Original subtitles

♪ ♪

Timp de multe secole, Londra a fost un loc periculos.

Era un magnet pentru cei mai răi oameni.

Jack Spintecătorul domina titlurile ziarelor.

Dar nu era singurul ucigaș din zonă.

Crima era în aer.

Frica de moarte era peste tot.

Dar poliția avea multe de făcut pentru a-i prinde pe vinovați.

În această serie, vom investiga

unele dintre cele mai notorii și intrigante crime ale orașului.

Apărarea feminină...

Învinuirea feminină...

Intriga sexuală...

Crimă violentă...

La fel ca și tehnologia de ultimă oră

alimentau dorința insațiabilă a națiunii

de povești morbide despre partea întunecată a Londrei.

♪ ♪

La începutul secolului XX,

situația de pe continent nu era bună.

Tensiunile creșteau în toată Europa

și mișcările revoluționare se conturau.

Mulți dintre cei mai înfocați revoluționari

au fost trimiși în exil,

iar Londra era unul dintre puținele

locuri unde erau bineveniți.

Marea Britanie era un refugiu

pentru oamenii care fugeau de pogromurile

din Rusia țaristă și Europa de Est,

așa că au fugit în această țară.

Și era o politică a ușilor deschise

care îi înfuria pe ruși.

Unii dintre ei comiteau crime,

și era o preocupare majoră.

Surprinzător, ei puteau intra

cu arme.

Lenin și-a

făcut din Londra casa sa în 1908,

alături de mulți alți marxiști.

Pierderile uriașe ale Marelui Război

aveau curând să-și facă simțită influența,

și izbucnirile cumplite de violență

și crimă

se răspândeau deja

în tot orașul.

Au introdus ceea ce numeau

Legea străinilor pentru a-i înregistra pe străini

din cauza preocupărilor legate de oamenii

care veneau în țară

și frica de criminalitate

pe care unii dintre ei ar putea-o

comite.

În 1909,

„ororile de la Tottenham”

au șocat orașul

când doi anarhiști evrei

din Imperiul Rus

au comis un jaf armat

care a ucis două persoane,

inclusiv un polițist,

William Tyler.

Ca urmare,

antisemitismul

și teama de imigrație

au început să se amplifice.

Un an mai târziu,

Poliția Metropolitană

ar fi implicată

în unul dintre cele mai șocante

capitole din istoria sa,

asediul de pe Sydney Street

în zona Whitechapel

Totul a început

când o altă bandă de anarhiști

de data aceasta din Letonia

a comis crimele Houndstitch

în Estul Londrei

Unii hoți încercau să spargă

un bijutier în Houndstitch

Ofițerii poliției orașului

au ajuns și au fost întâmpinați

de această putere de foc

din arme foarte puternice

Doi sergenți de poliție și un

agent de poliție au fost uciși

Membrii Gărzii Scoțiene

de la Turnul Londrei

au fost trimiși să asiste poliția

Situația era atât de gravă

încât Ministrul de Interne al vremii

Winston Churchill a decis

că trebuie să meargă imediat la Sydney Street

Winston Churchill însuși

a apărut

și a preluat conducerea operațiunii

Era fum care ieșea din clădire

took charge of the operation

There was smoke coming from the

ferestrele casei

Pe la

ora 2 după-amiaza

focul s-a extins

În cele din urmă, acoperișul casei

s-a prăbușit

și era clar că nu mai era nimeni care să fie

în viață și au găsit cele două

cadavre

În același timp cu răscoala de la Tottenham

și asediul de pe strada Sydney,

mișcarea sufragetelor devenea

mult mai militantă

și un individ periculos

profită de situația

în care se aflau multe femei.

Fără drept de vot și cu putere economică și juridică limitată,

femeile se confruntau cu o inegalitate crasă.

Presupunerile despre intelectul lor slab

și despre incomparabilitatea cu bărbații erau abundente,

chiar în timp ce mișcarea sufragetelor riposta.

- În a doua jumătate a secolului al XIX-lea

s-au adoptat multe legi în favoarea drepturilor femeilor,

permițându-le să își păstreze proprietatea, le permitea

să aibă copiii lor, separarea de soțul lor.

Toate aceste lucruri au intrat în vigoare.

Dar femeilor le erau încă refuzate drepturile politice.

Și WSPU, Uniunea Socială și Politică a Femeilor,

condusă de doamna Pankhurst, erau cele mai

agresive dintre sufragete.

Au început în mod mărunt, spărgând vitrinele magazinelor

pe Oxford Street.

Au fost efectuate atacuri asupra politicienilor.

Unul dintre cele mai faimoase l-a prins pe Winston Churchill,

care se opunea dreptului de vot al femeilor,

și l-au bătut cu un bici de câine, ceea ce a atras

un anumit nivel de atenție.

Pentru majoritatea, singura speranță de a fi întreținute era în structura societală care le

îngrădea, căsătoria.

După standardele de astăzi, femeile aveau o soartă dură.

Dacă se căsătoreau, soțul lua de obicei posesia legală completă a proprietății comune.

Și astfel, dacă o tânără

avea bani proprii, ar fi putut fi într-o

situație foarte dificilă.

Pentru fetele tinere, presiunea de a găsi un soț înainte de a fi prea târziu era acută,

la fel ca și disperarea celor mai în vârstă, încă necăsătorite, pe care societatea amenința

să le lase în urmă.

Aceste femei erau numeroase și ușor de abordat.

Pentru unii bărbați, una dintre aceste femei a fost Margaret Lofty, care în 1914, la vârsta de 38 de ani,

s-a căsătorit cu un individ misterios care se numea John Lloyd, și care părea destul de

bănos.

Margaret avusese o viață grea și căsătoria părea să-i fi trecut pe lângă, așa că poți imagina

entuziasmul ei la această iubire târzie.

Vulnerabila, încă inima frântă Margaret s-a îndrăgostit nebunește de bărbatul mai în vârstă și bogat.

Și-a ascuns relația de părinți până s-au căsătorit, dar săraca Margaret a trăit doar

o noapte ca femeie măritată.

În ziua următoare, s-a înecat în baie în locuința pe care o luase cu noul său soț.

Acel soț a pretins că a găsit-o moartă în baie, dar lucrurile nu erau așa cum păreau.

Vestea morții lui Margaret avea să ajungă în cele din urmă pe biroul inspectorului Arthur Neill de la Scotland Yard,

care era deja ocupat cu provocările generate de războiul cu Germania.

Unde va fi trimis, domnule?

Adică, ce rău poate face un băcan german?

Ai încercat vreodată varză murată, sergent?

Nu trebuia să fie o perioadă ușoară pentru a efectua o anchetă polițienească complicată.

Asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand a declanșat evenimentele Primului Război Mondial,

și Regatul Unit declarase război Imperiului German pe 4 august 1914.

Era o perioadă foarte tensionată.

Războiul ne oferea multă muncă.

Actul de Apărare a Regatului ne avea ocupat.

Vânam străini, vânam dezertori,

impuneam stingeri de noapte.

Nu mai puteai cumpăra binocluri.

A fost interzis.

Ne săturasem atât de mult de toate acestea.

Poliția Metropolitană a făcut pregătiri în 1913

pentru un posibil izbucnire de război.

Au fost însărcinați să monitorizeze rețeaua de agenți străini

care lucrau pentru Kaiserul Wilhelm.

Unii ofițeri care se pensionaseră au fost readuși

în serviciu.

David Lloyd George și Winston Churchill

au alocat femei ofițer în uniformă

pentru a supraveghea muncitorii de muniții,

o măsură care în cele din urmă va acorda femeilor

o mai mare considerație în cadrul serviciului de poliție în ansamblu.

- Erau mai mulți polițiști la acea vreme

decât cred că aproape oricând altcândva.

Astfel, polițiștii urmau să fie chemați

în al Doilea Război Mondial,

înrolați în serviciul militar.

Dar în primii ani, războiul abia începea,

nu cred că exista o problemă de personal

sau o lipsă de ofițeri de investigație.

Soldații reveniți în permisii, pentru scurt timp,

provocau tulburări, astfel încât era nevoie

de o forță de poliție în caz de crimă,

iar detectivii investigau întotdeauna asta.

- Dintre toate provocările ridicate

de izbucnirea războiului, inspectorul Arthur Neal

a primit un mesaj tulburător de la un cetățean îngrijorat.

Un posibil criminal în serie putea fi în libertate,

iar folosirea de multe

nume făcea foarte dificilă urmărirea lui.

Din fericire, aveau unul dintre cei mai mari detectivi ai Scotland Yard,

alături de un geniu numit Bernard Spilsbury,

un adevărat Sherlock Holmes, care va ajuta la aducerea

Poliției Metropolitane în domeniul științei criminalistice.

Margaret Lofty murise în cada de baie la o zi după ce s-a căsătorit

cu misteriosul John Lloyd.

La început, părea că moartea ei fusese un accident tragic,

dar Scotland Yard urma să primească un mesaj

de la un proprietar îngrijorat care avea să arunce suspiciuni

asupra soțului lui Margaret.

Din fericire, inspectorul Arthur Neil era pe cazul.

El avea să devină în cele din urmă unul dintre așa-numiții Mari Patru,

cei patru supraveghetori responsabili

de Departamentul de Investigații Criminale la Scotland Yard.

Foarte tragic, doar 25 de ani, tânără, femeie sănătoasă.

A ieșit la iveală când domnul Burnham era îngrijorat de fiica sa Alice,

care se căsătorise cu adevărat împotriva dorințelor părinților ei.

Dar murise în luna de miere în cada sa de baie.

Unul dintre părinți, tatăl, a văzut detalii despre moartea unei alte doamne, doamna Smith, și

a mers la autorități și acesta a fost momentul când întregul caz a început să se destrame împotriva lui.

Domnul Burnham a citit un alt raport

într-un ziar despre alt incident care a avut loc în circumstanțe similare

și a spus că exact asta s-a întâmplat și cu fiica lui. A mers la poliție și detectivul

inspector Neil a început anchetele. Inspectorul Neil știa că aceste două

morți bruște în căzile de baie la un an distanță nu puteau fi doar o coincidență.

A pornit să rezolve misterul, dar era anul 1915 și Primul Război Mondial începuse.

Nu avea să fie ușor să prindă un potențial criminal în serie când întreaga

continent era pe cale să se prăbușească.

Poliția trebuia să investigheze mai mult această moarte anterioară într-o cadă de baie. Primul

indiciu la acest puzzle se afla în orașul de coastă Southsea.

Alice Burnham era o fată inteligentă, drăguță, de 25 de ani.

Ea era fiica unui comerciant de cărbune, se pregătise ca asistentă medicală și, până în 1913,

găsise un post ca îngrijitoare pentru un bărbat în vârstă în stațiunea de pe malul mării Southsea.

Și atunci l-a întâlnit pe cineva.

Un bărbat mai în vârstă, cu siguranță.

Nu era singur, încă destul de arătos și convenabil de bogat.

Acest om al lumii părea îndrăgostit de ea, iar doar o lună după prima lor întâlnire,

Alice le-a scris părinților ei să le spună că s-a logodit.

Pe 4 noiembrie, s-au căsătorit, împotriva dorințelor părinților ei, la un oficiu

de stare civilă din Southsea.

Și doar șase săptămâni mai târziu, ea era moartă.

Înecată în cadă.

Soțul ei văduv acum era cunoscut sub numele de George Joseph Smith.

Cine era George Joseph Smith?

Ei bine, era un bărbat cu mai multe nume diferite.

Avea mai multe căsătorii diferite.

Era un fel de escroc și impostor mărunt, adică, la un moment dat se presupunea

că se ocupa cu antichități și bunuri generale.

Avea un dosar penal din adolescență.

Credea în dominarea femeilor și putea fi destul de brutal, dispus să le bată

dacă nu făceau ce li se spunea.

Asemănările dintre acest caz și moartea recentă a lui Margaret Lofty erau izbitoare.

Dar ar putea soții lor, John Lloyd și George Smith, să fie aceeași persoană sau era doar o

coincidență îngrozitoare?

Tot ce avea poliția la dispoziție era o descriere generală a lui John Lloyd, soțul lui

Margaret Lofty.

Nu era niciun semn de Smith, niciun semn de Lloyd și niciun indiciu dacă erau măcar aceeași persoană.

Vârsta necunoscută, locul nașterii necunoscut, înălțime 1,78 m, ochi căprui, merge cu genunchii puțin îndoiți

împreună.

Domnule, asta ar putea descrie jumătate din țară.

E timpul pentru o muncă adevărată de poliție, atunci.

Inspectorul Arthur Neil lucra cu sergentul Harold Reid, care făcea cercetări despre

cazul Mireaselor în Cadă.

Împreună, au vizitat locul unde Margaret Lofty a murit, iar Reid a vorbit cu

agentul de poliție care a fost primul la fața locului.

Era pe podea. Goală. I-am spus să o acopere. Soțul. Nu era corect.

Cum arăta?

Un pic peste 1,75 m. Păr șaten. Puțin cărunt. Mustață plină. Îi pompa brațele înapoi

când am ajuns acolo. Încercând să o reînvie, bănuiesc. Am preluat înainte ca doctorul să sosească.

Sunt sigur că ai făcut exact cum ai fost instruit.

Apa din cadă era încă caldă.

Lloyd și-a dus soția la doctor cu o zi înainte ca ea să moară. Margaret avusese

aparent o durere de cap puternică.

Deși doctorul a spus că Lloyd a fost singurul care a vorbit.

Ofițerii de la secția de poliție din Kentish Town făceau cercetări în toată țara în timp ce încercau să-l găsească pe John Lloyd și pe George Smith pentru a vedea dacă erau într-adevăr aceeași

persoană și pentru a afla exact ce s-a întâmplat cu Alice Burnham și Margaret Lofty.

Plămânii și stomacul.

Pline cu apă cu săpun, așa cum te-ai aștepta.

Dar inima normală, creierul normal.

Vreo veste din Bristol?

Spun că fără să știe care parohie, domnule, nu pot face nimic.

Până peste cap de lucru, aparent.

Nu suntem cu toții?

Da?

Vorbind.

Aha.

Da?

Interesant.

Desigur, fă.

Ai numărul.

Mulțumesc.

Cu o săptămână înainte de a muri, Margaret a făcut o asigurare de viață.

700 de lire.

Acum avocatul soțului ei încearcă să o revendice.

Margaret a mințit pentru a obține polița.

A susținut că avea mijloace independente.

A spus că nu avea intenția să se căsătorească cu nimeni, de asemenea.

Lloyd a fost în spatele tuturor, desigur.

Mai întâi, mergea la doctor

spunând că soția lui avea crize sau convulsii.

Odată ce acest lucru a fost stabilit la doctor,

atunci lua asigurarea de viață mărită.

Și apoi soția era înecată.

George Joseph Smith mergea la avocați

să ridice detaliile privind

testamentul ultimei sale noi soții, care urma să-i aducă bani.

A descoperit că în biroul avocatului

era inspectorul detectiv Neil, care avea câteva întrebări foarte serioase

was Detective Inspector Neil, who had some very serious

să-i pună.

questions to ask him.

să-i pună.

questions to ask him.

George Joseph Smith, născut pe 11 ianuarie 1872,

Old Ford, Bethnal Green.

Fără angajament regulat sau adresă fixă.

Sună bine, escroc.

Va trebui să aflăm tot ce putem despre finanțele lui.

Credeți că există mai multe, domnule?

Era un sistem.

Seducție, căsătorie și apoi asigurare de viață.

Și aceste vizite false la doctor.

Eram convins că Smith l-a perfecționat prin practică.

Cercetările lor au descoperit că, cu o lună înainte de

Alice să își facă asigurare de viață, Smith a cumpărat o rentă

de la aceeași companie.

Costul acelei rente era de 1.300 de lire sterline.

Valorează mai mult de 100 de ori mai mult astăzi.

Aceasta era o sumă imensă pentru un om fără mijloace clare.

Întrebarea presantă pentru poliție a fost ce sau cine

fusese sursa acelei sume de bani.

Răspunsul la acea întrebare ar ajuta la dezlegarea

misterului mireaselor din hambar.

Era un drum.

Puțină poliție știa cât de bizară

și terifiantă era viața pe care o ducea George Joseph Smith.

Ancheta ar cere toate eforturile

unui dintre cei mai mari oameni de știință criminalistică ai epocii

și ar duce la un proces incredibil care ar captiva

atenția unui public care căuta orice

să-i distragă de la grijile Primului Război Mondial.

Mulțumită multor eforturi de detectivi,

Poliția Metropolitană a descoperit că

soțul recent decedatelor

Margaret Lofty și Alice Burnham

era un bărbat născut George Joseph Smith.

El folosise multe pseudonime și intrase într-o mulțime de

căsătorii bigame înainte de a dispărea

cu banii femeilor.

Dar, în final, era în custodie.

Însă inspectorul Arthur Neil credea că ar putea exista

alte victime încă nedescoperite.

Și avea dreptate.

În 1910, Bessie Mundy era singură.

Visurile de căsătorie și familie neîmplinite.

Acum la 33 de ani, acele speranțe păreau pierdute.

Dar vara următoare a întâlnit un bărbat,

un londonez care se prezenta ca Henry Williams.

A fermecat-o cu povești despre capitală

și călătorii în întreaga lume ca restaurator de picturi.

O poveste de dragoste fulgerătoare a dus la căsătorie.

Tatăl ei, un manager de bancă,

i-a lăsat 2.500 de lire sterline prin testament.

Această sumă frumoasă a fost investită într-un trust

administrat de unchiul ei.

Atâta timp cât Bessie era în viață,

banii erau blocați în trust.

Dar dacă murea,

banii ar fi trecut la moștenitorul

averii sale.

George a ales să se căsătorească cu o serie de femei

pentru a beneficia de proprietățile financiare

care veneau cu ele.

Și automat,

banii lor la moartea lor deveneau ai lui.

Doamnele toate subliniază farmecul lui,

ochii săi magnetici.

El spune cât de ușor era să cucerești o femeie.

Trebuia să aibă ceva

un fel de mod hipnotic

de a interacționa cu femeile,

probabil depășit doar de lăcomia lui

de a obține banii lor ulterior.

Pentru un bărbat de o intensitate comandantă

să convingă o fată simplă ca Bessie

să îl facă unicul ei beneficiar

era destul de ușor.

Tot ce mai avea de făcut acum

era să o convingă să facă o baie.

♪♪

Ei bine, de fapt, aș fi putut să predau cazul unui subordonat.

Ar fi fost bine, sunt sigur.

Totul ar fi putut fi o coincidență remarcabilă și tragică.

Dar inspectorul Arthur Neil știa că două decese izbitor de similare

implicând același bărbat erau puțin probabil să fie o coincidență.

Departamentul său a contactat cel mai eminent patolog al Ministerului de Interne

pentru a ajuta la investigare.

Patologul a dorit ca toate caditele în care femeile au murit

să fie trimise la Londra pentru teste suplimentare.

De la public, domnule.

Soluții posibile.

Scuze.

Taximetristul a ignorat indicațiile mele.

A luat o rută greșită.

Vei sta doar acolo sau ar trebui să începem?

Acela a fost Dr. Spilsbury.

Un om strălucit.

Poate prea conștient de asta chiar și atunci.

Cu ajutorul lui Bernard Spilsbury,

poliția a descoperit tot mai multe despre viața lui George Joseph Smith.

Au aflat rapid despre prima sa victimă, Bessie Munday,

dar au știut mereu că va fi o provocare

să dovedească că era un criminal.

Trupurile celor trei soții moarte ale lui George Smith au fost exhumate,

dar puțin mai mult putea fi aflat din rămășițele lor descompuse,

chiar și de către doctorul de seamă care le-a examinat.

Acesta a fost Dr. Bernard Spilsbury.

Știința criminalisticii avansa rapid,

oferind metode noi și interesante

de prindere și condamnare a criminalilor.

Aceasta era o perioadă mândră de minunile sale tehnologice.

Iar în Spilsbury, națiunea a găsit

o versiune reală a lui Sherlock Holmes.

Bernard Spilsbury și-a făcut un renume cu cazul Crippen

și și-a stabilit rapid o reputație extraordinară.

A devenit patologul de frunte,

care se ocupa de cazuri de crimă cu profil înalt.

Era foarte asemănător cu Sherlock Holmes.

Un lucru pe care îl insista întotdeauna era un simț olfactiv bun.

Sunt câteva fotografii celebre

unde rămășițele sunt la vedere

și Spilsbury se apleacă cu nasul în acea carne putrezită,

iar detectivii de lângă se întorc,

și este destul de clar că unul sau doi dintre ei vor să vomite

la ceea ce văd și miros.

Spilsbury a fost crucial

în obținerea unei condamnări în senzația internațională

care a fost procesul doctorului Crippen.

Chiar mai recent, însă,

Spilsbury a fost chemat pentru cazul lui Frederick Seddon.

Seddon, la fel ca și George Joseph Smith,

a fost acuzat că a profitat de o femeie,

furându-i banii, apoi ucigând-o curând după.

Spilsbury a depus mărturie la proces

care a dus la condamnarea lui Seddon pentru uciderea Elizei Barrow

prin otrăvire cu arsenic,

obținut din otravă.

Dar cazul Mirelelor din Cadă

a fost cel care a asigurat moștenirea lui Spilsbury.

Reputația sa era atât de mare la un moment dat,

chiar dacă greșea,

juratii erau pregătiți să-l creadă

mai degrabă decât un alt patolog,

care în unele cazuri era clar corect.

Avea această reputație legendară.

Pe măsură ce Bernard Spilsbury devenea din ce în ce mai proeminent

și bine-cunoscut,

patologia a câștigat tot mai multă proeminență

cel puțin în secolul al XIX-lea târziu,

cel puțin în procesele de crimă.

Era din ce în ce mai științific

și de fapt a dezvoltat

întreaga arie a ceea ce acum am numi

știință criminalistică.

Inspectorul Neil și Sergentul Reid

au efectuat un experiment

conceput de Dr. Bernard Spilsbury.

Poliția din Kentish Town

și Dr. Spilsbury

ar lucra neobosit

în încercarea de a descoperi cum

George Joseph Smith a făcut ca trei dintre soțiile sale

să moară într-o cadă

fără răni evidente sau

chiar semne clare de înecare.

Totuși,

Spilsbury avea o sclipire de inspirație.

Le place un bun mister de crimă.

Domnul Marchant din Highgate scrie:

Este destul de posibil să sufoci

o persoană întinsă în cadă

turnându-i suficientă

cantitate de gaz acid carbonic.

Mă îngrijorează cum a dobândit el o asemenea cunoaștere.

Vi se pare că domnul Smith este un om de știință, doctorule?

Doctorule!

În 1841,

Caledonia s-a scufundat

în largul coastei Cornwall.

Când corpul căpitanului a fost găsit pe plajă a doua zi,

s-a observat ceva destul de curios.

Șocul intrării în apă

l-a lăsat inconștient atât de repede,

încât încă avea un sac în fiecare mână când l-au găsit.

Fenomenul se numește inhibiție.

Nu erau semne de luptă.

Doamna Munday avea un săpun în mână când a venit doctorul.

Și nici un semn de luptă.

Era doar o teorie. Atât.

Nu ceva care putea duce la o condamnare.

Așa că am muncit din greu, până la cele mai solide fapte.

La final, aveam 253 de probe.

Certificate de căsătorie, certficate de deces, scrisori, fotografii, tot ce vrei.

Fiecare bucățică de dovadă pe care am putut să o strâng, acest om nu urma să fie liber.

Procesul a fost unul dintre cele mai complexe din istoria juridică britanică.

112 martori din 40 de orașe diferite.

Publicul era fascinat.

O distracție binevenită de la războiul din Franța.

Justiția engleză continua nestânjenită.

Un strop de sex și scandal,

împreună cu figura straniu de seducătoare a lui Smith însuși,

au ajutat la atragerea mulțimilor mari la Old Bailey.

Smith urma să fie apărat de unul dintre cei mai faimoși

avocați ai vremii, Edward Marshall Hall.

Iar teoriile doctorului Spilsbury urmau să fie supuse testului suprem

când a depus mărturie,

sperând să obțină o condamnare pentru crimă.

Poliția îl avea pe George Joseph Smith în custodie.

El era clar vinovat de bigamie,

dar erau hotărâți să-l condamne pentru crimă.

Dr. Bernard Spilsbury a dezvoltat

o teorie despre cum Smith și-a ucis trei dintre soții,

pe care dorea să o prezinte în fața instanței.

Conform legii engleze,

Smith a fost judecat doar pentru crima

primei victime, Bessie Mundy.

Însă, într-o premieră legală, procuratura a putut

să folosească moartea lui Alice Burnham și Margaret Lofty

ca dovezi ale activității unui infractor în serie.

Martorul vedetă și-a luat locul la bancă

în a șasea zi a procesului, luni, 28 iunie 1915.

Dr. Spilsbury, presupunând că o persoană care face baie leșină.

Respirația ar înceta?

Respirația ar continua?

Până la un anumit punct.

Ne puteți oferi o opinie în legătură cu ce s-ar întâmpla

dacă fața ar fi submersă în timp ce leșină?

Ar intra apă în gură?

Da, și ar trece în trahee.

Și ce efect ar avea aceasta?

Ar avea un efect foarte puternic de usturime

și probabil ar trezi persoana din leșin.

Acum, dacă acea persoană

ar fi de fapt conștientă și apoi ar fi submersă brusc,

ar fi un șoc pentru sistem?

Da, dacă ar fi neașteptat.

Ar putea fi și dacă ar fi așteptat.

Și dacă ar fi primit un șoc datorită submersiunii bruste,

conștiența ar fi păstrată sau ar fi pierdută?

Ar fi pierdută imediat.

Adică imediat după submersiune?

Da.

Sau aproape imediat?

De fapt, imediat.

Mulțumesc, doctore.

În proces, au explicat că este posibil să te îneci într-o cadă

dacă cineva îți ridică picioarele din spate.

Se presupune că ei au dezvoltat teoria că căzile care le-au fost arătate

erau prea scurte și dacă trupul a devenit rigid,

atunci corpul nu ar fi ajuns sub apă.

O polițistă a demonstrat acest lucru în timpul procesului.

În momente critice, aproape am înecat-o, deoarece ceea ce a făcut el,

i-a ridicat picioarele foarte brusc și i-a împins capul în jos,

și ea și-a pierdut cunoștința aproape imediat.

A trebuit să i se ofere respirație artificială.

A fost o demonstrație foarte impresionantă

care a arătat de fapt metoda pe care George Joseph Smith a folosit-o.

Smith a fost apărat de unul dintre marii avocați ai vremii,

renumitul avocat Edward Marshall Hall,

dar chiar și Marshall Hall a găsit acest caz dificil.

Încercările lui timpurii de a opri prezentarea dovezilor legate de moartea lui Alice Burnham

și Margaret Lofty nu au avut succes.

Edward Marshall Hall, avocatul apărării,

un om destul de extravagant,

foarte bun la a convinge juriile că exista un element de îndoială și așa mai departe,

și un oarecare geniu legal de asemenea,

și unul dintre avocații proeminenți ai epocii sale.

Marshall Hall era cunoscut

ca marele apărător.

Tactica sa în procese

era să folosească balanța justiției.

Stătea acolo și un braț se ridica sus

și altul cobora,

și astfel își susținea cazul.

Așa că, dacă Marshall Hall te apăra,

era o mare asigurare

și ar fi făcut tot posibilul pentru tine

în tradiția cea mai înaltă a avocaților.

George Joseph Smith însuși

nu a urcat niciodată la tribunal.

Marshall Hall a prezentat o notă

care arăta că clientul său

nu dorea să ofere mărturie.

Dar marele apărător

spera să găsească lacune

în argumentele lui Spilsbury.

Dr. Spilsbury,

epilepsia este un subiect foarte dificil.

Are simptome variate.

Da, are.

Și desigur, ele pot fi

extrem de variate în grad.

Da.

Pot să spun că mulți oameni

au suferit de

o formă foarte modificată de epilepsie,

o formă foarte modificată de atac

fără să fie epileptici?

Da.

Ați cunoscut vreodată femei

care își spală părul în cadă?

Da.

Dacă ești în cadă și folosești săpun,

nu poți scoate săpunul din păr foarte bine

simpel clătindu-te

cu aceeași apă cu săpun, nu-i așa?

Nu.

Ceva foarte natural pentru o doamnă

ar fi să

se aplece înainte,

punându-și capul sub robinet,

și să lase apa proaspătă și clară

să curgă pe capul ei.

Aceasta ar fi una dintre metode.

Presupunând că o femeie

a avut o baie destul de fierbinte

și nu era într-o

condiție prea sănătoasă,

aceasta este evidența pe care o avem,

și ea își clătește

părul în acest fel

și are o leșin brusc,

nu ar cădea?

Teoria prezentată

curții de către Marshall Hall

a fost respinsă de Spilsbury

și, deși tehnic posibilă,

nu a convins juriul

de nevinovăția lui George Joseph Smith.

În general,

a fost mintea sclipitoare a lui Bernard Spilsbury

și determinarea sa neînduplecată

din Arthur Neill

care s-ar dovedi decisivă.

Marshall Hall

cu strălucirea teatrală și fanteziile sale

nu a reușit să-și salveze clientul.

Juriul s-a retras

pe 30 iunie 1915,

și a luat doar 20 de minute

pentru a decide soarta lui George Smith.

George Joseph Smith

a fost executat la închisoarea Maidstone

pe 13 august 1915.

El a lăsat în urmă singura sa soție legală,

Caroline Thornhill,

pe care o luase de soție în 1898.

A doua zi după execuția lui Smith,

ea s-a căsătorit cu un soldat canadian.

Cazul lui George Joseph Smith

și al Miresei în Cadă

avea să rămână în conștiința publicului britanic

mult după sfârșitul Primului Război Mondial,

iar povestea sa înfricoșătoare avea să revină în prim-plan

la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În 1939, Harold Nicholson, un politician renumit,

a publicat o carte bestseller intitulată

De ce este Marea Britanie în Război,

în care a asemănat acțiunile lui Adolf Hitler în Europa

cu modus operandi-ul lui George Joseph Smith.

Al Doilea Război Mondial a văzut și implicarea

omului care a ajutat la condamnarea lui Smith,

Dr. Bernard Spilsbury.

Abilitățile sale forensice și cunoștințele de patologie

au fost folosite într-o misiune de top secret

numită Operațiunea Mincemeat,

care a reușit să păcălească forțele naziste

și să salveze numeroase vieți aliate.

În anii interbelici, însă,

Spilsbury a depus mărturie în multe alte procese senzaționale.

Bernard Spilsbury a avut acest rol foarte important

în oferirea de dovezi în atât de multe cazuri de crimă.

Între cazul Crippen și 1947, când a murit,

a efectuat aproximativ 21.000 de autopsii.

Apărarea spunea: Ei bine, dacă Spilsbury apare

pentru cealaltă parte, nu prea avem șanse.

În termeni moderni, probabil ar fi criticat

pentru exprimarea opiniei sale personale

poate un pic prea vehement.

Și au existat unele cazuri unde dovezile

ar fi putut fi interpretate în ambele sensuri.

Dar era un om al timpului său.

A ajutat la condamnarea unor otrăvitori

precum Herbert Armstrong și Jean-Pierre Wackier.

Dar metoda sa de lucru a fost pusă sub semnul întrebării.

Fără îndoială a ajutat la condamnarea

și stabilirea adevărului într-o mulțime de cazuri de mare notorietate.

A trăit până în 1947.

Doi dintre fiii săi muriseră și suferea de suprasolicitare.

În cele din urmă, a mers în laboratorul său

și a pus în ordine toate documentele

și apoi și-a luat viața în liniște.

Un sfârșit foarte trist pentru o carieră foarte bună.

Poate că a fost un sfârșit tragic pentru Bernard Spilsbury,

dar a lăsat în urmă o moștenire uriașă.

În domeniul științei criminalistice și al anchetei criminale.

Iar eforturile sale monumentale au doborât

pe unul dintre cei mai nemiloși ucigași ai națiunii,

George Joseph Smith.

Mai târziu în secol, probabil ar fi fost clasificat ca un psihopat,

un om care acționa fără scrupule,

dar care, totuși, avea un farmec personal deosebit.

Dar nu exista un astfel de cuvânt pentru un om ca Smith în 1915.

A exploatat în mod sălbatic poziția inechitabilă

a femeilor în societate pentru propriile sale scopuri.

Mișcarea sufragetelor a ajutat la remedierea

multor probleme cu care se confruntau femeile în acea epocă,

și izbucnirea războiului a dus la eliberarea tuturor prizonierelor

închise pentru activități sufragete printr-o amnistie.

Primul Război Mondial a schimbat societatea,

aducând femeile în câmpul muncii

și ulterior și în lumea politică.

Deși statutul lor legal s-a îmbunătățit,

va trece mult timp înainte ca rolul femeilor în societate

să se schimbe suficient pentru ca ele să nu mai fie victime ușoare

pentru oameni ca George Joseph Smith,

ucigașul cunoscut ca Brides in the Bath.

Vechea moralitate și rigiditatea zilelor de dinainte de război

nu au fost măturate de carnagiul tranșeelor,

ci au continuat să afecteze soarta femeilor

timp de decenii.

¶¶

¶¶

¶¶

Mulțumesc.

Mulțumim pentru vizionare!