Original subtitles

Bună! Sunt Cara Durant. Am venit la Marianne. Mersi.

Nu mai pierdeţi vremea. Veniţi în Vietnam. Nu veţi regreta.

Sunt Cara şi vă spun adio pentru ultima oară.

Vă mulţumesc că mi-aţi urmărit călătoria în toţi aceşti ani.

Urmăriţi-mi următorul proiect!

E puţin diferit dar sper că o să vă placă.

Pe curând!

Cara?

- Marianne! - Vai, inima mea!

Bine ai revenit în State! Nu te-am văzut de un car de vreme!

E prima oară când mă întorc în America după aproape un an.

Dumnezeule! Unde stai?

O să stau cu mama şi cu sora mea în Windfields.

Eşti foarte curajoasă. Pe mine mă sperie dezrădăcinarea.

Acum chiar caut o schimbare de ritm.

Cred că eşti epuizată, nu? Vrei o cafea?

Hudson, adu-i Carei cea mai mare cafea posibilă.

Şi fă-o repede, te rog. Mersi!

Vino şi ia loc.

- Ţi-ai terminat ultimul blog? - E gata.

- Nu-mi vine să cred! - Minunat! Felicitări!

De acum, sunt oficial liberă să lucrez la roman. Ai veşti?

Ce s-a întâmplat? Editura a refuzat, nu? Ştiam eu!

Ştiam că trebuia să fi ales una mai mică!

- E primul meu roman! - Vei apărea la editură până-n iarnă.

- Da? - Da, iar acesta e doar avansul.

- De ce ai ezitat? - E doar o mică problemă.

- Cât de mică? - Uite ce e...

Le-a plăcut misterul.

Mama cea nebună, sora cea aspră, tot.

Doar că ar vrea să adaugi şi un personaj romantic.

Un personaj romantic? Nu!

Cartea e despre relațiile dintre femei.

Mame şi fiice, surori, căutarea căminului...

- Descoperirea sinelui! - Da, ai dreptate.

Şi poate fi despre toate astea, plus o poveste de dragoste.

Marianne, ai promis. Ai promis că nu se va întâmpla asta.

Nu. Ţi-am promis că n-o să-ţi impun nimic

care să compromită integritatea poveştii tale,

iar eu nu cred că e cazul aici.

- Simt că m-aş vinde pentru bani. - Da. Şi eu am crezut la început.

Dar acum cred cu adevărat că va face mai bună povestea.

Cara, nu e musai ca o femeie care se autodescoperă să fie singură.

Are voie să se îndrăgostească.

Nu trebuie să fie ori una, ori alta.

Dar nu face parte din povestea asta.

Bine. Ia o pauză. Lasă ideea să se aşeze un pic.

O să te descurci.

Şi, dacă nu, om trăi şi om vedea, bine?

Să se aşeze...

- Bine. - E un lucru bun, Cara.

Crede-mă.

Ce-o să faci cu toţi banii ăia, fato?

CASĂ DE VÂNZARE

VÂNDUTĂ

Da, sunt foarte entuziasmată. Ne mutăm mâine.

Apreciez toate detaliile.

Mulţumesc că m-aţi sunat înapoi, dle Duvall.

Da. Voi ţine minte asta.

Comutatorul cuptorului e în spaţiul auxiliar.

Da. Vă mulţumesc mult, domnule Duvall.

- Scuză-mă! Eşti bine? - Da. Mulţumesc.

- După tine. - Tu primul. Te rog.

Insist.

Îi e aşa greu să accepte un gest frumos din când în când?

- Carei, da. - Bine, intru...

- Scuze. - Nicio problemă.

După tine.

Bine. Mulţumesc!

Bună! Uite cine a apărut!

Cum arată locul ăsta! E incredibil!

Mulţumesc! Mama a redecorat aici şi la etaj, în apartamentul nostru.

- Se vede. Sunt margarete pe masă. - Culese de mine de pe malul râului.

- Bună, scumpo! - Bună, mamă!

- Mi-a fost dor de voi! - Şi nouă de tine.

- Vrei ceva? Ţi-e foame? - Nu.

Dar cred că el are nevoie de ceva.

Tipul nou şi sexy. Friptură de vită cu secară?

Da, te rog.

A venit aici în fiecare zi săptămâna asta. Nu ne plângem.

- Cred că e... - N-o spune.

- Interesat de... - Mamă!

De ce? Ai cunoscut pe cineva în Vietnam?

Nu, dar nu am timp de aşa ceva, pentru că mi-am vândut cartea.

- Poftim? - Da, şi trebuie

să termin prima versiune, deci am mult de muncă.

E uimitor! Felicitări! Sunt foarte mândră de tine!

- Şi eu! Stai, pentru ce? - Şi-a vândut cartea!

- Ura! - Felicitări!

Felicitări.

- Mulţumesc. - Vino să urci la etaj,

să te acomodezi, după care mergem să sărbătorim.

Întâi aş avea să vă arăt ceva.

- Da? - Dacă e încă o prezentare de 3 h,

nu mă bag. Azi n-am timp să dorm.

- Nu e asta. Promit. Haideţi! - Bine, Să mergem!

- Ne trebuie ouă. - Ouă!

Ouă, făină, zahăr...

- Ne trebuie unt? Avem destul? - Când am verificat ultima oară...

Aşadar, priviţi!

Casa familiei Duvall. Îţi plăcea acolo.

Mai ştii când mergeam la picnic la râu?

- Făceai sendvişuri cu roşii oribile. - Nu erau.

Cine face un sendviş doar cu roşii?

- Sunt de completare! - Am evoluat de atunci.

- Te rog să-mi recunoşti meritul. - Alo!

- Ce e? - Uitaţi-vă!

- Au vândut-o în sfârşit. - Da. Mie!

- Nu se poate! - Ba se poate!

- Cum? - Cu avansul pentru cartea mea.

Când am primit cecul, i-am sunat. Soţii Duvall deja stau în California.

Mi-au vândut-o pe loc, cu tot cu mobilă.

E casa ta, deci?

Cara, ai reuşit!

Chiar ai reuşit! Cât mă bucur pentru tine!

Mulţumesc.

Apropo, mamă,

au renovat de curând etajul doi într-un apartament, deci...

Nu. Nu-ţi pot invada spaţiul.

Mamă, anul trecut am dormit pe paturi pliabile sau în maşini.

Îmi trebuie doar un birou şi un dormitor.

În plus, mereu ţi-a plăcut casa aia la fel de mult ca şi mie.

- Da, dar... - Fără "dar".

Mereu îmi spui să accept gesturi bune.

Te rog, nu mă refuza. Vreau să fac asta pentru tine.

- Ai făcut atâtea pentru noi! - Mai puţin o casă.

Ne-ai oferit iubire şi sprijin fără margini,

mai mult decât a primit orice alt copil.

Şi eu nu exist? Nu primesc şi eu o cameră?

Fii serioasă! De la nouă ani încerci să scapi de noi.

Vrei să-mi spui că nu vrei să locuieşti singură?

Adevărat. Dacă mă gândesc mai bine, lasă.

- Când te muţi? - "Noi" ne mutăm mâine.

- Putem intra sau nu? - Da.

Să intrăm!

E mai frumoasă decât îmi amintesc.

- Ştiu, nu-i aşa? - Doamne! Ia uitați-vă!

Soţii Duvall!

Ce frumos e să vezi doi oameni încă îndrăgostiţi după atâţia ani!

Nu-i aşa? E posibil.

Poate.

Cum e casa asta! E uriaşă!

La tine o să ne strângem să vedem filme seara!

S-a făcut.

Şi stai să vezi veranda de jur-împrejur!

Spune-mi. E de vis, nu? Nu, nu-mi spune!

Vai! E ca desprinsă dintr-o revistă.

E bunicică...

Nu te vezi stând aici într-o seară răcoroasă de vară,

la un ceai fierbinte, ascultând greierii?

Sună a paradis.

Iar tu nu te vezi culegând legume proaspete

din uriaşa ta grădină luxuriantă ca să le serveşti la cafenea?

Există şi o grădină cu legume?

Încă nu, dar ţi-ai putea face una.

Aşa e. Poţi învăţa orice pe internet.

E ca şi rezolvată.

Nu-mi vine să cred că e adevărat!

- Chiar putem locui aici? - Da, putem.

E doar o poveste de dragoste, Cara. Nu-i mare scofală!

Gândeşte-te la Robert Redford în Îmblânzitorul de cai.

Bine, gândeşte-te la iubiţi cu sorţi potrivnici.

Destin. Sau vieţi anterioare.

Mamă, ce faci?

- Da, scumpo? - Ce e aia?

Pare a fi zgomot de construcţii.

Construcţii? Nu, n-are cum.

Nu!

Hei!

Hei! Scuzaţi-mă!

Ce se întâmplă aici?

- Tu eşti! - Tu eşti...

Eşti...

- Ce se întâmplă aici? - Cum adică?

- Ce cauţi pe terenul meu? - Locuieşti aici?

- Ni s-a spus că e nelocuit. - Ei bine, nu mai e.

Ai o locuință frumoasă.

Dar acesta e terenul primăriei,

închiriat de firma Cedar Shores PowerGen.

- PowerGen? - Da. Construim barajul.

- Ce baraj? - Barajul hidroelectric.

- Primăria l-a aprobat anul trecut. - Aici?

Nu e posibil. Nimeni din oraş nu ştie nimic despre vreun baraj.

- Îi ştii pe toţi din oraş? - Uite că da!

Atunci întreabă-i de ce n-au venit la şedinţa comunitară.

Nu ştiu de ce n-au venit la şedință, dar o să aflu!

Staţi aşa! Am aşteptat 34 de ani să locuiesc în casa aia

şi să-mi scriu cartea!

Cum s-o scriu când aud numai pickhammere?

- Uite ce e, domnişoară... - Cara Durant.

Îmi cer scuze pentru confuzie, dar sunt doar inginerul.

Am ajuns aici săptămâna trecută. Nu eu iau hotărârile aici.

- Şefule? - Da!

Andrea are o dilemă despre picioarele remorcii.

- Scuză-ne un pic, te rog. - Sigur, şefule!

"Şefule"?

Eu doar supraveghez construcţia, jur. Nu eu aleg locurile.

Dacă ai o problemă faţă de asta, vorbeşte cu primarul.

Cu el şi mai-marii trebuie să vorbeşti.

Asta e cartea de vizită a departamentului de relații publice.

Numărul meu e scris pe verso.

Numele meu e Riley. Mă bucur că te-am revăzut.

- N-am numărul primarului, dar... - Îl ştiu pe primarul Berns!

Atunci ai tot ce-ţi trebuie.

Bine atunci, "şefule".

Nu te face comod aici, pentru că lucrarea nu va mai ţine mult!

- Aoleu! O să fie belea cu ea? - Aşa se pare.

Să ne întoarcem la treabă!

- Bună dimineaţa! Te ajut cu aia? - Nu. Nu...

Nu.

Poate. Bine, da. Unde au dispărut ceainicele?

- E un baraj! - Poftim?

Ne fac baraj hidroelectric în faţa casei!

Da, am văzut camioane. Bună, apropo!

- Eşti sigură de asta? - Da!

N-are logică. De ce n-am auzit despre asta?

Habar n-am, dar nu e bine deloc. Râul... O să se schimbe totul.

Multe firme din oraş se bazează pe turism.

E de rău!

Se revoltă toată strada Main dacă află!

Riley, tipul sexy de la cafenea,

mi-a zis că s-a ţinut o şedință comunitară şi că n-a venit nimeni.

- Lucrează la şmecheri? Fir-ar! - Dacă se ţinea o şedință, auzeam.

- Primarul vine zilnic la cafenea. - Asta am zis eu!

- Ce facem? - N-am idee,

dar n-o să-i lăsăm să ne calce în picioare.

- Unde te duci? - Să opresc totul înainte să înceapă.

- Te rog, fă cafea... - Cafea. Am înţeles.

Vă înţeleg, dle Ross, dar nu putem da locurile de parcare de la farmacie.

Da, puteţi face plângere la Resurse Umane. Aşteptaţi.

- Cara Durant! Ce surpriză! - Bună!

Scuză-mă.

Biroul primarului Berns.

Da, avem o adresă de corespondență.

O clipă. Este...

Strada Main, numărul 4192, Windfields.

Cu mare drag. La revedere!

- Îmi cer scuze. - Tot n-ai asistentă?

Nu-mi permite bugetul.

Dar am acest buton util de trimitere la mesageria vocală.

Bine ai revenit acasă, Cara!

- A trecut ceva vreme. - Mulţumesc. Aşa e.

Nu ştiu dacă ai auzit, dar am cumpărat conacul Ridgecrest.

Bravo ţie! Ţie şi mamei tale vă plăcea acea casă.

Exact, şi ar fi păcat

s-o strice noul baraj pe care ai ales să-l construieşti.

Aşa e...

Regret, dar s-a aprobat de dinainte să revii.

Şi de ce nu ştie nimeni despre el?

S-a ţinut o şedinţă comunitară, iar nimeni n-a fost invitat.

Din păcate, totul s-a ţinut în grabă, dar am afişat ceva pe site-ul nostru.

Pe site, domnule primar? Mi se pare că ai ascuns totul.

Cara, ştiu că eşti supărată,

dar chiar cred că ar putea fi cel mai bun lucru pentru toţi.

Nu merge adăugat un baraj uite aşa!

Apa va fi deviată. Ce plan există legat de asta?

Un bazin lângă drumul local 9.

- Pe fostul teren agricol? - Corect.

Şi cu râul din aval cum rămâne? O să sece.

Promenada, bazinul de înot, toate vor dispărea.

Dle primar Berns, cu tot respectul, acele locuri atrag turişti.

Centrul oraşului va suferi.

Sunt nişte motive de îngrijorare foarte întemeiate,

pe care le împărtăşesc, sincer,

dar noile locuri de muncă şi venituri aduse sunt convingătoare.

Ei par să creadă că orice pierdere e neglijabilă.

Acelea sunt doar estimări.

Am vizitat şi am scris ani de zile despre astfel de oraşe.

Crede-mă, întreaga faţă a oraşului se va schimba.

Dacă oamenii ar şti cât de rău va fi, s-ar opune.

Peste două săptămâni e o şedinţă de reevaluare, iar consiliul va vota.

Vor fi acolo reprezentanți de la Cedar Shores PowerGen.

Va fi ultima şansă a celor din comunitate să se facă auziţi.

Vei putea prezenta temerile acolo, cu probele aferente, desigur.

Un vot? Bun. Perfect! Voi fi acolo, cu tot cu probe.

- Bine. - Voi fi acolo!

- Ne vedem acolo! - Primarul Berns la telefon.

Voi chema tot oraşul.

- Două săptămâni? - Nu e mult timp.

Ştiu, dar e ceva. Trebuie să începem să dăm de ştire.

Voi tipări pliante.

Iar eu voi trimite e-mailuri către Nadia şi sala de bingo.

Sala de bingo răspândeşte cel mai bine un zvon.

Sunt de acord că trebuie să-i informăm pe toţi,

dar trebuie să-l aduci pe mai-marele de partea ta.

- Primarul Berns pare că mă susţine. - Mă refeream la bani.

Ce? Compania energetică?

Plângerile comunităților sunt ceva banal

pentru companiile astea, dar, convingând pe cineva din interior

să fie de acord cu tine, s-ar putea să ai o şansă.

Nu. Pot să-mi susţin argumentul şi singură.

Sunt sigură, dar fără pile n-o să te asculte nimeni.

- Te contrazic. - Mai bine ascult-o pe Leanne.

- Ar putea avea dreptate. - Am dreptate la aşa ceva.

- E una dintre calitățile mele. - Nu ştiu...

- Ce i-ar păsa lui? - Nu fi aşa cinică, scumpo.

- Poate e bun la suflet. - Lasă bacşiş 20%.

E o mare cerere şi, dacă nu venim cu un argument antreprenorial,

pierdem timpul.

Vom vorbi despre efectele asupra oraşului

şi, pe urmă, vom oferi o alternativă, o soluţie.

- Cum ar fi un alt loc? - Da,

şi facem mutarea barajului o opţiune mai bună.

Îmi place! Dar nu te pricepi la baraje hidroelectrice.

Nu, dar Riley se pricepe.

Trebuie să-l fac să-i pese de oraş şi să-l îndrum în altă direcţie.

- Iar el se va ocupa de restul. - Bingo!

- Genial! - Doar dacă funcţionează.

Începe cu sendvişul.

Mită? Pe bune?

- Nu degeaba se practică aşa des. - Funcţionează.

Dă-l gata, dragă!

- Bună! E pe aici şeful? - Domnişoară Durant, ce surpriză!

Spune-mi Cara, te rog. Ai o clipă?

Sigur. Poftim!

Ai vorbit cu primarul?

Da. Mi-a spus despre şedinţa de reevaluare

şi mi-a propus să-mi susţin cauza acolo.

Da, ar trebui.

Din păcate, amândoi ştim că acele şedinţe sunt doar de formă,

iar eu cred că oraşul merită mai mult, nu crezi?

E vorba despre oraş sau despre faptul că-ţi stricăm priveliştea?

Scuze, dar trebuie să întreb. Şi pe mine m-ar enerva.

Sincer, dacă era vorba doar de asta, îmi trecea deja.

Nu mă distrez luptând cu birocraţia.

Oamenii din acest oraş m-au crescut la fel ca şi mama,

iar ei cară în spate oraşul.

Şi-ar putea pierde slujbele, afacerile, sau chiar şi casele.

Trebuie măcar să încerc să-i ajut. De asta sunt aici.

Ştiu că e greu să vezi că oraşul tău natal se schimbă,

dar schimbarea e bună uneori.

Nu aşa. Râul, de exemplu.

Râul e esenţa acestui oraş. Are o valoare inestimabilă.

Ce-ar fi să-ţi arăt împrejurimile într-un tur oficial al oraşului?

- Unul fără ocolişuri. - Şi apoi ce?

Apoi, poate, vei vedea cât rău ar face barajul

şi m-ai susţine la reevaluare şi ne vom susţine punctul de vedere.

Eu nu vorbesc pentru toată compania. Sunt doar un constructor.

- Conducerea... - Ar asculta de tine, nu de mine.

Ar asculta de bani, nu de noi.

Ştiu.

Şi dacă ţi-aş spune

că aş putea găsi un loc alternativ, care să fie bun pentru toţi?

Ştiu că nu mă pricep la partea de ştiinţă,

dar aici intervii tu.

Te-ai gândit bine la tot.

Şi îţi voi asigura sendvişuri nelimitate pentru timpul acordat.

Nu pot garanta că va funcţiona aşa ceva, dar putem încerca.

Mulţumesc. Ce faci mâine la ora 05:00?

- Voi fi aici. - Super. Ne vedem atunci!

- Ei bine? - Începe distracţia!

Sunt doar nişte gânduri. N-o să dispară singure. Scrie!

Orice! Ce vrei tu!

Bine.

Morgan a încercat cât a putut să-l ignore.

Părea a fi singura soluţie logică a unei întâlniri eșuate

și, dacă ar fi să fie sinceră cu ea însăşi,

ar recunoaşte că un sentiment frumos familiar

a fost între ei in acea zi, dar cum, când ea nici nu-l mai întâlnise?

Cum ar putea trupul ei să cunoască pe cineva, iar mintea ei, nu?

Bună, Marianne! Ce mai faci?

Cara, dragă, mă simt grozav, dar tu cum mai eşti?

Ţi-am primit mesajul despre baraj. Ce lucru nefericit!

Da... Eu sunt bine. N-am nimic, doar că...

- M-a cam... - Distras?

Da, enorm.

Şi nu ştiu dacă o să-mi iasă faza cu povestea de dragoste.

Nu-mi sună bine.

Te-ai gândit că poate faci confuzie între "bine" şi "comod"?

Ce vrei să spui?

Dacă o poveste de dragoste nu e în sfera ta de confort

nu înseamnă că e greşită.

Poate ar trebui să încerci să te împaci cu disconfortul tău.

Să mă împac cu el?

Toată treaba cu casa, cu cartea ta, cu tot.

Nu le da la o parte ca să te distragi.

- Împacă-te cu ele. - Bine. Da, o să încerc.

- Sună-mă oricând. Sunt pe aici. - Aşa voi face. Mulţumesc, Marianne.

Să mă împac cu el... Să mă împac.

Ce? Ce e?

- Ai stat trează toată noaptea. - Da. Mersi.

I-am pus nişte scorţişoară. Cred că e bună.

- Interesant! - Ia te uită!

Pot să citesc?

Doar dacă promiți că nu-ţi dai cu părerea.

Dragă, tot ce faci e excelent.

Deja îmi place. Uite! Morgan! E un nume excelent.

Mai târziu, mamă.

Am înţeles. La ce oră te întâlneşti cu Riley?

La ora 09:00. Ai vorbit cu patronii magazinelor când ai dat pliantele?

- Da. Vor fi gata. - Super! Cum ai dormit?

Bine, până au venit utilajele.

Utilajele? Ce utilaje?

- Începem cu semnele de acolo. - Hei!

- Vai de mine... - Încetaţi!

- Ce se întâmplă? - Construim.

Parcă aveam două săptămâni până săpaţi!

Aşa am crezut, dar acel domn a primit ordine de la sediu

şi un program. Poate s-a schimbat ceva.

- Nu se poate! Unde e autorizaţia? - Aici.

Scrie 24 la dată, nu 4!

- Opriţi, oameni buni! - Nu, nu pot.

- De ce? - Îmi trebuie aprobarea şefului.

Poate ştie el ceva ce nu ştiu eu. L-am sunat și nu răspunde.

Unde e?

Riley!

- Cara, ce cauţi aici? - Parcă aveam o înţelegere!

- Avem. - Atunci de ce am un excavator

care-mi sapă în curte?

Poftim? N-are cum să fie aşa.

O încurcătură cu autorizaţia şi ordine de la sediu?

Stai liniştită. Îmi sun şeful şi aflu ce se întâmplă.

Te rog.

Bună ziua, dle Gallagher. Sunt Riley.

Am auzit că ar fi o încurcătură la barajul Windfields.

Am înţeles, domnule,

dar legea ne spune să aşteptăm până...

Până după data de 24, cel puţin.

Ştiu. Înțeleg,

dar oamenii din acest oraş sunt foarte înverşunaţi.

Nu cred că e loc de înţelegere.

Super. Vă mulțumesc, domnule.

- A anulat. - Bun! Aşa şi trebuia.

Îmi pare rău. Ăştia de la Chicago fac exces de zel câteodată.

Ei bine, nu mai eşti la Chicago, Dorothy.

Şi îţi mulţumesc.

Acum, eşti gata pentru turul nostru?

Stai să mă schimb. Revin imediat.

Asta e gara centrală din Windfields. Acolo e magazinul alimentar.

Vizavi e magazinul de antichități, iar acolo e Otto's Deli.

Să nu-i spui asta surorii mele,

dar are cel mai bun sendviş italienesc din oraş.

Am înţeles. Să mă duc la Otto.

OPRIŢI BARAJUL!

Ai avut şi tu astfel de repere în oraşul în care ai crescut?

Nu chiar. Am fost copil de militar. M-am mutat mult.

N-am stat niciodată suficient ca să cunosc reperele.

- Ţi-a fost greu sau... - Uneori, da.

Am învățat să mă adaptez pe parcurs.

- Am învăţat să perseverez. - Înţeleg asta.

Serios? Credeam că ai crescut aici.

Da, dar şi maică-mea ne muta des.

Nu-i place să cadă în rutină,

aşa că a tot schimbat slujbele, bune şi rele.

Ne-am mutat mult, dar mereu ne-a făcut să ne simţim bine.

Mama ta pare o persoană interesantă.

Da, este. Iar ea e Nadia, de la magazinul de îngheţată Nadia.

Orice ţi-ar oferi, acceptă.

- N-o să regreţi. - Bine.

- Bună, Cara! - Bună, Nadia! Ele Riley.

- Încântat. - Iată specialitatea Nadiei! Gustă!

Shake-ul misterios! Nimeni nu ştie ce pune în el.

Şi nici nu veţi şti. De asta e special.

Vin oameni de peste tot să-l încerce.

- Vă zic. - Înțeleg de ce. E foarte bun!

- Cât îţi datorez? - Nu, e din partea casei.

- Poftim şi ţie unul, Cara! - Mulţumesc.

Poftă bună!

Le dă tuturor milkshake-uri gratis?

Uneori.

- Mă iei cam tare, nu crezi? - Depinde. Are efect?

Poate.

Mai vrei să ne plimbăm un pic?

Ştiu un loc grozav în care să stăm şi să bem astea.

Da, haide!

- E frumos. - Ce privelişte superbă!

E atât de frumos!

În timpul zile, turiştii vin aici cu copiii lor,

iar noaptea vin adolescenţii.

Da? Înţeleg de ce.

- Ai fost şi tu printre ei? - Câteodată.

Dar, sinceră să fiu, locul ăsta e

un mare punct de atracţie al oraşului nostru.

Ţine deschise multe dintre firmele din centrul oraşului,

iar asta se va schimba, probabil, după ridicarea barajului.

Am văzut lucrul ăsta în alte oraşe. Despre unul am şi scris pe blog.

- Aiun blog? - Da.

"Hoinara din Windfields.” E un blog de călătorii.

La început, am călătorit prin orăşele,

dar în ultimii ani am fost mai mult în străinătate.

- Foarte tare! - Da.

Tocmai mi-am scris ultima postare pe blog.

- Am trecut la alte chestii. - Parcă ziceai ceva de o carte.

Exact! E..

E încă în lucru.

Ştiu că pentru tine e doar încă o lucrare într-un alt oraş

în care eşti doar în trecere, dar, pentru cei de aici, asta...

„Reprezintă totul.”

Ştiu că ai multă treabă la muncă, dar mai vreau să-ţi arăt un lucru.

Eşti liber mâine?

Da, sigur.

- Ne vedem la mine la prânz? - Voi fi acolo.

Ne-am înţeles.

- Ţi-am adus cafelele cerute. - Super! Mulţumesc.

- Să vin cu tine la prânzul ăsta? - Nu, lasă. Mersi oricum.

Te pui bine cu domnişoara din casa mare?

Da, ceva de genul ăsta.

- Mersi din nou, Pete! - N-ai pentru ce,

- Bună, micuţule! - "Micuţule”?

Bună! Nu tu. El.

leşi de acolo! Pleacă!

Termină! Deja sperii vecinii. Gata, valea!

Ştii că veveriţele sunt şobolani văzuţi mai bine?

- Aşa ceva e ridicol! - Poftim.

- Mulţumesc. - Cu plăcere.

Să înţeleg că mergem cu asta?

- Aşa vezi râul cel mai bine. - O să te cred pe cuvânt.

Ai mai vâslit până acum într-o canoe?

Nu prea mult.

Am stat în Arkansas cam un an, când aveam 11 ani.

Am fost mult timp pe apă, dar mai mult în pescadoare.

- Dar ştii să înoţi, nu? - Da.

Vrei să ne răstorni?

Dacă rămâi cu noada lipită de traversa centrală, o să fie bine.

- Bine, căpitane. - Scuze.

Îmi vine să fac pe instructoarea din tabere.

- Ai lucrat într-o tabără? - Da.

- În fiecare vară, în liceu. - De ce nu mă miră asta?

Unu, doi, trei!

Mulţumesc.

- Eşti gata? - Gata!

Ştii magazinul de îngheţată al Nadiei?

Ar merge un milkshake de la ea acum.

- Acolo stă ea. - Frumos loc!

Are una dintre casele originale de aici.

Am locuit şi noi acolo Când aveam eu 11 ani.

E un loc drăguţ. Prindeam broaşte mult timp acolo.

Cât ai stat acolo?

Cam un an, poate. Nu-mi amintesc,

Dar avea o barcă veche Cu care ieşeam cu mama,

Aşa am găsit Casa Mare.

Aşa îi zicem casei în care locuim acum.

M-am hotărât pe loc Că o s-o cumpăr într-o zi.

Înţeleg de ce. E un loc grozav.

- Tu stai la casă sau... - Am un apartament la New York.

Nu stau niciodată acolo, aşa că l-am închiriat,

În perioada asta locuiesc unde am următoarea comandă.

- Şi-ţi place asta? - M-am obişnuit,

Îmi convine deocamdată.

Înseamnă că te vei răzgândi cândva?

Sincer, nu ştiu. Poate.

- Mamă! - Nu-i aşa?

A fost mereu locul nostru preferat când eram copii.

Chiar văd de ce.

Umpleam cu gustări o ladă frigorifică

şi stăteam toată ziua aici înotând şi pescuind.

- Era cel mai frumos. - Pescuieşti?

Da, obişnuiam să pescuiesc.

De fapt, cred că ultima oară când am fost la pescuit a fost

în primul an de liceu.

Vara avea loc un derby de pescuit.

Veneam toţi şi câştiga cine prindea peştele mai mare.

În acel an, eu şi Leanne am făcut echipă

şi am dat de nişte băieţi de la şcoală.

Aoleu!

Au vâslit până la noi, iar unul ne-a aruncat un peşte în barcă.

- Un peşte viu? - Da.

Încă avea cârligul în el şi se zbătea.

S-a prins în vesta de salvare a lui Leanne.

- Glumeşti! - Nu.

Îţi dai seama că băieţilor li s-a părut hilar.

Eu eram furioasă. Nu voiam să moară peştele.

L-am smuls şi l-am aruncat în râu, Leanne ţipa. A fost dezastru.

Pariez pe zece dolari că acel tip te-a invitat la balul bobocilor.

Nu-mi spune că ai şi ieşit cu el!

Am fost împreună vreo şapte ani.

Nu s-a încheiat cu bine, după cum ai ghicit.

Nu fi aspră cu tine,

Toţi alegem tâmpenii când suntem mici.

- Şi tu? - Categoric.

De câteva ori. De asta sunt singur de ceva timp.

Aşadar, m-am uitat peste planurile pentru baraj.

- Serios? - Da, iar toată bucata asta de râu,

de la casa mea încoace, o să sece.

În lunile de vară, când apa va fi scăzută, da.

Dar primăvara, când apa e mare, râul ar trebui să arate aşa,

- Da... - Îmi pare foarte rău, crede-mă.

Şi e adevărat că terenurile de la râu îşi pierd din valoare

după construirea unui baraj?

- Aşa e. - Casa Nadiei e fondul ei de pensii,

Înțeleg.

Riley, nu-ţi spun asta ca să te simți prost.

Vreau ca tu, dar mai ales şefii, să înțeleagă

că aceste hotărâri au consecinţe.

Nu e vorba doar de marje de profit şi de slujbe.

Te înţeleg. Sincer îţi spun.

Mulţumesc.

- Îţi mulţumesc foarte mul. - Nu, eu îţi mulţumesc.

- Ne-am distrat ca lumea. - Aşae,

ŞI vreau să te ajut la şedinţa de reevaluare dacă pot.

Serios?

Compania mai are vreo 12 proiecte ca ăsta. Se descurcă oricum.

Dar acea baltă şi casa Nadiei şi casa ta...

Trebuie măcar să încercăm, corect?

Corect.

Mulţumesc.

Ar trebui să ne reîntâlnim să discutăm următorii paşi,

Sigur, dar ar trebui să mă întorc la muncă.

- Corect. - După tine.

- Salut! - Salut! Ce mai faci aici?

Ce zici de bucata asta? Cred că debitul apei e puternic.

- Mutăm acum barajul? - Poate.

Parcă prânzul trebuia să decurgă invers,

- Doar ne uităm la asta. - Gallagher se va înfuria dacă află.

Dacă te dă afară, mă dă şi pe mine. Am de plătit datorii de 50.000 $.

Nu dă afară pe nimeni, crede-mă.

După ce îi dăm de cap, îi prezint planul şi-l conving.

- Nu poţi garanta. - Dacă-i arătăm că e mai profitabil,

cum să refuze?

Nu ştiu. E un risc uriaş de dragul Carlei de pe deal.

O cheamă Cara şi nu e vorba despre ea.

E vorba de datoria noastră.

- E meseria noastră. - Eşti sigur?

Da, sunt sigur. Zău aşa, Pete! Ştii că te susţin orice ar fi,

- Bine, atunci. La treabă! - Super!

- Când vine? - În curând.

- Cum e? - Drăguţ.

Drăguţ şi atât?

Leanne, zău aşa! Avem treburi importante!

- Foarte drăguţ, aşae! - Du-te de aici.

Bună! Leanne, nu? Mă bucur să te revăd.

Azi doreşti o cafea sau iei prânzul?

- Doar cafea, mulţumesc. - Sigur.

Anunţă-mă dacă mai vrei altceva.

- Aşa voi face. - Mulţumesc!

- Bun. - Ce e aia?

Am încercuit câteva locuri care, geografic,

ar fi alternative bune pentru baraj.

Aceea...

Acela e un teren privat, deţinut de familia Holland.

Ar trebui cumpărat şi nu cred că l-ar vinde.

ŞI umblă zvonul că un mare patron de hoteluri a încercat să-l cumpere

cu o sumă de opt cifre, iar ei au refuzat,

Dar aici? Ai văzut locul ăsta?

Cred că ştiu zona aia. S-ar putea să fie bună.

Pete, asistentul meu, spune că jumătate e a primăriei.

- Cealaltă jumătate e privată. - Stai. Nu.

E terenul familiei O'Reilly.

Face parte de zece ani dintr-un proces de succesiune.

- Ar putea fi complicat. - Aşa &. Nu e bine,

Dar aici? Terenul pare să fie destul de abrupt.

Sper ca asta să însemne că râul e adânc, cu debit bun. Ai fost?

E poteca Tarson. M-am gândit şi eu la acel loc.

Ar putea funcţiona.

Din câte ştiu, nu există probleme cu terenul.

Putem să mergem?

Acum?

- Desigur! - Te conduc eu?

Deja am echipamentul în maşină.

Sigur. lau nişte sticle de apă şi ne vedem afară.

Perfect!

Distracţie plăcută!

- Mulţumesc. Şi încetează! - N-am făcut nimic,

Acela e echipamentul tău?

Da. Borsetele astea sunt o invenţie genială.

Sunt ca un rucsac la care ai acces mereu.

Şi ce ai acolo?

Cu asta prelevăm mostre de sol.

Căutăm un amestec bun, fără mult nisip sau pietriş.

- Şi nu trebuie să fie doar argilă. - Am înţeles.

Deşi am picat la geologie la şcoală, aşa că merg pe mâna ta aici.

Mă îndoiesc că ai picat la ceva vreodată.

Bun venit în vârful Tarson!

N-arată rău deloc.

Mersi. Exact ce îmi trebuia.

Acela e locul despre care vorbeam.

Arată bine. Îmi trebuie vreo două minute aici.

Vrei să fac nişte poze?

Mi-am adus aparatul foto din călătorii.

Ar fi grozav. Mulţumesc.

- Bună! - Bună!

- Ai obţinut ce trebuia? - Cred că da.

O să trimit mostra la laborator, dar e perfect până acum.

E o descoperire bună. Bravo, căpitane!

A fost meritul echipei noastre. Sper să dea roade.

O să dea.

Ar trebui să plecăm înainte să se întunece.

Da. Ai dreptate,

Voi scrie restul pledoariei în PowerPoint sau ceva de genul.

Ţine-mă la curent legat de mostrele de sol.

Bine. Ar trebui să ne vedem la o repetiţie înainte de şedinţă.

Sigur, da. Probabil că e o idee bună,

Şi poate ieşim şi la cină într-o zi. Fac eu cinste. Alegi tu locul.

Ca prieteni, desigur, dacă asta îţi doreşti,

Vii pe la mine mâine seară?

Î invit pe Leanne, pe mama şi pe primar.

- Va fi o seară pe cinste. - Bine, Sună grozav!

ŞI nu veni cu nimic. Leanne găteşte grozav.

- Bine, Pe mâine! - Pa!

Noapte bună!

- Salut! Ai stat târziu. - Acum plecam. Ce face Cara?

- Am văzut că ai lăsat-o acasă. - Nu e ceea ce crezi.

Mi se pare cam târziu pentru o întâlnire de afaceri.

Pete...

- Haide... - Ne vedem mâine.

În noaptea aceea, Morgan a stat în faţa focului,

aşteptându-l să se întoarcă.

S-a întrebat dacă era nebună că a lăsat asta să se întâmple.

Sau poate că se simţea în pielea ei mai mult ca niciodată.

Pentru prima oară, în loc să caute un răspuns clar,

şi-a dat voie să se bucure.

şi, la întoarcerea lui, orice îndoială a ei faţă de el

s-a pierdut în negura nopții.

Ce bine ai scris, Cara!

N-o spun doar pentru că-s maică-ta, E foarte bine!

Mulţumesc. Cred că m-am surprins singură, sinceră să fiu,

Ştiam că o să reuşeşti.

Mai uşor cu bucuria, Încă nu e gata. Dar am scris pagini!

- Mamă, tu te ocupi de aperitive! - Gata, mă duc.

Arăţi superb!

- E prea de tot? - Nu. E perfectă.

Mai bine blugii. Exagerez cu rochia.

Ai emoţii, nu-i aşa?

- N-am emoţii! - Pari să ai.

Leanne, fii serioasă!

Am urcat până la tabăra de pe Everest. Fac faţă unei cine.

- Să ştii că ai voie să-l placi. - Du-te. Nu mă ajuţi.

Deschid eu!

Deschid eu!

- Arăţi superb, scumpo! - Mulţumesc, mamă.

Bună, dle primar Berns! Bun venit! Mă bucur că ai sosit.

Nu puteam refuza ocazia să văd interiorul acestei case.

E o comoară a acestui oraş, la urma urmei.

- Mă bucur să te văd, Annie. - Şi eu la fel.

Te servesc cu ceva? Intră!

- Bună! - Bună!

Ştiu că ai zis să nu Vin cu nimic, dar...

- Mulţumesc. - Arăţi fenomenal!

- La fel şi casa! - Mulţumesc.

Vrem să schimbăm unele chestii în următorii doi ani.

Băile şi vopseaua, chestii de genul. Dar vreau să păstrez restul aşa.

Familia Duvall a păstrat foarte bine istoria acestui conac.

- Vreau să continui şi eu asta. - Duvall erau foştii proprietari?

Da. Au fost căsătoriţi 50 de ani, Au crescut trei copii aici.

S-au mutat doar ca să fie mai aproape de familie.

- Sunt un exemplu. - Da.

Ţi-e foame? Leanne a gătit cât pentru o armată.

Sunt lihnit!

Leanne, puiul a fost delicios.

Mulţumesc! Am folosit reţeta salatei de pui de la restaurant,

doar că e fierbinte.

- Ştim că e preferatul tău. - Drăguţ din partea voastră.

- Scuze că nu e friptură de vită. - N-ai de ce. A fost grozav.

Cara o urăşte, deci...

N-o urăsc! Doar că nu e preferata mea.

- A fost vegetariană cinci ani. - Facultatea te poate schimba.

Greg, spune-ne la ce să ne aşteptăm de la şedinţa de evaluare.

Sper să nu fie o cauză pierdută.

- Mamă! - Întreb doar ca să ne pregătim.

Ştii că o să fie un dezastru pentru oraş dacă se aprobă,

dar şi pentru valoarea acestei case minunate,

pentru care fiica mea a strâns bani 25 de ani.

Vom prezenta argumente bune firmei şi oraşului

şi cred că vor vedea şi ei ce vedem noi.

- "Noi'? - Da.

Cara m-a convins de ideea că poate că acest loc

nu e cel mai potrivit.

Mă bucur pentru voi. Abia aştept să vă văd prezentarea.

Mulţumim, dle primar Berns.

Dar eu sunt doar un membru al comitetului.

- Suntem cinci în total. - E bine de ştiut.

Greg, Vrei să vezi veranda de jur-împrejur?

Are o vedere grozavă la râu.

- Sună minunat. - Bine.

Mă duc să aduc nişte desert.

- Mă întorc. - Super!

Ne vedem în curând.

- Ne găseşti aici. - Bine.

Puiul a fost excelent.

Îţi mulţumesc pentru sprijinul acordat.

Cu plăcere.

Aici scrii?

Nu. Am un birou cu vedere splendidă la rulota ta.

- Glumeşti! - Nu.

- Unde? - Vrei să-l vezi?

- Acolo &. - Îmi pare rău.

Nu e vina ta.

- Aici se întâmplă magia? - În unele zile.

În aftele, doar oftez de frustrare.

E un loc frumos.

Când eram mică, stăteam vizavi de râu şi mă uitam la locul ăsta,

la fereastra asta, imaginându-mă scriind aici

cu priveliştea asta.

Dacă totul decurge bine, mutăm rulota de acolo în curând.

- Asta e cartea ta? - Da. Mă rog, o parte din ea.

- Eşti mulțumită de ea? - Oarecum.

Editura mea insistă să adaug un personaj cu rol romantic.

Îl cheamă cumva Riley?

Ei bine, nu-s obişnuită să scriu poveşti de dragoste, Nu-s sigură.

Dece?

Pentru că dragostea n-a fost niciodată un atu de-al meu.

- Mai puţin cu tipul de la bal. - Printre alţii.

- Dar nu-s obişnuită să scriu. - Însă ar putea fi un lucru bun.

Se spune că aşa se întâmplă cele mai bune lucruri.

"Se spune"?

Da. O spun ăia motivaţionali de pe internet.

Caut pe Google citate motivaționale mai mult decât recunosc.

Toţi căutăm.

Dacă ai nevoie de un cititor pentru cartea ta, o fac cu mare drag.

O să ţin minte asta.

- E totul în regulă? - Da...

Poţi să răspunzi. Te rog!

- Eşti sigură? - Da.

Bună seara, domnule Gallagher!

Da, voi fi acolo.

- Ei bine? - Şeful meu a sosit în oraş

şi ar trebui să plec.

- E totul în regulă? - Da. Stai liniştită. Ne vedem mâine.

CAFENEAUA LUI LEANNE

- Vreun semn de la Riley? - Nu.

N-am mai vorbit de aseară. L-am sunat, dar nu răspunde.

Când e şedinţa? Te descurci fără el dacă e cazul?

Da, dar n-am rapoartele laboratorului sau studiul lui de fezabilitate.

- Fără ele... - O să apară.

- Cred că s-a implicat mult. - Nu ştiu, Leanne.

Am sentimentul că totul o va lua pe arătură.

De obicei am dreptate în astfel de situații.

Sunt sigură că nu e nicio problemă. Mai sună-l o dată.

Ai făcut toate astea fără aprobarea mea?

Trebuia să vă fi întrebat mai devreme, aşa e.

Dar am vrut să prezint cea mai bună soluţie pentru toţi.

Am lucrat luni bune la evaluări, la acte

şi la aprobări pentru locul ăsta!

Proiectul e în lucru de un an şi, acum, în câteva săptămâni,

ai încurcat tot.

Aţi făcut multă treabă bună, dar cred că ne-am grăbit.

Trebuia să fi vorbit mai mult cu comunitatea.

Dacă vă uitaţi la propunerea noastră, veţi vedea că noul amplasament

ar putea fi mai profitabil. Rezultatele de la laborator...

Regret. E prea târziu. Continuăm aşa.

Ştiu că crezi că faci bine,

dar doar îi faci pe oamenii ăştia să spere degeaba.

Când barajul se va construi conform planului,

iar toţi vor fi dezamăgiţi, va fi din vina ta,

- Dle Gallagher, uitaţi-vă pe... - Destul! Fă-ţi bagajele.

Pleci cu următorul avion.

- Ţi-a dat vreun semn? - Nu.

Cred că glumeşti!

A fost bună asta.

E toată lumea aici?

Greg, îmi voi reprezenta singur compania azi,

Am înţeles. Să începem, atunci! Vă mulţumesc tuturor că aţi venit.

E ultima şedință de evaluare a proiectului PowerGen

de pe şoseaua Robertson, numărul 4928.

Fiecare tabără va avea zece minute să-şi prezinte argumentele.

Dacă vom găsi motive pentru a amâna proiectul, vom vota,

Majoritatea voturilor câştigă. Clar?

Domnule Gallagher, începeţi dumneavoastră.

Cu mare drag!

Poftim, Greg!

După cum ştiţi, avem peste 60 de ani de experiență în hidroenergie.

Am construit printre cele mai inovatoare baraje din ţară,

în locuri în care se spunea că ar fi imposibil.

- Salut! - Salut.

Ai auzit că s-a întors Gallagher? A venit din senin şi m-a dat afară.

- Păcat. - Şi nu-s rezident

şi n-am voie la şedinţă.

Nici n-am reuşit să trimit rezultatele analizei solului.

Cara a rămas singură. Nici n-am apucat să vorbesc cu ea.

Nasol.

- Pete... - Da?

Pete, de ce l-ai sunat?

Urma să afle oricum.

Ţi-am zis că urma să-i explic tot ca să-l convingem.

- Ai zis că n-avea legătură cu fata. - N-avea! Nu în totalitate, mă rog.

Tu ai o bază în spate care-ţi permite să rişti,

dar eu doar încerc să supravieţuiesc.

Dacă mă dă afară, n-am de muncă

şi nu-mi plătesc datoriile de student. Înţelegi?

Îmi pare rău.

Înţelegem importanța noilor locuri de muncă într-o comunitate mică.

Suntem aici să vă ajutăm.

Mulţumesc.

Mulţumesc, domnule Gallagher.

Acum, le vom da cuvântul membrilor comunităţii.

Vreau să spun câteva cuvinte, dle primar.

Te rog.

Î înţeleg argumentele domnului Gallagher

şi apreciez nevoia de locuri de muncă în comunitate, dar cu ce preţ?

În ultimii zece ani, am călătorit în lume

şi am scris despre orăşele ca al nostru,

mici colţuri de rai, pitoreşti, pe malul râului

şi cu comunități foarte închegate, unde peisajul însuşi

e înrădăcinat în oraş.

Unul dintre locurile mele preferate pe care le vizitam în vest

era Silver Hills.

Am fost acolo prima oară în 2013,

Pe atunci, scriam un articol despre multitudinea de locuri

de pe malul râului unde se adunau familiile

la nunți, zile de naştere şi absolviri,

locuri cu tradiţii vechi de generaţii întregi,

precum concursuri de pescuit, derby-uri şi târguri de toamnă,

cum avem şi noi aici, în Windfields.

Asta, până când a fost construit un baraj hidroelectric.

A adus acesta locuri de muncă în comunitate? Da.

Dar, când m-am întors în acel oraş, ani mai târziu,

am văzut că locurile care-l făcuseră o comunitate vie şi primitoare

dăduseră faliment.

Restaurantele, pensiunile, galeriile de artă

şi până şi portul turistic dispăruseră.

Turismul s-a năruit,

Valoarea terenurilor a scăzut, iar locuitorii au plecat.

Există o diferenţă dintre nişte numere pe o pagină

şi schimbarea resimțită fizic undeva unde se întâmplă aşa ceva.

Poţi să tai rădăcinile unui copac şi va rămâne copac, dar, în final...

Obiectez!

Nu cred că metaforele fără rost sunt de ajutor aici.

Domnule, nu suntem la tribunal.

Cara, continuă, te rog.

Nu-s aici să vă sperii şi ştiu că toţi vrem

să ne hrănim familiile şi să ne ducem copiii la şcoală.

De aceea, eu propun cea mai bună soluţie.

Păstrăm locurile de muncă şi nu distrugem oraşul

mutând pur şi simplu barajul la 20 de minute în aval.

Recunoaşteţi cu toţii poteca Tarson, cred.

Mutarea barajului aici ar duce inundaţiile, secatul

şi restul efectelor adverse departe de comunitate,

păstrând locurile îndrăgite

care ne fac oraşul special şi ne definesc identitatea.

Domnişoară Durant?

Apreciez ce încerci să faci, dar s-au făcut studii pe acel teren?

Nu, dar o sursă de încredere mi-a zis că acest loc e ideal.

O sursă de încredere? Unde e?

- Nu ştiu. - Domnule primar Berns,

cred că dra Durant are de ce să fie supărată,

ŞI eu aş fi supărat dacă așa ceva mi-ar strica priveliştea.

- Nu despre asta e vorba! - Dar nu putem anula luni de muncă

pentru un loc care n-a fost nici măcar aprobat de un expert.

Între timp, locuitorii acestui oraş aşteaptă munca

şi, sincer, cred că ar fi iresponsabil să amânăm asta

pentru obiecţiile unei cetăţene.

- Nu e singura îngrijorată! - Toţi suntem îngrijorați.

- în pericol afacerea mea! - Şi a mea! La fel şi casa mea!

Cum spuneam, dle Gallagher,

aceşti oameni sunt mai mult decât nişte numere pe un tabel.

Îţi mulţumesc, Cara.

Dacă asta e tot, comitetul va vota.

Cine e pentru amânarea construirii barajului?

Cine e pentru continuarea lucrărilor?

Ei bine, asta a fost.

Construirea barajului hidroelectric pe drumul Robertson, numărul 4928,

va continua conform planului.

Mulţumesc.

- Dle primar, proiectul va fi grozav. - Felicitări!

Mulţumesc, Sheryl.

- Îmi pare rău, Cara. - ŞI mie, mamă.

Cara, ce s-a ales de rapoartele de la laborator? Unde-i Riley?

Nu ştiu. Poate s-a răzgândit.

- Mare păcat. - Într-adevăr.

Trebuia să se fi aşteptat la asta. Abia îl cunoscuse, totuşi,

Poate că sentimentul simţit de ea era doar un semnal de alarmă,

ca un gard electric

care îi avertizează pe prizonieri să nu evadeze!

Bună, draga mea.

Văd că faci progrese.

- E noul deznodământ? - Da.

- Nu pare a fi unul fericit. - E unul realist.

Cara...

Nu lăsa situaţia cu Riley să-ţi strice cartea.

Mamă, n-are nicio legătură cu Riley.

Un cuplu nu ajunge mereu împreună în viaţa reală.

- Ai vorbit cu el? - Nu. E doar un alt bărbat

care mă lasă fix la greu.

Nici nu ştii ce are de spus. Nu te închide aşa uşor.

Nu mă închid. Scriu, nu-i aşa?

- Da. - Ar trebui să mă reapuc.

Bine.

- Am reuşit. - Ai încheiat-o?

Mi-a luat toată noaptea, dar i-am trimis-o lui Marianne.

Foarte bine, scumpo!

- Bună. - Bună!

Îmi pare rău pentru ieri.

- Te-am sunat de câteva ori. - Ştiu. Aveam de lucru la cartea mea.

Înțeleg.

- Uite... Voiam să-ţi explic... - Nu mai contează,

- Am pierdut votul. - Contează pentru mine,

Vreau să ştii că n-am dispărut intenţionat.

Şeful meu a venit din senin.

Pete i-a zis planul nostru şi, înainte să-i explic,

m-a mutat la un alt proiect.

- Bine. - N-am avut voie la şedinţă

şi n-am avut timp să explic...

- Îmi pare rău. - Bine.

- "Bine"? Cara, zău aşa! - Ce mai e de zis?

Te rog! Ştii că nu te-aş lăsa de izbelişte vreodată!

De unde să ştiu? Abia ne cunoaştem.

Nu-i adevărat.

Te-am cunoscut săptămânile astea şi există ceva real între noi.

Zău? N-a însemnat prea mult dacă ai renunţat aşa uşor.

N-am renunţat! Am fost mutat!

Măcar te-ai opus? Pentru că eu am văzut

că, la primul obstacol, u te-ai dat bătut.

Nu asta s-a întâmplat! Îmi pare rău că te-am dezamăgit.

Nu m-ai dezamăgit doar pe mine,

ci şi pe familia mea şi pe tot oraşul!

- Cara... - Nu!

Mai bine pleci.

Chiar asta vrei?

Da.

Acum, dacă-mi permiţi, mă duc să mă bucur

de ultimele mele ore pe malul râului Înainte să înceapă lucrările.

- Cara, dragă, eu sunt! - Bună, Marianne!

Am primit paginile.

- Ce repede le-ai rescris! - Cum ţ s-a părut?

A fost chiar captivant.

- Dar? - Dar...

Cara, cuplul trebuie să ajungă împreună, nu crezi?

Ai reuşit foarte bine să faci din ei perechea perfectă.

Yin şi yang, piesele din puzzle care se completează, tot tacâmul,

şi, pe urmă, cum adică? Nu ajung împreună?

M-a înfuriat!

- În viaţă nu-i aşa, Marianne. - Nu fi aşa cinică, scumpa mea!

Cu Craig al meu sunt măritată de 31 de ani, cred.

E impresionant. Felicitări!

Tot ce vreau să spun e că e posibil.

Deci nu vrei să-i accepţi aşa?

N-o să spun "ni dar mi-aş dori să te răzgândeşti.

- Am încredere în tine, bine? - Bine.

Trebuie să ajung la o şedinţă. Vorbim mai încolo.

În regulă? Pa!

Spune-mi ce crezi şi nu minți.

Sinceră să fiu, mamă? Ţi-au ieşit.

Ar trebui să le vindem la restaurant.

Super! Cara, tu ce părere ai?

Cara, eşti în regulă?

- Da, n-am nimic. - Serios?

Fiindcă îmi aduci aminte de Eeyore,

Nu ştiu de ce-s aşa supărată. îmi trăiesc visul!

Am cumpărat casa noastră de vis. Voi fi scriitoare la editură.

- Suntem împreună... - Ceva lipseşte.

- Sau cineva. - Poftim? Nu!

Abia îl cunosc!

- Nu contează. - Şi nu e un tip prea bun.

Nu-i corect! Măcar l-ai ascultat înainte să-l goneşti?

- Fireşte că da! - Mai vorbeşte cu el o dată.

Nu, n-are rost. Am multe pe cap şi o să-mi treacă.

De ce trebuie să-ţi treacă?

De ce nu renunți un pic la lista ta cu lucruri de făcut

şi trăieşti şi tu un pic?

Dacă n-o să se aleagă nimic?

Tot timpul acela va fi irosit. Va fi de pomană.

Dragă, nu e niciodată de pomană.

Nu. Nu vreau să mă încurc singură. Am prea multe de făcut.

ŞI o să le faci. Aşa eşti tu,

Dar poţi să ai şi relație, şi carieră de succes.

Soţii Duvall au avut asta.

Îl iubeşti, nu-i aşa?

- Poftim? - Ştiam eu!

- Trebuie să te duci după el. - Da.

- Dar... - Fără "dar"!

- Orice s-ar întâmpla, o să fie bine. - Orice ar fi, nu?

la fursecurile, să fie.

N-aş porni cu dreptul dacă-l tot mituiesc cu mâncare.

- Dar funcţionează! - Aşae,

Du-te! Mult noroc!

Poţi! Du-te!

Pe bune...

- Sper să funcţioneze. - ŞI eu,

Riley?

Eşti?

Bună, Pete!

Bună, Cara. Scuze. Îi strângeam lucrurile lui Riley. A plecat aseară.

- Unde? - Înapoi la Chicago.

Plec şi eu cu următoarea cursă.

Înțeleg.

- Vrei să-i spun că ai venit? - Nu, n-are nimic.

Poftim! Să le ai pentru drum.

Mulţumesc.

Cu plăcere.

Ce s-a întâmplat?

- S-a întors la Chicago. - Da?

- Poate aflăm unde stă, ca să... - Nu. E prea târziu.

Şi am mult de muncă.

- Cara, e fantastic! - Încă n-am terminat.

- Vrei un ceai? - Mai degrabă o cafea.

- Şi fără scorţişoară de data asta. - Am înţeles.

În timpul zilei era mai uşor.

Morgan se relaxa muncind şi vorbind cu prietenii.

Dar noaptea o lovea acel val necruţător,

care îneca totul, până când rămânea doar ea, în întuneric,

gândindu-se la el până la răsărit,

știau că soarta nu ţinea cu ei și că încăpăţânarea ei

şi tendinţa lui de a se izola vor fi greu de depășit.

Dar ştiau ca locul in care se afunda când lucrurile scapă de sub control,

acel sentiment profund care i-a unit atâţia ani

şi nu s-a diminuat, există.

Se vor coase la loc unul de celalalt

şi vor deveni mai puternici împreună, cu fiecare copcă.

- Cum merge? - Cred că-s gata,

Serios?

- Cred că eşti uşurată. Felicitări! - Mulţumesc.

Bună, dle primar Berns! Cu ce te servesc?

Cu un caffe latte, te rog, dar fără spumă.

S-a făcut!

- Cara, draga mea! Bine lucrat! - Mulţumesc. Despre ce vorbeşti?

Despre mutarea barajului. Am primit înştiinţarea la primărie,

Riley a găsit nişte discrepanţe

în studiile de fezabilitate, iar autorizaţiile au fost retrase.

- Poftim? - Da!

PowerGen a decis amânarea proiectului până evaluează noul loc.

- Sfinte Sisoe! Foarte tare! - În regulă...

- Eşti sigur? - Da, sunt sigur!

- Te-ai întors! - Mai aveam de lămurit câte ceva.

Aşa se pare. Am auzit că mută barajul mulţumită ție.

Gallagher a ascuns un studiu de fezabilitate contra acestei zone.

Eu am mers la conducere şi am convins-o de planul nostru.

- Serios? - Ţi-am zis că nu voiam să renunț.

- Îţi mulțumesc. - Cu drag.

Îmi pare rău că am fost atât de aspră atunci.

Eram foarte supărată pe situaţie şi nu eram gata să ascult.

Ştiu. Înțeleg.

Adevărul e că, atunci când m-am mutat

şi cumpărasem casa, eram concentrată.

Aveam obiective de îndeplinit şi n-aveam timp de dragoste.

Dar, pe urmă, te-am cunoscut,

Eşti un tip incredibil

şi eşti atât de amuzant, de deştept şi de dulce...

ŞI m-ai luat prin surprindere.

Nu m-am aşteptat să mă îndrăgostesc de tine...

...dar am făcut-o.

Ştiu că pleci la Chicago şi înţeleg dacă nu crezi că ar merge relația...

Cara, nu plec nicăieri.

M-au pus la cârma construcţiei în noua zonă.

M-am întors să fiu sigur că-ţi mută rulota de aici.

Şi, desigur, ca să te văd.

Zău?

Fii serioasă, Cara! Ştii ce simt faţă de tine.

Nu pot să zic că m-am ascuns.

Acum, dacă îmi dai voie să te scot la cină...

- La Fountainhead e frumos. - Pe bune?

Mai e şi un magazin de clătite pe strada Main. Sunt foarte bune.

Ador clătitele.

- Şi desigur, putem merge la Leanne. - Şi acolo îmi place.

- Unde mergem mai întâi? - Oriunde doreşti.

Au ştiut de la început că nu va fi uşor,

că apele se var tulbura inevitabil,

dar ştiau şi că prin furtună se trece cel mai bine

dacă lasă curentul să-i poarte oriunde trebuie sa ajungă, împreună.