Original subtitles

Poftim.

Bigelow? Dă-i lui Lovett încă o unitate de sânge integral.

Şi fii cu ochii pe drenajul ăla, bine?

Da, doctore.

- Termini în zori? - Da, doctore.

La fel şi eu. Vrei să ne întâlnim în cortul de aprovizionare

şi să ne facem bilanţul?

Categoric nu, doctore.

Un simplu "da" ar fi fost de ajuns.

- Hei, Hawk? - Da.

Dă-mi o mână de ajutor aici, bine?

Ţine asta tensionată.

Când o să înveţi să te descurci singur pe aici?

Doar o secundă. Obişnuia să lucreze în lanţuri.

Bombardament?

Nu se poate. Îngerii joacă bowling.

Suna ca unul din 105-urile noastre.

De unde ştii?

Sunt în Armată.

Ăsta vine din cealaltă direcţie.

Suntem sub foc încrucişat. Grăbeşte-te.

În regulă. Ia-o uşor. Sunt sigur că nu o fac cu intenţie.

Suntem în siguranţă atât timp cât ei continuă să ne ţintească.

- Ce zici dacă mergem să bem o cafea? - E o idee bună. Mi se face somn.

Nu ai de ce să-ţi faci griji. Se întâmplă tot timpul.

Da, totul va trece cu bine.

Liniştitor. Foarte liniştitor.

- Ce naiba se întâmplă? - Şi din toate direcţiile.

Tăceţi, amândoi. Încerc să trezesc I-Corps.

Ar trebui să-i spunem că nu are un telefon în mână?

Colonele, n-aveţi un telefon în mână.

Alo? I-Corps?

Doar o secundă! Aici, domnule.

Klinger, mai ai loc pentru încă doi?

Nu. Port o fustă întreagă.

Bună ziua. Colonelul Sherman Potter.

Dă-mi Centrul de Orientare al Artileriei.

Da, cred că ai putea numi asta o urgenţă!

- Ne predăm deja! - Băiete, dacă aş avea un băţ

cu o batistă albă pe ea, le-aş arăta.

Poate dacă am sta pe acoperiş

- şi am ridica mâinile. - Alo, dle maior?

Colonel Sherman Potter, MASH 4077.

Opriţi bombardamentul! Opriţi-l!

Trebuie să te înţelegi cu ei.

Colonele, conducem trei bătălii diferite aici.

Nu am timp de discuţii.

Unde sunteţi? Ouijongbu?

Da! Atacăm o baterie chineză la două mile sud.

Ce faceţi? Nu se poate.

MASH 4077 se află la 12 mile spre est.

Pe naiba. Am fost acolo timp de două zile, acum trei săptămâni.

Pentru că suntem mobili, de aceea.

Ce crezi că înseamnă "M" mare?

Aţi uitat să depuneţi DOA-63/A,

să anunţaţi Cartierul General despre asta?

Maior, şi folosesc acest titlu pentru moment,

suntem în bătaia focului!

Spune-i că banii nu sunt o problemă.

Bine, să presupunem că aţi făcut o greşeală şi sunteţi acolo.

În conformitate cu procedura, trebuie să ştiu că dv. sunteţi dv.

Autentificaţi un cod de identificare în conformitate cu I.O.S.

Klinger, unde e cartea de coduri?

- Nu este aici dedesubt. - Găsiţi-o. Găsiţi-o.

Radar nu are nimic aici

doar National Geographics despre Tahiti şi Noua Guinee.

Da? Du-le în Mlaştină.

Ce zici de "Instrucţiuni de operare a semnalelor"?

I.O.S.! Asta e!

Victor... "Victor Mature".

"Victor Zulu." Victor Zulu.

Iar eu răspund: "Eskimo Pie".

Scuze. Este incorect.

Evident, aveţi o carte de coduri perimată,

dle Colonel Potter,

dacă dv. sunteţi.

Cum adică, "dacă sunteţi dv."?

Uite, tâmpitule,

eu sunt eu! Dar eu nu voi mai fi eu mult timp

dacă nu te muţi cu bătălia în altă direcţie!

Îmi pare rău, dle colonel.

Fără un răspuns de autorizare corespunzător,

nu avem cum să ştim cine sunteţi.

Uite, dacă eşti unul dintre noi,

ieşi de acolo. Eşti în pericol.

Şi dacă eşti unul dintre ei,

rămâi acolo unde eşti, şi vom ajunge la tine, tovarăşe.

Crede că sunt chinez.

Eu nu văd asta.

De ce nu-i sunăm pe cei care execută tragerile?

Ar putea fi oricine.

Toată chestia asta e probabil din cauza soţiei cuiva.

O să-l sun pe generalul Imbrie.

Îmi cunoaşte vocea. Mă va identifica.

V-am luat-o înainte, dle colonel. E un singur lucru în neregulă.

Telefonul e kaput.

Trebuie să facem ceva. Stăm într-un viitor crater.

În regulă, o şedinţă a personalului superior la popotă în cinci minute.

Ultimul acolo e o raţă moartă.

Vin cu tine!

Dar, din nou, de ce ai nevoie de mine?

Oameni buni, după cum văd eu lucrurile,

ne aflăm în mijlocul unui ring de box între doi luptători legaţi la ochi.

Ceea ce spuneţi, dle colonel, în stilul dv. inimitabil,

e că suntem condamnaţi.

A sunat mult mai bine când a spus-o el.

Ăsta da cârlig de stânga.

Îmi pare rău că am întârziat. Am uitat unde mi-am pus oala de oţel.

Apoi mi-am amintit că am folosit-o pentru a planta azalee.

Încă miroase a compost.

Aşa cum se spune, orice ajutor e bun pe furtună.

Ce joc de cuvinte minunat, părinte.

Poţi să replantezi acele azalee pe mormântul meu.

Sunt sigur că El ne va proteja.

- Poftim, părinte. Stai lângă mine. - Mulţumesc.

Părinte, spuneam doar că

- situaţia noastră pare disperată. - Da.

- Dar nu fără speranţă. - Greşit.

Aparent, niciuna dintre părţi nu ştie că suntem aici.

O mişcare majoră în aceste condiţii

e mai periculoasă decât să rămânem aici,

dar nu avem timp să săpăm buncăre.

Acum spune-ne veştile rele.

Ei bine, am făcut câteva verificări, şi avem o alternativă.

Săpăm o groapă şi ieşim în Kansas.

- De fapt, nu eşti departe. - California?

Cam la o jumătate de milă vest de aici, este o peşteră abandonată

pe care nord-coreenii au folosit-o ca infirmerie.

O peşteră? Trebuie să fie un loc mai bun decât o peşteră.

Cred că e o idee genială. Să mergem.

Măcar vom fi la adăpost.

- Da, exact. Să mergem! - Staţi puţin, staţi puţin.

Nu-i putem băga pe toţi acolo.

Eu cred că putem. O să fie înghesuit,

dar dacă luăm doar strictul necesar, ar trebui să reuşim.

Vom intra în funcţie de grad, dle.

- Să mergem. - O clipă.

Vreţi să mutaţi pacienţii într-o peşteră umedă şi fără căldură?

Vom lua câteva încălzitoare.

Doar mutarea lor e riscantă.

Am un rănit la piept care tocmai a ieşit din sala de operaţie.

Bine. Tu rămâi aici cu pacientul tău.

Sunt sigur că va fi foarte recunoscător când obuzele vor începe să cadă în jur.

Stai aşa. Ascultaţi.

Uite. Vezi? S-au oprit. Nicio problemă. Rămânem aici.

Asta e. Ne mişcăm.

Aşteaptă o secundă.

Scoate-i perfuzia înainte de a-l încărca.

O să fie foarte aglomerat acolo.

Kellye? Haide.

Dacă pierdem această plimbare, va trebui să facem autostopul.

- Doctore? - Da.

Încă mai curge sânge pe drenă.

Ar putea fi o mică sângerare. Îl voi verifica în autobuz.

Bucură-te de călătorie, puştiule. E singurul mod de a vedea Coreea.

Vă ajut să traversaţi strada, doamnă?

Sunt obişnuită. Am trecut cu familia mea prin nouă evacuări.

Cartierul ăsta cu siguranţă se destramă.

Stai puţin. Lasă-l jos. Pierd tensionarea.

Uşurel, O'Malley. Te vom scoate de aici.

Va trebui să improvizăm ceva ca să poată călători.

- Doctore... - Ia-o uşor, O'Malley.

- Ne ocupăm de asta. - Ce zici de nişte cârje?

- Nu pentru câteva luni. - Nu, nu.

Ai putea să le pui pe fiecare parte şi să le foloseşti ca atelă.

Apoi legaţi capetele împreună, şi o folosiţi ca punct de sprijin,

şi apoi ajustaţi tensiunea.

Da. Da, asta ar trebui să meargă. Un fel de atelă Thomas.

Eşti o figură, O'Malley. E ceva ce să nu ştii?

Da, cum să te fereşti.

Asta e tot?

Da, dacă nu cumva am lăsat robinetul de la cadă deschis.

Colonele, m-am gândit. S-ar putea să merite

să lăsăm pe cineva aici care să supravegheze locul.

Pierce, aceste peşteri sunt aici de secole.

Sunt perfect sigure.

Nu ar fi nici o problemă.

O să pun saci de nisip şi o să spun "Cine e acolo?" de multe ori.

Mergem la peşteră. Urcă.

Transfer, vă rog.

În regulă, Klinger. Porneşte.

Vă deranjează dacă ridic capota, dle?

Ar putea devia obuzele.

Nu, e o seară prea frumoasă.

Căruţe porniţi!

Aşteaptă! Klinger, opreşte jeep-ul ăla!

Unde crezi că te duci?

Era pe punctul de a pleca fără tine, sac trist.

Lasă prostiile alea şi urcă.

Prostii? Ăsta e strictul meu necesar. Nu plec fără ele.

- Mergi mai departe, Klinger. - Klinger! Aşteaptă!

- Haideţi! Haideţi! - Să mergem! Grăbiţi-vă!

- Să mergem! Hai! Mai repede, huh? - Aveţi grijă.

Bine. Du-te.

Pături suplimentare pentru fiecare pacient.

Aici e numai piatră şi totul e ud.

- Poftim. L-ai prins? - L-am prins.

Oh, da, aici e acasă.

Exact cum mi-am imaginat-o: o gaură acoperită de viţă de vie.

- Ce mai faci, O'Malley? - Mă simt bine. Nu prea mă doare.

Din fericire pentru el, s-a putut ajuta singur.

Pare îngrozitor de jos acolo.

Haide. Am nevoie de ajutor să montez un scripete înăuntru.

- Voi sta aici şi voi dirija traficul. - Eşti bine?

Da, sunt bine. De ce întrebi?

Pentru nimic. Doar că niciodată nu te-am mai văzut atât de curajos.

Nu, sunt bine, serios. Păstrează-mi o stalagmită.

- A rămas ceva aici? - Doar eu.

Înainte de a intra, domnule, cer

să trimiteţi o patrulă pentru a-mi salva garderoba.

Treci în peşteră cu restul liliecilor.

În regulă, Pierce. Toată lumea e înăuntru. Să mergem.

Iată-mă, intru.

Şi iată-mă ieşind.

Pierce, ce faci?

Aveţi ceva într-o mărime mai mare?

Uite, fiule, nu ştiu ce te-a apucat,

dar ca şi comandant al tău,

nu pot intra până când nu intri tu, aşa că intră.

Nu prea cred, colonele. Nu respir prea bine acolo.

Ştii ce vreau să spun?

Claustrofobie?

Încă de când eram copil.

Oamenii credeau că-mi păstrez hainele într-o grămadă, pentru că eram leneş.

Doar că nu puteam să intru într-un dulap.

Uite, ştiu că există destul aer acolo

şi că pereţii nu vor ceda,

dar asta e ceea ce se va întâmpla, aşa că hai să uităm de asta.

Aş fi vrut să fi ştiut înainte, fiule,

dar nu ştiu ce altceva am fi putut face.

Ce mai era de făcut? Nu puteam să pun în pericol întreaga unitate

din cauza temerilor mele stupide şi iraţionale care se-ntâmplă să fie reale.

Uşor acum. Nimeni nu te va forţa

să faci ceea ce nu poţi face.

Dacă trebuie să stai afară, atunci stai aproape de intrare,

unde e mai sigur.

- E în regulă? - Bine.

- Bine. - Bine.

Bună, dragă! Sunt acasă!

Bună. Rămâi calmă.

Toată lumea să-şi facă loc unul altuia.

Respiraţi încet. Păstraţi ceva aer pentru următoarea persoană.

Sunt sigur că e destul pentru toată lumea.

Nu intraţi în panică doar pentru că pereţii se închid.

Faceţi loc. Trec.

Bună, Hawkeye.

Cam confortabil, nu-i aşa? Scuză-mă.

Părinte, indiferent pentru ce ieşi, mă duc eu.

- Nu ieşeam în oraş. - Oricum o să o iau eu.

Faceţi loc. Faceţi loc.

Ai reuşit să intri. Sunt mândru de tine.

Cum rezişti?

Bine. Foarte bine. Fantastic.

- Scoate-mă de aici. - Ce s-a întâmplat?

Are un pic de claustrofobie.

Oh, Doamne. Nu ar trebui să fii aici.

Părinte, ai o adevărată percepţie a lucrurilor evidente.

- Pot fi scuzat? - Da. Faceţi loc!

Bine. Lăsaţi-l să treacă!

Ies afară şi mă duc la o cafea!

Uşurel, fiule. Uşurel.

Oricum avem nevoie de o santinelă aici.

Va fi bine, Hawkeye.

Dacă vrei să vorbim despre asta, eu lucrez la celălalt capăt.

Oh, bine.

Am nevoie doar de puţin spaţiu, bine?

Frumos din partea nord-coreenilor să ne lase acest cârlig.

Probabil că l-au folosit pentru acelaşi lucru.

Nu fi prostuţ.

Îl foloseau pentru a se spânzura după ce petreceau o oră aici.

Peştera asta e o idee groaznică.

O lovitură directă la intrare, şi vom fi închişi aici pentru eternitate.

Un pic mai tare, ai putea începe o debandadă.

- Nici măcar n-am pomenit de umezeală. - N-o face.

Sigur. Tu n-ai probleme cu sinusurile.

Sper că nu eşti predispus la pneumonie, fiindcă asta urmează.

Când ne vor găsi, în sfârşit, scheletele,

nu-şi vor putea da seama cine e cine

pentru că plăcuţele de identificare vor fi toate ruginite.

Ascultă, Hilda-cea-posomorâtă, vrei să vorbeşti mai încet.

Sunt o mulţime de oameni speriaţi aici.

Şi eu sunt unul dintre ei, aşa că voi spune ce vreau.

Nu cred că-ţi trebuie celălalt sac de nisip.

- Ce? - Al doilea sac de nisip

e prea greu.

Charles, am verificat radiografia.

Vreau mai multă tensiune pe picior. Greutatea e perfectă.

Bine. Bine. Minunat.

Păcat că totul este academic.

Oricum o să fim îngropaţi aici.

Winchester, ştiu că suntem într-o situaţie dificilă aici.

Nervii sunt cam la pământ. Oamenii sunt cam neliniştiţi.

Mai fă o remarcă apocaliptică,

şi vei avea nevoie de atele pentru toţi dinţii tăi.

Ca să-ţi răspund în propriul tău limbaj fără viitor,

"Tu şi cine altcineva?"

- Doar "dă în bară". - Ştiţi voi, băieţi,

aceste peşteri moderne au o acustică grozavă.

Poţi auzi totul de 10 ori mai tare. Aşa că taci din gură.

Eu tot cred că peştera asta e o idee groaznică.

Am auzit asta.

Bună, Lovett.

Unde te-au găsit?

Nu vorbi aşa cu banca ta de sânge.

Cum se simt corpusculii mei, apropo? Calzi, pun pariu.

Sunt un tip cu sânge cald. Moştenirea mea din deşert.

De cât am nevoie?

Nu-ţi face griji. Oricât ar fi, mă pot lipsi de el.

Mai sunt şi alţii acolo de unde vin eu.

Părintele Mulcahy şi mr. Winchester

au aceeaşi grupă de sânge ca şi mine,

doar că unul e puţin mai pur, şi unul e un pic mai albastru.

Ce mai faci, Klinger?

Dle maior, tocmai îi spuneam lui Lovett

că noi doi avem aceeaşi grupă de sânge.

Asta nu e amuzant, Klinger.

E în dosare.

Ironic, nu? Noi doi, fraţi de sânge?

E cel mai demoralizant gând de care am avut parte vreodată.

Klinger, nu mai vorbi cu pacientul, te rog.

E destul de rău că trebuie să te aibă în venele lui, darămite în urechile lui.

Halal frate.

Am auzit asta.

Unde te duci?

Până la colţ să cumpăr un ziar şi o cameră mai mare.

Nu, nu, nu. Rămâi aici. Stai aici.

O să stau cu tine.

- Crezi în reîncarnare? - În ce?

Uitându-mă acolo mă face să mă gândesc

la toate chestiile în care n-aş vrea să mă reîncarnez:

un melc, o stridie, o broască ţestoasă.

Îţi poţi imagina că sunt o broască ţestoasă?

Mi-e frică să intru în propria carapace.

Aş muri de ruşine,

toate celelalte broaşte ţestoase ar râde de mine în chiloţi.

Aş vrea să fiu puternic şi curajos ca tine.

Ha! Asta e de râs.

Cât de mult îţi doreşti tu să ieşi din peştera asta,

atât de mult vreau eu să rămân înăuntru.

Îţi place sufocarea?

La tine, sunt locurile închise. La mine, sunt zgomotele puternice.

Întotdeauna am fost hipersensibil la ele.

Trenuri, o maşină care dă rateuri...

Focuri de obuze. Urăsc focurile de obuze.

Aşa că, fireşte, te-ai înrolat în Armată.

Pentru a fi asistentă medicală.

De fiecare dată când explodează un obuz,

practic trebuie să-mi bat picioarele în cuie de podea

ca să mă abţin să nu fug.

Nu-ţi face griji pentru asta. N-a fost aproape.

Acum e aproape.

Nu pot să vă las pe voi doi pe bancheta din spate a ceva.

Stăm sub strălucirea rachetelor,

împărtăşind temerile noastre nerezonabile preferate.

Văd că n-a ajutat.

Probabil că nici asta nu va ajuta, dar cel puţin e cald.

- Aici. - Mulţumesc.

Acesta e îndeplinirea oricărui coşmar pe care l-am avut vreodată.

Stai aşa. Bombardamentul nu mai poate dura mult.

- Vom pleca de aici în curând. - Ce vrei să spui?

E tot surplusul ăla de muniţie din al Doilea Război Mondial

pe care nu le-au folosit încă.

Nu ştiu cât de mult mai pot suporta.

Vei suporta la fel de mult ca şi mine.

Mulţumesc cerului că niciunul dintre noi nu trebuie să reziste singur.

Ştiu, şi asta e o mare alinare, atât timp cât stau lângă o deschidere.

Hawkeye,

soldatului Lovett îi scade tensiunea arterială.

- Stai pe loc. Mă ocup eu de asta. - Mulţumesc.

Nu. Stai puţin.

Sunt doctor, iar el e pacientul meu. Lasă-mă să încerc.

- Eşti sigur? - Bineînţeles că nu.

Rămâi cu mine, dar nu prea aproape.

Nu simţi, nu-i aşa?

Pulsul e rapid. Pielea umedă.

Nu ştiu cine e mai alb, el sau eu.

Scuzaţi-mă.

Hawk, va trebui să ne întoarcem înăuntru.

Dar e întuneric acolo.

Da, ştiu, ştiu, ştiu.

Sângerează în burtă. A scăpat de sub control.

Pompează repede restul de sânge.

Hawk, mă ocup eu de asta.

Va fi foarte greu

să găseşti o hemoragie pe fundul puţului

fără generator, fără aspiraţie,

şi, ca o distragere în plus a atenţiei, fără anestezie.

Ştiu. Dar ştiu un loc unde avem toate lucrurile astea.

Şi eu ştiu. Sunt cel mai apropiat de el.

Eşti sigur? Nu eşti chiar tu însuţi.

Voi fi atât timp cât voi sta departe de acolo.

Măcar voi avea ceva real de care să mă tem.

Tu ştii cel mai bine. Îi voi spune lui Potter.

O să am nevoie de una din asistente.

O să-mi iau casca.

Margaret, rămâi aici. E mult mai linişte.

Ştiu, ştiu. Sunt nebună,

şi probabil că nu mi-o voi ierta niciodată.

Dar sunt şi asistenta-şefă.

Şi să fiu al naibii dacă voi trimite pe altcineva acolo

să înfrunte ceea ce mă îngrozeşte.

Eşti o asistentă mai bună decât mine, Gunga Din.

Ţine farurile stinse, şi nu te grăbi să te întorci acolo.

Mai presus de toate, dacă bombardamentul se apropie prea mult,

ieşiţi de pe drum.

Nu-mi spune mie. Spune-i lui Margaret. Ea conduce.

Nu prea repede. Vreau să citesc semnele Burma Shave.

Ei bine, mult noroc amândurora.

Ceea ce faci tu are mult curaj.

- Şi fără creier. - Să nu luaţi autostopişti.

- Putem să plecăm de aici? - Mulţumesc pentru o seară minunată.

O să vă invităm în curând la noi.

Ţineţi minte, păstraţi căştile pe cap şi luminile stinse.

Aveţi grijă.

- Mai multă aspiraţie. Nu văd nimic. - Aspiraţie.

Se pare că se apropie.

Continuă cu aspiraţia.

Jur că se apropie.

Cred că am găsit hemoragia. Retractor.

Retractor.

Te descurci bine. Acum, dă-i drumul.

Bine. Trage-o înapoi.

Ştii, cu Klinger şi cu sângele lui Mulcahy în el,

puştiul ăsta se va trezi cântând "Ave Maria" în libaneză.

Margaret, asta trebuia să fie amuzant.

Nu mă ajuţi dacă nu râzi.

Nu e nimic amuzant în toate astea.

Bine. Bine, bine.

Hai să încercăm altceva. Un joc. 20 de întrebări.

- Eşti nebun. - Nu. Merge.

Tatăl meu obişnuia să se joace cu noi

când mergeam cu maşina în familie.

Ne împiedica să vomităm.

Bine. Gândeşte-te la cineva celebru, în viaţă sau mort,

şi eu trebuie să ghicesc cine este.

Nu pot să joc niciun joc.

Gândeşte-te la cineva.

Winston Churchill.

Nu-mi spune mie.

Gândeşte-te la altcineva, şi păstrează asta pentru tine.

- Ai pe cineva? - Nu.

Păi, găseşte pe cineva.

Chiar nu te pricepi deloc la jocul ăsta.

Bine, bine. Sunt gata.

Bine.

Acum, prima întrebare.

Eşti ocupată sâmbătă seara?

Ce?

Ei bine, cred că asta mă exclude.

El e o ea sau ea e un el?

Ea este o femeie.

În regulă. Este fie Eleanor Roosevelt, fie Marilyn Monroe.

Asta e o prostie.

Stop! Pune-mi altă întrebare.

E vie sau moartă?

Asta e o întrebare stupidă. E vegetală sau minerală?

- Ai de gând să joci sau nu? - Bine, bine, bine.

- E moartă. - E moartă.

De peste o sută de ani?

- Da. - 500?

- Da. - Trebuie să arate groaznic.

E măritată?

- Stai puţin. - Separată?

Nu, şşt! Ascultă.

Haide, Margaret. Ne descurcăm atât de bine.

Nu, nu. Ascultă.

S-a oprit. Bombardamentul s-a oprit.

Ei bine, stai aşa.

S-ar putea doar să reîncarce bumbacul din urechi.

Nu, nu, nu, nu. S-a terminat.

Am reuşit.

Băiete, suntem foarte curajoşi.

Da. Ei bine, să continuăm să gândim asta.

Ioana d'Arc.

De unde ai ştiut?

E simplu. La cine altcineva te-ai fi gândit

în ultimele cinci minute?

Căutaţi-i pe Pierce şi Houlihan. Atenţie, atenţie!

Uşor prin uşă.

Domnule, există viaţă. Abia.

Nu ştiu cum sunt ei, dar el e bine.

Lasă-i să doarmă. O merită.

- Sunt acasă. - Oh, bine.

- Ar fi bine să ajutăm. - Da.

Subtitrarea: Lucian Fieraru