Original subtitles

Duminică. Dragă surioară,

am primit scrisoarea ta.

Ce păcat că Sora Lombardi a fost transferată la Sf. Cecilia.

Ştiu că echipei de baschet îi va lipsi aruncarea ei din cârlig.

Când îţi scriu, nu a apărut nimeni la slujba de la ora 10,

dar nu sunt dezamăgit încă.

E doar 11:30.

Cred că predica mea nu e prea populară.

Surioară, îmi dau seama că vei primi această scrisoare de Lăsatul Secului,

dar aici mai e o săptămână până la Crăciun.

E vremea nădejdii şi a speranţei.

Elicoptere. Tot personalul să se prezinte la heliport!

Din nefericire, este şi perioada în care ambele tabere

fac cât de multe distrugeri pot, înainte de armistiţiul de Crăciun.

Când te confrunţi cu asemenea suferinţă fizică,

se pare că alinarea spirituală nu mai este de ajuns.

Îmi doresc să fac mai mult, dar niciodată nu este suficient.

Lui i s-a administrat morfină?

Da, dle colonel. I-am dat 15 mg.

E vioi banditul, aşa-i?

Vrei să ne ajuţi, părinte?

Sigur, dle colonel.

Linişteşte-te, fiule. Totul va fi...

Aş vrea să te ajut, părinte, dar sunt steril.

Nu vreau să mă adoarmă.

Ce te îngrijorează la anestezie?

Trezirea.

Putem să trecem peste asta, părinte? Mă dor tălpile.

O să fii bine, fiule.

Trebuie să ai puţină credinţă.

Eşti catolic? Evreu?

Nu sunt nimic. Sunt doar speriat.

Trebuie să ai încredere în doctori, chiar dacă nu eşti credincios.

Din fericire, eşti pe mâinile celei mai bune echipe medicale din Coreea.

Jur.

Trebuie să ai puţină încredere în aceşti doctori.

Doar puţină. Încearcă, bine?

Bine.

Gata. Cred că n-o să vă mai facă probleme.

Probabil că nu.

Cât timp te strângea în braţe, i-am mai dat 15 mg de morfină.

Serios?

N-am fi reuşit fără tine, părinte.

Da. Slavă Domnului.

Nu mai am niciun pic de putere.

Globulele mele albe s-au făcut cenuşii.

Îmi cresc ciuperci pe dosul limbii.

Domnilor, n-aş vrea să profit de bunăvoinţa dv.

Ştiu că aţi petrecut o veşnicie în sala de operaţii.

O veşnicie?

Am respirat prin masca asta atât de mult,

că am un kilogram de scame în nas.

Nu mai spuneţi.

- Care-i şmecheria, părinte? - Orfelinatul Sf. Theresa.

Aş vrea să merg la Seul, să le cumpăr nişte jucării de Crăciun.

Cum reuşeşti, părinte? După 14 ore în sala de operaţii,

eşti luminos ca bănuţul pe fundul fântânii.

Păi, n-am făcut mare lucru încă.

Adică, nimic însemnat. Ce ziceţi?

Are cineva nişte bani vechi la schimb pentru o aură de sfânt?

Ia 20, părinte.

Poftim. Tot ce găseşti înăuntru, îţi aparţine.

Sigur, fii mai amabil decât mine. Poftim, părinte.

Ia cămaşa şi pantalonii.

- Sunteţi foarte generoşi, băieţi. - Iată 14 dolari, părinte.

Caută-mă mai târziu şi voi creşte miza.

- Fiţi binecuvântat. Dle maior? - Părinte.

Copiii aceia nu cunosc decât greutăţile, părinte.

N-o să le dau speranţe, doar ca să-i dezamăgesc a doua zi după Crăciun.

E un gest inutil.

Charles, îţi văd inutilitatea şi plusez pentru speranţele lor.

Mai trece-mă cu 10 dolari, părinte.

- Ce spuneţi, dle maior? - Regret, părinte.

Cred că mi-am lăsat inima în ceilalţi pantaloni.

Ai creierul în pantaloni.

Inima ţi-a căzut odată cu părul.

Am cadoul perfect de Crăciun pentru tine, Pierce:

cârje pentru ironiile tale schiloade.

Ha ha!

"Ha ha"?

Ai progresat, Pierce.

Permite-mi să plec înainte să mă decimezi cu un "Nu mai spune"

sau, Doamne fereşte, cu un "Nu, zău?"

Domnilor.

Nu mă prea pricep la psihologie,

dar tipului ăsta i s-au scurs creierii.

Scuzaţi-mă, domnilor.

Părinte, puteţi să veniţi repede? E vorba de Edna.

Nu a mai fost însărcinată şi cred că ar putea avea probleme.

Aţi putea să o binecuvântaţi prin telefon?

Ar însemna mult pentru mama mea.

Sigur. Edna e sora ta?

Nu, părinte, e vaca noastră.

E o binecuvântare bună la toate.

- Cum ai îndrăznit... - Aah!

...să mi-o iei înainte!

Aştept legătura cu Boston-ul de câteva ore,

am ridicat telefonul,

şi m-am trezit că vorbesc cu mama ta!

Doamne, sper că n-aţi ţipat la ea!

Are tensiunea mare!

N-am ridicat vocea la scumpa ta mamă.

Sper că n-aţi făcut-o.

Bună. Mamă? Da, sunt aici cu părintele Mulcahy.

Ce? El este...

Ştii, este catolic.

Nu ştiu. E-n regulă, mamă.

Stai puţin. Părinte, aţi putea da binecuvântarea în rit metodist?

Cânt şi la pian, Radar. O să transpun.

Bună ziua, dnă O'Reilly.

Da.

Mulţumesc. Unele sunt metodiste.

N-a spus-o cu rea intenţie.

Părinte Ceresc, dă-ne nouă...

Da, sigur, dacă doriţi.

Ţine telefonul afară, să audă şi vaca.

- Ce face? - Vaca noastră e în travaliu.

Ai pus în aşteptare un apel de la sora mea, ca el să binecuvânteze o vacă?

Ştiţi, şi vacile sunt fiinţe umane.

Şi eu îmi pun mintea cu el.

Părinte Ceresc,

îngăduie, prin mijlocirea Ta,

să obţinem călăuzirea de care avem nevoie urgent în această...

- Serios? - Ce se întâmplă?

Fată.

Doamne, veterinarul nici n-a ajuns încă!

Mamă? Da?

Vine pe lume cu spatele!

Ca toate cele de pe-aici.

Stai puţin, mamă! Am un doctor chiar aici!

Să nu îndrăzneşti!

Haideţi. Nu vreau ca mama să treacă prin toate astea singură.

- Sunteţi doctor! Trebuie să o ajutaţi! - Dă-mi receptorul, te rog.

Mulţumesc.

Bună ziua, dnă O'Reilly.

Da, sunt doctor, dar sunt presbiterian.

E-n regulă?

Minunat. Bine. Vă rog să-mi descrieţi situaţia.

Mulţumesc oricum, părinte. Ştiu că aţi făcut tot posibilul.

Chiar am avut un final frumos.

În regulă. Acum, ascultaţi cu atenţie, dnă O'Reilly.

Trebuie să băgaţi mâna în vacă şi să întoarceţi viţelul.

Oh! Scârbos!

Oooh!

Părinte!

Doamne! Scârbos!

Sunt disperat să fiu de folos, surioară.

Nimeni nu vine la spovedanie.

N-am pe cine dezlega de păcate, n-am pe cine alina,

nimeni nu vrea să-mi plec urechea pentru 10 minute.

În astfel de vremuri, mă îndrept direct spre barul de la Clubul Ofiţerilor.

Mersi pentru bere, părinte. Îmi e de folos.

N-ai pentru ce, Klinger.

Pari cam deprimat.

Da, dar nu vreau să te plictisesc, părinte.

Nicidecum. Plictiseşte-mă.

Păi, e Crăciunul şi mă gândesc la Toledo.

Aşa...

Şi visez la bradul înalt de 3 metri.

Împodobit cu un şir nesfîrşit de hotdogi ungureşti de la Paco.

Şi, în vârf, îmbrăcată ca un înger, e fosta mea soţie, Laverne.

Sună frumos, Klinger.

Exceptând un lucru. O urăsc pe Laverne.

Asta mă deprimă, părinte.

Stau aici, gândindu-mă ce Crăciun minunat ar fi

dacă aş fi fost cu Laverne...

Dacă n-aş fi urât-o pe Laverne.

Dacă n-ar fi provocat despărţirea, când m-a părăsit.

E un şir întreg de "dacă".

Ştii, în Cartea lui Iov...

Părinte, îmi mai dai unul?

Vin imediat.

El crede că are probleme.

- Vrei să-mi povesteşti, dnă maior? - Eşti sigur că vrei să auzi?

Sunt numai urechi.

Ţi-ar plăcea să fii căsătorit cu un ticălos, părinte?

Religia mi-o interzice.

Părinte, vrei să-mi umpli asta?

Nu uita unde-ai rămas.

Ea crede că are probleme.

Am crescut cu Laverne. Furam bomboane împreună.

Am fost foarte apropiaţi, părinte. Încă port una dintre rochiile ei.

Fiule, încearcă să nu te agăţi de trecut.

Aminteşte-ţi de Iosif şi fratele lui.

Părinte, mai ai covrigei?

Vin imediat.

- Da. - Sunt o femeie generoasă, părinte.

Nu umblu cu jumătăţi de măsură.

Şi cu ce m-am ales de la el?

Cu absolut nimic, mental, fizic şi spiritual.

Ştii, nu primim tot timpul ceea ce ne dorim.

Iacov a trudit 7 ani ca să se însoare cu Rachel,

şi apoi, tatăl ei, i-a dat-o pe Lea, cea cu ochii înceţoşaţi.

Mărunţişuri, părinte. Scuză-mi latina.

- Părinte. - Vin acum.

Stai...

Unde-am rămas?

Iov sau Iosif? Să încercăm puţin cu Iosif la tine.

Ştii ce îmi doresc de Crăciun, părinte?

Îmi doresc să uit.

- Da, păi... - Dumneata ce-ţi doreşti?

- Părinte! - Patine cu rotile.

Fac împărtăşanii muribunzilor, surioară.

Dar mi-aş dori să pot face ceva pentru cei vii.

Mai are cineva traumatisme toracice?

Bine. Plasma aici. Încep cu el.

Plasmă!

Ce faci, mă laşi aici?

Haide. Să mă ajute cineva.

Bine, locotenente, să vedem ce-ai aici.

Ce se petrece aici?

M-au lăsat aici. Nimeni nu s-a uitat la mine.

Bine. Te verific eu.

Nu vreau o asistentă. Vreau un doctor.

Nu este niciunul disponibil acum.

Lasă-mă să văd... Părinte, vrei să mă ajuţi, te rog?

- Calm, fiule. E asistenta-şefă. - Eşti doctor?

Nu, sunt preot.

Nu vreau nici preot, nici asistentă.

- Vreau un doctor. - Va veni şi un doctor,

imediat ce va fi disponibil.

Lasă-mă să-ţi văd rana! Vrei să-l ţii nemişcat?

Părinte, nu-i mai pot face injecţie de data asta!

O clipă! Stai puţin!

Te simţi bine?

Doamne...

Salutare, boxerule. Ce-ţi fac mănuşile?

Foarte amuzant.

Ce face lt. Forrester?

Are joc bun de picioare, dar e slab la clinciuri.

Pariez pe tine la revanşă.

Sunt profund marcat de acest incident,

şi aş aprecia dacă nu m-ai mai pedepsi

cu vorbele.

E bine, părinte. De ce nu te duci să-l saluţi?

Bună, fiule.

- Stai puţin. Uşurel. - Ascultă.

Tu să stai în colţul tău şi eu voi sta în al meu, bine?

Locotenente, nici nu ştii ce prost mă simt pentru cele întâmplate.

Da? Pune-ţi nişte gheaţă pe conştiinţă, părinte.

A făcut minuni pentru falca mea.

Serios, fiule. Îmi pare foarte, foarte rău.

Revin mai târziu să văd ce faci.

Unde ai fost hirotonit, părinte, la sala de forţă Stillman?

Mai dă-i o unitate de plasmă. Revin imediat.

Ştii, am fost antrenor de box la Organizaţia Tinerilor Catolici.

Le spuneam băieţilor că le întăreşte caracterul.

Părinte, de ce nu încetezi să te autoînvinovăţeşti?

Ia-te de cineva pe măsura ta.

Sunt reprezentantul lui Hristos.

"Lasă copiii să vină la mine."

"Nu face altora..."

N-ar trebui doar să spun astea. Ar trebui să le pun în practică.

Nu trebuie decât să faci ce poţi.

- Ce mai bine... - Atât cât poţi.

Să presupunem că stai aici

cu cineva care a făcut tot ce se poate, dar se simte mizerabil.

L-ai scuti de povară, aşa-i?

Sigur că da.

Şi dacă asta n-ar merge, aş încerca un upercut.

Părinte, nu te mai autoînvinovăţi.

Nu e numai asta.

Se pare că sunt inutil aici.

Sunt undeva la limita eficienţei.

Şi când mă amestec, iese ce iese.

Uite ce e. Locul ăsta ne-a înnebunit pe toţi.

De ce ai face tu excepţie?

Nu dormim. Nu mâncăm.

Şi, în fiecare zi, vine câte un camion

care ne lasă nişte trupuri însângerate pe jos.

Asta e, ai pocnit pe cineva.

Trebuie să stăm aici şi să fim martori la atâta suferinţă...

E de mirare că nu ne luăm de mâini să ne aruncăm în palele unui elicopter.

Ştii ce? Eu intru.

- Trebuie să mai alin nişte suferinţă. - Şi eu.

Mă duc să suspin până adorm.

Asta e pentru Crăciunul pe care ar fi trebuit să-l petrecem acasă.

Mamă, ce grup vesel!

Dacă te gândeşti la decorarea bradului cu termometre,

la Radar, care cântă colinde la staţia de amplificare

şi la gerul înţepător de afară,

în locul ăsta poţi să resimţi,

clasica deprsie de Crăciun.

Acasă e dimineaţa Crăciunului.

Erin desface jucăriile pe care i le-am luat de la Tokio

şi care s-au zdruncinat cale de jumătate de glob, timp de 6 luni.

Vor fi toate ţăndări, înainte ca ea să aibă ocazia

să le distrugă cu mâna ei.

Dumneata, dnă maior?

Eu sunt bine, mulţumesc. N-am nicio problemă.

Eşti ca o stîncă, Margaret.

Trebuie să fiu.

Oameni buni, am petrecut 18 Crăciunuri departe de Mildred,

unele dintre ele stând în noroi până la mijloc.

Mi-au trebuit 15 dintre ele să-mi dau seama că mă făceam singur să sufăr,

fiindcă îmi doream să fiu în altă parte.

Dacă nu eşti unde eşti, nu eşti nicăieri.

Ei bine, suntem aici.

Bucătarul spune că a pregătit curcanul tradiţional de Crăciun.

Să trecem peste asta şi să mergem să ne îndopăm.

La naiba. Aşa să facem.

Asta e ideea.

- Mulţumim. - Mulţumim, colonele.

Sunteţi un exemplu, dle colonel.

Acum m-au deprimat pe mine.

Poftim. Ce v-am spus? Deja păreţi mai veseli.

Înţeleg că bucătarul ne-a pregătit o cină tradiţională de Crăciun.

Aşa e. Curcan umplut pe vatră.

Nu sunt prea mândru de tine. Bagă.

Mi-amintesc un Crăciun în Pădurea Neagră.

Calul companiei îşi rupsese piciorul

şi bucătarul încercase să ne facă să credem că e vânat.

Am plâns cât a ţinut cina.

Ştii a ce miroase, fiule?

Nu-mi mai miroase a nimic, dle colonel. Sunt aici de prea multă vreme.

Poate o dai cuiva mai puţin norocos decât mine.

Crăcun fericit, dle colonel. Şi mulţumesc pentru cadou.

- S-a potrivit? - Perfect.

Mă gândeam că n-o să-i vină pe piciorul ăla mititel.

Ce i-aţi dat?

I-am dat una dintre pijamalele nepotului meu pentru...

- Oh... - Oh!

- Pentru ursuleţ. - Vorbeşti serios?

Sunt chiar foarte drăguţe.

Moşul!

E Moş Crăciun!

- Ho, ho, ho! - Aşa treabă serioasă mai zic şi eu!

Haideţi, veniţi cu toţii să le luaţi!

- Crăciun fericit, dle maior. - Mulţumesc.

Dle, nu vreţi să veniţi să vedeţi dacă nu aveţi vreun cadou?

Nu.

- Nu cred. - Sunteţi sigur, dle?

Aş fi vrut...

Să fiu acasă în seara asta.

Să fac o plimbare prin Grădina Publică din Boston.

Dangătul clopotului de la Biserica Old North

ar suna uşor peste lacul îngheţat.

Mai târziu, aş sta cu mama, tata şi Honoria

în aripa de vest, sorbind un brandy de 100 de ani.

Servitorii ar fi pregătiţi,

strălucind în lumina focului şi afişând o servilitate absolută.

Caporale, e de plâns.

Ascultaţi, dle maior. Din întâmplare, ştiu că aveţi un cadou acolo.

Serios?

Probabil e doar o farsă a mocofanilor ăstora cretini.

Uite ce e, amice. Eu chiar l-am văzut pe Moş Crăciun.

I-am stat în poală. Şi-ţi spun că nu eşti tu ăla.

De unde ştii, Virginia?

Păi, în primul rând,

aia e o mustaţă maro sau mănânci un şoarece?

Ascultă, eu nu-mi ascund mustaţa pentru nimeni, amice.

Dispari.

Ce s-a întâmplat cu "ho ho ho"?

- Ciorapi! Exact ce aveam nevoie! - Uite!

Minunat, Kellye!

- Oh! - Klinger, e minunată.

O cămaşă de noapte. De-abia aştept să o vadă băieţii.

Poftim, dle. Sper să vă placă.

- Mulţumesc, Radar. - Cu plăcere.

Foarte drăguţ din partea ta, chiar dacă va fi total nepotrivit.

Radar...

E vechea mea căciulă de săniuş.

Da, dle. Ştiam că sunteţi nefericit aici,

aşa că i-am scris mamei dv şi am rugat-o să trimită ceva

care să vă facă să vă simţiţi mai aproape de casă.

Radar, tu...

Nu ştiu ce să spun.

De fapt, a fost ideea părintelui Mulcahy să-i scriem mamei dv.

Serios?

Oh!

Ce amintiri...

Ce petreceri...

Zilele simple şi dragi ale copilăriei.

Eu credeam că o să vă facă fericit.

Scuză-mă.

Părinte?

Mai e timp să contribui la fondul orfanilor?

- Întotdeauna. - Bine.

Poftim.

Cumpără-le tot ceea ce au nevoie.

Poftim.

Cumpără-le şi ceea ce nu au nevoie.

Dle maior?

Vă simţiţi bine?

M-ai salvat, părinte.

Ai coborât o ciutură în puţul disperării mele,

şi m-ai ridicat la lumina zilei.

- Îţi mulţumesc. - Cum am făcut asta?

A, da. E drăguţă.

Mulţumesc, părinte. Ştii...

N-am preţuit prea mult bărbaţii în sutană.

Sunt aşa religioşi, mai ales grupul ăla de irlandezi din Boston,

dar tu eşti diferit, părinte.

Eşti o mândrie pentru... cei ca dumneata.

Mulţumesc, dle maior.

O s-o iau ca pe un compliment.

Sigur că da. Asta a şi fost intenţia.

Doamnelor şi domnilor, dacă ridicaţi lichiorul, propun un toast.

Pentru un om care e prea modest şi prea simplu

ca să-şi dea seama câtă putere ne dă

doar prin decenţa traiului său printre noi...

- Părintele John Patrick Francis Mulcahy. - Trăiască.

Da, părinte.

Părinte, probabil ai remarcat că duminica dimineaţa

nu prea ajungem la slujbele dumitale.

Asta pentru că, de obicei, încercăm să evadăm din locul ăsta

prin câteva ore de somn.

Însă, astfel, n-ai apucat să auzi ce voci minunate avem.

E adevărat.

Aşa că ţi-am pregătit un cântecel...

"Dona Nobis Pacem."

Dacă vrei, pot să-ţi traduc.

Nu e nevoie.

O spun în fiecare noapte, înainte de culcare.

"Dă-ne nouă pace."

Amin.

Priviţi! Ninge!

Ooh!

POPOTA OFIŢERILOR

Dintr-odată, locul ăsta e frumos.

Regret, oameni buni. Au încălcat armistiţiul.

- Am nişte cadouri de Crăciun pentru voi. - Asta e, oameni buni.

Să mergem, Crăciun fericit.

Ştii, surioară, nu contează dacă te simţi util sau nu,

atunci când treci de la un dezastru la altul.

Cred că secretul e să nu te opreşti niciodată.

Subtitrarea: Remus Bogza