Original subtitles

Ultima strigare pentru cafea, înainte să se întărească.

Mulţumesc, Jeeves.

Toarn-o pe un prosop şi pune-mi-o pe faţă.

Cât am stat acolo, Radar?

Şapte ore, 41 de pacienţi, dle.

Dintre care 12 vor continua să fie operaţi de mine în vis.

Credeţi că noi avem probleme?

Peg a ars gemul de căpşune şi a stricat cuptorul.

Război nenorocit!

Mama face gem tot timpul.

Pune ceva special în el, ca să nu se ardă.

Află cum face. Îi scriu lui Peg.

Te rog, sună! Nu pot să suport suspansul!

Mildred se pricepe la dulceţuri.

Face o combinaţie de kumquat cu fructe de pădure

care e atât de delicioasă,

încât îţi doreşti să fii o felie de pâine.

Poate o rugaţi pe dna Potter să-mi trimită reţeta.

Peg are nevoie de orice ajutor.

Uite. Mai simplu.

Pune-o pe Peg să-i scrie lui Midred.

Poate să-i scrie şi mamei.

Aşa mai merge!

Cât îi scrieţi voi blondinei,

eu merg la culcare.

Ideea că Peg intră în contact

cu mama lui Radar şi cu soţia lui Potter

mă trezeşte imediat.

Da. Se vor cunoaşte, apoi,

într-o zi, dacă facem vreo reuniune,

nu vor mai purta garoafe roşii ca să se recunoască.

Eu o să port una, pentru că Charles o să mă uite.

Mulţumesc. N-aş vrea să ignor persoana greşită.

Îmi imaginez reuniunea noastră de peste zece ani.

Da. Războiul s-a terminat de o lună.

Avem părul grizonant.

Al lui Charles e într-o cutie.

Stai puţin. De ce să aşteptăm zece ani?

De ce să nu facem o reuniune chiar acum?

Îmi dau seama că sunt obosit,

dar la ce ne trebuie o reuniune,

dacă suntem în aceeaşi încăpere?

Nu, nu. Nu pentru noi.

Pentru familiile noastre.

Le adunăm din toate statele...

E grozav.

Vin la New York sau în altă parte,

iau cina împreună şi pot...

E minunat!

Pot pune poze cu noi

în dreptul locurilor libere de la masă.

Mai puţin poze cu Charles. Să nu le stricăm apetitul.

Trebuie să îi anunţăm prin poştă

şi, în aproximativ o lună,

vor sta la masă râzând şi spunând poveşti

despre cât de dor le e de noi, apoi vor plânge.

Pare a fi o seară minunată.

Ce mai aşteptăm? Uite. Scrie-i tatălui tău.

Îţi dai seama cât e ceasul? E moarte fără un sfert.

Uite.

Şi tu, Charles.

N-are rost, decât dacă o facem toţi.

Nu fi absurd!

Părinţii mei au acumulat surse uriaşe de bani

pentru scopul precis de a se asocia

exclusiv cu oameni de teapa lor.

Noapte bună! Şi taci!

Vorbesc eu cu el mai târziu. Ce faci?

Nu vreau să te dezamăgesc, Beej,

dar tata n-a mai plecat din Crabapple Cove de 40 de ani.

Are mulţi pacienţi pe care chiar el i-a adus pe lume.

E prea protector ca să-i lase, chiar şi pentru două zile.

Înainte să adormiţi, treziţi-vă!

Chinezii au trecut de prima linie.

Toată lumea se retrage şi noi plecăm de aici.

Nu, nu, nu, nu. Nu plec nicăieri.

O să stau aici, cu un semn de ocolire pe spate.

Haide, Hawkeye. Trebuie să scoatem toţi răniţii.

Trebuie să încărcăm echipamentul în camioane!

Doamne! Haideţi, dle maior!

Ce? Unde mergem?

Dl colonel Potter n-a găsit încă locul pe hartă.

Acolo...

De ce nu ne dau uniforme chinezeşti,

ca să dormim şi noi?

Radar, când îi scrii mamei tale despre gem,

spune-i că organizăm o petrecere pentru rudele noastre.

Care e problema voastră?

O ştergem de aici.

Da. Bine. Fii atent.

Or să se întâlnească în New York

la o mare cină.

Nu pot să cred! Vin chinezii!

Atunci, să comandăm mai multă mâncare!

O anunţi şi pe mama ta?

- Da, dacă vă mişcaţi! - Bine.

Prin câte trebuie să trec

pentru o mică petrecere...

El urmează!

Ce părere ai, părinte?

Reuniunea e o idee bună, nu?

Da. Căldura, sprijinul reciproc.

Ar fi minunat să se cunoască.

Ai putea s-o scoţi pe sora ta

două zile de la mănăstire?

Pentru asta, fără probleme.

Dacă vrei, pot să-i spun să-şi aducă saxofonul,

pentru un mic număr muzical.

Îi place mult Stardust.

Are talent.

- Davis. - Nu pot să cred!

Singurele pense pentru grefe din unitate

sunt aruncate ca nişte gunoaie!

Ce părere ai, Margaret?

Despre ce?

Reuniunea de familie?

Sună bine.

Vreau ca echipamentul să fie sortat cum trebuie.

Mai repede! Chinezii ajung aici până mâine dimineaţă.

Crezi că vin?

Sigur că da. Au trecut de prima linie.

- Părinţii tăi la reuniune. - Mă îndoiesc.

Ai spus că e o idee bună.

Căpitane, încerc să strâng tot.

De ce să nu vină? Le-ar plăcea, nu?

Nu ştiu. Poate. Nu ştiu.

Scrie-le. Vezi ce spun.

Pot să termin de făcut bagajele?

- Da. Da. Sigur că da. - Mulţumesc.

Căpitane, ai mei nu vor veni la petrecerea asta.

Nu e genul lor.

Dă-mi verzele alea, te rog.

Alea verzi.

Te temi să nu afle că porţi haine de femeie?

Glumeşti?

Aşa a scăpat unchiul meu din Al Doilea Război Mondial.

Îmi tot trimite haine de la el.

Mă iubeşte mult.

Şi care e problema? Ai tăi sunt oameni buni.

- Le-ar plăcea să ne cunoască rudele. - Nu vorbesc engleză.

Şi îţi garantez că nimeni de acolo nu vorbeşte arabă,

deci n-au ce face, decât să mănânce şi să zâmbească.

Trebuie să ştie pe cineva care să înţeleagă ambele limbi.

Da, pe unchiul meu, Abdul.

Invită-l şi pe el.

Poate să traducă şi pentru familia Winchester.

- Poate. - Niciun poate.

Vrem să accepţi.

Klinger, trebuie să vii

cu 90 de kg de gheaţă imediat.

- Dle colonel... - Nouăzeci de kg?

Ce sunt eu, gheţărie?

Ai grijă ca tot sângele

- să fie pus acolo. - Dle colonel,

am o idee grozavă:

o reuniune între ai noştri.

Am auzit. Lui Mildred i-ar plăcea. Treci în sala post-operatorie.

Băieţii de acolo trebuie să plece primii.

- Acum. - Gheaţă. Vreau gheaţă.

Nu sunt chelnerul dvs, dar o să văd ce pot să fac.

Ai grijă să nu-i mişti coloana.

Dacă se loveşte pe drum, îşi ia la revedere de la ea.

Poate îl legaţi de targă

şi îl legănaţi ca în hamac.

O să se mişte, dar n-o să sară.

Da. Bine. Dacă avem noroc, o să îi fie doar greaţă.

Cum merge?

Destul de bine. Avem probleme uşoare.

S-au spart două recipiente de plasmă.

Şi unele de whisky.

Cum adică probleme uşoare? Ai grijă!

Radar, mai adu felinare aici.

- Avem destule oase rupte. - Da, dle.

Bine. Luaţi-l de aici. Duceţi-l înăuntru.

Nu are reflexe. E posibil să îi fi fost afectată coloana.

Trebuia mutat. N-am avut de ales.

Exact ce îi trebuie, o excursie la periferia sănătăţii.

Măcar e în viaţă.

Dacă n-ai fi fost tu, ar fi murit ieri.

Da. Ce mai favoare i-am făcut...

Ce amintiri minunate am de aici.

Am lucrat cu jumătate de normă la o firmă de mutări.

Împachetam 30 de porţelanuri în fix zece minute...

chiar şi mai puţin, dacă setul nu avea 60 de piese.

Mă simt cam singur aici.

Vrei să mă ajuţi?

Niciodată n-am învăţat cum se face patul din spital.

Da.

Radiez, nu-i aşa?

Uite,

e grea mutarea într-un cartier nou.

Mai ales dacă eşti un puşti cu coloana vertebrală afectată.

Noul invalid din cartier.

Ce zici de balul Hunnicutt?

De ce nu te concentrezi pe reuniune?

Haide! Cine pe cine păcăleşte?

Avem doar posibilitatea a unui poate clar.

Ce s-a întâmplat cu sufletul petrecerii?

Ce petrecere?

Până acum, Charles a refuzat categoric,

Klinger şi Margaret au spus o să vedem

şi tu ai confirmat că te îndoieşti.

Îţi pasă mult de chestia asta, nu?

Nu îmi pasă de nimic.

Merg să văd ce e prin cartier.

Să văd unde e magazinul,

dacă au curăţătorii bune.

Prima zi e cea mai interesantă.

Părinte, ce crezi despre purgatoriu?

Nu ştiu despre noi,

dar ouăle astea au trecut prin iad.

- Bună dimineaţa, dnă maior. - Bună dimineaţa. Bună dimineaţa, părinte.

Toţi răniţii au fost plasaţi?

Da, sunt bine, dle colonel,

în afară de pacientul căpitanului Hunnicutt.

Da. L-am pus pe Radar să sune la Tokio.

Neurochirurgul îl aşteaptă mâine la prima oră.

Bună dimineaţa, pelerinilor!

Mă întreb dacă putem să facem o şedinţă scurtă.

- Ce fel de şedinţă? - Mă ocup eu.

Tu scrie minuta.

Ni te alături, dle bucătar?

Să nu dureze, dle!

Pregătesc un grătar pentru prânz: friptură de oase.

Praf în ochi la desert.

O să fiu concis. În momentul ăsta,

B.J. stă în noul lui cort

cu o depresie cât casa.

Mâine pleacă pacientul lui rănit la coloana vertebrală.

E tot ce putem să facem.

Asta e doar jumătate din problemă.

Sper să nu începi cu petrecerea aia ridicolă.

Ai vorbit ca o adevărată verigă slabă, Charles.

Fiţi atenţi. Petrecerea asta e foarte importantă pentru B.J.

Are deja un pacient care nu simte nimic.

N-are nevoie şi de prieteni incapabili să simtă.

Împarte hârtia şi creioanele, Radar.

Cu praf în ochi la desert.

Ţine minte restul, da?

Căpitane, ai mei nu vin.

Dacă nu îi inviţi, normal.

E foarte simplu. Să vă arăt.

Uitaţi. Dragă tată...

Scrieţi!

Dle colonel, îmi place ce aţi făcut cu camera

în doar trei săptămâni nesfârşite.

Da. Acum, dacă ne-ar găsi poşta,

căsuţa asta din pânză ar fi mult mai primitoare.

Măcar ştie cineva unde suntem.

Şatra 4077.

Dl colonel Potter? Da.

Scund, cu părul grizonant şi cu cercel.

Imediat.

- Generalul Imbrie. - Dă-l încoace.

Dle general, frumos din partea dvs că aţi sunat.

Da. Locul începe să prindă viaţă.

Apreciez că m-aţi sunat personal.

Dacă mi-ar fi spus-o altcineva, n-aş fi crezut.

Nu, dle. Nu e cazul să vă cereţi scuze.

La revedere!

Nu pot să cred!

Eu da. Acum ce mai e?

Trebuie să ne mutăm înapoi. Iar o ştergem.

De ce nu ne dau căruţe?

Putem să călătorim din oraş în oraş.

Iar s-a schimbat frontul.

Au reocupat aceeaşi bucăţică de pământ.

Ne întoarcem la bază.

Dle, cred că ne-au găsit. A venit poşta.

Citim mai târziu. Ne mutăm. Haideţi.

Ador ideea de petrecere. Sună grozav, Francis.

Îmi place. Francis.

Doar nu te aşteptai ca sora mea să mă strige părinte.

Comunică-mi data

şi voi fi acolo cu gust în mâncare

şi un cântec în saxofon.

Cu dragoste, sora ta.

Rămâne stabilit.

N-o să fie niciun doctor în sală.

Dragă Ben, abia aştept să-i cunosc

pe părinţii şi soţiile celor cu care lucrezi,

dar mă dezamăgeşte că nu ştii

că aş lăsa tot ca să fiu acolo.

Ai dreptate. Ţin la corpurile

sufletelor pe care le-am adus pe lume...

dar ţin şi mai mult

la fiul pe care l-am adus pe lume.

O să fiu acolo.

Ce ciudat! Credeam că pacienţii sunt pe primul loc pentru el.

Dnă maior? Nu citiţi scrisoarea?

Ştiu deja răspunsul.

Şi eu. Haide. Uită-te.

Am încercat să evit asta încă de la început.

Părinţii mei sunt despărţiţi de peste un an.

Nu vor vrea să se vadă împreună cu toţi oamenii ăia.

Îmi pare rău, Margaret. N-am ştiut.

Părinte, ce e cu gropile astea?

Eşti preot, nu călău!

Îmi pare rău, Hawkeye. Ştiu că e un drum

printre gropile astea.

Ce au spus, Margaret?

Au spus...

că pot uita de discuţiile dintre ei

pentru două zile...

şi că însemn pentru ei mai mult decât orice altceva.

Părinţii...

Când îi încolţeşti,

atunci îţi arată cât de mult te iubesc.

Hai! Pe ei, cowboy!

Ce spune, dle colonel?

N-ar fi putut să fie mai încântată.

Ellie Whitsett îmi croieşte până şi o rochie, Sherm.

O învăţ să cânte la banjo în schimb.

- Mildred ştie să cânte la banjo. - Serios?

Ea şi sora părintelui Mulcahy

ar putea să se întâlnească şi...

Nu cred că Mildred ştie piese cunoscute.

Cântă piese clasice pentru banjo.

Dar tu? Vrei să o citesc şi pe a ta?

Nu. N-aţi putea. E în arabă.

E o limbă care arată foarte frumos.

Stai cu mâinile pe volan!

Îmi pare rău, dle maior!

Roţile nu stau pe drum!

Haideţi. Ce a spus mama?

Îţi spun, dacă stai cu ochii la drum.

- Bine. - Bine.

Dragă Walter...

Unchiul Ed şi eu

suntem supra încântaţi de această întâlnire.

Ne-ar "place" ideea...

- Minunat. - Doamne, gramatica e îngrozitoare!

Mai întâi, ar trebui să fie Unchiul Ed şi cu mine

suntem foarte încântaţi sau extrem de încântaţi.

Să nu mai zic despre ne-ar "place".

Dle maior, nu trebuie să-mi traduceţi.

Aşa vorbeşte ea când scrie.

Oricum, intentează să vină.

Nu e minunat? Ce a mai scris?

Păi, mai e ceva de natură personală

în legătură cu preferinţele sexuale

ale unui animal de la ferma voastră.

Randy. Ţapul nostru.

Aparent, a încercat să pupe un curcan.

Ar fi mai bine să-mi băgaţi scrisoarea în buzunar.

Cel mai bine.

Ce au spus ai dvs?

Sunt sigur că nu depăşesc povestea cu Randy,

dar o să râzi oricum.

Încearcă să n-o iei personal, caporal.

Nu-mi vine să cred.

Credem că ar putea fi o experienţă interesantă?

Vor să participe. Chiar vor să participe!

Nu ne ţine nimic în Palm Beach în perioada asta.

Vremea e urâtă.

Chaz şi Buffy Sprinsock sunt ursuzi

de când am ajuns aici.

Credem că trebuie să le cunoaştem familiile celor care sunt

importanţi pentru tine acum?

Nu pot să cred aşa ceva.

- Caporal! - Ce e?

- Caporal! - Ce? Ce? Ce?

Ai grijă!

Scuze, dle!

Dle căpitan, am primit un semnal

- din partea camionului din spate. - Da?

Au împrăştiat vestea în tot convoiul.

Vor să participe. Se ţine petrecerea!

Tu glumeşti? Hei!

Kellye, pregăteşte targa.

Bine, oameni buni!

Ştiu că suntem în dezastru până-n gât,

dar avem nişte rude acasă

care abia aşteaptă să ne sărbătorească.

Nu trebuie decât să stabilim data.

Nu mă pot gândi decât la Sf. Valentin, pe 14 februarie.

Sf. Valentin? Minunat.

Se pot vedea într-un garaj din Chicago.

Dle, au sunat de la spitalul pentru evacuaţi

şi doctorul Monroe l-a operat la coloană pe pacientul dvs.

Se simte bine?

Mai mult decât atât. Se simte minunat.

Doctorul Monroe spune că în două luni o să poată

să simtă puful de pe o poză cu o piersică.

Hunnicutt, linişte!

Ajungi la inima omului.

Nu vreau să fac linişte, Charles.

O să urlu! O să sărbătoresc!

O să urlu la lună,

la fel ca toată lumea!

Avem o întâlnire pe 14 februarie!

Nu se poate pe 14 februarie.

Cum adică?

Nu. Eram dispus să intru în povestea asta siropoasă şi ieftină

doar pentru că ai mei erau oarecum interesaţi,

dar îmi pare rău să vă anunţ

că tata trebuie să participe la întâlnirea

Consiliului de la Harvard atunci,

deci nu se pune problema să vină la petrecere.

Dar săptămâna următoare?

Ce ziceţi de 21 februarie?

E cineva care nu poate pe 21?

- E bine pentru Mildred. - E bine şi pentru mine.

Nu, nu, nu, nu. Staţi aşa. Staţi aşa.

E finala Concursului Vitelor din Davenport

între 20 şi 21.

Mama şi unchiul Ed participă cu viţica Ednei,

deci nu se poate.

E o viţică mică.

Doar n-o să meargă singură!

Amânăm reuniunea din cauza unei vite amărâte?

Atenţie! E şi reuniunea mea

şi viţica Ednei nu e amărâtă.

Bine. Să nu intrăm în discuţii personale.

Dar pe 1 martie? E un număr rotund.

- Mie îmi convine. - Aveţi vreo problemă cu 1 martie?

Bine. Aşa rămâne.

O facem pe 1 martie.

Mă tem că 1 martie iese din discuţie.

- De ce? - Părinte...

Din păcate, echipa de baschet de la mânăstirea surorii mele

a ieşit pe primul loc în divizia ei.

- Fantastic. - Pe 1 martie

se ţine meciul decisiv

cu echipa adversă.

Sora mea ar putea deveni cea mai valoroasă soră.

Discuţia asta e mai lungă decât războiul.

- Scuze. - O să găsim altă...

- Dar pe 8 martie? - E bine.

Nu, nu, nu, nu.

Pe 7 e ziua nepotului nostru, Corey.

Mildred o să fie în St. Louis atunci.

Împlineşte cinci ani.

Jumătate de deceniu.

Oameni buni, rămânem fără zile în martie.

Ce ziceţi de 15?

Da. Bine. Aşa rămâne.

- Nu, nu, nu, nu, nu. - Şi tu, Brutus?

Tata are o întâlnire cu vechiul regiment

în fiecare an, în a treia săptămână din martie.

Fac asta de 30 de ani.

- Refuză să lipsească. - Perfect.

Bine. Mai încercăm o dată.

Ce ziceţi de Halloween-ul din 1960?

Fiţi atenţi. Aveţi ceva de spus despre 21 martie?

Nu ştiu cum să spun, dar nu se poate pe 21 martie.

Atunci dă Peg examenul

pentru licenţa de agent imobiliar.

Se pregăteşte de mult timp.

Nu îi pot cere să renunţe.

Bine. Bine.

Bine. Înainte să vă enervaţi,

mi-ar trimis o listă cu alte date posibile.

Următoarea săptămână e liberă.

Adică pe 28 martie.

Verificaţi-vă listele.

Are cineva probleme pe 28 martie?

Adică se poate?

Bingo!

Bine. În 15 minute ne vedem în faţa semnului rutier.

O să facem o fotografie colosală,

în care o să râdem şi o să arătăm către casă.

Apoi, pe 28 martie, oamenii pe care îi iubim

se vor întâlni şi se vor lua în braţe!

N-ai de gând să porţi aşa ceva, nu?

N-am venit până în Coreea

să mi se facă poze în uniformă de soldat.

Dlor, trebuie să facem poza în altă parte,

oriunde, numai la semn nu.

- Ce vrei să spui? - Klinger,

semnul le arată familiilor noastre cât de mult le iubim,

cât de departe suntem de locul în care am vrea să fim.

Bine, atunci ai mei nu mai vin.

- Ce? - Stai puţin. Ce? De ce?

Mama nu ştie că sunt aici.

Nu ştie că eşti în Coreea?

Crede că sunt în New Jersey.

I-am spus că sunt la Fort Dix.

N-am vrut să o îngrijorez.

N-am vrut să se trezească mereu cu gândul că o să mor.

Crede că tot timpul ăsta ai fost în New Jersey?

V-am spus, nu vorbeşte engleză.

Ştie doar ce îi spune familia.

Când am fost recrutat la Fort Dix,

mi-am făcut aproape o sută de poze.

Îi trimit câteva în fiecare lună:

eu în parcare la Fort Dix,

eu curăţând cartofi la Fort Dix,

eu fiind dat afară din Clubul Ofiţerilor de la Fort Dix.

Stai puţin.

Klinger, cred că ştiu ce să facem.

BAZA DE ANTRENAMENT A ARMATEI BINE AŢI VENIT LA FORT DIX, NEW JERSY

Totul depinde de tine, Peg.

Pe 28 martie o să mi te imaginez în Manhattan, la hotelul Pierre.

Distracţie plăcută!

Asigură-te că nu pronunţă nimeni Coreea

când se stă în preajma doamnei Klinger.

Luaţi-vă în braţe pentru noi,

aşa cum am face-o noi dacă am fi acolo.

Te iubesc foarte mult.

- Margaret, depărtător. - Un piept plin de şrapnel.

Nu e un cadou bun pentru iepuraşul de Paşte?

Domnilor? Domnilor şi toată lumea,

am primit o grămadă de scrisori,

toate de la Hotelul Pierre.

- Citeşte cu voce tare, Radar. - Cine e primul?

Îi datorăm momentul ăsta lui B.J.

Citeşte-o pe a lui Peg. E în regulă, B.J.?

N-am cuvinte să răspund.

- Dragul meu... - Ştim că îl placi, Radar.

- Citeşte scrisoarea. - Haide.

E 4:00 dimineaţa

şi petrecerea s-a terminat acum câteva minute.

Nimeni nu voia să mai plece.

Ne-am luat în braţe

în faţa liftului ore întregi,

până am reuşit să ne despărţim.

Vă iubim şi ne e dor de voi.

Cu toţii am simţit că ne cunoaştem de-o viaţă.

Ne-am simţit extraordinar.

Dl şi dna Winchester au fost sufletul petrecerii.

Am plecat de pe ringul de dans când au început să danseze Charleston

cu mama lui Radar şi cu unchiul Ed.

De fapt, soţii Winchester au fost atât de încântaţi de familia O'Reilly,

încât l-au invitat pe Radar şi pe ai lui

la casa lor din Cape

în prima vară de după război.

Măiculiţă!

Hunnicutt, tu eşti de vină.

Sora Angelica, sora părintelui Mulcahy,

ne-a bucurat cu saxofonul ei.

Părinţii lui Margaret Houlihan s-au simţit minunat.

Au dansat împreună toată seara.

Tatălui lui Hawkeye i-a plăcut mult de dna Potter.

Au dansat toate valsurile împreună

şi câteva dansuri mai moderne.

Pierce, dacă tatăl tău e ca tine,

va trebui să vorbim despre asta.

Cel mai emoţionant moment

a fost când am văzut-o pe dna Klinger

uitându-se la poza cu voi sub semnul de la Fort Dix.

Avea lacrimi în ochi

atunci când mi-a spus prin fratele ei, Abdul,

că nu trebuie să ne mai chinuim.

A ştiut de la început că fiul ei e în Coreea,

dar nu a spus nimic,

pentru că nu a vrut ca el să-şi facă probleme pentru ea.

Deci să nu-i spuneţi lui Klinger.

Îmi pare rău.

N-ar fi trebuit să citesc partea asta.

Nu-i nimic.

Femeia nu poate fi păcălită.

- Klinger. - Da?

Bine ai venit în Coreea.

Mâine luăm cu toţii prânzul la Automat.

Mereu mi-am dorit să merg acolo!

Apoi la un spectacol de pe Broadway. Apoi...

Fiţi atenţi!

...hotelul de oferă o cină de rămas bun.

Hei!

Şeful de sală ne-a promis flori pe toate mesele.

Trebuie să recunosc. Am avut o mare idee.

Mă întreb dacă se dă Premiul Nobel pentru petreceri.

Scuzaţi-mă, domnilor!

Trebuie să discut puţin

cu maiorul Winchester.

Se poate, dle maior?

Fii concis şi pleacă!

Da, m-am gândit la ceva.

Sunt multe discuţii despre tratatele de pace

şi, ştiţi,

dacă se declară pacea în jurul lui mai sau al lui iunie,

asta ar fi prima vară după război.

Şi?

Poate că ar trebui să începem să facem planul

pentru noi, familiile noastre

şi întâlnirea noastră din Cape.

Poftim?

Absolut!

Hai să planificăm.

Radar, de câte camere ai nevoie?

Cred că mama ar trebui să aibă camera ei,

dar eu şi unchiul Ed putem sta în aceeaşi cameră.

Sau pot să dorm pe canapea.

E nevoie să aducă ceva, Charles?

Pături? Oale şi tigăi?

- Costume de baie. - Normal.

Şi prosoape. Aveţi destule prosoape, Charles?

Da. Putem aduce şi prosoape. Nu-i nicio problemă.

Aduceţi ce vreţi.

Aduceţi şi ţapul.

Pentru mine nu contează, pentru că n-o să fiu acolo.

Mă predau chinezilor.

Subtitrarea: Robert Sukosd