Original subtitles

Ți-am spus că ești drăguț fără tricou?

- Nu. - Bănuiesc de ce.

M-ai făcut să pierd șirul. Trebuie s-o iau de la capăt.

Somn! Vreau să dorm!

Vrei să încetezi? Îmi distragi atenția.

Poșta, dlor.

Ține-o la distanță. Altfel o ia de la capăt.

Cpt. BJ Hunnicutt. Ceva într-un plic maro, simplu.

- Ar trebui să le mascheze mai bine. - E jurnalul de chirurgie, Radar.

Da? Am văzut așa ceva, odată.

Prefer să admir exteriorul oamenilor.

Hawkeye. Ai primit ziarul de acasă.

- Ia-l de aici. - Dar este Crabapple Cove Courier.

- Îți plăcea. - Îmi plăcea.

Aceleași știri stupide. Unde e numărul de luna asta

al Revistei Institutului de Nudism Practic?

Vrei să citești numărul din Mecanica pentru Toți al dlui Mr. Burns?

Unele reclame sunt destul de îndrăznețe.

Radar, o imagine cu o toaletă cu valvă tridirecțională

nu e chiar îndrăzneață.

Eu sunt doar mesagerul. Nu le redactez eu.

Uite aici: „Cum se rezolvă în cazul gastrectomiei totale”.

Dacă nu poți citi ceva fără să-ți miști buzele,

măcar taie sonorul.

- Ce te roade? - Spatele mă roade.

- Încă? - Am un spate flămând.

Vrei să-ți fac un masaj?

- Numai dacă-ți pui tricoul. - Ce-ar fi să-ți fac o radiografie?

- Am făcut deja. N-am nimic acolo. - Nimic? Nici coloană, nimic?

Durerea merge direct în plămân.

- Mă gândeam că poate am o pată. - Sau un camion.

Ce drăguț ești. Dacă mor din cauza asta, vei citi gluma la funeralii?

Știi, chiar mi-ar plăcea.

Iisuse! Mai bine citesc ziarul ăla idiot.

Îți povestesc imediat ce se întâmplă acolo.

- Un alt articol despre Vernon Parsons. - Cine mai e și ăsta?

Am fost colegi la facultate. Apare săptămânal în ziar.

E responsabil cu asta.

- Așa a fost promovat. - Și ce?

E incredibil de mediocru.

Și toate astea se întâmplă pentru că acolo nu există competiție.

Iar el stă acolo sprijinit pe platfusul său,

iar eu dansez aici cu șobolanii.

Vei supraviețui... probabil.

Ascultă aici...

„Transpoziția ileonului la nivelul colonului ascendent.”

Ce idiot era tipul ăsta.

Scris de același tip care a susținut importanța gastrectomiei totale în '49.

Am citit asta. Fascinant.

Cred că are propriul agent de presă. Nu pot deschide ziarul de acasă

fără să dau de numele lui.

La naiba! Iată-l, din nou! „Dr. Vernon Parsons a fost recompensat”

„cu 100.000 de dolari la spitalul din Boston”

„pentru un studiu pe doi ani al bolilor infecțioase la șoareci”.

Șoarecii ar trebui să-i dea boala, iar el să împartă banii cu ei.

Oare nu-și dau seama cât e de mediocru?

Mă duc să iau micul dejun.

- E mai rău, nu? - Vezi un cuțit care-mi iese din spate?

- Nu-mi place să dau sfaturi. - Bine.

Dar nu faci gimnastică niciodată.

Fac lupte corp la corp cu asistentele.

Dacă ai face mișcare din când în când,

te-ai simți mai bine.

Ai dreptate. Mă simt mult mai bine.

Părinte, nu prea ești în apele tale astăzi.

- Resimt o durere surdă. - Nu prea ți-e foame.

- Nu prea mi-e poftă de mâncare. - Pot să mănânc eu cârnatul, părinte?

- Desigur, Radar. - Azi sunt chiar gustoși. Mai grași.

Iartă-mi grosolănia, părinte, cu tot respectul pentru mătăniile tale,

de ce nu treci pe la dispensar pentru o spălătură?

Am ajuns prea târziu pentru ouăle tari.

- Nu mai au decât jumări de ciorapi. - Trebuia să intri în armată

înainte ca puii să învețe să facă ouă praf.

În Primul Război, am mâncat napi la micul dejun zilnic, timp de o lună.

Limba îmi mirosea ca baia de picioare a lui Arthur Murray.

- Te simți bine, părinte? - De ce întrebi?

Te tragi de degete. Stau prea aproape de mâini?

Sunt cam înțepenite în dimineața asta.

Nici nu prea mănâncă.

- Vă terminați cafeaua, părinte? - Nu, nu. Te rog, Radar.

Să-ți văd ochii, părinte.

Ce credeți, dle colonel? Cum sunt ochii?

Ușor icterice.

Să vedem limba, părinte.

Limba e la fel de galbenă ca linia de pe spatele meu.

- Nu te atinge de cafeaua aia, Radar. - De ce?

„Familia Elvețiană Hepatică” înoată prin zonă.

Doamne!

Dar am mâncat cârnatul.

Nu l-am atins.

Știu, părinte. Dar era al dvs. Adică, fără supărare, dar...

S-o înăbușim din fașă.

Nu vreau să avem de a face cu o epidemie de hepatită

în unitate. BJ, fă-i analizele de sânge.

Hawkeye, examinează personalul. Fă-le câte o gama-globulină.

Radar, verifică zona latrinei. Vezi dacă nu e contaminat rezervorul de apă.

Eu vorbesc cu bucătarul.

- Să trecem la treabă. - Vino, părinte.

Eu doar stăteam acolo, la vedere.

Nu mă uitam în ziarele tale personale.

- Calm, Frank. Vreau să te examinez. - N-o mai face pe deșteptul.

Frank, avem hepatită în zonă.

- Hepatită? - Da.

- Să-ți văd ochii. - Sunt galbeni?

- Cum e ficatul? E moale? - De unde să știu? E ficatul tău.

Atunci, palpează-l.

- Ce simți? - Mă gâdil.

- Controlează-te, Frank. - Ceva nu e în regulă cu mine.

Da? Cam de când s-a logodit Margaret?

Nu! De când fac dispnee

și am palpitații. Palpează-mi pieptul.

- Nu în seara asta. Am o migrenă. - Am un ghem aici, sub stern,

și n-ar trebui să fie acolo.

- Este? - Frank, fă așa.

O simt ca pe o pietricică.

Nu ca un agat, mai degrabă ca un safir.

N-am timp să caut bile de marmură în pieptul tău. Să-ți iau niște sânge.

Apoi îți fac o injecție în fund și am plecat.

Dacă tot ești aici?

Vrei să-mi verifici brațele?

Mi se pare că sunt mai lungi.

Ia două banane și cheamă-mă dimineața.

- Palpează-mi axilele. - Doar pentru cinci dolari.

Am ganglionii măriți și am impresia că se tot măresc.

Știi, am văzut asta într-un film.

- Da? - Da.

Ganglionii unui tip erau așa de mari, că au acoperit întreg Minneapolis-ul.

- Și mai spui că ești doctor. - Frank, pentru numele Domnului,

încetează cu tâmpeniile, lasă ipohondria și pantalonii jos, în această ordine.

Nu ești cine știe ce.

Am citit despre cineva de la tine din oraș.

A primit o subvenție de 100.000 de la spitalul din Boston

pentru a se juca cu niște șoricei.

Nu mă tachina, Frank. Am în mână un obiect ascuțit.

100.000 de dolari. Adică aproape 1.000 per șoarece.

Au, ce doare! Scoate-l! Doare! Scoate-l!

L-am scos deja, Frank.

Parcă mi-ai lăsat o piatră acolo.

Poate că ți-a alunecat una din cap.

Ai rupt acul în mine, nu-i așa?

Aceste puține și minunate momente petrecute cu tine,

au contribuit mai mult la durerea mea de spate

decât patul de cazarmă, și asta e ceva.

Dacă prețuiești cât de cât viața, mi-ai palpa ganglionii.

Lasă-i sub perna mea.

O să-i palpez înainte de culcare.

Intră.

Trebuie să-ți examinez corpul, Margaret.

Ai vrea tu.

Întinde-te în pat, să-ți examinez ficatul.

Poate în altă viață. Ieși de-aici.

Margaret, s-ar putea să ne confruntăm cu o hepatită epidemică.

Trebuie să te examinez. Trebuie să-ți fac și o injecție.

- Și tu, puștiule. - S-o luăm încet. Arată-mi ochii.

- Afară. Becul ăsta e prea galben. - Vorbești serios, nu-i așa?

Crede-mă. Nu m-aș plimba ca un bezmetic

pentru a palpa ficații oamenilor dacă nu ar trebui.

- Bine. Arată-mi dosul limbii. - Nu. Exclus.

- Cum? - Nu-ți arăt limba.

Mai ales dosul ei.

- Dacă ți-o arăt eu primul? - Pot să-mi examinez singură limba.

- E în regulă. - În regulă? E minunată.

Știam eu.

Trebuie să-ți iau sânge. Să abordez o venă.

Poftim. Grăbește-te.

Cu certitudine, ești mai curajoasă decât ultimul meu pacient.

- Cine a fost? - Frank.

I-e teamă să nu-i fie atacat corpul.

Nu prea are de ce să se teamă.

Ce mai face logodnicul tău lt. col. Donald Penobscott

- ...de West Point? - Bine.

Face foarte bine.

Asta sună extrem de mulțumitor.

- Pot avea încredere în tine? - Sigur.

Am primit niște scrisori stranii

- ...de la mama lui Donald. - Cum ar fi?

Îmi urează bun-venit în familie.

Nu ești chiar așa de rea.

Modul de a-mi ura bun-venit este foarte stângaci.

Ascultă aici.

„Dragă Margaret, ce plăcere va fi să primim un Houlihan în clanul nostru.”

„Am mai cunoscut doi Houlihan, și ambii erau încântători.”

„Unul era un șofer, pe care l-am apreciat foarte mult,”

„deși a trebuit să-l concediem pentru că era bețiv.”

„Iar cealaltă era o tânără menajeră.”

„Încă îi mai trimitem felicitări de Crăciun în fiecare an...”

„la spital.”

Dacă femeia asta vrea să-ți facă un fan-club,

spune-i s-o lase baltă.

Mă îmbolnăvește. Nu știu ce-i spune lui Donald.

Și care-i problema? E îndrăgostit de tine,

nu de șofer.

Gata?

- Hai, Margaret. Îmi iei toată plăcerea. - Da, așa fac.

Margaret, nu numai că mi se împlinește un vis.

Gama-globulinele se absorb mai bine din fund.

- Nu e și cazul meu. - Margaret, ești asistentă.

Fie.

- Să terminăm odată. - Exact așa simt și eu.

Să nu amânăm un astfel de moment.

S-o luăm ca pe o întâlnire profesională,

de cea... Margaret.

Pot să mă opresc pentru a exprima câteva opinii?

Dacă spui un singur cuvânt...

Nu mai spun. Nicio vorbă.

Dar dacă aș folosi un cuvânt, acesta ar fi „magnific.”

- Ar fi de rău? - Vrei, te rog, să-mi faci injecția aia?

Bine, bine.

Poftim.

Cum îndrăznești să vii aici, sub pretextul unei injecții,

și apoi să-mi faci ochi dulci ca și cum aș fi atracție de bâlci?

Cum îți fac un compliment,

cum sari la mine. Ce vrei de la mine?

Respect.

Respect, pur și simplu.

Nu aștept nimic în plus și nu accept nimic mai puțin.

E destul de bine.

M-ai pus jos cu asta.

- Bine. - Vorbesc serios.

Cred că ar merge și cu mama lui Donald.

Cum?

Poate nu cu aceleași cuvinte, dar asta e atitudinea potrivită.

Respect, pur și simplu.

Poate.

Știi, într-un fel sau altul, chiar ești magnifică.

Și nu numai din exterior.

Mulțumesc.

- Vrei să-mi faci o injecție? - Dispari!

Întrebam și eu.

Atențiune, tot personalul. Sosesc. Sosesc.

Comitetul de primire, la heliport. Va fi o ușoară acalmie în acalmia noastră.

Nu știu ce ne facem cu băiatul de aici.

- Doamne! - Am trimis după Hawkeye pentru opinie.

- Cum s-a întâmplat? - E tanchist.

Când un obuz intră într-un tanc,

ricoșează și distruge totul în cale.

- De unde începi? - Am venit.

Ce-i cu tine?

- Ești cocârjat. - Cine v-a spus?

Te transformi în semn de întrebare.

Întrebarea e cum am ajuns așa?

E destul de rău, nu?

Printre altele, nu mai putem discuta de prezența unui stomac.

Știu că ar putea rezolva asta la Seul.

Dar drumul ar putea să-l ucidă.

Iar dacă unul din noi încearcă să-l rezolve aici, l-am putea ucide.

Ce credeți?

Tu ești chirurgul șef. Spune-mi tu.

Are nevoie de o gastrectomie parțială, dacă nu cumva una totală.

Cred că BJ o poate face.

Este aproape expert în asta.

Expert? N-am mai făcut așa ceva. Doar am citit.

Asta te plasează în față.

- Lucrează după carte. - Și dacă greșesc?

Și dacă-l trimitem la Seul cu șareta?

Nu-l mai ai pe conștiință, dar nici viu nu va ajunge.

Dificilă alegere.

Bine. Cu răbdare. Ce-ai de gând să faci?

Bine. O s-o fac.

Uite aici. Deja transpir.

Du-te și te spală. Carmine, pregătește-l.

Pierce, ne vedem la mine în birou să discutăm despre spatele tău.

De ce? E ceva în neregulă cu spatele meu?

„La nivelul colonului, secționarea...”

- Ce naiba faci? - Vreau să văd dacă ai hepatită...

- ...înainte de ați băga mâinile în el. - Am dat o mostră de sânge.

Lasă-mă în pace, da?

Te deranjează dacă-ți fac o injecție cât timp te speli pe mâini?

Încerc să citesc. Vrei să pleci de aici?

Trebuie să împung 15 oameni înainte de a merge la culcare.

Altfel, tot personalul va fi răpus de proprii ficați.

Ne vedem după operație.

Voi aștepta în culise cu o floare la butonieră.

În „Mlaștină”, la ora 10:00.

Noroc, Beej.

Să vedem, „ileonul terminal este secționat”

„la 12 cm față de valva ileocecală”.

Doamne.

Să trecem la final, să vedem cum se termină.

- Cum te simți, părinte? - Destul de bine, acum.

Destul de slăbit.

Ți-am adus niște suc.

Mulțumesc.

Analizele au relevat hepatita virală.

Va trebui să te izolăm o săptămână și ceva.

Adică nu voi putea întâlni oameni?

Cum voi asculta confesiunile mâine seară?

Poate că-și vor scrie păcatele

pe hârtiuțe pe care le vor băga pe sub ușă.

Posibil.

Apoi putem vinde hârtiuțele la suprapreț

și să facem o avere pentru orfelinat.

Cum voi oficia ceremoniile?

Cum voi da Sfânta Împărtășanie? N-o să pot ține slujba.

Va trebui să amâni pentru o perioadă.

Dar dacă cineva are nevoie de ultima împărtășanie în sală?

Oamenii depind de mine.

Nu mă simt chiar așa de rău, să știi.

Vrei să te sinucizi?

Măcar să aranjăm ceva

astfel încât să aud confesiunile aici în cort.

- Părinte, trebuie să te odihnești. - Nu, nu. Nu înțelegi.

Sufletele lor sunt în grija mea.

- Părinte, ești bolnav. - Și tu ești.

Uită-te la spatele tău.

Asta nu te împiedică să lucrezi.

Bine. O să-ți fac un program redus de confesiuni.

Poate că oamenii o lasă mai moale cu păcatele și te lasă în pace.

Voi asculta confesiunile și cu asta basta.

Bine. Odihnește-te puțin.

Nu mă grăbește nimeni.

Bună, Klinger. Fac o verificare pentru hepatită.

Jos pantalonii și arată-mi ochii.

Ultima oară când mi-am dat jos pantalonii, m-au recrutat.

Data viitoare când îi voi scoate, va fi ca să-i flutur prin hublou în semn de adio.

- Cum îți sunt ochii? - Congestionați, de la zdrobit cartofi.

Haide, Klinger. Vreau să ajung acasă să mă atârn într-o tracțiune confortabilă.

Poftim.

Arată ca ochii de la cartofi, nu? Ești ceea ce zdrobești.

- Arată-mi limba. - Cu plăcere.

- Să văd dosul limbii. - Stai, să mă așez în cap.

Ce te irită în halul ăsta?

Pentru că m-am făcut cu 30 de zile la bucătărie pentru că l-am pocnit pe Zale.

Trebuia să primesc o medalie pentru asta.

Trebuie să luptăm cu inamicul, nu?

Iar te-ai bătut cu Zale?

- Din ce motiv? - O prostie.

A insultat găinile noroioase din Toledo.

Presupun că e o echipă de baseball și nu dejunul de ieri.

Problema e că sunt cam temperamental.

Soția mea, Laverne, îmi tot scrie, „Când te enervezi, numără până la 10”

„și roagă-te la Sf. Anton”. Și număr, unu, doi, trei...

Poc!

Odată am ajuns la opt. N-am avut niciodată ajutor de la Sf. Anton.

Am sângele prea fierbinte.

Lasă-mă să-ți iau puțin sânge din acela fierbinte, dintr-o venă.

Trebuie să mă străduiesc.

- Da, sigur. - Nu mă mai pot abține.

Stai liniștit!

Sigur. Și-atunci el insultă găinile.

Ce știe el?

Ar trebui să mă enervez pentru o remarcă ignorantă

din partea unui idiot ca el?

Stai liniștit, te rog! Vorbește cu mâna cealaltă.

Sigur. Nu-mi pierd vremea cu el. Prost ticălos!

Iartă-mă.

Vrei să mă înțep? Stai nemișcat.

- Bine. - Bine?

Face mereu glume pe seama lenjeriei mele.

N-are pic de curaj.

Aș vrea să-l văd în pantalonași colanți!

Scuze. N-am vrut să ridic vocea.

Vrei să cooperezi puțin?

Durerea mea de spate dă rădăcini.

Trebuie să mă calmez.

Nu-mi pasă ce zice despre mine.

Dar dacă mai zice ceva de găinile noroioase, îi trag una!

- Vrei să ai grijă? - Îmi pare rău. Te-am lovit?

Din fericire, sufăr de cocârjare permanentă.

În timpul unei examinări fizice,

eu trebuie să te examinez, nu tu.

- Acum, treci aici. - Dle.

- Dă-mi aia. - Poftim, ia-o.

Dle?

Dacă am hepatită, o să-l sărut pe Zale pe gură.

Mă bucur pentru tine.

„Segmentul ileocolic este retroversionat...”

„la capătul esofagului...”

Te descurci?

Știți de ce îmi aduce aminte? Cum asamblam jucăriile când eram copil.

Amplasați piesa „A” în locașul „B”.

Aici nu voi putea face distincție între piese.

Dacă nu-i găsești piesa „A”, nu-ți da cu presupusul.

Mă descurc.

E uimitor câte date se pot obține din câteva picături de sânge, nu-i așa?

Da.

Puteți citi în sângele cuiva?

Tot ce se poate scrie.

E fascinant, într-un fel, nu?

Sunt un fel de spiriduș.

Ce te îngrijorează, Radar?

Nimic.

Doar că mă întrebam dacă...

Dacă poți preciza dacă un tip are probleme speciale.

Dacă este anemic sau dacă stă bine cu hemoglobina...

Ce s-a întâmplat?

Să-ți spun. Uneori, mai ies cu băieții. Știi, la barul lui Rosie...

Ne distrăm bine. Aproape mereu cântăm,

râdem și povestim ce vom face după război.

Apoi, câțiva băieți încep să facă glume cu fetițele din bar.

Și, fără să-mi dau seama, încep să mă simt diferit.

- Diferit? - Devin somnoros.

Și te temi că ai o problemă?

Nu. Ar trebui?

Da. Ești un caz sever de decență.

Aș vrea să mă pot distra ca și ei...

Să mă descarc, să beau, să spun minciuni unor fete ciudate,

să revin în unitate, fără să dorm, să vomit toată ziua.

Mi-aș dori să fiu în stare... măcar o dată.

Radar, toți suntem diferiți.

Ești cu oameni pe care probabil nu-i vei mai revedea. Nu trebuie să fii ca ei.

Majoritatea se comportă atipic atunci când sunt scoși din mediul lor.

Dar tu ești diferit.

Tu lași în urmă o dâră de Iowa, oriunde te duci.

Ești un drăguț. Nu încerca să schimbi asta.

Într-o zi, vei întâlni o persoană pe care o vei prezenta mamei tale.

Și, în loc să profiți de ea,

îi vei oferi un dar de care te-ai ocupat toată viața.

Pe tine.

Și, crede-mă, nu vei mai fi somnoros.

- Mă înțelegi? - Da.

Mulțumesc.

N-am am ales bine momentul, dar vrei să-ți dai jos pantalonii?

Prima oară când au efectuat această operație,

au ascensionat un segment ileocolic care era gangrenos.

Tipul ăsta nici nu are capătul ileal,

așa că putem trece peste asta.

Ai făcut și o splenectomie, sau a făcut-o fragmentul de obuz?

Eu am făcut o parte. Nord-coreenii au făcut restul.

Doamne, oare nu-și dau seama că puștiul ăsta

a lăsat datorii pe-acasă?

Cred că vecinii de la recrutare n-au menționat asta

- ...în scrisoarea de recomandare. Taie. - Mi se pare că aproape ai terminat.

Încă o copcă și sunt gata să închid.

El cum se descurcă?

E stabil, doctore.

Cred că va supraviețui.

Taie.

Poftim.

Am asamblat un soldat.

Trebuia să-ți fac o injecție în „Mlaștină” la ora 10:00.

Ce faci aici?

Hawkeye, Hawkeye...

Am reușit! L-am salvat. Trăiește!

Nici Louis Pasteur n-ar fi zis-o mai bine.

- Am dăruit o viață. - Felicitări.

Serios. Arată-mi limba.

Limba? Ăsta e un fleac. O să-ți arăt fundul!

Atențiune, toată lumea.

- Vă rog să-mi acordați atenția dvs. - Ar fi suficient un simplu „A”.

Pentru a celebra cea mai dificilă operație,

și pe cel mai minunat chirurg din lume, smulgând viața din ghearele morții,

vi-l prezentăm acum pe, Hipocrate de Ouijongbu.

Nu simt nicio șampanie

Alcoolul nu mă entuziasmează

Spune-mi de ce ar trebui...

Înclină-l, Baker, înclină-l!

Pacientul pe care l-am avut aici acum trei săptămâni s-a prezentat la Seul,

cu o hepatită infecțioasă severă.

Să sperăm că părintele Mulcahy a luat-o de la el

și cu asta cercul s-a închis.

Sunt pentru.

- Bun. Ce e cu tine? - Ce e cu mine?

Te plimbi pe aici ca dublura lui Lon Chaney.

Inițial am crezut că e pleurezie.

Apoi m-am gândit la o discopatie. Nu știu ce e.

Am auzit că ai citit ziarul de acasă.

Doar nu crezi că pun otravă în cerneală?

Mă gândeam că ai îndoieli...

legat de starea ta, de faptul că hrănești muștele.

La cât îmi pasă, muștele pot mânca

la restaurantul chinezesc din vale.

Cum te afectează faptul că-ți petreci războiul aici,

deși nu ești incredibil de mediocru.

Cred că sunt furios.

- Cum te simți că ești furios? - Credeți că sunt furios și nu recunosc?

Cred că vei termina războiul

cu o medalie de merit pentru că te-ai înnodat singur.

Uite, ia de-aici o centură.

Pot să-ți spun ceva, așa ca prieten? Un prieten dificil?

Prieteniile dificile durează.

Când eram soldat, eram scund.

Nu ca acum.

Pentru o clipă m-am gândit că voi arăta mai înalt

dacă o să-i dau pe ăia mai mari

pe spate.

Apoi am înțeles.

Mă luptam cu mine însumi și le foloseam coastele

pentru a mă răni.

Biscuiți Fig Newtons și whisky.

Lumea e prea mare pentru a fi în competiție cu toți.

Singurul pe care trebuie să-l depășesc, sunt eu.

Iar în cazul tău, e destul de greu.

Sunt grozavi dacă-i îmbeți.

Și ce mă fac cu incredibil de mediocrul Vernon Parsons?

Relaxează-te. Lasă-l să se bucure de mica lui subvenție.

Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască.

Iar ca să îți faci un cadou,

trimite-i o scrisoare anonimă.

Nu e o idee rea.

Aș putea să-i spun că l-am văzut copiind la un examen.

- Spune-i că îl acuzi de malpraxis. - Deja mă simt mai bine.

Spune-i că-i intentezi un proces de paternitate.

Doctore, pot să umblu.

- BJ! - Liniște.

- Știi care e problema ta? - Da, sunt pe moarte.

- Asta nu e problema ta. - E că nu mor destul de repede.

Nu faci destulă gimnastică.

Cura pentru mahmureală e să reduci plimbi sângele din fund spre cap.

- Privește. - Ce?

Haide, Hawkeye. Nu face asta. E periculos.

- Glumești? Sunt stăpân pe situație. - Haide. Nu te mai prosti, Hawkeye.

- Capul meu! - Spatele meu!

- Capul meu! - Spatele meu!

Subtitrarea: Leonard Drăghici