Original subtitles

Hei, maior, tocmai am dat cu aspiratorul!

Dă-mi-o!

Maior, te rog.

De noi depinde să păstrăm Coreea frumoasă.

Frumoasă.

Atenţie, personal.

Ambulanţe şi jeep-uri se apropie de unitate.

Să vă faceţi datoria. Asta e tot.

Pierce, Houlihan, luaţi autobuzul.

- Eu şi B.J. luăm jeep-urile. - Şi eu?

Tu împarţi cafeaua şi gogoşile.

Singurul autobuz care soseşte mereu la timp.

Niciun loc liber.

- Faceţi lumină! - Bun, ura.

- Avem tot ce ne trebuie. - Jerry, iar tu?

- Da. - Erai aici şi acum 12 ore.

- Te descurci. - Da, clar.

Mă ocup de destinaţii de vacanţă.

Cei de aici sunt oaspeţi la Hill 403.

- Dormi vreodată? - Să dorm? Ce-i aia?

Închizi ochii, pui capul în piept,

şi ai coşmaruri despre război.

Când eşti sanitar, nu e nevoie să închizi ochii.

Hai să-l scoatem.

Când am venit în Coreea,

puteam să car singur.

Mai multă lumină, vă rog.

Unde punem pianul, dnă?

Oriunde. Numai să nu zgâriaţi parchetul.

- Superficial. Poate aştepta. - Hunnicutt,

torace şi femur aici.

Hawk, vreau să te rog ceva.

Jerry, cu toate filmele alea de pregătire, cum de ai făcut asta?

- Oh, nu. - Stai puţin. Beej?

- Da? - Câte leziuni ai?

Deocamdată, două.

- E grav? - Uită-te.

Ce mă rugai?

Să intru şi eu în sala de operaţii.

N-am fost decât în sala de aşteptare.

Cerere respinsă, sergent.

Operăm, nu facem demonstraţii.

Charles, din postul de chirurg-şef, superiorul tău, dar inferior în grad,

- îţi resping respingerea. - De acord.

- Cine e de acord, zice "da". - Da!

Aprobat, Charles. Democraţia în acţiune.

- Anarhişti dictatoriali. - Lasă-l.

E supărat că intri gratis.

- Ce e? - Numărul unu.

Strânge aici.

Următorul obiectiv turistic, inima umană.

Mulţi cred că e o chestie mare şi roşie,

care ţine două kile de ciocolată.

Nu-i aşa. Acest mic dinam

pompează până la şase litri de sânge pe minut,

şi e rezistent ca un tanc.

Singurul element care sigur o frânge,

e o blondă drăguţă în pantaloni strâmţi.

Durează mai mult decât credeam.

Aşteaptă mulţi.

De când avem supraveghetor?

- Pensă. - Pensă.

Stai liniştit, Nielson.

Intră şi ies toţi înainte de ora închiderii.

Scuze. Sunt tulburat.

Toţi suntem. De-aia purtăm mască.

Maior, am specificat că vreau pensă Satinsky.

Dimpotrivă. Ai fost ambiguu.

Ai cerut pensă.

Şi dacă nu poţi cere frumos, nu mai cere deloc.

Cât mai trebuie să vă suport?

La vârsta ta nu te mai adoptă nimeni.

Ce faci?

Suturez o arteră.

E ca şi cum ai reface tapiseria la maşina ta '38 Chevy.

Frate, incredibil.

Mi-am dorit mereu să mă fac doctor.

Şi?

După ce am terminat liceul,

a trebuit să-mi întreţin familia.

Cine ştie? Poate când te întorci acasă.

Cât de înduioşător.

Timpul a expirat iar comisia s-a împotmolit.

Charles, ce ai?

Da, maior. Care-i buba?

Fii precis.

Ar trebui să dau vina pe colonelul Potter,

dar vreau s-o împrăştii pe voi toţi.

Ce-am mai făcut?

Azi-dimineaţă am primit o scrisoare

de la Spitalul din Massachusetts.

Cel din Massachusetts?

Observaţi că-l ignor.

Fiindcă am fost trimis aici

şi nu se întrevede vreo scăpare,

numele meu a fost retras

din concursul pentru şef chirurgie toracică.

- Pensă! - Pensă.

Şi cheltuise mult cu pălăriile electorale.

Maior, ştiu că nu te consolează, dar îmi pare rău.

Scuteşte-mă.

V-am zis eu.

Un asemenea post vacant nu mai apare cu anii.

Nu ştiu. Înţeleg că nord-coreenii

caută un maseur bun.

Eşti un chirurg priceput, Charles.

Poţi lucra la domiciliu.

Să ştiţi că vă dispreţuiesc pe toţi,

şi o sută de ani dacă mai trăiesc.

Ştii cum se spune. Charles: timpul vindecă rănile.

Vai!

Gemenii Thompson în pielea goală.

Nu prea seamănă.

Normal că nu. Sunt frate şi soră.

Da? Oh, da.

- Eşti mai bine, Charles? - Şi dacă eram,

acum, că vă văd, iar mi-e rău.

Aici locuieşti.

Te avertizez, Pierce.

- Şi pe mine? - Şi pe tine, Hunnicutt.

Vă avertizez pe amândoi.

Nu vă mai permit să râdeţi de necazurile mele.

Pe scurt, lăsaţi-mă în pace,

dacă nu vreţi să-mi las talpa pe fundul vostru!

- Vorbeşte serios? - Vai, sper că nu.

Chiloţii mei metalici sunt la spălat.

Spitalul din Massachusetts mă vrea,

fiindcă sunt un chirurg strălucit şi inspirat.

Nici n-a fost nevoie ca tata să doneze clădirea.

Winchester,

ştim cât de mult înseamnă postul ăla pentru tine.

Taci, Pierce! Taci!

Mi-ajunge!

Punem punct oricărei conversaţii.

Şi cu mine?

Şi cu tine, Hunnicutt.

E valabil pentru toată unitatea asta mizerabilă.

N-am să mai vorbesc cu nimeni niciodată!

Punct!

Vorbeşti serios? Semnul întrebării.

Nu ne da speranţe, Charles,

dacă nu vorbeşti serios.

Sunt ultimele mele cuvinte: lăsaţi-mă în pace.

Nu-l putem refuza.

Ştii ce înseamnă, nu?

Va trebui să te facem să vorbeşti.

A...

Acestea chiar sunt ultimele mele cuvinte.

Niciodată, niciodată, niciodată.

Oh, ce bine, oh, ce bine, oh, ce bine, oh, ce bine, oh, ce bine!

Atenţie, gurmanzi. Momentul amintirilor.

Amintiţi-vă de ziua de marţi.

V-amintiţi de savuroasele cotlete de porc?

Iată-le din nou.

Au 48 de ore şi tot se ţin pe os.

Bună ziua, maior.

Probabil că prin aceste trei cuvinte,

am spus ceva îngrozitor.

Charles Winchester, vestitul eremit?

- E vocea lui. - Maior, zi ceva.

Am de otrăvit o mulţime de oameni flămânzi.

Dai comandă prin Morse?

Maiorul a decis că nu ne mai place, Klinger.

A rupt relaţiile nediplomatice.

Nu vorbeşte cu noi. Nu ne citeşte.

Nici nu ne mai cântă. Aşa-i, Charles?

Bine, gata. Nu mi te adresa pe tonul ăsta.

Dacă eram nevrotic măcar jumătate din cât el, aş fi zburat de aici.

E nevoie de ani, Klinger.

Uh, nu. Mergem la vorbăreţ?

Da. Să ne duelăm cu tăcutul cavaler.

Uh, unde stăm?

Of, nu ştiu. Să ne strecurăm aici.

Oh, e cam aglomerat. Să încercăm.

Nu te deranjează, Charles, nu?

Mulţam, dragă.

Sarea pământului. Oh, mi-o dai, te rog?

- Sigur. - Mulţumesc.

- Vrei... - Nu, nu, mulţumesc.

- Precis? - Bine, mersi.

V-ar deranja

dacă îmi pieptăn mustaţa înainte să mâncăm?

N-am o problemă,

dar ştii că lui Charles nu-i place.

Charles?

Mulţumesc.

Pieptănăm, pieptănăm, pieptănăm, pieptănăm, pieptănăm.

Nimic. Să-i spunem să tacă odată.

Chemăm infanteria verbală.

Corect.

Charles, mama ta are bocanci de luptă scumpi.

- Ce zici? - Nu, nu, nu. Mai rău. Ştiu eu.

Charles, tatăl tău îşi cumpără costume de gata.

Lovitură sub centură.

Charles, părinţii tăi l-au votat pe Roosevelt...

- de patru ori. - Frumos.

Stai. Stai.

Unde pleci? N-am terminat.

Putea măcar să spună "pa".

Ce tupeu! Nu cedează.

E mai greu decât credeam.

Stai liniştit. Nu şi-a spus ultimul cuvânt.

N-a spus niciun cuvânt.

DA-66-B.

Formularul DA-362-1 A.

DA-362-1... Oh, da.

Ah, primii fulgi de nea.

Un milion de formulare, toate diferite.

Imediat, băieţi. Sortez ceva.

Jocul solitaire, varianta militară.

Radar, trebuie să trimitem o telegramă.

Voi doi către cine?

Un anume maior Charles Emerson Winchester.

- Nu-i aici? - Să pară

că vine de la spitalul din Massachusetts.

Oh, înţeleg. O farsă.

O mică fărsuţă.

Ce vreţi să...

Adică ce să-i transmită spitalul?

Administraţia spitalului

e revoltată de decizia comisiei.

Suntem onoraţi să vă includem numele printre candidaţi.

Patriotismul şi vitejia

compensează cu prisosinţă absenţa dv.

- Super. - Oh, ştiu eu.

Nu-mi place combinaţia.

Radar, trebuie să-l facem să vorbească.

- E o chestie de onoare. - De ce?

Vorbeşti mai uşor cu el când tace.

Radar, am numărul pe octombrie din Nudes Illustrated.

Poze cu deschiderea sezonului de baschet feminin.

Scriu imediat.

O să fie cu gura pân' la urechi.

Ce?

Scuze, dnilor. Mai târziu. Intră elicoptere.

De ce nu ies niciodată?

Strict în sala de operaţii.

Reprogramăm spectacolul.

Te-ai întors, prietene.

Hei, ce-i asta?

Parcă s-a bandajat singur.

Ce se întâmplă? Un prim-ajutor de mântuială.

Jerry, ce s-a întâmplat?

Cum adică? Sunt răniţi.

Eşti bine?

Strânge rana.

Eşti rănit?

Auzi, poţi să-mi spui ceva?

Eu sunt?

Glumeşti?

Eşti sergent Jerry Nielson. Eşti sanitar.

MASH 4077. Îţi sună cunoscut?

Au.

Hei, de ce staţi?

Trebuie să ne pregătim. Mai repede!

Imediat, colonele. Avem o problemă.

- Ce e? - Nielson, sanitarul.

- Nu ştie cine e. - E lovit la cap?

- Nu văd nimic. - Bine.

Îl ducem la radiografie.

Radar o să-l cheme pe Sidney Freedman.

Dacă are noroc, uită de afurisitul ăsta de război.

Camera ţi se pare mai mică?

Poate am crescut noi.

Am văzut filmul. S-a întâmplat într-o noapte.

Clark Gable era acolo,

iar Claudette Colbert, aici.

Scuze, Claudette.

Nu-mi place ideea de a avea casa împărţită.

Să vedem partea bună, Beej.

Avem unde să ne ascundem izmenele murdare.

Ia uite.

Nu mai cumpăra boomerang-uri.

- A venit Sidney. - Ah, bun.

Vin ajutoare pricepute, Charles.

Sidney, ai întârziat.

Jeep-ul a avut o cădere nervoasă.

Observi diferenţa?

Da.

Hunnicutt şi-a lăsat mustaţă.

- Nu-i scapă nimic. - Nu, mersi.

Care e explicaţia logică?

Albert Schweitzer s-a izolat de lume.

În mod ciudat, aşa a vrut el, nu lumea.

- Salut, maior. - Oh, e grav, Sidney.

Nici cu el însuşi nu vorbeşte.

Interesant. Mai era un pacient?

Un tip se ascunde sub pătură. Caz de amnezie.

Nu ştiu ce e, Sidney. Băiat deştept, muncitor,

se uită la ecusoane şi nu ştie cine e.

N-are răni fizice. Dar nu-şi aduce aminte nimic.

Poate e sindromul de uitare a identităţii.

Oh, precis. Sindromul de uitare a identităţii.

Omul se uită la actul de identitate sau la facturi şi nu ştie cine e.

Poţi face ceva?

Să văd.

O telegramă pentru mr. Winchester.

Apartamentul vecin.

Salut, maior dr. Freedman.

Cortul V.I.P. va fi gata imediat ce scot animalele.

Pare confortabil.

N-aş aştepta bacşiş.

Vreau revista.

Mai târziu.

Par veşti bune, Charles. Ce e?

Da, spune-ne şi nouă.

Haide. Vrem să ştim şi noi.

Da?

Dacă faceţi şi-un perete,

reuşiţi.

- Cum te simţi? - E bine.

Nu-ţi face griji, băiete. Trecem noi peste asta.

Mă fac bine.

Sigur că te faci.

Sunt la mine-n birou.

Jerry, a venit cineva la tine.

Aş fi vrut să fie Rita Hayworth sau Rita Hayworth cu mustaţă,

dar e tipul ăsta.

Dr. Freedman.

- Cum te simţi? - Bine.

Sunt psihiatru.

Am să-ţi pun câteva întrebări, dacă se poate.

Începem cu numele tău.

Ei spun că mă cheamă Jerry...

Nielson.

Mulţumesc.

Ştii unde eşti?

La spital.

Margaret!

Am tăcut.

Ştii unde e spitalul?

Stai. Mi-au zis.

Nu.

Ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat înainte să vii aici?

Absolut deloc.

Jerry, în ce an suntem?

Bine. Linişteşte-te un pic.

Aş vrea să te ajut.

Vorbim mai târziu.

Vin imediat.

Un verdict, Sidney?

Bănuiesc că

a păţit ceva groaznic în misiune

şi a decis să uite complet.

Ce putem face?

Am să-l hipnotizez.

Sper să aflu ce vrea să uite cu atâta disperare.

- Aici? - Chiar în cortul circului.

Am nevoie de doi voluntari din public.

- Eu, Houdini. - Eu, eu!

Hawkeye şi micuţul cu buză păroasă.

Margaret, du-te şi

- încearcă să-l linişteşti. - Sigur.

Nu-mi rămâne decât să vă urez succes.

- Avem nevoie. - Cum facem?

Aţi jucat vreodată într-o piesă şcolară?

Da. În colegiu, l-am jucat pe Hamlet.

- Serios? - Mă pregăteam de medicină.

Eram singurul în stare să atingă un craniu.

Am să încerc să-l fac pe Nielson

să scape de traumă,

să-l duc în momentul şi locul în care şi-a pierdut memoria.

- Şi noi ce facem? - Vă spun la o bere.

Mă veţi ajuta să recreez momentul şi locul.

Veţi fi vocea colegilor lui

şi veţi imita zgomotele de front.

- Uh, stai aşa. - Zgomotele de front?

Sidney, glumeşti.

Am mai făcut-o de câteva ori.

- Funcţionează. - Te-am minţit cu Hamlet.

Oh, frate, distruge ora fericită.

Ah, cântecul meu de funeralii.

Mucles, popă. Pardon, părinte.

De 20 de minute compun la el.

Nu-mi iese finalul.

Barman, trei beri pentru Cei Trei Musculoşi.

Vine. Apropo, doctore,

am în cap o melodie, o aud încontinuu.

Crezi că sufăr de ceva?

Urechi obosite.

Trei beri!

Şi una pentru ăla cu gura mare din capăt.

- Fac cinste. - S-a făcut.

E trist.

Tipul pierde un post mărunt şi se supără pe toată lumea.

În primul rând, cum să creadă că l-ar angaja cineva?

Dacă era liber postul de portar,

poate avea o şansă, dacă avea pile.

Cu pile.

Aşa crezi, Beej?

Aşa credeţi voi, cretinilor?

Se aude vocea lui Charles?

Mumia vorbeşte.

Aşa e şi mă voi ridica

din acest mormânt hidos

şi voi pleca, relicvelor.

Pleci, Charles?

Pune pariu pe creierii tăi muraţi de bere.

Citeşte asta şi plângi.

E de la spitalul din Massachusetts.

Spitalul din Massachusetts. Îl aveţi în faţă pe

viitorul şef de la chirurgie toracică.

Domnilor, aţi rămas de căruţă.

L-am făcut să vorbească.

Asta nu-i nimic, eu îl fac să ţipe.

Charles, încă nu mi-aş face bagajele.

- Nu? - Nu.

Vezi tu, Beej şi cu mine...

ştiam cumva despre vestea asta.

Mi-aţi citit telegrama?

Să citim... O, Doamne, nu.

- Cum s-o citim. - Noi am scris-o.

Voi-voi aţi scris-o?

Recunosc că nu e chiar motiv de laudă,

dar tu ne-ai provocat.

Altfel nu te convingeam să vorbeşti.

- Nu ne place să pierdem, Charles. - Mai ales în faţa ta.

E cea mai josnică...

Voi aţi scris-o?

- Mm-hmm. - O ticăloşie...

Perfidă.

Perfidă, mizeră...

- Stai. Nu, stai. - Charles.

- O scârboşenie pe care voi, viermilor... - Scârboşenie?

- ...aţi pus-o la cale! - Viermi, poate, dar nu e scârboşenie.

- Sunteţi dezgustători! - Charles, nu...

Vă urăsc!

Bine ai revenit, Charles. Ne-ai lipsit.

Toate gândurile tale sunt pe peniţă.

Numai pe peniţă.

Ţi-e somn. Eşti foarte relaxat.

Tot mai relaxat.

Eşti liniştit, da?

Să întinzi braţul stâng.

Bun, încă te concentrezi.

Eşti foarte relaxat.

E gata.

- Pe stânga? - Lasă braţul jos.

Bun, ştiţi ce aveţi de făcut. urmaţi instrucţiunile.

Dac-aş opera la Carnegie Hall n-aş avea aşa emoţii.

Jerry, deschide ochii.

Eşti în Coreea.

Cel mai mult stai

cu echipa combatantă nr. 5.

Unde a fost unitatea ta azi-noapte?

Hill 403.

Chinezii ne-au atacat cu un batalion.

Era haos. Cădeau bombe în jur.

Camarazii tăi cad la pământ. Trebuie să ajungi la ei.

Brancardier! Brancardier!

Staţi acolo!

Vin! Culcat!

Thompson, ajută-mă.

Ce e?

Bandajele şi morfina. Le-am lăsat în buncăr.

Stai liniştit, frate. O să fie bine.

Se trage! Atenţie!

- Thompson! - Ce e?

- Unde e Stevie? - Stevie?

Fratele meu mai mic. E în plutonul tău.

L-ai văzut?

- Sidney, fratele lui. - Zi că nu.

- Nu, nu l-am văzut. - Oh, Doamne!

Stevie! Trebuie să-l găsesc pe Stevie!

Unde e?

Trebuie să-l găsesc. Trebuie să-l găsesc.

Locotenent, l-ai văzut pe fratele meu?

- Nu ştiu ce să zic. - Vezi tu, orice.

La naiba, locotenent, răspunde. E mort?

Nu ştiu, Nielson. Nu l-am văzut.

Trebuie să-l găsesc. Ajută-mă să-l găsesc.

Îl căutăm, Jerry, dar nu l-am găsit.

Trebuie! I-am promis mamei că am grijă de el.

Ea contează pe mine.

Sunt mai mare.

Mi-a zis că e de datoria mea.

Asta mai lipsea.

Înnebuneşte.

Stevie!

Jerry, am căutat. Am căutat peste tot.

Ce-a păţit Stevie?

Oh, Stevie.

Stevie, nu.

Te rog, nu.

Spune, Jerry.

L-am găsit.

N-a ieşit din buncăr.

N-a mai apucat.

Iartă-mă, mamă.

Iartă-mă.

Jerry, acum te vei întoarce,

dar fii atent.

Trebuie să ne ajuţi.

Trebuie să-ţi recapeţi memoria.

Eşti sergent Jerry Nielson,

din Hartford, Connecticut.

E bine să-ţi aminteşti.

Vom sta mult de vorbă.

Te vom ajuta şi noi şi te vei ajuta şi singur.

Când ajung la 3, te trezeşti.

1, 2, 3.

Gata, Jerry. E-n regulă.

Descarcă-te. Descarcă-te. E-n regulă.

Gata. Gata.

În cinstea voastră şi a lui Jerry.

Am făcut echipă bună.

Sper că e ultima reprezentaţie.

E toată lumea? Bun. Bun.

Ai o telegramă.

- O telegramă? - Uh-oh.

S-o deschid?

Să văd dacă nu explodează.

"Domnilor, mare atenţie."

Subtitrarea: Cezar Covaci