Original subtitles

Film inspirat din "Spaniola englezoaică" din "Nuvelele exemplare"

de Miguel de Cervantes

SPANIOLA ENGLEZOAICĂ

Golful Cádiz

Cádiz, 1596

Ah !

Isabel ! Isabel, fata mea !

Isabel, te rog !

Isabel !

Isabel !

Isabel, fata mea !

Isabel, te rog !

Isabel ! Isabel !

Isabel ! Isabel !

Isabel ! Isabel !

Unde e Isabel ? Unde e Isabel ?

- Isabel... - Leonor !

Printre capturile de război pe care englezii

le-au luat cu ei din oraşul Cádiz

într-unul dintre asalturile ce s-au produs

la sfârşitul domniei lui Felipe II...

Clotaldo... un cavaler englez,

căpitanul unui escadron de nave de război

aflat sub comanda contelui de Essex,

sechestră şi luă cu sine

o fetiţă cu vârsta de vreo şapte ani mai mult sau mai puţin...

Nu e necesar să continuaţi, don Miguel.

Am să-l iau ca să-l citesc cu calm.

Păi atunci puneţi dv banii pe masă şi vi-l voi da încântat.

Daţi-mi voie să-l judec mai întâi.

Mi-e teamă că povestea de faţă nu e la înălţimea isprăvilor lui "Don Quijote".

Atunci nu va ieşi de aici.

Poate că va trebui să vă căutaţi alt editor.

Vă asigur că mâine pot să am şase la uşa mea !

Nu se mai discută !

Aveţi răbdare, don Juan.

Lăsaţi-l pe don Miguel să continue lectura

şi, dacă este e necesar, am să dau eu avansul.

Vi se pare bine ?

- Dar, dle conte... - Continuaţi. Continuaţi, don Miguel.

E-n ordine.

Pe unde rămăsesem ?

Pe la dispariţia copilei.

Aha.

"Clotaldo,

fascinat de frumuseţea lui Isabel,

decisese să o păstreze mai presus de oricare

dintre comorile

pe care le-ar fi obţinut în urma acelui asalt,

lăsându-i părinţii

trişti şi neconsolaţi."

Londra, Anglia

Până când ajunseră la Londra,

tinerei deja nu-i mai rămăseseră lacrimi

pe care ochii săi să le mai poată vărsa.

- Ce se-ntâmplă ? - Nu vrea să se-mbrace, dnă.

Lăsaţi-ne singure.

Însă norocul a dorit ca toţi cei din casa lui Clotaldo

să fie catolici în secret,

deşi în public arătau că urmează opţiunea reginei lor,

şi în mod special soţia sa, Catalina.

Înţeleg că eşti tristă.

Dar eşti foarte tânără, ai să treci peste asta.

Îmi este teamă.

Nu ai de ce.

Suntem catolici, ca şi tine.

Dar nu trebuie să afle nimeni asta.

Va fi secretul nostru... îm ?

Odată cu trecerea timpului, micuţa Isabel

a învăţat să preţuiască acea închisoare drept un cămin

pentru că Clotaldo, de teama reginei sale,

decise să-i păstreze existenţa în secret.

Dar, în ciuda condiţiei sale de servitoare,

Isabel fu educată ca şi o fiică,

învăţând să citească, să scrie şi să cânte...

mereu sub privirea curioasă a lui Ricardo,

copilul de parte bărbătească al stăpânilor casei.

Ceea ce nu puteau prevedea era efectul pe care atâta virtute

îl va avea în inima lui Ricardo,

un sentiment de admiraţie care, cu timpul,

crescu până ce se converti într-o sinceră, profundă

şi secretă iubire.

Nu ştiţi să bateţi la uşă ? Ce faceţi aici ?

- Scuze, scuze, Isabel. - L-am învins, l-am învins !

- Am prins porcul înaintea lui ! - Nu, nu, nu ! Nu e adevărat, nu e adevărat.

Treaba e că m-a proptit sub căruţă, atunci când îl prinsesem.

Am să-l duc la bucătărie ca să-l gătească pentru cină,

căci o dată îl va invita sluga pe stăpân la masă.

Să-l mâncăm la cină ? Sărăcuţul, nu ?

Ce necioplit eşti ! Haide, şterge-o ! Şterge-o !

Halal aspect.

Îmi pare rău.

Isabel,

am ceva ca... ca să mă ierţi.

Uite, am cules-o ieri pentru tine.

Poftim.

Nu e mult pentru un vânător de porci expert, dar îţi accept scuzele.

Mulţumesc.

Ricardo !

La revedere.

Însă Clotaldo şi Catalina

aveau planuri foarte diferite pentru tânărul Ricardo.

Mulţumesc.

Tată.

Sunt foarte mândru de tine, fiule.

- Eşti un adevărat bărbat. - Mulţumesc.

Şi am să-ţi dau o veste excelentă:

am stabilit o dată pentru nunta ta şi desemnat proprietăţile

ce îţi revin pentru asta.

- Dar... - Ştii bine că familia Clisternei,

logodnica ta încă de când erai copil,

e catolică ca şi noi,

şi merită toată încrederea noastră.

Vom avea o întâlnire la primăvară,

însă te vei putea vedea cu Clisterna mai înainte.

Nunta va avea loc de îndată ce Regina o va autoriza.

Dar, tată, am zis că... că era un pic devreme pentru...

Şi am spus că nu era momentul, ceea ce nu e acelaşi lucru.

- Nu o aştepţi cu nerăbdare ? - Da.

Da, da, sunt foarte nerăbdător.

Mulţumesc.

A devenit agitat.

E lucrul normal... în astfel de cazuri.

Însă vor forma o pereche foarte reuşită...

nu am nici cea mai mică îndoială.

În zilele ce urmară,

Ricardo începu a se stinge încetul cu încetul

şi medicii pe care-i aduseră nu reuşeau să-i îmbunătăţească starea,

nici el nu îndrăznea să mărturisească

originea suferinţelor sale.

Dar unde aţi fost ? Ce aţi făcut ?

Nimic, dnă. Am ieşit să călărim, ca întotdeauna.

- Şi nu s-a lovit absolut deloc. - Şi aţi mâncat ceva ciudat ?

Nu, d-ul Ricardo nu avea poftă.

Nu-ţi face griji, Catalina.

Medicii vor găsi un leac.

Ricardo.

Isabel.

Isabel.

- Tu eşti ? - Da.

- Mă gândeam că n-am să te mai văd. - Nu, nu, nu, nu, nu !

Nu te ridica.

Nu vor reuşi să mă vindece cu leacurile lor prosteşti.

Cum de ştii asta ?

Pentru că mă sting din dragoste, Isabel.

Mor din dragoste pentru tine.

Şi dacă-mi iau ce iubesc mai mult, însurându-mă cu Clisterna,

nu voi putea supravieţui.

Dar Ricardo, eu sunt o slujnică,

iar părinţii tăi m-au tratat ca pe o fiică. Nu vreau să-i jignesc.

Tocmai pentru că ei te iubesc...

nu se vor putea opune, dacă amândoi ne-o dorim.

Tu doreşti asta, Isabel ?

Da.

Cred că v-am iubit întotdeauna... întotdeauna.

Însă părinţii tăi trebuie să-şi dea consimţământul.

Ce se petrece aici ?

Am spus să nu intre nimeni, Isabel. E posibil ca boala să ne afecteze pe toţi.

Linişteşte-te, mamă, mă simt deja mai bine.

- Delirezi. - Nu.

Nu.

Trebuie să vorbesc cu voi.

Ai putea să-l anunţi pe tata ?

E-n regulă. Adună tot pe aici, Isabel.

Nu.

Vine şi Isabel cu noi.

Ştii ce reprezintă... anularea unei căsătorii ?

Ştiu, tată. Şi îmi asum toată responsabilitatea care e necesară.

Tu n-ai să-ţi asumi nimic !

Eu voi fi cel care va trebui să dea explicaţii.

E-n regulă.

Dacă mama voastră nu se opune... eu cu atât mai puţin.

O iubim pe Isabel ca pe o fiică.

Nu vă putem nega fericirea.

Mulţumesc.

Sper ca până la nuntă...

comportamentul vostru să fie exemplar.

Da, tată. Bineînţeles.

Nici să nu-ţi treacă prin minte !

L-ai auzit doar pe tatăl tău.

Haide.

Şi întoarce-te în pat,

să nu mori înainte să te-nsori.

Da, mamă.

Ricardo ?

- Eu sunt, eu sunt, eu sunt... - Ai !

M-ai speriat !

Iartă-mă. Nu mai puteam aştepta ca să te îmbrăţişez.

Asta nu e bine. Nu, nu.

Eşti minunată, Isabel.

Şi tu un idiot.

A lipsit puţin şi ne despărţeau. De ce nu mi-ai spus nimic înainte ?

Am încercat s-o fac.

Însă asta acum nu mai are importanţă.

Peste câteva săptămâni ne vom căsători şi nimeni nu ne va mai putea despărţi.

Ei...

Ce ai ? Nu te văd prea mulţumită.

Nu-ncetez să mă gândesc la părinţii mei, că nu mă vor vedea.

Cum or mai duce-o, dacă cumva mai trăiesc...

De-ndată ce ne vom căsători... vom merge să-i vedem.

Îmi promiţi ?

Îţi jur.

Ricardo...

Iartă-mă.

...zece fazani... şi vreo raţă franţuzească.

Însă, Victoria, ştii bine, să nu le puneţi mult piper.

Candelabrele ştiţi doar care sunt, tacâmurile la fel,

şi mi-ar plăcea să văd feţele de masă.

Ai...

Ai, oribile ! Nu sunt bune pentru o nuntă.

Dnă, acest cavaler vine de la Palatul regal.

La ordinele dv, dnă.

- Ce doriţi ? - Aduc un mesaj de la Maiestatea Sa.

Anunţă-l pe stăpân, repede.

Însoţiţi-mă.

Dle, un emisar regal.

Ce se-ntâmplă, Catalina ?

Mulţumesc.

Regina vrea s-o vadă pe Isabel.

Ştiam că nu-i puteam ascunde frumuseţea...

pentru mult timp.

Şi credinţa noastră ?

Vom putea continua să i-o ascundem ?

Dacă Isabel vorbeşte, capetele noastre se vor rostogoli.

Trebuie să avem încredere în D-zeu

sau s-o lăsăm să fugă şi să spunem că a murit.

Ucigându-ţi fiul şi pierzând-o pe ea ?

Nu aveţi de ce să vă faceţi griji.

Cu ajutorul lui D-zeu voi şti ce să spun pentru ca regina nu numai să nu vă condamne,

ci dimpotrivă să vă preţuiască şi mai mult.

Bine.

Dacă trebuie să pleci, ai s-o faci.

Dar nu ca servitoare...

ci ca viitoarea soţie a unui nobil englez.

Haide, că n-avem mult timp la dispoziţie.

În acea noapte şi în cele care au urmat

au vorbit mult despre pericolele la care se expuneau

şi despre posibilitatea ca regina să-i pedepsească

pentru că i-au ascuns existenţa lui Isabel,

obligându-i să-şi mărturisească credinţa catolică.

Beţi. Beţi, don Miguel.

Nu mi-ar plăcea să muriţi de sete...

înainte să terminaţi această surprinzătoare poveste.

Mulţumesc.

Mai mult produs al fanteziei decât surprinzătoare...

nu are logică.

Oare viaţa dv o are ? Hă !

Tot ceea ce se întâmplă în lume e miraculos.

- Dar ordonat. - Pentru numele lui D-zeu !

Spuneţi-ne, don Juan... vă place... sau nu vă place ?

E o aiureală... distractivă, care-ţi captează atenţia.

Dv aţi spus-o, o minciună care satisface pentru că adevăr pare !

Şi e scrisă cu iscusinţă.

Dar... continuaţi, don Miguel,

căci această tânără Isabel ne ţine pe jar.

De acord,

deşi nu ştiu dacă don Juan o fi pregătit pentru ceea ce urmează.

"Totul era gata pentru marele eveniment,

vizita la curtea reginei Angliei

în chiar Palatul regal."

"Din dorinţa preaiubitei noastre regine Elisabeta,

se prezintă Clotaldo de Collinwood împreună cu familia."

Ridicaţi-vă.

Clotaldo,

familia ta a servit cu credinţă această coroană...

de tot atâţia ani

ca şi cei pe care-i poartă aceste pietre.

Eşti un erou, iar faptele tale de vitejie...

au însănătoşit cuferele noastre,

însă mi-ai ascuns o comoară...

şi asta e ceva ce nu pot ierta.

Iertaţi-ne, maiestate.

Noi doar am avut grijă de ea pentru...

a v-o prezenta în toată splendoarea frumuseţii sale.

Pe cine vreţi să păcăliţi, Catalina ?

Să vină mai aproape tânăra captivă.

Foarte frumoasă spanioloaica, însă rochia pe care o poartă e oribilă.

A fost o greşeală foarte gravă faptul că aţi ascuns-o de mine.

Ridică-te.

Cum te cheamă ?

Isabel.

Până şi numele tău mi se pare corect, tinerico.

Va rămâne în serviciul meu până voi considera oportun.

Dama mea de onoare se va ocupa de ea în timpul şederii sale la palat.

Maiestate.

- Nu puteţi face acest lucru. - Ricardo !

- Iertaţi-l, Maiestate. - Nu, nu, Clotaldo.

Să spună ce are de spus.

Maiestate, doresc să cer mâna lui Isabel.

O iubesc.

Voiam să vă spunem Maiestăţii voastre...

după ce aţi fi cunoscut-o pe dra.

Şi ea... ce spune despre tot acest lucru ?

Acceptaţi cererea d-ului Ricardo ?

Da.

Da, sunt de acord şi aşa am discutat cu părinţii săi.

Mă bucur...

dar eu nu sunt.

Cel puţin... până nu va demonstra că e

demn de atâta fericire.

Maiestate,

cereţi-mi orice doriţi.

Asta am să fac.

În port sunt două corăbii pregătite să ridice ancora

la ordinele baronului de Lansac,

vă veţi îmbarca împreună cu el ca şi căpitan.

Maiestate,

permiteţi-mi să-l însoţesc.

- E foarte tânăr. - Dacă e vrednic de asemenea fericire...

nu va avea nevoie de companie, Clotaldo.

Ricardo,

ia-ţi rămas bun de la Isabel.

Pentru că mâine veţi pleca.

Nu te jena să plângi, Ricardo,

căci un lucru e să te lupţi cu duşmanii

şi altul cu sentimentele.

N-am să vă dezamăgesc, Maiestate.

Nici pe mine, nici pe ea.

Puteţi pleca.

Ai mare grijă de tine, băiete.

Ai încredere în D-zeu

tot atât de mult cât ai în spada ta.

Eu mă voi ruga pentru tine.

Strâmtoarea Gibraltar

Şi fu voinţa Domnului... ca la puţine săptămâni după ce-au ridicat ancora

flota să se întâlnească cu două galioane turceşti,

intrând imediat în conflict cu ele.

Cum se simte d-ul baron ?

Sunteţi cel care se află acum la comandă, dle.

Apoplexia

îi răpise viaţa baronului de Lansac

şi, urmând ordinele reginei,

Ricardo... trebuia să finalizeze misiunea.

Ce vârstă aveai când te-ai îndrăgostit de el ?

A ta, aproximativ.

Măi să fie. Eu încă nu m-am îndrăgostit şi...

îmbătrânesc.

Va apărea şi alesul tău, ai să vezi.

Şi, când o s-o facă, ai să-ţi dai seama imediat, aşa cum mi s-a întâmplat mie.

Răspund eu.

- Cine e ? - Contele Arnesto.

- Bună, dră Tansi. - Bună.

Ce doreşte d-ul conte ?

Toată lumea se întreabă de ce nu cobori la bal.

Muzica se aude de aici.

Da, problema e că nu... nu mă simt prea bine.

Ah ! Poate... preferi să faci o plimbare.

E o după-amiază minunată.

Sunteţi foarte amabil, dle conte, însă nu am prea mult chef să ies.

E... din cauza lui Ricardo ?

Păi bine, nu e uşor să mă arăt... fericită în public fără să ştiu ce se-ntâmplă cu el.

Nu ştii cât de mult îl invidiez.

Plecaţi... vă rog.

Iartă-mă dacă te-am ofensat.

Tansi.

De mi-ar fi cerut-o mie. E aşa de chipeş.

Poţi să cobori la bal, dacă doreşti.

Nu, prefer să-mi mai povesteşti despre Ricardo.

E deja suficient, ocupaţi-vă de răniţii noştri.

E căpitanul.

Să-l spânzurăm ?

Nu.

Să li se dea o barcă, un butoi de apă şi să-şi ia răniţii cu ei.

Larache se află la 30 de mile de aici, o să ajungeţi în două zile acolo.

- Mulţumesc foarte mult, dle. - Nu, mulţumiţi-i reginei.

Ea a fost cea care nu a cerut capetele voastre.

Dle.

Sunt catolici spanioli, dle.

Pregătiţi o barcă,

îi vom lăsa aproape de pământ spaniol.

Cum ordonaţi.

Scuzaţi.

Da ?

Nu ne vom întoarce în Spania, dle.

Nu vă înţeleg.

Am plecat de acolo ca să recuperăm ceva ce ne-a fost luat cu forţa acum mult timp...

şi vom muri, dacă e necesar, înainte de a renunţa.

Şi ce e acel lucru atât de valoros ?

Fiica noastră.

Cea mai frumoasă podoabă a creştinătăţii:

Isabel.

A fost luată de lângă noi acum 7 ani, în Cádiz.

Şi de atunci o căutăm cu preţul vieţii şi al averii noastre.

Călătoream spre Anglia în idea de a-i cere ajutor reginei dv...

când am fost luaţi prizonieri de turci.

Dragostea ce o simţiţi pentru fata dv e admirabilă...

şi merită o altă şansă. Vă voi conduce în faşa reginei înseşi.

Mulţumim foarte mult !

D-zeu să vă binecuvânteze. Mulţumim, dle.

Staţi fără grijă.

Nimeni nu îndrăzni să-l contrazică pe Ricardo.

Şi deşi unii îl considerară viteaz şi mărinimos,

alţii... l-au judecat drept mai catolic decât ar fi trebuit

pentru că-i eliberase pe necredincioşi.

Cu steagurile în bernă din cauza morţii baronului de Lansac,

Ricardo sosi în portul din Londra,

descărcă comorile

şi-i încredinţă credinciosului său Guillarte misiunea

de a avea grijă de părinţii lui Isabel până ce decidea

ce să facă cu ei.

Şi, fără să mai piardă timp, se prezentă în faţa reginei.

Maiestate.

Maiestate, am dat greş,

l-am pierdut pe unul dintre cei mai buni oameni ai dv.

Nu spune prostii...

căci isprăvile tale au ajuns aici înaintea corăbiei tale.

Eu nu am făcut nimic, Maiestate.

Doar îndeplineam ordinele d-ului baron, odihnească-se în pace.

Spiritul tău umil te înnobilează, dle Ricardo...

dar, de nu ai fi existat tu,

aş fi pierdut comorile

şi pe mulţi dintre cei mai buni oameni ai flotei mele.

E adevărat că i-ai cruţat viaţa

liderului turcilor ?

Mă tem că da, Maiestate.

Nu am văzut niciun motiv ca să fie spânzurat

şi m-am gândit că aşa ne vom bucura de o relaţie mai bună cu oamenii săi.

Bine chibzuit.

Şi întrucât v-aţi onorat cu vârf şi îndesat cuvântul,

eu trebuie să mi-l ţin pe al meu.

Deşi voi ieşi în pierdere,

pentru că oricât de multe bijuterii şi condimente aţi aduce,

nu vor fi suficiente

pentru a compensa plecarea lui Isabel.

Ridicaţi-vă.

Puteţi merge s-o salutaţi...

însă ea va rămâne aici

până la celebrarea căsătoriei voastre.

Bineînţeles.

Povestiţi-i asta părinţilor dv...

şi ţineţi-mă la curent cu pregătirile.

Isabel e ca o fiică pentru mine...

şi aşa trebuie să fie tratată.

Da, Maiestate.

Am crezut că n-ai să te mai întorci.

Aş fi făcut-o înot, dacă ar fi fost necesar.

Păi, ţinând cont de aspectul tău, se pare că ai făcut-o târându-te.

Cavalerul Ricardo pare că şi-a pierdut bunele maniere.

Scuzaţi-mă, dră Tansi. Scuzaţi-mă.

Îmi pare tare rău, cavalere,

însă cred că pe ziua de azi aţi fost deja recompensat îndeajuns.

Da, dnă.

Să mergem, Isabel.

Să plecăm.

Mamă !

Trebuie să vorbeşti cu regina.

- Sau o voi face eu. - Ţi-ai pierdut minţile ?

Isabel va fi a mea sau a nimănui !

Arnesto, nu comite nicio stupiditate.

Familia noastră slujeşte de mulţi ani Coroana cu fidelitate,

- ... pentru ce ? - Şşşh.

Vorbeşte mai încet !

Regina i-a dat cuvântul său lui Ricardo.

Un englez catolic, deşi regina nu vrea să audă de asta !

Regina ne e datoare.

Voi vorbi cu ea.

Va fi mai bine să ardem toate hainele astea.

Şi spaniolii care au venit împreună cu mine ?

În salon, aşteaptă.

I-am găzduit ca şi cum ar face parte din familie,

aşa cum ne-ai cerut.

Treaba este că realmente sunt.

Ce spui ?

Ştiu că vi se va părea ciudat,

dar invitaţii mei sunt părinţii lui Isabel.

Domnul a vrut să fie prizonieri pe corabia turcească pe care am atacat-o.

Şi de ce nu ne-ai spus-o mai înainte ? Trebuie să îi servim ca pe...

Şi dacă se opun căsătoriei ?

Ea le-a fost smulsă de lângă ei de tine, tată.

Fă... ceea ce-ţi va dicta inima.

Inima mea îi aparţine lui Isabel, mamă.

Păi atunci să fie ea cea care va decide.

Duceţi-o de aici.

Maiestate...

vă cer să opriţi nunta drei Isabel.

Şi de ce ar trebui să împiedic această nuntă ?

Din cauza fiului meu, Maiestate.

Arnesto e îndrăgostit de spaniolă

şi ştiu că e capabil de orice nebunie ca să reuşească să fie cu ea.

Inclusiv să-şi forţeze mama să se umilească

ca să-şi atingă scopurile ?

Iubirea lui e reală, regina mea.

De nu mi-aş fi dat cuvântul

tânărului Ricardo, nu aş avea niciun inconvenient,

- ... însă e deja prea târziu. - Dar e...

Vă puteţi retrage.

Plecaţi.

Maiestate.

Ce vânt vă aduce din nou la palat, tinere îndrăgostit ?

Maiestate, vă aduc ceva ce am găsit în timpul voiajului şi trebuia să vi-l prezint.

Însă înainte, aş dori să vă cer ca Isabel să fie de faţă.

Chemaţi-o pe dra Isabel.

Mă ţineţi cu sufletul la gură.

Povesteşte-ne, Ricardo.

Maiestate, în timp ce puneam stăpânire pe corabia turcilor,

am dat de un grup de spanioli luaţi prizonieri.

Doi dintre ei voiau cu disperare să ajungă la Londra.

Motivul călătoriei lor m-a lăsat...

uimit, Maiestate.

Sunt nerăbdătoare.

Înţeleg limba dv.

Vorbiţi.

Mulţumim, Maiestate.

Ştim că aveţi treburi importante de care e necesar să vă ocupaţi,

nu vă vom răpi mult timp.

Am venit să o căutăm pe fata noastră...

o fetiţă ce a fost sechestrată acum mulţi ani în Cádiz şi adusă în acest regat,

lăsându-ne astfel fără suflet.

Părul ei era negru şi mătăsos, iar pielea ei...

între albă şi aurie.

Cea mai frumoasă tânără a întregii creştinătăţi, Maiestate.

Şi care îi era numele ?

Isabel, Maiestate.

Dnă,

foarte iubită trebuie să fie acea fetiţă...

ca să străbateţi jumătate din lume pentru ea.

Curajul dv e demn de laudă.

Şi sunt sigură că D-zeu, Stăpânul nostru,

care e acelaşi aici ca şi în ţara dv,

v-a ascultat,

scoţându-vă în cale

pe acest curajos tânăr... căruia îi datoraţi viaţa.

Şi care chiar se gândea să se căsătorească

cu o podoabă de preţ...

ce se află chiar aici.

Acea aluniţă...

Mulţumesc, Doamne.

Ea este... Isabel !

Isabel !

Mamă !

Isabel !

Dle Ricardo,

consideră-te norocos că nu poruncesc să fii biciuit.

Mulţumesc, Maiestate.

Iar acum că s-a produs emoţionanta reîntâlnire,

nu aş putea să vă împiedic

să decideţi să o duceţi în ţara dv.

Ce opinaţi despre asta, dle Ricardo ?

Că aş respecta-o, deşi m-ar conduce către moarte, Maiestate...

dacă e ceea ce ea îşi doreşte, bineînţeles.

Şi ce părere au părinţii lui Isabel ?

Vă daţi consimţământul pentru ca ea să se căsătorească ?

De este ceea ce îşi doreşte,

vom accepta cu dragă inimă.

Atunci, va fi o nuntă grandioasă.

Felicitări, Ricardo.

Arnesto, mulţumesc foarte mult.

Ţi-ai câştigat respectul reginei...

şi mâna lui Isabel în scurt timp. E incredibil.

Noroc şi ajutor de la D-zeu.

Da,

pentru că fapte de merit... ai făcut puţine.

Vreo problemă, Arnesto ?

Eu eram cel care trebuia să-l însoţească pe baronul de Lansac...

Ştii perfect că îndeplineam ordinele reginei.

Şi cel care trebuie să se căsătorească cu Isabel.

Ce vrei ?

Vreau să demonstrezi că o meriţi... în duel cu mine.

Într-o privinţă sunt de acord cu tine.

Şi într-adevăr nu o merit,

la fel cum nu o merită nimeni din lumea asta.

Şi nu am nimic împotriva ta, Arnesto.

Laşule.

Arnesto !

Vino, haide !

Vezi bine, e imposibil să lămurim această chestiune aici.

Dar, dacă eşti bărbat... te vei întâlni cu mine.

Şi dacă n-o vei face, te voi căuta eu pe tine.

Îţi jur !

Da', tu ţi-ai pierdut minţile ?

- Nu ştiu ce să fac. - Păi trebuie să te hotărăşti,

- ... te măriţi mâine. - Da.

Mamă ! Ai sosit exact la timp, ajută-ne.

Nu contează ce-ai să îmbraci, ai să arăţi minunat.

Exact cum îmi imaginam c-ai să arăţi.

Păi, halal ajutor...

Aiii... asta !

Slavă Domnului. Să ştii că te-ai hotărât greu, eh ?

Ai...

Văzându-te aşa,

e ca şi cum ar urma să te pierd din nou.

Mamă !

- Nu spune asta. - Iartă-mă, scumpo.

Eşti atât de fericită...

Nu doresc să-ţi stric acest moment.

Nu ne vom mai despărţi niciodată. Niciodată.

Ţi-o promit.

Păi atunci a mai rămas numai ca croitorii să ne îmbrace şi pe noi mamele.

- Vii cu mine, Leonor ? - Desigur.

Ce mai face Ricardo ?

Păi... adevărul e că nu l-am văzut deloc întreaga zi.

Să sperăm că va sosi la timp la nuntă.

Credeam că n-ai să vii.

Şi eu că n-am să dau de tine.

N-am crezut niciodată povestea aia ta cu turcul.

Cred că era un plan de-al catolicilor că să se-ntoarcă în ţara asta.

Catolicilor ?

Toată lumea cunoaşte care vă sunt simpatiile.

Toţi... mai puţin regina.

Atunci spadele noastre vor spune cine are dreptate.

Îndemânatic...

dar nu suficient de mult.

Eu nu m-aş încrede atât în noroc.

Încetaţi !

Încetaţi ! În numele reginei !

Ricardo !

Ricardo !

Trădător... şi laş !

Ricardo,

n-o face.

Treaba asta nu se încheie aici.

Lasă, mă ocup eu.

Eşti cea mai frumoasă mireasă din întreaga Anglie.

Crezi ?

Lăsaţi-ne singure.

Bun,

au mai rămas doar câteva ore până la marele moment.

Da.

- Neliniştită ? - Hîm. Un pic, da.

Bea un pic.

Te va linişti.

Mulţumesc.

Sper că vei fi foarte fericită.

Da.

Mulţumesc foarte mult.

Maiestate !

Isabel...

Maiestate.

A fost otrăvită, Maiestate.

Ştiu cine a făcut-o.

Isabel !

Maiestate... Maiestate, ce se întâmplă ? Ce s-a întâmplat, Maiestate ?

Dle, e mai bine să se odihnească.

Vă rog, lăsaţi-mă s-o văd. Vă rog, vreau doar s-o văd.

Trebuie să se odihnească, dle.

Vă rog, Isabel ! Isabel, vă rog !

Ai mers prea departe.

Arestaţi-o !

Am făcut-o pentru binele reginei mele... şi al ţării mele.

Zelul tău nu justifică

o asemenea atrocitate.

Nu !

Isabel a scăpat în mod miraculos cu viaţă,

dar frumosul său chip a rămas desfigurat,

ars.

Pentru siguranţa ei, o transferară în palatul lui Clotaldo.

Isabel... Isabel... Isabel...

Tânăra refuza să-l vadă pe Ricardo,

iar el era pe zi ce trece mai disperat.

Isabel...

Isabel, te rog, deschide-mi. Sunt eu, Ricardo.

Deschide-mi, Isabel, te rog.

- E deja destul, dle. - Vreau s-o văd !

Dar, dle, ea... şi chipul ei.

- Nu mă interesează, ştii doar. - Însă pe ea, da.

Poate că încă nu e pregătită să vă vadă.

Daţi-i timp.

Timpul trecu... şi părinţii lui Ricardo,

încercând să-l ajute şi să domolească criticile

pentru că doreau să-l însoare cu o catolică spaniolă,

deciseră să încheie cu acel lucru de o manieră definitivă.

Voiai să mă vezi ?

Le-am scris părinţilor Clisternei.

Vor veni...

Poate că nu-i cel mai bun moment, tată.

Ai să te însori cu ea.

Nu mă poţi obliga.

Sper să nu fie necesar.

Străbunicul tău a luptat sub comanda lui Henric al VIII-lea.

Bunicul tău a trebuit s-o suporte pe regina María.

Iar acum o servim pe regina Elisabeta.

Şi asta, ce treabă are cu mine ?

Totul.

Principala grijă a unui nobil sunt urmaşii săi.

Iar eu te am doar pe tine.

Doar tu poţi asigura perpetuarea numelui nostru.

Am sacrificat multe pentru această familie.

La fel mama ta şi cu mine !

Scoţienii sunt foarte puternici în nord.

Clisterna e scoţiancă... catolică...

şi dintr-o familie foarte influentă.

Şi-n plus... e foarte frumoasă.

Dar n-o iubesc, tată. - Nu-mi pasă, Ricardo.

Nu mai eşti un copil.

Şi ce se va întâmpla cu Isabel ?

Isabel...

Isabel e bolnavă.

Nu ţi-ar putea dărui copii sănătoşi în starea-n care se află.

Am comis o greşeală gravă aducând-o în această casă...

şi mă voi ocupa de soluţionarea ei.

Sunt un monstru.

Nu spune asta, fată.

E adevărul.

N-ar trebui să mă lăsaţi să ies niciodată din camera asta.

Isabel... am vorbit cu Clotaldo.

Cred că e deja momentul să ne întoarcem în Spania, fata mea.

Poate c-ai să te însănătoşeşti acolo.

Tatăl tău are dreptate.

Ricardo se va căsători cu tânăra scoţiancă,

e ceva natural. Hai să ne întoarcem acasă.

Dar asta este casa mea...

e singura de care îmi aduc aminte.

Dar acum... dar acum e diferit.

Acum suntem din nou împreună.

O să-ţi placă Spania.

Bine.

Dacă Ricardo se va căsători cu alta,

atunci îmi e indiferent de voi fi închisă aici sau în alt loc.

- Dle. - Ce faci aici ?

Păi vă aşteptam. Ce altceva să fac ?

- Cum v-a mers cu Clisterna ? - Bine.

Dar, bine, bine ? Sau bine era să o luaţi la fugă ?

Am mers din obligaţie.

Ascultam de ordinele tatălui meu, nimic altceva.

Ştiu asta, ştiu asta.

Însă trebuie să recunoaşteţi că e o fată foarte frumoasă şi un pic isteaţă.

Nici a suta parte din cât e Isabel.

Ai, nobilii ! Cădeţi mereu în picioare.

După o bună oportunitate, soseşte alta şi mai bună.

Dar, măcar voi aveţi libertatea de a decide.

De a decide ?

N-am decis niciodată nimic în viaţa mea. Nici ora când mă trezesc, nici ce mănânc,

nici hainele pe care trebuie să le îmbrac. Nimic.

Îmi pare rău, iartă-mă. Ai dreptate.

Nu vă faceţi griji, dle.

Mulţumesc.

Eu vă apreciez mult, dle,

însă dv ordonaţi şi eu mă supun. Aşa stau lucrurile.

De ce vă plângeţi ? Aveţi totul.

Treaba e că nu-ncetez să mă gândesc la ea.

Ne pare tuturor rău de cele petrecute, dar trebuie să privim înainte, către viitor.

Am trădat-o. Ştiu că e totul din vina mea, totul.

În orice caz, e probabil vina tatălui dv care e cel ce a adus-o aici.

Acum se va rezolva totul, Isabel se-ntoarce în Spania cu familia sa.

Cum ? Cum se-ntoarce în Spania ?

Da, am auzit ce îi spuneau părinţii ei. Pleacă mâine.

E cel mai bine pentru toţi. A fost foarte generoasă că s-a dat la o parte.

- Isabel. - Pleacă !

Nu, nu, nu, nu, nu ! Linişteşte-te, linişteşte-te.

- Pleacă ! - Linişteşte-te.

Pleacă de aici ! Ricardo, nu mă privi ! Pleacă !

Isabel, zău că nu... Că voiam doar să-ţi spun...

Nu avem nimic ce discuta ! Pleacă !

Adică, e adevărat că m-ai înşelat.

Eu ?

Eu te-am înşelat ?

Da.

Spuneai c-ai să mă iubeşti veşnic şi acum nici măcar nu mai pot vorbi cu tine.

Te vei însura cu alta, Ricardo.

Isabel, te rog, lasă-mă să te văd.

Isabel, dă-mi voie să te văd pentru ultima oară. Ţi-o cer.

- Nu. - Isabel, linişteşte-te.

Te rog.

Sunt un monstru.

Nu.

Pentru mine continui să fii femeia cea mai frumoasă din lumea asta.

Ricardo,

ce am să mă să fac ?

Nimic, Isabel.

Şi nimic nu s-a schimbat în ce mă priveşte.

Eu doresc să mă căsătoresc cu tine.

Dacă şi tu vrei, bineînţeles.

Da,

vreau.

Isabel,

orice ai auzi şi orice s-ar întâmpla, zău aşa, ai încredere-n mine.

- De acord ? - Da.

Ascultă-mă.

Eşti un dobitoc.

Doar i-am clarificat lucrurile.

Dacă-l obligi să se însoare, va fi capabil de orice.

Bună dimineaţa, mamă.

Tată.

Te... ?

- Te simţi bine ? - Da, am dormit minunat.

Avem vânat ? Cerb ?

Acum ai pofte ?

Se poate ştii care-i misterul, băiete ?

Tata avea dreptate: azi la prânz am să-mi anunţ logodna cu Clisterna.

Dar cum faci anunţul ăsta când mai e atât de puţin timp ?

Servitorii ? Unde sunt servitorii ? Trebuie să pregătim totul.

Mamă, mamă... stai liniştită.

Înainte de a mă căsători, vreau să fac ceva.

Vreau să merg la Roma,

să mă prosternez în faţa Sfântului Pontif şi să-mi mărturisesc păcatele.

După cele petrecute, e ceva de care am nevoie.

Bine.

Bine... cred că ai luat o decizie foarte curajoasă.

Mulţumesc, tată.

Vei duce câteva din bijuteriile noastre în faţa Papei

în numele nostru.

- Când vei pleca ? - Mâine.

Cu cât voi pleca mai repede, cu atât mai repede mă voi întoarce.

Voiam doar să ne luăm la revedere,

corabia noastră ridică ancora peste câteva ore.

Mulţumim pentru că ne-aţi înapoiat fiica.

Vă mulţumim noi vouă.

Eu...

eu nu ar fi trebuit să fac niciodată ceea ce am făcut.

Scuzele mele... din nou.

Nu ar fi trebuit să se întâmple nicicând,

dar ceea ce e important e că suntem din nou împreună.

Isabel...

Ştii că te-am iubit ca pe o fiică.

Ştiu.

Nu vă faceţi griji, dona Catalina, voi fi bine.

Felicitări pentru nunta ta.

Mulţumesc. Şi s-aveţi parte de o călătorie cu noroc.

Isabel.

La revedere.

Regina... vrea să ne vadă.

Dnei mele de onoare...

îi retrag toate titlurile

şi o condam să plătească

zece mii de ducaţi pentru Isabel,

care este adevărata victimă.

Pe contele Arnesto,

pentru duel,

îl surghiunesc vreme de şase ani din Anglia.

Maiestate, vă rog ! Şase ani sunt un timp prea mare.

Tăceţi din gură !

Vă păstraţi capul pentru anii în care m-aţi slujit,

însă nu vă forţaţi norocul.

Satisfăcuţi ?

Maiestatea Sa... a ştiut să fie dură

şi înţelegătoare în acelaşi timp,

ca întotdeauna.

Păi atunci aşa să fie.

Nu contează unde ai să te ascunzi... jur c-am să te ucid.

Te voi aştepta.

Şi tânăra Isabel se întoarse la Sevilia cu părinţii săi,

păstrând pentru sine pactul secret pe care-l semnase cu Ricardo.

Isabel !

Cunoscători ai suferinţei fetei lor,

părinţii ei porunciră să fie scoase toate oglinzile din casă,

temători că de şi-ar fi văzut din nou chipul,

şi-ar fi putut pierde minţile.

Isabel era din nou închisă,

cu singura bucurie de a-şi împărţi necazurile cu verişoara sa Clara,

călugăriţă într-o mănăstire din apropiere.

De îndată ce şi-a ţinut cuvântul şi s-a spovedit Papei la Vatican

şi i-a încredinţat bijuteriile pe care i le dăduseră părinţii săi,

Ricardo şi Guillarte

începură lungul drum de întoarcere.

Şi de Piaţa Sfântul Petru, ce-mi spuneţi ?

Impresionantă toată acea lume.

N-am văzut niciodată atâţia oameni împreună... şi atât de diferiţi.

O să vedeţi când o să ne-ntoarcem la Londra, n-or să creadă.

- Eu nu am să mă întorc la Londra. - Ce spuneţi, dle ?

Vă aşteaptă o nuntă minunată. Nu v-oţi cumva pierde curajul ?

Nu.

Plec în Spania ca să mă întâlnesc cu Isabel, mă voi îmbarca în Genova.

- Isabel ? Spania ? Dar, aţi luat-o razna ? - Nu !

O să ne căsătorim, am jurat s-o fac în faţa lui D-zeu.

Iar tu le-o vei spune părinţilor mei.

- Şi apoi vei fi liber să faci ce pofteşti. - Nu, dle, nu se poate, nu se poate.

Ba se poate, ba se poate, ba se poate. Ascultă-mă, Guillarte.

O iubesc din tot sufletul.

Şi dacă nu vom fi împreună în viaţa asta, vom fi în cealaltă.

- Voi merge cu dv. - Nu !

- Ba da ! - Nu !

Am jurat că vă voi proteja şi asta e ceea ce am să fac.

Când vă veţi întâlni cu Isabel,

o să mai vedem noi.

Mulţumesc.

Iar acum să mâncăm... pentru că ne aşteaptă o călătorie îndelungată.

Da, dle.

Isabel, sunt aduse chiar acum cutii de la Londra ! Vino fuga !

Fuga !

Ce se-ntâmplă ?

Sunt daruri de la regina Angliei, ţi le-a trimis.

Există şi scrisori ?

Nu, există bijuterii,

ţesături de mătase, condimente, rochii...

Până şi cristale de Boemia.

Şi o poliţă de zece mii de ducaţi,

drept compensaţie pentru ceea ce ţi-a făcut doamna de onoare.

Ar fi trebuit să fie spânzurată acea scorpie.

Cu asta, nu vom mai trece prin lipsuri niciodată.

Mă voi putea întoarce la vechea mea profesie de negustor.

Auzi, Isabel ?

Eşti bucuroasă ?

Asta era, aşa-i ?

Rochia ta ?

Da.

E cea pe care m-au pus s-o îmbrac, atunci când m-au prezentat reginei.

Probabil că arătai tare frumos îmbrăcată cu ea.

Probeaz-o.

Nu, nu, nu.

- Isabel, te rog... - Nu.

Fă-o pentru mine. Eu nu te-am văzut îmbrăcată cu ea în acea zi.

Probabil că au rămas cu toţii impresionaţi în acea zi.

În acea zi nu purtam acest voal, nici... bandajele astea.

Dă-le jos pe toate.

Aduceţi o oglindă din camera mea ! - Nu, nu, nu, nu ! Nu, mamă !

Isabel. - E ridicol. Te rog, e ridicol.

Isabel... Isabel... eşti fata mea.

Lasă-mă să te văd.

Lasă-mă să te văd.

D-zeule, Isabel !

Atât de rău arăt ?

Lăsaţi-o acolo.

Vino cu mine.

Vino.

Uită-te la tine... arăţi minunat.

E un miracol !

E un miracol.

Mamă !

Mamă !

Nu va mai trebui să te ascunzi niciodată !

Niciodată.

Dle ! Dle, suntem atacaţi !

- Cine ne atacă ? - Turcii !

Rahat !

Unde ţi-e spada ? Haide !

Isabel... vino.

Ţi-i prezint pe Ana María de Guzmán şi pe fiul său,

José Pérez de Guzmán, senor de Vejer.

În persoană eşti şi mai frumoasă decât mi s-a spus.

Acum rămâne de văzut dacă eşti la înălţimea unei atât de mari responsabilităţi.

Poate că eu sunt cea care nu e la înălţime, mamă.

Sunteţi, vă asigur.

Trebuie să plecăm.

E încă devreme, dar catedrala mi se pare locul cel mai indicat

pentru un eveniment de asemenea importanţă.

Şi...

vom organiza alte evenimente ca încetul cu încetul să vă cunoaşteţi, băiete,

căci văd la tine acea privire înflăcărată pe care o avea tatăl tău...

acum deja multă vreme.

Voi fi încântat să vă duc să cunoaşteţi pământurile noastre.

- Leonor. - Ana María.

Leonor.

Isabel.

Mamă, ce se-ntâmplă ? Ce-nseamnă asta ?

Asta ?

Asta se numeşte noroc, fata mamei.

E una dintre cele mai importante familii ale regatului.

Iar tânărul José e frumos şi manierat.

- Nu mă pot mărita. - Şi asta de ce ?

Mamă...

înainte de a mă întoarce din Anglia, Ricardo mi-a jurat că va veni după mine,

- ... iar eu i-am jurat că-l voi aştepta. - Ce spui ?

Că a plecat la Roma ca să fugă de acasă. Ne-am acordat un termen de doi ani.

Iar eu aştept cu nerăbdare momentul să fiu din nou cu el, mamă.Ard de nerăbdare.

Şi dacă nu va veni ?

Fata mamei...

bărbaţii au o memorie proastă când vine vorba de promisiuni.

Va veni.

Sunt sigură, va veni.

Nu poţi să-ţi pui în pericol viitorul din cauza unei simple promisiuni.

Şi aproape că s-a încheiat sorocul pe care ţi l-a dat.

Nu mă poţi obliga să mă mărit cu cineva pe care nu-l iubesc.

Nu poţi !

De acord... voi respecta promisiunea voastră.

Dar dacă Ricardo nu apare, care e ceea ce se va întâmpla,

te vei mărita cu José.

Ce ?

Şi nu mai avem ce discuta ! - Mamă ?

Într-o bună zi vei înţelege

că o fac pentru fericirea ta.

- Guillarte... - Ăh ?

haide să fugim. Ascultă, ascultă-mă ! De-ndată ce scăpăm de aici, luăm caii.

Vom fi la aproximativ o oră de port,

iar acolo fraţii noştri trinitari au întotdeauna o corabie disponibilă.

Asta va fi salvarea noastră. După ce ni s-a întâmplat !

Cum o să evadăm ? Eh ?

Di ! Di !

Acum !

Ricardo !

I s-a-ntâmplat ceva, ştiu asta.

Ar trebui să ţi-o scoţi din cap...

pentru că nu poţi fi soţia a doi bărbaţi, Isabel.

Mi-a jurat,

mi-a spus că va veni.

Gândeşte-te un pic, verişoaro.

A avut timp berechet s-o facă, chiar de ar fi venit pe jos.

Iar José e un om bun şi un foarte bun creştin.

Ai să ai mulţi copii cu el, ai să vezi.

O să vină... o să vină, o să vină.

O să vină.

Stai liniştit, Guillarte.

Ar fi trebuit să luptăm până la moarte, dle.

Asta nu mai contează.

Îmi pare rău, Isabel.

Îmi pare rău.

Necredincioşilor !

Aşa cum ştiţi, fuga se pedepseşte cu moartea,

mai puţin dacă vreunul din cei prezenţi aici vrea să plătească pentru vieţile voastre.

Sper să vă servească drept învăţătură de minte la toţi !

Priveşte-mă, priveşte-mă.

Sunt aici, sunt aici cu tine.

Sunt aici cu tine, priveşte-mă.

Mă recunoşti ?

Tu eşti căpitanul galionului pe care l-am capturat acum mulţi ani.

Alah a vrut să ne întâlnim din nou.

Da,

îmi amintesc de tine.

Ai luptat cu onoare.

Cred că D-zeul meu te trimite ca să mă pună la încercare.

Iar dacă D-zeul tău m-a eliberat,

al meu nu va fi mai prejos.

Sunteţi liber.

Mulţumesc.

Mulţumesc.

În acest fel, destinul răsplăti faptele bune ale lui Ricardo...

sau poate, pur şi simplu,

îi făcea şi mai îndelungat timpul suferinţei.

Cei doi tineri englezi

se îmbarcară cu destinaţia Spania.

Speranţele tinerei Isabel,

se destrămau odată cu trecerea orelor,

iar nunta cu tânărul José părea ceva iminent.

Ridic-o un pic mai mult. Aşa.

Ai grijă cu gulerul, eh ?

Totul era pregătit pentru nuntă.

Va merge fără voal,

fata mea nu va mai purta niciodată voal.

Peştişor gustos, peştişor ieftin !

Uite ce ieftin îl dau !

Peşte proaspăt, peste gustos !

Uite ce ieftin îl am !

În sfârşit uscat, dle !

Nu-mi vine să cred, am reuşit !

Încă mai avem destul de mers. - Da, avem nevoie de cai şi de arme.

Guillarte.

Da, dle ?

Şi dacă Isabel e cu... cu un alt bărbat ?

Treaba e că n-am să-i pot spune nimic, n-am să-i pot reproşa nimic.

Isabel probabil vă aşteaptă, sunt sigur de asta.

Nu am străbătut jumătate din lumea asta pentru nimic ! Îm ?

Ricardo !

Arnesto...

De luni de zile îţi urmăresc paşii...

întreb de tine în fiecare port.

Arnesto, asta nu are sens. A trecut deja mult timp.

Nu !

Tu mi-ai luat tot ceea ce aveam.

Acum e rândul meu.

Nu !

Tu ai să le spui tuturor că mi-am dus la capăt răzbunarea.

Dle !

Dle !

Ajutor, nu ştiu să înot !

Dle !

Nunta va avea loc peste o săptămână.

Nu te simţi norocoasă ?

José e un om bun, te iubeşte la nebunie.

Isabel !

Isabel, a sosit o scrisoare de la Londra.

- O scrisoare de la Londra ! - Isabel... Isabel, aşteaptă !

Isabel !

E de la Ricardo ? Va veni ?

E de la Catalina, Isabel.

"Fată a sufletului meu: Guillarte, scutierul lui Ricardo,

intră în casa noastră chiar ieri cu o...

veste tristă."

"Contele Arnesto i-a curmat viaţa fiului nostru Ricardo,

pe când încerca să meargă în Spania ca să se căsătorească cu tine."

"Durerea noastră e infinită,

aşa cum ne imaginăm că va fi pesemne şi a ta

când vei citi aceste rânduri."

"Îţi cerem să te rogi pentru sufletul lui, aşa cum ne rugăm şi noi,

pentru ca atât tu cât şi părinţii tăi

să aveţi o viaţă îndelungată."

Nu !

Ştiu că e o veste teribilă,

- ... însă viaţa merge înainte. - Nu !

Şi pentru tine.

Isabel nu se-ndoi deloc că era adevărat

şi, considerându-se văduvă, renunţă să se mai căsătorească.

Şi, foarte împotriva dorinţei părinţilor ei,

hotărî să se călugărească,

intrând la aceeaşi mănăstire ca şi verişoara sa Clara.

După şase luni de izolare şi exerciţii religioase...

sosi ziua în care să îmbrace straiele de călugăriţă.

Vestea se răspândise în oraşul Sevilia,

iar străzile se umplură de curioşi

ce, cunoscând povestea,

doreau să admire pentru utlima oară

frumuseţea lui Isabel,

"Spaniola englezoaică".

Opreşte-te, Isabel !

N-ai să te închizi într-o mănăstire atât timp cât eu voi continua să trăiesc.

Isabel.

- Eşti o fantomă ? - Nu...

eu sunt.

Ricardo !

Dar... dar erai mort,

o spunea scrisoarea.

Mort pentru toţi, mai puţin pentru tine, Isabel.

După ce Arnesto m-a împuşcat, am fost luat de curent

şi am avut norocul să rămân agăţat de nişte năvoade.

Mai târziu, m-am trezit în casa unor pescari cărora le voi rămâne veşnic recunoscător.

- Fie binecuvântaţi ! - Fie binecuvântaţi, sigur că da.

Isabel, ţi-am promis...

şi m-am ţinut de cuvânt.

Isabel...

oare îţi mai doreşti încă să fii soţia mea ?

Da... bineînţeles.

Doar tu eşti jumătatea sufletului meu şi adevăratul meu soţ.

Şi te port încrustat profund în inima mea.

- Trăiască "Spaniola englezoaică" ! - Trăiască !

"De nunta lui Ricardo şi Isabel

încă îşi mai aduc aminte în Sevilia atât pentru splendoarea ei,

cât şi pentru frumuseţea tinerei Isabel,

care, cu ajutorul lui Ricardo, arătă

de ce era capabilă virtutea şi de ce frumuseţea

atunci când sunt împreună

şi de cum cerul

ştie să scoată din cele mai mari adversităţi

foloasele noastre cele mai însemnate."

Păi bine,

cum vi se pare ?

- Bine, eu aş spune... - Felicitări, don Miguel.

Sunt... uimit.

Da, da, asta voiam să spun şi eu.

Că lucrarea are calitate, e fără îndoială adevărat, dar...

să pun în mişcare tiparniţa pentru atât de puţine pagini, păi...

Aveţi dreptate, don Juan.

Bineînţeles, nu ar fi o afacere rentabilă.

Vă voi da mai multe, n-aveţi grijă,

dar ţineţi cont că aceste texte sunt ale mele proprii,

nu-s imitate, nici furate.

Ingeniozitatea mea le-a zămislit, pana mea le-a plăsmuit,

şi vor creşte încetul cu încetul în braţele tiparniţei.

Mai întâi banii !

Pe măsură ce le veţi plăti,

eu vi le voi livra.

Eu voi plăti în avans pentru acestea.

"Nuvele exemplare".

Le va încânta pe doamnele de la Curte.

Să facem socotelile, don Pedro.

Domnilor... mi-a făcut plăcere.

Aşa veţi putea cina în voie dv

şi toate femeile din familia dv,

care nu sunt puţine la număr.

Mulţumesc, don Pedro.

Piciorul pus în scăriţa şei,

cu dorinţa arzătoare a morţii,

Stăpâne Atotputernic... asta îţi scriu.

Timpul e scurt,

dorinţele arzătoare... cresc,

speranţele... se micşorează...

şi, cu toate astea,

îmi port viaţa pe aripile dorinţei ce nutresc...

de a trăi.

Don Pedro Fernández de Castro Conte de Lemos