Original subtitles

Ia să vedem !

Vine la mine !

În unele dintre cele mai vitrege locuri din lume,

triburile au supravieţuit mii de ani, în ciuda tuturor vicisitudinilor.

Sunt Hazen Audel, instructor în tehnici de supravieţuire şi ghid.

Vreau să învăţ de la maeştri, aşa că bat lumea în lung şi în lat

şi particip la cele mai dure încercări ale triburilor.

Trebuie să supravieţuiesc în trib.

Trebuie să-şi atingă ţinta.

E pur şi simplu uimitor !

SUPRAVIEŢUITOR ÎN TRIB: VÂNĂTORII CU ACVILE

Voi afla tehnicile de supravieţuire ale kazahilor mongoli,

maeştri ai unei metode de vânătoare rare în lume:

vânătoarea cu acvile de munte.

Ei trăiesc în vestul extrem al Mongoliei,

în cea mai izolată provincie, aflată la cea mai mare altitudine.

Aici e frig, nu cresc prea multe, iar lupii bântuie pe dealuri.

M-am alăturat unei mici comunităţi din munţii Altai.

Am zece zile la dispoziţie pentru a deprinde tehnicile necesare,

apoi voi merge în sălbăticie, la o epică vânătoare cu acvile.

Trebuie să aduc blănuri necesare supravieţuirii peste iarnă.

Vânatul vulpilor cu acvile dresate e o tradiţie kazahă

veche de câteva secole.

Agali e maestru al acestei tehnici şi îmi va prezenta acvila

pe care o voi dresa şi o voi folosi la vânătoare.

E prima oară când sunt faţă în faţă cu o astfel de pasăre de pradă.

Trebuie ţinută foarte strâns, altfel acvila va urca pe braţ.

Fără mănuşa de protecţie, ghearele ar ajunge până la os.

Dacă nu eşti atent, acvila te poate ucide.

Lângă o astfel de pasăre de pradă uriaşă, mi-e teamă,

dar mă simt şi recunoscător.

În prezenţa unui animal atât de spectaculos, nu mai am cuvine.

Acvilele sunt prinse de mici şi dresate mai mulţi ani.

Vânează până la vârsta de zece ani,

apoi sunt eliberate în sălbăticie, pentru a se înmulţi.

Ca să pot vâna cu acvila,

trebuie să creez o legătură şi să-i câştig încrederea.

Poate vi se pare o tehnică ciudată,

dar trebuie să scuipi în gura acvilei.

Scuipatul întăreşte legătura dintre vânător şi acvilă.

E o tehnică transmisă de generaţii şi, evident, dă rezultate.

Cu excepţia atacului, acvilele îşi petrec viaţa în beznă.

Gluga rămâne pe capul ei pentru a o ţine liniştită.

Gluga e scoasă doar înainte de a vâna.

Acuitatea vizuală a acvilei e de opt ori mai bună decât a mea.

Fără glugă, pasărea devine o armă de vânătoare precisă şi mortală.

Priviţi-i ochii !

Acvila ascultă de cel care o hrăneşte.

Agali îmi dă un bol cu carne, pentru a câştiga încrederea acvilei.

Lucrurile merg bine.

Până când i-am îndepărtat mâncarea.

Asta mi-a amintit ce putere are. Mi-am învăţat lecţia.

Va fi complicat să creez o legătură cu ea.

Eu şi acvila trebuie să formăm o echipă în timpul vânătorii.

Trebuie să ne bazăm unul pe celălalt pe parcursul distanţelor mari

şi în momentele critice ale lansării şi recuperării.

În Altai, temperaturile scad sub limita îngheţului.

Iarna, precipitaţiile lipsesc aproape în totalitate.

Aici, supravieţuirea a fost posibilă doar prin domesticirea animalelor.

Pe lângă acvile, comunitatea kazahă are nevoie de oi, capre,

bovine şi cămile.

Animalul de care depind în fiecare zi este calul.

Ei au o vorbă: "Un mongol fără cal e ca o acvilă fără aripi".

Pentru ei, caii înseamnă totul.

Cu ei se deplasează, ei îi ajută la treburi.

Le folosesc pielea, laptele, ba chiar îi şi mănâncă.

Dacă e să supravieţuiesc aici, am nevoie de un cal.

Trebuie să-l prind eu.

Kazahii sunt singurii care vânează cu acvilele în timp ce călăresc.

Preferă o rasă de cai de talie mică, semisălbatici, specifici zonei.

Au ales calul pe care trebuie să-l prind.

Dacă reuşesc, îl voi folosi cât voi sta aici.

S-au speriat.

E prima oară când încerc să prind un cal cu lasoul.

Am ratat prima aruncare. Începe să devină plăcut.

Sunt gata să arunc a doua oară.

De data asta, îmi măresc şansele mărind laţul lasoului.

Ratez însă din nou.

Trebuie să-l prind cât mai repede, caii sunt tot mai speriaţi.

E tot mai greu şi mai periculos să prind calul.

A fost cât pe ce ! Lasoul a trecut pe deasupra capului.

Am obosit. Pe frigul ăsta, consumul de calorii creşte.

Caii sunt speriaţi. O ultimă aruncare.

De două ori, laţul a căzut pe gâtul calului,

dar, în ultima clipă, calul a reuşit să se elibereze.

Caii sunt agitaţi. Nu poţi stresa caii într-un astfel de climat.

Şi aşa se luptă să se supravieţuiască.

Îl las pe Chokan, gazda mea.

L-a prins.

A prins calul dintr-o singură aruncare.

E timpul să-mi cunosc noul partener.

2,7 MILIOANE DE CAI MONGOLI TRĂIESC ÎN SEMISĂLBĂTICIE

E un mascul de statură medie pentru această rasă mongolă.

Faţă de alţi cai din lume, sunt scunzi şi îndesaţi,

dar sunt singurii care suportă frigul de aici şi sunt foarte rezistenţi.

Trebuie să mă împrietenesc cu gazdele mele,

dar şi cu el, fiindcă va fi sprijinul meu.

Dacă relaţia noastră va fi strânsă, ne vom ajuta mai bine reciproc

când vom urca pe dealuri şi vom vâna cu acvilele.

Calul ne va duce pe mine şi pe acvilă de-a lungul unui platou arid

şi în munţi, pentru a ajunge la poziţia de vânătoare.

Acvila e arma mea, iar calul e platforma de lansare.

Blănurile de vulpe oferă protecţie împotriva frigului.

Iarna, temperatura scade aici până la -40 °C.

Ai nevoie de "combustibil". Kazahii au o soluţie ingenioasă.

După cum observaţi, nu sunt copaci, deci nu există lemne pentru foc.

Suntem într-o zonă izolată. Cum găteşti, cum te încălzeşti ?

Vom folosi bălegar de la animalele domestice.

A fost lăsat să se usuce. Aerul uscat de aici îşi face treaba.

După cum vedeţi, se fărâmiţează. Asta folosesc pentru a face focul.

Însă arderea fecalelor uscate e doar o soluţie temporară

pentru o problemă permanentă.

S-a făcut foarte frig.

Ca să vă faceţi o idee, priviţi cum arată sticla mea cu apă.

A îngheţat bocnă.

Lumea e învăţată cu frigul de aici. Trebuie să rezişti.

Vara, Chokan şi familia lui străbat zona cu turmele lor,

în căutarea locurilor de păşunat.

Dorm în nişte colibe temporare, numite "iurte".

Iarna, frigul îi obligă să stea într-o colibă cu o cameră.

Prioritatea e vânătoarea.

E anotimpul în care vulpile au cea mai groasă blană,

iar condiţiile de vânătoare sunt ideale.

E timpul să încep pregătirea cu acvila.

Agali o să-mi arate câteva tehnici de lansare a acvilei.

Degeaba ai o "rachetă teleghidată", dacă nu ştii s-o lansezi.

De obicei sunt folosite femele, fiindcă sunt mai mari, mai agresive

şi pot doborî vulpi mari.

Aceasta are patru ani. Agali o dresează de când era pui.

În câteva zile, trebuie să învăţ

să manevrez o pasăre isteaţă, dar periculoasă.

Ghearele trebuie să prindă bine mănuşa, să nu alunece.

Trebuie să fii ferm, e ca şi cum ai apuca un lup de colţi.

Dacă se prinde bine de mănuşă, nu va aluneca.

Îi strângem bine picioarele cu aceste şnururi.

Lansarea unei acvile e ca lansarea unei rachete.

Mă ridic. Stau aşa...

E foarte importantă poziţia în care stau.

Îndrept acvila spre vulpe, apoi îi dau jos gluga.

Ţipetele sunt importante, sporesc interesul acvilei.

Strigătele înseamnă numărătoarea inversă până la lansare.

Deocamdată, avem o problemă.

Nu se întâmplă nimic.

Acvila nu răspunde la comenzi, iar Agali nu-mi oferă niciun indiciu.

Trebuie să mă descurc singur.

Trebuie să încep când vulpea trece prin faţa noastră.

Atunci trebuie să-i scot gluga şi să încep să strig.

Lansarea a eşuat.

Sincronizarea e totul.

Sper să am mai mult noroc acum.

Acvila mea tot nu pare interesată.

Nu fac bine ceva.

Când începusem să-mi pierd speranţa...

Aşa ! A zburat ! În sfârşit, am reuşit !

E uimitor ! Nu şi-a mai luat ochii de la ţintă.

Mersi, Agali !

În timpul vânătorii, voi avea o fracţiune de secundă

să scot gluga acvilei şi să-i dau drumul.

Viteza de reacţie va face diferenţa dintre succes şi eşec.

Şi calul trebuie să fie pregătit pentru vânătoare.

Chokan mă învaţă cum să fac potcoave.

E un proces de durată.

Acasă, în atelierul meu, prelucrez metale,

dar nu mă înham la aşa ceva, chiar dacă am unelte moderne.

Facem asta de câteva ore.

Am lucrat în echipă cu Chokan pentru a face aceste patru potcoave.

Mai avem puţin şi terminăm.

Gata ? Bine. Iată o potcoavă !

Da, mersi ! Arată foarte bine.

Am făcut potcoavele, dar urmează ce e mai greu.

Pentru a potcovi calul, trebuie să-l imobilizăm.

Îi leagă picioarele.

E o operaţiune foarte periculoasă.

Apoi îl vor culca la pământ.

În Mongolia se procedează diferit.

Când a căzut, calul a dat din copite şi era să mă lovească.

Ar fi putut să-mi rupă oasele.

Din fericire, n-am păţit nimic. Şi calul e teafăr.

N-are cum să se elibereze.

Scoaterea potcoavelor vechi e o operaţiune delicată.

Dacă greşesc, n-ar mai putea fi călărit câteva luni sau mai mult.

Acum, potcoavele noi.

Am grijă să procedez corect.

Pentru aceşti oameni, e un animal foarte valoros.

Caielele intră în copită, unde nu există nervi,

aşa că nu simte nimic.

Aproape am terminat.

Acum trebuie să-i dezlegăm picioarele.

O să mă feresc, în caz că devine nărăvaş.

Mi-am învăţat lecţia. Nu vreau să-mi ardă vreo copită.

O lovitură de-a calului ar putea să-mi rupă picioarele.

În sfârşit, e liber !

Gata. Cum e, prietene ?

Sunt sigur că a fost o experienţă stresantă pentru cal,

dar e mai bine pentru el cu potcoave noi.

O sarcină grea, dar făcută bine. Calul se poate relaxa.

Pe mine mă aşteaptă următoarea lecţie.

RECUPERAREA ACVILEI

Acvila de munte e cea mai tare armă de vânătoare reutilizabilă.

Nu ai însă garanţii că se va întoarce.

Lansarea acvilei e una, dar atragerea ei înapoi pe braţ e cu totul altceva.

Bine. Da, o chem ?

Mi s-a spus să scuip pe carne,

astfel încât acvila s-o asocieze cu recompensa.

Bun. Ia să vedem !

Acvila îşi ia zborul, dar se întoarce la Agali.

Se vede că încă ezită.

Pentru ea, încă sunt un străin.

Va dura ceva, dar voi reuşi.

A doua încercare, dar tot nu vine la mine.

Tot n-a venit la mine, dar s-a apropiat mai mult.

Acvila încă preferă să se întoarcă la vechiul stăpân, nu la mine.

E timpul să facem o ultimă încercare.

În sfârşit, vine la mine.

Vine la mine !

Acvila s-a aşezat pe braţul meu.

E uimitoare ! E puternică, dar graţioasă.

Bagă frica în tine. N-aş vrea să fiu o vulpe în ghearele ei.

Cred că e una dintre cele mai redutabile arme

pe care ni le-ar putea oferi natura.

În cultura kazahă, se crede că acvila are puteri magice.

Încep să înţeleg de ce.

E pur şi simplu uimitor !

Învăţ să dresez acvile de munte.

E una dintre cele mai tari experienţe din viaţa mea.

Supravieţuirea în Altai nu înseamnă doar vânătoarea cu acvile.

Zilnic, Chokan şi familia lui fac o groază de treburi casnice.

Oaspeţii ca mine nu sunt scutiţi de la aceste treburi.

Nu mă pot odihni nici când n-am nimic de făcut.

În Mongolia trebuie să ştii să te lupţi corp la corp.

Pe lângă călărie şi trasul cu arcul, e una dintre atribuţiile bărbaţilor.

Legendarul Ginghis Han era pasionat de lupte.

Considera că e cel mai bun mod de a-şi ţine în formă soldaţii.

Gata. Frumos ! Am terminat la egalitate.

Am făcut lupte în liceu, dar am fost luat prin surprindere.

Mi-am amintit manevrele, dar cred că vrea să ne luptăm iar.

Pentru noi e o experienţă care ne apropie mai mult.

E firesc. Când vom vâna, va trebui să lucrăm în echipă.

Următorul test e tot o abilitate de-a mongolilor: călăritul.

La vânătoare voi călări pe un teren dificil,

în timp ce voi ţine pe braţ o pasăre mare de pradă.

E vital să călăreşti bine.

E momentul să le arăt lor, dar şi mie, că ştiu să călăresc.

Dacă n-o să reuşesc, n-o să mai stau mult cu ei.

Trebuie să mă învăţ cu acest cal. Localnicii îmi pândesc greşelile.

Aşa. Ei călăresc la perfecţiune. Gata, am plecat !

În SUA, caii au statură mare, deci călăresc confortabil.

De-a lungul generaţiilor, au fost selecţionaţi.

Mongolia are singurii cai ce trăiesc cu adevărat în sălbăticie.

Caii lui Chokan sunt mai sălbatici decât caii domesticiţi din State.

E o experienţă nouă pentru mine.

Îmi place însă la nebunie !

Caii au un trap interesant.

Parcă trebuie să uit tot ce-am învăţat despre călăritul occidental.

Acum suntem în Mongolia.

Încep să mă pricep, iar calul pare să fie de acord.

E bine, fiindcă avem ceva de făcut înainte de lăsarea serii.

Trebuie să strângem câteva sute de oi. E încă un test.

Familia lui Chokan păstoreşte peste o mie de oi şi capre.

Acestea le oferă blană, carne şi lapte pentru brânză.

Sunt un bun de preţ, dar vulnerabile, mai ales noaptea.

Pe dealuri trăiesc lupi cenuşii,

animale de pradă care merg în haite şi vânează noaptea.

Zilnic, e o cursă contracronometru.

Oile şi caprele trebuie băgate în ţarcuri înainte de apus.

Pentru ultima operaţiune, trebuie să descălecăm.

Zidurile ţarcurilor sunt din pietre. Turmele vor fi păzite de câini.

Să închidem ţarcul.

Turmele vor sta la căldură şi vor fi ferite de lupi.

Progresez cu antrenamentul,

dar, într-un astfel de mediu, prioritară e supravieţuirea.

E nevoie de apă. Nu există râuri,

iar iarna sunt precipitaţii puţine, aşa că au doar o soluţie.

Trebuie să facă o călătorie lungă.

Mergem de câteva ore bune.

Peisajul e spectaculos, n-am mai văzut aşa ceva.

E mult sub limita îngheţului, iar eu am îngheţat bocnă.

E fascinant ce trebuie să facă ei doar pentru a face rost de apă.

Oriunde ai fi, căutarea apei e cea mai mare încercare,

dar asta le depăşeşte pe toate.

E o sursă de apă la 16 km, după ce străbaţi un teren dificil.

Nu va fi uşor să luăm apa, fiindcă e îngheţată.

Mi-a spus să tai aici. Aici ?

Gheaţa e mai uşor de cărat decât apa, dar procurarea ei e dificilă.

Fiecare membru al familiei are nevoie de 4 l de apă zilnic,

pentru băut, spălat şi gătit.

Săptămânal, asta înseamnă peste 225 kg de gheaţă.

Toată gheaţa asta trebuie tăiată, încărcată şi dusă la tabără.

Apa de pe mănuşi îngheaţă pe loc.

Aşa ! Nu vreau să cad în apă.

Dacă mă ud, la temperaturile astea, fac imediat hipotermie.

Soarele apune. Se face tot mai frig. E o cursă contracronometru.

Ne-a luat jumătate de zi să ajungem aici.

Mai e doar vreo oră şi jumătate până când dispare soarele.

Vom porni spre tabără la lumina lunii.

Atunci, temperaturile scad drastic.

Dacă ne-ar prinde noaptea aici, am muri îngheţaţi.

Acum trebuie să punem pe cămile bucăţile grele de gheaţă.

Încă nu ştiu cum prind gheaţa.

Dintre animalele care îi ajută să supravieţuiască,

cămila cu două cocoaşe e cel mai bun animal de povară.

Încărcarea durează şi trebuie să ştii tehnica.

Suntem în întârziere. Mai avem 45 de minute de lumină a zilei.

Sus ! Bun...

După ore de stat pe pământul îngheţat, cămilele pot porni la drum.

E timpul să pornim spre casă.

Am ajuns foarte târziu. Am mers la lumina lunii cam trei ore.

Eram îngheţat bocnă.

Nu ştiam cât de frig îmi e până când n-am intrat la căldură.

Până mi s-au dezgheţat picioarele, am suferit enorm.

Nu vrei să te prindă noaptea afară. N-ai rezista până a doua zi.

Ziua vânătorii se apropie rapid.

E timpul să-mi perfecţionez abilităţile de care voi avea nevoie.

Urcuşul va fi dificil, iar riscurile, reale.

Înainte să pot călări cu o acvilă pe braţ,

Chokan vrea să vadă dacă pot călări pe dealuri.

Kazahii mongoli îşi conduc caii prin cele mai dificile terenuri.

O să fiu sincer: am ceva emoţii.

Ne îndreptăm spre o pantă abruptă.

Chokan consideră că e testul suprem pentru cal şi călăreţ.

La urcare e îngrozitor, dar coborârea va fi şi mai grea.

Chokan va coborî primul, să-mi arate cum se face.

Cu secole în urmă, soldaţii lui Ginghis Han au perfecţionat călăria,

folosind scări scurte.

Asta i-a ajutat să cucerească lumea, iar tehnica încă n-a fost uitată.

Acum e rândul meu.

Nu-mi place coborârea abruptă, dar accept provocarea.

Am ajutat la prinderea acestui cal, i-am pus potcoavele făcute de mine.

Am devenit o echipă.

Stilul a lăsat de dorit, dar am ajuns cu bine jos.

Nu ştiu cum a fost pentru cal, dar pe mine m-a consumat psihic.

Devin tot mai bun, dar va fi mai greu când voi avea o acvilă pe braţ.

Înainte de asta, mai trebuie să exersez ceva cu acvila.

DRESAJUL ACVILEI: UCISUL

Trebuie să învăţ să smulg vulpea din ghearele acvilei,

în momentul culminant al vânătorii.

Dacă prinde vulpea, acvila trebuie recompensată cu nişte carne.

Vânăm vulpi pentru blană.

În timpul vânătorii, după ce acvila a prins vulpea,

trebuie să i-o iei repede din gheare, altfel găureşte şi sfâşie blana.

Trebuie să învăţ cum să iau acvila de pe vulpe imediat.

Vulpea îi poate cauza răni grave acvilei, căci se luptă să trăiască.

Voi atrage acvila către momeală,

apoi o s-o desprind de vulpe cât mai repede.

Fiecare secundă va conta.

O acvilă de munte poate zări un iepure de la 3 km.

Când atacă, e unul dintre cele mai rapide animale.

ZBOARĂ CU PESTE 240 KM/H

Se îndreaptă direct spre mine.

Când mă apropii de acvilă, sare la piciorul meu.

Din fericire, mă ajută Agali.

Rămâne un animal sălbatic, nu e uşor de lucrat cu acvila.

Lucrurile n-au mers cum trebuia. E clar că am făcut nişte greşeli.

Bine, am înţeles.

Mi-a spus că am făcut două greşeli.

Prima, m-am apropiat de acvilă prea repede.

Am speriat-o şi, din instinct, şi-a apărat hrana.

A doua greşeală, n-am scos la timp bucata de carne.

N-am fost pregătit.

Trebuie să înţeleg mai multe despre ce vrea acvila şi cum reacţionează.

Resimt presiunea.

Trebuie să-i arăt lui Agali că mă pot descurca.

A doua încercare. Acvila zboară spre mine.

M-am apropiat cu grijă şi pregătisem carnea.

Aşa... Să apuc şnururile.

Am pus acvila pe braţ.

Aşa. Devin tot mai bun la asta !

Aşa. Să ascund prada.

A fost mai bine decât prima oară. Încep să mă pricep.

Acum însă doar m-am antrenat. Cum va fi în toiul vânătorii ?

Mă întreb cum va fi la vânătoare, cu două animale sălbatice.

Unul se va lupta să trăiască, iar celălalt m-ar putea ucide lejer.

Cum te pregăteşti pentru aşa ceva ?

Nu am mult timp. Mâine plecăm la vânătoare.

Bărbaţii au venit acasă la Chokan, pentru a pune la cale strategia.

Nu e de glumă. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării.

La vânătoare vom merge patru oameni, cu două acvile.

Eu voi avea onoarea de a lansa principala acvilă de atac.

Dacă voi vâna alături de ei, trebuie să arăt ca ei.

E o mare onoare pentru un străin. Sunt straiele lor de vânătoare.

Au acceptat să îi însoţesc la vânătoarea cu acvile de mâine.

Voi fi îmbrăcat cu aşa ceva. E minunat !

E devreme, în ziua vânătorii.

Deja avem parte de prima surpriză a zilei.

Azi-noapte a nins în vale.

Resimt o temperatură şi mai scăzută.

În aer se mai simte ceva: starea de tensiune.

Am emoţii. Băieţii sunt gravi, starea de spirit e cu totul alta.

Vom avea multă treabă şi vom parcurge mulţi kilometri.

S-au pregătit temeinic. E ziua cea mare.

Va fi cu totul altceva să călăresc cu o acvilă de 7 kg pe braţ.

Pun braţul acolo. Am înţeles.

Braţul stă pe lemn, care preia greutatea acvilei.

E logic, când se parcurg călare distanţe mari.

Astăzi voi pune în practică tot ce am învăţat.

Voi călări cu acvila pe braţ. Nu va fi un drum uşor.

Bun, aşa.

Să înceapă vânătoarea !

Munţii Altai au o lungime de 1.600 km şi străbat patru ţări.

MONGOLIA, RUSIA, KAZAHSTAN, CHINA

E o zonă aflată departe de mare, aşa că aici plouă şi ninge rar.

Peisajul arată altfel după zăpada căzută.

Pe jos se văd urmele animalelor care au trecut azi-noapte pe aici.

E un mediu ostil.

De-a lungul secolelor, a călit armate care au cucerit lumea.

Şi astăzi, ca să supravieţuieşti,

trebuie să fii puternic, priceput şi foarte motivat.

Ghearele acvilei au putere, chiar şi prin mănuşă.

Îmi strânge încheietura. Simt că nu-mi mai circulă sângele.

E foarte puternică. Aşa, e mai bine.

După câteva ore petrecute în şa, am intrat pe teritoriul vulpilor.

Se pare că se îndreaptă spre vârful de munte din faţă.

E timpul să luăm o pauză şi să facem planul.

Ei spun că vom găsi vulpi în următoarea vale.

Trebuie să ajungem cu acvilele la cel mai bun punct de observaţie.

Ceilalţi doi călăreţi vor rămâne în vale, pentru a goni vulpile.

Eu şi Chokan vom urca spre cel mai înalt punct.

Va fi o ascensiune de 300 m, respirând un aer tot mai rarefiat.

2.255 M, 2.286 M, 2.316 M, 2.346 M

2.377 M, 2.407 M

2.438 M

De aici, vedem perfect toată valea.

Vom vedea tot ce mişcă în vale şi vom trimite acvilele la atac.

Acum începe aşteptarea.

Hăitaşii încep să patruleze valea, încercând să sperie vulpile.

Minutele trec în tăcere. Nu ne mişcăm.

Urmărim mişcările din vale.

Brusc, vedem mişcare.

E un lup, un bonus la vânătoare. Valorează mai mult decât o vulpe.

Trebuie să lansez acvila, dar, în agitaţie, uit să-i scot gluga.

Mă încurc şi nu reuşesc s-o dau jos.

Lansarea e întârziată mult.

Hai, zboară !

În cele din urmă, îşi ia zborul.

Lupul are însă un avantaj insurmontabil.

Acvila se străduieşte să-l ajungă,

dar nu poate recupera distanţa, nici cu viteza ei mare.

Lupul scapă.

A dispărut.

Chokan pare furios.

Am procedat total greşit.

Lupul ar fi fost o pradă valoroasă.

Pentru Chokan, ar fi însemnat un duşman mai puţin în zonă.

N-a fost să fie de data asta.

A fost o zi lungă şi frustrantă.

Nu vom ajunge acasă la Chokan decât după lăsarea întunericului.

După apus, temperatura scade mult, aşa că ne căutăm adăpost.

Înainte de lăsarea întunericului, Chokan ne duce la o cabană mică.

E o mare uşurare.

Acesta este obiceiul mongolilor.

Dacă trebuie să înnoptezi undeva, poţi să baţi la uşa oricui.

Eşti primit cu braţele deschise.

Ospitalitatea necondiţionată e tradiţia tribului.

Dumnezeu ştie câţi kilometri am străbătut azi prin frig !

Astăzi am văzut un lup.

Am dat greş la lansarea acvilei.

Am văzut dezamăgirea pe chipurile camarazilor mei.

Mâine e o nouă zi. Nu trebuie să repet greşeala de astăzi.

E ultima zi a vânătorii. Plecăm cu noaptea-n cap.

Ne ducem tot în valea de ieri, dar sperăm să obţinem alt rezultat.

Sunt decis să nu mai dau greş, dar presiunea e mare.

Eu şi Chokan ne-am despărţit de cei doi hăitaşi.

Ei au rămas jos, iar noi vom urca pe vârf.

E un urcuş dificil, mai ales după ce ieri am călărit toată ziua.

Mă doare fundul.

Condiţiile sunt perfecte:

vizibilitatea e bună, iar vântul suflă uşor.

VÂNT DINSPRE NV, 8 KM/H

Trebuie să ne ocupăm poziţiile.

Hăitaşii încep iar căutarea.

Acvilele sunt gata de atac.

Apoi vedem ceea ce aşteptam:

o vulpe se îndepărtează rapid de noi.

De data asta nu dau greş. Lansarea e perfectă.

Acvila a pornit la atac.

Du-te !

La câteva clipe după ce a apărut, vulpea dispare.

Măcar, de data asta, n-a fost vina mea.

A scăpat.

Se pare că nu ne-am aşezat bine.

Vulpea n-a fost speriată spre noi, aşa că a avut pe unde să fugă.

Ne regrupăm în vale şi punem la punct un alt plan.

Eu şi Chokan ne aşezăm pe o coamă situată mai jos.

Le-am spus hăitaşilor să gonească animalele în direcţia noastră.

Aproape imediat, apare o altă vulpe. Să vedem acum !

E o lansare bună, iar acvila a luat în vizor vulpea.

Începem urmărirea.

Acvila va prinde vulpea. Ne grăbim s-o ajungem,

înainte să sfâşie vulpea sau să fie rănită în luptă.

Am prins vulpea, dar e o problemă.

Vulpea a muşcat acvila de un picior.

Încearcă să deschidă gura vulpii, să salvăm acvila.

Sunt două animale care se luptă să trăiască.

Vulpea n-a cedat uşor. E îngrozitor, i-a înşfăcat acvilei un picior.

Vor desprinde vulpea.

Acvila s-a poziţionat pe gâtul vulpii

şi se uită cum aceasta îşi dă ultima suflare.

Vulpea a murit.

Aşa cum am învăţat, vor recompensa acvila cu carne.

Acvila a scăpat teafără şi a primit limba vulpii.

Au luat acvila înainte să strice blana preţioasă care, de secole,

îi ajută să supravieţuiască pe aceşti vânători kazahi.

E trist să vezi mort un astfel de animal frumos,

dar când te gândeşti cât înseamnă pentru cultura lor,

vezi altfel lucrurile.

Dumnezeule ! Ce vânătoare !

E sfârşitul unei vânători extraordinare, încheiate cu succes.

Am avut şi eu rolul meu în această vânătoare,

în care omul foloseşte forţa unuia dintre cei mai puternici prădători

pentru a reuşi să supravieţuiască într-un mediu neprimitor.

Am venit aici pentru a supravieţui în trib.

Acum simt că sunt unul de-al lor.

Subtitrarea: Gabriel Popescu www.sdimedia.com