Original subtitles

Deşi nu ne îndoiam, într-un fel, decizia a fost foarte greu de luat.

Am fost foarte dezamăgiți, pentru că speram că America şi Marea Britanie

vor încerca să-i oprească pe ruşi.

Drumul către cabana "Cuibul vulturilor" a fost foarte lung.

Am ajuns la celebrele trepte pe care le vedeți în filme.

Tatăl meu a urcat în cabană împreună cu Hitler şi cu ceilalți,

iar eu am rămas jos.

Regele Carol a fost cu adevărat curajos.

După monologul de două ore al lui Hitler, Carol şi-a aprins un trabuc.

Hitler i-a zis că, deşi fumatul este interzis, îi permite să fumeze.

Carol şi-a notat în jurnal:

"Cum îndrăzneşte un caporal să-i reproşeze unui rege că fumează ?"

Mă ruga insistent să merg să îl vizitez.

Îmi trimitea scrisori, mă căuta la telefon.

Pentru a pune lucrurile la punct, i-am trimis o scrisoare

în care i-am spus că românii îl consideră vinovat

de situația în care a ajuns țara

şi că, din respect pentru români, nu pot să mă mai întâlnesc cu el.

După plecarea tatălui meu, s-a întors mama,

lucru pentru care îi sunt recunoscător lui Antonescu.

Nu ştiu cum aş fi rezistat fără ea alături.

Pe lângă celelalte calități pe care le avea,

era şi foarte credincioasă.

Ea mi-a transmis puterea de care aveam nevoie.

Am luat trenul şi ne-am dus la Berlin.

Am luat prânzul cu Hitler.

Nu a fost un lucru prea plăcut.

Hitler considera că regele Mihai este un tânăr fără educație,

pentru că nu s-a obosit să deschidă pentru mama sa portiera maşinii.

Şi apoi a spus că Mihai este un mic şi sordid... broscoi.

Îmi amintesc că m-a asigurat că SUA nu o să intervină în război.

Era foarte gelos pe oricine. Trebuia să fie tot timpul în frunte.

De aceea s-a autointitulat "Conducătorul", adică "Führerul".

Lui Hitler îi trebuia petrol pentru război, deci avea nevoie de România.

Se ştie că o treime din resursele petroliere germane

au provenit, în cel de-al Doilea Război Mondial, din România.

Într-o dimineață, mama a venit şi mi-a spus că suntem în război.

Am întrebat-o: "Ce, cum ?"

Auzise la radio BBC că România a declarat război Rusiei.

L-am sunat să-i reproşez că nu am fost informat.

Mi-a răspuns că oricum aş fi aflat din ziare.

Când mulțimea aclama în fața ambasadei germane

intrarea în război împotriva Rusiei,

Killinger a zis că această mulțime

aşteaptă ca nemții să îi bată pe ruşi,

ca apoi să fie, la rândul lor, bătuți de englezi.

La prima întâlnire cu Hitler, Antonescu a vorbit timp de două ore.

Apoi, traducerea a durat încă două ore.

Traducătorul Paul Schmidt scrie că a fost singura dată

când Hitler a stat şi a ascultat un lider străin timp de patru ore.

Între 270 de mii şi 370 de mii de evrei

au murit în Holocaust,

din cauza României şi a colaborării acesteia cu Germania nazistă.

Rabinul mă ținea la curent cu ce se întâmpla.

I-am spus mamei,

iar aceasta a decis că trebuie să încercăm să facem ceva.

De nenumărate ori, Regina-Mamă a adus în discuție

subiectul maltratării şi al deportării evreilor.

Din această cauză, se pare că Hitler i-ar fi sugerat lui Antonescu

ca acesta s-o lichideze pe regina Elena.

Ea s-a plâns ambasadorului român la Berlin, Raoul Bossy,

spunând că ştia că nemții ar fi vrut să-i expulzeze din țară,

rugându-l să nu spună nimănui despre asta, pentru că ea îşi va pierde capul.

Deci îi era frică cu adevărat.

Rolul Reginei-Mame a fost foarte important.

Conform mărturiilor,

intervenția ei a fost decisivă în schimbarea sorții evreilor.

A reuşit să salveze mulți evrei din România,

în acelaşi timp, reuşind să trimită trenuri cu haine şi mâncare

celor din Transnistria.

Militar fiind, Antonescu trebuie să-şi fi dat seama că totul merge rău.

Uneori, mergea la Hitler

pentru a se plânge că nu suntem sprijiniți îndeajuns.

Dar Hitler, fiind aşa cum era, nu îl asculta.

Pentru el, varianta ieşirii țării din război

era legată de cuvântul pe care şi-l dăduse lui Hitler,

care era mai presus de interesul țării.

A spus că va rămâne alături de Hitler până la final.

Considerăm că naziştii şi fasciştii şi-au cerut-o

şi acum şi-o vor primi.

Avioanele primului raid aerian,

nu ştiu cum o făceau, dar zburau la nivelul copacilor.

Aproape că puteai să le atingi, aşa că erau o țintă foarte uşoară.

Foarte multe au fost doborâte.

M-au informat telefonic despre un raid aerian.

Am sărit în maşină şi am pornit spre câmpurile petroliere.

Până am ajuns acolo, raidul se încheiase.

Bombardierele doborâte erau pline de nisip roşu,

tipic pentru nordul Africii.

Tatăl meu nu este un fricos.

Bunica îmi povestea cum se ducea acolo când bombele încă picau,

pentru a aduce resturi de avion încă fierbinți.

E o nebunie, dar, când eşti tânăr, nu ți-e frică de moarte.

M-am dus să-i văd pe aviatori.

Unii erau în spital, alții erau reținuți de jandarmi.

Stătea într-un colț şi avea încă pistolul la el.

L-am scos din toc. Era pistolul standard al armatei, Colt .45.

I-am spus că, dacă nu se supără, îl voi păstra ca amintire.

Trecând pe deasupra coastei Greciei, a munților Balcani

şi pe deasupra Dunării, avioanele se îndreaptă spre ținta lor.

A fost un şoc pentru români şi mai ales pentru Antonescu,

pentru că, până atunci,

oraşele nu fuseseră ținta campaniilor de bombardament.

Ne-am întâlnit cu partidele istorice din opoziție,

cu cei din Partidul Național Liberal şi din Partidul Național Țărănesc

şi cu alte persoane independente.

Am alcătuit un grup în care am purtat discuții de-a lungul anului,

hotărârea fiind că trebuie să ieşim din război.

S-au dus la Cairo cu mesajul că vrem să ieşim din acest război,

care nu ne mai reprezintă.

Întreaga populație voia acelaşi lucru, dar nu vorbea, fiind prea periculos.

Hitler primea informații că ceva fierbe la Bucureşti.

Bucureştiul era plin de zvonuri.

Se spunea că se pregăteşte marea cacealma.

Întrebarea era cum să organizezi ceva cu nemții în jurul tău.

Gestapoul avea un birou chiar vizavi de Palatul Regal.

Manfred von Killinger, ambasadorul german, a spus:

"Eu aflu şi când pică o frunză în România." De fapt, nu ştia nimic.

Am pornit pe 20 sau 21 august, i-am convocat pe toți

şi le-am spus: "Acum e momentul."

De vreme ce Antonescu avea armata în mână,

el era cea mai indicată persoană

pentru a ne scoate din război şi a cere armistițiul.

Ne-am întrebat ce se va întâmpla dacă refuză.

Dacă nu o să vrea, atunci, vom scăpa de el şi vom organiza noi totul.

Trebuia să avem pregătită o echipă

compusă din civili sau militari, care să se ocupe de el,

pentru a nu se întâmpla ce se întâmplase în Italia cu Mussolini.

I-am trimis o telegramă generalului Maitland Wilson,

comandantul suprem al aliaților din Italia,

solicitând aviația americană pentru un bombardament masiv, în 26 august.

Când a sunat telefonul,

doctorul meu a ridicat receptorul deodată cu celălalt.

A tras cu urechea şi a descoperit

că Antonescu va pleca pe front pe 24 august.

Am intrat în panică. Cu Antonescu pe front, totul era ratat.

Ne cuprinsese o stare de agitație.

Era un moment foarte tensionat, pentru că ştiam ce urma să se petreacă.

Discuția a durat cam o oră.

I-am spus că suntem într-o situație care nu mai poate continua,

nu mai putem ține piept ruşilor, trebuie să ieşim din război.

A refuzat categoric.

Atunci, mi-a spus că şi-a dat cuvântul de onoare lui Hitler

că va rămâne alături de el.

Pentru că el continua să refuze,

generalul Sănătescu a încercat şi el să-l convingă.

Nu şi-a schimbat opinia.

Apoi am decis să spun "parola",

ceva de genul acesta: "Îmi pare rău, dar mai mult eu nu am ce să fac."

Atunci au intrat căpitanul şi cei trei subofițeri.

Antonescu a privit atunci împrejur,

îmi amintesc asta de parcă ar fi fost ieri,

s-a întors către Sănătescu şi a zis: "Ce înseamnă asta ?"

După aceea l-au ridicat şi l-au scos pe hol,

unde, fiind pe trepte, i-a scuipat

şi le-a spus că mâine vor atârna toți în ştreang.

Apoi a apărut Killinger, cerând o audiență.

A intrat aruncând priviri ucigaşe.

M-a întrebat ce se întâmplă aici şi unde e Antonescu.

A trebuit să inventez o poveste prin interpret,

cum că Antonescu ar fi găsit situația țării peste puterile lui

şi ar fi demisionat.

Aveam pe cineva la Palatul Telefoanelor.

Acesta a tăiat toate liniile de telefon germane.

Apoi au adus maşinile de înregistrare pe plăci, pe atunci aşa se făcea.

Am înregistrat discursul care a fost difuzat apoi la radio la ora zece.

În 15-30 de minute,

Piața Palatului s-a umplut de oameni.

Auziseră proclamația la radio şi tot oraşul venise acolo.

Când Hitler a aflat ce s-a petrecut la Bucureşti, s-a înfuriat foarte tare.

Mesajul spunea: "Zdrobiți conspirația românească. Semnat: Hitler".

Hitler era atât de furios, încât şi-ar fi dorit să distrugă întreaga Românie

şi să nimicească națiunea română.

Este remarcabil curajul de care a dat dovadă regele Mihai,

un om foarte tânăr, care a preluat conducerea

şi a trecut de partea Aliaților

şi nu a mai susținut maşina de război a lui Hitler.

Am fost martorul multor lovituri de stat.

Pentru aşa ceva trebuie să dai dovadă de un curaj enorm.

Tânărul rege, această persoană foarte frumoasă şi elegantă,

a luat o decizie foarte curajoasă,

de a întoarce armele împotriva agresorului.

Regele Mihai a dovedit că a fost capabil

să organizeze o lovitură de stat cu adevărat extraordinară,

reuşind să impresioneze o parte a comentatorilor politici germani,

care au remarcat că nu este doar un puci al unei camarile,

ci o acțiune foarte bine organizată, sprijinită nu doar de armată,

ci şi de întregul popor român.

Pot spune că am avut mare noroc, poate, cu ajutor de la Dumnezeu.

Deşi a fost extrem de periculos, totuşi, am reuşit.

Şi ei nu se aşteptau la asta,

pentru că, imediat după lovitură, marea ofensivă rusă a fost oprită.

Pătrăşcanu a venit la mine, alb la față,

şi mi-a spus: "Ce ați făcut ? Ne-ați distrus."

Tot în timpul războiului, polonezii au încercat să facă acelaşi lucru.

Când ei au pornit insurecția armată în Varşovia, ofensiva rusă s-a oprit,

nemții i-au măcelărit pe toți polonezii,

şi abia apoi ruşii şi-au reluat înaintarea.

Plănuiau să facă acelaşi lucru şi cu noi.

De aceea spunea Pătrăşcanu că i-am nenorocit,

pentru că le-am stricat planurile.

Dar dacă nu întorceam armele, ruşii ne-ar fi tratat ca pe inamici.

Totul s-ar fi încheiat.

Vestea întoarcerii armelor a fost foarte bine primită

de către cei la care a ajuns.

Ne-am dat seama că sute de mii de vieți pot fi salvate

grație faptului că în bârlogul hitlerismului

a apărut, în locul unui duşman, un aliat.

Nu mai putea fi vorba despre nicio ofensivă,

armata rusă nu a mai eliberat nimic,

pentru că noi, în 48 de ore, am luat 50 de mii de prizonieri germani,

de la generali până la ultimul soldat.

La venirea ruşilor, nu mai era picior de neamț în Bucureşti.

Dacă priviți harta frontului,

de jos, din Grecia, până în nord, în Polonia,

totul a picat, ca urmare a loviturii noastre.

Nemții au fost nevoiți să se retragă în grabă de peste tot.

Ca urmare a acestui lucru, războiul a fost scurtat.

Este o acțiune remarcabilă la nivelul istoriei, cu un impact major.

Au fost salvate multe vieți, a fost salvată statalitatea României,

iar Berlinul a fost cucerit cu două-trei luni mai devreme.

Nimic nu l-ar fi împiedicat în acel moment pe Stalin

să cadă din nou la înțelegere cu Hitler şi să oprească ostilitățile.

Noi trebuia să-l ținem în război.

Puteți spune că am făcut un pact,

că am acceptat situația sau cum vreți voi.

Însă scopul nostru era să învingem Germania nazistă.

Pentru el, România a fost cireaşa de pe tort.

Am fost foarte dezamăgiți pentru că speram

că Statele Unite şi Marea Britanie vor face ceva pentru a-i opri pe ruşi.

A înțeles contextul politic,

dar, pe de altă parte, nu poți ignora ceea ce simți.

Țara noastră era în iad, oamenii sufereau îngrozitor.

A fost trimis de Molotov şi de Stalin, pentru a pune totul la cale.

A făcut totul treptat.

I-am spus că, în acord cu înțelegerea de la Ialta,

fiecare țară e liberă să-şi aleagă drumul.

Atunci, s-a înfuriat şi a zis: "Aici, eu sunt Ialta."

Când i-am zis că nu se poate, a dat cu pumnul în masă, a început să țipe,

a plecat şi a trântit uşa după el, de s-a crăpat zidul.

Stalin l-a invitat la o şedință la Politburo

şi, la un moment dat, i-a cerut părerea.

Groza i-a replicat: "Cum pot eu să vă dau sfaturi ?"

"Am venit ca să învăț de la dumneavoastră."

Iar Stalin le-a zis celorlalți: "Aşa se vorbeşte cu un mare conducător."

Obişnuia să spună glume deocheate de față cu doamnele.

Credea că sunt foarte amuzante, dar râdea doar el.

Noi am considerat-o un fel de mită, cu toate aceste onoruri,

pentru a mă convinge să fiu mai cooperant cu ei.

Oamenii mă acuză că nu i-am comutat pedeapsa cu moartea.

Dar nu cred că Aliații,

Statele Unite, Marea Britanie şi Rusia, ar fi acceptat să nu fie executat.

Groza a fost încântat. Mi-a spus:

"Du-te, ca să nu se spună că te ținem prizonier."

Într-un avion pilotat chiar de el,

regele Mihai al României a aterizat la Londra, împreună cu mama sa.

El este ultimul suveran rămas în zona tulbure a Balcanilor.

Ne-am trezit dintr-odată într-o lume fără opresiune,

în care puteai "respira" libertatea.

O întâlnisem la hotelul Claridges, unde eram cazați, cu câteva zile în urmă.

De la una la alta, am ajuns să ne plăcem.

Apoi am fost la o petrecere, la familia de Luxembourg,

unde, într-un fel, i-am cerut mâna.

I s-a făcut teamă şi m-a refuzat.

Regele George, care ne invitase la palatul Buckingham,

a vrut să afle de la mine ce se petrece în România.

A fost singurul care a fost cu adevărat sincer.

Mi-a spus foarte clar că Marea Britanie nu poate să facă nimic pentru noi.

Mi-a zis doar: "Eu am ales întotdeauna calea curajului." Şi a plecat.

Cred că Churchill a vrut să spună: "Fii curajos şi întoarce-te în țara ta",

în timp ce alții îi spuneau

să nu rişte viața sa şi a mamei sale întorcându-se.

Mihai era ultimul rege din spatele Cortinei de Fier.

Şi dorea să reziste până în ultima clipă.

La plecarea noastră, tot guvernul a fost prezent, toți, numai zâmbete.

La întoarcere, atmosfera a fost glacială.

Au fost miniştri care nu au dat mâna cu regele.

Lucrețiu Pătrăşcanu i-a întors chiar spatele.

Chestiune de familie, ne-am gândit că ar fi legată de logodna mea.

Groza mi-a spus că are închişi o mie de tineri

şi că, dacă nu semnez, va împuşca mulți dintre ei.

Foarte clar. Şi mi-a arătat buzunarul, spunându-mi să-l pipăi.

Avea un pistol.

S-a întors zâmbind spre mama, spunându-i în germană:

"Asta e ca să nu pățesc ca Antonescu."

Ce să fi făcut ? Nu puteam să risc viața acelor oameni.

Aşa că am semnat.

Să vedeți cât de josnici erau aceşti oameni !

Au aranjat o linie de ofițeri.

Toți erau cu spatele la mine.

Un căpitan de la capătul rândului

încerca să-şi întoarcă spre mine capul.

Plângea.

La plecare a spus în franceză: "La mort dans l'âme."

Această despărțire i-a ucis sufletul.

Asta a fost îngrozitor, să fie rupt de țara sa.

Eram îngrijorați. Nu ştiam dacă nu vor devia trenul,

ca, în loc de Elveția, să ajungem în Rusia.

Am dormit în tren. A doua zi, am ajuns într-un loc necunoscut.

Trenul s-a oprit. Nu ştim unde.

Mama era deja foarte agitată.

Nu s-a auzit nimic, iar trenul a pornit din nou.

S-a mai mişcat puțin şi iar s-a oprit.

Ne întrebam ce se întâmplă.

Apoi am auzit un jeep venind spre vagon.

Uşa se deschide...

Cred că era un locotenent sau un căpitan american în uniformă...

A urcat, ne-a privit

şi ne-a spus: "Acum sunteți liberi..."