Original subtitles

VIAȚA ESTE UN ROMAN

Iubire...

Iubire...

Iubire, iubire, iubire...

Au venit toți.

Jean !

Da, domnișoară.

Ei bine, Forbek, ne-am prezentat.

Vă mulțumesc că ați venit.

Raoul, prietene...

Livia !

Veniți... Veniți !

Dați-mi voie, domnule !

Prieteni... Căci toți îmi sunteți prieteni vechi și dragi.

Că ne-am întâlnit pe băncile școlii

sau aiurea, în călătorii îndepărtate,

am schimbat, de-a lungul anilor, tot felul de idei și de proiecte.

Eu le știu pe ale voastre,

iar voi știți foarte bine ce-mi doresc eu încă din copilărie.

O lovitură a sorții, moartea unei ființe dragi,

îmi permite să-mi realizez acest vis chiar aici.

Am cumpărat terenul și pădurile din jur.

Lucrările vor începe într-o lună.

Alexandre Patinier, prietenul nostru, a pus planul pe hârtie.

Despre ce vorbești ?

La 12 ani, voiai să-l asasinezi pe țar, să-l omori pe taică-tău !

E un castel ? Un palat ?

Un palat ? Un castel ?

Un castel ?

Mai degrabă, un templu. Templul fericirii...

Livia, prietenă dragă,

pentru că veți fi vestala acestui templu...

Vă revine onoarea.

Proiect pentru domnul Michel Forbek

Această reședință va fi în egală măsură și a voastră.

Când va fi gata, o sărbătoare imensă ne va reuni

și vom sărbători căsătoria mea cu cea pe care am ales-o dintre toate,

logodnica mea preaiubită, Livia...

Sâmbătă, 3 februarie 1914

La revedere ! Să fiți cuminți !

La revedere !

Sigur nu mergeți un pic cam repede ?

Nu vă faceți sânge rău, dră Rousseau !

Acuși ajungem.

Acesta este ?

Se pare că metoda dnei Holberg este foarte interesantă.

Putem spune că e specială.

O chestie modernă, în care puștii nu fac nimic.

În plus, costă o căruță de bani.

Pe scurt, nu e pentru puștii noștri.

- O să predați aici ? - Nu ! E o școală privată.

Eu fac parte din învățământul public.

Am venit să particip la un grup de lucru, un colocviu despre educație.

Profităm de vacanța de Toți Sfinții ca să ne adunăm aici.

La castel ? Localnicii îi spun "castel", ca acum 60 de ani.

Nu l-au terminat niciodată. L-au început înainte de 1914,

dar a venit războiul și au rămas fără bani.

Apoi, au ridicat chestia asta.

Tata l-a cunoscut pe constructor,

un străin, un peruvian sau un iugoslav... parcă.

Avea pe undeva mine de aur, de petrol sau de diamante,

nu se știa nimic precis.

Au venit oameni de peste tot să-l vadă.

Oameni din lumea bună, femei splendide...

Femei cum nu mai vezi azi.

Apoi, a plecat și totul a rămas în paragină.

În 1936 a fost tabără, apoi, s-a instalat Gestapoul,

iar acum este colegiul dnei Holberg.

Aș vrea să-i dau acestui colocviu o culoare...

Micuța mea Elisabeth !

Georges !

- Ce mai face mama ta ? - Așteptăm rezultatele analizelor.

Vino ! O să te prezint câtorva dintre prietenii noștri.

Robert. Robert Dufresne. Îngerul nostru păzitor !

Grație lui am putut găzdui seminarul de anul acesta

într-o clădire absolut remarcabilă,

caracteristică arhitecturii simboliste de început de secol.

Elisabeth Rousseau, învățătoare cu idei uimitoare.

Domnișoară, bun venit la colocviul "Imaginația educației" !

Pardon, "Educarea imaginației".

Robert o face pe prostul.

- Părintele Jean Watelet. - Domnule abate...

Spuneți-mi Jean.

- Avem nevoie de bărbați puternici ! - Auzi, Robert...

E ușor ca o pană ! Ce aveți aici ? Săpunele și șervețele ?

Jean ! Vertebra ! Gândește-te la vertebra ta !

Atențiune ! Nu atât de sus !

Ușurel ! Cu grijă !

Dle Dufresne !

Să vă reamintesc care era înțelegerea ?

Doar nu vă imaginați că aduceți chestia asta la castel !

- Dragă doamnă Holberg... - Domnilor, doamnelor, dragi tineri...

Regret dacă v-am părut atât de puțin ospitalieră.

Dar putem vorbi despre libertate

dacă nu ne cunoaștem drepturile și îndatoririle ?

Cum astea trebuiau spuse, le-am spus.

Nu-mi mai rămâne decât, sarcină infinit mai agreabilă,

să vă urez bun venit.

Doamnă...

Dna Holberg, directoarea colegiului nostru.

Trebuie să ne înțelegem, căci, deși metodele noastre diferă,

scopul nostru e comun, să facem din copiii încredințați nouă

oameni demni de acest nume, oameni noi,

care vor ști să facă din această lume "plină de zgomot și de furie"

un univers de frumusețe, de armonie și de iubire.

Deci unde punem asta ?

O lăsați afară.

Nu se poate !

O putem duce în sala de mese sau în grădina de iarnă.

Dră Obertin, nu complicați lucrurile intervenind

într-o dezbatere privind raporturile dintre colocviu și colegiu.

- Sunteți profesoară la colegiu. - Tocmai. Fac parte din colocviu.

Faceți parte și din colocviu.

Ați acceptat să vă ocupați de copiii care n-au plecat în vacanță. Atât.

Nu sunt decât trei copii...

Am obosit să repet la nesfârșit... Adevărata libertate...

Este Guarini ! Walter Guarini !

Guarini ! Este Guarini.

Walter Guarini. Guarini, Guarini...

Guarini !

- Georges Leroux ? - Da.

Arătați așa cum scrieți.

Nu scriu de mână, bat la mașină.

Mă refeream la stil. Semănați stilului dv. epistolar.

- Ce oroare ! - Ce spuneți ?

E comestibilă drăcia asta ? Se mănâncă ?

Ce ?

Asta nu e arhitectură, e patiserie.

Mulțumesc. Vă mulțumesc că ați venit. Sunt foarte, foarte încântat.

Țineam mult la prezența dv.

Ea conferă colocviului nostru

o dimensiune interdisciplinară și internațională.

Dar nu mi-am primit încă cecul. Unde-i Nora ? N-a venit încă ?

Nora Winkle ? O așteptăm să apară dintr-o clipă într-alta.

Dragi prieteni, bucurați-vă ! Îl avem printre noi

pe omul care va schimba oamenii schimbând orașele.

Dle Guarini...

Dna Holberg, creatoarea metodei Holberg.

Fiți bine-venit la instituția Holberg !

Hans Siegfried Holberg ! Cât vă invidiez, doamnă,

că l-ați cunoscut pe acest om special !

Dar și mai mult îl invidiez pe el, că a avut o asemenea soție...

- Ce facem ? - Atenție, îmi scapă din mână !

Vedeți-vă de treabă, prieteni ! De ce ați rămas înțepeniți așa ?

Vedeți-vă de treabă, intrați ! Vin și eu imediat.

Atenție, copii ! Treceți în față !

Dnă Holberg, Nathalie... Știu totul despre dv., chiar și numele mic.

- Scuzați-mă ! - Vă rog...

Mulțumesc, domnule. Vă sunt recunoscătoare.

Dar...

Acum cinci ani, îmi propusesem să-mi celebrez căsătoria

în ziua în care mi-aș fi oferit locuința prietenilor mei.

Dar nebunia oamenilor a decis altfel.

Câți dintre cei care-mi cunoșteau proiectul mai sunt printre noi ?

Câți n-au dispărut în condiții atroce ?

Cel care a desenat planurile, Alexandre Patinier,

ucis la Charleroi...

Laferriere a murit în Somme. La fel, Marquet, Grunbert !

Trévoux, mort în 1917, la Salonic...

Imperii s-au prăbușit,

averi, printre care și a mea, au fost spulberate.

Iar cea pe care mi-o doream de soție s-a unit cu altul.

Am călătorit mult...

Lucrările au fost întrerupte. Am fost mereu la un pas să renunț.

Nici azi nu consider că opera noastră este desăvârșită.

Dar este imperios să consacrăm acest templu al fericirii

unei noi fericiri.

- Unei noi fericiri ? - Deci începem petrecerea ?

O petrecere ? Mai degrabă, o experiență.

Poate că ar trebui să spunem "călătorie"...

Deși nu ne vom mișca de aici.

Ce amuzant o să fie !

Dacă palatul nu e terminat, să lăsăm distracția pe mai târziu,

când se va mai usca vopseaua.

Nu mai puteam aștepta.

Ai fost rănit în timpul războiului ?

Și eu. Am fost rănit până în adâncul sufletului.

Am așteptat, am așteptat, am încercat să-mi sufoc durerea...

Dar astăzi nu mai pot !

Și nu sunt singurul, sunt sigur de asta !

De aceea v-am ales pe voi,

pentru că sunteți prietenii mei, pentru că vă cunosc !

Nu suntem oare cu toții niște fiare rănite ?

Animale rănite, care strâng din dinți ca să nu urle de durere ?

Această suferință, care a făcut din noi niște asasini în acești patru ani,

nu este, dintre toate legăturile care ne apropie, prieteni,

nu este oare cea mai puternică, cea mai solidă ?

De fapt, ce vrea ?

E un joc, doar un joc ! Se amuză, doar se amuză !

E de râs, e de râs !

Dar armonia ?

Armonia...

Armonia ?

Da, armonia... Va domni ea între noi ?

În niciun caz ! Căci trăim într-o lume

în care armonia a fost gonită pentru totdeauna !

Unde nimic și nimeni nu este la locul său.

Este cauza nefericirii noastre comune.

Eșecuri, trădări,

iluzii pierdute, dorințe neîndeplinite, voințe strivite !

Unul posedă sau crede că posedă o femeie, care nu-l iubește,

care e dorită de altul, în timp ce ea și-l dorește pe al treilea !

Nu-i așa, Jeannetier ?

Unul este bogat, prea bogat. Nu-i așa, Garcin ?

Altul este sărac, prea sărac.

Dar și unul, și celălalt, în mod ciudat, suferă

și își ascund cu grijă... unul bogăția, altul sărăcia.

Nu-i așa, Zimmermann ?

Există printre noi o mamă care-și urăște copiii și suferă din cauza asta.

Un fiu care dorește moartea mamei sale și suferă din cauza asta.

Un doctor conștient că e incapabil și care suferă din cauza asta !

Toți suferiți ! Toți plângeți !

Destul ! Destul !

Destul ! Destul !

Paltonul ! Mașina ! Pălăria ! Plecăm !

Eu plec ! Mașina ! Paltonul ! Pălăria !

Nu rețin pe nimeni ! Testele pe care vreau să le efectuați

necesită o supunere totală.

O încredere absolută.

Plecați, plecați repede !

Dar, dacă rămâneți,

va trebui să locuiți aici săptămâni lungi,

fără să comunicați cu exteriorul, ca o omidă în coconul său,

zidiți de vii, cu ușile și cu ferestrele atât de bine ferecate,

încât nici lumina, nici vizitatorii nu vor putea să intre.

Dar sufletele voastre

și mințile voastre trebuie să ignore zgomotele lumii.

Până în ziua celei de-a doua nașteri, ziua renașterii voastre.

Vom reface capacitatea noastră de înțelegere,

vom elimina cele 20-30 de secole de imbecilitate, de dezordine universală,

vom pregăti o imensă fericire pentru generațiile prezente și viitoare.

Vom restabili armonia pierdută.

Dar tu, Livia ?

Eu ? Eu sunt fericită.

- Ești sigură ? - Da.

- Atunci, de ce rămâi ? - Suntem prietenii tăi.

Dacă rămâi...

Ferecați totul ! Uși, ferestre, totul !

Bună ziua, copii ! Castelul Forbek e departe ?

Școala, instituția Holberg.

Colegiul, dacă vreți.

Nu e departe. Drept înainte și la stânga.

Mulțumesc, sunteți foarte drăguți.

La naiba !

Porcăria naibii !

M-am săturat ! Trebuie să mergem pe jos. Vii ?

Nu, rămân aici. Păzesc mașina.

Cum vrei !

Ce-i rahatul ăla de pe capul tău ?

- Ce-a spus ? - Că ți-ai vârât capul în rahat.

E o cască de tamponare, o armă împotriva dușmanilor.

- O armă împotriva dușmanilor. - O armă ? Dușmani ?

- Rahat cu perje ! - Frédéric, arată-i !

Dușmanii noștri, răutăcioșii, mâncătorii de rahat,

cei care ne sâcâie, care ne sparg toate lucrurile...

Cei care mănâncă prăjitura și ne lasă supa.

Regii răi care ucid, hoții de comori,

cei care ard casele și ne fac să plângem.

Urâciunea roade pământul,

totul e murdar și miroase greu,

plouă tot timpul...

Unii mănâncă prăjituri,

iar cei mai mulți mănâncă supă de urzici.

Oamenii cinstiți sunt la închisoare,

sunt torturați și jefuiți.

Copiii sunt uciși,

iar asasinii sunt bogați și puternici

și stăpânesc regatul.

E întuneric, nu auzim nimic, decât ropotul ploii

și lacrimile săracilor.

Dar timpul tău a venit, totul se va schimba !

Du-te, de-acum ești mare și puternic !

Du-te, adu din nou dreptatea, fericirea și armonia !

Du-te și ia de la bogat banii pe care i-a furat

și dă-le banii celor săraci, căci tu ești regele adevărat.

Atunci, nu vor mai fi nici praf, nici mizerie.

Toți vor mânca prăjituri în fiecare zi.

N-o să mai suferim de frig, dinții n-o să ne mai doară,

nu vom mai cădea din picioare, vom trăi o sută de ani !

Te du !

Te du !

A venit vremea fericirii să se aștearnă...

A venit vremea fericirii să se aștearnă...

A venit vremea fericirii să se aștearnă...

... este cetatea tuturor bucuriilor posibile,

iar această cetate trebuie creată de imaginația copiilor.

Trebuie să construim școli.

Da, școli umblătoare, mobile, instabile,

nedisciplinate,

de unde copiii noștri se vor putea lansa

nu spre cucerirea lumii așa cum este ea,

ci spre construirea,

inventarea unei lumi în întregime noi.

O lume așa cum ar trebui să fie.

Aceste școli ale viitorului n-ar trebui gândite

ca niște uzine care produc cunoștințe,

ci ca niște ateliere de creație, a căror deviză ar putea fi

aceste sublime cuvinte de Giuseppe Verdi:

"Să copiezi originalul este bine, desigur,"

"dar să-l inventezi este mult mai bine !"

E rândul dv., părinte !

Mai întâi,

aș vrea să-i spun amicului Walter Guarini

că citatul din Verdi nu înseamnă absolut nimic.

Jean, nu ești aici ca să-l critici pe Verdi,

ci pentru a te prezenta după uzanțe prietenilor noștri,

care nu te cunosc decât din auzite.

Jean Watelet e un preot catolic

și un partizan înfocat al desființării școlilor.

Juliette Watelet, sora preotului.

Nu cred în Dumnezeu, dar cred în informatică.

Și mai cred în școală ! O să vă arăt cum un computer...

Când veți accepta să-mi arătați chipul dv. adevărat ?

Nu înțeleg, dle Guarini, ce chip ?

Spuneți-mi Walter.

Juliette, este imposibil să comunici cu un ecran

în modul realității obiective.

Chipul unei fete care mi-ar dărui un zâmbet adevărat.

- Dar zâmbesc... - Da, tot timpul.

Prea mult. Le zâmbiți tuturor și nimănui în mod special.

Nu aveți decât doi ochi, cu care nu vedeți în infraroșu sau în ultraviolet.

La orele mele, nu e nevoie de calculatoare.

Sunt educator la grădiniță. Îl las pe copil să-și trăiască viața.

Nu forțăm o roză să înflorească.

Cuvintele și ideile îi vin așa cum îi cresc și dinții.

- Mă dor dinții. - N-ai trandafiri fără grădinari !

Văd că suntem cu toții de acord, nu avem decât un scop,

înflorirea tuturor facultăților, fericirea,

fericirea copiilor noștri !

Bravo !

În loc să râdeți de noi, dragă Robert,

ați face mai bine să vă prezentați.

Robert Dufresne, secretar-trezorier al colocviului nostru,

care a studiat îndeaproape jocurile de copii

și rolul lor în dezvoltarea inteligenței.

Pruncul Isus...

Bravo, Robert ! Cu aceste câteva gesturi,

ați exprimat perfect sensul muncii dv.

Într-o manieră care poate șoca, dar pe care eu o găsesc

foarte originală, foarte modernă. Da, modernă !

Vi se pare modern ? Mie, deloc.

Dar nu contest, dimpotrivă, sunt de acord, bravo !

Ne întoarcem la sursa imaginarului...

- Nora, draga mea... - Salut !

Nu e vorba să renunțăm la limbaj...

Nora !

Nora Winkle a venit printre noi !

Nora Winkle, care a avut îndrăzneala, travestită în bărbat,

să lucreze incognito, la minus 70 de grade,

pe șantierul unui baraj din nordul canadian,

pentru a ne aduce această lucrare revoluționară:

"Imaginarul sexual al muncitorilor din golful James".

Vă mulțumesc... Și vă salut !

Încântată...

Încântată...

Fiica mea ! Am lăsat-o în gunoaie.

Veniți cu mine pe-aici !

- Cine era ? - Regina rahaților, cu armata ei.

E interzis s-o privim. Dacă nu ne supunem,

soldații vă îngroapă până la gât și vă scot ochii.

Veniți ! Acum putem merge.

- Pare un castel. - Da, este un castel.

Dar nu trebuie să spunem asta.

A fost construit acum un milion de ani, de către un rege foarte sângeros.

Nu ne-am întâlnit deja la Forbek ?

Ce contează ? În câteva clipe, vom fi uitat totul,

vom fi ca și cum n-am fi fost niciodată.

N-am fost niciodată ? Nu mă împac cu ideea asta.

Vom renaște, prieteni, vom renaște !

Prieteni, vă mulțumesc.

Renunțând la veșmintele personale,

ați renunțat la învelitoarea omului celui vechi.

Veți primi câte o cupă din licoarea pregătită de Thi-Lan.

Drogurile din care a fost făcută nu sunt cunoscute în Europa.

O să vă arunce într-un somn fără amintiri.

Nu veți mai ști cine sunteți.

Toți, egali, ca niște copii în pântecele matern.

Când vă veți trezi, veți redescoperi în toată noutatea lor

senzațiile nou-născutului la sosirea pe lume.

Dar vom face în așa fel încât să fie copleșite de plăcere,

de starea de bine...

Să nu fie, ca la prima naștere,

senzații înecate în suferință, în disperare...

Curând, veți redeveni conștienți de noua voastră persoană.

Va fi un individ nou, pur, intact,

gata să întâlnească alte ființe, la fel de pure, la fel de noi.

- Am o întrebare. - Spune, bătrâne !

Care-i scopul acestor congrese, colocvii, seminarii,

simpozioane, mese rotunde etc. ?

Chiar așa, care-i rostul ?

Lumea a treia: 14 000 de colocvii pe an.

- Dar lumea a treia tot moare de foame. - S-au făcut statistici ?

Exact, eu vreau un colocviu despre colocvii !

Important este colocviul fără soție pentru bărbați

și fără soț pentru femei. Aventură !

Extraconjugală !

Sub alibiurile culturale, umanitare sau științifice,

un singur scop, mereu același...

Sexul !

Ridic paharul pentru schimburile cultural-sexuale !

Sexul cultural !

Intrați !

Nu veniți la Nora ?

O ajutăm să se instaleze și facem cunoștință.

- S-a întâmplat ceva ? - Trebuie să mă schimb.

- Sunteți foarte bine așa. - Credeți ? Nora Winkle...

Nora Winkle ? Mi-a fost profă în America.

Într-o zi, ne-a ținut cursul în pijama. Veniți !

Domnilor ! Un pic de liniște, vă rog !

Sunt și copii aici ! Și persoane în vârstă, care au dreptul la odihnă.

Un pic de respect pentru voi înșivă și pentru ceilalți !

Noapte bună !

Luați loc, doar n-o să stați în picioare !

Nu, mulțumesc.

- Mereu e așa ? - Ce să fie mereu așa ?

Colocviile, seminariile...

E prima dată când particip la astfel de lucruri.

Mai întâi, prezentările acelea grotești,

apoi, discuțiile deșănțate din camera alăturată...

Draga mea, așa sunt bărbații când se adună.

O întâlnire unde se prostesc și golesc sticle de băutură.

Un reflex tribal, care ne va cuprinde și pe noi.

Dacă acceptați să luați loc.

Și vi se pare normal ?

Relaxați-vă...

Nu sunt moralistă. Sunt antropologă.

- Era și Walter acolo ? - Bineînțeles.

Am impresia că prietena noastră îl interesează.

Porcul bătrân !

Dar nu mă mir.

Sunt un pic surprinsă că un arhitect ca Walter Guarini

poate gusta niște glume îndoielnice,

precum cele pe care le-am auzit mai devreme.

Geniul nu exclude vulgaritatea.

Aș spune chiar că se înțeleg foarte bine.

Știm toți că ești perfect informată în privința lui Guarini.

Am citit o carte frumoasă despre el.

Ideile lui despre dispunerea sălilor de clasă...

Să știi că gătește foarte bine,

dar face dragoste mai puțin bine decât se laudă.

Dar nu-mi plac bărbații care fac dragoste prea bine.

Înțelegi ce vreau să spun ?

Văd că nimeni nu poate fi serios aici !

Dacă cineva ca dl Leroux, pe care-l cunosc și îl stimez,

a socotit că este util să-l invite pe Walter Guarini,

asta înseamnă că Walter Guarini este Walter Guarini !

Și un clovn, un bufon care se strâmbă.

Clovnul care se strâmbă este prietenul meu, Robert.

- Fără el, nu exista colocviul. - Ăsta nu e un motiv.

Sunteți toți la fel.

Și colegii mei sunt la fel. Tot timpul își bat joc de orice.

- Deși avem o astfel de meserie... - Robert nu este așa !

O meserie frumoasă. Noi creăm oameni, formăm,

construim omul cu devotament și cu toată dragostea noastră.

Cuvântul "dragoste" vă amuză ?

Toate cuvintele mari mă fac să râd.

Eu îi cunosc pe cutare sau pe cutare...

Dar cine sunt "oamenii" ? Ce este "omul" ?

Și dragostea ? Ce este dragostea ?

Dragostea... Nu înseamnă sex, așa cum credeți voi.

Nu, eu vorbesc despre sentimente.

Cred în dragoste, în dragostea-sentiment.

Cred în dragoste...

Dragostea dintre soți.

Dragostea dintre iubiți...

Cred în întâlnirea,

în unirea a două suflete

care se așteptau,

se rătăceau,

se căutau dintotdeauna

și care se găsesc, în sfârșit,

pentru ca niciodată,

niciodată să nu se mai despartă...

Niciodată...

Cred în dragostea

celor care se căutau

și care se găsesc, în sfârșit,

pentru ca niciodată,

niciodată,

niciodată...

Dragoste, întotdeauna, niciodată...

Draga mea, dragostea, adică sentimentul, este un fenomen cultural

de dată relativ recentă, cu origini arabe, desigur,

și având, ca orice fenomen cultural,

o funcțiune biologică cât se poate de precisă.

În cazul nostru, favorizarea supraviețuirii speciei.

Orbiți de iluzia amoroasă, putem face sex, cum spuneai,

cu indivizi total indezirabili.

Nu, nu...

Te poate lovi când nu te aștepți

și poate dispărea la fel de repede.

E o chestiune de circumstanță, de luminanță și de prezentare.

E ca la supermarket: de ce cumperi un anume detergent

sau un anume săpun în locul altuia ?

Nu ! Nu ! Nu !

Cel pe care-l voi iubi nu este un șoșon,

nu este un jupon, nu este un palton...

Este înalt, este puternic, este duios...

Este puternic, este duios...

Îl cunosc, îl cunosc...

Dintotdeauna, dintotdeauna...

Întotdeauna, întotdeauna...

Îl cunosc dintotdeauna...

Parcă ar fi un bebeluș.

- O ducem în pat ? - Haide !

Biata gâsculiță !

Vă doresc să fiți iubită la nebunie.

Tu ? Crezi în marea dragoste ?

Să zicem că oamenii care cred în dragoste mă înduioșează.

Iar Elisabeth este un astfel de caz.

Interesant, da...

Să facem un pariu !

- Cu mine ? - Cu tine, cu mine, cu noi.

Din punctul de vedere al lui Elisabeth, dintre toți tipii prezenți aici,

cine este cel mai varză, cel mai dobitoc ?

- Educatorul de grădiniță ? - Nu.

Clovnul tău !

Robert ?

Pun pariu că, până se termină colocviul,

Elisabeth se va îndrăgosti nebunește de Robert al tău !

Desigur, dacă o ajutăm și noi un pic.

Ce vrei să dovedești ?

Că "dragostea" este un cuvânt care nu are decât plural.

Biata Elisabeth !

Biata Elisabeth sau bietul Robert ?

N-ai decât să încerci... Sunt sigură că n-o să iasă.

Eu sunt convinsă de contrariu.

Spune-ți că este pentru binele ei.

Îi deschidem ochii pentru că-i vrem binele.

Binele ei...

Lumea este o orchestră, iar oamenii sunt muzicienii.

Până acum, fiecare a fost condamnat să cânte partitura altuia.

Iar universul a devenit această infernală cacofonie.

Dar aceștia vor renaște, vor fi urmați de alții.

Toate visele se vor realiza, dorințele vor fi satisfăcute,

plăcerea fiecăruia va fi plăcerea tuturor.

Și, în locul sunetelor discordante,

vom auzi minunate simfonii.

Iar tu vei fi dirijorul lor !

Ascultați !

Începe concertul !

E nașterea unei lumi noi !

Mai întâi, gustul, apoi, mirosul,

pipăitul, auzul...

Și, în sfârșit, vederea. Cele cinci căi către plăcere !

Fiecărui nou-născut i-am atribuit câte un parfum.

Ascultă ! Urlă de fericire !

Doar oamenii fericiți vor putea clădi o cetate armonioasă.

Cetatea fericirii...

Nu trebuie să irosești pâinea, Frédéric !

Milioane de copii mor de foame pentru că nu au pâine.

- Nu e adevărat. - Ba da, este.

Dacă așa spune Claudine, atunci, așa este și trebuie s-o crezi.

- De ce ? - Ea e mare și voi sunteți mici.

E clar că Walter e perseverent.

M-am săturat să fac dragoste cu unul care vorbește

doar cu fetele care nu fac dragoste.

Îmi place să fiu surprins, iar dv. mă surprindeți.

Pedagogia în acest domeniu e aceeași de la începutul secolului

și slaba sa eficiență demonstrează că este complet neadaptată.

- Nu mâncați ? - Mâncarea rece...

Nu vă faceți griji, am văzut o pizzerie pe marginea drumului.

Sigur o să-i fac o vizită.

- Îmi permiteți ? - Vă rog...

Mă surprindeți tot mai mult.

- După mine ! - Stai !

Imaginației nu-i trebuie un loc pentru a se exprima.

Capodoperele s-au scris în temnițe:

sora Tereza de Lisieux, divinul Marchiz de Sade...

I-ar trebui mai degrabă timp, timp liber !

Timpul pentru a visa !

Pare foarte interesant ce discută.

În viață, sunt lucruri mult mai interesante

decât lucrurile interesante.

Imaginația e ceva frumos,

dar totul depinde de cum este folosită.

Ce interes ar putea reprezenta visele unui copil de doi-trei ani ?

I-ar putea interesa doar pe psihanaliști.

Trebuie direcționate mecanismele asociative ale creierului

către viața practică, către lumea reală și a muncii,

și nu către reveria inutilă.

Da, ne putem imagina, dar numai soluții la situații concrete.

Copilul trebuie să fie sfânt, iar dv. îndrăzniți să-l insultați !

Trebuie să fie frumos la cursul dv. ! O fabrică de leneși și de golani !

Sunteți doar un polițist !

Frédéric !

Frédéric !

Ce mai aștepți ? Asta ne doream !

Tu îți doreai.

Scorpie !

Vă completați. Unul formează golani, altul îi reformează.

- Ce prostii spui... - Dați-mi voie !

Ați face bine să aveți grijă de Frédéric.

Dra Rousseau se poartă brutal cu toți copiii...

Frédéric !

Frédéric !

Frédéric !

Frédéric, de ce-i faci asta dlui Laplaud ?

Nu știu, doamnă.

Îmi poți spune Elisabeth.

Sunt prietena ta și nu vreau să te cert.

De ce ai aruncat cu o roșie în dl Laplaud ?

Gândește-te bine. Încearcă să-mi explici motivul.

Pentru că e haios.

Tată !

Când vrei să mai arunci cu o roșie în cineva,

să-mi ceri voie.

- Frédéric e fiul dv. ? - Da.

Admir rapiditatea reflexelor dv. profesionale.

Ați pornit imediat în urmărirea vinovatului.

Dle Dufresne, de ce nu sunteți serios niciodată ?

Ce înseamnă să fii serios ?

Mai devreme, ați spus un lucru care m-a surprins.

Ați spus că oamenilor le lipsește timpul, timpul pentru a visa.

Am spus eu asta ?

Da, după ce ați încetat s-o mai faceți pe clovnul.

Sau când am început s-o fac pe clovnul.

Dle Dufresne !

Literatura, arta și muzica nu sunt produsul

a ceea ce voi numiți visare ?

Nu sunt ele la fel de necesare copilului care devine adult

precum aerul pe care-l respiră ?

Există lucruri mai importante: popoarele oprimate !

- Unde punem sticlele goale de bere ? - Într-o cutie, pe marginea drumului.

Funcționează.

Veniți !

Da, veniți !

O faci anume, nu-i așa ?

Știi bine că am urât întotdeauna muzica !

Nu vor auzi niciun sunet, niciun zgomot

în afară de cea mai dulce și mai delicată muzică...

Taci !

E tot maică-ta, de-acolo, din mormânt, care-mi roade ficații !

Maică-ta !

E foarte bună.

Pizza în stil belgian.

Iar noi, la Pescara, facem acum cartofi prăjiți în stil italian.

- Pentru schimburile culturale ! - Imperialism cultural, italian.

Nu-i scapă nicio țară din lume.

Cine rezistă zâmbetului Giocondei ?

Cine nu s-a rugat măcar o dată unei madone a lui Rafael ?

Operele sunt mereu în italiană.

Cu ce se deplasează rușii ? Cu Fiat !

Întreaga lume mănâncă spaghete și bea un digestiv Fernet-Branca.

Imperialismul cultural anglo-saxon e doar o glumă. Gândiți-vă...

Sinatra, Al Capone, Minelli, Sacco și Vanzetti, Coppola...

Toți sunt italieni. Și Shakespeare ce a scris ?

"Othello", "Romeo", "Neguțătorul din Veneția"...

Sunt poveștile unor italieni, nu ?

- Îmi place mult Italia. - Înțelegeți limba italiană ?

L-am citit pe Stendhal.

Am senzația că nu aveți prea mare încredere în mine.

Totuși, ați acceptat să mă însoțiți.

Îmi place mult Italia. Și-apoi, îmi era foarte foame.

- Dacă doriți și porția mea... - Da. Mulțumesc.

Simt o umbră de tristețe la dv.

- Ce vă face să spuneți asta ? - Mâncați încontinuu.

Vă frământă ceva ?

Mă iertați, dar sunt ridicolă. Sunt lacomă...

E adevărat.

În acest moment, am multe neliniști personale,

proiecte prea ambițioase, poate.

E o nebunie... Am încredere în dv., deși n-ar trebui.

Sunteți exact acel gen de bărbat pe care l-am evitat întotdeauna.

Dacă dv. credeți cu adevărat că sunt demn de încredere...

Mama, atinsă de o maladie gravă, cum se spune,

iar tatăl tocmai a părăsit-o.

Iar eu tocmai m-am despărțit de logodnicul meu.

- De fapt, el s-a despărțit de mine. - Cu adevărat logodnic ?

Oamenii încă se logodesc în 1982 ?

Am fost logodiți timp de trei ani.

Apartamentul fusese rezervat, mobila fusese cumpărată...

Și-apoi, nu m-a mai vrut.

Am băut prea mult. Vinul e de vină.

Elisabeth, ascultați-mă...

Dacă v-aș propune chiar acum să fiți soția mea

și în 15 zile să plecăm în Italia, mai ales că o iubiți atât de mult...

Cum puteți spune asta, domnule ?

- Nu vă pot crede... - Da, e adevărat.

Sunt lucruri care n-ar trebui spuse niciodată.

Draga mea, ce surpriză !

V-am spus eu că Walter adoră pizza belgiană,

vinul Bordeaux californian, cartofii prăjiți italieni...

Și goticul american.

A murit.

Nu ! Nu vreau să știu despre cine e vorba.

Bietul copil...

Da, copil. Pentru mine, e un copil mort la naștere,

așa cum mor cu miile în lume în fiecare clipă.

Astfel de incidente n-au împiedicat niciodată evoluția omenirii.

Asta o să le spui polițiștilor ?

Mai întâi, fericirea câtorva aleși,

și-apoi, fericirea tuturor, într-o armonie, în sfârșit, regăsită.

Armonie, da ! Nimic mai ușor, în moarte.

În iubire, tată, în iubire.

Deschideți totul, porniți mașinile, eliberați-i pe acești oameni !

Stați pe loc ! Trebuie să-ți mai amintesc că ești un nimeni aici ?

Te pot duce la ospiciu chiar de mâine !

- Tu să taci ! - Continuăm !

Nu-ți mai suport discursurile astea imbecile !

Eu le-am suportat pe ale tale întreaga copilărie.

Oamenii pe care tu îi detești și îi disprețuiești...

- Eu îi iubesc ! - Și le dorești fericirea, nu-i așa ?

Ei bine, unii dintre ei nu mai vor fericirea ta.

Au acceptat să bea licoarea uitării.

Tocmai ! Eu am văzut cel puțin unul care nu a băut-o.

Cine este ?

Nu contează !

Continuăm !

Nu !

Nu !

Nu !

Continuăm !

Elevii mei, din mica mea școală de provincie,

sunt cei care au gândit și au construit acest obiect cu mine.

În fiecare zi, au adăugat...

Băieții au colaborat cu fetele,

cei mai mici, cu cei mai mari...

În seara asta, aș vrea să fie toți alături de mine,

pentru a vă explica ce ne-am dorit să facem.

O unealtă pentru a învăța și a ne imagina mai mult.

Câmpia, platoul, Dealul, muntele...

Lacul, ghețarul, Valea, râul...

Pârâul și fluviul cel mare... Marea și golful...

Golful și capul, Insula și peninsula...

Arhipelagul, istmul și peninsula...

Mlaștina, deșertul, pădurea...

Vulcanul !

Plecând de la un singur obiect imaginat și construit de către copii,

pot fi predate toate disciplinele.

Geologie, ecologie, istorie și civilizație...

Omul părăsește pădurea Și devine țăran,

Supune animalele, Stochează alimentele,

Își construiește case Și, pentru a-și apăra bunurile,

Își ridică ziduri Și luptă cu aproapele său...

Explorează mările

Și extrage din pământ Fierul și cărbunele...

Uzine sunt ridicate, Case și iar case...

Mereu, alte case, Case și iar case...

Învață să numere, Să-și numere oile,

Să-și cântărească Grâul și comorile,

Să-și măsoare câmpurile... Matematica !

Să numească ce vede,

Ceea ce are și ce simte... Lingvistica !

Fiecare lucru are un nume, Un nume și un sens...

Munte, platou !

Casă, oraș, femeie, bărbat !

Bărbați și femei Visează la iubire și la fericire...

Iubește, construiește, cunoaște...

Dragoste...

Progres...

Fericire, iubire, Fericire, progres...

Iubire, progres, fericire...

Iubire, progres, fericire...

E frumos !

Ingenios...

E cu adevărat bine !

Bravo, bravo !

E ușor globalizant.

Bravo, draga mea Elisabeth ! Suntem mândri de tine.

Și cred că pot exprima, în numele prietenilor noștri,

admirația și uriașa noastră recunoștință.

E măreț, e frumos, e ambițios.

Priviți acești copăcei, vacile și aceste oițe !

Ce frumos este !

Admirabil ! Susțin asta în totalitate.

I-am spus deja drei Rousseau ce părere bună am despre ea.

Dar cred că putem merge mult mai departe.

Cred că ai un nou adept.

De ce să nu colaboreze la clădirea acestei cetăți vii,

tandră și imprevizibilă ca o femeie,

suplă ca un șarpe, solzoasă și păroasă...

Exact așa. Și eu mă tem că metoda lui Elisabeth Rousseau

se îndepărtează de stilul nostru de lucru.

- Nu asta am vrut să spun. - Dar ai spus-o !

Sunt de acord cu dv. Precizia maniacă pentru detalii,

în locul dezvoltării imaginarului copiilor noștri, îi va bloca.

De-acum, întreaga viață, când vor pronunța cuvântul "munte",

ce vor vedea ?

Muntele drei Rousseau !

Da, va apărea un blocaj, un blocaj al imaginarului.

- N-am spus niciodată asta ! - Ba da !

Îi reproșați drei Rousseau, și nu vă înșelați,

că arată doar ceea ce este, și nu ceea ce ar trebui să fie.

Nici vorbă !

Elisabeth e foarte impresionată că sunteți interesat de metoda ei.

Nu putem nega pericolul neutralității politice a metodei tale,

o neutralitate iluzorie și mistificatoare.

Înțeleg ce vreți să spuneți.

Nu, este o jucărie frumoasă, dar nu e un material pedagogic.

- E circ ! - E pur și simplu o farsă !

Vă rog să nu-mi deformați gândurile !

Prieteni ! E atât adevăr în tot ceea ce spuneți...

Să punem puțină ordine în toate aceste idei...

Cui ne adresăm ? Copilului !

Ce este un copil ? Omul la scară redusă.

- Și ce este omul ? - Excelentă întrebare !

E bun ? E rău ?

Suntem la ani-lumină de direcția noastră de lucru !

- Cine e bun ? - Cum ?

Chiar așa !

Trebuie s-o luăm de la zero !

- Ați mai spus-o ! - Atunci, o s-o repet !

Ce-ar fi să mergem să ne culcăm ?

Omul, cel pe care îl numim om, omul civilizat,

este exploatatorul exploatat.

Eliminați exploatarea, și veți elimina omul !

Omul, copilul... Toți sunt nemernici !

Eu sunt un nemernic, tu ești un nemernic, el e un nemernic !

Vă distrează să ne faceți nemernici ?

Da, pentru că și eu sunt un nemernic !

- Plec ! - Am plecat !

- Ajunge ! - Când plecăm ?

Nu, nu, eu renunț ! Am plecat !

Nu, nu, eu renunț ! Am plecat !

Ajunge ! Ajunge !

Prieteni !

Prieteni !

- Glumiți ! - M-am săturat !

- Mă enervați ! - Țineți-vă gura !

Prieteni !

Mic idiot ! Bătrân idiot ! Mare idiot ! Rahat !

Mic idiot ! Bătrân idiot ! Mare idiot ! Rahat !

Sunt prea bătrână !

Nu mai suport urletele !

Nemernic ! Nemernic !

Plecăm și noi !

Nu plecați ! Așteptați !

Nu ne putem mulțumi cu acest unanimism de fațadă !

Trebuie să ne dorim mai mult !

Plecăm și noi !

E o tragedie.

- Fruntea sus, Leroux, suntem aici ! - Părinte, gata cu vorbele goale !

Vreau acțiune ! Trebuie găsit răul, extirpat, eliminat !

- Da, să tăiem în carne vie ! - Nu mai spuneți nimic !

E numai vina dv., Bertin, cu ideile dv. liberatoare !

Sau vina dv., Guarini ! N-ar fi trebuit să invit aici un utopist !

Heraclit spunea că gândurile omenești sunt jocuri de copii.

Guarini ! O să vă țin la curent !

Da ! Ciao !

- Să lămurim lucrurile ! - Aveți dreptate !

Acolo unde era armonie, au apărut brusc disonanțe.

Nu trebuia să lăsăm ca o întâlnire științifică

să degenereze într-o ședință de bricolaj !

Ați înțeles, dră Rousseau ?

Cretinule !

Robert ! Liniștiți situația !

Nu aveți nimic să ne spuneți ?

Robert ! Vă rog să rămâneți aici !

- Nu spui nimic. - E enervant.

- Nu spui nimic ? - Am vrea și părerea dv. !

- Vorbiți fără teamă. - Vorbiți !

Dacă înțeleg eu bine, sunt arestat ?

Am auzit bine ? Arestare ? Ne luați drept polițiști ?

Prieteni, conform lui Robert Dufresne, educatorii sunt polițiști !

Mâine trebuia să vă faceți raportul ?

V-aș fi recunoscător, Robert, să-mi dați mai întâi mie textul.

Aveam intenția să improvizez.

E o provocare !

Robert, vă ordon să rămâneți aici !

S-a exclus singur !

Acum ce facem ?

Continuăm !

Întreab-o pe Claudine. Robert visează de luni bune la colocviul ăsta.

- Nu-i așa, Claudine ? - Nu știu, e posibil.

E sigur !

E uimitor ce a făcut pentru tine.

- Dar nu a spus nimic. - Așa este, n-a spus nimic.

Tu să taci, Claudine, nu știi nimic !

Nu l-ai privit.

Admirația lui mută pentru munca ta...

A avut curajul să n-o ascundă.

Asta i-a pornit pe toți ceilalți împotriva lui.

- Credeți ? - Da...

Trebuie să mergi să-i mulțumești.

Sabotoareo !

Bună seara...

Am venit să vă mulțumesc.

Dar și să vă cer iertare, pentru că este numai vina mea.

Să-mi mulțumiți ? Nu înțeleg prea bine.

Dar intrați...

Ați avut proasta inspirație să mă susțineți, și asta v-a adus probleme.

Mai degrabă eu ar trebui să vă cer scuze.

Ar fi trebuit să intervin, să nu-i las să vorbească.

Nu, ați procedat foarte bine.

M-au criticat pe bună dreptate.

În fond, nu sunt prea sigură că sunt făcută pentru meseria asta.

Nu... Eu sunt cel incapabil s-o facă.

Ce trebuie să-i învăț pe acești puști ?

Când ești copil, ești obligat să crezi ce-ți spun oamenii mari.

Desigur, nu e complet inutil.

Dar această nevoie de a crede este ca un drog,

la care nu mai poți renunța.

Apoi, când, la rândul tău, devii un om mare,

ajungi să crezi cu tărie în lucruri contrazise de fapte.

Ce ar trebui să-i învăț pe elevii mei ?

Să nu creadă în ceea ce eu îi învăț ?

N-o să le mai pese de nimic.

Iată că, brusc, am devenit serios !

Dle Dufresne !

Nu, nu sunt demn de încredere.

Aveți un băiețel foarte drăguț.

Da.

Sunteți căsătorit ?

Am fost căsătorit de două ori. Mi-e de ajuns.

N-ar trebui să fiu aici la o oră ca asta.

Dar am lucruri foarte grave să vă spun.

Am aflat de trăsnăile dv.

Dl Leroux mi-a spus despre atitudinea dv. scandaloasă.

Mai devreme sau mai târziu, familiile elevilor noștri vor afla...

Pentru a evita furtunile care se anunță,

mă văd obligată să mă despart de dv.

Și sunt tare dezamăgită. Sunteți tânăr, îndrăgostit...

Dragostea te poate face să spui multe prostii, dar nici chiar așa.

Să te faci de râs pentru o hartă geografică...

E foarte bine, pentru că am hotărât să-mi schimb meseria.

Vreau o meserie în care să ai dreptul să-i faci pe oameni să râdă.

Orice ar fi: comediant, clovn, șansonetist...

Nu ne părăsiți, Robert, rămâneți cu noi...

Vă implor !

Spuneți și faceți ce doriți, dar rămâneți !

Nu ne părăsiți, avem nevoie...

Avem nevoie de dv. Mi-e rușine !

Iubire ! Iubire !

Fericire ! Fericire !

Iubire ! Iubire !

Fericire ! Fericire !

Iubire ! Iubire ! Fericire ! Fericire !

Iubire ! Fericire !

Ciao !

Ciao !

Intră !

În sfârșit ! Te-ai hotărât...

Iubire ! Fericire !

Iubire ! Fericire !

Iubire ! Fericire !

Raoul !

Raoul !

- Livia ! - Unde este Raoul ?

Raoul ? Cine este Raoul ?

Prietenul tău... Al meu... Vreau să-l văd !

Dar nu există, nu mai există.

Nu mai sunt aceiași cei pe care i-ai cunoscut.

Sunt noi, complet noi !

Nu-i mai poți recunoaște, nu mai poți.

Vreau să-l văd !

Armonie !

Vino !

Raoul, prietene...

Nu vei fi apucat să deguști fericirea pe care ți-o ofeream.

Ce fericire ?

Crezi că Raoul voia fericirea ta ?

Era fericit.

În fericirea voastră, vi se întâmpla să vă gândiți la mine ?

Eu, prietenul vostru care suferea !

Adevărata fericire nu trebuie să se construiască pe nefericirea altora.

Fericirea mea e fericirea tuturor !

Nu vreau fericirea tuturor !

Atunci, de ce ai rămas ?

Ai rămas pentru că erai nefericită.

Nu vreau să fiu fericită.

Căsnicia ta era o minciună, de-asta ai rămas.

- Îl iubeam. - Te-ai căsătorit cu el.

Urma să plece pe front și, poate, să nu se mai întoarcă niciodată.

Poate chiar asta sperai, dar s-a întors.

E adevărat, nu-l mai iubeam.

Vă ofeream o șansă amândurora,

dar trebuia să jucați fără să trișați.

Dar, vreau să iubesc ! Vreau focul, vreau gheața !

Refuz lumea călduță în care voiai să ne arunci.

Adevărata fericire înseamnă doar fulgere care ne ard,

care ne lovesc.

Ești doar un copil, Michel !

Nu aveai dreptul să rămâi !

Ai rămas să mă spionezi, să-mi distrugi opera.

Tu l-ai ucis pe Raoul ! Din cauza ta a murit !

Ești cel mai mare dușman al meu !

Tu l-ai ucis !

Nu mă atinge !

Livia !

Nu !

Nu, ai milă !

Fericire !

Libertate !

Fericire ! Dragoste !

Treziți-vă !

Treziți-vă !

Treziți-vă !

Dragoste ! Fericire !

Livia !

Dragoste !

Treziți-vă !

Nu mai stați acolo, copii !

Bună ziua !

Bună ziua, doamnă !

Să rămânem uniți, prieteni !

Trebuie să menținem unitatea, e sarcina principală !

Ne vom revedea, ne vom scrie... Trebuie să rămânem uniți !

Este prioritatea priorităților !

- Măcar lucrurile sunt clare. - Trebuie s-o luăm de la zero !

- Felicitări ! - Poftim ?

N-ați văzut-o pe Elisabeth ?

De aseară, n-am mai văzut-o.

- Plecați ? - Părăsesc instituția Holberg.

Și Elisa... Am vrut să spun "Frédéric".

Frédéric ? Pleacă și el cu mine. Mă rog, cu noi.

Dnă Winkle, ce mai face prietenul nostru, Guarini ?

Îl aștept.

Dră Obertin !

Unde este "excelentul nostru comandant Guarini" ?

- Trebuie să știe Nora. - Iată-l !

Nu mai există nici praf, nici mizerie,

Nu mai sunt nici cocoșați, nici șchiopi,

Nimănui nu-i mai este foame sau frig,

Nimeni nu mai are dureri de dinți sau de stomac,

Pământul e lin și drept sub pașii noștri,

Inimile dau pe-afară De iubire și de prietenie...

Încep vremurile fericirii !

Iubire ! Fericire !

De data asta, cred că am pierdut pariul.

Chiar de două ori.

Dacă tu ai pierdut înseamnă că eu am câștigat.

La ce te gândești ?

Cred că Napoleon avea dreptate...

Viața este un roman.

Sărută-mă !

Nu știu ce ați pierdut,

dar și eu am senzația...

Fii politicos ! Ce vrei ?

Cum spunea tata: "Viața nu este un roman."

Dră Obertin, copii !

Pierre, Marie, Frédéric !

Popoare îndepărtate, fiți atente !

Atenție !

Fiți foarte atente, vă rog !

A sosit ziua ! A sosit ora !

A sosit minutul ! A sosit finalul !

Acesta e începutul !

Întindeți covoarele ! Asfaltați străzile !

Căci iat-o, a sosit...

Este ea, iubirea !

Începe regatul iubirii !

Începe regatul iubirii !

Și ea i-a spus tatei: "Viața nu este un roman."

- Viața nu este un roman ? - Ce înseamnă ?

- O să înțelegem când o să fim mari. - Și când o să fiu mare ?

Când vei avea vârsta mea.

Atunci, tu de ce nu înțelegi ?

Pentru că nu e destul de mare.

Tu ești destul de mare ?

Nu, pentru că nu înțelege.

Tata e destul de mare...

Nu, pentru că n-a înțeles.

N-a înțeles...

Et cetera...

Resincronizarea: DISTEL Subs.ro Team @ www.subs.ro

Ați urmărit filmul VIAȚA ESTE UN ROMAN