Original subtitles

PROGRAMUL CONŢINE NUDITATE ŞI IMAGINI CE POT AFECTA

Cu siguranţă am prins ceva !

E mare, sunt sigur de asta !

În unele din cele mai neprimitoare locuri,

triburile au supravieţuit în ciuda sorţilor de mii de ani.

Sunt Hazen Audel, instructor de supravieţuire, ghid în sălbăticie.

Vreau să învăţ de la maeştri. Călătoresc în locuri izolate pe glob

pentru a-mi asuma cele mai dure provocări tribale.

Pentru a reuşi, trebuie să supravieţuiesc.

Săgeţile trebuie să ucidă.

Absolut incredibil !

SUPRAVIEŢUITOR ÎN TRIB: VÂNĂTORII DE RECHINI

Astăzi pornesc în căutarea unui grup de pescari

care au înfruntat oceanele în pirogi,

pentru a pescui cu mâna... rechini.

Trăiesc la circa 1.600 km nord-est de coasta Australiei,

în arhipelagul Solomon din sudul Pacificului.

INSULELE SOLOMON

Am călătorit trei zile pe uscat, în aer şi pe apă.

Voi întâlni aceşti oameni ai mării care de milenii

îşi câştigă existenţa din apele ce înconjoară aceste insule.

Am zece zile să învăţ abilităţile lor de supravieţuire şlefuite în secole.

Înainte să ies în larg şi să încerc să prind un prădător periculos.

Bună ziua ! O pirogă pentru ocean, absolut incredibil !

Admir măiestria cu care au confecţionat manual pirogile...

Meşteşug adevărat !

...şi curajul necesar pentru a ieşi cu ele în larg.

Pescuitul în ape adânci e riscant.

Banabis e unul din puţinii curajoşi ce pescuiesc rechini.

Cicatricile sunt vizibile.

Ce-ai păţit la mână ? Te-a muşcat un rechin ?

Dacă voi merge şi eu să pescuiesc rechini,

trebuie să fiu în stare să înving apele din jur într-o pirogă.

Banabis a fost de acord să-mi ţină un curs intensiv.

E prima lecţie de supravieţuire pe ocean, oferită de Banabis.

Pentru început, vâslim în laguna relativ liniştită.

O zonă cu apă puţin adâncă protejată de reciful de corali.

Dar va trebui să învăţ să mă descurc şi în apa adâncă de dincolo de recif.

Acolo voi fi la mila vântului şi a valurilor.

Am vâslit acasă pe râuri liniştite.

Niciodată pe teritoriul rechinilor.

Sau pe asemenea valuri de coastă.

Pirogile nu au cârme sau chile.

Vâslitul e o chestiune de tehnică, forţă, echilibru şi fineţe.

Apele agitate sunt riscante în ambarcaţiuni deschise.

Înecul este un pericol considerabil.

Insolaţia şi deshidratarea sunt alte două primejdii la tropice.

SE PIERD 3 LITRI DE APĂ PE ORĂ

În prima lecţie, Banabis mă învaţă să pescuiesc ca pe insulă.

Începem cu o tehnică simplă, pescuitul la trenă.

E greu să tragi nada după barcă atunci când tu o propulsezi.

E o metodă dificilă de a găsi hrană, tragi din greu.

Locuitorii insulei trebuie să-şi ia proteinele din ocean.

Însă pescuitul aproape de ţărm poate însemna efort fără răsplată.

Aşadar, când le permit condiţiile, pescarii caută o pradă mai mare.

Ton, peştele-velier-din-lndo-Pacific sau, uneori, rechin.

Dar asta înseamnă că trebuie să iasă în larg, dincolo de recif.

Oceanul se ridică şi coboară, se tot umflă şi ne simţim expuşi.

Apele din jurul insulelor adăpostesc specii potenţial ucigaşe de rechini.

Rechini-ciocan, rechini-taur şi rechini-tigru.

Mereu m-am ferit de rechini, dar aici există o metodă tradiţională

şi destul de rar folosită de a-i chema la bărcile lor.

Agită în apă coji de nucă-de-cocos.

Sunetul cojilor se propagă mai departe şi mai rapid în apă.

Rechinii îl confundă cu sunetul peştilor la ananghie.

În regulă... Nu am mai chemat rechini.

Rechinii sunt foarte sensibili la undele sonore în apă.

În scurt timp, vor fi atraşi în zonă.

Azi facem doar o demonstraţie.

Nu sunt gata să înfrunt o pradă posibil fatală.

E descurajant să mă gândesc că peste zece zile va fi pe bune.

Aş fi în stare să ucid un rechin, chiar dacă aş prinde unul ?

Trebuie să mă gândesc la multe lucruri.

Fiecare persoană de aici are câte o poveste legată de un rechin.

Unii oameni au cicatrici enorme în urma ciocnirilor cu rechini.

Să fiu acolo, singur contra rechinului enorm,

într-o bărcuţă, mă bagă în sperieţi.

A doua zi dimineaţă, sunt trezit de zarva din sat.

Nu e limpede ce se petrece.

Toată comunitatea merge în pădure, unde toţi trag de liane.

Căutăm ramurile astea înfrunzite. Nu ştiu de ce, dar asta fac toţi.

Să le tai aşa ?

Le-am descâlcit din pădure, iar acum le înfăşurăm aşa.

Toţi le cară înapoi pe plajă, toţi copiii, toate femeile...

Toţi sătenii fac acelaşi lucru.

Incredibil !

Pe plajă, se construieşte un munte mic de liane.

Îmi zic că mergem la pescuit, dar tot nu ştiu cum.

Priviţi ! Sunt kilometri de liane !

În continuare, se leagă lianele într-un cordon uriaş

care se întinde de-a lungul plajei.

Apoi, lianele sunt bobinate şi urcate în două bărci.

E incredibil cât de lungă e !

Trebuie să găsim loc la bord pentru aproape jumătate de sat.

Nu ştiu câtă greutate mai putem lua în barca asta, dar suntem gata.

Aceste călătorii tradiţionale sunt rare în prezent.

E un privilegiu să fac parte din asta.

Azi merg doar bărbaţii. Femeile participă rareori,

iar copiii mici rămân în urmă.

Aceste expediţii pot fi periculoase.

Odată ajunşi la recif, lăsăm liana uriaşă în apă.

Cum mareea e mică, peştii sunt vizibili şi vulnerabili.

Ne grăbim, apa creşte. Toţi sar în apă odată cu liana.

Toată lumea zâmbeşte, e limpede că sunt entuziasmaţi.

Următorul pas necesită oameni în apă, aşa că e timpul să sar.

În spatele bărcii e un cerc uriaş din liană şi trebuie să-l tragem.

Astfel, facem bucla tot mai mică.

În regulă, trageţi, trageţi !

Trageţi, trageţi !

În mod uimitor, peştii din inel fug de liană.

Nu e o barieră fizică, dar combinaţia de foşnete,

lovituri, izbituri şi ţipete le oferă iluzia uneia.

Iar peştii sunt prinşi într-un cerc tot mai mic.

Dar e dificil să împingi o liană grea în timp ce înoţi,

mai ales că pe fundul apei sunt corali foarte ascuţiţi.

O tăietură la picior ar fi o mare greşeală,

deoarece e o idee proastă să sângerezi în apa de aici.

Situaţia se agravează.

În cerc e prins şi un rechin şi încearcă să vadă cum să-l scoată.

Nu ştiu de care este sau cât de mare, dar trebuie scos pentru siguranţă.

Din fericire, era doar un mic rechin de recif, speriat de agitaţie.

Dar nu vrem să stăm în apă mai mult decât trebuie.

Satul are nevoie de peşte, fiecare verigă din lanţul uman fiind vitală.

Încercăm să strângem cercul. Dacă se rupe cercul din cauza mea,

voi dezamăgi tot satul.

Trageţi ! Trageţi !

Deşi nu vreau să fiu veriga slabă, brusc, concentrarea mea e distrusă

când, din senin, apare unul din cei mai otrăvitori şerpi.

E un Laticauda semifasciata.

Are destul venin încât să mă ucidă de zece ori.

E printre picioarele mele.

Din fericire, nu e agresiv şi vrea doar să scape de mine şi de liană.

Când cercul e îndeajuns de mic,

o plasă este coborâtă sub peşti şi ridicată din margini, prinzându-i.

Sunt sute de peşti.

În regulă ! E plin de peşte.

Priviţi ce mulţi peşti uimitori, de toate culorile !

Unii sunt foarte coloraţi. Pentru ei, aici sunt micul dejun, prânzul, cina.

Ce zi uimitoare ! Niciodată n-am mai pescuit aşa.

Eram cu toţii în ocean, prinzând în grup o grămadă de peşte.

Erau atât de mulţi peşti, încât tot satul găteşte peşte.

A fost o zi incredibilă.

Acum înţeleg cât de important e pescuitul pentru supravieţuire.

Dacă am succes în proba finală şi prind un rechin,

îmi voi dovedi abilităţile faţă de gazde şi voi hrăni satul.

Dar trebuie să-mi mai dezvolt abilităţi,

iar înainte să mă gândesc să ies în larg, voi avea nevoie de o barcă.

CONSTRUCŢIA BĂRCII

Merg cu Spidey, un bătrân al satului şi meşteşugar iscusit,

într-o călătorie în pădure pentru un curs de construcţie a bărcii

în stilul insulelor Solomon.

Ăsta e copacul. Îl vom tăia pentru barcă.

- E un arbore-de-pâine. - E bun pentru bărci.

- Azi, tu îl vei tăia. - Bun. Să începem.

Arborii-de-pâine sunt apreciaţi pentru fructe şi leacurile naturale.

Dar lemnul e perfect pentru canoe, fiind uşor, trainic

şi rezistent la viermi marini.

Dar aflu că e o problemă mare când tai arbori-de-pâine.

A stropit de parcă ar sângera.

Deja începe să se usuce, parcă devine cauciuc.

Acest latex poate fi folosit ca adeziv sau la etanşare

şi trebuie scurs ca să dai de lemn, o treabă urâtă dacă nu eşti atent.

Spidey îl lasă pe ucenicul său să facă asta.

- E bine aşa ? - E destul.

E timpul să tai copacul. O ocazie bună să dovedesc că sunt harnic.

Dar am făcut o greşeală fundamentală.

Chestia asta se lipeşte prea tare şi îmi smulge pielea de pe degete.

Imediat fac băşici, precum cea de aici.

Seva îmi lipeşte mâna de coada toporului.

Îmi distrug mâinile. Voi avea nevoie de ajutor. Spidey ?

Da, i se pare amuzant. Am nevoie de ajutorul tău.

Spidey are grijă să nu-i ajungă seva pe mâini.

În regulă, cade. Cade, cade !

A căzut. Bravo, Spidey !

Dar acum începe adevărata muncă. Trebuie să îndur durerea băşicilor.

După câteva ore, văd cum barca prinde formă.

E o muncă istovitoare.

În arhipelagul Solomon e un climat cald şi umed.

Chiar şi în lunile reci din an, temperatura ajunge la 26 °C.

Fără râuri sau lacuri pe insulă, apa potabilă se găseşte greu.

Să mergem, haide, grăbeşte-te !

Haide să bem ceva.

Deshidratarea e un pericol real aici.

Aşa că Spidey mă duce în pădure, să căutăm o soluţie.

Nu trebuie să mergem mult.

- Acolo ! - Acela e cocotierul căutat.

- Spidey, cum le luăm ? - O să te caţări tu.

- Bine. - Haide, încearcă !

Nu are ramuri. Bine, o să încerc.

Spidey mă pune iar la încercare, să vadă de ce sunt în stare.

Nu-i place tehnica mea.

Nu, nu, întoarce-te !

Vii aici...

Vrea să mă caţăr ca-n Solomon.

- În stilul Solomon. - Bine.

Spidey, îmi arăţi ? Bine, aşa.

- Apoi mai faci una. - A-ntâia.

Acum e rândul meu. Dar nu e aşa uşor cum o face Spidey să pară.

Doamne ! Nu sunt deloc la fel de priceput ca tine.

O să dureze o veşnicie să iau nişte nuci-de-cocos.

Mai fă două.

Mă descurc cu primii câţiva paşi pe scara lui Spidey.

Dar să stau agăţat cu băşici în palme şi cu o macetă în mână

şi să fac noi trepte e dificil.

Doamne ! E ceva...

...ce nu cred că voi reuşi.

Nu mă pot ţine şi nu-mi rezistă picioarele. E foarte frustrant.

Nucile sunt chiar acolo şi mi-e atât de sete !

- Spidey, nu reuşesc, îmi pare rău. - Coboară. Mă ocup eu.

Acum ştiu cum şi-a primit Spidey porecla.

Acum văd cum e să-ţi dea clasă un bărbat de 60 şi ceva de ani.

Mă enervează băşicile de la mâini.

Fiecare nucă-de-cocos azvârlită îmi transmite acelaşi mesaj.

Aici, nu îţi permiţi nici cea mai mică greşeală.

Asta pentru că o greşeală dă naştere alteia.

Spidey, faci totul să pară aşa uşor !

Băutură energizantă naturală, apa de cocos salvează vieţi aici.

Priviţi ! E plină ochi de apă ! Absolut incredibil !

ZAHĂR VITAMINE, MINERALE

- E dulce. - Doamne, are un gust...

Zici că e băutură carbogazoasă, 7 Up.

Arhipelagul Solomon cuprinde circa o mie de insule.

Exploratorii spanioli ar fi găsit aici sursa aurului regelui Solomon.

Poate că nu pare, dar viaţa de aici este dură.

Aceşti oameni muncesc din greu pentru fiecare masă.

Locuitorii cultivă cât mai multe fructe şi legume în solul sărac.

Pescuiesc majoritatea celorlalte alimente.

Au o modalitate ingenioasă de a găsi proteine fără a se uda.

- Mai întâi găsim nuci-de-cocos maro. - Aşa ?

Facem un ţăruş ascuţit.

Facem o capcană pentru un monstru care cutreieră pădurea noaptea.

- O punem aşa. - Bine.

Acum instalăm ţăruşii înainte să se întunece.

Şi o înfig.

E viul nopţii, beznă completă. O să verificăm capcanele.

Pentru lumină, folosim torţe dintr-o floare de cocotier.

Trebuie să fim atenţi la fiecare pas.

Nu e bine să te apropii de cleştii crustaceului uriaş pe care îl căutăm.

Aceşti crabi ies noaptea să se hrănească cu nuci-de-cocos.

Au nişte cleşti puternici, uimitori, adaptaţi

astfel încât să zdrobească coaja dură a nucii-de-cocos.

Cleştii lor sunt atât de puternici, încât pot reteza degetul unui om.

Dacă nu ştii ce faci, sunt foarte periculoşi.

E unul aici ! John, e unul chiar aici !

Doamne, e uriaş !

Ia te uită !

E crabul cocotierilor. Cel puţin 1,8 kg de carne.

Aceşti crabi nu pot înota, dar sunt incredibil de puternici.

- Ai grijă ! - Da.

O singură greşeală mă poate costa scump.

- Aşa ? - Da.

E foarte puternic, încerc să-l ţin.

Dacă îi dau drumul şi mă înşfacă, îmi iau adio de la mână.

Priviţi ! Ce cleşti uriaşi are !

E cel mai mare artropod şi pare desprins din altă lume.

Priviţi ce albastru nemaipomenit ! Dumnezeule !

Ca să vă arăt cât sunt de puternici, priviţi !

Dacă era degetul meu, l-ar fi retezat.

E greu de crezut, dar e un exemplar tânăr.

Crabii cocotierilor ating maturitatea sexuală la cinci ani.

Localnicii îi mănâncă doar după ce se reproduc,

pentru a asigura rezervele viitoare.

O să-i dăm drumul. E păcat.

E o masă pe cinste. Proteine din belşug.

- Îi dau drumul ? - Da.

A zbughit-o ! Să sperăm că se duce să se înmulţească.

În mod evident, acest loc este absolut superb !

Cer albastru, ocean minunat, vremea...

Mă simt ca în paradis.

Dar trebuie să-mi revin, proba finală nu va fi deloc aşa.

Ar putea fi extrem de periculoasă.

Încerc să-mi dau seama cum să mă pregătesc pentru asta.

În pădure, am muncit din greu cu Spidey să-mi termin piroga.

Acasă, am lucrat mult cu lemnul.

Dar am avut luxul uneltelor şi aparatelor precise.

Aici, totul ţine de ochi, de mâini şi de încheieturi.

Lovesc, apoi răsucesc ?

Pui zdravăn osul la treabă.

Dar, sub îndrumarea lui Spidey, rezultatele mă încântă.

Ia te uită !

E timpul să ies cu ea pentru un test.

ABILITĂŢI DE NAVIGAŢIE

E mică, dar e ambarcaţiunea perfectă de antrenament.

Dacă o stăpânesc, va fi uşor să ies în larg cu o pirogă mai mare.

În regulă, acum e-acum ! A sosit momentul adevărului.

- Aşază-te ! - Eşti sigur ?

Nu e tocmai stabilă, totul stă în şolduri.

Măiculiţă ! Durează puţin până te obişnuieşti.

Sunt foarte mândru de bărcuţa mea, dar trebuie să mă obişnuiesc cu ea.

Trebuie să stau nemişcat.

Vâsleşte cu forţă ! Da, du-te încolo !

Întoarce-te !

- Frumos, nu ? - Să ştii !

- Foarte bine, nu ? - Da.

Cred că Spidey vrea să-mi dea o lecţie.

Îmi arată cum să scot uşor apa din pirogă dacă mă răstorn.

Apa a dispărut. Ce uşor a fost !

Dată fiind dimensiunea bărcii, sigur o să mă răstorn des.

Exersez în apă puţin adâncă, doar până la genunchi.

În larg, va fi cu totul altă poveste. Bate vântul şi sunt multe valuri.

Va trebui să-mi însuşesc tehnica pentru ocean.

Îmi dezvolt abilităţile de navigaţie. Dar, dacă vreau să pescuiesc rechini,

trebuie să fiu în stare să prind nadă.

Iar aici nu poţi merge la magazin.

Aşa că ies în lagună cu Freddie, nepotul căpeteniei.

Voi deprinde altă abilitate.

PESCUITUL DE MOMEALĂ

În reciful de corali sunt peşti din belşug.

Ei atrag rechinii, care îi vânează.

Dintre toate activităţile marine,

pescuitul cu suliţa atrage cel mai mult rechinii.

Dar eu ştiu că, înainte să prind un rechin, am nevoie de momeală.

Nu am de ales, mă bag în apă,

unde pot sta la pândă răpitorii pe care am de gând să-i vânez.

În apă, eu şi Freddie ne protejăm reciproc.

Te poţi concentra atât de mult, încât uneori uiţi de tine.

Am nevoie de două abilităţi esenţiale care să mă ajute să prind nadă.

În primul rând, trebuie să exersez scufundarea liberă.

Această abilitate se dobândeşte după ani de exerciţiu.

Scafandrii experţi înoată sub apă fără echipament special,

pe durate lungi şi la adâncimi mari.

6 METRI, 12 METRI, 18 METRI

E periculos. Pierderea cunoştinţei din lipsă de oxigen duce la înec.

Pe măsură ce mă scufund mai adânc, presiunea apei îmi face probleme.

Sinusurile mele !

Îmi sângerează sinusurile. Apa e extrem de adâncă.

În regulă. Ar trebui să fie mai bine. Numai că mă doare şi ustură.

În ciuda riscului, rămân în apă şi încerc să înving durerea.

Am nevoie de a doua abilitate.

Folosirea unei suliţe artizanale, ceea ce nu se dovedeşte uşor.

Prin mască, lucrurile par mai mari şi mai apropiate în apă decât sunt.

Astfel, e greu să ţinteşti cu precizie.

Sunt pe-aproape, dar nu de ajuns. Sunt extenuat !

Mă chinui, instructorul Freddie face pescuitul cu suliţa să pară uşor.

- Hazen ! - Freddie a prins un peşte ! Frumos !

Eu nu am avut niciun succes. Va trebui să progresez.

Dacă nu pot prinde momeală, nu pot merge să prind rechini.

În unele privinţe, viaţa de aici nu diferă de cea de acasă.

Familiile locuiesc laolaltă până când copiii se căsătoresc şi se mută.

Mamele vor să menţină curtea curată şi copiii adoră să se joace afară.

Aşa, bravo !

Însă intruşii nu sunt priviţi cu ochi buni.

Pescarii nu sunt convinşi de mine sau de faptul că mă descurc în larg.

Trebuie să pun osul la treabă şi să arăt de ce sunt în stare.

Tehnica esenţială de pescuit de care am nevoie e cea la mână.

Spidey mă duce în larg să exersez.

Am mai pescuit din canoe, dar la pradă mare cât păstrăvul.

Pescuitul la mână necesită dexteritate, forţă şi vigoare.

Şi, ca orice tehnică de pescuit, multă răbdare.

- Când îi prinzi, tragi. - Să trag rapid ?

Rişti să te tai la mâini atunci când muşcă un peşte mare.

Firul deşirat din barcă poate constitui un pericol.

Dar, fără această abilitate, nu am nicio şansă să prind un rechin.

Aşa că mi-o perfecţionez ore la rând.

Timpul se scurge şi mai am două zile

să pun la punct scufundarea liberă şi pescuitul cu suliţă.

Fără scuze. Trebuie să pot prinde momeală.

Cel mai important, exersez răsturnările.

Revenirea în pirogă pare o misiune imposibilă.

Dar Spidey e categoric. Nu ies până nu sunt as la asta.

Voi stăpâni această abilitate.

Ar putea însemna diferenţa dintre a mă întoarce acasă şi înec.

În sat, discut despre progresul meu cu Spidey şi cu pescarii.

Eşti un tânăr curajos !

Sunt impresionaţi de abilităţile şi de atitudinea mea.

Mă cred pregătit pentru provocare.

Hazen se va descurca să pescuiască rechini.

- Sunt pregătit să prind un rechin ? - Da. Eşti dispus ?

Nu ştiu dacă să râd sau să plâng. Pentru asta am muncit.

Sper să fiu în stare de aşa ceva.

De fapt, vreau să supravieţuiesc.

Este ziua provocării.

M-am trezit cu gândul că astăzi voi pescui rechini.

M-am culcat gândindu-mă la rechini. M-am trezit noaptea cu gândul la ei.

Va fi o zi dură. Vreau să-mi păstrez degetele, să supravieţuiesc.

Dar sunt pregătit ! Să-i dăm drumul !

Din fericire, locul pirogii mele a fost luat de o canoe mare.

Îmi inspiră mult mai multă încredere.

Pescarii se reunesc pe plajă să-mi verifice echipamentul.

Cum ies singur, nu vor să-mi pună siguranţa în pericol.

Se apropie clipa plecării.

Căpetenia, John, îi cheamă pe săteni să mă conducă.

Mă încarcă cu provizii pentru călătorie.

O pălărie pentru tine.

În schimb, cu toţii speră să mă întorc cu o captură bună.

Mulţumesc.

E plăcut că mă susţine azi tot satul. M-au emoţionat.

Mulţumesc, oameni buni !

Încă o dată, Tată,

îndrumă-l, împreună cu Duhul Sfânt !

Ajută-l şi păzeşte-l la pescuit de rechini !

Trebuie să-l fereşti de toate pericolele.

În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin !

În timp ce vâslesc în lagună, îmi conştientizez situaţia.

Sunt pe cont propriu şi mă aşteaptă o experienţă periculoasă.

Până acum am fost foarte concentrat, dar nu ştiu dacă pot ucide un rechin,

chiar dacă reuşesc să prind unul.

Trebuie să-mi menţin concentrarea asupra a ceea ce am de făcut.

Înainte de toate, am nevoie de peşti pentru momeală.

Pescuitul cu suliţa nu a fost punctul meu forte în Solomon.

Dar sper că orele în care am exersat vor da roade.

Succesul pescuitului de rechini depinde de prinderea nadei.

Fac asta de câteva zile şi începe să-mi iasă mişcarea.

Am început să-mi intru în mână. Învăţ să o iau uşor, să mă destind.

Să nu mă sforţez atât de tare.

Să aştept un prilej, în loc să trag cu disperare în orice peşte.

Să înaintez lent, să-mi reduc pulsul, şi să aştept momentul potrivit.

După o vreme, soseşte ocazia mult aşteptată.

L-am prins pe primul. Mai trebuie câţiva.

După puţin, am mai prins unul.

E un Caranx georgianus. Va fi o momeală grozavă.

E preferatul rechinilor.

Odată ce am făcut rost de momeală, sunt pregătit pentru apele adânci.

Dar asta înseamnă să părăsesc laguna ferită.

Următoarea provocare este să trec de acest resac.

Sunt la limita recifului. Dincolo de el, ies în larg.

Valurile se sparg unul după altul de recif.

Nu pot decât să aştept o breşă, să risc ca să preiau controlul.

Barca mea e izbită de colo colo, dar echilibrul căpătat la antrenament

mă ajută să o ţin sub control.

Totul decurge bine. Dar puterea oceanului nu trebuie subestimată.

Barca se răstoarnă şi sunt azvârlit în apele primejdioase.

Sunt lovit neîncetat de valuri.

Expediţia mea de pescuit s-ar putea sfârşi prematur.

Îmi înşfac disperat echipamentul, dar sunt izbit de următorul val.

O lovitură a bărcii mă poate face să-mi pierd cunoştinţa şi să mă înec.

Dar nu mă pierd cu firea şi aplic ceea ce m-a învăţat Spidey.

Trebuie să ies din apă şi să plec din zona asta !

Faptul că ştiu să golesc barca şi să urc mă salvează.

Trebuie să fug de-aici.

Lupt în continuare să trec de resac, dar reuşesc.

Am trecut de zona periculoasă şi am ieşit în sfârşit în larg.

Din fericire, pusesem momeala într-un săculeţ.

Provocarea nu a luat sfârşit.

Am rămas doar eu, oceanul şi rechinii.

Mă îndrept spre apa adâncă, unde Spidey a zis că sunt rechini.

Odată ajuns acolo, trebuie să mă pregătesc pentru ce urmează.

Acest ritual străvechi cu frunze alungă spiritele şi mă ocroteşte.

Acum sunt pregătit să pescuiesc. Pun momeala în cârlig.

Mă concentrez asupra firului. Nu vreau să se încâlcească.

Nu vreau să se înnoade în jurul piciorului, braţelor.

Dacă muşcă un rechin mare, poate smulge un membru.

Am coborât firul, chem rechinii.

După ce mi-am însuşit abilităţile, iată-mă chemând rechinii !

Pentru asta am muncit.

De-acum nu ştiu la ce să mă aştept. Rămâne de văzut.

Timpul trece fără să se întâmple nimic.

E după-amiază târziu, în scurt timp se va întuneca.

Dar sunt hotărât să prind ceva. Nu vreau să mă-ntorc cu mâna goală.

Tocmai când începeam să-mi pierd speranţa, a muşcat ceva.

Cu siguranţă am prins ceva !

Orice-ar fi, trage cu forţă de fir.

E mare, sunt sigur de asta ! Probabil e un rechin !

Trebuie să am grijă să nu se încurce firul în barcă.

Să nu se înfăşoare în jurul gleznei. Un rechin mare te trage jos.

Nu ştiu ce e sau cât de mare, dar ştiu că trebuie să mă lupt cu el.

Cedează !

Lupta cu rechinul e dură, cum ştiam, iar firul îmi taie mâinile.

Trage destul de viguros. Nu se dă bătut aşa uşor.

În cele din urmă, firul se scurtează şi pot vedea ce trag în barcă.

E chiar sub barcă. Uite-l, îl văd !

E un rechin-cenuşiu-de-recif, agresiv când e încolţit.

Acum e în partea cealaltă a bărcii. Iată-l !

Va fi o masă bună pentru săteni, dar numai dacă voi reuşi să-l prind.

E confruntarea omului cu rechinul, testul suprem.

Se mai scurg zece minute şi reuşesc să aduc rechinul la suprafaţă.

Dar veştile sunt proaste. De aproape, observ că e un pui.

I-am străpuns aripioara cu cârligul.

Animalul a suferit de ajuns. Hotărăsc rapid să-i dau drumul.

Ţine-te bine, amice !

Mă împing în barcă.

Scoaterea cârligului dintr-un rechin e mai dificilă decât înfigerea lui.

Dă-i drumul ! Inspiră adânc !

Trebuie să am grijă. Deşi nu e mare, tot are nenumăraţi dinţi zimţaţi.

Mă tot gândesc la Banabis şi la degetul lui lipsă.

Rechinul ăsta are o şansă. Să nu mă muşti, mă grăbesc !

Hai, ieşi odată ! Gata !

Fugi, amice ! A zbughit-o, înoată.

Am rămas cu toate degetele.

Rechinul acela ar fi fost mâncat rapid în sat.

Dar, lăsat în ocean, să se înmulţească,

le va aduce foloase sătenilor ani la rând.

Am venit aici să învăţ să pescuiesc rechini şi am reuşit.

Am prins un rechin, dar mă întorc acasă cu o lecţie mai importantă.

Când resursele sunt sărace, durabilitatea e totul.

Trebuie să ştii când să-l păstrezi şi când să-i dai drumul.

Supravieţuirea depinde de echilibrul fragil dintre om şi ocean.

Dând drumul rechinului, mi-am jucat rolul.

Subtitrarea: Alexandru Popovici www.sdimedia.com