Original subtitles

Avem mult de lucru astăzi.

Ia cearșaful și apoi ia salteaua...

Vezi, David?

Așa. Îl ții?

De câte ori să-ți mai spun?

Nu sunt comuniști sub pat.

Sigur că nu. S-au pitit la lenjerii.

N-aveți ceva mai bun de făcut decât să mă enervați?

Nu. E un moment de acalmie.

Așa ne distrăm și noi puțin.

Las-o în pace. Uite ce văd.

N-a plecat Oldham încă.

Ce bine! Hai să facem rondul.

- Bună, Oldham. Ce mai faci? - Bine.

Oldham, te așteaptă limuzina verde.

Pleci acasă viu, norocosule.

- Relaxează-te, Klinger. - Care-i graba?

Nu-l zori! Nu ți-ai luat suveniruri.

Hai să-ți mai facem o injecție.

E puțin prea târziu, doctore!

Oldham, lucrurile tale...

Asta o păstrez și aia ți-o las ție.

Minunat! Nu strică niciodată niște funie.

Nu e funie. Am lucrat la demolări.

- E Primacord. - Prima ce?

Primacord. E un explozibil.

Uite ce, suntem cam plictisiți...

dar hai să nu aruncăm lucrurile în aer.

Relaxați-vă. Chestia aia e sigură.

Mai are nevoie de ceva să explodeze.

Cum ar fi tremuratul?

Nu. Capse explozive, o grenadă sau un glonț.

- De ce nu duci chestia aia afară? - Da, pune-o în...

- baraca de siguranță. - Să nu faci mizerie.

- Bună, dnă maior! - Părinte Mulcahy.

Speli rufele?

Da, sunt rufe aici, la spălătorie.

Îți speli hainele. Ce idee novatoare.

Aș putea face și eu asta.

Termin în jumătate de oră și vă las locul liber.

Mulțumesc. Păcat că eu mi le-am spălat aseară.

Te plictisești, nu-i așa, părinte?

- Păi... - Nu înțeleg.

Bărbații n-au inițiativă.

Mie nu-mi ajunge timpul să fac tot ce am de făcut.

Ai multe de făcut? Cum ar fi? Poate aș putea ajuta.

Trebuie să-mi fac unghiile, să fac duș,

să-mi fac părul, să-mi refac tivul la capot,

ca să nu mai spun de curbatul genelor.

Cred că îmi spăl rufele iar.

Gulerele nu sunt destul de albe.

Klinger, ți-am dat după-amiaza liberă.

De ce arzi gazul pe aici, la prânz?

Timpul costă, domnule,

când vrei să te îmbogățești.

Poftim?

Tiparnița asta e o mină de aur.

Voi face o avere.

Admir debutul tău în afaceri,

dar falsificarea verzișorilor nu e pe placul polițailor.

Nu fac așa ceva, dle.

Mi-am învățat lecția de la unchiul meu, 7199199.

Munca asta e cinstită. Data și locul: Coreea.

Max Klinger, jurnalist.

„Însemnări din MASH”. Un ziar!

Nu știam că ai cerneală în vene.

Mai mult decât o tiparniță,

un publicist, un magnat în devenire,

un al doilea William Randolph Scott.

Ușurel, Willie! Ce te face să crezi

că e aur în acele pagini deșertice?

Nu înțelegeți, dle?

Materialul pe care imprimați crește în copaci.

Oamenii vor zilnic de unul nou.

Voi fi mai bogat decât mi-am imaginat!

Te-a cam prins, nu-i așa, băiete?

Nu te poți abține din escrocherii.

Escrocherie? Aruncați o privire, dle.

„Războiul face ravagii la țară”.

O știre bunicică...

N-ați vrea să fiți primul care se abonează?

Pentru dvs., sunt gata să ofer o reducere specială.

Voiai să iei bani

de la cel care îți furnizează

cerneala, hârtia și tiparnița,

ca să nu mai spun de utilizarea spațiului?

Felicitări, domnule!

Tocmai v-ați calificat la tariful special de furie.

Alegeți... moca, gratis sau din partea casei.

Vă rog să mă scuzați,

mă duc să caut clienți plătitori.

„Vremea de azi. Rece, posibil cald.

Șanse de averse sau nu.”

Nu-l pot contrazice.

Scuzați-mă, dle colonel! Sunt de la Aprovizionare, Corpul I.

Unde e furierul?

E plecat după știri. Cred că o să-i țin eu locul.

Desigur. Am un transport de apăsătoare linguale.

Ce bine! Le aștept de un secol!

Vin și le iau.

Le luați singur, dle colonel?

Nu mă privi ca pe un moș,

ci ca și cum aș fi văzut multe în viață.

Nu vă supărați,

dar va fi destul de dificil.

Ziua în care n-oi mai putea să ridic o cutie de apăsătoare...

voi schimba bocancii ăștia cu o pereche de bușmachii.

Una? Sunt mult mai multe, dle.

Atunci, fac două drumuri.

Poate, cu un stivuitor...

Sergent, câte pachete sunt alocate acestei unități?

Glumești?

Eu să fac publicitate?

Știu metode mai bune de a cheltui doi dolari.

Asta nu e o cheltuială. E o investiție.

Cu toată turma care se va aduna...

vă veți lua un sac pentru donații.

Fie, Klinger. Iau eu reclama.

- Grozav! - Sunt mereu doritor să sprijin

un tânăr întreprinzător debutant.

Am totul organizat în minte.

Vă zic eu cum facem.

N-o s-o pot vedea?

Vreți s-o vedeți! Ce prost sunt!

Am uitat să vă spun de abonament.

- Abonament? - Bine c-ați zis.

Pentru că vă plac,

pot să ofer o reducere pentru sutană,

prețuri speciale de mătănii... 2 dolari pe lună sau 25 pe an.

În regulă! Bine.

- Uite încă doi dolari. - Mulțumesc, părinte.

Încă unul și suntem chit.

Ce? Parcă ai spus doi dolari pe lună.

Asta pentru abonament.

Trebuie să cresc prețul reclamei.

Tirajul s-a dublat.

Klinger, ce-ai zice să-ți tai de tot tirajul?

Minunat! Vedeți? Un alt client mulțumit.

Felicitări! Tocmai ai comis un păcat foarte original.

Dlor căpitani, ați avut timp să examinați știrile.

Pentru că vă plac...

Lasă... Uite cei doi dolari.

- Mulțam. - Să plecăm

cât mai putem.

Doi dolari depuși. Îi trec la sold.

- Pentru ce? - Ce?

Băieți, suntem în Coreea.

Vă mai iau un dolar pentru livrare în străinătate.

Pentru asta?

„O tradiție jurnalistică de la 17:00”?

Las-o baltă.

Auzi, Igor... Știi să citești, nu?

Stai o clipă.

Îmi aduc aminte că am semnat cererea.

Am scanat-o rapid cu privirea. Era pentru 5000 de bucăți.

Îmi pare rău, dle! Chitanța mea are două zerouri în plus.

Băiete, numai un babuin cretin ar comanda jumătate de milion din astea.

Folosește-ți darul rațiunii.

Dle colonel, eu livrez, nu gândesc. Rămâneți cu bine!

Probabil că noii vecini se mută

în cortul liber, de mai jos.

Sper c-au copii de vârsta mea.

Nu e nimic de râs în asta.

Camionagiul ăla ne-a vârât pe gât

500.000 de apăsătoare linguale.

Nu e de mirare că v-a lăsat cu gura căscată.

500.000?

Îs prea bătrân pentru asta.

Mai bine luam compensația din '28

și mă făceam fermier.

Blestemate legi zonale!

Putem face câteva mii de plute mici pentru a face o regată la hazna.

Îți vine să crezi?

Avem destule apăsătoare cât pentru 5 ani!

Și ce e nostim în asta?

- Ce vrei? - Mii de scuze,

Am o misiune caritabilă.

- Respinsă. - Bine c-ați întrebat.

Vin din partea tuturor asistentelor de aici

care și-ar da sufletul să arate ca dvs.

Klinger, de ce faci asta? Îți place la bucătărie?

Cu siguranță, doamna știe că sunt sincer.

La mine „Houlihan” și „uha!”

au fost mereu sinonime.

- Da? - Sunteți de-o frumusețe rară,

chiar și udă leoarcă.

Dacă ai ceva de spus, spune.

V-am ales în unanimitate

ca editor al rubricii de frumusețe.

Ce rubrică?

În ziarul despre Mash.

Citiți-l pe îndelete

și imaginați-vă cât de bine ar fi

să aveți propria rubrică, „Despre fețe”.

- Drăguț. - Condeiul dvs. și ziarul meu

vor face Coreea mai frumoasă.

Cred că aș putea să aștern câteva cuvinte bine alese.

Fiți binecuvântată, dnă maior! Iar acum, „presa de rezistență”,

fiindcă sunteți în comitetul de redacție,

sunt autorizat să vă ofer un tarif special de abonament.

Abonament? Trebuie să plătesc pentru asta?

Doar trei dolari pe lună sau 50 de dolari pe an.

Între noi fie vorba, cu sinceritate...

nu ofer nimănui acest preț.

Bine, o să încerc o lună.

Splendid! Bun venit la bord!

Îmi puteți trimite primul cec după primul articol.

Jumătate de milion de apăsătoare...

Știi cât de deprimant e?

De ce vezi mereu partea kaki a lucrurilor?

N-or fi vrut să le dea pe toate.

Ai auzit de confuzii?

Confuzii, pe naiba!

Nu am fi primit așa ceva dacă nu ar fi zis că va fi nevoie.

Apăsătoare linguale, doctori, soldați...

Suntem la fel.

Trapper John a plecat.

Nicio problemă. Mai sunt destui.

B. J. Hunnicutt...

aceeași mărime, aceeași formă.

Frank Burns a plecat. Winchester a venit.

Diferențe numai la păr...

Henry Blake.

Odihnește-te în pace, Henry!

Sosește Sherman Potter.

Dumnezeule!

Oare n-a durat destul turneul eliminator?

Chiar trebuie să refacă stocurile pentru a mai dura 5 ani?

Și ce e de făcut?

Le ardem pe toate și punem pe pauză războiul?

Pentru Dumnezeu, de ce trebuie să mă abonez la un ziar

publicat de cineva cu intelectul unui pantof?

Dle maior, doar un om inteligent va depista un idiot.

De aceea, am angajat experți în domeniu.

Klinger, nu am absolut nimic de făcut,

iar tu mă întrerupi.

Dle, vorbesc de experți de bună credință!

Maiorul Houlihan are rubrica de frumusețe,

iar eu însumi scriu un articol despre supraviețuirea jocului de barbut.

Mai este și rubrica gourmet, scrisă de Igor.

- A cui rubrică gourmet? - A lui...

Igor... Igor Straminsky.

Tembelul cu ochi de rozătoare

scrie o rubrică despre gătit gourmet?

Nimeni nu se pricepe mai bine decât Igor.

Până și Lucreția Borgia știa mai multe!

Un cititor inocent ar putea avea impresia

că rețetele lui Igor ar fi comestibile.

Vă înțeleg,

dar cine altcineva ar putea scrie rubrica de gătit gourmet?

Eu aș putea, idiot miop!

- Ce ați putea? - Aș putea scrie rubrica gastronomică!

Dvs.? Dle maior, sunt flatat.

Dar e prea târziu. Igor ar fi distrus.

Distruge-l.

Vei avea recunoștința eternă

a tuturor celor care mănâncă.

În acest caz, dle maior, bun venit în comitetul editorial!

Și pentru că sunteți membru...

- Da? - Sunt autorizat

să vă ofer un tarif special de abonament,

cinci dolari pe lună sau 75 dolari pe an.

Klinger, ticălosule!

Dacă crezi că voi scrie o rubrică și că voi plăti privilegiul,

ești mai prost decât pari, iar asta mă scoate din minți.

Adică nu veți scrie rubrica?

Exact.

Poate că așa e cel mai bine.

Igor a predat deja prima sa rețetă...

supă de scoici à la Boston.

Supă de scoici à la Boston?

Da. Sună delicios.

Să vedem. Se iau câteva conserve de scoici,

se adaugă patru cutii de lapte praf...

Alo! Ai grijă pe unde calci. Ce faci?

Scuze, dle căpitan!

Scuzați-mi impertinența,

dar dacă lipiți toate bețele astea, cap la cap,

atunci ce vor fi?

Vor fi și sunt,

fundația Monumentului Washington.

Dar n-au deja unul din acelea pe undeva?

Ăsta e complet diferit.

Acela îl comemorează pe Washington, cel care

a fost în Delaware și ne-a dat dinți de lemn.

Acesta comemorează locația,

ce ne-a trimis peste ocean și ne dă picioare de lemn.

Mă scuzați!

Adulmec aici firul unei povești.

Ne-au trimis o jumătate de milion...

E o prostie monumentală,

așa că ridic un monument al prostiei din apăsătoare,

dedicat celor ce au trecut pe aici.

- Pot să vă citez? - Ce-mi pasă?

Voi pune cuvintele de pe apăsătoare pe buzele tuturor.

Povestea asta mi-ar putea aduce Premiul Wurlitzer!

Puneți pauză la prima pagină!

„Doctorul nebun scoate apăsătoarele de limbă la Washington.”

Luați de aici! Citiți ultimele noutăți!

„Turnul din apăsătoare îi face pe cei de la MASH să spună «A»!”

'Neața! Vreți unul să-l citiți pe drum spre muncă?

Ai uitat că-s abonat? Doar că, de dimineață,

pe prag era doar pragul.

Mii de scuze, stimate abonat irascibil!

Încă se lucrează la distribuție.

- Poftiți alt exemplar. - Mulțumesc.

Zece cenți, vă rog.

Zece cenți? Am plătit pentru o lună.

Prețul de chioșc.

Ce-ai zice de primul incendiu?

Domnule, e un chilipir pentru mine.

Să știe lumea... „Vânzător de ziare jefuit de doctorul disperat!”

Bună, băieți!

Nu știam că e un proiect tip „Tată și fiu”.

Sunt numele tuturor celor care au fost pe aici.

Ce zici, Beej?

Simplu, inteligibil și inutil.

Văd că ați detronat

scorul de bowling de pe copertă.

Chiar e a patra putere!

Acum oamenii vor ști ce vrei să faci.

Apropo, ce vrei să faci?

Nu știu. Poate că nimic.

Atunci ai un început promițător.

„C. Emerson Winchester, reflecții culinare.”

Încă lucrez la asta.

„Rață cu portocale à la Beacon Hill.”

Nu „Rață à la Chuck"?

Mă lași?

Dacă scrii despre asta nu înseamnă că-mi rupi capul.

O să stau aici să-mi rezolv rebusul.

Să vedem...

„Nouă litere pentru al doilea nume al unchiului Bustaffa.”

Bună seara, castor harnic! Cum stăm cu barajul?

- Îmi dau duhul muncind. - Văd.

N-ai venit la masă.

N-am timp.

Cum te aștepți să fii în putere

dacă nu bagi ceva pe gât?

Dar, cum spune proverbul,

„dacă nu vine Mohamed la carnea tocată”...

Ce naiba?

Chiar și Michelangelo mai comanda pizza.

Așa te vreau.

Știi, ar spune unii

că-ți risipești inventivitatea pe bețe.

Îmi spuneți, în mod delicat,

că am luat-o razna?

N-aș merge așa departe.

Toți avem nevoie de pasiuni

pentru a nu o lua razna. Eu am paletă și vopsea,

Klinger are titlurile și știrile.

Cred că e mai mult decât un simplu hobby.

I-aș spune obsesie ocazională...

o mică manie. Mă relaxează.

Bucură-te de mica ta stivă de lemne.

O vreme te scapă de camera cu pereți de cauciuc.

Atunci, de ce să renunț?

Te rog doar să mai lași

câteva gâdilătoare și pentru pacienți.

Vă întrerupem pentru o știre de ultimă oră.

Am trimis un ziar către Stars and Stripes,

din curtoazie.

Vor să scrie povestea acestui turn.

Mâine trimit aici câțiva oameni.

Oare Știri Globale sau Imobiliare?

Pune-o la Divertisment.

Nu! E mai mult decât atât.

Aici se naște o declarație! Știți ce este asta?

E „un turn din Pisa al Păcii.”

Îmi place cum sună! Aș putea fi agentul dvs.

Bine.

Asta aștept de-o viață!

Voi fi un jurnalist respectat.

Bilete gratis la circ...

Băiete, nu mi-am primit ediția din Cronicile lui Klinger azi.

E chiar la picioarele dvs., dle. Am lăsat-o la ușă.

Bine. Mă bucur să văd că ești bine dresat.

Veți aprecia noile rubrici și autorii.

Houlihan la frumusețe, Winchester la culinare...

Două adăugiri majore la ediție.

Faci ajustări?

Ce e bun abia acum urmează.

E noua rubrică, de mâine.

„Dragă mătușă Sadie”.

Cine e doamna Sadie?

Subsemnatul, domnule.

Sfaturi pentru inimi frânte.

Oamenii se deschid mai degrabă în fața unei femei,

așa că scriu sub acoperire.

Băiete, credeam că treaba cu ziarul

va fi o fantezie trecătoare, dar mi-ai demonstrat că mă înșel.

Chiar te-ai dedicat cauzei.

- Te felicit! - Mulțumesc.

Ai pentru ce.

Dle căpitan, ei sunt onorabilii colegi

de la corpul de presă.

- Căpitanul Maurice Allen. - Căpitane...

Maury. Fotograful meu, Ray Tornberg.

- Salut! - El e clientul meu,

cpt. Benjamin Pierce și viitorul turn.

Benjamin, pot să-ți spun Ben?

Ben, ai muncit ceva, nu glumă.

Ai făcut asta singur?

Da, de la bun început.

Părintele m-a ajutat cu ortografia.

Așa... clericul! E o poveste colaterală interesantă.

Să te întreb ceva, Ben. Chestia asta..

Turnul ăsta... adică, structura...

De unde ideea?

Am primit 500.000 de apăsătoare de limbă...

- 500.000? - Da.

Adică mai multe decât putem apăsa.

Voiam să zic... de ce turn?

Adică, ce mesaj vrei să transmiți cu ghidușia asta?

- Ei bine... - E un tribut

pentru toți ce-au fost tratați aici.

Pentru cei căzuți.

Minunat!

Voi fi direct, Ben.

Scriem povestea pentru Stars and Stripes.

E doar aperitivul.

Ce zici de felul întâi?

Împachetăm ghidușia asta a ta,

o trimitem în State, peste tot...

Fanfare... parade...

Va fi grozav pentru înrolări!

„Doctorul aduce noi recruți”

Stai puțin!

Recruți?

Parcă erați de la Stars and Stripes.

Ray. El e de la Stars and Stripes...

eu de la Informativ.

Serios?

Asta e ceva nou pentru mine.

Fă cum spun, Ben.

O publicăm în Associated Press

și oriunde se poate.

Rămâi așa, te rog,

- Ray, fă-ne o poză. - Stai, nu! Stai așa, Ray!

Nu am terminat încă,

și arăt ca o sperietoare.

Mai lasă-mă o oră, să termin

și mă schimb în ceva confortabil.

Cum zice doctorul, Ben.

Se poate mânca undeva pe aici?

Sigur. La popotă. Haideți!

Dar vă avertizez,

e posibil să muște.

Revin în 60 de minute, Ben.

Cum am stabilit, Maury.

Ascultă, Maury. Am o idee grozavă pentru tine.

Știi că oamenii spun „A”

când bagi apăsătoarele?

Ce-ar fi să numim acel monument

„Turnul A-bominației”?

Drăguț...

Ce bine! Au cafea. Sper că e fierbinte.

Când ne întoarcem în State, o să vă caut.

Suntem experți în ziare și știți cum se spune:

„o mână spală pe alta”.

Ce lume mică, băieți!

Doi dintre cei mai buni redactori...

I-am învățat meserie.

- Bună, trupă! - Ticălosule!

Mi-ai distrus rubrica de măști faciale și argilă!

Și rețeta mea de rață cu portocale!

Scribi amatori! Mereu mănâncă rânduri.

- Noi, amatori? Ascultă aici! - Amatori?

„Ia niște argilă

și întinde-o generos pe sâni și coapse,

având grijă să acoperi aripioarele.”

„Pentru a face glazură, sosul

ar trebui să stea pe față două ore”.

- Moluscă! - Modifică asta!

Klinger! Vino încoace!

Salvat de urlat!

Cu ce vă pot ajuta după ce pup picioarele?

Ești asistentul meu. Calcă-mi pantalonii.

Ben, cum stăm?

Am o mică problemă, amice.

Încă câteva minute. Vino.

Cred că ești tare mândru de bâzdâgania ta.

O privesc ca pe un bâzdâc mai mare.

Să trecem la treabă.

Bun! El face poza

și tu scrii mia de cuvinte.

Ray, stai la trei-patru metri de el.

Ben, du-te fix lângă el.

O să iasă genial poza.

Stai puțin, Maury. Să nu ne pripim cu deciziile.

Văzând monumentul acum...

știi, n-am eu cuvintele la mine,

dar cum stă el așa, singur,

pe fondul maiestuos al muntelui purpuriu,

cu steagurile fâlfâind în vânt...

Despre asta e vorba, știi?

Hai să facem poza de aici, vrei?

Înțeleg, Ben.

- Ai perfectă dreptate. - Da.

Ray, să facem poze.

Stai așa!

Vreau să mă asigur...

că briza umflă steagul cum trebuie.

Îți zic eu când să apeși.

Bine. Gata?

Armează...

Hei!

Ce e funia aia galbenă din jur?

Nu e funie. E Primacord. Foc!

Ei bine?

Cum mi-a ieșit?

Exploziv.

Ce se întâmplă aici?

Titlu: Coreea.

„Medic furios distruge pozele cu bețe”

Ben, ajută-mă să pricep...

Da.

- M-ai băgat în ceață. - Așa...

Două zile și nopți ai construit...

- Bâzdâgania. - Mă rog...

Iar acum o distrugi definitiv?

- Da. - De ce dracu'?

Cred că-ți pot explica.

Distrugere inutilă... Despre asta e vorba.

Te-ai prins?

Faptul că vrei să distrugi o povestioară...

nu-ți dă dreptul să folosești petardele armatei SUA.

O imagine valorează cât 1000 de fragmente.

Dle colonel, nu spune regulamentul

că trebuie eliminată muniția

preluată de la răniți?

Nu asta am făcut?

Și de trei metri pătrați de pământ...

Ce naiba! Jos pălăria în fața voastră!

Numai să acoperiți gaura.

Aș vrea s-o las așa cum e.

Gaura rămasă îmi amintește de turn.

Poate asta te va ajuta să-ți amintești.

- Destul de bine, nu? - E minunat!

Subtitrarea: Cristina Bejan