All language subtitles for Planet.Earth.2006.720p.BluRay.x264.AAC-[YTS.MX]ROM

Downloaded from
YTS.MX

Official YIFY movies site:
YTS.MX

PLANETA PĂMÂNT

Traducere din limba engleză de Cosimo

ianuarie 2007
emailcosimo@yahoo.com

Aceasta este uscătoria planetei noastre.
Jungla.

Pădurea tropicală.

Pădurile de acest tip ocupă
doar 3% din suprafata pământului,

si totusi adăpostesc peste jumătate
din speciile de pe planetă.

Dar cum reusesc să convietuiască
atât de multe specii si atât de diferite?

PĂDURI TROPICALE

La nivelul solului umed si întunecos,
jungla pare lipsită de viată.

Adesea, singurele semne de viată
le percepi doar cu auzul.

Pasărea albastră a paradisului
în căutarea unei consoarte.

Oferă un adevărat recital,

dar nu e singura pasăre a paradisului
de aici care încearcă să facă impresie.

În insula Noua Guinee se află aproape
40 de specii diferite,

fiecare cu un repertoriu mai ciudat
decât al celuilalt, s-ar zice.

Pasărea-carabină
(după sunetul pe care îl scoate).

Ca multe alte animale din junglă, păsările
paradisului evită să se întreacă între ele,

si o fac locuind în părti diferite
ale insulei acoperite de junglă.

Pasărea paradisului cu sase pene
îsi etalează priceperea în poienita lui.

Pasărea magnifică a paradisului
preferă ramurile joase ale tufelor.

Femela lui are o toaletă modestă.

Masculul are plămânii puternici,

dar nu e suficient să ridice din sprâncene,
dacă vrea s-o cucerească.

Reusita reprezentatiei este esentială.

Femelele or fi având aerul cam nătâng,
dar sunt foarte pretentioase.

Iar acum este vremea unei inspectii
minutioase.

Partea dreaptă pare în regulă...
dar stânga?

Destul de impresionant,
dar e oare destul de magnific?

Vai, vai! După cum a plecat,
e destul de limpede.

Generatii întregi de femele mofturoase
au determinat evolutia

acestor reprezentatii iesite din comun.

Cu cât este mai extravagant,
cu atât masculul are sansa de a fi observat.

Noua Guinee se află pe o centură
tropicală temperată

care înconjoară planeta noastră
la Ecuator.

Plouând din abundentă
si primind lumină de la soare 12 ore pe zi,

365 de zile pe an, pădurile tropicale
ating aici dezvoltarea maximă.

Surprinzător, numai 2% din lumina soarelui
străbate până la nivelul solului.

Aici, plăntutele se luptă să crească,

dar întunericul nu e vesnic.

Moartea unui gigant al pădurii
provoacă mereu tristete,

dar este necesară
pentru ca pădurea să rămână sănătoasă.

Strălucirea neasteptată a soarelui
va face ca solul să prindă viată.

Un singur hectar de junglă
poate contine 250 de specii de arbori.

Aceasta înseamnă aproape de zece ori
mai multe decât cresc în Marea Britanie.

Setea de viată declansează o cursă
pentru un loc sub soare.

Nu e timp de pierdut.

O sământă care poate a căzut doar de câteva
zile, acum străpunge asternutul de frunze.

Cu atâtia concurenti, un start bun
este hotărâtor.

Dar fiecare plantă are strategia ei

pentru a profita de această
oportunitate rară.

Semintele foioaselor cu lemnul tare
germinează repede,

dar, precum testoasa din poveste,
preferă să înainteze încet si sigur.

Plantele agătătoare se străduiesc
din răsputeri

să se înalte rapid pe verticală,
în loc să crească în circumferintă,

desi trebuie să aibă un sprijin
de nădejde.

Strategia agătătoarelor pare haotică,
dar dezlăntuirea lor nu e fără metodă.

Vârfurile lor formează cercuri ca un lasou,
căutând ancore pentru tulpinele cu spini.

Fixează arcuri în jurul lujerilor,

astfel încât, dacă suportul lor se miscă,
planta să se întindă, în loc să se rupă.

Dar câstigătorii acestei etape,
primii care umplu locul lăsat liber,

sunt exploratori ca macaranga.

Frunzele lor imense captează cantităti
uriase de lumină, necesară cresterii rapide.

Astfel, macaranga atinge performanta
de a creste 8 metri pe an,

învingându-si aproape toti rivalii.

În cursa lor pentru întâietate
vor porni cu sutele,

însă numai câtiva vor trece linia de sosire,

oprindu-se din crestere
odată cu împutinarea luminii.

În mai putin de patru ani,
locul liber va fi dispărut.

Dar nu acesta este sfârsitul cursei.

Câstigătorii de pe urmă sunt "testoasele",
răbdătoarele foioase cu esenta tare.

Odată cu disparitia primilor ocupanti,

esentele tari le iau locul.
Iar un urias de 50 de metri, ca acesta,

s-ar putea să-si mentină locul
în bătaia soarelui

încă vreo două sute de ani.

În vârf, se află coronamentul,
un fel de sală a motoarelor pentru junglă.

Aici, deasupra, se află majoritatea vietii
animale din junglă.

Dar, în ciuda aparentei abundente de hrană
vegetală, rar se ajunge usor la ea.

În lipsa unor anotimpuri adevărate,

fiecare pom înfloreste sau face fructe
în altă perioadă a anului.

Asta înseamnă că hrana este distribuită
pe suprafete imense.

Maimutele de tamarin trebuie să cerceteze
coronamentul pentru tot felul de hrană,

dacă vor să supravietuiască.

Dar în lumea pădurilor tropicale
există un anumit pom roditor

care face fructe tot timpul:
smochinul.

Oriunde ar creste, smochinii atrag
irezistibil o mare diversitate de animale.

În jungla Amazonului, primele care sosesc
sunt maimutele-păianjen.

Aceste primate sunt mari consumatoare
de smochine,

dar nu vor dispune singure de pom prea
multă vreme. si altii vor dori să profite.

Cum ar fi micutele maimute
de tamarin urias.

si maimutelor de tamarin le plac smochinele,

dar, fiind micute, pot fi usor
speriate si alungate.

Maimutele-veverită sunt si ele micute, dar
compensează prin numărul mare de exemplare.

Nu se stie cât vor putea rămâne în pom,
asa că fură pe apucate.

Maimutele-capucin sunt tartorii
acestor păduri,

si nu au chef să împartă cu nimeni
smochinele coapte.

Smochinii sunt printre putinii pomi
care fac fructe întreg anul.

Prin urmare, când alte feluri
de hrană se împutinează,

aceste fructe sunt mereu
de găsit pe undeva.

Chiar si maimutele care se hrănesc
cu frunze, ca maimutele-urlătoare,

smochinele sunt prea tentante
ca să fie ratate.

Iar maimutele-urlătoare sunt prea mari
ca să fie alungate de maimutele-capucin.

Smochinele sunt atât de căutate, încât
44 de specii diferite de păsări si maimute

au fost observate lucrând cu schimbul
într-un singur pom.

Importanta covârsitoare a pomilor roditori

a determinat caracterul
teritorial al maimutelor.

Atunci când îti duci traiul
în vârful copacilor,

poate acesta este cel mai potrivit mod
pentru a-ti arăta pretentiile asupra locului.

Strigătele gibonilor siamang încep
printr-un duet

între masculul si femela dominanti.

În curând vor fi urmati de restul familiei,
dând nastere unui adevărat tămbălău.

Strigătele se aud de la doi kilometri,
mesajul fiind limpede:

"Acesta este teritoriul nostru.
Nu pătrundeti!"

Aici sus, strigătele gibonilor
par să domine spatiul sonor,

dar în incredibila diversitate a junglei

multi altii încearcă si ei
să-si facă auzit glasul.

Fiecare strat pare să cânte
pe alt ton.

Dimineata devreme, corul pădurii
creste în diversitate.

Sunetele străbat mai departe
prin aerul rece.

Dar putine strigăte pot pătrunde atât
de departe prin vegetatia deasă, ca acesta:

vocea profundă de bas a unui mascul
urangutan.

În miezul zilei, agitatia se domoleste,

iar aerul cald si dens înăbusă sunetele.

Odată cu înaintarea după-amiezii,
alt grup de actori începe să se încălzească.

Insectele intră în armonie, strecurându-si
chemările printre sunetele celorlalti.

Multi cântăreti urmează un orar exact.

Acesta este greierele de la ora sase.

Noaptea scoate la iveală o orchestră
complet diferită.

Cacofonia de sunete care mai de care
pare să ne asurzească doar pe noi,

dar urechile broastelor sunt reglate încât
să audă numai chemările rudelor apropiate.

Cântece de curtenie
se aud de pretutindeni.

Un brotac de frunză sărind
de pe creangă, în zbor planat.

Pentru a-si încetini căderea,

îsi folosesc pânzele ca de păianjen
ale picioruselor pe post de parasute.

Aceste broaste de copac îsi petrec
majoritatea vietii în coronamentul pădurii

si nu coboară decât atunci
când vine timpul împerecherii.

Odată pe pozitii, încep să cânte serenade
femelelor nevăzute.

A sosit timpul ca si femelele
să răspundă.

Petitori ar fi cu duiumul, dar femela
aceasta a făcut deja o alegere.

Se îndreaptă spre sunetul cel mai puternic,

pentru că sunetele puternice
sunt scoase de broscoi mari,

iar mai mare e mai bine.

Dar, pentru a ajunge, trebuie să îndepărteze
o ceată întreagă de petitori mai mici.

Singura lor sansă ca să se împerecheze
e să recurgă la o interceptie pe furis.

A dat lovitura!

Dar cu tot mai multe
femele sosind una după alta,

distractia încetează abia când broscoiul
cel umflat se opreste din cântat.

Picioarele, atât de vitale pentru planat,
sunt folosite acum în alte scopuri.

Doi înseamnă companie,
trei, balamuc.

Dar în orice caz, toti broscoii
sunt echipati cu degete uscate

care le permit să apuce ca în cleste
partenerele lor umede.

E un fel de "primul venit, primul servit".

Trăind într-un mediu atât de umed,

broastele din junglă depind mai
putin de băltoace sau ochiuri de apă

si chiar îsi depun ouăle
în afara apei.

Sunt sanse slabe ca să se usuce

iar aici sunt mai ferite de prădători.

Surprinzător, nu plouă zilnic
în pădurile tropicale,

dar cu toate acestea aici plouă
mai mult decât oriunde pe Pământ.

În medie, peste doi metri pe an.

Un singur pom poate suge sute de tone
de apă anual.

Dar pomii nu pot folosi
întreaga cantitate de apă,

asa că majoritatea se reîntoarce în aer
sub formă de vapori, formând ceată si nori.

În cea mai întinsă junglă neîntreruptă
din lume, cea amazoniană,

jumătate din apa de ploaie provine
din norii produsi chiar de pomi.

Cu atât de multă ploaie, nu-i de mirare că
multe dintre râurile cele mai mari din lume

se află în pădurile tropicale.

Înăuntrul pădurii, nivelul înalt
de umiditate

creează conditiile perfecte
pentru o lume ciudată,

unde viata răsare din putreziciune.

Amibe cutreieră suprafata ca niste mucegai,

hrănindu-se cu bacterii
si vegetatie putrezită.

si ciupercile prosperă
pe seama putreziciunii.

Acestea sunt fructele ciupercii,
singurul semn vizibil

al unei retele subterane vaste
de filamente fungoase.

În pădurile temperate,
formarea asternutului de frunze

creează un depozit bogat
de substante nutritive.

Dar aici lucrurile stau altfel.

Substantele nutritive care ating solul
sunt luate de ploaie,

dar ciupercile sunt legate de rădăcinile pomilor
prin filamentele lor subterane

si, consumând rapid materia moartă,

ajută la reciclarea mineralelor importante
transferându-le direct pomilor.

Iar această reciclare se produce aici
mai repede decât oriunde altundeva.

Se crede că există aproape un milion
de tipuri diferite de ciuperci la tropice,

marea majoritate nefiind studiate încă
de om.

Dar un lucru este cert:

fără ciuperci, pădurile tropicale
n-ar putea exista.

Nimic nu se pierde în junglă.

Ciupercile constituie si ele hrană
pentru altii, ca aceste larve de gândăcei.

Aflarea hranei nu e o problemă
pentru larve,

pentru că drumul le este arătat de fapt
de părintii lor grijulii.

Greu de crezut, dar în jungle
trăiesc 80% dintre insecte,

iar dintre acestea,
furnicile sunt cele mai numeroase.

Pot exista 8 milioane de exemplare
pe un singur hectar.

Dar furnicile din junglă
nu sunt ferite de pericole.

Acestea prezintă câteva
simptome îngrijorătoare.

Sporii unor ciuperci parazitare
numite cordiceps

le-au atacat corpul si mintea.

Creierul infectat îi spune acestei furnici
să urce,

apoi, complet dezorientată,
apucă o tulpină cu mandibulele.

Indivizii bolnavi care sunt descoperiti
de furnicile lucrătoare

sunt imediat luati si dusi
cât mai departe de colonie.

Pare un lucru crud,
dar motivul este acesta.

Ca într-un film SF,

trupul unei ciuperci cordiceps
erupe din capul furnicii.

Poate creste timp de trei săptămâni,

iar când ajunge la maturitate, sporii
ucigători vor fi eliberati din vârf

si orice furnică din apropiere
se va afla în pericol imediat de moarte.

Ciupercile sunt atât de periculoase,
încât pot distruge colonii întregi de furnici.

Dar nu numai furnicile cad pradă
acestor ciuperci.

Există mii de tipuri diferite
de ciuperci cordiceps

si, în mod remarcabil,
fiecare e specializată pe o singură specie.

Dar aceste atacuri au un efect pozitiv
aspura diversitătii junglei.

pentru că parazitii de acest tip împiedică
un grup de vietuitoare să devină dominant.

Cu cât o specie devine mai numeroasă,

cu atât este probabil să fie atacată
de umbra sa răzbunătoare,

o ciupercă cordiceps.

Competitia fiind atât de acerbă,
junglele au devenit raiul specialistilor.

Acest animal din insula Borneo
este cât se poate de neobisnuit.

Este un colugo, sau lemurian zburător,
desi este o denumire gresită,

întrucât nu zboară si cu sigurantă
nu este un lemurian (un fel de maimutică).

De fapt, nimeni nu stie cu sigurantă
din ce grup animal face parte.

Colugo are o dietă bazată
pe frunze tinere,

si, ca să găsească suficiente,
trebuie să se mute dintr-un pom în altul.

Frunzele nu sunt foarte hrănitoare,

dar colugo nu cheltuie prea
multă energie deplasându-se.

Într-o singură noapte, un colugo
poate călători până la trei kilometri,

abilitate înlesnită de priceperea lui
în zborul planat.

Secretul succesului în jungla competitională
este specializarea,

aceasta ducând la dezvoltarea
unor relatii extrem de strânse

între plante si animale.

Acestea sunt plante-ulcior,
de asemenea din Borneo.

Adaptată să trăiască pe soluri
foarte sărace în substante nutritive,

planta-ulcior îsi ia majoritatea hranei de
la insecte ademenite de glandele cu nectar

aflate pe partea interioară a capacului.

Odată intrate, ceara de pe peretii
ulciorului lasă putine sanse de evadare.

Majoritatea alunecă într-un mormânt
de apă.

Pe fundul ulciorului se află glande
care secretă enzime,

ajutând la digerarea cadavrelor
si hrănind astfel planta.

Dar nu toti vizitatorii cad pradă
mortii în aceste ulcioare.

Păianjenul-rac-de-mare îsi petrece
toată viata în ulcioare,

atârnat în fire de mătase.

În loc să-si construiască o pânză,

se bazează pe ulciorul cu apă
ca să-si surprindă prada.

Când o furnică este prinsă înăuntru,

păianjenul asteaptă pur
si simplu să se înece

iar apoi se pogoară s-o pescuiască.

Vie, această furnică ar fi mult
prea periculoasă pentru păianjen,

asa că, folosind ulcioarele
pe post de cursă,

poate face rost de mâncare
mai consistentă.

Dar păianjenul nu jefuieste complet
ulciorul.

Rămăsitele digerate ale capturii
vor ajunge în apă,

constituind hrană imediată
pentru plantă.

Alte vietăti, ca larvele de tântar,
par să fie greu de ajuns,

dar păianjenul are un alt truc
la îndemână.

Luându-si aer într-o bulă,

păianjenul poate să înoate chiar
până la fundul ulciorului.

Odată prada capturată, păianjenul se aburcă
din nou pe linia lui sigură de mătase.

Ulciorul este un magazin ideal pentru
păianjen, dar el nu e singurul client.

În junglă există competitie pentru orice,

chiar si pentru o plăntută-ulcior
plină cu apă.

Aceste fiinte specializate
creează diversitatea uluitoare a junglei.

Dar să găsesti suficientă hrană
pentru a supravietui este atât de greu,

încât majoritatea animalelor care trăiesc
aici tind să fie mici,

desi există si exceptii.

Congo, Africa.

O sălbăticie necuprinsă si cea mai putin
explorată dintre jungle.

De sus, pădurea seamănă cu acelea din
jungla Amazonului sau din Asia de Sud-Est.

Dar mai jos întâlnim privelisti
destul de neasteptate.

Kilometri întregi de drumuri
străbat pădurea în lung si-n lat,

create de ceva cu adevărat mare.

Elefantii de pădure străbat distante lungi
în căutarea hranei.

Dar pentru a supravietui, trebuie
să iasă din întunericul pădurii.

Iar poiene ca aceasta sunt o atractie
pentru elefantii de pretutindeni.

Acesti elefanti trăiesc în grupuri mult
mai mici decât rudele lor din savană.

Este posibil ca turma aceasta să nu mai fi
întâlnit un alt grup de o lună de zile.

Pentru adultii masculi este o ocazie
rară si binevenită de socializare.

Dar nu sunt singurele animale
atrase de poiană.

Bivoli de pădure si porci roscati de râu
sunt de asemenea vizitatori obisnuiti,

ca si bongo, greu de întâlnit
în afara acestor luminisuri.

Toate aceste animale sosesc aici pentru
un element esential pentru dieta lor,

element aflat sub nămol.

Iar trompa elefantului este
instrumentul ideal pentru a-l scoate afară.

Pentru a obtine ceea ce vor,

elefantii exploratori trebuie mai întâi
să sufle stratul de mâl de deasupra.

În sfârsit, a găsit ce căuta.

Adună un anumit tip de argilă

care contine minerale vitale pentru ei,
greu de găsit în dieta lor obisnuită.

O fi nămol, dar nimic nu e mai bun
pentru a-si hrăni sângele.

Argila ajută de asemenea
la eliminarea toxinelor

luate din multe frunze
mâncate de elefanti.

Un drum aici aduce si alte avantaje.

Aceste luminisuri sunt singurele locuri

unde elefantii se pot aduna
în număr mare.

Când se vor întoarce în pădure, va trebui
să apuce din nou pe căi diferite.

Dacă animalele mari sunt o raritate
în jungle,

grupurile de animale mari trăind împreună
sunt si mai rare.

Această ceată de vânători nu este numai
de temut, ci si foarte mare.

În căutarea prăzii, cimpanzeii
se miscă fără dificultate

între fundul pădurii si coronament.

Sunt printre putinele animale din junglă
capabile de asa ceva.

Smochinele sunt o hrană vitală
pentru dieta cimpanzeului,

si par să nu se mai sature de ele.

Dar aceste păduri din Uganda
au ceva deosebit.

Fructele sunt aici din abundentă,

iar multă mâncare poate hrăni
mai multi cimpanzei.

Numărând 150 de indivizi,
această comunitate de cimpanzei

este cea mai mare cunoscută până acum
în Africa.

Sunt în număr atât de mare,

încât au nevoie de un teritoriu
întins si de o multime de smochini.

si sunt dispusi să lupte pentru asta.

Aceste strigăte anuntă începutul unui raid
în tinutul controlat de vecini.

Odată plecată din cartierul general,

patrula devine tăcută, oprindu-se
din când în când să asculte.

Urme ale dusmanului sunt detectate
si examinate îndeaproape.

Armata de cimpanzei se află acum
la frontiera teritoriului lor.

Toti trebuie să fie în alertă maximă.

Apoi asteaptă si ascultă.

Strigătul necunoscut al unui cimpanzeu
sporeste tensiunea.

E un moment delicat. Mărimea grupului
rival este încă necunoscută.

Destul de aproape de ei, vecinii
se hrănesc într-un smochin,

nebănuind pericolul
care îi pândeste.

Patrula se miscă din loc,
urmându-si tinta.

Trebuie să se apropie
pe nesimtite de dusmani.

Atacul a pornit.

Pentru a-si intimida adversarii, agresorii
strigă si bat cu putere în copaci.

Câtiva masculi încoltesc o femelă.

Atacul e feroce si femela
scapă cu viată ca prin minune.

Altii nu sunt la fel de norocosi.

Odată lupta câstigată,
urmează o scenă de barbarie.

Un tânăr dusman a fost prins
si ucis.

Carcasa e împărtită între membrii
grupului si mâncată.

Uciderea adversarului are sens, dacă vrei
să-ti protejezi rezerva de hrană.

Dar ce-i determină pe cimpanzei să
devină canibali nu se stie cu exactitate.

Poate pur si simplu este o ocazie
pentru câteva proteine în plus.

Munca în echipă a adus un succes
incontestabil acestor cimpanzei,

dar în curând puterea lor
va atinge limita maximă.

Lupta pentru resurse face ca nicio
specie să nu ajungă dominantă în junglă.

Diversitatea uluitoare a junglei
are însă un cost.

Este unul dintre ecosistemele
cele mai echilibrate din lume,

dar foarte usor de tulburat si de distrus
ce către altă maimută mai mare,

ruda apropiată a cimpanzeului,

noi însine.