu știi textul.

Îi dai drumul: bada-bada,

bada-bada.

Gata. Și scăpăm, da? Atât.

Hai, fără zâmbet.

[Ceaușescu, voci din mulțime] Dragi tovarăși și pretini…

cetățeni ai capitalei…

Republicii Socialiste Romania,

doresc în primul rând să vă adresez dumneavoastră…

Atâta trebuie…

o scânteie și-a explodat mămăliga.

[Ceaușescu] și tuturor locuitorilor Muncipiului București,

un salut călduros revoluționar,

împreună cu cele mai bune urări de succes…

Florina, hai, te rog eu frumos încă una!

Bada-bada, bada-bada, daba-daba, daba-daba.

[Ceaușescu] …exprim recunoștința organizatorilor…

- [pocnitori] - [țipete din mulțime]

[Ceaușescu] …considerând aceasta ca o…

[agitație, țipete în mulțime]

[Florina] A fost bine?

Sau vreți mai multă căldură?

[radio, Ceaușescu] Alo!

Alo!

Alo!

[Elena Ceaușescu] Liniște!

[Ceaușescu] Alo!

[radio, Ceaușescu] Alo!

[Ceaușescu] Alo!

[radio, Ceaușescu] Alo!

Alo!

[Gelu țipă] Huo!

[lider de partid] Tovarăși! Stați liniștiți la locurile voastre!

[muncitor] Nu mai împingeți! Ce-aveți, mă?!

Asta a fost tot. Sunteți liberi.

[agitație în mulțime]

[Ceaușescu] Alo!

Alo!

Alo!

Alo!

Alo!

Alo!

[Elena Ceaușescu] Liniște!

[Ceaușescu] Alo!

[Ceaușescu] Tovarăși!

Așezați-vă liniștiți!

[Maurice Ravel - „Bolero”]

[muzica simfonică se intensifică]

[Aurelian Andreescu - „Oameni”]

♪ Oameni, oameni ♪

♪ Semănați cu iubire ♪

♪ Câmpia din voi ♪

♪ Oameni, oameni minunati ♪

♪ Treziti muntii batrâni de ploi… ♪

Subtitrarea: Ligia Soare

[regizor platou] Atenție! Merge MGS-ul! Drepți! Zâmbim!

După două secunde pornim!

[actriță tvr 1989] „Întreaga națiune cu hotărâre îl urmează

pe strălucitul om care întruchipează simbolul viu al dragostei de țară…”

La ora asta, nu trebuia să fiu deloc!

Urați, măi! Hăi-hăi!

- [regizor platou] Bine! - [actor] Extraordinar!