Original subtitles

Reporterii de la Movietone News avansează odată cu trupele Naţiunilor Unite

şi filmează secvenţe reale din luptele de pe front

Realitatea crudă a războiului, corpul medical luptând pentru orice viaţă

aducând elicopterele chiar pe câmpul de luptă,

pentru a transporta răniţii la cele mai apropiate unităţi medicale.

Aici, minutele înseamnă vieţi.

Lori, verifică temperatura pacientului cu răni toracice.

Bună seara. Suntem în Coreea, 9 Octombrie 1952.

Sunt Clete Roberts

şi vă vorbesc din salonul postoperator

al Spitalului Mobil al Armatei nr. 4077, adică MASH.

Luptele au debutat aici în urmă cu mai bine de doi ani...

şi în ciuda progresului tratativelor de pace,

nu se întrevede finalul.

Nu suntem pentru prima oară în această unitate specială,

dar am revenit aici datorită recordului de eficienţă...

şi pentru că oamenii care deţin acest record, au poveşti unice.

Doctore?

Doctore, te pot deranja o clipă?

Da, stai o clipă.

Pregăteşte-mi o trusă pentru mâine, ca să-i scot firele, da?

- Bine. - Ca şi chirurg...

cum vă descurcaţi în aceste circumstanţe neobişnuite?

De obicei închid ochii minţii şi aştept să dispară toate astea.

Dar nu prea pare să meargă aşa,

astfel încât, de cele mai multe ori

îţi faci treaba şi încerci să uiţi

că dincolo de fereastră e un război.

Daţi-mi un prosop!

Să pună cineva o pătură în geam!

Potoliţi-vă. Nu poate dura mai mult de-o veşnicie.

Eu spun că suntem bombardaţi!

Mă auzi? Durează de jumătate de oră!

E imposibil. Ultimele rapoarte de la serviciile secrete...

...arată că nu sunt unităţi inamice în sectorul vostru.

Tinere, nu sunteţi bombardaţi.

Dacă nu mă crezi, ascultă singur.

Ai... Ai...

Alo? Alo?

Am văzut rapoartele despre victime,

iar numărul de răniţi care trec pe aici

este ameţitor.

Da, avem destui clienţi pentru a deschide un spital.

Petrecem multe ore în sala de operaţie.

Am văzut chirurgi atât de obosiţi încât aproape dormeau pe pacienţi.

- Ora? - Aproape unu.

Unu? Am lucrat 24 de ore!

Mai bine decât să lucraţi aici.

Sunt aşa de obosit, că nu mai ţin minte care a fost ultimul pacient.

- Avea cvintupleţi. - A, da.

Câţi mai sunt afară?

Când am intrat, am numărat 19.

19? Tot 19 erau şi acum 2 ore.

Când se termină, se reface stocul.

De când faceţi asta?

- Am început chirurgia în 1932. - Vorbesc de sesiunea asta operatorie.

Şi eu.

Poate ar trebui să ne plătească la bucată.

Nu se poate. Suntem în război.

A propos, ăsta ce război este?

Ultimul război, care pune capăt tuturor războaielor.

- Greu, nu? - Destul.

- Vrei un fum? - Mulţumesc.

Iau o pauză de 10 minute.

Şi eu tot 10 minute.

Împreună, avem 20 de minute. Să mergem.

Care e cea mai dificilă problemă a voastră aici?

Pentru mine, cel mai greu

e să mă obişnuiesc să fac toate astea în stil militar.

La mine acasă, la Toledo,

când aveam nevoie de ceva, furam, pur şi simplu.

Împrumutam.

La mine acasă, în Iowa, dacă voiai ceva...

trebuia doar să ceri.

Dar aici au... Doamne, aici au

birocraţie şi formulare pentru orice.

Domnule, semnaţi formularul de deasupra,

şi puneţi iniţiala pe celelalte.

- Iniţiala, Radar? - Da, domnule.

Iniţiala înseamnă că în loc de semnătură, aţi pus iniţiala.

Apoi trebuie să semnaţi acest formular...

în care se scrie că aţi pus iniţiala pe formularele care trebuiau semnate.

Iar după ce aţi semnat, puneţi iniţiala unde aţi semnat

ca oamenii să ştie că aţi pus iniţiala în locul semnăturii.

Radar, spune-mi drept.

Înţelegi ceva din toate astea?

Încerc să nu înţeleg, dle. Încetineşte munca.

Problema în discuţie este un incubator,

dacă locotenentul meu a înţeles ce a spus colonelul că vor căpitanii.

Corect.

Şi avem nevoie de el cât mai repede.

Inhalator, indicator, inoculator, infuzilator.

Aici este. 437/R2, incubator.

Aşa-mi place!

"Dispozitiv pentru dezvoltarea de culturi bacteriene..."

"la temperaturi constante şi optime."

Am înţeles.

Are sens.

Nu puteţi primi aşa ceva.

Poftim?

Am verificat B.E.L., lista de echipamente de bază.

Această unitate este dotată cu tot ce trebuie.

Nu aveţi dreptul la un incubator. Ar fi un obiect de lux.

Lux?

N-am cerut un tonomat

sau cuptor de pizza.

Pe astea vi le pot aproba.

Pe bune!

Ar fi bune pentru serile cu proiecţii de film.

Aveţi formulare pentru cereri de pizza?

Se foloseşte formularul standard, S1798

şi se completează "pizza" acolo unde scrie "pistol mitralieră".

Ce vă lipseşte cel mai mult?

Păi, neoficial, aş spune că o saltea care să fie mai groasă decât o lipie

baia mea proprie cu încuietoare cu cifru,

orice femeie fără uniformă

şi întregul stat Maine.

Îmi lipseşte jocul de-a lingurile, cu soţia.

Jocul de-a lingurile? Nu înţeleg.

- Vă referiţi la muzică? - Nu.

Stăm îmbrăţişaţi ca lingurile în sertar.

O clipă. E ceva personal. Poate că nu ar trebui s-o foloseşti.

Cum spuneţi.

Ei, la naiba.

Sunt sigur că sunt mulţi alţii acasă

care fac aşa ceva.

Părinte, ce-ţi lipseşte cel mai mult?

Să vedem.

Cred că o capelă care să nu fie şi popotă.

Sunt un mare iubitor al vitraliilor.

Ce-mi lipseşte cel mai mult?

Camera mea.

Putem închide uşile?

Nu fi antisocial, Radar.

Vrei, te rog, să întorci capul?

Radar, sunt doctor. Am văzut mai multe funduri decât vei avea tu vreodată.

Nu cred că e prea mult

când un tip îl roagă pe altul să întoarcă privirea.

Modestia ta este aproape indecentă.

Dacă eşti doctor, aşa cum susţii...

atunci nu mai ai nevoie să vezi mai mult decât ai văzut deja.

Dă-i drumul. Enervează-te. Ador momentul în care...

...scoţi jeturi de aburi pe urechiuşe.

Scuze, vă rog, domnule.

Domnule?

Este o doamnă la uşă.

Vă rog să-mi scuzaţi aspectul.

N-am mai văzut un salon de frumuseţe de când am plecat de la Tokio.

Arătaţi foarte bine.

Mulţumesc.

Care era întrebarea?

Ce vă lipseşte mai mult aici?

Aici?

Sincer, simţul ordinii şi disciplinei.

Cred că veţi fi de acord

că, prin întărirea disciplinei şi ordinii,

am făcut războiul mai plăcut pentru noi toţi.

Salvă ceremonială.

Dar, domnule, unghiul...

Salvă ceremonială, soldat!

Da, domnule.

Tu! Of!

Cel mai mult îmi lipseşte mâncarea gătită de nevastă-mea.

Ce tot spun? Mâncarea gătită de oricine.

M-am prins. Miroase asta.

Haide, nu mă lua cu de-astea.

- Ştiu a ce miroase. - Serios.

Nu pot mânca dacă faci asta.

Adulmecă puţin.

Dacă iei un ou crud

şi îl îngropi într-un bocanc sub un coteţ de găini...

Ţi-am spus să nu faci asta. Acum eu cum mai mănânc chestia asta?

Am dreptate? Dar un ou maro.

- Un ou maro, da? - Vrei să taci?

Stai aşa, soldat. Să-ţi verific tava.

Nu ţi-ai terminat mazărea.

E tare ca piatra, domnule. Îmi face rău la dinţi.

Iroseşti mâncarea.

Doar uită-te la tava asta.

Nu pot, domnule. Mă ameţeşte.

Nu ţi-ai terminat carnea.

Carnea e plină de grăsime...

A, nu, ăştia sunt cartofii.

Nu-ţi dai seama că în Polonia sunt oameni care mor de foame?

Poftim, le puteţi trimite asta.

Care e problema acum, Burns?

Domnule, eu sunt ofiţerul cu gunoiul.

Asta ştim cu toţii.

Şi s-a făcut o îngrozitoare risipă de mâncare.

Mai ales sfecla galbenă, fasolea albă şi ficatul împănat.

Te surprinde?

Dacă ar cădea în mâinile inamicului?

Am câştiga războiul.

Ştii ce, Burns? Dacă tu crezi că a rămas mâncare comestibilă, mănânc-o tu.

Poftiţi, domnule.

- Piure de porumb? - Mulţumesc.

Iar ca fel principal astăzi...

- Acum vine. - Stai calm.

Avem ficat sau peşte.

Nu te-am auzit spunând asta.

Pentru că e imposibil.

E inuman să serveşti aceeaşi mâncare, zi de zi.

Convenţia de la Geneva interzice asasinarea papilelor gustative.

Uşor.

Pur şi simplu nu pot mânca în fiecare zi aceeaşi mâncare.

Peşte, ficat! Zi de zi!

Am mâncat râuri de ficat şi oceane de peşte!

Am mâncat atâta peşte încât cred că-mi vor creşte branhii.

Cred că am mâncat atâta ficat încât nu voi mai putea face dragoste

decât învelit în slană şi ceapă.

Vom suporta aşa ceva? Le permitem să ne facă asta?

Eu spun că nu! Nu!

Nu vom mai mânca asemenea gunoaie!

Vrem altceva! Vrem altceva!

Vrem altceva!

Recruţi din toată lumea, ridicaţi-vă! Nu aveţi de pierdut decât biscuiţii!

Vrem altceva!

Vrem altceva!

Vrem altceva!

Ah, ah, ah!

NUMELE DE LA ŞTIRI

TRUMAN APĂRĂ POLITICA DIN COREEA CA O CALE SPRE PACE

Politica noastră externă nu este o problemă politică.

E o problemă de viaţă şi moarte.

E o problemă de care depinde viitorul omenirii.

Veţi afla că niciun cent din cei 18.000$ sau altă contribuţie a unui alegător

nu a intrat în buzunarul meu personal.

Nu s-a întâmplat niciodată şi nici nu se va întâmpla pe viitor.

O să mă duc în Coreea.

Ca să reformulez o veche zicală,

războiul, ca şi politica crează prietenii ciudate.

MASH 4077 reprezintă un grup de oameni foarte diferiţi dacă nu chiar disparaţi.

Şi cu toate astea, se pare că războiul i-a transformat într-o familie.

Luând în considerare faptele şi fără a le supraevalua, aş spune,

că sunt aproape... Nu, fără "aproape".

Sunt chiar cea mai tare echipă cu care am lucrat în viaţa mea.

Doamne...

E un cal, domnule.

Poftiţi cheile.

E un cal frumos.

Nu ştiu ce să spun, Radar.

Drăguţ, Radar.

Măcar aşa voi putea avea grijă de el.

Îmi pare rău, domnule.

Dezgustător! Fiule, pentru mine e ca o plimbare pe vârfuri, printre lalele.

Mai am de aşteptat o lungă, lungă noapte

până când visele mele se vor împlini,

până în ziua în care voi porni

pe acel lung, lung drum împreună cu tine.

- Pentru Blackjack Pershing. - Inventatorul "21".

- Pentru Montgomery Ward. - Şi orchestra lui.

Şi orchestra lui.

Pentru Harry Truman.

Pentru Bess Truman, pentru Margret Truman.

Pentru Ares Truman.

Asta nu e rău.

Păi, dacă voi, băieţi, generaţi un pic mai multă căldură,

şi înveliţi vârful în staniol,

veţi obţine un randament mai bun.

Şi veţi ajunge la închisoare.

...şi orchestra sa.

Aveam un alambic în Guam, în al Doilea Război Mondial.

Într-o seară a explodat.

Aşa mi-am căpătat Inima Violet.

Fii discret.

Consider-o rezolvată, colonele.

Prietenii îmi spun Armăsarul.

Pentru Myrna Loy.

Auzi, auzi.

Apropo de Myrna Loy,

aş vrea să vorbim despre caporalul Klinger.

...şi orchestra lui de fete?

Este o cale lungă, lungă, şerpuind

prin tărâmurile viselor mele

Unde cântă privighetorile

Şi razele albe de lună.

Este o noapte lungă, lungă de aşteptare

până când visele mele se vor împlini

Până în ziua când o să merg

pe acea cale lungă, lungă, cu tine.

Când împărtăşeşti ororile prin care trecem, zi de zi...

nu numai că te simţi apropiat, dar te şi agăţi de celălalt.

Urăsc armata asta blestemată, dar îi iubesc pe aceşti oameni.

Modul în care oamenii vin şi pleacă de aici.

Abia ajungi să cunoşti pe cineva,

apoi pleacă şi altcineva îi ia locul.

Am spus ceva nepotrivit?

O să iau o maşină de teren,

o să conduc până la Seul şi o să mă urc în primul avion spre casă.

După ce vei fi împuşcat pentru dezertare, o să primeşti amendă că ai condus beat.

Trebuie să-mi văd fiicele.

Ştii de când nu am mai făcut dragoste cu soţia mea?

Cel puţin de la ultima fiică.

Trap, să pleci în mijlocul războiului e supărător pentru cei ce ne-au invitat.

Ascultă. Dacă nu-mi place un film mă ridic şi plec.

Nu-mi place războiul, aşa că plec.

Haide, Trap.

Trebuie să mai stai să vezi cum se termină.

Dar nu se termină. E perpetuu.

Când se termină aici, îl vor face ambulant.

Ne vedem în benzile desenate.

- Trap. - Hawk, dă-te la o parte.

Nu vreau să folosesc violenţa.

Atunci, o voi folosi eu.

Trebuie să înţelegeţi, sunt militar de carieră.

Cei mai mulţi dintre ei nu sunt.

Sunt o gaşcă rebelă şi indisciplinată

dar mulţumesc Domnului pentru fiecare dintre ei

când vine avalanşa de răniţi.

Într-un astfel de loc, te apropii de oricine.

De unii mai mult decât de alţii, desigur.

Ca de exemplu, colegul de cameră, B.J. Hunnicutt.

Dintr-o bucată, familist, chiar temperamental.

În ciuda acestor trăsături, mie îmi place tipul.

Cine e cel mai convins familist din lume?

Mickey Rooney.

Cine are nota 10 la fidelitate?

- RCA Victor. - Nu. Tu, în ambele cazuri.

Oh.

Şi atunci, cum de ea renunţă la o întâlnire cu dr. Jekyll...

pentru a lucra în laborator cu domnul Hyde?

Mă ajută la nişte cazuri.

Mi-ar fi şi mie de folos asemenea ajutor.

Hawk...

Eşti sigur că nu e nimic

- între voi doi? - Pe bune.

Puţină hârjoneală după ture?

Am o căsnicie fericită!

A, da?

Sunt îndrăgostit cu pasiune şi fără speranţă de soţia mea.

Ce e rău în asta?

Nu vreau s-o dau în bară.

Mă simt ca şi cum aş fi înşelat-o.

Suntem totuşi fiinţe omeneşti. Oricât ne-am strădui să nu fim.

Ştiu şi totuşi mi-e frică.

De ce?

De tine.

Pentru că eşti aici, lângă mine. right here.

Şi eşti atrăgătoare şi atât de aproape.

Şi atât de vulnerabilă.

Da.

Putem fi prieteni.

Bine.

Să ne întoarcem la lucru, prietene.

Şi mai este noul venit, maiorul Winchester.

Cineva ar trebui să spună ceva frumos şi despre el.

Ăă...

Este... este un medic minunat.

Ce e aşa de minunat la el?

Fac câte un singur lucru pe rând,

îl fac foarte bine şi trec mai departe.

Domnilor, vă rog

să observaţi cu mare atenţie această rezecţie intestinală.

Nu vreau să fiu nevoit să v-o arăt de două ori.

Nu voi accepta să fiu mâna a doua lângă fufa asta, pentru restul războiului.

De ce să nu evităm aglomeraţia de Crăciun şi să începem să-l urâm de pe acum?

Domnule, sunt aici de o veşnicie.

Timpul zboară când ai obligaţii importante.

Chirurgia asta la grămadă îmi distruge abilităţile!

Se irosesc.

Nu-ţi schimba culoarea feţei! Nu mai am ocru!

Iar eu nu mai am răbdare! Locul ăsta mă înnebuneşte!

Iar eu m-am săturat de smiorcăiala ta!

Am nevoie de tine aici şi vei sta cum stăm şi noi.

Poftim. Ţi-am terminat faţa.

Mă puteţi izola de lumea civilizată.

Mă puteţi încarcera cu doi colegi dobitoci.

Mă puteţi tortura cu lăturile administrate de 3 ori pe zi.

Dar nu puteţi înfrânge spiritul unui Winchester.

Vocea mea trebuie să răzbată din această sălbăticie şi trebuie să fiu eliberat

din această hazna putredă şi fetidă.

Cred că începe să prindă spiritul locului.

Spuneţi-mi ceva despre oamenii de aici.

Nu vreau să intru în detalii personale.

Totuşi, pe unii îmi va fi foarte greu să îi uit.

Ştiu că n-ar trebui s-o fac.

Unul dintre ei, mai ales, este, s-ar putea spune...

Să începem cu "imatur", egoist, arogant...

toate caracteristicile pe care le detest.

Ca să ştiţi, singurul lucru care-l face oarecum suportabil

sunt abilităţile lui de chirurg.

Sigur, chiar şi în operaţie este insuportabil.

Bună seara, doamnelor şi microbilor. Scuze de întârziere, mi-a stat ceasul.

Trebuia. A mers repede toată săptămâna.

E prima oară când eşti însărcinat?

Soră! Soră!

M-aţi chemat, doctor?

De ce te-aş chema pe tine "doctor"? Eu sunt chirurgul.

N-o să port armă, Frank.

Când am venit la acest război,

am avut o înţelegere clară cu Pentagonul: fără arme.

O să-ţi car cărţile,

o să car o torţă, o să-ţi car muzica...

O să car în continuare, o să car peste, o să car mai departe,

Cary Grant, "bani şi cărat", "Mă car înapoi în Virginia".

O să-mi fac şi harakiri dacă îmi arăţi cum,

dar armă n-o să port.

Băiete, tu chiar eşti bolnav! Mintal.

Tu n-ai fi, locotenent Nightingale?

E împotriva pregătirii mele să-ţi spun

"Ia două aspirine şi du-te să fii omorât".

Ce ar spune Hipocrat? Ce ar spune Socrate?

Şi ce-ai spune tu dacă te-aş întreba

dacă vrei să intri în dulapul de lenjerie pentru câteva minute de respiraţie grea?

- Ai de gând să te potoleşti? - Soră.

Dă-mi masca jos.

Frank?

Mulţumesc.

Asistenta noastră şefă e o figură.

Maior Houlihan. Margaret.

Am spus că e o figură?

Maior Houlihan.

Domnule!

- Asistentă şefă. - Da, domnule.

- Dosar impecabil timp de 10 ani. - Mulţumesc, domnule.

Maior Frank Burns.

Doar prieteni, domnule.

Umflă-ţi nările pentru mine, Frank.

Mă excită când ţi le umfli.

Margaret, pe mine mă excită când tu spui "excită".

Nostimă chestie, războiul.

Mulţi suferă atât de mult pentru ca atât de puţini să fie fericiţi.

Frank, avem noroc să fim doi dintre cei puţini şi nu dintre cei mulţi.

Ştiu, draga mea, şi îmi place să fim amândoi.

Frank, tu eşti cu mult peste medie.

Frank, fii sincer.

Tu chiar te gândeşti la mine ca la un sac de oase atrăgătoare?

Desigur, Margaret.

Dar am şi minte, Frank.

Şi minte şi creier.

Sigur că ai. Hai să te pup pe creier.

Frank, pleacă.

Ia-ţi faţa... ia-ţi faţa de bărbat însurat şi ieşi afară!

Cu plăcere , doamnă Şarpe-în-Iarbă!

Tu vorbeşti, dublu escroc ce eşti!

- Frank! - Margaret!

Am spus că e o figură?

- Fă-mi-o tu. - Ridică mâneca.

- Uh-uh. - Ce înseamnă "Uh-uh"?

O vreau în popou.

- În ce? - În dos!

Pe cealaltă parte a feţei. În partea cărnoasă.

Domnule.

Mă scuzaţi. Îmi pare rău!

Margaret, a fost fantastic!

Să trecem peste asta.

Exact aşa simt şi eu. Hai să nu pierdem vremea cu astfel de momente.

S-o tratăm ca pe o întâlnire profesională a celor mai...

Margaret, pot să fac o pauză, cu această ocazie,

- pentru a exprima câteva gânduri? - Dacă spui un singur cuvânt...

Nu, nu spun. Nu spun. Niciun cuvânt.

Dar dacă aş spune, acel cuvânt ar fi "magnific".

Ar fi rău?

Îmi faci odată injecţia aia?

Bine, bine.

Terminaţi! Terminaţi!

Nici nu ştiţi dacă suntem americani, chinezi sau coreeni!

Margaret, vino aici.

Îmi pare rău. Mi-e frică.

Şi mie.

Nu-mi place să mă tem. Mă îngrozeşte.

Şi pe mine. Aş fi mult mai curajos dacă n-aş fi aşa de speriat.

- Ţine-mă în braţe. - Te ţin.

Nu simt! Ţine-mă. Ţine-mă.

Margaret, te ţin.

Terminaţi! Vreţi să ne omorâţi?

- Pentru Dumnezeu! Terminaţi! - Încetaţi!

- Încetaţi! Lăsaţi-ne în pace! - Terminaţi!

Îţi aminteşti toate răutăţile pe care ţi le-am spus?

Toate glumele proaste pe care ţi le-am făcut?

Da.

Mi-ar plăcea să mă fac bine şi s-o iau de la capăt.

VA URMA

Subtitrarea: Cezar Covaci