Original subtitles

TANĂR DIETRICH: Nu mă prinzi niciodată, Walter!

Nimeni nu o va face.

Sunt atât de rapid, sunt invizibil.

WALTER: S-ar putea să fii mai rapid decât un ghepard, frățioare,

dar te văd simplu ca ziua. Și te voi mânca la cină.

Doar crezi că mă poți vedea. Asta face parte din vrajă.

Oh...

I-am spus lui Walter că sunt invizibil,

dar nu cred că mă crede.

Da. Are dreptate.

Adică, te văd stând aici

cu o pată de iarbă pe noul tău braț.

Grăbește-te. Mamă.

Am nevoie de o altă vrajă.

Destul de norocos pentru tine,

căpșunile pot face un băiat să dispară complet.

-Serios? -Da.

Ha!

Puteri speciale...

- De la o căpşună? - Invizibilitate.

Din nou?

- Acesta chiar funcționează. Spune-i, mamă.

Da. Este nevoie de un minut pentru a lucra.

Da, durează un minut.

Oh.

Buna tata.

Salut, Dietrich.

Walter?

- Da.

- Nu am renunțat încă.

Nu.

Exact.

Nu vei prinde niciodată băiatul acela.

Nu te poți ascunde pentru totdeauna.

Ha!

Am inteles!

Dietrich!

[usa se inchide trântind]

[pasi]

Shh!

[podea scârțâie]

Bună, Walter.

[pasi de alergare]

[omul țipă furios în germană]

GESTAPO: Nu vorbesc.

[jet zboară deasupra]

GESTAPO: Aici era un pod.

Vă jur, domnule.

- Podurilor nu le plac bombele.

- Asta înseamnă încă 50 de mile doar pentru a găsi o cale de traversare.

- De ce ne oprim în mijlocul iadului?

-Vreau să ne arunce peste râpă.

-Nu, nu. Nu e asta.

A fost un pod aici.

Ne duc undeva. Astept comenzi.

Atâta timp cât suntem în acest autobuz.

Suntem în siguranță.

-Seif?

Ce este sigur?

[explozie în depărtare]

[mai multe avioane zboară deasupra]

[explozii]

[avioane care zboară și explozii]

Trebuie să ne mișcăm, acum.

[omul țipă furios în germană]

KNOBLAUCH: Du-ne spre nord.

[muzică sumbră]

PAULA: Nu e la revedere, Walter.

- Ai totul în valiză?

- Da, mamă.

Inclusiv periuțele de dinți suplimentare

te-ai ascuns în șosetele mele.

Deci acum am trei.

-Poți să dai unul unui soldat a cărui mamă nu este atât de...

atent.

KARL: Este lucrul potrivit la momentul potrivit.

Și vei veni acasă un erou

unei țări care va fi mereu recunoscătoare.

-Ei bine, cred că lucrurile ar putea fi de fapt liniștite în față.

Christel, nu fi trist.

Susanne.

Klaus.

Sabine.

Dietrich.

Mai bine faci provizii de căpșuni,

frate mai mic,

pentru că voi fi acasă înainte să știi unde să te ascunzi.

[motor pornește]

TANĂR DIETRICH: Walter!

Walter! Şedere!

Walter!

[muzica se intensifică]

[muzică sumbră]

[tunet]

[muzică de pian moale]

- Acesta este cântecul preferat al lui Walter.

-Nu te opri. Dragă.

lui Walter îi plăcea cântecul acela.

De ce te-ai oprit?

- Nu o voi mai juca niciodată.

- Sigur că vei face.

-Nimeni nu a ascultat cântecul lui Walter.

Nimănui nu-i păsa.

- Tuturor le pasă.

Ei sunt doar cuprinși de gândurile lor despre Walter.

-Nu știu ce să fac, mamă.

Știu.

- M-a întrebat Walter,

Dacă nu s-a întors acasă de la război...

el a spus: „Spune-i fratelui mic

că am subliniat toate părțile bune.”

[muzică emoțională]

Ahh.

-Walter avea nevoie de o căpșună, mamă.

-Da. Da, a făcut-o, iubirea mea.

[muzică de rău augur]

[latra cainii]

[celule închisorii deschise]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

PROFESOR FOSDICK: Aproape 100 de ani. Un secol...

...de excelență și de învățare

în slujba Unitasului,

Veritas.

Caritas. 100 de ani.

-Această prelegere durează aproximativ o sută de ani.

PROFESOR FOSDICK: În 1836,

fondatorii Unirii au fost

profund impresionat de exigenţele lumii

asupra bisericii

și a creat o nouă viziune

pentru învăţământul teologic

chiar aici, în New York.

domnule Bonhoeffer.

Sunt sigur că teologii germani

care și-au trimis elevul vedetă de la Berlin

nu ar vrea să-și irosească timpul

pe glume mici și vorbărie inactivă.

-Iarta-ma, domnule profesor.

-Da.

DIETRICH: Provocând acel nivel de plictiseală

ar trebui să fie concediat un bărbat.

FISHER: Dacă prelegerile proaste au făcut ca un om să fie concediat de la Union,

acest seminar ar fi fost gol de mult.

- Sunt aici de trei săptămâni,

și simt că aș putea preda majoritatea acestor clase.

-Asta se întâmplă când studiezi cuvintele atât de atent.

Uiți că e un zeu în spatele lor.

-Atunci ce te-a adus aici din Alabama?

-Nu am venit pentru Uniune ci pentru orașul în care locuiește.

Nou. York. Oraş.

Știi, D, nu fiecare biserică are o turlă.

[conversație de fundal și trafic]

OM LA COADA: Ce spui?

PORTAR: Mă bucur să te văd, Frank.

[femei care vorbesc în fundal]

[începe muzica jazz]

FISHER: Hei.

Mă bucur să te văd.

Eu. O sa am aceeasi. Pe spritz.

Hei, iubito.

AVA: Frank Fisher.

FISHER: Ava. Îmi place rochia ta.

AVA: Am mai auzit acea linie?

[începe solistul de trompetă]

-Ce este asta?

-Acesta este jazz.

- Cânt la pian de când eram copil,

dar simt că până acum nu am auzit niciodată muzică.

ARMSTRONG: Dacă poți juca, haide.

Să vedem ce ai.

[muzică de pian moale]

[începe corul gospel]

♪ Las-o acolo. ♪

♪ Dacă ai toată credința ta ♪

♪ și Domnul este mereu aici. ♪

♪ Și trebuie să te înțelegi ♪

♪ cu tarif slab. ♪

♪ Amintește-ți doar, ♪ ♪ în cuvântul Lui, ♪

♪ Cum hrănește ♪ ♪ pasărea mică. ♪

♪ Du-ți povara ♪ ♪ Domnului, ♪

♪ lasă-l acolo. ♪

-Și de aceea Pinocchio...

este cel mai mare personaj fictiv creat vreodată.

Anna: Scuză-mă, domnule B. -Da.

-Mama a spus că asta ar trebui să fie școala de duminică.

-O, asta e scoala de duminica. Doar mai multă școală duminică.

Și fiecare zi este o zi de învățat.

Veronica: Știu deja ce înseamnă povestea asta.

Nu minți

sau îți va crește nasul ca un șarpe făcut din lemn.

HENRY: Nu un șarpe făcut din lemn.

Lecția este, dacă vrei să fii un băiat adevărat,

este mult mai greu decât să fii o păpușă.

- Henry are exact dreptate.

E greu să fii un băiat adevărat.

Să spun adevărul.

A iubi.

Să ai compasiune pentru alții.

Asta te face pe deplin uman.

Dar dacă trăiești prin iubire, atunci nu vrei să minți.

Vrei să fii real.

Și corzile tale...

[spune de popping]

... să fie tăiat.

-Și nici un șarpe din lemn nu primești ca nas.

-Da, acesta este un beneficiu secundar.

[copiii rad]

- Ne furișăm devreme să mergem să auzim din nou corul?

♪ Cheamă-ți sufletele departe. ♪

♪ Dacă lupți, ♪ ♪ lupți pentru dreptul, ♪

♪ vei purta o coroană de aur. ♪

♪ - Voi purta o coroană. ♪ ♪ Voi purta o coroană. ♪

♪ - Când sună trompeta ♪

♪ - Când sună trompeta ♪ ♪ - O, Doamne ♪

♪ Când sună trompeta ♪

♪ Voi purta o coroană, ♪ ♪ Voi purta o coroană ♪

♪ Voi purta halat și coroană. ♪

- Lasă biserica să spună amin. - Amin.

- Amin. - Amin.

- Amin. - Amin.

DIETRICH: Trei luni am venit,

și încă nu-mi vine să cred că biserica poate fi așa.

REV POWELL: Înțeleg că nu ai

biserici ca noi din Berlin?

Oh, nu la Berlin sau la Paris sau în toată Europa.

Ei bine, Dumnezeu ne-a rugat să participăm la o petrecere.

A lua parte la părtășie.

A iubi.

Și uneori dragostea poate fi zgomotoasă.

Mai ales aici, în Harlem.

Deci unde erai când l-ai întâlnit prima dată pe Domnul?

De?

Nu înțeleg.

Îți spun unde am fost.

Jucam zaruri pe alee

în Cabin Creek, Virginia de Vest.

Pierd bani de parcă aș putea să-i tipărim acasă.

Până la miezul nopții eram jos cu o sută

și numai picioarele mele rapide

aveau să mă salveze de la capătul din spate al unei închisori.

Așa că am fugit,

dar nu m-am trezit la mai mult de treizeci de metri

dintr-un cort de trezire baptist.

Și știi cine mă aștepta înăuntru?

Domnul.

El era în fiecare față luminată a cântăreților de gospel.

El a fost în cuvintele sărate ale acelui predicator călător.

Era în mâinile dulci iubitoare

a acelei bunici care m-a condus la locul meu.

Dar era și în sufletele zdrobite

a oricărui mincinos, păcătos și păcătos

în acel cort binecuvântat.

Pentru că Isus...

era cu poporul Său.

Exact cum a promis El.

Și, Dietrich, a umplut acel loc,

încât să rupă chiar cusăturile acelui cort.

Și m-a umplut până să mă revars de atunci.

- Eu vreau asta.

-Ei bine, e simplu, fiule.

"Gust.

Și vezi că Domnul este bun.”

-Știu că e bun.

REV POWELL: Dar știi cât de bine?

Un bărbat poate pierde o viață întreagă...

spunând că Dumnezeu este bun

și nu-I cere niciodată să arate plinătatea slavei Sale.

- Aleluia. -Aleluia!

- Uau.

Dar aleluia nu va face toată treaba acum.

Și mai este mult de făcut.

- Amin. - Asta e corect.

REV POWELL: Ați văzut steagul negru?

atârnat de clădire?

-Da.

FISHER: Asta e pentru Thomas Shipp, om nevinovat,

linșat în urmă cu trei zile în Marion, Indiana.

- S-ar putea să fim liberi în sufletele noastre,

dar există o altă libertate pe care o căutăm.

O libertate dată de Dumnezeu

acel om s-a demnit să ia.

- Îmi pare foarte rău.

FISHER: Nu avem nevoie să ne pare rău, D.

Avem nevoie de tine să spui lumii.

- Da, fiule. Crezi că te-am invitat

doar pentru a-ți arăta locurile bune de mâncare?

Ha ha!

- Ar trebui să-l ducem în Carolina de Sud,

vezi dacă mai vrea să stea cu noi.

-Ce zici la sud de strada 110?

Dietrich nu știe că este în raiul negrilor.

REV POWELL: Este o idee genială.

Frank, de ce nu-l duci într-o călătorie?

-Cât de departe crezi că ar trebui să mergem?

REV POWELL: Cred că pentru a fi în siguranță, să spunem DC.

Poate vedea statuia lui Lincoln și statutele omului alb.

Vezi care vorbește mai tare.

-Te-am prins din nou. Olly olly boi liber.

-Goose Goslin cu gonerul.

- Prietenia noastră nu este la fel de...

extraterestru așa cum ai prezis.

- Încă nu am cerut nimic.

Du-te să rezervi o cameră, plătește-o, vino după mine.

-Bună seara. O cameră. Doar pentru o noapte.

- Vor fi 2 dolari.

-Doi dolari, nu.

Pare corect.

- Hai să vedem cât de corect.

-Fără camere de închiriat.

- Noapte bună. - Amabil domnule.

Prietenul meu tocmai a rezervat o cameră.

A plătit doi dolari buni. M-a invitat aici.

Vai, vai, domnule.

- Cine naiba...

ai vrea să fii prieten cu un bebeluș ca tine?

DIETRICH: E prietenul meu. Am o cheie.

[intensificare muzicală]

Domnule, lângă crucea de pe perete,

Văd că ești fratele meu sub Hristos.

Așa cum este și prietenul meu Frank, aici.

Cu siguranță dragostea noastră față de Domnul ne unește.

Am plătit pentru această cameră,

și eu și Frank,

vom rămâne în asta...

-Cum indraznesc...

voi animalele îmi întrerupeți seara liniștită

cu violența ta.

Următorul vine de la celălalt capăt al acestei arme.

-Hei, hei, încetinește, omule.

Dietrich. Unde te grăbești?

-Ar fi trebuit să-i smulg crucea de pe perete.

-O, acum, acum. Dietrich...

Cati obraji trebuie sa intorci?

Stai, acum. Dietrich!

De câți maniaci trebuie să te salvez?

-Întotdeauna există un han la sfârșitul căutării.

- Întotdeauna. Atât știu. - Dietrich. Ascultă la mine.

Uneori există doar o iesle.

DIETRICH: Sunt atât de stânjenit.

Te-am pus în pericol.

- Nici un pericol mai mare decât mă confrunt în fiecare zi.

-Cum aș putea să cred că ar funcționa,

pur și simplu pentru că am vrut să funcționeze?

- E în regulă, D. E în regulă.

-Nu am putut ridica o mână împotriva altui bărbat.

Acest tip de ură...

ia ceva mai puternic decât un pumn.

-Uneori un pumn face ceva zgomot necesar.

Și uneori...

este la fel de inutil ca scuipatul în vânt.

-Suntem atât de norocoși să nu avem așa ceva în Germania.

-Fratele meu,

ura vine în orice culoare.

Ochii tăi nu s-au deschis încă.

-Gazdele noastre trebuie să aibă un dezgust deosebit

pentru tine și pentru mine, Herr Bonhoeffer.

-Nu te cunosc.

- Doctor Sigmund Rascher,

cândva savant susținut de Führer.

Și tu ești Dietrich Bonhoeffer,

pastorul care a uitat să-și iubească dușmanul.

- Da. Știu de ce sunt aici.

Dar tu, tu...

erau copilul lui de aur.

DR RASCHER: Führer-ul mi-a mulțumit

pentru studierea ultimelor momente ale lui Juden.

Pentru a face alegerea de a opri o inimă.

Aceasta este cea mai mare realizare a mea.

Pentru ce este o viață...

dacă nu înțelegem sfârșitul lui?

Din păcate, nu exista nici un leac pentru gelozia Führer-ului meu.

-Gelozie.

-Am făcut greșeala fatală de a nu pretinde asta

el era mai deștept decât mine.

Deci, pentru toată munca mea,

Primesc o trapă și o bucată de frânghie.

[muzică intensă]

-Asta primim cu toții.

- Ar trebui să fiu pregătit pentru o coroană...

într-o zi.

Poate că sezonul nostru s-a încheiat,

dar va veni din nou.

- Sezonul tău

s-a încheiat cu mult timp în urmă.

„Lumina a venit în lume,

iar întunericul nu l-a biruit”.

- Uită-te în jurul tău, prietene.

Câtă lumină vezi?

♪ Oh, tocmai mi-am găsit bucuria ♪

♪ Sunt la fel de fericit ca un băiețel ♪

♪ Cu o altă jucărie nou-nouță ♪ ♪ choo-choo ♪

♪ când sunt cu dulcea mea Lorraine. ♪

♪ O pereche de ochi ♪

♪ Care sunt mai albastre decât ♪ ♪ cerul de vară ♪

♪ Când le vei vedea, ♪ ♪ îți vei da seama ♪

♪ de ce o iubesc pe dulcea mea Lorraine. ♪

♪ Oh, sunt atât de fericit ♪

♪ Când plouă ♪ ♪ Nu-mi lipsește soarele ♪

♪ Pentru că este în zâmbetul iubitei mele ♪

♪ Doar să mă gândesc că ♪ ♪ eu sunt norocosul ♪

♪ Cine o va conduce pe culoar ♪

♪ Oh, în fiecare noapte mă rog ♪

♪ Că nimeni nu-i ia inima ♪

♪ Abia aștept până ♪ ♪ acea zi fericită ♪

♪ Când mă căsătoresc cu dulce Lorraine ♪

-Este în regulă să aplaud acum.

-Acea muzica este...

- Se numește jazz.

Și îți reinventează urechile cu fiecare notă.

-Mă bucur că ești acasă, frate.

Germania era mai goală fără tine.

-Poți să ne mai spui ceva înainte să urc?

Un lucru pe care nu ne-am putea imagina despre America.

- Bine. Acesta este.

În biserica germană,

Eram îndreptat către fundătura religiei.

[radio redă știri]

Părinte, m-ai auzit?

-Da.

DIETRICH: Nu vreau să mai urmez teologie.

KARL: Slavă Domnului.

O minte atât de bună era întotdeauna prea bună pentru biserică.

DIETRICH: În Harlem, am văzut în sfârșit credința reală,

în loc de religie moartă.

Și acum plănuiesc să învăț biserica germană totul despre asta.

-Stai. Biserica?

Dar tocmai ai spus că ai terminat cu religia.

-Eu sunt. Cum ar trebui să fie biserica.

KARL: Asta îmi place, fiule. Încă ești îngâmfat.

Încercați să predați biserica?

Cu siguranță ar putea folosi unele

nenorocitele de instrucțiuni momentan.

-Karl.

HANS: Naziștii ajung la putere

are pe toți puțin îngrijorați, Dietrich.

-Naziștii?

Au primit doar, ce a fost, optsprezece la sută în '30?

Și asta a fost un miraj.

-Ei bine, mirajul de anul acesta o va dubla.

-Nu cred.

KARL: Asta pentru că ai fost plecat

în timp ce Hitler a folosit Tratatul de la Versailles

precum arma lui personală.

Fiecare lucru rău care s-a întâmplat vreodată în Germania

a aterizat pe pragul evreilor și a comuniștilor,

și au fost

destui oameni muncitori

cerșind pâine ca să creadă.

-Nu există nicio șansă ca asta

acest gura tare din Austria

va fi păcălit destui germani până atunci.

-Dar Hitler nu trebuie decât să-i păcălească pe germani

care ies la vot.

-Dar el este tot un singur om.

Dacă reușește cumva să se strecoare,

îl vom vota data viitoare.

La fel cum am făcut cu Ebert și Simons.

-Vedea? Mama ta încă mai crede în

înțelepciunea oamenilor.

Din păcate, așa câștigă tiranii.

- Deci acum e vina mea că Hitler

va deveni cancelar?

KARL: Lucrurile s-au schimbat, Paula.

Țara s-a înfuriat tot mai mult,

iar oamenii sunt pradă

la acest nationalism si paranoia.

HANS: Și naziștii se hrănesc cu asta.

Au fost sistematici,

luptă pentru fiecare alegere locală,

fiecare mic cătun,

scoţând ţara din mâinile noastre

în timp ce puțini măcar priveau.

Și biserica, fără îndoială, poartă o oarecare vină.

KARL: Oh, da.

Hitler și noul său episcop Müller

acum numiți-o Reichskirche.

Biserica celui de-al Treilea Reich.

-Un om nu poate schimba numele întregii biserici.

KARL: A făcut-o deja, Dietrich.

HANS: Am auzit prin biroul meu că naziștii plănuiesc

pentru a identifica și elimina oamenii

cu dizabilități mintale.

- Părinte, asta nu poate fi adevărat.

DIETRICH: Vorbești în coșmaruri.

Ei bine, cu siguranță zvonurile și furia nu pot câștiga ziua.

- Doar dacă ziua este deja pierdută.

[pasi]

SABINE: Nu ar trebui să fumeze în pat.

DIETRICH: Când eram mici,

Obișnuiam să fur țigările tatălui

și prefă-te că le fumezi aici sus.

- Şi eu.

- N-am trecut niciodată de o pufătură.

Presupun că am absolvit.

- Amintește-ți, ne-am întinde aici uitându-ne în tavan,

strigă-l pe Walter în rai.

-Da.

În fiecare noapte de ani de zile.

-Eternitate. Eternitate. Eternitate.

-Eternitate.

Ca un cântec. O invitație.

Eternitate. Eternitate. -Eternitate.

-Nu a mers niciodată.

-La mine a funcționat o dată.

-Nu mi-ai spus niciodată.

-Nu am vrut să te fac să te simți rău.

Purta uniforma lui.

El pleca

spre o umbrelă.

- Pe o plajă.

-Si-a scos palaria.

-Și l-a lăsat în nisip.

Și a mers mai departe.

- Spre mare.

-Trebuie să fie adevărat ce se spune despre gemeni.

-Atunci iti este la fel de frica ca si mine.

-Eu sunt.

Dar nu știu de ce.

- Urmează ceva.

Ceva de neoprit.

- Nimic nu este de neoprit.

SABINE: Eternitatea.

Eternitate. Eternitate.

Eternitate.

SABINE: Eternitatea.

Eternitate. Eternitate.

Eternitate.

Eternitate.

Eternitate.

[muzică intensă]

Eternitatea... eternitatea.

Walter, unde ești?

Sabine, nu pot face asta singură.

MÜLLER: În sfârșit, prieteni, știm cine suntem.

De cât timp am așteptat acest moment

când în sfârșit putem auzi din nou bătăile inimii Germaniei?

În sfârșit am citit scrisul

pe zidurile sufletului acestei țări,

iar cuvintele sunt:

Cancelarul Adolf Hitler!

Dumnezeu a trimis Germaniei un profet.

Și mai mult decât atât.

Un adevărat Mântuitor!

- Să vorbesc despre orice Mântuitor în afară de Hristos de la amvon...

blasfemie.

-Dietrich, totul nou are nevoie de un moment pentru a se rezolva.

-Suntem în casa lui Dumnezeu

iar episcopul sărbătorește un bărbat.

Nu am nevoie de timp să „l las să se rezolve”.

MÜLLER: Ca să putem rezolva marile provocări

cu care se confruntă poporul nostru.

Pentru a combina puterea noastră comună

ca să putem realiza acest lucru împreună.

- Bine.

Bine, nu-l susțineți pe Hitler.

Mulți nu.

Dar asta nu înseamnă că poți distra atenția...

DIETRICH: Îi construiesc un idol lui Hitler

în interiorul acelor ziduri în timp real.

NIEMÖLLER: Exagerezi, Dietrich.

Ai fost plecat de mult timp,

în timp ce acest om construia...

-Clădire ce?

O armată de clerici, orbită de...

Nici măcar nu știu ce.

Acest om este fără farmec, fără caracter sau carisma.

-A captat imaginația națiunii, Dietrich.

Și bisericile noastre sunt mai pline decât au fost de ani de zile.

-Dar nu este vorba despre câți, episcope, ci despre cine.

Nu-ți dai seama că îi dai unui bărbat acest fel de coroană

va veni cu un preț groaznic?

-Nu pot fi de acord.

-Amândoi pentru noi...

și pe cei pe care i-a vizat atât de agresiv, evreii.

-Da. Cu siguranță Herr Hitler va rezolva

şi chestiunea evreiască.

-De ce trebuie să existe măcar o întrebare evreiască?

Aceasta este catedrala noastră națională.

- Dietrich,

a fost mult timp politica noastră

ca politica si biserica sa nu se intersecteze.

[publicul aplaudă în fundal]

-Ascultă aplauzele.

Au deja.

-Dacă vorbesc cu cancelarul Hitler?

Am luptat amândoi în Marele Război.

S-ar putea să asculte.

-Atunci spune-i că biserica nu-i aparține

sau orice om.

Ea aparține Dumnezeului viu.

-Nu totul trebuie să fie o luptă, Dietrich.

Inima ta se mișcă mai repede decât mintea.

-Da, viteza contează.

Dacă nimeni nu avertizează poporul german,

ar putea crede că întreg clerul

este de acord cu episcopul Müller și cu adulții săi.

Am amvonul la Kaiser Wilhelm în două săptămâni.

La invitația lui Jacobi.

De fapt, aceasta ar putea fi oportunitatea perfectă

a vorbi impotriva...

-Acum, ascultă cu atenție, tinere prietene.

Toată lumea va fi atentă.

inclusiv acest episcop care rămâne încă superiorul tău.

Vă sfătuiesc să vă amintiți

cuvintele scriitorului englez William Shakespeare.

„Discreția este cea mai bună parte a vitejii.”

-Da, prefer cuvintele unui scriitor evreu, Paul.

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică”.

-Dacă nu-ți iei frica de la Dumnezeu,

poate ar trebui să-l iei de la episcopul tău.

[sună clopotele bisericii]

KARL: Nu am înțeles niciodată zmeii.

Tot acest efort și nu te duc nicăieri.

DIETRICH: Cred că ideea este că te fac să te uiți în sus.

KARL: Oh. Fiul meu optimist.

Totul îndreptat mereu spre cer.

Îți dai seama că vin pentru aceste plimbări

să iei o pauză de a da sfaturi, nu-i așa?

-Îmi pare rău. Pot să-mi dau seama singur.

-Sunt sigur că ai făcut-o deja.

-Bănuiesc că vreau doar permisiunea să fiu curajos.

-Nu ai nevoie de permisiunea nimănui, fiule.

Ești deja.

-Multumesc.

KARL: Nu-mi mulțumi decât după.

DIETRICH: După?

KARL: După orice este nevoie de tot acest curaj

în primul rând.

[muzică de rău augur]

-Nu te vor mânca, Dietrich.

Cel puțin nu până după predică.

[muzică dramatică]

- „Vai de voi, ipocriți,

Morminte văruite în alb,

frumos în exterior,

plină în interior de oase de mort”.

„Voi, șerpi, vipere.

Cum poți scăpa de condamnare?”

Aceste cuvinte violente nu sunt ale mele.

Ele vin din gura Domnului nostru.

Și cele mai aspre cuvinte ale Lui nu erau pentru păcătoși

dar mereu rezervat

pentru „religiosi”.

Pentru că nu a existat niciodată nimeni în istorie

care ura religia mai mult decât pe Isus Hristos.

Nu și-a dorit niciodată religia noastră.

Tot ce și-a dorit vreodată...

am fost noi.

Sinele nostru deplin.

Dar noi, biserica germană,

suntem pe punctul de a ne dărui altuia.

De a alege stranele pline în locul inimii pline.

Biserica ar trebui să fie un loc de refugiu,

un loc de sanctuar,

nu un loc de putere.

Biserica germană trebuie să stea numai pe cuvântul lui Dumnezeu.

Nu cuvântul oricărui om,

și mai ales nu un cuvânt de Führer.

[muzica dramatică se intensifică]

DIETRICH: Întoarce-te cu mine în Scripturi

la Matei capitolul cinci.

-A trecut mult timp de când nu am auzit adevărul

predicat de la amvonul lor.

Multumesc.

-Mi-aș fi dorit să predici în fiecare duminică.

S-ar putea să-l aduc pe Otto înapoi la biserică.

- Ce privilegiu să fiu cu voi toți.

-O, da, a fost un privilegiu. Unul risipit.

Dar acum ai atenția oamenilor, Dietrich.

Poate că asta e tot ce ți-ai dorit vreodată.

- Îmi pare rău dacă...

-Adevărul nu-și cere scuze pentru că este adevărat.

Adevărul separă și măduva de os.

Acum ești de partea cealaltă a acestor cuvinte, Dietrich.

Atentie,

nu ești pe același teren ca ieri.

-Sunt atât de mândru.

... pur și simplu genial, frate.

-Multumesc. -Genial.

-Mamă. tată.

- E nevoie de curaj, fiule.

Curaj arătat.

-Ai fost minunat, fiule.

Dar părea că pictai o țintă pe piept

cu fiecare propoziție.

-Mai bine o țintă decât o zvastica.

-De ce trebuie să existe o țintă?

Nu erau atât de mulți în biserică astăzi.

-Un astfel de mesaj,

nu este dimensiunea mulțimii

dar cine a fost atent.

[aclamații mulțimii]

- Pentru membrii bisericii sub Hitler, Reichskirche,

cere încetarea imediată

a publicării și difuzării

din Biblia evreiască din Germania.

-La comandă de la lider! Ghidul meu!

KRAUSE: Hristosul noii Biblii germane va fi arian,

fără rădăcini evreiești. Fără slăbiciune evreiască.

Biserica trebuie să curețe toate crucifixele, Bibliile

și imagini ale sfinților,

și înlocuiți-le

cu cuvintele glorioase ale liderului nostru.

Și trebuie înlocuit de singurul simbol de neînvins,

zvastica!

[aclamații mulțimii]

[Vorbind în germană]

[bărbații se ceartă în fundal]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

Matthias?

Matthias.

Matthias.

Matthias. Hei,

nu crezi că știu că tu ești

doar pentru că joci să te îmbraci?

Rudolph, destul de acest Karneval.

Băieți, ce este asta?

Catehismul este în cinci minute înăuntru. Ce...

Wilhelm.

Heinrich, uită-te la mine.

Aceasta este o nebunie!

Aceasta nu este o glumă de jucat.

Hei, nu am nevoie de mâinile tale pe mine, domnule.

-Ai nevoie de mai mult decât atât. -Sunt copii!

-Du-te înapoi înăuntru, pastore.

Tinerii bisericești sunt acum Tineretul Hitler,

asa cum ar trebui sa fie.

-Ceva problemă aici, Max?

-Doar că acest duhovnic pare să-și fi pierdut turma.

[Ușa mașinii se închide trântind]

JACOBI: Dietrich, ascultă-mă.

-Tineretul bisericesc este acum costumat ca Tineretul Hitler.

Adică, cât mai este până este toată țara

vopsit negru?

Deci ce putem face? Pentru că trebuie să facem ceva.

-Nu este ceea ce putem face.

Este ceea ce poți face.

Stai jos, Herr Bonhoeffer.

Fiecare mișcare este urmărită

de când ți-am dat duminica aceea la Kaiser Wilhelm.

Avem nevoie de cineva tânăr

care a reclamat deja adevărul.

-Nimeni nu a fost interesat să vorbească cu mine

de când am deschis ultima dată gura.

- Poate că nu știi asta, dar predica ta

nu numai că i-a înfuriat pe naziști,

a galvanizat, de asemenea, o serie întreagă de studenți seminariști

și v-am făcut prieteni pe alocuri

unde nici măcar nu merg la biserică.

-Bun. Pentru că mai mult decât

viața bisericii este în pericol.

Acesta este un cuțit pentru inima națiunii.

- Curajul este o marfă rară, Dietrich.

[muzică dramatică]

Mai ales când este nevoie cel mai mult.

Poți aduna mai mult decât cuvintele tale pentru această cauză?

-Sunt pregătit pentru orice, domnule.

-Sunt pe cale să-ți cer să salvezi biserica germană.

-Pentru a-l salva,

va trebui să o despărțim.

- Vei merge în Anglia ca spion al nostru.

Episcopul Bell, deja așteaptă.

JACOBI: Treaba ta va fi simplă.

Spune-i adevărul ca să-l eliberăm.

DIETRICH: Dacă râul crește,

vom avea un al doilea botez.

-Ei bine, e prima zi dintr-o lună

nu a plouat în West Sussex.

- Fii cu ochii pe Noah.

Vă mulțumesc pentru întâlnirea cu mine.

Știu că sunt prea tânăr pentru a fi un

mesager pentru grijile Germaniei.

-David era adolescent.

Moise era un bătrân.

Dumnezeu cheamă când cheamă.

DIETRICH: Ce bună este biserica

daca nu vorbeste in numele victimelor statului?

Pentru cei care nu au voce.

Evreii.

RECTORUL: Evreii?

DIETRICH: Nu putem sta pe loc

în timp ce evreii sunt persecutaţi.

EPISCOPUL 1: Ne aduci o problemă

despre care nu există nicio dovadă.

De unde știm că aceasta nu este pur și simplu propagandă evreiască?

DIETRICH: Am văzut stelele galbene,

violența de pe străzi.

Hitler i-a scos din societate.

I-a lăsat apatrizi, neprotejați.

Așa că privește-mă în ochi și spune-mi propagandă.

M-am ascuns aici ca să vă spun

că adevărata biserică germană nu are alternativă

dar să te desprind de biserica falsă a naziștilor,

Reichskirche lor.

Trebuie să spunem lumii ce sunt naziștii

făcând evreilor.

Și dacă biserica nu vorbește acum,

ne vom pierde vocea pentru o sută de ani.

EPISCOPUL 1: Aceasta este o problemă germană,

nu una internațională.

-Hitler a luat Germania și biserica ei

fără să tragă un singur glonț.

Câți va trebui să tragă în tine?

EPISCOPUL 3: Dar tu vorbești de gloanțe

când ar trebui să plănuiești diplomația.

EPISCOPUL 4: Treaba bisericii este să aprindă pacea, în pace.

-O, vrei să spui în tăcere.

-Dacă e nevoie.

-Tăcerea noastră în fața răului este în sine rea.

A nu vorbi înseamnă a vorbi.

A nu acționa înseamnă a acționa.

[conversație de fundal]

EPISCOPUL BELL: Sunt de acord cu Dietrich.

Hitler este o amenințare pentru întreaga umanitate.

-Biserica

ar trebui să fie primul care a făcut acest anunț.

Nu ultimul.

EPISCOPUL BELL: Acum, Dietrich o să vorbească,

iar scriitorul o să scrie,

și dacă nu ai ceva de adăugat,

Sugerez să intrăm cu toții într-o perioadă de tăcere.

[muzică plină de suspans]

Noi, Biserica Mărturisitoare din Germania,

respinge doctrinele false ale bisericii Reichului german.

Declarăm că biserica nu aparține niciunui om și

că se află numai sub autoritatea lui Dumnezeu.

SOȚIA: „Biserica nu există doar pentru membrii săi,

dar mai vital, pentru cei care nu sunt.”

PUBLICAN: „Dumnezeu cheamă biserica

sa fie constiinta statului

și acolo unde sunt victime pentru a-și lega rănile.”

CLEMENTINA: Sper că gerul nu-mi pedepsește benzile desenate.

CHURCHILL: Ascultă asta, Clemmie.

„Și dacă statul dăunează și asuprește,

iar pentru Germania, asta înseamnă evrei,

atunci biserica trebuie să stea împotriva statului,

trebuie să pună un băț în chiar roata statului

până când se oprește.”

CLEMENTINE: Sună ca domnul Bonhoeffer și oamenii lui veseli

tocmai a făcut ceea ce Angliei le este prea frică să facă.

- Ce este asta, dragă?

-Declară război lui Hitler.

[avionul își ia zborul]

Aici!

BĂRBATUL: Dietrich Bonhoeffer?

- Cine trebuie să știe?

DIETRICH: Nu poți pur și simplu să răpi un cetățean german

pe un aeroport german.

ȘOFER: Întoarce-te.

Am scăpat că sosi prin Amsterdam.

Ne-a dat suficient timp

pentru a vă întâlni zborul din Belfast.

OM: Germania nu mai este sigură pentru tine, Herr Bonhoeffer.

Pentru oricare dintre noi.

-Si unde este?

[muzică tensionată]

-Nu am cunoscut pe nimeni în biserică

tot voia să mă vadă.

NIEMOLLER: Nu Reichskirche.

Dar Biserica Mărturisitoare, da.

Și am multe de mărturisit.

Am greșit complet, Dietrich.

Poți...

Poți găsi în inima ta să mă ierți?

-Episcop, desigur.

-Vino.

NIEMOLLER: Este nevoie de curaj pentru a face față întunericului.

Și te-ai confruntat.

Eram prea ocupat să închid ochii, să-mi acopăr urechile.

-Biserica pe care ai încercat să o salvezi

devenise religie fără Hristos.

Dar ceea ce avem nevoie este Hristos fără religie.

Știi, tatăl meu obișnuia să spună,

„Când te îmbarci în trenul greșit,

nu are rost să alergi pe culoar

în sens invers.”

- Are dreptate.

Dar și tu poți să sari din tren

și începe totul de la capăt.

Am adus clandestin cei mai buni studenți de la seminar

din toată Germania aici.

Și le-am adus cel mai bun profesor al nostru.

- Mă bucur că ești tu.

-Nu, nu sunt eu, Dietrich.

tu esti.

Ai fost chemat

pentru o perioadă ca aceasta, Dietrich.

Uite. Aceasta este noua Biblie nazistă. Aruncă o privire.

Isus este acum un arian.

Iar cele Zece Porunci au devenit douăsprezece.

DIETRICH: „Cinstește-ți Führerul și maestrul.

Păstrează sângele curat și onoarea ta...”

Aceasta este definiția nesfântului.

- Dietrich,

Sunt așteptat la amvonul meu din Dahlem în fiecare duminică.

Nu mă pot ascunde.

Sau vor începe să mă caute

și descoperă toate acestea.

DIETRICH: Eu sunt tânăr.

Ce le-aș putea învăța pe acești studenți?

- Învață-i inima ta.

-Inima mea? -Da.

-Inima mea este frântă.

-Atunci învață-i asta.

Vezi, aceasta nu este o evadare spirituală.

Aceasta este o evadare literală.

Fiecare tânăr de acolo jos

fusese bilet pentru Frontul de Est.

-Așa că ne-ai adus pe toți aici

ca să putem fi ținuți într-un singur loc în siguranță.

În închisoare

-Nu, aceasta nu este o închisoare, Dietrich.

Acesta este un refugiu din care să ne lansăm atacul.

EBERHARD: Pastor Bonhoeffer.

Numele meu este Eberhard Bethge,

unul dintre cei 23 de elevi aleși, excomunicat,

de către Biserica Germană şi domnul Müller.

Suntem onorați să vă avem ca profesor.

-Atunci cred că e timpul pentru prima ta lecție.

Gata?

[muzică veselă]

Nu atinge mingea. Haide.

Trezeşte-te!

Să mergem. Haide.

Hei! Haide.

Haide.

DIETRICH: Deci noul meu prieten Eberhard tocmai m-a informat

că se pricepe la „Agnus Dei” al lui Gumpelzhaimer

și câteva lucrări alese ale lui Heinrich Schütz,

care pentru mine toate mi s-au părut un fel de pedeapsă.

-Deci ce vei juca pentru noi atunci, Dietrich?

-O seară asta dulce îi cere pe unii

muzică gospel pură.

-Evanghelia?

-Fără cuvinte.

Tot ce trebuie să faci este să asculți.

[începe muzica gospel]

♪ Leagăn jos, carul dulce

Vin să mă ducă acasă

Leagăn jos, dulce car

Vin să mă ducă acasă

Leagăn jos, dulce car

Vin să mă ducă acasă.

Leagăn jos, dulce car

DIETRICH: Vin să mă ducă acasă. ♪

Doamne.

Du-mă acasă acum.

Doamne, sunt gata.

Să-l văd pe Walter.

Sunt gata să te văd.

Du-mă acasă.

Doamne.

Du-mă acasă.

[bărbații țipă în fundal]

PRIZONIC: Dietrich! Aici!

Dietrich! Aici.

DIETRICH: Verificați încuietorile.

DIETRICH: Gunther, eliberează-i pe ceilalți.

DIETRICH: Verificați încuietorile. Eliberați-i pe ceilalți. Haide.

Prizonierul: Privește.

DIETRICH: Stai aproape. Ai grijă la gardieni.

Prizonierul 1: Ar trebui să scăpăm?

Garnizoana din satul următor ne va împușca.

PUNDER: Țara asta e prea mare pentru a scăpa.

Prizonierul 1: Deci așteptăm aici să murim?

Shh!

PUNDER: Ce facem?

-Așteptăm. Ne rugăm.

Acționăm.

[muzică tensionată]

-Nu nu.

-Nu nu nu.

[împușcătură]

GESTAPO: Oprește-te!

[muzică sumbră]

EBERHARD: Dietrich.

Asta a fost acum trei zile.

-De aceea episcopul Bell a grăbit-o prin curier secret.

Trebuie să fi cunoscut ziarele germane

nu l-ar acoperi.

Mă duc la Berlin.

-Asta-i o nebunie. Vei fi arestat imediat.

-Eberhard, nu pot continua să mă prefac asta

rugăciunea și predarea sunt suficiente.

[motor de masina]

[cainii latra in fundal]

GESTAPO: Pregătește-ți actele.

[omul țipă în fundal]

EBERHARD: Nu există alt drum spre Berlin dinspre nord.

-Ne vom face singur drumul.

GESTAPO: Nu avem toată noaptea. Haide!

[muzică sumbră]

NIEMOLLER: Gestapo este aici astăzi.

Asigurați-vă că le primiți bun venit.

Dă-le un imn.

Sau poate că acum știu să-și cânte propriile cântece.

Într-adevăr, prietenii noștri în uniformă sunt colegi închinători,

doar nu a aceluiași Dumnezeu.

De ani de zile au spus acum

ca tara asta este infestata.

Și în sfârșit sunt de acord.

Dar această infestare vine din interior,

și nu de către evreii care sunt frații noștri spirituali

și față de care avem o datorie neplătită,

ci de cei care pretind o funcţie superioară

decât însuşi Domnul Isus Hristos.

Uită-te la mine.

Ai curajul să mă privești.

Du-te și spune-i lui Führer că nu este mai mare decât Dumnezeu,

Și pentru că ai îndrăznit să-și revendice tronul,

acolo așteaptă o pedeapsă dincolo de înțelegerea lui.

[publicul aplauda]

[muzică dramatică]

Aceasta nu este casa ta!

NIEMOLLER: Știu că am fost pastorul tău

de aproape 13 ani acum

iar treaba mea este să conduc această turmă.

Dar am eșuat.

Pentru că atunci când naziștii au venit pentru socialiști,

Nu am vorbit pentru că nu eram socialist.

Și când au venit mai târziu după sindicaliști,

Nu am vorbit

pentru că nu sunt unionist.

Și apoi au venit pentru evrei,

și nu am vorbit,

nu destul de curând, pentru că nu sunt evreu.

Așa că când vin să-mi bată la ușă,

va mai rămâne cineva care să vorbească în numele meu?

NEIMOLLER: A fost nesăbuit din partea ta să vii.

Dar, cu toate acestea, sunt recunoscător că ai făcut-o.

-Totul este diferit acum.

După ceea ce ei numesc Kristallnacht.

-Încă am nevoie de tine afară.

cred ca azi

aceasta a fost ultima mea predică.

ELSE: Dar în sfârșit ai spus-o în public.

Ce am discutat acasă.

Și le-ai spus fețelor lor rele.

Am crezut că este curajos și frumos.

[mașinile se apropie]

[muzică sumbră]

-Totul e bine.

-O să ne luăm rămas bun de la tati

pentru o vreme.

-Da.

-Ascultă, Jan, îmi pare foarte rău, dar trebuie să plec.

-Tu nu. Şedere. Vreau să rămâi.

- Vreau să rămân și eu.

baiatul meu. fiul meu.

scumpul meu fiu.

-Vă rog. Tată, tată, stai.

- Uite... - Te rog.

-O să rămân, dar aici.

Chiar aici.

Întotdeauna.

Întotdeauna.

[locuind in usa]

JAN: Te rog.

[muzică plină de suspans]

Pe mine mă cauți. Lasă restul în pace.

HOBLE: Vom lua și vom lăsa pe oricine și orice ne place.

- Ai furat deja țara asta.

Ce mai vrei?

-Aceasta nu este casa ta.

Pune pastorul în mașină.

-Martin. - Nu! Nu!

nu nu.

EBERHARD: Dietrich.

-Nu.

-Odată ce ați terminat căutarea, ardeți totul.

EBERHARD: Nu! Nu. Nu.

EBERHARD: Lasă-l în pace!

ELLE: Nu!

EBERHARD: Oprește-te.

[pasi]

PAULA: Este exact felul în care mama a făcut Spätzle-Fass.

CHRISTEL: Nu este corect. Va trebui să

începeți să vă scrieți rețetele.

Spune-i, iubirea mea.

-E adevărat.

Dietrich. Ce s-a întâmplat?

PAULA: Hei, hei.

PAULA: Dietrich. Hei, ești bine?

esti bine?

Hei! Hei!

Christel, ajută-l.

PAULA: Hans, ce scrie?

HANS: Sunt în arest la domiciliu.

KARL: Paula, avem nevoie de mai mult tifon, te rog.

Ne-au transformat casa într-o închisoare.

-Au transformat întreaga țară într-o închisoare, părinte.

-Avem o veste de la Finkenwalde.

Seminarul a fost distrus.

Și studenții care nu au acceptat

au fost forțați să poarte uniforme.

Fie militare, fie pentru lagăre.

-Dietrich va fi devastat.

-E norocos să trăiască.

Dacă nu s-ar fi dus la Berlin,

ar fi putut să-l fi executat

în fața elevilor săi pentru sport.

EBERHARD: Dietrich.

Finkenwalde a plecat.

DIETRICH: Tot ceea ce credeam că Dumnezeu m-a chemat să urmez...

ars în cenuşă.

- Viața este pierdere.

Și construirea din nou.

Totul în lume

a fost construit pe deasupra a ceea ce a venit înainte.

DIETRICH: Ucenicii s-au împrăștiat cu toții

după ce Iisus a fost arestat.

Nu am înțeles niciodată de ce, până acum.

-Ucenicii s-au împrăștiat vineri, da.

Dar până duminică,

erau pe cale de a schimba lumea.

DIETRICH: Hans. Tatăl meu a spus că ai ceva de discutat.

Sunt gata să ascult.

HANS: Ca o cârtiță în interiorul Abwehr-ului.

O am cu autoritate absolută

că evreii au fost vizați pentru dispariția totală.

Naziștii au înființat lagăre de concentrare,

forțându-i să moară de boală,

foamea si munca grea.

Dachau,

Buchenwald, Flossenbürg, Ravensbrück.

Episcopul Niemöller se află într-un lagăr de concentrare

la fel ca acestea,

la Sachsenhausen.

Apărarea este informații militare

pentru departamentul de apărare.

În timp ce Hitler a creat Gestapo-ul

să fie propriul lui jucărie,

Apărarea funcționează independent de lider.

Naziștii plănuiesc să închidă sau să pună în linia întâi fiecare pastor

asta nu va pleca genunchiul în fața lui Hitler.

DIETRICH: Da, spune-mi că putem face ceva.

HANS: Există.

Dietrich, vreau să înțelegi

că viața ta nu va mai fi la fel

după ce rostesc aceste cuvinte.

- Chiar dacă nu ni te alături. DIETRICH: Da. Vorbi.

HANS: Nu este ca atunci când Rezistența sa întâlnit în casa ta

și ai oferit teologie în loc de acțiune.

- „Voi, creștinii, știți doar să vă păstrați mâinile curate.”

Urăsc să-l aud atunci și urăsc să-mi amintesc acum.

HANS: Asta va avea mâini murdare.

-Atât îmi rămâne de oferit.

-Domnilor,

am pus la cale un complot pentru asasinarea Führer-ului.

EBERHARD: Hans,

vorbești cu pastori, nu cu ucigași.

Dietrich? Spune-i.

- Iată-mă, Hans.

Trimite-mi.

EBERHARD: Dietrich, ești un pacifist declarat.

-Și David era păstor când l-a omorât pe Goliat.

- „Voința lui Dumnezeu este ca oamenii să învingă

dușmanii lor iubindu-i.”

HANS: Cine a scris acea promisiune goală?

DIETRICH: Am făcut-o.

Și am avut dreptate.

Înainte de Hitler.

Este Hitler primul conducător rău de când a fost scrisă Scriptura?

DIETRICH: Nu.

Dar el este primul pe care îl pot opri.

Ce ai nevoie de la mine?

EBERHARD: Ne va ierta Dumnezeu dacă facem asta?

-Ne va ierta dacă nu?

- Pentru a distruge Führer-ul,

mai întâi trebuie să juri loialitate...

către lider.

Am petrecut doi ani îngrătindu-mă

cu Abwehr-ul.

HANS: Dacă vrei să ajuți, acesta este ultimul nostru unghi de joc.

Altfel, stai acasă în tăcere forțată,

sau fii trimis pe front să lupți pentru el

în loc de împotriva lui.

-Bănuiesc că uneori singurul mod de a-l învinge pe tatăl minciunii

este să minți mai bine decât el.

[muzică dramatică]

BAMLER: Îi iubești pe Judensau mai mult decât pe germani?

Nu este o întrebare dificilă.

Se iubește pe evrei sau se iubește Patria.

HANS: Patria.

BAMLER: Mă interesează mai mult răspunsul

a noului tău recrut aici

care a defilat cu Niemöller

pentru Biserica Mărturisitoare.

-Am venit să mărturisesc.

Nu am văzut ce a văzut restul țării.

-Și ce este asta, Herr Bonhoeffer?

-Că venise timpul ca Germania să se ridice

iar restul lumii să se închine.

- Heil Hitler. - Heil Hitler.

-Singura problemă este, Herr Bonhoeffer.

Eu nu te cred.

Așa că trebuie să-mi faci o mică favoare

ca să nu ordon execuția ta imediată.

- Favoarea ta este onoarea mea.

BAMLER: Elveția neutră devine o problemă.

[Vorbind în germană]

Și pentru că sunt vecini,

aceasta este cea mai gravă problemă dintre toate.

Vreau să duci șapte Juden în Elveția

și să garanteze că transmit un singur mesaj.

Mesajul Führer-ului.

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

[Vorbind în germană]

- „Fiecare prizonier le va spune oficialilor elvețieni

că au fost tratați ca oaspeți

de către național-socialiști.

Niciodată nu m-am simțit mai în siguranță, mai protejat...”

HANS: „Pentru a ne asigura că elvețienii înțeleg

germanii au construit tabere umanitare

pentru a garanta nebunia războiului

nu se va atinge de poporul evreu

de acum sau mai departe.

A fost atât de nebunesc, încât a trebuit să memorez fiecare rând.

Cuvintele nu mai sunt cuvinte, Dietrich.

Sunt lațuri, gloanțe și cuțite.

Numele meu este Hans,

și acesta este cumnatul meu, Dietrich.

DIETRICH: Sunt pastor.

Îl iubesc pe Dumnezeul părinţilor tăi,

Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.

-Toți ar fi în camerele de gazare

dacă ar depinde de creștini ca tine.

-Dacă ai vorbi cu mulți membri ai bisericii mele distruse,

ai avea dreptate, dar nu ai.

HANS: Când treci granița, ești liber.

MOISE: Liber?

Ce este gratuit?

DIETRICH: Cum te cheamă?

MOISE: Voi animale, mi-ați furat numele.

L-am tăiat cu cerneală sub piele.

Tot ce a mai rămas din numele meu este un sunet în capul meu.

-Te rog, spune-mi numele tău.

Eu sunt Dietrich Bonhoeffer.

Acesta este numele meu.

asta sunt eu.

Cine eşti tu?

-Kiefer este numele tatălui meu.

Mama mi-a pus numele Moise.

- Este o onoare să te cunosc, Moise.

HANS: Te-am adus aici, așa că tu

poate spune elvețienilor adevărul

despre ceea ce este săvârșit de Hitler.

DIETRICH: Avem contacte cu biserica din Geneva

care vă va ajuta la sosirea dumneavoastră în oraș.

MOISE: Dacă nu te cred?

DIETRICH: Nici eu.

Dar avem nevoie doar ca tu să crezi suficient de mult, Moise...

să-l vezi.

HANS: Prin decretul Führer-ului,

în acord cu preşedintele Etter.

-Da. Te asteptam.

-Aceștia sunt bărbați liberi, care trebuie primiți în Elveția.

Acesta este acordul pe care îl avem.

- Este?

DIETRICH: Ni s-a spus că vor fi

dus cu mașina la Geneva,

unde se pot spala si odihni.

-Ne bucurăm să ne ajutăm aproapele.

Dar, evrei?

Este cu adevărat cel mai bun lucru pe care ni-l poți oferi?

-Putem oferi invazie dacă preferi.

Francezii au salutat acest lucru fără o a doua dezbatere.

Hans, spatele camionului. Cutia albă. Acum.

GARDA ELVEȚIA: Voi, germanii, credeți că dețineți lumea,

dar nu poți face nimic împotriva unei țări neutre

fără a desena în Anglia, și chiar în Statele Unite.

GARDA ELVEȚIA: Afară.

GARDA ELVEȚIA: Șapte evrei.

Bănuiesc că se ridică la 100.000 de mărci.

-Deci elvețienii fac bani

pe mai mult decât ciocolată și ceasuri.

Se pare că a fi neutru poate fi foarte profitabil.

-Acum... Elveția îi primește pe evrei.

- Are cineva ceva de băut? Ar trebui să prăjim acest moment.

-De ce nu?

[zgomote de animale]

HANS: Dietrich, de unde ai luat banii?

-Prietenii noștri din Suedia și Irlanda.

Nu suntem total singuri, Hans.

Lui...

-Astăzi, am salvat șapte vieți.

- Încă milioane de salvat.

-Dar șapte este un început frumos.

GESTAPO: Nu te mișca. Voi toți.

[Vorbind în germană]

Stai pe loc. Ridică-ți brațele.

Mâinile sus!

KNOBLAUCH: Domnule Bonhoeffer, veți ridica mâinile.

BEST: Dietrich, te rog să ridici brațele.

-M-am săturat să ridic brațele pentru Hitler și credincioșii lui.

Dacă vrea să mă împuște. El poate.

KOKORIN: Vrea să ne împuște pe toți. Nu-i da voie.

- Războiul s-a terminat. Războiul s-a terminat.

Ai auzit avioanele.

Te-ai ascuns de bombe.

La fel ca noi.

Suntem cu toții germani.

KNOBLAUCH: Te rog nu.

Te iert.

Indiferent ce faci.

Cum îndrăznești. Iartă-mă?

Cum îndrăznești? fiu de cățea!

DIETRICH: De ce sunt trimis departe?

în momentul decisiv?

-Pentru că meriti mai mult viu

în America decât mort în Germania.

- Avem nevoie de carisma ta într-un amvon în America,

nu aprind focul la Berlin.

Și te vei întoarce. Dietrich.

-Îmi ceri să fug când e cel mai mult nevoie de mine aici.

HANS: Dietrich, naziștii caută banii

am folosit în Elveția.

Este doar o chestiune de timp până

îți găsesc amprentele.

DIETRICH: Știi că asta este adevărat?

-Abwehr-ul este luminat de căutare.

Încă nu știu pe cine caută, dar o vor face.

-Asta e ultima ta șansă, fiule.

Ia-o.

PAULA: Te implor, Dietrich. Te implor, te rog.

-Vei călători ca Elgin Beckenbauer.

HANS: Hitler ar veni să vadă armura

la armerie,

și am aranjat ca Rudy să fie ghidul lui.

Veți avea câte un flacon de sticlă în fiecare buzunar al hainei.

Odată ce le spargi,

focul este aprins și vei avea zece minute

până la detonare.

Acesta este un declanșator care nu poate fi deblocat.

Nu doar pentru Rudy,

ci pentru noi toți din Rezistență.

RUDY: Sunt onorat să fiu ales.

Dacă aș putea muri de două ori pentru țara mea, aș face-o.

-Nu mă voi opri din vorbit până nu știe lumea

de ce am făcut ceea ce trebuia să facem.

TRESCKOW: Pastor Bonhoeffer, te-ai ruga?

DIETRICH: Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.

Mulțumesc pentru slujitorul tău credincios,

Rudolf-Christopher.

Și deși ceea ce suntem pe cale să ne angajăm

se simte cu totul străin,

de asemenea, se simte exact ceea ce ne-ai chemat să facem.

Așa că ghidează-ne mâinile.

Ghidează-ne mâinile tremurătoare.

DIETRICH: Frank.

FRANK: În sfârșit, te-am întors acasă.

Să aruncăm valiza

și să iei orașul ăsta așa cum trebuie luat?

- Trebuie să fac mai întâi o oprire.

Și am nevoie de toată atenția ta.

-Vino.

-Continuă acum.

Nu am venit să te aud repetind

cum să amesteci hârtiile.

- Acum nouă ani,

Am învățat chiar în această clădire

acea credință fără acțiune

nu este deloc credință.

[muzică plină de suspans]

DIETRICH: Și m-am întors

să vă spun vouă și oricui va asculta,

că este timpul să-i salvăm pe evreii din Europa,

și să pună capăt nebuniei unui om

care a îndrăznit să se numească zeu,

este acum.

Dar cum?

Cum putem acționa când ne confruntăm

acest fel de teroare,

acest fel de disperare?

Pentru că tot ce i-a cerut Salvatorul nostru lui Petru a fost...

"urmați-mă."

Două cuvinte.

Dar unde ne cere Hristos să urmăm?

Și ne putem lăsa deoparte toate planurile

și faci cum spune El?

Pentru că atunci când Hristos cheamă un om, El îi poruncește:

„Vino și mor.”

RUDY: Mai mult de o mie de mitraliere Vickers

capturat din Franța.

Fiecare Hotchkiss M pe care Belgia sa predat.

Și nenumărate tancuri T-26 de la căderea Harkovului.

Acestea sunt prada ta din mai mult de o duzină de țări

puse în genunchi numai de puterea ta.

- Europa arde.

La Kiev, echipele naziste de ucidere au fost împușcate.

33.000 de evrei în două zile.

Atât a mers diavolul.

Dar...

cat de departe ai mers?

-Majoritatea curaj este irosit,

domnul Gersdorff.

Nu ești de acord?

-Tot drumul până la cruce?

Pentru că dincolo de cruce este viața înviată.

Și acesta este locul în care El ne cheamă pe fiecare dintre noi

încă dinainte de începutul timpurilor.

Aşa...

Mă vei urma?

[muzica se intensifică]

Îl vei urma...

până la cruce?

REV POWELL: Până la cruce. Nu, Dietrich?

-Da, domnule. Da.

- Singura problema,

Crucea ta nu este încă în America.

Este în Germania.

Și eu îmi amintesc că am înțeles ceea ce predicam

abia în clipa în care cuvintele mi-au părăsit gura.

DIETRICH: Reverendule, nu fug.

fug spre.

-Asta e destul de corect.

Spre ce?

Și unde...

unde este linia ta de sosire?

[Telefonul sună]

HANS: Dietrich? DIETRICH: Este aceasta o linie clară?

- A mai rămas singurul.

-Lui...

vin acasă.

-Nu poţi. Credeam că ne-am hotărât...

-Dumnezeu nu a fost de acord și nici eu.

Este gata?

-Nu.

Nu. Fusa era aprinsă,

dar Hitler a simțit ceva.

A plecat înainte ca lucrarea să fie terminată.

- Gersdorff? - E viu.

Cumva. Un miracol.

Dar avem nevoie de ajutor din Anglia. De la Churchill.

Și nu există niciun mijloc sigur de a ajunge la el.

-Ai cerut ajutor? HANS: Da.

Încă o bombă, două dacă este necesar.

Dar comunicațiile noastre sunt în jos.

Poate că stă pe lângă, gata să ne aprindă focul,

dar nu există nicio modalitate de a ști.

-Acum, ascultă, nava mea se oprește mai întâi la Londra.

Știu că episcopul Bell m-ar ajuta.

-Nu vreau să vii acasă ca să fii arestat sau mai rău.

-Vreau să.

Lui...

vin acasă.

-Londra este plină de spioni naziști.

Ei privesc peste tot.

-Bun.

Îmi place să plec.

[muzică dramatică]

BRIT: Așteaptă aici.

-De ce scrie ceea ce nimeni nu citește?

EPISCOPUL BELL: Cărțile tale au fost citite

mai mult decât știi, prietene.

DIETRICH: Deci, te rog spune-mi că Anglia te va asculta.

-Nu poate oferi bomba pe care o cereți.

- Nu se poate sau nu vrea.

-Churchill vede Germania ca un întreg.

Spune că nu își poate permite

pentru a vedea firele mici din tapiserie

când toată pânza este maro nazistă.

-Există aur în mijlocul întunericului, prietene.

Nu putem fi uitați sau arși cu restul.

-Am dat totul,

reputaţia inclusă.

Îi este teamă că o bombă trasată în Anglia ar însemna

invazie sau mai rău.

DIETRICH: Invazie? Invazie?

Țara mea a fost invadată din interior!

Churchill știe cum se simte?

Și te rog să nu-mi spui că ești de acord cu el.

-Desigur că nu.

I-am îndoit urechea și inima până s-a spart.

Nimic.

Dumnezeu nu dă întotdeauna răspunsuri, prietene.

Dar El se dăruiește întotdeauna pe Sine Însuși.

Și tu ești aici. Ești în siguranță.

-Oh, siguranța mea este o închisoare.

Mă voi întoarce la Berlin

neînarmat, dar cu toată inima.

-Acum, uite, ești sigur că nu vei rămâne?

Vocea ta ar putea fi mai tare decât tare de la amvonurile noastre.

-Am aflat, în sfârșit, episcope,

că oamenii nu aud ce se strigă de la amvon

cu cât aud ce se șoptește în stradă.

- Rugăciunile mele merg cu tine, fiule.

-Atunci roagă-te ce mă rog eu.

Pentru înfrângerea Germaniei.

HANS: N-ar fi trebuit să vii acasă.

-A trebuit să.

- Să-mi spui că Churchill a întors spatele?

Ai fi putut să faci asta din Londra

și apoi a plecat și a trăit o viață.

- Încă nu s-a terminat, prietene.

-Ce vom face, Dietrich?

Anglia a fost ultima noastră șansă.

Și nu spune roagă-te.

GESTAPO: Mai repede acum. Merg mai departe în autobuz.

- Linii drepte. - Se mută până înăuntru.

- Mai repede acum! - Se mută până înăuntru.

DIETRICH: Nu, nu, te rog.

[Vorbind în germană]

GESTAPO: Avem 13 corpuri pe care să le potrivească.

DR. RASCHER: Ce crezi, domnule Bonhoeffer?

De ce acest circ ambulant?

-Și Aliații se apropie.

Poate că vor niște prizonieri în viață cu care să facă troc.

- Te-ai rugat pentru o salvare.

Te aud în miezul nopții.

Ce se întâmplă dacă Dumnezeul tău te defectează pentru ultima dată?

[vorbind in germana]

KNOBLAUCH: Ia Biblia.

-Multumesc.

KNOBLAUCH: Va fi liniște absolută.

Nu vorbesc.

[Ușa mașinii se închide trântind]

[turatii motor]

PAULA: Nu. Nu. Nu.

[vorbind in germana]

-Iată-mă aici.

HOBLE: Oprește-te!

Ce s-a întâmplat cu biserica

când un pastor s-a transformat într-un asasin?

DIETRICH: Dacă un șofer trecea peste copii,

nu ar fi responsabilitatea tuturor să o oprească?

PUNDER: Dietrich?

-Ce este, prietene?

-Knoblauch a vrut să avertizeze.

Se întâmplă în zori.

A cerut să te vadă.

A spus că trebuie să fie acum.

KNOBLAUCH: Avem doar câteva momente, dar te pot ajuta.

Nu trebuie să terminați așa.

Am o uniformă de rezervă, aproape de mărimea ta.

Am cupoane de mâncare și bani.

Ieșim împreună după apusul soarelui.

Doar doi paznici s-au îndreptat spre sat.

în seara asta.

Nu este prea târziu.

E o cale ferată veche acoperită de vegetație,

unde nici o mașină nu se aude.

-Nu pot scăpa.

-Ce? De ce? Meriti.

-Toți merităm.

Dar nu aș scăpa din Germania.

Familia mea ar fi ucisă.

Tu și familia ta.

Ascultă, fiecare act de curaj are un cost.

Am făcut alegerea mea acum 12 ani,

cu mult înainte să știu ce va însemna,

și de atunci am fost urmărit.

Dar acum...

Sunt gata să-mi întâlnesc destinul.

[muzică sumbră]

DIETRICH: Am fost odată pastor.

KOKORIN: Vei fi pastorul nostru astăzi?

- O voi face.

Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat,

a luat pâine,

și când a mulțumit,

l-a rupt și a spus:

"Acest...

este corpul meu,

care este rupt...”

Acesta este corpul...

...Pentru dumneavoastră.

Pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

— Fă asta pentru amintirea mea.

BEST: Nu putem permite...

-Nu este masa noastră.

Este a Domnului,

Și ne-a invitat pe toți.

Ridică-ți capul.

Acesta este trupul Domnului nostru.

— Acesta este sângele meu, vărsat pentru tine.

Fă asta ori de câte ori îl bei

pentru pomenirea mea.'

[muzică ciudată]

DIETRICH: Pentru mine, acesta nu este sfârșitul...

ci începutul vieții.

GESTAPO: Bonhoeffer, spre spânzurătoare.

DIETRICH: Le vei aduce mamei mele.

Știu că o vei face.

Spune-i că nu am găsit o căpșună,

dar cuvintele mele au făcut-o.

[suflă vântul]

GESTAPO: Dietrich Bonhoeffer,

pentru spălarea banilor și rolul tău

în conspirația de asasinare a Führer-ului

pe 20 iulie,

ești condamnat la moarte prin spânzurare.

[strigăte de usturoi]

DIETRICH: „Fericiți cei ce plâng,

căci ei vor fi mângâiaţi.

Fericiți cei milostivi,

căci ei vor primi milă.

Binecuvântat...

sunt cei curați cu inima,

Căci ei vor vedea...

Dumnezeu."

[Bonhoeffer atârnă]