Original subtitles

Downloaded from YTS.MX

Official YIFY movies site: YTS.MX

‎E superbă.

‎Îmi place mult fiindcă reușește ‎să surprindă chintesența mea.

‎Da, ești autentic. Ești tu însuți.

‎- Fotograful e de la ‎Vanity Fair. ‎- Ai apărut în revistă?

‎Nu, mi-e prieten. ‎Îmi place s-o țin aici, fiindcă…

‎…îmi amintește cine sunt,

‎ceea ce-mi place. Industria ‎frumuseții poate fi superficială.

‎- Categoric. ‎- Îmi place conectarea cu natura.

‎Îmi plac oamenii autentici.

‎Femeile adevărate.

‎- Mergem? ‎- Unde?

‎- Ce partidă de rahat! ‎- Da, am dat-o în bară.

‎- Ai făcut-o de oaie. ‎- Lasă-mă, că mă doare capul!

‎Și pe mine, capul și pizda.

‎Biata de ea n-a mai avut parte de o așa ‎partidă. Sper că nu se îndrăgostește.

‎- Oare s-a prins că-mi provoca scârbă? ‎- Sper că nu.

‎Asta ne-ar mai lipsi, să prindă șeful ‎ciudă pe noi. Abia am venit.

‎- Bună! Ce faci? ‎- Bine.

‎Mi-a plăcut. Ție?

‎Ți-a plăcut?

‎Suntem perfect de imperfecți.

‎Suntem unici.

‎COSMETICE MEDINA

‎ANIVERSAREA DE 50 DE ANI

‎VREM SĂ SĂRBĂTORIM CU VOI TOȚI

‎UNIC ‎DIFERIT

‎LIBER

‎- Ce pregătim la cină? ‎- Nu te teme să te exprimi!

‎- Cristina? ‎- Oricine ai fi.

‎- La ce te uiți? ‎- La un videoclip făcut de sora mea.

‎- Nu mai există nimeni ca tine. ‎- E un tip sau o tipă?

‎Înainte era o tipă, iar acum… ‎Nu mai știu.

‎Fii liber! Fii tu!

‎CINCIZECI DE ANI DE FRUMUSEȚE

‎- Îl postezi așa, fără să i-l arăți? ‎- Da. Lui Álvaro nu-i pasă.

‎Nu-mi verifică postările.

‎Nu știu. N-are legătură cu imaginea ‎brandului sau cu evenimentul de mâine.

‎De-aia le merge așa.

‎Nu poți face un video cum te taie capul. ‎Mă pui și pe mine într-o postură proastă.

‎- Te rog, Cris. ‎- Există reguli și norme, Paula.

‎- Reguli și norme. Ești leită tata. ‎- Ai fost angajată… Fă ce-ți tună!

‎Ai putea să mă sprijini puțin. ‎Nu ești soră-mea?

‎- Ce crezi că fac? ‎- Nici măcar n-ai zis dacă ți-a plăcut.

‎Mi-a plăcut, ai făcut un video drăguț. ‎Dar am senzația că faci ce-ți tună.

‎Lumea nu funcționează așa. ‎Te-au angajat pentru ceva anume.

‎- Bine, enervanto. Pe mâine! Pa! ‎- Pau…

‎- E invidioasă. ‎- Nu știu. Poate am făcut un mare rahat.

‎- E invidioasă, Paula. ‎- Cum să mă invidieze sora mea?

‎- Nu se simte bine în pielea ei. Nu vezi? ‎- Nu știu. Poate n-ar trebui să-l postez.

‎- Cum să nu? Vrei să nu-l vadă nimeni? ‎- Poți vorbi mai încet?

‎Mă agiți.

‎Am muncit pe brânci, Paula. ‎Câte versiuni am făcut?

‎Sunt neliniștită. ‎Mă dă peste cap atitudinea ei.

‎- Paula… ‎- Ce-i?

‎Nu avem nevoie de aprobare. ‎N-am avut nevoie niciodată.

‎Nu te ascunde!

‎Nu te teme să te exprimi!

‎Fii exact cine ești!

‎Fii liber! Fii tu!

‎Ce ai, Cris?

‎- Ar trebuie să mai mergem la Rosa. ‎- Da' de unde?

‎Nu avem nevoie de niciun psiholog. ‎Ne e bine.

‎Suntem bine. Suntem drăguțe, ‎ne facem bine treaba.

‎Mario ne iubește. Tata ne adoră.

‎Bruna latră mult, e adevărat. ‎Dar toți câinii latră, nu?

‎Îmi place când zâmbești.

‎- Ce faci? ‎- Nu-ți trezește amintiri?

‎Ba da, de rahat. ‎De ce cânți la 7:00? Zici că ești idiot.

‎- M-am trezit cu melodia în cap. ‎- Îmbracă-te, că întârziem!

‎Grozav, fetelor! Fantastic! ‎Să încercăm o melodie nouă!

‎Mai mult fitness, mai multă intensitate. ‎Sunt trei variante, la alegere.

‎Prima variantă: ‎apropii picioarele, fandezi și revii.

‎Fandare și revenire. ‎Țineți mereu spatele drept!

‎…să ne lucrăm fundul. Haideți!

‎Ce mai faci?

‎- Ești bine? ‎- Da. Era să alunec…

‎Trebuie să ai grijă. ‎Podeaua e groaznică.

‎Bun venit la cea de-a 50-a aniversare ‎a companiei Cosmetice Medina!

‎Mă simt onorat să fac parte ‎din această familie.

‎Da, îl anunț.

‎- Bună dimineața, Maria! ‎- Bună, Álvaro!

‎- Bună, Andrés. Bună dimineața! ‎- Cosmetice Medina, vă ascult.

‎- Juanito… ‎- 'Neața!

‎- Nu în toate birourile e atmosfera asta. ‎- Da, dar pe tine te adoră.

‎Da, categoric.

‎Încă un selfie?

‎„Sunt fericit pentru aniversarea ‎din această seară."

‎#Cosmetice Medina. ‎#50 de ani de frumusețe.

‎- Mai adaug ceva? ‎- E bine așa.

‎#Câtă eleganță! #Stil.

‎- Ai pufnit? ‎- Nu.

‎- Ai pufnit la mine? ‎- Nu.

‎Ce-i cu muzica aia? Cu muzica…

‎Nu te teme să te exprimi!

‎- Ce-i ăsta? ‎- Filmul Paulei.

‎Oricine ai fi.

‎Fără trucuri, fără filtre.

‎Fiindcă nu e nimeni ca tine.

‎Fii liber! Fii tu!

‎- A ieșit foarte frumos, Paula. ‎- Mulțumesc.

‎A fost posibil datorită vouă, fiindcă ‎ați cutezat să vă exprimați neîngrădit.

‎- Sunteți cu toții superbi! ‎- Ce jenant!

‎Jenant? Nu, nici vorbă, Mari Carmen. ‎Există lebede, delfini,

‎tigri-bengalezi, e adevărat. Dar sunt ‎și alte animale frumoase în felul lor.

‎Leneși, care sunt foarte drăguți. ‎Lemuri, maimuțe-cu-trompă…

‎Ba chiar sunt și gândaci.

‎Și ei sunt drăguți.

‎Uitați… Vreau să spun ‎că suntem unici.

‎- Toți. ‎- Toți avem ceva deosebit.

‎- Toți avem ceva deosebit. ‎- Inclusiv tu.

‎Paula… Care e treaba?

‎- Ai văzut filmul, Álvaro? ‎- Da.

‎L-am postat și avem peste 10.000 ‎de aprecieri. Toți îl distribuie.

‎- E nemaipomenit. ‎- L-ai postat?

‎- Bună dimineața, dră Cristina! ‎- Bună, Antonia!

‎Doriți un ziar? Sunt gratuite, ‎de la metrou, dar ăsta e foarte bun.

‎- Nu, mersi. ‎- Poate nu vă interesează subiectul…

‎E un articol despre viața de după ‎moarte. De fapt, moartea nu există.

‎- Ce-are liftul ăsta? ‎- Nimic. Doar sunteți grăbită.

‎Mi s-a părut foarte interesant, dar ‎nu știu ce părere aveți despre moarte.

‎Oamenilor nu le place să vorbească…

‎- În fine… ‎- Scârba nu ți-a zis nici măcar „pa".

‎- Taci! ‎- Așa merităm să fim tratate?

‎Cât dispreț, după atâta amar de timp… ‎Cât dracului se cred?

‎Te tratează ca pe-un rahat, iar eu nu ‎sunt rahat. Sunt portăriță. E altceva.

‎- Gata ! Lasă-mă în pace, te rog! ‎- Aș fi șters cu ea pe jos.

‎Idioată! E o idioată. Și tu ești la fel, ‎fiindcă te lași umilită.

‎Tâmpito! Dobitoaco!

‎Nu-mi zici nimic? Nu-ți place ce vezi?

‎Hei…

‎- Bună, Cristina! ‎- 'Neața!

‎- Bună dimineața, Cristina! ‎- Bună!

‎Nu te speria!

‎Ascultă-mă puțin!

‎Trebuie să vorbim.

‎- Bună dimineața! ‎- Bună!

‎Unde te duci? Vrei să te oprești?

‎Cine ești?

‎Sun tu.

‎Nu, nu ești eu. ‎Ce i-ai făcut reflexiei mele?

‎- Nu mai poți să mă ascunzi. ‎- Nu știu despre ce vorbești.

‎Nu-ți amintești?

‎Cristina! Mi-ai văzut ceasul?

‎Cristina!

‎Cristina! Unde o fi încăput?

‎Cristina! O să întârziem!

‎Tu nu ești Cristina. ‎Ai fost dintotdeauna Cristian.

‎Nu.

‎Nu-ți amintești. Ai încercat să ștergi ‎asta din memorie, ca multe altele.

‎- Dar e tot acolo. ‎- Nu.

‎- Încă sunt aici. ‎- Nu…

‎Scuze.

‎Referitor la filmul ăla… ‎De ce trebuie să aflu eu ultimul?

‎Mi-ai cerut o postare deosebită ‎cu ocazia aniversării.

‎Voiam ceva legat de eveniment. ‎Pe când tu ai făcut un video

‎cu prietenii tăi bizari, ‎cu ciudații din birou.

‎Nu sunt ciudați. Sunt oameni normali, ‎ca mine și ca tine.

‎Nu sunt ca mine.

‎Sunt de părere că e bine ‎dacă angajații se simt apreciat…

‎Să vedem imaginea de ansamblu! Avem ‎un eveniment luxos, cu un fotomodel,

‎iar tu mi-ai făcut un video ‎cu Mari Carmen, de la Administrativ.

‎E o persoană minunată, dar pe ‎dinăuntru, iar asta nu se vede în video.

‎- Așa că-l ștergem. ‎- Să-l ștergem? Nu…

‎Oamenii s-au săturat să vadă modele ‎cu corpuri teoretic perfecte…

‎- Nu mă lua cu de-astea! ‎- Nu e real. E fals.

‎În plus, promovează stereotipul ‎heteropatriarhal al femeii.

‎- Se bazează pe concepte sexiste. ‎- Îți spun eu ce vrea lumea să vadă.

‎Lumea vrea să vadă lux, frumusețe. ‎Hai să facem un exercițiu de imaginație!

‎Imaginează-ți versiunea ta ideală ‎din viitor! Cum ar fi? Gata?

‎Ești grasă? Nu ești, nu? ‎Ce faci, Cristina? Ai întruniri?

‎- Da… La El Corte Inglés. ‎- Perfect.

‎Încearcă să le convingi să ia ‎demachiante că nu se vând deloc.

‎- La treabă! ‎- Da.

‎- Sunt convinsă de asta. ‎- De ce nu faci un tutorial de machiaj?

‎Când mi l-a arătat sora ta, mi-am zis: ‎„Asta-i fata pe care o căutăm.”

‎Ai talent în domeniul ăsta. ‎În plus, ești foarte frumoasă.

‎- Vrei o cafea? ‎- Nu.

‎Cosmetice Medina, cu ce vă pot ajuta?

‎După ce am aplicat fondul de ten, ‎pudra și corectorul,

‎o să închei cu sprâncenele.

‎Pentru ele o să folosesc…

‎această nuanță de negru

‎…și această pensulă. Deși toți ‎make-up artiștii îmi spun că e greșit,

‎că ar trebui să folosesc maro, nu negru. ‎Dar mie îmi ies bine cu negru.

‎Să începem!

‎Nu ne putem lăsa atât de afectate ‎de boșorogul ăla. Habar n-are de nimic.

‎Tipii de 50 de ani sunt ca rebuturile

‎care trebuie scoase de pe piață. ‎Chiar tu ai scris un asemenea tweet.

‎- Dacă ne scoate pe noi de pe piață? ‎- „Dacă ne scoate pe noi de pe piață?”

‎Scuze. Nu ne concediază. Are nevoie ‎de noi. Trebuie să fii mai isteață.

‎Poate nu suntem bune de nimic altceva.

‎N-ai văzut cum ne privea lumea, ‎cum ne aplauda?

‎Ba da… Le-am văzut ‎sclipirea de speranță în ochi.

‎Pentru cine facem asta?

‎- Pentru… ‎- Pentru ei.

‎Pentru ei. Exact.

‎- Bună, Paula! ‎- Bună!

‎Paula?

‎- Ce ai? Ești bine? ‎- Da, nu am nimic.

‎- Trebuie să șterg videoul. ‎- De ce? A ieșit superb. Mi-a plăcut.

‎- Serios? ‎- Sigur. E foarte frumos. Te inspiră.

‎L-am făcut pentru voi, ‎pentru absolut toți.

‎După ce l-am văzut, ‎simt că am căpătat o putere aparte.

‎De ce nu e drăguț unul ca tine? Grăsuț, ‎chel, cu ten deschis și păr negru?

‎- De ce să te simți complexat? ‎- Chiar așa.

‎Mulțumesc că mă sprijini.

‎- Oricând ai nevoie. ‎- Poți duce toate astea la biroul meu?

‎- Sigur. ‎- Mă trece pipi.

‎- Atunci, pipi plăcut! Scuze. ‎- Ești un scumpic.

‎Mulțumesc.

‎Să vedem…

‎- Braseria aia e incredibilă. ‎- N-o știu.

‎- Am dus o grămadă de tipe acolo. ‎- Dar e bună pentru clienți?

‎- Le place la nebunie. ‎- O să mi-o notez.

‎- Álvaro, prietene… ‎- Ce e?

‎- Ce e cu videoul ăla postat? ‎- A fost Paula.

‎- Paula? Stagiara? ‎- E community manager.

‎- Mă și miram că ai făcut tu așa ceva. ‎- Stai liniștit. I-am zis să-l șteargă.

‎- Nu, exclus. I-a plăcut președintei. ‎- Serios?

‎Zice că are un aer proaspăt, de ‎incluziune și încurajează diversitatea.

‎- I-a plăcut că apare un gras ciudat. ‎- Da?

‎Cică e un exemplu grozav al noii ‎imagini de care are nevoie compania.

‎- Bla, bla, bla… ‎- Care nouă imagine?

‎- Târfa aia nebună vrea să schimbe tot. ‎- La ce te referi prin „tot”?

‎La absolut tot. Vrea să schimbe tot. ‎Vrea materialul proiectat la eveniment

‎pentru a prezenta ‎noua strategie de comunicare.

‎- Care nouă strategie? ‎- Habar n-am. Ce apare în video.

‎Dar am pregătit deja totul, discursul… ‎Nu pot schimba până diseară…

‎Nu. După-masă ne vedem cu președinta ‎ca să ne prezinți noua strategie.

‎- Care nouă strategie? ‎- De unde dracului să știu?

‎Habar n-am de grași ciudați ‎și de travesti. Voi ați postat materialul.

‎- Nu eu, ci Paula! ‎- Fata aia? Paula, sigur…

‎Atunci, vorbești cu ea, îți dă idei. Să ‎îți explice viziunea ei, a tineretului…

‎- Nu-i mai simplu să discuți cu Susana? ‎- Nu pot. Știi cum e.

‎- O târfă nebună, ce dracu'? ‎- I-ai zis târfă nebună președintei?!

‎- La fel ca tine, adineauri. ‎- Ai grijă! Sunt vremuri complicate.

‎- Trebuie să fim adepții incluziunii. ‎- Eu sunt.

‎Eu sunt. Tu ești. Suntem amândoi. ‎La 15:30 vii cu o strategie…

‎- Dar să-mi dea măcar un răgaz… ‎- Am mare încredere în tine.

‎Dar…

‎Drăcie! O să se-aleagă praful.

‎Bună, frumuseților! ‎Azi vă arăt machiajul meu preferat.

‎Machiajul meu preferat.

‎Îl folosesc zilnic. ‎De acum, poți face și tu la fel.

‎Machiajul meu preferat.

‎Machiaj de zi, de seară, ‎pentru școală, pentru serviciu…

‎Unu, doi, trei, începe video!

‎- Ești un porc. ‎- Drăcie!

‎Laba la birou? Pentru asta ‎primim salariu? Nu ți-e rușine?

‎Nu te speli?

‎Deci Paula… Acum înțeleg faza ‎cu melodia. Totul se leagă.

‎Paula e o alegere bună. ‎E sexy și îngrijită.

‎Se poartă frumos cu noi, ‎spre deosebire de celelalte fete.

‎Și să spunem lucrurilor pe nume! ‎Ți-a zis „scumpic”.

‎- Exact. Cred că… ‎- Ai dreptate.

‎- De ce nu putem fi cu ea? ‎- De ce?

‎Doar pentru că avem chelie ‎și o frumusețe care iese din tipare?

‎Exact. Suntem perfect de imperfecți. ‎Dar cred că Paula e…

‎Uită-te la tine și la mine!

‎- Ești urât cu spume. ‎- Cum?

‎Poate nu m-am făcut înțeles. ‎Ești urât cu spume.

‎Femeilor le e silă să dea mâna cu tine, ‎darămite să facă altceva…

‎- Nu-i adevărat. ‎- Trebuie să-ți amintesc de Aitana?

‎- A fost acum mulți ani. ‎- Dar Lucía? Sau Gemma Hurtado?

‎- Eram un copilandru pe-atunci. ‎- Ce dracu'? Aveam 36 de ani.

‎Paula e altfel. Nu e superficială. ‎O interesează sufletul omului.

‎- Și noi avem ceva deosebit. ‎- Sigur… Ce avem noi deosebit?

‎- Păi… ‎- Tito…

‎Nu mai visa! ‎Acum ne e bine, suntem liniștiți.

‎Vrei să suferi din nou?

‎Terminăm laba?

‎- Alberto! ‎- Aurora…

‎S-a blocat cafetiera, dragă.

‎- Probabil, îi trebuie apă. ‎- Te ocupi, te rog?

‎Până la urmă, le iau pâinea de la gură ‎băieților de la mentenanță.

‎- Espresso cu lapte de soia, fără zahăr. ‎- Sigur.

‎Mulțumesc că m-ai primit, Rosa.

‎- N-am mai venit de luni bune. ‎- De un an.

‎Un an? Am considerat că nu am nevoie, ‎că mi-e bine, dar…

‎E evident că nu ți-e prea bine.

‎- Iartă-mă că am renunțat brusc. ‎- Nu-i nimic. Cu ce te pot ajuta?

‎- Se pare că… ‎- Puteai măcar să suni.

‎- Am fost foarte prinsă la muncă. ‎- M-ai expediat printr-un mesaj.

‎Eu îți ascult problemele patru ani, ‎iar tu mă expediezi printr-un mesaj?

‎Dar te-am anunțat din timp ‎și ți-am plătit ședințele din luna aia.

‎Ai plătit? Evident, așa scapi ‎de sentimentul de vinovăție.

‎- Îmi pare rău. ‎- Nu-i nimic. Faptul e consumat.

‎Cum îți merge cu soțul tău asexual?

‎- Mai ai fantezii sexuale cu femei? ‎- Nu, cu soțul e bine.

‎Dar azi mi-au apărut în minte ‎amintiri din copilărie.

‎Amintiri din copilărie? Ce original, ‎Cristina! Nimănui nu i se întâmplă asta.

‎Mi-am amintit ‎că, atunci când eram mică, nu…

‎Nu mă simțeam…

‎E foarte ciudat. Parcă am încercat ‎să-mi șterg asta din memorie.

‎Dacă mă gândesc mai bine, ‎totul se potrivește. Nesiguranța…

‎- E totul în regulă? ‎- Nu. Nu pot continua.

‎- De ce? ‎- Mă enervezi.

‎Nici înainte nu-mi plăceai, cu viața ta ‎mediocră și lipsa de inițiativă…

‎- Păi… ‎- Regret. Trebuie să ne oprim.

‎Nu te suport. Te privesc ‎și-mi vine să te scuip în față.

‎Mai bine pleci. Ți-aș da o palmă.

‎Uite-așa! Peste față.

‎Bine, atunci…

‎Încotro? Face 60 de euro.

‎Sigur.

‎Paula, vino în biroul meu!

‎- Mă concediezi, nu? ‎- Ascultă!

‎Ernesto era furibund. „Cine a făcut ‎filmul? Cine e de vină? Pare un bordel.”

‎- Te scutesc de limbajul trivial. ‎- E clar, aici nu poți avea inițiativă.

‎- Mediocrii sunt promovați. ‎- Nu pleci.

‎- Ca tine, Álvaro. Poftim? ‎- Cum? Ia loc, te rog!

‎- L-am convins să rămâi cu noi. ‎- Serios?

‎N-a fost ușor. Știi că taie și spânzură. ‎Voia vinovatul. I-am zis că nu e cazul.

‎Pentru mine, echipa e familia mea. ‎Suntem o familie, Paula.

‎- Mulțumesc mult, Álvaro. ‎- La 15:30 ne întrunim cu președinta.

‎- Și eu? ‎- Da.

‎L-am convins să mergi și tu.

‎- Nu știu ce să zic. ‎- Nimic. Lasă-mă pe mine să vorbesc!

‎Apropo, vreau să-ți pun niște întrebări.

‎Care era mesajul filmului? Cum vezi ‎noua strategie? De ce apare un gras?

‎Cred că imaginea companiei ‎e, evident, demodată.

‎- Evident? ‎- Da, e, evident, demodată.

‎Altceva?

‎Are ca public-țintă femeile ‎heterosexuale, din categoria cisgen,

‎și se bazează pe norme de frumusețe ‎care n-au legătură cu oamenii adevărați.

‎Din acest motiv ne dorim ‎o strategie inclusivă

‎care să accepte toți oamenii, ‎fiindcă frumusețea are multe fațete.

‎- Așadar, bărbați și femei… ‎- Și persoane transsexuale.

‎- Bărbați și femei, transsexuali… ‎- Și bisexuali.

‎- Bărbați și femei, transsexuali… ‎- Și cei de gen fluid.

‎- Faci mișto de mine? ‎- Nu. Paula a zis…

‎- E absurd. ‎- Paula știe toate astea.

‎- Am putea s-o lăsăm pe ea… ‎- Vrei să ne sufle postul?

‎Asta vrei? După câte am făcut ‎pentru ea… Am învățat-o meserie.

‎Am dus-o la întâlnirile cu clienții. ‎Am ratat bordelurile, atât.

‎Crezi că mi-a mulțumit? Niciodată. ‎Știi că nu mi-a dat like la selfie-uri?

‎- Plec. ‎- Eu îi dau like la toate… Poftim?

‎- Plec. ‎- Unde?

‎- Nu știu. ‎- Despre ce vorbești?

‎Sunt obosit, Álvaro. ‎Nu-i vina ta, ci a mea.

‎Vorbim mereu despre același lucru, ‎și anume, despre tine.

‎- Nu vorbim niciodată despre… ‎- Despre ce?

‎- Te privesc și nu mai simt la fel… ‎- Poftim?

‎- Regret, Álvaro. ‎- Nu poți pleca.

‎- Ba da, pot. ‎- Da? Cum?

‎- Pe ușă. ‎- Așteaptă, Álvaro! Stai!

‎Despre ce vrei să vorbim? ‎Despre cinema sau știri?

‎- Nu-i asta. ‎- Despre politică internațională?

‎- Adio! ‎- Hei! Așteaptă!

‎- Nu azi! Am nevoie să mă sprijini. ‎- Dar eu de ce-am nevoie?

‎- De ce-am nevoie eu? ‎- Dar de ce-ai avea tu nevoie?

‎Adio, Álvaro!

‎Álvaro…

‎Álvaro!

‎Álvaro, când ai un moment, ‎să verificăm rezultatele… Álvaro?

‎- Álvaro! ‎- Da.

‎Ar trebui să verificăm ‎rezultatele anuale din raportul…

‎- Ce-ai pățit? ‎- Cum adică?

‎- Nu ai… ‎- Nu…

‎- De ce nu ai… ‎- A plecat.

‎- Cum adică? ‎- A șters-o.

‎- Unde? ‎- Nu știu.

‎- Dar cum e posibil? ‎- Fiindcă ne-am despărțit. Așa.

‎Bună! Sunt Ángel Alferez. ‎Bun venit pe canalul meu de YouTube!

‎Azi vreau să vă explic ‎cum mi-am dat seama că sunt trans.

‎Mi-am dat seama că e o discrepanță ‎între percepția mea despre mine

‎și percepția celorlalți despre mine.

‎Îmi plăcea să vorbesc despre mine ‎la masculin, îmbrăcam hainele tatei…

‎Pur și simplu, nu mă simțeam bine ‎în pielea mea.

‎Se numește „disforie”. ‎Nu te identifici cu trupul tău.

‎Te uiți în oglindă și simți ‎că țâțele alea nu-s ale tale

‎și că n-ar trebui să le ai.

‎Acum port o bandă ‎care aplatizează sânii.

‎Sunt oameni care îi spun „binder”, ‎ca în engleză.

‎Sunt niște bustiere de compresie ‎care îți ascund sânii.

‎Sunt băiat și nu vreau să am penis. ‎Mă simt grozav fără.

‎Mi-era clar că nu sunt femeie. ‎Dar acum mi-e clar că nu sunt bărbat.

‎O fată băiețoasă ‎nu e neapărat lesbiană.

‎Sunt transsexual non-binar.

‎Iubiții, iubitele mele… ‎Eu nu am gen.

‎Oameni buni, sunt un bărbat ‎într-un corp de femeie.

‎- Cine sunt? ‎- Cred că e limpede.

‎- Nu și pentru mine. ‎- Ce-ar fi să vorbim cu Paula?

‎- Cu Paula? ‎- Ea ne va ajuta.

‎Ți se pare normal să-ți dispară ‎reflexia așa, dintr-odată?

‎- Nu, nu e normal. ‎- Nu e.

‎Știi ceva? Ducă-se dracului!

‎- La ce-mi trebuie? ‎- La…

‎La nimic. Absolut nimic.

‎Absolut nimic.

‎Absolut nimic.

‎Bună ziua, domnilor! Doriți un ziar?

‎E gratis, de la metrou, ‎dar acesta e foarte bun.

‎- Nu, mulțumesc. ‎- Sunteți gata pentru eveniment?

‎Cincizeci de ani… Nu e de ici, de colo.

‎Vechimea companiei dă valoare…

‎- Asta e. ‎- Ce e?

‎- Nu mai zice: „Asta e!” ‎- Te rog, nu începe iar!

‎Mi-e scârbă de oamenii ăia, de tot, ‎chiar și de tine.

‎Stai așa! Mai întâi, te calmezi puțin. ‎Liniștește-te!

‎- De ce nu-i ardem pe toți? ‎- O ții una și bună cu focul.

‎Amintește-ți de peruș! Cum țipa…

‎Ce țipete scotea!

‎Și izul de pui ars… Nu ne-am mulțumit ‎cu unu și-am ars doi.

‎Apoi, trei. Și alte țipete.

‎Taci odată! Nu ardem pe nimeni, ‎ce dracu'?

‎Bună ziua! Doriți un ziar?

‎Sunt gratis, de la metrou, ‎dar acesta e foarte bun.

‎Cum adică vrei să pornești ‎pe propriul drum? Care drum?

‎M-am simțit foarte bine ‎în toți acești ani,

‎dar acum am nevoie ‎să-mi văd de-ale mele.

‎- Despre ce vorbești? ‎- Se poate. Álvaro a făcut așa cu a lui.

‎- Ce anume se poate? ‎- Acum nu mai are reflexie.

‎- Poftim? ‎- Trebuie doar să ieși pe ușa aia.

‎- Nu pot ieși pe ușa aia, idiotule. ‎- Ba poți. Încearcă!

‎Nu pot pleca fără tine, Alberto. ‎Nu pot să mă duc…

‎- Vezi? ‎- Mă gonești?

‎Nu. Zic să luăm o pauză.

‎Mă alungi? Am făcut atâtea pentru tine, ‎ți-am dat cei mai buni ani din viață.

‎Îți sunt recunoscător, ‎dar cred că e mai bine…

‎- M-am săturat să-ți suport tâmpeniile. ‎- Nu le mai suporta!

‎Prea bine. Dacă vrei să plec, plec. ‎Nicio problemă. Dar e definitiv.

‎Să nu vii la mine plângând!

‎- Plec, să știi! ‎- Bine.

‎Cum dorești.

‎Alberto! S-a blocat imprimanta. ‎Vezi tu ce are?

‎- De fapt… nu. ‎- De ce?

‎Fiindcă mă doare-n pulă de ea.

‎Nu sunt aici ca să repar imprimanta, ‎Mari Carmen.

‎- Da, dar… ‎- Mă lasă rece imprimanta.

‎Mă doare fix în cur de imprimantă!

‎La dracu' cu imprimanta!

‎Biroul meu e acolo. ‎Nu știu de ce-am mers atâta.

‎Nu, nu merge imprimanta. ‎Nu știu dacă ai aflat…

‎Și știți cine o va repara? Mama dracu'!

‎De ceva vreme ‎vreau să fac schimbări aici.

‎- Personal nou, ambalaje… Nu? ‎- Ba da.

‎Dar nu e ușor. Deși tata nu mai e, ‎totuși, pentru mine, e mereu prezent.

‎Trebuie să facem schimbări majore, ‎altfel, ne înghite concurența.

‎- Juan știe asta. ‎- Da, cifrele nu mint.

‎Vânzările sunt în scădere. ‎Dacă nu acționăm rapid…

‎Când am văzut filmul, mi-am zis: ‎„Fii liberă! Fii tu! Fii!”

‎Nu degeaba sunt președinta companiei. ‎Și eu am un cuvânt de spus.

‎- Absolut. Viziunea ta e esențială… ‎- Diseară vom sărbători trecutul.

‎Dar vreau să sărbătorim și viitorul.

‎Tu ne vei îndruma, Álvaro. ‎Ce ne-ai pregătit?

‎Nu am avut mult timp ‎să mă pregătesc, dar…

‎Am câteva notițe… Să văd…

‎Practic, cred că trebuie ‎să ne adresăm oamenilor.

‎Trebuie să ne detașăm de sex. ‎Nu mă refer la sex, ci la gen.

‎Fiindcă genul și sexul nu sunt totuna. ‎De fapt, uneori, sunt.

‎Uneori, coincid, dar nu întotdeauna.

‎Deci… Când vine vorba ‎să te adresezi oamenilor…

‎Îți propui să le vorbești oamenilor…

‎De ce sex? Nu contează. ‎Genul este important.

‎Genul…

‎În final, s-ar putea spune…

‎De ce?

‎Sau, poate, nu.

‎Oamenii…

‎- Álvaro! ‎- Da.

‎- Continuă! ‎- Sigur. Mă scuzați.

‎Oamenii… Ceea ce… E elementar.

‎Paula, să auzim părerea ta!

‎- A mea? ‎- Da, împărtășește-ne ideile tale.

‎Te rog, Paula.

‎Nu știu… De ce machiajul trebuie ‎să se adreseze exclusiv femeilor?

‎- Bărbații de ce nu se pot machia? ‎- Homosexualii, de exemplu.

‎- Nu doar ei. ‎- Exact.

‎- Oricine vrea. ‎- Intersexualii.

‎Álvaro, scuză-mă. Te superi ‎dacă o lași pe Paula să vorbească?

‎- Sigur că nu. ‎- Mulțumesc.

‎Eu cred în libertatea de exprimare.

‎Cred în libertate și consider…

‎- Scuze. Știi unde e Maria? ‎- Nu. Cred că s-a dus la toaletă.

‎- Bună! Scuze. Te-am speriat? ‎- Puțin.

‎Te așteptam. Ce faci?

‎- Am fost la baie. ‎- E indicat, mai ales după prânz.

‎- Da… ‎- Ne-am distrat aseară, nu?

‎A fost „da” sau „nu”? ‎Hai să repetăm figura! E bine diseară?

‎- Nu pot. ‎- Nu ai planuri după petrecere.

‎- Mă odihnesc. ‎- Îți iei mâine liber. Sunt șeful tău.

‎- Nu pot. ‎- Bine. Dar acum?

‎- Nu! ‎- Una mică la baie.

‎De ce? Doar ți-a plăcut. ‎Ți-a plăcut sau nu?

‎- Álvaro! Mă doare! ‎- Álvaro!

‎Pa, frumoaso!

‎- Ce dracu' faci? ‎- Nimic. Pe-aici…

‎Vrei să-ți facă plângere ‎pentru hărțuire sexuală?

‎- Nu știu ce are. Aseară n-a fost așa. ‎- Ce s-a întâmplat aseară?

‎Nimic. Am ieșit să bem ceva…

‎Nu poți fi atât de disperat după sex.

‎Nu sunt disperat după sex. ‎Ce vină am că sunt atrăgător?

‎Mai bine nu ții niciun discurs diseară.

‎- Cum vine asta? ‎- Am încercat să te protejez.

‎Ți-am acoperit multe rahaturi, ‎dar nu-mi mai pot permite să risc.

‎- Acum pricep toată faza cu Paula. ‎- Care fază?

‎- „Zi tu, Paula!” Mi-ai închis gura. ‎- Dar nu ziceai nimic.

‎- Tu nu m-ai lăsat să vorbesc! ‎- Țipi la mine.

‎- Mă înlături fiindcă îți iau fața. ‎- Ce spui?

‎Sunt o amenințare pentru tine. ‎Sunt charismatic, toți mă plac…

‎- Toți din birou râd de tine. ‎- Cine râde de mine?

‎Toți. Îi iau pe rând. ‎Juan, Ramón, grasul…

‎Tipa nouă, nu-i știu numele. ‎Îi aud mereu, la bufet.

‎Au și un grup de WhatsApp ‎unde îți comentează selfie-urile.

‎- Fiindcă sunt amuzante. ‎- Nu, fac mișto de tine.

‎Cum îi zice? Cretinul? Idiotul? ‎Gata. Rahatul.

‎- Rahatul? ‎- Rahatul, Álvaro.

‎M-au adăugat. Îl țin pe silențios. ‎Recunosc. Uneori, fac comentarii crude.

‎Uneori scriu „LOL”… Rahatul.

‎Álvaro!

‎Rahatul.

‎Machiajul se vinde pentru a ne ascunde ‎așa-zisele defecte,

‎pentru a ne face pe noi, femeile, ‎să aspirăm la trupuri de fotomodele,

‎ca să nu mai fim noi însene.

‎Machiajul trebuie să ne ajute ‎să ne exprimăm liber, oricum am arăta.

‎- Fiindcă suntem niște frumuseți. ‎- Ar trebui să vorbești diseară, Paula.

‎- Dacă vrei. Vrei sau nu? ‎- Da. Sigur.

‎Da.

‎Nu pot să cred că președinta ‎m-a rugat să vorbesc în fața tuturor.

‎Felicitări!

‎- Știu că filmul ți se pare o tâmpenie. ‎- Nu e adevărat.

‎- Ieri n-ai părut prea interesată. ‎- Eram îngrijorată.

‎Nu-i nimic. Te iert.

‎Trebuie să mă concentrez ‎asupra discursului.

‎- Îmi stă bine părul? ‎- Arăți superb.

‎Nu știu dacă am timp să ajung la coafor.

‎- Pot merge la Ariel. E aproape. ‎- Ariel?

‎Rahat! Azi au o aniversare ‎și închid mai devreme.

‎Ariel e tipul care a fost fată, nu? ‎Nu se simte nici băiat, nici fată.

‎- E o persoană non-binară. ‎- Exact.

‎- Ce interesant! ‎- Cine? Ariel?

‎- Da. El… Adică ea. ‎- Ei.

‎- Ei. Știa deja că e… ‎- A început tranziția…

‎…și și-a dat seama ‎că nu se identifică cu niciun gen.

‎Dar s-a operat? ‎Nu i se observă sânii.

‎- Poartă bandă? ‎Binder? ‎- De unde știi tu despre asta?

‎M-am interesat ‎după ce am văzut filmul tău.

‎Serios? Doamne!

‎Deci nu schimb numai compania, ‎ci și pe sora mea?

‎De asta e atât de important. Nu mai ‎ține doar de avansarea în carieră.

‎Vreau să simt că ajut oameni, ca tine, ‎să-și deschidă mintea.

‎Vreau să fie respectate diferențele și ‎toți să se exprime la potențial maxim.

‎- Paula… ‎- E supertare ce-am zis.

‎Trebuie să-mi notez.

‎Paula… De dimineață, ‎când am fost la sala de sport…

‎- Am zis „la potențial maxim”? ‎- Nu-mi amintesc.

‎Ce te frământă?

‎Ce ai?

‎Nu știu. Se întâmplă ceva ‎foarte ciudat cu mine…

‎E tata.

‎Tată…

‎La ce spital?

‎- Crezi că mă descurc bine? ‎- În ce privință?

‎În general. Știu că nu sunt perfect, ‎dar fac treabă bună, nu?

‎Sigur că da. Ce e cu tine?

‎- Nu mă lasă să țin discursul. ‎- Cine nu te lasă?

‎Vorbești foarte bine. ‎Ai fost mereu un mare orator.

‎- Nu-i așa? ‎- Sigur!

‎- Cel mai bun din piesele de teatru. ‎- Poate nu cel mai bun…

‎Ba da. Și cel mai frumos. ‎Celelalte mame crăpau de invidie.

‎- Te remarcai, orice făceai. ‎- Totuși…

‎Te remarcai în tot ce făceai.

‎De asta ai ajuns directorul uneia dintre ‎cele mai importante companii din lume.

‎- Nu-i chiar așa și nu sunt director. ‎- Vorbești ca tatăl tău.

‎Tu nu ești ca el. Nu ești un ratat ‎ca el. N-ai fost niciodată.

‎- Și nici nu vei fi vreodată. ‎- Nu. Nu sunt ca tata.

‎- Am fost mereu un învingător, nu? ‎- Bineînțeles.

‎Întotdeauna mi-am făcut bine treaba.

‎- Unde sunt? ‎- Unde te duci?

‎Îți pregătesc un gin tonic?

‎Eram popular. M-am cuplat ‎cu cea mai frumoasă fată din liceu.

‎Înscriam goluri. Eram căpitanul echipei.

‎- Și aveai o caligrafie superbă. ‎- Da, scriam frumos de mână.

‎Luam note bune la Științe Sociale.

‎Și la Educație fizică. Ce plăcere să te ‎văd la sărituri, cu așa picioare…

‎- Unde sunt? ‎- Ce cauți, Álvaro?

‎Nu sunt aici. Ce mobilă de rahat!

‎Poate știu eu unde e. Ce cauți?

‎N-ar fi trebuit să veniți. ‎Mă simt perfect.

‎- Nici chiar așa… ‎- M-am obișnuit cu aritmia.

‎De ce ai venit, Cristina? De ce-ai ‎plecat de la muncă? Ai atâta treabă.

‎Nici eu nu pot rămâne mult, tati, ‎diseară am de lucru…

‎- Tu fă ce trebuie să faci! ‎- Da. O să țin un discurs.

‎- Un discurs? Tu? ‎- Da, eu.

‎- E foarte bine. ‎- Mulțumesc.

‎- Ți-a prins bine să lucrezi cu soră-ta. ‎- De fapt, eu…

‎La început, nu voiai. Ziceai ‎că nu ești făcută să mergi la program.

‎- Nu cred c-am zis asta. ‎- Ceva asemănător.

‎Una dintre expresiile maică-tii. ‎Dar uită-te la ea! Acum ține un discurs.

‎Despre ce?

‎Am făcut un film ‎cu ocazia a 50 de ani…

‎- Cum ai reușit? ‎- Nu, eu n-am nicio legătură.

‎- Cum să nu? ‎- Nu.

‎- L-a văzut Susana, președinta… ‎- Ai tras sforile.

‎- Nu. Doar m-a recomandat. ‎- Poți să-i zici cum vrei.

‎- Au văzut că sunt în stare… ‎- Grozav. Îți găsești locul.

‎Dacă n-ar fi fost Cristina, ‎ai fi petrecut și acum…

‎- Cu lesbiene și poponari… ‎- Poftim?!

‎Homosexuali. ‎Le zicem homosexuali, dacă vrei.

‎- Tată… ‎- Lasă că știu eu, Paula…

‎Nu ți-a plăcut niciodată munca. ‎La asta semeni cu maică-ta.

‎- Nu mă mai compara cu mama! ‎- Hai, țipă la mine!

‎- Stau bine cu inima. ‎- Plec.

‎Nu, Paula.

‎- E normal să se comporte așa? ‎- Are emoții.

‎- A avut tot ce și-a dorit. ‎- Nu te enerva!

‎Pe când tu…

‎N-ai avut nici jumătate ‎din cât a avut ea. Și ești fericită.

‎Încă nu mi-ați dăruit nepoți.

‎Ai deja o vârstă, ‎dar medicina a avansat mult.

‎Poate îmi faci o surpriză…

‎CEL MAI CHIPEȘ

‎Limba maternă: suficient. ‎Științele naturii: bine.

‎Științe sociale: suficient. ‎Matematică: insuficient.

‎Chiar crezi că sunt bun, mamă? ‎Nicio notă mare.

‎- Aveau ceva cu tine. ‎- Serios? Toți profesorii?

‎Oamenii nu suportă învingătorii. ‎Ne invidiau fiindcă aveam bani.

‎Toți aveau bani acolo. ‎Era o școală de puști bogați.

‎- Dar majoritatea erau în ruină. ‎- La fel ca noi.

‎Nu am excelat la nimic. ‎Am fost mediocru.

‎Cine nu te lasă să ții discursul?

‎- CEO. ‎- Ceo?

‎- Îl sun acum și-l fac albie de porci. ‎- Pe cine suni?

‎- Cum ai zis? De cine întreb? De Ceo? ‎- Mamă…

‎Bem un gin tonic?

‎- Niciodată n-o să-i dăm tatei ce vrea. ‎- Îmi pare rău. N-am timp de asta.

‎- Îmi trebuie o rochie pentru diseară. ‎- O rochie?!

‎- Îmi pare rău. ‎- Cristian!

‎- Nu-mi pot schimba viața brusc. ‎- Cine-a zis să fie brusc?

‎- M-am obișnuit să trăiesc așa. ‎- Ce argument de rahat!

‎- Nu pot deveni altcineva. ‎- N-ai fi altcineva.

‎Eu nu sunt tu!

‎Nu mă poți încuia din nou.

‎- Nu-mi pot schimba viața. ‎- Dar de ce?

‎- Sunt toate… Mario… ‎- Niciodată nu l-am iubit pe Mario.

‎- Colegii de muncă? ‎- Cui îi pasă?

‎- Prietenele de la Zumba? ‎- Ducă-se dracului!

‎- Tata. ‎- Poate c-o să-i fie mai greu.

‎L-am omorî.

‎Lasă-te iubită ‎pentru ceea ce ești cu adevărat!

‎Acordă-ți șansa asta!

‎Îmi pare rău.

‎Nu. Nu ne poți face asta. Nu poți!

‎Ce drăguț e galbenul-muștar!

‎Dar n-au și o culoare ‎care… să ne reprezinte mai mult?

‎Vernil.

‎Álvaro!

‎Salut, Álvaro! Nici tu n-ai timp ‎să treci pe-acasă?

‎Vreau să-mi cumpăr un costum.

‎Decât să iau autobuzul dus-întors ‎și să ratez toată masa…

‎- Mai bine mă dichisesc aici. ‎- Ce ți s-a întâmplat?

‎- Cum adică? ‎- Cu reflexia ta.

‎- Am izgonit-o. ‎- Cum așa?

‎Da, aveai dreptate. ‎Ne e mai bine fără ele.

‎La ce ne trebuie?

‎- La nimic. ‎- Nu, m-am înșelat.

‎- Cum adică? ‎- Uită-te la tine!

‎- Nu pot. ‎- Nu știu să fac nod la cravată fără el.

‎Uită-te în oglindă ‎și spune-mi ce vezi! Ce vezi?

‎- Nimic. ‎- Exact. Nimic.

‎Așa că poți fi orice dorești. ‎Cine vrei să fii? Cine?

‎Măi să fie! O ador.

‎- Cât costă? ‎- Tu știai, nu? Despre Cristian…

‎Nu știu ce s-a întâmplat. N-ar fi ‎trebuit să-l vezi. Acum e la locul lui.

‎- De ce? ‎- Cum? Ai uitat chinul din copilărie?

‎Nu. Sigur… Nu-ți amintești, ‎fiindcă m-am ocupat eu de asta.

‎- Nu, ai ascuns trecutul. ‎- Ca să te protejez.

‎- Dar acum suntem bine, Cristina. ‎- Cu medicație anxiolitică.

‎Ce vrei și tu? Nu e o viață perfectă. ‎Dar există viața perfectă?

‎Mă întreb și eu. Există viață perfectă? ‎Măcar noi nu suferim.

‎- Da. ‎- Nimeni nu-l voia pe Cristian.

‎Nimeni nu ne voia.

‎Hai să plătim rochia! Diseară, ‎bem puțin vin. O merităm din plin.

‎Ba chiar și jumătate ‎de pahar de gin tonic. Dar nu mai mult.

‎Ne pierdem controlul ‎și nu putem ajunge prea târziu acasă.

‎Bruna se agită și latră, iar vecinii ‎se plâng de ea. Pe bună dreptate.

‎COAFOR

‎- Tu ești Ariel, nu? ‎- Da. Și tu?

‎- Cristina, sora Paulei. ‎- Scuze. Nu-mi dădeam seama.

‎Nu-i nimic. Ne-am întâlnit ‎de câteva ori.

‎- Lucrați împreună, nu? ‎- Da.

‎- Ai nevoie de ceva? ‎- Nu.

‎- Vrei să bei ceva? ‎- Da.

‎Vino! Simte-te ca acasă!

‎- Antonia! Ce mai zici? Ce mai faci? ‎- Foarte bine. Uite…

‎Eu sunt super. Mă duc să-mi cumpăr ‎un costum pentru petrecere.

‎Mă bucur. Sigur o să vă distrați. ‎N-am fost niciodată la un așa eveniment.

‎- Vino și tu, Antonia! ‎- Eu? Cum așa?

‎- Ești de-a casei. ‎- Nu-i totuna…

‎- Ba e exact la fel. Vino! ‎- Ce-o să spună lumea?

‎Oamenii să se mai ducă dracului, ‎Antonia!

‎Da, dar… Scuze. Mi-a fugit mâna.

‎Stai liniștită. A fost ‎o reacție spontană, firească.

‎Mai ales că dumneata ai lovit primul.

‎Eu te lovesc mai ușor, ‎dar nu-i nimic. E un gest minunat.

‎- A durut? ‎- Nu, nici vorbă.

‎- S-a înroșit puțin. ‎- Nici n-am băgat de seamă.

‎Durerea e relativă. Ce te doare pe tine ‎nu mă doare pe mine, dimpotrivă.

‎Plec, fiindcă închid magazinele. ‎Ne vedem mai încolo.

‎Ce e?

‎Bună! Sunt Pol.

‎- Tu? ‎- Bună, Pol!

‎- Sunt Cris… Cristina. ‎- Cristina? Îmi pare bine.

‎- De asemenea. ‎- Ce te-aduce pe aici?

‎Am venit…

‎să mă tund, dar cu petrecerea asta…

‎Pot să te tund, dacă vrei.

‎Dacă vrei doar vârfurile, ‎te tund imediat. Lucrez aici, cu Ariel.

‎- Grozav! ‎- Vrei doar scurtat puțin, nu?

‎Păi… Nu știu…

‎Dacă tot sunt aici…

‎Dacă mă uit la tunsorile de aici… ‎Nu știu… Poate…

‎- Asta? ‎- Cea de-acolo?

‎- Nu merge, nu? ‎- E o schimbare radicală. Dar te tund.

‎Bine. Poate…

‎Ceva clasic?

‎Ca mine?

‎Tu ești aici?

‎- Ce părere ai? ‎- Cum vrei tu, Cristina.

‎Trebuie să fii sigură ‎de ce-ți dorești, fiindcă…

‎- Cristian. ‎- Poftim?

‎Numele meu…

‎Numele meu e Cristian.

‎Bună, Cristian! Eu sunt Pol.

‎Bună, Pol!

‎Ce ți-am zis eu, Antonia? ‎Atâta ură și ranchiună…

‎Îmi umpli capul cu prostii. ‎Asta nu mai e viață.

‎La urma urmei, sunt oameni cumsecade. ‎Fiecare cu problemele lui…

‎Ghici ce rochie o să purtăm!

‎- Nu apare nici Antonia, nici López. ‎- Nu? Dar „portăriță”?

‎- Nici portăriță. ‎- Îl pot căuta pe Alberto? M-a invitat.

‎Nu. Dacă nu sunteți pe listă, ‎nu puteți intra.

‎Intri dumneata? E un domn grăsuț, ‎deschis la ten și păros…

‎Nu am voie să plec de aici. ‎Poate mai târziu…

‎- Înțeleg. Dar uite cum sunt îmbrăcată. ‎- Puteți aștepta la bar.

‎Fii liber! Fii tu!

‎Bine.

‎Vă mulțumesc foarte mult.

‎Iertați-mă, sunt emoționată, dar… ‎Mai întâi de toate, vă spun bună seara!

‎M-am gândit mult ‎la discursul meu de azi și…

‎Sinceră să fiu, nu am pregătit nimic.

‎Vidul existențial, ‎moștenitorul postmodernismului,

‎a supus industria cosmetică, ‎timp de mulți ani,

‎la norme de frumusețe ‎care sunt nerealiste, false.

‎La imagini care ne dictează ‎cum trebuie să arătăm,

‎care ne impun o perfecțiune imposibilă, ‎fiindcă nu suntem perfecți.

‎Fiecare dintre noi e diferit. ‎Iar adevărata frumusețe se află aici.

‎Aici, în inimile noastre.

‎Cred că trebuie să ne dezbărăm de ‎complexe și să ne dăm arama pe față,

‎fără teama de a arăta ‎cine suntem, cu adevărat.

‎Fără teama de a fi noi înșine.

‎Vă mulțumesc.

‎E pentru voi.

‎Așadar, la mulți ani, Cosmetice Medina! ‎Să înceapă petrecerea!

‎Privește aici, te rog!

‎- Suntem mândri de tine, Paula. ‎- Și tu aveai îndoieli…

‎- Nu… ‎- În privința grasului.

‎- Mai devreme… ‎- N-ai văzut cum a umplut ecranul?

‎- Ideea era… ‎- Avea îndoieli și în privința ta.

‎- Ești o femeie tânără. ‎- N-am zis niciodată…

‎Ai văzut reacția tuturor? ‎Au fost entuziasmați.

‎- Absolut. Ne bazăm pe imaginea asta. ‎- Și pe Paula, o stea în devenire.

‎- Da. ‎- Mulțumesc pentru votul de încredere…

‎Al naibii de mișto!

‎A fost superb, Paula. ‎Te-ai descurcat de minune.

‎A fost atât de frumos.

‎- Ce fericiți suntem! ‎- Da.

‎Toți patru, nu? Noroc!

‎- Ce e cu tine? ‎- Ariel e dat dracului!

‎- El te-a tuns? ‎- Nu, Pol.

‎- Duhnești a băutură. ‎- Am băut câteva beri.

‎- Și MDMA. ‎- De ce dracu' ți-a dat droguri?

‎De ce… Uită-te aici!

‎Uite!

‎- Ce e? ‎- O bandă.

‎- O bandă? ‎- Mi-a dat-o Noa.

‎- De ce? ‎- Nu vezi, Paula? Sunt liber.

‎Sunt eu.

‎- Despre ce vorbești? ‎- Paula…

‎- Sunt Cristian. ‎- Ce?

‎Eu… sunt Cristian.

‎Paula, nu știu cine sunt. ‎Am încercat să fiu eu însumi, dar…

‎Nu știu cine sunt, așa că nu pot. ‎Cine sunt eu?

‎- Nu știu. ‎- Dacă nu sunt nimeni sau nimic?

‎Ajută-mă, Paula!

‎Te rog!

‎Ajută-mă, Paula!

‎Da. Bună! Probă de microfon… ‎Mă auziți?

‎Nu e ceva planificat, ‎dar e o noapte propice spontaneității.

‎Vă mulțumesc că mă acompaniați, ‎băieți. Paula, asta e pentru tine.

‎Ne-ai învățat să privim în sufletele ‎noastre și să dăm tot ce e mai bun.

‎De-ar fi să…

‎De-ar fi să trăiesc ‎Fără ale tale-mbrățișări

‎Grasu' dracului!

‎M-ar cuprinde tristețea

‎Știu că voi suferi

‎Te-aș urma ‎până la capătul lumii

‎Nu pot trăi fără tine

‎În lipsa ta, nu știu cine sunt

‎N-aș putea renunța la iubirea ta ‎Nu te îndoi de asta

‎Sărută-mă ‎Te voi iubi mereu

‎Fără tine, lumea mi-e pustie

‎Nimic s-o să schimbe ‎Iubirea pe care ți-o port

‎Vei simți mereu că te iubesc

‎Nu vreau să pleci ‎Te vreau alături în fiecare dimineață

‎Nimic n-o să schimbe ‎Iubirea pe care ți-o port

‎Vei simți mereu că te iubesc

‎Nu pot să văd fără tine ‎Ești lumina ochilor mei

‎Nimic nu va schimba ‎Iubirea pe care ți-o port

‎Paula, te iubesc.

‎Cred că și tu simți ceva pentru mine. ‎Îmi zici „scumpic”.

‎Nu spune nimic!

‎Alberto, nu… Nu!

‎Foc!

‎Fii liberă!

‎Fii tu însăți!

‎Fii liberă! Fii tu însăți!

‎Paula!

‎- Ce ai? ‎- Nu știu.

‎INCENDIU LA HOTEL TRES REYES

‎Ce dezastru! Bine că n-au fost răniți!

‎În fine… Știi că ți-am acoperit ‎mereu spatele, nu?

‎Dar, după incidentul ăsta, ‎se impun niște schimbări.

‎Îmi dau seama.

‎Reconsiderăm rolul tău în companie.

‎Vrem o schimbare, ‎dar nu asumându-ne riscuri majore.

‎Exact. Tu cum ai schimba ‎strategia de comunicare?

‎Mulți ani, industria cosmetică a fost ‎dominată de imagini de frumusețe…

‎- Nu. Am auzit discursul tău aseară. ‎- Vrem ceva concret.

‎Bine. Nu trebuie neapărat ‎să fie schimbări radicale.

‎Aș păstra conceptele de libertate ‎și de exprimare, fiindcă atrag,

‎dar aș renunța la tot ce e radical. ‎Fără persoane supraponderale.

‎Fără transsexuali. Poate crea o reacție ‎de respingere, iar piața e minoritară.

‎- Încă nu știm cine îți va ocupa locul. ‎- Paula?

‎Nu e sigur.

‎Ascultați! Între noi fie vorba…

‎Ideea e să vindem produse de machiaj, ‎nu să schimbăm lumea.

‎- Ești bine? ‎- Da.

‎Mai bine ca oricând.

‎Ce se întâmplă? Álvaro!

‎De ce sunt aici? ‎Ce caut aici? Álvaro!

‎- Nu-mi poți face asta. ‎- Fac doar ce voiai tu.

‎- Nu sunt sigură că asta voiam. ‎- Ba da, numai că nu îndrăzneai.

‎- De asta am făcut schimb de locuri. ‎- Dar nu pot rămâne aici.

‎Și eu trebuie să rămân aici?

‎- Aici? ‎- Și eu am dreptul să ies.

‎Chiar dacă trebuie s-o luăm de la zero.

‎- E foarte ciudat. Nu vreau… ‎- Nu poți deține tu controlul.

‎- Da, dar… ‎- Nu face mutra asta!

‎O fac pentru tine. Capul sus! ‎Totul va fi bine.

‎Să vedem.

‎Totul va fi bine. O luăm treptat.

‎Totul va fi bine.

‎Cum arăt?

‎Ești foarte chipeș.

‎Subtitrarea: Olivia Primejdie