Original subtitles

Peg, e rândul tău, dragă. Eu trebuie să mai dorm puţin.

Hawk?

Hawk?

- Hawkeye, trezeşte-te. - Ce? Ce e?

Ai auzit?

Asta se numeşte pasăre, Beej.

Nu ai de ce să-ţi faci probleme...

...decât în cazul că viermele tău de companie n-a ajuns acasă.

Idioţilor!

Nu ştiu al cui e copilul ăsta prost crescut,

dar dacă ies afară şi-i astup ciocul,

va coborî cortina peste acest vodevil de fiecare dimineaţă?

Haide. Uşurel. Nu, nu, nu, totul e bine.

Domnilor...

Cu riscul de a face o acuzaţie iresponsabilă...

... s-ar putea să fi localizat sursa plânsului.

În regulă. Asta merge.

Să sune cineva la serviciul de recrutări

şi să le spună că de data asta au mers prea departe.

Hopa, hopa. Bună.

Se îngroaşă gluma. Mulţumesc.

Ceva îmi spune

că astea nu sunt instrucţiunile de folosire.

"E copilul meu. E..." Ce scrie?

- "Copil bun." - "Copil bun."

"Puternică, frumoasă. Tata american, soldat".

"Acum plecat. Copil..."

"...tot american."

- "Vă rog..." - "Doctorilor"

- "Doctorilor, aveţi grijă de ea. Eu..." - Ce scrie?

- "Nu pot". - "Nu pot, dar o iubesc".

Ai grijă cu ea, Pierce.

- Nu e un sac cu rufe. - Ştiu ce fac.

Mă iubeşte. Uite cum zâmbeşte.

- Gaze. - Gaze, pe naiba.

Când ţi-a zâmbit ţie, cum de n-a avut gaze?

Nu ştiu, Hawk. Unii oameni inspiră dragoste.

Alţi oameni inspiră gaze.

La o parte. Pârtie. A venit lăptarul.

- Vino aici, lăptarule. - Poftim.

Klinger, arată caraghios.

E caraghios doar în ochii privitorului, dnă maior.

Dă-i tinerei ce i se cuvine. Seamănă uimitor...

cu capătul productiv al unei vaci de rasă Guernsey.

Şi aşa şi funcţionează.

Desigur. Doar nu sunt nebun.

Poftim, Pierce.

Dă-i un jet micuţei.

Iată un minunat alb Château Moo '51.

Ce fetiţă cuminte. Asta e...

M-a uimit mereu

modul în care un copil transformă un adult dealtfel normal...

într-un idiot bâlbâit.

Ce mai face puişorul coleg-de-cort?

- Amin. - Am vorbit cu toţi cei din unitate...

ceea ce pentru mine e o premieră...

şi nimeni n-a auzit şi n-a văzut nimic...

fapt confirmat de mereu vigilenta santinelă

şi câinele său pentru orbi.

Pierce, de îndată ce micuţa şi termină micul dejun...

şi, mă rog, alte necesităţi,

trebuie să-i facem un examen medical.

- Excelentă idee, dle colonel. - Atunci mă ocup eu.

De când e pacienta ta?

Hunnicutt, experienţa mea...

nu e limitată numai la cunoştinţe strălucite despre chirurgie.

Din întâmplare, sunt unul dintre cei mai buni pediatri în viaţă.

Ia mai lasă-mă! Eu chiar am un copil.

- Ştiu unde-i sunt părţile componente. - Ia mai lăsaţi-mă în pace, amândoi.

Cine o hrăneşte, o păstrează.

Voi decide precum regele Solomon.

Îl voi despica pe Winchester în două, n-o să vă iau în seamă pe voi doi

şi o voi face eu singur.

Astea au fost gaze.

E sănătoasă tun, cum se zice.

Da.

E meritul mamei ei.

Acest copil se poate să fi fost abandonat,

dar sigur n-a fost neglijat.

Da. Nu e chiar floare la ureche

să te trezeşti în toiul nopţii pentru bombardamentul de ora două.

Am scotocit la spălătorie şi am găsit câteva lucruri pentru copilă.

Slavă Domnului că există asistente subţirele.

Ce spuneţi de Klinger?

Dă cămaşa de pe spinarea altuia.

Am tăiat câteva cearceafuri şi feţe de pernă pentru...

ştiţi... ce nu se poate spune.

Eşti foarte grijuliu, Klinger. Probabil va fi nevoie curând.

Domnule, eu înţeleg copiii.

De vină e sufletul meu de ţigan.

- Lăsaţi-mă s-o ţin în braţe. - Bine, dar numai un minut.

Nu-i plac străinii.

Te descurci foarte bine, Klinger.

- Acceptabil. - Sigur că da, dle.

Cei care locuiesc în deşert sunt foarte afectuoşi.

- Mă trag dintr-o lungă genealogie. - Klinger!

Am auzit ce ai făcut, ticălosule.

Nu e nimic mai degradant decât să furi rufe.

- Pentru o cauză nobilă, dnă maior. - Ar fi bine să fie aşa.

Perversul mi-a furat cele mai bune bluze de pijama.

Retrage-ţi coarnele, Margaret.

Klinger ţi-a rechiziţionat pijămăluţele pentru micuţă.

Ei bine, pentru ea, pot să dorm numai cu partea de jos.

Dacă vă e frig, chemaţi-mă. Pot ţine de cald în partea de sus.

Lasă tu partea de sus. Dă-mi copilul, Klinger.

Haideţi, dnă maior. Abia am luat-o.

E un ordin, caporale.

Klinger, prezentaţi...copil!

E suficient să te determine să te înscrii la şcoala de ofiţeri.

Dumnezeule mare.

Aici erai, micuţă...

Doamne Dumnezeule.

Bună, iubito. Sunt mătuşica Margaret.

Ca să vezi, mătuşică Margaret. Habar n-aveam ce instinct matern ai.

Mi te şi imaginez cu o casă plină de majorete mici.

Aveţi idee cine e sau de unde e?

- Niciun indiciu. - Cpt. Hunnicutt şi mr. Winchester

verifică în satele dimprejur.

Cred că-şi pierd vremea.

Mama e foarte precaută. N-a văzut-o nimeni intrând sau ieşind din unitate.

Nu ne-a lăsat nici măcar numele copilului.

Ce-ar fi s-o ţinem până creşte suficient cât să poată vorbi?

Atunci o să ni-l spună chiar ea.

Ştiţi, ar trebui să-i dăm un nume.

- E o idee bună. - E misterioasă,

ca nisipurile mişcătoare.

Să-i spunem Şeherezada.

E un nume cam exotic. Să mai lucrăm la subiect.

Între timp, trebuie să-i găsim

un loc unde să stea.

- Va sta la mine în cort. - Nu e corect, Margaret.

Cine te-a însărcinat cu cazarea oaspeţilor?

Pierce. Uită-te primprejur.

E călduros. E plăcut. E o casă.

Mocirla în care stai tu e un festival de tenişi vechi,

rufe murdare şi băutură rămasă de ieri.

Asta o face perfectă. Nu poate face dezordine mai mare.

Am înţeles că a trecut barza pe aici şi a lăsat un colet cât timp am lipsit.

Bună dimineaţa, părinte.

Micuţa asta pare a fi singură pe lume.

Crezi că bunele surori de la orfelinat ne-ar putea ajuta?

Sunt sigur, dle colonel.

Prima regulă a unui orfelinat şi a unei familii irlandeze e

"Întotdeauna mai e loc pentru încă unul".

Nu-i aşa că e minunată?

Da. Destul de drăguţă.

Drăguţă? E minunată.

Nu merită măcar un "uau", sau un "Sfinte"?

Unde sunt "ooh"-urile şi "ahh"-urile?

Acest copil are părinţi amestecaţi?

Ştim doar că a fost câte unul din fiecare. Destul de amestecaţi?

Tatăl e american, iar mama e coreeană.

- De asta mi-era teamă. - Dar care e problema?

Vrem s-o trimitem la un orfelinat nu la vreun club select.

Orfelinatul o va adopta, desigur,

dar asta nu va fi de mare ajutor.

Problema copiilor soldaţilor americani

cu femei coreene e foarte serioasă.

Când oamenii din sat află de ei,

vieţile copiilor şi ale mamelor devin un coşmar.

Sunt proscrişi.

Băieţeii au fost castraţi,

iar fetiţele ucise pe loc.

Doamne!

Chiar şi în orfelinat,

ceilalţi copii coreeni ar fi foarte cruzi cu ea.

Iar când va creşte, va fi ostracizată

de toate păturile societăţii coreene.

Acest copil nu are niciun viitor aici.

Va deveni cu siguranţă o sclavă, sau chiar mai rău.

Trebuie să existe cineva care să poată ajuta această fetiţă.

Mă tem că nu.

Singura ei speranţă... şi una foarte firavă...

ar fi să-i găsim adăpost la una dintre vechile misiuni catolice.

Încercăm. O speranţă firavă tot e mai mult decât nimic.

Ce facem? Unde sunt astfel de locuri?

E unul nu prea departe de aici.

De secole, armatele au luptat doar în jurul lui, lăsându-l neatins.

Călugării o vor ţine izolată, o vor educa,

iar în 15 sau 20 de ani

în colaborare cu alte mănăstiri din străinătate,

poate vor reuşi s-o scoată din Coreea.

Cu tot respectul, părinte, asta nu prea mi se pare o viaţă normală.

Nici nu este.

- Dar e tot ce putem face. - Ba nu, nu e.

E pe jumătate americancă. O s-o trimitem în America

şi o să-i găsim o cameră la Statuia Libertăţii.

Sper ca doamna de la Crucea Roşie va aprecia

că port hainele de sărbătoare - Curtea Marţială.

Haina şi cravata sunt destul de rele, dar pantofii mă omoară.

Cum aş arăta în ţinută de gală, cu tenişi?

Prostii. Vreţi să vă grăbiţi?

- O să întârziaţi. - Şi fără prostii.

Cei de la Crucea Roşie nu prea ştiu de glumă.

Da, tati. Aveţi grijă de copil.

Nu încercaţi să-i daţi spanac cât lipsim.

N-am încredere în ei, Hawk. S-o luăm cu noi.

Copiilor le place să meargă cu maşina de teren.

Las-o în pace, nebunule. Abia a aţipit.

Nu-i scoate din sărite, Beej. Ştii ce răutăcioşi pot să fie

când îşi protejează copiii.

Încă o gogoaşă?

Nu, mulţumesc. Limita mea e de 5.

Putem reveni la copilul nostru?

Bine, domnilor.

De ce nu acceptaţi realitatea?

Crucea Roşie nu poate face nimic.

Responsabilităţile noastre...

...sunt foarte precise.

Ştim, dră Harper.

Voi faceţi o grămadă de fapte bune pentru soldaţi, refugiaţi...

Dumnezeu ştie cât de recunoscători suntem pentru sângele pe care ni-l furnizaţi.

Pacienţii noştri nu se mai satură de el. Dar de ce vă rezumaţi numai la asta?

De ce nu faceţi ceva pentru copiii amer-asiatici?

Sunt tot mai mulţi, pe zi ce trece.

Nu stă în puterea noastră.

Avem destule probleme cu responsabilităţile noastre.

Şi deşi sunt de acord că e o problemă serioasă...

Da, minunat. E în joc întreaga viaţă a unui copil

şi dumneata eşti de acord că e ceva serios.

Sarcasmul nu te ajută aici, căpitane.

Atunci mai bine plecăm, Hawk.

Sarcasmul e tot ce mi-a rămas.

Şi mie. La revedere.

Mulţumim pentru că ne-aţi lăsat să folosim sala.

Uite, căpitane.

Cred că ceea ce încerci să faci e admirabil,

naiv, dar admirabil,

iar eu aş vrea să te ajut,

dar aici Crucea Roşie nu poate face nimic.

Şi atunci cu cine să vorbim?

Recomand ca data viitoare să mergeţi la armată.

Da, minunat. Eu şi armata suntem cam aşa.

Acesta e un secret de familie

- transmis din tată în fiu. - Acum, atenţie.

"Popoul" trebuie plasat chiar în mijloc.

- "Popoul"? - Da "popoul".

Observaţi pliurile delicate

şi potrivirea perfectă la şolduri şi picioare.

Garantat nu scapă, nu alunecă şi nu se desface

nici măcar în timpul celei mai violente furtuni deşertice.

E foarte util.

Poftim, draga mea.

Eşti mândra purtătoare a unui serape libanez.

Minunată treabă, Klinger.

Vei fi un tată minunat.

Poate că, într-o zi, dnă maior,

după ce voi scăpa de aici, mă voi întoarce acasă, voi face ceva bani...

Va fi băiat. Nu că aş avea ceva cu fetele.

Odată am fost însurat cu una.

Dar va fi un băiat...

pe care să-l pot duce la meciurile "Găinilor noroioase"...

să-i arăt cum se deschide un joc la bila 8, să-l duc la bowling.

Pe de altă parte, m-aş putea ataşa la fel de mult şi de o fetiţă.

În plus, am un dulap plin de haine purtate.

Credeţi-mă. Nu am cum să vă ajut.

- Asta e tot ce putem face. - Asta fiind, ce?

Un D.F., C-139. Un formular de ordin.

Aha, un formular. Măcar ajungem undeva.

Nu ştiu. Formularul e de bine

sau de rău?

E pentru căsătoriile

sau adopţiile de persoane indigene.

Însă trebuie să ştii istoricul complet

al tuturor părţilor implicate.

Trebuie să ai şi o scrisoare de la preot.

Apoi comandantul unităţii recomandă aprobarea

sau... sau respingerea.

N-ar îndrăzni. I-am ascunde calul.

- Poftim? - Nimic.

Spuneaţi despre...

A, da. Păi, dacă...

...dacă aprobă comandantul,

ajunge în sarcina batalionului,

apoi a diviziei, apoi a corpului I.

Şi oricare dintre aceştia poate refuza, indiferent de motiv.

Recepţionat. Dar dacă... dacă trece de Corpul I...

- Ajunge la Dumnezeu. - Nu. La Armata a 8-a.

- Tot aia e. - ...care poate ratifica aprobarea

o poate respinge pentru informaţii insuficiente,

sau o poate returna fără nicio acţiune sau pentru cercetări suplimentare,

şi o luaţi de la capăt, iar şi iar.

Bine. Hai să vedem dacă am înţeles.

Să presupunem că, din amuzament, am vrea s-o adoptăm.

Medicul nostru ne-a spus că nu putem avea copii.

Atunci vom completa formularul D.F. şi îl vom trimite la MacArthur.

Şi aşa ar putea ieşi din Coreea?

Nicio şansă.

Dle maior, de ce e aşa de greu?

Tot ce vrem noi

e să trimitem cumva copilul ăsta în State.

Şi cum facem asta?

- Ce părere ai de colet poştal? - Foarte amuzant.

Uite, căpitane, încă de când ai ajuns aici,

ţi-am explicat

că această situaţie intră sub incidenţa legii civile coreene.

Nu e o problemă a Armatei.

Nu e problema Armatei? Ticălosule!

Şi de unde crezi că a apărut acest copil?

Ai oameni în uniforme de soldaţi americani

care umblă pe aici şi fac copii, şi apoi se cară.

Nu crezi că e timpul să devină şi o problemă a Armatei?

Căpitane, avem un război în desfăşurare.

Nu putem fi responsabili de ceea ce se întâmplă când un soldat se simte singur.

Dar de ce vă inflamaţi aşa pentru un copil?

Cumva vreunul dintre voi e... tăticul?

Ai noroc că suntem doctori,

fiindcă o să-ţi rup toate oasele.

Deci, ce părere ai? Nu e rău, nu?

E foarte bine.

Cel puţin ea a avut o zi bună.

Klinger, felicitările mele lui Zale fiindcă a făcut acest leagăn.

Mânerul a fost ideea mea.

Felicitări, Klinger. Ai putea primi Premiul Nobel.

Ai inventat băţul.

Dacă l-ai fi inventat mai devreme,

ne-ar fi fost util în discuţia cu maiorul Spector.

La naiba, aiuriţilor, o să-mi pătaţi reputaţia.

Mai încet, dle colonel, vă rog.

V-aţi dus să vorbiţi despre un copil,

şi practic aţi sfârşit printr-o bătaie.

Domnule, puteţi să legănaţi mai încet?

O s-o aruncaţi de acolo.

Scuze.

Nu-i condamn că s-au enervat.

- Aş fi vrut să fiu acolo. - Eu, nu.

Au intrat în destule probleme şi singuri.

Tipul a căutat-o cu lumânarea cu chestia cu "tăticul".

În plus, nu l-am lovit sau ceva.

- Doar l-am intimidat puţin. - Puţin?

Să-l ameninţaţi pe adjunctul procurorului general că-l îndosariaţi

la litera D de la "Decese" nu ţine de treburile voastre de zi cu zi.

Domnule, copilul.

Ştiu, ştiu.

Dle colonel... dle colonel,

poate că în următoarea vizită vă pot însoţi şi eu.

Posed, desigur, demnitatea

şi sensibilitatea necesară unei astfel de ocazii.

Prostii.

Mâine ne întâlnim cu oficialul guvernului sud-coreean

şi nu am încredere decât în sensibilitatea mea.

Hunnicutt, tu stai acasă.

Pierce, merg cu tine.

Dle colonel, dv nu mă luaţi niciodată nicăieri.

Suntem deja în război cu jumătate din Coreea.

Nu vreau să ajungem să ne luptăm cu întreaga ţară.

Domnilor, nu este o problemă

a guvernului meu.

Copilul ăsta are o etichetă "Fabricat în Coreea".

Cui să ne adresăm, Iugoslaviei?

Îmi pare rău.

Poveştile pe care le-am auzit sunt adevărate?

Copii mutilaţi şi ucişi?

Din păcate, dle colonel, uneori aşa se întâmplă.

- Doamne! Ce fel de loc e ăsta? - Calm, Pierce.

Suntem doar musafiri în ţara asta.

Nu-i nimic, d-le colonel.

Căpitanul a pus o întrebare întemeiată.

Atunci, ce spuneţi de un răspuns întemeiat?

Acesta e un loc străvechi, căpitane.

Cultura noastră e veche de câteva secole.

A trecut peste multe războaie. Oamenii noştri aparţin unei singure rase.

Ei consideră că intruziunea

unui copil de rasă mixtă într-o societate atât de ordonată

reprezintă dezordine.

Aici, un astfel de copil e urât.

Da, aşa am auzit şi noi.

Nu neg

că sunt trataţi cu o cruzime îngrozitoare.

Legea coreeană abia dacă le recunoaşte existenţa

şi nu îi protejează absolut deloc.

- Minunat. - Poate părea dur şi inflexibil,

dar asemenea atitudini nu se întâlnesc doar în ţara mea.

Dar unde, în Bolivia?

Nu, căpitane.

La voi, în Statele Unite.

Americanii nu sunt singurii care fac copii aşa,

dar sunt singurii care îi ignoră.

Franţa, Marea Britanie, Olanda

îşi asumă responsabilitatea

pentru aceşti copii nefericiţi ai armatei lor.

Îi susţin şi îi ajută oferindu-le cetăţenie,

dar Statele Unite,

unde toţi oamenii se nasc egali,

refuză să facă asta.

Respingeţi copiii propriilor voştri cetăţeni.

Urăsc să spun "v-am spus eu!", dar v-am spus eu.

Poate că aţi dori să reconsideraţi sugestia mea

de a duce copilul la mânăstire.

Pierce, tu ai ţinut steagul mai sus decât toţi.

- Ce părere ai? - Nu ştiu, dle colonel.

Cred că trebuie să mai facem o încercare.

Aş vrea să merg la consulatul S.U.A. de la Tokio.

Bine, Pierce. Nu avem mulţi pacienţi acum.

Avem însă o mică problemă, hai să recunoaştem.

Eşti un un pachet de proastă creştere.

Mă flataţi.

Oamenii ăştia de la consulat

sunt genul care pun chiloţi pe pulpele de miel.

E nevoie de sofisticare,

de genul de persoană care vorbeşte fluent în faţa maselor.

Ia-o uşor, Pierce.

Îmi cer scuze pentru desele întreruperi.

Bine. Bine.

Oameni buni, voi se pare că aveţi o problemă mult mai încurcată.

Cu siguranţă.

Dle Prescott, aţi putea să ne ajutaţi să depăşim nişte...

Mă scuzaţi. Aici Prescott.

Nu, nu, deloc.

Doar o clipă. Vin imediat.

Îmi pare grozav de rău. O zi foarte încărcată.

De ce nu pot oamenii ăştia

să se descurce şi singuri, nu înţeleg.

Dacă mai încearcă o singură dată să părăsească încăperea,

o să devină un cadavru diplomatic.

Acum înţelegi, Pierce?

Exact acesta e motivul pentru care e nevoie de mine aici.

Atitudinea ta bătăioasă nu rezolvă nimic.

Da, dar mă face să mă simt foarte bine.

Aici e clar că nu eşti în elementul tău.

Acum e momentul pentru civilizaţie şi amabilitate.

Nu e loc de ranchiună.

Ce zici de un pumn bolo?

Uite, dacă vrei să ne atingem obiectivul,

lasă asta în seama mea.

Sunt versat în arta discursului de forţă şi a compromisului.

Loveşte şi păcăleşte.

Stai acolo. Ţine-ţi gura.

Voi orchestra aceste proceduri pentru succesul...

Ei bine, gata cu astea.

- Ce frumos că ne-aţi lăsat baltă iar. - Vă puteţi imagina?

Cretinii ăştia voiau să-l aşeze

pe adjunctul ataşatului comercial lângă un luptător de sumo.

- Vai, ce gafă! - Da.

Da, sunt vremuri de restrişte.

- Da, cu siguranţă. - Ne distrag atenţia

de la lucrurile importante.

De exemplu, dispoziţiile

în privinţa bietului copil despre care vorbeam.

Da, copilul.

Cel pe care vrem să-l trimitem în State. Acel copil.

Da.

Ei bine, răspunsul este "nu".

Nu? Doar atât? Nu?

Pierce, te rog. Dle Prescott,

cu siguranţă sunteţi de acord că aceasta este o decizie

care nu trebuie luată în grabă.

Trebuie să discutăm.

De fapt, nu e posibil.

Nu putem accepta un copil neînsoţit

şi care n-are nicio rudă rezidentă în Statele Unite.

- Dar... - Şi nicio solicitare

pentru o astfel de aprobare nu poate fi procesată fără autoritatea

unei rude de sânge din ţara de origine a copilului.

- Vedeţi... - Uite, Prescott,

acest copil neînsoţit pe care îl respingi cu atâta nepăsare

ar putea să fie omorât aici, în numele purităţii rasiale.

Ai ceva loc liber pe formular pentru asta?

Pierce, eu mă ocup de asta, ţii minte?

Nu e nimic de care să vă ocupaţi.

Serviciul de Imigrări şi Naturalizare

prin statutul său, are restricţii clare.

Am mâinile legate.

- Asta chiar e o idee. - Stai o clipă.

Dle Prescott, întotdeauna există alternative.

Nu şi în acest caz, dle maior.

Dle Prescott, am prieteni deosebit de influenţi...

- Domnilor... - Membri ai Congresului...

... îmi irosiţi timpul.

- ... domnilor senatori... - Vă rog să mă credeţi,

asta este politica departamentului.

- ... membri ai cabinetului... - Nu există nicio posibilitate

de imigrare în circumstanţele menţionate.

- ... conducători din industrie. - O zi bună.

Nu e nimic bun în asta, dle Prescott.

Discutăm despre o fetiţă,

o fiinţă umană pe care o aşteaptă o viaţă de mizerie...

o problemă infinit mai importantă decât dumneata

- şi prostiile cu aranjarea locurilor! - Charles...

Taci, Pierce!

Dl Prescott e în conferinţă. Să mănânce în oraş.

- Cum îndrăzneşti? - Microb birocratic infect ce eşti,

te duci la cina aia respirând prin şliţ.

Fugi şi salvează-te, Prescott! E ca un mistreţ!

Ar fi mai bine să plecăm.

Sper că facem ceea ce trebuie, părinte.

Nu prea mă dau în vânt după o mânăstire

care trebuie vizitată în toiul nopţii.

Dnă maior, trebuie să fie aşa ca să se păstreze secretul.

Ar fi bine să porniţi. E o călătorie lungă.

La revedere, scumpo, să ai grijă de tine.

- O să-mi fie dor de tine. - Tuturor o să ne fie.

La revedere, micuţo.

Pentru cineva care a trecut pe aici atât de repede,

tu chiar ai răsturnat locul ăsta cu susul în jos.

Mulţumesc.

Bine, Beej. Hai să mergem... şi nu te grăbi.

Aici este. Leagănul rotitor, exact cum v-am spus.

De ce nu folosim uşa din faţă ca toţi oamenii?

Călugării nu vor să intre în contact cu nimeni.

Copilul trebuie lăsat în mare taină,

altfel nu va fi acceptat.

E o tradiţie străveche, de multe generaţii.

Bine, hai s-o facem.

Asta e ultima ironie.

Mă simt de parcă aş depune bani la bancă.

- Ei? - Ei...

Ei, bine?

Ei, bine.

Rămas-bun, micuţo.

Rămas-bun, îngeraş. Mulţumim că ai trecut pe la noi.

Du-te în pace, copilule.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.

Ai adus puţină lumină într-un loc întunecat şi trist

şi nu vei şti niciodată cât de mult ai însemnat

pentru nişte oameni obosiţi, prizonieri ai unor timpuri stranii.

Să fii fericită.

Aspiraţie, vă rog.

Pensă. Mulţumesc.

- Încă 10 tampoane, doctore. - Mulţumesc. Retrage aici, te rog.

Bine. Am înţeles.

E amuzant. Tot ce facem aici e să ne luptăm cu moartea şi durerea

şi dintr-odată am primit o viaţă mică.

Ei bine, mie nu-mi pasă unde e.

O mică parte din ea va merge acasă cu fiecare dintre noi.

Tampon.

Subtitrarea: Cristina Bejan