Original subtitles

JAKARTA, INDONEZIA 24 SEPTEMBRIE 2003

Îmi cer scuze pentru prânzul dvs.

Nu e nevoie.

Tocmai terminasem.

Scuzați-mă, domnule.

Am comis o infracțiune?

Nu, sigur că nu.

Ați ridicat persoana potrivită?

Sunteți Ibu Ratna.

Profesoară de micologie

la Universitatea Indoneziei.

Am ridicat persoana potrivită.

Ibu Ratna, puteți examina, vă rog, specimenul pregătit?

Puteți observa...

O să tragă propriile concluzii.

Aceasta este ophiocordyceps.

De ce ați folosit clorazol pentru a pregăti lamela?

Pentru că e substanța folosită pentru probele prelevate de la oameni.

Ciuperca Cordyceps nu poate supraviețui în oameni.

Dacă vă simțiți rău,

vă rugăm să ieșiți repede.

Partea de jos a piciorului stâng.

Asta e mușcătură de om?

Când s-a întâmplat asta?

Acum aproximativ 30 de ore.

Unde?

La o fabrică de făină și cereale din vestul orașului.

Un mediu perfect.

Și apoi?

O femeie normală a devenit, brusc, violentă.

A atacat patru colegi și i-a mușcat pe trei dintre ei.

Au încuiat-o într-o baie, a venit poliția...

a încercat să-i atace și pe ei și au împușcat-o.

Ce s-a întâmplat cu oamenii mușcați?

Au fost reținuți pentru observații.

După câteva ore...

conform procedurii, a fost necesar...

să-i execute.

Pe ea cine a mușcat-o?

Nu știm.

Deci, încă n-a fost prins.

Lipsesc și alți muncitori?

Paisprezece.

Ibu Ratna,

te-am adus aici ca să ne ajuți să oprim răspândirea infecției.

Avem nevoie de un vaccin

sau de un medicament.

Am studiat toată viața ciupercile astea.

Așa că te rog să mă asculți cu atenție.

Nu există medicamente.

Nu există vaccin.

Deci, ce facem?

Bombe.

Începeți să aruncați bombe.

Bombardați acest oraș...

și pe toți locuitorii lui.

Scuză-mă!

Mă poate duce cineva acasă, te rog?

Aș vrea să fiu cu familia mea.

'Neața!

Arăt de parcă aș fi infectată?

Arată-ne brațul!

Da, nu se înrăutățește, nu-i așa?

Dacă am trecut de Zid, de ce nu suntem atacați?

- Nu-ți face griji! - Ba o să-mi fac.

Ce făcea Marlene cu un copil infectat?

Nu sunt infectată.

M-a găsit după ce am fost mușcată.

- Și nu te-a împușcat? - Evident că nu.

M-a închis și m-a testat zilnic ca să vadă

dacă mă îmbolnăvesc.

Cum te-a testat?

Trebuie să fac pipi.

Cum te-a testat?

M-a pus să număr până la zece, să întind mâna,

s-o țin nemișcată.

Cred că i-a impresionat tare

faptul că nu m-am transformat într-un nenorocit de monstru.

Acum, pot?

Bine.

Acolo, în spate, găsești un loc.

Poftim!

Poți să rupi câteva pagini.

N-o să fie nimic rău aici?

- Doar tu. - Amuzant!

E ruptă.

Poate doar o mică fisură.

Se va vindeca repede.

- A trecut noaptea și nu s-a transformat. - Nu contează.

Se va întâmpla mai devreme sau mai târziu.

Suntem încă aproape de Zid. Ne furișăm înapoi cu ea în ZC

și găsim altă cale să facem rost de baterie.

Asta e cea mai bună șansă a noastră.

Dacă ne întoarcem cu ea la ZC, cineva o să-i vadă brațul

și o s-o scaneze.

- Apoi o s-o omoare. - Mai bine ei, decât noi.

Încetează să mai vorbești

despre puștoaica asta de parcă ar avea viitor.

Ți-e foame?

Putem să-ți dăm din rația noastră.

Mersi. Marlene mi-a dat mâncare la mine.

Ăla e pui?

Da.

Marlene a zis că e de la contrabandiști.

Se pare că nu de la voi.

- Hei! - De ce...

De ce ești atât de importantă pentru Marlene?

Și nu mă minți!

Sau te ducem înapoi.

Dacă mă duceți înapoi, nu vă primiți bateria.

Ai auzit asta?

Atunci, sigur ai auzit că el vrea să te împuște.

O să-ți vorbesc ca unui adult.

Bine?

Eu și Joel nu suntem oameni buni.

Facem asta pentru noi.

Pentru că, aparent, ești importantă.

Dar nu îți cunoaștem valoarea dacă nu știm ce avem.

Așa că răspunde-mi la întrebare!

Mi-a zis să nu spun nimănui,

iar acum spun primilor oameni cu care...

E o bază a Licuricilor undeva, în vest.

Cu doctori. Lucrează la un leac.

Am mai auzit asta.

Și, ce mi s-a întâmplat mie,

- ...e cheia pentru... - Crearea vaccinului.

Despre asta e vorba?

Am auzit asta de mii de ori.

Vaccinuri, leacuri miraculoase. Nu funcționează nimic. Niciodată.

Du-te dracu'! N-am cerut asta.

Nici tu, nici eu.

N-o să se termine bine, Tess.

Trebuie să ne întoarcem.

Hai să terminăm treaba!

Nu contează dacă e sau nu ce susțin Licuricii că e.

Dacă ei cred asta,

atunci... noi primim ce vrem.

Dacă tresare, măcar...

Nu!

Da. Bine.

Bine?

Bine.

Îmi dați o armă?

- Categoric, nu. - Nu.

Bine. Isuse!

O să arunc cu un sendviș în ei.

E liber.

Da.

Arată diferit ziua, nu?

Ar trebui să pornim.

E ca o Lună făcută praf.

Aici au dat bomba?

Da.

Da, așa au bombardat marile orașe.

Trebuiau să încetinească răspândirea cumva.

Aici a funcționat, dar, în majoritatea orașelor, nu.

Deci, Casa Guvernului e pe acolo.

Sunt zece minute pe jos, dacă mergi drept.

- Deci... - Drumul lung sau scurt?

Păi, ar fi drumul lung sau drumul „s-a zis cu noi”.

Eu votez pentru drumul lung.

Bazat doar pe aceste informații limitate.

Trebuie să verificăm mai întâi de la hotel.

Bine.

Unde naiba sunt?

O să știi când se apropie.

Data trecută n-am știut.

Cum ai fost mușcată?

Știi vechiul mall din Zona de Carantină?

Cel sigilat și baricadat, în care nu trebuie să intre nimeni?

Acela?

În fine. M-am furișat înăuntru.

Voiam să văd cum e.

Nu credeam c-o să fie ceva înăuntru.

După care, de nicăieri, a sărit unul pe mine.

Am crezut că am scăpat, dar...

Deci, erai doar tu acolo? Singură?

Da.

Câți ani ai?

Paisprezece.

Ai ceva sânge-n vine, surioară!

Mersi.

N-o să vină nimeni după tine, nu?

Mama, tata, iubitul?

Sunt orfană

și... nu.

Toată lumea spunea că orașul după Zid e o nebunie.

Că sunt hoarde de Infectați care aleargă pretutindeni.

Nu e chiar așa.

Știi că oamenilor le plac poveștile.

Deci nu sunt Super-Infectați care împroașcă spori de ciuperci pe tine?

Drăcie, sper să nu!

Sau ăia cu capul despicat care văd în întuneric ca liliecii?

Ce-a fost asta?

Să mergem mai departe!

Ce grozăvenie!

Ați stat în asemenea locuri?

Nu, ne cam depășea bugetul.

Cum de știi ce e aici?

Ai auzit de cărți?

Stai așa, intrăm acolo?

Da, trebuie să ajungem la scările de cealaltă parte.

Păi, nu știu să înot.

Serios?

Crezi că avem piscine la ZC?

Nu, deșteapto, mă refer la...

Nu știu de unde era să știu asta.

Ce scârbos!

Fiți atenți!

Da, domnule. Aș dori cel mai bun apartament, vă rog.

Da, doamnă. Doriți să vă iau bagajul?

Da, doamnă. Imediat, doamnă.

Ești un copil ciudat.

Tu ești un copil ciudat.

La dracu'!

Scuze.

Ești bine?

Da.

Al dracu' de bine.

Fir-ar să fie!

Hai că n-a fost așa rău!

Încearcă tu să urci zece etaje cu genunchii noștri, să vezi cum te simți.

Când naiba s-a întâmplat asta?

Poate aia?

Nu.

Bine. Poate aș putea urca acolo.

Să ocolesc și să deschid din interior.

Nu, eu sunt cea mai mică.

Mi-ar fi mai ușor să trec.

Dar mori și nu ne alegem cu nimic. Așa că rămâi aici!

Mă ajuți?

Ești bine acolo?

Da.

E cam dezastru aici, o să am nevoie de câteva minute.

Frumos cuțit!

Unde ai învățat asta?

La circ.

De unde ești?

Din Texas.

Și Tess?

Din Detroit. E în Michigan.

Merg la școală. Știu unde e Detroit.

Deci, voi doi sunteți...

Altceva!

- Cum ai ajuns în Boston? - Altceva!

Gata cu întrebările despre mine.

Cât timp trăiesc Infectații?

Credeam că mergi la școală.

E una chiar nasoală.

Ei bine, unii rezistă cam o lună-două.

Dar sunt unii care umblă de 20 de ani.

Ai omorât vreodată unul?

Da, am omorât mulți.

A fost greu?

Să știi că au fost oameni odată?

Uneori.

Dar tipul de azi-noapte?

Lasă arma, Joel!

Ce mai e?

Sunt atât de mulți!

Ultima oară când am fost aici, încă erau ascunși prin clădiri.

Dar cred că au venit destui oameni care căutau ZC.

Au intrat în clădiri, căutând adăpost,

și așa au acaparat tot mai mult din oraș. Puțin câte puțin, an după an.

Sunt conectați.

Mai puternic decât crezi.

Ciuperca crește și în subteran.

Fibre lungi, ca firele, unele au mai bine de un kilometru.

Calci pe un mușuroi de cordyceps într-un loc

și trezești o duzină de Infectați din altă parte.

Astfel, ei știu unde ești și vin la tine.

Nu ești imună la a fi sfâșiată în două.

Ai înțeles?

E important.

Încerc să te țin în viață.

Deci nu o luăm pe acolo.

Nu.

Și ce facem, atunci?

Drumul scurt?

Pe la muzeu.

Cred că glumești.

Ei bine, se poate traversa pe la ultimul etaj.

Atunci, cred că e bine.

- O luam mereu pe acolo. - Bine.

- Era bine atunci. - Minunat!

E complet uscat.

Poate însemna că au murit cu toții acolo, în sfârșit.

Frate...

Marlene ți-a pus și așa ceva în rucsac sau doar sendvișuri?

Da.

Bun, mai multe reguli de bază.

O să mergem încet.

Dacă dai de ceva, vii în spatele nostru

și rămâi acolo, bine?

Da.

Am o mână liberă.

Felicitări!

MUZEUL DIN BOSTON BINE AȚI VENIT

MAGAZIN DE CADOURI - DESCHIS BINE AȚI VENIT

Da, e prăjit.

În sfârșit, avem și noi noroc!

Trebuia s-o fi luat pe aici de la început.

Rahat!

Ce dracu' i-a făcut asta?

Poate...

Poate că a fost atacat afară

și s-a târât până aici.

Era ușa deschisă. Poate a fost el.

Nu aud nimic.

Pe cine să auzi?

Pe cine să auzi?

Vrei să zici că a făcut un Infectat asta?

Pentru că am fost atacată de unul și nu a fost așa.

Bun, de acum încolo,

mergem în liniște.

Nu doar mai tăcuți, ci liniște completă.

- Păi... - Fără comentarii!

Doar fă-o!

SALA INDEPENDENȚEI

Nu pot să vadă, dar aud.

Fugiți!

Fugi!

Ești bine?

Mi-am luxat glezna, dar...

da.

Ești bine?

Păi, n-am făcut pe mine, deci...

Pe bune?

Dacă tot trebuia să fie cineva dintre noi...

Hai să plecăm naibii de aici!

Înfășoară-ți brațul!

Mersi.

Acolo?

Da, știu că pare înfricoșător...

Acolo a fost înfricoșător.

Ăsta e lemn.

Așteaptă acolo!

Venim și noi imediat.

Probabil sunt mai mulți în față.

Ne ocupăm de ei atunci.

Mă descurc.

Cum rămâne cu fata?

Poate că prima mușcătură n-a avut efect, dar a doua?

Ce-ar fi să te bucuri de veștile bune?

Poți să faci asta?

Urăști să crezi că putem câștiga și noi o dată?

Du-te și ai grijă de ea!

Se ridică la înălțimea așteptărilor?

Juriul nu s-a pronunțat.

Dar, frate, n-ai cum să nu admiri priveliștea asta.

Haideți! Să ajungem acolo înainte de înserat!

Unde naiba sunt?

Stați acolo!

Joel?

Ce dracu' se întâmplă?

Nu știu.

Au intrat înăuntru.

- Haide! - Tess!

Tess!

Măiculiță!

Isuse!

Bine.

Trebuie să fie vreun radio pe aici, nu?

Cine i-a ucis? FEDRA?

Nu.

Unul dintre ei a fost mușcat.

Cei sănătoși s-au luptat cu cei infectați. Toată lumea a pierdut. Tess!

Ce faci?

Unde zicea Marlene că te duce?

Ellie?

Nu știu, înspre vest.

Înspre vest. La naiba!

Unul dintre ei trebuie să aibă vreo hartă, nu?

Joel? Poți să mă ajuți?

Nu!

Tess, s-a terminat.

Mergem acasă.

Aia nu e blestemata mea de casă!

Nu mă întorc.

Adică...

trebuia să ni se termine norocul la un moment dat.

La dracu'!

E infectată.

Arată-mi!

Joel...

Ups, nu?

Scoate-ți bandajul!

Uite!

Joel!

E adevărat.

Joel, chiar e adevărat.

Vreau s-o duci la Bill și Frank.

- Nu. - O s-o ia ei.

O să se ocupe ei.

Nu, nu pot. Îți spun, nu o s-o ia.

Ba da. O s-o ia, pentru că o să-i convingi tu.

Nu ți-am cerut niciodată nimic. Nici să simți ce simțeam eu,

- ...nici... - Nu!

Taci dracului, fiindcă n-am timp!

Asta e șansa ta.

Du-o acolo!

Ține-o în viață

și îndreaptă lucrurile!

Câte rahaturi am făcut...

Te rog, spune „da”, Joel! Te rog.

La dracu'!

- Câți vin? - Toți.

Poate un minut.

Ce faci?

Mă asigur că nu vă urmăresc.

Joel!

Salvează pe cine poți!

Nu!

Nu o lăsăm în urmă.

Lasă-mă, nenorocitule!

Nu vin cu tine!

Subtitrarea: Valeriu Cosa