Original subtitles

Bine, mai sunt alte treburi? Ceva nemulţumiri?

Da, am nemulţumiri, nemulţumiri acide. Sunt plictisit.

Plictisit, plictisit, plictisit.

Omul "super plictisit"!

Ei bine, pentru a ilustra adâncimile disperării mele,

ieri am fost la un pas

de a-l ruga pe Klinger să mă uit

la fotografiile de la nunta vărului său Hakim.

Voi, clovnilor, vreţi să încetaţi?

Asta se întâmplă să fie o şedinţă de personal.

- Continuaţi, dle colonel. Spuneţi ceva. - Mulţumesc, dnă maior.

Întotdeauna o rază de soare.

Priviţi, oameni buni, şi degetele mele sunt răsucite până la refuz,

dar am aici nişte veşti care o să ridice câteva bărbii din podea.

E o scrisoare de la Colegiul American al Chirurgilor.

Aha! Sunt pe urmele tale, Pierce.

Fără îndoială că te arestează pentru vagabondaj

în faţa unei mese de operaţie.

Să nu-l atingi, Pierce.

Acum, Winchester, Hunnicutt,

vă amintiţi de un pacient pe nume Howser,

un băiat care a venit aici cu colonul cu aer condiţionat?

Colonul descendent, nu?

Cel pe care a trebuit să-l mobilizăm şi să-l exteriorizăm?

Da, da. A fost o treabă complicată.

M-am întrebat adesea cum s-a descurcat tânărul.

Spune aici, că acum e la Walter Reed şi se simte bine.

De fapt, unii dintre cei de acolo

au fost foarte impresionaţi de redirecţionarea instalaţiilor sanitare.

- Da? - Da, da.

Se pare că s-a dus vorba prin cercurile medicale

şi, ei bine,

Colegiul Chirurgilor vrea ca doctorii Hunnicutt şi Winchester

să scrie o lucrare despre această operaţie pentru revista lor.

E incredibil,

doar cea mai prestigioasă publicaţie

din întreaga profesie medicală.

Felicitări, băieţi.

- E o adevărată onoare. - Mulţumesc.

Da. Era şi timpul ca cineva să recunoască

tipul de muncă pe care o facem aici.

Aş vrea să vă ofer ovaţiile mele personale.

Sunt măsliniu de invidie.

- Ei bine, spune ceva. - Da. Nu sta aşa. Bucură-te.

E frumos. Cu siguranţă nimic mai mult decât merit.

Haide, Charles. Asta e o realizare.

Bine, băieţi. Proiectul preliminar

trebuie să iasă în cinci zile, aşa că începeţi să mâzgăliţi.

Charles, se pare că avem mult de lucru.

- Şi niciun moment de pierdut. - Aşteaptă să-i spun lui Peg.

Într-adevăr. Tatăl meu va fi atât de mândru, încât ar putea zâmbi.

Probabil că voi nu ştiţi asta,

dar lucrez la un articol

important "Umor în uniformă" pentru Reader's Digest.

Poftim, Hunnicutt, o sticlă din cel mai bun whiskey de 12 ani pe care-l am

pentru a sărbători această ocazie de bun augur.

Da. Aminteşte-mi să fiu de bun augur mai des.

Hei, whiskey de 12 ani!

O să-mi iau paharul de şase ani şi o să iau unul dublu.

Îmi pare rău, Pierce.

Serată privată, doar pentru autori.

Când vei fi invitat să scrii o lucrare,

te poţi alătura nouă. Bineînţeles, până atunci

va fi un whiskey vechi de 50 de ani.

Ştii, încă nu-mi vine să cred,

Colegiul American al Chirurgilor.

Ce mai colegiu. Nici măcar nu au o echipă de fotbal decentă.

Haide, Hunnicutt, să ne unim strălucirea

şi să ne făurim visele în realitate.

- Făurirea viselor e o infracţiune. - Să începem.

Bine. O să iau notiţe.

- Cu siguranţă glumeşti. - Las-o pe Shirley în pace.

Pot să te ajut. Şi eu sunt doctor.

Pierce, poţi pleca.

Vom apela la tine dacă vom avea nevoie de inepţii.

Uită-te la el.

Hei, Hawk, asta e ceva destul de important, să ştii.

- Colonelul Potter a spus să ne grăbim. - Oh, am înţeles. Am înţeles.

Nu mă calific pentru mica voastră frăţie.

Cu permisiunea ta, Pierce, avem treabă de făcut.

Oh, haide. Fiecare doctor din această tabără

a făcut lucruri miraculoase în sala de operaţie.

Voi doi tocmai aţi fost remarcaţi.

Haide, Hawkeye. Las-o baltă, bine?

Uite, eu n-am să stau aici să suport asta.

Pot să mă duc oriunde în tabăra asta şi să fiu tratat ca un gunoi.

- Bună, tată. - Bună, Hawkeye.

- Deci, ce faci? - Încarc jeep-ul.

Mă duc la orfelinat.

E foarte drăguţ Jeepul pe care îl ai acolo.

Mulţumesc.

Mă gândeam să-mi iau una din frumuseţile astea pentru mine.

Există şi în alte culori?

Hawkeye, te superi? Eu, mă cam grăbesc.

De ce nu te conduc eu?

Dă-mi o şansă să testez această frumuseţe.

Hawkeye, am un şofer.

Deci ai.

Bine.

Deci, ce randament kilometric ai?

Hawkeye, am putea să vorbim despre asta mai târziu?

- Oh, sigur. - Da. Dă-i drumul.

Bună acceleraţie.

- Ei bine, Scully! - Hawkeye!

Mulţumesc că m-ai adus, Bradford. Ne mai vedem.

Priviţi ce a adus acalmia.

Nu ratez niciodată şansa de a vizita cartierul meu preferat, 4077.

Ce vrei să faci mai întâi:

să chefuieşti, să te distrezi, să faci scandal?

Vreau să fac toate cele de mai sus, preferabil în acelaşi timp.

Am împrumutat chiar şi câteva sticle de vin franţuzesc.

Am dat la schimb nişte arme chinezeşti pentru ele.

Minunat! Minunat. Îmi place la nebunie.

- Îmi place tipul ăsta. Să mergem. - Hawkeye,

eşti foarte drăguţ, şi probabil un dansator minunat,

dar nu mi-am riscat gâtul să ajung aici ca să pot valsa cu tine.

Te referi la Margaret?

Ai prefera să te joci cu cu o blondă senzuală şi voluptoasă

decât cu o brunetă slabă şi palidă?

Sunt amuzant în felul acesta.

Nu se poate ţine cont de gusturi.

Doar ca să nu te dau în judecată pentru încălcarea chefului,

bea ceva cu mine înainte să pleci.

- Hawkeye, am lucruri de făcut. - Haide, haide. Lasă-mă în pace.

O băutură mică. Fac cinste. Haide.

În cele mai bune circumstanţe,

această afecţiune e foarte greu de tratat.

Hunnicutt, Hunnicutt, Hunnicutt!

O propoziţie de început trebuie să atragă atenţia,

să-l prindă pe cititor de gât, să-i comande,

"Citeşte-mă. Devorează-mă.

Grăbeşte-te cu mine impetuos în zborul spre concluzie."

A ta se văicăreşte lamentabil, "Trezeşte-mă când se termină."

Tu ce propui? "Atacul Brigăzii uşoare"?

Nu. Doar un pic de originalitate pentru a opri cititorul

să sară peste reclamele la forceps.

Iată un gând la întâmplare:

Iadul războiului s-a insinuat

prin fiecare fibră a sălii de operaţie.

- Asta e cu siguranţă interesant. - Mulţumesc.

- E puternic, dar discret, cred eu. - Nu asta.

- Ce? - Asta. "Scris de".

Ţi-ai trecut numele mai întâi.

Păi, cineva trebuie să fie trecut primul.

Adică, n-are nicio importanţă.

- Bine. Atunci pune numele meu primul. - Ai înnebunit?

Hai să ne apucăm de treabă.

De îndată ce rezolvăm asta, în mod corect.

Propun să facem o listă cu numele în ordine alfabetică,

Winchester cu "W".

Propun să enumerăm numele în funcţie de grad, căpitane.

Eşti mai mare decât mine ca ofiţer, nu ca chirurg.

De fapt, sunt mai mare decât tine mai ales ca şi chirurg.

Drăguţ.

Tot vreau să ştiu cine a fost cel care a decis

că Charles Emerson Winchester III să fie primul

iar B.J. Hunnicutt, primul, al doilea.

Evenimentele au decis asta. Caporalul Howser a fost pacientul meu.

- Tu doar l-ai asistat. - Ce anume?

Uite. Ar trebui să scrie aşa,

"Scris de dr. Charles Emerson Winchester III, şi alţii."

- Şi eu sunt "alţii"? - Printre altele.

Chiar aşa?

Sunt oameni aici care pot descrie contribuţia mea

la operaţia Howser în cele mai mici detalii.

- Chiar aşa? - Da.

Atunci, cu orice preţ, să-i căutăm.

N-ar trebui să fie nevoie de mai mult de un minut, Al.

Vrei să nu mă mai deranjezi, te rog?

Nu ştiu şi nici nu-mi pasă.

Ceea ce Margaret spune cu atâta delicateţe e

că nu vrea să ia partea nimănui.

Lăsaţi-mă să vă împrospătez memoria.

Omul era într-o stare disperată.

Hunnicutt a spus: "Ei bine, mă tem că îl vom pierde."

I-am spus: "Să pierd nu face parte din vocabularul meu."

"Acest om va fi salvat."

Apoi ai spus, "Repede, Hunnicutt, ce să fac?"

Voi doi credeţi că veţi termina acest articol

înainte de a ajunge la pubertate?

- Scully. - Margaret.

Mă bucur să te văd.

Şi eu mă bucur să te văd, mai ales întreg.

Deci, ce zici de un joc frumos "Simon Spune"?

Se pare că e multă electricitate statică pe aici.

Sergent, cât timp a trecut

de când nu ţi-a fost verificată fişa de vaccinare?

- A trecut prea mult timp, sunt sigur. - Atunci mai bine vă apucaţi de treabă.

Acesta ar fi un moment teribil pentru acest om să se îmbolnăvească de trismus.

- Atunci, mergem, sergent? - Margaret, pot să-ţi pun

o întrebare simplă despre operaţiune?

Bineînţeles că da.

O asistentă devotată, această maior Houlihan.

Dv. aţi spus-o, dle colonel.

Ea va rămâne cu acel pacient zi şi noapte.

Acum, în ceea ce vă priveşte pe voi doi, sugerez să vă întoarceţi la muncă rapid.

Colonele, vreau să rezolvăm asta. Nu-l voi lăsa pe "Dr. A-făcut-puţin"

să-mi răpească creditul pe care îl merit.

Nu se poate jefui un seif gol.

Ce-i asta? Probleme în paradis?

Jeanette MacDonald calcă în picioare pălăria de poliţist a lui Nelson Eddy?

Uitaţi, oameni buni, acest document este important.

Le-ar putea arăta celor de acasă

că nu suntem doar un plasture şi sârmă de balotat.

Acest tip de recunoaştere poate fi benefic pentru noi toţi.

Aşa că parcaţi-vă leşurile în Mlaştină,

şi lăsaţi orgoliile pe zero,

şi scrieţi nenorocita aia de lucrare!

- Bine, colonele. O să-mi fac partea mea. - Şi eu îmi voi face partea mea.

Şi eu mă voi asigura că nu-şi vor da pumni în pauză.

Ei bine, în momentul în care împuşcăturile s-au oprit,

mi-am luat lucrurile şi şi m-am îndreptat spre uşa ta.

- Ei bine, mă bucur că ai făcut-o. - Toarnă-mi ceva de băut.

Sigur că da.

Nu-ţi pot spune cum e

să te uiţi la o faţă care nu trebuie să se bărbierească.

Dacă nu putem avea pace, să bem pentru liniştile temporare.

Oh, Jack.

Ce-ar fi să mă duc să mă spăl puţin de război?

Asta îţi va da o şansă să,

cum se spune în filme,

să te strecori în ceva un pic mai confortabil.

Trebuie să ai o rochie frumoasă şi sexi pe undeva, pe acolo.

Nu chiar, Jack. Nu avem prea multe petreceri aici.

Da, cred că nu. Doar că unui tip îi place

să-şi vadă iubita aranjându-se pentru el.

Ei bine, noi nu plecăm nicăieri.

Pot să cred asta.

Poftim, ţi-l dau la schimb pentru un prosop.

Jack, eşti cel mai adorabil bărbat.

- Uită-te la tine. - Ce?

Te-ai grăbit atât de tare să ajungi să mă vezi,

încât ţi-ai pus cămaşa altcuiva.

Cineva ar putea să creadă că nu eşti nimic mai mult decât un simplu soldat.

- Eu sunt un simplu soldat. - Ce?

Un puşti, locotenent secund, a încercat să-mi zică cum să-mi repartizez oamenii.

N-am fost de acord, aşa că mi-am punctat sentimentele

cu o lovitură de dreapta în părul lui facial.

Şi te-au retrogradat? Ce groaznic.

Sunt doar nişte trese.

Nu o să-mi pierd somnul din cauza asta.

Dar, Jack, în Armată, rangul înseamnă totul.

Oh, haide, Margaret.

Gradul meu urcă şi coboară atât de mult,

încât comandantul îmi spune "Yo-yo".

- Asta e groaznic. - Nu schimbă nimic.

Când ne mişcăm pe o creastă cu o armă de calibru .30

care încearcă să ne taie în două, pe mine mă urmează băieţii,

şi asta îi include şi pe locotenenţi.

La asta mă refer, Jack. Eşti prea bun pentru asta.

Eşti curajos. Eşti inteligent.

- Ai stofă de ofiţer. - Mulţumesc, dar nu, mulţumesc.

Mi s-a încredinţat comanda pe câmpul de luptă. I-am refuzat.

- Ce ai făcut? - Nu vreau asta, Margaret.

Dacă aş fi fost ofiţer, ar fi trebuit să stau cu ei.

- Nu-mi plac ofiţerii. - Eu sunt ofiţer.

Ei bine, nu e acelaşi lucru. Eşti asistentă medicală.

Asta e o chestie onorifică, doar ca să poţi să fii şefa unor asistente.

- Dar nu şi bărbaţii, soldaţii adevăraţi. - Chiar aşa?

Ei bine, lasă-mă să-ţi spun ceva, soldat.

Sunt al naibii de mândră de astea.

Nu mi le-a dat nimeni. Le-am câştigat.

Şi sunt la fel de mult un maior ca orice alt maior.

Vei observa că aceste frunze sunt de culoare aurie,

nu roz pentru fete şi albastre pentru băieţi.

Ei bine, tu eşti un maior, unul adevărat, o dură în carne şi oase

exact ca tipul pe care l-am lăsat la companie.

Ai tupeul pentru asta, în regulă.

Nu e de mirare că totul e kaki aici.

Ştii cum se spune, "Hainele îl fac pe om".

Ajunge, Scully!

Cer permisiunea să plec naibii de aici, dle.

Şi a fost în acest moment când dr. Winchester

a decis să mobilizeze şi să exteriorizeze colonul descendent.

Ajunge! Winchester, te-am lăsat să te glorifici

ca să terminăm treaba asta, dar destul e prea mult.

- Scoaterea colonului a fost ideea mea. - Ha!

Festivalul erorilor, Hunnicutt.

Eu sunt cel care a consimţit de dragul oportunităţii.

Eu am fost cel care a hotărât ca colonul să fie tratat astfel

şi eu am fost cel care a efectuat această procedură.

În mod strălucit, aş putea adăuga.

Acum îmi spui că a fost o operaţie "Eu".

"Eu" ca la persoana întâi, insuportabil.

Uite, m-am săturat de obrăznicia ta răutăcioasă, "Hunni-tont".

- O, tu... tu... - Eu? Tu...

T-H-E-R-R-E-M pe "în". "Theremin!"

Ăsta e unu plus o literă triplă "H", adică, 13, 17, 27.

Ce e asta? Nu poţi să inventezi cuvinte.

N-am inventat niciun cuvânt. "Theremin."

E un instrument muzical electric.

Îl folosesc în filme. tot timpul. Merge...

- E rândul tău. - Nu mai vreau să joc.

- Haide. - Mă omori. E o nebunie.

Cel mai bun cuvânt al meu a fost "porc". M-ai lăsat să folosesc doar un "G".

Bine. Bine. Mi-am pierdut capul, bine?

Am făcut o greşeală. Poţi să foloseşti toate G-urile pe care le vrei.

Poţi să foloseşti un "X", dacă îl ai.

Renunţ.

Renunţi? Ai renunţat?

Asta are un "Ţ" în el. Sunt 10 puncte chiar acolo.

Nici măcar nu trebuie să ai literele.

Se pune şi dacă doar îl spui.

- Dă-mi o bere, Igor. - Margaret, eşti singură.

Genială observaţie, Sherlock.

Ei bine, din moment ce se pare că există o mică pauză în acţiune,

am modul perfect de a umple acele minutele goale: un joc de Scrabble.

Nu. Am jucat destule jocuri pentru o zi, mulţumesc.

Dna Maior pare supărată.

Tu şi Scully v-aţi certat puţin?

Scully e un ciudat, un nesimţit şi un ignorant.

"Ignorant"? Margaret, îţi dai seama

că asta e o insultă de cel puţin 15 puncte?

Lasă-ţi ostilitatea să lucreze pentru tine.

Aş putea să-l omor pe omul ăla.

Ei bine, a primit ceea ce merită.

- Ar trebui să fie soldat. - Scully e soldat?

Şi apoi are tupeul de a fi supărat pe mine

deoarece cariera mea militară

este mai importantă pentru mine decât este a lui pentru el.

Are cel mai ciudat simţ de valori pe care l-am văzut vreodată.

El nu ştie că o femeie poate fi femeie,

- şi să fie maior în acelaşi timp. - Da, păi...

Şi să fie al naibii de bună la ambele.

Margaret, aşa e Scully.

Vreau să spun, ştiai ce fel de om era când l-ai cunoscut.

- Da. Un bărbat tipic. - Nu ne puneţi pe toţi la un loc.

Scully şi cu mine suntem tipuri de bărbaţi complet diferiţi,

dar tu şi cu mine nu ne înţelegeam aşa de bine.

Exact asta vreau să spun şi eu. Voi, bărbaţii diferiţi, sunteţi toţi la fel.

Frank Burns, Donald, fostul meu soţ necăsătorit,

tu, şi acum acest prostănac.

Ei bine, scuză-ne pe toţi că nu suntem perfecţi.

Perfecţi? Nici unul dintre voi nici măcar nu a încercat.

Margaret, nu e atât de uşor să devii altcineva,

aşa cum vrea cineva să fii.

Crede-mă. Am petrecut o viaţă întreagă fără să o fac.

N-am putut s-o fac în şcoala de medicină pentru femeia pe care o iubeam,

şi nu o voi face nici acum pentru o armată pe care o urăsc.

Nu poţi da ordine oamenilor conform propriilor tale specificaţii.

Trebuie să-i iei aşa cum sunt.

Oamenii se pot schimba atunci când înseamnă suficient unul pentru celălalt.

Şi încăpăţânatul, căposul, măgarul de Scully trebuie să înveţe asta.

Uite, de ce nu vrei să treci asta în contul experienţei

şi să uiţi de Scully?

Pentru că-mi place de el, prostule!

Dna Maior, asta chiar eşti tu.

Nu mă lua cu prostiile astea.

Cum o să-l dau gata pe Scully,

dacă arăt ca un sac de orz?

Răbdare, doamnă. Putem face minuni

cu un pic de ajustare aici şi o panglică acolo.

N-am început încă să modific.

Modificare, pe naiba.

Suntem puţin temperamentale astăzi, nu-i aşa?

Relaxaţi-vă şi aveţi încredere.

Aţi făcut bine că aţi venit la mine.

La urma urmei, eu sunt domnul Max, couturier al celor de rang înalt.

Klinger, am nevoie de o rochie să arate că sunt blândă, atrăgătoare şi modestă.

Şi dacă nu mă ajuţi, o să-ţi sparg pomeţii.

Bine, bine, totul e liniştit pe frontul de est.

- Am venit între runde? - Fiecare dintre noi îşi scrie lucrarea.

Obosiţi de vituperare,

am decis să-l lăsăm pe col. Potter să stabilească

a cui versiune reprezintă adevărul,

şi a cui versiune este o fraudă josnică şi vulgară.

Ai putea avea o şansă, Charles, dacă col. Potter acceptă mită.

- Tâmpitule! - Idiotule!

Scuzaţi-mă, căpitane Tâmpit, maior Idiot.

- Ce se întâmplă aici? - Fraţii Grimm

îşi scriu fiecare propria lucrare separată.

Tu trebuie să le notezi, profu'.

Sunt gata să pun câte un coif de nătâng pe fiecare dintre ei.

Hunnicutt, Winchester, creioanele jos. Veniţi aici.

M-am gândit la toţi oamenii

care au avut un rol în mica voastră broderie şi cusătură.

Şi ştiţi ceva? Au fost o mulţime.

- Începând cu... - Începând cu cei de pe front.

Medicii de front şi oamenii de evacuare

au făcut o treabă pe cinste să ni-l aducă pe Howser în viaţă.

- Nu eşti de acord, Winchester? - Ba da.

Şi Margaret trebuie să fi stabilit un record în tabără pregătindu-l. Nu-i aşa?

- Nu-i aşa? - Da, cred că da.

Şi nu uitaţi, dv. aţi fost cel care l-a văzut pe Howser

în triaj şi l-aţi dus direct înăuntru.

Da. Şi apoi am schimbat sugestii între noi,

toată lumea şi-a dat cu părerea.

Toată lumea.

Aşa cum facem întotdeauna. Dar tu?

Ai luat pacienţi în plus ca ăştia doi să-şi dubleze timpul cu Howser.

Am fost doar indispensabil.

Şi cum rămâne cu oamenii care au avut grijă de Howser în postoperator?

Ce zici de oamenii de la spitalul de evacuare din Seul?

Medicii din San Francisco?

- Walter Reed? - Walter Reed? Ce zici de...

- Am rămas fără "ce zici de". - Ce zici de Howser însuşi?

Ce zici de el? Un puşti al naibii de curajos.

Am impresia că asta a fost departe

de a fi o realizare individuală.

Aşa. Vedeţi?

Şi tot ce a fost nevoie a fost doar o palmă peste ceafă.

Într-adevăr, se pare că a fost un efort de echipă.

Mă simt oarecum stânjenit

că mi-am asumat mai multe merite decât mi se cuvin de fapt.

Să începem din nou să scriem lucrarea,

- începând cu cine primeşte creditul. - De acord.

De ce să nu trimitem lucrarea de la întregul MASH 4077?

Şi alţii.

Parcă mai vii de-acasă.

- Hai s-o facem. - Căpoşilor.

Scully, te-am căutat peste tot. Unde ai fost?

Am fost la Rosie's şi am băut cinci beri pentru drum.

Maiorul Houlihan vrea să te vadă.

Ceva legat de semnarea unui tichet de transport

ca să te poţi întoarce la unitatea ta.

Nu am nevoie de un tichet. Puneţi-mă într-un camion.

Uite, ce vrei de la mine?

Avem un sistem foarte rafinat aici.

Ea ţipă şi eu sar.

Da? Ei bine, Scully nu sare.

Eu ţip şi ei sar.

Soldat, eu sunt caporal.

Nu mă face să fac uz de grad cu tine.

Spune că e doar o rutină,

câteva întrebări generale, şi poţi pleca.

Bine. Am câteva răspunsuri generale pe care voi fi bucuros să i le dau.

Sunt Scully.

Intră.

Vreau doar să ştiu câteva câteva lucruri pentru tichetul tău,

cum ar fi când trebuie să pleci.

Păi, e un camion afară, dar e cam aglomerat.

Margaret, arăţi fantastic.

Mulţumesc.

Am găsit asta sub o uniformă veche.

Am vrut să văd dacă încă mi se mai potriveşte.

Încă se potriveşte.

Nu, a trebuit să o prind pe ici, pe colo.

Am slăbit un pic de când sunt aici,

poate din cauza faptului că m-am agitat prea mult.

Camionul ăla devine din ce în ce mai aglomerat.

De ce nu te aşezi şi-l aştepţi pe următorul?

Cred că următoarele două sau trei au locuri doar în picioare.

Îmi pare rău. E vorba de ace.

Ce-ar fi să ne facem mai confortabili? Poftim.

- Agaţă asta. Te superi? - Oh, plăcerea e a mea.

Să mai bem un pahar din vinul ăla.

Ştii ce ar fi fantastic?

Dacă ne-am putea face rost de o mâncare caldă.

- Faci o omletă bună? - Îmi place să gătesc, când am ocazia.

Ştii cum îmi place? Cu cârnaţi italieneşti adevăraţi.

- Mai târziu o să-ncercăm să găsim ceva. - Încerc să stau departe de cârnaţi.

Nu vrei să dai drumul la rochia aia din nou, nu?

Pe a ta o poţi face fără.

Vrei să fac două omlete?

Una pentru tine şi una pentru mine? Abia am timp pentru una.

Întotdeauna există timp pentru ceea ce contează.

Şi de îndată ce-mi croiesc drum printre câteva dintre acele alea

vei începe să vezi ce contează şi ce nu.

Faci să pară, că după o după-amiază cu tine, voi fi o femeie nouă.

Nu te vei recunoaşte.

Ce s-a întâmplat?

M-am gândit că, dacă mă schimb pentru tine,

o să fac o impresie bună.

Aşa e. Îmi place. Vino aici.

M-am îmbrăcat în costumaţia asta pentru tine,

şi tu vrei şi mai mult.

Nici o recunoaştere că am făcut ceva special pentru a te mulţumi.

O iei ca pe ceva de la sine înţeles că tot ce vrei este al tău.

Cum rămâne cu ceea ce vreau eu?

Sunt obişnuit să dau ordine. Cred că în adâncul sufletului meu, sunt un sergent.

Ce crezi că sunt eu în adâncul sufletului meu?

Adânc, foarte adânc?

- O femeie. - Mergi puţin mai adânc.

- Un maior. - Eu sunt eu.

Uneori o asistentă, alteori un maior,

uneori o femeie îndrăgostită,

uneori toate trei în acelaşi timp.

Se pare că e aglomerat acolo.

Şi câteodată e singuratic acolo.

Nu sunt sigur că mă pot descurca cu atâţia oameni, Margaret.

Sunt obişnuit cu un lanţ simplu de comandă, cu mine la comandă.

Şi cu mine în lanţuri.

Cred că simt un loc eliberându-se în camionul ăla.

Cred că o să-mi fie dor de tine mai mult decât crezi.

Să gătesc ouă şi să mă joc de-a familia ar fi o după-amiază frumoasă,

şi acum câteva luni, asta ar fi fost de ajuns.

Dar acum vreau mai mult de la viaţa mea decât o după-amiază.

Bine, Margaret. Atunci o să-mi iau rămas bun.

Spune-le tuturor celor de acolo că le-am spus "la revedere".

- Două beri. - Mulţumesc, eu beau un scotch.

- Amândouă sunt pentru mine. - Aha.

O băutură minunată, berea,

mai mult acid şi mai puţină spumă,

dar e o adevărată băutură care te răcoreşte în momentele aride ale vieţii.

N-am venit aici pentru conversaţie,

aşa că ia-ţi discuţia despre bere şi mucles.

CEA MAI BUNĂ ÎNGRIJIRE DE ORIUNDE

Poftim, Margaret. Stinge-ţi focul în asta.

Nu am un foc, amice. Am doar nişte cărbuni care mocnesc.

Aş putea face un foc de tabără, dacă nu aş continua să dau peste tipi

care vor doar să-şi încălzească mâinile.

Într-o zi, îl vei găsi pe domnul potrivit.

Da, ultimul domn potrivit tocmai a plecat.

Am singura inimă din Coreea cu o uşă turnantă.

Ei bine, gata cu amiciţia.

De acum încolo, îi verific mai întâi

pentru a vedea dacă îndeplinesc cerinţele standard minime.

- Şi care sunt acestea? - 20% din tatăl meu.

10% Scully.

- Cam 10% din tine. - Mulţumesc.

3% din Frank Burns.

Şi două procente din fostul meu soţ.

1% din fostul meu soţ.

Poate că noi doi suntem prea pretenţioşi.

Amândoi aşteptăm o potrivire personalizată într-o lume indisponibilă.

Pare o aşteptare lungă.

Ei bine, am exact ce trebuie ca să treacă timpul.

Aţi jucat vreodată Scrabble dublu-solitaire?

Solitaire dublu?

Da. Faci orice poţi din ce ai,

iar eu fac orice pot din ce am eu.

Şi nu ţinem scorul unul altuia.

Şi dacă ai nevoie de litere în plus cum ar fi un "i" pentru "simpatie",

poţi împrumuta una de la mine.

Câte puncte primesc

- dacă găsesc "D-R-A-G-O-S-T-E"? - Ai câştigat jocul.

"Harknrf."

Ei bine, cred că voi continua să caut.

Subtitrarea: Cristina Bejan