Original subtitles

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

Acestea sunt urme de colţi de leopard.

E o trezire la realitate.

Dealurile acestea sunt pline cu răpitori periculoşi.

Există riscul să sfârşesc aşa.

În unele dintre cele mai inospitaliere locuri,

triburile au supravieţuit mii de ani, în ciuda condiţiilor vitrege.

Sunt Hazen Audel, instructor de supravieţuire şi ghid.

Vreau să învăţ de la experţi şi călătoresc în toată lumea,

să răspund celor mai dure provocări ale triburilor.

Ca să reuşesc, trebuie să trec probele.

Nu trebuie să ratez ţinta.

Extraordinar !

SUPRAVIEŢUITOR ÎN TRIB: RĂZBOINICII SÂNGELUI

Mă aflu în mijlocul tribului Samburu,

un trib a cărui existenţă se bazează pe vite.

Vitele asigură toată hrana de care au nevoie războinicii:

lapte, carne şi sânge.

Samburu trăiesc într-o zonă aridă din Kenya ecuatorială.

Relieful e variat,

de la lanţuri muntoase la câmpii deşertice.

E un relief neprietenos.

După trei zile pe drum, ajung la un sat izolat.

E prima dată când ajung la un trib african dintre cele mai teribile.

Aspectul, privirea lor, înălţimea... Te intimidează.

Ei îmi vor arăta cum se trăieşte aici.

Am venit să învăţ tehnicile unice de supravieţuire ale tribului.

Am zece zile să învăţ tehnicile pe care le practică de secole,

apoi voi participa la marea provocare.

Timp de câteva zile voi conduce vitele spre locuri noi de păşunat.

Voi trece printr-unul din cele mai ostile medii din lume.

Mentorul meu va fi Kasana.

E una dintre căpeteniile tribului.

Şi-a asumat responsabilitatea de a proteja vitele comunităţii.

Am început integrarea prin a îmbrăca tradiţionala ashukka.

Kasana mi-a dat prima sarcină:

să identific animalele periculoase care se apropie de sat.

Samburu trăiesc aproape de cele mai periculoase animale de pe planetă.

Se aşteaptă la un atac în orice moment.

Caută permanent semne ale pericolului.

În scurt timp dau peste nişte urme recente.

Abia se disting. Aici e urma de labă, degetele şi o gheară.

E o urmă de hienă.

Aceşti răpitori vânează vitele tribului.

Dar pot ataca şi ucide chiar şi oameni.

Hienele sunt printre cele mai periculoase animale.

Dar nu trebuie să mă limitez doar la colţi şi gheare.

Asta e o urmă foarte uşor de depistat.

E o urmă de elefant.

ELEFANT AFRICAN

Sunt cele mai mari mamifere din lume şi trec peste orice le stă în cale.

Tribul locuieşte aproape de animale foarte periculoase.

Tribul nu se teme că vor fi atacaţi oamenii, ci preţioasele lor vite.

Ele asigură viaţa tribului.

Nu sunt doar sursă de hrană, ci şi dotă la nunţi.

Averea bătrânilor e determinată de mărimea turmelor.

Vitele sunt hrana şi economiile oamenilor,

dar, mai presus de toate, asigură statutul în cadrul tribului.

Va trebui să duc la adăpat aceste vite preţioase.

Prin teritoriul animalelor de pradă.

GĂSIREA SURSELOR DE APĂ

E sfârşitul anotimpului secetos şi apa e foarte greu de găsit.

Cea mai apropiată fântână funcţională se află la o oră.

Ce coarne mari are !

Nu mă pricep la mânatul vitelor. Kasana mi-a dat doar cinci în grijă.

Trebuie să învăţ să mân vitele.

Altfel voi fi o povară la provocarea finală, la condus vitele.

Ca să meargă la stânga, le mâni din dreapta. Şi viceversa.

Nu e mare lucru, dar lucrurile simple nu sunt întotdeauna uşor de făcut.

Abia ţin pasul, vor să ajungă la apă.

E multă alergătură. Pe căldura asta, mă deshidratez rapid.

Deshidratarea în aceste condiţii poate avea efecte periculoase.

Înţeleg de ce vitele au carnea macră.

Nu au grăsime, ca vitele americane.

După o oră, ajungem la fântână.

E singura sursă de apă din zonă.

Prin urmare, atrage şi răpitorii.

Kasana e mulţumit că m-am descurcat cu mica turmă,

dar a fost doar prima încercare.

Sunt deshidratat, dar e prioritar să asigur apa vitelor.

Eu trebuie să mai aştept.

Fântâna a fost săpată în nisip şi nu are o structură de susţinere.

Se surpă tot timpul.

Marginile sunt instabile...

Dă-o ! Ai grijă !

Marginile se surpă.

Vitele au nevoie de multă apă.

Scoaterea şi turnatul în troacă presupune eforturi serioase.

O VITĂ ADULTĂ BEA 15 LITRI DE APĂ PE ZI

La provocarea finală, găsirea apei va fi esenţială.

Turma va fi mult mai mare şi pe drum nu există fântâni săpate.

În acest peisaj arid,

folosirea minimă a apei e o strategie vitală de supravieţuire.

E întipărită în stilul de viaţă al tribului.

Gazda mea îmi arată cum curăţă femeile vasele fără apă.

Bagă cărbune în vas şi scutură.

Aşa curăţă vasele.

Curăţenia e vitală. La temperaturile de aici, mâncarea se alterează rapid.

De câte ori e posibil, se consumă proaspătă.

Hrana primordială a tribului Samburu e sângele de vită.

E plin de proteine şi e important în meniul războinicilor.

Se bea direct de la sursă.

Dar colectarea necesită o mână fermă şi o ţintă perfectă.

Acesta e un vârf de săgeată special.

Trebuie să intre atât, să străpungă pielea şi o parte a jugularei.

Lovitura trebuie să fie precisă, altfel rişti să ucizi vita.

Moartea unei vite ar însemna pierderea unei surse de hrană.

Ar lipsi tribul de o resursă extrem de valoroasă.

Ar fi cel mai rău lucru pe care l-aş putea face.

Kasana a ales donatoarea.

Acum mai trebuie prinsă.

Un garou e legat în jurul gâtului.

Opreşte fluxul sangvin şi venele devin vizibile.

Ţinta e clară.

Trebuie să trag foarte exact, cu o forţă foarte bine dozată.

Kasana îmi spune că vita nu va simţi durerea,

dar tot nu-mi place ideea.

Nu vreau să fac asta ! Am emoţii...

Trebuie să mă concentrez şi să-mi păstrez cumpătul.

E timpul să ţintesc jugulara.

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

Nu am tras cu suficientă forţă.

E ultima mea şansă. Kasana îmi arată unde trebuie să trag.

Nu am reuşit de data asta. E mai greu decât credeam.

Dar trebuie să învăţ să fac asta.

Va fi esenţial când voi conduce turma.

Kasana îmi arată cum se face.

Am încercat de mai multe ori să străpung gâtul bietei vaci.

Nu i-am nimerit jugulara.

Războinicii colectează câte un litru de sânge odată.

Apoi, rana e închisă prin presare. Nu e nevoie de plasturi.

În scurt timp, vita îşi va reveni complet.

O mână de praf izolează rana şi vaca nu pare să aibă nimic.

Dar pe mine mă aşteaptă lucruri neplăcute.

Va trebui să beau sângele.

Dacă e expus la aer, începe să se coaguleze.

Amestecat energic, cheagul e adunat pe băţ şi îndepărtat.

Restul sângelui e lichid, iar aici e sângele coagulat.

Acesta e dat la câini.

E timpul să-l beau.

E o experienţă cu totul inedită.

Ştiu că există riscul de a mă îmbolnăvi.

ANTRAX, TUBERCULOZĂ BOVINĂ, BRUCELOZĂ

Vor să mai beau...

Prima gură a fost greu de înghiţit. Apoi a devenit tot mai uşor.

Trebuie să te obişnuieşti cu el.

Urmează felul doi, un smoothie specific tribului:

sânge amestecat cu lapte.

Are gust mai bun.

Seamănă la gust cu laptele şi, puţin, cu sângele.

Războinicii trăiesc luni la rând doar cu sânge şi lapte.

Pe durata şederii mele aici, cu asta mă voi hrăni şi eu.

Pauza de prânz s-a încheiat. Ne întoarcem la muncă.

Animalele de pradă ameninţă continuu.

Tribul a ridicat un gard de spini pentru a proteja oamenii şi vitele.

APĂRAREA SATULUI

Lekiora, capul familiei la care stau,

îmi arată cum se menţine reduta.

E o plantă incredibilă.

E ca o sârmă ghimpată naturală.

Priviţi ce ţepi are !

Spinii vor ţine vitele în ocol

şi pe animalele care vor să le mănânce, în afară.

Sunt greu de mânuit. Oamenii au o unealtă cu care fac asta.

E un băţ interesant cu care se repară gardul.

Are un mâner cu care aranjezi crengile

şi un cârlig de apucat.

Faci orice ca să-ţi protejezi degetele de spinii imenşi.

Când conducem turma, vom construi un asemenea gard de la zero.

Noaptea, va fi singurul obstacol pentru animalele sălbatice.

În afara satului ne amintim de ce ne păzeşte gardul.

Iată victima unui leopard care a atacat în ultimele ore.

O fată mâna cam 40 de capre.

Un leopard s-a ivit din tufe şi a omorât o capră.

Fata s-a speriat şi a fugit în sat, să le spună bătrânilor.

Felinele omoară cu uşurinţă vitele. Deşi rar, pot mânca şi oameni.

E o trezire la realitate.

Dealurile acestea sunt pline cu răpitori periculoşi.

Eu voi petrece noaptea aici, împreună cu vitele.

Există riscul să sfârşesc aşa.

La apus, oamenii şi vitele se retrag la adăpostul gardului de spini.

Mă culc în coliba gazdelor mele.

E prima mea experienţă într-un asemenea loc.

Afară sunt urme de hiene, leoparzi şi elefanţi.

Iar dincoace de gardul de spini

eşti în siguranţă, în sat.

E un sentiment plăcut.

Somnul e o necesitate adesea trecută cu vederea.

Lipsa somnului te face să nu gândeşti limpede.

Acest lucru poate fi riscant în mediul ostil.

Dar timpul dedicat odihnei coincide cu apariţia răpitorilor.

Caută o pradă uşor de vânat.

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

Agitaţia trebuie verificată imediat.

E posibil ca răpitorii să fi făcut o breşă în gard.

Războinicii sunt gata să lupte cu orice i-ar fi atacat.

Spre surprinderea mea, s-au trezit toţi.

Am venit după ei. Alergau, era beznă. M-am gândit că e ceva cu vitele.

E o alarmă falsă.

Kasana a văzut cum aş reacţiona dacă ar fi atacate vitele.

Dacă are loc vreun atac, trebuie să fii aici.

Vii la vite imediat...

A fost o lecţie importantă pentru mine.

De-acum va trebui să fiu mereu în priză.

Tribul Samburu nu cultivă plante.

Se mândresc cu faptul că vitele le asigură tot ce le trebuie.

Dar există ceva ce vor căuta mereu: mierea.

Kasana ne duce la un stup descoperit de curând.

Ca multe lucruri naturale, nu e plasat la îndemână.

E la 8 metri înălţime, într-un copac.

E un palmier uscat.

Abia văd albinele care intră într-o scorbură.

Trebuie să fim cu băgare de seamă.

Dacă albinele simt că stupul e ameninţat, atacă.

Fumul le ameţeşte. Înainte de orice, trebuie să facem focul.

Totul e uscat. Iasca ia foc imediat.

Am făcut focul !

Odată luate măsurile de precauţie, tăiem copacul, dar nu va cădea uşor.

După ce copacul cedează,

de miere nu ne mai desparte decât un roi de albine furioase.

Când înţeapă, albinele secretă un feromon.

Celelalte albine îl simt şi încep să se apere.

Înţeapă !

Şi ceilalţi sunt înţepaţi la fel de mult,

dar nu reacţionează deloc la durere.

Departe de albinele înfuriate, apucăm să gustăm mierea.

Dumnezeule ! Niciodată n-a avut mierea un gust atât de bun !

Mai ales după dieta cu lapte şi sânge. Asta e...

La fiecare îmbucătură simt cum celulele mele absorb zahărul.

Organismul meu avea nevoie de aşa ceva.

Întoarcerea în sat cu delicatesa asta e prilej de bucurie.

Toţi au luat câte puţin şi se ascund, să savureze în linişte.

Dar foarte curând revin la dieta de războinic.

Asta e cina...

A stat în căldură toată ziua.

Grăsimea s-a adunat la suprafaţă.

Era o crustă formată deasupra...

O nouă zi, o nouă lecţie.

Mi s-a părut normal să reacţionez la înţepăturile albinelor.

Dar Kasana e îngrijorat. Un războinic Samburu nu-şi arată durerea.

În acest mediu ostil, e un comportament pe care nu ţi-l permiţi.

Kasana vrea să mă facă să gândesc ca un războinic.

Sunt mii de furnici.

Parcă sunt furnici roşii !

Furnicile sunt mici, dar înţeapă rău.

MECANISM DE APĂRARE: ACID FORMIC

Parcă e o arsură de ţigară.

Kasana şi războinicii sunt şi ei înţepaţi.

Din nou, nu au niciun fel de reacţie la durere.

Încerc să nu simt cum se plimbă pe mine.

Încerc să nu bag în seamă

arsurile pe care le simt pe spate.

Chiar dacă simt durerea, trebuie să suport în tăcere.

Simt cum îmi intră în ochi.

Trebuie să mă concentrez la maximum.

Un adevărat războinic înfruntă toate greutăţile în tăcere.

Nu au voie să arate cât sunt de flămânzi sau de obosiţi.

Trebuie să suporte totul cu stoicism.

Trebuie să se concentreze să apere vitele cu orice preţ.

E o stare în care trebuie să intru când voi conduce turma.

Altfel voi pune în pericol animalele de care depinde tribul.

Am dovedit că pot suporta durerea,

dar nu am reuşit să colectez hrana tribului, sângele.

Kasana îmi mai dă o şansă.

Se vede jugulara.

Mai încerc o dată...

Dacă ratez şi acum, viitorul meu de războinic va fi incert.

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

E ultima şansă să le dovedesc că pot lua sânge de la vite.

Se bucură că am reuşit, în sfârşit.

Se bucură pentru mine.

Puţin praf...

Mă simt bine. Au mai multă încredere în mine.

Sângele cu lapte n-a avut niciodată un gust mai bun.

E un prag pe care l-am trecut.

Pentru un războinic e vital să poată trăi doar de pe urma unei vite.

Sunt aproape pregătit să conduc turma.

Mai trebuie să învăţ un singur lucru: cum să mă apăr de animale.

ARME

Gazda mea, Lekiora, îmi arată cum să fac o bâtă Samburu.

Acasă lucrez mult cu lemn.

Ştiu cât e de important să ai lemnul potrivit.

Lekiora a găsit copacul perfect pentru arma noastră.

Lemnul pe care l-a ales e foarte dur.

Bun !

O să facă victime !

Creanga asta se va transforma în aşa ceva.

Războinicii le poartă cu ei peste tot.

La nevoie, sunt mortale.

După câteva ore de cioplit, poate fi pusă la încercare.

În primul rând e o armă de atac.

Poate ucide orice animal.

Dar poate fi folosită şi la apărare.

Se aruncă într-o turmă de elefanţi, de pildă, să-i sperie.

Asta voi învăţa să fac acum.

Kasana îmi arată cum se face. Ţinteşte un copac de la 30 m.

Nu-mi vine să cred ce precizie au !

Am lovit departe de ţintă.

Kasana vede unde greşesc.

N-o ţin cum trebuie.

Acolo ? Bine.

Felul în care o ţin mă ajută să nimeresc bine.

Nu vreau să recurg la ea,

dar mânuirea ei îmi poate salva viaţa

dacă e cazul să mă apăr de animalele sălbatice.

Acum ştiu să fac tot ce e necesar ca să pot conduce turma.

Nu am făcut niciodată ceva asemănător.

Nu am grijă doar de mine, ci şi de o turmă preţioasă de vite.

Mâine e ziua cea mare.

Kasana a decis că e cazul să mănânc hrană solidă,

care să-mi sporească energia.

Tribul rareori îşi sacrifică preţioasele vaci.

Altfel stă treaba cu caprele.

Nu va fi un grătar obişnuit.

Înainte să mâncăm carnea,

vor bea sângele caprei.

Voi bea şi eu, direct de la animalul muribund.

Gâtul caprei a fost tăiat.

Se vede jugulara...

Din pielea gâtului e improvizată o cană.

Trebuie să-l beau pe tot.

Nu ştiu cât sânge mai pot bea...

L-am băut până la ultima picătură. A mai rămas doar cheagul.

Asta au făcut toată viaţa lor...

Acesta e stilul lor de viaţă, nu e nimic ieşit din comun aici.

Pentru mine e foarte ieşit din comun.

Nu sunt în elementul meu.

A fost un pas uriaş în lumea războinicilor Samburu.

Am lăsat în urmă inhibiţiile şi am adoptat tradiţia tribului.

După ritual vine şi răsplata.

Termină repede treaba.

Au tranşat carnea, care va ajunge la anumite persoane.

Bătrânii primesc capul, femeile primesc măruntaiele.

Fiecare grup din comunitate primeşte o anumită tranşă de carne.

Războinicii primesc cele mai bune părţi:

coastele şi pulpele, care sunt gătite imediat.

Coastele sunt gata primele.

Priviţi ! Coaste gustoase, suculente !

E prima hrană solidă de o săptămână încoace.

După dieta cu sânge şi lapte, e o masă absolut delicioasă.

Ce bune sunt !

Cu stomacul plin, organismul meu e pregătit pentru drumul de mâine.

Dar mintea mea e plină de incertitudini.

Mă întreb cum va fi...

N-am mai făcut aşa ceva. Voi fi în sălbăticie...

Nu ştiu unde găsesc apă, nu voi fi în satul care-mi oferă siguranţă.

Asta e realitatea !

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

E dimineaţa primei zile a călătoriei cu vitele.

CONDUCEREA VITELOR PRIMA ZI

Terenul de păşunat din jurul satului a fost epuizat.

Trebuie neapărat să duc vitele la alte păşuni.

Bătrânii satului discută ce am de făcut.

Credeam că voi conduce vacile gazdei mele,

dar sătenii spun că voi duce şi vacile lor.

Nu mă aşteptam la o asemenea provocare.

N-am voie să eşuez. Vitele înseamnă prea mult pentru ei.

Kasana îmi spune câte vite voi avea în grijă.

Vom conduce 70 de vaci.

Sunt multe vaci ! 70 de ocazii ca ceva să meargă prost.

Mă simt smerit ştiind că au atâta încredere în mine, dar e un pas mare.

N-am mai avut de-a face decât cu cinci vaci.

În turmă sunt şi viţei, predispuşi la deshidratare

şi prăzi uşoare pentru răpitori.

Kasana mi-a spus că e un drum de două zile, pe teren accidentat.

Vom fi înconjuraţi de animale de pradă şi expuşi la căldură.

Testul final va fi urcatul muntelui,

unde vom găsi păşuni potrivite.

Aici voi preda vitele unor războinici.

Mai primesc o veste neplăcută: Kasana nu vine cu mine.

Ceea ce urma să fie un test a devenit o încercare.

O turmă mare nu poate fi condusă de o singură persoană.

Sunt însoţit de războinicii care s-au antrenat cu mine,

Matiyo şi Lisian.

N-am mai folosit aşa ceva, dar e limpede care e scopul ei.

Nu ducem mâncare sau apă cu noi. Vitele ne vor asigura hrana.

Apa o vom scoate pe drum.

Îmi iau rămas-bun de la Kasana şi de la gazda mea, Lekiora.

Am pornit în ultima provocare.

Nu mă mai pot răzgândi.

E dimineaţa devreme şi deja e foarte cald.

Iar temperatura va creşte în continuare.

ORA 07:00

Sunt în spatele turmei şi e praf.

Vacile sunt vioaie, trebuie să alerg ca să le adun pe cele răzleţe.

Pe căldura asta, efortul suplimentar îmi consumă rezervele de apă.

Mi-e greu şi să ţin pasul cu vitele.

E dimineaţă şi temperatura n-a atins încă maximele.

E plin de vegetaţie uscată, cel mai bun traseu e prin albiile secate.

Oamenii spun că putem întâlni leoparzi ascunşi în tufişuri.

Trebuie să fim cu băgare de seamă.

Suntem într-o zonă cu vegetaţie abundentă.

E un loc perfect pentru a înşfăca un viţel.

ORA 12:00

E perioada cea mai caldă a zilei.

Nu mai rezistăm mult fără apă.

Sufăr din cauza deshidratării,

dar trebuie să mă comport ca un războinic şi să mă concentrez.

Viţeii firavi riscă cel mai mult să moară din cauza deshidratării.

Din fericire, natura ne arată unde putem căuta apă.

Planta asta ne arată că aici găsim apă.

Am dat de stratul impermeabil, dar, chiar deasupra lui...

Vedeţi cum s-a lipit nisipul de vârf ? Asta înseamnă că e apă.

În timp ce războinicii apără vitele, eu sap după apă.

Diverse tipuri de nisip pot reţine foarte multă apă.

PIETRIŞUL REŢINE 264 L PE 0,7 METRI CUBI

Doamne... Apă !

Kasana nu s-ar bucura că beau înaintea vitelor, dar sunt disperat.

Acum pot continua să sap, să adăp şi vitele.

E limpede că au săpat şi alţii înaintea noastră.

Găsim o troacă veche din care pot bea vitele.

70 DE VACI BEAU CAM 1.000 L DE APĂ

După ce au băut vitele, ne continuăm drumul până la asfinţit.

Dar încă nu s-a terminat. Trebuie să organizăm tabăra.

Vom petrece noaptea aici.

Ca să ne apărăm de animalele de pradă,

vom ridica un gard de spini ca cel din sat.

E o zonă deschisă şi vom folosi vegetaţia existentă.

Vom face un ocol înconjurat de gardul de spini.

În centru vom pune vitele, iar noi vom dormi pe margini.

Aici va fi singura cale de acces în interior.

Să ne apucăm de treabă !

Am terminat gardul. Eu şi Matiyo ne folosim aptitudinile.

Căutăm urme de animale periculoase.

Se aud babuinii. Sunt pe deal.

Nu e neobişnuit ca babuinii să atace oameni sau vite.

Îţi dă fiori...

Şi urmele de care ne-am temut !

Sunt urme de leopard. Sunt de azi.

Am văzut cât de îndrăzneţi sunt când atacă vitele.

Pot fi ale unui leopard care ne urmăreşte chiar acum vitele.

Sperăm că gardul de spini va fi eficient la noapte.

E timpul să încercăm să ne odihnim.

Ăsta e patul.

Şi asta e perna...

Nu mă deranjează deloc.

Sunt epuizat, dar trebuie să fiu atent la un potenţial atac.

E momentul în care vitele sunt cel mai vulnerabile.

La noapte vom dormi iepureşte.

Vom fi atenţi la vite şi ne vom trezi la orice semn de pericol.

Va trebui să reacţionăm rapid.

Suntem obosiţi cu toţii, dar sunt prea îngrijorat ca să dorm.

Băieţii dorm.

Aici e Matiyo. A adormit urgent.

Lisian...

IMAGINI NERECOMANDATE PERSOANELOR SENSIBILE

Ne-am trezit brusc, fiindcă vitele au început să alerge în ocol.

Noi dormim pe jos.

Trebuie să ne dăm la o parte.

Altfel riscăm ca vitele să ne calce în picioare.

E înspăimântător.

Ceva ne dă târcoale. Vitele nu se mai liniştesc deloc.

Nu vom dormi mult până dimineaţă.

CONDUCEREA VITELOR ZIUA A DOUA

În zori vedem ce a speriat vitele.

O hienă ! Dădea târcoale ocolului.

Acum m-am trezit şi am văzut o hienă uitându-se la noi.

E stresant.

Vitele sunt în siguranţă. Noaptea a trecut fără evenimente.

Dar ne aşteaptă cea mai grea parte a drumului.

Matiyo îmi arată destinaţia finală.

Vom duce vitele pe vârful acelui munte.

Ieri a fost o zi grea,

dar să urci 70 de vite pe munte e cu totul ieşit din comun.

Viţeii sunt obosiţi.

Suişul îi poate epuiza.

Dar trebuie să ajungă la păşune.

Încercăm să găsim cel mai bun traseu ca să ajungem sus.

Dacă alegem un traseu greşit,

riscăm să mânăm vitele pe un drum prea abrupt.

Ar fi mult prea greu să ajungem sus.

E momentul cel mai dificil.

Pare o misiune imposibilă, dar nu există cale de întoarcere.

Unele vite n-ar rezista până în sat. Trebuie să mergem mai departe.

Am început să urcăm.

E ultimul hop, dar nu pot lăsa garda jos nicio clipă.

Încă suntem pe teritoriul leoparzilor.

Dacă atacă acum, trebuie să apăr vitele cu preţul vieţii.

În acest mediu, nu va fi deloc uşor.

E plin de spini. La fiecare pas se desprind pietre.

Ne încurcăm în vegetaţie, ne zgârie, ne agaţă...

E cel mai imposibil teren pe care am fost vreodată.

După câteva ore de urcuş, îi văd pe războinicii cărora le predau vitele.

Am reuşit !

Au întrebat dacă au ajuns toate vitele. Aşa e, au ajuns.

Toate sunt aici, pasc şi sunt fericite.

Conducerea turmei a fost un drum greu, dar plin de satisfacţii.

Tribul Samburu supravieţuieşte într-unul din cele mai ostile medii

graţie unui singur lucru: vitele lor.

Tot ce am învăţat m-a ajutat să am grijă de vite.

În schimb, ele m-au ajutat să supravieţuiesc.

M-am întors în sat şi le-am dat bătrânilor veşti bune.

Toate vitele au ajuns cu bine pe noile păşuni.

A fost un test de rezistenţă pe care o să mi-l amintesc toată viaţa.

Mă bucur că am ajuns înapoi şi îi văd zâmbind.

Ştiu şi ei că am avut multe de îndurat.

După gazda mea, ultimul care mă felicită e mentorul meu.

Kasana !

Văzând cât e de mulţumit, mi-e clar că sunt un supravieţuitor.

Mai mult, simt că am devenit un războinic al sângelui.

Traducerea: Corina Negreanu www.sdimedia.com